ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ

Suport de curs

Lect. univ. dr. Dragoş Dincă

BUCUREŞTI2009

1

DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ

C U P R I N S

Introducere

Capitolul I

Dezvoltarea urbană, formă a dezvolării locale1.1.Noţiunea de dezvoltare locală

1.2.Componentele dezvoltării locale

1.3.Domenii ale dezvoltării locale

Capitolul II

Politicile de dezvoltare urbană 2.1.Elemente generale

2.2.Abordări privind planificarea urbană

2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de

dezvoltare urbană

Capitolul III

Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană pe plan european.

Capitolul IV

Responsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în

România4.1. Atribuţiile administraţiei publice centrale

4.2. Atribuţiile administraţiei publice locale

4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de

urbanism

2

Capitolul V

Cadrul general privind amenajarea teritoriului şi urbanismul5.1.Consideraţii generale

5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismul

5.3. Reţeaua naţională de localităţii

Capitolul VI

Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism 6.1.Consideraţii generale

6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriului

6.3.Documentaţii de urbanism

6.4.Certificatul de urbanism

6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii

6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilor

6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare

a teritoriului şi de urbanism

Bibliografie

Anexă

Definirea termenilor utilizaţi

3

Introducere

Hans Kelsen, jurist francez, considera teritoriul drept un spaţiu al puterii asimilată

în societăţile moderne cu statul. Teritoriul şi autorităţile sale sunt supuse unei permanente

constrângeri « relativ centralizate », principiu relevat şi de postulatul de « centralizare

statală » a lui Jacques Chevallier. Indiferent de forma de organizare, centralizare-

descentralizare, statul îşi asigură pârghii de supraveghere şi implicare prin desemnarea

directă a administratorilor teritoriali sau, în virtutea dependenţei colectivităţilor locale

faţă de stat, autorităţile centrale îşi rezervă dreptul de a supraveghea activitatea

colectivităţilor locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de control.

Din această perspectivă, statul este responsabil cu conturarea cadrului care să

asigure dezvoltarea la nivel local. În construcţia administrativă statală, colectivităţile

teritoriale sunt cele care pot asigura cu adevărat libertatea indivizilor şi, aşa cum aprecia

Alexis de Toqueville, „în comună rezidă forţa popoarelor libere. Instituţiile comunale

sunt pentru libertate ceea ce şcolile primare sunt pentru ştiinţă; ele o pun la îndemâna

poporului; ele o fac să deprindă gustul vieţii paşnice şi o obişnuiesc să se deservească de

ea”. Nivelul local de guvernare poate deveni astfel promotorul dezvoltării generale, fiind

cel mai apropiat de cetăţean şi de nevoile lui reale, dezvoltarea pornită de la bază

constituind o posibilă cale de urmat.

Foarte mulţi vãd în dezvoltarea localã o mişcare iniţiată de la bazã, opunându-se

unei dezvoltări pornitã de la centru, astfel cã este înţeleasă fie ca dezvoltarea unui

teritoriu local pornind de la deciziile centrale, fie ca o dezvoltare aflatã doar în sarcina

actorilor locali.

În cel de al doilea caz, este vorba de o dezvoltare care porneşte de la posibilităţile

actorilor locali ce trebuie întărite şi presupune identificarea de proiecte de dezvoltare pe

baza informaţiilor exterioare mediului în care vor fi aplicate. Acestea vor antrena

resursele şi voinţele la nivel local, plecând de la nevoile de aici. Dar dezvoltarea iniţiata

de jos presupune riscul de exclude o armonizare de ansamblu şi de a nu crea acel mediu

favorabil care se aşteaptă.

Astfel, administraţia publică, îndeosebi componenta locală, constituie elementul

central al reformei, fiind capabilă să se transforme în centrul-motor al dezvoltării

4

societăţii din perspectivă economiă, politică, socială şi culturală. Pornind de la nivelul

local chiar şi relaţiile externe se pot dezvolta îndeosebi prin componenta de cooperare

transfrontalieră.

Prin principiile pe care le conţine, documentul de referinţă cel mai complet şi cel

mai util pentru apărarea şi întărirea autonomiei locale în ţările europene îl constituie

“Carta Europeană a autonomiei locale”. Principiile sale conturează caracteristicile

esenţiale ale unui sistem de guvernare locală democratică, efectivă; ele constituie reperele

majore ale adoptării şi adaptării legislaţiei în domeniul administraţiei publice locale

pentru ţările europene.

Conceptul de local are în vedere colectivităţile teritoriale, inclusiv cele urbane,

colectivităţi care au fost în centrul atenţiei ultimilor ani în vederea soluţionării

problemelor complexe cu care se confruntă, îndeosebi cele din marile aglomerări urbane.

“ Lumea în care trăim a devenit o lume urbană ”, aspect dovedit de faptul că mai mult de

jumătate din populaţia globului locuieşte în mediul urban, o mare parte în aglomerări de

peste zece milioane de locuitori.

În acest context, colectivităţile urbane se confruntă cu necesitatea de schimbare

pentru adaptarea la exigenţele în contextul economic care evoluează rapid, mai ales în

termenii competitivităţii în raport cu alte oraşe mari din acelaşi stat, sau în context

internaţional.

De aceea, administraţiile statale şi, în primul rând cele locale, trebuie să

coopereze între ele, precum şi cu componentele societăţii civile pentru ca, ţinând seama

de aspectele legale, funcţionale, instituţionale şi inter-relaţionale, să rezolve problemele

majore de existenţă din marile oraşe, în condiţiile unei dezvoltări durabile, deci cu

răspundere faţă de generaţiile prezente, dar mai ales faţă de viitoarele generaţii.

In prezent tot mai multe oraşe se evidenţiază pe plan internaţional având deosebite

funcţii, astfel perceptând o anume caracteristica cum e internaţionalizarea. Azi, un oraş

internaţional modern are o poziţie geografică deschisă către lume şi este deschis factorilor

de producţie de provenienţă străină (investiţii străine, forţă de muncă străină) şi fluxului

comercial de mărfuri şi servicii. De asemenea, este deschis unor instituţii străine şi

internaţionale, dar şi celor naţionale, regionale, este conenctat la reţele de comunicaţii

5

internaţionale şi are un sector de servicii dezvoltat sprijinind serviciile specializate în

relaţii internaţionale1.

Capitolul 1

Dezvoltarea urbană, formă a dezvolării locale

1. NOŢIUNEA DE DEZVOLTARE LOCALĂ

Grand Dictionnaire de la langue française defineşte guvernarea ca fiind „arta sau

maniera de a guverna pentru a se asigura dezvoltarea economică, socială şi instituţională,

durabilă, menţinându-se echilibrul între stat, societate civilă şi mediul economic”.

Guvernarea implică astăzi o filosofie aparte care urmăreşte să transforme

cetăţeanul într-un actor important al dezvoltării teritoriului. Statul este văzut drept un

„ecosistem cu o pluralitate de dimensiuni – socială, de mediu, urbanistică, economică,

politică, culturală etc. şi o pluralitate de actori, care interacţionează”2.

Sintagma de guvernare are numeroase semnificaţii. Se poate vorbi de o

„guvernare mondială” strâns legată de procesele de mondializare şi globalizare, sau de o

„guvernare europeană” care are în vedere reforma instituţiilor europene şi relaţiile

colectivităţilor locale cu aceste instituţii. Se poate vorbi, de asemenea, de o „guvernare

locală” pentru a defini practicile teritoriale ce urmăresc dezvoltarea endogenă şi exogenă

şi mobilizarea actorilor dezvoltării locale în acord cu politicile statale sau europene.

Din perspectiva dezvoltării, guvernarea reprezintă un proces de decizie colectivă,

aşadar presupune cooperarea între instituţii şi diferite părţi interesate care îşi exercită

responsabilităţile şi competenţele pentru a realiza o strategie globală, pe termen lung.

1 Astfel de servicii sunt:financiare, asigurări, contabilitate, juridice, consultanţă, inginerie, de comunicare (transport, telecomunicaţii, mass media), de informare, relaţii publice, publicitate, arhitectură, organizare, cercetare, formare, sănătate, distracţii

2 Dossier documentaire, „Gouvernance”, realizat în august 1999 de către Centre de documentation de l'urbanisme (CDU): Nathalie HOLEC, Association 4D – Dossiers et débats pour le développement durable et Geneviève BRUNET-JOLIVALD, Centre de documentation de l'urbanisme.

6

După cel de al doilea război mondial dezvoltarea a devenit un obiectiv al fiecărei

societăţi3. Provenit dintr-o concepţie pur economică ce viza creşterea producţiei prin

industrializare, termenul este definit astăzi ca fiind un proces care conduce la creşterea

bunăstării. Activitatea economică şi bunăstarea materială sunt importante, dar dezvoltarea

nu se rezumă la creşterea produsului naţional brut. Educaţia, sănătatea, cultura, mediul

sunt la fel de importante4.

Dezvoltarea corespunde unui proces de mobilitate, de schimbare cu caracter

deliberativ pentru atingerea obiectivelor economico-sociale. Specialiştii5 identifică două

faze ale dezvoltării – cea virtuală (DV) şi cea reală (DR). Dezvoltarea virtuală presupune

parcurgerea ciclului creativitate – idee de proiect – confruntarea cu unele teste de realitate

şi definirea suprastructurii şi infrastructurii proiectului, integrarea în alte proiecte şi în

mediu şi instituţionalizarea proiectului. Dezvoltarea reală are, este sau ar trebui să fie

însoţită de creştere economică şi se obţine din transformarea lui DV în dezvoltare reală,

proces mijlocit de management.

Dezvoltarea locală reprezintă „procesul de dezvoltare, în principal economică,

într-o anumită regiune sau unitate administrativ-teritorială, care determină o creştere a

calităţii vieţii la nivel local”6. Dezvoltarea locală are ca obiectiv „prosperitatea economică

şi bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu

integrarea în comunitate a grupurilor vulnerabile, folosirea resurselor endogene,

dezvoltarea sectorului privat”7.

Dezvoltarea economică locală (DEL) este „procesul prin care administraţia locală

şi/sau comunitatea, bazată pe grupuri, administrează resursele existente şi intră într-un

nou angajament de parteneriat fie cu sectorul privat, fie una cu cealaltă, pentru a crea noi

3 Dezvoltarea reprezintă derularea şi succesiunea proceselor şi fenomenelor naturale şi/ sau sociale, de-a lungul timpului. Creşterea este dezvoltare în sensul de amplificare, termenul fiind preluat din biologie şi referindu-se la latura cantitativă (Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed. Tempus, Bucureşti, 2003, p. 11, 12.4 Glossaire des Outils Economiques de l'Environnement, Rénate Husseini, Christian Brodhag, 'Ecole des Mines, 2002.5 Dumitrescu M., Strategii şi management strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 96.6 lat. Disolvere – a creşte, a evolua.

7 Parlagi A., Dicţionar de administraţie publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 86.

7

locuri de muncă şi pentru a stimula activităţile economice într-o zonă economică bine

definită”8.

Dezvoltarea economică presupune „dezvoltarea capacităţii economice regionale

sau locale şi formularea răspunsului la schimbările economice, tehnologice, sociale etc.”9

Dezvoltarea socio-economică locală (DSEL) reprezintă un proces de dezvoltare

într-o anumită regiune sau arie geografică, care are ca efect o îmbunătăţire a calităţii

vieţii la nivel local. DSEL se referă la dezvoltarea capacităţii unei economii locale sau

regionale de a stimula o creştere economică stabilă şi prin aceasta de a crea locuri de

muncă şi condiţii pentru valorificarea oportunităţilor proprii schimbărilor rapide în plan

economic, tehnologic şi social.

Obiectivele majore ale DSEL sunt de a contribui la prosperitatea economică şi

bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu

integrarea în comunitate a grupurilor vulnerabile şi promovarea unei atitudini dinamice şi

pozitive a populaţiei faţă de problemele dezvoltării propriei regiuni. DSEL ia în

considerare aspectele sociale şi culturale ale dezvoltării.

Actorii DSEL includ „autorităţile şi organismele administraţiei publice (de la

nivel local, judeţean şi central) responsabile de politicile sectoriale (industrie, mediu,

muncă, lucrări publice, transporturi etc.), reprezentanţii activităţilor economice şi ai

serviciilor publice (întreprinderi, bănci, sindicate etc.), instituţiile de învăţământ,

organizaţiile neguvernamentale, mass-media etc.”10.

Ca formă a dezvoltării locale dezvoltarea regională este „un proces desfăşurat pe

termen lung, susţinut şi de activităţi concepute pe termen scurt, mediu şi lung”11. Ea

reprezintă ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale,

elaborate în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice ale unor arii geografice

constituite în „regiuni de dezvoltare”12.

8 Dezvoltare economică – O modalitate strategică pentru administraţia publică locală, Don Morrison, ICMA, citându-l pe Edward J. Blakelz, Planning Local Economic Development: Teory and Practice9 Matei L., Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 86.10 Participarea cetăţenească în luarea deciziei – Manual de instruire”, USAID-RTI, Bucureşti 2002, Coordonatori Matei L., Dincă D., p. 165.11 L. Matei, op. cit. p. 86.12 Ibidem, p. 64.

8

Dezvoltarea care, îndeplinind cerinţele generaţiei actuale, facilitează generaţiilor

viitoare îndeplinirea propriilor opţiuni, este dezvoltare durabilă13. Dezvoltarea durabilă

urmăreşte reconcilierea între două aspiraţii fundamentale, şi anume necesitatea

dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului.

Potrivit prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate

locală are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.

Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în parteneriat

cu toate sectoarele comunităţii locale, punând accent pe participarea comunităţii şi pe

democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale,

economice şi de mediu. Ea trebuie să conducă la definirea de obiective, politici şi acţiuni

la nivel local.

Aşadar, conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere

economică ce satisface nevoile societăţii în termeni de bunăstare pe termen scurt, mediu

şi mai ales lung. Ea se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în

întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În

termeni practici, acest lucru înseamnă crearea condiţiilor pentru „dezvoltarea economică

pe termen lung, în acelaşi timp protejând mediul înconjurător”14. Dezvoltarea durabilă

reprezintă o direcţie de urmat ce încearcă să echilibreze factorii de mediu, sociali şi

economici.

2. COMPONENTELE DEZVOLTĂRII LOCALE

Dezvoltarea locală diversifică şi îmbogăţeşte activităţile pe un teritoriu dat prin

mobilizarea resurselor şi energiilor existente în zonă. Rezultat al eforturilor unei

populaţii, dezvoltarea locală înseamnă punerea în aplicare a unui proiect de dezvoltare

economică, socială şi culturală. Acestea transformă un spaţiu de vecinătate într-un spaţiu

de într-ajutorare activă15.

13 Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed. Tempus, Bucureşti, 2003, p. 12.14 Moga A. „Dezvoltarea durabilă–Concept” „Principiile enunţate în Raportul Brundtland”, Forum-supliment Arhitext Design-3/2001.15 Frege X., Descentralizarea, Ed. Humanitas, Bucureşti 1991, p. 57.

9

Definirea conceptului de „local” se face nu numai în legătură cu unităţile

administrativ teritoriale, ci şi la nivel intercomunal, interregional şi chiar transfrontalier.

Este necesar a se înţelege, în contextul dezvoltării regionale, locul şi rolul dezvoltării

locale, parteneriatul dezvoltării şi tipologia relaţiilor la diverse niveluri administrative16.

Dezvoltarea locală presupune existenţa unui cadru normativ-procedural, a unui

parteneriat local, a unei strategii de dezvoltare locală şi a unor resurse.

Componentele dezvoltării locale (Fig. 1) vizează: cadrul legal, resursele,

obiectivele şi strategiile de dezvoltare, partenerii şi rezultatele.

Fig. 1. Componentele dezvoltării locale.

A. CADRUL LEGAL

Dezvoltarea unui teritoriu presupune existenţa unui cadru legal, care o poate

încuraja sau stopa prin gradul de autonomie conferit actorilor locali sau prin gradul de

implicare al nivelului statal. Cadrul legal – creaţie a nivelului central, dar şi a nivelului

local – are în vedere reglementări în următoarele domenii:

• Protecţia mediului;

• Dezvoltare socială;

• Economie şi piaţa;

16 Matei L., Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p. 95.

CADRUL LEGAL

REZULTATE

RESURSE

PARTENERI

OBIECTIVE,STRATEGIE

DEDEZVOLTARE

10

• Guvernare, instituţii;

• Amenajarea teritoriului;

• Educaţie şi formare;

• Ştiinţă şi cercetare.

B. PARTENERIAT PENTRU DEZVOLTARE

Parteneriatul poate fi definit ca „un acord între două sau mai multe

organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării

locale şi asupra pieţei locale a forţei de muncă”17.

Aceste organisme pot fi reprezentante ale sectorului public (nivelul local – primar,

consiliul local; nivelul teritorial – prefect, servicii publice deconcentrate; nivelul central –

Guvernul, ministerele cu atribuţii în domenii precum economie, protecţie socială etc.), ale

sectorului privat (oameni de afaceri, întreprinzători, fonduri de capital de risc, instituţii

pentru atragere de investiţii, organizaţii patronale, asociaţii locale, regionale ale

întreprinzătorilor, centre şi incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice, consultanţi

particulari etc.) şi ale societăţii civile (ONG-uri, mass-media, reprezentanţi ai bisericii,

sindicate, personalităţi reprezentative ale comunităţii).

Dezvoltarea parteneriatelor drept componentă a dezvoltării locale, presupune

respectarea a două condiţii:

- dezvoltarea unor mecanisme participative de consultare a cetăţenilor pentru

realizarea proiectelor importante ale administraţiei locale;

- asigurarea transparenţei la nivel de obiective generale şi specifice ale fiecărei

entităţi publice.Fig. 2. Actori ai dezvoltării regionale şi locale şi nivelurile de intervenţie.

(Raportul Euro – Eurada, nr. 1/29 ian. 1993, Matei L., op.cit.)

Nr.Crt.

NIVEL DE INTERVENŢIE DENUMIREA ORGANIZAŢIEI

I. NIVELUL

NAŢIONAL

ŞI

INTERNAŢIONAL

• Ministere Economice. • Ministere Sociale. • Ministerul de Externe. • Institute. • Organizaţie naţionala pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi/sau regională. • Fonduri de capital de risc.

17 Matei L., Strategii ...,op. cit., 2004, p. 89.

11

• Instituţii pentru atragere de investiţii. • Organizaţii patronale.

II.NIVELUL

REGIONAL

• Departamentul autorităţilor regionale . • Camera de Comerţ şi Industrie. • Centrul regional de finanţare şi/sau investiţii. • Asociaţia regională a antreprenorilor. • Asociaţia regională de dezvoltare. • Capital de investiţii/ capital de risc.

III.NIVELUL

LOCAL

• Departamentul autorităţilor locale. • Camera de comerţ. • Parcuri tehnologice. • Centru de afaceri şi inovaţii. • Asociaţia locală a antreprenorilor. • Societate de reconversie. • Consultanţi particulari. • Societate imobiliară. • Incubator de afaceri. • Fond local pentru capital de risc. • Agenţie locală antreprenorială. • Agenţie locală a forţei de muncă.

C. OBIECTIVELE ŞI STRATEGIA DEZVOLTĂRII

Obiectivele dezvoltării locale, ţinte urmărite de actorii dezvoltării, pot fi formulate

de către partenerii locali şi regionali care sunt interesaţi în rezolvarea problemelor proprii

ariilor lor de acţiune şi sunt organizaţi în parteneriat al dezvoltării locale.

Obiectivele dezvoltării trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe:

- să fie specifice comunităţii;

- să fie măsurabile, în sensul că presupun existenţa unor indicatori calitativi şi

cantitativi de măsurare;

- să fie adaptabile, adică să ţină cont de schimbările de mediu intern şi extern

comunităţii;

- să fie realiste în sensul formulării lor pe baza analizei potenţialului local;

- să fie temporale, definite în timp.

Strategia de dezvoltare locală reprezintă un demers complex, rezultat al

colaborării dintre actorii dezvoltării, ce presupune un efort amplu de formulare a

obiectivelor, identificare a căilor strategice de atingere a acestora în acord cu resursele ce

pot fi antrenate.

D. RESURSE PENTRU DEZVOLTARE

Aplicarea strategiei de dezvoltare presupune existenţa unor resurse: financiare,

umane, materiale, informaţionale. Dezvoltarea trebuie să pornească de la resursele

12

endogene şi să aibă în prim plan resursa umană şi potenţialul creativ al acesteia. Statul şi

autorităţile locale sunt responsabili pentru crearea mecanismelor de dezvoltare a

resurselor proprii colectivităţilor locale.

E. REZULTATE ALE DEZVOLTĂRII

Orice demers ce vizează dezvoltarea locală presupune etape de evaluare, ale căror

rezultate sunt puncte de plecare pentru etapele următoare. Evaluarea se poate realiza de

către fiecare actor implicat în procesele de dezvoltare, dar un rol important trebuie să fie

atribuit comunităţii, cetăţenilor.

*

* *

Considerată o temă tradiţională a acţiunilor municipale şi regionale, dezvoltarea

locală şi-a pierdut din dinamism după cel de al doilea război mondial, când progresul se

identifica cu formularea unor soluţii centrale de dezvoltare economică. Tema a reapărut

însă în momentul în care s-a apreciat că schimbările economice internaţionale tind să

afecteze stabilitatea internă. Departe de a fi considerată expresie a unor particularisme

care ar trebui ţinute la distanţă de orice confruntare sau de orice concurenţă, această temă

pune în mişcare strategii de consolidare a bazelor societăţii, situându-se în centrul

strategiilor sociale şi culturale, strategiilor economice şi a strategiilor politice.

Specialiştii18 identifică următoarele caracteristici ale dezvoltării locale:

dezvoltarea locală este deopotrivă economică, socială şi culturală19;

dezvoltarea locală pune în discuţie teritoriile ale căror dimensiuni şi statut

nu sunt neapărat echivalente;

dezvoltarea locală implică asocierea tuturor celor care participă la viaţa

economică şi socială în vederea stabilirii proiectelor;

dezvoltarea locală diferă de strategiile tradiţionale de dezvoltare prin

accentuarea resurselor endogene;

reuşita unei politici de dezvoltare locală depinde de rapiditatea cu care

sunt asigurate informarea şi specializarea.

18 Frege X, op. cit. p. 61-66.19 Reconstituirea unei structuri nu se poate face în lipsa unei dimensiuni culturale, a unui proiect care să mobilizeze resursele locale şi care să se bazeze pe capacitate, pe tradiţii, pe experienţe.

13

Aşadar, putem aprecia dezvoltarea locală ca fiind un proces complex de creştere a

bunăstării la nivelul unui teritoriu, prin acţiuni concertate ale actorilor locali, regionali şi

naţionali, acţiuni ce vizează domeniile protecţia mediului, dezvoltare socială, economie şi

piaţa, guvernare, instituţii, informaţii, amenajarea teritoriului, educaţie şi formare, ştiinţă

şi cercetare, pornind în primul rând de la potenţialul acelui teritoriu.

3. DOMENII ALE DEZVOLTĂRII LOCALE

Aşa cum precizam, dezvoltarea locală reprezintă un fenomen complex ce vizează

întreaga viaţă economică, socială, politică şi culturală de la nivelul unui teritoriu. Astfel,

dezvoltarea locală trebuie să aibă în vedere elemente precum20:

- Protecţia mediului;

- Dezvoltare socială;

- Economie şi piaţa;

- Guvernare şi reglementări;

- Amenajarea teritoriului;

- Educaţie şi formare;

- Ştiinţă şi cercetare.

PROTECŢIA MEDIULUI

Multă vreme, între procesele de dezvoltare şi protecţia mediului a existat un

antagonism, dezvoltarea economică realizându-se prin afectarea mediului înconjurător.

Această opoziţie a fost depăşită, apreciindu-se că mediul şi echilibrul natural stau la baza

dezvoltării sociale şi umane, indiferent de nivel: mondial, transnaţional, naţional şi local.

Dezvoltarea durabilă vizează tocmai conjugarea aspiraţiilor privind dezvoltarea

economică cu cele privind protecţia mediului.

Protecţia mediului ca şi componentă a dezvoltării locale are în vedere:

- resursele locale: biodiversitatea21, vegetaţia (în special cea forestieră) şi apa22;

- medii specifice: munţi23, insule, mări şi oceane;

20 Aceste domenii au reieşit din studierea unor documente elaborate de ONU ce vor fi menţionate în continuare.21 Documente ce vizează protecţia biodiveristăţii ca şi componentă a dezvoltării locale:

14

- probleme mondiale: stratul de ozon24, clima25 şi energia;

- dezechilibre locale: eroziunea solurilor, deşertificare26 etc.

- poluarea atmosferică transfrontalieră;

- poluare locală: deşeuri27, produse toxice.

DEZVOLTARE SOCIALĂ

Componenta socială a dezvoltării are în vedere crearea unui climat de echitate,

prin lupta împotriva sărăciei şi promovarea identităţii individuale într-o mare diversitate.

• Acorduri internaţionale: Convenţia asupra diversităţii biologice (1992) şi rapoartele de la Buenos Aires (1996), Bratislava (1998), Nairobi (2000), La Have (2002), Kuala Lumpur (2004), Protocolul de la Cartagena cu privire la prevenirea riscurilor biotehnologice (2000) şi rapoartele de la Montpellier (2000), Nairobi (2001), Convenţia cu privire la conservarea faunei europene şi a habitatelor naturale de la Atena (1979), Convenţia asupra speciilor migratoare, Bonn (1979), Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii pe cale de dispariţie Washington (1973);

• Programe internaţionale: Planul mondial de acţiune asupra resurselor fitogenetice (1996), Declaraţia de la Leipzig (1996), Strategia mondială pentru gestiunea resurselor genetice a animalelor de crescătorie.

• Alte documente: Agenda 21, cap. 15 – Prezervarea diversităţii biologice, Europa şi pădurea, studio realizat de către grupul EUROFOR pentru Parlamentul European (1996);22 Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21 , Capitolul 18 – Protecţia resurselor de apă dulce şi a calităţii acestora, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune extraordinară (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 1994.23 Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21 , Capitolul 13 – Gestiunea ecosistemelor fragile: punerea în valoare durabilă a munţilor, Adunarea Generală a ONU, a 10-a sesiune extraordinară (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a opta sesiune (2000), a zecea sesiune (2001), Consiliul Economic şi Social.24Acorduri internaţionale: Manualul instrumentelor internaţionale pentru protecţia stratului de ozon, Secretariatul Convenţiei de la Viena pentru protejarea stratului de ozon şi a Protocolului de la Montreal cu privire la substanţele care afectează stratul de ozon (martie 2000), Protocolul de la Montreal asupra substanţelor care distrug stratul de ozon şi deciziile reuniunilor părţilor interesate de la Helsinki (1989), Londra (1990), Nairobi (1991), Copenhaga (1992), Beijing (1999), Convenţia de la Viena pentru Protecţia Stratului de Ozon (22 martie 1985) şi deciziile conferinţelor care au urmat (Helsinki, 26-28 aprilie 1989, Nairobi, 17-19 iunie 1991, Bangkok 23 noiembrie 1993, San José, 25-27 noiembrie 1996, Beijing - 3 decembrie 1999), Decizia Comisiei din 26 noiembrie 1996 şi decizia din 16 decembrie 1999.25 Acorduri internaţionale: Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climaterice (Rio 1992) şi conferinţele ce au urmat Berlin (1995), Geneva (1996), Kyoto (1997), Buenos Aires (1998), Bonn (1999), Delhi (2002), Milan (2003), Agenda 21 , Capitolul 9 – protecţia atmosferei, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a patra sesiune din 1996, a cincia sesiune (1997), a şasea sesiune (1998). Uniunea Europeană: A doua comunicare a Comunităţii Europene în contextual Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor Climatice (1998).26 Acorduri internaţionale: Convenţia Naţiunilor Unite asupra luptei împotriva deşertificării şi eroziunii solurilor şi sesiunile ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn), Agenda 21 , Capitolul 12 – gestiunea ecosistemelor fragile, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a zecea sesiune (2001).27 Acorduri internaţionale: Convenţia Naţiunilor Unite asupra controlului mişcărilor transfrontaliere de deşeuri periculoase şi eliminarea acestora şi sesiunile ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn), Programul pentru Habitat, Istambul 1996, Convenţia de la Stockholm asupra poluării organice consistente (2001), Agenda 21, Capitolul 20 – gestiunea ecologică raţională a deşeurilor periculoase, Capitolul 21 – gestiunea ecologică raţională a deşeurilor solide, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a şasea sesiune din 1994, a zecea sesiune (2001).

15

De asemenea, dezvoltarea are în vedere eliminarea discriminărilor dintre generaţii,

îndeosebi prin atenţia acordată categoriilor defavorizate.

La modul general, se poate vorbi de dezvoltarea umană şi întărirea capacităţilor

individuale, prin educaţie, aderarea la valorile etice şi dezvoltarea socială care are în

vedere relaţii sociale şi culturale, participarea cetăţenilor la procesul decizional din cadrul

autorităţilor publice.

Prin dezvoltare umană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare are în

vedere:

- Cooperarea la diferite niveluri28;

- Lupta împotriva sărăciei29;

- Demografia30;

- Sănătatea31;

- Aşezările umane32;

- Grupurile specifice: tineri33, femei, populaţie autohtonă.

28Acorduri internaţionale: Agenda 21 , Capitolul 2 – cooperarea internaţională cu privire la accelerarea dezvoltării durabile, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001).29 Acorduri internaţionale: Naţiunile Unite – Samitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga, 1995), capitolul II, Eliminarea sărăciei, Habitat II – Reuniunea Internaţională asupra sărăciei urbane (martie 1996). Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21 , Capitolul 3 – lupta împotriva sărăciei, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001), Comisia pentru dezvoltare socială a 34-a sesiunea (1995), a 37-a sesiune (2002), Comisia pentru populaţie şi dezvoltare a treia sesiune – 1997.30 Conferinţe internaţionale: Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994). Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 4 – Dinamica demografică şi durabilitatea, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001), Comisia pentru dezvoltare socială a 34-a sesiunea (1995), a 37-a sesiune (2002), Comisia pentru populaţie şi dezvoltare, a treia sesiune – 1997.31 Acorduri internaţionale: Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo 1994), Samitul Mondial asupra Dezvoltărilor Sociale (Copenhaga 1995), Declaraţia de la Copenhaga asupra dezvoltării sociale – Angajamentul 6. Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21 , Capitolul 6 – protecţia şi promovarea sănătăţii, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001), Comisia pentru dezvoltare socială, sesiunea 37 (1999).32Conferinţe internaţionale: Programul Habitat II, Istambul, 1996, Conferinţa globală privind accesul la securitatea funciară şi condiţiile dezvoltării durabile a oraşelor, New Delhi, ianuarie 1996, International conference on urban poverty Florence, Italy 9-13 november 1997, Programe internaţionale: ONU – programul oraşelor durabile, ONU Community Development Programme (UNCHS).33 Acorduri internaţionale: Convenţia cu privire la drepturile copilului (1999) şi protocoalele facultative la această convenţie, World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children, Plan of

16

ECONOMIE ŞI PIAŢĂ

Procesele privind dezvoltarea locală au în vedere dezvoltarea economică şi

pieţele, dar pe termen lung. Această viziune trebuie să includă protecţia mediului,

transferul producţiei către servicii, dimensiunea socială şi cea a resurselor umane, precum

şi dezvoltarea teritoriului.

Modurile de producţie şi impactul acestora asupra resurselor nu pot evolua fără o

responsabilizare a consumatorilor. Aceştia, prin cerere, pot determina un comportament

durabil al întreprinderilor.

Dezvoltarea economică şi a comerţului conduc la creşterea rolului instrumentelor

economice care permit internalizarea costurilor privind protecţia mediului şi a celor

sociale. Practic toate celelalte componente ale dezvoltării locale sunt influenţate de

elementul economic. Aşadar, dimensiunea economică a dezvoltării locale include:

- integrarea proceselor economice cu cele privind protecţia mediului34;

- dezvoltarea comerţului şi a industriei35;

- alternative privind finanţarea dezvoltării36;

- modificarea comportamentului consumatorilor.

GUVERNARE ŞI REGLEMENTĂRI

Dezvoltarea locală este influenţată de toate nivelurile: internaţional, naţional şi

local. Aceasta implică noi mecanisme de decizie politică şi cooperarea între diverşi actori

de la diferite niveluri.

Action for Implementing the World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children in the 1990, Conferinţa mondială asupra drepturilor omului, Viena 1993, Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994), Sumitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga 1995). Programul Habitat II, Istambul, 1996. Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 25 Rolul copiilor şi tinerilor în promovarea unei dezvoltări durabile, Adunarea Generală a ONU, a 4a sesiune (1985), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 2001, Comisia pentru drepturile omului, a cincia sesiune, 1994, Comitetul drepturilor copilului, a treia sesiune, 1993, a opta sesiune 1995.34 Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21 , Capitolul 8 – integrarea proceselor de adoptare a deciziei cu privire la mediu şi dezvoltare, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001).35 Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 30 – Întărirea rolului comerţului şi a industriei, Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001).36 Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 33 – resurse şi mecanisme financiare, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997) – Resurse şi mecanisme financiare, Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – Report of the Secretary-General: Initial financial commitments, financial flows and arrangements to give effect to the decisions of the United Nations Conference on Environment and Development from all available funding sources and mechanisms.

17

În procesele de dezvoltare locală, Naţiunile Unite şi componentele acestora

Comisia pentru Dezvoltare Durabilă, PNUD, PNUE, joacă un rol major prin numeroasele

conferinţe organizate îndeosebi după momentul Rio 1992: Cairo în 1994, Copenhaga în

1995, Pékin în 1995, Istambul în 1996 Habitat II. De asemenea, trebuie avute în vedere

reglementările adoptate la nivel european.

La nivel naţional, guvernele influenţează politicile de dezvoltare locală. Un rol

important îl joacă participarea cetăţenilor şi abordarea raţională a deciziilor pe baza

indicatorilor şi a proceselor de evaluare. Informarea şi accesul public la informaţii

reprezintă, de asemenea, o componentă importantă a dezvoltării. Astfel, dezvoltarea

presupune implicarea tuturor actorilor interesaţi.

Din perspectiva guvernării şi reglementărilor, dezvoltarea locală presupune luarea

în calcul a următorilor factori:

a) Instituţiile internaţionale cu influenţă asupra proceselor de dezvoltare

locală;

b) Instituţiile naţionale;

c) Instituţiile locale37;

d) Gradul de participare şi accesul public la informaţii38;

e) Reglementările existente la nivel internaţional, naţional şi local.

AMENAJAREA TERITORIULUI

În materie de amenajare a teritoriului, nu se pot separa utilizarea acestuia (spaţiul

natural, spaţiul agricol, urban) de repartizarea activităţilor (locuinţe, comerţ, producţie

etc.). Mobilitatea actuală în materie de utilizare a teritoriului şi trecerea dintr-o categorie

de utilizare în alta, se dovedeşte ca fiind neviabilă pe termen lung.

În contextul mondializării, dezvoltarea locală devine din ce în ce mai importantă.

Aplicarea procedurilor Agendei 21 locale are în vedere mobilizarea actorilor interesaţi

(economici, sociali) către atingerea obiectivelor strategice de dezvoltare, implicit în

materie de gestiune a teritoriului. Aceste obiective strategice trebuie să aibă în vedere

valorificarea durabilă a patrimoniului şi resurselor unui teritoriu.

37 Carta autonomiei locale, Agenda 21.38 Acorduri internaţionale: Convenţia cu privire la accesul al informaţii, participarea publicului la procesul decisional (Aarhus 1998), Documentele celei de a doua reuniuni a semnatarilor Convenţiei (Dubrovbik 2000), Public participation in making local environmental decisions, The Aarhus Convention Implementation Guide.

18

Utilizarea indicatorilor de dezvoltare locală, adaptaţi fiecărei situaţii, ar trebui să

permită evoluţia colectivităţilor către o dezvoltare durabilă. Din perspectiva amenajării

teritoriului drept componentă a dezvoltării locale, trebuie avute în vedere următoarele

elemente:

- Aşezările umane39;

- Agenda locală 2140;

- Proiectele de dezvoltare teritorială;

- Amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriului41;

- Agricultura şi spaţiul rural42;

- Turismul şi transporturile.

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

Dezvoltarea se bazează pe resursa umană, astfel că la nivel local trebuie să existe

responsabilităţi în materie de calificare a forţei de muncă şi creştere a capacităţii de

adaptare la schimbările de mediu.

În materie de educaţie şi formare, în procesele de dezvoltare locală trebuie să se

ţină cont de şapte elemente43:

1. Necesitatea introducerii şi dezvoltării de studii cu caracter aplicat;39 Conferinţe internaţionale: Programul Habitat II, Istambul, 1996, Conferinţa globală privind accesul la securitatea funciară şi condiţiile dezvoltării durabile a oraşelor, New Delhi, ianuarie 1996, International conference on urban poverty Florence, Italy 9-13 november 1997, Intégration sociale et sécurité pour les pauvres des villes vers des villes pour tous Nairobi, Kenya 12-14 octobre 1999, Session Spéciale de l'Assemblée Générale de L'ONU, Istanbul, 2001. ? Acorduri internaţionale: Convenţia cu privire la drepturile copilului (1999) şi protocoalele facultative la această convenţie, World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children, Conferinţa mondială asupra drepturilor omului, Viena 1993, Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994), Sumitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga 1995), Programul Habitat II, Istambul, 1996.40 Texte de referinţă:

- Apelul de la Hanovra, lansat de către primarii europeni (2000);- Declaraţia Conferinţei Euro-mediteraneene a oraşelor durabile, Sevillia, 1999;- Planul de acţiune de la Lisabona;- Carta oraşelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994.

41 Documente şi rapoarte internaţionale:- Agenda 21 , Capitolul 10 – Concepţia integrată a planificării şi gestiunii teritoriului;- Adunarea Generală a ONU, a 19a sesiune (1997);- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 2001.

42 Documente şi rapoarte internaţionale:- Agenda 21 , Capitolul 14 – Promovarea unei dezvoltări agricole şi rurale durabile;- Adunarea Generală a ONU, a 19a sesiune (1997).

43 ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, Les sept saviors nécessaires à ’éducation du future, Edgar Morin, octombrie 1999.

19

2. Promovarea unei cunoaşteri capabile să sesizeze problemele globale,

fundamentale, pentru a putea îngloba cunoaşterea locală;

3. Condiţia umană trebuie să fie în centrul proceselor de învăţare;

4. Cunoaşterea identităţii şi a evoluţiei umane;

5. Învăţământul trebuie să elimine incertitudinile;

6. Învăţământul trebuie să dezvolte înţelegerea;

7. Educaţia trebuie să contribuie la realizarea unei legături între individ şi

societate.

ŞTIINŢĂ ŞI CERCETARE

Ştiinţa şi cercetarea trebuie să reprezinte punctul de plecare pentru orice proces de

dezvoltare. Acest fapt presupune valorizarea potenţialului uman la nivel local şi a

cunoştinţelor şi informaţiilor existente. În cadrul fiecărui domeniu al dezvoltării sunt

necesare activităţi de cercetare care să fundamenteze programe de dezvoltare promovate

de fiecare actor.

Considerăm utilă o prezentare schematică a dezvoltării locale, domeniilor şi

subdomeniilor acestora.Fig. 3. Schema structurii dezvoltării locale.

DOMENII SUBDOMENII

DE ZVOLTARE

L

1. PROTECŢIA MEDIULUI

1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5.

Resursele locale: biodiversitate, vegetaţia şi apa

Medii specifice: munţi, insule,

mări şi oceane;

Probleme mondiale: stratul de

ozon, clima şi energia

Dezechilibre locale: eroziunea

solurilor, deşertificare etc.

Poluarea

2.DEZVOLTARE

SOCIALĂ

2.1. 2.2. 2.3. 2.4. 2.5.

CooperareaLupta

împotriva sărăciei

Demografia Sănătatea Aşezări Umane

3. ECONOMIE ŞI

PIAŢA

3.1. 3.2. 3.3. 3.4. 3.5.Integrarea proceselor

economice cu cele privind

protecţia mediului

Dezvoltarea comerţului

şi a industriei

Finanţarea dezvoltării

Modificarea comportamentului

consumatorilor

Valorificarea resurselor

Locale

4.GUVERNARE ŞI REGLEMENTĂRI

4.1. 4.2. 4.3. 4.4. 4.5.Instituţii

internaţionale cu influenţă asupra

proceselor de

Instituţii naţionale

Instituţii locale

Gradul de participare şi

accesul public la informaţii

Reglementări internaţionale,

locale etc.

20

OCALĂ

dezvoltare locală

5.AMENAJAREA TERITORIULUI

5.1. 5.2. 5.3. 5.4. 5.5.

Aşezările umane

Agenda locală 21

Proiectele de dezvoltare teritorială

amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriului

Agricultura şi spaţiul rural Turismul şi

transporturile

6. EDUCAŢIE ŞI

FORMARE

6.1. 6.2. 6.3. 6.4. 6.5.

Introducerea şi dezvoltareade studii cu

caracter aplicat;

Promovarea unei cunoaşteri

capabile să sesizeze problemele

globale, fundamentale, pentru a putea

îngloba cunoaşterea

locală

Condiţia umană în centrul

proceselor de învăţare

Cunoaşterea identităţii şi a

evoluţiei umane

Eliminarea incertitudinile

7.ŞTIINŢĂ ŞI

CERCETARE

7.1. 7.2. 7.3. 7.4. 7.5.

Teme de cercetare

Activităţi de cercetare

Programe de cercetare

Organisme de cercetare

Integrarea cercetării în procesele de dezvoltare

Pornind de la aceste elemente, dezvoltarea poate fi privită ca un sistem piramidal, (Fig. 9) având

drept bază domeniile economic, social, mediu.

Fig. 4. Piramida dezvoltării locale.

21

Între cele trei domenii există importante interferenţe (Fig. 5): economic-mediu,

economic-social, mediu-social. Astfel, dezvoltarea economică trebuie să ţină seama de

componentele mediu şi social.

Fig. 5. Reprezentarea interferenţelor celor trei domenii ale dezvoltării.

Un demers privind dezvoltarea locală presupune în prealabil un diagnostic, prin

care se plasează colectivitatea în mediul ambient, se anticipează dificultăţile şi se

evaluează oportunităţile. În funcţie de aceste aspecte, se poate aborda o dezvoltare

defensivă (susţinerea demersurilor actorilor locali existenţi, sprijin punctual pentru

SOCIAL

ECONOMIC

MEDIU

DEZVOLTARELOCALĂ

MEDIU

ECONOMIC

SOCIAL

22

întreprinderi) sau ofensivă (realizarea unui proiect global de dezvoltare, în parteneriat cu

diverşi actori).

În această perioadă este evidentă competiţia între diverse colectivităţi, astfel că

sunt necesare eforturi de atragere a populaţiei şi agenţilor economici. Dinamica unei

colectivităţi se măsoară şi prin evoluţia demografică, astfel că la nivelul unei colectivităţi

trebuie asigurate condiţiile atragerii de noi locuitori, prin cunoaşterea determinanţilor

alegerii unui teritoriu. În literatura de specialitate se consideră că aceşti determinanţi

sunt44:

- Disponibilitatea locuinţelor;

- Calitatea infrastructurii pentru transport, educaţie, etc.;

- Fiscalitatea moderată;

- Existenţa locurilor de muncă.

Cu privire la agenţii economici, se apreciază că aceştia sunt atraşi de:

- Infrastructura, îndeosebi cea pentru transport;

- Existenţa unor reţele de întreprinderi (furnizori, subcontractanţi, concurenţi

etc.);

- Fiscalitate redusă.

Pentru crearea şi dezvoltarea acestor determinanţi autorităţile publice locale au la

dispoziţie instrumente specifice şi anume, servicii publice. Dezvoltarea acestora poate

contura cadrul adecvat pentru atragerea populaţiei şi agenţilor economici. În acest context

apare întrebarea firească: Ce servicii sunt necesare şi cum trebuie acestea să funcţioneze?

Răspunsul la această întrebare presupune conturarea unui sistem ideal al serviciilor

publice locale şi identificarea unor indicatori de măsurare a performanţei acestora.

Serviciile publice locale astfel identificate trebuie să acţioneze în toate cele şapte domenii

ale dezvoltării locale, şi asupra tuturor problemelor locale, aşa cum acestea au fost

identificate în capitolele anterioare.

Capitolul II44 Huron D., Spindler J., Le management public local, LGDJ, 1998, p. 44.

23

Politicile de dezvoltare urbană

2.1.Elemente generale

Iniţial, politicile urbane erau realizate de către ingineri şi arhitecţi, accentuându-se

latura urbanistică a dezvoltării. Începând cu deceniul 6 al secolului XX, politicile de

revitalizare urbană au condus la părăsirea completă a principiilor tehnice de abordare în

dauna principiilor managementului urban.

Abordarea problematicii oraşelor numai din perspectiva amenajării teirtoriului şi

urbanismului nu mai este de actualitate. Oraşul reprezintă un complex în care

componenta socială, schimburile economice, serviciile, protecţia mediului, educaţia,

cultura, ştiinţa şi cercetarea sunt elemente de luat în calcul. Dezvoltarea urbană urmăreşte

crearea bunăstării colectivităţilor urbane, prin înglobarea tuturor domeniilor şi

componentelor dezvoltării locale.

Din punct de vedere administrativ, oraşul devine un actor important pe scena

economică naţională, având propriile drepturi, importanţă politică, poziţie în domeniile

profesionale şi capacitate de a se alia cu alţi actori în vederea promovării creşterii

economice

În contextul actual, abordarea conceptului de „politici urbane”, trebuie făcută din

cel puţin trei puncte de vedere45:

1.din punctul de vedere al ariilor de interes, politicile urbane evidenţiază aspectele

sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, dezvoltării economice, îmbunătăţirii

serviciilor publice, protecţia mediului etc. În acest sens Legea administraţiei publice

locale consacră prin articolul 2, modul de responsabilizare a Administraţiei Publice în

circumscripţiile administrativ-teritoriale:” ea se organizează şi funcţionează în temeiul

principiilor autonomiei locale, descentralizării şi desconcentrării serviciilor publice,

eligibilităţii şi responsabilităţii autorităţilor administrative locale, legalităţii, cooperării şi

solidarităţii între autorităţile administraţiei publice precum şi al consultării cetăţenilor,

inclusiv prin referendum în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.”

2.din punctul de vedere al conţinutului, politicile urbane reprezintă orice principiu sau

plan de guvernare privind problematica urbană. Enunţul lor trebuie să se formuleze pe 45 Gh. Teodorof, Dezvoltare şi planificare urbană, suport de curs, SNSPA, 2004

24

domenii specifice de analiză pe baza identificării şi prioritizării problemelor urbane ce

rezultă din analiza datelor, informaţiilor şi indicatorilor ce reflectă situaţia existentă.

3.din punctul de vedere al procesului, politicile urbane reprezintă un demers ciclic, care

cuprinde formularea scopurilor dezvoltării urbane şi evaluarea rezultatelor dezvoltării,

planificarea acestei dezvoltări, proiectarea şi implementarea, încorporând investiţiile

publice şi consumul .

Dezvoltarea urbană trebuie să ţină seamă de o serie de principii, cum ar fi:

Principiul legalitaţii

Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului

administrativ şi căruia i se subordonează acţiunea administraţiei publice. Aceasta trebuie

să se întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de referinţă în aprecierea acesteia.

Legalitatea este sinonimă cu regularitatea juridică şi presupune că acţiunea administraţiei

să ţină seama de două elemente: obligaţia de conformare faţă de lege şi obligaţia de

iniţiativă pentru a asigura aplicarea legii. În materie de planificare urbană legalitatea

presupune respectarea cadrului normativ cu privire la amenajarea teritoriului, rpotecţia

mediului etc., în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase.

Principiul descentralizării

Descentralizare teritorială se distinge de descentralizarea numită tehnică sau

descentralizarea prin servicii (diferenţierea se fundamentează pe distincţia colectivitate

teritorială / stabiliment public). Numeroşi autori privesc descentralizarea prin servicii ca o

tehnică de gestiune administrativă apropiată de deconcentrare46 sau ca un procedeu de

gestiune a serviciilor publice deosebit de descentralizare sau deconcentrare47. Această

opoziţie nu este întotdeauna determinantă în materie de descentralizare.

Descentralizarea răspunde unui spaţiu geografic determinat, care înglobează de

fapt toţi administraţii care se găsesc aici şi permite colectivităţilor locale să realizeze

activităţi diferite, încredinţate prin lege pentru a administra interesele populaţiilor din

aceste circumscripţii.

Definim descentralizarea ca fiind acel sistem potrivit căruia administrarea

intereselor locale, comunale, orăşeneşti sau judeţene se realizează de către autorităţi liber

46 Rene Chapus, Droit administrative général, Ed. Montchrestien, coll. Domat – Droit public, ediţia a 4-a, 1988, volumul I, p. 26347 Olivier Dugrip şi Luc Saidj , Les établissements publics nationaux, L.G.D.J., 1992, p. 15 şi 54

25

alese de către cetăţenii colectivităţii respective. Având la dispoziţie, mijloace financiare

proprii şi beneficiind de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de

libertate.

Autonomia locală este o formă de exprimare a principiului descentralizării

administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivităţilor

locale, al autorităţilor acestora, în raport cu administraţia de stat şi cu autorităţile care

exercită funcţiile acestuia în unităţile administrativ-teritoriale.

Acest principiu este legat de colectivităţile locale care, în “Carta Europeană:

Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptată de Consiliul Europei la 15.10.1985, sunt

definite, ţinându-se cont de reglementările naţionale, ca fiind colectivităţi locale de bază

(comune, districte, departamente), dar şi colectivităţi regionale, în măsura în care statele

părţi la aceasta convenţie nu recurg la rezervele pe care Carta le permite.

Prin art. 4 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, se instituie

principiul subsidiarităţii, stipulându-se că aceste colectivităţi locale dispun, în cadrul

legii, de întreaga competenţă de a lua iniţiativa pentru orice chestiune care nu este

exclusă din domeniul competenţelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorităţi, că

exerciţiul puterii publice trebuie, de o manieră generală, să revină acelor autorităţi care

sunt cele mai apropiate de cetăţeni şi că puterile, competenţele, încredinţate

colectivităţilor locale trebuie să fie în mod normal depline şi întregi.

Aşadar, subsidiaritatea presupune ca accentul, greutatea, în luarea deciziilor de

interes public, să coboare cât mai spre nivelul de bază, să nu mai constituie un monopol

sau o regulă pentru administraţia de stat.

De aceea, regula în materie de competenţă pentru satisfacerea interesului public

trebuie să o constituie autorităţile locale autonome la nivelul de bază (comuna şi oraşul),

care sunt cele mai apropiate de nevoile cetăţenilor şi sunt alese de aceştia, iar excepţiile

trebuie să le reprezinte autorităţile administraţiei publice autonome de la nivelul

intermediar şi autorităţile administraţiei de stat.

Potrivit art.3 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, prin

autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei

publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în

interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice.

26

Problema autonomiei locale se pune numai în statele unitare sau în statele din

componenţa unei federaţii. În toate cazurile, autonomia locală relevă gradul de

independenţa a colectivităţilor locale în raport cu statul din care fac parte. Ca atare,

autonomia locală nu poate fi confundată cu organizarea raportului dintre statul federal şi

componentele acestuia. În statele federale, relaţiile dintre statul federal şi componentele

acestuia exclud orice putere a autorităţilor federale asupra colectivităţilor locale din

statele componente, controlul se manifesta numai la nivelul statelor, fiind excluse

imixtiunile acestora în problemele colectivităţilor locale care dispun de autorităţi proprii

ce se află sub controlul exclusiv al autorităţilor statului din care fac parte.

Principiul dezvoltării durabile

Acest principiu a fost proclamat în cadrul “Declaraţiei de la Rio” (pct.3), semnată

de majoritatea statelor lumii, printre care şi România, în cadrul Conferinţei ONU pentru

protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992. Conform principiului 3 al Declaraţiei

privind mediul înconjurător şi dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel

încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale

generaţiilor prezente şi viitoare”.

Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspiraţii

umane: necesitatea continuării dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia şi

îmbunătăţirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generaţiilor

prezente, cât şi a celor viitoare.

Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate

locală are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.

Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în parteneriat

cu toate sectoarele comunităţii locale, punând accentul pe participarea comunităţii şi pe

democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale,

economice şi de mediu. Ea trebui să conducă la definirea de obiective, politici şi acţiuni

la nivel local.

Principiul parteneriatului

27

Parteneriatul ar putea fi definit ca ,,un acord între două sau mai multe organisme,

cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale şi asupra

pieţei locale a forţei de muncă”.2

În cadrul parteneriatului local este importantă relaţia de asociere care se stabileşte

între diferiţi actori ai dezvoltării locale. Fiecare dintre aceşti actori trebuie să cunoască

foarte bine care le sunt atribuţiile, contribuţiile şi modul de patricipare la parteneriat.

Un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte succesul parteneriatului

public/privat, îl constituie reprezentativitatea celor două componente. Astfel, cele două

părţi care dialoghează şi pun în comun experienţă, inovaţie, resurse materiale, umane şi

financiare, trebuie să aibă girul organizaţiilor din care provin, pentru a putea să

soluţioneze problemele colectivităţilor locale. Aşadar, vorbim despre caracterul deschis al

parteneriatului dintre cele două sectoare (public/privat).3

Aşa cum am arătat anterior, ceea ce cu siguranţă putem afirma în legătură cu

actorii acestor parteneriate este coeziunea şi colaborarea dintre ei. Chiar dacă este vorba

despre entităţi extrem de diferite, elementul comun tuturor participanţilor este realizarea

cu succes a proiectului în lucru.

2.2.Abordări privind planificarea urbană

Planificarea urbană s-a axat timp îndelungat pe un singur instrument şi

anume planul urbanistic, dar în contextul accentuării tendinţelor de a face aplicabil

principiul dezvoltării durabile, s-a considerat că folosirea planului strategic de

dezvoltare locală şi părăsirea planurilor de tip master-plan ar conduce la o mai bună

integrare a planificării şi gestiunii teritoriului în general cu dezvoltarea economică,

socială etc..

Un astfel de plan strategic, trebuie să pregătească baza geografică, economică şi

socială a oraşului în principal pe următoarele direcţii48:

Stabilirea parametrilor pentru dezvoltarea viitoare ţinând cont de constrângerile

topografice şi considerentele de mediu – pentru o dezvoltare durabilă;

2 Lucica Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti 20013 idem48 Gh. Teodorof, op.cit

28

Maximizarea eficienţei în realizarea infrastructurii urbane, cum ar fi drumurile,

canalizarea, energia electrică, apa, gazele etc.

Facilitarea coordonării activităţilor comerciale/ business şi a serviciilor publice,

crearea de locuri de muncă, transportul, locuinţele, educaţia, protecţia socială, etc.

Înlăturarea obstacolelor care blochează dezvoltarea economică, spaţiale, sociale,

etc.

Dezvoltarea urbană durabilă trebuie să fie o constantă în elaborarea strategiilor de

dezvoltare locală, avându-se în vedere principiile de la Rio de Janeiro-1992- Agenda 21

şi Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă în România – care susţin dezvoltarea

durabilă şi abordează în conţinutul lor direcţii esenţiale pe care edilii locali trebuie să le

prevadă, susţină si evalueze:

Protecţia şi promovarea sănătăţii umane;

Creşterea populaţiei şi sănătatea ecosistemului;

Aşezări umane viabile;

Dezvoltare economică responsabilă;

Conservarea şi gospodărirea resurselor (protecţia atmosferei, gospodărirea viabilă

a terenurilor, combaterea despăduririlor);

Dezvoltarea montană durabilă;

Dezvoltarea durabilă a agriculturii;

Conservarea diversităţii biologice;

Protecţia şi gospodărirea apelor dulci;

Siguranţă în utilizarea produselor toxice;

Gospodărirea deşeurilor periculoase , radioactive şi a deşeurilor solide şi apelor

uzate orăşeneşti, etc.

Este de menţionat că aderarea României în Uniunea Europeană, nu se poate face

fără implementarea conţinutului Agendei 21 şi transpunerea ei în practică prin strategia

naţională şi strategiile locale pentru dezvoltare durabilă în România.

2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de

dezvoltare urbană

29

Putem defini serviciul public ca fiind activitatea realizată de către o colectivitate

(locală, regională, naţională sau europeană, prin puterea de care aceasta dispune) sau

încredinţată de aceasta unui terţ, prin care contribuie la realizarea sau la punerea în

valoare a unui bun public sau furnizarea unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou),

care nu poate fi realizat sau prestat doar prin regulile pieţei. Această necesitate poate

decurge dintr-un interes strategic comun sau din necesitatea de solidaritate şi echitate.

Activităţile specifice serviciului public contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţii şi

presupun înglobarea noilor tehnologii şi a proceselor manageriale pentru creşterea

performanţelor. Finanţarea serviciilor publice se realizează din surse bugetare,

extrabugetare, combinaţii ale acestora sau se autofinanţează.

Serviciile urbane vizează domenii precum:A.Infrastructură, locuinţe, transport, fond funciar, protecţia mediului

Autorizare a construirii, disciplina în construcţii

Cadastru şi fond funciar

Protecţia mediului

Administrarea spaţiului locativ

Distribuirea energiei termice

Alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate

Transportul public local de călători

Administrarea spaţiilor verzi

Salubrizarea localităţilor

Întreţinerea, repararea şi exploatarea drumurilor publice

Furnizarea de gaz şi electricitate

Iluminatul public

B.Artă, cultură, educaţie, relaţii cu comunitatea

Susţinera învăţământului preuniversitar de stat

Susţinerea activităţilor culturale, educative şi de tineret

Relaţii cu comunitatea – cetăţeni, ONG-uri, asociaţii de proprietari, societăţi

comerciale

30

C.Asistenţă socială, sănătate, evidenţa populaţiei

Protecţia drepturilor copiilor

Protecţia persoanelor cu handicap

Protecţia persoanelor fără venituri

Asistenţa persoanelor vârstnice

Autoritate tutelară

Administrarea de instituţii sanitare

Stare civilă şi evidenţa informatizată a personei

D.Ordinea şi siguranţa publică

Protecţia civilă

Poliţia comunitară

Controlul comercial

E.Activităţi comerciale, colectarea impozitelor şi taxelor locale, sprijinirea

liberei iniţiative

Organizarea şi funcţionarea pieţelor agroalimentare

Exploatarea parcajelor publice

Licenţierea transportului privat de călători

Colectarea impozitelor şi taxelor locale

Autorizare liberă iniţiativă, privatizare

31

Capitolul III

Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană pe plan european.

3.1.Amenajarea teritoriului

Conceptul de amenajare a teritoriului ( planificare spaţială / regională) a fost

definit ca încă din anul 1960 de Adunarea Parlamentară şi Conferinţa Autorităţilor Locale

şi Regionale ale Consiliului Europei drept “expresie geografică a politicilor economice,

sociale, culturale şi ecologice ale societăţii”.49

Aceasta trebuie să fie50:

- democratică – să fie astfel realizată încât să asigure participarea oamenilor pe

care îi vizează şi a reprezentanţilor lor;

- comprehensivă – să asigure coordonarea diferitelor politici sectoriale şi să le

integreze într-o abordare cuprinzătoare;

- funcţională – prin luarea în considerare a existenţei unei conştiinţe regionale

bazată pe valori, cultură şi interese comune, uneori deasupra frontierelor administrative şi

teritoriale, în timpul stabilirii aranjamentelor instituţionale între diverse state;

- pe termen lung – să analizeze şi să ia în considerare dezvoltarea şi trendurile

pe termen lung, cu axare pe fenomenele economic, social, cultural, ecologic şi pe

măsurile adecvate de intervenţie.

Factorii de influenţă asupra amenajării teritoriului sunt:

- decidentii individuali şi instituţionali;

- incertitudinea tuturor studiilor previzionale;

- presiunea pieţei;

- particularităţile sistemelor administrative;

- condiţiile socio-economice şi de mediu diferite.

Obiectivele fundamentale ale amenajării teritoriului pe plan european sunt:

- dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor;

- îmbunătăţirea calităţii vieţii;

- mangementul responsabil al resurselor naturale şi

49 Recomandarea Nr. (84) 2 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre, privind Carta Europeană a Amenajării Teritoriului50 Ghe. Teodorof op.cit.

32

- utilizarea raţională a pământului.

Din punct de vedere instituţional, din 1968, la nivelul CONSILIULUI

EUROPEI s-a hotărât organizarea următoarelor structuri:

Conferinţa Europeană a Miniştrilor responsabili cu Amenajarea

Teritoriului ai statelor membre ale Consiliului Europei (CEMAT)

– la fiecare 3 ani;

2 seminarii sau conferinţe – în fiecare an şi

2 întâlniri ale Comitetului Miniştrilor – în fiecare an.

Din 1970 CEMAT s-a reunit în 12 sesiuni si a adoptat de-a lungul

timpului, documente fundamentale pentru amenajarea teritoriului  european. Dupa 1991

România a participat constant la Sesiunile CEMAT prin reprezentanti ai ministerului

responsabil cu amenajarea teritoriului.

« Carta Europeanã a amenajãrii teritoriului » adoptatã în 1983, de  CEMAT la

Torremolinos - Spania defineste amenajarea teritoriului ca « expresia spatialã ale

politicilor economice, sociale, culturale si ecologice a tuturor societãtilor » cu

urmãtoarele obiective fundamentale:

Dezvoltarea socio-economicã echilibratã a regiunilor; 

Ameliorarea calitãtii vietii;

Gestionarea responsabilã a resurselor naturale si protectia mediului;

Utilizarea rationalã a solului.

COMISIA EUROPEANĂ a adoptat şi ea un document (la Postdam, în anul

1999), intitulat Schema de dezvoltare a spaţiului comunitar (SDEC) - Spre o dezvoltare

spaţială echilibrată şi durabilă a teritoriului Uniunii Europene, care venea cu o serie de

clarificari referitoare la raporturile complexe dintre politicile de dezvoltare şi

dimensiunea spaţiala a acestora şi care stabilea principii directoare pentru dezvoltarea

teritorială durabilă a continentului european.

* * *

Principalele documente la care Romania isi aliniaza politicile in materie de

amenajare a teritoriului sunt:

33

-Carta europeanã a amenajãrii teritoriului – document al Consiliului Europei,

adoptat de cea de a 6-a Conferintã Europeanã a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea

Teritoriului (CEMAT), care a avut loc la Torremolinos, Spania (mai 1983)

- Schema de Dezvoltare a Spatiului Comunitar (SDEC) – Dezvoltarea

spatialã echilibratã si durabilã a teritoriului Uniunii Europene - document al Uniunii

Europene, adoptatã la Consiliul Informal al Ministrilor Responsabili cu Amenajarea

Teritoriului din tãrile Uniunii Europene – Potsdam, Germania (mai 1999)

-Principii directoare pentru o dezvoltare teritorialã durabilã a

continentului european – document al Consiliului Europei, adoptat la Conferinta

Europeanã a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) – Hanovra,

Germania (septembrie 2000)

-Agenda Teritoriala Europeana - document al COMISIEI EUROPENE (mai

2007)

3.2.Urbanismul

In materie de urbanism, Comisia Europeanã a lansat “Ghidul

dimensiunii urbane in contextul politicilor comunitare”, instrument adresat managerilor urbani si oricãror altor institutii relevante în domeniul dezvoltãrii urbane. Acesta identificã initiativele cu implicatii directe si indirecte asupra dezvoltãrii urbane si furnizeazã o imagine globalã a politicilor comunitare aferente perioadei 2007-2013.

Ghidul prezintã resursele financiare si mecanismul de implementare al politicilor comunitare, precum si sursele de informare disponibile.

Prima parte prezintã politica de coeziune pentru 2007-2013, prin intermediul a trei instrumente financiare: Fondul European de dezvoltare regionalã (FEDR), Fondul Social European (FSE) si Fondul de Coeziune (FC). 

Partea a doua descrie dimensiunea urbanã a politicilor comunitare din cadrul altor Directii Generale ale Comisiei Europene: Ocuparea fortei de muncã, Afaceri sociale si oportunitãti egale; Mediu;

34

Cercetare; Energie si transport; Societatea informationalã si media; Educatie si culturã; Justitie, libertate si securitate; Antreprenoriat si industrie; Sãnãtate si protectia consumatorilor; Agriculturã; Competitie; Piata internã si ajutor european

In sesiunea plenară anuală a CONGRESULUI AUTORITĂŢILOR LOCALE

ŞI REGIONALE DIN EUROPA CLRAE (17-19 martie 1992, Strasbourg) a fost

adoptată Carta Urbană Europeană.

Aceasta includea Declaraţia Europeană a Drepturilor Urbane şi prevedea

principiile dezvoltării oraşelor din Europa.

Potrivit acestei declaraţii, considerând că exercitarea următoarelor drepturi trebuie

să se bazeze pe solidaritatea şi responsabilitatea cetăţenilor, implicând o egală acceptare a

îndatoririlor, cetăţenii oraşelor europene au dreptul la :

1. Securitate;

2. Un mediu sănătos şi nepoluat;

3. Locuri de muncă;

4. Locuire;

5. Mobilitate;

6. Sport şi divertisment;

7. Cultură;

8. Integrare multiculturală;

9. Bună calitate arhitecturală şi a ambianţei fizice;

10. Armonizarea funcţiunilor;

11. Participare;

12. Dezvoltare economică;

13. Dezvoltare durabilă;

14. Servicii şi bunuri;

15. Bogăţie naturală şi resurse;

16. Împlinire personală;

17. Colaborare inter-municipală;

18. Structuri şi mecanisme financiare;

35

19. Egalitate.

În urma evoluţiei viziunilor internaţionale şi europene asupra căilor şi

modalităţilor de dezvoltare în general şi, în special, de dezvoltare a aşezărilor umane,

prin apariţia a noi concepte şi obiective strategice, precum şi prin elaborarea a noi

principii, Carta Urbană Europeană a fost reluată în dezbatere, în cadrul Conferinţei

Internaţionale organizată la Sofia (Bulgaria), în perioada 16 – 17 mai 2002, de către

Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa ( CLRAE ), împreună cu oraşul

Sofia şi Asociaţia Naţională a Municipalităţilor din Bulgaria.

În cadrul Conferinţei au fost dezbătute 4 teme:

1. Carta Urbană Europeană : origini, scopuri şi principii;

2. Carta ca factor de stabilitate;

3. Mediul construit în oraş;

4. Revizuirea şi îmbunătăţirea diseminării Cartei.

La nivel internaţional pot fi amintite şi alte elemente precum :

I. Colaborarea dintre ONU – Departamentul Habitat şi Banca Mondială,

care, în anul 1999, au înfiinţat Alianţa Oraşelor, ce a derulat Programul “Oraşe fără

slumuri (ghetouri)”, în cadrul căruia a fost elaborată Strategia de dezvoltare a oraşelor,

cu obiective până în anul 2020 şi care a fost adoptată prin Rezoluţie a Adunării Generale

a ONU. 51

II. “EUROCITIES“ – Reţeaua marilor oraşe europene, înfiinţată în anul 1986

şi care reuneşte 120 mari oraşe din circa 31 de ţări din Europena52.

Aceasta s-a angajat într-un dialog susţinut cu instituţiile europene, cu privire la o

gamă largă de politici care afectează aceste oraşe:

dezvoltarea economică;

mediul;

transport şi mobilitate;

probleme sociale;

cultură;

informatia şi societatea bazată pe cunoaştere şi 51 United Nations Millennium Declaration, General Assembly resolution A/RES/55/2, 18 September 2000.52 http://www.eurocities.eu Fac parte din retea Bucuresti, Constanta, Timisoara.

36

servicii de interes general.

Obiectivele strategice, propuse de EUROCITIES în documentul “Lucrând

împreună pentru o mai bună calitate a vieţii pentru toţi“, vizează schimbări pe termen

lung, grupate în cinci mari dimensiuni de politici urbane53

1. Dimensiunea Socială: " Mari oraşe INCLUZIVE";

Promovarea acţiunii de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale;

Promovarea oportunităţilor egale pentru toţi, respectând

diversitatea;

Asigurarea drepturilor pentru toţi la Societatea Informaţională şi

Bazată pe

Cunoaştere;

2. Dimensiunea Economică: " Mari oraşe PROSPERE";

Promovarea dezvoltării economice urbane durabile;

Promovarea constituirii de noi oportunităţi de angajare;

Promovarea accesului tuturor la servicii de înaltă calitate ;

Promovarea acţiunii de îmbunătăţire a securităţii urbane.

3. Dimensiunea Mediului: " Mari oraşe DURABILE";

Promovarea abordărilor integrate pentru planificarea urbană şi a mediului;

Promovarea acţiunii de îmbunătăţire a calităţii mediului;

Promovarea reţelelor de transport accesibile, sigure şi integrate;

Promovarea unor norme de consum responsabile / rezonabile ;

4. Dimensiunea Culturală: " Mari oraşe CREATIVE"

Promovarea recunoaşterii tot mai mare a culturii ca aspect vital al

politicilor publice la toate nivelurile;

Promovarea accesului la participare şi participarea la cultură pentru toţi;

5. Dimensiunea Administrării: " PARTICIPARE ŞI COOPERARE"

Promovarea implicării cetăţeneşti în realizarea şi executarea politicilor ;

Promovarea şi modernizarea administraţiei publice şi a e-administraţie;

Promovarea lucrului în reţele internaţionale şi colaborarea între marile

oraşe.

53 Adoptat de Adunarea Generală Anuală a EUROCITIES, la Porto, în 28 noiembrie2003.

37

III. Agenda 21 Locala

"Agenda 21 Localã" este un plan de dezvoltare la nivel local, promovat de

Organizatia Natiunilor Unite în 1992 la Rio de Janeiro, în cadrul Conferintei Mondiale

pentru Mediu si Dezvoltare. "Agenda 21 Localã" promoveazã principiile dezvoltãrii

durabile la nivelul administratiilor locale, fiind aplicatã în peste 3000 de orase din

Europa. Succesul acestui program este conditionat de participarea publicã a comunitãtii

locale si de promovarea dezvoltãrii descentralizate, oferind o abordare integratã a

problemelor sociale, economice si de protectie a mediului. Implementarea ei trebuie sã

conducã la definirea obiectivelor, politicilor si actiunilor care sã facã posibilã cresterea

bunãstãrii si dezvoltarea comunitãtii locale.

Capitolul 28 al Agendei 21 face apel către toate comunităţile locale ca acestea să-

şi creeze propria lor agendă, care preia scopurile generale ale Agendei 21 pentru a le

transpune în planuri şi acţiuni concrete pentru o anumită localitate. Mecanismul de

identificare si solutionare a problemelor este reflectat in Planul Strategic de Actiuni

pentru Dezvoltare Durabila a localitatii. Acest plan este elaborat cu participarea

nemijlocita a grupurilor majore (ONG-urile, societatile comerciale, autoritatile publice

locale, institutiile academice, sindicatele, etc.). Succesul acestui program este conditionat

de participarea publică a comunitătii locale si de promovarea dezvoltării descentralizate,

oferind o abordare integrată a problemelor sociale, economice si de protectie a mediului.

Romania, ca parte semnatară a Convenţiei de la Rio, s-a angajat să întreprindă

demersuri pentru realizarea acestui document, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

Principiile care stau la baza întocmirii acestui document sunt:

progresul social, condiţionat de recunoaşterea şi admiterea nevoilor fiecărui

individ;

protejarea eficientă a mediului;

utilizarea raţională a rezervelor naturale;

păstrarea unui nivel ridicat de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă

Avantajele Agendei Locale 21 sunt:

38

Dezvoltare descentralizată

Promovarea de proiecte cheie pentru comunitatea locală

Asigurarea cadrului pentru finaţarea proiectelor locale de infrastructură

Promovarea parteneriatului public-privat

Implicarea tuturor actorilor locali

Instrumentele programului Agenda Locală 21 sunt:

Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă

Planul Local de acţiune

Portofoliul de Proiecte Prioritare

Strategia Locală pentru Dezvoltare Durabilă este un document pe termen lung,

realizat prin efortul administraţiei publice şi prin implicarea instituţiilor locale. Structura

sa poate atinge trei părţi:

• Istoric şi capital natural (cadrul geografic, calitatea factorilor de mediu)

• Capitalul antropic, situaţia economică a zonei

• Obiective propuse în vederea dezvoltării localităţii

Planul Local de Acţiune pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă planificare reală

pe termen mediu şi lung în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în strategia locală.

Măsurile respective se concretizează prin programe şi proiecte.

Portofoliul de Proiecte Prioritare cuprinde acele programe şi proiecte care

răspund la problemele comunităţii locale, şi care pot conţine indicatorii de implementare,

ce urmează a fi realizaţi în viitorul apropiat.

Etapele realizării Agendei Locale 21:

1. stabilirea unei filozofii;

2. identificarea problemelor şi cauzelor;

3. formularea obiectivelor;

4. stabilirea priorităţilor;

5. stabilirea ţintelor;

6. stabilirea resurselor;

39

7. identificarea opţiunilor de acţiune;

8. elaborarea programelor prin care vor fi atacate ţintele;

9. întocmirea Planului Local de Acţiune;

10. implementarea şi monitorizarea;

11. evaluarea şi corecţiile.

Porcesul de schimbare la nivel local presupune exisţa voinţei politice şi a

curajului, în sensul că autorităţile locale trabuie să înţeleagă necesitatea acestui demers.

40

Capitolul IV

Responsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în

România

4.1. Atribuţiile administraţiei publice centrale

Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este

coordonată de Guvern, care stabileşte, în raport cu conţinutul Programului de guvernare,

programe prioritare, linii directoare şi politici sectoriale.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei este organul specializat al

Guvernului în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, pe care îl conduce,

exercitând şi controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentaţiile

specifice, având în această calitate următoarele atribuţii54:

a) coreleazã politicile si strategiile sectoriale de dezvoltare, pentru asigurarea unei

strategii guvernamentale coerente si durabile de dezvoltare teritorialã nationalã si

regionalã a României, în concordantã cu obiectivele domeniilor sale de activitate;

b) elaboreazã politica economicã în domeniile sale de activitate;

c) elaboreazã strategii pentru domeniile sale de activitate;

d) elaboreazã si implementeazã politicile de aplicare a strategiei nationale în domeniile

sale de activitate;

e) stabileste cadrul tematic, organizeazã si finanteazã programe/proiecte multianuale

pentru cercetarea, dezvoltarea si inovarea sectorialã prenormativã, inclusiv activitatea de

reglementare în domeniile sale de activitate, precum si alte activitãti de reglementare

specifice domeniilor sale de activitate, prin institutele nationale de cercetare-dezvoltare si

institutiile care functioneazã în coordonarea si/sau în subordinea si/sau sub autoritatea sa,

si asigurã valorificarea rezultatelor ca informatii/documente de interes public, destinate

beneficiului public;

54 HG 33/2009

41

f) asigurã conceptia unitarã a aplicãrii politicii de amenajare a teritoriului la nivel

national;

g) asigurã elaborarea, armonizarea si/sau avizarea, dupã caz, a:

1. Conceptului strategic de dezvoltare teritorialã România 2030, precum si a Sistemului

de indicatori pentru fundamentarea procesului de luare a deciziilor în scopul elaborãrii si

implementãrii planurilor de amenajare a teritoriului, a proiectelor strategice vizând

coeziunea teritorialã;

2. Strategiei nationale de dezvoltare teritorialã;

3. politicilor de dezvoltare teritorialã, în conformitate cu obiectivele strategice privind

coeziunea teritorialã;

4. planului de amenajare a teritoriului national;

5. planurilor de amenajare a teritoriului zonal regional, în scopul fundamentãrii planurilor

de dezvoltare regionalã;

6. planurilor de amenajare a teritoriului zonal, judetean, local, necesare solutionãrii unor

probleme specifice de importantã nationalã sau regionalã;

7. regulamentului general de urbanism;

8. documentatiilor de amenajare a teritoriului si urbanism;

9. planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele cu monumente

înscrise în Lista patrimoniului mondial;

10. planurilor nationale multianuale privind cresterea performantei energetice a clãdirilor.

In îndeplinirea atribuţiilor sale Ministerul utilizează informaţii de sinteză la nivel

naţional din toate domeniile de activitate economică şi socială.

Celelalte ministere şi organe ale administraşiei publice centrale sunt obligate sa

furnizeze acestuia, la cerere, informatiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de

amenajare a teritoriului şi de urbanism.

4.2. Atribuţiile administraţiei publice locale

Consiliul judeţean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de

urbanism la nivel judeţean. In cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean,

municipal sau orăşenesc şi în cel al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se

42

organizează şi funcţionează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării

teritoriului şi al urbanismului, conduse de arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau

al oraşului, respectiv de arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.

În cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc şi în

cel al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează,

potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului,

conduse de arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau al oraşului, respectiv de

arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.

Funcţia de arhitect-şef va fi ocupată, în condiţiile legii, de un funcţionar public

având de regulă formaţia de arhitect sau urbanist licenţiat al învăţământului superior de

lungă durată.

În comune atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar

public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuţii în domeniu şi

pregătit în acest sens.

În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală

şi judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi orăşenească,

respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa Comisia tehnică de

amenajare a teritoriului şi de urbanism, organism consultativ cu atribuţii de avizare,

expertiză tehnică şi consultanţă.

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism este formată din

specialişti din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi din reprezentanţi ai

instituţiilor tehnice, economice, sociale şi de protecţie a mediului cu care administraţia

publică locală colaborează pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare a teritoriului şi

de urbanism.

Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei tehnice de amenajare

a teritoriului şi de urbanism sunt aprobate de consiliul judeţean, consiliul local municipal,

orăşenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, la

propunerea preşedintelui consiliului judeţean, primarului, respectiv a primarului general

al municipiului Bucureşti, pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul

amenajării teritoriului, urbanismului, construcţiilor, ale instituţiilor de învăţământ

superior şi ale arhitectului-şef.

43

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din punct de

vedere tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi

studiile de fundamentare sau cercetările prealabile.

Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se

supun deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului

General al Municipiului Bucureşti, după caz.

La şedinţele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de

urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al

documentaţiilor - proiectelor, supuse avizării.

Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului se semnează de

profesionişti calificaţi în domeniu prin licenţă sau studii postuniversitare de specialitate

acreditate conform legii, precum şi de alţi profesionişti cu drept de semnătură.

Dreptul de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de

urbanism se stabileşte pe bază de regulament elaborat de Ministerul Dezvoltarii

Regionale si Locuintei, în colaborare cu Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din

România, precum şi cu alte organizaţii profesionale în domeniul amenajării teritoriului şi

al urbanismului.

Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum şi

Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului urbaniştilor se aprobă

prin hotărâre a Guvernului.

Specialiştii calificaţi în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care

dobândesc dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul urbaniştilor.

Consiliul judeţean stabileşte orientările generale privind amenajarea teritoriului şi

organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza planurilor de amenajare a

teritoriului şi de urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale şi le

acordă asistenţă tehnică de specialitate.

Consiliul judeţean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de

amenajare a teritoriului naţional, regional şi zonal în cadrul documentaţiilor de amenajare

a teritoriului şi de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităţilor din judeţ,

asigură elaborarea Planului de amenajare a teritoriului judeţean, a planurilor zonale de

44

amenajare a teritoriului care sunt de interes judeţean şi le aprobă conform prevederilor

legii.

Consiliul judeţean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze

o documentaţie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării

unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a judeţului; solicitarea se transmite

consiliului local, însoţită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului

judeţean şi de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentaţiei.

În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al

urbanismului consiliul judeţean utilizează informaţii de sinteză la nivelul judeţului din

toate domeniile de activitate economico-socială.

Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să

furnizeze cu titlu gratuit autorităţilor publice judeţene şi locale informaţii din domeniile

lor de activitate pentru teritoriul judeţului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să

furnizeze informaţii referitoare la dezvoltarea economico-socială şi urbanistică a

localităţilor.

Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism

desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea

prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism

aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor

componente ale comunei sau oraşului.

Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta în

activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare

urbanistică a localităţilor şi cu instituţii, agenţi economici, organisme şi organizaţii

neguvernamentale de interes naţional, judeţean sau local.

În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al

urbanismului consiliul local utilizează informaţii din toate domeniile de activitate

economico-socială.

Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale,

agenţii economici, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară

45

activitatea la nivel local au obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit informaţiile necesare în

vederea desfăşurării activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel local.

4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de

urbanism

Comunicarea cu cetăţenii într-o democraţie cu tradiţie este un proces gradat, care

presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri

de comunicare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetăţenilor.

Primul nivel este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetăţenilor,

cât şi din partea administraţiei. Administraţia publică este datoare să emită informaţii

către cetăţeni privind activitatea şi planurile sale pentru ca aceştia să poată înţelege

direcţiile prioritare ale politicii administrative.

Al doilea nivel se referă la consultarea cetăţenilor, aceasta fiind acţiunea

autorităţilor pentru identificarea necesităţilor cetăţenilor, pentru evaluarea priorităţilor

unor acţiuni sau colectarea de idei şi sugestii privind o anumită problemă.

Patru lucruri stau la baza comunicării cu cetăţenii. Acestea sunt:

Administraţie care este deschisă să implice cetăţenii în activitatea complexă a

procesului de guvernare;

Transferul continuu de informaţii de la administraţie la cetăţeni;

Modalităţi eficiente prin care administraţia culege informaţii de la cetăţeni.

Cetăţeni informaţi care înţelegând problemele îşi onorează obligaţia de a participa ca

parteneri egali în activităţile administraţiei.

Comunicarea cu cetăţenii reprezintă combinaţia acestor elemente - informaţie,

comunicare şi implicare în relaţia care se stabileşte între administraţie şi cetăţeni – astfel

încât activităţile administraţiei sunt dezvoltate şi susţinute în aşa fel încât să corespundă

cât mai mult posibil nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor.

Există diferite modalităţi de împărtăşire a informaţiilor publicului, iar România a

făcut progrese considerabile în acest domeniu. Doar pentru o trecere în revistă, iată

câteva modalităţi de bază de împărtăşire a informaţiei publicului larg şi care includ:

Ziare

46

Întâlniri publice

Buletine oficiale

Conferinţe

Publicaţii tipărite

Programe şi anunţuri TV şi radio

Web site-uri

Informaţii stradale

Compartimente de Relaţii cu Publicul

Majoritatea administraţiilor sunt familiarizate cu toate aceste modalităţi de diseminare

a informaţiilor, şi multe dintre ele le folosesc în mod obişnuit.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi

desfăşurarea procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a

teritoriului şi de urbanism.

Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice:

a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind

amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbanistică a

localităţilor;

b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice

centrale şi locale privind elaborarea unor

documentaţii de amenajare a teritoriului şi de

urbanism, precum şi scopul pentru care acestea

sunt elaborate;

c) conţinutul documentaţiilor de amenajare a

teritoriului şi de urbanism care urmează să fie

supuse aprobării, conform legii.

Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprimă opţiunile şi

opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare

urbanistică a localităţilor, precum şi cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a

teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului de elaborare şi aprobare a acestora, şi se

realizează prin publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi desfăşurarea anchetei

publice.

47

Informarea şi consultarea populaţiei se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de

amploarea şi de importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului sau de urbanism,

potrivit procedurilor stabilite la nivel central

Capitolul V

Cadrul general privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

5.1.Consideraţii generale

Teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă şi

este parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării. Gestionarea spaţială a

teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă, desfăşurată

în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile

societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european. Gestionarea spaţială a teritoriului

asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi responsabilitatea

pentru o utilizare eficientă a teritoriului. Gestionarea se realizează prin intermediul

amenajării teritoriului şi al urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi

complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia

patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în

localităţile urbane şi rurale.

Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie:

globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un

ansamblu integrat;

funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe

valori de cultură şi interese comune;

prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung

a fenomenelor şi intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi

să ţină seama de acestea în aplicare;

democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei

politici la adoptarea deciziilor.

Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:

48

a) operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor

planurilor de amenajare a teritoriului;

b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea

teritoriului localităţilor;

c) normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor,

definirea destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura,

amenajări şi plantaţii.

Activitatea de amenajarea a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfăşoare cu

respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenţei,

descentralizării serviciilor publice, participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor,

precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să

asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi

dezvoltare proprie.

5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismul

Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul

întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel

naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării,

urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre

acestea.

Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al

României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel

naţional, regional şi judeţean.

Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:

d) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a

regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului

acestora;

e) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi

colectivităţilor umane;

f) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi

protecţia mediului;

49

g) utilizarea raţională a teritoriului.

Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor,

prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.

Activitatea de urbanism cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe

baza ierarhizării şi distribuţiei echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor

are în vedere întregul teritoriu administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din

acestea.

Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor

urbane şi rurale, în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor.

Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele:

a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea

disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la

infrastructuri, servicii publice şi locuinţe

convenabile pentru toţi locuitorii;

b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor

speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor

cu handicap;

c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu

funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea

controlată a zonelor construite;

d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului

cultural construit şi natural;

e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi

plantat din toate localităţile urbane şi rurale;

f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor

naturale.

Activităţile principale de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în

transpunerea la nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi

programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării

acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate legal aprobate.

50

Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect:

a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor

de fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi

de urbanism;

b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente;

c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu;

d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;

e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;

f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor,

programelor şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfăşurare

a activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism Ministerul Dezvoltarii Regionale

si Locuintei cooperează cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,

cu instituţiile de învăţământ superior şi cu organizaţiile profesionale în domeniu, pentru

organizarea şi desfăşurarea unor programe de formare profesională, specializare şi

perfecţionare continuă.

5.3. Reţeaua naţională de localităţi

Reţeaua naţională de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din localităţi

rurale, ierarhizate pe ranguri.

Potrivit Legii 351/2001, ierarhizarea localităţilor pe ranguri este următoarea:

a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană;

b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel

european;

c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de

echilibru în reţeaua de localităţi;

d) rangul III - oraşe;

e) rangul IV - sate reşedinţă de comună;

f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi

oraşelor.

51

Trecerea localităţilor de la un rang la altul se face prin lege, la propunerea

consiliilor locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate, în

condiţiile legii, cu respectarea principalilor indicatori cantitativi şi calitativi minimali.

Principalii indicatori, elementele şi nivelurile de dotare prevăzute de lege pentru

ierarhizarea localităţilor urbane şi rurale vor sta la baza criteriilor de stabilire a

impozitelor şi taxelor.

În zonele lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km Guvernul, cu participarea

autorităţilor administraţiei publice locale, va acţiona în mod prioritar pentru:

a) modernizarea unor localităţi rurale cu rol de servire în zona de influenţă;

b) declararea de noi oraşe, promovând programe speciale de coparticipare la susţinerea

financiară a dezvoltării instituţionale, necesare în vederea înfiinţării acestor noi oraşe.

În vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona Capitalei României şi a

municipiilor de rangul I unităţile administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se pot

asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înfiinţării de zone metropolitane aferente

spaţiului urban. Asocierea contribuie la întărirea complementarităţilor între aceste unităţi

şi factorii de decizie interesaţi în dezvoltarea teritoriului.

Zonele metropolitane funcţionează ca entităţi independente fără personalitate

juridică. Zonele metropolitane pot funcţiona pe un perimetru independent de limitele

unităţilor administrativ-teritoriale, stabilit de comun acord de autorităţile administraţiei

publice locale.

Asociaţia zonei metropolitane, cu acordul consiliilor locale şi cu consultarea

populaţiei în condiţiile legii, în a cărei rază teritorială s-a constituit, adoptă programul de

dezvoltare a zonei.

În vederea optimizării evoluţiei marilor aglomerări urbane, prin lege se pot

înfiinţa în cadrul acestora zone de dezvoltare. Legea va prevedea perimetrul, durata de

funcţionare, cadrul instituţional de administrare, precum şi facilităţile acordate.

În vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii

necontrolate a localităţilor urbane şi a asigurării de spaţii de agrement şi recreare, în

planurile urbanistice elaborate şi aprobate potrivit legii se va prevedea înfiinţarea de

centuri sau zone verzi în jurul Capitalei României şi al municipiilor de rangul I.

52

Planurile de dezvoltare naţională, regionale, inclusiv cele transfrontaliere şi de

dezvoltare pentru integrarea în spaţiul european, precum şi cele sectoriale se vor elabora

pe baza prevederilor secţiunilor Planului de amenajare a teritoriului naţional - Căi de

comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, precum şi

ale altor secţiuni ale Planului de amenajare a teritoriului naţional aprobate prin lege.

LOCALITĂŢI URBANE

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane:

Nr.crt. Indicatori minimali Municipiu Oraş

1.1. Număr de locuitori 25.000 5.0001.2. Populaţia ocupată în activităţi neagricole

(% din totalul populaţiei ocupate)85 75

1.3. Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă(% din totalul locuinţelor)

80 70

1.4. Dotarea locuinţelor cu baie şi WC în locuinţă (% din totalul locuinţelor)

75 55

1.5. Număr de paturi în spitale la 1.000 de locuitori

10 7

1.6. Număr de medici care revin la 1.000 de locuitori

2,3 1,8

1.7. Unităţi de învăţământ postliceal liceal sau altă formăde învăţământ secundar

1.8. Dotări culturale şi sportive săli de spectacol, eventualteatre, instituţii muzicale,biblioteci publice, stadion, sălide sport

săli de spectacol,biblioteci publice, spaţii pentru activităţi sportive

1.9. Locuri în hoteluri 100 501.10. Străzi modernizate

(% din lungimea totală a străzilor)60 50

1.11. Străzi cu reţele de distribuţie a apei(% din lungimea totală a străzilor)

70 60

1.12. Străzi cu conducte de canalizare(% din lungimea totală a străzilor)

60 50

1.13. Epurarea apelor uzate staţie de epurare cu treaptămecanică şi biologică

staţie de epurare cutreaptă mecanică

1.14. Străzi cu reţele de hidranţi exteriori pentrustingerea incendiilor (% din lungimea

70 60

53

totalăa străzilor)1.15. Spaţii verzi (parcuri, grădini publice,

scuaruri) - m2/locuitor15 10

1.16. Depozit controlat de deşeuri, cu acces asigurat

parc public grădină publică

2. Ierarhizarea localităţilor urbane existente pe ranguri

Rangul Statutul localităţii Numărul de localităţi

0 municipiu, capitală 1I municipii 11II municipii 81III oraşe 172

TOTAL LOCALITĂŢI URBANE: 265

3.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul 0 şi ale localităţilor urbane de rangul I

3.1. Localizare geografică favorabilă:

Situare geostrategică de interes internaţional sau european, constituind centre de dezvoltare şi atractivitate, localizate în lungul axelor majore de căi de comunicaţie de importanţă internaţională/europeană.

3.2. Populaţie:

a. număr important de locuitori: minimum 200.000 de locuitori; b. formare profesională de înaltă specializare: forţă de muncă cu o calificare superioară şi pregătire

continuă, caracterizată prin flexibilitate/dinamism; c. identitate proprie: identificarea caracterului specific al oraşului simultan cu conştiinţa

apartenenţei sale la grupa oraşelor de acelaşi rang.

Accesibilitate:

La nivel internaţional, paneuropean: accesibilitate directă la reţeaua majoră de căi de comunicaţii paneuropene (rutiere, feroviare, navale şi aeriene)

La nivel naţional: accesibilitate la reţeaua de căi de comunicaţii naţionale (autostrăzi, drumuri expres, căi ferate cu viteză mare/sporită, căi navigabile maritime sau fluviale, porturi, aeroporturi).

Funcţiuni economice: bază economică la înalt nivel tehnologic şi flexibilă (sector secundar, servicii productive, social-culturale şi de natură informatică).

3.4. Nivel de dotare/echipare: Localităţile asigură un potenţial de găzduire/primire a unor funcţii şi echipamente ale căror importanţă, calitate şi capacitate corespund standardelor/cerinţelor europene. Caracterul internaţional sau european

54

al acestor localităţi constă în caracterul şi dimensiunea internaţională sau europeană a funcţiilor şi echipamentelor lor.

3.5. Principalele categorii şi tipuri de dotări, echipamente pentru rangurile 0 şi I:

instituţii de decizie politică, juridică şi economică de importanţă internaţională, naţională sau regională:

Parlament, Guvern, ministere şi alte instituţii centrale, instanţe supreme (Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ), ambasade etc.;

sedii ale administraţiei publice locale, sedii de servicii descentralizate în teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale, judecătorii, tribunale, parchete, sedii ale organizaţiilor politice, sedii de sindicat, fundaţii, sedii ale unor organizaţii neguvernamentale etc.;

instituţii naţionale şi regionale de reputaţie internaţională/europeană sau active în domeniul relaţiilor internaţionale/europene:

sedii ale filialelor organismelor internaţionale, mari instituţii naţionale cu caracter ştiinţific de deschidere internaţională/europeană (academie, centre şi institute naţionale de cercetare etc.);

sedii pentru congrese şi conferinţe, sedii pentru expoziţii şi târguri, hoteluri - de lux şi de mare capacitate, şcoli internaţionale, birouri pentru profesiuni recunoscute pe plan internaţional, de arbitraj internaţional etc.

instituţii străine şi internaţionale cu sediul permanent: firme şi bănci străine, diverse alte instituţii social-economice, culturale şi ştiinţifice,

organizaţii internaţionale neguvernamentale, instituţii ştiinţifice străine (şcoli, universităţi), consulate şi alte reprezentanţe diplomatice, comerciale, turistice etc.

diferite organizaţii cu sucursale, filiale şi agenţii în străinătate: sedii financiar-bancare, de asigurări, sedii ale unor organizaţii culturale şi ştiinţifice;

alte dotări/echipamente: educaţie, cercetare ştiinţifică: universităţi, institute de învăţământ superior diversificate,

institute naţionale de cercetrae sau filiale ale acestora; sănătate: clinici universitare şi spitale; cultură: muzee, teatre dramatice, de comedie, de revistă, de păpuşi, operă, operetă,

filarmonică, săli de concerte, săli polivalente, mari biblioteci, edituri, tipografii; comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economici: centre de comerţ

şi de afaceri, burse de valori şi de mărfuri, servicii comerciale diversificate şi de înaltă calitate;

mass-media: sistem cu rază de difuzare şi acoperire internaţională/europeană sau regională, agenţii de presă, posturi naţionale şi regionale de radio şi televiziune;

sport, agrement: complexuri sportive, stadioane, săli de competiţii sportive de nivel internaţional/european, naţional sau regional, piscine, patinoare artificiale, bază turistică şi de agrement diversificată, parcuri, grădini botanice, zoologice, cazinouri, cluburi pentru sport şi agrement etc.;

protecţia mediului: agenţii de protecţie a mediului şi servicii ecologice dotate cu echipamente specifice pentru menţinerea unui mediu de calitate (organizarea auditului de mediu, igiena urbană etc.);

alimentare cu apă şi canalizare: reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

culte: centre ecumenice, mitropolii, episcopii, arhidioceze, dioceze, centre ale cultelor autorizate;

transport/comunicaţii: aeroporturi internaţionale, gări feroviare racordate la reţeaua europeană, servicii de poştă cu acoperire internaţională;

ordine publică, apărarea ţării şi siguranţă naţională: instituţii specifice şi racordate la organizaţii internaţionale.

4. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul II

55

4.1. Municipii reşedinţă de judeţ

4.1.1. Populaţie

de la circa 50.000 la circa 200.000 de locuitori zona de influenţă: circa 200.000-500.000 de locuitori

4.1.2. Rază de servire: circa 60-80 km

4.1.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la cel puţin două sisteme majore de căi de comunicaţie (traseu de cale ferată principală, drumuri naţionale ce tranzitează sau pornesc din acel loc, eventual aeroport, porturi şi/sau gări fluviale)

4.1.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi al serviciilor productive, social-culturale şi informative cu rază de servire prioritar judeţeană

4.1.5. Nivel de dotare-echipare:

instituţii de decizie politică, administrativă, juridică de importanţă judeţeană: o sedii ale administraţiei publice locale; sedii de servicii descentralizate în teritoriu ale

ministerelor şi ale altor organe centrale neguvernamentale; o judecătorii, tribunale, procuratură, parchet şi alte instituţii juridice; sedii de partid, de

sindicat, sedii ale organizaţiilor neguvernamentale; educaţie, cercetare ştiinţifică:

o institute de învăţământ superior sau filiale ale acestora, colegii, institute sau filiale ale unor institute naţionale de cercetare;

sănătate, asistenţă socială: o spital clinic universitar sau spital general, spitale de specialitate, staţie de salvare

judeţeană, asistenţă de specialitate (boli cronice, persoane cu handicap, recuperări funcţionale, centre psihiatrice), cămine de bătrâni, centre de recuperare, orfelinate etc.;

cultură: o case de cultură cu săli de spectacol, eventual teatre, săli de concert, de expoziţie, de

conferinţe, săli polivalente, cluburi, muzee, biblioteci, edituri, tipografii etc.; comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economici:

o centre comerciale, camere de comerţ, centre de afaceri, burse de valori şi de mărfuri, magazine specializate pentru vânzări cu ridicata şi cu amănuntul, magazine de prezentare, servicii diversificate de înaltă calitate; posibilităţi de organizare a unor târguri importante;

turism: o hoteluri de 3 stele cu cel puţin 200 de locuri;

mass-media: o mass-media judeţeană (posturi de radio şi de televiziune), publicaţii cotidiene sau

periodice; finanţe, bănci, asigurări:

o sucursale sau filiale ale unităţilor financiar-bancare şi de asigurări; sport, agrement:

o zone de recreare şi agrement, grădini zoologice, săli de competiţii sportive de nivel naţional/regional, judeţean, stadioane şi alte dotări diversificate pentru petrecerea timpului liber şi sport (săli polivalente, terenuri de sport, piscine, eventual patinoare artificiale etc.);

protecţia mediului: o agenţii de protecţie a mediului şi servicii dotate cu echipamente specifice pentru

menţinerea unui mediu de calitate şi a igienei urbane;

56

alimentare cu apă şi canalizare: o reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

culte: o lăcaşuri de cult, episcopii, sedii eparhiale, vicariate, subcentre ale cultelor autorizate;

transport/comunicaţii: o gări, autogări, transport în comun, centrale telefonice automate, fax, poştă etc;

ordine, securitate: o instituţii specifice cerinţelor la nivel judeţean.

4.2. Alte municipii

4.2.1. Populaţie

de regulă între 25.000 şi circa 70.000 de locuitori; din zona de influenţă: între circa 30.000 şi circa 100.000 de locuitori

4.2.2. Rază de servire: circa 20 km

4.2.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la calea ferată, drum naţional, drum judeţean şi accese facile ale localităţilor din zona de influenţă

4.2.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi terţiar, eventual şi din agricultură

4.2.5. Nivel de dotare-echipare:

administraţie publică, autorităţi judecătoreşti, partide politice, sindicat: o sedii ale administraţiei publice locale; judecătorie, parchet, sedii de partid, de sindicat şi

alte asociaţii; educaţie, cercetare ştiinţifică:

o gimnazii, licee generale şi de specialitate, colegii, şcoli de maiştri; o filiale ale unor institute de cercetare;

sănătate, asistenţă socială: o spital general, staţie de salvare, dispensar, leagăn de copii, creşe, cămine de bătrâni;

cultură: o case de cultură, cinematograf, biblioteci publice, muzee, săli de expoziţie, club etc.

comerţ, servicii comerciale: o unităţi comerciale diversificate: magazine universale şi specializate, supermagazine,

piaţă agroalimentară; o unităţi pentru prestări de servicii diversificate şi/sau flexibile;

turism: o hotel de 3 stele cu minimum 50 de locuri;

finanţe, bănci, asigurări: o sucursale sau filiale ale unităţilor financiar-bancare şi de asigurări;

sport, agrement: o stadioane, terenuri şi săli de sport (competiţii de nivel judeţean sau local), alte spaţii

destinate sportului, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate pentru petrecerea timpului liber;

protecţia mediului: o servicii dotate cu echipamente specifice pentru protecţia mediului, monitorizarea

emisiilor poluante şi igiena urbană; alimentare cu apă şi canalizare:

o reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

57

culte: o protopopiate, parohii;

transport/comunicaţii: o gară, autogară, poştă, centrală telefonică;

ordine, securitate: o poliţie, obiective specifice.

5.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul III

5.1. Populaţie:

de regulă de la circa 5.000 la circa 30.000 de locuitori; din zona de influenţă: între circa 5.000 şi 40.000 de locuitori

5.2. Rază de servire: circa 10-20 km

5.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la drum naţional sau judeţean, la centrul de rang superior şi legături facile cu localităţile din zona de influenţă

5.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie din domeniul secundar (industrie prelucrătoare şi construcţii), terţiar (servicii sociale şi comerciale) şi primar (industrie extractivă, agricultură, piscicultură, silvicultură)

5.5. Nivel de dotare-echipare:

administraţie publică, autorităţi judecătoreşti şi asociaţii:- primărie, judecătorie, parchet, tribunal, notariat, sedii pentru diferite asociaţii; educaţie:

- învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal; sănătate, asistenţă socială:

- spital general sau secţie-spital, maternitate, dispensar policlinic, staţie de salvare, creşă, farmacie, cămin de bătrâni;

cultură:- casă de cultură, cinematograf, bibliotecă publică, muzee, sală de expoziţii, club etc.

comerţ, prestări de servicii:- magazine universale şi magazine specializate, piaţă agroalimentară;

turism:- hotel de două stele cu minimum 50 de locuri;

finanţe-bănci, asigurări:- sucursale sau filiale de bănci, instituţii de credit şi societăţi de asigurare, C.E.C.;

sport, agrement:- terenuri, eventual stadion mic, săli de sport, eventual pentru competiţii locale, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate;

protecţia mediului:- serviciu de protecţie a mediului;

alimentare cu apă şi canalizare:- reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

culte:- lăcaş de cult;

transport-comunicaţii:- autogară, eventual gară, poştă, centrală telefonică;

ordine, securitate:- sedii de poliţie şi de jandarmerie.

58

Capitolul VI

Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism

6.1.Consideraţii generale

Prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege:

planurile de amenajare a teritoriului,

planurile de urbanism,

regulamentul general de urbanism,

regulamentele locale de urbanism.

Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director,

iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale. Propunerile cu caracter

director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverse

niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele

teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor. Prevederile cu caracter director

cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru

toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate

persoanele fizice şi juridice.

6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriului

Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:

a) Planul de amenajare a teritoriului naţional;

b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;

c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean.

Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă

sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu

al ţării. Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate.

Prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional şi ale secţiunilor sale

devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.

Secţiunile Planului de amenajare a teritoriului naţional sunt:

Căi de comunicaţie,

Ape,

59

Zone protejate,

Reţeaua de localităţi,

Zone de risc natural,

Turismul,

Dezvoltarea rurală.

Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă

expresia spaţială a programului de dezvoltare socioeconomică a judeţului. Planul de

amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului

naţional, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale

sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.

Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judeţean devin obligatorii pentru

celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază. Fiecare judeţ

trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic,

la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.

Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în

vederea soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:

a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de

bază, comune şi oraşe;

b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi;

c) regionale, compuse din mai multe judeţe.

6.3.Documentaţii de urbanism

Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi

reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii.

Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile

cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifică şi stabilesc

reguli ce se aplică direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea până la nivelul

parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea

certificatelor de urbanism.

Documentaţiile de urbanism sunt următoarele:

60

a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia;

b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia;

c) Planul urbanistic de detaliu.

Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională.

Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5-

10 ani şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi

acţiunilor de dezvoltare. Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt,

la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:

a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul

administrativ al localităţii;

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;

c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;

d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;

e) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;

f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;

g) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;

h) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite,

amenajate şi plantate.

Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:

a) evoluţia în perspectivă a localităţii;

b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;

c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de

amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură

corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a

unei zone delimitate din teritoriul localităţii.

Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:

a) organizarea reţelei stradale;

b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii

urbane;

c) modul de utilizare a terenurilor;

61

d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;

e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;

f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.

Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:

a) zonelor centrale ale localităţilor;

b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi

agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor;

c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi.

Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii

se face de regulă în Planul urbanistic general.

Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin

care se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a

unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai

multe amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate.

Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la:

a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare;

b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi

amenajările;

c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea;

d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi

plantaţiilor;

e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.

Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită

a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru

stabilirea condiţiilor de construire.

Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice,

juridice şi economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a

regulamentelor locale de urbanism.

Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-

teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent

Planului urbanistic zonal, cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi

62

ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor,

precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi

plantaţiilor.

6.4.Certificatul de urbanism

Aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se

asigură prin eliberarea certificatului de urbanism. Acesta este actul de informare cu

caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face

cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în

vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare,

potrivit legii.

Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin

licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice şi pentru legalizarea

actelor de înstrăinare, partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau

cumpărării de imobile certificatul de urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele

urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz

facultativă.

Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană

fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora

îi este supus respectivul bun imobil.

Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire,

amenajare sau plantare. În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu

scopul eliberării acestuia.

Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu

respectarea documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate

de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul

Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii

Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, după caz, pe baza avizului Ministerului

Dezvoltarii Regionale si Locuintei.

Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar

conţinutul acestora, bazat pe documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, şi

63

celelalte reglementări în domeniu trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii. În acest

scop nu este necesară solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, în vederea

emiterii certificatului de urbanism.

Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:

a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra

imobilului şi servituţile de utilitate publică care grevează asupra

acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afara acestuia; prevederi

ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra

imobilului - zone protejate, zone în care acţionează dreptul de

preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau temporare de

construcţie sau dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând

monumentele istorice din România;

b) regimul economic al imobilului - folosinţa actuală, destinaţii admise

sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în

zonă, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei;

c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului,

coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime şi maxime ale

parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe parcelă, circulaţii

şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a

construcţiilor faţă de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi

maximă admisă.

În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile

documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de

urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se

justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După

aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de

detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de

construire.

Certificatul de urbanism se emite de aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice

locale care, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare, emit autorizaţiile de

construire.

64

Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la

data înregistrării cererii acestuia. Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se

stabileşte de către emitent conform legii, în raport cu importanţa zonei şi a investiţiei.

6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de

construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la

solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii

- ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei

legi.

Construcţiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi

utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea

autorizaţiei de construire.

Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei

publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege,

referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.

Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor

documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.

Se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a

teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru:

a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a

clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la

sol şi a volumetriei acestora;

b) lucrări de reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare şi altele

asemenea, fără modificarea traseului şi, după caz, a funcţionalităţii acestora;

c) lucrări de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii verzi,

parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor

publice;

d) lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor foraje şi excavări -, necesare în

vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de

gaze şi petrol, precum şi altor exploatări;

65

e) organizarea de tabere de corturi.

Autorizaţia de construire se eliberează pentru:

a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de

destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente

acestora, cu unele excepţii;

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare,

restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care

urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele

din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii;

c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi

reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv lucrări de artă, reţele şi dotări

tehnicoedilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare,

lucrări de instalaţii de infrastructură, noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a

energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor

existente;

d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de

amenajare a spaţiilor publice;

e) lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice,

prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol,

precum şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;

f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării

execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea;

g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;

h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de

expunere situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame,

precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;

i) cimitire - noi şi extinderi.

Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul

general al municipiului Bucureşti sau de primari, după cum urmează:

a) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru:

1. investiţiile care se aprobă de Guvern;

66

2. investiţiile care se realizează în extravilanul comunelor, inclusiv anexele

gospodăreşti ale exploataţiilor agricole mai mari de 50 m2;

3. investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi

administrativ-teritoriale;

4. lucrări la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele

lor de protecţie, aflate în teritoriul administrativ al judeţului, cu avizul prealabil al

Ministerului Culturii şi Cultelor;

b) de primarii municipiilor sau oraşelor, pentru construcţiile şi lucrările de orice fel din

intravilanul şi extravilanul acestora, cu excepţia celor de mai sus;

c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor de sectoare, pentru:

1. investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita administrativ-

teritorială a unui sector şi cele care se realizează în extravilan;

2. lucrări la construcţii reprezentând monumente istorice, cu avizul prealabil al

Ministerului Culturii şi Cultelor;

3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de

transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii -

inclusiv fibră optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau reabilitări de străzi;

d) de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru toate categoriile de construcţii şi

amenajări urbanistice din cadrul sectoarelor, cu excepţia celor de mai sus;

e) de primarii comunelor, pentru locuinţe individuale şi anexele gospodăreşti ale acestora,

precum şi cu avizul structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene, pentru

celelalte construcţii şi lucrări executate în intravilanul localităţilor, cu excepţia celor

prevăzute din competenţa consiliilor judeţene.

Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării

cererii, pe baza documentaţiei depuse, care va cuprinde:

a) certificatul de urbanism;

b) dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor;

c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii;

d) avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;

e) dovada privind achitarea taxelor legale.

67

Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de

valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat

să înceapă lucrările. În această situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata

de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.

Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la

pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de

construire. În situaţia în care caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia iniţială, se

va putea emite o nouă autorizaţie de construire, fără a fi necesar un nou certificat de

urbanism.

Investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de

construire, precum şi inspectoratul teritorial în construcţii asupra datei la care vor începe

lucrările autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără

înştiinţare s-a făcut în termenul de valabilitate a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se

consideră ca fiind ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.

O dată cu depunerea cererii de emitere a autorizaţiei de construire solicitantul are

obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul -

teren şi/sau construcţii - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe

judecătoreşti. În caz contrar documentaţia se restituie solicitantului, care o va depune spre

autorizare numai după soluţionarea definitivă în instanţă a litigiului.

Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a construcţiilor şi

instalaţiilor aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv

elementele de construcţii de susţinere a acestora, închiderea de cariere şi exploatări de

suprafaţă şi subterane, precum şi a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizaţiei

de desfiinţare obţinute în prealabil de la autorităţile publice.

Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de

construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor

aferente acestora.

Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică

structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor sau aspectul arhitectural

al acestora:

68

a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă

forma acestora şi materialele din care sunt executate;

b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma,

dimensiunile golurilor şi tâmplăriei;

c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit;

d) zugrăveli şi vopsitorii interioare;

e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile

clădirilor;

f) reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice

fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire

şi de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea

aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;

g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;

h) reparaţii şi înlocuiri la finisaje interioare şi exterioare tencuieli, placaje, altele

asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin şi la scări de acces, fără modificarea calităţii şi

a aspectului elementelor constructive;

i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente;

j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a componentelor

artistice ale construcţiilor cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţii

administraţiei publice judeţene sau locale, după caz;

k) lucrări de foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de importanţă normală sau

redusă, situate în afara zonelor de protecţie instituite pentru zăcăminte acvifere;

l) lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei

cimitirului.

6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilor

Iniţiativa elaborării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism

aparţine colectivităţilor locale, prin autorităţile deliberative şi executive, Guvernului,

precum şi persoanelor fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului şi în

dezvoltarea localităţilor.

69

Activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism se finanţează din bugetele

locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, precum şi de persoane juridice şi fizice

interesate în dezvoltarea unei localităţi sau a unei zone din cadrul acesteia.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele

anuale fonduri pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a

teritoriului, a planurilor de urbanism şi a studiilor de fundamentare necesare în vederea

elaborării acestora.

Pentru desfăşurarea unor activităţi comune de amenajare a teritoriului şi de

urbanism, pentru realizarea unor obiective de interes general, consiliile judeţene se pot

asocia sau, după caz, pot colabora, în condiţiile legii, cu persoane juridice sau fizice din

ţară sau din străinătate în scopul atragerii de fonduri suplimentare.

Autorităţile administraţiei publice locale participă la finanţarea planurilor de

amenajare a teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intră în competenţele de

aprobare, precum şi la urmărirea realizării acestora, potrivit legii.

Planurile urbanistice zonale şi planurile urbanistice de detaliu privind realizarea

unor obiective de interes public, precum şi pentru zone protejate se finanţează din bugetul

de stat ori din bugetele locale.

Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu se finanţează de persoanele juridice

sau fizice interesate, cu sprijinul, după caz, al autorităţilor administraţiei publice locale.

Finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu caracter

deosebit, pentru zone şi localităţi care necesită cercetări şi studii complexe, se face şi din

fonduri destinate cercetării, dezvoltării regionale şi altele, în condiţiile stabilite de

ministere şi de alţi factori implicaţi.

6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare

a teritoriului şi de urbanism

Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism

se fac de către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate.

70

Precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a

emitenţilor de avize pentru fiecare categorie de documentaţii se va stabili prin ordin al

ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.

Avizarea documentaţiilor de interes general - toate categoriile din domeniul

amenajării teritoriului, precum şi din domeniul urbanismului (cu excepţia Planului

urbanistic de detaliu) - se face fără perceperea unor taxe.

Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism

aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor

judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat

în Construcţii.

Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de

dezvoltare cu prevederile documentaţiilor aprobate.

71

Bibliografie

Alexandru I., Administraţia publică. Teorii. Realităţi. Perspective, Ed. Lumina

Lex, Ed. a III-a, Bucureşti, 2002

Apelul de la Hanovra, lansat de către primarii europeni (2000)

Carta oraşelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994

Comitetul Regiunilor, Regional and Local Government in the European Union.

Responsabilities and Resources, OPOCE, Luxembourg, 2001

Dincă D., “Componentele dezvoltării locale”, Revista “Economie şi administraţie

locală”, mai 2005

Dincă D., “Componentele dezvoltării locale II”, Revista “Economie şi

administraţie locală”, iunie 2005

Duţu Mircea, Dreptul urbanismului, Ed. Economică

Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed.

Tempus, Bucureşti 2003

Matei L., Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, Bucureşti,

2004

Matei L., C. Chabrot, D. Dincă, Colectivităţile teritoriale. Experienţa franceză.

Ed. Economică, Bucureşti 2000

Matei L., Dincă D. (coordonatori), Participarea cetăţenilor la procesul decizional

– manual de instruire, RTI, Bucureşti, 2002

Matei L., Management public, Ed. Economică, Bucureşti 2001

Parlagi A., Dicţionar de administraţie publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2004

Peter Hall, Oraşele în mişcare, Ed. All, Bucureşti 1999

Preda D., Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă, Ed. Economică,

Bucureşti, 2002

LEGEA nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a

teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi publicată în M.Of. nr.

408/24 iul. 2001

LEGEA nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

publicată în M.Of. nr. 373/10 iul. 2001

72

LEGEA nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi

unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată în M.Of. nr. 933/13 oct.

2004

73

Anexă

Definirea termenilor utilizaţi

1. Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare

a propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice

favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului,

hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiilor putere de

aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de

amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de

execuţie a obiectivelor de investiţii.

2. Avizare - procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii

tehnice din structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme

centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a

indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin

documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează

printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu.

3. Caracter director - însuşirea unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul

general de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin

coordonarea acţiunilor specifice. Caracterul director este specific documentaţiilor de

amenajare a teritoriului.

4. Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate de a impune

anumiţi parametri soluţiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific

documentaţiilor de urbanism.

5. Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de

exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune,

arendare etc.

6. Competenţa de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituţii publice şi

capacitatea tehnică de a emite avize/aprobări.

7. Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite

dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.

74

8. Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice

centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de

dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", şi care

beneficiază de spirijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi

naţionale şi internaţionale interesate.

9. Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese

scrise şi desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia

existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de

dezvoltare urbanistică a localităţilor pe o perioadă determinată.

10. Localitate - formă de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu

de viaţă umană, cu structuri şi mărimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul

activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării

administrativ-teritoriale, numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de

dotare social-culturală şi de echipare tehnico-edilitară. În funcţie de specificul şi de

ponderea activităţii economice dominante, de numărul de locuitori, caracterul fondului

construit, densitatea populaţiei şi a locuinţelor, de nivelul de dotare social-culturală şi de

echipare tehnică localităţile se împart în două mari grupe: localităţi urbane şi localităţi

rurale.

11. Localitate urbană - localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată

în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o

influenţă socioeconomică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare.

12. Localitate rurală (sat) - localitate în care:

a. majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură,

pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care prin politicile de

modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;

b. majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole,

silvice, piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea

declarării ei ca oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua

spre localităţile de tip urban.

75

13. Unităţi administrativ-teritoriale - potrivit legii unităţile administrativ-teritoriale

sunt comunele, oraşele şi judeţele. Unităţile administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele

şi comunele care cuprind una sau mai multe localităţi.

14. Oraş - unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură

localitate urbană, fie din mai multe localităţi, dintre care cel puţin una este localitate

urbană. Ca unitate administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi

geografic oraşul are două componente:

a. componenta teritorială - intravilanul, care reprezintă suprafaţa de teren

ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale,

de depozitare, de producţie, de circulaţie, de recreare, de comerţ etc.) şi extravilanul care

reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului;

b. componenta demografică socio-economică, care constă în grupurile de

populaţie şi activităţile economice, sociale şi politico-administrative ce se desfăşoară pe

teritoriul localităţii.

Dimensiunile, caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii, dezvoltarea sa fiind

strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. Oraşele care prezintă o însemnătate

deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au

condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii.

15. Comună - unitate administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală

reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în

funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice. Satele în

care îşi au sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă.

16. Teritoriu administrativ - suprafaţă delimitată prin lege pentru judeţe, municipii,

oraşe şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil, păşuni şi fâneţe, vii şi

livezi), suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de

infrastructură (căi de comunicaţie, altele decât cele aparţinând domeniului public al

statului, echipare energetică, lucrări de gospodărire a apelor), ape şi bălţi şi suprafaţa

aferentă intravilanului (construcţii şi amenajări), delimitată prin planurile urbanistice.

17. Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean,

zonă funcţională), ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu

76

de relaţii desfăşurate pe multiple planuri (politico-administrativ, social-cultural, economic

etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi localităţi rurale.

18. Ierarhizarea funcţională - clasificarea localităţilor pe ranguri în funcţie de

importanţa în reţea şi de rolul teritorial, a localităţilor urbane - asigurându-se un sistem de

servire a populaţiei eficient din punct de vedere economic şi rurale - şi social şi o

dezvoltare echilibrată a localităţilor în teritoriu.

19. Rang - expresie a importanţei actuale şi în perspectivă imediată a unei localităţi în

cadrul reţelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic, cultural etc., în

raport cu dimensiunile ariei de influenţă polarizate şi cu nivelul de decizie pe care îl

implică în alocarea de resurse. Această importanţă trebuie să îşi găsească corespondentul

şi în nivelul de modernizare.

20. Zonă metropolitană - zonă constituită prin asociere, pe bază de parteneriat

voluntar, între marile centre urbane (Capitala României şi municipiile de rangul I) şi

localităţile urbane şi rurale aflate în zona imediată, la distanţe de până la 30 km, între care

s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri.

21. Centură verde - zonă delimitată în jurul Capitalei României şi al municipiilor de

rangul I, în vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii

necontrolate a acestor municipii şi a asigurării spaţiilor suplimentare de agrement şi

recreare.

22. Zonă de dezvoltare - perimetru delimitat în cadrul teritoriului administrativ al

unui municipiu sau în cadrul unei zone metropolitane în care se propun unele facilităţi de

natură fiscală, în scopul favorizării dezvoltării economice prin atragerea de investiţii de

capital străin sau autohton.

23. Zonă de influenţă - teritoriul şi localităţile care înconjoară un centru urban şi care

sunt influenţate direct de evoluţia oraşului şi de relaţiile de intercondiţionare şi de

cooperare care se dezvoltă pe linia activităţilor economice, a aprovizionării cu produse

agroalimentare, a accesului la dotările sociale şi comerciale, a echipării cu elemente de

infrastructură şi cu amenajări pentru odihnă, recreere şi turism. Dimensiunile zonei de

influenţă sunt în relaţie directă cu mărimea şi cu funcţiunile centrului urban polarizator.

77

24. Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de

cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi de protecţie a

mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.

25. Parcelare - acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi

mai mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de

realizarea unor locuinţe individuale, de mică înălţime.

26. Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice şi

financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.

27. Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru

realizarea politicilor de dezvoltare.

28. Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului

natural şi construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător.

29. Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc

drepturile şi obligaţiile legate de deţinerea sau exploatarea terenurilor.

30. Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în

scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a frontierelor şi al

realizării unor programe, proiecte şi acţiuni de cooperare.

31. Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean,

zonă funcţională) ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu

de relaţii desfăşurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-

administrative etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.

32. Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de

cooperare economică, socială şi culturală, de amenjare a teritoriului şi protecţie a

mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.

33. Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se

constituie organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă

configuraţia lor spaţială.

34. Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi

utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile

publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continuă în

78

documentaţiile de urbanism aprobate (având drept consecinţă o limitare administrativă a

dreptului de proprietate).

35. Strategie de dezvoltare - direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe

termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.

36. Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei

localităţi ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcţional şi fizic.

37. Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare

administrativă a teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale

(municipiu, oraş, comună).

38. Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale

localităţilor ce compun unitatea administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul

urbanistic general aprobat şi în cadrul cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi

amenajări. De regulă intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localităţi

suburbane componente).

39. Teritoriu extravilan - suprafaţa cuprinsă între limita administrativ-teritorială a

unităţii de bază (municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.

40. Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane,

delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de

influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al intrastructurii

edilitare. De regulă limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita administrativă a

localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face parte.

41. Teritoriu periurban - suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin

studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul

economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de

agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.

42. Zonă defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel

puţin una dintre următoarele condiţii:

a. au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei

mobilizează mai mult de 50% din populaţia salariată;

b. sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri

colective în urma aplicării programelor de restructurare;

79

c. în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici apar

concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaţilor care au

domiciliul stabil în zona respectivă;

d. rata şomajului depăşeşte cu 25% rata şomajului la nivel naţional;

e. sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab

dezvoltată.

43. Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile

de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi

viitoare. Zona funcţională poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune

dominantă (zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţiilor verzi etc.).

Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone funcţionale.

44. Zonă de protecţie - suprafeţe în jurul sau în preajma unor surse de nocivitate, care

impun protecţia zonelor învecinate (staţii de epurare, platforme pentru depozitarea

controlată a deşeurilor, puţuri seci, cimitire, noxe industriale, circulaţie intensă etc.).

45. Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit

sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi

în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri

restrictive de protecţie a acestora prin distanţă, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie.

80