2. Democraţia

Există trei termeni relativi la democraţie:1. Puterea2. Suveranitatea3. Poporul

Poporul – În sensul cel mai larg, reprezintă populaţia de pe un anumit teritoriu. Această populaţie îşi asumă organizarea şi conducerea ei generală, adică îşi asumă funcţia politică. Această idee de participare la viaţa politică s-a născut în polisul grecesc.

Nu toată populaţia participă la organizarea şi conducerea cetăţii. Astfel, conceptul de popor devine restrictiv, poporul reprezentând numai o parte din societate şi anume, numai bărbaţii care poartă arme şi care au capacitate fizică şi intelectuală, bărbaţii care au un anumit statut social, o proprietate pe care o gospodăresc. A intervenit apoi şi o limitare de vârstă şi se cerea şi apartenenţa la o anumită structură organizatorică.

Important de reţinut este faptul că poporul nu e niciodată omogen, el este structurat în grupuri şi prezintă elemente de particularizare în raport cu alte popoare cât şi elemente de specificare interioară, care depind de natura raporturilor dintre membrii săi.

Max Weber definea democraţia ca fiind puterea poporului, mai bine-zis o putere reală a poporului. O colectivitate locală nu poate să ia decizii decât în probleme care o privesc, care ţin de ea.

Până în secolele XIV – XV, poporul era structurat teritorial în dependenţă de structurile de producţie tradiţionale care urmăreau autosatisfacerea necesităţilor de viaţă. Unitatea de popoare se structurează în jurul unităţii de producţie care aparţine nobilului feudal.

Statutul social al omului este hotărât la naştere. Consecinţa politică este aceea că numai anumite grupuri sociale realizează, practic, conducerea şi organizarea societăţii (Ex. În evul mediu: preoţii, militarii şi aristocraţii).

Puterea – Capacitatea unui agent social (A) de a obţine de la un alt agent social (B) comportamentul pe care îl doreşte. În sens teleologic, puterea se exercită cu un anumit scop. Cel ce deţine o face pentru a aloca resursele societăţii în interesul său, după voinţa sa. Impunându-se autoritatea bisericii, populaţia de pe un anumit teritoriu se afla sub autoritatea episcopului, care este patres → patrie.

1

Consecinţe:Părintele patriei este structurat pe bază de credinţă. Populaţia e structurată tot

pe bază de credinţă. Pe cei care nu au aceeaşi credinţă îi asimilezi sau îi elimini.Curentul empirist – “Pentru a cunoaşte lucrurile aşa cum sunt, mintea mea

trebuie să fie limpede, trebuie să cureţi mintea de idoli” – Francis Bacon

Transformarea colectivităţilor umane în naţiuni

B. Moore, în lucrarea “Originile sociale ale dictaturii şi democraţiei”, analizează forţele sociale şi politice angajate, în epoca modernă, în procesele revoluţionare de structurare a sistemului politic tradiţional, consecinţă a transformărilor în structurile de producţie.

Marxismul consideră că baza tehnico-materială dezvoltă un anumit tip de doctrină socială, în special de clasă, totdeauna antagonică, genratoare a unor anumite relaţii de putere economico-socială, care tinde să se transpună în sistemul instituţional-politic.

“Raporturile sociale lansează în arena istorică anumite forţe sociale, care imprimă vieţii politice un anumit conţinut” – B. Moore.

“Din capitalism se structurează burghezia, promotoare a idealului democratic, a doctrinei liberale, punând bazele democraţiei de tip occidental. Dar tot din capitalism, aceeaşi burghezie insuficient de puternică, e obligată să se alieze

2

Autoritate

Executiv Legislativ

Şef de stat

Naţiune

Putere judecătorească

Alegeri

Grup de presiune

Control al puterii

Cetăţenii se grupează în partide politice

Principiul reprezentativităţii

Criterii mecanisme

la putere cu nobilimea, dezvoltând astfel o doctrină conservatoare care dă ca formă extremă de regim politic fascismul. Tot din capitalism, păturile sărace ale ţărănimii şi muncitorimii dezvoltă o doctrină revoluţionară, radicală care generează regimul politic socialist, comunist.” – B. Moore

J. Lacroix – “Criza democraţiei, criza civilizaţiei”“Nu e posibilă democraţia fără oameni formaţi pentru ea, care vor să

vorbească şi, desigur, care pot vorbi în dialogul democratic. Aceasta se face în cadrul unor instituţii care stabilesc un minim de egalitate între membrii societăţii şi care impun discursului reguli de schimb şi de sinceritate. Democraţia politică e asemenea formei, cea socială e asemenea materiei. Cea mai mare eroare e să opui democraţia politică celei sociale”.

Deşi se recunoaşte autonomia relativă a politicii, conţinuturile ei sunt explicate printr-un element exterior politicii, care este societatea cu raporturile dintre membrii săi. Abordarea exogenă a democraţiei împinge reflecţia, conduce gândurile spre ideea că între forma democratică a democraţiei şi conţinutul social pot exista relaţii de consubstanţialitate sau pot exista rupturi.

În această perspectivă, un minim de condiţii ale vieţii cetăţeanului trebuie realizate pentru a putea vorbi de o bază socială. Minimul trebuie să înceapă cu:

a) Condiţia omuluiSă beneficieze de un statut social în care să beneficieze de un set de drepturi

şi libertăţi (publice). Acest om este privit ca cetăţean şi este înţeles ca principalul agent al vieţii politice.b) Oamenii să poată, realmente participa la structurarea sistemului politic. O

democraţie reală presupune că această participare a cetăţeanului să nu fie în nici un fel îngrădită.Există, totuşi, îngrădiri de ordin biologic (vârstă, sănătate mintală). Cele mai

grave sunt îngrădirile sociale (Ex. Participarea pe bază de bogăţie – Noua Zeelandă).c) Aspectul naţional al structurii sociale a unui popor ţine de îngrădirea

drepturilor unor minorităţii naţionale.La nivelul construcţiei europene, încă din 1949, s-a pus problema aprecierii

gradului de dezvoltare economică a unei ţări, prin măsura universalizării drepturilor şi libertăţilor umane.

Suntem în prezent în faţa unei ofensive (la scară europeană şi internaţională) de generalizare a acestor imperative ale condiţie umane, considerat punct de pornire în discutarea oricărui regim politic.

Toma D’Aquino - “Democraţia e un produs divin”

3

În acest sens, organismul politic are menirea de a structura acele raporturi dintre oameni, care să le dea, împlinirea vieţii omeneşti şi pregatirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

L. Coser – “Orice societate, oricând şi oriunde e întemeiată pe conflict. La scară socială acest conflict trebuie stăpânit, iar democraţia nu e altceva decât mecanismul prin care conflictul se soluţionează de aşa manieră încât societatea să-şi păstreze echilibrul de ansamblu şi să satisfacă trebuinţele cât mai multor membri ai societăţii”.

Există un instinct de societate. În numele contractului social stabilit, fiecare înţelege să cedeze soceităţii o parte a drepturilor şi libertăţilor sale, pentru a putea pune în lucru un mecanism care să-i organizeze şi să-i conducă. Istoriceşte vorbind, acest consens al oamenilor a fost corupt de diverse regimuri.

Determinări:Democraţia – Putere a poporului, care, pentru a se exercita, are nevoie de un

ansamblu de instituţii şi un ansamblu de norme de conduită structurate în legi.În acest sens, Democrit spunea: “Democraţia trebuie să însemne acea

organizare şi conducere a societăţii, în care oamenii să fie educaţi în spiritul respectului pentru legi, pentru a participa cu înţelepciune la adoptarea hotărârilor”.

Protagoras: “Rostul politic al democraţiei este să adopte acele hotărâri prin care individul să păstreze raporturi armonioase cu societatea lui”.

Platon: “Rostul politicii este de a realiza conducerea oamenilor, ceea ce presupune atât ştiinţă, cât şi artă. Ştiinţă, pentru că cei ce conduc, înţelepţii, filozofii, trebuie să cunoască cât mai bine problemele conduşilor; Artă, pentru că trebuie să găsească acele soluţii care să nu tulbure raporturile dintre oameni, care să le satisfacă trebuinţele”.

În fapt, Platon nu teoretizează democraţia. Conducerea nu se realizează în numele poporului, ci pentru el. Conservatorismul va susţine că poporul poate trăi în ceea ce se numeşte regim democratic.

M. DuvergerDemocraţia – Aranjamentul instituţional prin care statul şi politica urmăresc

integrarea cât mai bună a individului în societatea lui.Fiind un aranjament constituţional, democraţia nu poate fi înţeleasă decât ca

un model (în sensul teoriei cunoaşterii), în care se structurează experienţele democratice acumulate în timp şi spaţiu. În numele modelului democratic, se îmbogăţeşte mereu prin experienţe concrete şi poate folosi ca reper în judecarea diverselor regimuri politice.

G. Almon, W. Powell – Sub aspectul modelului de democraţie, experienţele democraţiei pot fi aşezate unele lângă altele. Se poate alcătui o scală a democraţiilor, pe care fiecare stat are o treaptă.

4

Continuum democratic format

Eteronomia democratică – Un sistem instituţional, în care structurile lui sunt în relaţie directă cu viaţa reală a societăţii şi, în acelaşi timp, are un rol activ. E factor activ în participarea la problemele societăţii şi factor activ la rezolvarea lor.

Democraţia e un regim politic cu structuri, legi, mecanisme. În conţinutul său, democraţia e caracterizată prin locul şi rolul statului, în cadrul căruia funcţionează un anumit sistem de partide politice, de mijloace de informare în masă, în care se respectă, la standarde ridicate, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Democraţia e o participare la treburile statului. Se consideră că momentul principal al acestei participări e cel electoral. Atunci, competiţia pentru putere e structurată doctrinar şi orientată spre un anumit personal.

R. Dahl: “Sub aspect formal, democraţia e puterea poporului, dar sub aspect de conţinut e puterea grupărilor politice, a celor aleşi”. El susţine că adevărata democraţie e cea care asigură circulaţia acestor elite. Democraţia e o poliarhie, o elitodemocraţie.

5

ANGLIA REP. IV FRANŢA

1945 - 1958

MEXIC ŢĂRI ÎNTRANZIŢIE

FRANŢASPANIA

ŢĂRI ÎNTRANZIŢIE

Înaltăautonomie democratic

Autonomiedemocratică

limitată

Slabăautonomie

democratică

Premobilizare democratică

Autoritatedemocratică

modernă

Premobilizare autoritară

TotalitarismFascism

Comunism sovietic