decembrie - agvpsagvps.ro/docs/revista/2017/12/vpr122017.pdfeuro pentru un urs ucis de om fără...

„Mărunțișul”toamnei târzii

34

NR. 60•aNUL MMXVII

Considerații generate de uciderea unui vânător de către urs

3

Răpitorii din „potcoavă”

32

La mistreți în prag de Gerar

10 ww

w.a

gvps

.ro

DECEMBRIE

REDaCȚIaPreședinte

dr. ing. Neculai ȘelaruPreședinte executiv

ing. Mugurel DrăgănescuRedactor-șef

arh. Mugurel IonescuRedactor corespondentprof. Bianca Ioriatti

Art DirectorAurel NeaguLayout/Design

CREADifuzare

ing. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFICacad. dr. Atilla Kelemendr. ing. Nicolae Goiceadr. ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrațiaCalea Moșilor nr. 128,

București, Sector 2, Cod 020882Tel: 021-313.33.63

E-mail: [email protected]

ISSN 1582-9650

Tipărit la ARTPRINT SRLTel. 0723-130.502,

E-mail: [email protected] destinate tipăririi vor fi în format digital.

Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolelepublicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor și

nu reflectă în mod necesar opinia redacției. Reproducereaoricărui material fără acordul redacției este interzisă.

Nr. 60/DECEMBRIEMMXVII • Serie nouă

FONDATĂ ÎN ANUL 1919REVISTĂ NAȚIONALĂ DE

VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV

6

10

CUPRINS

Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintăPreședinte: Neculai Șelaru; Președinte executiv: Mugurel Constantin Drăgănescu;Vicepreședinți: Florin Iordache, Atilla Kelemen, Teodor Bentu.Membri: Ion Antonescu (Vâlcea, Gorj), Iosif Benke (Harghita, Covasna, Mureș),Sorin Viorel Bronț (Bihor, Satu Mare), Virgil Cadăr (Vaslui, Iași, Botoșani), LiviuComan (Călărași, Giurgiu, Ilfov), Filip Georgescu (Argeș, Olt, Dolj), Ovidiu Ionescu(Brașov, Sibiu, Alba), Cornel Lera (Timiș, Arad, Hunedoara), Eusebiu Martiniuc(Vrancea, Galați), Dorin Mărescu (Caraș Severin, Mehedinți), Radu Iulian Micu(Constanța, Tulcea), Sorin Minea (București), Laurențiu Radu (Brăila, Buzău, Ia-lomița), Florică Stan (Dâmbovița, Prahova, Teleorman), Horia Vasile Scubli (Ma-ramureș, Sălaj, Bistrița, Cluj), Gheorghe Vrânceanu (Bacău, Neamț, Suceava).

VâNăTOaRE3 EDITORIALConsiderații generate de ucidereaunui vânător, în condiții încăneelucidate, de către urs5 PE }EAVA PU{TIIVânătorul, egal cu braconierul?Niciodată!6 ETOLOGIEIerunca9 OPINIE75 de ani de la apariția lucrăriiprofesorului universitar Eugen Botezat10 DE SEZONLa mistreți în prag de Gerar11 GASTRONOMIETocăniță de mistreț cu ciuperci12 ACTUALITATEBilanț… european14 OPINIECe surprize ne mai pot oferi urșii și lupii?15 STUDIUCinegetică (I)16 POVESTIRIViscol17 MUNI}IENoi gloanțe de carabină produse de Hornady18 DE SEZONGânduri la sfârșit de an20 DIN TERENE vremea fazanului

22 POVESTIRI„Împăratul”24 CHINOLOGIEIarna la vânătoare25 PLANTE T~M~DUITOARELeurda26 RESTITUIRI„Porecle”26 GLUMEBuline

PESCUIT28 COMPETI}IIÎn deschiderea anului competițional201829 ECHIPAMENTAccesorii utile30 SPINNINGAlte trei știuci „la metru”32 DELTA DUN~RIIRăpitorii din „potcoavă”33 GASTRONOMIEBaghete din pește în crustă din parmezan34 DE SEZON„Mărunțișul” toamnei târzii36 ECHIPAMENTNălucă mare, știucă mare (I)38 PESCUIT LA R~PITORIApe reci cu bibani pretențioși40 Solunar – Rebus – Mica publicitate

30

32

D in păcate, echipele ministe-riale transguvernamentale șiminiștrii care s-au perindat

prin acest minister de-a lungul acestuiinterval de timp, au preferat să des-considere atenționările și previziuneanoastră, din interese pe care nu leaducem acum în discuție, și să aprobecote anuale de recoltă (în general ne-realizate), repartizări inechitabile aleacestor cote pe județe și o metodă devânătoare selectiv negativă (lapândă), prin care a creat premizeledestructurării populației autohtone deurs și, implicit, a schimbărilor de com-portament prezise. Așadar, conduce-rile Ministerului Mediului, din anul1995 până în anul 2016, au greșit ne-permis în opinia noastră, cu repercu-siunile anticipate de noi șirecunoscute în mod public în prezent.

Din extrema persistării în greșelilede management premergătoare anului2016, ministrul din acel an al mediului,de conivență cu ONG-urile extremiste,profitoare pe seama susținerii doar prinvorbe a protecției și conservării urșilor,a sărit în cealaltă extremă, a interziceriitotale a împușcării acestora. Creștereapopulațională ce a urmat, în anii 2016și 2017, a constituit „picătura ce a um-plut paharul”, în condițiile lipsei gene-ralizate de fructificație forestieră dintoamna anului 2017.

DECEMBRIE 2017 | 3

VÅN~TOAREEditorial 3

Pe țeava puștii 5Ierunca 6

La mistreți în prag de Gerar 10Gânduri la sfârșit de an 18

E vremea fazanului 20

DECEMBRIE

EDITORIAL

Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

U

De 22 de ani, conducerea A.G.V.P.S. din România a adus în mod repetat, în atențiapersoanelor interesate, în special a miniștrilor mediului, greșelile comise în materie demanagement al populației de urs brun din România, precum și previziuneaschimbărilor de comportament din această cauză, al unora dintre urși. Schimbări, înegală măsură, păgubitoare și riscante pentru om și animal.

Considerații generate de uciderea unui vânător, în condiții încă neelucidate,de către urs(6 dec.2017 pe Valea Siliștii, jud. Argeș)NECULAI ȘELARU, MUGUREL DRĂGĂNESCU

Din aceste motive și previzionândrepercusiunile acestei stări de fapt, con-ducerea A.G.V.P.S. și-a intensificat in-tervențiile pentru aprobarea extrageriisurplusului populațional de urși, așaîncât să fie evitate, pe de o parte, intra-rea urșilor în localități și mortalitateaaccidentală a celor ieșiți „la drumulmare”, iar, pe de altă parte, pagubeleproduse comunităților rurale și atacu-rile urșilor asupra oamenilor. Dar, pre-cum înainte de 2016, intervențiileconducerii A.G.V.P.S. s-au lovit de lipsade înțelegere sau voință a factorilor de-cizionali și de birocrația instaurată lanivelul Ministerului Mediului, căruia i-au trebuit cca. două luni de la apro-barea prin ordin a extragerii urșilorproblemă (140 exemplare) până la au-torizarea extragerii primului urs dinaceastă categorie.

Din luările oficiale de poziții ale ac-tualilor secretari de stat din MinisterulMediului, rezultă o lipsă inadmisibilăde responsabilitate față de viața, inte-gritatea corporală și proprietatea con-cetățenilor noștri, mai ales avânătorilor. Potrivit opiniei scrise aacestora, Ministerul Mediului nu aravea nici o obligație de acordare dedespăgubiri pentru mutilarea oameni-lor sau uciderea acestora de către urși,ci numai pentru pagubele aduse deaceștia agricultorilor, silvicultorilor șicrescătorilor de animale domestice.

Folosindu-se de prevederile insufi-cient de detaliate și clare ale Legii nr.407/2006, actualizată, Ministerul Me-diului pretinde că are doar dreptul deacordare a derogărilor pentru împușca-rea urșilor, lupilor și altor specii dinanexa 2, precum și al încasării taxei demediu (de la gestionarii fondurilor cine-getice) și a contravalorii urșilor braco-nați (40.000 euro/exemplar), fără niciun fel de obligație, în numele statului,față de cei păgubiți și accidentați, fiindcăprin lege s-a stabilit ca administrator alîntregii faune cinegetice, din anexele 1și 2 la Legea nr. 407/2006 actualizată,Ministerul Apelor și Pădurilor.

Interpretând după bunul plac pre-vederile Noului Cod Civil, MinisterulMediului „aruncă pisica moartă” în cur-tea Ministerului Apelor și Pădurilor,care nu are însă temei legal pentru des-păgubirea altor pagube produse deurși, decât cele produse agricultorilor,silvicultorilor și crescătorilor de ani-male domestice (achitate de Ministerul

Mediului) și nici pentru compensareaîn vreun fel a mutilărilor sau omucide-rilor făptuite de urși.

S-a ajuns, din considerentele arătatemai sus, ca unii păgubiți, accidentații,mutilații sau familiile celor uciși de urssă-și caute dreptate la instanțele compe-tente de judecată, cu cheltuieli pe măsurăși fără garanția obținerii de despăgubiricompensatorii rezonabile. S-a ajuns, deasemenea, în situația paradoxală a des-păgubirii statului român, prin interme-diul Ministerului Mediului, cu 40.000euro pentru un urs ucis de om fără auto-rizație, inclusiv de vânători în legitimăapărare, fără ca statul să acorde, de bunăvoie, măcar un euro pentru eventualii oa-meni băgați în spital sau uciși de urs.

În contextul prezentat, al lipsei to-tale de moralitate și responsabilitate afactorilor decidenți în materie de acor-dare derogări și despăgubiri pentru pa-gubele și accidentele produse de urși,trebuie analizat cazul vânătorului ucisde urs în ziua de 6 decembrie 2017, peValea Siliștii din județul Argeș.

Moralmente sunt vinovați, pentruaceastă omucidere, toți miniștri și echi-pele lor de funcționari publici în dome-niul biodiversității care s-au perindatprin Ministerul Mediului din 1995 pânăîn prezent, ONG-iști extremiști care au

susținut și susțin conservarea unor su-prapopulații de urs în România, influ-ențând deciziile greșite ale factorilordecidenți, precum și oamenii sau pre-tinșii oameni de știință care au creatpremizele sau au contribuit direct sauindirect, prin lucrările lor, la destructu-rarea populației de urs pe sexe și clasede vârstă, cu repercusiunile grave pecare le suportăm în prezent, în privințaschimbărilor comportamentale ale ur-șilor, mai ales în privința creșterii agre-sivității din ce în ce a mai multorexemplare față de om.

Ce avem de făcut se știe foarte bine,fiindcă am tot spus-o și repetat-omereu: redimensionarea, restructura-rea și resălbăticirea populației de urs dela noi, prin vânarea la goană toamna,cu excepția exemplarelor problemă,care se impun a fi extrase în tot timpulanului „la pândă”, în locurile în careproduc prejudicii omului sau îl atacă.

Altfel, fără o decizie fermă și clarăîn acest sens și fără sprijinul vânători-lor pentru punerea ei operativ și efi-cient în aplicare, conviețuirea pașnicăa omului cu ursul va rămâne poveste.

P.S. Conducerea A.G.V.P.S. din Ro-mânia nu se va mulțumi cu această luarepublică de poziție, ci va continua printr-un lobby susținut pe lângă parlamentari,pentru convingerea unora dintre aceștiasă preia o inițiativă legislativă de comple-tare și modificare a Legii nr. 407/2006,așa încât carnivorele mari să fie tratate înmod echilibrat cu celelalte populații despecii cinegetice pradă pentru acestea, înbaza unui plan realist de management ci-negetic integrat, conceput și urmărit curesponsabilitate de către administratorulfaunei cinegetice din anexele 1 și 2 a legiiprecizate, nicidecum de cealaltă autoritate(MM), care nu și-a putut demonstra pânăacum, nici competența, nici eficiența șinici măcar interesul pentru conservareafaunei sălbatice, mediului acesteia deviață și echilibrului în natură.

4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

Considerații generate de uciderea unuivânător, în condițiiîncă neelucidate, de către urs

Ce avem de făcut se știefoarte bine, fiindcă am

tot spus-o și repetat-omereu: redimensionarea,restructurarea șiresălbăticirea populației deurs de la noi, prin vânarea lagoană toamna, cu excepțiaexemplarelor problemă,care se impun a fi extrase întot timpul anului „lapândă”, în locurile în careproduc prejudicii omuluisau îl atacă.

Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

U

DECEMBRIE 2017 | 5

Invitație la reflecție…Pe țeava puștii OPINIE

Mi-a scris un vânător din Târgoviște. Pare nedumerit, ca să nu zic perplex, când audecum sunt acuzați vânătorii în spațiul public, de multe ori agresiv, fără nicio departajaresau lămurire prealabilă. Răuvoitorii îi pun pe toți în aceeași oală, vânători adevărați șibraconieri, într-o manieră menită să păteze imaginea breslei vânătorești și să creeze orealitate confuză și degradată.

Vânătorul, egal cubraconierul? Niciodată!ELIADE BĂLAN

Autorul scrisorii este convins căavem de-a face fie cu o lipsă decunoaștere din partea unor

combatanți, mereu depășiți de înțelege-rea corectă a situației, fie de o tentativăvoită, care boicotează prin diverse formeefortul depus de asociațiile de vânătoriafiliate la A.G.V.P.S., pentru instruitreprofesională și comportament vânăto-resc în conformitate cu toate normele șilegile în domeniu. Cum să acuzi și să di-rijezi toate nemulțumirile către vânătoriicare apără și gospodoresc fondul cine-getic, din cauza unui nenorocit de bra-conier, bolnav de lăcomie și iminentrăufăcător, cu înclinații care afișeazămereu aceeași minte îngustă în acțiunilesale mârșave, întreprinse la lumina zileisau în întunericul nopții?

De la o vreme, acest „amestec” determeni, deloc întâmplător, tinde să ca-pete anumite nuanțe datorită lipsei deluciditate întâlnită de cei care au un„cui” împotriva vânătorilor și a vânăto-rii, în general. În special unii dintre oen-giști „aruncă piatra”, considerându-sefără de păcat chiar și atunci când se do-vedește că faptele de braconaj nu aufost opera vânătorilor care practică vâ-

nătoarea în condițiile legii, ci doar abraconierilor, ucigași de animale sălba-tice. Judecata în sine este nedreaptăatunci când legi otova, în numele unoroameni cinstiți, morali și loiali uneicauze nobile, așa cum este misiunea dea păstra un echilibru cinegetic într-o de-plină normalitate existențială, de fap-tele unor indivizi cu destule problemementale, personaje bune într-un mate-rial didactic pentru psihiatrie. Prin ur-mare, atribuirea unor isprăvi cu iz penalactivității vânătorești legale, de către

potrivnicii acestui fenomen uman socio-economic, din rațiuni demagogice, esteneproductivă și total lipsită de rațiune.

Ca și pe semnatarul scrisorii, mă în-grijorează această presiune mediaticăpusă pe corpul vânătoresc din conside-rente străine de adevăr, învelite într-ocarcasă vidă și aflate în contrast cu rea-litatea imediată. Nu mă pronunț în che-stiuni tehnice, ci doar în privințaconfuziei periculoase care se face atuncicând un netrebnic braconier își face decap în teren, fiind prezentat pe scenapublică, tot timpul, la diverse televi-ziuni, drept vânător care, la fel ca toțiceilalți, se află la originea răului când sediscută de vânarea animalelor sălbatice.Este o neghiobie să incriminezi vânăto-rii adevărați care, dincolo de pasiuneapersonală, aduc servicii imense mediu-lui înconjurător, domeniu care trebuiegospodărit rațional și care este necesarsă funcționeze echilibrat, beneficiind deintervenții de recoltă în baza unor deci-zii luate de autoritățile statului.

Există, recunosc, și cazuri de rătăcirela unii vânători cu puțină experiență vâ-nătorească, semn că încă mai trebuieperfecționat sistemul de pregătire și in-struire, poate chiar instituirea unui regimmai sever privind acordarea permisuluide port armă și a autorizației de vânător.Și dacă, prin excepție, mai există uneleabateri de la norme și reguli, întot-deauna sancționate de conducereaA.G.V.P.S., mă îndoiesc că vânătorii încauză pot primi același diagnostic atri-buit corect braconierilor sadea. Cândunui braconier i se reproșează că a încăl-cat grav legea, replica promptă a celordin spațiul oengist este de tipul: „Ăștiasunt vânătorii! Niște criminali!”

Ce să înțelegem? Înțelegem că estevorba de o provocare civică, simptom alunei disfuncții privind recunoașterea uneirealității unde spirirului critic îi lipseșteobiectivitatea și discernământul cotidian.Prin urmare, identificarea vânătorului cubraconierul este o afirmație neadevăratăși nedreaptă, iar legătura între cuvânt șirealitate e suspendată în acest caz.

Judecata în sine estenedreaptă atunci când

legi otova, în numele unoroameni cinstiți, morali șiloiali unei cauze nobile, așacum este misiunea de apăstra un echilibru cinegeticîntr-o deplină normalitateexistențială, de faptele unorindivizi cu destule problememintale, personaje buneîntr-un material didacticpentru psihiatrie.

I erunca (Tetrastes bonasia, L.1758) este denumită popular găi-nușă de alun, alunar (impropriu),

ierușcă, găinuță roșie, gotcă roșie, pa-săre împărătească. Când ilustrul natu-ralist Linné i-a stabilit denumireaștiințifică, în anul 1758, de Bonasa bo-nasia, a făcut referire la calitățile gas-tronomice ale păsării, termenii avândîn limba latină și semnifiația de „mân-care (masă) bună”. Și se prea poate canumirea de „pasăre împărătească” săi se fi tras tot de la savoarea deosebităa cărnii, demnă de a se afla pe o masăîmpărătească.

În ce ne privește, trebuie să cre-dem și în aprecierea meșterului Linné,și în cea a gurmazilor, deoarece, deșiam avut prilejuri să o vânăm, nu amfost niciodată în ispita de a-i încercagustul. Și, pentru o mărturisire com-pletă (greu de explicat), nu ne-a atrasniciodată nici carnea altui vânat.

În anul 2009, a fost reclasificată îngenul Tetrastes, utilizat de naturaliștiigermani Kayserling și Blasius în anul1840. Face parte din Fam. Phasiani-dae, subfamilia Tetraoninae. Dimorfis-mul sexual apare în cel de al doilea ande viață și se evidențiază doar printalia puțin mai mare a cocoșelului fațăde cea a găinușii, dar mai ales prin pe-najul de sub bărbie, de culoare nea -gră, care la găinușă este de culoaregălbui-ruginie. Ambele sexe au pecreștet o creastă de pene fine, cea amasculului fiind mai pronunțată. Tar-sul este îmbrăcat în pene și degeteleprevăzute cu „vârzobi” fini, acele la-mele chitinoase specifice tetraonide-lor, folositoare la mersul pe zăpadă.De aici și cealaltă denumire regională,de gotcă roșie, cu aluzie la găina coco-șului de munte. Greutatea corporalăeste de 350-500 g, aproximativ egalăcu cea a unei potârnichi.

Purtându-se cu fereală, întâlnirilecu ierunca sunt rare și dificile, fiind în-totdeauna nevoie de cunoașterea locu-rilor sale preferate de trai și a urmelorcare i-ar trăda prezența. Ca și de um-blatul cu băgare de seamă, atuncicând am vrea s-o surprindem cău-tându-și hrana, râcâind pe vreun dru-meag forestier neumblat. Lăsăturilesunt asemănătoare cu cele ale cocoșu-lui de munte, însă evident mai mici, cași urmele lăsate pe zăpadă. Rectricele- penele cozii - în număr de 18-24, aula capăt o dungă neagră. Fără a fi oprezență comună, se găsește de oparte și de alta a lanțului carpatic, înpăduri de foioase în care există subar-boret și o diversitate de specii (scoruș,arin, alun, salcie, mesteacăn). Arealulsău a avut de suferit din cauza tăieri-


Din „păsările vânătorului”ETOLOGIE

IeruncaDr. ing. MITICĂ GEORGESCU, Dr. GEORGE CRISTIAN GEORGESCU

Este mai puțin cunoscută de vânători, exceptându-i pe ceicare trăiesc în apropierea pădurilor de munte și de colineînalte și care au dobândit, de la înaintașii lor, pricepereade a desluși tainele vieții acestei păsări discrete și peaceea de a o ademeni cu o chemătoare simplă. Astfel amînțeles de ce câțiva pădurari rucăreni, provenind dinvechi familii de vânători, purtau la cureaua armei (deserviciu, ori la cea personală) o mică plăcuță de alamăîndoită și cu un mic orificiu, încât părea un nasture cucare, așezată cu măiestrie pe buze, puteau aduce toamnaîn bătaia puștii vreun cocoșel. Era chemătoareamoștenită din tată în fiu. Dar, tot la ei, aveam să aflu oalta, o fluierice din aramă, de lungimea unei țigăriobișnuite, dar puțintel mai subțire, folosită mai alesatunci când încercau să ademenească un cocoșel aflatmai în depărtare. Era „țivlitoarea” lor. Și cu amândouăizbuteau întotdeauna. Apoi, am izbutit și eu.

DECEMBRIE 2017 | 7

lor masive de păduri petrecute în ulti-mele două decenii în țara noastră. Defapt, din această pricină au de suferittoate speciile de sălbăticiuni trăitoareîntr-un spațiu forestier afectat de ne-chibzuința și lăcomia umană.

Ierunca își petrece mult timp în ar-bori, refugiul ei sigur când, căutându-și hrana la sol, se simte amenințată,înnoptând întotdeauna într-un coro-nament. În arbore adoptă o pozițieimo bilă, pe o ramură cât mai aproapede trunchi, pe la mijlocul înălțimiiacestuia și niciodată în vârf. Pentru anu fi surprinsă de jder, unul din duș-manii săi cei mai insistenți, înnop-tează adesea în interiorulcoronamentului unui arbust ale căruiramuri elastice se balansează subgreutatea răpitorului, dovedind însu-șirea unei strategii de apărare dobân-dite în timpul necuprins al evoluției.

Când își ia zborul de la sol se audeun zgomot, asemănător cu cel făcutde un sitar surprins scormonind în li-tieră, însă dacă o face dintr-un arbore,zborul este silențios. Vânătorii cu ex-periență pretind că pot recunoaștesexul păsării care vine la chemătoaredupă felul zborului: cel al mascululuise aseamănă cu un uruit sonor, iar celal femelei, cu un fâșâit înăbușit. Deregulă, zborul este scurt, rapid și des-fășurat pe orizontală, pe distanța decel mult 100 m, după care pasărea seașează pe o creangă. Niciodată ie-runca nu va zbura peste o poiană șinici în afara pădurii. Subliniem abili-tatea cu care zboară strecurându-seprintre arbori, amintindu-ne astfel dezborul „strecurat” al sitarului. Estemonogamă și își desfășoară viața încuplu, fără asociere în stoluri cu altecupluri, deci nu trăiește în stol, dar ră-mâne grupată, până toamna, în for-mațiuni familiale care apoi se desfac.

Sezonul de împerechere se desfă-șoară în funcție de starea vremii, în-cepând cu finele lunii martie pânăcătre începutul lunii mai. Deși coco-șeii burlaci bântuie în căutarea unei

perechi, nu am auzit de înfruntări „se-rioase” cu titularii teritoriilor. Averti-zările sonore ale acestora, completatecu bătăi din aripi, par a fi suficientepentru a îndepărta intrușii. Dar existăși convingerea, nu știm în ce măsurăgeneralizabilă, că proporția întresexe, fiind perfect echilibrată, nu ar

exista motive de gâlceavă și de con-fruntări fizice între masculi.

Cu toate acetea, cocoșeii mani-festă un instinct de teritorialism de-alungul întregii vieți. În sezonul de îm-perechere, masculul, care devine ex-trem de vocal, emite avertismenteprintr-un fluierat ușor, traductibileprin tsiiii… tsiiii… repetat de 9-10ori, anunțând astfel potențialii intruși,nimeriți din întâmplare pe acolo, căse află într-un teritoriu pe care uncuplu l-a ales pentru cuibărit și căexistă deja un „titular”. În acest aver-tisment fluierat fin, fiecare notă arelungimi și intensități variabile și esteperceptibil până la cca. 100 m. Darcând „titularul” simte că i-a fost violatteritoriul, din întâmplare, de către unpotențial intrus, emite un țipăt deprovocare/intimidare, traductibil prinsrittt… srtittt… într-o tonalitate maiaspră și „conversația” dintre doi coco-

Ierunca își petrecemult timp în arbori,

refugiul ei sigur când,căutându-și hrana la sol, sesimte amenințată,înoptând întotdeauna într-un coronament. În arboreadoptă o poziție imo bilă, peo ramură cât mai aproapede trunchi, pe la mijloculînălțimii acestuia șiniciodată în vârf.


șei este clară, fără echivoc și, din câteștim, suficientă.

Femela emite sunete într-o tonali-tate mai joasă, dar în care apar seg-mente mai melodioase, atribuiteintenției de a distrage atenția unui po-tențial prădător. Am avut mai multeprilejuri să ascult aceste sunete, careputeau trece neluate în seamă ori fărănicio noimă. Dar explicațiile date deînsoțitorii mei și răbdarea cu care leașteptam ne-au făcut să începem a ledesluși sensul.

Parada nupțială, cuprinsă între ul-tima decadă a lunii martie și jumăta-tea lunii mai, fiind puternicinfluențată de mersul vremii, se des-fășoară cu aceeași motivație valabilăpentru întregul neam păsăresc, expri-mată de mascul cu o atitudine menităsă determine acceptul femelei. Astfel,el o urmărește cu o ardoare moderată,cu penajul gâtului gonflat, cu pieptulbombat, cu penajul codal ridicat pejumătate și răsfirat în evantai, cu ari-pile atârnând și creasta zbârlită. Întimpul paradei, își face aripile să vi-breze destul de sonor. Femela, apa-rent supusă, își ia zborul pe distanțade 20-30 m, după care se oprește șijocul reîncepe, timp în care mascululîi dă târcoale. Acuplarea are loc la sol.Femela își înjghebează un cuib într-omică adâncitură în sol, printr-o su-mară scormonire superficială, întot-deauna lângă un arbore sau laadăpostul unui boschet, cuib pe careîl căptușește cu vegetație uscată – ier-buri și frunze. Ponta este de 8-10 ouă,pe care le clocește exclusiv femela,timp de 21-22 zile. Zilnic, femela pă-răsește cuibul timp de câteva zeci deminute pentru a se hrăni. Dacă nueste deranjată violent, femela suportăapropierea omului până la distanțe decâteva zeci de centimetri de cuib.

În timpul clocitului, masculul nuprea stă prin preajmă, dar revine dupăecloziune, formând un grup familial cufemela și puii săi. Aceștia sunt nidifugi,capabili să iasă din cuib după câtevazeci de minute de la ecloziune. Dealtfelau o remarcabilă precocitate și în pri-vința zborului, pe care îl pot începedupă numai 12-14 zile. În primele zilede viață, puii se hrănesc exclusiv cuhrană animală (insecte în diferite stadiievolutive, inclusiv furnici, râme, micimoluște), după care începe o etapă dehrănire vegetariană, alcătuită din mu-gurii și fructele diverselor specii de ar-bori și arbuști (alun, mesteacăn, scoruș,cireș și păr sălbatic, păducel etc.), lacare se adaugă și fragi, zmeură etc.

Toamna, puii, deveniți indepen-denți, se împrăștie în teritoriu și începcăutarea peperechii cu care vor par-curge sezonul hivernal. Deși împere-cherea propriu-zisă are loc primăvara,în timpul toamnei cocoșeii devin de-osebit de activi în căutarea găinușe-lor, cu care vor forma cuplul. Înaceastă perioadă pot fi auzite chemă-rile lor, transpuse în triluri scurte șimelodice, în care se regăsește onoma-topeea tii… sau tiii, corespunzătoareultimei note din gamă, nota „do” desus. Dar, cum nu putem reproducetoată gama de inflexiuni ale cântecu-lui ieruncii, vom preciza doar că am-bele sexe emit aceste sunete, care audiferite semnificații și care nu pot fi

percepute de auzul uman de la o dis-tanță mai mare de 100 m. Mai men-ționăm că în această epocă ieruncarăspunde la chemători din cele amin-tite la început.

Dealtfel, în țara noastră, puținiivânători pasionați de vânătoarea deierunci folosesc doar acest procedeu.În alte țări, se utilizează un câine dearet și chiar vânătoarea cu gonași.Cartușele recomandate sunt cele în-cărcate cu alice de 2 mm, iar timpulpentru pândă și chemare este fie di-mineața, fie spre seară. Sezonul devânătoare este 15.09 - 15.12. conformlegii, pe care recomandăm să o con-sultați pentru eventuale amănunte.

Ierunca

B ogata sa colecție de trofee devânătoare pe care o avea la lo-cuința sa din Cernăuți s-a pier-

dut în timpul celui de-al Doilea RăzboiMondial.

Lucrarea are 124 pagini și 9 ilustra-ții. Având în vedere că este o carte va-loroasă, dar rară și puțin cunoscută, nepropunem ca acum, la împlinirea a 75de ani de la apariția ei, să o aducem înatenția cititorilor revistei, evidențiindnumai câteva din ideile esențiale pecare le cuprinde.

Volumul este structurat în patru ca-pitol – „Afirmarea civilizațiunii în le-gătură cu vânătoarea”, „Indicațiunide cultură biologică”, „Valoarea cul-turală a pădurii” și „Etica vânăto-rească” – la care se adaugă prefața șiîncheierea.

Încă din prefață, autorul considerăvânătoarea „o pasiune izvorâtă din cu-rățenia sufletului primordial al omului”care ne „întărește fizicul, ne liberează degreutățile zilnice, ne nobilează și ne înal -ță, ne face mai înțelegători, mai buni,mai îndurători și iertători, ne corecteazăputerea de judecată și ne lărgește orizon-tul vieții” (pag. 3, 5).

În cadrul primului capitol, profeso-rul Eugen Botezat aprecia că, atunci,„vânătoarea în România în genere a pro-pășit spre bine” și că „acest fapt se dato-rește devotamentului, înțelegerei și uniriivânătorilor, conduși cu adevărat deaceeași pasiune nobilă, adică de iubirepentru plăcerile vânătorești și prinaceasta și pentru vânat, precum și pen-tru mediul în care viețuiește, pentru pi-torescul, frumusețile și farmecul țării”(pag. 11).

Având în vedere predominarea cla-sei țărănești în România acelor ani,Eugen Botezat considera că „vânătoriicu preocuparea lor sunt cei mai bine unițiși cu înțelegerea pentru populațiunea ță-

rănească”, pentru că „vânatul de bunăcalitate – lucru principal la care tindepreocuparea vânătorească modernă, în-temeiată pe baze biologice, respectiv eco-logice – nu poate să prospere decâtalături de gospodăria rurală rațională, aagriculturii și silviculturii” (pag. 13-14).

Profesorul susține, pe drept cuvânt,că „aceeași pasiune comună a vânători-lor pentru preocuparea vânătoreascăeste izvorul pentru un șir întreg de bunecalități, sănătate și tărie fizică și sufle-tească, simțiri și cugetări nobile, sforțări,înfrânări și alte virtuți, prin care nu sepoate decât ridica nivelul cultural și decivilizațiune, atât cel al vânătorilor, câtși cel al comunității naționale, prin con-tactul vânătorilor cu conaționalii lor”(pag. 16). Dar „preocuparea vânăto-rească îi face pe vânători să iubească vâ-natul, să îngrijească de el, chiar îninteresul pasiunii lor, și să inspireaceastă iubire și conaționalilor nevână-tori prin contactul cu ei” (pag. 17). To-todată, prin activitatea de vânătoare „selărgește iubirea vânătorilor pentru tota-litatea mediului”, vânătorii având „celmai viu interes pentru păstrarea origi-nală a minunilor naturii” (pag. 17).

Aprecia și că „vânatul nu stă la în-demână dacă este necontenit prigonit, fiede braconierii ordinari, fie de cei extra-ordinari, autorizați, dar exploatatori ne-înțelegători, pătrunși de lăcomieneînfrânată, fie chiar la unii numai deambițiunea naivă de recorduri, cei orbipentru bunurile și binecuvântările natu-rei, sau orbiți de pătimașa pornire a spe-culei, care vine de la exagerareainstinctului de proprietate și al domina-țiunii, din exagerarea cerințelor indivi-duale (personale), față de cele sociale(familiei naționale) cu care nu simt le-gătura” (pag. 18-19).

O altă idee notată de profesorulEugen Botezat a fost și aceea că „vână-torii pot să fie mândri de preocuparea lorpasională, căci ei colaborează la întări-rea și sporirea patrimoniului comunitățiinaționale. Cu cheltuieli materiale și princele mai felurite alte stăruințe, ei cautăsă sporească vânatul îndeosebi cu privirela calitatea lui superioară, cantitateaprea mare dovedindu-se vătămătoarepentru economia rurală, silvică și agri-culturală, precum și pentru valoarea ca-litativă a însuși vânatului” (pag. 23).

Profesorul Eugen Botezat a punctatși faptul că „vânătoarei în totalitatea saar trebui să-i dedice cercetarea științificăcea mai mare atențiune” pentru „nobi-larea vânatului pe fundament strict eco-logic” (pag. 106).

Acestea sunt numai câteva din celemai semnificative opinii ale autoruluiexpuse în lucrarea menționată.

Volumul scris de profesorul EugenBotezat, prin punctele de vedere ex-puse, referitoare la protecția și conser-varea faunei de interes cinegetic de peteritoriul țării noastre, capătă o și maimare importanță dacă ne gândim că al-cătuirea și tipărirea cărții s-au realizatîn perioada grea a celui de-al DoileaRăzboi Mondial.

DECEMBRIE 2017 | 9

CARTE

75 de ani de la aparițialucrării profesoruluiuniversitar Eugen BotezatSORIN GEACU

În anul 1942, în cunoscuta, pe atunci, editură și imprimerie „Bucovina” din București,patronată de bucovineanul Ilie E. Torouțiu (1888-1953), s-a tipărit volumul intitulat„Vânătoarea factor de cultură și civilizațiune”, scris de Eugen Botezat (1871-1964), fostprofesor de zoologie la Universitatea din Cernăuți, membru corespondent al AcademieiRomâne (din 1913). Acesta a fost totodată și un mare vânător care a colaborat cuarticole nu doar interesante, dar mai ales bine documentate, la revistele de vânătoareale timpului său (de exemplu „Carpații” ș.a.).

A m ieșit la mistreți undeva,aproape de malul Dunării, pe ovreme cu soare strălucitor și ger

aspru. Zăpada așternută sclipea în mi-lioane de diamante, iar pădurea păreaîmpodobită de sărbătoare cu albul ima -culat așternut și geruit de frigul iernii.

Poteci pe albul zăpeziiTractorul cu remorca gonașilor

deschidea calea prin zăpada troienitădin belșug pe drumurile pădurii,urmat de aproape de mașinile deteren. Urmele adânci lăsate în albulimaculat erau dovada fără de tăgadă

a celor mai bine de 30 de centimetride zăpadă așternuți de ninsoarea dar-nică din ultimile zile. În contrast, al-bastrul cerului promitea o vremesenină pentru ziua de vânătoare pecare o începeam.

După cuvântul organizatorului șiinstructajul de deschidere, am pornitspre standuri. Undeva, în spate, porto-caliul vestelor gonașilor dispăruse dupăcoturile drumului, iar liniștea se așter-nea din nou. După urmele găsite înajun de paznic, părea că mistreții intra-seră la adăpostul desișului. „Chiar maimulți și vre-o doi, trei, mai dolofani…”,

auzisem vorbele ce se pierdură apoi întăcerea pădurii.

A urmat goana cu glasuri și bătăi înscoarța copacilor amorțiți de ger, iar nudeparte au ieșit două căprioare și un ie-pure furișat printre rugii spinoși demure. În stânga, două focuri au frântliniștea liniei de vânători. Apoi au apă-rut gonașii, luptând din greu cu zăpadași desișul pădurii. Când ne-am adunat,am aflat povestea focurilor de armă.Mistreții ieșiseră undeva, spre flanc,dar șansa fusese de partea lor. Trecu-seră linia parcelară și intraseră din nouîn pădure, în direcția în care urma să


DE SEZON

La mistreți în prag de GerarText și fotografie MAC

De mult timp, zilele dinaintea lui Gerar nu mai aduseserăașa o vreme cu omăt ca puful și frig strașnic. Zăpada,viscolul și gerul puseseră stăpânire peste fire, iarsălbăticiunile se trăseseră cu siguranță spre pădure,căutând, cât de cât, adăpost și liniște…

facem următoarele goane. „Vestebună!”, ne-am zis, și am pornit spre ur-mătoarea parcelă, deschizând potecinoi prin albul zăpezii.

Liniștea păduriiNe-am deplasat la noile standuri și

am așteptat semnalul de început. Go-nașii au pornit din nou, iar timpul tre-cea. Au urmat alte două goane, fără camistreții să-și mai facă apariția. Au ieșitdouă vulpi și câțiva iepuri, iar armeleau rămas tăcute. Oare unde erau mis-treții? După configurația terenului, nuaveau unde altundeva să se ducă, iar săfi trecut apa era puțin probabil.

Vremea trecuse repede, iar ziua co-bora spre după-amiază. La ultimagoană, standurile au cuprins margineadinspre apă a trupului de pădure. Înfață, arborii ceva mai rari alternau curugi de mure și cu lăstari ce abia dacăse iveau deasupra zăpezii. În spateaveam o linie cu plopi rari, după careurma malul apei. Când a pornit goana,caprele s-au mișcat imediat și, la puțintimp, am auzit focuri de armă spre ca-pătul flancului stâng. Cu siguranță,erau mistreții. Ieșiseră, în sfârșit, dindesișul troienit, încercând să treacăprobabil înapoi spre locurile de undeveniseră în prima goană. Un căprior a

apărut pe neașteptate în față dar, îndouă salturi, a dispărut înapoi sprelinia gonașilor. Curioasă mișcare...

Dintr-un motiv numai de ei știut laacel moment, gonașii au tăcut, iar liniș-tea s-a așternut peste locuri. Atunci s-au scuturat tufele din față. O coamăcenușie a apărut de sub rugii de mure.Vedeam mistrețul printre doi arbori.Am ridicat arma, dar am așteptat prețde o clipă. Probabil mă simțise și încre-menise locului. A pufăit de două ori șia croit-o spre dreapta. Am coborât

arma și am privit spre colegul din stan-dul alăturat. Camuflat de albul echipa-mentului, avea carabina pregătită.

Pentru un moment, timpul s-a opritparcă în loc. Focul de armă a curmat li-niștea locurilor, iar rugii de mure s-auscuturat de neaua așternută. Coboraseara și amurgul proiecta de acumumbre alungite pe albul zăpezii. Iar de-asupra, dinspre înalturi, lumina asfin-țitului de soare poleia cu aur crengileînghețate din vârful arborilor pădurii…

Cantități necesare - 4 porții: un ki-logram de carne de mistreț, 3 cepe, 3morcovi, 200 grame de ciuperci/gălbiori,2-3 linguri de făină, 150 grame de unt,două pahare de vin roșu, o cană de sucde roșii, două linguri de sos de soia, foide dafin, cimbru, rozmarin, sare, piper.

Pentru baiț: se amestecă 3 paharede vin roșu, un pahar de apă, o lingurăde cimbru, 1-2 foi de dafin, sare, piper.

Preparare: Carnea se ține în baiț, lafrigider, peste nopate. Se scoate carneași se taie în cubulețe. Se presară cu făinăși se prăjește ușor în untul topit la focmic. Se adaugă ceapa tăiată felii îngusteși se lasă în continuare la foc mic 3-5 mi-nute. Adăugăm vinul roșu, morcovii tă-iați felii, ciupercile, foile de dafin, cimbrulși rozmarinul, sare și piper după gust șicompletăm cu apă până acoperim car-nea. Dăm amestecul la cuptor, la focmic, timp de 15-20 de minute, după careadăugăm sosul de roșii și sosul de soia.Continuăm la cuptor până când sosul seîngroașă, iar carnea este bine pătrunsă.

Servire: se poate servi cu garniturăde orez fiert sau cartofi natur. Un paharde vin roșu, demisec/sec, shiraz/pinotnoir, va adăuga un plus de savoare bu-catelor. Poftă bună!

DECEMBRIE 2017 | 11

TOCĂNIȚĂ DE MISTREȚ CU CIUPERCINANA NINA

GASTRONOMIE VÅN~TORESC~

Un meniu pregătit cu carne de mistreț poate fi o surprizăplăcută pentru meseni. Păstrarea la baiț a cărnii, înainte depreparare, poate fi secretul pentru savoarea inconfundabilăa mâncării. Preparată cu pricepere și stropită cu un vin pemăsură, tocănița de mistreț va aduce cu siguranță aprecieri,iar povestea vânătorii va menține cu siguranță bunadispoziție a musafirilor.

Î n materie de arme de foc, lucru-rile s-au mai liniștit, odată cu vo-tarea amendamentelor Directivei

armele de către Parlamentul European.Textul adoptat în 14 martie nu a fostaltceva decât rezultatul unui compro-mis între întărirea securității societățiicivile și respectul drepturilor posesori-lor legali ai armelor de foc. Propunereainițială a Comisiei Europene urmăreaînăsprirea legislației în materie, vizândinterzicerea unor arme semi-automatecare se aseamănă cu cele automate. Unnumăr important de eurodeputați s-amobilizat imediat și s-a opus acesteipropuneri, argumentând că aceasta arfi în defavoarea vânătorilor, a sportivi-lor și ai altor utilizatori legali ai arme-lor de foc.

În cele din urmă, reforma propusăa fost ameliorată: practicanții de tirsportiv vor putea să folosească în con-tinuare arme semi-automate similarecelor automate. Parlamentul a maihotărât ca încărcătoarele acestorarme să poată conține tot 20 degloanțe. Cât privește armele ușor con-vertibile în mitraliere, precum cele fo-losite în atentatul de la redacțiajurnalului de satiră francez CharlieHebdo, acestea vor trebui să fie înre-gistrate ca orice armă normală.

Și carnivorele mari, în special lupul,au ocupat un loc important în dezbate-rile factorilor implicați în gestionarea,monitorizarea sau apărarea acestora.Conform statisticilor, în Europa arexista un număr de aproximativ 12.000de lupi, cea mai mare parte aflându-seîn țara noastră, Italia, Spania și în lan-țul balcanic. De ceva vreme, acesta areapărut și în Franța, Elveția, Austria șiGermania, fie pe cale naturală, prin tra-versarea frontierelor, fie prin coloni-zări. Cu toate că populațiile de lup dinEuropa sunt în creștere, apărătorii ani-malului își manifestă în continuarepreocuparea față de conservarea aces-tuia. Pentru asociațiile de protecție amediului, dacă lupul recolonizează oparte din vechiul său teritoriu, progre-sul este încă insuficient pentru a-i per-mite să „asigure rolul său ecologic”, deprădător al marilor ungulate. Prin fap-tul că exercită o presiune asupra aces-tor animale ungulate, responsabile depagubele din păduri și din zonele agri-cole, lupul ar aduce un serviciu impor-tant omului și naturii.

Or, tensiunile cu fermierii, bracona-jul și autorizațiile de vânătoare creeazăun climat nefavorabil pentru specie peteritoriul european. Mai multe asociațiide protecție a lupului, la care tocmai s-a afiliat și asociația belgiană Nata-gora, și-au exprimat nemulțumirile pe


ACTUALITATE F.A.C.E.

Bilanț… europeanBIANCA IORIATTI

Sărbătorile de sfârșit de an au sosit! Ocazie prinexcelență de a ne reuni în jurul mesei familie și prieteni,la lumina bradului de Crăciun și în fața cupelor deșampanie pentru a povesti despre cele mai ineditemomente de peste an. Iar vânătorii au, fără îndoială,tolba cu amintiri plină: câini de vânătoare, arme, trofee.Părerile sunt diferite și de cele mai multe ori pasiunilecare se nasc în jurul acestor subiecte sunt precumartificiile. Poate că discuțiile privind legislația europeanăîn materie de vânătoare nu sunt atât de interesante, însăacestea s-au aflat în miezul dezbaterilor de-a lungulîntregului an.

lângă Comisia Europeană. Însă, în opi-nia Comisiei, lupul este un animal pro-tejat a cărui „stare de conservare”trebuie să fie asigurată de către statelemembre, iar aplicarea Directivei habi-tate, care cere o bună stare de conser-vare, depinde de fiecare stat. Atât timpcât cifrele nu sunt foarte rele, executi-vul european nu își manifestă intențiade a se amesteca în treburile naționale.

În luna noiembrie, ParlamentulEuropean, reunit la Strasbourg, aadoptat o rezoluție privind Planul deacțiune pentru natură, oameni și eco-nomie, prin care cere revizuirea statu-tului de protecție a speciilor, având învedere că anumite populații de carni-vore mari sunt în creștere și dau naș-tere unor conflicte dramatice cucomunitățile rurale.

Referindu-se la votul din plenulparlamentului, eurodeputatul HerbertDorfmann a subliniat importanța de aacorda autorităților locale o mai mareflexibilitate în managementul lupului.

„Acest vot reprezintă o piatră dehotar în dezbaterea din ParlamentulEuropean privind lupul. Pentru primadată, o mare majoritate a deputațiloreuropeni au recunoscut că protecția lu-pului nu trebuie să fie absolută și cădezvoltarea altor sectoare, precum agri-cultura tradițională și turismul, suntcel puțin la fel de importante. Lupuleste clasificat în Directiva „Habitate” caspecie care necesită o protecție strictă.În multe locuri, cum ar fi în Alpi, există

acum populații stabile de lupi și nusunt în niciun caz amenințate cu dispa-riția. Prin urmare, protecția lupului artrebui să fie redusă și adaptată la con-dițiile locale. Întoarcerea lupului în re-giunea alpină nu poate fi pur și simplu

ignorată. Aceasta necesită cooperareadintre toate nivelurile politice, UE, sta-tele membre și, de asemenea, regiunilelocale, pentru a găsi o soluție accepta-bilă pentru toți. Acest vot este un pasimportant la nivel european și în direc-ția cea bună ”, a declarat deputatulHerbert Dorfmann.

Aceasta ar fi, pe scurt, sinteza dez-baterilor politice europene care vizeazăîn mod direct vânătorii. Bineînțeles cădiscuțiile vor continua în anul ce vine.

În final, în loc de urare, un nou în-demn către vânători de a urmări în-deaproape provocările cărora lumeacinegetică trebuie să le facă față. Vâ-nătoarea este un întreg și, dacă tre-buie să o apărăm cu toată puterea,atunci se impune să fim deosebit devigilenți în ceea ce privește gestiuneaterenurilor de vânătoare, dar și la ceicare vor să scoată această activitate înafara legii.

Mai mult decât o distracție sau unmod agreabil de a petrece timpulliber, vânătoarea implică asumarearesponsabilității în fața societății ci-vile, care este îngrijorată, pe bunădreptate, din cauza agresiunilor pecare natura le suferă. Prin urmare,este important să se aducă mereu lacunoștința publicului larg că vânătoriisunt cei mai buni apărători ai ecolo-giei, prin faptul că ei frecventează maimult și cunosc, adeseori mai binedecât cei mai mari experți-teoreticieniîn ecologie, natura.

DECEMBRIE 2017 | 13

În luna noiembrie,Parlamentul

European, reunit laStrasbourg, a adoptat orezoluție privind Planul deacțiune pentru natură,oameni și economie, princare cere revizuireastatutului de protecție aspeciilor, având în vedere căanumite populații decarnivore mari sunt încreștere și dau naștere unorconflicte dramatice cucomunitățile rurale.

E prima întâlnire, din ultimii 70de ani, a locuitorilor unui satde câmpie cu ursul. Jandarmii

i-au sfătuit pe oameni să rămână încase și, împreună cu pădurarii, au răs-colit pădurea de lângă sat și au trasfocuri de avertisment pentru a speriași îndepărata astfel animalul din apro-pierea zonelor locuite. Ursul ar fi co-borât peste 40 de kilometri dinmunte, în căutarea hranei. Ar fi ace-lași care a fost văzut, sâmbătă, într-unalt sat din Dâmbovița.

Animalele ies din habitatul naturalși migrează spre zonele locuite. Cau-zele sunt, de fapt, un lung șir de erorifăcute de oameni. Au tăiat haotic pă-durile, au pășunat agresiv câmpurile,au construit case, hoteluri și pensiuniîn aproape toate pădurile de munte,au abandonat livezile de pomi fructi-feri limitrofe etc. Iar animalele sălba-tice, tot mai multe în urma interziceriiprecipitate a vânătorii raționale, nu-șimai găsesc liniștea și hrana în habita-tul specific. Autoritățile par să nu aibăsoluții.

În mod oficial și cu date verifica-bile, în România sunt peste 6.400 deurși, cu cca. 2.000 mai mulți decât arputea găzdui pădurile noastre. Efectelesuprapopulării se vor resimți, cu maimultă agresivitate, la ieșirea urșilor dinbârloguri, în această primăvară.

Kuki Bărbuceanu, reprezentant

Vier Pfoten, spune: „Stați să vinăiarna și o să vedem haitele de lupi, nuun singur lup, care vin să-și caute demâncare.”

Problema lupilor este ca și inexis-tentă comparativ cu cea a urșilor, căciun mare număr dintre aceștia vorintra nehrăniți corespunzător în iarnăși, după somnul specific anotimpuluirece, urșii voi ieși flămânzi, iar spredeosebire de lupi, care găsesc prăzi înpăduri, aceștia vor ataca din nou așe-zările omenești.

Gestionarii fondului cinegetic pre-gătesc dosarele pentru a obține dero-gări de împușcare a urșilor și lupilorpericuloși, iar Ministerul Mediuluicontinuă să le analizeze îndelung,până ce se hotărăsc să mai stingă câteo situație conflictuală, fără a se decideînsă să „ia taurul de coarne”.

Spus clar și pe șleau. Adică să eli-mine cauza, care nu este alta decâtsuprapopularea habitatelor specificeîn raport cu capacitatea de susținerea carnivorelor mari în acestea.

Astfel, cum pot crede într-o con-viețuire pașnică a omului cu urșii șilupii?

Ce surprize ne mai pot oferiurșii și lupii?NICU PÂRLOG

Urșii nu mai sunt doar problema oamenilor de la munte. Înfometați, aceștia călătoresczeci de kilometri până la câmpie, în căutarea hranei. Un astfel de exemplar a coborâtpână într-un sat din apropierea autostrăzii București-Pitești. A alergat pe șosea,dimineața, când oamenii își duceau copiii la școală. Este primul exemplar văzut, înultimii 70 de ani, în zona de câmpie și la doar 55 kilometri distanță de București.Biologii avertizează: dacă nu facem nimic, ne vom trezi la iarnă cu haite de animalesălbatice tot mai aproape de sate. Ministerul Mediului a aprobat, deocamdată,împușcarea a cca. 60-70 de urși periculoși.


OPINIE

Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

U

MAMIFERE: bizam, căprior (fe-melă), cerb comun (mascul de se-lecție, femelă și vițel), cerb lopătar(femelă și vițel), câine enot, dihor

comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreț, ne-văstuică, șacal, viezure, vulpe; până la 15 decembrie: capră neagră (exem-plar de trofeu și exemplar de selecție), cerb lopătar (mascul de selecție),muflon.PĂSĂRI: becațină comună, becațină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică,cioară-de-semănătură, cocoșar, coțofană, fazan, gaiță, găinușă-de-baltă,gâscă-de-vară, gârliță mare, graur, graur dobrogean, guguștiuc, lișiță, po-rumbel gulerat, porumbel-de-scorbură, potârniche, rață mare, rață mică,rață fluierătoare, rață-cu-cap-castaniu, rață moțată, rață pestriță, rață su-nătoare, rață lingurar, rață sulițar, rață cârâitoare, rață-cu-cap- negru, sitar-de-pădure, stăncuță, sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor.

CE VÅN~M

L a fel cum alte două categoriide specialiști se ocupă de agri-cultură și silvicultură. Numai

că, în timp ce agricultura abordeazăproblema culturii solului în scopul ex-ploatării speciilor de plante și animaledomestice, silvicultura și cinegetica auca obiect de activitate cultura și ex-ploatarea speciilor de plante și, res-pectiv, de animale sălbatice.

Ajungem astfel să definim concisobiectul de activitate al „cinegeticii”,„ca știință care face solul să producă ocantitate cât mai mare de animale săl-batice, sănătoase și viguroase, ce se potexploata sustenabil prin vânătoare, îndeplină armonie cu agricultura și silvi-cultura.” Definiția punctează, pe de oparte, caracterul sălbatic, sănătos șiviguros al obiectului activității cinege-ticienilor, denumit „vânat” și, pe dealtă parte, limitarea stocurilor devânat reproductiv la niveluri accepta-bile pentru agricultori și silvicultori,printr-o exploatare sustenabilă a sur-plusurilor populaționale. Fiindcă este

greu de imaginat ca cinegeticianuluiși, implicit, vânătorului, să-i ofere sa-tisfacție un vânat semidomesticit,apatic și pipernicit, care, pe deasupra,produce și prejudicii inacceptabile înagricultură și silvicultură.

Evoluția cinegeticii a fost marcatăde-a lungul istoriei ca și evoluția agri-culturii și silviculturii, de empirism.Nici în zilele noastre, când mediul na-tural al faunei cinegetice este supusunor transformării repezi și profunde,adevărate șocuri ecologice, nu neputem debarasa total de această me-teahnă. Adică de obișnuința de a ex-perimenta și de a învăța, în modrepetat, din greșeli.

În prezent, când schimbările dinmediul înconjurător se produc mai re-pede decât posibilitățile de adaptareși supraviețuire a unor specii de faunăsălbatică la acestea, nu mai este timpsuficient pentru experimentări, uneoriinfantile, și pentru așteptarea înde-lungată a unor rezultate îndoielnice.Acum, și de acum încolo, se impune,

mult mai acut decât în ultima jumă-tate de secol, abordarea științifică aproblemelor, din ce în ce mai com-plexe, de biologie, ecologie și etologiea faunei cinegetice, urmărindu-se so-luții cât mai prompte și sigure de re-zolvare a acestora, în interesul fauneicinegetice, a mediului acesteia deviață și a echilibrului în natură.

Cu ajutorul științei, intereseleagriculturii, silviculturii și cinegeticiise pot aborda în paralel și se pot ar-moniza cu celelalte interese privindun mediu înconjurător sănătos și echi-librat, ale celorlalți utilizatori ai aces-tui mediu și ale societății omenești îngeneral.

Punerea noastră în temă prin celeprecizate mai sus se dorește a fi înțe-leasă ca o introducere în „cinegetică”,mai exact spus în principiile care gu-vernează această activitate, fiindcă derețete fixe, miraculoase, nu poate fivorba. Principiile, odată înțelese și asi-milate, pot fi aplicate în mod creativîn condiții locale diferite sau foarte di-ferite. Bineînțeles că doar de cei caresunt pregătiți în acest sens și care nuse mulțumesc cu aplicarea ad-litterama „instrucțiunilor de serviciu” sau cuacceptarea formulelor străine, nepo-trivite condițiilor autohtone.

Pentru a ajunge la principiile des-pre care vorbim, aplicabile populațiilorlocale ale speciilor cinegetice, este logicsă abordăm și să înțelegem, mai în-ainte, bioelementele animalului ca in-divid, component al acestor populații.Urmează, în mod firesc, integrarea in-dividului în populație și așezareaacesteia în mediul ei natural de viață,precum și explicarea dinamicii popu-laționale, prin prisma influențelor ex-terne și relațiilor interne ale acesteia.Abia ulterior, după asimilarea cunoș-tințelor la care ne-am referit, putemaborda inteligibil principiile culturiivânatului, pe înțelesul tuturor persoa-nelor interesate, cinegeticieni sau vâ-nători autodidacți, după caz.

Socotesc, așadar, că este timpul caastfel de cunoștințe și principii, siste-matizate și prezentate riguros științi-fic de marele silvicultor- cinegetician-vânator A.M. Comșia, să fie populari-zate în rândul tuturor categoriilor depersoane interesate în domeniul cine-getic, în primul rând al vânătorilorautodidacți, prin intermediul unor ar-ticole concise și susținute, publicate înrevista noastră de specialitate „Vână-torul și Pescarul Român”.

Cu aceste gânduri pozitive, încercsă deschid un serial nou de articole de„cinegetică”, ce pot deveni incitante șiutile.

GENERALITĂȚITermenul vine de la Kynegeticos, provenit din cuvintelekion (câine) și agein (a conduce), cu semnificația inițialăa unei îndeletniciri vânătorești secundare (a conducecâinii în scopul capturări vânatului). Sensul actual alcuvântului „cinegetic” se referă la orice activitate înlegătură cu vânătoarea. De aici până la a defini„cinegetica” drept știință a „culturi vânatului” nu a maifost decât un pas. Iar „cinegetician” a devenit specialistulcare se ocupă, cu știință, de această activitate de culturăși exploatare a solului.

DECEMBRIE 2017 | 15

STUDIU

Cinegetică (I)N. ȘELARU


POVESTIRI

C u gesturi aproape mecanice,își pregătea bagajul. Nu-i luămult timp, pentru că fiecare

lucru era la locul lui. Hainele, în du-lapul de pe balcon. Arma, un vechiKrupp cu trei inele, luată cu mari efor-turi în urmă cu vreo patruzeci de ani,era la locul ei, în fișetul metalic dedupă ușa dormitorului. Cartușele, dincele făcute de el încă din vară, tot înfișet, sub cheie. Cu aceeași emoțiecare îl stăpânea dintotdeauna înain-tea vânătorii, își duse la mașină ruc-sacul și arma.

De-astă dată, contrar obiceiului,pleca singur. La ora aceea din noapte,străbătu orașul cu ușurință și o apucăspre Bărăgan. Motorul Daciei torceauniform. I-a luat două ore să ajungă înmarginea satului de lângă balta ceamare. A oprit motorul, și-a tras pe caphanoracul de vânătoare, și-a pus că-ciula cea călduroasă din blană debizam și mănușile căptușite chiar de elcu blană de oaie. Când a coborât dinmașină, afară era încă noapte. Dinsprelac se auzea clar gâgâit de gâscă. Unvânt tăios sufla din nord către baltă.„Gâștele or să iasă cu vântul în față, așacă tre’ să o iau spre stația de pompare,să mă așez în calea lor”.

Cu rucsacul în spinare și cu pușcape umăr, o porni hotărât peste islaz.Pășea agale, dar cu pași mari, în timp

ce vântul îi biciuia fața, încrețită detrecerea atâtor sezoane. I-au înghețatnările, semn că era frig tare. „Dacămai ține frigul ăsta câteva zile, în-gheață lacul de tot și nu mai văd eugâscă până în primăvară”. O obosealăcu care nu era obișnuit și-a făcut loc,ca o părere, în coșul pieptului. Se oprinedumerit pentru o clipă și se uită înurmă. Mașina nu se mai vedea, pier-dută în întuneric. Bătrânul nu luă înseamă oboseala și își continuă mersulcu pași mari. Dintr-o dată, vântul în-cepu să aducă o mulțime de fulgi carei se lipeau pe mustăți. Zece minute casă ajungă până la canal, apoi încăzece până la stația de pompare. Parcămai mult decât de obicei. Și vântul îiera potrivnic, și parcă sufla și maitare. Începea să se lumineze. De lastație o luă de-a dreptul peste câmp,până la groapa făcută în toamnă. Lu-mină cu lanterna fundul gropii. O gră-madă de tuburi trase, semn căaltcineva i-a dibuit ascunzătoarea.Intră în groapă, își aranjă paiele lașezut, să nu stea pe rece, scoase dinbuzunarul rucsacului o pungă și seapucă să adune tuburile lăsate de ne-volnic.

O gâscă rătăcită trecu țipând sprelac, departe în dreapta. Deja s-a lumi-nat binișor și primele cârduri puteauieși din clipă-n clipă. În jur, totul a de-

venit alb. Își scutură chiciura din mus-tăți, apoi, cu mănușa, șterse arma dezăpadă, insistând pe șina dintre țevi.Își săltă un pic urechile îmblănite alecăciulii, ca să audă mai bine, însă într-o clipă viscolul îi băgă în urechicâțiva fulgi reci, așa că le lăsă la loc.Senzația rece, neplăcută, îl făcu săscuture din cap.

Primul cârd trecu lateral la numaicâțiva metri de pământ. Cercetașele.Parcă vâsleau cu greu ca să învingăputerea vântului. Stolul lung se tâ-râia, precum un șarpe uriaș ce se on-dula pe cer sub rafalele puternice.Gâgâiau tare, ca să le anunțe direcțiași pe cele ce urmau să vină. Apoi, încăun cârd, tot pe acolo, prea departepentru pușcă.

Bătrânul vânător aștepta cu răb-dare. Știa că va veni și timpul lui, darspera ca asta să fie cât mai curând, căa cam început să-i fie frig.

În sfârșit, patru gâște venite dinfața lui se apropiau de groapă. Jos.Foarte jos. La doar trei-patru metri depământ. Le-a lăsat sa treacă, apoi s-aridicat din groapă și le-a luat dinspate. Prima a căzut în foc. Celelalte,alertate de bubuitura puternică, s-aulăsat pe o aripă, iar vântul le-a arun-cat cât ai clipi la o sută de metri. Deșiar fi vrut, n-a mai apucat să dea și aldoilea foc. O mare emoție, bucurie aizbândei amestecată cu tristețea pen-tru viața curmată, a pus stăpânire,oare pentru a câta oară, pe vânătorulcel bătrân.

Cu efort se smulge din groapă șipleacă să ia gâsca căzută. Când seapleacă să o ia de jos, simte din nouoboseala din capul pieptului. Cu gâscaîn mână, intră în groapă. O ghearăenormă îi strivește pieptul, iar dure-rea îl face să se încovoaie. Din fundulgropii, o gâscă îl privește prin douămărgele negre. Lasă pușca din mânăși închide ochii gâștei. O căldură mi-nunată îl cuprinde. Viscolul se opreștedintr-odată. Cerul plumburiu e înlo-cuit de un altul, însorit, pe care trecde-a valma nesfârșite legiuni de gâșteși rațe din toate neamurile, sitari șiturturele, becaține și prepelițe. Și tottrec fără oprire. Nu se miră. Așa tre-buie să fie.

În aceeași zi, pe după amiază, doivânători caută ceva sau pe cineva pemalul unui lac din Bărăgan. Pe deasu-pra, mânate de viscol, trec mii degâște gâgâind, dar ei nu trag. Suntprietenii bătrânului vânător. După untimp, îl găsesc în ascunzătoare cupușca într-o mână și cu o gâscă înmâna cealaltă. Nu mai are cutele aleamari dintre sprâncene.

- Nu pleca omule din casă! Se-anunță vreme rea.- D-apoi când să plec la gâște? La primăvară? - Măcar haine groase să-ți iei și să nu-ți uiți medicamentele.

Astea erau discuțiile dintre cei doi soți de fiecare datăcând bătrânul vânător pleca la gâște.

ViscolMARIUS COCÂRLĂ

Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

U

S uperperformance InternationalGMX, arătat în Fig. 1, este unglonț netoxic, produs în nume-

roase calibre, între .223 Rem. și 9,3 x74 R. În anul 2017, au apărut cali-brele .30-06 Spring. și .300Win.Mag.,arătate în Fig. 2, de 10,7 g. Calibrul.30-06 are V0 de 860 m/s, V150 de823 m/s și V200 de 737 m/s, iar ener-gia sa este, la gura țevii, de 4.309Jouli și la 200 m, de 737 Jouli. Cali-brul .300Win.Mag. are V0 de 1.036m/s și V200 de 700 m/s, pe cândenergia este de 5.221 Jouli la gurațevii și de 3.800 Jouli la 200 m. ÎnFig. 2, primul glonț expandat dinstânga aparține calibrului.300Win.Mag. cu viteza de 1.036 m/sși totuși nu are schije, cel expandatdin mijloc aparține calibrului .30-06Spring. la 150 m cu 823 m/s, tot fărăschije, iar cel din extrema dreaptăeste făcut la distanța de 350 m de unglonț .308Win. cu viteza de numai610 m/s și totuși expandează.

Gloanțele Superperformance apar-țin mai multor modele și calibre. Nouîn anul 2017 este cel de calibrul .260Rem. model SST de 8,4 g, arătat înFig. 3, și cel de cal. 300 WinchesterShort Magnum model GMX de 10,7 g.Modelul Interbond este din nou pro-dus începând cu anul 2017, după oîntrerupere.

Gloanțele Hornady Black, în cutieneagră, sunt toate noi în 2017, pot fitrase și în carabine de vânătoare, avândcalibre situate între .223 Rem. de 4,0 gși .308 Win. de 10,0 g, cu miez dinplumb, de modelele V-Max (și netoxic,în Fig. 4), A-Max, InterLock.

American Whitetail, cu glonț In-terlock, apare în 2017 în calibrul nou6,5 Creedmor de 8,4 g (Fig. 5).Gloanțele Custom Internationalmodel ETX, adică Extreme TerminalExpansion, sunt produse din anul2017 în calibrul .308 Win. de 8,1 g șide 10,7 g, precum și în .30-06 Springde 10,7 g. (Fig. 6).

Hornady colaborează cu alte firmeeuropene la seminare privind balisticagloanțelor.

DECEMBRIE 2017 | 17

MUNI}IE

Despre gloanțele Light Magnum produse de această firmă americană am scris în nr. 9/1998 al VPR. De atunci ea a mai lansat multe gloanțe de vânătoare și de tirsportiv, apreciate și în Europa.

Noi gloanțe de carabinăproduse de Hornady Text și fotografie MATEI TĂLPEANU

Glonț

2

1

3

4 5

6

F ie ca vânătorile din anul cevine să vă aducă clipe și trăiride neuitat alături de camarazi

și de partenerii patrupezi. Dubleurireușite, aporturi de senzație din tufeledese și din stufăriș, seri și diminețipastelate la pasaj și la pândă. Să așe-zați la pălărie pana de sitar, să ascul-tați vâjâitul aripilor rațelor ce trecprecum nălucile peste locul de pasaj,să vă bucurați în diminețile răcoroasede toamnă de vânătoarea la prepelițe,să întâlniți stolurile mari de gâște șisă agățați la ciochinar fazanul plin deculoare!

Tolba să vi se umple cu multe șidiverse istorisiri legate de clipele pe-trecute în natură. Caleidoscopul ima -ginilor adună printre ele, ivireaneașteptată a căpriorului din lanul degrâu, lupta înverșunată a cerbilor,stropii de noroi aruncați de trecereaporcilor prin scăldători, silueta singu-


DE SEZON

Decembrie este luna cadourilor, a gândurilor bune, este o lună de bilanț, dar și desperanțe și dorințe pentru anul ce se pregătește să vină. Este luna în care ar fi minunatsă reușim a păstra în sufletele noastre doar trăirile frumoase și a arunca din minte șidin inimă toate amintirile mai puțin plăcute. Decembrie este luna colindelor sfinte și aplugușorului, îmbrățișate de miresmele mâncărurilor alese și de aromele de cozonacstropit din belșug cu vin de buturugă.

Gânduri la sfârșit de anText și fotografie MARIA SĂVULESCU

ratică a șacalului și salturile vulpilorplecate la șoricărit, umbra iepureluitupilat în covru. Și toate acestea, în-suflețite de culori și sunete: verdelecrud al primăverii, albul florilor deporumbar, susurul râurilor repezi,galbenul spicelor de grâu, brăhnitulnervos al căpriorului, cântul ciocâr-liei, grohăitul mistreților, foșnetul ier-bii uscate de dogoarea soarelui,culorile pastelate ale amurgurilor vio-rii, culorile vii ale covorului de frunzeașternute în zilele de toamnă, mirosulde ger și zăpadă, sunetul gheții ce sestrivește sub greutatea pașilor, lătra-tul vesel al câinilor, bălăcitul apeistârnit de avântarea câinilor cătreaport.

Pentru un vânător aflat la începu-turile „uceniciei” este un noroc să gă-sească un mentor de la care să învețea citi urmele animalelor, semnele vre-mii și orientarea în teren. De cele maimulte ori, înțelegerea și identificareaacestor semne fac diferența între o zireușită de vânătoare și un eșec total.Dacă aveți deja un astfel de camarad,bucurați-vă de prezența lui, iar dacănu, vă doresc să îl întâlniți în anul cevine!

În decursul anilor am experimen-tat vânătoarea, atât fără, dar și alăturide câine. Ceea ce vă pot spune este căacum, cel puțin pentru mine, vânătoa-rea „la pană” fără prietenul meu pa-truped nu mai are nici un farmec. Esteasemeni bucatelor fără sare. Mulți potspune că a ține un câine este dificil.Eu vă spun că tot ceea ce este frumoseste dificil și este nevoie de implicareși un pic de efort, dar recompensaeste imensă.

Partea frumoasă este că de minu-natul prieten se poate bucura toată fa-milia și, mai ales, copiii. Celor ce audeja în echipă câini, le doresc să le fiesănătoși, iar pe cei care nu au, îi în-demn să aibă curajul să își ia unul. Nueste simplu, dar satisfacțiile și bucu-riile compensează efortul depus.

Să nu îi uităm pe cei care vor sădevină vânători. Acestora le spun căvânătoarea nu este o simplă partidăde tir sportiv și vânător nu este acelace doar doboară piesă după piesă. Vâ-nător este acela care respectă vânatulși arealul acestuia, care are cunoștintedespre speciile de faună cinegetică șidespre mediul lor de viață, despreecologie și echilibrul în natură. Vă do-resc să fiți camarazi de nădejde și sărespectați natura și legile ei nescrise!

Tolba Moșului să fie plină cu zileminunate de vânătoare petrecute încompania camarazilor și prietenilorpatrupezi în mijlocul naturii!

DECEMBRIE 2017 | 19

A lternanța de culturi din zonade câmpie a bogatului vad le-gumicol, mulțimea de bos-

cheți cu mărăcini și plante sămânțoase,precum și peisajul de tufăriș tipic, suntrepere cunoscute vânătorului localnic,dar nu numai. De pe cuibul gros, așe-zat direct pe sol, din cele aproximativzece ouă depuse și clocite de găina gri-julie și singură în raport cu pasivitateacocoșului, rezultă un spor apreciabil depopulație pentru locurile alese de pa-săre. Puii au plecat demult din cuib, bachiar au și o bună experiență de zbor,iar din septembrie grupul se disper-sează, în funcție de posibilitățile dehrană oferite de teritoriu și, de ce să nuadăugăm, și de preocuparea asociații-lor de vânătoare în acest sens.

Iată-ne așadar prinși în vârtejul jo-cului pe care fazanul îl oferă, de fie-care dată, oricărui vânător pasionat.

Avansând în linieLa circa 50-60 de metri distanță de

noi, doi cocoși fug, oprindu-se din locîn loc pe un teren „chelit”de ierburi,de unde, mai apoi, iau un incredibilavans față de urmăritori. Pentru a fi si-guri că nu se expun pericolului, și-auluat zborul spre albia cu apă și s-au as-cuns sub adevărate și încurcate țesă-


Vânătoare de fazaniDIN TEREN

E vremea fazanuluiText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

„Roata” vânătorii a adus, în dreptul lunii octombrie, ospecie dinamică și deloc ușor de „pus” în tolbă, fazanul(Phasianus phasianus). Mult așteptatul cocoș, deosebit defrumos colorat de mama-natură și cu coadă imensă,incită vânătorul, determinându-l să facă o ieșire în teren,acolo unde tufărișul ascunde agerul umblător, capabil de„curse” lungi în timpul unei singure zile. L-am căutatundeva, pe malurile Argeșului care udă zonelegospodarilor colibășeni de Giurgiu, locuri plăcutefazanului și în egală măsură vânătorului, binevenit la opartidă, la ceas de brumar.

turi naturale de rugi de mur sălbatic șiliane șerpuitoare, în care chiar și câi-nele-tovarăș se lasă, uneori, păgubașsă intre. Prin țipetele lor puternice, dealarmă, dau de știre suratelor găini șimai novicilor tineri cocoși despreapropiatul pericol.

Am ales vânătoarea în linie, distan-țându-ne la circa 25-30 de metri uniide alții, în total fiind trei arme și uncâine pe care stăpânul acestuia îl con-sideră bine dresat. Porțiunea de terenaleasă cu grijă este destul de întinsă șiimpune, cum de altfel am și procedat,o mare disciplină spre a fi feriți deeventuale accidente pe timpul tragerii.

Și hăitași, în același timp și trăgă-tori, înaintăm prudent, știind faptul căfazanii, cum aminteam, aleargă, iarapoi revin adesea pe propriile lorurme, fără a-și lua zborul. Numai sănu și-l ia în sens opus liniei de tragere!Unul dintre vânători a trebuit să gră-bească pasul, pentru a fi cu mult îna -intea păsărilor, tocmai pentru apreveni sosirea acestora. De regulă,primele ies găinile care, se spune dinauzite de la bătrânii vânători, încearcăsă salveze cocoșii, făcând dovada unuiadevărat sacrificiu. Numai că vânătoriiștiu a le proteja, așteptând cu atențieapariția cavalerilor împănați.

Acum avem prilejul de a ne veri-fica rezistența, care poate a mai scăzutîn perioada de acalmie a vânătorii, șide a mai da jos din posibila grăsimeacumulată, mai ales de către cei carestau nu tocmai bine cu „arderile” inte-rioare ale corpului.

Mobilitatea și instinctul fazanuluine pun la încercare abilitățile și cunoș-tințele. De aceea, când nu le folosimsau nu le stăpânim îndeajuns, ne ale-gem mai mult cu alergătura și insatis-facția. Pasiunea pentru o astfel devânătoare, pentru oricare vânător carese respectă, este aceea de a urmări vâ-natul, de acolo din stufăriș, până cândacesta ajunge în farfurie.

La doi dintre noi, fazanii au ajunsla bucătărie, unde chiar nu mai au scă-pare!

Amintiri din sezonul trecutDeseori, auzi printre nevânători

vorba aceea, care te duce cu gândulcă unii sunt cam naivi și, drept ur-mare, „au picat de fazan”! Oricare vâ-nător știe bine că fazanul este opasăre care ne pune la încercare efor-tul, cunoștințele, agerimea, într-uncuvânt, iscusința. Greu de surprins, seridică la zbor după ce a exploatattoate vicleșugurile pentru a se salva,

rușinos dar sănătos, prin fugă. Și tre-buie să recunoaștem că este un aler-gător energic.

Ascunzișurile, de preferință păi-șuri, stufărișuri, dese țesături de rugiși porumbari cu țepe usturătoare pen-tru cutezători, chiar și pentru câinelede vânătoare, porumbiști invadate decostrei și alte buruieni, sunt adăpos-turi de taină, adevărat camuflaj natu-ral, plin de meandre-capcană pentruurmăritori.

Zăpezile abundente de la începutde an, mai ales din vremea lui Gerarși Făurar, ne-au obligat să nu ne avân-tăm prea departe de locurile situate înextravilanul satului și de stufărișulcare mărginește râul Sabar. După unmers alert, de circa 700-800 de metriprin omătul gros și aprig de înghețatși fără câine de vânătoare, istoveala nise citea pe fețe, iar nivelul adrenalineicoborâse sub așteptările voinței și pu-tinței. Sute de urme de fazani murdă-reau albul zăpezii, semn că erauundeva prin apropiere, dar nu reu-șeam să-i descoperim. Liniștea naturiie spartă în ecouri doar de lătratul câi-nilor din sat și de loviturile de toporale vreunui gospodar care pregăteștelemnele de seară pentru focul sobei.

Furați de peisajul trist al iernii subal cărei omăt câmpurile și drumurileau dispărut ca printr-o minune, înain-tăm convinși că nu va fi în zadar, încăutarea fazanilor. O primă zvâcnire,ca din necunoscut, precum o fantomă,ne trezește din visul cu oarecare urmăde veghe și din buimăceala cu pricina,însă reacțiile au intrat și ele în amor-țeală. Prea târziu...! Tenebrosul a scă-pat nevătămat. Resemnați, privim laranițele noastre care și ele par a fi vi-novate pentru cât de mult le plimbamprin nămeți și din care nu ies, ca altă-dată, minunate cozi de cocoși.

Dar speranța moare ultima, așa căne continuăm căutările aproape demalul apei. Când tocmai hotărâm săîncheiem vânătoarea, observăm treifazani, aflați la mică depărtare, careculeg semințe căzute la numai câtevazeci de centimetri de apă. Ne observămișcarea și se ridică în zbor. Prea târ-ziu pentru ei, și bucurie pentru noi.Zeița Diana i-a sacrificat, dând vână-torului răsplata cuvenită din mareagrădină a naturii.

Seara, târziu, îmbujorați de foculde la gura sobei, în jurul unei supe defazan, netam-nesam, Florică, dezmor-țit din frigul cel cuprinsese, izbucni ne-dumerit, neînțelegând cum vine zicala„a pica de fazan”.

Și, cum s-ar spune… zău că numerită!

DECEMBRIE 2017 | 21

Astfel, într-o vreme, în timpuldesfășurării acțiunilor de vână-toare la mistreți pentru plan,

am observat un exemplar superb care,apelând la diferite subterfugii, scăpamereu neatins de plumbii noștri. Așa că,împreună cu camarazii mei, Nea Fane,Nenea Aurică și Nelu, am convenit ca,botezându-l „Împăratul”, să-i acordămtoată atenția noastră, ba chiar să facemun adevărat pariu potrivit căruia, celcare va reuși să-l împuște, să fie benefi-ciarul unui adevărat chef vânătoresc, pecare ceilalți trei îl vor organiza în onoa-rea lui, bine înțeles, pe cheltuiala lor. În-țelegerea noastră era bine cunoscută deîntreaga echipă și toți ne urmăreau,amuzați și totodată cu mare interes,combinațiile și trucurile pe care le fă-ceam ori soluțiile la care apelam.

Foarte curând, am avut bănuiala că„Împăratul” cam aflase de înțelegereanoastră și, nu fără mirare, am constatatcă începuse ca să apeleze chiar și la tru-curi noi pentru a ne păcăli. Astfel, de laun anumit moment dat, am constatatcu toții cum, în timp ce ocupaserăm înmare liniște standul și flancurile „Împă-ratul” nostru ieșea nepăsător din zonaîmprejmuită, sfidând nepăsător strigă-tele ori amenințările gonacilor. Amcompletat echipa bătăiașilor cu câțivavânători, ca să intervină cu foc în cazulîn care vânatul și, bine înțeles, „Împă-ratul”, se vor întoarce în goană, însăfără nici un rezultat. Nici soluția aceastanu și-a dovedit eficiența deoarece, ca unfăcut, „Împăratul”, dacă era înconjuratde bătăiași, simțea imediat unde seaflau locurile completate cu vânători șile evita cu o adevărată artă.

După mai bine de doi sau trei ani decând ne prinseserăm cu toții în aceastăcompetiție, fiind vremea prânzului, ampoposit într-o poieniță și am așezat me-rindea din tolbe pe un țol adus de Ene,paznicul de vânătoare.

Timp de mai bine de trei sferturi deoră cât am mâncat, ne-am tot amuzatcu bancuri sau mici întâmplări hazoase,povestite pe rând de fiecare dintre noi.În timp ce începusem ca să ne ridicăm

din iarbă și plimbam ploștile cu apărece, am rămas perplecși când, de dupăo tufă deasă de măceș aflată la nicipatru metri de noi, s-a ridicat nimeni al-tcineva decât „Împăratul”. Tacticos, ră-sucindu-se în loc, a pornit calm spreadâncul pădurii fără ca măcar să ne în-vrednicească cu vreo privire. Deși toateprivirile noastre s-au îndreptat instan-taneu spre cei doi pomi de care rezema-sem armele, nici unul dintre noi n-aschițat nici măcar un gest pentru a-și în-hăța pușca. Totul s-a petrecut ca un visurât.

Imediat ce ne-am dezmeticit, amschițat rapid planul de bătaie, conside-rat de noi a fi cel mai potrivit. Ne-amîmprăștiat tiptil, înconjurând parcelarespectivă de pădure și simțind furnică-turi în buricul degetului arătător lipit detrăgaci, deoarece fiecare dintre noi îlzărea aievea pe „Împărat” în bătaiaarmei.

Glasurile gonacilor s-au apropiat dince în ce mai mult și unul dintre veciniimei, un bătrân poreclit cu tot respectulCentenarul, datorită vârstei și mai alesa armei cu cocoașe exterioare, desprecare noi glumeam întrebându-l dacăfuncționează cu cremene, îmi șopteauluit:

- Doamne, vânez mistreți de cânderam copil, dar așa drăcie n-am mai po-menit! Îți dai seama că păcătosul ăstadormea dus chiar acolo lângă noi? Dacăar fi și sforăit, l-am fi auzit precis.

Nici nu și-a terminat bine vorba că,de undeva din dreapta noastră, nu preadeparte de locul în care tocmai neaflam, s-a auzit o împușcătură. Până săne dezmeticim, „Împăratul” a traversatpe lângă noi linia despărțitoare a par-celelor și a dispărut ca o nălucă în întu-necimea pădurii din spatele nostru.

Aproape imediat a apărut din pă-dure și Nelu, ținându-și carabina gatade tragere și întrebându-mă agitat:

- Unde e? A căzut?- Ce să cadă? După ce a mai aruncat prin jur câ-

teva priviri scormonitoare, s-a apropiatfurios de mine:

- Bă, îți arde de glume cu mine?Mistrețul, „Împăratul” unde e? A căzutori nu?

Îmi venea să râd, însă n-am făcut-ode teama furiei lui. Era încă palid denervi și, în timp ce-și scotea de pe țeavătubul cartușului tras, continua să se uitepe frunzele uscate de pe jos în căutareavreunei urme de sânge.

- Măi Nelule, dacă m-ai întrebatunde este, după părerea mea el se aflăacum în sala tronului.

Prietenul meu se răsucește pe tocuriși reintră din nou în pădure, spunându-mi să-l urmez.

- Hai, lasă miștocăreala și vino dupămine, să vedem dacă n-o fi lăsat vreourmă de sânge. Aproape că am zărit șicum s-a smucit, marcând focul pe carei l-am tras la blat. Nu se poate, precis l-am lovit!

În timp ce amândoi răscoleam cumare atenție frunzele din zona respec-tivă, ne-a atras atenția scârțâitul pomu-lui de alături pe care l-am văzut cum seapleca încetișor spre noi. La un momentdat, cu un trosnet sec, s-a prăbușit la pi-cioarele noastre. Uluiți, am cercetat tul-pina, unde am descoperit gauraproiec tilului tras din carabina lui Nelu,care a traversat pomul.

Între timp, folosindu-se de o nuia,Nelu a măsurat lungimea de la perfora-rea lemnului până la pământ, dupăcare, folosindu-se de aceeași nuia, aapreciat cam pe unde l-ar fi nimerit pro-iectilul care a ieșit din pom, iar rezulta-tul a fost cam incert.

În timp ce ieșeam din pădure și fie-care își expunea propria opinie, dar fărăsă dăm încă drumul la glume, până cefuria încă vizibilă nu-l părăsea pe Nelu,mi-am luat inima în dinți și i-am spuscalm:

- Măi Neluțule, bine totuși că n-aplecat rănit, că cine mai știe pe undemurea și era păcat de el. În ceea ce măprivește, îți mulțumesc sincer pentruacest gest prietenesc, de a mi-l ceda,mai ales că deja am locul rezervat în pa-noplia mea pentru trofeul său superb.

- Dacă, Doamne ferește, ai să-l îm-puști tu, ascultă la mine, n-ai să te lauzicu trofeul lui, cobi acesta.

- De ce, mă? Ai de gând să-l cumperitu?

- Ai să vezi tu, că am dreptate! Maivorbim noi.

Au mai trecut vreo doi ani deatunci, perioadă în care am tot asistatneputincioși la recitalurile „Împăratu-lui” care, la un moment dat, chiar a fu-gărit un bătăiaș, iar tânărul a scăpatnumai agățându-se de o creangă maigroasă a unui pom și cocoțându-se înacesta. Fiara s-a lovit de câteva ori de


POVESTIRI

„Împăratul”ȚIȚI

La acea vreme, împreună cu vânătorii de la AsociațiaAcvila din București, frecventam cu predilecție pădureaGroasa din Județul Ialomița, un adevărat codru foartebine gospodărit care, prin diversitatea faunei, ne ofereasatisfacții imense și, nu de puține ori, eram martorii unormomente inedite care rareori erau accesibile oamenilor,fie ei și vânători.

pom, încercând să-l doboare, ba chiarși-a încercat colții pe scoarța lui, dupăcare l-a abandonat fornăind furios.

Și iar au mai trecut unul sau doiani. Ne aflam din nou la vânătoare demistreți pentru plan și tot în PădureaGroasa. Conform celor hotărâte de or-ganizator, mie mi-a revenit un loc un-deva pe flanc și am avut imediat opresimțire. Mă aflam exact în dreptulunui des pe care îl știam fiind plin cutufe de măceșe, iar la o margine cupuieți de brad, porțiune de pădurecare era traversată de o potecă destulde umblată de animale și, în special,de mistreți.

Drept urmare, mi-am identificat iutezona de unde vedeam cel mai bine princâteva goluri lăsate de frunziș, căutândsă mă orientez numai spre locul în careieșea trecătoarea din desimea cu pri-cina. M-am așezat comod pe o butu-rugă și nici n-am mai clipit, constatândcă vântul bătea din dreapta și mai multîn spre spatele meu.

În scurt timp am auzit glasurile șibătăile gonacilor, care loveau tulpinilepomilor cu bâte ori cu sticle goale dinplastic. Așa cum știam, primele animalecare s-au pus în mișcare au fost douăvulpi, dintre care una s-a și oprit la câ-țiva pași în fața mea, ascultând atentăspre locul din care se apropia gălăgiabătăiașilor. După ce s-a edificat fără să-mi acorde vreo atenție, a plecat tacti-coasă undeva în dreapta mea.

Am mai văzut un jder care, fie că fu-gărea vreo veveriță, fie că urmărea vreoaltă jivină, a țopăit de câteva ori prinpreajma mea și a dispărut și el de parcănici nu ar fi fost pe acolo.

Undeva, mai departe, s-au făcut au-zite deodată cinci ori șase focuri dearmă care m-au bucurat, deoarece, pede o parte, numai la mistreți se puteatrage așa, iar pe de altă parte, mi-austrâns inima o clipă gândindu-mă că,cine mai știe, poate l-au împușcat chiarpe „Împărat”. Am trecut de îndată pesteaceastă temere, deoarece alte trei saupatru împușcături au sfâșiat din nou li-niștea pădurii, ceva mai aproape delocul în care eram eu. Poate să fi plecatvreunul rănit și, trecând prin fața linieide stand, l-au împușcat camarazii meiaflați acolo. Și i-ar s-a instalat liniștea,iar cele câteva păsărele care hoinăreauprintre crengile pomilor din jur și-au re-luat ciripitul.

La un moment dat, ca prin vis, amdistins clar capul unui mistreț apărut dedupă un stejar gros, care a zăbovit câ-teva clipe, gândindu-se parcă în ce di-recție să apuce, după care a pășit calmexact în direcția mea. Eu nu-mi puteamdesprinde privirile fascinate de cele

două seceri imense care străjuiau de oparte și de alta a trufei imense. Erachiar „Împăratul”!

Nici nu mai știu când i-am potrivitcătarea în mijlocul pieptului după care,ca să fiu mai sigur, i-am așezat-o chiarîn frunte, exact între ochi, dar am re-nunțat imediat ca nu cumva să ratez,gândindu-mă că totuși fruntea este camîngustă.

În tot acest timp, „Împăratul” s-aapropiat binișor de mine, fără să fie de-ranjat absolut deloc de răcnetele bătă-iașilor care, așa cum fuseseră instruițide noi, deoarece nu puteau răzbate prinhățișul tufelor de măceș, băteau pe locîn jurul lor pentru a hăitui eventualiimistreți care s-ar fi aflat adăpostițiacolo. Nu știau de trecătoarea, nu preavizibilă, pe care o descoperisem eu și pecare tocmai o parcurgea, liniștit, „Împă-ratul”.

La un moment dat, atras probabilde vreun zgomot ori vreo dâră de mirossuspect venit din dreapta mea, „Împă-ratul” s-a oprit brusc și a răsucit capulîn acea direcție, ridicând concomitent șirâtul pentru a identifica urma ori mi-rosul suspect.

Tocmai acesta a fost momentul pecare îl așteptam de o viață așa că, fărăsă mai zăbovesc nici o clipă, am fixat că-tarea în adâncul întunecat al urechii șiam apăsat încetișor pe trăgaci.

Bubuitura carabinei aproape că m-a surprins. De teamă ca nu cumva săpățesc asemenea prietenului meu, ridi-cându-mă imediat de pe buturuga pecare mă așezasem, am reîncărcat iutecarabina introducându-i un nou cartușpe țeavă și, cu arma pregătită de tra-gere, m-am repezit spre locul unde seprăbușise „Împăratul”. Zvâcnetele picio-rului din spate al acestuia m-a liniștitimediat, recunoscând simptomul clar alsfârșitului.

Era uriaș. Când m-am apropiat, i-am văzut privirea ațintită asupra meași parcă am simțit un regret că am puscapăt vieții unui asemenea animal su-perb, dar cursul regretelor mi-a fost în-trerupt de minunăția celor doi colți deatac imenși care străjuiau de-o parte șide alta a râtului, sprijiniți de colții ascu-țitori. I-am mângâiat plimbându-mi de-getul arătător pe ascuțimea lor și amsimțit un fior gândindu-mă la ce răni arfi putut produce o nedorită confruntareau un asemenea exemplar. Inevitabil,mi-am amintit de gonaciul pe care l-aatacat cu ceva timp în urmă.

Șirul gândurilor mi-a fost întreruptde tunetul glasului prietenului meuNelu, care între timp s-a apropiat și s-aproțăpit lângă „Împărat”:

- O făcuși, ai?

- O făcui, Neluțule! Dar știindu-țipățania, eu am tras după de a trecut depom, să respect averea silvicului și să nule dobor domeniul.

Auzind râsetele camarazilor care seadunaseră în jurul nostru și îi știau pă-țania, Nelu a căutat iute prin jur o jordiemai groasă cu care să mă învețe minte,dar s-a lăsat păgubaș, după care m-aîmbrățișat:

- Bravo, mă… bine că nu ne-aluat-o altul înainte!

Deoarece era un exemplar imens,pe care nu am reușit să-l târâm pânăla cabana de vânătoare, paznicul Enea adus tractorul și, cu chiu, cu vai, amreușit cu toții să-l urcăm în remorcă, încare s-au mai înghesuit și gonacii.

Când am ajuns și noi la cabană, pri-mul lucru pe care l-am văzut m-a blo-cat. „Împăratul” nu mai avea colți,secerile imense care îi împodobeaurâtul și nici cei doi ascuțitori groși, cumnu mai văzusem până atunci.

- Ce s-a întâmplat cu trofeul? l-amîntrebat uluit pe paznic. Unde-i tro-feul?

Dând din colț în colț, acesta era vi-zibil încurcat, iar cercetând fețele go-nacilor mi-am dat seama că fapta leaparține așa că, privindu-l în ochi pepuștiul care fusese atacat de „Împărat”,acesta a lăsat privirea în jos și mi-a ară-tat securea pe care o avea vârâtă laspate, după curea și, cu două lacrimiivite în colțul ochilor, a bolborosit:

- N-am știut că vă trebuie, așa că m-am războit și eu cu el, că a vrut casă mă mănânce!

Iar unul dintre copii i-a continuatexplicația:

- De oftică, i-a dat cu muchia topo-riștii peste colți și i-a spart.

Ce mai puteam să le spun? Ce maiputeam face decât să regret toatăviața mea acei colți superbi? Așa că le-am dat din partea mea câțiva lei, să-și cumpere ce aveau ei chef de labufet, și am pornit spre mașină, șter-gându-mi și eu lacrimile care apăru-seră de necaz.

Conform înțelegerii, seara am în-cheiat-o la „Hanul din Salcâmi”, aflatdestul de aproape pe șoseaua spre Bu-curești, iar de bucuria reușitei, consu-mația am plătit-o eu, convenind ca eisă facă cinste celui care va împușcaprimul iepure.

Am redat această scumpă amintirecu sufletul strâns, pomenindu-i astfelpe dragii mei prieteni care au fostNelu Bodnăraș, împreună cu NeneaAurică, tatăl lui și Nea Fănică Pavel,care ne-au părăsit și sper să ne ocro-tească de acolo, de Sus, unde suntsigur că se află.

DECEMBRIE 2017 | 23


D e altfel, acest tratament in-adecvat, lăsând câinele să su-fere de frig, nu îl face nici pe

departe mai rezistent, ci dimpotrivă,îl poate sensibiliza, încet, încet, fă-cându-l susceptibil la îmbolnăvire,mult mai ușor decât ar fi normal.

Când ieșim la vânătoare în timpuliernii, grija și atenția pentru câinele nos-tru nu trebuie scăpate din vedere. Chiarși în zilele ce se deschid cu dimineți se-nine, vremea se poate schimba pe neaș-teptate, aducând lapoviță, polei sauninsoare. Atenție de asemenea la așanumitul factor de vânt, care poate re-duce drastic gradele Celsius, fără ca săne dăm practic seama de acest fenomen.

În ceea ce privește câinele nostru devânătoare, trebuie să acordăm o aten-ție deosebită în teren, semnelor ce potindica apariția și instalarea hipotermiei.De regulă, câinele devine neatent șiapatic, nu mai pleacă de lângă noi și,în fază avansată, caută un loc mai feritși se ghemuiește „colac” pentru a se în-călzi. Este un semnal de alarmă ce im-pune măsuri urgente: încetareaactivității și adăpostirea imediată a câi-nelui, pe cât posibil la cald, într-o pă-tură, în mașină sau într-un loc ferit devânt și precipitații.

O soluție pentru a preîntâmpinaefectele nedorite ale vremii capricioasedin perioada sezonului hibernal estede a purta cu noi o vestă pentru câine,pe care să o folosim la nevoie. Fie căeste din neopren sau alt material cucăptușeală pe partea interioară, vestava aduce și menține plusul de confortnecesar partenerului nostru patruped.În același sens, o pătură special păs-trată în mașină pentru câine este bine-venită, nu numai pentru cazurinedorite, dar și pentru timpul de dupăvânătoare, mai ales dacă, pe drumulspre casă, îl vom transporta în cușcă,în bena mașinii de teren.

De regulă, rasele de câini cu păr mailung, precum setterii sau brittany, suntmai rezistente la frigul iernii, atâta timpcât blana este uscată. Atunci când suntuzi însă, lucrurile se schimbă și pentruei. Rasele cu păr scurt, precum vizsla saupointerii, sunt mai expuse frigului și potajunge să sufere mai repede, mai ales pevreme rece, umedă și cu vânt.

Ideea generală este că, pentru de-dicația și efortul susținut pe care parte-nerul nostru patruped îl face pentrunoi, pe teren, la vânătoare, merită toatăatenția și grija noastă în perioada maiaspră a iernii. Și, să nu uităm, este multmai ușor și mai simplu să prevenim unaspect nedorit, precum hipotermia șiîmbolnăvirea câinelui nostru, decât săîl tratăm după ce se întâmplă!

Câinele de vânătoareCHINOLOGIE

Iarna la vânătoareALECSANDRU CODRIN

Chiar dacă uneori suntem tentați să acordăm mai puținăatenție frigului iernii, trebuie să avem grijă pentru că șicâinii suferă de frig și, uneori, ajunse la extrem,temperaturile joase pot fi extrem de periculoase. Ceea cese spune despre câini „că se pot supraîncălzi, dar nu vorsuferi de frig” nu este tocmai corect. În plus, a-i face săsufere doar pentru faptul că îi considerăm super-rezistenți și antrenați în acest sens, nu este un lucru cucare să ne amăgim.

DECEMBRIE 2017 | 25

P lanta poate ajunge la 20-40 cmînălțime, are rădăcinile subformă de bulbi și frunzele de

formă lanceolată/eliptică, de culoareverde strălucitor pe întreaga suprafață.În natură, leurda este una din plantelepreferate de urși, de unde și denumireade ursinum, dar și de mistreți. De ase-menea, vacile care mănâncă leurdă auun lapte cu miros ușor de usturoi, untulobținut din acest lapte bucurându-se demare popularitate în Elveția, în perioadasecolului al XIX-lea. Leurda înfloreștedin aprilie și până în iunie, iar planta ră-mâne verde până toamna târziu.

În țara noastră, leurda este cunos-cută și sub denumiri populare precumceapa vrăjitoarelor, aiurdă, aliu-de-iunie, usturoi sălbatic, usturoi de păduresau usturoiul ursului.

Cunoascută încă din vechime, do-vezi ale prezenței leurdei - urme defrunze și polen în straturi geologice - aufost descoperite în Danemarca și Elve-ția, datând încă din Mezolitic, leurda se

bucură de popularitate și în prezent,fiind folosită atât în obținerea unor pro-duse naturiste, cât și în gastronomie.

Leurda conține o serie de compușiprecum uleiuri volatile, substanțe mi-nerale și oligoelemente, alicină, carote-noizi, vitamina A și C, complexul devitamine B, produsele din plantă avândo acțiune antiseptică, antivirală și anti-oxidantă, bacteriostatică și vermifugă,acționând ca un tonic general la nivelulaparatului digestiv, cu acțiune de echi-librare a metabolismului substanțelorgrase și a glucidelor. Este de asemenarecunoscută ațiunea antihipertensivă,vasodilatatoare, de fluidifiant sanguin,bronhodilatator și expectorant. În scopterapeutic și culinar se folosesc frunzeleproaspete, culese primăvara, și bulbiicare se recoltează după mijlocul verii,din august până în octombrie.

Grație componentelor sale, produ-sele naturiste din leurdă pot ajuta încazuri de ateroscleroză, hipertensiunearterială, în afecțiuni ale căilor respi-

ratorii, hepato-biliare și gastrointesti-nale, împotriva paraziților intesti-nali, precum și în cazuri de gripă șistări de răceală cu cefalee. Leurdapoate fi folosită sub formă de ceai/in-fuzie sau decoct, suc sau esență. Pen-tru uz extern, compresele șicataplasmele cu leurdă pot ajuta încazul unor leziuni ușoare ale pieliiprecum și în alte afecțiuni cutanatesau reumatice.

Informațiile prezentate au carac-ter orientativ și nu trebuie folosite înscopul diagnosticării sau tratării pro-blemelor de sănătate sau pentru înlo-cuirea medicamentelor prescrise depersoanalul medical autorizat. Înaintede a utiliza plantele medicinal, în ge-neral, sub orice formă, este recoman-dată vizita la medic, iar administrareapreparatelor naturiste din leurdă să sefacă numai la recomandarea acestuia.Opinia medicului este neapărat nece-sară și se impune ca o măsură de pre-vedere, precauție și siguranță.

FLORAPlante tămăduitoare

LeurdaDOCTOR PLANT

Leurda (Allium ursinum) este o plantă erbacee care face parte din Familia Alliaceae,înrudită cu usturoiul, originară din Europa și Asia, fiind întâlnită din Marea Britanie șipână în Caucaz. O găsim răspândită prin păduri, din zona alpină și până la câmpie,preferând de regulă locuri umbroase cu soluri ușor acide și umiditate suficientă.

frunze

floare

bulbi

Fiind cam la al treilea rând de halbecu bere, Bulă îi face semn ospătaruluisă se apropie:

- Flăcău, voi aveți țigări Malboro labar?

- Sigur că da! Dacă cumpărați treipachete, primiți unul gratuit, îl infor-

mează puștiul.- OK! … Mie adu-mi-l p-ăla gra-

tuit! îi comandă Bulă, cât poate el deserios.

* * *A murit soacra lui Bulă și, îm-

preună cu groparii, îi transportă sicriulspre groapa săpată, când preotul îi în-treabă, intrigat:

- Dar, ce aveți oameni buni de ți-neți sicriul culcat pe o parte?

- Lasă-l așa părinte, îi răspundeBulă gâfâind ușor de efort, dacă îi mo-dificăm poziția, mi-e teamă să nucreadă că doarme și să o apuce sforăi-tul.

* * *După ce și-a făcut stagiul, aștep-

tând la rândul destul de lung de la fi-

șier, Bulă îi spune funcționarei:- Vreau să merg la doctorul specia-

list și de ochi și de urechi.Tipa îl cercetează îndelung, iar în

cele din urmă îi răspunde plină deacreală:

- Auzi, moșule… aici n-avem așaceva. Cu capul stai bine? Ce te doare?

- Păi… ceva nu e-n regulă, pentrucă una văd și alta aud!

* * *Bulă și prietenul lui Țiți stau la o

bere pe o terasă, în așteptarea deschi-derii sezonului de vânătoare:

- Ehei… oftează Bulă plin denăduf, până nu prea de mult aveamvreo patru amante, iar acum m-ampricopsit cu o singură nevastă și nicinu prea-mi amintesc sigur la ce folo-sește!

D intre toate locurile pe care le-a colindat și în care a popo-sit scriitorul, cel mai drag i-a

rămas acela din singurătățile de sus, dela Oașa-Mică, din munții Sebeșului,unde și-a durat lăcaș statornic, lângă si-lueta solitară a Bradului-Strâmb de pemalul Frumoasei.

Pătrunderea lui Mihail Sadoveanuîn ținuturile fermecătoare de pe ValeaFrumoasei este legată de înfiripareaprieteniei sale cu distinsul cunoscătorși pasionatul iubitor al faunei noastre,doctorul Ionel Pop, iscusit vânător șipescar, ca și povestitor, a cărui operă ourmărea cu interes și admirație.

Unul dintre vrednicii slujitori ai„Republicii de la Braniște”, care ne-aoferit multiple și interesante amintiridespre scriitorul Mihail Sadoveanu,este Albert Pittini, paznic al domeniilorde vânătoare și pescuit de la Oașa-Mică, patronat de doctorul Ionel Pop șiavocatul Ieronim Stoichiță. Acesta și-atrăit bătrânețile și s-a stins în orașulSebeș din județul Alba.

Ca toți paznicii de odinioară de laOașa, Pittini cunoștea opera lui Sado-veanu închinată Frumoasei. Spunându-șipărerea despre cele citite, Pittini, ca șiRudi-baci, susține că întâmplările și oame-nii din povestirile lui Sadoveanu au existataievea în lumea celor de la Braniște.

După spusele aceluiași Pittini, luiSadoveanu îi plăcea uneori să rătă-cească singur pe drumurile sau pe că-rările din preajma așezărilor dinBraniște. Privea apa Frumoasei, săge-tată de siluetele sprintene ale păstrăvi-lor, zăbovea în fața bulboanelor, undeapa se lovea cu zgomot de stânci și sesfărâma în șuvoi de spumă albă și ur-mărea gângănile codrului: furnici,musculițe, fluturași, paianjeni.

Alteori cerceta oamenii, îi plăcea săstea de vorbă cu muncitorii lemnari, cumoș Popaciuc, cu ciobanii și băcițele dela stâne, cu paznicii și cu copii lor.Dorea să știe cât mai multe despre viațași frământările lor. Nu vorbea mult, as-culta mai ales pe alții vorbind. Ochii ise aprindeau când auzea istorii intere-

sante, expresii și cuvinte pe care nu lemai întâlnise.

Referitor la unele denumiri din ope-rele închinate locurilor și oamenilor de laOașa, Pittini susține că scriitorului îi plă-cea să pună „porecle”. Întrebat ce poreclăa pus Sadoveanu locului, paznicul ne-arelatat că scriitorul a spus așezării de laOașa-Mică „Braniște”, tot el a botezat celetrei case, „casa de la Bradul Strâmb”, „casade la Izvorul de Argint” și „casa cu soare”,iar celor câteva întinderi netede de laOașa le-a zis „prelungi”. Lui Rudi Cernotai-a dat numele de „Culi Usache”, în poves-tirea „Ochi de urs”, lui Lois Budin i-a zis„Borz”, iar cocoșul de munte împușcat,fără picior, a primit nume de „invalidul”.

De aceea, de câte ori am stat devorbă împreună despre oamenii de odi-nioară din „singurătățile de sus”, istori-sirile bătrânului paznic se încărcau decăldura năvalnică a emoțiilor presăratecu lacrimi strivite sub pleoapa ochiilorcărora le-a fost dat să vadă minunățiilede la apa Frumoasei, în undele căreia în-trezărea chipul marelui Sadoveanu.

„Porecle”AUREL HĂRĂGUȘ


RESTITUIRI

Mânat de setea irezistibilă de a-și cunoaște țara și frațiide pretutindeni, la scurtă vreme după actul uniriiTransilvaniei cu România, Mihail Sadoveanu descăleca înnoua provincie de peste munți. S-a legat apoi de locul șide oamenii de la Oașa-Mică, din munții Sebeșului, înmijlocul cărora se abătea în fiecare primăvară, lavânătoare de cocoși de munte, și toamna, la vânătoare decerbi și pescuit de păstrăvi din Valea Frumoasei.

BULINEȚIȚI

DECEMBRIE 2017 | 27

PESCUITCompetiții A.G.V.P.S. 28

Echipamentul muscarului 29Alte trei știuci „la metru” 30

Răpitorii din „potcoavă” 32„Mărunțișul” toamnei târzii 34

Ape reci cu bibani pretențioși 36

DECEMBRIE

A venit vremea bilanțurilor, a conclu-ziilor asupra anului pescăresc în cursde finalizare și a diverselor partidedesfășurate în peisajul acvatic. Vom

acorda mai mult timp activităților din atelierul specific: reparații, completări,confecționarea unor accesorii sau năluci, curățarea și conservarea sculelor petimpul iernii. Vremea, în răcire continuă, influențează hrănirea peștilor, carese diminuează în această perioadă. Rezultate satisfăcătoare se obțin pe râuriși în zonele cu apă caldă, datorată uzinării centralelor electrice. După înghe-țarea apelor, pescuitul la copcă dă rezultate bune la peștii răpitori, știucă,biban, șalău, dar și la peștii pașnici, babușcă, roșioară sau caras. Echipați-văcorespunzător, informați-vă în prealabil și urmăriți prognozele meteo.

Foto

: MU

GU

RE

L IO

NE

SCU

CE PESCUIM

R ecunoașterea internațională s-a materializat, de-a lungulanilor, în acordarea organiză-

rii unui Congres Mondial în anul 1965și a trei campiomate mondiale în anii1965, 1999 și 2012. În ultimii ani, caurmare a dezvoltării laturii competi-ționale ale pescuitului sportiv în Ro-mânia, echipele reprezentative aleA.G.V.P.S. au ocupat numeroase locuripe podiumurile internaționale și auobținut titluri de campioane mondiale.

Convocarea la Congres„În conformitate cu decizia adop-

tată la Congresul de la Praga din 29aprilie 2017, convoc al 39-lea Congresal C.I.P.S. la Niagara Falls, New York,SUA, în perioada 1-13 mai 2018, la:

Doubletree Hotel by Hilton Nia-gara Falls, 401 Buffalo Ave, NiagaraFalls, NY 14303, Statele Unite.

Congresul va fi organizat de cătreUSA Angling-203 Grace Court, StateCollege - Pennsylvania, USA 16801.

Programul vă va fi transmis în celmai scurt timp.

De asemenea, vă reamintesc că:• În conformitate cu Regulamentul

de Ordine Interioară (articolul 6 ali-niatul (2), propunerile care vor fi pre-zentate Congresului ar trebui să fietrimise Prezidiumului prin Secretaria-tul General al C.I.P.S. cu 4 (patru) luniînainte, prin scrisoare recomandată cuconfirmare de primire sau e-mail;

• Ordinea de zi și propunerile pri-mite vă vor fi communicate înainte de13 martie 2018;

• Toți membrii au dreptul de parti-cipare la Congres cu un delegat pentrufiecare federație internațională la careeste afiliat;

• Fiecare federație va comunica nu-mele delegaților cu cel puțin 30 de zileînaitea deschiderii lucrărilor;

• Pentru a avea drept de vot:- organizațiile naționale trebuie să

fie la zi cu plata cotizației;- delegatul trebuie să aibă o procură

din partea organizației sale naționale;

- dacă un membru se află în impo-sibilitatea de a participa la Congres,acesta trebuie să informeze în scris Pre-zidiului și poate fi reprezentat de un altmembru, pe baza unei procuri scrise.Niciun membru nu poate reprezentamai mult de un alt membru absent.

În numele membrilor Prezidiului,am plăcerea de a saluta conducătorii

organizațiilor afiliate”.Ferenc Szalay, Președinte al C.I.P.S.

Vom reveni cu informații supli-mentare, pe măsură ce acestea ne vorfi transmise de Secretariatul Generalal C.I.P.S.


Participare internaționalăCOMPETI}II

Pe data de 10 noiembrie 2017, secretariatul Confederației Internaționale de PescuitSportiv – C.I.P.S. a transmis către organizațiile afiliate convocarea participării la cel de-al39-lea Congres Mondial 2018. Printre cei invitați se numără și A.G.V.P.S. din România,singura organizație a pescarilor sportivi de competiție și de agrement din țara noastrărecunoscută pe plan mondial, membru cu drepturi depline din anul 1957 al C.I.P.S.

În deschiderea anuluicompetițional 2018MUGUREL IONESCU

Am văzut deja utilitatea vesteimuscarului și faptul că aceastane permite stocarea majorității

echipamentului necesar pe apă, cândpescuim la păstrăv. În același sens,vesta se dovedește cât se poate de po-trivită și pentru păstrarea accesoriilor

utile pe care le vom trece în revistă încontinuare.

Pensa pentru decroșarea artificia-lelor este unul dintre accesoriile ce nutrebuie să lipsescă din dotarea musca-rului. Extrem de ușoară, pensa este deregulă fabricată din material inoxida-

bil, rezistent la coroziune. Urechile bra-țelor sunt suficient de largi pentru a oputea mânui cu ușurință și pot fi aco-perite cu un strat de cauciuc poros,pentru a oferi o priză corespunzătoareavând în vedere că, de regulă, avemmâinile ude atunci când o folosim.

Forfecuța pentru fire, de regulă deforma unei unghiere, este un alt acce-soriu necesar și extrem de practic. Înacest caz este recomandat să optămpentru calitate, deoarece forfecuța fo-losește atât la tăierea firelor monofila-ment utilizate pentru leader și pentrulegarea artificialelor, dar și pentru ajus-tarea lungimii sau capetelor firelor demuscă propriu zise, mult mai rezistenteși având, marea majoritate, o structurăcu fir textil în interior.

Suportul pentru rolele cu fir mo-nofilament, necesare atât pentru lega-rea muștelor cât și pentru leader, adevenit necesar, dovedindu-se multmai practic decât stocarea rolelor în bu-zunarele vestei. Suportul permite păs-trarea alăturată a rolelor, făcându-leastfel mult mai ușor accesibile, la înde-mână și ușor de manevrat.

Extensorul retractabil este poateunul dintre cele mai utile accesoriicând vine vorba de pescuitul cu artifi-ciale. Ușor de atașat, fie la inelele vesteisau la clapele buzunarelor acesteia, ex-tensorul permite atașarea diferiteloralte accesorii pe care trebuie să le mâ-nuim când suntem pe apă. Eliminândpractic detașarea, spre exemplu a for-fecuței, de pe agrafa de prindere, ex-tensorul permite folosirea liberă aacesteia, permanent atașată de firul ex-tensibil ce oferă un grad ridicat de li-bertate în mișcare a ustensilei.

Celor menționate mai sus leputem adăuga suportul cu pâslă pen-tru artificiale , briceagul multifuncțio-nal, degorjorul și, nu în ultimul rând,șnurul multi-suport pentru accesorii.Puse la un loc, pot părea destul demulte la număr dar, dacă privim par-tea practică, nu putem decât să re-marcăm utilitatea acestor a pentrupracticarea muscăritului. Rămânedoar să adăugăm aici plusul de con-fort pe care aceste accesorii utile ni-lpoate aduce și timpul pe care îl eco-nomisim avându-le la îndemână șivom putea contura astfel imagineaunei zile reușite la pescuit, în căutareapistruiaților, pe cărările apelor demunte.

DECEMBRIE 2017 | 29

ECHIPAMENT

Accesorii utileALEX CODRESCU

Asemenea altor activități, și pescuitul cu muște artificialenecesită o serie de accesorii utile, menite a fi la îndemânăatunci când ne aflăm pe apă. Faptul că, de cele mai multeori, suntem chiar în mijlocul apei căutând pistruiații,deplasările pentru a lua un accesoriu sau altul, din geantalăsată pe mal, trebuie limitate pe cât posibil, atât pentru aeconomisi timpul dedicat pescuitului în sine, dar și pentrua nu deranja apa și, implicit, peștii.

Î ntr-o conversație recentă, unprieten m-a etichetat drept mos-ter hunter, datorită capturilor din

ultimele luni. Nu știu dacă e așa, darsincer, dacă nu particip la vreun con-curs, prefer să am un atac de știucă„la metru” într-o lună, decât să prind15 mârlițe pe zi. Iată de ce, în aceastătoamnă am decis să pescuiesc numaicu swimbait-uri mari, de 15, 20, 25 și30 de centimetri. Gândul că fiecarelanseu îmi poate aduce următoareaștiucă mare este extrem de motivant.

#heroorzeroDupă ce anul trecut am prins

multe știuci de dimensiuni mici șimedii pe Varlaam, și am scăpat un sin-gur exemplar mare, am decis ca întoamna asta să schimb abordarea:swimbaiting only. Am ținut cont și deceea ce am învățat în primul an despre

În octombrie și noiembrie am prins alte trei știuci la metru pe Lacul Varlaam și amscăpat cel puțin încă două, dacă nu chiar trei mari. În pescuitul cu swimbait-uri măaștept la cel mult un big bite pe zi, sau la două zile, ori la tri, sau până când seîntâmplă, deci nu este un joc al numerelor. Swimbaiting-ul este acel stil extrem de totulsau nimic, hero or zero, al riscurilor asumate dar și al recompenselor mari care, pentrumine cel puțin, funcționează.

Alte trei știuci „la metru”Text și fotografie ANDREI ZABET


Pescuit la răpitoriSPINNING

Lacul Varlaam, iar rezultatele au înce-put să apară pe tot parcursul toamnei.

Swimbaiting-ul este în egală mă-sură și un joc la care trebuie să staibine cu nervii, fiindcă pot trece multezile fără nicio prezentare, iar când ra-tezi o știucă mare la înțepare sau îndril, trăirile pot fi foarte intense. Înacea zi de noiembrie în care am prinsștiuca de 97 cm cu 8 kg, am avut, laprimele lanseuri ale dimineții, un atacsenzațional, am înțepat și… lanseta nus-a încovoiat, nici n-a rămas așa, cifirul a venit moale spre mine. Îmi tă-iase din fața strunei de 35 cm și aswimbaitu-lui soft de 20 cm! Nu vă în-chipuiți frustrarea prin care am tre-cut… însă am continuat să pescuiescși, la câteva ore după tăietură, am adusla minciog recordul personal al toam-nei și al anului, știuca de „97 cu 8”.

Miss Octombrie a avutdimensiuni perfecte: 94 cm

Am prins știuca de 94 cm în a douajumătate a lui octombrie. Am dedicatceva timp Lacul Varlaam în toamnaasta și nu pot decât să mă felicit pentruinsistență, deoarece am reușit să des-cifrez tiparul de hrănire și deja nu maieste o chestiune de „dacă”, ci doar de„când” va intra următoarea știucămare. În septembrie am prins două șiam scăpat încă una mare, în octombrieam avut două big bites, din care amconcretizat unul singur, iar în noiem-brie am prins încă două și am scăpataltele două, dacă nu chiar trei.

Ușor de eliberat, greu de prinsToate știucile și ceilalți răpitori au

venit în Lacul Varlaam pe cale naturală,odată cu inundarea fostei balastiere, iar

în cei 9 ani de existență au avut timpsă crească mari datorită singurei regulicare contează: catch & release. Pe dealtă parte, la cât de înțepate sunt uneleexemplare mari de știucă, au începutsă se hrănească selectiv și destul deprecaut. Au devenit mai educate, deci

nu sunt ușor de păcălit să atace artifi-cialele noastre. Cu atât mai interesantăeste provocarea pentru mine, iar fiin-dcă am înțeles anumite lucruri legatede acest lac, am reușit, în aceastătoamnă, să aduc în fața camerei cincisuperbe exemplare de știucă.

Noiembrie a venit cu un 97 și una 93. De centimetri.

În noiembrie, am avut patru „ata-curi mari”, două în ziua în care am scosexemplarul de „97 cu 8”, una mare,scăpată după înțepare la o săptămânădupă, și un exemplar de 93 cm extremde solid, capturat în ultima duminicădin lună.

Pescuitul cu năluci de mari dimen-siuni, și nu mă refer la cele de 15 cm,este un stil pe cât de extrem, pe atât deîndrăgit de pescarii de bass din în-treaga lume, pentru că s-a dovedit căproduce capturi record. Iar eu am înce-put să mă conving de eficiența acestuistil și pe apele din România. Însă pen-tru a avea rezultate motivante, trebuieca în apa respectivă să existe câtevaexemplare mai mari de știucă, de la 70-80 cm în sus, iar aici se văd benefi-ciile sistemului catch & release.

DECEMBRIE 2017 | 31

Nu știu dacă e așa, darsincer, dacă nu

particip la vreun concurs,prefer să am un atac deștiucă „la metru” într-olună, decât să prind 15mârlițe pe zi. Iată de ce înaceastă toamnă am decissă pescuiesc numai cuswimbait-uri mari, de 15,20, 25 și 30 de centimetri.

P rimele raze ale zorilor m-augăsit pe balconașul pensiunii,admirând, printre două două

bloculețe care mărgineau străduța în-gustă, curgerea leneșă a fluviului.Apele plumburii se petreceau impla-cabil sub un cer cu nori care nu prea

le dădeau șanse razelor de soare. Mătrezise forfota unui cârd de gâște săl-batice care își desena „V”-ul pe deasu-pra acoperișurilor, încurajate deliniștea care s-a instalat în ultimii anipeste întinderile Deltei, odată cu in-terzicerea vânătorii în rezervație.

ExpedițiaLa ora stabilită, facem „joncțiunea”

pe cheiul încă pustiu, așteptați de Mar-cel, ghidul nostru pe cărările de ape șistuf. Cu ceva provizii sumare, avândmasa rezervată pentru ora 14.00, cupreparate specific zonei, la una dintre


Delta DunăriiC~L~TORII

Continuăm mini-vacanța de la Sulina. Pentru a doua zi programasem o plimbare pecanalele, ghiolurile și lacurile din zonă, cu o ambarcațiune adecvată pentruparcurgerea distanțelor mari. Vorbisem cu Mihai căruia, în ultimul moment, i s-a ivit oaltă prioritate. Ni l-a recomandat pe Costel, iar la întâlnire a venit Marcel.

Răpitorii din „potcoavă”Text și fotografie MUGUREL IONESCU

gospodinele localnice, urcăm în barcaîncăpătoare. Plimbare, plimbare, dar șisperanța de a folosi lansetele telesco-pice și trusele minimale de năluci, luatede acasă „pentu orice eventualitate”.

Începem cu traversarea canaluluiSulina pentru a ajunge în golful Mu-sura, spectaculoasă zonă lagunară încurs de colmatare, situată între ieșireaîn Marea Neagră a brațelor Chilia și Su-lina. Ne întoarcem apoi spre amonte,traversăm din nou și pornim spre sud,pe canalul Busurca, situat la limita nor-dică a localității.

Tot la pescuit ajungem!Barca rapidă ne duce cu viteză de

croazieră. Malurile cu stuf, bordate cudantela nuferilor încă înfloriți, încep săstrălucească în lumina razelor timide cese ivesc printre norii care se destramă.Perechi de rațe moțăie pe plauri, netul-burate de zgomotul motorului.

Ajungem în Roșuleț, pe care îl tra-versăm tot cu viteză de croazieră, ad-mirând o vidră care făcea scufundări labordura stufului. Un pelican plutea laorizont, parcă plictisit de acalmia locu-lui. Urmează ghiolul Roșu, și atmosferadevine mai animată. Apar primele bărcicu pescari, semn clar că răpitorii și-auînceput activitatea. Ne pregătim ho-țește sculele, în ideea de a scurta plim-barea și de a trece la treabă.

Mai facem câțiva kilometri și ajun-gem în Potcoava. Primul biban. De „co-lecție”. Ne salută și își ia drumul înapoi.Nu venisem la pescuit, eram la plim-bare. Urmează altul, apoi o știuculiță,eliberată și ea. Când vine și una de mă-sură, schimbăm planul. E rost de o par-tidă bună de pescuit…!

Neavând ancore, ne legăm de ramu-rile unei sălcii cu rădăcinile submerse,pentru stabilitate, și începem tatonarea.Mai întâi de-a lungul stufului, apoi înevantai, din ce în ce mai spre larg.

Și răpitorii se dezlănțuie. Ca în„Operațiunea Monstrul”. „Lanseu, pacștiuca, lanseu, pac bibanul, lanseu, pacavatul!”. Avați nu au fost, dar știuci și bi-bani de măsură au fost destui.

RetragereaDeși încă în plină activitate, calcu-

lăm timpul pentru a junge la masă. Oagățătură nerecuperabilă în stuf, întimp ce ne deplasam în derivă, ne-a datsemnalul. „Ajunge!”. Desfacem nălucași pornim către casă.

Strâgem sculele pe drum și ajungemla chei. Juvelnicul dolofan strălucea înrazele unui soare care se profila pe ceruleliberat de nori, și un vag miros de mă-măligă proaspătă, din mălai de moară,ne gâdila plăcut nările…

Ingrediente: 300 g fileuri de știucă șibiban dezosate, 3 linguri de parmezanras, o lingură de pesmet, două felii depâine toast, două ouă, 2 căței de ustu-roi, ½ pachet de unt, o lingură de pă-trunjel verde tocat, trei fire demăghiran mărunțit, două linguri deulei, sare, piper negru măcinat.Preparare: fileurile de pește se mărun-țesc în blender. Se amestecă cu pâineabine mărunțită, usturoiul pisat, pă-

trunjelul și măghiranul, se adaugăouăle bătute spumă, sarea și piperul șise amestecă din nou. Se formează ba-ghetele, care se dau prin amestecul deparmezan și pesmet și se prăjesc înuntul care a fost topit în ulei încins. Servire: se servesc reci, pe un platouîntins, ornate cu felii de lămâie șifrunze de rucola. Un pahar de vin roze,la temperatura camerei, le va eviden-ția delicatețea. Poftă bună!

Lacul Potcoava este o arie prote-jată de interes național ce cores-punde categoriei I, IUCN (rezervațienaturală strictă de tip mixt), situatăîn județul Tulcea, pe teritoriul admi-nistrativ al comunei Crișan. Rezerva-ția naturală cu o suprafață de 625 haa fost declarată arie protejată prinLegea Nr. 5 din 6 martie 2000, publi-cată în Monitorul Oficial al Româ-niei, Nr. 152 din 12 aprilie 2000(privind aprobarea Planului de ame-najare a teritoriului național - Secțiu-nea a III-a - zone protejate), și esteinclusă în Rezervația Biosferei DeltaDunării, aflată pe lista patrimoniuluimondial al UNESCO.

Rezervația găzduiește câtevaspecii de mamifere (mistreț, vidră,nurcă, hermelină) și asigură condițiide cuibărit și hrană pentru maimulte păsări migratoare, de pasajsau sedentare. Lacul Potcoava oferă

hrană și asigură condiții prielnice dereproducere pentru mai multe speciide pești din ihtiofauna României,printre care și specii protejate, linul(Tinca tinca) și caracuda (Carassiuscarassius).

DECEMBRIE 2017 | 33

Carnea de pește este extrem de delicată și poate fipreperată după rețete rafinate tradiționale. Adăugând onuanță de originalitate, inventivitate și personalitate,precum și ingrediente de bună calitate, vă veți surpride dinnou invitații la o masă festivă de sărbători.

LACUL POTCOAVA

BAGHETE DIN PEȘTE ÎN CRUSTĂ DE PARMEZANMAMA PAȘA

GASTRONOMIE PESC~REASC~

Ghidul Marcel

Între un petec de cer albastru și ogeană de nor ce a scuturat pestenoi stropi reci din înaltul cenușiu,

am încercat apa rece a bălții, să vedemdacă peștii și-au mai păstrat din „bu-nele obiceiuri” și încă se mai hrănesc.

Tentativă la răpitoriMai întâi am încercat la răpitori,

poate o știucă sau un biban neamorțitîncă. La marginea stufului, pe canalesau în ochiuri, nălucile fac cercuridupă cercuri pe suprafața apei. Osci-

lantele argintii sau aurii și rotativelede toate formele și culorile au rămasfără răspuns însă în acea zi. Nici twis-terele nu au avut succes, nici măcarcele mici cu glitter atractiv, la care deregulă bibanii răspundeau „prezent”!


Pescuit alternativ

„Mărunțișul” toamnei târziiText și fotografie MAC

DE SEZON

Finalul lui Brumar a adus o vreme capricioasă, cu tempearturi scăzute și ploi reci, cunori întunecați, dar și cu zile cu cer senin și soare darnic. Nici lapovița și, pe alocuri,chiar ninsoarea, nu au lipsit din tabloul toamnei târzii, toate pregătind de fapt sosireaanotimpului hibernal…

Doar la un vobler argintiu a venit omârliță aflată probabil prin apropiere.Mică, mică, dar nu se dăduse înapoide la o pradă atrăgătoare. Am elibe-rat-o repejor, ca să nu ia prea multaer. Unde or fi fost „suratele” ei maimari, numai balta putea să știe…

Surprize la viermușiSpre după-amiază am renunțat la

lansetă și am luat telescopica. Luasemniște viermuși, așa că am pregătit omontură fină, cu plută sensibilă șiplumb pe măsură și m-am așezat întredouă pâlcuri de stuf ce lăsau o deschi-dere confortabilă spre apa bălții.Locul era bun, pentru că eram la adă-post de vântul care nu ne dăduse pacetoată ziua, iar soarele încălzea acum

chiar binișor. Am pus doi viermuși șiam lansat montura la apă. Viermușiiroșii, pe care mi-i pusese în cutie vân-zătorul, adăugau un pic de culoaremomelii. Nu avusese râme și nici „li-belule”, așa că a trebuit să mă mulțu-mesc cu aceștia. Ce bine ar fi prinsacum un „carcalete” în cârlig… Ori-cum, după cum merseseră lucrurile dedimineață, nu aveam speranțe preamari nici la viermuși, la plută. „Proba-bil apa e deja prea rece…”, mă gân-deam eu, privind la norii ce seîndepărtau, lăsând locul soarelui ce seoglindea din nou în apa bălții.

Dar, deodată… surpriză. Nici numă așezasem bine și pluta dispare suboglinda apei. Mai mult trag decât înțepși o roșioară se zbate la capătul firului,

mult mai vioaie decât m-aș fi așteptat.„E o excepție…”, îmi zic, „și e și preamică…”, așa că îi dau drumul repedeînapoi în apă. Potrivesc viermușiproaspeți în cârlig și arunc din nou.Nici nu aterizează bine pluta pe apă șigata, trage din nou. „Măi să fie…”! Altăroșioară, parcă un pic mai mare. Îi dauși ei drumul și lansez din nou. Povestease repetă. Se pare că merge roșioara,așa că mă așez confortabil, cu gândulla o prăjeală de „mărunțiș” și trec la opartidă de „pescuit viteză”.

Una câte una, roșioarele se adunăîn juvelnicul pe care îl țin aproape, înapa din fața mea. Unele sunt mai mariși le opresc, altele, mai mici, se întorcîn baltă să mai crescă. Viermușii își facdatoria, cei roșii, hotărăsc eu, sunt „ci-reașa de pe tort”, și timpul trece.

Seara coboară deja foarte de-vreme la acest timp din an și, fără abăga de seamă, umbre lungi încep săse întindă pe apă. E timpul să strân-gem și să plecăm, mai ales că până laasfalt am de parcurs un drum cumulte hârtoape.

Motorul toarce și se face călduț înmașină. La lumina farurilor abia des-lușesc adânciturile ce ar trebui oco-lite. Până la asfalt mai e ceva cale.Privesc în oglinda retrovizoare și lu-ciul bălții se pierde încet, încet, înpânzele serii târzii. Liniștit acum, gân-dul trece în revistă, rând pe rând, mo-mentele zilei. Nimic la răpitori și, cesurpriză plăcută cu roșioarele! Iardacă stau să mă gândesc, până laurmă și „mărunțișul” poate oferi satis-facția unei partide de pescuit, la vre-mea toamnei târzii…!

DECEMBRIE 2017 | 35

Pescuiesc de peste doi ani peacest lac, însă în 2016, deși amprins ceva știuci (mici și câteva

medii), am avut o singură știucă detalie mare, scăpată în miez de vară.Am avut și multe partide cu capturi lalimită sau fără, fiindcă presiunea peun lac catch & release este mai maredecât în cazul știucilor de pe „natu-ral”. Aici, știucile prinse și eliberateînvață din experiențele avute și devinclar mai precaute și selective. Nu maiatacă la fel ca la început nălucilenoastre sau aproape deloc, dacă li separe ceva suspect. Este clar unul din-tre motivele pentru care nu am prinsnicio știucă mare în 2016.

Lecția e că „năluca mare face selecția”

În urmă cu un an am făcut douăpartide împreună cu Mălin Mușetescupe incintele cu multă știucă de la NewHotel Egreta. Densitatea în anumitezone era atât de mare, încât am nu-mărat chiar și patru lanseuri cu ata-curi consecutive și multe dubleuri.Atunci am simțit nevoia de a selectacumva dimensiunile știucilor și am re-curs, cel puțin în cea de-a doua par-

tidă, la pescuitul cu swimbait-uriDEPS Slideswimmer 250, cu o lun-gime de 25 cm și o greutate de 187 degrame. La început nu am avut atacuri,

dar am insistat, iar după mai multeurmăriri fără ca peștii să „se conec-teze”, am început să prind. Este clarcă fiecare nălucă are un timp de învă-țare, deci devine eficientă abia atuncicând începi s-o recuperezi așa cum aintenționat producătorul. Ca să scur-tez povestea, la swimbait-ul de 25 cmși 190 g am reușit să capturez doarexemplare de știucă sărite de 70 cm,până la 91 cm. Într-o incintă plină cuștiuci de diverse talii, swimbait-ul areușit să facă selecția.

Mi-am amintit această lecție, pe careo învățasem pe cont propriu, când amreînceput să frecventez acel lac de lângăBucurești, după pauza verii, în care căl-durile au făcut imposibil pescuitul, pu-nând în pericol chiar viața peștilor.

Un an fără vreo captură răsărităTimp de un an nu avusesem decât

o știucă mare în lansetă, care scăpase.Așa că am decis să schimb total abor-darea: swimbaiting only. Pescuit cu nă-luci de mari dimensiuni. Pentru ceicare nu sunt familiari cu termenul deswimbait, acesta desemnează acele nă-luci de dimensiuni care pornesc de laminim 12-15 cm și care au în apă o


NăluciECHIPAMENT

Toamna aceasta mi-am lansat o provocare, și anume aceea să văd ce știuci de categoriegrea ascunde un lac din apropierea capitalei, creat acum nouă ani prin inundarea uneibalastiere. Toată știuca și ceilalți răpitori au venit pe cale naturală, nu au existatpopulări artificiale, iar în scurta-i existență, singura regulă care a contat a fost aceea decatch & release.

Swimbait-urile aufost inventate în

California, unde pescariide bass au preluat, inițial,nălucile din plastic moalede mari dimensiuni folositede pescarii de apă sărată.De acolo și până azi,swimbaiting-ul este, poate,stilul de pescuit la bass carea cunoscut cea mai rapidăascensiune. De ce? Pentrucă nălucile mari producconstant capturi record.

Nălucă mare, știucă mare (I)Text și fotografie ANDREI ZABET

DECEMBRIE 2017 | 37

evoluție cât de cât naturală, practic auevoluția integrată în construcție. Swim-bait-urile au fost inventate în Califor-nia, unde pescarii de bass au preluat,inițial, nălucile din plastic moale demari dimensiuni folosite de pescarii deapă sărată. De acolo și până azi, swim-baiting-ul este, poate, stilul de pescuitla bass care a cunoscut cea mai rapidăascensiune. De ce? Pentru că nălucilemari produc constant capturi record.

Atac la swimbait-uri mariAm început să pescuiesc de la în-

ceputul lui septembrie exclusiv cuswimbait-uri de mari dimensiuni,

între 15 și 30 cm lungime. Și, spresurpriza mea, am avut, chiar de laprima partidă, două capturi aproapede metru, la swimbait-uri soft.

Se pare că strategia mea func-ționa, iar lunile următoare mi-au con-firmat alegerea corectă. Chiar dacă nuexistă garanții că năluca mare prindeștiucă mare, pentru mine devine totmai clar că este o metodă eficientă deselectarea a exemplarelor mari dintr-un lac sau dintr-o zonă. Este un stilextrem, fiindcă poate trece mult timppână la primul sau următorul atac,dar așteptarea poate merita, fiindcăaduce surprize supradimensionate.

Pescuitul cu swimbait-urifuncționează

În trecut, prindeam știuci la metrula linguri oscilante de 6-7 cm și 7grame, însă doar pentru că erau acolo,iar eu le puneam năluca în față. Dacăar fi să aleg azi o metodă de selecție aștiucilor mari, atunci swimbaiting-uleste de departe stilul care sunt convinscă va da rezultate. În partea a douavom discuta despre swimbait-urile pecare unii le-ar considera „extreme” darcare, pe pescarii dedicați acestui stil,nu-i mai sperie de mult.

– va urma –

S unt puține zile în care soarelemai luminează zgârcit și celemai multe sunt stăpânite de un

cenușiu trist. Nori întunecați coboarăamenințător și apasă cuprinsul cufiori reci. Bibanii nu mai dezvoltă am-buscade și nu-și mai descoperă multedin zonele de atac. Chiar dacă bălțilepar pustii, știu că, în adâncuri, cava-lerii în armuri multicolore așteaptărăbdători orice ocazie de a se hrăni.

Am tatonat cu nălucile, în general,zonele mai depărtate de maluri, pre-cum și în largul bălților. Doar în zilelecu soare am insistat mai mult și înapropierea malurilor. Cel mai bunrandament a fost atunci când lansamnăluca lateral stânga sau dreapta fațăde locul de unde pescuiam și o recu-peram oblic față de mal. Deasemenea,când eram la un cot ce îl prezentabalta respectivă, încercam să lanseznăluca cât mai paralel cu malul ceurma, la diferite distanțe față deacesta. Pe lansări și recuperări per-pendiculare față de malul de undepescuiam, rezultatele au fost maipuțin bune.


Pescuit la răpitoriSPINNING

Ape reci cu bibani pretențioșiText și fotografie DORU DINEA

Nopțile coboară vertiginos mercurul din termometrepână aproape de pragul de zero grade, iar zilele cu greureușesc să ridice temperaturile până la cel mult 8-9 gradeCelsius. Apele bălților s-au răcit și numai vântul, cu rafaletăioase, mai despică, uneori, oglinzile limpezi. Atacurilepeștilor răpitori la suprafața apei au rămas doar oamintire.

Cea mai mare provocare a fost ale-gerea unei năluci cât mai prinzătoare.Iar descoperirea unei astfel de nălucinu s-a întâmplat. Reușeam să am ata-curi și să prind într-o anumită zonă aapei unu sau câțiva bibani la un anu-mit tip de nălucă, după care nu maiaveam nici un atac o perioadă bunăde timp. La început, cum observamacest fapt, schimbam locul de pescuitși încercam cu aceeași nălucă și în altezone ale apei. Dar, după un timp, amhotărât să încerc cu mai multe tipuride năluci în fiecare zonă a apei pecare am dorit să o tatonez. Am con-statat, cu această ocazie că, după cese instala o perioadă de acalmie, bi-banii puteau să devină din nou recep-tivi la un alt tip de nălucă, chiar dacăpescuiam în aceași zonă a apei. Decipeștii erau acolo, dar preferau o diver-sitate a „meniului”.

Am avut rezultate la cicade cu lun-gimi de 3,5 și 4 centimetri, la jigwob-bler-e de 5 centimetri lungime și lavoblere lipless vibration. Pentru acest tipde voblere, cele mai prinzătoare au fostcele cu format flatt de până la 5 centi-metri lungime și cele cu format slim depână la 6,5 centimetri lungime. Pentruape reci, din aceste modele am folosit,numai voblerele lipless vibration cu unsemnal acustic cât mai puțin agresiv,adică pe cele de tip silent. Foarte inte-resant este faptul că, la cele câteva par-tide de pescuit, cele mai puține atacuriși capturi le-am avut la shad-uri saugrub-uri, adică la nălucile soft.

Cel mai mult am folosit tehnica derecuperare stop&go. Recuperam nă-luca cu o viteză lentă, cât mai aproapede substrat, pe distanțe de o jumătatede metru sau cel mult un metru lun-gime, după care executam stopuri,opriri ale recuperării. Aceste pauzeîntre recuperări au avut durate între

1-2 secunde și până la 5-6 secunde.Am mai avut randament și atuncicând am folosit o tehnică de evoluțieliniară, fără pauze, opriri ale nălucii,pe o viteză de recuperare tot lentă.Regula de bază a fost să mențin nă-luca cât mai aproape de substrat.

Cele mai multe atacuri și capturiau fost din partea bibanilor de dimen-siuni mici însă, uneori, picau și coco-șați săriți de jumătatea de kilogram.Atacurile bibanilor s-au manifestat, îngeneral, prin opriri discrete ale năluciidar la peștii mai mari, de multe ori,observam cum firul de linie pleacă laplimbare în diferite direcții. Iar drilulcu un biban mai mare a fost întot-deauna cât se poate de palpitant.

Când apele bălților au avut o tem-peratură mai ridicată, am reușit să gă-sesc, de cele mai multe ori, o nălucă,de adâncime sau de suprafață care săfie pe placul bibanilor în acea zi, darcând apele s-au răcit, iar temperatu-rile au scăzut chiar până la limita în-ghețului, bibanii au devenit maipretențioși și au preferat un „meniu”mai diversificat. A contat și găsireazonelor bălților unde am reușit să amatacuri din partea cavalerilor în ar-muri multicolore dar, în aceeași mă-sură, și că am insistat pe mai multetipuri de năluci, la intervale nu foartemari de timp.

DECEMBRIE 2017 | 39

Cele mai multeatacuri și capturi au

fost din partea bibanilor dedimensiuni mici însă,uneori, picau și cocoșațisăriți de jumătatea dekilogram. Atacurilebibanilor s-au manifestat,în general, prin opriridiscrete ale nălucii dar lapeștii mai mari, de multeori, observam cum firul delinie pleacă la plimbare îndiferite direcții. Iar drilulcu un biban mai mare afost întotdeauna cât sepoate de palpitant.


IANUARIE 2018VÂNZ~RI

mica publicitate1 L 4.08 10.37 16.18 22.552 M 4.47 11.25 17.07 23.36 L.P. 7.51 16.463 M 5.25 12.19 18.01 -4 J 0.26 6.06 12.45 18.235 V 1.15 6.51 13.34 19.116 S 2.06 7.43 14.25 19.527 D 2.51 8.36 15.17 20.478 L 3.46 9.28 16.09 21.399 M 4.33 10.12 17.01 22.37 U.P. 7.50 16.5410 M 5.11 11.01 17.43 -11 J 0.21 5.38 12.05 18.0112 V 1.13 6.37 12.56 18.4913 S 1.59 7.23 13.41 19.3414 D 2.43 8.18 14.35 20.2115 L 3.31 9.09 15.24 21.1616 M 4.23 10.02 16.11 22.0717 M 5.11 10.57 16.54 23.00 L.N. 7.47 17.0418 J 5.52 11.43 17.41 -19 V 0.11 5.22 12.03 17.4920 S 0.57 6.11 12.51 18.3621 D 1.46 6.58 13.42 19.2322 L 2.31 7.46 14.31 20.1123 M 3.26 8.31 15.19 21.0324 M 4.11 9.27 16.08 21.5625 J 5.04 10.11 17.01 22.44 P.P. 7.41 17.1426 V 5.56 11.05 17.46 -27 S 1.23 6.37 12.18 18.3928 D 2.14 7.23 13.03 19.2329 L 3.01 8.12 13.51 20.1730 M 3.55 8.56 14.46 21.0431 M 4.46 9.47 16.31 21.49 L.P. 7.35 17.23

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAZELE LUNII SOAREFAVORABILE PESCUITULUI RĂSARE APUNE

Vând armă driling marca KRIEGHOFFPLUS, cal. 6,5x57 R/20, cu lunetă SWA-ROVSKI 2,2 – 6x42, la prețul de 4.000 €.Vând armă cu glonț, marca KRICO,cal. 243 WIN. cu lunetă SWAROVSKI8x56 (prindere rapidă), la prețul de1.600 euro. Tel. 0737-771.302.

Vând carabină WINCHESTER cu lunetă,cal. .308, stare nouă, și armă cu alice, cal.2/12, marca IJ Bock. Tel. 0744-287.554.

Vând carabină BLASER R93-300WMcu lunetă SWAROVSKI Z6i 2,5-15, patde lemn clasa 2, montaj rapid, la pre-țul de 5.800 euro. Tel. 0723-112.533.

Vând BROWNING HERSTAL cal. 30.06BAR, model „SAFARI” semiautomată,cu pat din nuc selecționat, la prețul de5.000 lei. Tel. 0745-370.948.

Vând carabină TITAN RÖSLER cu acce-lerator, cal. .300WM, lunetă DOCTER2,5-10x50 cu punct luminos, reticul 4a, laprețul de 1.750 euro. Tel. 0736-366.208.

Vând căței rasa Epagneul Breton, născuți pedata de 27.04.2017, culoare alb-orange, dinpărinți cu rezultate maxime în examenele șiconcursurile de vânătoare și frumusețe. Tel. 0742-100.378, 0244-347.196.

Fișa de livrare se completează la oficiul poștal (localitatea, codpoștal, adresa domiciliu, destinatar)F.S.P.-1 Cod fiscal 1002600023242Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”

TALON DE ABONAMENT

VÂNĂTORUL ȘI PESCARULMOLDOVEIIndex – 32.87612 luni – 150 lei MD

DECEMBRIE 2017 | 41

VÂNĂTOARE CU ARCULION MIHAIU

NOROC LA VÂNĂTOARERezolvarea din numărul trecut

REBUS

ORIZONTAL: 1) Arma principală la o mare vâ-nătoare ...de bani – Două potcoave! 2) Vânatulcare poate crea confuzie. 3) Jumătate din zece!– Vânători de zestere (fig., sing.) – Nescrise! 4) Vânatul în timpul sezonului de vânătoare –Stropită de ploaie. 5) Pe jumătate... - ...împo-trivă. 6) Atârnați de o funie – Model …fără elo-gii! 7) Vânători …de capete – Vânătorii fărăconcurență ai junglei. 8) Tociți – Prinsă la pălă-ria vânătorului. 9) A împărți în porții egale –Taine la vânătoare! 10) Ascuțit la margini! –Arătat de săgeată.

VERTICAL: 1) Accident de vânătoare – A ghiftui.2) Unul pe lună. 3) Cap de șarpe! – E uimit!! 4) Po-vești vânătorești (fig.). 5) Așternut pentru unvânat preparat – Ion cel negativ. 6) Vânătoareacare nu mai are loc (masc., pl.) – Cap de rând! 7) Ochi de prindere pentru vânătorul priceput –Unic în sine! – Spicul fără cap. 8) Două dintr-osută! – Laț desfăcut! 9) A potrivi carnea de vânat.10) A vâna ...idei – Asigură adeziunea.

Puteți primi acasă revista Vânătorul și Pescarul Român. Primiți 12reviste consecutive începând de la data abonării. Completați cuponulalăturat și trimiteți-l împreună cu dovada plății abonamentului (copiaordinului de plată sau a mandatului poștal) pe adresa: A.G.V.P.S.din România, București, Calea Moșilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.

Plata se va face în Contul RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la Raiffeisen Bank - Agenția Moșilor. A.G.V.P.S. din România, C.I.F. nr. 24251140.

mica publicitateAnunț gratuit – maximum 15 cuvinteText anunț:..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Data: ..........................................Nume și prenume:...................................................Tel: ............................................

Doresc să mă abonez la revista VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN pe o perioadă de 12 luni (2018).PREȚ aBONaMENT 12 LUNI: 60 LEI

NUME ............................................................................................

PRENUME .....................................................................................

Adresa la care doresc să primesc revista:Strada ..........................................................................................Număr ........... Bloc ........... Scara ............ Apartament .............Localitate .................................................. Județ/Sector ...............Telefon ....................................... Data ..........................................Semnătura ..................................................................................

Am achitat suma de .......................................................... în datade .................................... cu .........................................................

Ordin de plată nr. ......................................................................Mandat poștal nr. ....................................................................


PUBLICITATE

CANISA CERNICAAUTORIZATĂ SUB NR. 0115-IF/18.11.2013

Doritori se pot adresa d-lui Mihai Neagu la tel. 0727-985.219.

AGVPS anunță valorificarea unui mascul de copoi ar-delenesc, în vârstă de cca. 4 luni, și a 4 căței de tekel sâr-mos, 3 masculi și o femelă, în vârstă de 8 săptămâni.

După 1 februarie 2018, AGVPS va pune în vânzare 3 căței de brac german cu părul scurt, un mascul și douăfemele, în vârstă de 8 săptămâni.

Din Canisa Cernica se mai pot vinde, la prețul de 1.000 leicu TVA inclus, următorii câini adulți de vânătoare:

• o femelă de copoi ardelenesc, folosită pentru repro-ducție, în vârstă de 3 ani;

• un tekel sârmos, mascul la vizuină, pe urmă desânge și la mistreț, în vârstă de 4 ani.

Câinii se livrează la valorile de mai sus, iar cățeii la prețul de 320 lei cu TVA inclus, cu carnete de sănătate și atestate de proveniență aduse la zi.

FacilitățiHeliport • Dressing • Bucătăriecomplet echipată • Terasăexterioară • Wi-Fi gratuit • Drumeții• Recepție deschisă non-stop •Cameră de bagaje • Bibliotecă •Balansoar • Bar • Foișor • Grădină/Curte • Încălzire centrală • Living • Loc de joacă pentru copii • Salaconferințe • Sală de mese • Saună • Tenis de Masă • TV în living • Parcare gratuită.

Strada Principală nr. 278A,Polovragi, județul GorjTelefon: 0756-392.106 www.Conacul-Domnitei.ro

„Povestea spune că atunci când aajuns pentru prima dată laPolovragi, domnița Diana s-aîndrăgostit de farmecul locului șifrumusețea peisajelor”.

POLOVRAGI - Oltenia

decembrie - agvpsagvps.ro/docs/revista/2017/12/vpr122017.pdfeuro pentru un urs ucis de om fără...

Documents