Povestea preafrumoasei Dochia

de Dumitru AlmasCică Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tanără, de vitează şi de frumoasă incat, atunci cand a văzut-o, impăratul Traian a prins mare dragoste pentru dansa. I-a zis: „Te-am văzut, Dochia, cu cat curaj ţi-ai apărat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, cand eu l-am biruit pe fratele tău Decebal şi am cucerit Dacia, iar războiul s-a sfarşit, vreau să vii cu mine la Roma. Vei trăi acolo in bogăţie şi mărire, in palatul meu cel cu pereţi auriţi şi impodobit numai cu lucruri scumpe. „Mulţumesc, impărate" a zis Dochia. Admir vitejia şi bunătatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge". „De ce?" „Pentru că sunt sora lui Decebal. Iar el şi-a curmat singur zileie ca să nu ajungă prizonierul tău. Oricit de frumos ar fi palatul tău, eu acolo tot o biată roabă aş fi. Şi apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, insoţeşte-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă in firea lui darzenia şi vitejia noastră şi măreţia voastră. Eu insă de aici nu plec, voiesc să mă ingrop aici, in pămintul sfant al Daciei". Traian impăratul i-a ascultat povaţa. Dar cand a aflat că Dochia a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriţă şi a urcat in munţi, departe, s-a supărat foc. Fiind el impărat mare şi puternic, a vrut ca măcar sora lui Decebal să-i fie, ca o podoabă in carul de triumf. Şi-a luat caţiva ostaşi credincioşi şi a pornit in urmărirea Dochiei. A mers zile şi săptămani, peste dealuri şi văi. A găsit-o abia in varful muntelui Ceahlău: păştea oile, pe un plai inclinat către soare, cu iarbă deasă şi flori multe albe, roşii şi albastre. „Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!". „Nu, impărate! mai bine mor ca fratele meu Decebal, decit s-ajung roabă." "Iţi vreau binele, Dochia: ai să trăieşti in "'mare bogăţie!" — „Dacă-mi vrei binele, lasă-mă in ţara mea, aici, in Dacia". Neiduplecato! Te iau cu de-a sila. Te răpesc!" Şi a şi făcut semn ostaşilor s-o prindă. Speriată, Dochia a ridicat miinile spre cer şi a şoptit: „Stană de piatră mă fac şi răman aici in ţara mea!". In adevăr, cat ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă, cu toate mioarele ei, răspandite pe pajişte, s-au prefăcut in stinci, infipte in piatra muntelui. Traian a incremenit şi el de uimire. Cind şi-a venit in fire, a zis: „N-am_ce face; dacii,bărbaţi si femei, sunt legaţi de ţara lor ca munţii şi stincile lor. Nu pot decat să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cat mai mulţi romani. Şi zicand aşa, Traian s-a intors la Roma. Iar pe muntele Ceahlău se vede şi azi o stancă inaltă, ca o păstoriţă, iar in jur cateva zeci de stanci răsfirate pe plai, ca nişte oi brumării. Din străbuni, romanii zic acelor stanci, „Baba Dochia cu turma ei de mioare".

Steagul cu cap de lup

de Dumitru AlmasCel mai viteaz şi mai inţelept rege al dacilor, stramoşii noştri, a fost Decebal. Incă de pe cand era băieţas era curajos, drept, cinstit, milos cu cei in suferinţă. Si vreau să vă spun că nu numai cu oamenii, ci şi cu animalele se purta cu grijă şi milă. Intr-o zi, umbland cu prietenul său Duran prin pădurile din preajma Sarmizegetusei, a găsit un pui de lup cazut intr-o prăpastie. Era mic, abia făcea ochi şi in cădere işi rupsese un picior. Tremura, scheuna, părea gata să moară. Decebal l-a dus in cetate, i-a legat piciorul rupt intre lopăţele şi l-a adăpostit intr-o şură. Cand s-a vindecat, a crescut mai mare şi mai voinic decat un caine ciobanesc. Era domesticit, bland cu cei buni şi aprig cu cei rai. Avea părul sur, aspru, gat gros, picioare puternice şi colţii ascuţiţi. Cand se infuria, scotea un scheunat subţire, ca un şuier, de care toţi cainii şi chiar oamenii se inspăimantau. Poate de aceea Decebal l-a numit Şuier şi l-a invăţat să adune vanatul săgetat de el in pădure. Odată, pe vreme de iarnă cu nameţi mari, Decebal s-a răzleţit de ceata vanatorilor. Şi iaca, intr-o poiană, s-a năpustit asupra lui o ceată de lupi flămanzi. In primele clipe Şuier şi-a sticlit ochii, parca bucuros că-şi vede fraţii. Decebal, langa tulpina unui fag, şi-a tras sabia cu varful curbat, să se apere de fiare. L-a chemat pe Şuier să-i fie de ajutor. Lupul imblanzit i-a venit la picioare. Dar haita de lupi a inconjurat copacul. Primul lup care a atacat a fost prins in curbura sabiei de tanarul prinţ şi crestat in ceafă. Ceilalţi lupi se pregăteau să sară... Deodată, Şuier s-a repezit intre lupi, incepand o luptă aprigă cu ei, scurmand si spulberand zăpada. Dar lupii erau numeroşi şi au prins să-l sfaşie cu colţii. Decebal, urcat in fag, ii străpungea cu săgeţile şi haita s-a retras in pădure, urland a paguba. Scorilo, tatăl lui Decebal, s-a minunat de curajul fiului sau. - Tata, Şuier m-a salvat!... Atunci toţi l-au vazut pe Şuier zăcand intre cei patru lupi săgetaţi, care inroşiseră zăpada. Şuier n-a mai trait. A murit privindu-şi stăpanul pe care l-a apărat cu credintă. Tanărul i-a cerut unui meşter fierar să-i făurească din aramă un cap de lup, cu gura căscată, un cap ca al lui Şuier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de punga lunga de trei coţi, care, prinsa de capul de lup de arama pus intr-o prajina de fier, şuieră in bataia vantului. Aşa s-a făcut steagul de luptă al dacilor.

Regele Decebal

Ne place sa spunem, cu mandrie, ca noi, romanii, avem doi mari stramosi: Traian si Decebal. Daca despre imparatul roman se cunosc mult mai multe lucruri, Imperiul Roman atingand in timpul domniei sale cea mai mare intindere, viteazul rege dac Decebal nu a fost atat de glorificat in cronici, desi este una dintre marile personalitati istorice ale acestor meleaguri. Totusi, o exceptionala descriere i-a facut istoricul grec Dio Cassius: “Decebal era priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind cand sa navaleasca si cand sa se retraga la timp, mester in a intinde curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere; pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut.”

Regele Decebal s-a nascut intre anii 55 si 60 (d.Hr.), ca fiu al regelui dac Scorilo, pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa existand o dovada scrisa: textul (in limba daca) “DECEBALUS PER SCORILO”. Talentul militar al tanarului dac l-a ridicat destul de repede pe Decebal in fruntea armatei, iar cand unchiul sau Duras - Diurpaneus a devenit prea batran pentru a mai fi rege, i-a cedat nepotului sau locul din fruntea poporului geto-dac. Era anul 87 (d.Hr.), imparatul roman Domitian pornise o ofensiva impotriva Daciei, iar getii aveau nevoie de un conducator tanar, neinfricat si inteligent. Iar acesta s-a dovedit a fi Decebal. De altfel, intreaga s-a domnie a fost la fel de zbuciumata, trebuind sa isi conduca de nenumarate ori armata in luptele cu legiunile romane atacatoare si murind in anul 106: a pierdut o batalie si si-a luat viata pentru a nu cadea in mainile dusmanilor.

Decebal nu a fost, ca rege, doar un bun comandant al armatei, chiar daca in domeniul militar a realizat cele mai multe: a antrenat oameni capabili sa conduca luptatorii, numindu-i “responsabili cu oastea”, a dotat armata sa cu cele mai noi arme de tip roman (prin aducerea unor mesteri latini), a primit chiar si dezertori din armata romana, de la care s-au aflat secretele dusmanilor etc. Pe plan social, a reusit sa formeze structurile neaparat necesare unui stat puternic: administratia, justitia si religia. Pe plan administrativ, Decebal a gandit si a construit un sistem executiv, in care fiecare ramura economica era condusa de un “prefect”. In justitie au fost instruiti si adusi oameni noi, pentru a putea sa faca dreptate; acelasi lucru s-a intamplat si in invatamant, despre care Decebal credea ca trebuie dezvoltat cat mai bine.

Sub conducerea lui Decebal, comertul a redevenit infloritor, chiar pe directia Dacia - Imperiul Roman, iar agricultura a continuat sa fie una dintre indeletnicirile de baza ale dacilor si principala sursa de venit pentru cei mai multi, prin productii foarte mari de cereale, ovine si produse apicole (in special miere). Nici industria nu a fost neglijata, extragerea si prelucrarea metalelor fiind, de asemenea, foarte dezvoltate. Dacii prelucrau atat metale feroase - pentru arme, in special, dar si metale pretioase - din care realizau superbe podoabe, multe dintre acestea ajungand - din vistieria regala daca - in tezaurele Imperiului Roman.

In politica sa externa, Decebal a imbinat cu inteligenta actiunile militare cu cele diplomatice. Dupa ce, in anul 87, l-a invins, la Turnu Rosu, pe generalul roman Fuscus, trimisul imparatului Domitian, Decebal a trebuit sa lupte din nou, anul urmator, cu ostile romane conduse de generalul Tettius Iulianus. Cea mai grea dintre batalii s-a dat la Tapae si s-a incheiat cu o victorie neclara a romanilor, care totusi nu au profitat de aceasta, incheind cu dacii, in anul 89, o pace considerata drept “rusinoasa” de Roma. Aici venise la putere un nou imparat: Marcus Ulpius Traianus. Adica, Traian.

Dupa trei ani de pregatiri, la 25 martie 101, Traian pleaca din Roma pentru a intra in Dacia, in fruntea unei armate formate din 14 legiuni, totalizand 150.000 de soldati (cea mai mare oaste la acea data). Confruntarea are loc, din nou, la Tapae, unde se da o noua batalie sangeroasa, cu multe victime in ambele tabere. Totusi, Traian cucereste teritoriul apropiat si se stabileste peste iarna in depresiunea Hategului. Pentru a izola acest nucleu, Decebal ataca garnizoanele romane de la sudul Dunarii, obligandu-l astfel pe Traian sa duca jumatate din armata dincolo de fluviu. Din pacate, gheata prea subtire care acoperea Dunarea cedeaza sub picioarele oamenilor lui Decebal si multi dintre daci se ineaca inainte de a-si fi incheiat misiunea. Planul este compromis. Primavara aduce inceperea unei noi ofensive romane, in timpul careia Maximus cucereste cetatea Costesti si o ia prizoniera pe sora lui Decebal, iar Lusius Quietus patrunde adanc in Dacia prin pasul Vulcan.

Era mult prea mult. Decebal merge atunci la Traian si ii propune pacea. Desi se afla la poalele capitalei dacice si ar fi putut continua atacurile decisive, Traian accepta pacea, in schimbul careia il obliga pe Decebal sa predea toti soldatii dezertori si mesterii romani (care lucrau pentru daci) si sa darame zidurile cetatilor. Apoi, Traian il angajeaza pe Apolodor din Damasc sa construiasca vestitul pod

peste Dunare, de la Drobeta, si aduna - razboinic - armata. Decebal nu respecta nici el conditiile in care se incheiase pacea, fapt care il determina pe Traian sa plece din nou de la Roma, spre Dacia, in fruntea Legiunii I Minerva.

Era 4 iunie 105. In fata acestui pericol urias, Decebal este parasit de cateva dintre capeteniile geto-dace. Totusi, printr-o actiune abila era aproape sa reuseasca asasinarea lui Traian, obtinand in schimb capturarea lui Longinus. Desi aceste actiuni aveau drept scop sa-l faca pe Traian sa se retraga, imparatul roman trece la ofensiva. Romanii intra in Dacia pe trei cai: Tapae, pasul Vulcan si pasul Oituz. Dupa multe batalii prin munti, armata romana trece de trupele de luptatori daci, apoi de sistemul de cetati si ajunge la poalele capitalei dacice, Sarmizegetusa. Dacii rezista eroic, dar sunt tradati de unul dintre oamenii lor. Acesta le-a spus dusmanilor pe unde treceau conductele de apa ce alimentau orasul, romanii le-au taiat, iar cetatea nu mai avea sanse sa reziste. Decebal se retrage impreuna cu cateva capetenii spre nord-est, pentru a incerca sa reorganizeze apararea. Este tradat din nou si descoperit de romani.

Pentru a nu cadea viu in mainile dusmanilor, regele dac se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in provincie romana.

In memoria luptelor dintre romani si daci, Apolodor din Damasc a realizat, in anul 113, un imens monument (inalt de aproape 30 de metri): Columna lui Traian. La loc de cinste, printre atatea scene de lupta, figura demna a lui Decebal dainuie in amintirea glorioasei sale domnii, in fruntea statului dac.

STRAMOSII NOSTRI, DACII

Dacii sau geto - dacii făceau parte din marele neam al tracilor.

Erau organizaţi in triburi ce se răspandeau pe intreg teritoriul dintre Tisa, Munţii Carpaţi,

Nistru, Marea Neagră, precum şi de o parte şi de  alta a Dunării inferioare.

Aveau o civilizaţie dezvoltată; băteau monedă, extrăgeau aurul şi argintul, pe care le prelucrau

cu multă pricepere sub formă de bijuterii, obiecte de cult, etc.

    

              Monezi dacice din aur                   Coif dacic din aur

Se ocupau in principal cu agricultura, apicultura, păstoritul şi stăpaneau tehnica olăritului,

fiind descoperite vase şi obiecte din ceramică deosebite.

     Ceramică dacică

 

Vechii greci ii numeau geţi sau geto - daci. Romanii, le spuneau daci, iar teritoriului lor  Dacia. Erau

renumiţi pentru organizarea, vitejia şi hărnicia lor.

 

Nucleul statului dac a fost in zona Munţilor Orăştiei (jud Hunedoara), in principal la

Sarmisegetuza Regia , in jurul căreia au construit un sistem de cetăţi fortificate, precum şi 

aşezări infloritoare intre care se făcea un comerţ infloritor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Marele Sanctuar de la Sarmisegetuza(vedere parţială).

 

Burebista a fost primul rege dac care a unit, in anul 82 I.Hr., triburile geto-dace, intr-un

singur regat, mare şi puternic. Cucerirea de catre daci a cetatilor grecesti de la malul Marii Negre, a facut

ca acestia sa intre in conflict cu Roma pe tronul careia se afla Cezar, care a planuit o campanie cu o

puternica armata impotriva dacilor. A fost insa asasinat in anul  44 i.Hr. si planul nu a mai fost pus in

aplicare. Tot in acelasi an a fost asasinat si Burebista.

                     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(foto) Dacia in timpul regelui Burebista.

 

După asasinarea lui Burebista, regatul dac s-a faramitat in 4 - 5 regate mai mici.

La inceputul sec. I d.Hr., regii daci ai acestor regate au dus mai multe bătălii impotriva romanilor

care incercau ocuparea teritoriilor dace.

Cea mai cunoscută, in acele timpuri, a fost prima bătălie de la Tapae (anul 87 d.Hr.) in care

romanii au suferit o infrangere de răsunet.

Nobilul dac care a condus armata dacilor in aceasta batalie(Diurpaneus), a

fost declarat semizeu de

catre daci, urmand ca in locul lui să fie ales un alt rege.

In acelasi an (87 d.Hr.), in locului fostului conducator, a fost ales ca rege, Decebal . ( dupa unele

opinii numele de Decebal ar fi o porecla a lui Diurpaneus, care inseamna "cel viteaz", obtinuta ca

o recunoastere a victoriei de la Tapae asupra romanilor in anul 87 d.Hr.)

El a fost recunoscut ca rege de către toţi dacii. Sub conducerea lui Dacia a ajuns la apogeul

puterii şi infloririi sale, fapt ce a stirnit ingrijorarea şi furia romanilor,care vor dori şi mai mult

sa cucerescă aceste teritorii.

Romanii au revenit dupa un an, in 88 d.Hr., cu forţe noi şi mai numeroase şi, dupa o noua batalie, tot la 

Tapae, armata romana condusa de generalul Tettius Iulianus. In urma  acestei batalii Domitian a

incheiat un tratat de pace cu Decebal, in conditii avantajoase pentru daci.

In anul 89 d.Hr., pe tronul Romei a fost incoronat imparatul Traian. Acesta a repectat  tratatul incheiat de

Domitian cu Decebal pana in anul 101d.Hr., timp in care a pregatit razboiul de cucerire a Daciei.

In primavara anului 101 d.Hr. a pornit prima campanie impotriva lui Decebal care l-a asteptat cu armata

sa  tot la Tapae. Luptele au fost crancene si cu pierderi mari de ambele parti, iar lupta s-a incheiat

nedecis, romanii retragandu-se pentru a evita o infrangere rusinoasa, dar sustinand ca au castigat

batalia.

Toata iarna Traian a pregatit campania impotriva Daciei cu mai multa atentie si cu mai multe

forte.  In primvara anului 102 d.HR. a pornit razboiul care avea sa ii aduca victoria atat de dorita. Mai intai,

ajutat de o puternica flota care a coborat pe Dunare, a atacat Dobrogea, invingandu-i pe dacii  de la

sud de Dunare in batalia de la Tropaeum Traiani.  Acum se putea indrepta impotriva dacilor de la nordul

Dunarii.

In vara anului 102 d.Hr. imparatul Traian si-a indreptat trupele spre Sarmisegetuza. O noua batalie a avut

loc tot la Tapae, incheiata de data aceasta cu victoria lui Traian. Dupa victorie, armatele lui Traian s-au

indreptat spre Sarmisegetuza, pe care au inconjurat-o. La cererea dacilor a fost incheiat un tratat de pace

in conditiile puse de romani, dar care a insemnat de fapt o pace pregatitoare de razboi. Astfel incepand

cu anul 105 d.Hr . imparatul Traian a inceput pregatiri militare ample ( printre altele a construit  podul

peste Dunare de la Drobeta) pentru atacul final asupra capitalei Daciei - Sarmisegetuza pe care voia sa

o incercuiasca. Dupa lupte inversunate cetatile dacice cad pe rand sub ocupatia romana iar capitala,

Sarmisegetuza, este incercuita si aseidata cu toata puterea, in anul 106 d.Hr., din martie pana in iulie,

cand,  dupa sinuciderea lui Decebal, cetatea este cucerita, pradata si distrusa cu salbaticie.

 

 

 

 

 

 

 

Decebal s-a sinucis sub privirile soldaţilor romani, pentru a nu cădea in sclavie.

Deci, se poate spune ca abia după trei războaie grele ( unul intre 87-89 d.Hr.,sub domnia lui

Domiţian,si doua intre 101-102 şi 105-106 d.Hr.sub domnia lui Traian) legiunile romane au reuşit să-i

invingă pe neinfricaţii daci.

Regatul dac a devenit  provincia romană Dacia, căreia romanii i-au construit o nouă capitală,

denumită Sarmisegetuza Ulpia Traiana, aflată in apropierea fostei capitale a dacilor

Sarmisegetuza Regia.

 

         

Decebal                                          Traian

 

Romanii au considerat infringerea dacilor ca pe o foarte mare victorie.Din ordinul

impăratului Traian, la Roma, s-a sărbatorit timp de 123 zile. In cinstea victoriei, Traian a

ridicat, in Forul roman, Columna ce-i poartă numele.

O copie a Columnei se află şi la Muzeul de  Istorie Naţională a Romaniei din Bucureşti.

Pe ea sunt sculptate scene din luptele impotriva dacilor. De asemenea, in Dobrogea, ( care se

afla sub stăpinire romană din jurul anului 27 i.Hr. ), a fost ridicat  Mausoleul de la Adamclisi, care evocă,

şi el, victoria asupra dacilor.

 

Imensul tezaur dacic precum şi o bogată pradă de război au fost duse la Roma unde au

fost folosite pentru redresarea  financiară a imperiului, slăbit după indelungatele lupte

impotriva dacilor.

 

         

Columna lui Traian(Roma)            Mausoleul de la Adamclisi(Dobrogea)

 

In timpul stăpanirii romane, dacii au trecut printr-un proces complex şi indelungat de

romanizare, in urma căruia s-a format o populaţie compactă daco-romană ce vorbea

latina populară.

In decursul secolelor această populaţie a evoluat, formand in timp, poporul roman.

 

Legenda steagului cu cap de lup al dacilor

Cel mai viteaz si mai intelept rege al dacilor, stramosii nostri, a fost Decebal. Inca de pe cand era baietas era curajos, drept, cinstit, milos cu cei in suferinta.

Si nu numai cu oamenii, ci si cu animalele se purta cu grija si mila. Intr-o zi, umbland cu prietenul sau Duran prin padurile din preajma Sarmizegetusei, a gasit un pui de lup cazut intr-o prapastie. Era mic, abia facea ochi si in cadere isi rupse un picior. Tremura, scheuna, parea gata sa moara.

Decebal l-a dus in cetate, i-a legat piciorul rupt intre lopatele si l-a adapostit intr-o sura. Cand s-a vindecat, a crescut mai mare si mai voinic decat un caine ciobanesc. Era domesticit, bland cu cei buni si aprig cu cei rai. Avea

parul sur, aspru, gat gros, picioare puternice si coltii ascutiti. Cand se infuria, scotea un scheunat subtire, ca un suier, de care toti cainii si chiar oamenii se inspaimantau. Poate de aceea Decebal l-a numit Suier si l-a invatat sa adune vanatul sagetat de el in padure.

Odata, pe vreme de iarna cu nameti mari, Decebal s-a razletit de ceata vanatorilor. Si iaca, intr-o poiana, s-a napustit asupra lui o ceata de lupi flamanzi. In primele clipe Suier si-a sticlit ochii, parca bucuros ca-si vede fratii. Decebal langa tulpina unui fag, si-a tras sabia cu varful curbat, sa se apere de fiare. L-a chemat pe Suier sa-i fie de ajutor. Lupul imblanzit i-a venit la picioare. Dar haita de lupi a inconjurat copacul. Primul lup care a atacat a fost prins in curbura sabiei de tanarul print si crestat in ceafa. Ceilalti lupi se pregateau sa sara... Deodata Suier s-a repezit intre lupi incepand o lupta apriga cu ei, scurmand si spulberand zapada. Dar lupii erau numerosi si au prins sa-l sfasie cu coltii. Decebal urcat in fag ii strapungea cu sagetile si haita s-a retras in padure urland a paguba.

Scorilo, tatal lui Decebal, s-a minunat de curajul fiului sau. - Tata, Suier m-a salvat!... Atunci toti l-au vazut pe Suier zacand intre cei patru lupi sagetati care inrosisera zapada.

Suier n-a mai trait. A murit privindu-si stapanul pe care l-a aparat cu credinta.

Tanarul i-a cerut unui mester fierar sa-i faureasca din arama un cap de lup, cu gura cascata, un cap ca al lui Suier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de punga lunga de trei coti, care prinsa de capul de lup de arama pus intr-o prajina de fier suiera in bataia vantului.

Asa s-a facut steagul de lupta al dacilor.