DAVID HELD – Transformari globale Obiectivul principal al acestui capitol îl constituie identificarea patternurilor istorice ale globalizãrii comertului. *Patternurile schimbãtoare ale stratificãrii comertului international Comertul = un mecanism esential al circulatiei mãrfurilor si, din ce în ce mai mult, a serviciilor în toatã lumea, fiind de asemenea veriga centralã a transferurilor de tehnologie. � Prin intermediul sãu se realizeazã legãtura între pietele interne si pietele internationale. Globalizarea comertului implicã existenta unui comert interregional, astfel încât pietele mãrfurilor tranzactionabile sa functioneazã la un nivel mai curând global decât intraregional. Ca atare, comertul global necesitã existenta unui sistem regularizat al schimburilor de bunuri si servicii la scarã interregionalã. !!! O piatã globalã presupune existenta unor schimburi regularizate de bunuri (sau servicii) la scarã interregionalã. Acolo unde barierele în calea schimbului, fie sub forma costurilor de transport, fie sub forma protectionismului, au scãzut destul de mult, producãtorii strãini dintr-o regiune pot concura cu producãtorii interni din altã regiune. Pe mãsurã ce aceastã concurentã transregionalã ia amploare, cererea si oferta de bunuri functioneazã tot mai mult la nivel global: firmele furnizeazã bunuri în toatã lumea si trebuie sã facã fatã concurentei firmelor strãine. Pietele globale nu functioneazã neapãrat ca piete perfecte: unele au fost periodic supuse unor interventii sub forma acordurilor internationale asupra produsului respectiv, unele au fost manipulate de factorii direct interesati, în timp ce altele au fost cartelate. Pietele globale pentru bunuri prelucrate si, mai recent, pentru servicii care pot fi comercializate au apãrut în perioada postbelicã, mai ales datoritã întrepãtrunderii pietelor nationale, ceea ce a determinat crearea unor retele dense de comert. Astfel, multe firme nationale si locale rãspund cererii globale si trebuie sã facã fatã concurentei unor firme aflate în alte tãri sau regiuni. Extensiunea comertului global se referã la fluxurile si retelele de comert intercontinentale regulate. Informatiile despre activitãtile comerciale între blocurile geografice oferã un mijloc de a evalua dacã existã tendinte cãtre regionalizare sau cãtre globalizare. Intensitatea comertului este o mãsurã a magnitudinii activitãtii globale de comert. Poate fi estimatã pe baza raportului dintre comertul mondial si productia mondialã, desi estimãrile globale ale acestui indicator sunt foarte evazive. Globalizarea comertului implicã existenta unor piete globale pentru desfacerea mãrfurilor si serviciilor tranzactionate, care transformã în asemenea mãsurã economiile nationale, încât productia este din ce în ce mai mult conditionatã de forte concurentiale globale. Diferentele specifice de la tarã la tarã continuã sã influenteze ce anume produce fiecare, precum si ritmul cresterii productiei. În cadrul economiei, comertul are de asemenea impacturi distributionale prin faptul cã determinã îmbogãtirea unor grupuri si sãrãcirea altora. Retele si piete de comert globale s-au dezvoltat în diferite perioade, cunoscând o varietate de forme istorice. Relatiile comerciale au fost, de asemenea, institutionalizate, din moment ce s-au dezvoltat cadre legale care sã guverneze comportamentul si politicile comerciale ale natiunilor si companiilor.

Evolutia comertului intercontinental si interregional dateaza inca din Antichitate: o dezvoltãrii civilizatiei din Mesopotamia, în mileniul trei î.Hr. se faceau importuri de materii prime o societãtile din Babilon si India se angajau în schimburi comerciale începând din anul 800 î.Hr.; o civilizatia elenã din estul Mediteranei începuse încã din secolul al V-lea î.Hr. sã exploreze rute

comerciale atât înspre vest, cât si înspre est. Dezvoltarea acestor legãturi comerciale antice a fost întotdeauna limitatã de impedimentele geografice si de lipsa de cunostinte despre ceea ce se afla dincolo, la care se adãugau insuficientele tehnologiilor de transport maritim si pe uscat. În Eurasia, domesticirea animalelor si îmbunãtãtirea tehnologiilor care sã le valorifice puterea, construirea de drumuri, securitatea imperialã si îmbunãtãtirile tehnicilor de transporturi navale, de cartografiere si de navigatie au facilitat comertul intercontinental si interregional. Pânã în anul 300 î.Hr., comerciantii greci stabiliserã contacte cu nordul Indiei prin Arabia, iar comertul între China si India era în plinã dezvoltare. Drumul Mãtãsii, asa cum a devenit cunoscut, era o tesãturã complexã de rute pe mare si pe uscat prin care se asigura legãtura între Imperiul Roman la vest si imperiul dinastiei chineze Han la est, traversând Anatolia, Mesopotamia, Persia, pe drumuri situate la nordul si la sudul desertului Talkiman, pentru a ajunge în China. Din acest traseu se ramificau alte rute ce asigurau legãturi cu India de Nord, Asia de Sud-Est, Rusia si Arabia. Protectionismul a apãrut, în ultima parte a secolului al XVII-lea, nu numai ca un mecanism eficient de sporire a veniturilor statului, dar si ca urmare a faptului cã doctrinele mercantiliste deveniserã dominante în plan politic. Comertul era astfel conceput ca o competitie de sumã-zero: pierderile unui stat erau câstigul altuia. Nu era o strategie anticomercialã propriu-zisã, ci mai curând urmãrea maximizarea exporturilor si minimizarea importurilor prin promovarea industriei interne, simultan cu o limitare a importurilor. O schimbare semnificativã s-a petrecut la nivel politic si intelectual pe mãsurã ce climatul general se întorcea treptat împotriva mercantilismului, ca urmare a publicãrii în 1776, de cãtre Adam Smith, a lucrãrii Avutia natiunilor (si a tratatelor ulterioare), în care se demonstreazã posibilitatea sporirii câstigurilor reciproce ca urmare a comertului liber. Triumful partizanilor liberului schimb si începutul propriu-zis al acestei ere în Marea Britanie a avut loc la jumãtatea secolului al XIX-lea, o datã cu abrogarea asa-numitelor Corn Laws (legislatie care impunea tarife asupra importurilor de cereale), în 1846; revocarea în 1849 a Legilor privind Navigatia; si negocierea în 1860 a unui tratat comercial anglo-francez. Dorinta altor state de a se implica în acest tip de activitãti comerciale pe mãsurã ce se extindeau a determinat negocierea unor tratate bilaterale si o reducere proportionalã a nivelurilor de protectie. Conform acestui principiu, preferintele comerciale acordate de un stat partenerului sãu comercial cel mai favorizat se aplicã în mod egal tuturor celorlalte tãri, astfel încâtpolitica comercialã sã nu facã discriminãri între tãri. Efectul principiului natiunii celei mai favorizate este acela cã, dacã o tarã negociazã o reducere tarifarã cu unul dintre partenerii sãi, acea reducere are valabilitate în relatiile cu toti ceilalti parteneri comerciali. Expansiunea comertului, facilitatã de reducerea politicilor protectioniste si de scãderea costurilor de transport, a cãpãtat un avânt si mai mare pe mãsurã ce revolutia industrialã câstiga teren si infrastructurile de comunicatii se îmbunãtãteau.

Industrializarea: o Aplicarea tehnologiei de producere a energiei pe bazã de aburi pe cãile ferate si navale a îmbunãtãtit

semnificativ calitatea transportului international. o Industrializarea a dus la o sporire a cererii de materii prime.

Etalonul-Aur, instituit în anii 1870, a garantat formarea unui sistem international de plãti stabil, prin fixarea valorii principalelor valute mondiale în raport cu pretul aurului. Au reapãrut politicile protectioniste discriminatorii, pe mãsurã ce unele state abandonau principiul natiunii celei mai favorizate. Aceasta a determinat o reîntoarcere la protectionism. Se desfãsura o activitate comercialã intercontinentalã extinsã între zonele dezvoltate si cele în curs de dezvoltare si între Europa si America de Nord. Diplomatia internationalã a comertului era asiguratã în general prin negocieri bilaterale, precum aplicarea de mãsuri legale formale pentru garantarea prevederilor contractuale în timpul schimbului. S-au negociat o serie de acorduri internationale care au determinat formarea unor practici si standarde comerciale comune la nivel international. Perioada interbelica În urma crahului din 1929, protectionismul s-a rãspândit la scarã din ce în ce mai mare, pe mãsurã ce tãrile ridicau bariere comerciale si abandonau principiul natiunii celei mai favorizate, adoptând în schimb mãsuri discriminatorii. Tarifele si alte bariere deveneau mai ridicate, întrucât statele încercau sã adopte mãsuri protectioniste de tipul beggar-my—neighbour. Reducerea tarifelor si relansarea comertului se produceau de cele mai multe ori în interiorul acordurilor comerciale regionale sau imperiale. Comertul a contribuit într-adevãr la cresterea economicã, întrucât oferea piete mai extinse si permitea importuri de materii prime ieftine. Faptul cã depresiunea economicã din anii .30 a afectat toate tãrile lumii demonstreazã deopotrivã expansiunea globalã a sistemului comercial si importanta sa economicã. A fost semnalat faptul ca acolo unde comertul a avut un impact favorabil semnificativ asupra economiilor în curs de dezvoltare, acest lucru se datora în principal existentei unor structuri ale pietei interne suficient de avansate pentru a realiza câstiguri din comert, pe care sã le distribuie apoi în întreaga economie nationalã. Globalizarea comertului: de la epoca Etalonului-Aur la Marea Depresiune În perioada dintre 1870 si 1939, pietele bunurilor principale au cãpãtat o dimensiune globalã si, spre deosebire de alte perioade, aceasta a generat o specializare a tãrilor, astfel încât patternurile nationale de productie erau influentate tot mai mult de competitia pe plan global. Ascensiunea ordinii comerciale globale. Dezvoltarea comertului liber global Acordul semnat în 1944 la Bretton Woods nu instituia doar un sistem al cursurilor de schimb fixe, ci si fundamentul unei ordini comerciale multinationale. Carta de la Havana din 1947 prevedea o Organizatie Internationalã a Comertului, care sã supravegheze functionarea sistemului comercial global. Acordul General pentru Tarife si Comert (General Agreement on Tariffs and Trade . GATT), un forum multilateral pentru negocierea tarifelor, a devenit principala agentie consacratã comertului international. GATT a reprezentat baza regimului commercial postbelic. In 1995, a fost înlocuit de Organizatia Mondialã a Comertului (OMC), o institutie mult mai puternicã. Regimul GATT, pe care se bazeazã OMC, continea patru principii esentiale:

� nondiscriminarea (principiul natiunii celei mai favorizate); � reciprocitatea, care presupunea cã reducerea tarifelor dintr-o tarã ar trebui sã fie echivalatã de reduceri

operate de partenerii sãi comerciali;

� transparenta, în sensul cã natura mãsurilor comerciale trebuie sã fie clarã; � corectitudinea, principiu conform cãruia practicarea unor strategii de dumping, adicã de vânzare a

produselor sub pretul pietei, sau practicarea unor preturi abuzive de cãtre exportatori erau considerate incorecte, iar tãrile erau îndreptãtite sã instituie mãsuri de protectie împotriva lor.

Regimul OMC urmãreste reducerea sau eliminarea unei întregi game de bariere nontarifare si a diferentelor în termenii de comert între state. În plus, OMC este o institutie mult mai puternicã, întrucât comitetele sale de dezbateri au autoritatea de a lua decizii obligatorii atunci când regulile comerciale sunt subiectul unor controverse sau sunt încãlcate. Sub acest aspect, OMC reprezintã o fortã institutionalã importantã de liberalizare a comertului.