1

CRISTIAN IONESCU

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE II

-Manual de studiu individual-

2

3

CRISTIAN IONESCU

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE II

-Manual de studiu individual-

4

Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

5

CUPRINS SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ROMÂNESC ..................................................................7

CARACTERELE ŞI ATRIBUTELE STATULUI ROMÂN ..............................................7 CARACTERELE STATULUI ROMÂN ......................................................................7

PUTEREA SUVERANĂ A POPORULUI ........................................................................9 CETĂŢENIA ROMÂNĂ ..................................................................................................9 Desfacerea adopţiunii ............................................................................................ 13 Pierderea cetăţeniei.......................................................................................................... 15

Retragerea cetăţeniei ........................................................................................................... 15 Aprobarea renunţării la cetăţenie ......................................................................................... 15

Dovada cetăţeniei române................................................................................................ 16 PARLAMENTUL ROMÂNIEI .......................................................................................... 17 ORGANIZAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI .......................................................... 17

1. Validarea mandatelor de deputat şi de senator.............................................................. 17 2. Configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi Senatului .............................................. 18 3. Alegerea Birourilor Permanente................................................................................... 20 4. Comisiile parlamentare ................................................................................................ 22

Natura juridică a comisi i lor parlamentare .............................................. 22 Comisii le permanente ..................................................................................... 23 Comisii le speciale ............................................................................................ 24 Comisii le de anchetă ...................................................................................... 25 FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI ............................................................................ 25

1. Legislatura Parlamentului ............................................................................................ 25 2. Sesiunile Camerei Deputaţilor şi Senatului .................................................................. 26

Sesiunea extraordinară ............................................................................................ 28 Convocarea Parlamentului de drept ................................................................... 29

1. Şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului .................................................................. 29 FUNCŢIILE PARLAMENTULUI ...................................................................................... 32 Consideraţii generale privind funcţiile parlamentului........................................................... 32

1. Funcţia legislativă........................................................................................................ 32 2. Funcţia de informare.................................................................................................... 35 3. Funcţia de control parlamentar..................................................................................... 36

ACTELE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI ....................................................................... 40 1. Consideraţii generale. Categorii de acte ....................................................................... 40 2. Conceptul de lege şi categoriile de legi ........................................................................ 41 3. Conceptul de hotărâre. Categoriile de hotărâri.............................................................. 42 4. Conceptul de moţiune. Categorii de moţiuni ................................................................ 42 5. Actele politice ale Parlamentului României.................................................................. 43

STATUTUL DEPUTAŢILOR ŞI SENATORILOR ............................................................ 44 1. Natura juridică a mandatului parlamentar..................................................................... 44 2. Durata mandatului parlamentar .................................................................................... 46 3. Protecţia constituţională şi regulamentară .................................................................... 46 a mandatului parlamentar................................................................................................. 46

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI............................................................................................ 48 Alegerea Preşedintelui României ..................................................................................... 49 Durata mandatului prezidenţial ........................................................................................ 50

6

Incompatibilitatea funcţiei prezidenţiale cu orice ............................................................. 50 altă funcţie publică şi privată ........................................................................................... 50 Regimul imunităţilor prezidenţiale................................................................................... 50 Răspunderea politică şi penală a Preşedintelui României ................................................. 51 Atribuţiile Preşedintelui României ................................................................................... 52 Actele Preşedintelui României ......................................................................................... 54

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE .......................... 54 Locul şi rolul Curţii Constituţionale................................................................................. 54 Organizarea Curţii Constituţionale................................................................................... 56 Competenţa Curţii Constituţionale ................................................................................... 57

Alte atribuţii ale Curţii Constituţionale ................................................................................ 61 Actele Curţii Constituţionale ........................................................................................... 62

7

DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE II

SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ROMÂNESC

Tema 1:

CARACTERELE ŞI ATRIBUTELE STATULUI ROMÂN

CARACTERELE STATULUI ROMÂN Caracter al statului – o trăsătură def initor ie a statului în cauză, ce îi conferă acestuia o individual itate proprie, graţie căreia se deosebeşte de un alt stat. Caracterele statului se formează o dată cu apariţ ia acestuia. Caracterele statului sunt forme exterioare ce diferă de la un stat la altul, la state difer ite pot f i întâlni te aceleaşi caractere. Sunt caractere ale statului român:

- caracterul naţional; - caracterul suveran; - caracterul independent; - caracterul unitar; - caracterul indivizibi l .

Atribut al statului – o însuşire esenţială sau proprietate a statului nostru într-o anumită etapă a evoluţiei acestuia. Spre deosebire de caracterele statului, atributele sale nu au caracter de permanenţă. STAT NAŢIONAL - România este un stat naţ ional de la Unirea celor două Principate româneşti la 24 ianuarie 1859, poporul român fi ind majoritar în proporţie covârşitoare faţă de minorităţ i naţionale, aşezate în diferite perioade istorice pe teritoriul ţări i. CARACTERUL UNITAR – al statului român semnif ică faptul că acesta este organizat ca o singură unitate sau ca o unică formaţiune statală in cadrul căreia s-a insti tuit o singură ordine juridică bazată pe o unică const ituţie. Caracterul unitar nu împiedică organizarea teritoriului în unităţi administrativ-ter itoriale. Agenţ ii locali (prefecţi i) sunt numiţ i de Guvern. Guvernul numeşte câte un prefect în f iecare judeţ ş i în municipiul Bucureşti. STATUL INDIVIZIBIL – România nu este numai un stat unitar, ci şi indivizibi l. Caracterul

8

indiv izibi l ar indica faptul ca statul nu ar putea f i împărţ it în mai multe unităţi statale şi transformat în stat federal. STAT SUVERAN SI INDEPENDENT - suveranitatea reprezintă acea calitate a puteri i de stat în temeiul căreia această putere are vocaţ ia de a adopta orice decizie poli t ică, juridică, economică, mil itară. Suveranitatea unui stat apare ca unitate a două componente: supremaţia puteri i în interiorul statului şi independenţa acestuia în raport cu alte puteri. În interiorul statului puterea se exercită de autorităţ i le publ ice expres învestite prin Constituţie: Parlament, Preşedintele României, Guvernul ş i instanţele judecătoreşti.

Forma de guvernământ Opţiunea pentru o formă de guvernământ

este o opţiune polit ică, dar se bazează pe un raţionament juridic de natură constituţională. Republica a intrat în conşti inţa mai multor generaţi i. Republica populară şi apoi socialistă au fost asociate patru decenii cu un regim poli t ic totalitar. Şi în alte ţăr i europene monarhia a fost înlăturată prin forţă (Franţa, Portugalia, Spania, Bulgaria). Este greu de presupus că în prezent un partid poli tic sau o coaliţ ie de partide cu concepţ ii monarhiste s-ar putea impune. Atribute şi valor i supreme ale statului român:

Statul de drept – conceptul statului de drept s-a conturat printr-un lung proces istoric de interferenţă a diferitelor teori i privind raportur ile între puterea de stat, societate, individ.

Caracterist ic i ale statului de drept : •••• regimul const ituţional; •••• legit imitatea populară a autorităţi lor

publice; •••• egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa

legi i ş i a autorităţ i lor publice; •••• neretroactivitatea legi i.

STAT DEMOCRATIC – conceptul de stat democratic este un concept relat iv recent formulat în doctrina şi practica constituţională. Instituţ ia juridică a statului democratic este consacrată pr in mai multe texte constituţionale. Conform art .2 alin.2 din legea fundamentală, „suveranitatea naţ ională aparţ ine poporului român, care o

9

exercită prin organele sale reprezentat ive şi prin referendum”. STAT SOCIAL – caracterul sau atributul „social” pune în evidenţă rolul statului de garant al „binelui social general”. Concepţ ia despre statul de drept reclamă un echi libru între intervenţ ia statului în viaţa social-economică şi principii le democratice liberale. Statul nu poate avea un rol pasiv faţă de competiţ ia economică liberală, caracteristică liberal ismului care poate duce inevitabil la uriaşe departajări sociale pe criter i i de avere. Omul–cetăţean (zoon poli t icon) - omul este priv it într-o dublă ipostază: ca f i inţă umană şi ca f i inţă poli t ică (cetăţean). Cetăţenii sunt ocrot iţ i de stat fără nici o discriminare. Drepturi le lor sunt garantate şi apărate. Statul asigură respectarea demnităţ ii umane sub toate aspectele ce ţ in de progresul social general.

PUTEREA SUVERANĂ A POPORULUI Caracterele puterii suverane sunt:

- inal ienabil i tatea; - indiv izibi l i tatea; - imprescriptibil i tatea; - deplinătatea; - unitatea.

Caracterul inal ienabil al suveranităţ ii arată că aceasta nu poate f i înstrăinată. Indivizibi l itatea relevă că suveranitatea nu poate f i divizată în cotă-parte. Caracterul imprescriptibi l relevă că suveranitatea există atâta t imp cât există naţiunea respectivă. Deplinătatea exprimă faptul că suveranitatea nu poate f i ţărmurită, l imitată arbitrar. Unitatea decurge din însăşi sinteza cali tativă şi integratoare a cotelor–părţ i de suveranitate ale f iecărui individ.

Tema 3:

CETĂŢENIA ROMÂNĂ

10

1. Noţiunea de cetăţenie

Populaţia, f i ind unul dintre elementele constitut ive ale statului, analiza raporturi lor existente între stat şi aceasta apare just if icată. Populaţia unui stat se prezintă ca o ent itate eteroclită sub aspectul specif icului raporturilor polit ice şi juridice pe care le are f iecare membru al populaţiei cu statul pe teritoriul căruia trăieşte populaţia respect ivă. Populaţia unui stat este formată din cetăţenii acestuia, la care se adaugă străini i ş i, după caz, apatr izii .

Elementele organice al naţiunii ref lectate în conşti inţa naţ ională - l imba comună, tradiţ i i le, cultura comună, religia, specif icul vieţi i sociale, economice şi pol it ice formează fondul conceptual şi operaţional al ideologiei naţionale.

Pe lângă ideologia naţională se formează, indiferent de raportul dintre naţiune şi minorităţi le naţ ionale, o ideologie a acestora, care va încorpora şi valorif ica sistemul lor axiologic (l imba maternă, folclor şi tradiţ i i artist ice specif ice, cultură).

Este o cerinţă fundamentală a democraţ iei constituţ ionale, a statului de drept, ca statul să se manifeste - în cadrul raporturilor de cetăţenie - în acelaşi fel faţă de toţ i cetăţenii săi, fără nici o discriminare, fără a acorda unora priv ilegi i în dezavantajul altora.

Legătura internă dintre stat şi întreaga populaţie care vieţuieşte pe ter itoriul său - indiferent de naţionalitate - stă la baza drepturi lor şi l ibertăţ ilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi la baza îndatorir i lor lor faţă de stat ş i poartă numele de cetăţenie.

Ca insti tuţie juridică, cetăţenia este ansamblul de norme juridice care reglementează modul de dobândire sau de pierdere a calităţi i de cetăţean, adică raporturile sociale de cetăţenie. Cât priveşte aprecierea cetăţeniei ca o condiţ ie juridică sau statut al individului exprimată prin drepturi şi îndatorir i le sale individuale, aceasta izvorăşte din drepturi le subiective garantate de stat pr in Constituţie, proprii lor cetăţeni ş i nu ca statut al unor indivizi.

Statutul juridic al individului este garantat atât de drepturi le subiect ive recunoscute şi garantate de Const ituţie, cât şi de cali tatea sa de cetăţean al unui stat, în virtutea căruia el

11

dobândeşte drepturi le respect ive şi îşi asumă anumite îndatori r i.

Cetăţenia acordă dreptul unei persoane fizice, membru al populaţ iei care locuieşte într-un anumit stat, să se manifeste polit ic, adică să voteze şi să f ie ales în organe reprezentat ive ale puteri i sau ale administraţ iei publ ice, sau să ocupe înalte funcţi i şi demnităţ i publice în aparatul de guvernământ.

Cetăţenia este definită ca fiind apartenenţa politică şi juridică a unei persoane la un anumit stat.

Apartenenţa unei persoane la un anumit stat nu exprimă o legătură unilaterală, ci una reciprocă între cele două ent ităţ i. Nu numai cetăţeanul este legat de stat, c i şi statul este legat de cetăţean.

Apartenenţa nu exprimă un simplu raport de subordonare a cetăţeanului faţă de stat sau, cu alte cuvinte, un raport de dominaţie exercitat de stat asupra unei persoane. Acest raport există, indiferent de calitatea persoanei care locuieşte într-un anumit stat şi asupra căreia se exercită prerogat ivele de comandă.

Cetăţenia română exprimă legătura principală şi statornică între statul român şi o persoană f izică, în baza căreia aceasta participă la difer ite proceduri legale prin care se exprimă voinţa suverană a poporului şi beneficiază de drepturile ş i l ibertăţ ile fundamentale pe care i le garantează statul, care, în acelaşi t imp, î i impune anumite îndatori r i fundamentale.

2. Natura juridică a cetăţeniei

Cetăţenia este un element, o parte componentă a capacităţi i jur idice. Persoana fizică/cetăţean poate f i subiect al tuturor raporturi lor jur idice de cetăţenie, adică al acelor raporturi juridice al căror conţ inut î l formează drepturile şi l ibertăţi le fundamentale ale cetăţenilor.

Apartenenţa unei persoane la un anumit stat poate avea mai multe cauze: naşterea, adopţiunea, repatrierea, autorizarea cererii adresate autorităţi lor statale competente de către o persoană f izică.

Izvorul juridic al cetăţeniei este f ie faptul

12

natural al naşteri i , căreia legiuitorul î i predetermină efecte juridice în ceea ce priveşte raporturi le de cetăţenie între cel născut şi stat, f ie faptul juridic al adopţiunii sau repatrieri i unei persoane ori acordarea cetăţeniei la cerere.

3. Principiile generale ale cetăţeniei române

Ele stabilesc cadrul juridic general de dobândire şi de exerci tare a cal i tăţi i de cetăţean român de către o persoană f izică. Decurg atât din Consti tuţie cât şi din alte legi, în pr imul rând din Legea cetăţeniei române.

Principii le generale ale cetăţeniei române: •••• egalitatea cetăţenilor români fără

deosebire de rasă, naţionali tate, origine etnică, apartenenţă polit ică, avere sau origine socială (art .4 al in.2 din Constituţie).

•••• cetăţenia se dobândeşte pe baza principiului ius sangvinis; dobândeşte automat cetăţenia română indiferent de locul naşterii sale, copilul ai cărui părinţ i, sau numai unul dintre ei, este cetăţean român.

•••• stabil i rea modului de dobândire a cetăţeniei, ca şi drepturi le şi îndatorir i le fundamentale ale cetăţenilor, reprezintă un atribut inerent, exclusiv şi suveran al statului.

•••• cetăţenii români au de regulă o singură cetăţenie dar, potr ivi t legii române, pot dobândi o a doua cetăţenie.

•••• căsătoria nu poate produce efecte jur idice asupra cetăţeniei soţ i lor iar schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţ i nu produce efecte asupra cetăţeniei celui lalt soţ.

•••• cetăţenia română nu poate f i retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.

4. Dobândirea cetăţeniei române

Modul de dobândire a cetăţeniei se face

conform principiului ius sangvinis, iar în stabilirea cetăţeniei române a unei persoane primează

13

legătura de sânge a acestuia cu părinţ ii săi. Dacă aceştia au cetăţenia română, automat persoana respectivă va dobândi la naştere cetăţenia română.

Art.5 din Legea cetăţeniei române: „Copii i născuţi pe teritoriul României din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români”. Au cali tatea de cetăţean român cei care s-au născut pe teritor iul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţ i este cetăţean român, precum şi cei care s-au născut în străinătate şi ambi i părinţ i sau numai unul dintre ei are cetăţenie română.

Legea cetăţeniei stabileşte şi o prezumpţie de cetăţenie română, precizând că minorul găsit pe ter itoriul statului român este cetăţean român, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.

Alte moduri de dobândire a cetăţeniei române:

• adopţiunea; • repatr ierea; • acordarea acesteia la cerere.

Adopţiunea

Cetăţenia română se dobândeşte de către minorul cetăţean străin sau fără cetăţenie, dacă înfietori i săi sunt cetăţeni români, iar cel adoptat nu a împlinit vârsta de 18 ani. Dacă numai unul dintre înf ietor i este cetăţean român, cetăţenia minorului adoptat va f i hotărâtă de comun acord, de către înf ietori. Dacă aceştia nu ajung la nici o hotărâre comună, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţiunea, va decide asupra cetăţeniei înfiatului, ţ inându-se cont de interesele acestuia. Legea cetăţeniei prevede că se cere şi consimţământul minorului dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani.

Declararea nulităţii sau anularii adopţiunii

Copilul adoptat este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român dacă la data declarării sau anulări i adopţ iunii nu a împlinit vârsta de 18 ani şi dacă are domici l iul în străinătate sau părăseşte ţara pentru a domici l ia în străinătate.

Desfacerea adopţiunii Copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani,

14

pierde cetăţenia română pe data desfaceri i acesteia, dacă minorul domici l iază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domici l ia în străinătate. Persoana care a pierdut cetăţenia română o poate redobândi prin efectul repatrieri i , dacă îşi exprimă dorinţa în acest sens. Redobândirea cetăţeniei de către unul dintre soţi nu are nici o consecinţa asupra cetăţeniei celuilalt soţ. Cetăţenia română se poate acorda cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie care:

a. s-a născut ş i domicil iază la data cereri i pe teritor iul României, sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domici l iază pe teritoriul statului român de cel puţin 7 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţ in 3 ani;

b. dovedeşte pr in at itudinea şi comportarea sa ataşament faţă de statul ş i poporul român;

c. a împlinit vârsta de 18 ani; d. are asigurate mi jloace legale de existenţă; e. este cunoscut cu o bună comportare şi nu a

fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care î l face nedemn de a f i cetăţean român;

f. cunoaşte l imba română în suf ic ientă măsură pentru a se integra în viaţa socială.

Cetăţenia română se poate acorda şi

persoanei care a avut această cetăţenie şi care cere redobândirea ei, cu păstrarea domici l iului în străinătate, dacă a împlinit vârsta de 18 ani, şi dovedeşte prin comportarea şi at i tudinea sa, ataşament faţă de statul şi poporul român şi dacă este cunoscută ca având o bună purtare şi nu a fost condamnată în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care o face nedemnă de a f i cetăţean român.

Persoana majoră care redobândeşte cetăţenia română prin repatr iere, precum şi soţul acesteia, căruia cetăţenia i s-a acordat la cerere, depune în termen de 6 luni în faţa autorităţ i lor române competente, jurământul de credinţă faţă de ţară.

Acelaşi jurământ este prestat şi de cetăţeanul străin şi apatridul cărora l i s-a acordat cetăţenia română la cerere. În aceste cazuri,

15

cali tatea de cetăţean român se dobândeşte pe data prestări i jurământului.

5. Pierderea cetăţeniei

A. Retragerea cetăţeniei

Cetăţenia română se poate retrage persoanei care:

• af lată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează interesele României;

• aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţi i le diplomatice sau cu care este în stare de război;

• a obţinut cetăţenia română prin mij loace frauduloase.

Potrivit Legii cetăţeniei române, retragerea

acesteia nu produce efecte asupra cetăţeniei soţului sau copii lor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.

B. Aprobarea renunţării la cetăţenie

Legea prevede că se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care:

• nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală sau nu are de exercitat o pedeapsă penală; • nu este urmărită pentru debite de

către stat, persoane fizice sau juridice din ţară, sau având astfel de debite, le achită or i prezintă garanţ ii corespunzătoare achitări i lor.

Pierderea cetăţeniei prin aprobarea renunţării nu produce efecte juridice asupra cetăţeniei soţului sau copiilor minori, dar în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copi lul minor se af lă împreună cu ei în străinătate sau părăseşte împreună cu ei ţara, acesta pierde cetăţenia română odată cu părinţi i săi, iar dacă ei au pierdut cetăţenia română la date diferite, minorul va pierde cetăţenia română pe ult ima dintre aceste date.

16

Copilul minor care, pentru a domicil ia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambi i părinţ i au pierdut cetăţenia română, pierde cetăţenia română pe data plecări i sale din ţară. Există şi alte cazuri de pierdere a cetăţeniei.

Copilul minor, cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, poate pierde cetăţenia română dacă înf ietori i sol icită aceasta în mod expres, iar legea străină prevede dobândirea cetăţeniei înfietorului de către cel adoptat.

În cazul declarări i nuli tăţi i sau anulăr ii adopţiunii , copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.

Pierde cetăţenia română copilul găsit pe teritor iul României dacă, până la împlinirea vârstei de 18 ani, i s-a stabil i t f i l iaţ ia faţă de ambii părinţi, iar aceştia sunt cetăţeni străini.

Cetăţenia română se pierde şi în cazul în care f i l iaţ ia s-a stabil it numai faţă de un părinte cetăţean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut.

6. Dovada cetăţeniei române

Se face, potr ivit legii cetăţeniei române, cu buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu cert if icatul constatator al acordări i cetăţeniei române.

Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu certif icatul său de naştere, însoţit de B.I. sau paşaportul or icăruia dintre părinţ ii săi.

În cazul în care copi lul este înscris în B.I. sau în paşaportul unuia dintre părinţi, dovada cetăţeniei se face cu oricare dintre aceste acte.

Dovada cetăţeniei copii lor găsiţ i se face, până la vârsta de 14 ani, cu certif icatul de naştere.

17

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Tema 1:

ORGANIZAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

1. Validarea mandatelor de deputat şi de senator

Cele două Camere nou alese se întrunesc

la convocarea Preşedintelui României în cel mult 20 de zile de la alegeri. Convocarea Camerei Deputaţi lor şi Senatului se face prin decret prezidenţial.

Până la constituirea organismelor de conducere ale Camerelor (Biroul Permanent), lucrările acestora sunt prezidate de cel mai în vârstă deputat, respect iv senator, asistat de patru secretari desemnaţi dintre cei mai t ineri parlamentari, membri ai Camerei Deputaţi lor şi Senatului.

Preşedintele de vârstă plus cei patru senatori nu constituie un organism ca atare, conducerea Camerei are un caracter provizoriu şi un unic scop: buna desfăşurare a proceduri i de validare a mandatelor.

Pentru validarea mandatelor, f iecare Cameră alege în prima sa şedinţă o comisie din membri ai Camerei respect ive.

Comisia de validare îş i alege un preşedinte şi doi v icepreşedinţi care alcătuiesc biroul acesteia, după care se organizează în grupe de lucru compuse din trei membri , cărora le sunt repart izate dosarele primite de la Biroul Electoral Central referitoare la alegerea deputaţ ilor şi senatori lor.

Propunerile privind validarea sau invalidarea sunt prezentate comisiei de biroul său şi de grupele de lucru în termen de cel mult trei zile de la constituirea comisiei.

În termen de cel mult patru zile de la constituire, f iecare comisie întocmeşte un raport în care sunt nominal izaţ i parlamentarii pentru care se propune validarea sau nevalidarea mandatelor, cu motivarea propuneri lor de invalidare. Raportul trebuie supus aprobări i comisiei de validare. Pentru aprobarea raportului este necesară

18

majoritatea voturi lor membri lor comisiei.

Raportul comisiei de validare se prezintă Camerei Deputaţi lor şi Senatului. Validarea sau nevalidarea mandatelor se face cu votul majorităţ i i deputaţ ilor şi senatori lor prezenţi. Camerele sunt legal constituite după validarea a două treimi din mandate. Inval idarea se propune pentru fraudă electorală sau pentru nerespectarea condiţ i i lor constituţ ionale şi legale privind alegerea.

2. Configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi Senatului

Configuraţia poli t ică este exprimată de grupurile parlamentare, care sunt structur i ale Camerelor. Acestea se constituie în f iecare Cameră prin asocierea a cel puţ in zece deputaţi sau şapte senatori care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni polit ice. Parlamentari i care au refuzat să facă parte din grupul parlamentar al part idului pe l ista căruia au candidat, sunt l iberi să-şi desfăşoare act iv itatea în afara grupurilor. Aceştia devin „deputaţi sau senatori independenţi”.

Cu toate că organizarea deputaţ ilor şi senatori lor în grupuri parlamentare nu este obligatorie, ea reprezintă o cerinţă practică.

Potrivit Constituţiei, modul de organizare în grupuri parlamentare este stabilit autonom de către f iecare Cameră prin regulament propriu.

Organizarea unui grup parlamentar într-o Cameră este posibilă doar pr in asocierea a cel puţ in zece deputaţ i , respectiv şapte senatori.

Regulamentul Camerei Deputaţi lor prevede în art.13 alin.4 că deputaţ ii unor partide sau formaţiuni poli t ice care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţi i independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte, sau se pot af i l ia altor grupuri parlamentare const ituite potrivit reguli lor generale în materie.

Regulamentul Camerei Deputaţ ilor mai prevede că deputaţii care reprezintă organizaţ i i le cetăţenilor aparţ inând minorităţi lor naţionale, altele decât cea maghiară, pot const itui un singur grup parlamentar, care nu va exprima conf iguraţ ia polit ică a unui part id, dar va permite susţinerea în bloc a intereselor organizaţi i lor minorităţi lor naţ ionale care au beneficiat de un mandat de deputat în condiţ i i le prevăzute de art.62 al in.2 din

19

Consti tuţie.

Părăsirea unui grup poate antrena ipotet ic destrămarea acestuia, dacă numărul deputaţi lor, respectiv, al senatori lor rămaşi în grup este mai mic de zece sau, după caz, mai mic de şapte. Părăsirea înseamnă de fapt renunţarea de către parlamentarul în cauză la programul part idului care l-a propus candidat în alegeri.

Regulamentele Camerei interzic formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţ inut mandate în urma alegeri lor.

Regulamentul Senatului, modif icat prin Hotărârea Camerei Superioare nr.5 din 17 ianuarie 2001, a păstrat interdicţia treceri i senatori lor de la un grup parlamentar la altul.

În pr ima şedinţă după constituire, f iecare grup parlamentar îşi alege un preşedinte şi , după caz, unul sau mai mulţ i vicepreşedinţi .

Prerogat ivele grupuri lor parlamentare sunt prevăzute în regulamentele celor două Camere. Grupurile parlamentare:

a. fac propuneri în ceea ce priveşte stabil irea numărului de deputaţi sau de senatori care vor f i desemnaţi în comisi i le de validare;

b. fac propuneri de candidaţi pentru funcţ ia de Preşedinte al Camerei Deputaţi lor/Senatului;

c. propun candidaţ i pentru alegerea celorlal ţi membri ai birourilor permanente, în limita locuri lor rezervate;

d. propun membri i comisii lor parlamentare;

e. pot prezenta în faţa Camerei poziţ ia grupului faţă de ordinea de zi;

f. prezintă amendamente motivate în scris la proiectele de lege şi propunerile legislat ive supuse spre dezbatere (doar grupuri le parlamentare din Camera Deputaţilor);

g. pot cere Preşedintelui Camerei Deputaţi lor/Senatului să verif ice respectarea cvorumului;

h. pot propune ce modalitate de vot să f ie folosi tă, în afară de cazul în care pr in regulament se stabileşte o anumită procedură de vot (doar grupurile parla-mentare din Camera Deputaţi lor);

20

i. pot cere ca anumite şedinţe ale Camerei să f ie secrete (doar grupuri le parlamentare din Camera Deputaţi lor).

3. Alegerea Birourilor Permanente

Preşedintele de vârstă, împreună cu cei

patru secretar i desemnaţi din rândul celor mai tineri parlamentari, vor asigura conducerea Camerei până la alegerea Biroului Permanent, interval în care regulamentele Camerelor interzic dezbateri le parlamentare, cu excepţ ia celor ce privesc validarea mandatelor de deputat, şi, respectiv senator.

După const ituirea legală a Camerei Deputaţi lor şi a Senatului, acestea aleg Biroul Permanent – organism de conducere al celor două corpuri legislat ive.

Birouri le Permanente sunt organisme interne de conducere ale Camerelor. Trăsături le dist inctive ale Birouri lor Permanente sunt următoare:

a. au caracter colegial, întrucât sunt constituite din preşedinte, vicepreşedinţi, secretari şi chestori;

b. sunt organe alese; c. respectă conf iguraţia poli t ică a

Camerei respect ive, f i ind constituite prin negocier i între grupuri le parlamentare;

d. sunt organe interne de conducere a Camerelor.

Preşedinţ i i Camerelor sunt şi preşedinţi i

Birouri lor Permanente. Const ituţia României prevede în art .64 al in.2 că aceştia se aleg pe durata mandatului Camerelor.

Preşedintele Senatului are, potrivit Consti tuţiei, atribuţ ii exprese ce î i revin în această cali tate. Astfel, Preşedintele Senatului sau Preşedintele Camerei Deputaţ ilor asigură, în ordine, interimatul funcţiei de Preşedinte al României (art.98 al in.1 din Const ituţ ia României). Preşedinţ i i celor două Camere sesizează Curtea Consti tuţională în condiţi i le prevăzute de art.146 lit .a, b şi c din Constituţie.

Ei sunt aleşi pe durata mandatului Parlamentului, prin vot secret, cu buletinele de

21

vot, pe care sunt înscrise numele şi prenumele tuturor candidaţ ilor propuşi de grupuri le parla-mentare. Fiecare grup face o singură propunere.

Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul membri lor Camerei respect ive, se organizează noi tururi de scrut in, în urma cărora va f i declarat Preşedintele Camerei Deputaţi lor/Senatului candidatul care a obţ inut majoritatea voturi lor deputaţi lor prezenţ i.

Din momentul alegerii preşedintelui Camerei, activitatea preşedintelui de vârstă încetează.

Lista candidaţi lor propuşi la Camera Deputaţi lor pentru cele 12 locuri de vicepreşedinţi, chestori şi secretari, se supune în întregime votului Camerei şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţi lor.

Dacă această majoritate nu se realizează, se organizează un nou tur de scrut in, în care l ista este aprobată cu majoritatea voturilor deputaţi lor. Votul este secret şi se exprimă prin bile la Camera Deputaţi lor şi cu buletine de vot la Senat.

Potrivit Regulamentului Senatului, propunerile de candidaţ i făcute de preşedinţ ii grupurilor parlamentare se înaintează Preşedintelui Senatului, care le supune votului plenului acestui corp legislativ. La primul tur de scrut in este declarat ales candidatul care a obţ inut votul majorităţi i senatori lor. Dacă un candidat nu a obţ inut numărul de voturi necesar, grupul parlamentar în cauză va face o altă propunere, care se supune aceloraşi proceduri de vot.

Preşedinţ i i Camerelor se aleg pentru întreg mandatul Parlamentului, cei lalţ i membri ai Birouri lor Permanente se aleg la începutul f iecărei sesiuni ordinare a Camerei respective.

La Camera Deputaţilor pot cere revocarea: grupul parlamentar care a propus deputatul a cărei revocare se solic ită sau cel puţ in o treime din numărul deputaţi lor provenind din minimum trei grupuri parlamentare.

La Senat, poate cere revocarea grupul parlamentar căruia î i aparţ ine senatorul respectiv. Potrivit principiului simetr iei, se impune ca revocarea să f ie supusă aceluiaşi mod de vot folosi t pentru alegerea în Biroul Permanent (se ut il izează votul cu bile).

22

4. Comisiile parlamentare

Rolul principal al corpuri lor legiuitoare este

de a delibera asupra problemelor ce le sunt supuse spre adoptare ori spre deliberare. Este necesară efectuarea prealabilă a unor lucrări pregătitoare de către organele specializate, care constă în examinarea iniţ iat ivelor, a amendamentelor propuse etc.

Caracterist ica comună tuturor comisi i lor parlamentare, indiferent de statutul sau de regimul polit ic al acestora, constă în faptul că comisi i le sunt organe de lucru ale Camerelor, înf i inţate cu scopul de a îndeplini însărcinări le care le sunt înaintate de acestea.

Camera Deputaţ ilor şi Senatul îşi constituie comisi i permanente şi pot insti tui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Cele două Camere îşi mai pot const itui comisi i de mediere sau alte comisi i comune.

A. Natura juridică a comisiilor parlamentare

Cu toate că acestea sunt organe de lucru ale Camerei şi sunt compuse din deputaţ i şi senatori, potrivit conf iguraţiei pol i t ice a f iecărei Camere, comisi i le nu sunt organisme polit ice, ele sunt organe care contr ibuie direct la exercitarea puteri i.

Calitatea de organism polit ic este deţinută doar de Camerele legislative. Comisi i le parlamentare nu au o capacitate juridică. Aceasta este conferită de Constituţ ie f iecărei Camere. Comisii le îşi adoptă propriul regulament de organizare şi de funcţ ionare.

În l iteratura de special itate, comisi i le parlamentare sunt def inite ca „forme organizatorice pr in care deputaţ ii part icipă la pregătirea lucrărilor”, „organisme de lucru proprii având sarcini de lucru şi de control” , „organisme interne” ale Camerelor.

Toţi autori i consideră comisi i le parlamentare ca organisme/structuri interne ale Camerelor care au ca sarcină examinarea prealabilă a unor probleme transmise Camerelor spre examinare şi aprobare.

23

Clasif icări: 1. din punct de vedere al perioadei pentru

care sunt înf iinţate dist ingem comisii: - permanente; - temporare.

2. din punct de vedere al competenţei

care le este conferită distingem comisi i: - cu o competenţă generală într-un

anumit domeniu de activitate; - comisi i înf i inţate ad hoc, adică

doar pentru examinarea unei anumite probleme.

B. Comisiile permanente

Art.64 alin.4 din Const ituţ ie prevede că f iecare Cameră îş i const ituie comisi i permanente şi poate inst itui comisi i de anchetă sau alte comisii speciale. De asemenea, cele două Camere îş i pot constitui comisi i comune.

Pentru înf iinţarea comisi i lor permanente se foloseşte termenul de „constituire” iar pentru înfi inţarea comisi i lor de anchetă sau a altor comisi i speciale termenul de „instituire” (precum şi la comisi i le comune).

La Camera Deputaţ ilor comisi i le permanente sunt formate dintr-un număr de 13-40 de deputaţi . Un deputat face parte obligatoriu dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia membri lor Biroului Permanent, care sunt scutiţi de această îndatorire regulamentară.

Pe durata mandatului, orice deputat sau senator îşi poate schimba opţiunea pentru o anumită comisie permanentă în favoarea alteia. Calitatea de membru al comisiei poate înceta la propunerea grupului parlamentar din care face parte deputatul sau senatorul respectiv. În acest caz, grupul parlamentar poate propune un alt deputat, respectiv, alt senator, pentru a f i ales ca membru al comisiei.

Comisii le permanente se constituie pe domenii de activitate care corespund, în limite relative, specializări i ministerelor.

În cazul când un grup parlamentar îşi modif ică compo-nenţa sau încetează să mai

24

existe, Camera interesată poate hotărî asupra rămâneri i în comisie a reprezentantului grupului iniţ ial.

Rolul comisii lor permanente constă în examinarea proiectelor de legi, propunerilor legislat ive şi amendamentelor, în vederea elaborări i raporturi lor sau avizelor. Comisi i le dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise de Biroul Permanent; pot efectua anchete parlamentare cu încuviinţarea Camerei.

Comisia permanentă sesizată în fond întocmeşte un raport asupra celor hotărâte în comisie, în care se va face referire la avizele celorlal te comisi i care au examinat proiectul sau propunerea, la amendamentele prezentate şi la avizul Consiliului Legislativ. Raportul va cuprinde propuneri motivate priv ind admiterea, fără modif icare, a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modif icări şi se înaintează Biroului Permanent pentru a f i înscris pe ordinea de zi a Camerei respective.

Orice Comisie Permanentă poate porni o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu încuviinţarea Camerei respect ive, priv itoare la act iv itatea desfăşurată de Guvern sau de administraţia publică.

C. Comisiile speciale Camera Deputaţ i lor şi Senatul pot inst itui comisi i speciale pentru avizarea unor Acte legislat ive complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislat ive sau pentru alte scopuri, indicate în hotărâri de înfi inţare a comisiei. Propunerea legislativă astfel elaborată nu se mai supune examinării altor comisii.

Competenţa de a propune membri i comisiei speciale şi a biroului acestuia revine Biroului Permanent al Camerei respective.

Prin hotărârea Camerei se va stabil i şi termenul până la care va f i depus raportul comisiei.

Comisii le speciale au acelaşi statut ca şi comisi i le permanente. Membrii comisii lor speciale îşi păstrează şi cal itatea de membri ai comisii lor permanente.

În doctr ina de special itate, se consideră că ceea ce conferă caracterul de comisie comună unei comisi i parlamentare este apartenenţa

25

membri lor săi la cele două corpuri legislative: Camera Deputaţ i lor şi Senatului.

D. Comisiile de anchetă

Anchetele parlamentare reprezintă un mijloc de realizare a controlului parlamentar. Astfel, la cererea unei treimi din membri i săi, Camera Deputaţi lor şi Senatul vor putea hotărî înf i inţarea unei comisii de anchetă.

Anumiţ i demnitar i şi funcţionari publici nu pot f i controlaţi pr in comisii le de anchetă şi nu pot f i audiaţ i de acestea (magistraţ ii).

Persoanele invitate pentru audiere vor f i înşti inţate despre aceasta cu cel puţin 5 zile înainte.

În Parlamentul României, c itarea unui cetăţean în faţa comisiei parlamentare, ca martor sau în orice cali tate, contravine drepturi lor constituţ ionale privind l ibertăţi le cetăţeneşt i. Comisii le pot, însă, să invite anumite persoane pentru a da relaţi i în legătură cu obiectul anchetei.

Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări, în vederea af lări i adevărului, sunt necesare cunoştinţele unor experţi , comisia de anchetă dispune efectuarea unor expert ize. În acest caz, preşedintele comisiei atrage atenţia persoanei audiate că are obligaţia de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie şi că nerespectarea acestei obligaţi i atrage după sine răspunderea legală.

Camera Deputaţ ilor ş i Senatul pot hotărî exercitarea atribuţ ii lor de control ale Parlamentului, constituirea unor comisi i comune de anchetă, în contextul dezbateri i cereri i de punere sub acuzare a Preşedintelui României.

Tema 2:

FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI

1. Legislatura Parlamentului

Potrivit art.63 al in.1 din Constituţ ie, Camera

Deputaţi lor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani.

26

Durata mandatului echivalează cu legislatura Camerelor.

În t impul vacanţelor parlamentare, deşi Camerele nu desfăşoară activitate del iberativă, Birouri le Permanente rămân în funcţiune. În această perioadă pot lucra şi comisii le permanente, precum şi comisiile speciale, cu aprobarea Birourilor permanente.

Momentul de început al legislaturi i rezultă din art.63 al in.3 din Constituţie, care prevede că Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zi le de la alegeri.

Legislatura Camerei Deputaţi lor şi a Senatului începe pe data întruniri i legale a noilor Camere.

Termenul l imită al mandatului este de 4 ani şi se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament.

Înainte de expirare, mandatul Parlamentului poate înceta datorita dizolvări i acestuia, în condiţ i i le prevăzute de art .89 al in.1 din Consti tuţie. Într-o astfel de situaţ ie, deşi Parlamentul este dizolvat, legislatura f i ind încheiată, mandatul se va prelungi până la întrunirea legală a celor două nou alese Camere.

Prelungirea mandatului Parlamentului se just if ică prin cerinţa asigurări i colaborări i permanente a celor trei puteri.

La data încetării mandatului, îşi vor înceta act iv itatea toate structuri le organizatorice constituite în vechiul Parlament, adică preşedinţ i i Camerelor, grupuri le parlamentare şi comisi i le.

Pentru asigurarea continuităţi i procesului legislat iv, Const ituţia prevede în art.63 alin.5 că proiectele de legi sau propuneri le legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.

2. Sesiunile Camerei Deputaţilor şi Senatului

În cadrul unei legislaturi , Camera Deputaţi lor şi Senatul îş i desfăşoară act iv itatea în sesiuni . Acestea sunt forme organizatorice în care cele două Camere îşi exercită funcţia de deliberare asupra problemelor care sunt supuse

27

spre adoptare.

În sistemul nostru constituţional, sesiunile pot f i ordinare şi extraordinare. Parlamentul României se mai convoacă de drept sau obligatoriu, potriv it dispoziţ i i lor prevăzute expres în Const ituţie.

Convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare este egală cu întreruperea vacanţei parlamentare dintre două sesiuni ordinare pentru motive foarte importante sau excepţ ionale.

Sesiunile ordinare reprezintă regula, iar cele extraordinare excepţia.

Convocarea de drept a Parlamentului este motivată de cauze ieşite din comun, de o gravitate excepţională, când manifestarea voinţei suverane a poporului, prin intermediul Parlamentului, se impune de urgenţă pentru soluţionarea unor probleme de interes naţ ional.

A. Sesiunile ordinare

Potrivit art.66 al in.1 din Constituţ ie, Camera Deputaţi lor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie, iar a doua începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Actul de convocare a Parlamentului în sesiune ordinară este un act procedural, formal. Neexercitarea dreptului, dar şi a obligaţ ii lor legale de convocare, nu poate să atragă după sine prorogarea de facto a vacanţei parlamentare.

În absenţa Preşedintelui Camerei sau în cazul indisponibi l i tăţi i sale, oricare dintre vicepreşedinţi are dreptul regulamentar să convoace Camera.

În cadrul f iecărei sesiuni ordinare, act iv itatea Camerelor legislat ive se desfăşoară potrivit unei ordini de zi ş i a unui program de lucru stabil ite săptămânal. La Camera Deputaţi lor proiectul ordini i de zi şi proiectul programului de lucru se întocmesc în Biroul Permanent. Proiectele de lege şi propuneri le legislat ive se înscriu în proiectul ordini i de zi în termen de cel mult 7 zi le de la primirea de către Biroul Permanent a raportului comisiei sesizate în fond. Atât proiectul ordinii de zi, cât şi cel al programului de lucru, se

28

aprobă în Comitetul ordini i de zi până la sfârşitul f iecărei săptămâni de lucru a Camerei. Ordinea de zi şi programul de lucru pot f i modif icate cu aprobarea aceluiaşi organ, la cererea Biroului Permanent, în cazuri speciale.

La Senat, programul ordini i de zi şi al programului de activitate al Camerei respective se întocmesc de Biroul Permanent al acesteia şi se aprobă de Senat cu votul majorităţi i senatori lor prezenţi.

B. Sesiunea extraordinară

Potrivit art.66 al in.2 din Constituţ ie, Camera Deputaţi lor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului Permanent al f iecărei Camere ori a cel puţ in unei treimi din numărul deputaţ ilor sau senatori lor.

În cererea de convocare a sesiunii extraordinare se va menţiona în mod obligatoriu ordinea de zi şi perioada de desfăşurare a sesiunii . Nerespectarea acestor două condiţi i de formă atrage neluarea în considerare a cererii de către Preşedinte. Regulamentul conferă astfel Preşedintelui putere absolută de decizie. Simpla formulare a cererii obl igă pe Preşedintele Camerei respective să convoace Camera în sesiune extraordinară.

Ordinea de zi a sesiunii extraordinare trebuie să f ie aprobată de Cameră, neaprobarea ordinii împiedicând ţinerea sesiunii . Pentru aprobarea sesiunii extraordinare este necesară majoritatea voturi lor deputaţ i lor şi senatorilor prezenţi la şedinţă.

Potrivit principiului autonomiei funcţionale a f iecărei Camere, convocarea în sesiune extraordinară a uneia dintre ele nu atrage formal şi automat şi convocarea celei lalte, deşi logica constituţ ională prevede că cele două Camere nu pot exercita act iv itatea legislat ivă decât împreună. Pract ica parlamentară indică convocarea separată în sesiune extraordinară a celor două Camere.

Este posibi lă însă şi convocarea în sesiune extraordinară doar a unei singure Camere, cu condiţ ia ca ordinea de zi să nu cuprindă proiecte legislat ive care necesită concursul celeilalte Camere.

29

În aceea ce priveşte sesiunea

extraordinară, aceasta se desfăşoară fără întrerupere în limitele de t imp fixate în art.66 alin.1 din Constituţ ie, temeiul legal al funcţionari i sale f i ind Const ituţia.

Principiul continuităţ ii activităţ i i legislative şi de control parlamentar presupune logic caracterul neîntrerupt al sesiuni lor. În cazul întruniri lor de drept, încetarea situaţ iei care a impus convocarea Parlamentului are ca efect încheierea sesiunii.

C. Convocarea Parlamentului de drept

Convocarea de drept se face în cazuri le l imitative şi expres prevăzute de Constituţ ie: art.92 al in.3 şi art.93 alin.2.

Un caz de «convocare obligatorie» este reglementarea dată de art.115 al in.4 : în cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se af lă în sesiune, el se convoacă în mod obl igatoriu.

Una dintre deosebiri le esenţiale între sesiunile extraordinare şi întrunir i le de drept ale Parlamentului constă în faptul că aceasta din urmă nu necesită exprimarea unui act de voinţă în sensul iniţ iativei de convocare şi nici alte condiţ i i procedurale: stabil irea unei ordini de zi şi a perioadei sesiunii.

3. Şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului

În perioada de t imp rezervată sesiunilor, ca şi în cea a întruniri lor de drept sau obligatori i a Parlamentului, Camera Deputaţi lor şi Senatul îşi desfăşoară activitatea în şedinţe de plen şi în şedinţe comune.

Şedinţa este forma organizatorică în care Senatul şi Camera Deputaţ ilor dezbat în plen proiectele de lege şi propuneri le legislat ive, precum şi alte probleme înscrise pe ordinea de zi.

Consti tuţia prevede că Senatul şi Camera Deputaţi lor adoptă în mod valabil legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţi i membri lor acestora. Această dispoziţ ie f ixează cvorumul legal de şedinţă. Dacă cvorumul nu este întrunit, Camera

30

Deputaţi lor şi Senatul nu pot adopta în mod valabil actele menţionate.

Cvorumul legal nu trebuie confundat cu majoritatea de voturi cerută pentru adoptarea legi lor şi a celorlalte acte supuse Parlamentului sau Camerelor spre adoptare.

Cvorumul legal reprezintă numărul minim de deputaţ i, respectiv senatori, a căror prezenţă este absolut necesară în şedinţele Camerei Deputaţ i lor şi Senatului pentru ca acestea să adopte în mod valabil cele 3 categori i de acte prevăzute de art.67 din Const ituţ ie.

Art.67 din Const ituţ ie stabileşte o regulă generală, care este reluată de Regulamentele Senatului ş i Camerei Deputaţi lor şi la alte acte şi probleme asupra cărora deliberează.

În t impul şedinţelor, l ideri i grupuri lor parlamentare pot cere Preşedintelui Camerei verif icarea cvorumului legal, dar numai la şedinţele de vot f inal.

În ceea ce priveşte decizia de suspendare a lucrărilor Camerei, dacă în urma verif icăr ii cvorumului se constată că acesta nu este întrunit, Preşedintele este obligat să recurgă la ea pentru a nu încălca art.67 din Constituţie. În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, cei doi Preşedinţi suspendă şedinţa şi anunţă ziua şi ora la care lucrările Camerei respective vor f i reluate.

Atât şedinţele separate ale Camerei Deputaţi lor şi Senatului, cât ş i şedinţele comune ale acestora sunt, de regulă, secrete. Regulamentele prevăd că la cererea preşedintelui sau a unui grup parlamentar (la Senat, cel puţ in 20 de senatori) se hotărăşte cu votul majorităţ i i parlamentarilor prezenţ i ca anumite şedinţe să f ie secrete.

Regulamentele permit ca la şedinţele publice să participe diplomaţi, reprezentanţ i ai presei, radioului ş i televiziunii şi alţ i invitaţi , pe baza acreditări i sau a invitaţiei emise de secretari i generali ai celor două Camere, în condiţ i i le stabil ite de Birouri le Permanente şi în l imita locuri lor disponibi le.

Membri i Guvernului au acces la lucrări le Camerelor, iar dacă l i se solicită participarea, prezenţa lor este obligatorie.

Proiectul ordini i de zi poate cuprinde

31

proiecte de legi, propuneri legislative, proiecte de hotărâri şi, după caz, întrebări, interpelări, pet iţ i i sau alte probleme propuse de Guvern, de Biroul Permanent ori deputaţ i/senatori.

Ordinea de zi poate f i modif icată numai la cererea Biroului Permanent, a unui grup parlamentar sau a unei comisi i senatoriale pentru motive bine întemeiate şi urgente, iar la Camera Deputaţi lor, la cererea Biroului Permanent, în cazuri excepţionale, cu aprobarea Comitetului ordinii de zi.

Dacă regula o constituie şedinţele separate, ca efect al bicameralismului, şedinţele comune sunt excepţ ii de la regulă. Art.65 al in.2 din Consti tuţie stabi leşte câteva situaţii când, în mod obligatoriu, Camera Deputaţi lor şi Senatul se întrunesc în şedinţă comună. Const ituţ ia, face în acest sens trimitere la:

1. primirea mesajului Preşedintelui României;

2. aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;

3. declararea mobilizări i generale sau parţiale;

4. declararea stării de război; 5. suspendarea sau încetarea osti l ităţi lor

mili tare; 6. examinarea rapoartelor Consiliului

Suprem de Apărare a Ţării; 7. numirea, la propunerea Preşedintelui

României, a directorului Serviciului Român de Informaţi i şi exercitarea controlului asupra acestui servic iu, s.a.

Alte situaţi i când cele două Camere se

întrunesc în şedinţă comună sunt prevăzute în Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţi lor şi Senatului.

Proiectul ordinii de zi a şedinţelor comune se adoptă de către cele două Birouri Permanente, care se convoacă pentru acest scop de preşedinţ ii acestora. Birouri le Permanente stabilesc data şi locul de desfăşurare a şedinţelor comune şi asigură buna desfăşurare a şedinţelor comune.

Lucrări le şedinţelor comune sunt conduse alternat iv de Preşedintele Camerei Deputaţi lor şi de Preşedintele Senatului asistaţ i de doi secretari, câte unul la f iecare Cameră.

32

Tema 3: FUNCŢIILE PARLAMENTULUI

Consideraţii generale privind funcţiile

parlamentului

Orice parlament are în pr incipal funcţia de legiferare (adoptarea legilor) ş i funcţ ia de control parlamentar exercitat asupra puteri i executive. Potrivit art.61 al in.1 din Const ituţ ie Parlamentul este organul reprezentat iv suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, cali tate în care forul legislat iv deţ ine prerogativa de a legifera şi de a exercita un control pol i t ic asupra autorităţ i lor executive. În doctrina modernă se consideră că Parlamentul are o funcţie deliberativă, constând în adoptarea unei poziţ i i sau a unei decizii asupra problemei ce a făcut obiectul deliberări i parlamentare. Funcţi i le legislativă şi de control reprezintă componente ale funcţ iei del iberat ive. Funcţ ia deliberativă acoperă orice activ itate a Parlamentului.

1. Funcţia legislativă

Prin funcţ ie legislativă se înţelege împuternicirea acordată Parlamentului de a adopta legi. Funcţia legislat ivă se rezumă exclusiv la votarea legi lor. A. Domeniul legi i

• Pract ic, Parlamentul poate legifera în

orice domeniu al vieţ ii sociale; • Constituţia se referă doar la domeniul de

reglementare pentru: legile constituţionale, legile organice, legile ordinare (art.73);

• Parlamentul colaborează în exercitarea funcţ iei sale legislative cu: - Guvernul;

- cetăţeni i cu drept de vot (art.74 al in.1

33

din Constituţ ie); - Preşedintele României (art.150 al in.1

din Const ituţ ie). • Guvernul este competent să adopte

hotărâri în executarea legi lor (art.108 al in.1 din Const ituţ ie), deci se rezervă un domeniu de reglementare juridică a anumitor relaţi i sociale în benef iciul Guvernului;

• Parlamentul poate, în principiu, să adopte şi norme juridice de aplicare, de executare, dar în pract ică acest domeniu este rezervat Guvernului;

• Constituţia invocă anumite relaţi i sociale rezervate exclusiv legi i (art.71, art.105 al in.2, art.109 al in.3, art.117 al in.3).

B. Etapele proceduri i legislative:

� iniţ iat iva legislativă; � examinarea proiectului de lege în comisi i

permanente; � dezbaterea proiectului de lege în plen; � votarea proiectului de lege; � medierea; � promulgarea.

Parcurgerea acestor etape, cu excepţ ia medieri i , este obigatorie. Iniţ iat iva legislativă (art.74 din Const ituţie) aparţ ine:

� Guvernului; � deputaţ ilor şi senatori lor; � unui număr de cel puţ in 250.000 de

cetăţeni cu drept de vot (art.74 al in.1 din Const ituţ ie).

În forma sa revizuită în 2003, Constituţ ia prevede în art.75 o competenţă funcţională dist inctă pentru f iecare Cameră legislat ivă, în funcţ ie de domeniul de reglementare al proiectului de lege sau al propuneri i legislat ive. Astfel, f iecare Cameră este considerată ca primă Cameră sesizată pentru anumite iniţ iative legislative, cealaltă f i ind for legislat iv de decizie f inală. Consti tuţia prevede, în acest sens, că se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţi lor ca primă Cameră sesizată proiectele de lege şi propuneri le legislative menţionate expres în art.75 alin.1. Pentru toate celelalte iniţ iative legislat ive, Senatul este primă Cameră

34

sesizată. Prima Cameră sesizată - Camera Deputaţi lor sau, după caz, Senatul - t rebuie să se pronunţe asupra iniţ iat ivei legislat ive în termen de 45 de zi le sau de 60 de zi le, pentru coduri şi legi de complexitate deosebită. Dacă se depăşeşte acest termen, proiectele de lege sau propunerile legislat ive se consideră că au fost adoptate. Termenul de 45 sau, respect iv, de 60 de zi le se calculează pe zi le lucrătoare, întrerupându-se pe perioada vacanţei parlamentare. Examinarea proiectului în comisia permanentă sesizată în fond se f inal izează prin adoptarea de către comisie a unui raport, în care se propune, după caz, admiterea, respingerea sau acceptarea proiectului cu modif icări. Dezbaterea în plenul Camerei se face în două faze:

� dezbaterea generală (sunt anunţate principi i le de bază ale reglementări i şi se exprimă poziţ ia polit ică a f iecărui grup parlamentar faţă de proiect);

� dezbaterea pe art icole, cu modif icări le propuse în raportul comisiei permanente sesizate în fond.

Votarea proiectului potrivit Regulamentelor parlamentare:

� votul este personal; � votul poate f i deschis sau secret.

Votul deschis se exprimă prin ridicarea mâinii prin apel nominal sau prin mij loace electronice. Votul secret se exprimă prin bulet ine de vot, pr in bi le, pr in mij loace electronice. Dacă Camerele legislat ive adoptă acelaşi proiect de lege în redactări diferi te, se declanşează procedura de mediere pentru eliminarea divergenţelor de redactare. Procedura de mediere se iniţ iază de comun acord cu preşedinţi i celor două Camere şi se derulează prin intermediul unei comisi i parlamentare mixte. Această procedură se aplică doar în priv inţa proiectelor de lege înaintate Parlamentului spre adoptare înainte de revizuirea Constituţiei în 2003. Promulgarea este actul prin care

35

Preşedintele României autentif ică şi învesteşte legea adoptată de Parlament cu formulă executorie şi dispune publicarea ei în Monitorul Of icial al României. Termenul de promulgare este de 20 de zile de la primirea legi i. Preşedintele României are dreptul să ceară Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii sau să sesizeze Curtea Consti tuţională. În cadrul reexaminări i, legea se supune unei noi votări, cu respectarea art.76. Dacă legea este adoptată din nou, termenul de promulgare este de 10 zi le de la reprimirea legii. Odată promulgată, legea se publică în Monitorul Oficial al României ş i intră în vigoare la 3 zile de la publicare sau la data prevăzută în textul ei.

2. Funcţia de informare

Prin intermediul funcţiei de informare, Camera Deputaţi lor ş i Senatul, comisi i le parlamentare, precum şi parlamentari i sol icită şi primesc datele, informaţii le şi documentele necesare luării decizii lor, în concordanţă cu prerogat ivele lor const itu-ţ ionale şi regulamentare. Sediul materiei: art.111 al in.1 din Consti tuţie; art.170-172 din Regulamentul Camerei Deputaţi lor; art.161-163 din Regulamentul Senatului. Art.111 al in.1 din Constituţie c ircumscrie funcţ ia de informare la controlul parlamentar. Regulamentele Camerelor stabilesc o sferă mai largă a funcţiei de informare: dreptul deputaţ ilor şi senatori lor de a obţ ine “informaţi i le necesare desfăşurări i act ivităţ i i lor din partea organelor administraţiei publice”. Această funcţie constă în culegerea, selectarea şi prelucrarea de informaţi i , date, documente necesare înfăptuir i i de către Camere şi parlamentari a prerogativelor lor constituţionale şi regulamentare. Forma de realizare: petiţ i i adresate de cetăţeni sau de organizaţi i sociale; solicitarea de informaţi i de către Camere şi comisi i parlamentare, întrebări şi interpelări adresate

36

membri lor Guvernului; activitatea desfăşurată în comisi i de anchetă; invitarea la şedinţele comisi i lor a unor special işt i; prezentarea de către unele autorităţ i publice a unor rapoarte privind propria act iv itate (Avocatul Poporului, Curtea de Conturi). Titularii dreptului de a sol icita informaţii:

� Camerele şi comisi i le, în ceea ce priveşte informaţi i necesare controlului parlamentar; cererea se adresează guvernului şi celor lalte organe ale administraţiei publice;

� deputaţii şi senatorii, prin cererea adresată preşedintelui Camerei respective sau preşedintelui comisiei din care fac parte; cererea se adresează organelor administraţiei publice.

Deputaţii şi senatorii nu au dreptul să ceară personal date şi informaţii. În cazul în care o propunere legislativă implică modif icarea prevederi lor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informări i Guvernului este obligatorie (art.110 al in.1 din Constituţie).

3. Funcţia de control parlamentar

A. Consideraţi i generale:

� Fundament teoret ic: principiul separaţ iei puteri lor;

� Suport constituţ ional: art.61 al in.1 din Consti tuţie;

� Controlul este special izat la anumite domenii sau restrâns la anumite obiective;

� Instanţele judecătoreşt i nu pot f i supuse controlului datorită statutului special al magistraţ ilor ( inamovibi l itate şi independenţă);

� Sancţiuni le sunt poli t ice. Const ituţia prevede expres sancţ iuni le ce pot f i aplicate. B. Formele controlului parlamentar:

a) aprobarea de către Parlament sau încuviinţarea unor acte ale Executivului;

b) acordarea şi retragerea încrederii Guvernului;

37

c) întrebările şi interpelăr ile adresate membri lor Guver-nului, moţiunile simple;

d) anchetele parlamentare; e) angajarea răspunderi i Guvernului din proprie iniţ iativă; f ) suspendarea din funcţ ie a Preşedintelui României; g) punerea sub acuzare a Preşedintelui României; h) urmărirea penală a membrilor Guvernului.

1. Aprobarea de către Parlament a unor acte ale Executivului

Aprobarea poate f i prealabilă sau ulterioară. În toate cazuri le aprobarea este o condiţ ie a legalităţ i i actului în sine. Cazuri: a) art.92 alin.2 din Const ituţ ie (aprobarea prealabilă); b) mobilizarea generală sau parţială a

forţelor armate în cazuri excepţionale – art.92 al in.2 din Constituţie (aprobarea ulterioară);

c) aprobarea măsuri lor luate de şeful statului pentru respingerea unei agresiuni, art.92 alin.3 din Const ituţ ie (aprobarea ulterioară);

d) încuviinţarea instituir i i stăr i i de asediu sau stăr ii de urgenţă (art.93 alin.1 din Constituţie);

e) abil i tarea Guvernului de a emite ordonanţe; f ) consultarea pealabilă a Parlamentului de

către Preşedintele României în cazul în care acesta intenţionează să consulte poporul pr in referendum (art.90 din Constituţie);

g) consultarea prealabilă a preşedinţi lor Camerelor legislative şi a l ideri lor grupurilor parlamentare în privinţa dizolvării Parlamentului.

În cazurile de la l it .a)-f) Parlamentul deliberează şi decide prin vot. În cazuri le de la lit . f) ş i g) punctul de vedere al Parlamentului, respectiv al preşedinţi lor Camerelor şi al l iderilor grupurilor parlamentare, este pur consultat iv.

38

2. Acordarea şi retragerea încrederii Guvernului Programul de guvernare şi l ista membrilor Guvernului se prezintă de candidatul la funcţia de prim-ministru, desemnat de Preşedintele României. Programul de guvernare şi l ista membrilor Guvernului sunt puse în dezbaterea Camerelor în şedinţă comună, dar nu pot f i modif icate. Acceptarea programului ş i a l istei se face cu votul majorităţi i deputaţ ilor şi senatori lor. Regragerea încrederi i se face prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţ i i deputaţ ilor şi senatori lor. Dacă moţiunea de cenzură este adoptată, Guvernul este demis. 3. Întrebări şi interpelări (art.112 alin.1 din Constituţie, art.155-169 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art.153-160 din Regulamentul Senatului) Întrebările la Camera Deputaţi lor pot f i: orale şi scr ise. Întrebări le sunt adresate de orice deputat sau senator. Interpelăr ile se adresează de deputaţ i sau senatori; în Camera Deputaţ ilor interpelăr ile pot f i făcute şi de grupuri le parlamentare. Camerele pot adopta o moţiune cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelări i . Moţiunea are exclusiv un caracter polit ic. 4. Anchetele parlamentare (art.63 alin.4 din Const ituţ ie şi regulamenele Camerelor) Comisii le de anchetă pot f i înf i inţate de f iecare Cameră, la cererea unei 1/3 din numărul membri lor acestora. Cererea trebuie aprobată cu votul majorităţi i membrilor prezenţi. Se pot înf iinţa comisi i de anchetă comune. 5. Angajarea răspunderii guvernului din proprie iniţiativă (art.114 din Const ituţ ie) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţ ilor ş i Senatului reunite în şedinţă comună asupra: a) unui program; b) unei declaraţi i de polit ică generală; c) unui proiect de lege.

39

În t impul dezbateri lor poate f i iniţ iată o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea de cenzură este votată de majoritatea deputaţ ilor şi senatori lor, Guvernul este demis. Dacă nu se iniţ iază moţiunea de cenzură, sau dacă aceasta nu se adoptă, programul, declaraţ ia de polit ică generală sau proiectul de lege se consideră aprobate de Parlament. 6. Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României (art.95 din Const ituţ ie) Este o formă de răspundere poli t ică a şefului statului. Suspendarea poate f i iniţ iată de 1/3 din numărul deputaţ ilor ş i senatori lor. Motivul suspendării: săvârşirea unor fapte grave, pr in care încalcă grav prevederi le Const ituţ iei. Se adoptă în şedinţă comună a Camerelor, cu votul majorităţ i i deputaţ ilor ş i senatori lor. Suspendarea este urmată obligatoriu de organizarea unui referendum pentru demiterea Preşedintelui României. 7. Punerea sub acuzare a Preşedintelui României (art.96 din Constituţ ie)

� Iniţ iator: majoritatea deputaţi lor şi senatori lor.

� Motiv: înaltă trădare. Constituţia nu precizează conţinutul faptelor de înaltă trădare.

� Decizia se adoptă cu votul a 2/3 din numărul deputaţi lor şi senatorilor.

� Competenţa de judecată: Înalta Curte de Casaţie şi Just iţ ie.

� Preşedintele este demis de drept în caz de condamnare.

8. Solicitarea urmăririi penale a

membrilor Guvernului (art.109 alin.2 şi 3 din Constituţie)

� Iniţ iator: Camera Deputaţi lor, Senatul şi

Preşedintele României. � Cazuri le de răspundere şi pedepsele sunt

stabil ite în Legea pentru responsabil itatea ministerială.

� Este o condiţie const ituţ ională ca faptele imputabile să f ie săvârşite în exerciţ iul funcţ iei ministeriale.

� Competenţa de judecată revine Înaltei Curţ i de Casaţie şi Justiţ ie.

� Miniştri i pot răspunde penal, potrivit

40

dreptului comun, dacă comit infracţ iuni fără legătură cu funcţ ia de membru al Guvernului.

4. Funcţia de desemnare prin învestire,

alegere sau numire a unor autorităţi publice

Atribuţi i le Parlamentului subsumate acestei funcţ i i sunt prevăzute expres în Constituţie sau în legi speciale. Deoarece Parlamentul României are o structură bicamerală, această funcţ ie va f i înfăptuită de cele două Camere reunite în şedinţă comună. Potrivit Const ituţ iei, Parlamentul: a) acordă votul de încredere Guvernului; b) numeşte membri i Curţi i de Conturi; c) numeşte directorul Servic iului Român de Informaţi i; d) în diferite legi speciale sunt prevăzute şi

alte prerogative ale Parlamentului privind numirea în funcţ i i publice;

e) numeşte preşedintele Consil iului Legislat iv ş i preşedinţi i de secţi i ai acestei autori tăţi publice;

f ) numeşte pe Avocatul Poporului. Tema 4:

ACTELE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

1. Consideraţii generale. Categorii de acte

Parlamentul, potrivit art.61 alin.1 din Consti tuţie, este “unica autoritate legiuitoare a ţări i” . Voinţa Parlamentului se exprimă nu numai prin lege, dar şi prin alte acte sub denumiri specif ice precum regulamente, hotărâri sau acte cu un caracter exclusiv poli t ic. Actele Parlamentului pot f i clasif icate în două categori i principale: - acte jur idice; - acte cu caracter exclusiv polit ic. Actele juridice ale Parlamentului sunt: legi le, regula-mentele Camerelor, hotărârile şi moţiunile de cenzură.

41

Actele cu caracter exclusiv pol it ic ale Parlamentului sunt: declaraţi i , mesaje, apelur i. În afara acestor două categori i de acte, Camerele sau organismele lor interne – comisi i le parlamentare, birouri le permanente – au dreptul de a adopta sau emite, după caz, o serie de acte prin care se concret izează diferite atr ibuţ ii conferite acestora. Astfel de acte sunt: avize, rapoarte, decizi i, adrese, hotărâri.

2. Conceptul de lege şi categoriile de legi

Legea poate f i def inită ca f i ind actul juridic al parlamentului iniţ iat potr ivit Const ituţ iei, adoptat de acesta potrivit unei proceduri solemne, promulgat de Preşedintele statului şi publicat în Monitorul Of icial ş i care conţine reguli de conduită socială general-obligatorii ş i impersonale, a căror respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. Parlamentul României adoptă trei categori i de legi: const ituţionale, organice şi ordinare. A. Legile constituţionale sunt legi le prin care se revizieşte Constituţ ia. Sub aspect procedural, ele se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul membrilor f iecărei Camere, f i ind def init ive numai după aprobarea lor prin referendum, organizat în cel mult 30 de zi le de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Legile constituţ ionale – art.150 al in.1 din Consti tuţie – pot f i iniţ iate de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţ ilor sau al senatorilor şi de cel puţ in 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. B. Legile organice sunt actele pe care Consti tuţia însăşi le declară astfel. Ele reglementează organizarea şi funcţ ionarea autorităţi lor publice, dezvoltând principi i le sau regulile enunţate în Const ituţie. Sediul materiei î l const ituie art .73 al in.3 din Consti tuţie, care prevede domeniile reglementate prin lege organică. Sub aspect procedural, legile organice se adoptă cu votul majorităţ i i membri lor f iecărei Camere.

42

C. Legile ordinare sunt legi le adoptate în toate celelalte domenii ale vieţ ii sociale, Sub aspect procedural, ele se adoptă cu votul majorităţ i i membri lor prezenţi din f iecare Cameră. De asemenea, Parlamentul poate adopta o lege specială de abil itare a Guvernului pentru a emite ordonanţe, care vor avea, prin urmare, forţa juridică a unei legi ordinare. Legea de abil itare trebuie să precizeze în mod obligatoriu domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. Numai în cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta “ordonanţe de urgenţă”, ceea ce nu necesită preexistenţa unei legi de abil itare, dar ele intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se af lă în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

3. Conceptul de hotărâre. Categoriile de hotărâri

Hotărâri le sunt acte juridice adoptate de Parlament sau Camerele sale (separat). Există două categori i de hotărâri: a) cu caracter normativ; b) cu caracter nenormativ sau individual. Hotărâri le normative se deosebesc de legi prin aceea că au forţă juridică inferioară legi i. Din punct de vedere procedural deosebir ile dintre legi şi hotărâri sunt următoarele: a) pentru adoptarea hotărârilor, nu sunt

aplicabile reguli le privitoare la iniţ iativa legislat ivă;

b) hotărâri le nu parcurg toate fazele procedurii legislative; c) numai legi le trebuie să f ie promulgate, în

t imp ce hotărâri le nu sunt supuse promulgării;

d) hotărârile nu fac obiectul controlului de constituţio-nalitate din partea Curţ ii Constituţionale.

Hotărâri le Camerelor se adoptă cu majoritatea membrilor prezenţ i din f iecare dintre ele, cu excepţ ia regulamentelor, care se adoptă cu votul majorităţi i membrilor acestora.

4. Conceptul de moţiune. Categorii de moţiuni Moţiunea este actul jur idic al Parlamentului

43

sau al Camerelor, pr in care se exprimă poziţ ia adoptată de acestea într-o anumită problemă de polit ică internă sau externă. Moţiunile nu sunt susceptibi le să reglementeze relaţ ii sociale. Constituţia ş i regulamentele Camerelor fac refer ire la două categori i de moţiuni: a) moţiunea simplă (art.112 alin.2 din Consti tuţie); b) moţiunea de cenzură (art.113 şi 114 din Consti tuţie). Moţiunea simplă este rezultatul de voinţă al unei s ingure Camere (Camera Deputaţ ilor sau Senatul) ş i exprimă poziţ ia Camerei respective într-o anumită problemă de polit ică internă sau externă. Moţiunile simple nu au caracterul de acte juridice, c i pot exercita doar o inf luenţă morală asupra act ivităţi i Guvernului, dar nu sunt în măsură să genereze obligaţi i garantate pr intr-o sancţiune juridică oarecare. Moţiunea de cenzură pr iveşte raportur ile dintre Parlament şi Guvern, adoptarea sau respingerea sa semnif icând retragerea sau menţinerea încrederi i acordate Guvernului. Dacă este adoptată, moţiunea de cenzură face ca Guvernul să decadă din împuternicir i le ce i-au fost conferite prin votul de învestitură. Are caracterul de act jur idic ş i exprimă voinţa Parlamentului în întregul său. Moţiunea poate f i iniţ iată de cel puţin 50 de deputaţ i sau de cel puţin o pătrime din numărul senatori lor, trebuie să f ie motivată şi depusă la preşedintele Camerei, care o comunică de îndată Guvernului. Moţiunea se aprobă cu votul majorităţ i i deputaţ ilor prezenţ i, iar la Senat cu votul majorităţ i i senatori lor. Fac excepţie de la această regulă moţiunile de cenzură care se adoptă cu votul majorităţi i deputaţi lor ş i senatori lor.

5. Actele politice ale Parlamentului României Actele polit ice ale Parlamentului conţ in numai af irmaţii de principiu sau luări de at itudine, l ipsite de efecte juridice immediate, dar care, pr in faptul că emană de la un organ reprezentat iv al poporului, organ învestit cu competenţa de a legifera şi de a controla Guvernul, se bucură de un

44

deosebit prestigiu, de o mare autoritate. Constituţia României şi regulamentele Camerelor nu cuprind o enumerare a acestor acte, parlamentul f i ind l iber să adopte denumiri diverse pentru a-şi int itula actele exclusiv poli tice (declaraţ ii, apeluri, proteste, demersuri etc.). Tema 5:

STATUTUL DEPUTAŢILOR ŞI SENATORILOR

1. Natura juridică a mandatului parlamentar

Dreptul public foloseşte noţ iunea de mandat în sens de împuternicire specială dată printr-o procedură solemnă de către corpul electoral, candidaţi lor la o funcţ ie sau demnitate publ ică, dacă aceşt ia obţin un număr suf icient de voturi, potrivit legi i electorale. Cei ce obţ in mandatul sunt învestiţ i cu dreptul de a înfăptui anumite interese generale (exercită o funcţie publică). În exercitarea mandatului, deputaţi i şi senatori i sunt în serviciul poporului. Din punct de vedere al naturi i sale juridice, mandatul parlamentar este o insti tuţie de drept constituţ ional . Mandatul parlamentar are caracter reprezentativ (art.69 din Constituţie). În exercitarea mandatului, deputaţi i şi senatori i sunt în serviciul poporului (parlamentarii nu î i reprezintă numai pe alegători i din circumscripţ ia electorală în care au fost aleşi, ci reprezintă întregul popor în unitatea lui). Mandatul imperativ este nul. Nu este permisă nici o ingerinţă sau injocţ iune în act iv itatea deputaţi lor şi senatori lor, indiferent din partea căruia ar proveni. Nici part idele poli tice care i-au propus candidaţi, nici alegători i nu au dreptul să impună parlamentari lor o anumită prestaţ ie parlamentară. Deputaţii şi senatorii nu pot fi revocaţi. În dreptul privat, mandatul este socotit un contract civi l (art.1532 din Codul civi l) între mandant (cel care împuterniceşte) şi mandatar (persoana împuternicită).

45

Între noţiunea de mandat din dreptul civ il şi cea de mandat din dreptul constituţional există deosebir i esenţiale: a) mandatul civil se const ituie pe baze

contractuale, iar mandatul parlamentar prin alegeri;

b) conţ inutul mandatului civi l se stabileşte prin acordul părţ i lor, pe când conţ inutul mandatului parlamentar se stabileşte pr in Constituţie, regulamentele Camerelor şi, după caz, prin lege;

c) dacă mandatarul î l reprezintă pe mandant, deputaţi i şi senatori i reprezintă naţiunea;

d) mandatarul este răspunzător faţă de mandant pentru daunele ce i le-ar cauza, pe când deputaţi i şi senatori i nu răspund faţă de alegători;

e) mandatul civi l poate f i revocat, pe când mandatul parlamentar nu poate f i revocat; f ) mandatarul poate f i substituit printr-o

altă persoană, pe când deputaţ ii şi senatori i nu pot f i înlocuiţ i decât în anumite condiţ i i (prin supleanţ i).

Deputaţi i ş i senatori i îndeplinesc o demnitate publică. Ei nu sunt asimilaţi funcţ ionari lor publici. Trăsăturile mandatului parlamentar:

a) este o instituţ ie de drept public (de drept constitu-ţ ional);

b) are caracter reprezentativ la nivel naţ ional; c) are caracter general; d) are caracter electiv; e) este irevocabil; f ) este protejat constituţ ional. Dispoziţ i i le cuprinse în Constituţie refer itoare la mandatul parlamentar (art.69 – 72) au valoare de reguli directoare în materie. Ele pot f i dezvoltate şi detaliate pr in lege specială şi prin regulamentele Camerelor. Regulamentele Camerelor stabilesc doar norme procedurale pentru aplicarea dispoziţ i i lor const ituţ ionale refer itoare la statutul deputaţi lor şi senatori lor.

46

2. Durata mandatului parlamentar

Durata mandatului parlamentar coincide cu cea a Camerelor legislat ive (art.63 alin.1 din Consti tuţie). Mandatul Camerelor poate f i prelungit în caz de război sau catastrofă. De asemenea, mandatul se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. Deputaţi i ş i senatori i intră în exerciţ iul mandatului pe data întrunir i i legale a Camerei din care fac parte, sub condiţ ia val idări i. Mandatul parlamentar ia naştere pe data anunţări i rezultatelor alegeri i, dar dreptul celui îndreptăţi t să-l exercite începe pe data întrunir i i legale a Camerei respective, sub condiţ ia validări i. Numai de la această dată se aplică deputaţ ilor şi senatori lor statutul parlamentar prevăzut în Consti tuţie şi regulamente. Mandatul parlamentar încetează:

� la data întrunir i i legale a Camerelor nou alese;

� în caz de demisie; � în caz de incompatibil itate; � în cazul pierderii drepturi lor electorale; � în caz de deces.

3. Protecţia constituţională şi regulamentară

a mandatului parlamentar

Pe durata mandatului, deputaţ i i şi senatori i exercită prerogativele autorităţ i i publice. De aceea, mandatul lor este protejat constituţional. Rolul protecţ iei este de a garanta parlamentarilor deplina l ibertate în exercitarea mandatului. Protecţ ia se realizează prin: a) regimul de incompatibil itate; b) imunitarea parlamentară; c) independenţa opini i lor; d) indemnizaţie. A. Incompatibi l i tăţi le (art .71 din Const ituţ ie) Incompatibi l ităţ i le au rolul de a asigura evitarea confl ictelor ce ar rezulta din exercitarea concomitentă a două funcţii publice concurente (ex. funcţia jur isdicţională cu funcţ ia legislat ivă).

47

Constituţia stabileşte incompatibil ităţi le cali tăţi i de deputat sau de senator cu orice funcţie publică de autoritate; se exceptează doar funcţ ia de membru al Guvernului (art.71 alin.2 din Const ituţ ie). Alte incompatibil ităţi se stabilesc pr in lege organică. Exemple de funcţi i publ ice de autoritate:

� funcţ ia de prefect; � funcţ ia de primar sau membru în consil i i le

locale; � funcţ ia de secretar al unităţ ilor

administrativ-teritoriale; � funcţ ia de secretar de stat; � funcţ ia de poliţ ist, gardian public ş.a.

Există funcţ ii publice care nu presupun exercitarea autorităţi i (ex.: funcţ ia de director al Bibl ioteci i Naţ ionale). Ca atare, între cal itatea de parlamentar şi asemenea funcţ ii nu există incompatibil itate. Regulamentele obligă deputaţi i ş i senatori i af laţi în stare de incompatibi l itate să demisioneze din funcţi i le incompatibile cu calitatea lor de parlamentari în termen de 10 zi le de la apariţ ia cazului de incompatibi l itate. Refuzul de a demisiona atrage după sine considerarea parlamentarului în cauză ca demisionat (demisie tacită). B. Imunitatea parlamentară (art.72 din Consti tuţie) Imunitatea are rolul de a proteja parlamentarii de încercările de intimidare, sancţionare din partea puterii executive şi judecătoreşti, pentru modul în care aceştia îşi exercită mandatul. Deputaţi i şi senatori i nu pot f i t raşi la răspundere juridică pentru voturi le sau opini i le polit ice exprimate în exercitarea mandatului. Deputaţi i benef iciază de imunitate de la data eliberări i cert if icatului doveditor al alegerii , sub condiţ ia validări i. Deputaţi i ş i senatori i pot f i urmăriţ i ş i t rimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturi le sau cu opinii le exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot f i reţinuţi, percheziţ ionaţi sau arestaţ i fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. În caz de infracţiune f lagrantă, parlamentarii pot f i reţinuţ i şi percheziţ ionaţ i, potrivit normelor Codului de

48

procedură penală. Deputaţi i şi senatori i nu pot renunţa la benef iciul imunităţi i parlamentare. Deputaţi i şi senatori i pot f i traşi la răspundere discipl inară, prevăzută în regulamentele Camerelor pentru încălcarea regulilor de polemică parlamentară. Pentru încălcarea regulamentelor, deputaţ ii şi senatorii pot f i sancţionaţ i, potrivit gravităţ ii faptelor ce l i se impută, cu: - avertisment; - chemarea la ordine; - retragerea cuvântului; - el iminarea din sala de şedinţe; - interzicerea participări i la lucrări le

Camerei pentru maximum 15 zi le (Regulamentul Senatului prevede maximum 30 de zile);

- excluderea temporară (de la maximum 30 de zile de şedinţe din aceeaşi sesiune). Această sancţiune este prevăzută doar în Regulamentul Camerei Deputaţi l lor.

Tema 6:

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI Caracterul semiprezidenţial al republic ii este rezultatul receptări i în s istemul constituţional românesc, a modelului de alegere a şefului statului în sistemele prezidenţiale, precum şi a modalităţi lor de răspundere poli tică a Guvernului faţă de puterea legislat ivă, caracteristice regimurilor polit ice parlamentare. Preşedintele României face parte din puterea executivă şi întruneşte prerogat ivele esenţiale ale acestei puteri ce revin şi şefului statului. Puterea executivă e repartizată echil ibrat între şeful statului şi Guvern. Preşedintele României benef iciază de o legit imitate populară, iar Guvernul este numit de şeful statului, pe baza votului de învestitură acordat de Parlament. Consti tuţia României conferă Preşedintelui patru funcţi i principale: de reprezentare, de garant al independenţei naţ ionale şi al unităţ ii şi integrităţi i teri tor iale a ţări i, funcţia de a veghea la

49

respectarea Constituţ iei şi cea de mediere. Preşedintele României este organul de vârf al puteri i executive şi ocupă demnitatea de şef al statului. Ca şef al statului Preşedintele reprezintă statul român. Preşedintele României se identif ică cu statul român. Preşedintele prezidează Consil iul Suprem de Apărare a Ţări i; este comandantul forţelor armate; poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobil izarea parţială sau generală a forţelor armate; insti tuie starea de urgenţă ş.a. Preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţ i lor publice, la respectarea Constituţiei. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Alegerea Preşedintelui României Preşedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi l iber exprimat. Este declarat ales candidatul ce a întrunit, în primul tur de scrut in, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriş i pe listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doi lea tur de scrut in, între primii doi candidaţi stabiliţ i în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. Persoana care candidează la funcţ ia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească următoarele condiţ i i:

� Să aibă drept de vot; � Să aibă cetăţenia română şi domici l iul

în ţară � Să nu intre în categoria persoanelor ce

nu pot face parte dintr-un part id pol it ic � Să f i împlinit, până în ziua alegerilor

inclusiv, vârsta de cel puţ in 35 de ani � Să nu f i îndeplinit, anterior, 2 mandate

în funcţia de Preşedinte al României. În termen de 24 de ore de la validarea rezultatelor alegeri lor pentru funcţ ia de Preşedinte al României, de către Curtea Const ituţională, cele 2 Camere, sunt convocate de către preşedinţ ii acestora pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărei alegere a fost val idată.

50

Depunerea jurământului se consemnează într-o declaraţ ie a Parlamentului, prin care acesta ia act de începere a exercitări i mandatului de Preşedinte al României.

Durata mandatului prezidenţial

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exerci tă de la data depuneri i jurământului preşedintelui ales. Până la această dată continuă să-şi exercite atribuţ ii le Preşedintele în exerciţ iu. Mandatul prezidenţial încetează înainte de termen în caz de demisie, demitere din funcţ ie, de imposibi l itate def init ivă de exercitare a atr ibuţi i lor şi în caz de deces. Mandatul Preşedintelui României poate f i prelungit, pr in lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Incompatibilitatea funcţiei prezidenţiale cu orice altă funcţie publică şi privată

Preşedintele României trebuie să f ie imparţial şi independent. Astfel, Preşedintele va putea adopta o poziţ ie pe deplin obiect ivă faţă de toate cele trei puteri ale statului af late în confl ict. În t impul mandatului, Preşedintele României nu poate f i membru ai unui part id polit ic ş i nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Un Preşedinte al republici i, care ar f i în acelaşi t imp şi membrul unui part id polit ic, ar crea suspiciuni că spri j ină acel partid poli t ic sau î l favorizează în detr imentul altora. În cazul în care Preşedintele ales îşi menţine, în mod secret, calitatea de membru al unui part id pol it ic, el poate f i suspendat din funcţ ie. Preşedintele României nu poate exercita nici o funcţie privată, indiferent care ar f i natura acesteia sau domeniul de activ itate.

Regimul imunităţilor prezidenţiale

Consti tuţia României consacră şi un regim de protecţ ie, de t ip parlamentar, a Preşedintelui.

51

Acesta se bucură de imunitate şi de neresponsabi l itate juridică pentru opinii le poli t ice exprimate în t impul ş i în legătură cu exercitarea mandatului său. Imunitatea are caracter permanent. Imunitatea nu echivalează cu exonerarea de răspundere pe plan polit ic a şefului statului, pentru modul în care îşi exercită atribuţi i le ce î i revin în funcţ ia pe care o ocupă. Preşedintele României nu poate f i reţ inut, arestat, percheziţ ionat sau tr imis în judecată penală pentru faptele săvârşite în legătură cu prerogat ivele prezidenţ iale. Şeful statului nu poate f i tras la răspundere juridică pentru opini i le polit ice exprimate în exercitarea mandatului prezidenţial. Preşedintele nu poate f i audiat în cadrul unor proceduri parlamentare, întrucât Preşedintele României excede controlul parlamentar exercitat de comisi i le Camerelor. Şeful statului poate da însă Parlamentului explicaţi i pr ivind faptele ce i se impută.

Răspunderea politică şi penală a Preşedintelui României

În cazul săvârşiri i unor fapte grave prin care încalcă prevederi le Constituţ iei, Preşedintele României poate f i suspendat din funcţie de Camera Deputaţ ilor şi Senat în şedinţă comună, după consultarea Curţ ii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţi i cu priv ire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcţ ie poate f i ini ţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţ ilor şi senatori lor şi se aduce, neîntârziat, la cunoşt inţa Preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţ ie e aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. Propunerea de punere sub acuzare poate f i iniţ iată de majoritatea deputaţ ilor şi senatori lor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui României pentru a putea da explicaţ i i cu privire la faptele ce i se impută. De la data puneri i sub acuzare şi până la data demiteri i Preşedintele este suspendat de

52

drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţ i de Casaţie şi de Justiţie. Preşedintele este demis de la data rămânerii def init ive a hotărâri i de condamnare. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demitere din funcţ ie, de imposibi l itatea definit ivă a exercităr ii atr ibuţ ii lor sau de deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. Dacă funcţ ia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţ ie sau se af lă în imposibi l i tate temporară de a-şi exercita atr ibuţ ii le, interimarul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţ ilor. Atribuţ ii le Preşedintelui nu pot f i exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţ iale. Dacă persoana care asigură, interimatul funcţ iei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave prin care se încalcă prevederile Consti tuţiei.

Atribuţiile Preşedintelui României

• Atribuţ ii în domeniul polit ici i externe: - Preşedintele încheie tratate

internaţ ionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre rati f icare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţ ionale se încheie, se adoptă sau se ratif ică potr ivit procedurii stabil ite prin lege.

- Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţi i diplomatici ai României şi aprobă înf iinţarea, desfi inţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

- Reprezentanţ i i diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

53

• Atribuţ ii în domeniul apărări i: - Preşedintele este comandantul

forţelor armate şi îndeplineşte funcţ ia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării .

- El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobări i Parlamentului, în cel mult 5 zi le de la adoptare.

- În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţări i, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoşt inţa Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se af lă în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

- În caz de mobil izare sau de război Parlamentul îşi continuă act iv itatea pe toată durata acestor stăr i, iar dacă nu se af lă în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

• Măsuri excepţionale:

- Preşedintele României instituie, potrivit legi i , starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară or i în unele unităţi administrat iv-teritor iale şi solic ită Parlamentului încuviinţarea măsuri i adoptate, în cel mult 5 zi le de la lucrarea acesteia.

- Dacă Parlamentul nu se af lă în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la inst ituirea stăr ii de asediu sau a stări i de urgenţă şi funcţ ionează pe toată durata acestora.

• Alte măsuri

Preşedintele îndeplineşte şi următoarele atribuţ ii :

- Conferă declaraţi i şi t i t luri de onoare;

54

- Acordă gradele de mareşal, de general ş i de amiral;

- Numeşte în funcţi i publice, în condiţ i i le prevăzute de lege;

- Acordă graţierea individuală.

Actele Preşedintelui României În exercitarea atribuţi i lor sale, Preşedintele României emite decrete. Acestea pot avea caracter normativ sau pot f i individuale. În afară de decrete, Preşedintele poate întocmi acte polit ice (declaraţ i i, apeluri, mesaje). Aceste acte nu produc efecte juridice. Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme polit ice ale naţ iuni i. Mesajul e un act polit ic prin care şeful statului adresează Parlamentului opinii le sale privind principalele probleme polit ice le naţ iuni i. Tema 7:

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURŢII

CONSTITUŢIONALE

Locul şi rolul Curţii Constituţionale

Adunarea Const ituantă aleasă în mai 1990 a trebuit să opteze între controlul jur isdicţ ional al constituţ ional ităţ i i legi lor ş i controlul polit ic al acestora, f iecare având avantaje dar, în acelaşi timp, şi dezavantajele sale. Autoritatea publică polit ico-juridică, special inst ituită pentru controlul jurisdicţ ional al const ituţ ionalităţi i legi lor, este Curtea Constituţ ională care, ca şi alte autorităţ i, cum ar f i Curtea de Conturi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţ ie, are un statut const ituţ ional, întrucât principii le sale de organizare şi funcţ ionare sunt stabil ite de Constituţ ie. Caracterul polit ic al controlului constă în:

� Procedura de desemnare a candidaţi lor la funcţ ia de judecător constituţional

� Alegerea a şase dintre judecători de către cele două Camere ale Parlamentului

� Alegerea celor lalţ i judecători (t rei) de

55

către Preşedintele României Caracterul polit ic al jurisdicţiei rezultă şi din conţ inutul polit ic al normelor fundamentale a căror garantare este asigurată pr in efectuarea controlului. Caracterul jurisdicţ ional rezultă din:

� Procedura de verif icare a constituţ ional ităţ i i unei dispoziţ i i legale

� Statutul judecătorilor � Modul de organizare şi funcţionare al

autorităţi i publice respective Potrivit dispoziţ i i lor cuprinse în art.146 din Consti tuţie, Curtea Const ituţională are, pe lângă prerogat ive de control constituţional, şi alte atribuţi i care vizează asigurarea supremaţiei normelor const ituţ ionale în domenii de activitate de interes social şi pol it ic deosebit, cum ar f i:

� Procedura de alegere a Preşedintelui României;

� Procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui României;

� Exercitarea de către cetăţeni a dreptului de iniţ iativă legislat ivă;

� Revizuirea Constituţ iei; � Contestarea constituţionalităţi i unui

partid polit ic, s.a. Curtea Constituţională nu face parte din sistemul celor trei puteri în stat, f i ind independentă faţă de acestea, deci putem spune că nu există nici un raport de subordonare a Curţi i faţă de aceste trei puteri, cu toate că judecători i Curţ ii sunt numiţi de puterea legislat ivă şi puterea executivă (Preşedintele României) . Locul Curţ ii Constituţionale în ansamblul organizări i puter ilor în stat este stabil it de art.1, alin.2 din Legea nr.47/1992, potrivit căreia Curtea Consti tuţională este independentă faţă de altă autoritate publică şi se supune numai Const ituţ iei şi legi i sale organice. Consti tuţia a delimitat sfera de acţiune a Curţ ii Constituţionale de domeniul de activitate al celorlal te autorităţ i publice. Legea organică a Curţ ii Const ituţ ionale precizează că scopul Curţ i i este garantarea supremaţiei Const ituţ iei, deosebindu-l de atribuţ ia Preşedintelui, de a veghea la respectarea Legii fundamentale, precum şi de cel al Consil iului Legislativ. Potrivit art.142

56

alin.1 din Constituţie, această autoritate publică este garantul supremaţiei acesteia.

Organizarea Curţii Constituţionale

Curtea Constituţ ională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, ceea ce semnif ică caracterul exclusiv al competenţei acesteia. Nici o altă autoritate publică nu se pronunţă – cu valoare de decizie obligatorie sau executorie - în ceea ce priveşte constituţ ional itatea legi lor. O autoritate publică cum ar f i Guvernul, Camerele Legislat ive, instanţele pot susţine că o lege este neconst itu-ţ ională, însă numai decizia Curţ ii privind neconstituţionalitatea sau, dimpotrivă, caracterul constituţional al legii are caracter executoriu în materie. Art.3 din Legea nr.47/1992 priv ind organizarea şi funcţ ionarea Curţ ii prevede că aceasta este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale, în cazuri le expres şi l imitat iv prevăzute în art.144 din Constituţ ie. Prin raportarea str ictă a Curţi i la atribuţ ii le ce i se cuvin prin Constituţie, rezultă ca această autoritate publică îndeplineşte rolul de judecător constituţ ional în cazul în care se pronunţă asupra:

� Consti tuţionalităţ i i legi lor şi ordonanţelor (art. 146 lit . a şi b);

� Regulamentelor Parlamentului (art.146 lit .c);

� Iniţ iat ivelor de revizuire a Const ituţ iei (art.146 l it . j );

� Consti tuţionalităţ i i unui part id poli t ic (art.146 l it .k);

� Consti tuţionalităţ i i tratatelor sau altor acorduri internaţ ionale.

Curtea Const ituţ ională se compune din 9 judecători, numiţ i pentru un mandat de 9 ani, care nu poate f i prelungit sau înnoit. Câte un judecător este numit de Camera Deputaţi lor, de Senat şi de Preşedintele României. O treime din numărul de judecători se înnoieşte din trei în trei ani. Candidaţ ii la funcţ ia de judecător al Curţ ii trebuie să îndeplinească condiţi i le prevăzute de art.143 din Constituţie:

� Să aibă pregăt ire juridică superioară � Să aibă o înaltă competenţă

57

profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în act iv itatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Curtea Constituţională îşi desfăşoară act iv itatea în plen. În cadrul plenului decizii le sunt luate în prezenţa a cel puţ in 2/3 din numărul majorităţ i i Curţ ii. Atribuţ ii le conferite Curţi i pot f i realizate numai prin adoptarea unei hotărâri de către majoritatea judecători lor. Şedinţele plenului se convoacă de către Preşedintele Curţi i , din proprie iniţ iativă sau la cererea altui judecător. Potrivit art.9 din Legea nr.47/1992, Curtea Consti tuţională are un preşedinte ales prin vot secret pentru o perioadă de trei ani, cu majoritatea voturilor judecători lor. Alegerea se desfăşoară în termen de 5 zi le de la înnoirea Curţ ii.

Competenţa Curţii Constituţionale

Competenţa Curţii este configurată în art.146 din Constituţie, ale cărei prevederi sunt dezvoltate de Legea nr.47/1992. Potrivit art.146 din Constituţie, Curtea Consti tuţională trebuie să se l imiteze la verif icarea conformităţi i const ituţionale a dispoziţ i i lor legale cu a căror neconstituţ ionalitate a fost sesizată. În ceea ce priveşte actele supuse controlului de const ituţ ionali tate, prevăzute de Legea fundamentală, acestea sunt:

� Legile adoptate de Parlament, atât înainte de promulgare, cât ş i cele intrate în vigoare;

� Regulamentele celor două Camere legislative;

� Ordonanţele Guvernului; � Iniţ iat ivele de revizuire a Constituţ iei,

indiferent de iniţ iator; � Iniţ iat ivele legislat ive prezentate de

cetăţeni; � Tratate sau acorduri internaţionale.

A. Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control

anterior)

58

Curtea Constituţ ională se pronunţă asupra constituţ io-nalităţi i legi lor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţi i celor două Camere, a guvernului, a Înaltei Curţ i de Casaţ ie şi Justiţ ie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţ in 25 de senatori precum şi a Avocatului Poporului. Cu 5 zi le înainte de a f i tr imisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului şi Înalta Curte de Casaţ ie şi Justiţ ie şi se depune la secretarul general de la Camera Deputaţ ilor ş i de la Senat. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zi le. În cazul în care sesizarea către Curtea Consti tuţională este făcută de unul dintre preşedinţi i celor două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern sau de Înalta Curte de Casaţie şi Just iţ ie, aceasta se va comunica Preşedintelui României. Dezbaterea are loc în plenul Curţ ii Consti tuţionale, cu participarea judecătorilor Curţ ii , pe baza sesizării, a documentelor şi punctelor de vedere primite. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedinţ i lor celor două Camere ale Parlamentului. În cazurile de neconstituţ ionalitate constatate de Curte, legea respectivă se trimite spre reexaminare Parlamentului ceea ce echivalează cu un veto suspensiv. Termenul de promulgare este de 10 zi le de la primirea de către Preşedintele României a legi i reexaminate de Parlament.

B. Curtea se pronunţă asupra constituţionalităţi i tratatelor sau altor acorduri internaţionale la sesizarea preşedinţ i lor Camerelor, a unui număr de cel puţ in 50 de deputaţ i sau de cel puţ in 25 de senatori.

C. Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului

Curtea Constituţ ională se pronunţă asupra

constituţ iona-l ităţi i regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre cei doi preşedinţi ai celor două Camere, a unui grup parlamentar sau al unui număr de cel puţ in 50 de deputaţ i sau de cel puţin 25 de senatori. Acest control este unul posterior. Acest control poate f i declanşat după ce

59

regulamentul respectiv a fost publicat în Monitorul Of icial, adică după ce este pus în aplicare. În cazul regulamentelor, decizia Curţi i este def init ivă, dispoziţ i i le neconstituţ ionale supuse dezbateri i nemaiputând f i apl icate.

C. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate

Curtea Constituţ ională hotărăşte asupra excepţi i lor r idicate în faţa instanţelor judecătoreşt i priv ind neconst ituţ ionalitatea legi lor ş i a ordonanţelor ori a unei dispoziţ i i dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de care depinde soluţionarea cauzei. Excepţia poate f i r idicată şi direct de Avocatul Poporului. Art.146 l it .d din Constituţie, cât ş i art.23 alin.1 din Legea nr.47/1992 se referă la competenţa instanţelor judecătoreşt i de a sesiza Curtea, din of ic iu sau la cererea părţi lor, priv ind neconstituţ ionalitatea unor prevederi legale de care depinde judecarea cauzei.

Excepţia de neconstituţ ionalitate poate viza numai acele dispoziţ i i legale de care depinde judecarea cauzei, decizi i le Curţ ii urmând să se refere numai la dispoziţ i i le legale de care depinde soluţionarea cauzei în care s-a invocat acesta. Decizia def init ivă prin care se constată neconstituţ ionali-tatea unei legi sau a unei ordonanţe ori a unei dispoziţ i i dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este def init ivă şi obl igatorie.

D. Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţi le publice la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţ i i Camerelor, a primului-ministru sau a preşedintelui Consil iului Superior al Magistraturi i.

E. Respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României

Atribuţ ii le Curţ i i în acest caz au ca obiect verif icarea legalităţ i i procedurii de alegere a Preşedintelui României, inclusiv de a soluţ iona contestaţi i le împotriva diferitelor operaţ iuni electorale întreprinse de autorităţ i le competente. În ceea ce priveşte conf irmarea rezultatelor

60

sufragiului, Curtea se limitează la conf irmarea rezultatelor anunţate de B.E.C.

F. Judecarea contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid polit ic

În cadrul competenţelor sale, Curtea decide

şi asupra contestaţi lor care au ca obiect constituţ ional itatea unui part id poli t ic. Această contestaţie poate f i formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Preşedintele Camerei poate formula contestaţia numai pe baza unei hotărâri adoptate de Camera respectivă, cu votul majorităţi i membri lor săi. Pentru soluţionarea contestaţiei, preşedintele Curţ ii , va desemna un judecător ca raportor, care este obligat să comunice, împreună cu actele doveditoare, part idului pol it ic la care se referă contestaţia, precizându-i data până la care poate depune un memoriu de apărare însoţit de dovezi corespunzătoare. Camera Parlamentului care a depus contestaţia poate f i reprezentată de persoana desemnată de acesta, iar guvernul, de Ministerul Justiţ iei. Partidul polit ic poate f i reprezentat şi pr in avocat cu drept de a pleda în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Just iţ ie. Decizia Curţi i nu este supusă nici unei căi de atac şi se publică în Monitorul Of icial al României. Part idele poli t ice pot f i declarate neconstituţ ionale în cazuri le prevăzute în art.37 alin.2 din Constituţ ie.

F. Emiterea avizului pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui

României

Curtea Constituţ ională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţ ie a Preşedintelui României. Propunerea de suspendare, cât şi dovezile pe care se întemeiază, se trimit Curţ i i Constituţ ionale. Primind cererea, Preşedintele Curţi i va desemna trei judecători ca raportori, câte un judecător numit de Camera Deputaţ ilor, de Senat şi de Preşedintele României, care vor efectua invest igaţi i le necesare. Avizul cu privire la suspendarea din funcţ ie

61

a Preşedintelui României se face, se emite în plenul Curţi i, cu votul majorităţi i judecătorilor Curţ ii .

G. Contestarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei

de Preşedinte al României

Curtea Constituţ ională constată existenţa împrejurărilor care justif ică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României se constată la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a preşedintelui interimar care exercită atribuţi i le Preşedintelui României, pe perioada cât acesta este suspendat din funcţie. În cazul în care Preşedintele României a fost suspendat din funcţ ie, cererea pentru contestarea existenţei împrejurărilor care justi f ică interimatul se face de preşedintele care a condus lucrările şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărâri i adoptate în şedinţă comună. Dacă interimarul funcţ iei de Preşedinte al României se datorează imposibil ităţ i i temporare de a-şi exercita atribuţi i le, cererea se face de Preşedintele României sau de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului.

H. Competenţa Curţii Constituţionale privind revizuirea Constituţiei

Înainte de sesizarea Parlamentului pentru

iniţ ierea procedurii legis lative de revizuire a Consti tuţiei, proiectul de lege sau propunerea legislat ivă se depune la Curtea Constituţională, care este obl igată ca în termen de 10 zile să se pronunţe asupra constituţionalităţi i sale. Decizia Curţ ii se pronunţă în plen, cu votul a două treimi din judecători i Curţi i şi se comunică celor care au iniţ iat proiectul de lege sau propunerea legislat ivă ori, după caz, reprezentantului acestora. Decizia se publică în Monitorul Of icial al României.

Alte atribuţii ale Curţii Constituţionale

62

În conformitate cu Constituţia României,

Curtea este competentă să vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului ş i conf irmă rezultatele acestuia. Curtea verif ică îndeplinirea condiţ i i lor pentru exercitarea iniţ iativei legislative de către cetăţeni.

Actele Curţii Constituţionale

În cadrul exercităr i i atr ibuţi i lor sale, Curtea Consti tuţională adoptă decizi i, hotărâri şi emite avize, însă Consti tuţia nu stabileşte situaţ ii le în care Curtea poate lua, adopta, aceste decizi i, hotărâri ş i decizii. Decizi i le Curţi i Const ituţionale sunt obligatori i şi au putere numai pentru vi i tor şi se publică în Monitorul Of icial al României. Faţă de textele constituţ ionale, Legea nr.47/1992 prevede în art.13 alin.1 că potrivit competenţei stabil ite în art.146 din Constituţ ie, Curtea pronunţă decizii, hotărâri şi emite decizii. Curtea Constituţională adoptă decizi i în cazuri le în care:

� Se pronunţă asupra const ituţ ionalităţi i legi lor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţi i celor două Camere ale Parlamentului, a Guvernului, a Înaltei Curţ i de Casaţ ie şi Justiţ ie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţ in 25 de senatori.

� Se pronunţă din of ic iu asupra iniţ iativelor de revizuire a Constituţ iei.

� Se pronunţă asupra const ituţ ionalităţi i regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţ i i celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţ i sau cel puţin 25 de senatori.

� Hotărăşte asupra excepţi i lor r idicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţ ionalitatea legilor şi ordonanţelor.

� Hotărăşte asupra contestaţi i lor care au ca obiect const ituţionalitatea unui

63

partid polit ic. � Se pronunţă asupra const ituţ ionalităţi i

tratatelor sau acorduri lor internaţ ionale.

Hotărâri le se adoptă de Curtea Consti tuţională în cazuri le în care:

� Veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României ş i conf irmă rezultatele sufragiului.

� Constată existenţa împrejurări lor care just if ică interimatul în exercitarea funcţ iei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului ş i Guvernului.

� Veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi conf irmă rezultatele acestuia.

� Verif ică îndeplinirea condiţ i i lor pentru exercitarea iniţ iat ivei legislative de către cetăţeni.

Avize consultat ive ale Curţi i Constituţ ionale se emit numai atunci când este propusă suspendarea din funcţ ie a Preşedintelui României. Decizi i le Curţi i Constituţ ionale au caracter obligator iu.