desen tehnic

Cotarea desenelor tehnice

41

Unitatea de învăţare nr. 3

COTAREA DESENELOR TEHNICE Cuprins Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 42

3.1 Elementele cotarii 42

3.2 Simboluri utilizate la cotare 43

3.3 Conicitatea 43

3.4 Inclinarea 44

3.5

3.6

3.7

3.8

Dispunerea elementelor cotarii

Dispunerea simplificata a cotelor

Stabilirea bazelor de cotare

Metodele de cotare

44

54

57

58

3.9

3.9.1

3.9.2

3.10

Reprezentarea si cotarea filetelor

Reprezentarea filetelor

Cotarea filetelor

Reprezentarea si cotarea flanselor

59

59

60

63

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 3 70

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 73

Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 3 74


42

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 3

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 3 sunt:

Cotarea pieselor

Reprezentarea si cotarea filetelor

Reprezentarea si cotarea flanselor

Cotarea se efectuează conform regulilor stabilite în SR ISO129:1994. Noţiunea de

cotare presupune pe de o parte determinarea cu precizie a tuturor dimensiunilor necesare

execuţiei şi funcţionării pieselor şi pe de altă parte scrierea corectă a valorilor dimensionale

care definesc formele geometrice funcţionale şi constructiv - tehnologice ale pieselor

reprezentate

3.1 Elementele cotarii

a) liniile de cotă ;

b) liniile ajutătoare ;

c) liniile de indicaţie ;

d) cota.

Figura 3.1

Linia de cotă este linia deasupra căreia se înscrie cota respectivă. Liniile ajutătoare

indică punctele sau planele între care se prescrie cota, ele putând servi şi la construirea

punctelor necesare pentru determinarea formei geometrice a obiectului reprezentat (figura

3.1).

Linia de indicaţie se utilizează pentru a preciza pe desen elementul la care se referă o

prescripţie (figura 3.16), o notare convenţională (figura 3.16) sau o cotă care din lipsă de

spaţiu nu poate fi înscrisă deasupra liniei de cotă. Linia de indicaţie poate înlocui şi linia de


43

cotă şi cea ajutătoare, ca în figura 3.17 şi când desenul câştigă în claritate.

Cota reprezintă valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat, înscrisă pe desen

direct sau printr - un simbol literal, în cazul desenelor ce cuprind tabele de dimensiuni (figura

3.1). Ea este însoţită, când e cazul, de simboluri, cuvinte sau prescurtări care sunt necesare

pentru precizarea elementului cotat.

3.2 Simboluri utilizate la cotare

- înaintea cotei indică un diametru ;

- R înaintea cotei indică o rază de curbură ;

deasupra cotei indică lungimea unui arc de cere ;

înaintea unui raport indică o conicitate, vârful simbolului fiind orientat spre vârful conului;

înaintea unui raport indică o înclinare, vârful simbolului fiind orientat spre vârful prismei ;

înaintea cotei indică latura unui pătrat;

Egalitatea a două cote alăturate se trasează cu ajutorul a două semne de egalitate ,,="

plasate deasupra liniilor de cotă.

"sferă" înaintea cotei unei sfere, urmat de simbolul “ ” sau “R” indică forma corpului în spaţiu

(fig 3.2.a,b).

Figura 3.2

3.3 Conicitatea Conicitatea reprezintă raportul dintre diferenţa diametrelor a şi b a două secţiuni

nominale la axa conului şi diferenţa l dintre cele două secţiuni (STAS 2285 - 81).

lK ba1

Înscrierea conicităţii se face paralel cu axa piesei, deasupra acesteia precedată de

simbolul grafic al acesteia sau de cuvântul "conicitate". Când pe desene se indică

conicitatea, cota dimensională a bazei mici nu se mai înscrie (supracotare) (figura 3.3).


44

Figura 3.3

3.4 Inclinarea Înclinarea reprezintă raportu1 dintre diferenţa înalţimilor a şi b şi lungimea l a piesei.

Notarea înclinării se face paralel cu linia de contur la care se referă, prin înscrierea simbolului

grafic al acesteia sau a cuvântului "înclinare" (figura 3.4).

Când pe desen se înscrie înclinarea, se recomandă cotarea numai a unei înălţimi, de

obicei cea mai mare (figura 3.4,b).

Figura 3.4

3.5 Dispunerea elementelor cotarii

a. Liniile de cotă se trasează cu linie continuă subţire şi se delimitează prin săgeţi

amplasate la una sau ambele extremităţi, sau prin combinaţii de puncte şi săgeţi.

Săgeţile au unghiul la vârf 15°, lungimea b86 , (b este grosimea liniei

ajutătoare),dar nu mai mică de 2 mm. Se sprijină pe liniile de contur,de axă sau

ajutătoare aferente.


45

Figura 3.5

Figura 3.6 Figura 3.7

Linia de cotă este delimitată de săgeată numai la una din extremităţi, când:

- se cotează raze de curbură (figura 3.6);

- se cotează diametre şi circumferinţa nu este complet reprezentată (figura 3.7);

- la cotarea elementelor simetrice (figura 3.8, cotele 1, 3, M, dc).

Figura 3.8

Nu se admite ca săgeţile să fie intersectate de linii (fig 3.9.a) cu excepţia liniilor de

haşurare.

Linia de cotă se execută dreaptă, frântă sau sub formă de arc de cerc.

În cazul cotării dimensiunilor liniare, linia de cotă se execută dreaptă, paralelă cu elementul

cotat (fig 3.1) cu excepţia cotării:


46

- lungimii arcelor de cerc (fig 3.9.c,d);

- diametrelor pe circumferinţă;

- razelor de curbură

Figura 3.9

Figura 3.6, a este caracteristică situaţiilor când centrul de curbură poate fi determinat şi

este necesar sau nu a se indica pe desen poziţia acestuia.

În figura 3.6.b centrul de curbură nu poate fi determinat la scara desenului dar este

necesară indicarea poziţiei lui pe desen. Linia de cotă se execută frântă spre centru, astfel

încât partea liniei care se sprijină pe curbură să aibă direcţie radială iar partea care se

sprijină în centru să fie paralelă cu aceasta.

În cazul cotării dimensiunilor sau lungimii arcelor de cerc unghiulare, linia de cotă se

execută sub forma unui arc de cerc cu centrul în vârful unghiului (fig 3.9.c) şi respectiv

concentric cu arcul cotat (fig 3.9.d).

Linia de cotă poate avea un braţ de indicaţie (fig 3.10).

Distanţa între două linii de cotă precum şi distanţa dintre linia de cotă şi linia de contur,

paralelă cu aceasta trebuie să fie de minimum 7 mm.

Se va evita încrucişarea liniilor de cotă între ele sau cu linii ajutătoare, de aceea se

recomandă dispunerea liniilor de cotă în afara conturului piesei reprezentate în ordine

crescătoare a cotelor.

Liniile de contur, de axă, ajutatoare şi prelungirile lor nu pot fi utilizate ca linii de cotă

cu excepţia cotării profilurilor curbe prin coordonate rectangulare.(figura 3.11).

Figura 3.10

a b c d


47

Figura 3.11

În cazul pieselor reprezentate întrerupt, linia de cotă se reprezintă complet între liniile

ajutătoare.

Liniile de cotă referitoare la elementele pieselor simetrice reprezentate prin vederi şi

secţiuni combinate se trasează întrerupt depăşind cu 5 – 10 mm axa de simetrie (figura 3.8).

Analog se pot cota, pe proiecţii complete mai multe elemente simetrice, paralele şi

succesive (figura 3.12).

b. Liniile ajutătoare pot fi linii de contur (figura 3.14), de axă (figura 3.13) sau linii

continue subţiri (fig 3.8,.3.12) perpendiculare pe liniile de cotă şi depăşindu -le cu 2 - 3 mm

(figurile 3.2, 3.3, 3.4, 3.6, 3.8,.3.11).

Liniile ajutătoare pot fi linii de cotă pentru alte cote numai în cazul special al cotării

profilelor curbe, sau linii de contur pentru desene speciale, trasate cu grosime deosebită

(figurile 3.13, 3.14)


Liniile ajutătoare pot fi trasate şi la 60° faţă de linia de cotă (figura 3.10), radial la

cotarea dimensiunilor unghiulare (fig 3.9.c) sau a lungimii arcelor de cerc corespunzând unor

unghiuri obtuze (figura 3.15, a), paralel cu bisectoarea unghiului la cotarea coardelor de cerc

(fig 3.9.b) sau a lungimilor arcelor de cerc corespunzând la unghiuri mai mici de 90° (fig

3.9.d, 3.15,b).


48


c. Liniile de indicaţie sunt utilizate la înscrierea pe desen a unei prescripţii, notări

convenţionale (figura 3.16) sau a unei cote care nu poate fi înscrisă deasupra liniei de cotă

datorită lipsei de spaţiu (figura 3.5, d).

Liniile de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire, şi se sprijină pe o suprafaţă

printr-un punct îngroşat (figura 3.17), pe o linie de contur printr-o săgeată sau printr-o linie de

cotă fără punct sau săgeată (figura 3.5, d).


d. Cotele se scriu cu cifre arabe, dimensiunea nominală a scrierii fiind de minimum 3,5

mm (conform SR ISO 129:1994) şi se păstrează constantă pe desen la înscrierea cotelor,

simbolurilor, cuvintelor şi prescurtărilor aferente.

Dimensiunile liniare înscrise pe desen se exprimă în mm, dar simbolul unităţii de

măsură nu apare după cota respectivă, cu excepţia dimensiunilor unghiulare sau a celor

liniare exprimate în alte unităţi de măsură, la care se înscriu simbolurile unităţilor de măsură.

Cotele se înscriu deasupra liniilor de cotă, la 1-2 mm distanţă de acestea, de preferinţă spre

mijlocul lor şi decalate alternativ una faţă de cealaltă, sau faţă de o axă de simetrie (figura

3.18).


49

Figura 3.18

Figura 3.19

Următoarele cazuri fac excepţie de la regulile de înscriere a cotelor:

- spaţiul pentru dispunerea cotelor este insuficient. Acestea se înscriu în afara liniilor

ajutătoare, preferabil în dreapta, fie în dreptul liniilor de indicaţie(figura 3.5, d) sau pe braţul

prelungit al liniilor de cotă;

- în cazul indicării unei conicităţi, aceasta se înscrie paralel cu axa piesei (figura 3.3) sau pe o

linie de indicaţie sprijinită pe suprafaţa la care se referă (figura 3.19);

- în cazul indicării unei înclinări, prescripţia se înscrie paralel cu suprafaţa înclinată, deasupra

acesteia (fig 3.4, a).

Cotele se înscriu astfel încât să poată fi citite de jos şi din dreapta desenului, în raport

cu baza formatului, aşa cum este indicat în figura 3.20

În zona interzisă pentru cotare se pot înscrie cote, dar numai conform indicaţiilor din

figura 3.20 şi numai dacă nu se poate evita indicarea cotelor în zonele haşurate.


50

Figura 3.20

Cotele, simbolurile şi cuvintele se scriu astfel încât să nu fie despărţite sau intersectate

de linii de contur, de haşură, de indicaţie, de axă sau ajutătoare. Dacă nu este posibilă

respectarea acestei reguli, liniile menţionate se întrerup pe porţiunea în care se înscrie cota

(fig 3.18); pe suprafeţele haşurate se dă o formă aproximativ circulară sau dreptunghiulară

spaţiului de înscriere a cotei.(figura 3.21)

Figura 3.21

Figura 3.22

Nu se admite scrierea cotelor în locul de intersecţie a liniilor de cotă (figura 3.22).

Dacă trebuiesc cotate mai mult de trei cercuri concentrice, acestea se vor cota la


51

aproximativ 30° unul faţă de altul, ţinând cont că în zona interzisă nu se înscriu cote.

Pe proiecţia pe care sunt dispuse, cotele referitoare la dimensiuni exterioare se

grupează pe o parte a proiecţiei, iar cele referitoare la dimensiuni interioare se înscriu pe

cealaltă parte (figura 3.23). Nu se recomandă înscrierea cotelor exterioare în lanţ cu cele

interioare.

Figura 3.23

Figura 3.24

În cazul cotării unor piese reprezentate asamblat, cotele referitoare la fiecare piesă se

grupează separat, cu excepţia cotelor comune (figura 3.24).

Elementele dispuse simetric se cotează o singură dată (figura 3.25). Elementele

identice se cotează o singură dată ca în exemplele din figura 3.26


52

Figura 9.25

Figura 3.25

Figura 3.26

Este interzisă:

- trasarea liniilor de cotă pe liniile de contur sau în prelungirea acestora (figura 3.27.a,b);

- trasarea liniilor de cotă pe liniile de axă (figura 3.28.a,b);

- cotarea elementelor acoperite (figura 3.29.a,b);

- sprijinirea liniilor de cotă pe muchii fictive (figura 3.30.a,b);

f g


53

- înscrierea cotelor interioare în lanţ cu cote interioare (figura 3.32.a,b);

- încrucişarea liniilor de cotă între ele sau a liniilor de cotă cu linii ajutătoare (fig 3.31.c, d).

- folosirea liniilor ajutătoare prea lungi (figura 3.31 ,b) care încarcă inutil desenul.

Cotele referitoare la un acelaşi element se dispun, pe cât posibil, numai pe una din

proiecţii.

Figura 3.27

Figura 3.28

Figura 3.29


54

Figura 3.30

Figura 3.31

Figura 3.32

3.6. Dispunerea simplificata a cotelor

Piesele sau ansamblurile similare ca formă, executate în mai multe variante

dimensionale şi reprezentate la scară numai pentru una din mărimile de execuţie, cotele

elementelor realizate în mai multe variante se înscriu pe desen prin simboluri literale iar

valorile variantelor se înscriu într-un tabel, pe acelaşi desen (figura 3.33).

Pe reprezentările schematice ale construcţiilor metalice, cotele se scriu deasupra

c d


55

elementelor construcţiei respective fără linii de cotă şi linii ajutătoare, cu excepţia cotelor

totale înscrise obişnuit.(figura 3.34).

Figura 3.33

Figura 3.34

În cotarea simplificată se poate utiliza sistemul de dispunere a cotelor pe o linie de

cotă, cu orientarea corespunzătoare a săgeţilor faţă de linia de referinţă (figurile 3.35 b şi

3.36.b), sistem folosit în locul dispunerii cotelor pe linii de cotă paralele (fig 3.35.a şi 3.36.a).

Figura 3.35

În cazul în care cotele nu pot fi dispuse obişnuit datorită lipsei de spaţiu, acestea pot fi

indicate ca în figura 3.37


56

Figura 3.36

Figura 3.37

Figura 3.38

Cotarea teşiturilor în mod obişnuit se face ca în figura 3.38.

Pentru teşiturile la 45° se recomandă utilizarea unuia dintre sistemele indicate în fig

3.39.

Dacă pe un desen toate teşiturile sau razele de racordare au aceeşi valoare, acestea

nu se mai cotează, dar deasupra indicatorului se înscrie: "Toate teşiturile, ..... toate

racordările R...."

Exemplu: Toate teşiturile o452


57

Toate racordarile 5R

Figura 3.39

3.7. Stabilirea bazelor de cotare

O suprafaţă care aparţine formei piesei, faţă de care se fac măsurarea şi înscrierea

cotelor se numeşte suprafaţă de referinţă sau bază de cotare.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bază de cotare sunt:

- să fie, pe cât posibil, prelucrată;

- să fie plană;

- să fie perpendiculară pe planul proiecţiei care se cotează;

- să fie accesibilă pentru măsurare;

- să fie importantă în funcţionarea piesei;

- să limiteze pe cât posibil piesa.

Bazele de cotare se reprezintă cu linii drepte pe proiecţiile piesei. Exemplu (figura

3.40):

Analizând bazele de cotare BC1 şi BC2 ale piesei din fig 3.40 se observă că ambele

sunt plane, perpendiculare pe planul proiecţiei şi accesibile pentru măsurare. Cu toate

acestea se preferă BC2 deoarece ea este prelucrată, condiţie mult mai importantă decât

aceea că BC1 limitează piesa.

În actvitatea de proiectare se întâlnesc piese care au mai multe suprafeţe de cotare faţă de

care se înscriu cotele.


58

Figura 3.40

3.8. Metodele de cotare

În activitatea de proiectare şi cotare se aplică urmatoarele metode:

- Cotarea prin coordonate care constă în înscrierea cotelor într-un sistem de baze de

referinţă, astfel ca toate elementele geometrice ale piesei dispuse pe aceeaşi direcţie să se

coteze pornind de la aceeşi bază de cotare. Se mai numeşte cotare tehnologică deoarece

această metodă ţine seama şi de tehnologia de fabricaţie a piesei (figura 3.41, a)

Figura 3.41

- Cotarea în linie (lanţ) constă în aşezarea cotelor pe o singură linie, indiferent de

bazele de cotare. Metoda se aplică în cotarea desenelor de construcţii metalice şi când

a b

c

a

b


59

anularea toleranţelor nu influenţează funcţionarea piesei (figura 3.41, b);

- Cotarea mixtă îmbină cotarea prin coordonate a unor elemente cu cotarea în linie a

altor elemente geometrice componente ale piesei, pe aceeşi proiecţie. Este cea mai utilizată

metoda de cotare în desenul tehnic (figura 3.41, c).

3.9. Reprezentarea si cotarea filetelor

Filetul este definit prin SR ISO 6410 : 1995 ca un canal de profil constant, prelucrat

elicoidal pe suprafeţe cilindrice sau conice, exterioare (în cazul pieselor tip şurub – figura

3.42, a) sau interioare (în cazul pieselor tip piuliţă, figura3.42, b).

a

b

Figura 3.42

3.9.1. Reprezentarea filetelor

Filetele se reprezintă în desen (fig. 3.46) în mod convenţional conform unor reguli

stabilite prin STAS, astfel:

- în proiecţie pe un plan paralel cu axa filetului (în vedere şi în secţiune) generatoarele de

contur aparent ale cilindrului sau conului vârfurilor filetului (exterior şi interior) se reprezintă

cu linie continuă groasă (tip A), iar cele ale cilindrului sau conului bazei filetului cu linie

continuă subţire (tip B). Generatoarele de la bază se trasează la distanţa de [1,5 ÷ 2] mm faţă

de generatoarele conturului aparent (fig. 3.43, 3.44).


60


- în proiecţie laterală (vedere şi secţiune), vârful filetului - se reprezintă printr-un cerc cu linie

continuă groasă, iar baza filetului printr-un arc de cerc trasat cu linie continuă subţire, de

circa 3 din circumferinţă.

- filetele conice exterioare şi interioare, se reprezintă ca în figura 3.45, a şi b.

Figura 3.45

- filetele reprezentate în secţiune se haşurează totdeauna până la vârful filetului reprezentat

cu linie groasă.

3.9.2. Cotarea filetelor

Filetele cu profil triunghiular, pătrat, trapezoidal, ferăstrău şi rotund sunt filete

standardizate. Cotarea acestor filete este reglementată prin normele în vigoare SR ISO

6410/3 - 95.

Elementele profilului filetului se indică pe desenele de execuţie în felul următor:

- la filetele cilindrice standardizate se cotează diametrul cel mai mare al filetului precedat de

simbolul care indică profilul filetului (fig. 3.47).

- la filetele conice standardizate se cotează în proiecţia pe planul paralel cu axa filetului,

diametrul exterior la aproximativ jumătatea lungimii; dacă este necesară precizarea poziţiei

planului de măsurare, acesta se indică prin linie continuă subţire şi se cotează distanţa axială

a b


61

până la acest plan (fig. 3.49, a şi b); cota diametrului exterior este precedată de simbolul

corespunzător profilului.

Figura 3.46

Lungimea filetului reprezintă lungimea utilă de înşurubare şi se cotează astfel:

- la filetele cu ieşire se cotează lungimea (fig. 7.39 a şi 7.40, a).

- la filetele cu degajare se cotează lungimea utilă a filetului inclusiv degajarea (fig. 7.39, b şi

7.40, b).

Figura 3.47

În cele ce urmează se va face o clasificare a tipurilor de suprafeţe filetate, urmând ca

în fig. 3.48 şi 3.49 să se reprezinte în 2 proiecţii şi să se coteze piese cu suprafeţe filetate

conform clasificării:


62

Figura 3.48


63

Figura 3.49

3.10. Reprezentarea si cotarea flanselor

a. Flanşele cilindrice pot avea un număr par sau impar de găuri de prindere. Când

planul de secţionare trece prin găurile de prindere, flanşa rotundă se reprezintă şi se cotează

ca în figura 3.50, a. Când găurile de prindere nu se găsesc în planul de secţionare, ele se pot

rabate pentru a se reprezenta în secţiune, peste haşuri, cu linie - punct subţire (figura 3.50,

b). Flanşele rotunde se reprezintă şi simplificat ( figura 3.51).


64

Figura 3.50

Figura 3.51

a

b


65

b. Flanşele pătrate au patru găuri de prindere, dispuse în colţuri cu centrele pe cercul

purtător. Când planul de secţionare trece prin găurile de prindere, flanşa pătrată se

reprezintă ca în figura 3.52, a. Când găurile de prindere fac un unghi de 45o cu planul de

secţionare, ele se pot rabate împreună cu colţul flanşei în planul de secţionare ( figura 3.52,

b).

Figura 3.52

c. Flanşele triunghiulare se obţin prin trasarea conturului unui triunghi echilateral, cu

trei găuri de prindere dispuse la 120o pe cercul purtător al centrelor. Când planul de secţiune

trece printr-o gaură, flanşa se reprezintă şi se cotează ca în figura 3.53,a. Când planul de

secţiune nu trece printr-o gaură de prindere, dar este paralel cu una din laturile flanşei, colţul

şi gaura se rabat în planul de sectiune (fig. 3.53, b).

a

b


66

Figura 3.53

d. Flanşele ovale sunt prevăzute cu două găuri de prindere dispuse pe axa mare a

unui oval. Conturul exterior al acestui tip de flanşă se poate obţine în două moduri:

1. Se trasează tangentele exterioare la cercul mare, care are diametrul egal cu axa mică a

ovalului şi la cercurile trasate la capetele axei mari care au raza egală cu diametrul găurilor

de prindere (figura 3.54, a)

2. Se racordează cercul mare cu cercurile de la capetele flanşei cu două arce de cerc de

rază dată (figura 3.54, b).

a

b


67

Figura 3.54

e. Flanşele oarecare se utilizează când nu este posibilă folosirea flanşelor amintite

mai înainte.

Un tip de flanşă oarecare, pătrată, cu laturile rotunjite este prezentată în figura 3.55.

a

b


68

Figura 3.55

Figura 3.55

În general, flanşele sunt standardizate în funcţie de material, presiunea de lucru,

dimensiuni de legătură, diametrul nominal şi suprafaţa de etanşare.

De reţinut! Dimensiunile liniare înscrise pe desen se exprimă în mm, dar simbolul unităţii de măsură nu apare după cota respectivă, cu excepţia dimensiunilor unghiulare sau a celor liniare exprimate în alte unităţi de măsură, la care se înscriu simbolurile unităţilor de măsură. Cotele referitoare la un acelaşi element se dispun, pe cât posibil, numai pe una din proiecţii. Pe proiecţia pe care sunt dispuse, cotele referitoare la dimensiuni exterioare se grupează pe o parte a proiecţiei, iar cele referitoare la dimensiuni interioare se înscriu pe cealaltă parte. Nu se recomandă înscrierea cotelor exterioare în lanţ cu cele interioare.

Test de autoevaluare 3.1

1. Piesa din figura este reprezentata in tripla proiectie ortogonala. Sa se coteze piesa.


69

2. Sa se completeze desenul piesei (racord) cu urmatoarele elemente


70

Sa se reprezinte piesa in 3 proiectii (scara 1:1): sectiune in plan vertical, vedere pe planul vertical, vedere pe planul lateral. Sa se coteze

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 3 1.Piesa din figura urmatoare este reprezentata in 2 proiectii (vederi pe planele V si H), muchiile si contururile interioare acoperite fiind cu linie intrerupta. Sa se reprezinte in tripla proiectie ortogonala (sectiune pe planul V si vederi pe planele H si L) si apoi sa se coteze.


71

3. Sa se completeze desenul cu urmatoarele elemente:


72

Sa se reprezinte piesa in doua proiectii (scara 1:1): sectiune pe planul vertical, vedere pe planul orizontal. Sa se coteze piesa.


73

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1.

4. Cotele 50, 70 (pe inaltime) si cota 55 (pe lungime) sunt cote principale (de pozitie); cotele 115 (inaltimea piesei) si 110 (lungimea piesei) sunt cote de gabarit.


74

Recapitulare Unitatile de invatare nr. 1 si 2

Concluzii In aceasta unitate de invatare am dobandit cunostinte legate de inscrierea rugozitatii si a tolerantelor in desenul tehnic.

Bibliografie 1. Barhalescu, M., Zidaru, N.: Geometrie Descriptiva si Desen Tehnic, vol I, Editura Printech, 2004, ISBN 973-718-089-5 2. Vasilescu, E, s.a.: Desen Tehnic Industrial – Elemente de Proiectare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995, ISBN 973-31-0679-8 3. I.R.S. : Colectie de standarde. Desene Tehnice, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994,ISBN 973-31-0928-2

desen tehnic

Documents