Decalogul fericirii

1. Sunt in fiecare clipa a vietii mele constient de ceea ce fac, de ceea ce gandesc, de ceea ce simt, de ceea ce vorbesc. Sunt constient de mine insami si sunt convins ca si rezultatele, dar si esecurile sunt de fapt realitati pe care mi le-am creeat prin puterea mea interioara.2. Ma accept si ma iubesc asa cum sunt. Sunt cel mai mare aliat al meu.

3. Trupul mea, mintea mea, sufletul si spiritul meu sunt in deplina armonie.

4. Sunt mereu prezent, in AICI si ACUM, fara sa judec realitatea, ci doar s-o observ.

5. Ma intreb in permanenta “ce fac eu ACUM”? Daca sunt multumit cu ceea ce fac, continui, daca nu, ma opresc si ma intreb pe mine insami ce mi-as dori cu adevarat sa fac.

6. Ma intreb de fiecare data DE CE aleg o anume realitate.

7.  Ma intreb de fiecare data UNDE vreau sa ajung alegand acea realitate.

8. Ma intreb de fiecare data CE SE VA INTAMPLA cand voi ajunge sa stapanesc acea realitate.

9. Cred cu toata fiinta mea in mine insami, indiferent de rezultatele pe care le am sau de parerile celorlalti despre mine.

10. Sunt convins ca puterea se afla in interiorul meu, desi mii de ani am cautat-o in exterior.

De vorba cu un psihologRolul maternal in copilaria timpurie ca importanta in dezvoltarea relatiilor de mai tarziu

În acest material îmi doresc să expun importanța rolului maternal în copilaria timpurie, acesta fiind demonstrat de mulți profesioniști în domeniul psihologiei din diverse specializări.Astfel identificăm din practica de viață , că rolul maternal în copilăria timpurie nu este întotdeauna efectuat de mama copilului din diverse motive. Așadar vom întâlni copii care sunt crescuți în centre de plasament, copii a căror mame au decedat la nașterea acestora, copii a caror mame nu au dezvoltate instincte materne, sau pur și simplu aceștia sunt mai mult crescuți de alte persoane din familiile acestora (bunici,mătuși, frați ,tați,etc),sau alte persoane ce sunt angajate (bone) spre creșterea și educarea acestor copii la varste foarte fragede. Vom putea întâlni mame ce nu au experiență de viata și îndeajunsă încredere în sine și care pot crede că nu știu ce au de făcut cu bebelușii lor. Acestea sunt de multe ori ușor influentabile, de persoanele alături de care trăiesc sau de familiile de proveniență… În aceste condiții rolul maternal nu mai este asigurat de către mama naturală a copilului și este bine să cunoaștem importanța acestui ,,rol maternal'' în viața copilului indiferent de către cine este el asigurat.Desigur fiecare copil vine cu un bagaj genetic ,unic și pe care nu avem posibilitatea să-l influețăm , însă cunoaștem zicala că ,,Un copil va semana mai mult cu acela ce-l crește și nu obligatoriu cu parinții naturali,, . Deci vom urmări importanța rolului maternal în viața copilului fie că acesta este practicat de mama naturală sau alte persoane.Este foarte important să putem privi și analiza primele relații din viața unui copil….Un principiu de bază al psihiatriei /psihoterapiei constă în faptul că experiențele copilăriei au un rol crucial în determinarea personalității adultului. În succintele cuvinte ale lui William Wordsworth, "copilul este tatăl omului". Psihiatrul /psihologul ascultă cu atenție atunci când un pacient vorbește de amintirile din copilărie, știind că aceste experiențe pot juca un rol critic în problemele prezente. Într-adevăr, etiologia și patogenia sunt deseori legate de evenimentele din copilărie. În unele cazuri, traumele evidente, ca incestul sau abuzul fizic, duc la tulburări de personalitate ale adultului. Mai frecvent, modelele cronice, repetitive ale interacţiunii din cadrul familiei sunt de o mai mare

semnificație etiologică. Punctul de vedere psihodinamic ia în considerație și faptul că nou-născuții și copiii percep mediul prin filtre extrem de subiective, care pot distorsiona calitățile reale ale figurilor din jurul lor. În mod similar, anumiți copii sunt de felul lor greu de crescut, indiferent cât de eficienți sunt părinții lor. Cercetarea a arătat că există diferite temperamente constituționale la nou-născuți (Thomas și Chess, 1984). Etiologia unei tulburări psihice poate fi legată de cât de bună este "potrivirea" dintre temperamentul copilului și cel al rolului maternal (figurii parentale). Copilul hiperiritabil care sesimte bine cu o mamă calmă, se poate simți rău cu o mamă foarte încordată. Acest model al "capacităţii de potrivire" evita învinuirea fie a părinţilor, fie a copiilor pentru problemele psihiatrice ale celor din urmă.Teoriile dezvoltării din timpul copilăriei au fost întotdeauna un motiv central al psihiatriei dinamice. Freud a postulat că un copil trece prin trei stadii principale psihosexuale în drumul către maturitate.Fiecare dintre acestea - oral, anal, genital - este asociata cu o anumita zonă corporală, unde Freud consideră că se află concentrat libidoul sau energia sexuală a copilului. Ca rezultat al traumelor din mediu, al factorilor constituționali sau al ambelor, un copil se poate opri din dezvoltare în faza orală sau anală, ceea ce rezultă într-o fixație care persistă în viața adultă. Sub stres, adultul poate regresa la aceasta fază mai primitivă a dezvoltării și să manifeste, în consecinţa, organizarea psihică a gratificării instinctuale asociata cu faza respectivă. Deși Freud a reconstituit dezvoltarea din cursul copilăriei în mod retrospectiv, bazat pe relatările pacienților adulți în psihanaliza, ulterior, cercetatorii psihanaliști au studiat dezvoltarea prospectiv, prin observarea direct a nou-născutului și copilului. Studiile s-au dovedit extrem de utile în demonstrarea faptului că influențele din mediu pot deveni mai importante decât tendințele genetice.Fonagy și altii (2002) au adaugat o nouă componentă la interacțiunea complexă dintre genetic și mediu. Ei susțin că modul în care mediul este perceput de un copil acționează ca un filtru referitor la expresia genotipului în fenotip. Ei au considerat că interpretarea mediului social,bazată pe natura relației de atașament cu persoana care îl îngrijește, duce la procese de

reprezentare a Sinelui și a celuilalt, care au o mare influență asupra expresiei genetice finale. Cu alte cuvinte, a procesa și a înțelege ceea ce se întâmplă în mediul social poate contribui la determinare dacă un anumit eveniment din mediu este traumatic, precum și dacă acesta duce la efecte patogenice pe termen lung.

Să folosim termenul de obiect pentru a denumi o persoana ce poate juca rolul maternal. În ciuda conotației oarecum peiorative a termenului de obiect, îl voi folosi aici pentru constanţă și claritate. Teoria relațiilor de obiect, pe de altă parte, susține că pulsiunea apare în contextul unei relații (de ex., perechea mamă-copil) și deci nu poate fi separată una de cealaltă. Formulată în cei mai simpli termeni, teoria relațiilor de obiect se referă la transformarea relațiilor interpersonale în reprezentări internalizate ale relațiilor. Pe măsură ce copiii se dezvoltă, ei nu internalizează doar un obiect sau o persoană; internalizează, mai degrabă, o întreagă relație (Fairbaim, 1940/1952, 1944/1952). Se formează, în timpul perioadelor când copilul mic este îngrijit, un prototip de experiență pozitivă, iubitoare (Freud, 1905/1953). Acest prototip conține o experienţă pozitivă a Sinelui (copilul îngrijit), o experiență pozitivă față de obiect (mama atentă, grijulie) și o experiență afectivă pozitivă (plăcere, sațietate) . Când foamea revine, iar mama copilului nu este imediat disponibilă, apare un prototip de experiență negativă, incluzând o experiență negativă a Sinelui (copilul frustrat, solicitant), un obiectneatent, frustrant (mama indisponibilă) și o experiență afectivă negativă de furie și, poate, spaimă. În final, aceste două experiențe sunt internalizate ca două seturi opuse de relații de obiect, care constau dintr-o reprezentare a Sinelui, o reprezentare a obiectului și un afect care le leaga pe acestea două (Ogden, 1983).Internalizarea ,,mamei,, de către copil, denumită de obicei introiecție (Schafer, 1968), începe cu senzațiile fizice asociate cu prezenţa mamei în timpul îngrijirilor, dar nu capată sens până când nu se dezvoltă o graniță între interior și exterior. În jurul celei de-a saisprezecea luni de viață, imaginile izolate ale mamei se unesc, progresiv, într-o reprezentare psihica durabilă (Sandler si Rosenblatt, 1962). În aceeasi perioadă, se formează o

reprezentare a Sinelui durabilă, la început ca o reprezentare corporala și mai târziu ca o compilație de senzații și experiențe percepute ca aparținând copilului.Obiectul care a fost introiectat nu concordă neaparat cu obiectul din lumea exterioară. De exemplu, o mamă care nu este disponibilă pentru a hrăni copilul la cererea acestuia ar putea fi pur și simplu ocupată cu un frate mai mare, dar este traită și introiectată de către copil ca ostilă,rejectantă și indisponibilă. Teoria relațiilor de obiect recunoaște că nu există o corelație directă între obiectul real și reprezentarea obiectului internalizat.De asemenea, teoria relațiilor de obiect concepe conflictul în mod diferit față de psihologia Eului. Conflictul inconștient nu este doar lupta dintre un impuls și o apărare; el este, totodată, o confruntare între perechi opuse de unități de relații interne de obiect (Kernberg, 1983; Ogden, 1983; Rinsley, 1977). Cu alte cuvinte, în orice moment, constelații diferite de reprezentări ale Sinelui, reprezentări de obiect și afecte se iau la întrecere pentru a ocupa locul central al scenei, în teatrul intrapsihic al relațiilor interne de obiect.Internalizarea relațiilor de obiect implică întotdeauna o împărţire a Eului în suborganizări inconștiente (Ogden, 1983). Acestea se repartizează în două grupuri:(1) suborganizări ale Eului care țin de Sine, i.e., aspecte ale Eului în care persoana trăieste într-o mai mare măsura ideile și sentimentele ca fiind ale sale si (2)suborganizări ale Eului care țin de obiect, prin care semnificațiile sunt generate într-un mod bazat pe identificarea unui aspect al Eului cu obiectul. Această identificare cu obiectul este atât de completă, încât simțul original al Sinelui este pierdut aproape în întregime. Winnicott (1965), de exemplu, a formulat termenul de mama suficient de buna pentru a caracteriza condițiile minime pe care un mediu trebuie să le îndeplinească pentru ca un copil să poată avea o dezvoltare normală . Balint (1979) a descris sentimentul, existent la mulți pacienți, că ceva lipsește, sentiment pe care l-a denumit lipsa fundamentală . El a considerat această lipsă ca fiind determinată de incapacitatea ,,mamei'' de a răspunde la nevoile de baza ale copilului. Fairbairn (1963), probabil cel care s-a îndepartat cel mai mult de teoria pulsiunilor, consideră ca

etiologia dificultăților pacientului schizoid nu era legată de frustrarea pulsiunilor, ci de incapacitatea mamei de a-i oferi experiențe care să-i asigure că este iubit pentru el însuși. El consideră că instinctele sau pulsiunile nu sunt orientate către căutarea plăcerii, ci a obiectului. Mai mult, Fairbairn a contribuit la introducerea ideii de traumă timpurie ca factor patogen major, care are tendința sa ,;Înghețe" pacientul într-un moment critic al dezvoltării, înainte devârsta de 3 ani (Fonagy şi Target, 2003).Acești gânditori au fost cu toții impresionați de faptul că o teorie a deficitului, ca și o teorie a conflictului, a fost necesară pentru o înțelegere psihanalitică globala a ființei umane. Analiștii au o altă sarcina pe lânga analiza conflictului. Ei servesc și drept obiect nou de internalizat de către pacienţii lor, astfel încât să susţină structuri intrapsihice deficiente.Acesta este un punct critic pentru o teorie clinică a relațiilor de obiect - relațiile interne de obiect ale pacientului nu sunt săpate în granit; ele sunt deschise modificărilor prin intermediul unor experienţe noi. Un alt concept-cheie care își are originea în Școala britanică este acela că un copil are o tendință înnăscută să se îndrepte către realizare (Summers 1999). Winnicott, în special consideră că există un Sine adevarat a cărui creștere poate fi facilitată sau împiedicată de către răspunsurile din partea mamei și din partea altor figuri din mediu. Bollas (1989) a extins această perspectivă, argumentând că ceea ce motivează în primul rând copilul este nevoia acestuia de a deveni el însuși, care este facilitată de capacitatea mamei de a lăsa copilul să-și exprime adevăratul Sine în interacțiune cu ea. ,,Mama'' care nu poate oferi această capacitate de facilitare poate contribui la dezvoltarea, de către copil, a unui Sine fals, construit pentru a corespunde nevoilor și dorințelor mamei.

Atasamentul este o legatură cu radacini biologice între copil și cel care îl îngrijeste, având drept rol asigurarea securității și supraviețuirii copilului. În contrast cu teoria relațiilor de obiect, teoria atașamentului postulează că scopul copilului nu este căutarea unui obiect, ci mai degrabă a unei stări fizice obținute prin proximitatea față de mama/ obiect (Fonagy, 2001). Pe masură ce are loc dezvoltarea, scopul fizic este transformat într-

unul mai psihologic și anume de a obţine un sentiment de apropiere de mamă sau îngrijitor. Un atașament sigur influentează puternic dezvoltarea modelelor interne active ale relațiilor, care sunt depozitate ca scheme mintale și duc la experiențe referitoare la așteptările vizavi de comportamentul celorlalți faţă de Sine.Strategiile de atașament, care sunt în mare parte independente de influenţa genetică, sunt adoptate în copilărie și ramân relativ stabile.Ainsworth și alții (1978) au studiat aceste strategii într-un scenariu care avea loc în laborator, cunoscut sub numele de "Situaţia stranie". Această situație, care implică separarea unui copil de îngrijitorul său, are tendința de a provoca apariţia uneia dintre cele patru strategii comportamentale.Copiii siguri caută pur și simplu apropierea de îngrijitor atunci când acesta se întoarce, iar apoi se simt liniştiţi si se întorc la joacă . Comportamentul evitant este observat la copiii care au părut mai puțin anxioşi în timpul separării și au ripostat îngrijitorului când acesta a revenit. Aceşti copii nu au aratat o preferință pentru mama sau îngrijitor versus un străin. În a treia categorie, denumită anxios-ambivalentă sau de rezistenţă, copiii au manifestat o mare suferință legată de separare, iar la întoarcerea îngrijitorului au avut un comportament care a exprimat furie, tensiune, având și tendința de a se agața. Al patrulea grup, denumit dezorganizat-dezorientat, nu a avut nici o strategie coerentă pentru a face față experienței legate de separare. Numeroase studii au demonstrat ca statutul atașamentului parinţilor va prezice nu doar dacă un copil va avea un atașament sigur, ci chiar și categoria exactă de atașament în Situația stranie (Fonagy, 2001). Există anumite dovezi că aceste modele de atașament au continuitate în viata adultă, iar acestecategorii de atașament pot fi evaluate cu ajutorul unor interviuri sofisticate (George și al., 1996). Cele patru raspunsuri la Situaţia stranie corespund unor categorii adulte de atașament, după cum urmează: 1) indivizi siguri/ autonomi care valorizează relațiile de atașament; 2) indivizi nesiguri; evitanţi care neagă, denigrează, devalorizează sau idealizează atasamentele trecute sau actuale; 3) indivizi preocupaţi care sunt derutați sau copleșiți de relațiile de atașament trecute și prezente;

4) indivizi nehotarâți sau dezorganizați care deseori au fost neglijați sau au suferit o traumă.Teoria atașamentului a adus contribuții semnificative la înțelegerea motivațiilor ființei omenești. Sexualitatea, agresivitatea și coeziunea Sinelui sunt relevante pentru înțelegerea pacientului adult care vine pentru psihoterapie. Totuși Joseph Sandler (2003) recunoaște că încercarea de a găsi siguranță este, de asemenea, o motivație primară. El a ajuns la această concluzie parțială datorita contribuțiilor aduse de teoria atașamentului și cercetărilor referitoare la ea. Mai mult, în contrast cu accentul pus de Klein asupra fantasmelor intrapsihice, teoria atașamentului ofera un loc central neglijenţei reale, abandonului și altor traume timpurii, precum și prelucrării psihice a acestor traume. Numeroase date sugerează ca atașamentul dezorganizat este un factor devulnerabilitate pentru apariția ulterioară a unor tulburări psihiatrice și că siguranţa atasamentului poate servi ca factor de protecție împotriva psihopatologiei adultului (Fonagy şi Target, 2003).Capacitatea ,,îngrijitorului'' de a observa intențiile copilului și lumea internă a acestuia pare să influenţeze dezvoltarea unui atașament sigur în copiL Un concept-cheie în teoria atașamentului este mentalizarea, care se referă la capacitatea de a înțelege ca gândire a proprie și a celorlalți este de natura reprezentativă și că propriul comportament, precum și al celorlalți, este motivat de stări interne, ca de exemplu gândurile și sentimentele (Fonagy, 1998). Parinții și îngrijitorii care au ei însăși capacitatea de a mentaliza se vor conecta la starea psihica subiectivă a copilului, iar copilul se regăsește în mintea ,,îngrijitorului'' și internalizează reprezentarea acestuia pentru a forma un Sine psihologic nuclear. În acest mod, atașamentul sigur al copilului față de îngrijitor generează capacitatea copilului de a mentaliza. Cu alte cuvinte, prin interacţiunea cu ,,îngrijitorul'' său, copilul învață că cel mai bine poate fi înțeles comportamentul, pornind de la premisa că ideile și sentimentele determină acţiunile unei persoane. Din practică sunt exemple în care unii copii au fost crescuți de către bunici sau alte persoane care fară cunoștința părinților aveau probleme de natura psihopatologiei și astfel s-a conturat o posibilă filiație patologică preluată de către copil în condițiile în

care aceasta putea fi evitată mai mult sau mai puțin. Desigur în aceste cazuri nu exclud posibilitatea în care și copilul genetic poate avea ceva, cu care sa participle în acest sens la aceasta contaminare. Întâlnim asemenea situații chiar și atunci când copii sunt crescuți de proprii părinți care de multe ori se întâmplă să descoperim că sunt probleme de natura relațională, înțelegere,simțire ,etc și care au legatură cu experiențele lor de viață ,dar mai ales cu perioada copilariei timpuri și nu numai, pe care fiecare dintre noi o trăim într-un mod unic. Psiholog-Irina Stefanescu

1. Anume astazi voi fi fericit! Aceasta inseamna ca, urmandu-l pe Avram Lincoln, voi

spune. “Oamenii sunt atat de fericiti cat se hotarasc sa fie.” Fericirea vine din interior, stimulenti externi nu au nici o legatura cu asta.2. Anume astazi voi lua in considerare doar lucrurile reale si nu voi cere lumii sa se

schimbe conform dorintelor mele. Eu voi lua ca atare familia mea, serviciul meu, soarta mea si ma voi stradui sa fiu concordant cu ele.3. Anume astazi voi avea grija de organismul meu. Il voi consolida prin exercitii, grija

fata de corp si alimentatie corecta. Ma voi opri din impovararea exceselor sale nocive. Vreau sa  fac din el o masina ideala pentru executarea nevoilor mele.4. Anume astazi voi incerca sa-mi dezvolt inteligenta. Voi incerca sa invat ceva valoros.

Voi pune creierul la munca si voi citi ceva care necesita efort mental si concentrare.5. Anume astazi  voi incerca sa ma concentrez pe imbunatatirea sufletului. Pentru a

face acest lucru, am nevoie de trei actiuni: voi face cuiva o bucurie, dar ca sa nu stie nimeni, si voi face doua lucruri de care mi-e teama si pe care tot am evitat sa le fac – “doar pentru formarea profesionala a vointei”,  cum spunea William James(un psiholog  si filosof american).6. Anume astazi ma voi stradui sa fiu placut  in toate relatiile cu oamenii cu care voi

interactiona. Voi avea grija de aspectul meu, voi incerca sa ma imbrac mai bine, sa vorbesc mai moale si voi fi mai politicos in comportamentul cu altii, voi fi generos  pentru lauda, ma voi abtine de la critici si de a mustra si desigur de orice instructiuni pentru calea cea dreapta.7. Anume astazi ma voi stradui sa-mi traiesc clipa, protejandu-ma de navala tuturor

problemelor care vin asupra mea. In cele douasprezece ore as putea face lucruri concrete, cele mai importante pentru ziua de azi, pe care le-as  fi lasat pe mai tarziu si dupa as fi  avut regrete pentru  toata viata.

8. Anume astazi imi voi face programul zilei. Voi scrie resursele de care am nevoie

pentru a face un lucru la ora dorita. Posibil sa nu pot urmari cu strictete acest program, dar cel putin idea lui ma va salva de la doua lucruri rele- graba si indecizie.9. Anume astazi voi acorda o jumatate de ora pentru odihna si relaxare. E bine in cazul

in care aceasta jumatate de ora este linistita, uneori, ma voi gandi la Dumnezeu – acest lucru imi va da vietii  un sentiment de perspectiva.10. Anume astazi ma voi opri sa ma tem. Cel mai putin nu o sa ma tem sa fiu fericit, o

sa elimin frica de a ma bucura de toate lucrurile minunate din aceasta lume; frica sa iubesc si sa cred in faptul ca pe mine de asemenea, ma iubesc. Voi gandi si voi actiona ca un om fericit – si ma voi simti fericit.

Dale Carnegie, Manifestul pentru fiecare zi