Definirea Psihologiei Sănătăţii.

Psihologia Sănătătii este definită ca ramură teoretică şi aplicativă a psihologiei care contribuie la: promovarea şi menŃinerea sănătăŃii, prevenirea şi tratarea îmbolnăvirilor, identificarea factorilor psihologici cu rol în etiologia bolilor şi la îmbunătăţirea sistemului de sănătate și a politicilor de sănătate (Matarazzo, 1982). Psihologia Sănătătii este considerată a fi o disciplină „hibridă”, care combină perspectiva ştiinŃelor socio-umane (psihologie, sociologie, antropologie) cu cea a ştiintelor naturale (medicină. clinică, sănătate publică). Sintetic, putem defini Psihologia Sănătătii ca fiind domeniul interdisciplinar ce aplică cunoştinŃele şi tehnicile psihologice în domeniul sănătăŃii şi bolii.

Obiectivele Psihologiei Sănătăţii • Promovarea sănătăŃii • Mentinerea sănătăŃii • Prevenirea îmbolnăvirilor • Tratearea îmbolnăvirilor • Identificarea factorilor (cognitivi, emotionali, comportamentali şi sociali) cu rol în etiologia şi evolutia bolilor acute şi cronice • Îmbunătăţirea sistemului de sănătate și a politicilor de sănătate (Matarazzo, 1982) • Educarea pentru sănătate • Întelegerea experientei subiective a bolii • Asistarea bolnavului pentru o mai bună adaptare la boală, tratament şi proceduri medicale

Relaţia Psihologiei Sănătăţii cu alte discipline O înţelegere aprofundată a Psihologiei Sănătăţii necesită cunoștinţe cu privire la contextul în care sănătatea și boala există. În acest sens sunt relevante următoarele domenii de studiu:

• Epidemiologia – studiază frecvenţa și distribuţia bolilor în populaţie

• Sănătatea publică – studiază sănătatea la nivel de comunitate și nu de individ • Sociologia – studiază societatea, interacţiunile sociale și individul ca membru al unui grup, comunităţi, instituţii o Sociologia medicală – studiază impactul societăţii, a interacţiunilor sociale și a comportamentelor individului în cadrul grupului, comunităţii și instituţiei asupra sănătăţii și bolii

• Antropologia – studiază originea speciei umane, istoria și cultura acesteia o Antropologia medicală – studiază reprezentările sănătăţii și bolii și practicile asociate acestora Pe de altă parte, Psihologia SănătăŃii este considerată a fi un domeniu interdisciplinar, utilizând şi punând la dispoziŃie cunoştinŃe şi tehnici din/pentru mai multe ramuri ale psihologiei:

• Psihologia socială – studiază modul în care indivizii și grupurile interacţionează • Psihologia dezvoltării – studiază impactul proceselor maturaţionale și a experienţei asupra comportamentului individului

• Psihologia pozitivă – studiază resursele personale ale individului (ex. înţelepciune, curaj, optimism, originalitate, talent, responsabilitate, moderaţie, toleranţă) ce facilitează funcţionarea sa optimă

• Psihologia clinică – studiază mecanismele psihologice implicate în patologie o psihologia clinică vizează mai ales tulburările mentale, în timp ce psihologia sănătăŃii se focalizează pe starea globală de sănătate, pe rolul factorilor psiho-sociali în etiologia bolii somatice (ex. cancer), pe reactia, adaptarea şi recuperarea din boala somatică acută (ex. infarct miocardic) sau cronică (ex. colon iritabil) o conceptele şi teoriile dezvoltate de psihologia clinică (diagnosticul clinic, teoriile anxietăŃii, depresiei, tulburărilor de personalitate) sunt deosebit de relevante pentru psihologia sănătătii

• Psihoterapia şi Consilierea – presupun intervenţie psihologică în scopul ameliorării tabloului clinic (psihoterapie) sau în scopul optimizării, prevenţiei și remiterii problemelor emoţionale, cognitive și de comportament (consiliere) cunoştintele şi tehnicile de lucru cu pacientii, cum sunt cele privitoare la relationarea psiholog-pacient sau cele referitoare la modalităŃile de modificare a cognitiilor iraţionale sunt deosebit de relevante pentru psihologia sănătăţii.

Concepte fundamentale în Psihologia Sănătăţii

5.1. Sănătatea. Cercetările realizate de Blaxter (1990) şi Staiton-Rogers (1991) pe loturi populaŃionale largi, au identificat următoarele percepŃii laice (de simt comun) asupra sănătătii: • Sănătatea ca un dat natural • Sănătatea ca o valoare • Sănătatea ca dar divin • Sănătatea ca responsabilitate individuală • Sănătatea ca voinŃă • Sănătatea ca drept fundamental • Sănătatea ca lipsă a bolii • Sănătatea ca resursă (de a muncii, de a te bucura de viată) • Sănătatea ca produs Cauza acestor percepţii laice contrastante percepţiei specialiștilor în sănătate rezidă în nivelul scăzut al alfabetizării cu privire la sănătate. Acest concept face referire la capacitatea de a lua decizii informate cu privire la propria sănătate. Persoanele cu un nivel scăzut al alfabetizării cu privire la sănătate nu apelează la servicii de sănătate decât în ultimele stadii ale bolii. Mai mult, lipsa informaţiilor cu privire la tratament conduce la o scădere a aderenţei la prescripţiile specialiștilor în sănătate. Un nivel crescut al alfabetizării cu privire la sănătate ar conduce la creșterea speranţei de viaţă la nivelul populaţiei și la eficientizarea furnizării de servicii de asistenţă medicală. Îmbunătăţirea alfabetizării cu privire la sănătate presupune intervenţia la nivelul culturii și societăţii, la nivelul sistemului de sănătate și cu precădere la nivelul sistemului educaţional. Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS) definişte sănătatea ca integritate anatomică şi funcŃională, capacitate de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi social, capacitate de protecŃie

împotriva îmbolnăvirilor şi morŃii premature, comfort fizic, psihic, social şi spiritual, ca stare de bine.

Aşa cum reiese din definiŃia OMS, modelul de abordare a sănătaŃii este unul holistic, ecologic, care are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul complex. Factorii care influenŃează starea de sănătate pot fi grupaŃi în patru mari categori: • factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali) • stilul de viaŃă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanŃe, exercitiu fizic) • factori psihici (cognitii, emoŃti, perceptia şi răspunsul la stres) • factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi politicile sanitare) • factori biologici (imunologici, genetici, biochimici) Sănătatea este percepută de mule ori doar prin prisma uneia din aceste dimensiuni: • Sănătatea ca absentă a bolii şi dizabilităŃii (Negativ) VS. • Sănătatea ca stare de bine fizică, psihică şi socială (Pozitiv). • Sănătatea ca adaptare şi rezultat al unor procese de reglare optimă (FuncŃional) VS. • Sănătatea ca măsură în care individul este capabil, pe de o parte să îşi realizeze aspiraŃiile şi nevoile proprii, iar pe de altă parte să răspundă adecvat mediului social, fizic şi biologic (ExperienŃial) În fapt, sănătatea este o: • stare complexă şi multidimensională • stare relativă şi variabilă • stare procesual-dinamică Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune.

5.1.1. Dimensiunile sănătăŃii • biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică) • psihologică (cognitivă, emoŃională, comportamentală) • socio-profesională (roluri, relaŃii, aspiraŃii) • spirituală (valori, religie, experienŃe non-cotidiene)

5.1.2. Componentele sănătăŃii • absenŃa bolii, disfuncŃiei şi dizabilităŃii • rezistenŃă fizică şi fiziologică • atitudinea pozitivă faŃă de viaŃă (a percepe sensul şi semnificaŃia vieŃii) • asumarea controlului propriei vieŃii • acceptarea de sine • relaŃionare socială pozitivă • stare subiectivă de bine

5.1.3. Grade ale sănătăŃii sănătate optimă • sănătate • sănătate aparentă • sănătate precară • sănătate foarte precară

5.2. Boală .Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcŃie de perspectiva din care este privită: • formă particulară de existentă a materiei vii • consecintă a unor agenti patogeni sau traumatici • semne, simptome, disfunctii • abatere de la normă • manifestarea eşecului în adaptare Termenul de boală (ca şi conditie obiectivată şi diagnosticată de medic) se relationează cu alte concepte:

• Deficientă: orice pierdere sau deviaŃie datorată unei boli sau traume în funcŃionarea fizică şi psihică optimă a individului

• Dizabilitate: orice restricŃie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în abilităŃile de auto- îngrijire

• Handicap: orice dezavantaj social indus de deficienŃă şi dizabilitate

• SuferinŃă: experienŃa subiectivă a simptomelor Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită faptului că boala (stare obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de suferintă personală (stare subiectivă). La nivelul simţului comun, boala este conceptualizată fie prin 1) prezenţa unor simptome subiective, fie prin 2) prezenţa unor semne obiective. Conceptele de sănătate și boală se află însă pe un continuum în care la un pol se situează sănătatea optimă, respectiv starea de bine iar la celălat dizabilitatea, respectiv moartea prematură (Sarafino, 2002)

5.3. Stare de bine În ultimii ani se pune un accent tot mai mare pe aspectele calitative ale stării de sănătate. Atenţia acordată unor concepte precum starea de bine sau calitatea vieţii nu are ca rezultat diminuarea rolului integrităŃii somatice şi fiziologice a organismului ci sublinierea faptului că sănătatea nu se reduce la integritate somatică și fiziologică. În literatura de specialitate se face distincţia între stare de bine subiectivă (ex. satisfacţie, fericire) și stare de bine psihologică (ex. scop, semnificaţie) respectiv stare de bine globală și stare de bine specifică unui anumit domeniu de funcţionare (ex. carieră). Unul dintre progresele importante făcute în acest domeniu de studiu îl constituie identificarea unor factori ce explică variabilitatea stării de bine, constituind predictori ai acesteia: • Factori de personalitate : dispoziţia afectivă • Factori cognitivi : autoeficacitatea, percepţia progresului în atingerea obiectivelor trasate • Factori comportamentali : participarea la activităţi valorificate • Factori contextuali : suport social Starea de bine presupune : • Acceptare de sine • RelaŃii pozitive cu ceilalŃi • Autonomie • Control asupra propriei vieŃi • Sens şi scop în viaŃă • Dezvoltare personală