d i s p o z i Ţ i a nr. 15 din 11.02

24
1 D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02.2021 privind aprobarea Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2021 la nivelul Comunei PesacPrimarul Comunei Pesac, Judeţul Timiş: Având în vedere următoarele: - adresa nr. 4.603.099/08.02.2021 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT al Județului Timiș înregistrată la Primăria Comunei Pesac sub nr. 431/08.02.2021; - prevederile art. 27 lit. c) şi ale cap. V din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată (r1), cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 14 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile H.G. nr. 308/1995 privind organizarea şi funcţionarea activităţii de pregătire în domeniul apărării civile; - Ordinul Administraţie Publică nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi instruirea în domeniul protecţiei civile, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul Administraţie Publică nr. 89/2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregatire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul Administraţie Publică nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă; - precizările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş privind elaborarea documentelor de planificare şi conducere a activităţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă în anul 2020, aprobate de către Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Timiş prin Planul de Pregătire în Domeniul Situaţiilor de Urgenţă la nivelul Judeţului Timiș în anul 2021 având nr. 4.602.833 din 01.02.2021; În temeiul art. 155, art. 196 alin. (1) lit. b), art. 197-200 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, D I S P U N E : Art. 1. Se aprobă „PLANUL DE PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ ÎN ANUL 2021la nivelul Comunei Pesac, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta dispoziţie. - ROMÂNIA PRIMĂRIA COMUNEI PESAC Judeţul Timiş, 307316, Pesac, nr.360, ap.nr.1, CIF: 23062754 Telefon/Fax: 0256-382888; e-mail: [email protected], www.primariapesac.ro

Upload: others

Post on 16-Oct-2021

6 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

1

D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02.2021

privind aprobarea „Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2021 la nivelul

Comunei Pesac”

Primarul Comunei Pesac, Judeţul Timiş:

Având în vedere următoarele:

- adresa nr. 4.603.099/08.02.2021 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT al

Județului Timiș înregistrată la Primăria Comunei Pesac sub nr. 431/08.02.2021;

- prevederile art. 27 lit. c) şi ale cap. V din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă,

republicată (r1), cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederile art. 14 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu

modificările şi completările ulterioare;

- prevederile H.G. nr. 308/1995 privind organizarea şi funcţionarea activităţii de pregătire în

domeniul apărării civile;

- Ordinul Administraţie Publică nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind

Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi instruirea în domeniul protecţiei civile, cu

modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul Administraţie Publică nr. 89/2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare,

organizare, pregatire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, cu modificările şi

completările ulterioare;

- Ordinul Administraţie Publică nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind

constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă;

- precizările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş privind

elaborarea documentelor de planificare şi conducere a activităţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă în

anul 2020, aprobate de către Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului

Timiş prin Planul de Pregătire în Domeniul Situaţiilor de Urgenţă la nivelul Judeţului Timiș în anul

2021 având nr. 4.602.833 din 01.02.2021;

În temeiul art. 155, art. 196 alin. (1) lit. b), art. 197-200 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul

administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

D I S P U N E :

Art. 1. Se aprobă „PLANUL DE PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE

URGENŢĂ ÎN ANUL 2021” la nivelul Comunei Pesac, conform Anexei care face parte integrantă din

prezenta dispoziţie.

- R O M Â N I A

PRIMĂRIA COMUNEI PESAC

Judeţul Timiş, 307316, Pesac, nr.360, ap.nr.1, CIF: 23062754

Telefon/Fax: 0256-382888; e-mail: [email protected], www.primariapesac.ro

Page 2: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

2

Art. 2. Prezenta dispoziţie se comunică, prin grija secretarului general al comunei:

- Instituţiei Prefectului-Judeţului Timiş - Serviciul controlul legalității, aplicării actelor

cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;

- Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş;

- Membrilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Pesac;

- Conducătorilor instituţiilor publice şi agenţilor economici din responsabilitatea

nemijlocită a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Pesac;

- S.V.S.U. Pesac;

- Prin afişaj, atenţiei publice.

PRIMAR, CONTRASEMNEAZĂ

TOMA CORNEL Secretar General al Comunei,

DUMITRAŞ ANGELICA

CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE DISPOZIȚIE A PRIMARULUI COMUNEI PESAC,

DUPĂ SEMNĂTURA SA ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL COMUNEI PESAC

PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE EMITERII DISPOZIȚIEI PRIMARULUI COMUNEI PESAC NR. 15 / 2021

Nr.

crt. OPERAȚIUNI EFECTUATE Data

ZZ/LL/AN

Semnătura persoanei

responsabile să efectueze

procedura

0 1 2 3

1 Semnarea dispoziției1) 11/02/2021

2 Comunicarea către prefectul județului2) 12/02/2021

3 Aducerea la cunoștință publică3+4) 12/02/2021

4 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual3+4) -

5 Dispoziția devine obligatorie5) sau produce efecte juridice6), după caz 12/02/2021 Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ:

1) art. 240 alin. (1): „Primarul, ..., prin semnare, învestește cu formulă de autoritate executarea actelor administrative emise ... în exercitarea

atribuțiilor care îi revin potrivit legii.”; 2) art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică dispozițiile primarului comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de

la data ... emiterii.; 3) art. 197 alin. (4): „ ... dispozițiile se aduc la cunoștința publică și se comunică, în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.”; 4) art. 199 alin. (1): „Comunicarea ... dispozițiilor cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la

data comunicării oficiale către prefect.”; 5) art. 198 alin. (1): „... dispozițiile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică.”; 6) art. 199 alin. (2): „ ... dispozițiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se

adresează.”

Page 3: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr.. 336600,, LLoocc.. PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

JUDEȚUL TIMIȘ

COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

PRIMĂRIA COMUNEI PESAC

PLANUL DE PREGĂTIRE

ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

ÎN ANUL 2021

LA NIVELUL COMUNEI PESAC Nr. 434/10.02.2021

Anexa la Dispoziția Primarului

Nr. 15 din 11.02.2021

AVIZAT,

INSPECTOR ŞEF

AL INSPECTORATULUI PENTRU SITUAȚII

DE URGENȚĂ “BANAT” AL JUDEȚULUI

TIMIȘ

Colonel,

Ing. MIHOC Lucian-Vasile

____________________

_______________________

APROB,

PREȘEDINTELE COMITETULUI LOCAL

PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

PRIMAR

TOMA CORNEL

____________________

ÎNTOCMIT,

INSPECTOR DE PROTECŢIE CIVILĂ Stoian Sebastian-Manuel

_______________________

Page 4: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

1 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

C U P R I N S

I. Baza legală .................................................................................................................................. 2

II. Obiectivele pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă ........................................................... 3

- obiective generale

- obiective specifice

III. Organizarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă .......................................................... 4

IV. Planificarea pregătirii pe niveluri de competenţă, structuri funcţionale şi categorii de personal

organizate de:

IV.1. Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă

– Ciolpani și Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Cluj-Napoca ................................. 6

IV.2. Inspectoratul pentru situații de urgență, comitetele pentru situații de urgență, centrele

operative pentru situații de urgență, celulele de urgență, serviciile voluntare și private pentru

situații de urgență, instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități în zona

de competență ……………………………………………………………………………….…. 6

V. Planificarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă prin antrenamente, exerciţii şi

concursuri de specialitate ................................................................................................................ 6

VI. Temele orientative privind pregătirea serviciilor publice voluntare şi serviciilor private pentru

situaţii de urgenţă ......................................................................................................................... 7

VII. Furnizorii autorizaţi potrivit legii, care organizează programe de formare profesională în

ocupaţii din domeniul reglementat de IGSU ...................................................................................7

VIII. Evidenţa și evaluarea pregătirii ...............................................................................................7

IX. Asigurarea logistică şi financiară ............................................................................................. 9

ANEXE :

- Anexa nr.1- Planificarea pregătirii pe niveluri de competenţă, structuri funcţionale şi

categorii de personal;

- Anexa nr.2 - Planificarea reprezentanților instituției prefectului, a personalului cu

funcții de conducere și atribuții în domeniul situațiilor de urgență din administrația

publică locală și din servicii descentralizate și deconcentrate, la cursurile de pregătire în

anul 2020;

- Anexa nr.3 - Planificarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă prin

antrenamente, exerciţii şi concursuri de specialitate;

- Anexa nr.4 - Tematica orientativă de pregătire a serviciilor voluntare și private pentru

situaţii de urgenţă;

- Anexa nr.5 - Furnizorii autorizaţi potrivit legii, care organizează programe de formare

profesională în ocupaţii din domeniul reglementat de IGSU.

Page 5: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

2 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

I. Baza legală

În anul 2021, planificarea, organizarea şi desfăşurarea pregătirii personalului din cadrul

autorităţilor, organismelor şi structurilor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă se execută

conformitate cu prevederile prezentului plan, având la bază următoarele acte normative:

Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare;

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările

ulterioare;

Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi

completările ulterioare;

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului României nr. 308/1995 privind organizarea şi funcţionarea

activităţii de pregătire în domeniul apărării civile;

Hotărârea Guvernului României nr. 846/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de

management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung;

Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 712/2005 privind instruirea

salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, modificat şi completat prin Ordinul

Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 786/2005;

Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 160/2007 pentru aprobarea

Regulamentului de planificare, organizare, desfăşurare şi finalizare a activităţii de

prevenire a situaţiilor de urgenţă prestate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii

de urgenţă;

Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 89/2013 pentru aprobarea Regulamentului de

planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de

urgenţă executate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile

subordonate, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de

performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a

serviciilor private pentru situaţii de urgenţă;

Ordonanța Guvernului României nr. 129/2000, republicată, privind formarea profesională

a adulţilor, cu modificările şi completările ulterioare;

Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr.

2/IG din 04.01.2019 pentru aprobarea structurii-cadru a Planului de pregătire în domeniul

situațiilor de urgență;

Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr.

78.542/IG din 30.09.2020 privind Planificarea numerică a personalului de specialitate cu

atribuții în domeniul situațiilor de urgență la cursurile de formare profesională organizate

în anul de pregătire 2020-2021;

Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr.

92.078/15.01.2021 pentru aprobarea Concepţiei generale privind desfăşurarea activităţii de

prevenire a situaţiilor de urgenţă în anul 2021;

Protocol între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educaţiei Naţionale nr.

6270/9647 din 2013 privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor

și studenților din învățământul național preuniversitar și superior;

Page 6: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

3 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

Protocol de colaborare între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi

Secretariatul de Stat pentru Culte nr. 165198/C-1557 din 2015 privind promovarea unor

campanii de educare şi informare a populaţiei în cadrul comunităţilor religioase/parohiale.

II. Obiectivele pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă

1. Obiectiv general

Cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp

scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi

adecvate de protecţie a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau

limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului.

2. Obiective specifice

Optimizarea activităţii de identificare, monitorizare şi gestionare a tipurilor de riscuri

generatoare de dezastre naturale şi tehnologice existente pe teritoriul judeţului Timiş.

Informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este

expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la

dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune premergător, pe timpul şi ulterior

producerii situaţiilor de urgenţă.

Organizarea şi asigurarea stării de operativitate optime a serviciilor voluntare şi

serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor

necesare ale personalului acestora pentru asigurarea desfăşurării eficiente a activităţilor

de prevenire în sectoarele de competenţă.

Înştiinţarea oportună a autorităţilor administraţiei publice locale despre evoluţia spre

dezastru a factorilor de risc, cât şi în cazul apariţiei pericolului iminent al acţiunilor

militare şi alarmarea populaţiei în cazul producerii acestora precum şi în situaţiile de

urgenţă;

Protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi arhivistice precum şi a

mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;

Realizarea preventivă a măsurilor de protecţie civilă prin evacuare, adăpostire, asanare

pirotehnică, asistenţă sanitară şi decontaminare;

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a reprezentanților instituțiilor prefectului, a

personalului comitetului județean pentru situații de urgență, personalului cu funcții de

conducere și atribuții în domeniul situațiilor de urgență din administrația publică locală,

servicii descentralizate și deconcentrate, a comitetelor locale pentru situații de urgență,

personalului centrelor operative și celulelor de urgență, a șefilor și personalului

component din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, a

cadrelor tehnice cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, a inspectorilor

de protecție civilă, a conducătorilor operatorilor economici sursă de risc incluși în

P.A.A.R., a conducătorilor instituțiilor publice/operatorilor economici care desfășoară

activități specifice în zona de competență a I.S.U.J., a personalului clerical și cel asimilat

al cultelor recunoscute, care are atribuții de conducere la nivelul obiectivelor de cult

religioase/parohiale, a salariaților de la instituțiile publice/ operatorii economici, a

populației neîncadrată în muncă, a persoanelor vârstnice, a conducătorilor unităților de

învățământ, a preșcolarilor, elevilor și studenților.

Măsurile organizatorice şi de pregătire au un caracter permanent şi se intensifică la

instituirea stărilor excepţionale şi la declararea mobilizării sau pe timp de război.

Răspunderea pentru buna desfăşurare a pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă la

localităţi, instituţii publice şi operatori economici revine conducătorilor acestora, care au obligația

asigurării tuturor măsurilor necesare în acest sens.

Page 7: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

4 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

III. Organizarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă

Având în vedere contextul actual, generat de Coronavirusul de tip SARS-Cov-2, activitățile

de pregătire se vor desfășura corespunzător evoluției situaţiei epidemiologice, cu respectarea

măsurilor de prevenire specifice, stabilite prin actele normative în vigoare.

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă în anul 2021 se desfăşoară în perioada 01

februarie – 30 noiembrie, se organizează pe niveluri de competenţă și structuri funcţionale și se

realizează pentru categoriile de personal mai jos menționate după cum urmează:

reprezentanții instituției prefectului și personalul cu funcții de conducere și atribuții în

domeniul situațiilor de urgență din administrația publică locală și din servicii descentralizate

și deconcentrate, realizează pregătirea în scopul dezvoltării cunoştinţelor şi deprinderilor de

organizare şi conducere a aplicării măsurilor de protecţie, prevăzute în documentele

operative, în mod deosebit în situaţii de dezastre, precum şi pentru închegarea acţiunilor

tuturor forţelor care intervin în astfel de situaţii. Pregătirea se desfășoară:

în cadrul Centrului Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul

Situațiilor de Urgență - Ciolpani și în Centrul Zonal de Pregătire de Protecție Civilă Cluj-

Napoca prin cursuri de pregătire cu scoatere de la locul de muncă, cu durata de 5 zile.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş va transmite fiecărei

persoane, în timp oportun, toate informaţiile necesare privind desfăşurarea şi participarea

la aceste cursuri.

prin participarea la aplicaţiile şi exerciţiile planificate conform prezentului plan, în

vederea rezolvării situaţiilor şi sarcinilor trasate de organizatorii şi conducătorii acestor

activităţi sau ca invitaţi conform planificării

studiu individual, desfăşurat la locul de muncă, pe baza unei tematicii proprii.

personalul de specialitate cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, realizează

pregătirea prin programe de formare profesională cu scoatere de la locul de muncă, în

cadrul:

- Centrului Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de

Urgență - Ciolpani, în scopul dobândirii competențelor necesare îndeplinirii atribuțiilor

funcționale, pentru următoarele ocupații:

inspector de protecție civilă – curs de formare - cu durata de 19 zile, cadru tehnic cu

atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor - curs de inițiere, cu durata de 26

de zile și curs de perfecțiuonare, cu durata de 12 zile.

șef serviciu voluntar/privat pentru situații de urgență - curs de formare, cu durata de

19 zile.

- Centrului Zonal de Pregătire de Protecție Civilă Cluj-Napoca, în scopul dobândirii

competențelor necesare îndeplinirii atribuțiilor funcționale, pentru ocupaţia de inspector

de protecție civilă – curs de calificare, cu durata de 19 zile.

Pregătirea prin programe de formare pentru aceste ocupații, precum și pentru alte

ocupații din cadrul serviciilor voluntare/private pentru situații de urgență, se poate

realiza și prin programe de formare profesională a adulţilor organizate de furnizori

autorizaţi în condițiile legii.

personalul comitetelor județene și locale pentru situații de urgență, personalul centrelor

operative și celulelor de urgență, a șefilor și personalul component din cadrul serviciilor

voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, a cadrelor tehnice cu atribuții în domeniul

prevenirii și stingerii incendiilor, a inspectorilor de protecție civilă, a conducătorilor

operatorilor economici sursă de risc incluși în P.A.A.R., a conducătorilor instituțiilor

publice/operatorilor economici care desfășoară activități specifice în zona de competență a

inspectoratului, a personalului clerical și cel asimilat al cultelor recunoscute, care are

atribuții de conducere la nivelul obiectivelor de cult religioase/parohiale, a salariaților de la

Page 8: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

5 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

instituțiile publice/ operatorii economici, a populației neîncadrată în muncă, a persoanelor

vârstnice, a conducătorilor unităților de învățământ, a preșcolarilor, elevilor și studenților,

realizează pregătirea în scopul creşterii competenţei în organizarea şi conducerea

activităţilor din domeniul situaţiilor de urgenţă privind realizarea capacităţii operative,

pregătirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor

unor situaţii de urgenţă, cât şi pentru dezvoltarea pregătirii metodice privind organizarea şi

desfăşurarea procesului de pregătire a populaţiei, salariaţilor, elevilor, serviciilor de

urgenţă şi a tuturor forţelor care intervin în situaţii de dezastre astfel:

personalul comitetelor județene și locale pentru situații de urgență, personalul

centrelor operative și celulelor de urgență, a șefilor și personalul component din

cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, a cadrelor tehnice cu

atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, a inspectorilor de protecție

civilă, a conducătorilor operatorilor economici sursă de risc incluși în P.A.A.R., a

conducătorilor instituțiilor publice/operatorilor economici care desfășoară activități

specifice în zona de competență a inspectoratului, a personalului clerical și cel

asimilat al cultelor recunoscute, care are atribuții de conducere la nivelul

obiectivelor de cult religioase/parohiale, execută pregătirea pentru creşterea

competenţei în organizarea şi conducerea activităţilor din domeniul situaţiilor de

urgenţă privind realizarea capacităţii operative, pregătirea şi conducerea acţiunilor

de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unor situaţii de urgenţă, cât şi

pentru dezvoltarea pregătirii metodice privind organizarea şi desfăşurarea

procesului de pregătire a populaţiei, salariaţilor, elevilor, serviciilor de urgenţă şi a

tuturor forţelor care intervin în situaţii de dezastre, prin următoarele forme:

instruiri;

convocări de pregătire;

antrenamente de specialitate;

instructaje de pregătire;

concursuri de specialitate;

activităţi teoretic aplicative și practic - demonstrative;

exerciţii de alarmare/intervenție şi aplicaţii, punându-se accent pe protecţia şi

intervenţia pe tipuri de risc;

studiu individual, care se va desfăşura la locul de muncă, pe baza unei

tematici proprii, iar pentru pregătirea serviciilor publice voluntare şi serviciilor

private pentru situaţii de urgenţă aceasta va cuprinde şi temele obligatorii

elaborate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş.

personalul salariat de la instituțiile publice/operatorii economici realizează

pregătirea prin: instructaje, antrenamente, exerciţii de alarmare, adăpostire,

evacuare şi intervenţie în situaţii de urgenţă, în funcţie de tipurile de risc specifice și

prin studiu individual la locul de muncă.

conducătorii unităților de învățământ, realizează pregătirea prin convocări şi

instructaje, precum şi prin participarea la exerciţii şi antrenamente practice

organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “BANAT” al judeţului Timiş.

preşcolarii, elevii şi studenţii realizează pregătirea prin parcurgerea temelor

instructiv-educative şi prin desfășurarea activităţilor practic-aplicative incluse în

programele şcolare, precum şi în planurile activităţilor extraşcolare, în funcţie de

particularităţile de vârstă ale acestora şi conform planificărilor anuale a

antrenamentelor practice de simulare a situaţiilor de urgenţă.

Studenţii şi cursanţii colegiilor se instruiesc în cadrul disciplinelor de

învăţământ, cu respectarea autonomiei universitare, prin integrarea cunoştinţelor de

Page 9: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

6 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

specialitate şi prin activităţi de antrenare privind modul de protecţie şi de acţiune în

cazul producerii situaţiilor de urgenţă generate de principalele tipuri de risc.

Pregătirea va avea un caracter de complementaritate, va urma cursul normal

al predării cunoştinţelor de la simplu la complex, de la particular la general.

Fiecare unitate/instituţie de învăţământ desfăşoară semestrial cel puţin două

exerciţii practice privind modul de comportare şi acţiune în cazul producerii unei

situaţii de urgență (cutremur, incendiu în interiorul sau exteriorul clădirii, inundaţie,

explozie, accident chimic în vecinătate etc.), în funcţie de factorii de risc.

Planificarea anuală a antrenamentelor practice de simulare a situaţiilor de

urgență se va întocmi de fiecare unitate/instituţie de învăţământ şi o va supune

avizării Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Acesta va emite avizul planificării

fiecărei unităţi de învăţământ, după obţinerea avizului pe situaţia centralizatoare, din

partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş.

Anual se organizează şi desfăşoară concursuri cu tematică de prevenire şi

intervenţie la dezastre – „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, respectiv de prevenire şi

stingere a incendiilor – „Prietenii Pompierilor”, pe baza regulamentelor de

organizare şi desfăşurare, elaborate, în parteneriat, de către Ministerul Educaţiei,

Cercetării şi Tineretului şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Fiecare unitate/instituţie de învăţământ va desfăşura analiza privind modul de

organizare şi desfăşurare a pregătirii în domeniul protecţiei civile, iar concluziile

acestora vor fi înaintate Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş pentru a fi cuprinse în

analizele semestriale întocmite de acesta.

populaţia neîncadrată în muncă și persoanele vârstnice realizează pregătirea prin

participarea la exerciţiile de alarmare publică organizate de autorităţile

administraţiei publice locale, prin exerciţiile de specialitate organizate de serviciile

profesioniste pentru situaţii de urgenţă, precum şi prin campanii/programe de

informare preventivă derulate prin intermediul mass-media ori acţiunile derulate de

organizaţiile neguvernamentale de profil, pe baza protocoalelor încheiate cu

inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

IV. Planificarea pregătirii pe niveluri de competenţă, structuri funcţionale şi categorii de

personal organizate de:

IV.1. Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de

Urgență-Ciolpani și Centrul Zonal de Pregătire de Protecție Civilă Cluj-Napoca este

evidenţiată numeric în Anexa nr. 1 și nominal în Anexa nr. 2.

IV.2 Inspectoratul pentru situații de urgență, comitetele pentru situații de urgență, centrele

operative pentru situații de urgență, celulele de urgență, serviciile voluntare și private pentru

situații de urgență, instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități în zona

de competență este evidenţiată numeric în Anexa nr. 1.

V. Planificarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă prin antrenamente, exerciţii şi

concursuri de specialitate este evidenţiată în Anexa nr. 3.

VI. Temele orientative privind pregătirea serviciilor publice voluntare şi serviciilor private

pentru situaţii de urgenţă este evidenţiată în Anexa nr.4.

Se va menționa tematica pentru pregătirea membrilor serviciilor voluntare/private pentru

situații de urgență, adaptată riscurilor identificate în sectorul de competență.

Page 10: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

7 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

VII. Furnizorii autorizaţi potrivit legii, care organizează programe de formare profesională în

ocupaţii din domeniul reglementat de IGSU sunt evidenţiați în Anexa nr. 5.

VIII. Evidenţa şi evaluarea pregătirii

Se întocmește la nivelul fiecărei entităţi la nivelul căreia s-a organizat pregătirea, de către

personalul desemnat să gestioneze documentaţia necesară.

La Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă evidenţa participării şi a rezultatelor obţinute

se gestionează de către Centrul Operaţional Judeţean care asigură Secretariatul Tehnic Permanent.

La Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă aceasta se gestionează de către centrele

operative cu activitate temporară (şeful centrului operativ – secretarul).

La operatorii economici şi instituţiile publice clasificaţi din punct de vedere al riscurilor,

evidenţa participării şi a rezultatelor obţinute se gestionează de către personalul de specialitate –

inspector de protecţie civilă.

Documente de evidenţă

La nivelul Unității Administrativ – Teritoriale Comuna Pesac se va emite „Dispoziţia

preşedintelui comitetului local pentru situaţii de urgenţă privind pregătirea în domeniul situaţiilor

de urgenţă în anul 2021”, pentru aprobarea „Planului de pregătire în domeniul situațiilor de

urgență în anul 2021”.

La instituţii publice şi operatori economici clasificaţi din punct de vedere al riscurilor se va

emite „Decizia directorului (managerului) privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă pe

anul 2021”, pentru aprobarea „Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul

2021”. Dispoziţia preşedintelui comitetului local pentru situaţii de urgenţă privind pregătirea în anul

2021 va fi difuzată instituţiilor publice şi operatorilor economici din unitatea administrativ-

teritorială, clasificaţi din punct de vedere al riscurilor, personalului din comitetele şi centrele

operative pentru situaţii de urgenţă, instituţiilor publice care au repartizate funcţii de sprijin pentru

prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă şi conducerilor unităţilor de învăţământ din unitatea

administrativ - teritorială.

Planul de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2021 elaborat la nivelul

Unității Administrativ – Teritoriale Comuna Pesac, instituțiilor publice și operatorilor

economici cuprinși în Planul de analiză și acoperire a riscurilor al județului Timiș, va fi întocmit în

baza extrasului din Planul de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2021 aprobat

la nivelul județului Timiș și postat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al

judeţului Timiş pe site-ul: www.isutimis.ro. Planul va fi adaptat la specificul fiecărei unităţi

administrativ – teritoriale, instituții publice sau operator economic cuprins în P.A.A.R.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor de pregătire, comitetele pentru situaţii de urgenţă şi

celulele de urgenţă, prin inspectorii de specialitate, vor întocmi următoarele documente:

o Dispoziţia preşedintelui comitetului local pentru situaţii de urgenţă (primarul)/

decizia şefului celulei de urgenţă (directorul/managerul instituției publice sau

societăţii comerciale) privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă, având în

anexă Planul de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2021.

Acestea vor fi transmise spre avizare către Inspectoratul pentru Situaţii de

Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş.

TERMEN : 16.02.2021.

o Dosarul pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă, de la nivelul unității

administrativ-teritoriale, instituției publice sau operatorului economic, care va

cuprinde:

Page 11: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

8 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

programul activităţilor de pregătire (convocări, instructaje, antrenamente);

tabelul cu personalul participant la activităţile de pregătire;

tematica și materialele care au fost prezentate la activităţile de pregătire.

Situaţia centralizatoare cu participarea la pregătire a personalului propriu/

coordonat, realizată pe baza planificării și evidenței pregătirii numerice din Anexa

nr. 1. Aceasta se transmite semestrial - numeric, către Inspectoratul pentru Situații

de Urgență “BANAT” al județului Timiș.

Termen:- pentru semestrul I - 09.07.2021.

- pentru semestrul II-10.12.2021;

o Evidenţa nominală a participării la activităţile de pregătire (Anexa nr. 2):

organizate la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul

Situaţiilor de Urgenţă – Ciolpani;

organizate la Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Cluj-Napoca;

organizate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş.

MODUL DE EVALUARE A PREGĂTIRII Se realizează periodic, prin analiza modului de organizare şi desfăşurare a activităţilor

de pregătire, precum şi a rezultatelor obţinute de către personalul instruit, corespunzător

categoriilor de funcții și al nivelului la care se organizează pregătirea sau pe timpul inspecţiilor

şi controalelor.

Evaluarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă se realizează sub formă de

analiză, în şedinţele comitetului judeţean, ale comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi

celulelor pentru situaţii de urgenţă, astfel: în luna iulie - pentru activităţile desfăşurate în

semestrul I, respectiv în luna decembrie – pentru activităţile desfăşurate în semestrul II - anul

2021.

Raportul de evaluare a pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă în anul 2021 va fi

transmis Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş, astfel:

Termen:- pentru semestrul I - 09.07.2021.

- pentru semestrul II -10.12.2021.

Raportul de evaluare a activităţii de pregătire cuprinde:

- baza legală a desfăşurării activităţii de pregătire;

- obiectivele propuse şi modul de îndeplinire a acestora;

- gradul de îndeplinire a activităţilor planificate prin planul de pregătire;

- organizarea şi desfăşurarea antrenamentelor de specialitate şi a exerciţiilor;

- calificativele obţinute şi măsura în care s-a asigurat dezvoltarea competenţelor profesionale

ale personalului;

- organizarea şi desfăşurarea programelor de formare profesională în ocupaţii din domeniul

reglementat de I.G.S.U.;

- gradul de asigurare a bazei materiale şi documentare;

- neajunsuri constatate şi greutăţi întâmpinate;

- concluzii şi propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii.

Controlul modului de realizare a planului de pregătire se execută de către personalul

desemnat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş, prin

participarea la aplicaţii, exerciţii, concursuri, convocări, instructaje, controale de prevenire şi

aprecierea acestora cu calificativ, precum şi prin autoapreciere în materialul de bilanţ.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, generat Coronavirusul de tip SARS-Cov-2,

precum și dificultățile întâmpinate la nivelul unităților administrativ–teritoriale, instituțiilor și

operatorilor economici, referitoare la îndeplinirea obligațiilor legale, privitoare la punerea în

aplicare a Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de

Page 12: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

9 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private

pentru situaţii de urgenţă, în scopul eficientizării măsurilor întreprinse privind operaționalizarea

serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, certificate prin obținerea avizelor de

înființare/pentru sectorul de competență, se vor elabora și transmite către Inspectorat, prin grija

personalului încadrat în funcția de cadru tehnic PSI/a personalului de specialitate cu atribuţii în

domeniul apărării împotriva incendiilor, respectiv a celui numit în funcţia de inspector protecţie

civilă, următoarele documente:

ANALIZA CAPACITĂȚII DE APĂRARE PE LINIE DE PROTECȚIE CIVILĂ, CU

MĂSURILE ÎNTREPRINSE PENTRU OPTIMIZAREA ACESTEIA, cu referire în

principal la:

- activitățile întreprinse pentru reducerea impactului pandemiei COVID-19;

ANALIZA CAPACITĂȚII DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR, CU MĂSURILE

ÎNTREPRINSE PENTRU OPTIMIZAREA ACESTEIA, cu referire în principal la

înființarea, funcționarea și activitățile de prevenire și intervenție în caz de incendiu ale

serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

Activitățile de analiză mai sus menționate vor fi efectuate semestrial şi ori de câte

ori este nevoie, la nivelul unităţii administrativ - teritoriale, instituției sau operatorului

economic, în conformitate cu prevederile art. 25 lit. a) din Legea nr. 481/2004 privind

protecția civilă, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art.13 lit. i), art.

27, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu

modificările și completările ulterioare, iar documentele elaborate vor fi transmise către

Inspectorat, la adresa de e-mail: [email protected], corespunzător următoarelor

termene:

- semestrul I : 09.07.2021;

- semestrul II : 10.12.2021.

IX. Asigurarea logistică şi financiară

Pentru activităţile organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al

judeţului Timiş, fondurile financiare se asigură din bugetul propriu, precum şi din bugetul

Consiliului Judeţean Timiş.

Pentru activităţile organizate de către Unitatea Administrativ – Teritorială Comuna Pesac,

resursele materiale şi financiare se asigură potrivit legii de către consiliul local, din bugetul propriu

sau din donaţii, sponsorizări etc.

Pentru activităţile organizate de către instituţiile publice şi operatorii economici, resursele

materiale şi financiare sunt asigurate potrivit legii din bugetele proprii.

Cheltuielile privind transportul, cazarea şi masa participanţilor la programele de pregătire se

suportă de către primăriile, instituţiile publice şi operatorii economici de la care provin participanţii.

Măsuri organizatorice :

1. Urmărirea definitivării lucrărilor de investiţii aflate în curs de execuţie (puncte de

comandă, adăposturi, săli de pregătire, magazii pentru materiale a subunităţilor de serviciu, etc.) şi

dotarea acestora conform normelor în vigoare. TERMEN: permanent.

2. Verificarea şi întreţinerea sistemului de înştiinţare şi alarmare la toate localităţile din

judeţ, instituţiile publice şi operatorii economici sursă de risc. Conform Ordinului I.G.S.U. nr.

21856 din data de 24.07.2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 –

11.00, se va desfăşura un exerciţiu de verificare a sirenelor de alarmare publică existente la nivel

național (atât cele cu acționare centralizată, cât și cele cu acționare locală).

Page 13: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

10 /10

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

Despre achiziţionarea oricărui tip de aparatură de alarmare publică se va informa în scris

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “BANAT” al judeţului Timiş, în termen de 5 zile de la

recepţionarea acesteia. TERMEN: permanent.

3. Preşedintele comitetului local pentru situaţii de urgenţă, managerii instituţiilor şi

operatorilor economici, vor prevedea în proiectul de buget, fondurile necesare înzestrării şi dotării

punctelor de comandă, adăposturilor, sălilor de pregătire, a serviciilor de urgenţă voluntare şi

private pentru situaţii de urgenţă. TERMEN: la întocmirea bugetului.

4. Actualizarea evidenţei măştilor contra gazelor, truselor sanitare individuale şi a celorlalte

bunuri materiale din dotare la localităţi, instituţii şi operatori economici. Conform prevederilor

Anexei nr. 1, art. 5-10 din H.G.R. nr. 501/2005 pentru aprobarea Criteriilor privind asigurarea

mijloacelor de protecţie individuală a cetăţenilor, obiectivele care prezintă pericole de accidente

majore în care sunt implicate substanţe periculoase sunt obligate să asigure aprovizionarea şi

distribuirea mijloacelor de protecţie individuală pentru populaţia care locuieşte în zona de

planificare la urgenţă. TERMEN: permanent.

5. Inventarierea şi marcarea spaţiilor de adăpostire de la localităţi, instituţii şi operatori

economici. TERMEN: permanent.

ÎNTOCMIT,

INSPECTOR DE PROTECŢIE CIVILĂ

Stoian Sebastian-Manuel

_______________________

Page 14: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

1

Cadru tehnic cu atribuții în

domeniul prevenirii și stingerii

incendiilor

inițiere06.09.-

01.10.2021

Cadru tehnic cu

atribuții în

domeniul prevenirii

și stingerii

incendiilor

KRISZTA ROBERT comuna DUMBRĂVIȚA

CÎRCIU DENIS ADRIAN comuna Denta

IVAȘCU ADRIAN oraș Gătaia

2Curs de pregătire în domeniul

situațiilor de urgență (5 zile ) 22-26.03. 2021 Seria nr.8

Viceprimari ai

municipiilor și

orașelor

CARCEA CONSTANTIN oraș Recaș

3Curs de pregătire în domeniul

situațiilor de urgență (5 zile ) 15-19.03. 2021 Seria nr.7

Secretari ai

municipiilor și

orașelor

FARCAȘ MONICA oraș Gătaia

CARDAȘ IOAN CRISTIAN comuna V.V.DELAMARINA

SĂVULESCU BOGDAN

GHEORGHEcomuna UIVAR

NEGRU NICOLAE DANUȚ comuna RACOVIȚA

CIOCEA VIRGILIU VICTOR comuna PIETROASA

STOIAN SAVA comuna SARAVALE

06.09-10.09.2021 Seria nr.16 LAZĂR MARIUS comuna TORMAC

20.09-24.09. 2021 Seria nr.18 BRĂZDĂU REMUS RĂZVAN comuna MORAVIȚA

VATRIAȘ DAN CIPRIAN comuna JEBEL

GAGEANEAGA PETRE comuna JAMU MARE

GOSA IOAN comuna DUDEȘTII NOI

Instituția publică/operator

economic/ localitateaNumele și prenumele

31.05-04.06.2021

B. Organizate la Centrul Zonal de Pregătire de Protecție Civilă Cluj-Napoca

A. Organizate la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă - Ciolpani

Planificarea reprezentanților instituției prefectului, a personalului cu funcţii de conducere şi atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din administraţia

publică locală, la cursurile de pregătire în anul 2021

Denumire cursNr.

crt.

Seria

planificatăTip curs Funcția deținută

Nr.

crt.Denumire curs Perioada

Seria

planificatăFuncția deținută

Primari ai

comunelor

1 Inspector de protecţie civilă 10-28.05. 2021

4Curs de pregătire în domeniul

situațiilor de urgență (5 zile )

27.09-01.10. 2021 Seria nr.19

Instituția publică/operator

economic/ localitateaNumele și prenumele

Inspector de

protecţie civilă

curs

calificare

07.11-11.06.2021

Seria nr.13

Seria nr.14

Anexa nr.2 la Planul de pregătire Nr. 434 din 10.02.2021

13/__

Page 15: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

Instituția publică/operator

economic/ localitateaNumele și prenumeleDenumire curs

Nr.

crt.

Seria

planificatăTip curs Funcția deținută

SUCIU LAVINIA VASILICA comuna SECAȘ

LUCA DOREL comuna BOGDA

EVA LORIN comuna CENAD

BREJE IOAN comuna CHECEA

CENUȘE ȘTEFAN CIPRIAN comuna GHIZELA

MILOȘEV SLAGIANA CORINA comuna GIULVAZ

08.02-12.02. 2021 Seria nr.2 MATEI ROXANA IULIANA comuna BOGDA

SECULICI DRAGAN comuna VARIAȘ

PÎRVU CAMELIA ALINA comuna SATCHINEZ

SELEGEAN FELICIA comuna DENTA

DRĂGAN IOAN DAN comuna BILED

TURTĂ VIOREL comuna TOPOLOVĂȚU MARE

GIUROESCU SORIN MANUEL comuna BEBA VECHE

GLIGOR MEDA comuna BUCOVĂȚ

Curs de pregătire în domeniul

situațiilor de urgență (5 zile )

01.03-05.03. 2021 Seria nr.5

08103-12.03. 2021 Seria nr.6

Seria nr.22

Seria nr.26

Viceprimari ai

comunelor

Seria nr.20

Secretari ai

comunelor6

Curs de pregătire în domeniul

situațiilor de urgență (5 zile )5

04.10-08.10. 2021

18.10-22.10. 2021

15.11-19.11. 2021

14/__

Page 16: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

INCENDIU CUTREMUR INCENDIU CUTREMUR

Comuna Balinț

Comuna Banloc

Comuna Bara

Comuna Beba Veche

Comuna Becicherecu Mic

Comuna Belinț

Comuna Bethausen

Comuna Biled

Comuna Birda

Comuna Bîrna

Comuna Boldur

Comuna Brestovăț

Orașul Buziaș

Comuna Bogda

Comuna Bucovăț

Comuna Checea

Comuna Cenad

Comuna Cenei

Comuna Chevereșul Mare

Comuna Cărpiniș

Orașul Ciacova

Comuna Comloșu Mare

Comuna Coșteiu

Comuna Curtea

I.S.U.(la activitățile pentru care va desemna personal cu atribuții de pregătire pentru intervenție și informare preventivă/ subunitățile de intervenție-la exercițiile de cooperare)

Responsabilități organizatorice: - alarmare unitate de învățământ/evacuare: Conducător unitate de învățământ/ Cadru tehnic P.S.I., personal didactic responsabil alarmare și evacuare

-coordonare intervenție S.V.S.U.: Președinte C.L.S.U. (la activitățile la care participă S.V.S.U.)

-desfășurare activitate de informare preventivă (lecție deschisă, prezentare spoturi video sau audio, distribuire pliante)- I.S.U./S.V.S.U./Cadru tehnic P.S.I.

-desfășurare activitate de pregătire a populației (instruirea personalului unității de învățământ, a elevilor, a C.L.S.U.- S.V.S.U. )-I.S.U./Cadru tehnic .P.S.I.

Documente planificare antrenamente: - Grafic exerciții de evacuare unități de învățământ, Plan de pregătire profesională al S.V.S.U., Grafic anual al activităților de informare preventivă al S.V.S.U.,

Planificarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă prin antrenamente, exerciţii şi concursuri de specialitate

Tipul

I. ANTRENAMENTE DE SPECIALITATE - în funcție de situația epidemiologică

TEMA/data (perioada) desfășurării activității

-desfășurare activitate de pregătire pentru intervenție operativă (înștiințare/alarmare/alertare-intervenție-salvare-stingere) : personal propriu, I.S.U.,C.L.S.U-S.V.S.U

Participanți activitateNr.

crt.Locul desfășurării activității perioada orientativă sem. IIdata stabilită sem. I

Unitatea administrativ-

teritorială/ Instituția

*Septembrie *Octombrie

Elevi, cadre didactice,

personal nedidactic,

aparținători, S.V.S.U.

(în cazul unităţilor

administrativ-teritoriale

unde nu funcţionează

subunităţi din cadrul

serviciilor profesioniste

pentru situaţii de urgenţă

se va asigura

participarea S.V.S.U. la

minimum o activitate

pentru fiecare structură a

unității de învățământ/an

școlar) , personal

desemnat I.S.U. și

subunități I.S.U. (la

exercițiile de cooperare ),

C.L.S.U.

- Plan de intervenție al unității de învățământ/Plan de evacuare, PROCEDURĂ I.G.S.U. DESFĂŞURARE EXERCIŢII DE EVACUARE ÎN UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CAZ

DE INCENDIU SAU SEISM

-coordonarea, verificarea, controlul și evaluarea activității personalului cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă:

1

Adăpostire (cutremur) /

alarmare (incendiu) ,

evacuare, primă

intervenție pe locul de

muncă, alertare și

intervenție S.V.S.U.,

I.S.U.

Unitatea/Unităţile de învăţământ din cadrul U.A.T.*În a 2-a

săptămână

*În a 3-a

săptămână

Anexa nr.3 la

Planul de pregătire Nr. 434/10.02.2021

15/__

Page 17: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

INCENDIU CUTREMUR INCENDIU CUTREMUR

Comuna Darova

Comuna Denta

Comuna Dudeștii Noi

Comuna Dudeștii Vechi

Comuna Dumbrava

Comuna Dumbrăvița

Comuna Fibiș

Orașul Făget

Comuna Fîrdea

Comuna Foeni

Comuna Ghilad

Comuna Giera

Comuna Ghiroda

Comuna Ghizela

Comuna GiarmataComuna Giroc

Comuna Giulvăz

Orașul Gătaia

Orașul Gătaia

Comuna Găvojdia

Comuna Gottlob

Comuna Iecea Mare

Comuna Jamu-Mare

Comuna Jebel

Orașul Jimbolia

Comuna Lenauheim

Comuna Liebling

Comuna Livezile

Municipiul Lugoj

Comuna Margina

Comuna Mașloc

Comuna Mănăștiur

Comuna Moravița

Comuna Moșnița Nouă

Comuna Nițchidorf

Comuna Nădrag

Comuna Ohaba Lungă

Comuna Orțișoara

Comuna Otelec

Comuna Parța

Comuna Peciu Nou

Comuna Periam

Comuna Pesac

Comuna Pietroasa

perioada orientativă sem. II Participanți activitatedata stabilită sem. I

Unitatea/Unităţile de învăţământ din cadrul U.A.T.

Adăpostire (cutremur)/

alarmare (incendiu),

evacuare, primă

intervenție pe locul de

muncă, alertare și

intervenție S.V.S.U.,

I.S.U.

Nr.

crt.Tipul

Unitatea administrativ-

teritorială/ InstituțiaLocul desfășurării activității

TEMA/data (perioada) desfășurării activității

1*În a 2-a

săptămână

*În a 3-a

săptămână*Septembrie *Octombrie

Elevi, cadre didactice,

personal nedidactic,

aparținători, S.V.S.U.

(în cazul unităţilor

administrativ-teritoriale

unde nu funcţionează

subunităţi din cadrul

serviciilor profesioniste

pentru situaţii de

urgenţă se va asigura

participarea S.V.S.U. la

minimum o activitate

pentru fiecare structură

a unității de

învățământ/an școlar),

personal desemnat I.S.U.

și subunități I.S.U. (la

exercițiile de cooperare),

C.L.S.U.

16/__

Page 18: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

INCENDIU CUTREMUR INCENDIU CUTREMUR

Comuna Pișchia

Comuna Pădureni

Comuna Racovița

Orașul Recaș

Comuna Remetea Mare

Comuna Sacoșu Turcesc

Comuna Saravale

Comuna Satchinez

Comuna Secaș

Comuna Săcălaz

Comuna Sânandrei

Comuna Sânmihaiu Român

Orașul Sânnicolau Mare

Comuna Sânpetru Mare

Comuna Șag

Comuna Șandra

Comuna Știuca

Comuna Teremia Mare

Municipiul Timișoara

Comuna Tomești

Comuna Tomnatic

Comuna Topolovățu Mare

Comuna Tormac

Comuna Traian Vuia

Comuna Uivar

Comuna V.V. Delamarina

Comuna Valcani

Comuna Voiteg

Nr.

crt.Tipul

Unitatea administrativ-

teritorială/ InstituțiaLocul desfășurării activității

TEMA/data (perioada) desfășurării activității

Elevi, cadre didactice,

personal nedidactic,

aparținători, S.V.S.U.

(în cazul unităţilor

administrativ-teritoriale

unde nu funcţionează

subunităţi din cadrul

serviciilor profesioniste

pentru situaţii de urgenţă

se va asigura participarea

S.V.S.U. la minimum o

activitate pentru fiecare

structură a unității de

învățământ/an școlar),

personal desemnat I.S.U.

și subunități I.S.U. (la

exercițiile de cooperare),

C.L.S.U.

*În a 3-a

săptămână

Participanți activitatedata stabilită sem. I perioada orientativă sem. II

*Septembrie *Octombrie1

Adăpostire (cutremur)/

alarmare (incendiu),

evacuare, primă

intervenție pe locul de

muncă, alertare și

intervenție S.V.S.U.,

I.S.U.

Unitatea/Unităţile de învăţământ din cadrul

U.A.T.

*În a 2-a

săptămână

17/__

Page 19: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

nr.

crtTipul Luna/data Cine conduce

Aprilie

Mai

Iulie

Iulie

Iulie

Septembrie

Septembrie

Septembrie

Octombrie

Octombrie

Octombrie

MartieStația Pompieri Făget,

SVSU Fârdea

IunieStația Pompieri Deta,

SVSU Banloc

Iulie Stația Pompieri Deta,

SVSU Denta

SeptembrieStația Pompieri Deta,

SVSU Jamu Mare

Stația Pompieri

Sânnicolau Mare/SVSU

Valcani, SVSU Cenad

Stația Pompieri

Sânnicolau Mare/SVSU

Teremia Mare, Periam

NoiembrieDetaşament Lugoj/SVSU

Bethausen, SVSU Balinț

nr.

crtTipul Unitatea de învățământ ETAPA Luna/data Locul desfășurării activității Cine conduce

Pe unitate de învăţământ 03.02-21.02 unitățile de învățământ

Judeţeană 22.02-25.02 ISJ

Premierea 26.02În cadrul unităților de

învățământ desemnate

II. EXERCIȚII - în funcție de situația epidemiologică

fenomene meteorologice periculoase

Localitatea/operatorul economic Tema

DE ALARMARE

PUBLICĂ

(desfășurate pe timpul

controalelor de fond, cu

participarea

CLSU/COSU/SVSU)

ISU/ISJ, Directorul

unităţii de învățământ

Comuna Jamu Mare Incendii de vegetație, inclusiv cele la fondul forestier

Comuna Bethausen Inundaţii

DE COOPERARE CU

SUBUNITĂȚILE

INSPECTORATULUI ȘI

ALTE STRUCTURI CU

FUNCȚII DE SPRIJIN

ÎN MANAGEMENTUL

SITUAȚIILOR DE

URGENȚĂ (conform

naturii şi frecvenţei

tipurilor de risc

manifestate - cu

participarea

ISU/SVSU/SPSU)

Tema

III. CONCURSURI - în funcție de situația epidemiologică

Toate unitățile de

învățământ din Județul

Timiș

Cu tematică de

protecție civilă

„BUM !!! – PERICOL:

PREGĂTIREA,

PREVENIREA ŞI

INTERVENŢIA LA

DEZASTRE”

1

Pregătirea, prevenirea,

protecția și intervenția la

dezastre

Inundaţii

Oraş Gătaia inundații

Oraş Deta

Oraş Recaş

Inundaţii

Comuna Banloc

Comuna Denta

Comuna Remetea Mare

fenomene meteorologice periculoase

Incendii de vegetație, inclusiv cele la fondul forestier

Octombrie

Comuna Teremia Mare

2

inundații

fenomene meteorologice periculoase

Cutremur

fenomene meteorologice periculoaseComuna Bucovăţ

fenomene meteorologice periculoase

Comuna Fârdea

Municipiul Timişoara fenomene meteorologice periculoase

Comuna Gottlob

Comuna Cărpiniş cutremur

fenomene meteorologice periculoase

Comuna Bîrna

fenomene meteorologice periculoase

Comuna Checea

CLSU/ISU "BANAT"

al județului Timiș

3

Inundaţie

Comuna Valcani

Comuna Comloşu Mare

18/__

Page 20: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

nr.

crtTipul Unitatea de învățământ ETAPA Luna/data Locul desfășurării activității Cine conduce

Pe unitate de învăţământ Martie

Pe localitate Aprilie

Judeţeană

3

*Tehnico-aplicativ de

elevi „Prietenii

pompierilor”

Județeană

4

*Tabără școlară cu

tematică de protecţie

civilă, respectiv de

prevenire şi stingere a

incendiilor

Echipajele câștigătoare ale

etapei județene ale

concursurilor cercurilor

tehnico-aplicative de elevi

din unitățile de învățământ

din Județul Timiș

Județeană IunieTabăra de vară - comuna

Chevereșu Mare

Instituția Prefectului,

CJT, ISU, ISJ, Direcția

Județeană pentru Sport și

Tineret Timiș, Clubul

Copiilor

5

**Profesionale ale

serviciilor voluntare și

private pentru situaţii

de urgenţă

SVSU și SPSU din județul

TimișJudeţeană Iunie

Baza sportivă a COLTERM

S.A. TimișoaraISU/Colterm S.A.

Cercuri tehnico-aplicative de

elevi din unitățile de

învățământ din Județul

Timiș

2

*Cu tematică de

protecție civilă

„Cu viaţa mea apăr

viaţa”

Mai

- modul de executare a

acțiunilor operative, pe timpul

intervenţiei în caz de incendiu

Colegiul "Casa Verde "

Timișoara

- modul de comportare şi

modul de acţiune în perioada

premergătoare, pe timpul

manifestării şi pentru

limitarea/înlăturarea efectelor

situaţiilor de urgenţă.

ISU, ISJ, Directorul

unităţii de învățământ,

CLSU, Societatea

Naţională de Cruce Roşie

din România

* În situaţia reluării activităţii elevilor în cadrul unităţilor de învăţământ. În funcţie de măsurile stabilite în actele normative aplicabile.

**În funcţie de măsurile stabilite în actele normative aplicabile.

Tema

19/__

Page 21: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

20

TEMATICA ORIENTATIVĂ

PENTRU PREGĂTIREA SERVICIILOR VOLUNTARE PENTRU SITUAŢII DE

URGENŢĂ ÎN ANUL 2021

A. SERVICII VOLUNTARE PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

1. SCOPUL PREGĂTIRII:

însuşirea temeinică de către membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a

prevederilor normative care reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi protecţie

civilă;

perfecţionarea continuă a pregătirii de specialitate a grupelor de intervenţie şi a echipelor

specializate pe tipuri de riscuri privind regulile si măsurile de prevenire, cunoaşterea permanentă a

riscurilor din localităţile în care îşi desfăşoară activitatea;

asigurarea cunoaşterii şi întreţinerii în perfectă stare de funcţionare a tehnicii de intervenţie şi a

accesoriilor, perfecţionarea membrilor serviciului în mânuirea acestora.

2. ORGANIZAREA PREGĂTIRII

2.1 Şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă

convocare de pregătire semestrial (3 ore), organizată de către ISU “BANAT” al județului Timiș;

instructaj de pregătire semestrial (2-4 ore), organizat de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii

de urgenţă.

2.2 Personalul component al serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţă

ședinţă teoretic – aplicativă (2-3 ore), lunar la municipii, oraşe şi comune, organizată de către

şeful serviciului;

ședinţă practic – demonstrativă (1-2 ore), lunar la municipii, oraşe şi comune, organizată de către

şeful serviciului;

ședinţele de pregătire se vor desfăşura conform planificării întocmită de şeful serviciului şi

aprobată de primar.

3. DESFĂŞURAREA PREGĂTIRII

În baza prevederilor legale, instruirea membrilor serviciului se asigură de către şeful acestuia prin

expuneri, informări, dezbateri, exerciţii practice, antrenamente şi aplicaţii.

Se va urmări ca majoritatea temelor de pregătire să aibă un caracter practic şi se vor executa în

condiţii cât mai apropiate de realitate.

4. ASIGURAREA MATERIALĂ

Pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului de instruire, şedinţele teoretic –

aplicative se vor executa în sala de pregătire a serviciului sau în sala de şedinţe a Consiliului Local, iar

exerciţiile şi aplicaţiile la remiza serviciului şi/sau la obiective de pe raza unităţii administrativ-teritoriale

care a constituit serviciul.

Premergător desfăşurării şedinţelor de pregătire practică, şeful serviciului va întocmi planurile

conspect ale temelor de prezentat în luna respectivă.

Anexa nr.4

la Planul de pregătire Nr. 434/10.02.2021

Page 22: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

21

Temele prezentate sunt cu titlu orientativ, iar tematica poate fi completată şi cu alte teme, în

funcţie de riscurile identificate în plan teritorial, precum şi nevoile de pregătire ale membrilor

serviciului.

5. PREGĂTIREA TEORETICĂ

a) Reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul sezonului rece;

b) Reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti;

c) Prevenirea incendiilor la operatori economici şi instituţii;

d) Noţiuni despre incendii, definiţie, propagare, caracteristici;

e) Reguli si masuri de prevenire şi stingere a incendiilor specifice fondului forestier;

f) Reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei agricole de recoltare a cerealelor

păioase;

g) Intervenția la incendiu. Organizarea acțiunilor de intervenție. Operațiuni pentru desfășurarea

intervenției, capitolele 6,7 din ISU 01. Tehnica și tactica stingerii incendiilor, ISU 04.

h) Tehnica executării salvării şi evacuării (salvarea din subsoluri, de sub dărâmături şi din spaţii

înguste, metode şi procedee de salvare, descoperirea şi identificarea persoanelor blocate,

îndepărtarea dărâmăturilor, acordarea primului ajutor, ridicarea şi transportarea răniţilor);

i) Acte normative care reglementează activitatea de prevenire a Situaţii de Urgenţă:

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările

ulterioare;

Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată;

HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de

prevenire şi stingere a incendiilor;

OMAI nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor,

cu modificările și completările ulterioare;

OMAI nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor

în domeniul situaţiilor de urgenţă, cu modificările și completările ulterioare;

HGR nr. 1579/2005 pentru aprobarea Statutului personalului voluntar din serviciile de

urgenţă voluntare;

OMAI nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea,

încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, cu

modificările și completările ulterioare;

OMAI nr. 160/2007 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare,

desfăşurare şi finalizare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă prestate de

serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

OMAI nr. 166/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind apărarea împotriva

incendiilor la construcţii si instalaţiile aferente;

OMAI nr. 28/2009 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor

la obiective de cult;

OMAI nr. 118/2010 pentru aprobarea dispoziţiilor generale de apărare împotriva

incendiilor la structuri de primire turistice, unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de

agreement;

OMAI nr. 211/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva

incendiilor la ateliere şi spaţii de întreţinere şi reparaţii;

OMAI nr. 262/2010 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva

incendiilor la spaţii şi construcţii pentru birouri;

OMAI nr. 187/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind apărarea împotriva

incendiilor la spaţii pentru comerţ;

OMAI nr. 579/2008 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva

incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi

resturi vegetale;

OMAI nr. 14/2009 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor

la amenajări temporare în spaţii închise sau în aer liber;

Page 23: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

22

Metodologia executării controlului de prevenire la gospodăriile cetăţeneşti conform

O.M.A.I. nr. 160/2007;

Reguli de comportare la descoperirea elementelor de muniţie neexplodate;

Alarmarea şi evacuarea populaţiei în cazul dezastrelor.

6. PREGĂTIREA PRACTICĂ

a) exerciţii practice cu tehnica din dotare în cazul producerii incendiilor/seismelor la unitățile de

învățământ.

b) instrucţia grupelor de intervenţie de la autospeciale de lucru cu apă şi spumă APCA, APCT, ATI;

c) simularea unei situaţii din planul de evacuare de la nivelul localităţii;

d) învăţarea şi formarea deprinderilor în executarea probei ,,Pista de îndemânare şi

viteză“(prezentarea demonstrativă a probei, executarea probei pe segmente, executarea întrunită

a probei, verificarea încadrării în barem: 45’’= S, 35’’= B, 30’’= FB);

e) exerciţiu practic privind luarea măsurilor de siguranţă în cazul descoperirii de muniţie rămasă

neexplodată;

f) exerciţiu practic cu tehnica din dotare în cazul producerii unui incendiu la fondul forestier.

g) exerciţiu practic privind intervenţia în cazul producerii unor incendii la depozitele de cereale,

silozuri sau pe terenurile unde s-a terminat recoltarea.

h) exerciţiu practic privind intervenţia în cazul salvării şi evacuării din subsoluri, de sub dărâmături

şi din spaţii înguste.

i) metode, procedee şi mijloace folosite pentru decontaminarea personalului şi echipamentului.

j) demonstraţie practică privind executarea unui control de prevenire la unităţile de învăţământ.

k) demonstraţie practică privind executarea unui control de prevenire la o gospodărie cetăţenească.

l) exerciţiu practic privind intervenţia si modul de acţiune in cazul unor incendii produse la

gospodăriile cetăţeneşti şi depozitele de furaje.

m) exerciţiu practic de stingere a incendiilor în condiţii deosebite (pe timp de noapte, pe timp de

iarnă, vânt puternic etc.).

Page 24: D I S P O Z I Ţ I A Nr. 15 din 11.02

2233// ____

AAddrreessaa:: CCoommuunnaa PPeessaacc,, nnrr..336600,, LLoocc..PPeessaacc,, JJuuddeeţţuull TTiimmiişş,, CCoodd ppooşşttaall 330077331166

TTeelleeffoonn//FFaaxx:: 00225566--338822888888,,

EE--mmaaiill:: pprriimmaarriiaappeessaacc@@yyaahhoooo..ccoomm

Furnizorii autorizaţi potrivit legii, care organizează programe de formare profesională a adulților

în ocupaţii din domeniul reglementat de IGSU, în județul Timiș

Nr. crt. Denumire furnizor

(adresa, date contact) Ocupaţie

Tip program

(conform art. 8 alin. 3

din O.G. nr. 129/2000 republicată)

1.

S.C. ALSTING SERVICII S.R.L.

Timişoara

Tel:0745.302.410

Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

stingerii incendiilor perfecţionare

Servant pompier iniţiere

Sef serviciu voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă iniţiere

2. S.C. BIOANALYSIS S.R.L.

Str. Gelu, nr.4, Timişoara , nr. Tel:0736.626.251, 0256.201.037

Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

stingerii incendiilor iniţiere

3.

S.C. INTRATEST S.A.

Str. Andrei Şaguna, nr.3, Timişoara, nr.tel. 0356.456.650

0725.338.801,

Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

stingerii incendiilor perfecţionare

Servant pompier perfecţionare

4. S.C. KONSULTING FIRE SERVICE S.R.L. str. Herculane, nr.95,

Timișoara, nr. Tel:0745.508.460

Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

stingerii incendiilor

iniţiere

Servant pompier iniţiere

5. S.C. RQM CERTIFICATION S.R.L. Str. Calea Circumvalaţiunii,

nr.2-4, INCUBOXX, office 317, Timişoara, nr. Tel. 0356.173.020

Tehnician pentru sisteme de detecție, supraveghere

video, control acces specializare

Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

stingerii incendiilor perfecţionare

Anexa nr. 5

la Planul de pregătire Nr. 434/10.02.2021