cuvinte care elibereaza1

8/10/2019 Cuvinte Care Elibereaza1

http://slidepdf.com/reader/full/cuvinte-care-elibereaza1 1/3

Combinând confesiunea romanescă şi procedeul modern al curei analitice, Marie Cardinal ne face să trăim în acelaşi timp cu eroina sa oextraordinară experienţă. Este o carte importantă, un document al adev ărului, o mărturisire de o naturaleţ e impresionantă, precum şiitinerariul uimitor al unei vindecări prin curajul şi voinţ a lucidă ale bolnavei de a se domina pe sine. Iar această eliberare va fi cea acuvintelor, pentru că, doar numindu-le, fantasmele pot fi distruse.

Cartea Cuvinte care eliberează, scrisă de Marie Cardinal, este o carte autobiografică, dar scriitoarea a ţ inut atât de mult să fie obiectiv ă

încât introspecţ ia sa, relatată sincer, pare a descrie viaţ a altei persoane.Cuvinte care eliberează este prima carte de literatură ce descrie un tratament individual prin psihanaliză tradusă în România.

Autoarea ne spune cum, până la vârsta de 30 de ani ,în inconştientul său s-au acumulat stări conflictuale nerezolvate ce au condus la trăiriinsuportabile, dar şi faptul că s-a vindecat urmând un tratament psihanalitic timp de 7 ani.

Cu ajutorul cuvintelor, al spusului, aduce în conştient întâmplările rele ce stăteau ascunse în inconştientul său unele încă de când era înuterul mamei sale, iar altele din prima copilărie.

În timpul psihanalizei a descoperit, trăind asumat calvarul smulgerii răului ce stătea ascuns în inconştient, că acel ghemotoc întunecat ce îiluase sănătatea era format din: regretele mamei sale că a adus-o pe lume, tentativele mamei de a o avorta, trauma divorţ ului părinţ ilor,moartea tatălui, o adolescenţă marcată de războiul din Algeria şi altele.

Acest ghemotoc, numit de eroină „Ceva-ul” lăuntric, a produs în fiinţ a sa îmbolnă virea spirituală şi fizică.

Pentru a-l deznoda şi a-l numi a urmat un travaliu în prezenţ a unui psihanalist, cartea descriindu-ne, cu o sinceritate dezarmantă,suferinţ ele, apoi vindecarea când eroina a simţ it că este stăpână pe propria fiinţă deci, sănătoasă.

Eliberarea din chinurile bolii a însemnat o deplină constituire a unui sine echilibrat şi creator, moment în care şi-a recâştigat şi soţ ul, tatălcelor trei copii ai săi.

Marie Cardinal ne vorbeşte foarte puţ in despre psihanalistul ei, căruia i s-a adresat cu încredere, ştiind că acest tip de doctor nu îiinternează pe cei cu suferinţ e sufleteşti.

Ea, care fusese deseori internată pentru a nu mai pierde sânge, a constatat că în zadar medicii îi îngrijesc corpul fizic şi spiritul cumedicamente şi de aceea a luat hotărârea să se supună unei psihanalize, adică terapiei prin cuvinte.

S-a dus la cabinetul unui psihanalist pentru că nu mai putea trăi cu simptomele, în plan fizic şi psihic, cunoscute în întregime doar de ea, şi aavut o voinţă lucidă şi curajul de a se domina pe sine.

Totul a început prin a povesti doctorului despre hemoragiile sale, despre energiile pierdute prin sângele scurs, au urmat călătoriile îninconştient prin care a descoperit personalitatea bolnav ă a mamei sale, apoi a înv ăţ at să-şi interpreteze visele şi coşmarurile, iar la sfârşit,după o activitate meticuloasă şi un cost, plătit din propria muncă, pe măsură, a venit vindecarea.

Amintirile pierdute din prima copilărie au fost regăsite, numite, şi astfel a devenit o persoană nouă înzestrată cu propriul ei adev ăr, cupropria ei libertate.

A avut ră bdarea să se elibereze din haos, mergând de trei ori pe săptămână la terapie, pentru că şi-a v ăzut eul în primejdie şi a crezut înaceastă metodă de tratament: psihanaliza ca psihoterapie.

Medicina clasică, cel puţ in atunci când s-au întâmplat cele povestite în carte, adică în anul 1961, întreba pacientul ce simte în plan fizic, darpsihanalistul a întrebat-o ce simte pe lângă necazurile din corpul său, adică ce simte în suflet, în spirit. Marie Cardinal a răspuns: Mi-e frică.

Frica îndelungată şi nespusă se transformase în halucinaţ ie şi o alungase în rândul alienaţ ilor, al nebunilor. Familia ei nu accepta să se ştiecă e bolnav ă de nervi. A şa că ea s-a dus singură, la un moment dat la psihanalist, asta pentru că studiase, era conştientă în ce constă această ştiinţă vindecătoare.

La o distanţă de peste 40 de ani lucrurile arată altfel. Oamenii sunt mult mai deschişi, ştiu că atunci când se manifestă în corpul fizic boalaera mai de mult în corpul spiritual, iar familiile chiar îi susţ in pe cei suferinzi sufleteşte.



De curând s-a publicat o carte despre psihanaliza, ce a durat 10 ani, a unui actor renumit, Mickey Rourke, care şi-a reluat cariera după ce s-a vindecat. Pe acesta l-a trimis soţ ia la psihiatru, dar lui nu i-a venit să creadă că are probleme, deşi constata că îşi irosise toată averea cupetrecerile, anturajul şi consumul de alcool. A spus ulterior că a fost în stare să facă schimbarea după ce s-a dus cu totul la fund.

Când a recunoscut că este bolnav, a muncit, având alături medicul, pentru ca în bezna din sufletul său să intre lumina.

Iată un dialog al lui Mickey Rourke cu doctorul său:

„- În ce fel v -a ajutat medicul? – M-a abordat cu o francheţ e totală. Într-o zi, aflându-mă la el în cabinet, l-am întrebat: Doctore, sunt nebun?El a coborât privirea, părea să cugete adânc şi m-a lăsat un timp să fierb în suc propriu. Pe urmă a zis: Da.”

Nu se aştepta la un asemenea răspuns sincer.

Nu se aştepta, dar a muncit aproape 10 ani şi uşa sufletului său s-a deschis, a descoperit că fusese abuzat în copilărie, nu şi-a dat seama că vina era a adulţ ilor din jurul lui şi astfel el a purtat povara ruşinii. Tot ce făcea rău propriei fiinţ e, cât şi celor din jur, era din cauza faptului că inconştient se ura pe sine. Terapia l-a salvat şi l-a costat o avere. Este ştiut că această terapie se plăteşte pentru că altfel pacientul nu o ia înserios şi că se plătesc şi şedinţ ele de la care se lipseşte iar el a lipsit destul.

Marie Cardinal ne arată primul ei dialog cu doctorul:

„- Doctore, dar ce am?

A făcut un gest vag, de parcă ar fi spus: – Ce rost au diagnosticele – Sunteţ i obosită, tulburată. Cred că v ă pot ajuta.”

I-a mai spus că nu trebuie să ţ ină cont de cunoştinţ ele ei despre psihanaliză, şi că trebuie să vorbească, să spună tot ce îi trece prin cap, fără nici o selecţ ie, fără să reflecteze, să nu ordoneze frazele, şi că orice cuvânt verbalizat este important.

Mai târziu, în timpul analizei, a putut să admită că boala exista realmente, a urmat sfatul medicului care îi spunea să se străduiască să înţ eleagă ce i se întâmplă, ce îi provoacă acea stare, dar şi ce i-o atenuează.

Cartea ne descrie întreaga perioadă de tratament E fascinant să constatăm cum autoarea îşi aminteşte toate tristeţ ile vieţ ii ei, cele maimulte legate de faptul că părinţ ii nu erau împreună şi că mama ei îi descrisese într-un anume fel tatăl, iar ei îi era necunoscut.

Totuşi, halucinaţ ia ei provenea chiar de la tatăl cu care stătuse atât de puţ in, dar reuşise să o traumatizeze, dar şi de la faptul că mama ei a vrut să facă din ea o fiinţă perfectă potrivit propriei dorinţ e.

Medicul uneori o întrerupea şi o întreba de câte un cuvânt din noianul rev ărsat, iar ea constata că în jurul acelui cuvânt se deschideau alteamintiri, alte gânduri, era un cuvânt cheie. Conştientiza treptat că avea un rol în propria vindecare, îşi retrăia amintirile dureroase ce veneau

încet, încet în conştient şi astfel se elibera de apăsarea spaimelor refulate ani de zile.

Şi-a amintit cât de nepotrivit s-a purtat mama ei cu ea când era adolescentă, mai ales când se certa cu tatăl ei, când o brusca, când o obliga să participe la anumite ritualuri religioase fără nici o explicaţ ie, când îi făcea tot felul de interdicţ ii sau, când, într-un mod nedelicat, i-a vorbitdespre menstruaţ ie. Această discuţ ie este numită de Marie Cardinal “porcăria mamei”. Şi pe bună dreptate, din moment ce mama ei nu afăcut decât să o sperie şi să o suspecteze. Când i-a spus: „Ei bine, fetiţ a mea, să ai menstruaţ ie înseamnă să fii în stare să ai copii.”, Marie a

paralizat şi s-a întrebat în sinea ei: Cum poţ i avea un copil în pântece când ai toată copilăria în corp?

Discuţ ia mamă-fiică a fost îndelungată, grea şi a speriat-o pe Marie.

Mai târziu Marie a făcut exact ce i-a fost interzis: la vârsta de 20 de ani, fără căsătorie, a decis să îşi înceapă viaţ a intimă. Astfel, marca o victorie, a luat o decizie singură, în secret, dar frica de mamă era acolo, în sufletul ei, şi a dispărut doar graţ ie psihanalizei.

O influenţă asupra eroinei a avut şi destinul mamei care nu s-a înţ eles cu soţ ul, iar religia ei i-a dat consimţământul pentru divorţ , dar cucondiţ ia să nu se mai recăsătorească. Avea vârsta de 28 ani! A făcut jurământ de castitate pentru a putea primi în continuare sacramentele.

Urmare acestei interdicţ ii nenaturale mama ei a devenit o nevrotică.



La sfârşitul analizei Marie Cardinal îşi înţ elege mama, o iartă, ştie de ce s-a purtat aşa cu ea, nu o mai urăşte, devine liberă. A reuşit să se împace cu ea însăşi, să-şi recupereze energia pe care o investea greşit în ură şi gânduri agresive, şi-a recunoscut defectele proprii, a devenitmai îngăduitoare cu cei din jur, iar energiile blocate de refulare odată eliberate i-au crescut capacitatea de muncă, de creaţ ie. A devenit opersoană puternică şi responsabilă pe care te puteai baza. O psihanaliză reuşită este o binecuvântare.

Marie Cardinal, caşi alţ i oameni cu suferinţ e mintale grave, trebuie să meargă la doctor ca să se vindece, dar pentru suferinţ e uşoare, cât şi

pentru prevenire, autoanaliza poate fi de folos oricui. Cunosc persoane care citind ,cu atenţ ie această carte, dar şi altele cum ar fi Travesti, de Mircea Cărtărescu, carte pe care eu am numit-o roman psihanalitic românesc, sau Uşa interzisă a lui Gabriel Liicenu, au reuşit să integrezeinformaţ ii utile sufletului lor, au reuşit să se autoanalizeze sincer şi să conştientizeze amintiri pierdute, astfel încât şi-au transformat sinele şiau reuşit să funcţ ioneze mai armonios.

“Cuvinte care elibereaza”. de Marie Cardinal – romanul unei psihanalize.. Este o poveste vindecatoare! Este atat de minunata, de puternicasi de captivanta! Am recunoscut in ea temeri asemanatoare, comportamente atat de comune, bucati de adevar despre care nu ma pot indoi. Pemine ca om m-a ajutat enorm.. Este si datatoare de speranta, dar mai mai ales normalizatoare si de-mistificatoare. Noi purtam in sufletelenoatre ranile copilariei noastre, facute de regula tocmai de cei apropiati. Insa rana cea mai mare si cu consecintele cele mai serioase, pe care opurtam cu noi, este neobosita incapatanare cu care parintii nostri vor sa ne modeleze dupa gandurile si prejudecatile lor, pe toata duratadevenirii noastre, tocmai cand nu avem nici o linie de aparare, nici un criteriu de selectie, nici puterea de a discerne. Si acest lucru ne face atatde vulnerabili! Apoi , la maturitate, ne ducem crucea si nici nu stim ce ducem si de unde toate astea. Parintii nostri, bunicii nostri, de cele maimulte ori au cele mai bune intentii. Insa o scoala a parintilor nu exista. Ei ne transmit nou ceea ce au deprins, ceea ce au primit in copilaria lor.

Lucruri , stari de spirit, visuri, sperante, tristeti, deceptii, frici, angoase. Moduri de a interactiona, de manifestare sau de refulare. Prejudecati, valori, norme. Impun reguli, vorbesc fara sa asculte, se asteapta sa fie urmati si gratificati. Cati stim cum sa ascultam un copil, cati avemrabdarea, deschiderea si timpul sa deschidem bine ochii si sa ascultam cu adevarat ceea ce ne spune copilul nostru? Cati din noi suntematenti la ceea ce le transmitem noi, constient dar mai ales inconstient copiilor nostri? Cati din noi ne cunoastem prejudecatile, fricile,angoasele si visele? Cati din noi suntem in contact cu noi insine, stim ce simtim si mai ales de unde vin toate trairile noastre? Si uite asa,trasmitem mai departe urmasilor nostri, din generatie in generatie lucruri bune amestecate subtil cu lucruri mai putin pozitive, ca un amestecde substante eterogene, un fel de miere-cu-fiere, intr-un amestec cu aroma de bomba cu ceas. Si copii nostri iau cu incredere, reactioneazacum pot, se apara sau se revolta, inghit sau fug, dupa puterile lor, fiecare. De aceea definesc eu aceasta CARTE ca fiind demistificatoare sinormalizatoare – pentru ca afirma cu blandete si intelegere ca ceea ce a trait eroina nu este neaparat o exceptie, ci e mai degraba o regula.

Amploarea reactiei fiecaruia dintre noi la ce primim in copilarie insa este unica. Unii digera mai usor, altii mai greu, iar pentru unii ( ca si incazul eroinei) acestea produc o reactie toxica. Intr-un fel sau altul toti simtim atingerea modelatoare a generatiilor care ne-au crescut. Insasperanta exista, vindecare de asemenea. Asta deoarece exista oameni care te pot asculta fara sa te judece, fara sa critice si mai ales faraintentii ascunse – psihologii. Rezultatele normalizeaza si elibereaza nu numai individul ci si societatea si mai mult- generatiile. Aceastacarte este transanta, fara echivoc, fara dulcegarii, directa si ravasitoare. Lupta pe care o du ce eroina este a multora dintre noi – poate laintensitati diferite. Dar cine nu a simtit sfarsitul suflandu-i in ceafa? Cine nu a simtit, macar odata, ca e la capatul puterilor? Cine nu s-a trezit,macar odata, insingurat, nefericit sau chiar ingrozit fie singur, noaptea, fie in mijlocul multimii? Cine nu a gandit macar pentru o clipa calumea si viata nu au nici un sens? Iata toate astea in aceasta carte si descoperirea sensurilor vietii si a surselor acestor angoase, intr-o versiuneplastica in aceasta carte!

Motto:

Se spune că cel mai bine înv ăţăm din deciziile noastre greşite.Să înv ăţăm şi din greşelile altora pentru că viaţ a este prea scurtă să le facem noi pe toate.

cuvinte care elibereaza1

Documents