cursul 6 soluri si suspensii

8/18/2019 Cursul 6 Soluri Si Suspensii

1/28

1

CURS VI

DISPERSII LIOFOBE DE TIP S1 /L2

SOLURI. SUSPENSII

Sistemele disperse eterogene în care limita de separaţie interfazică este de tipul S1 / L2 sunt

suspensiile şi solurile. În funcţie de dimensiunea particulelor ce constituie faza dispersată, respectivde gradul de dispersie, aceste sisteme se numesc soluri (sisteme ultra – micro – eterogene: 10-9 – 10-7 m respectiv ∆ = 107 – 109 m-1) sau suspensii (sisteme micro – eterogene: 10-7 – 10-5 m respectiv ∆ = 105 – 107 m-1 şi macro – eterogene: 10-5 – 10-3 m respectiv ∆ = 103 – 105 m-1).

Tabelul I. Dispersii liofobe de tip S 1 / L2

DenumireaSistemului

Suprafaţainterfazică

Tipulsistemului

d(m)

∆ (m-1)

Soluri (coloizi liofobi,

soluri liofobe) S1 /L2

ultramicro

eterogen 10

-9

– 10

-7

10

7

– 10

9

Suspensiimicroeterogen 10- – 10- 10 – 10

macroeterogen 10- – 10- 10 – 10

SOLURI

(COLOIZI LIOFOBI, SOLURI LIOFOBE)

Definiţie: Solurile sunt sisteme disperse liofobe ultramicroeterogene de tip solid dispersat înlichid S1 /L2 cu dimensiunile 10

-9 - 10-7 m (grad de dispersie ∆=107 – 109 m-1).

Obţinerea solurilor

În funcţie de dimensiunea particulelor solide de la care se pleacă, solurile se pot obţine prindouă modalităţi:

prin condensarea (aglomerarea) în particule coloidale a moleculelor cu dimensiuni micisau a ionilor dintr-o soluţie, când are loc o creştere a dimensiunilor particulelor respectivscădere a gradului de dispersie al sistemului;

prin dispersarea (fragmentarea, mărunţirea) particulelor mari în altele mai mici, până seajunge în domeniul dimensiunilor coloidale, proces însoţit de creşterea gradului de

dispersie.Ob ţ inerea solurilor prin condensare

Pentru obţinerea solurilor prin condensare în se pot apllica procedee chimice sau procedeefizice.

Procedee chimice de ob ţ inere a solurilor prin condensare

Procedeela chimice au la bază formarea fazei disperasate (substanţa insolubilă) în urma uneireacţii chimce într-o soluţie.

Astfel, procesul de formare a particulelor prin condensarea moleculelor sau ionilor are loc îndouă etape: apariţia germenilor de condensare (aglomerări de particule – molecule sau ioni);


2/28

2

creşterea germenilor prin procesul de cristalizare.

În funcţie de tipul de reacţie ce are loc, substanţele insolubile ce constituie faza dispersată asolurilor se pot obţine prin: reacţii de dublu schimb, reacţii de hidroliză, reacţii redox, reacţii dedublă descompunere şi reacţii de peptizare.

Ob ţ inerea solurilor prin condensare chimică în urma reac ţ iilor de dublu schimb

Exemple de soluri ce se pot obţine prin reacţii de dublu schimb: solurile sulfurilor,hidroxizilor, ferocianurilor metalelor grele, halogenurilor de argint, toate în mediu apos.

Pentru exemplificare, redăm:

ecuaţia reacţiei de obţinere a sulfurii de arseniu:

3 3 2 2 3 22H AsO 3H S As S 6 H O+ → ↓ +

ecuaţia generală a reacţiei de obţinere a halogenurilor de argint:

3 3K X Ag NO AgX K NO+ − + − + −+ → ↓ +

în care: X = Cl, Br, I

Solurile care prezintă o stabilitate bună se formează doar în prezenţa unui mic exces dinreactivii utilizaţi.

Astfel, la obţinerea solului de iodură de argint prin reacţia dintre AgNO3 şi KI sunt posibiledouă cazuri: exces de AgNO3 sau exces de KI.

−+−+−+ +↓→+ 33 NOKAgINOAgIK

în exces de AgNO3, micela liofobă se formează prin unirea unui număr mare de moleculemici (n molecule de AgI) ca urmare a manifestării unor forţe fizice de interacţiune. Din cauzasuprafeţei de separaţie mari, unităţile cinetice se pot contopi. Stabilizarea se realizează prinadsorbţia de ioni de electrolit aflaţi în exces în soluţie la suprafaţa particulelor, când se formează unstrat dublu electric: în stratul solidar m ioni de argint şi (m – x) ioni nitrat iar în stratul difuz x ioninitrat ce compensează sarcina pozitivă a particulei:

3 3

nucleu strat difuzstrat dublu electric solidar(în mediul de dispersie)

particula coloidală

micela liofobă

; ;( )

x

nAgI mAg m x NO xNO

+

+ − − − ⋅

în exces de KI , micela liofobă se formează prin unirea unui număr mare de molecule mici(n molecule de AgI) ca urmare a manifestării unor forţe fizice de interacţiune. Din cauza suprafeţei

de separaţie mari, unităţile cinetice se pot contopi. Stabilizarea se realizează prin adsorbţia de ionide electrolit aflaţi în exces în soluţie la suprafaţa particulelor, când se formează un strat dublu


3/28

3

electric: în stratul solidar m ioni iodură şi (m – x) ioni de argint iar în stratul difuz x ioni de argint cecompensează sarcina negativă a particulei:

strat difuznucleu strat dublu electric solidar (în mediul de dispersie)


micela liofobă

; ; ( )

x

nAgI mI m x K xK

−

− + +

− ⋅

Schematic, micela liofobă ce se formează poate fi reprezentată astfel:

Figura 1. Schema unei micele liofobe: a = în exces de AgNO3; b = în exces de KI

Ob ţ inerea solurilor prin condensare chimică în urma reac ţ iilor de hidroliză

Exemplu de sol ce se pot obţine prin reacţii de hidroliză: solul de hidroxid feric. Acest solpoate fi obţinut atât prin hidroliză la cald a clorurii ferice cât şi prin hidroliza la rece a acesteia înprezenţă de carbonat de amoniu.

Obţinerea solului de hidroxid feric prin hidroliza FeCl3 la cald:

3 2 2FeCl H O FeOCl HCl+ → ↓ + oxiclorura ferică

2 ( )FeOCl H O FeO OH HCl+ → ↓ + oxihidroxid feric

Nucleul particulei coloidale este format atât din oxiclorură ferică FeOCl, cât şi dinoxihidroxidul feric FeO(OH); o parte din moleculele de oxiclorură ferică ionizează în stratulsuperficial conferind sarcină pozitivă particulei coloidale:

FeOCl FeO Cl+ −→ +


4/28

4

strat difuznucleu strat dublu electric solidar (în mediul de dispersie)


micela liofobă

( ) ; ;( )

x

mFeO OH pFeOCl nFeO n x Cl xCl

+

−+ −

+ − ⋅

În stratul superficial există deci ioni FeO+ şi Cl- iar în stratul difuz restul de ioni Cl-.

Obţinerea solului de hidroxid feric prin hidroliza FeCl3 la rece în prezenţă de (NH4)2CO3:

Reacţia de hidroliză la rece a clorurii ferice se conduce în prezenţa carbonatului de amoniu.

Se formează un precipitat de carbonat feric care în mediul de reacţie se descompune formând solul

de hidroxid feric – amstec FeO(OH) şi FeOCl:

3 4 2 3 2 4 24 5( ) 2 ( ) 2 10 5FeCl NH CO H O FeO OH FeOCl NH Cl CO+ + → + + +

Ob ţ inerea solurilor prin reac ţ ii redox

Exemplu: solul de sulf se obţine în urma reacţiei de oxidare a H2S cu un agent oxidant, ca deexmplu cromat de potasiu sau clorat de potasiu.

[ ]2 2 H S O S H O+ → ↓ + O altă reacţie în urma căreia se poate obţine solul de sulf poate fi oxidarea tiosulfatului de

sodiu cu acid sulfuric:2 2 3 2 4 2 4 2 2 Na S O H SO Na SO SO S H O+ → + + ↓ +

Ob ţ inerea solurilor prin dublă descompunere

Solul de As2S3 este obţinut prin trecerea unui curent (barbotarea) de H2S printr-o soluţieapoasă diluată de oxid arsenios:

2 3 2 2 3 23 3 As O H S As S H O+ → ↓ +

Ob ţ inerea solurilor prin peptizare

Peptizarea – este un proces de trecere a unui precipitat în particule coloidale prin adăugareaunui electrolit adecvat numit „agent de peptizare”.

În timpul peptizării, unii ioni din electrolitul adăugat vor fi adsorbiţi pe particuleleprecipitatului. Particulele astfel formate, fiind încărcate cu aceeaşi sarcină, se vor respinge şi vorforma soluţia coloidală.

De exemplu, la tratarea unui precipitat de Fe2O3 cu o cantitate mică de soluţie FeCl3 seobţine o soluţie coloidală de culoare roşu – brună.

3 33 3( ) ( )Fe OH Fe Fe OH Fe

+ ++ →

precipitat electrolit soluţie coloidală

Similar, un precipitat de AgCl poate fi peptizat prin agitare cu o solu ţie diluată de AgNO3,obţinînd astfel o soluţie coloidală de AgCl.


5/28

5

Procedee fizice de ob ţ inere a solurilor

Folosind procedee fizice, solurile se pot obţine prin condesarea particulelor cu dimensiunimici şi respectiv prin dispersarea particulelor cu dimensiuni mari.

Procedee fizice de ob ţ inere a solurilor prin condensare

Şi în cazul procedeelor fizice, condensarea moleculelor sau ionilor în particule coloidale areloc dintr-o soluţie suprasaturată.

De exemplu, condensarea prin procedee fizice poate avea loc:

prin răcire excesivă (soluţie alcoolică de sulf, seleniu etc., amestec de apă şi eter); prin evaporare îndelungată (exemplu: soluţie suprasaturată de acid molibdenic); prin înlocuirea solventului (se pot obţine soluţii coloidale ale unor substanţe cum sunt S

sau P – solubile în alcool dar insolubile în apă – prin diluarea unei soluţii alcoolice cuapă. Exemple: solul de colofoniu în apă, solul de sulf în apă sau solul de acid palmitic în

apă. prin schimbarea stării fizice – solurile unor substanţe cun sunt Hg sau S se pot obţine prin

trrecerea acestora în stare de vapori print-ro soluţie apoasă rece care conţine un stabilizantadecvat cum sunt unele săruri de amoniu sau citraţii.

Procedee fizice de ob ţ inere a solurilor prin dispersare

Prin dispersarea (fragmentarea) unei substanţe solide într-un mediu de dispersie lichid, la început se obţin particule relativ mari, grosiere (suspensii); mărunţirea continuă a acestor particulepoate duce în final la formarea unui sol.

Trecerea de la un sistem macro – eterogen la un sistem micro – eterogen şi apoi la un sistemultramicro – eterogen se realizează printr-o succesiune de sisteme intermediare cu grade dedispersie tot mai ridicate adică sisteme în care dimensiunea particulelor este din ce în ce mai mică.

Dispersarea substanţei are loc prin creşterea suprafeţei sale de separaţie faţă de mediul dedispersie şi implicit prin creşterea energiei libere superficiale (σ).

Mărirea suprafeţei interfazice, respectiv dispersarea substanţei este un proces provocat şiprin urmare este necesară cheltuirea unui anumit lucru mecanic (L) care pentru unitatea de suprafaţă creată va fi egală tocmai cu tensiunea superficială (γ ) existentă la limita fază dispersată / mediu dedispersie:

L k γ = ⋅ în care: k = coeficient al procesului de dispersare.

Lucrul mecanic consumat pentru dispersarea substanţei solide va fi cu atât mai mare cu câttensiunea superficială creşte. În prezenţa substanţelor tensioactive, tensiunea superficială scade,deci lucrul mecanic consumat pentru dispersare scade adică dispersarea se realizează mult mai uşor.

Particulele care rezultă prin dispersarea substanţei solide în prezenţa agenţilor tensioactivivor poseda la suprafaţa lor un strat superficial de adsorbţie.

Dispersarea se poate efectua: prin procedee mecanice (utilizând zdrobitori, mori sau mixere); prin procedee electrice (utilizând insttrumente pentru obţ inerea de spray electrolitic); prin procedee acustice (utilizând ultrasunetele);


6/28

6

Dispersare prin procedee mecanice

Reducerea dimensiunilor particulelor prezintă importanţ ă în practica farmaceutică, deoareceo dimensiune mai mică şi respectiv o suprafaţ ă mai mare duc la:

o mai mare uniformitate la cântăriri şi respectiv la conţ inutul în substanţ e active; o mai bună împrăştiere a prafurilor şi a pudrelor;

stabilitate mai bună a suspensiilor; creşterea vitezei de reacţ ie, de uscare, de extracţ ie etc.

Există bineînţ eles şi unele dezavantaje datorită reducerii excesive a dimensiunilorparticulelor:

posibilitatea apariţ iei unor modificări în formele polimorfe; posibilitatea degradării la încălzire; flotabilitate mică; apariţia unor probleme datorate electricităţii statice; adsorbţie de aer, şi astfel mai puţină umezeală.

După mecanismul prin care are loc reducerea dimensiunilor particulelor, deosebimmecanism de compresie, de impact; de tăiere şi de frecare.

Compresie (materialul este zdrobit prin aplicarea unei presiuni pozitive); Impact - apare când materialul este mai mult sau mai puţ in staţ ionar şi este lovit de un

obiect ce se mişcă cu viteză mare sau când particulele lovesc faza staţ ionară .În ambele cazuri seformează particule mai mici. De regulă au loc ambele fenomene, deoarece susbstanţ a este lovită deun corp iar particulele formate sunt aruncate spre carcasa maşinii;

Tăiere (materialul este tăiat prin intermediul unor lame); Frecare (materialul este supus unei presiuni externe, ca şi în compresie, dar suprafeţ ele se

mişcă relativ una faţ ă de cealaltă, rezultând o forţ ă de torsiune care va sparge particulele.Metode de reducere a dimensiunilor

Tăierea şi compresiunea au utilizare limitată în practica farmaceutică, în timp cemecanismele de impact şi frecare se folosesc fie separat fie combinate.

Instrumentele utilizate pentru reducerea dimensiunilor particulelor se numesc mori.Echipamentele bazate pe mecanismul de tăiere conţ in cuţ ite rotative ascuţ ite.

Figura 2. Exemple de cu ţ ite rotative

În cazul echipamentelor bazate pe compresiune, materialul este împins în interiorul unuiansamblu rotativ de formă conică, astfel încât, odată cu deplasarea materialului, acesta este şimărunţ it.


7/28

7

Figura 3. Reducerea dimensiunilor prin compresiune

Echipamente bazate pe mecanismul de impact

Mori cu ciocane – conţ in capuri ce ciocan fixate pe un rotor.Mori plate – conţ in două placi circulare, una fixă şi una rotativă, între care este introdus

materialul în apropierea axului de rotaţ ie şi este mărunţ it odată cu deplasarea spre exterior.

mori cu ciocane mori plate

Figura 4. Reducerea dimensiunilor prin impact

Echipamente bazate pe mecanismul de frecare

În laborator – se utilizează mojarul şi pistilul iar la scară mică se utilizează o moară cu role.

Echipamente bazate pe combinaţ ia mecasnismelor de impact ş i frecare

Sunt trei tipuri de echipamente: Moară coloidală; Moară cu bile; Moară cu fluid de înaltă energie.

În moara cu bile materialul primeşte impact de la bile şi este supus frecării între bile.În moara cu fluid, impactul şi frecarea apare între particulele aflate în micşare cu viteză

mare.


8/28

8

Moar ă coloidală

Moara coloidală este utilă pentru mărunţ ire, dispersare, omogenizare şi dsitrugereaaglomeratelor în producerea de pastelor alimentare, emulsiilor, agenţ ilor de acoperire, cremelor etc.

Scopul principal al unei mori coloidale este să producă particule cu dimensiuni foarte mici

(aproximativ 1 µm). Materialul este introdus între stator şi un rotor ce are o viteză de 20000 –30000 rotaţ ii / min. Între rotor şi stator este o distaţ ă de aproximativ 25 – 125 µm.

Datorită forţ elor de frecare foarte mari, moara coloidală se încălzeşte excesiv – necesită sisteme de răcire.

Figura 5. Mori coloidale

Moara cu bile

Moara cu bile conţ ine un container care se roteşte în jurul unui ax şi în care se află un numărde bile şi materialul ce trebuie mărunţ it. Efectul de cascadă ce are loc în interior aduce materialul ladimensiuni foarte mici.

moară rotativă cu bile moară vibratoare cu bile

Figura 6. Mori cu bile


9/28

9

Moar ă cu fluid

Moara cu fluid constă dintr-o conductă cu diametru de 20 – 200 mm în care se injectează unfluid (aer) sub presiune obţinând astfel o circulaţie a materialului în condiţii foarte turbulente. Caurmare a acesteia, a impactului precum şi a forţelor de frecare, particulele se dezintegrează.

Figura 7. Moar ă cu fluid

Ob ţ inerea solurilor prin procedeul ultrasunetelor

Se converteşte energia cinetică a unui flux de lichid într-o acţine de amestecare. Particulelesolide oscilează cu frecveţe mari rezultând cavitaţii, turbulenţe şi frecare, astfel încât substanţasolidă introdusă într-un câmp ultrasonic se dispersează fin.

Ex. de soluri obţinute prin acest procedeu: solul de Pb, Bi, Cu, Ag.

Acţiunea ultrasunetelor este selectivă, depinzând de natura materialului supus dispersării.

Ob ţ inerea solurilor prin procedeul arcului electric

Particulele de dimensiuni mari sunt pulverizate sub presiune într-un arc electric unde suntfragmentate.

Dacă între 2 electrozi introduşi în mediul de dispersie se realizează un arc voltaic, va luanaştere hidrosolul metalului din care sunt confecţionaţi electrozii (procedeul lui Bredig).

Ex. de soluri obţinute prin acest procedeu: soluri intens colorate de Au, Ag şi Pt.

Figura 8. Schema dispozitivului Bredig utilizat la ob ţ inerea solurilor prin procedeul în arc electric


10/28

Solurile pot conţine 2 tipuri d

particule grosiere (suspen

dispersii moleculare (ioni

Particulele grosiere se înd

Ionii sau moleculele se în

Purificare prin ultrafiltra

Datorită dimensiunilor mi

Sub vid;

Sub presiune

Cromatografie de per

Figura

Purificare prin dializă

Dializa se supune legii lui

Din aceste motive, dializei i se p

în care:

dtdn = viteza de dializă (variaţia n

S = suprafaţa eficace a membran

D = coeficient de difuziune al m

dx

dc= gradientul de concentraţi

dializante (împreună cu solul) şi

Dializa reprezintă proces

mari) prin difuzia amestecului pr

10

Metode de purificare a solurilor

e impurităţi:

sii)

sau molecule)

epărtează prin filtrare.

epărtează prin dializă (difuzia prin membra

re

ci, particulele se îndepărtează prin ultrafiltra

eaţie prin gel

9. Flitrare sub vid şi filtrare sub presiune

Fick:

ate aplica legea lui Fick:

−⋅=

dx

dcDS

dt

dn

umărului de moli de substanţă difuzată în fu

i dializante

leculelor ce traversează suprafaţa S

dintre soluţia ce se găseşte de partea inf

ea aflată de partea exterioară.

l de separare a particulelor unui coloid de cr

intr-o membrană semipermeabilă.

ă).

e în condiţii diferite:

ncţie de timp)

rioară a membranei

istaloizi (particule mai


11/28

11

Figura 10. Purificarea solurilor prin dializă

Din punct de vedere cinetic dializa este un proces de ordinul întâi.

Dacă peste procesul de difuziune a ionilor prin membrană se suprapune acţiunea unui câmpelectric continuu, eliminarea electroliţilor din solul supus purificării se poate accelera; procesul senumeşte electrodializă.

Aparatura: electrodializor, alcătuit din trei compartimente. În compartimentele laterale (I şiIII) se introduce un electrolit şi câte un electrod legat la o sursă de curent continuu. Încompartimentul din mijloc (II) se introduce solul brut. Ionii prezenţi în sol vor migra sprecompartimentele I şi III iar în compartimentul II rămâne solul purificat.

Figura 11. Electrodializor

Una dintre cele mai importante aplicaţii ale electrodializei constă în purificarea sângeluiprintr-un rinichi artificial.

Figura 12. Purificarea sângelui prin electrodializă


12/28

12

Stabilitatea şi distrugerea solurilor

Stabilitatea reprezintă capacitatea de menţinere neschimbată în timp a proprietăţilor iniţialeale sistemului.

Stabilitatea solurilor este conferită artificial prin utilizarea a doi factori: factorul electrostatic ce constă în formarea SDE (ce asigură respingerea electrostatică a

particulelor) → stabilitate electrocratică. factorul steric ce constă în adsorbţia unor molecule amfifile sau ai unor polimeri pesuprafaţa particulelor coloidale constituind o „barieră mecanică” în calea unirii particulelor→ stabilitate sterică sau liocratică.

Stabilitatea solurilor mai poate fi: stabiliatate cinetică = proprietatea particulelor de a se menţine în sol f ără a sedimenta stabiliatate agregativă = proprietatea particulelor de a se opune agregării (coagulării lor

spontane)

Coagularea este un fenomen ce constă în alipirea unor particule între ele cu formarea unor

agregate mai mari care sedimentează în câmp gravitaţional ducând la distrugerea solului.Coagularea este deci un proces de destabilizare a coloizilor prin adăugarea de reactivi care

neutralizează srcina solului. Reactivii de coagulare (coagulanţii) sunt, de obicei, săruri cationicepolivalente – Al3+, Fe3+ etc.).

Coagularea este în esenţă un proces chimic.

Coagularea solurilor cu electroli ţ i

Coagulare (precipitare ireversibilă) = proces prin care particulele unui sistem coloidal sealipesc între ele şi sedimentează în câmp gravitaţional.

Agenţi de coagulare = agenţi fizici (temperatură, lumină, acţiune mecanică) sau agenţichimici (electroliţi).

Concentraţia critică de coagulare sau pragul de coagulare (ck) = concentraţia minimă deelectrolit exprimată în milimoli sau miliechivalenţi gram la litru de sistem coloidal (sol liofob) careprovoacă coagularea acestuia.

Capacitatea de coagulare a electrolitului = mărimea inversă a pragului de coagulare (1/ck).

Tabelul II. Pragurile de coagulare (ck ) ale solului de Al2O3 (încărcat pozitiv) şi ale solului AgI

(încărcat negativ), cu diferi ţ i electroli ţ i

Solul de Al2O3 Solul de AgI

Electrolit ck ck mediu Electrolit ck ck mediu

KCl 46

52

LiNO3 165

142NaCl 43,5 NaNO3 140

KSCN 67 KNO3 136

KNO3 60 RbNO3 126

K2SO4 0,3

0,63

Mg(NO3)2 2,6

2,44MgCrO4 0,95 Ca(NO3)2 2,4

K2Cr2O7 0,63 Ba(NO3)2 2,26

K2CrO4 0,69 Zn(NO3)2 2,5


13/28

13

Acţiunea coagulantă a electroliţilor se datorează ionilor de semn contrar încărcăriiparticulelor de sol. S-a constatat că pe măsură ce creşte valenţa acestor ioni coagulanţi, pragurile decoagulare scad extrem de pronunţat.

Regula valenţei: când valenţa ionilor coagulanţi creşte în progresie aritmetică, pragurile decoagulare (ck) scad în progresie geometrică.

Figura 13. Gelificare şi coagulare

În prezenţa electroliţilor, forţele de repulsie dintre particulele încărcate ale solurilor scadeastfel încât coagularea devine mai uşoară.

Forţă de repulsie mare Forţă de repulsie mică

Figura 14. Coagularea solurilor în prezen ţă de electroli ţ i

Flocularea

O altă metodă de aglomerare a particulelor este flocularea.Procesul de floculare constă în aglomerarea particulelor destabilizate în particule mai mari

(flocoane) care pot fi îndepărtate prin sedimentare sau flotaţie.Preparate farmaceutice ca sisteme disperse ultramicroeterogene

Soluri cu complecşi coloidali de argint:Protargol (proteinat de argint) FRX 1 – 2,00 gColargol (argint coloidal) FRX 1 – 2,00 gArgirol (vitelinat de argint) 1 – 2,00 gApă distilată 100,00gAdministrare: la nivelul mucoasei nazale (erine) şi la nivelul mucoasei oculare (colire)

pentru acţiune antiseptică.

Protargolul (proteinatul de argint) conţine între 7,8 – 8,3% argint.Colargolul (argintul coloidal) conţine cel puţin 70% argint (se obţine din AgNO3 redus cusulfat feros).


14/28

14

Argirolul (vitelinatul de argint) conţine 20% argint.

ARGYROEPHEDRINE preparat tipizat (industrial)

Ephedrini levulinas 1,00 gArgenti vitelinas (20% argint) 0,50 g

Calcii levulinas 0,30 gNatrii levulinas anhydricus 0,20 gAqua destillata q.s. ad 100,00gForma farmaceutică: spray nazal sub formă de sol liofob.Indicaţii: rinite acute sau cronice, sinuzite, rinofaringite.


15/28

15

SUSPENSII

Suspensiile sunt sisteme disperse microeterogene (mai rar macroeterogene) liofobe, în carefaza dispersată se află în stare solidă iar mediul de dispersie este un lichid polar sau nepolar (S1 /L2).

Suspensiile pot conţine şi un al treilea component: agent de suspendare sau agent destabilitate.

d = 0,1 – 102

µm; ∆ = 104

– 107

m-1

;7 1

1 6

1 1d 0,1 m 10 m

d 10 10 µ ∆ −

− −= ⇒ = = =

⋅, 2 4 1

2 6

1 1d 10 m 10 m

d 10 10 µ ∆ −

−= ⇒ = = =

⋅

Componentele unei suspensii

faza dispersată sau faza internă – reprezintă faza discontinuă (substanţa aflată în staresolidă, insolubilă);

mediul de dispersie sau faza dispersantă – reprezintă faza externă sau faza continuă sauvehicul (substanţa aflată în stare lichidă); mediul de dispersie poate fi un lichid polar sau un lichidnepolar.

lichid polar: apa distilată, soluţii apoase; hidrocoloizi; se pot asocia: alcool, glicerol, propilenglicol.

lichid nepolar: uleiuri vegetale; parafină lichidă; soluţii uleioase la care se pot adăuga: lanolină, ceara, span-uri.

agentul de suspendare sau agent de dispersie sau agent de stabilitate (se adaugă laconcentraţii


16/28

16

Clasificarea suspensiilor după numărul de dimensiuni conţinute: suspensii monodisperse (particulele fazei dispersate au aceeaşi dimensiune); suspensii polidisperse (particulele fazei dispersate au dimensiuni diferite);

Clasificarea suspensiilor după dimensiunea particulelor solide suspensii coloidale (dimensiune < 10-6 m – fac parte din categoria sistemelor disperse

microeterogene); suspensii grosiere (dimensiune > 10-6 m – fac parte din categoria sistemelor dispersemicroeterogene şi macroeterogene);

nanosuspensii (masă de aproximativ 10 ng).

Clasificarea suspensiilor după natura mediului de dispersie lichid: hidrodispersii: suspensii apoase; organosuspensii:

suspensii hidro – alcoolice; suspensii hidro – glicerolate; suspensii hidro – propilen – glicolice;

suspensii alcoolice; suspensii glicerolate; suspensii uleioase.

Clasificarea suspensiilor după raportul fazelor suspensiei: suspensii diluate (în care concentraţia fazei dispersate este


17/28

17

suspensii administrate la nivelul mucoaselor: oculară, otică, nazală, rectală, vaginală,pulmonară;

suspensii administrate la nivelul pielii.

Ob ţ inerea suspensiilor

În general, suspensiile se prepară prin dispersarea substanţei solide, proces care constă îndivizarea avansată a fazei interne, insolubile, urmată de amestecarea şi suspendarea în mediul dedispersie lichid.

Modul de obţinere a suspensiilor include trei metode generale:

utilizarea floculării controlate; utilizarea unui vehicul structurat; o combinaţie a acestora.

Utilizarea unui vehicul structurat

sunt numiţi şi agenţi de îngroşare sau suspendare; sunt soluţii apoase de gume naturale şi sintetice. sunt utilizaţi pentru a creşte vâscozitatea suspensiei. metoda este aplicabilă doar pentru suspensii defloculate. Exemple: metilceluloza, carboxi – metil – celuloza sodică, acacia, gelatin, guma

tragacanta etc. Acestea sunt substanţe netoxice, inerte din punct de vederefarmacologic şi compatibile cu o gamă largă de ingrediente active şi inactive.

vehiculele structurate înglobeză particulele fazei disperse şi reduce sedimentarea lor; astfel, utilizarea particulelor defloculate în structura unui vehicul poate conduce la

formarea unui depozit solid la depozitare îndelungată; nu este de dorit o vâscozitate prea mare deoarece aceasta: determină dificultăţi în turnarea şi administrarea suspensiei; poate afecta absorbţia medicamentului, acesta fiind adsorbit pe suprafaţa

particulelor şi astfel se reduce viteza de dizolvare. nu este util pentru prepararea de suspensii parenterale deoarece acestea pot crea

probleme în capacitatea de a fi manevrate cu siringa datorită vâscozităţii mari.

Utilizarea floculării controlate se realizează prin adăugarea de agenţi de floculare, care pot fi electroliţi, substanţe

tensioactive sau polimeri;

Floculare în vehicule structurate uneori, în suspensia floculată pot fi adăugaţi agenţi de suspendare în scopul de a

întârzia sedimentarea; exemple de astfel de agenţi: carboxi – metil - celuloza, Carbopol 934, Veegum,

bentonita etc. Suspensiile preparate sunt evaluate prin determinarea stabilităţii lor fizice. Pentru

aceasta sunt utili doi parametri: volumul de sedimentare (evaluare calitativă); gradul de floculare (evaluare cantitativă).


18/28

18

Factori care influen ţ ează ob ţ inerea suspensiilor

În obţinerea suspensiilor farmaceutice trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori:

proprietăţile structurale şi dimensiunea particulelor fazei dispersate (a substanţei solide); umectarea particulelor;

proprietăţile interfaciale (S/L); proprietăţile cinetice şi optice; proprietăţile electrice; proprietăţile reologice.

Controlul dimensiunii particulelor

Controlul dimensiunii particulelor (este o mărime critică şi trebuie să fie redusă în intervaluldeterminat timpul studiilor de preformulare). Este indicat să se evite particule prea mari sau preamici.

particule prea mari vor sedimenta mai repede;

particulele cu diametrul > 5 µm conferă o textură nisipoasă produsului ceea cepoate provoca iritaţii în cazul suspensiilor injectabile sau oftalmice;

particulele cu diametrul > 25 um pote bloca acul seringii. particulele prea mici formază cu uşurinţa o crustă la fundul vasului.

Umectarea particulelor

Materialele hidrofile (talc, ZnO, Mg2CO3) sunt umectate uşor cu apă în timp ce materialehidrofobe (sulf, cărbune) nu sunt umectate uşor cu apă datorită stratului de aer adsorbit pe suprafaţă.Astfel, particulele, chiar dacă au densitate ridicată, vor pluti pe suprafaţa lichidului, până ce stratulde aer este înlocuit complet.

Utilizarea unui agent de umectare permite eliminarea aerului de la suprafa ţă şi pătrundereauşoară a vehiculului în pori. Totuşi materiale hidrofobe sunt udate uşor de lichide nepolare.

Agenţii de umectare pot fi substanţe tensioactive, coloizi sau solvenţi:

substanţe tensioactive surfactanţii scad tensiunea superficială dintre particulele solide şi lichid şi, astfel

lichidul penetrează în porii particulelor înlocuind aerul şi astfel asigurând umectarea; ca agenţi de umectare sunt utilizate substanţe tensioactive cu HLB = 7 – 9; dezavantajele folosirii surfactanţilor ac agenţi de umectare sunt: au tendinţe de spumare;

au gust amar. unii agenţi tensioactivi, cum ar fi polisorbatul 80 interacţionează cu uniiconservanţi (de exemplu metil parabenul) şi reduc activitatea antimicrobiană;

pentru formularea suspensiilor orale şi parenterale cel mai des utilizat tensioactiv este polisorbatul 80;

laurilsulfatul de sodiu este utilizat pentru aplicare externă. coloizi hidrofili

coloizi hidrofili acoperă particulele substanţei solide hidrofobe cu unul sau mai multestraturi; acest lucru oferă caracter hidrofil particulelor solide şi facilitează astfelumectarea;

utilizarea coloizilor hidrofili determină deflocularea suspensiei datorită eliminării

forţei de atracţie; exemple de coloizi hidrofili: acacia, guma tragacanta, alginaţi, gelatina, lanolina,gălbenuş de ou, bentonita, metilceluloza etc.


19/28

19

solvenţi solvenţii cel mai frecvent folosiţi sunt alcoolul, glicerina, polietilen – glicolul şi

polipropilen – glicolul; mecanismul umectării constă în faptul că solventul intră în golurile dintre particule

înlocuind aerul şi separă materialul astfel încât apa poate pătrunde şi umectaparticulele.

Stabilitatea şi instabilitatea suspensiilor

Există situaţii în care suspensiile sunt instabile. În aceste cazuri este necesară intervenţia dinexterior pentru a conferi astfel stabilitate suspensiei.

Instabilitatea

Instabilitatea se manifestă în două moduri: tendinţa particulelor solide de a sedimenta în câmp gravitaţional (instabilitate cinetică); creşterea dimensiunilor particulelor şi implicit modificarea gradului de dispersie (în

sensul scăderii lui) ca urmare a agregării sau întărirea sedimentului prin cimentare(instabilitate agregativă).

De exemplu, micşorarea diametrului particulelor fazei dispersate determină creştereasuprafeţei totale a particulelor şi prin urmare conduce la creşterea energiei libere superficiale (F) aacestora, conform relaţiei:

F S ∆ γ ∆= ⋅ în care:

∆F = energia liberă superficială;γ = tensiunea superficială;∆ S = suprafaţa totală a particulelor.

Prin suspendarea particulelor solide şi amestecarea cu mediul de dispersie lichid, sistemuldispers capătă o energie liberă superficială mare şi devine instabil.Pentru a obţine o valoare redusă a energiei libere superficiale, se va realiza un grad de

dispersie mare şi se va micşora tensiunea superficială (γ ) prin utilizarea unui surfactant (tensid =agent tensioactiv) şi prin fenomenul de umectare a particulelor solide.

Surfactantul poate fi asociat cu un compus macromolecular care acţionează ca agent destabilizare a suspensiei prin creşterea vâscozităţii mediului de dispersie, cât şi prin formarea în jurulparticulelor fazei dispersate a unui film multimolecular.

În afară de surfactanţi, cu rol de agenţi umectanţi sunt folosiţi o serie de solvenţi miscibili cuapa: alcool etilic, glicerol, propilenglicol, soluţia de sorbitol, siropul simplu.

Influen ţ a sediment ării asupra stabilit ăţ ii suspensiilor

Stabilitatea suspensiilor este caracterizată de viteza de sedimentare a particulelor fazeidispersate. Ecuaţia de calcul a acestei viteze este dată de relaţia lui Stokes:

( )2 p m2 r gv

9

ρ ρ

η

⋅ ⋅ − ⋅=

⋅

în care:v = viteza de sedimentare a particulelor fazei dispersate (cm/s);r = raza particulelor fazei dispersate (cm);ρp = densitatea particulelor fazei dispersate (g/cm

3);

ρm = densitatea mediului de dispersie (g/cm3

);g = acceleraţia gravitaţională (980 cm/s);η = vâscozitatea (Pa·s).


20/28

20

Cu cât viteza de sedimentare este mai mică (deci timpul de sedimentare este mai mare), cuatât suspensia este mai stabilă.

Conform ecuaţiei lui Stokes, viteza de sedimentare a particulelor într-o suspensie poate fireduse prin:

micşorarea dimensiunii particulei;

reducerea diferenţei dintre densitatea particulelor şi a mediului de dispersie; densitateamediului de dispersie dintr-o suspensie poate fi mărită prin adăugarea unor substanţe (singure sau încombinaţie) cum sunt: polietilen glicolul, polivinil pirolidona, glicerina, sorbitolul, zahărul etc.

viteza de sedimentare scade odată cu creşterea vâscozităţii mediului de dispersie;vâscozitatea şi densitatea mediului de dipersie depind una de alta.

Parametrii ce vor fi luaţi în calcul în cazul sedimentării sunt volumul de sedimentare (sau înălţimea sedimentului pentru sediment floculate) şi gradul de floculare.

Volumul de sedimentare (F) reprezintă raportul dintre volumul final de sediment şivolumul original al suspensiei înainte de sedimentare:

final

initial

V

F V = unde:

Vfinal – volumul de sediment format;Vinitial – volumul original al suspensiei înainte de sedimentare.

Volumul original al suspensiei înainte de sedimentare

Volumulde sediment format

Figura 15. Determinarea volumului de sedimentare

Volumul de sedimentare (F) poate fi subunitar sau supraunitar. în mod normal, F < 1; dacă F < 1 ↔ Vfinal < Viniţial; volumul de sediment este mai mic decât volumul

original al suspensiei şi prezintă un supernatant clar după repaus; dacă F = 1 ↔ Vfinal = Viniţial; sistemul este în echilibru de floculare şi nu prezintă un

supernatant clar după repaus; dacă F > 1 ↔ Vfinal > Viniţial; volumul de sediment este mai mare decât volumul

original al suspensiei datorită reţelei de flocoane formate în suspensie. Gradul de floculare ( β ) reprezintă raportul dintre volumul de sedimentare al suspensiei

floculate (F) şi volumul de sedimentare al suspensiei defloculate (F∞):


21/28

Când volumul total al suspensiei

Valoarea minimă a grad

suspensiei floculate este egal cu

Gradul de floculare este u

referă la volumul de sediment flo

Influen ţ a mi şcării browni

Mişcarea browniană a

dispersat în mişcare aleatoare.

densitatea şi viscozitatea mediul

Bombardamentul cinetic

menţine particulele în stare suspe

Propriet ăţ i electrocinetic

Potenţialul zeta este defi

legat de suprafaţa solidă (plan de

Ionii care dau particulei

suprafaţa particulei există un st

semn contrar faţă de ionii det

formează un strat dublu electricde repulsie între particulele dispe

Dacă potenţialul zeta este

respingere, iar particulele se aglo

Particulele ce transportă

procese cum sunt cristalizarea,

exemplu surfactanţi ionici).

Vâscozitatea suspensiilor

Vâscozitatea suspensiilor

pentru capacitatea de turnare a

fizică din toate formele de dozar

21

final

initial floculat

final

initial defloculat

V

V F

V F

V

β ∞

= =

floculate este egal cu cel al suspensiei defloc

( )

( ) final floculat

final defloculat

V F

F V β

∞

= =

lui de floculare este 1 (în cazul în care vol

olumul de sedimentare a suspensiei deflocul

n parametru mai general decât volumul de se

culat dintr-un sistem defloculat.

ene asupra stabilit ăţ ii suspensiilor

particulelor previne sedimentarea prin m

işcarea browniană depinde de densitatea fa

i de dispersie.

a particulelor de către moleculele mediu

ndată.

ale suspensiilor

nit ca fiind diferenţa de potenţial dintre su

forfecare) şi regiunea electro-neutră a soluţi

sarcina lor sunt numiţi ioni determinanţi d

at de molecule de solvent fixate solid, îm

rminanţi de potenţial. Aceste două stratu

e sarcină (plan de forfecare). Potenţialul zetrsate adiacente, încărcate cu acelaşi semn.

redus sub o anumită valoare, forţele de atrac

merează, fenomen cunoscut sub numele de fl

arcină electrică, o pot primi fie de la adjuv

ionizarea unui grup funcţional, adsorbţia i

prezintă o mare importanţă pentru stabilit

cestora. După cum se ştie, suspensiile au c

din cauza sedimentării şi formării unui sedi

ulate:

mul de sedimentare a

ate);

dimentare deoarece se

nţinerea materialului

ei dispersate dar şi de

lui de suspendare va

rafaţa stratului strâns

i.

potenţial. Imediat la

reună cu unii ioni de

i de ioni la interfaţă

reglementează gradul

ţie depăşesc forţele de

oculare.

anţi fie în timpul unor

onilor din soluţie (de

tea suspensiilor ca şi

a mai mică stabilitate

ent aglomerat.


22/28

22

În conformitate cu expresia vitezei de sedimentare dată de legea lui Stokes:

( )2 p m2 r gv

9

ρ ρ

η

⋅ ⋅ − ⋅=

⋅

Odată ce creşte vâscozitatea mediului de dispersie va scade viteza de sedimentare obţinândastfel o stabilitate mai mare a suspensiei.

Pe de altă parte, odată cu creşterea vâscozităţii, scade capacitatea de turnare ceea cereprezintă un inconvenient pentru dozarea la pacienţi.Astfel, vâscozitatea suspensiei trebuie menţinută în intervalul optim pentru a avea o

stabilitate bună şi o capacitate de turnare bună pentru suspensie.Pentru a creşte vâscozitatea unei suspensii se pot folosi: amelioratori de vâscozitate: unele gume (acacia, tragacanta), polimeri derivaţi de celuloză

(carboxi – metil – celuloză sodică, metil – celuloză), argile (bentonita), zaharuri (glucoză,fructoză);

co – solvenţi (unii solvenţi care prezintă o vâscozitate ridicată sunt utilizaţi ca şi co –solvenţi cu scopul de a mări vâscozitatea mediului de dispersie.

vehicule structurate (agenţi de îngroşare sau suspendare).

Defloculare şi floculare

Aşa cum se ştie, în funcţie de stabilitatea şi aspectul sedimentului există două tipuri desuspensii: floculate şi defloculate.

În cazul suspensilor defloculate, particulele fazei dispersate sedimentează individual, lent,cu formarea unui sediment compact, cu volum redus care se va redispersa greu iar în timp poatedeveni compact, cimentat, ce nu se redispersează.

În cazul suspensilor floculate, particulele fazei dispersate sunt legate în agregate laxe numiteflocoane, ce ocupă aproape întreg volumul suspensiei, cu formarea unor sedimente înalte ce se vorredispersa la o uşoară agitare.

Suspensii defloculate

În suspensiile defloculate, particule individuale sedimentează cu o viteză de sedimentaremică, ceea ce previne antrenarea între particule a moleculelor de mediu de dispersie lichid, având carezultat o dificultate mai mare la redispersarea prin agitare. Fenomenul se numeşte încleiere. Însuspensiile defloculate, particulele mai mari sedimentează rapid iar particulele mai mici rămân înlichidul supernatant astfel încât acesta apare tulbure.

Figura 16. Suspensii defloculate

Ob ţ inerea sistemelor disperse defloculate

Sistemele disperse defloculate se obţin prin:

pulverizarea particulelor solide urmată de dispersarea în mediul de dispersie; cristalizarea controlată a substanţei solide, urmată de umectare şi dispersare în mediul dedispersie, amestecare şi agitare.


23/28

23

Ulterior, în scopul obţinerii unor suspensii cu o stabilitate bună, urmează procesul depeptizare (realizat în prezenţa unor electroliţi) şi realizarea stratului de solvatare (hidratare) care auca scop asigurarea dispersării individuale a particulelor fazei dispersate în mediul de dispersielichid.

Starea defloculată reprezintă starea în care particulele sedimentează individual cu o viteză

mai mare sau mai mică.

Figura 17. Suspensie defloculat ă

Suspensiile defloculate pot conţine:

particule defloculate în vehicul newtonian; aceste particule se obţin cu ajutorul unui agentde dispersie umectant (tip surfactant) ce scade tensiunea superficială iar mediul dedispersie este un lichid cu comportare newtoniană. În scopul măririi stabilităţii suspensiei

în mediul de dispersie se adaugă polioli. particule defloculate în mediu de dispersie nenewtonian. Mediul de dispersie poate fi

lichid cu comportare pseudoplastică sau plastică. În acest caz viteza de sedimentare va fimai mică deoarece sub acţiunea tensiunii tangenţiale de forfecare vâscozitatea aparentă (η*) este mare.

Ca agenţi de suspendare se pot utiliza:

surfactanţi; peptizanţi (electroliţi).

Ca agenţi de mărire a vâscozităţii se pot utiliza: guma arabică;

guma tragacanta; derivaţi de celuloză: metil celuloză, carboxi – metil celuloză sodică, hidroxi – propil –celuloză, hidroxi – propil – metil – celuloză, Avicel (celuloză microcristalină).

Suspensii floculate

În suspensiile floculate, flocoanele formate (agregate libere) determină creşterea vitezei desedimentare ca urmare a creşterii în dimensiuni a particulelor sedimentate. Prin urmare, suspensiilefloculate sedimentează mai repede. Sedimentarea depinde de dimensiunea flocoanelor dar şi deporozitatea lor.


24/28

24

Figura 18. Suspensie floculat ă

În suspensiile floculate, sedimentul tinde să păstreze structura flexibilă a flocoanelor cesedimentează rapid şi care conţin o cantitate apreciabilă de lichid încorporat.

Astfel, volumul de sediment final este relativ mare şi uşor redispersat prin agitare.Chiar şi cele mai mici particule existente sunt incluse în flocoane, astfel încât supernatantul

apare limpede.Pentru formarea unor suspensii floculate se folosesc agenţi de floculare, care pot fi

electroliţi, surfactanţi sau polimeri. electroliţi (de exemplu NaCl, sulfaţi, citraţi, fosfaţi sau alte săruri). Aceştia reduc

potenţialul zeta deoarece moleculele de electrolit înconjoară particulele solide ceea ceduce la scăderea potenţialului de repulsie şi aglomerează particulele formând flocoane.Puterea de floculare creşte cu valenţa ionilor.

surfactanţi - pentru a produce flocularea particulelor suspendate se folosesc atât substanţetensioactive ionice cât şi neionice. Surfactanţii ionici – cauzează neutralizarea sarciniielectrice a fiecărei particule; acestea sunt apoi atrase spre între ele prin forţe Van derWaals formând flocoanele. Surfactanţii neionici – sunt adsorbiţi pe mai mult de o singură particulă formând astfel o structură floculată.

polimerii (de exemplu alginat, amidon, derivaţi de celuloză) – posedă un lanţ lung înmoleculă. O parte din lanţ este adsorbit pe suprafaţa particulelor şi partea rămasă esteorientată spre mediul de dispersie. Apariţia unor punţi de legătură între aceste ultimeporţiuni duce la formarea de flocoane.

Figura 19. Formarea de flocoane folosind polimeri ca agen ţ i de floconare

Ob ţ inerea suspensiilor floculate

Sistemele disperse floculate se obţin în două etape:

Etapa I. Obţinerea fazei dispersate (particulele solide) prin pulverizarea sau prin

cristalizarea controlată a substanţei solide, urmată de umectare şi dispersarea în mediul dedispersie;


25/28

25

Etapa II constă în organizarea particulelor individuale în mici aglomerări numite flocoane(agregate laxe, uşoare).

Suspensiile floculate pot conţine:

particule floculate în vehicul newtonian; particulele vor sedimenta dar vor forma un

volum mare de sediment uşor de redispersat. particule floculate în vehicul nenewtonian; ca mediu de dispersie se utilizează vehiculepseudoplstice şi plastice, care la agitare se vor fluidifica ceea ce facilitează redispersarea.

Agenţii floculanţi pot fi:

electroliţi – ce acţionează prin scăderea potenţialului electrocinetic zeta; surfactanţi – ce acţionează prin adsorbţia la suprafaţa particulelor fazei dispersate cu

formarea unui film interfacial monomolecular continuu; ca urmare se produce o scădere atensiunii interfaciale solid/lichid (γ S/L) la o valoare la care particulele nu se mai potapropia unele de altele, rămânând ca unităţi individuale;

polimeri hidrofili.

Exemple de obţinere a unor suspensii floculate utilizând agenţi floculanţi:

dispersarea sulfului în apă utilizând CETRIMID (sare cuaternară de amoniu); dispersarea oxidului de zinc în ulei în prezenţa acidului oleic.

Date comparative între suspensiile floculate şi cele defloculate

În tabelul III se prezintă sumar unele date referitoare la suspensiile floculate şi celedefloculate (larticula fazei dispersate, viteza de sedimentare, sedimentul, redispersareasedimentului, aspectul sedimentului, supernatantul, volum de sedimentare).

Figura 20. Comportamentul la sedimentare a suspensiilor floculate şi defloculate


26/28

26

Tabelul III. Propriet ăţ i ale suspensiilor defloculate şi floculate

SUSPENSII DEFLOCULATE FLOCULATE

Particulele fazeidispersate

entităţi separate agregate laxe (flocoane)

Viteza desedimentare

este mică deoarece fiecare particulă dedimensiuni mici sedimentează separat

(rezultă o doză uniformă)

este mare deoarece particulelesedimentează ca agregate laxe(rezultă o doză neuniformă)

Sedimentul compact, cimentatlax, particulele nelegându-se

strâns unele de altele

Redispersareasedimentului

dificilă uşoară

Aspectulsedimentului

bun neelegant

Supernatantul opalescent clarVolum de

sedimentaremic mare

În figura 21 se prezintă modul de sedimentare în cazul suspensiilor defloculate şi floculate.

Figura 21. Sedimentarea într-o suspensie defloculat ă (a) şi floculat ă (b)

Exemple de substan ţ e medicamentoase formulate ca suspensii

Antibiotice (cefalosporine, cloramfenicol, tetracicline, macrolide – eritromicina,peniciline – ampicilina sau amoxiciclina, aminoglicozide – kanamicina sau novabiocina);

Antimicotice (nistatină, clotrimazol, metronidazol); Sulfamide (sulfametoxazol, sulfametoxidiazina, sulfamerazina, sulfametazina); Antimicrobiene diverse (clotrimazol, trimetoprim, fenitoină, negram, acid salicilic); Anti-inflamatoare (hidrocortizon, prednison, dexametazonă, ketazol, indometacin); Diuretice (hidroclorotiazida); Expectorante (terpin hidrat); Antidiareice (furazolidon); Antipruriginoase (mentol, camfor); Antitermice (paracetamol, acid acetil salicilic); Substanţe de contrast (sulfat de bariu);


27/28

27

Antiscabie (sulf); Cheratolitice (acid salicilic); Anestezice locale (anestezina); Antiacide (carbonat de calciu, oxid de magneziu, carbonat de magneziu, hidroxid de

aluminiu coloidal - alucol, caolin); Adsorbante (oxid de zinc, talc, caolin).

Exemple de produse farmaceutice

ce conţin sulfat de bariu

GASTROPAC (135 mg) pulbere suspendabilă pentru obţinerea suspensiei 40–60%PRONTO BARIO suspensie int. 60% 200 mLPRONTO BARIO – ESOFAGO – pastă SULFAT DE BARIU PRO RÖNTGENPulbere suspendabilă pentru obţinerea suspensiei 40–60%

Formule magistrale

RpAmidon 15 gOxid de zinc 15 gGlicerină 15 gApă disilată 55 g

M. f. suspensio D. s. extern

RpSulf 5 gCamfor 3 gAlcool etilic 4 gApa de calciu 88 g

M. f. suspensio D. s. extern

Avantaje şi dezavataje ale utilizării suspensiilor farmaceutice

Avantaje ale utilizării suspensiilor

unul din principalele avantaje constă în administrarea sub formă de suspensie a unorsubstanţe insolubile sau puţin solubile care trebuie administrate oral în forme lichide (pentru copii,vârstnici

şi pacien

ţi cu dificult

ăţi de înghi

ţire a formelor solide).

pe de altă parte, se evită degradarea unor medicamente în soluţii apoase prin: reducerea timpului de contact între particulele medicamentului solid şi mediul de

dispersie rezultând o creştere a stabilităţii unor medicamente cum este ampicilina dacă aceasta este adusă în formă de pudră;

suspendarea într-un mediu de dispersie neapos a medicamentelor care se degradează înprezenţa apei (de exemplu fenoxi metil penicilina se suspendă în unlei de cocos iarclorhidratul de tetraciclină în ulei);

medicamentele solide aduse în suspensie prezintă o viteză mare a biodisponibilităţii faţă de alte forme farmaceutice în ordinea:

Soluţie > Suspensie > Capsule > Comprimate > Comprimate acoperite

suspensiile pot masca unele gusturi neplăcute / amare ale unor medicamente (de exemplupentru cloramfenicol);


28/28

unele materiale trebuie să fie prezente în formă fin divizată pentru a avea o suprafaţă maimare. De exemplu, carbonatul şi trisiliacatul de magneziu sunt utilizate pentru a adsorbi uneletoxine şi este necesar ca suprafaţa lor adsorbantă să fie cât mai mare.

suspensiile pot fi utilizate pentru aplicaţii topice: de exemplu, loţiunea calmantă Bp, după evaporarea mediului de dispersie, se va găsi sub forma unui depozit solid, luminos;

suspensiile pot fi utilizate pentru administrare parenterală: de exemplu intramuscular

(i.m.) pentru a controla viteza de absorbţie. suspensiile sunt utilizate la producerea vaccinurilor; suspensiile sunt utilizate ca şi substanţă de contrast în radiografia cu raze X; de exemplu

administrarea orală şi rectală a propiliodonei; suspensiile sunt utilizate în aerosoli, de exemplu suspensia unor agenţi activi în amestecul

de propulsori.

Dezavantaje ale utilizării suspensiilor

Principalele dezavantaje ale utilizării suspensiilor sunt:

stabilitatea fizică, sedimentarea şi compactarea poate produce probleme; suspensiile sunt voluminoase, în timpul manipulării şi transportului trebuie să fie luate

măsuri de precauţie; sunt dificil de formulat; nu se poate obţine o doză uniformă şi precisă decât dacă suspensiile sunt ambalate în

unităţi de dozare.

În obţinerea suspensiilor farmaceutice sunt de dorit îndeplinirea mai multor caracteristici: particulele solide din suspensie nu trebuie să sedimenteze repede iar sedimentul obţinut

trebuie să fie uşor de resuspendat prin agitare moderată; trebuie să fie uşor de turnat f ără să fie prea apoasă sau nisipoasă; trebuie să aibă miros, culoare şi gust plăcut; trebuie să poată fi manipulate uşor cu seringa; trebuie să fie stabile fizic, chimic şi microbiologic; suspensiile parenterale şi cele oftalmice trebuie să poată fi sterilizate.

cursul 6 soluri si suspensii

Documents