CCUURRTTEEAA DDEE AAPPEELL TTIIMMIIŞŞOOAARRAA

DDEECCIIZZIIII RREELLEEVVAANNTTEE SSEECCŢŢIIAA CCOONNTTEENNCCIIOOSS AADDMMIINNIISSTTRRAATTIIVV ŞŞII

FFIISSCCAALL

TTrriimmeessttrruull II 22001144

SSeelleeccţţiiaa şşii pprreelluuccrraarreeaa ssppeeţţeelloorr aauu ffoosstt rreeaalliizzaattee ddee::

JJuuddeeccăăttoorr RRooddiiccaa OOLLAARRUU

GGrreeffiieerr--ddooccuummeennttaarriisstt FFllooaarree NNYYIIRREEDDII

Pagina 2 din 8

CCuupprriinnss

1. Salariu de merit. Drept abrogat prin prevederile Legii nr. 330/2009 ....................... 3

2. Ore suplimentare în zile de repaus. Poliţist .................................................................. 5

3. Cheltuieli cu achiziţionare de medicamente. Spitalizare în unitate de stat ........... 7

Pagina 3 din 8

1. Salariu de merit. Drept abrogat prin prevederile Legii nr. 330/2009 - Legea nr. 330/2009 Începând cu anul 2010, salariul de merit a fost abrogat prin intrarea în vigoare

a dispoziţiilor Legii nr. 330/2009.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia Contencios administrativ şi fiscal Decizia civilă nr. 734 din 11 februarie 2014, R.O.

Prin sentinţa civilă nr. 4534/06.06.2013 Tribunalul Arad a respins acţiunea

reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Arad având ca obiect anularea Dispoziţiei nr.3345/04.12.2012 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii având ca obiect obligarea pârâtului la majorarea salariului cu 7,4 % începând cu data de 01.12.2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 734 din 11 februarie 2014 pronunţată în dosarul nr. 3763/108/2003, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea conform art. 312 C. pr. civ., reţinând că, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 3345/4.12.2012, începând cu 1.12.2012 reclamantul a beneficiat de un cuantum brut al salariului de bază în cuantum de 2779 lei.

Ulterior, s-a emis dispoziţia nr. 992/15.04.2013 de completare a dispoziţiei anterior menţionate precizându-se cu exactitate formula de calcul a salariului de bază brut al reclamantei.

Instanţa mai reţine că potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 19/2012 cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 7,4% începând cu 1.12.2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 20 12, iar cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut de care beneficiază personalul în discuţie se majorează potrivit alineatului 1 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii.

Reclamantul a criticat dispoziţia pârâtului de punere în aplicare a prevederilor anterior menţionate, pe considerentul că în fapt nu s-a produs o majorare salarială în condiţiile în care salariul de bază brut al reclamantului a fost stabilit la suma de 2779 lei iar în luna noiembrie 2012 acesta a fost diminuat.

Sub acest aspect se observă că prin dispoziţia de completare nr. 992/15.05.2013 pârâtul a precizat că salariul de bază brut al reclamantului a fost calculat prin majorare cu 7,4% fără a se lua în calcul procentul de 15% corespunzător salariului de merit, inclus în mod eronat în salariul de bază până în luna noiembrie 2012, Curtea observă că prin prezenta acţiune reclamantului tinde de fapt la permanentizarea acordării salariului de merit, aspect ce nu este permis de succesiunea actelor normative ce l-au reglementat.

Astfel, dispoziţiile privind salariul de merit reglementat la art. 8 din OG nr. 6/2007 au fost abrogate de Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind abrogat acordarea salariului de merit începând cu anul 2010, ultimul salariu de merit legal acordat fiind stabilit în anul 2009 pe o perioadă de 12 luni calendaristice de la data acordării. În speţă, reclamantul a beneficiat de acest salariu de merit prin dispoziţia primarului Municipiului Arad nr.

Pagina 4 din 8

5702/30.11.2009, acordându-i-se începând cu 28.12.2009 salariul de merit în procent de 15% aplicat la salariul de bază. În condiţiile în care acordarea salariului de merit s-a întind astfel şi pe anul 2010 acesta a fost inclus în salariul de bază, dar aceasta nu înseamnă că a devenit o componentă permanentă a salariului de bază ci şi-a menţinut natura juridică de drept cu caracter temporar.

Acest aspect rezultă şi din dispoziţiile art. 5 alin. (4) din OUG nr. 1/2010 care prevăd în mod clar că „salariile de merit stabilite în anul 2009 pe o perioadă care se întinde şi în anul 2010 se introduc în salariul de bază până la expirarea perioadei până la care au fost acordate. După această perioadă se recalculează în mod corespunzător salariul de bază şi celelalte sporuri calculate la aceasta, iar începând cu anul 2010 acest drept nu se mai stabileşte”.

În aplicarea acestor dispoziţii legale Primarul Municipiului Arad a emis dispoziţia 5853/29.12.2010 prin care s-a sistat salariul de merit acordat în baza dispoziţiei 5072/2009, iar în anexă au fost individualizaţi angajaţii instituţiei prin precizarea salariului de bază brut.

Referitor la susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâtul şi implicit instanţa de fond şi-au întemeiat soluţiile pe prevederile legale abrogate (OUG nr. 1/2010) Curtea reţine că OUG nr. 1/2010 a fost respinsă prin Legea nr. 30/2012, dar anterior a fost publicată în Monitorul Oficial din 27.01.2010 fiind activă de la data publicării în Monitorul Oficial până la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 care prin art. 39 lit. x) o abrogă în mod expres, abrogarea acestuia conducând de altfel şi la refuzul aprobării ei prin Legea nr. 30/2012.

Rezultă aşadar că OUG nr. 1/2010 fiind abrogată expres înseamnă că a fost în vigoare de la data publicării până la data abrogării şi ca atare era obligatorie şi aplicarea dispoziţiilor din corpul ordonanţei privind sistarea salariului de merit în cursul anului 2010, după expirarea perioadei pentru care au fost stabilite în anul 2009, nemaiexistând nici un temei legal pentru acordarea salariilor de merit care au putut fi incluse în salariul de bază doar pentru perioada pentru care au fost aprobate.

Este adevărat că în speţă pârâtul a omis a recalcula salariul de bază al reclamantului la sfârşitul perioadei pentru care a fost acordat salariul de merit, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 şi respectiv a dispoziţiei de sistare a salariului de merit nr.5853/29.12.2010 (aspect ce rezultă din dispoziţia 1855/20.06.2012 pentru aplicarea OUG nr. 19/2012 în privinţa majorării de 8% a cuantumului brut al salariului de bază) dar aceasta nu înseamnă că pârâtul se afla în imposibilitatea de a stabili salariul de bază al reclamantului potrivit dispoziţiilor legale incidente în prezent şi care nu mai permiteau încă din anul 2010 acordarea salariului de merit (OUG nr. 6/2007 art. 8 fiind abrogat prin Legea nr. 330/2009).

Este adevărat că OUG nr. 1/2010 era abrogată la data emiterii actului administrativ atacat (dispoziţia 3345/4.12.2012) dar instanţa reţine că acest normativ nu a stat la baza dispoziţiei atacate pentru a avea relevanţă această susţinere a reclamantului ci a stat la baza dispoziţiei nr.5853/29.12.2010 a Primarului Mun. Arad prin care s-a sistat salariul de merit începând cu 29.12.2010 stabilindu-se salariul de bază brut al reclamantului la un anumit cuantum, cuantum ce trebuia avut în vedere la ulterioarele reîncadrări realizate în cursul anului 2011 şi 2012.

În nici un caz instanţa nu poate reţine că prin dispoziţia atacată s-a produs în fapt o a doua sistare a salariului de merit al reclamantului întrucât în fapt sistarea salariului de merit s-a produs, aşa cum s-a arătat anterior prin dispoziţia 5853/29.12.2010, iar prin dispoziţia atacată în prezenta cauză pârâtul nu a făcut decât să aplice prevederile OUG nr. 19/2012 privind aplicarea majorărilor salariale de 7,4% la salariul de bază brut al reclamantului cu luarea însă în considerare a dispoziţiei de sistare a salariului de merit şi a dispoziţiilor legale în vigoare ce nu mai permiteau menţinerea cuantumului de 15% în salariul de bază brut al reclamantului

Pagina 5 din 8

după expirarea perioadei de acordare a salariului de merit, respectiv după 29.12.2010.

2. Ore suplimentare în zile de repaus. Poliţist - Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003: art. 16 - Legea nr. 360/2002: art. 39, art. 44 - Legea nr. 188/1999: art. 31alin. (2), art.. 33 alin. (1) - Ordin MAI nr. 577/2008: art. 2 alin. (1) Potrivit O.G. nr. 38/2003, orele efectuate de poliţişti în zilele nelucrătoare se

pot plăti doar dacă efectuarea acestora s-a dispus în scris de şeful ierarhic.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia Contencios administrativ şi fiscal Decizia civilă nr. 740 din 11 februarie 2014, R.O.

Prin sentinţa civilă nr. 53 din 16 ianuarie 2013 pronunţată în dosarul nr.

2042/30/2012 Tribunalul Timiş a respins acţiunea reclamantului, poliţist, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice – să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei cuvenită şi neachitată ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ca urmare a nealocării acesteia, pentru perioada de 01.08.2008 până la data de 31.07.2011 când au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie, care să fie actualizată cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii precum şi plata lunară a acestora începând cu acea dată cu cheltuieli de judecată, conform actelor normative, precum şi obligarea pârâtului Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.

Recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ., prin decizia civilă nr. 740 din 11 februarie 2014 pronunţată în dosarul nr. 2042/30/2012 al Curţii de Apel Timişoara reţinându-se că salarizarea poliţiştilor a fost reglementată iniţial – raportat la perioada în litigiu – prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003 – act normativ care a fost în vigoare până la data de 31.12.2009, fiind abrogat prin Legea - Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu prevederile art. 16 din OG nr. 38/2003, în forma existentă până la data de 31.12.2009, „orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de poliţiştii încadraţi în funcţii de înalţi funcţionari publici, funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal

sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea poliţistului, în condiţiile în care orele nu au fost plătite.

Pagina 6 din 8

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate”.

În cursul anului 2010 au fost aplicabile prevederile Legii nr. 330/2009 şi ale O.G. nr. 1/2010, iar în cursul anului 2011 sunt aplicabile prevederile Legii nr. 284/2010 şi ale Legii nr. 285/2010.

Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului prevede la art. 44 că: "(1)Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu. (2) Poliţistul este obligat sa se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi

în afară acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii".

De asemenea, prevederile art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului statuează că: ..Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână".

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată şi actualizată „pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an."

În aplicarea acestor prevederi legale, programul de lucru, formele de organizare ale acestuia şi acordarea repausului săptămânal s-au stabilit prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, respectiv prin Ordinul M.A.I. nr. 577/08.08.2008 referitor la programul de lucru al poliţiştilor, care prevede următoarele:

Art. 2 „(1) Durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica.

(2) Acordarea zilelor de odihnă săptămânală ce se cuvin poliţistului, în zile consecutive, poate fi amânată, în mod excepţional, numai dacă interesele serviciului o impun, cel mult de două ori într-o lună, fără a depăşi 30 de zile de la data la care persoana a fost la program.

(3) Durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pentru o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână".

În plus, în privinţa salarizării funcţionarilor publici, Curtea reţine că, potrivit, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, „funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii”, iar alineatul al treilea din art. 31 stabileşte, de asemenea, „salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”.

De asemenea, Curtea a reţinut că în materia salarizării funcţionarilor publici nu sunt incidente dispoziţiile din Codul muncii, ci reglementările speciale aplicabile poliţiştilor şi funcţionarilor publici.

Pagina 7 din 8

3. Cheltuieli cu achiziţionare de medicamente. Spitalizare în unitate de stat

- Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1) - Hotărârea Guvernului nr. 1389/2010: Anexa 17 art. 12 alin. (1) - Ordinul MS şi CNAS nr. 1723/950/2013: Anexa nr. 7 art. 12 Refuzul unei instituţii de spitalizare de stat de a achita contravaloarea

medicamentelor achiziţionate de pacient, la indicaţia acestei instituţii, este vătămător în condiţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia Contencios administrativ şi fiscal

Decizia civilă nr. 1712 din 18 martie 2014, R.O. Prin sentinţa civilă nr. 3450/19.06.2013, pronunţată în dosar nr.

10985/30/2012, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de S.A. (în prezent decedat) şi continuată de către reclamantele S.M. şi S.K. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara, având ca obiect – obligaţia de a face, a obligat pârâtul la plata contravalorii cheltuielilor reprezentând medicamente suportate de antecesorul reclamantelor, în perioada 09.09.2012 – 12.10.2012, în cuantum de 4933,53 lei şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

În cauză a declarat recurs pârâtul şi prin decizia civilă nr. 1712 din 18 martie 2014 pronunţată în dosarul nr. 10985/30/2012 Curtea de Apel Timişoara l-a respins conform dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ., cu motivarea că din probele dosarului a rezultat că reclamantul S.A. a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara – unitate spitalicească la care a fost internat în perioada 9.09.2012-12.10.2012 – la plata contravalorii cheltuielilor reprezentând medicamente prescrise de medicul curant angajat al pârâtei, suportate de către reclamant în perioada respectivă.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumelor solicitate de reclamant, în temeiul art. art. 12, alin. (2), din Anexa nr. 17 din Ordinul Ministerului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010.

Examinând hotărârea recurată, Curtea reaminteşte că art. 12 din Anexa nr. 17 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1723/950/2011, anexă ce reglementează Condiţiile acordării serviciilor medicale în unităţi sanitare cu paturi şi modalităţile de plată ale acestora, prevede următoarele:

(1) Spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice.

(2) În situaţia în care asiguraţii, pe perioada internării în spital, în baza unor documente medicale întocmite de medicul curant din secţia în care aceştia sunt internaţi şi avizate de şeful de secţie şi managerul spitalului, suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 1389/2010 şi ale prezentelor norme, spitalele rambursează contravaloarea acestor cheltuieli la cererea asiguraţilor.

Pagina 8 din 8

(3) Rambursarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile proprii ale acestora, pe baza unei metodologii proprii”.

Ca şi instanţa de fond, Curtea reţine că la dosar au fost depuse reţetele eliberate de medicul curant al reclamantului, bonurile fiscale de achiziţionare a medicamentelor astfel prescrise şi emise în perioada spitalizării reclamantului, precum şi foaia de observaţie clinică generală, semnată de medicul curant al reclamantului şi avizată de şeful de secţie – documente al căror conţinut nu a fost contestat de spitalul pârât. Refuzul de decontare se întemeiază exclusiv pe lipsa avizului reţetelor de către şeful de secţie şi de către managerul spitalului.

Or, în privinţa avizului mediului şef de secţie, Curtea constat că foaia de observaţie clinică generală a reclamantului a fost avizată de şeful de secţie, ceea ce confirmă că acesta şi-a însuşit conţinutul acestui document. Astfel fiind, Curtea constată că nu există motive pentru a scinda efectele acestei semnături şi a le limita exclusiv la prima pagină, în condiţiile în care pârâtul nu a prezentat date din care să rezulte că medicul şef de secţie avea obligaţia de a semna pentru fiecare pagină a acestui înscris.

În ceea ce priveşte lipsa avizului managerului spitalului, Curtea constată că această condiţie ţine exclusiv de voinţa persoanei respective, aceeaşi cu persoana care reprezintă spitalul pârât şi care refuză decontarea cheltuielilor solicitate de reclamant. Din acest punct de vedere, Curtea constată că pârâtul îşi invocă propria culpă, fără a justifica refuzul decontării pe considerente de nelegalitate a prescrierii medicamentaţiei respective. De vreme ce reclamantul a solicitat şi obligarea la avizarea documentaţiei respective, pârâtul avea obligaţia de a justifica un astfel de refuz, întemeindu-se pe reglementările legale, iar nu pe lipsa unei avizări care depinde exclusiv de voinţa sa. Totodată, Curtea consideră abuzivă obligarea reclamantului la a obţine avizarea prealabilă de către managerul spitalului a reţetelor eliberate de medicul curant, în condiţiile în care pârâtul nu a demonstrat că există o practică extinsă în baza căreia managerul spitalului avizează toate reţetele eliberate de medicii spitalului. Curtea subliniază aici şi situaţia dificilă în care se găsea reclamantului, aflat într-o stare medicală gravă (internare pentru 33 de zile, externat ameliorat, iar nu vindecat, cu multiple afecţiuni cronice, decedat la câteva luni de la externare – ceea ce demonstrează gravitatea afecţiunilor respective), situaţie raportat la care este excesivă impunerea cerinţei avizării fiecărei reţete / tratament medicamentos de către managerul spitalului, în condiţiile în care din foaia de observaţie clinică generală rezultă că tratamentul medicamentos a fost modificat şi pe parcursul a două-trei zile în intervalul celor 33 de zile de spitalizare

Constatând că nu există nici un temei rezonabil – în afara celui formal – pentru care managerul şi reprezentantul spitalului pârât au refuzat decontarea cheltuielilor cu medicamentele suportate de reclamant în perioada spitalizării, Curtea a reţinut temeinicia soluţiei de admitere a acţiunii în justiţie.