d.a._bac_doc.20.docx

8
Analiza și interpretarea documentelor istorice prevăzute de programa de BAC-2015 Doc.20„…ArticolulIV.Hotarul dintre cele două state să fie rîul Prut(...). Dar fiind că Înalta Împărăţie a cedat statului Rusiei teritoriul situat în stînga Prutului, cu cetăţile existente şi cu oraşele şi cu toţi locuitoriilor, tocmai de aceea mijlocul rîului Prut să fie hotar între cele două state(...). ArticolulV. Împărăţia Rusiei înapoieze şi să predea Înaltei Împărăţii Otomane pămîntul Moldovei de pe partea dreaptă a rîului Prut, de care s-a amintit mai înainte, precum şi Ţara Românească şi Oltenia aşa cum se află în prezent(...).” Din Tr a tatul d e pace ruso-turc încheiat la 16/28 mai 1812, la Bucureşti. Variante de răspuns pentru documentul 20. 1. Explicația termenilor subliniați. Tratat de pace - este un acord între două sau mai multe entități aflate în conflict, (de obicei țări sau guverne), care pune capăt în mod oficial stării de război dintre cele două părți. Tratatul de pace diferă dearmistițiu , care este un acord pentru oprirea ostilităților, de capitulare, în care o armată este de acord să depună armele, sau o încetare a focului, în care părțile cad de acord să înceteze luptele temporar sau pe termen nelimitat. 2. Enunțuri cu termenii subliniați ce exprimă adevăr istoric și reflecta tema la care se referă documentul. Prin articolele 4 și 5, ale tratatului de pace semnat la 16/28 mai 1812 la București, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817), autoritățile țariste denumind în 1813 noua regiune ocupată în "Bessarabia". 3. Evenimente care au tangență cu informațiile din document și la care se referă documentul. A. 1806-1812 – războiul ruso- turc.

Upload: nagrineac

Post on 05-Sep-2015

214 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Analiza i interpretarea documentelor istoriceprevzute de programa de BAC-2015

Doc.20ArticolulIV.Hotarul dintre cele dou state s fie rul Prut(...). Dar fiind c nalta mprie a cedat statului Rusiei teritoriul situat n stnga Prutului, cu cetile existente i cu oraele i cu toi locuitoriilor, tocmai de aceea mijlocul rului Prut s fie hotar ntre cele dou state(...).ArticolulV. mpria Rusiei s napoieze i s predea naltei mprii Otomane pmntul Moldovei de pe partea dreapt a rului Prut, de care s-a amintit mai nainte, precum i ara Romneasc i Oltenia aa cum se afl n prezent(...).Din Tratatul de pace ruso-turc ncheiat la 16/28 mai 1812, la Bucureti.

Variante de rspuns pentru documentul 20.1. Explicaia termenilor subliniai.Tratat de pace - este un acord ntre dou sau mai multe entiti aflate n conflict, (de obicei ri sau guverne), care pune capt n mod oficial strii derzboidintre cele dou pri.Tratatul de pace difer dearmistiiu, care este un acord pentru oprirea ostilitilor, decapitulare, n care o armat este de acord s depun armele, sau oncetare a focului, n care prile cad de acord s nceteze luptele temporar sau pe termen nelimitat.2. Enunuri cu termenii subliniai ce exprim adevr istoric i reflecta tema la care se refer documentul.Prin articolele 4 i 5, ale tratatului de pace semnat la 16/28 mai 1812 la Bucureti, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km, cu 482.630 de locuitori, 5 ceti, 17 orae i 695 de sate, (conform cu recensmntul ordonat de autoritile ariste n1817), autoritile ariste denumind n1813noua regiune ocupat n "Bessarabia".3. Evenimente care au tangen cu informaiile din document i la care se refer documentul.A. 1806-1812 rzboiul ruso- turc.B. Iulie 1807 - pacea de la Tilzit din iulie 1807, conform creea Principatele snt ntroduse n sfera de influen a Rusiei, care devenea astfel protectoarea lorC. octombrie1811 - tratativele ruso-otomane de la Giurgiu, care aveau drept obiectiv principal determinarea hotarului dintre Rusia i Imperiul Otoman n Europa, rusii cernd ca hotarul s fie stabilit ntre Moldova i ara Romneasc, care ar fi avut ca rezultat ncorporarea ntregii Moldove la Imperiul Rus.D. mai 1812 ca urmare atratatului de pace semnat la 16/28 mai la Bucureti, Imperiul Rus anexeaz teritoriul dintre Nistru i Prut , numit mai trziu Basarabia.4. Consecinele Tratatului pentru populaia dintre Prut i Nistru. Asimilarea populaiei autohtone a Basarabiei: n urma anexrii Basarabiei, autoritile ariste au procedat la aciuni de asimilare a populaiei. Rusia a impus regimul de ocupaie o administraie format din strini i a trecut treptat la asimilarea populaiei autohtone. n 1830 Rusia a nchis frontiera pe Prut . Limba romn [numit moldoveneasc], care dup 1812 era facultativ n colile basarabene, a fost suprimat definitiv la 1873. Conform unor estimri, nainte de unirea Basarabiei cu Romnia n provincie erau 1082 coli primare ruseti i nici o coal primar romneasc. Asimilarea (rusificarea) a continuat i n perioada sovietic. Colonizarea Basarabiei: n urma anexrii s-a efectuat o colonizare a noii provincii: n partea din nord i centru cu ucraineni (care au format sate ntregi), dar mai ales n sud n Bugeac. Astfel, n primii ani dup anexare, Basarabia a fost colonizat cu 48 de sate de bulgari (dup Ion icanu: 30) adui de peste Dunre (inclusiv gguzi), cu 27 de sate cu populaie german n Bugeac [o colonie german a existat i n orelul Rcani din judeul Bli, not A.L.], cu 16 sate de evrei, cu 11 sate ruseti i czceti, cu 2 sate de igani i cu 1 sat de elveieni, n total 124 de sate, ceea ce echivala cu o jumtate din numrul trgurilor i satelor mari ale Basarabiei [28]. Se tie c n Bugeac exist i un sat albanez comuna Caracurt, plasa Bolgrad, jud. Ismail. Ctre 1848 n Basarabia erau peste 1760 de sate, orele i trguri . Colonizrile oraelor au continuat i n perioada sovietic, n timpul industrializrii RSSM. Rluirea Basarabiei: Datorit colonizrii din sudul Basarabiei, dup reanexarea Basarabiei din 28 iunie 1940, autoritile sovietive de ocupaie au impus o grani ucraineano-moldoveneasc n interiorul Basababiei, sub pretextul respectrii criteriului etnic, adic a fost stabilit o grani n Basarabia ntre localitile populate de moldoveni i localitile colonitilor basarabeni din sudul Basarabiei. Grania respectiv este n vigoare i astzi. Represiunea din 1940 i de dup rzboiul al doilea mondial: O consecin a anexrii Basarabiei n 1812 a fost represiunea efectuat de autoritile sovietice n 1940 i dup rzboiul al doilea mondial: execuii i deportri n mas, foamete organizat, colectivizare forat, industrializare forat i colonizri etc.. Dac nu ar fi existat anexarea din 1812, regimul stalinist nu ar fi avut vreun temei s cear Basarabia n mod ultimativ, n iunie 1940, de la statul romn. Oprirea procesului de dezvoltare a contiinei naionale a populaiei autohtone a Basarabiei i schimbarea mentalitii:n urma anexrii Basarabiei, a fost oprit procesul de dezvoltare a contiinei naionale a basarabenilor autohtoni. n prezent, populaia din Moldova de Vest (din cadrul Romniei) i din nordul Bucovinei (raioanele Hera, Storojine i Adncata din regiunea Cernui) se identific din punct de vedere etnic ca romni, n timp ce o bun parte a populaiei Republicii Moldova i din raioanele Noua Suli, Reni .a. (Basarabia) se identific drept moldoveni. n timp ce n cadrul statului romn i n Imperiul Austro-Ungar procesul de dezvoltare a contiiei naionale a populaiei autohtone de pe teritoriul vechiului Principat al Moldovei s-a dezvoltat n mod firesc, n Basarabia acest proces a fost ntrerupt. n provincia arist nu a existat o intelectualitate numeroas i influent, care s contribuie la dezvoltarea contiiei naionale a maselor largi ale populaiei (personaliti notorii basarabene au fost nevoite s se refugieze n dreapta Prutului: B.P. Hasdeu, Constantin Stere .a.). Anexarea la 1812 a Basarabiei are drept consecin faptul c pn i n prezent n cadrul unui popor exist o divizare: peroane aparinnd aceleiai culturi, avnd aceleai tradiii, vorbind acelai grai (moldovenesc) al limbii romne se identific diferit (romni i moldoveni), existnd chiar disensiuni ntre cele dou mari grupuri n Republica Moldova i n regiunea Cernui. Preteniile din prezent ale autoritilor Feredaiei Ruse conform crora Basarabia este pmnt rusesc: Datorit anexrii Basarabiei n 1812, pn n prezent autoritile Rusiei consider teritoriul n cauz drept rusesc. 5. Hrta. Europa n anul 1812.

6. Harta. Expansiunea rus n jurul Mrii Negre, 1700-1812.

6. Harta. Gubernia Basarabia, 1883.