Teartrul cruzimii si inchiderea reprezenatiei

teatrul cruzimii= (Artaud) afirmarea unei teribile si de altfel ineluctabile necesitati Derrida explică necesitatea unui astfel de teatru vorbind despre efectele deposedării suferite de Artaud, enunţate în altă parte (pagina 258). În acelaşi mod a fost teatrul occidental deposedat de ceea ce dDerrida numeşte esenţa sa afirmativă. Filosoful a subliniat în citatul său scrierea ca modalitate prin care corpul se desparte de spirit, murdărindu-l, de unde şi problema scrierii, a cuvântului scris în reprezentaţie, care, până atunci element central, Artaud îl vrea îndepărtat (nu complet). Îl goneşte pe Dumnezeu de pe scenă (Derrida). El este Cuvântul, Logosul (raţiunea), care nu creează, ci, spune Derrida, oferă spre lectură un text de natură reprezentativă, menţinînd cu ceea ce numim real un raport imitativ şi reproductiv. Or, tocmai această formă a reprezentării, imitaţia, mimesul aristotelic, în care arta este cea care imită viaţa, o vrea Artaud distrusă, afirmînd că viaţa e un principiu transcendent cu care arta ne repune în contact

– derrida: nu exista nimic in afara textului. Daca teatrul, despre cel occidental este vorba, este subjugat cuvîntului, este doar o reprezentatie a textului (teatrul occidentalnu recunoaşte decît limbajul cuvîntului scris), atunci el este pervertit, bolnav iar Participantii sunt sclavii cuvantului autorului. Regia trebuie eliberata de sub jugul cuvîntului. Aceasta nu inseamna ca teatrul cruzimii nu mai e reprezentatie, e, dar subalta formă (pg 322): reprezentatia crudă, originară= tearul nu mai este reprezentantul unui alt limbaj, nu acceptă să derive dintr-o altă artă (literară, de ex fie ea şi poetică) (p 323)- alt soi de poezie, care în teatru îşi găseşte cel mai liber/ profund manifestarea

– aceasta este închiderea reprezentării= adică a repr. Clasice; teatrul cruzimii reconstituie un alt spaţiu, al reprezentării originare

– spaţiu inchis= produs din lăuntrul sinelui– cuvântul ca guvernant al scenei este dat la o parte- nu rezultă în crearea haosului, a

dezordinii, a improvizaţiei - vezi gândirea în afara opoziţiei- Poenar (p.324) – ci acesta va exista ca parte a unui sistem minuţios aranjat, „prescris”

– în ce constă noua scriitură teatrală? (p.326 sus) – analogia visului (Freud)teatrul cruzimii= teatru al visului crudcrud= absolut necesar şi determinat, calculat visul spontan nu e dirijat

random ideas: – teatrul occidental nu recunoaşte decât limbajul scris– înlăturarea cuvântului ca esenţial regiei- rămâne prezent- sub ce formă? -> cuvântul nu

în ceea ce exprimă ci miezul său, efectiv exprimarea vocală a acestuia: formă primitivă--onomatopeeglosopoieză

– cuvântul nu mai guvernează scena– cuvânt: semn lingvistic- proces fiziologic

concept: fapt de conştiinţă- fenomen psihic– tipologia bricoleurului: a folosi elemente existente pentru crearea unui nou ?teatru?– Noul limbaj teatral: al hieroglifelor- materializare vizuală, plastică a cuvântului– mesajul/ reprezentarea nu pot fi repetate (+ şi în lipsa scenei)– mimesis= adoptat ca principiu fundamental al esteticii europene pentru definirea

realismului, înţeles ca transigurare artistică a ceea ce semnificativ în realitate=excrement– cruzime= necesitate, rigoare, aplicaţie şi hotărâre implacabilă, determinism- supunere în

faţa necesităţii ??