DEFICIENA MINTALDeficienta mintala reprezinta o deficienta globala care vizeazantreaga personalitate a individului: structura, organizare, dezvoltare intelectuala, afectiva, psihomotrica, comportamental-adaptativa. Notadefinitorie pentru deficienta mintala o constituie alterarea componenteide ansamblu, integritatea biofiziologica si cea psihologica fiind de fapt oforma diferentiata de organizare a personalitatii.Referindu-ne la handicapul mental, putem considera ca exista douatipuri mari de handicap:-handicap rezultat din organizarea mintala si a personalitatii, careflectie a acesteia;- handicap mental de functionalitate, cnd cauza este functionareadeficitara si nu organizarea n sine.Handicapul mental, caracterizat printr-o organizare mintaladeosebita de cea statistica normala, cuprinde cele patru categorii de formeclinice att de cunoscute: debilitate mintala, imbecilitate, idiotie, formeetiologice si polihandicapurile din aceasta categorie.Intre formele clinice ale handicapului prin deficienta mentala sicele ale normalului se distinge o zona de forme intermediare care apartinhandicapului prin deficienta mentala de functionare:-disritmii de dezvoltare psiho-intelectuala;-tulburari instrumentale;- inabilitati de tip scolar (debilitate de tip scolar) - acestea fiindincluse n denumirea de handicap intelectual, introdusa la noi de C. Paunescu.1.1.Caracteristicile generale ale deficientului mintalDeficienta mentala se caracterizeaza n planul vietii psihice printr-oserie de trasaturi generale specifice: vscozitate genetica, heterocronie,rigiditate psihica, rigiditate a conduitei, deficiente de comunicare,heterogenitate, heterodezvoltare intelectuala.B. Inhelder,introducnd termenul de vscozitategenetica,astudiat particularitatile procesului dezvoltarii la deficientul mintal si a ajuns la concluzia ca, n timp ce la copilul normal dezvoltarea secaracterizeaza prin fluenta si dinamism sustinut n procesul de maturizareintelectuala, la copilul deficien 333e48d t mintal dezvoltarea este anevoioasa si neterminata. Daca la normal, mai devreme sau mai trziu, constructiamintala se desavrseste la nivelul operatiilor formale, la deficientul mintal- ndeosebi debilul mintal - aceasta constructie se mpotmoleste, stagneaza, se opreste undeva n zona operatiilor concrete. Inhelder considera ca deficientul mintal - n speta debilul mintal - regreseazaadesea de pe pozitia stadiului atins la un moment dat n dezvoltare,alunecnd napoi spre reactii proprii stadiilor anterioare. Acest fenomenlasa impresia unei "fugi de efort" n fata solicitarilor intelectuale maiintense, echivalenta mai degraba cu un reflex de aparare al debilului mintal dect cu o eschivare intentionata a acestuia.O caracteristica aparte a deficientului mintal este reprezentata deinfantilism, conduitele acestuia fiind marcate de interese puerile.Realiznd o paralela ntre copilul normal si cel deficient mintal,L.Not (1973) prezenta rezumativ asemanarile si deosebirile existente ntreacesti copii: att copilul normal, ct si cel cu deficienta mintala parcurg acelasi traseu al dezvoltarii intelectuale, dar nritmuridiferite; n timp cen jurul vrstei de 14 ani copilul normal atinge stadiul operatiilor concrete,deficientul mintal stagneaza, ramnnd undeva la nivelul treptelorintermediare operational-concrete; procesul de invarianta a notiunilor,care la copilul normal se contureaza pe la 10-11 ani, la deficientul mintal >prezinta serioase ntrzieri, adesea ramnnd neterminat; deficientuluimintal ajuns n faza ultima a dezvoltarii sale intelectuale i ramne inaccesibil rationamentul propozitional bazat pe operatii logice formale,cu notiuni abstracte.

Termenul de vscozitate genetica nu epuizeaza toateparticularitatile dinamicii dezvoltarii la deficientul mintal, fenomenuldezvoltarii trebuind sa fie corelat cu particularitatileproximei saledezvoltari,adica n legatura cu posibilitatile de a progresa spre stadiul urmator al evolutiei sale. L.S. Vgotski (1960) considera ca handicapatulmintal se caracterizeaza printr-o zona limitata a proximei dezvoltari, cuatt mai restrnsa cu ct gravitatea handicapului mintal este mai mare.Daca dezvoltarea handicapatului mintal se mentine mereu sub influentaetapei parcurse anterior, dezvoltarea copilului normal este puternicorientata spre viitor. Alte caracteristici ale deficientului mintal sunt:fragilitatea achizitiilor realizate anterior, caracterul limitat al perspectivelor dezvoltarii ulterioare, alunecarile ample spre reactii si comportamente specifice stadiilor anterioare.O alta trasatura specifica acestui deficient este reprezentata derigiditate,J.S.Kounin subliniind faptul ca la deficientul mintal "regiunilepsihologice" nu permit schimbul functional ntre ele, schimbcorespunzator vrstei cronologice, din cauza rigiditatii lor.R. Zazzo descrie o alta caracteristica a deficientului mintal -heterocronia.Autorul considera ca debilul mintal se dezvolta psihologicdiferit de la un sector la altul, heterocronia cea mai evidenta remarcndu-se ntre dezvoltarea fizica si cea mintala, ntre somatic si cerebral. Caatare, diferitele functii si procese psihice ale debilului mintal nu sedezvolta echilibrat, dezvoltarea uneia putnd fi n detrimentul alteia.R. Fau arata ca atunci cnd solicitarile exterioare depasescposibilitatile de raspuns individuale ale deficientului mintal se manifesta oalta caracteristica numita"fragilitatea constructiei personalitatii".Operatiile logice, fiind la un nivel scazut, nu faciliteaza raporturi socialestabile si evolutive din partea acestui deficient, deoarece predominafragilitatea si infantilismul n comportament.Fragilitatea personalitatii poate fi disociata (aparnd manifestari deduritate, de impulsivitate si de lipsa de control) sau mascata (apare ladebilii care traiesc ntr-un mediu securizant, facnd posibila disimulareaacesteia).Fragilitatease poate manifesta si n planulconduitei verbale,asociindu-se cu fenomenullabilitatii verbale.Deficientul mintal nu se poate exprima logico-gramatical, nu poate mentine un nivel constant de progres verbal, nu-si poate adapta adecvat conduita verbala la situatii.Slabul activism n fata sarcinii si posibilitatile reduse de implicare nactivitate ale deficientului mintal au la baza o motivatie deficitara (lipsa unor scopuri si aspiratii reale), superficialitate n emiterea judecatilor devaloare, infantilism afectiv (cu o accentuata instabilitate n relatiileafective si cu o frecventa trecere de la o stare afectiva la alta).Cel mai pregnant nsa se manifesta carentele nplanul proceselorcognitive.1.2. Functiile si procesele psihice n deficienta mintalaToate functiile si procesele psihice sunt afectate, ntr-un fel saualtul, de existenta handicapului mintal.Astfel, nplanul sensorial-perceptivse remarca dificultati deanaliza, ceea ce determina perceperea globala a obiectului sau a imaginiiacestuia n detrimentul sesizarii elementelor componente. Desele confuziicare apar n asemenea situatii sunt cauzate de activismul scazut aldebilului mintal fata de activitate. Atunci cnd partile unui ntreg suntclar evidentiate (prin subliniere, culoare, pozitie avantajoasa - centralaetc), analiza este mult usurata, perceptia devenind consistenta.Pe fondul coexistentei handicapului mintal cu alte deficiente(vizuale, auditive, tactil-kinestezice), nespecificitatea perceptiilor seaccentueaza. innd cont de faptul ca si sinteza este deficitara,reconstructia perceptiva se realizeaza incomplet, iar n situatiile cu gradridicat de complexitate devine practic imposibila. Cunostintele siexperientele personale reduse l pun pe subiect n situatia de a fi incapabilde ordonari si ierarhizari menite sa faciliteze o percepere adecvata a realitatii. n ciuda duratei marite a operatiilor de analiza si sinteza ladeficientul mintal,cmpul perceptival acestuia este destul dengust.Dificultati si mai mari ntmpina deficientii mintal n percepereaimaginilor, acestea fiind descrise nesistematic sau "virusate" de elementenesemnificative sau straine percepute ntr-o situatie anterioara.O trasatura definitorie deficientului mintal este caracterul descriptival celor percepute, explicatia fiind totusi prezenta sub forma ei naiva sincarcata de enumerari.De mentionat este fenomenul distorsionarii perceptiei, cuparticularitati specifice comparativ cu individul normal. La deficientulmintal fie nu apar iluzii perceptive atunci cnd situatia ar determina acestlucru, fie este vorba de o labilitate exagerata n realizarea perceptiei de lao situatie la alta.Perceptia debililor mintalse caracterizeaza prin inexactitate silipsa de precizie, fiind o perceptie nediferentiata, lacunara si cu frecventetulburari, n timp ce nperceptia imbeciluluinu se discrimineazaesentialul de secundar, ea limitndu-se la enumerarea rara logica aelementelor percepute.Perceptia imbeciluluiare un caracter nediferentiat mai pronuntat,obiectele uzuale fiind cu greu identificate, continutul tematic al imaginilornefiind perceput. Ceea ce realizeaza n plan perceptiv imbecilul estesimpla enumerare de elemente, fara o logica nsa si fara o discriminare aesentialului de secundar (particular).n cazulidiotului,perceptia este extrem de saraca n continutsenzorial, neclara, fara semnificatie biologica si cu nenumarate si pronuntate perturbari.n ceea ce privesteplanul reprezentarii,se constata imposibilitateadeficientului mintal de a structura un cmp de reprezentare pe baza desimboluri, fapt ce dovedeste functionalitatea slaba a structurii semiotice siabsenta, aproape totala, a limbajului interior. n plus, organizarea mintalaa deficientului mintal se caracterizeaza printr-o tulburare multidimensionala la nivelul releului de reprezentare.Gndirea deficientului mintal cu gradul de debilitateeste deficitara la nivelul proceselor superioare ale gndirii, putndu-se evidentia anumite trasaturi definitorii:-gndire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe imitareamecanica a actiunilor si a limbajului celor din jur;-lacune majore n achizitia conceptelor abstracte si o slabacapacitate de discernamnt;-dezordini intelectuale;^- imposibilitatea de realizare de conexiuni, similitudini, opozitii,succesiuni, incluziuni, operatii de reversibilitate sau ireversibilitate;-incapacitate de sinteza, de structurare a formelor si a structurilorpartiale n ansambluri;- rationamente incomplete, care pleaca de la date partiale, subiective, fara semnificatie.Gndireadeficientului mintal sever (imbecil)are ctevatrasaturi distincte. Imbecilii pot ajunge la nivelul "neointelectului", care lepemiite folosirea experientei anterioare n vederea adaptarii la o nouasituatie, nsa au o gndire fragmentara, labila, lipsita de functia deelaborare si generalizare, fiind incapabili de a vedea ansamblul, de a seridica la notiunea generala. Imbecilul poate utiliza conceptele ca principiude clasificare, desi este incapabil sa le verbalizeze.ncazul deficientei mintale profunde (idiotia),gndirea are ladispozitie doar "paleointelectul", care permite exclusiv utilizarea reflexelor conditionate. Pe fondul inexistentei relatiilor psihice,activitatea sa se reduce la "viata pur vegetativa", ntre gesturi si senzatii dezvoltndu-se o "activitate circulara", nsotita de activitatea n"echo"(reproducerea imediata a gestului sau a sunetului). Stereotipiilesunt o alta trasatura definitorie a gndirii idiotului.Imaginatiala toate formele de nedezvoltare cognitiva este saraca,neproductiva, intensitatea ei fiind invers proportionala cu gradul degravitate a handicapului, mergnd pna la absenta ei. La toate formele dedeficienta mintala apar frecvent tulburari ale imaginatiei, sub formaminciunii siaconfabulatiei. Minciuna,sub forma ei patologica(mitomanie), se prezinta n trei variante: mitomanie vanitoasa, maligna siperversa, fiind ntlnita la tipurile de deficienta mintala situate la limitasuperioara.Confabulatia("delirul de imaginatie" - Dupre sau "delirul deconfabulare" - Neisser) reprezinta o traire a unor stari apartinnd fanteziei subiectului, cu convingerea subiectiva a acestuia ca ele suntreale si caracterizeazadebilul vanitos,care, fiind lipsit de judecata si de spirit autentic, se hazardeaza n afirmatii puerile, extravagante cu scopulde a atrage atentia celorlalti asupra sa.n ceea ce privestenivelul mnezical deficitului mintal, se poateafirma ca, n majoritatea cazurilor (exceptnd deficientele severe, grave),acesta nu este modificat n mod evident. Memoria - n formele usoare simedii ale deficientei mintale - este considerata ca avndfunctiecompensatorie,suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive, superioare. La deficientul mintal, capacitatea de retinere este relativ mare,bazata fiind nsa pe o memorare mecanica, lipsita de suplete si faraposibilitatea de utilizare a datelor stocate n situatii noi.La debilii mintal,memoria este dominantmecanica,n timp ce laimbeciliea este mai putin activa, mai infidela, de scurta durata. Existacazuri rare de dezvoltare monstruoasa, hipermnezica - asa-numitii "calculatori de calendare", sau "hipermnezie de dictionar", "carti detelefon". Laidioti,memoria este aproape inexistenta, fiind imposibila siforma mecanica a acesteia. Lipsa memoriei n acest caz este evidentiatade nerecunoasterea obiectelor sau a persoanelor din jur de catre idiot.O caracteristica aparte a deficientilor mintal este penuriainformatiilor retinute de acestia comparativ cu normalii,reducerecantitativaexplicata prin degradarea calitativa a celulei nervoase si prin functionalitatea redusa a integrarii la nivelul celor trei tipuri de memorie(memorie senzoriala, MSD, MLD). O alta particularitate a memoriei ladeficientii mintal este slaba fidelitate n evocarea informatiilor (lipsa deprecizie, introducerea de elemente straine, omiterea de detalii etc).Totusi, memoria este unul dintre procesele psihice mai usoreducabile n acest handicap si, deci, ea poate fi utilizata compensator ncazul deficientilor mintal n procesul de recuperare a acestora.Atentiadeficientului mintal difera de cea a normalului nu att subaspectul performantelor, ct prinmodalitatea organizarii.C. Paunescu (1976) analiza atentia ca rezultat al organizarii sistemului neuro-vegetativ si distingea doua trasaturi esentiale ale acesteia: capacitatea sistemului defiltrare a mesajului si starea afectogena - motivationala. Prima estealterata la deficientul mintal printr-un element intrisec (structuramorfofunctionala) si printr-o organizare aleatorie, ntruct exista oputernica influenta afectogena n orientarea setului operational.Atentia se manifesta diferit n functie de gravitatea deficientei.Debilul mintalse caracterizeaza printr-o atentie sporita, lipsita detenacitate, forma voluntara fiind instabila si cu aparenta de normalitate,fiind evidente tulburari cantitative ale atentiei precum si incapacitatea deconcentrare a atentiei sub forma fenomenelor de neatentie, inertie, deindiferenta sau falsa uitare.Imbecilulprezinta fenomene dehipoproxie,care laidiotse transforma naprosexie.Chiar n conditiile unei atentiispontane, acestia nu sunt capabili de perseverenta, neputnd urmariobiectele care se deplaseaza n fata lor. Aceasta stare i conduce la izolare,absenta totala si nimic nu-i poate sustrage din aceasta autoizolare.Inactivitatea globala a acestora poate fi ntrerupta uneori de accente deimpulsivitate violenta sau de crize de tip coleric.

Limbajuldeficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor de concretism, rigiditate si inertie specifice nivelului gndirii. Se poate vorbidespre aparitia ntrziata a vorbirii si despre dificultatile pe care le ntmpina copilul cu deficienta mintala n folosirea propozitiilor.Dezvoltarea ntrziata a limbajului priveste toate aspectele sale: fonetic,lexical, semantic, gramatical si atrage dupa sine frecventa mare atulburarilor limbajului la aceasta categorie de deficienta.Tulburarile limbajului la deficientul mintal generate de lezarea saude inhibitia nivelurilor de organizare a limbajului (periferic - instrumental, cortical si gnozic - de recunoastere auditiva si vizuala) sunt:-sindromul de nedezvoltare a vorbirii (cu formele: alalia, audimutitatea etc);-dizartria (pe fondul handicapului de intelect usor sau sever);-disfonia;-tulburarile gnozo-praxice (tulburari de perceptie auditiva sivizuala si tulburari praxice ale organelor fonoarticulatorii).Primele trei categorii dintre tulburarile mentionate anterior apar evidenten comportamentul de comunicare a copilului, n timp ce ultima categoriese manifesta disimulat.Cele mai frecvente manifestari ale tulburarilor limbajului pe fonduldeficientei mintale sunt cele de tipuldislaliei, disgrafieisidislexiei.Dislaliadeficientului mintal, desi seamana simptomatologie cu cea a copilului normal, se deosebeste prin faptul ca etiopatogenia dislalieiprimului este structurala, consecutiva unei modificari neurofiziologice,afectnd att momentul aparitiei limbajului ct si evolutia lui. Cercetarilearata ca decalajul n aparitia limbajului ntre copilul normal si cel cudeficienta mintala este de 3 - 6 ani, n functie de gravitatea deficientei.Dupa Weber, n formele foarte severe (idiotie), primul cuvnt apare la 54luni si propozitia la 153 luni, n formele severe (imbecilitate) primulcuvnt este rostit la 43 luni si propozitia la 93 luni, iar n formele usoare(debilitate) la 34 luni, respectiv 89 luni.Privind evolutia limbajului la deficientul mintal si acest proces estemult perturbat nu numai ca durata ci si ca organizare si structurare. Raportndu-ne la latura expresiva a limbajului se constata ca, ntre5r7ani, aria tulburarilor de vorbire este extrem de ntinsa la deficientii mintalfata de copiii normali (ntre 8 - 12%).O alta caracteristica a tulburarilor limbajului la copilul deficientmintal estepolimorfismulacestora. Rareori la deficientul mintal devrsta scolara se ntlneste o dislalie simpla (monomorfa), frecvent depistndu-se forme polimorfe, alaturi de fenomene dizartrice si deaudimutitate.Deosebirea dintre copilul normal si cel cu deficienta mintala serefera si la procesulfonerizarii.Daca n cazul primului toate proceselenvatarii limbii au loc pna la 3 - 4 ani, la cel de-al doilea aceste fazedebuteaza cu 2 - 5 ani mai trziu, dezvoltarea acestor microprocese alenvatarii limbii avnd loc fara suport ideativ.

O alta caracteristica a limbajului copilului deficient mintal se referala dimensiunea (aspectul cantitativ)vocabularuluiacestuia, care paremai dezvoltat dect cel al copilului normal, desi, din punct de vedere alinstrumentarii si organizarii pe baza de simboluri, capacitatea primuluivariaza ntre 20 - 50% din cea a copilului normal.Multe cercetari arata ca deficientul mintal ntmpina serioasedificultati n reprezentarea realitatii prin simboluri si semnificatii si nntelegerea acestuia. Procesul de esentializare (conceptualizare) este ncazul acestui handicap foarte diminuat si neorganizat, asadar cuvntul nu capata valente operationale nici n planul cunoasterii, nici n cel al dirijariicomportamentului de nvatare scolara si sociala. Limbajul copiluluideficient mintal are puternice accente de infantilism, care apar pe fondulimaturitatii verbale. Disoperationalitatea limbajului deficientului mintal seevidentiaza mai pregnant n tulburarea denumitaagramatism,constndn erori de utilizare a cuvintelor dupa regulile sintaxei gramaticale.Aceasta tulburare se manifesta att n limbajul oral, ct si n cel scris (pefondul existentei unei organizarii afazoide).Cel mai frapant fenomen este cel de discrepanta ntre capacitateade normalizare si cea de definire a partilor de vorbire, urmata de cea adisabilitatilor n analiza, n discriminare, transformare si operarea sa.La handicapatii mintal, decalajul ntre dezvoltarea limbajului sicelelalte functii psihice este foarte evident, din cauza faptului ca posibilitatile de ntelegere si de ideatie ramn limitate, n timp cecapacitatea de exprimare nregistreaza progrese. Handicapatii mintal autotusi posibilitatea de a-si nsusi unele formule stereotipe pe care leutilizeaza n conversatii simple. Chiar daca expresiile lingvistice de argou le nvata fara eforturi, comunicarea acestor deficienti nu se desfasoaradupa o logica anume.Alte deficiente ale limbajului asociate handicapului mintal sunt:tulburari ale vocii (slabire a acesteia), caracter neinteligibil al vorbirii(articular defectuoasa), debit, intensitate si timbru dezagreabile.Din punctul de vedere alafectivitatii,structurile specificedeficientului mintal sunt specifice psihopatologiei marginale, fiind usorde depistat fenomene de emotivitate crescuta, de puerilism si infantilismafectiv, sentimente de inferioritate si anxietate accentuate, caracterulexploziv si haotic al reactiilor n plan afectiv, controlul limitat al acestora.Afectivitateadebilului mintalse caracterizeaza printr-o mare labilitate, irascibilitate, explozii afective. n starile conflicruale, debilul reactioneazadiferit, fie prin opozitie exprimata prin descarcari afective violente, fieprin demisie sau dezinteres, fie prin inhibitie, negativism sauncapatnare. Deficitul de autonomie afectiva este marcat de nevoiaevidenta a debilului de dependenta, de protectie. Este prezenta, deasemenea, si situatia de blocaj afectiv, pe fondul unei frustrari afective deordin familial sau scolar care conduce la diminuarea, incapacitatea sau pierderea dinamismului de a reactiona la stimuli care, n mod normal,trebuie sa declanseze actiunea.In cazulimbecilului(deficientei mintale severe), afectivitatea se evidentiaza prin indiferenta, inactivitate, apatie, izolare, egoism, uneorimanifestari de rautate sau ura fata de cei din jur, alteori afectiune, atasament exclusiv fata de anumite persoane.La nivelulidiotiei(deficientei mintale profunde), afectivitatea esteextrem de labila, cu crize de plns nemotivate, accese colerice subite,violenta paroxistica, negativism general, reactii imprevizibile.Rezumnd simptomatologia comportamentului afectiv al deficientului mintal (pe baza lucrarilor lui J. De Ajuriaguerra, H. Ey, M. Lemay,C. Paunescu), depistam urmatoarele trasaturi specifice:imaturitateafectiva, organizare ntrziata a formelor de comportament afectiv, intensitate exagerata a cauzelor afective primare, infantilism afectiv, insuficienta a controlului emotional, inversiune afectiva, carenta relational-afectiva.,Diferente sesizabile ntre normal si deficientul mintal se observa sidaca ne raportam la planulmotivational,la deficientul mintalpredominnd interesele si scopurile apropiate, trebuintele momentane;capacitatea redusa de concentrare a atentiei si neputinta de a prevedeamomentele mai importante ale activitatii l fac pe deficientul mintal (nspeta debilul mintal) sa aiba dese insuccese. Acest fapt faciliteazainstalarea negativismului si a descurajarii, a lipsei aspiratiilor si a efortuluivolitional n fata sarcinii. Putem spune, n plus, ca motivatia existentiala,de devenire, este similara ca intensitate cu cea a copilului normal, darJocul" fortelor este modificat. Daca, pe fondul normalitatii intelectuale,copilul motiveaza un potential esec printr-o esuare intelectuala, n cazul deficientei mintale, motivatia este oarecum mai "personala" (ex.: "nu amavut bani", "am lipsit mult de la scoala").Aceste particularitati ale activitatii psihice a deficientului mintal secoreleaza cu tulburarile ce apar nsfera psihomotricitatii.Specificepentru aceasta deficienta sunt: timpul de reactie scazut, viteza diminuata amiscarilor, imprecizia lor dublata de sincinezii, imitarea deficitara amiscarilor cu reflectarea lor n oglinda care prelungesc timpul de formare a dexteritatilor manuale si care au semnificatie n deprinderile grafice.Tulburarile psihomotorii ce apar pe fondul deficientei mintale suntcele care afecteaza schema corporala, lateralitatea, orientarea, organizarea si structura spatiala si temporala, debilitatea motrica si instabilitateapsihomotorie.si la nivelulcomportamentului instinctualputem vorbi deexistenta unor tulburari la deficientul mintal. Este afectat instinctulalimentar,observndu-se cazuri deexagerarea acestuia, cum sunt celedebidimie -caracterizata prin exagerarea senzatiei de foame, fara a putea fi potolita, deficientul mintal mncnd mult si fara rost cantitati uriase demncare, depolifagie -crestere a apetitului nsotita de ingerarea de materii nealimentare sau obiecte necomestibile. Apar, de asemenea,cazuri depotomanie -senzatie acuta de sete urmata de ingerarea unor cantitati excesive de lichid si dedipsomanie -nevoie imperioasa de aconsuma alcool n mod periodic. Exista si tulburari ale instinctuluialimentar n sensul diminuarii lui -anorexie,scaderea sau lipsa totala apoftei de mncare, asa cum vorbim si de cazuri deaberatii alimentaresaupervertiri alimentare, ntlnite la unii deficienti mintal -mericismul(regurgitarea voluntara a alimentelor din stomac n gura si remestecarealor continua),paraorexiilesipica(ingerarea de substante nealimentare),opsomania(dorinta de a mnca dulciuri),coprofagia -conduita patologica exprimata prin ingerarea de materii fecale(aceasta ultimatulburare aparnd doar n cazurile de arieratie profunda). Mai ntlnim ladeficientii mintal grav si cazuri deaerofagie(nghitirea o data cualimentele si a unei mari cantitati de aer) si degeofagie(ingerare de nisipsau pamnt).Un altinstinctputernic afectiv la deficientii mintal este cel deaparare, de conservare,fie n sensul exagerarii lui - conduite deagresivitate,fie n sensul diminuarii - conduite de automutilare, fie nsensul abolirii sau lipsei lui totale -conduite suicidare sau pseudosuicidare.Tulburarile instinctului de reproducere(sexual)sunt si ele prezentefrecvent n cazurile de deficienta mintala (sub formaautoerotismuluidetip autocontemplare,exhibitionismului, zoofilieisauincestului),asa cumapare perturbat siinstinctul matern(sub forma abandonarii copilului -imbecili si idioti - sau a infanticidului).Conduitadeficientului mintal este frecvent de tip deviant, fara a putea spune ca handicapul mintal genereaza obligatoriu o devierecomportamentala. Tulburari comportamentale frecvente n acest caz suntcele de tipulvagabondajuluisaufurtului.De asemenea, copiii cudeficienta mintala - pe fondul sugestibiiitatii si influentabilitatii lorridicate si a lipsei de discernamnt - se pot apuca de mici de fumat, potncepe relatii sexuale timpurii si frecvent de tip aberant sau pot consuma droguri (imitnd comportamentul unor "copii mai mari"). Pot exista situlburari comportamentale mai usoare de tipul irascibilitatii sau ineficientei scolare (esec scolar).Personalitateadeficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor functiilor si proceselor psihice descrise anterior, fiind accentuat caracterul imatur al acesteia, predominnd forme disarmonice ce implicamanifestari comportamentale instabile, de genul: frica nejustificata,antipatie sau simpatie nemotivate, nervozitate, iritabilitate, pasivitate, crize de furie, labilitate afectiva etc. Putem spune asadar, ca personalitateadeficientului mintal este unsistem decompensat(C. Paunescu,I.Musu,1997).Copilul deficient, la fel cu cel normal, se gaseste n permanenta subpresiunea (uneori foarte crescuta) a unui sistem de solicitare, presiunecare intra n consonanta sau n conflict cu eu-1 si cu personalitatea sa ladiferite niveluri, activitatea intelectuala a deficientului mintal fiindpermanent ntr-un raport de contrarietate cu sistemul de solicitare.

Simtomatologia intelectuala si psihica a deficientului mintalprezinta o mare varietate de forme si intensitati, nct decompensarea nu apare doar ca o forma simpla de denivelare eu - lume (J. Nuttin), ci este otulburare profunda. Deficientul mintal este obligat sub actiunea sistemuluide solicitare, sa se "decida" pentru un comportament similar modeluluipersonalitatii normale, el neputnd nsa sa realizeze acest lucru dect subinfluenta educationala adecvata. Cu alte cuvinte, deficientul mintal estentr-o competitie permanenta cu un model pe care nu-1 va putea realizaniciodata.Daca forta de structurare si de echilibru a factorilor organizationaliai structurii mintale pe care se bazeazapersonalitatea n generalprezintaunele "puncte" conflictuale, starea sistemului fiind totusi echilibrata, nschimbpersonalitatea decompensata (a deficientului mintal)este ostructura bazata pe o organizare mintala n care factorii de perturbare suntdominanti si stabilizati, ei fiind definitorii.1.3.Etiologia deficientei mintaleEtiologia(gr."Aitia" = "cauza",,ogos"= stiinta") reprezinta odisciplina care studiazacauzeleunui fenomen (n speta, maladii), dezvaluindoriginilesievolutiasa.Etiologia handicapului mintal consta n aceste stari de deficientasi/sau incapacitate mintala, care determina scaderea randamentului intelectual si adaptiv n cauza sub nivelul cerintelor minime ale contextului social dat.Se pune atunci ntrebarea: n ce consta etiologia deficientei mintale?Toti specialistii care, sub un aspect sau altul, au abordat aceastaproblema subliniaza, n primul rnd,caracterul complex si variat aletiologiei deficientei mintale.Factorii cauzali fundamentali se situeaza,nsa, n acele sectoare de baza, care determina, n general, evolutia socio-umana a oricarui individ:-zestrea geneticaa individului (ereditatea), adicaceea ce el amostenit de la predecesori;~ mediulsiinfluentele educative,adicaceea ce el dobndesteninteractiunea multipla dintre organismul propriu posesor al zestrei genetice si conditiile de existenta biologica si sociala.Cauzele care stau la baza aparitiei deficientei mintale sunt extremde variate, agentul patogen fiind un mozaic de factori. Lund nconsiderare criteriile de natura medicala, psihologica, epidemiologica,genetica n clasificarea cauzelor deficientei mintale, C. Paunescu si1. Musu (1997) arata ca exista numeroase sistematizari ale factorilor -cauza. Cea mai frecventa clasificare este cea care mparte cauzeledeficientei mintale nendogenesiexogene,dupa criteriul localizariifactorului patogen n interiorul sau n afara individului. nsa multi autori(ex.: J. De Ajuriaguerra) considera aceasta sistematizare pasibila deconfuzii terminologice.Etiologia starilor de handicap mintal se refera la problemamutatiilor genetice si a aberatiilor cromozomiale care stau la baza unorsindroame specifice ale deficientei mintale.Mutatiile genetice si aberatiilecromozomiale se pot produce spontan, prin interactiunea ntmplatoare dintre organism si mediu. De exemplu, asemenea fenomene pot avea locsub influenta unor radiatii - naturale sau produse de om - sau subinfluenta altor factori. Prin cunoasterea aprofundata a acestor fenomenesau a altora cu efecte similare asupra dezvoltarii, se deschide caleacontrolului lor ntr-un context deinginerie genetica,apta, n viitor, sa-si aduca o contributie majora la prevenirea unor mutatii negative si aberatii cromozomiale generatoare de deviatii, inclusiv n dezvoltarea intelectualaa anumitor copii.Tot pe baza cunoasterii temeinice a fenomenelor la care ne referim si n conditiile unui consult de specialitate a celor n cauza, devine posibilsfatul genetic,oferit de specialisti (medici, psihologi) tinerilor aflati npreajma momentului de a-si ntemeia o familie.O clasificare a cauzelor deficientei mintale mai aproape de realitateeste realizata de C. Paunescu siI.Musu (1997), autorii desprinznd treimari categorii (grupe) de factori cauzali ai handicapului mintal:a)factori biologici (ereditari, genetici);b)factori ecologici;c)factori psihosociali.a)Factorii geneticisunt mpartiti la rndul lor n factori geneticispecificisi factori geneticinespecifici (poligenici).Acestia din urma,imposibil de individualizat clinic sau genetic, formeaza grupa cazurilor"aclinice" sau endogene (debilitatea endogena subculturala sau familiala),care include majoritatea deficientilor mintal lejer si de gravitate medie.

Evidentiind aceasta categorie de cauze se pun n lumina corelatiiledintre coeficientul de inteligenta al deficientului mintal si cel al rudelorsale.Factorii genetici specificidetermina sindroame numeroase, nsarare, cum ar fi:-aberatiile cromozomiale (care stau la baza sindroamelor Tumer,Klinefelter, Down etc);-ectodermozele congenitale (care duc la aparitia sindromului Sturge Weber etc);-dismetaboliile (ce determina sindroame de genul idiotiei amaurotice, sindromului Hunter etc);-anomaliile craniene familiale (microcefalia, sindromul Apertt);-disendocriniile (care determina aparitia cretinismului endemic,hipotiroidismul etc).b)Factorii ecologicisunt factori extrinseci, fiind la rndul lor de trei feluri, n functie de momentul (perioada) cnd actioneaza: factoriprenatali (n timpul sarcinii), factori perinatali (n timpul nasterii) si factori postnatali (dupa nastere, mai ales n primii 3 ani de viata ai copilului).Dintrefactorii prenatalicare cauzeaza deficienta mintala amintim:.factori infectiosi si parazitari(rubeola, sifilis, toxoplasma provocata de un parazit care depaseste bariera fetoplocentara, gripe repetate);.factori umorali(incompatibilitate sanguina a factorului Rh ntremama si copil);.factori toxici -de natura exogena (substante chimice administrate mamei, intoxicatii alimentare, cu alcool, intoxicatii profesionaleacute sau cronice, utilizarea de medicamente cu actiune teratogena);.iradierea fatului;.icterul nuclear;.lezarea sistemului nervos central al fatului ca urmare a unor traumatisme cranio-cerebrale contactate (cauzate de traumatismele fizice alegravidei);.factorii stresanti si oboseala exagerata a gravidei;.factori de natura socio-economica(prin neasigurarea alimentatiei suficiente si adecvate, provocnd carente alimentare, malnutritii etc);.hemoragiile gravidei (mai ales n primele doua luni de sarcina);.tentativele de avort.Factorii perinatali (neonatali)sunt reprezentati de:.traumatisme cerebrale ale fatului (prin interventii obstretice neadecvate, agresive - forceps);.asfixia fatului prin strangulare cu cordonul ombilical (asfixia albasi asfixia albastra), cnd se produce fenomenul de hipoxie;.prematuritatea nou-nascutului (nascut nainte de termen - sub 9luni sau subponderal - sub 2,5 kilograme);.hemoragiile puternice;.hipoglicemiile;.ngrijirea perinatala deficitara a nou-nascutului;Factorii postnatalicare actioneaza n primii ani de viata ai copilului (mai ales n primii 3 ani) sunt:.bolile infectioase grave de tipul meningitei sau encefalitei;.bolile primei copilarii (netratate corespunzator sau la timp -rujeola, rubeola etc);.infectiile nutritive ale copilului;.traumatismele cranio-cerebrale postnatale cauzate de accidente(lovituri, caderi);.intoxicatiile (cu plumb, CO, alcool);.vaccinurile nefacute la timp sau nefcute deloc;c) Din categoriacauzelor psihosocialeale deficientei mintaleenumeram:.un mediu familial nefavorabil(ostil, agresiv sau indiferent-pasiv);.carente educative si afectiveaccentuate (copilul fiind privat mai ales din punct de vedere afectiv, fapt ce afecteaza dezvoltarea sa psihicaulterioara);.tipul mediului de apartenenta (exista studii care arata ca incidenta fenomenului deficientei mintale este mai mare n mediul rural dect n celurban);.marimea familiei (existnd o mare probabilitate sa apara cazuride deficienta mintala n familiile cu multi copii);.conditiile socio-economice defavorabile.Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza. direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale. Desi apare ca principal furnizor almaterialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului, peansamblu aleatoare, poate fi n egala masura o sansa a dezvoltarii (unmediu favorabil), dar si o frna sau chiar un blocaj al dezvoltarii (unmediu substimulativ, ostil, insecurizant sau alienant).O asemenea situatie, cnd mediul reprezinta o frna sau un blocajn calea dezvoltarii, cnd un eventual potential ereditar pozitiv nu estevalorificat la nivelul sau real, copilul ramnnd mult n urma parametrilorobisnuiti ai dezvoltarii pentru vrsta data, o ntlnim, frecvent, n cazulcopiilor cu pseudodeficienta mintala.n astfel de situatii, datoritalimitelor pe care le impune un mediu familial si/sau institutional viciat -generator de stres si frustrari afective permanente - copiii respectivi nu-si valorifica suficient un posibil genotip favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionata si evolund ntr-o directie, mai mult sau mai putin apropiatade cea pe care o determina o ereditare tarata si/sau o afectare patologica asistemului nervos central.Este foarte important de stiut ca o interventie timpurie, n sensulnormalizarii conditiilor de mediu, n primul rnd ale mediului socio-familial, poate determina revenirea spre o stare obisnuita si spre oadaptare eficienta a copiilor cu abateri initiale de la traseul normal alacestui proces.Un rol hotartor n procesul dezvoltarii timpurii a copilului revinecontactului permanent dintre acesta si mama sa, ca factor central,catalizator, al mediului familial, contact care, pentru a fi eficient, trebuiesa se realizeze n multiple planuri:n plan fizic -prin luarea copilului n brate, prin hranirea la sn, prin sprijinirea la primii pasi si conducerea demna, prin participarea nemijlocita la jocurile de miscare ale copiluluietc;n plan verbal-prin cuvintele adresate copilului din primele zile, iar,mai trziu, prin povestirea unor istorioare accesibile, prin nvatarea unorpoezioare simple, prin raspunsuri la numeroasele ntrebari puse de copil,prin conversatie concreta, prin dirijarea verbala a activitatii copilului etc;n plan afectiv -prin raspuns la sursul si zmbetele copilului, printonalitatea calda a vocii, prin manifestarea corespunzatoare la adresacopilului a celor mai variate emotii si sentimente.Mama este prezenta n viata copilului siindirect,ea fiind, deregula, personajul central n jurul caruia se cladesc relatiile de familie. sichiar daca, n acest proces, n anturajul copilului apar - si trebuie sa apara,n perspectiva unei dezvoltari normale - o serie de alte persoane, mai alestatal, fratii si surorile, bunicii, chiar daca cu trecerea primilor ani seproduce o anumita ndepartare (pur fizica), mult timp persoana mamei ramne totusi centrala, nu numai prin sine, dar si prin tot ce-1 nconjoarape copil. Patul n care doarme copilul, camera sa, casa parinteasca, mprejurimile acesteia, primele deplasari mai ndepartate si multe altelesunt toate strns legate de prezenta mamei. n mod obisnuit, mama revine,adesea, n prim plan si n contact direct cu copilul pe tot parcursuldezvoltarii acestuia, ea ngrijindu-1 cnd este bolnav, ea conducndu-1 lagradinita sau, n primele zile, la scoala etc.Prin prezenta sa directa,mama este cea care asigura copilului un sentiment de securitate, unechilibru afectiv.Privarea copilului de contactul sistematic cu mama sa, fie dinmotive obiective - deces, despartire fortata, fie din motive subiective -abandon, indiferenta mamei, suprasolicitarea acesteia n activitatiprofesionale sau de alt gen - poate avea consecinte nefaste asupradezvoltarii copilului n continuare. Aceasta mai ales atunci, cnd, datoritaunor afectiuni suferite n perioada prenatala, n momentul nasterii sau nprimii ani de viata, copilul este expus pericolului unei dezvoltarianormale. n cazul n care unii copii cu deficiente, inclusiv cu deficientemintale accentuate, sunt internati de timpuriu ntr-o unitate specializata deasistenta si educatie terapeutica, lipsa influentelor pozitive exercitate demama va duce, inevitabil, la accentuarea manifestarilor negative specificedeficientei respective.Cel de al treilea factor care influenteaza dezvoltarea esteeducatia.Practic, educatia nu poate fi izolata de conditiile de mediu, eareprezentnd elementul activ, care dinamizeaza, organizeaza si orienteazaactiunea mediului asupra individului n cauza.O educatie precara - ntelegnd prin aceasta si o instruire prostconceputa - poate perturba activitatea psihica. Cu alte cuvinte,educatiaprecara, instructia conceputa n afara dezideratului si a individualizariipot deveni, la un moment dat, surse complementare (daca nu chiardeterminante) de handicapare.tAlte cauzeale deficientei mintale sunt reprezentate devrsta preafrageda sau prea naintata a parintilor si de scaderea functiei de procreatie a tatalui.1.4.Tipologia handicapului mintalPutem mparti tipurile de handicap mintal, n functie de IQ (CI - coeficient de inteligenta) n:-intelect de limita sau liminar,cu un IQ care variaza ntre 80 -90 si marcheaza granita dintre normalitate si handicap;-debilitatea mintala(handicap mintal usor sau deficienta mintalamoderata, de gradulI.),cu un IQ ntre 50 - 70/80;-handicapul mintalsever (deficienta mintala de gradul al II-lea,sau imbecilitatea), cu un IQ ntre 20 - 50;-handicapul mintal profund(deficienta mintala de gradul al III-leasau idiotia), cu un IQ sub 20.a.Deficienta mintala moderata (de gradulI)- debilitateamintalaEste cea mai frecventa forma de handicap mintal, fiind ntlnita sisub titulatura de debilitate intelectuala sau ntrziere mintala usoara(OMS, DSMIV).E. Seguin este cel care a introdus acest termen pentru a-1 deosebi de idiot si de fenomenul de dementa. Termenul nsa nu areacelasi continut n toate tarile. Astfel, dupa E. Dupre, debilitatea mintala include toate formele de arieratie mintala: idiotie, imbecilitate, debilitatemintala. n Germania, termenul este echivalent cu insuficienta mintala(vrsta mintala de 8 - 12 ani).Debilitatea mintala este definita diferit; unii autori bazndu-se ndefinitie pe deficitul intelectual (deficit de baza), altii pe deficitulpsihosocial (care poate sau nu sa fie implicat n deficitul de baza), iar altiautori presupun ca deficitul de baza si organizarea psihologica a debiluluisunt consecintele unei dezordini relationale precoce.Proba scolara ramne pna-n zilele noastre un criteriu de selectie sitriere pentru nvatamntul special a subiectilor (copiilor) suspectati dedeficienta mintala.Putem conchide (C. Paunescu,I.Musu, 1997) ca debilii mintalformeaza grupa de deficienta mintala usoara,cu un coeficient deinteligenta ntre 50 ~ 70/80, recuperabili pe plan scolar, profesional,social, educabili, perfectibili, adaptabili pe planul instructiei, educatiei siexigentelor societatii.

Debilul mintalse caracterizeazaprintr-o insuficienta a dezvoltariiintelectuale, care-i lasa posibilitatea sa ajunga laautonomie sociala, fara a-si putea asuma total responsabilitatea faptelor sale,ntruct esteincapabil sa prevada implicatiile (consecintele)actiunilor sale.Trasaturi definitorii pentru debilitate sunt: inadaptarea sociala,lipsa de discernamnt (distinctie ntre bine si rau), naivitatea, influenta-bilitatea (sunt usor de angrenat n acte ilegale), lipsa (sau diminuarea)motivatiei de a avea grija de propria persoana. Debilului mintal i suntafectate operatiile gndirii (maximum de performanta fiind reprezentat de stadiul operatiilor concrete n dezvoltarea intelectului). Debilii mintal sunt greu de depistat, ntruct pot avea un comportament docil, pot manifesta omemorie excelenta (n speta mecanica), o fluenta verbala buna, sau pottrece neobservati, fiind stersi n comportament, timizi.Cu un slab activism n fata sarcinilor pe care le are de rezolvat si cuo motivatie deficitara, cu superficialitate n emiterea judecatilor de valoare, infantilism n planul afectivitatii si instabilitate relationala,debilul mintal se caracterizeaza si printr-un deficit de atentie, printr-osaracie a reprezentarilor si lipsa de detalii. Gndirea presupune inertie nrezolvarea de probleme (acestea neputnd fi rezolvate pe cai originale,noi), iar memoria se dovedeste fundamental mecanica, existnd serioasedeficiente pe linia nregistrarii logice a informatiilor si a sesizarii cauzalitatii fenomenelor.Totusi, debilii mintal ajung sa-si nsuseasca deprinderile de scris-citit, de calcul aritmetic, de operare elementara n plan mintal, fara nsa saatinga nivelul gndirii formale. Ei pot achizitiona unele cunostinte n activitate si n viata sociala, dar, pe ansamblu, nivelul dezvoltarii psihicesi al adaptarii lor ramne limitat.nsa trebuie bine nteles faptul ca dezvoltarea mintala maxima la care poate ajunge un debil mintal nu este echivalenta cu aceeasi vrsta mintala a unui copil normal (de ex., un debil cu vrsta mintala de 10 ani este diferit de un copil normal de 10 ani chiar daca ei au un nivel mintalidentic).Se poate ntmpla, de asemenea, ca debilii mintal de acelasi pivei intelectual (stabilit pe baza IQ) sa aiba o dezvoltare scolara, profesionalasi sociala diferite, capacitatea de adaptare la conditiile de viata si demunca ale acestora depinznd de experienta lor n primii ani de viata, detratamentul administrat, de atitudinea familiei, a scolii, de esecurile dinprimii ani din viata.Debilitatea mintala se poate prezenta sub mai multeformenfunctie de mai multe criterii luate n clasificare. Astfel, dupa:.gradul gravitatii insuficientei mintale- distingem debilitateamintala: profunda, severa, mijlocie, lejera (criteriu ce include ndebilitatea mintala si celelalte forme ale deficientei mintale);.mecanismele de producere- diferentiem: debilitate patologicasi debilitate normala;.factori cauzalis-au evidentiat: debilitatea exogena (dobndita)si debilitatea endogena (nnascuta). (A. A. Strauss si N. Werner);.criteriul determinarii n timp- avem: debilitate primara sisecundara.Debilitatea usoarase caracterizeaza printr-un IQ ntre 50-85. Copiii cu aceasta forma de debilitate sunt educabili, facnd fataexigentelor scolare obisnuite pna la vrsta de 10 ani. Ei se mpart n doua categorii: unii la care exista o reala debilitate si altii la care debilitatea este usoara, functionala (cauza fiind subnutritia) sau culturala (ntrzierea fiindn planul achizitionarii informatiilor si posibil de depasit). Debilii mintalusor sunt sugestionabili, putnd fi repede recrutati n grupuri delincvente,dar putnd ajunge si buni executanti n profesii nu foarte complicate, cucaracter accentuat repetitiv.Debilitatea moderatase exprima printr-un IQ de 35 - 50 si unnivel mintal de 5 - 7 ani la vrsta adulta. Depistarea copiilor cu aceastaforma de deficienta mintala se face usor, ntruct ei nvata sa vorbeasca foarte greu, stabilesc cu dificultate relatii sociale, sunt dependenti de opersoana din anturaj, au anumite anormalitati fizice care afecteazacoordonarea miscarilor sau comportamentul.Debilitatea severacu un IQ ntre20-35nu depaseste nivelulintelectual de 3 - 5 ani. Un astfel de copil nvata sa vorbeasca la un nivelfoarte simplu, are defecte fizice si este foarte dependent de prezenta cuivadin anturajul sau.Debilitatea profundapresupune un IQ sub 20 si este cea maidramatica forma de deficienta mintala, nednd posibilitatea nici macar nvatarii de miscari simple si necesitnd o supraveghere si o ngrijirepermanente din partea celorlalti.O alta clasificare a debilitatii presupune mpartirea ei n exogena siendogena.Debilitatea endogenainclude acele debilitati considerate"normale"- nnascute, n timp cedebilitatea exogenase refera (dupaA. A. Strauss) la acei copii care au suferit nainte sau n timpul nasterii deo infectie a sistemului nervos central cu consecinte negative n planperceptiv, conceptual si comportamental. Asemenea debili mintal suntcaracterizati prin hiperactivitate, instabilitate a dispozitiei, anxietate,labilitate, agresivitate, la care E. Doll adauga dificultati de limbaj, deficitvizual, de auz, lateralitate de ritm.Formele dedebilitate mintala primara si secundaraau la bazacriteriul aparitiei n timp. Astfel,debilitatea primarainclude toatecazurile care au drept cauza otransmisie familiala,n timp ce formasecundaranscrie acele cazuri determinate de anomalii de dezvoltare saude accidente si boli.Alaturi de aceste forme de debilitate mintala,din punct de vedereclinicse pot distinge doua forme mari:debilul armonic,la careinsuficienta intelectuala este primordiala sidebilul dizarmonic,la caretulburarile intelectuale sunt asociate cu cele afective.Debilul armonic(Th. Simon, G. Vermeylen) - sinonim cu "debilul ponderat" sau "utilizabil" sau "simplu pasiv" - marcheazacazurile la care deficitul intelectual constituie elementul fundamental.Acest deficit este posibil de compensat datorita calitatilor afective,docilitatii, pasivitatii, adaptabilitatii, fiind posibila educarea.Debilul dizarmonic- sau "debilul complet" - se caracterizeaza prin preponderenta tulburarilor de comportament si a celor afective lacare se pot adauga si tulburari n plan psihomotor. Exista, dupa Simon siG. Vermeylen, mai multeformede manifestare a debilitatii dizarmonice:debil instabil, excitat, emotiv si hipermotor, prostul, apaticul, debilul epileptoid, pervertit sau pervers, fiecare forma avnd anumite trasaturispecifice. Astfel, de exemplu,debilul dizarmonic instabilsecaracterizeaza prin incapacitatea de concentrare, agitatie, incoerenta, inconstienta etc, n timp cedebilul dizarmonic emotivse evidentiazaprintr-o instabilitate afectiva mai pronuntata, dar un nivel intelectualsuperior primilor.Prostul- "debilitatea mintala camuflata"-se caracterizeaza printr-o buna capacitate mnezica, o aparenta usurinta verbala,sugestibilitate, manierism, randament scolar mediocru, n timp celenesul(alt tip de debilitate dizarmonica) manifesta indolenta, lipsa de dinamism, incapacitate decizionala (lenea fiind din nastere sau ocazionala).b.Deficienta mintala severa (de gradulII)-imbecilitateaImbecilitatea este cea de-a doua forma de deficienta mintala,situata ntre nivelul deficientei profunde si cel al debilitatii mintale, reprezentnd un procent de 18 - 20% din totalul deficientilor mintal.Imbecilitatea, stare mintala deficitara ireversibila, consta nincapacitatea de a utiliza si ntelege limbajul scris-citit (fiara ca acestlucru sa fie consecinta unei tulburari vizuale, auditive, sau motrice etc.)si de a avea grija depropria-i ntretinere.In urma unor influente medico-pedagogice, imbecilii pot totusi sa ajunga sa citeasca si sa scrie, dar o fac la nivelul silabelor si al cuvintelor.Imbecilul, capabil sa achizitioneze un volum minim de cunostinte,insuficiente nsa pentru o scolarizare corespunzatoare si pentru realizareaindependenta a unei activitati, este instruibil pna la un punct. Deasemenea, el este n stare de unele calcule elementare, fara a putea nsa achizitiona conceptul de numar si a-si forma o reprezentare clara desprenumere si componenta lor.Coeficientul de inteligentaasociat acestei forme de deficientavariaza la diferiti autorintre 20 - 55/60,n timp cevrsta mintalaatinsa de un imbecil se situeaza n intervalul3-7ani.Din punctul de vedere al capacitatii, imbecilul este o persoanaincapabila de a se ntretine singura, dar cu o capacitate normala deautoprotectie, neflind necesara o asistenta permanenta. Este capabil sa seapere mpotriva pericolelor obisnuite (apa, foc, dificultati stradale).Aceasta capacitate a imbecilului (de autoprotectie) l deosebeste, de fapt,de idiot.Ritmul sau de dezvoltare fizica si psihica nu-i permite dect o adaptare sociala relativa, imbecilul fiind capabil de adaptabilitate laactivitati simple, rutiniere, n conditii de plasare n institutii de asistenta siprotectie psihopedagogica de tip camine-scoala. Viitorul social al acestuideficient mintal depinde, n mare masura, de mediul de viata si deafectivitate.Imbecilul stabilse va putea ncadra ntr-o disciplina socialaelementara, iar daca vorbim deimbecilul cu manifestari psihopatice,acesta va fi institutionalizat.Sintetic, putem spune ca imbecilii formeaza acea grupa dedeficienti mintal cu un IQ de 30-50, recuperabili din punct de vedereprofesional si social, educabili si perfectibili, adaptabili la procesul deinstructie, educatie, cu un anumit grad de relativitate nsa, integrabili ncomunitate n conditii protejate.Exista mai multeforme clinice de imbecilitate, clasificate nfunctie de diferite criterii.Dupa gradul de deficit,E. Seguin mparte imbecilitatea n:superioara(debilitate profunda) siinferioara,iar E.A. DoU afirmaexistenta a trei grade de imbecilitate: inferior, mijlociu si superior.Dupa comportament,A.F. Tredgold sustine o clasificare de tipbinar:imbecil stabil(apatic) - linistit, fara agresivitate manifestata,inofensiv, cu o afectiune preponderent paterna siimbecil instabil(excitat) - agresiv, agitat, incapabil de a sta locului, vorbind fara ntrerupere.n functie de afectivitate, activitate voluntara si particularitatileneurodinamicii,S.M. Pevzner gaseste doua grupe de imbecili: a nepasatorilor, inhibatilor, somnolentilor, apaticilor, indiferentilor si adoua, formata din cei dezinhibati, nelinistiti, excitabili, agresivi.Exista siforme clinice apartede imbecibilitate avnd la baza oetiologie necunoscuta:arieratia autistica(deficit intelectual pronuntat, absenta comunicarii cu posibilitati de educare reduse, capabil doar de automatisme si de comportamente conditionate),imbecilii prodigiosi(caracterizati printr-o dizarmonie de dezvoltare intelectuala si prezentaunei hipermnezii mecanice fantastice).c.Deficienta mintala profunda (de gradul al III-lea)-idiotiaIdiotia reprezinta forma cea mai grava, mai dramatica de deficienta mintala, previzibila din copilarie, din fericire rar ntlnita (5% din totaluldeficientilor mintal).Contemporan, idiotia se defineste dupa criteriul capacitatii de autoprotectie, adica al capacitatii de a raspunde de propria securitate n viata de toate zilele, fiind ncadrata n grupa deficientelor mintale cuimportante tulburari organo-vegetative, senzorio-motrice si instinctive.Idiotul nu este dect o persoana cu deficit mintal, incapabil sa veghezeasupra propriei sale sigurante n viata cotidiana.Dezvoltarea intelectuala a idiotului se opreste la un nivel inferiorcelui de 3 ani, pe fondul unui IQ situat sub 20.Idiotul este recuperabil doar ntr-un grad foarte mare de relativitaten plan profesional, fiind posibil de plasat doar n conditii de muncaprotejata.si din punct de vedere somatic exista n cazul acestei deficientemintale anumite caracteristici: o stagnare a dezvoltarii fizice, un "facies"aparte - frunte ngusta, urechi malformate, frecvente anomalii dentare, alelimbii sau ale craniului. Rezistenta la infectii a idiotului este extrem descazuta si de aceea mortalitatea n rndul acestor deficienti mintal estedestul de frecventa.Afectivitatea idiotului este puternic marcata de primitivism,frecvent acesta manifestnd o afectiune narcisica pentru propriul corp.Existaforme clinicedistincte ale idiotiei, n functie de variatecriterii de clasificare, desi unii autori considera ca nu exista idiotie, ciidioti.Dupa criteriul limbajului(E. Seguin) exista trei forme de idiotie: idiotul a carui comunicare se rezuma doar la cuvinte si propozitii scurte,idiotul la care articularea se limiteaza la cuvinte monosilabice, idiotul lacare limbajul lipseste total.Dupa criteriul anatomic(Bourneville) se disting sapte tipuri de idiotie: idiotia cu microcefalie, idiotia cu hidrocefalie, idiotia asociata cuntrziere n dezvoltarea cerebrala, idiotia asociata cu agenezie cerebrala,idiotia asociata cu scleroza hipertrofica, idiotia asociata cu scleroza atrofica, idiotia mixodermatoasa.Dupacriteriul gradului de gravitate(F. Voisin, CI. Kohler, J. deAjuriaguerra) exista doua tipuri mari de idiotie: idiotia completa si idiotiaincompleta (partiala).Idiotia completaeste tipul de idiotie rar ntlnita, fiind fixata lanivelul automatismelor, al activitatii rudimentare, al comportamentelorinstinctive, dezordonate (fie de natura alimentara - ex. bulimie, fie de natura sexuala - ex. masturbatie). n general, idiotul cu aceasta formatraieste foarte putin. Idiotul complet are afectata cronic o parte sau totsistemul nervos, ramnnd la nivelul vrstei mintale de 1 an, faraposibilitati de comunicare, cu tulburari neurologice serioase. Viata sa estepur "vegetativa", actiunile sale sunt instinctive, reflexe, impulsive, astfelca sansele sale de a supravietui sunt reduse. Functiile sale vegetative sunt limitate la o lacomie evidenta, cu sau tara perturbarea gustului, mncndorice i apare n cale, din aceasta cauza aparnd frecvent fenomene dediaree sau de ocluzii intestinale.Idiotul incomplet (partial)se caracterizeaza prin afectarea partiala asistemului nervos, printr-o vrsta mintala de trei ani si deficite senzorialedestul de accentuate. Perceptiile lui sunt slab dezvoltate, memoria i este relativ dezvoltata la nivelul recunoasterii obiectelor si a persoanelor din jur, a unor date concrete si simple referitoare la experienta sa de viata.Posibilitatile de comunicare ale idiotului incomplet sunt reprezentate decuvinte de tip monosilabic, el avnd dificultati de ntelegere chiar si acomenzilor simple. De asemenea, planul motric este grav afectat naceasta forma de deficienta mintala: paralizii ale membrelor inferioare, anchilozari etc. Miscarile idiotului incomplet sunt anormale, ritmice,stereotipe, cu tremuraturi, balansari ale trunchiului sau ale capului, sugerede degete etc. n general, acest idiot este inert, foarte rar agitat sauturbulent. Spre deosebire de idiotul complet, nu distinge ce este si ce nueste comestibil, desi prezinta tendinte primitive de foame si de sete. nplus, aceasta forma de idiotie este una cu un oarecare grad de dezvoltare,dnd posibilitatea achizitiei unui numar de mecanisme motoriielementare, de relatii afective simple si a unor posibilitati de dresaj.Dupa posibilitatile de dezvoltare,Ajuriaguerra distinge alte douatipuri de idiotie: idiotia automatico-reflexa - la nivel neo-natal, corespunzatoare idiotiei complete si idiotia cu un anumit grad de dezvoltare, echivalenta cu idiotia incompleta.Acelasi autor mparte idiotia n mai multe tipuri, n functie decriteriul afectiv:idiot apatic, placid, indiferent, relativ maniabil si idiotul excitabil, cu tendinte distructive de autoranire, automutilare.d.Handicapul de intelect liminar (de limita)nafara celor trei forme clinice ale deficientei mintale descriseanterior (debilitate, imbecilitate si idiotie), exista sio forma de handicapmintal care acopera zona de granita dintre normal si patologic sl estereprezentata de handicapul de intelect liminar.Aceasta forma de deficienta mintala se ntlneste cnd vorbimdespre undecalaj ntre vrsta mintala si vrsta cronologica de 2 ani,2 ani si jumatate la 10 ani, decalaj care va creste treptat pna la 5 anila 15 ani. Caracteristic pentru handicapulliminar este plafonareaintelectuala la vrsta de 10-12 ani (nivelul clasei a V-a).Din punct de vedere somatic,copilul cu acest tip de deficienta estesubdezvoltat att ponderal, ct si statural, avnd frecvent semne derahitism si anemie. In plan neurologic pot exista tulburari motorii de tipparalitic, tulburari de echilibru, fenomene hipoacuzice etc.Din punct de vedere psihopatologic,copiii cu handicap liminar auanumite caracteristici definitorii: n conditii de sarcini scolare dauraspunsuri inegale (cnd corecte, cnd incorecte), formuleaza un raspunsn etape (avnd nevoie de ajutor, de ntrebari suplimentare si de oatitudine ncurajatoare din partea nvatatoarei n acest sens), solicita timppentru a raspunde unei ntrebari. Ei sunt capabili sa rezolve probleme cuun anumit grad de dificultate (complexitate), dincolo de care nsa selovesc de insucces scolar. In planul lexicografic pot ntmpina dificultati,asa cum si n plan relational exista unele greutati, din cauza anxietatii puternice si a nesigurantei care i caracterizeaza. Labili emotional, cu oteama de esec constanta, iara a fi stapni pe ei nsisi, acesti copii potabandona brusc o activitate (aparent fara un motiv anume).1.5.Diagnosticarea deficientei mintale.Diagnosticul diferentialPna n prezent, att pe plan national ct si international nu existacriterii unice pentru diagnosticare, ntruct starea de deficienta mintalaeste dificil de diagnosticat din cauza unui complex de factori: mijloacelede diagnosticare sunt insuficient de perfectionate, modificareapsihometriei (care nu este suficienta pentru a stabili cu certitudine stareade deficienta, ea constituind doar un indicator ce ofera posibilitatea uneicuantificari), dificultati n discriminarea deficientei mintale veritabile de cea aparenta, consecinta unor deficite informationale si a faptului ca seraporteaza la nivelul de exigenta sau la gradul de toleranta impus demediul social.Complexitatea sindromului de deficienta mintala caracterizat prin nedezvoltarea, oprirea sau perturbarea dezvoltarii mintale, n special a functiilor cognitive, consecinta a unor cauze endocongenitale sau aparute n cursul primei copilarii, impune necesitatea stabiliriidiagnosticuluidiferentialsub multiple aspecte.a)Diagnosticul diferential n cadrul sindromului de deficientamintalaFormele clinice ale sindromului de deficienta mintala sunt extremde multiple, n functie de natura etiologica, degravitatea deficientei,demodul de organizare a personalitatii. Asa se explica varietatea tablouluisimptomatologie n domeniul somatic, neurologic, psihopatologic.Se disting, astfel, trei forme de deficienta mintala, n functie degravitate: lejera, medie, profunda.Criteriul psihometric si cel scolarpot constitui doi indicatori careduc la precizarea diagnosticului diferential n functie de anumitiparametri: capacitatea de adaptare la grupul social de diverse densitati,ritmul de dezvoltare etc.b)Diagnosticul diferential fata de starile cu simptomatologieapropiataFrecvent, din cauza unor tablouri simptomatologice apropiate de celal deficientei mintale, apar confuzii cu implicatii privind prognoza sidepistarea posibilitatilor de perfectibilitate.Din acest punct de vedere, deficienta mintala trebuie diferentiata de:-persoanele cu dezvoltare psihica normala, dar neinstruite (caresupuse instruirii, chiar tardive, pot depasi plafonul cognitiv initial);-ntrzierea mintala (pedagogica scolara), cauzata de carenteafective, mediu social deficitar, carente educative etc;-pseudodebilitatea mintala (persoana are cunostinte normale, daradaptarea sociala este deficitara, aidoma deficientului mintal);-starile de ntrziere mintala determinate de unele deficitesenzoriale (de vaz sau de auz).c)Diagnosticul diferential n raport cu fenomenologiapsihopatologicaAceasta problema continua sa fie controversata. Dupa C. Gorgos(1991), diagnosticul diferential al deficientei mintale se stabileste cu:-starile deficiente de tip psihopatoid;-alte stari deteriorate, n care dezvoltarea psihica este normala pnala data mbolnavirii (afectiuni toxice; traumatice etc);-tulburarile de dezvoltare a personalitatii;-psihozele cu evolutie defectuala (autism infantil);- deficite senzoriale primare care, reducnd posibilitatile decomunicare, duc la ntrziere mintala usoara, secundara.De asemenea, trebuie facuta o distinctie ntre deficienta mintala si alte forme psihopatologice:dementa precoce(care presupune regresiafunctiilor deja elaborate),deteriorarea mintala(un deficit mintalireversibil, temporar sau definitiv, ca urmare a unor leziuni organice saufunctionale ale creierului, a unor boli mintale sau mbatrnirii fiziologice),epilepsia, reactiile nevroticesipsihopatice, tulburari de comportament.1.6. Limite si posibilitati n recuperare a handicapatilor mintalTermenul de "recuperare", specific Romniei, are n esenta, o semnificatie echivalenta, desi e sesizabila o anume ncarcatura medicalasi sociala (legata de mostenirea "recuperarii" prin munca).Recuperarease refera la restabilirea, refacerea sau reconstituirea unei functii umane, plecndu-se de la premisa ca aceasta s-a pierdut.Notiuneapare, astfel, inoperanta n cazul deficientelor dobndite sau al celor n caree evident imposibila refacerea.Scopul recuperarii consta, asadar, n valorificarea la maxim aposibilitatilor individului handicapat, functiile psiho-fizice nealteratetrebuind antrenate pentru a prelua activitatea functiilor afectate. Seurmareste astfel formarea unor abilitati si comportamente care sa-ipermita handicapatului o integrare n viata profesionala si sociala.Metodologia utilizata n acest scop poate fi preponderentpsihologica, pedagogicasaumedicala;rezultatele cele mai bune se obtinprin combinarea celor trei forme, adoptndu-se astfel o actiune unitaraconcretizata n terapia complexa a recuperarii. Accentul pus pe una sau pealta dintre cele trei componente trebuie sa tina seama de: gravitateahandicapului, evolutie, nivelul dezvoltarii functiilor neafectate, de posibilitatea suplinirii functiilor deteriorate de catre formatiunile sanatoase, de vrsta cronologica si mintala a subiectului, sexul sau etc.Principalele forme de recuperare sunt realizate prin: nvatare,psihoterapie si terapie ocupationala.a)Recuperarea prin nvatareEste o metoda de interventie recuperatorie cu att mai eficienta cu ct ncepe ntr-o forma organizata de la vrsta prescolara, tinnd cont despecificul handicapului. Formele de nvatare eficiente n recuperareahandicapului mintal sunt cele de tipafectivsimotivational,forme cetrebuie nsotite obligatoriu denvatarea moralasinvatarea motrica.Acolo unde este posibil (n functie de gravitatea deficientei mintale)se poate realiza sinvatareade tipintelectual,avnd drept obiectivacumularea de informatii elementare, nsusirea unui aparat conceptual, a operarii instrumentale. n acest tip de nvatare,metodele verbalesuntesentiale.O alta forma de nvatare utilizata n recuperarea deficientei mintaleestenvatarea sociala,prin care handicapatul este orientat spre modelecomportamentale concrete, stimulndu-se capacitatea sa deimitarespontana. In acest context, empatia este fenomenul de baza n stabilirearelatiilor interpersonale. Utila este folosirea dentaritori,attpozitivi(recompensa - materiala sau de tip afectiv, lauda etc), ct sinegativi(admonestarea, sanctionarea verbala etc).b)Recuperarea prin psihoterapieDesi este o metoda de interventie eficienta, ea este destul de putin utilizata n unitatile pentru handicapati mintal. In cazulformelor usoare si medii de deficienta mintala,poate contribui cu succes la refacereapsihica si sociala a handicapatului. Desi nu nlatura propriu-zis handicapul, psihoterapia actioneaza pozitiv asupra personalitatiiindividului deficient mintal, nlaturnd anxietatea, negativismul, starile conflictuale, activnd motivatia, devenind un energizator pentru subiect.Dintre formele psihoterapiei, adecvate handicapului mintal suntpsihoterapia sugestivasipsihoterapia de relaxare,tinndu-se seama degradul crescut de sugestibilitate, influentabilitate si dependenta alhandicapatului mintal.Sugestia verbala pozitivaactioneaza astfel pentruameliorarea - nlaturarea unor comportamente aberante (de tip deviant), pentru formarea unor atitudini favorabile nvatarii si activitatii, pentrustimularea dorintei si interesului deficientului mintal pentru viata decolectiv.Desipsihoterapia de relaxare(ex: antrenamentul autogenSchultz) uzeaza de sugestie, ea o depaseste pe aceasta, avnd o dublaactiune: att asupra psihicului ct si asupra fizicului, urmarindu-seorganizarea vietii volitionale si directionarea deficientului mintal spre dobndirea autocontrolului asupra functiilor sale fiziologice.Pentru succesul acestor tehnici de relaxare este necesar un anumitgrad de ntelegere si de participare constient-voluntara din parteahandicapatului, fapt care le face viabile doar nformele usoare dedeficienta mintala.Rezultate foarte bune n recuperarea deficientului mintal oferaterapia ludica (ludoterapia),prin care se pot atinge toate obiectivelepropuse n recuperare: dobndirea deprinderilor de viata cotidianaelementare, formarea abilitatilor de munca (pentru anumite meserii),cstigarea unei autonomii personale, a posibilitatilor de comunicare si relationare sociala, n vederea integrarii lor n colectiv si n societate.c)Recuperare prin terapie ocupationalaPoate fi utilizata cu succes n toate formele de handicap mintal,dintre formele de terapie ocupationala semnificative enumernd:ludoterapia, arterapia, dansterapia, ergoterapia.Aceste metode derecuperare au "priza" la deficientii mintal din cauza interesului viumanifestat de multi dintre ei pentru muzica, dans, pictura, joc,confectionare de obiecte etc, activitati care sunt nu numai momente deconsumare a energiei, ci si ocazii deformare si dezvoltare a abilitatilormotrice, practicesau adeprinderilor profesionale.La copiii mai mari,foarte eficienta esteergoterapia,care contribuie la integrarea lor ntr-o activitate cu caracter social. Binenteles ca nu trebuie ignorata adaptareasolicitarilor exterioare (ale jocului, ale ocupatiei) la posibilitatilesubiectului, fiind necesara asigurarea bunei dispozitii si a interesuluiconstante ale handicapatului.In toate aceste tipuri de terapii trebuie sa se puna accent pecompensare,stimulndu-se functiile senzoriale si psihice normale,nealterate.Putem afirma cao interventie de tip recuperativ n cazul unei deficiente mintale a avut succes daca persoana cu handicap mintal a capatat un anumit nivel de autonomie personala, si-a nsusit abilitatimotorii si dexteritati manuale, fiind capabila sa exercite o profesie, dacasi-a format comportamente adecvate la situatie, daca poate comunicaoral si n scris, daca are format simtul autocontrolului etc.