MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM

CURRICULUM ŞCOLAR

pentru

DESEN TEHNIC

clasa a IX-a

PROFILUL TEHNIC

Bucureşti2004

1

AUTORI:

Dan Adriana, prof. ing. grad didactic I, Colegiul Tehnic “Media”, Bucureşti

Hancea Gheorghe, prof. ing. grad didactic I, Grupul Şcolar “Gheorghe Asachi”, Botoşani

Chioseaua Vasile, prof. ing. grad didactic I, Grupul Şcolar Transporturi Căi Ferate, Bucureşti

2

NOTA DE PREZENTARE

Curriculum-ul pentru disciplina DESEN TEHNIC se adresează elevilor din clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, profil tehnic. El a fost elaborat avându-se în vedere următoarele:

noua structură a sistemului de învăţământ liceal din România; curriculum-ul parcurs de elevi în clasa a IX-a la aria curriculară ,,Tehnologii”; reperele impuse de OMECT 5723/23.12.2003 privind aprobarea Planurilor cadru de

învăţământ pentru clasele a IX-a şi a X-a şi NOTA TVET 127 / 03.02 2004 privind lista disciplinelor din cultura de specialitate la liceu tehnologic, clasa a IX-a si a X-a;

necesitatea de a oferi prin curriculum un răspuns mult mai adecvat cerinţelor sociale, exprimat în termeni de achiziţii finale uşor evaluabile la încheierea ciclului inferior al liceului.

Prezentul curriculum urmăreşte structurarea ciclului inferior al liceului pe filiere şi profiluri şi a fost elaborat urmărindu-se:

dezvoltarea competentelor cheie, în complementaritate cu celelalte arii curriculare (scop al învăţământului obligatoriu);

asigurarea unor competente de pre-profesionlizare ca premisă a dobândirii nivelului III de calificare profesională prin formarea specializată care se va realiza în cadrul învăţământului secundar superior. Aceste competenţe vor fi dezvoltate prin disciplinele cuprinse în aria “Tehnologii”, precum şi prin alte discipline oferite elevilor prin curriculum la decizia şcolii (scop al învăţământului tehnic şi profesional)

În conformitate cu planurile cadru aprobate prin OMECT 5723/23.12.2003, disciplinele tehnice care se vor parcurge în clasa a IX-a liceu sunt următoarele :

ÎN TRUNCHIUL COMUN: Nr. ore. / săpt.

Tehnologia informaţiei şi comunicării 2

ÎN CURRICULUM DIFERENŢIAT:

Elemente de tehnologie generală 2

Desen tehnic 2

Materii prime şi materiale 2

ÎN CURRICULUM LA DECIZIA ŞCOLII:

discipline cu regim opţional, care vor fi oferite prin programe elaborate în şcoală, menite a veni în întâmpinarea nevoilor locale şi a intereselor elevilor, în scopul de a diversifica şi personaliza parcursurile de formare oferite

3

VALORI ŞI ATITUDINI

Prin studierea disciplinei Desen tehnic se urmăreşte formarea la elevi a următoarelor valori şi atitudini:

Adaptarea la cerinţele pieţei muncii şi la dinamica evoluţiei tehnologice. Stimularea curiozităţii pentru investigarea unor fenomene sau procese.

Dezvoltarea gândirii autonome, critice şi creative în domeniul tehnic.

Respectarea standardelor în vigoare referitoare la asigurarea calităţii produselor şi serviciilor

Formarea şi dezvoltarea imaginaţiei spaţiale.

Dezvoltarea simţului estetic.

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

COMPETENŢE SPECIFICE CONŢINUTURI1. Identificarea simbolurilor şi

regulilor folosite la realizarea desenelor tehnice.

2. Aplicarea elementelor de standardizare în reprezentările grafice.

Norme generale privind întocmirea desenelor tehnice:- Noţiuni preliminare, instrumente de desen;- Elemente de standardizare (linii, formate,

scriere, indicator)

3. Utilizarea construcţiilor geometrice pentru realizarea desenelor tehnice

Construcţii grafice:- Împărţirea cercului, înscrierea poligoanelor

regulate- Racordări- Construcţia curbelor plane

4. Reprezentarea în proiecţie ortogonală a formelor constructive pline sau cu goluri

Elemente de desen proiectiv:- Sisteme de proiecţie- Reprezentarea în dublă şi triplă proiecţie

ortogonală a corpurilor geometrice- Aşezarea normală a proiecţiilor- Determinarea celei de a treia proiecţii

Reprezentarea în vedere şi secţiune:- Reprezentarea în vedere- Reprezentarea în secţiune- Reprezentarea rupturilor

5. Aplicarea regulilor de reprezentare şi cotare a formelor constructive simple

Cotarea desenelor tehnice:- Elementele cotării- Simboluri folosite la cotare- Reguli de cotare- Reprezentarea şi cotarea găurilor netede- Reprezentarea şi cotarea filetelor- Înscrierea pe desene a datelor privind starea

suprafeţelor

4

6. Utilizarea simbolurilor grafice în reprezentări specifice domeniului tehnic

7. Analizarea modelelor şi reprezentarea lor respectând normele generale pentru întocmirea desenelor de piese

8. Identificarea şi corectarea erorilor de reprezentare

9. Citirea şi interpretarea schiţelor/schemelor folosind simbolurile convenţionale

Executarea schiţei după model:- Fazele premergătoare executării schiţei- Etapele de executare a schiţei

Desenul la scară:- Scări de reprezentare utilizate în desenul tehnic- Fazele alcătuirii desenului la scară

Desene schematice:- Simboluri şi semne convenţionale utilizate în

reprezentări schematice din calificările profilului tehnic (mecatronică, telematică, automatizări, proiectare CAD, procesare text imagine, instalaţii electrice, construcţii şi instalaţii, designer vestimentar,etc.).

- Scheme specifice domeniilor tehnice menţionate anterior.

SUGESTII METODOLOGICEStudierea de către elevii clasei a IX a-liceu, profil tehnic, a disciplinei Desen tehnic

urmăreşte formarea capacităţii de analiză a nivelului de competenţe dobândite prin învăţare, în scopul orientării ulterioare spre o anumită carieră profesională şi dezvoltarea capacităţii de comunicare, folosind un limbaj specializat, specific activităţilor din domeniul mecanic.Conţinuturile disciplinei sunt proiectate pentru a fi parcurse în două ore pe săptămână

Cadrele didactice au posibilitatea de a decide asupra numărului de ore alocat fiecărei teme, în funcţie de dificultatea acesteia, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale grupului instruit, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi ritmul de asimilare a cunoştinţelor şi de formare a deprinderilor, proprii grupului instruit.

Între competenţe şi conţinuturi este o relaţie biunivocă, competenţele determină conţinuturile tematice, iar parcurgerea acestora asigură dobândirea de către elevi a competenţelor dorite.

Pentru atingerea competenţelor dorite, activităţile de învăţare - predare utilizate de cadrele didactice vor avea un caracter activ, interactiv şi centrat pe elev, cu pondere sporită pe activităţile de învăţare şi nu pe cele de predare, pe activităţile practice şi mai puţin pe cele teoretice.

Pentru atingerea de către elevi a competenţelor vizate de parcurgerea disciplinei, recomandăm ca în procesul de învăţare / predare să se utilizeze cu precădere metode bazate pe acţiune, cum ar fi efectuarea de lucrări practice, aplicative, citirea şi interpretarea desenelor simple, metode explorative (observarea directă, observarea independentă ), metode expozitive ( explicaţia, descrierea, exemplificarea ). Elaborarea şi prezentarea unor referate interdisciplinare a căror documentare se obţine prin navigarea pe Internet, implicarea elevilor în diverse exerciţii de documentare, sunt alte câteva exemple de activităţi de învăţare – predare care pot fi utilizate.

Parcurgerea conţinuturilor este obligatorie, ordinea în care acestea urmează a fi parcurse fiind, de regulă, cea propusă în tabelul de corelare a competenţelor specifice cu conţinuturile, dar se impune abordarea flexibilă şi diferenţiată a acestora în funcţie de resursele disponibile şi de nevoile locale de formare.

În elaborarea strategiei didactice, profesorul va trebui să ţină seama de următoarele principii ale educaţiei:

elevii învaţă cel mai bine atunci când consideră că învăţarea răspunde nevoilor lor. elevii învaţă când fac ceva şi când sunt implicaţi activ în procesul de învăţare. elevii au stiluri proprii de învăţare ; ei învaţă în moduri diferite, cu viteze diferite şi din

experienţe diferite. participanţii contribuie cu cunoştinţe semnificative şi importante la procesul de învăţare.

5

elevii învaţă cel mai bine atunci când li se acordă timp pentru a “ordona” informaţiile noi şi a le asocia cu “cunoştinţele vechi”.Procesul de predare - învăţare trebuie să aibă un caracter activ şi centrat pe elev. În acest

sens cadrul didactic trebuie să aibă în vedere: diferenţierea sarcinilor şi timpului alocat, prin: gradarea sarcinilor de la uşor la dificil, utilizând în acest sens fişe de lucru; fixarea unor sarcini deschise, pe care elevii să le abordeze în ritmuri şi la niveluri

diferite; fixarea de sarcini diferite pentru grupuri sau indivizi diferiţi, în funcţie de abilităţi; prezentarea temelor în mai multe moduri (raport sau discuţie sau grafic); diferenţierea cunoştinţelor elevilor, prin: abordarea tuturor tipurilor de învăţare (auditiv, vizual, practic sau prin contact direct); formarea de perechi de elevi cu aptitudini diferite care se pot ajuta reciproc; utilizarea verificării de către un coleg, verificării prin îndrumător, grupurilor de studiu: diferenţierea răspunsului, prin:

utilizarea autoevaluării şi solicitarea elevilor de a-şi impune obiective.

Plecând de la principiul integrării, care asigură accesul în şcoală a tuturor copiilor şi asigură acceptând faptul că fiecare copil este diferit, se va avea în vedere utilizarea de metode specifice pentru dezvoltarea competenţelor pentru acei elevi care prezintă deficienţe integrabile, adaptându-le la specificul condiţiilor de învăţare şi comportament (utilizarea de programe individualizate, pregătirea de fişe individuale pentru elevii care au ritm lent de învăţare, utilizarea instrumentelor ajutătoare de învăţare, aducerea de laude chiar şi pentru cele mai mic progrese şi stabilirea împreună a paşilor următori).

Se recomandă desfăşurarea lecţiilor în cabinete amenajate şi echipate corespunzător (rechizite adecvate, seturi de piese, mape cu desene, planşe, retroproiector, instalaţie video, calculator).

Stabilirea tipurilor de aplicaţii va avea în vedere corelarea lor cu domeniul de prespecializare în care se pregătesc elevii, rezolvarea sarcinilor de lucru se va face fie prin aplicaţii individuale, fie prin activităţi în grup, favorizând lucrul în echipă şi responsabilitatea pentru sarcina primită.

Evaluarea este implicită demersului pedagogic curent, permiţând atât profesorului cât şi elevului să cunoască nivelul de achiziţionare a competenţelor şi a cunoştinţelor, să identifice lacunele şi cauzele lor, să facă remediile care se impun în vederea reglării procesului de predare – învăţare. Evaluarea continuă a elevilor va fi realizată de către cadrele didactice pe baza unor probe explicite, corespunzătoare competenţelor specifice vizate, iar ca metode de evaluare recomandăm :

observarea sistematică a comportamentului elevilor, care permite evaluarea conceptelor, capacităţilor, atitudinilor faţă de o sarcină dată.

investigaţia. autoevaluarea, prin care elevul compară nivelul la care a ajuns cu obiectivele şi

standardele educaţionale şi îşi poate impune / modifica programul propriu de învăţare. metoda exerciţiilor practiceCa instrumente de evaluare se pot folosi: fişe de observaţie fişe cu întrebări tip grilă, întrebări cu alegere multiplă, întrebări de completare fişe de lucru interviul chestionarul fişe de autoevaluare

6

miniproiectul - prin care se evaluează metodele de lucru, utilizarea corespunzătoare a bibliografiei, materialelor şi echipamentelor, acurateţea tehnică, modul de organizare a ideilor şi materialelor într-un raport

portofoliul, ca instrument de evaluare flexibil, complex, integrator, o modalitate de înregistrare a performanţelor şcolare ale elevilor.

Alegerea mijloacelor didactice se va realiza în strânsă corelaţie cu metodele didactice şi cu conţinutul ştiinţific al lecţiei. Se vor folosi mijloace didactice specifice : fişe de lucru, modele, seturi de piese, instrumente pentru măsurarea lungimilor şi a

unghiurilor, mape cu desene ; suport video corespunzător soft educaţional specific

SCURT GHID METODOLOGIC

Procesul de formare / instruire, privit global, la nivelul clasei, presupune:- proiectarea de la Curriculum-ul Naţional – la planificarea anuală – la proiectarea unităţilor de

învăţare;- transpunerea proiectului în activităţi didactice concrete;- evaluarea procesului care se desfăşoară în clasă în vederea reglării lui prin analiza feedbak-

ului obţinut.

I. PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ – este un instrument de interpretare personalizată a programei, care asigură un demers didactic concordant cu situaţia concretă din clasă. Se recomandă ca planificările calendaristice să fie elaborate pentru întreg anul şcolar, pentru a se avea o imagine de ansamblu asupra realizării curriculum-ului, a competenţelor vizate şi a conţinuturilor aferente.

Elaborarea planificărilor pentru clasa a IX-a presupune parcurgerea următoarelor etape:1. Studierea atentă a programei şi a manualului pentru care s-a optat.2. Corelarea competenţelor şi conţinuturilor din programă cu unităţile / lecţiile din manual în

care se regăsesc.3. Identificarea altor resurse didactice, în cazul în care manualul nu acoperă în totalitate

conţinuturile din programă.4. Stabilirea succesiunii unităţilor de învăţare (oră / ore de curs) şi detalierea conţinuturilor

tematice pentru fiecare unitate în raport cu acele competenţe specifice care le sunt asociate prin programă.

5. Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învăţare, în concordanţă cu competenţele specifice vizate.

Structura planificării calendaristice

Nr. U.Î

.

Conţinuturi ale U.Î. Competenţe* specifice

vizate

Nr. de ore

alocate

Săptămâna Observaţii

*În această rubrică vor fi incluse şi valorile şi atitudinile vizate cu preponderenţă de unitatea de învăţare respectivă

II. PROIECTAREA UNEI UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

7

Metodologia de proiectare a unei unităţi de învăţare constă într-o succesiune de etape înlănţuite logic, ce contribuie la detalierea conţinuturilor, în vederea formării competenţelor specifice. Etapele proiectării sunt aceleaşi oricare ar fi unitatea de învăţare vizată.

Detalieri ale conţinuturilor unităţii

de învăţare

Competenţe specifice

vizate

Activităţi de învăţare Resurse Evaluare

Ce? De ce? Cum? Cu ce? Cât? (În ce măsură?)

- tema (detaliată pe lecţii)

- text / tip de text- elemente de

construcţie a comunicării

- funcţii comunicative

În proiectarea şi realizarea demersului didactic, sugerăm deplasarea semnificativă de accent de pe conţinuturi pe competenţele specifice şi centrarea pe elev ca subiect al activităţii instructiv-educative.

În continuare sunt prezentate câteva repere şi sugestii pentru utilizarea portofoliului şi a proiectului ca instrumente complexe şi eficiente de evaluare.

PORTOFOLIUL este un document sau o culegere structurată de documente în care fiecare elev poate să reunească şi să prezinte într-un mod sistematic calificativele, rezultatele,experienţele precum şi eşantioane din lucrări personale pe care le-a dobândit de-a lungul unei perioade de învăţare . La baza acestui portofoliu se află două obiective majore:- motivarea elevului (celui care învaţă) prin recunoaşterea eforturilor sale;- prezentarea competenţelor tehnice dobândite- demonstrarea achiziţionării abilităţilor cheie

Conceput ca un document personal în care elevul poate să înscrie calificativele şi experienţele, portofoliul de la disciplina Desen tehnic va constitui o biografie tehnică a elevului, ce va descrie competenţele atinse de acesta în domeniu şi experienţa lui de învăţare. El ar putea conţine:- un dosar cu toate planşele realizate de elevul respectiv;- răspunsuri la chestionare;- proiecte / părţi de proiecte realizate;- lucrări scrise curente / teste;

Portofoliul se realizează prin acumularea în timp, pe parcursulperioadei de şcolarizare, a acelor documente considerate relevante pentru competenţele deţinute şi pentru progresul înregistrat de elev. Dosarul va prezenta la început o listă cu documentele existente, organizată fie tematic, fie tematic şi cronologic.Documentele dosarului se acumulează fie la cererea profesorului, fie la dorinţa elevului (care va include acele documente pe care le consideră ca fiind semnificative pentru propriul progres) şi vor fi alese astfel încât să arate etapele în evoluţia elevului.Portofoliul permite elevului:- să-şi pună în evidenţă achiziţiile;- să-şi planifice învăţarea;- să-şi monitorizeze progresul;- să ia parte activ la propriul proces de învăţare.Portofoliul permite profesorului:

8

- să înţeleagă mai bine obiectivele şi nevoile elevului;- să negocieze obiectivele învăţării şi să stimuleze motivaţia;- să programeze învăţarea;- să evalueze progresul şi să propună măsuri şi acţiuni de remediere unde (şi dacă) este nevoie;- să evalueze activitatea elevului în ansamblul ei.Profesorul poate proiecta un portofoliu în raport de obiectivele / competenţele din Curriculum-ul Naţional şi de situaţia în care îl va utiliza. Perioada de realizare a portofoliului de către elev va fi mai îndelungată şi îi va fi adusă acestuia la cunoştinţă.

PROIECTUL este o activitate complexă de învăţare care se pretează foarte bine a fi folosită şi

ca instrument de evaluare, atât formativă, cât şi sumativă. Proiectul este o activitate individuală

şi/sau în grup, dar sunt de preferat proiectele de grup deoarece încurajează cooperarea şi dezvoltă

competenţe de lucru în echipă. Un avantaj important al proiectului este că dă posibilitatea

elevilor de a lucra în ritm propriu, de a-şi folosi mai bine stilul propriu de învăţare şi permite

învăţarea şi de la colegi.

Proiectul pune elevii în situaţia de a lua decizii, de a comunica şi negocia, de a lucra şi învăţa în cooperare, de a realiza activităţi în mod independent, de a împărtăşi celorlalţi cele realizate / învăţate, îi ajută să participe direct la propria lor formare.

Metoda proiectului presupune lucrul pe grupe şi necesită pregătirea profesorului şi a elevilor în ideea lucrului în echipă, prin cooperare, atât în clasă, cât şi în afara clasei. Grupul poate fi alcătuit din două până la zece persoane în funcţie de mărimea clasei, natura obiectivelor şi experienţa participanţilor, dar un număr de patru-cinci participanţi reprezintă mărimea ideală pentru grupurile care au de îndeplinit obiective precise. Cu cât creşte numărul membrilor, cu atât scade posibilitatea participării efective la toate activităţile a fiecăruia, dar poate creşte complexitatea obiectivelor urmărite. Proiectele realizate de grupuri mari sunt mai greu de monitorizat.

Proiectul este o activitate complexă care îi solicită pe elevi: - să efectueze o documentare atentă;- să facă o cercetare (investigaţie);- să realizeze proiectul propriu-zis .- să elaboreze raportul final.- să facă prezentarea publică a proiectului

Etapele realizării unui proiect sunt: 1. Alegerea temei;2. Planificarea activităţii: - Stabilirea obiectivelor proiectului; - Alegerea subiectului în cadrul temei proiectului de către fiecare elev/grup;- Distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului;- Identificarea surselor de informare (manuale, proiecte mai vechi, cărţi de la bibliotecă,

presă, internet, persoane specializate în domeniul respectiv, instituţii, organizaţii guvernamentale etc.);

3. Cercetarea propriu-zisă.4. Realizarea / asamblarea materialelor.5. Prezentarea rezultatelor cercetării şi/sau a materialelor create.6. Evaluarea (cercetării în ansamblu, a modului de lucru, a produsului realizat).

9

Deşi proiectul presupune un grad înalt de implicare a elevului în propria sa formare, aceasta nu are drept consecinţă non-angajarea profesorului. Dacă elevii urmează să-şi conceptualizeze, îndeplinească şi prezinte eficient proiectele, atunci ei au nevoie de orientare, consiliere şi monitorizare discretă în toate fazele activităţii. Profesorul rămâne aşadar un factor esenţial al procesului, mai ales dacă proiectul este folosit şi ca instrument de evaluare a rezultatelor şcolare.

Sarcinile profesorului vizează organizarea activităţii, consilierea (dă sugestii privind surse sau proceduri) şi încurajarea participării elevilor; este esenţială neimplicarea sa în activitatea propriu-zisă a grupurilor de elevi (lăsând grupul să lucreze singur în cea mai mare parte a timpului), intervenţia sa fiind minimă şi doar atunci când este absolut necesară. Luarea de decizii pentru rezolvarea pe cont propriu de către elevi a dificultăţilor întâmpinate constituie o parte importantă a învăţării prin proiect. Este însă la fel de important să se evite ca elevii să fie puşi în situaţia de a avea eşecuri majore, căci eşecul are o importantă influenţă negativă asupra învăţării. Asigurarea şi evidenţierea succesului (chiar dacă este vorba de succese mici sau parţiale!) fiecăruia dintre elevi este una dintre sarcinile importante ale profesorului.

Este foarte important ca instrucţiunile emise de profesor să fie clare, specifice şi să conţină şi o limită de timp pentru îndeplinirea obiectivelor. Este foarte eficient să se scrie instrucţiunile pe tablă, foi de hârtie şi să se precizeze rolurile în grup (de exemplu: secretar – scrie ideile emise de participanţi; mediator – asigură participarea tuturor membrilor grupului la discuţii; timer – urmăreşte încadrarea în limitele de timp stabilite; raportor – prezintă întregii clase concluziile grupului).

Esenţa proiectului constă: 1. Într-un scop concret care să permită utilizarea Desenului tehnic în contexte practice

autentice;2. Într-o responsabilitate comună a elevilor şi a profesorului în planificare şi execuţie;3. Într-o sarcină concretă în care activităţile teoretice şi cele practice se întrepătrund;4. Într-o utilizare autonomă a unor mijloace auxiliare;5. În dobândirea unei experienţe concrete, practice extinsă dincolo de clasă.

Evaluarea cu ajutorul proiectului. Elevii pot fi notaţi pentru modul de lucru, pentru modul de prezentare şi/sau pentru produsul realizat. Activitatea în proiect a elevilor poate fi evaluată pe cinci dimensiuni:1) operarea cu fapte, concepte, deprinderi rezultate din învăţare (dacă cerinţa este ca elevii

să-şi elaboreze proiectul pe baza cunoştinţelor şi înţelegerii dobândite în şcoală, ei au ocazia astfel să-şi selecteze şi să decidă ce date, fapte, concepte, deprinderi doresc să includă în proiect);

2) competenţele tehnice – se pot urmări diverse categorii de competenţe tehnice atât pe perioada elaborării proiectului, cât şi la prezentarea acestuia;

3) competenţele cheie şi gradul lor de dezvoltare pot fi evaluate mai ales prin evaluarea realizată pe durata desfăşurării proiectului;

4) calitatea muncii (sunt examinate în mod obişnuit inovaţia şi imaginaţia, judecata şi tehnica estetică, execuţia şi realizarea, dezvoltarea unui proiect pentru a pune în lumină un anumit concept);

5) reflecţia (capacitatea de a se distanţa faţă de propria lucrare, de a avea permanent în vedere obiectivele propuse, de a evalua progresul făcut şi de a face rectificările necesare). Elevul ajunge cu timpul să interiorizeze aceste practici astfel încât ajungă la performanţa de a-şi aprecia singur munca. In plus, când elevul continuă să lucreze / creeze într-un anumit domeniu, se familiarizează cu criteriile acestuia şi învaţă progresiv să gândească în acel domeniu.

10

6) produsul proiectului – în măsura în care se face evaluarea competenţelor elevului aşa cum sunt ele materializate în produs, şi nu aspecte ale proiectului nerelevante pentru învăţarea care se doreşte a fi evaluată.

Evaluatorul este interesat şi de alte două aspecte: profilul individual al elevului (ceea ce evidenţiază proiectul în domeniul capacităţilor cognitive şi al stilului de învăţare ale elevului) şi, respectiv, modul în care elevul s-a implicat în comunicarea şi cooperarea nu numai cu alţi elevi, dar şi cu profesori, experţi din exterior, precum şi folosirea judicioasă de către acesta a diferitelor resurse (bibliotecă, internet).

11