ISTORICUL CHIRURGIEI

Chirurgia este ramura medicinei care se ocupă cu bolile pentru a căror vindecare este necesar un act operator. Etimologic, provine din grecescul „kheirourgia” adică lucru efectuat cu mâna.

Originile chirurgiei se pierd în negura comunei primitive. Progresele în chirurgie de la Homer la Hipocrate sunt prea lente pentru a fi percepute. În timpul lui Hipocrate însă se utilizau: sonda din plumb sau cupru, bisturiul, cauterul, chiureta, trepanul, speculul vaginal. Se practica: trepanaţia craniană, cauterizarea hemoroizilor, amputaţiile. Nu se cunoştea ligatura arterială, ceea ce a împidicat realizarea unei amputaţii eficiente, de pildă în gangrenă.

Şcoala din Alexandria, cu trei secole înaintea erei noastre, constituie un moment de referinţă deoarece aprofundează anatomia prin disecţii. Viscerele şi sistemul nervos central încep să fie cunoscute, datorită studiilor făcute mai ales de Herofil şi Erasistrate.

Chirurgia greco-romană din secolul I al erei noastre face progrese evidente prin cărţile lui Celsus, în legătură cu: oprirea hemoragiilor, diversitatea tumorilor – evoluţia şi prognosticul lor, operaţia buzei de iepure, a calculilor vezicali.

Figura cea mai proeminentă în chirurgia bizantină este Pavel din Egina, „naşul cancerului”. Acesta a scris despre diferitele tumori canceroase, inclusiv schiroase, descrie fracturile de rotulă şi propune tehnici originale pentru operarea herniilor şi hidrocelului.

Cel mai mare chirurg din secolul al XIV-lea a fost Guy de Chaulaic a cărui „Chirurgia Magna” constituie un punct de referinţă în evoluţia chirurgiei.

În secolul al XV-lea chirurgia era practicată atât de bărbieri (numiţi „de robă scurtă”) cât şi dechirurgi („de robă lungă”) care erau pregătiţi temeinic în colegii speciale. Figura cea mai ilustră din chirurgia Renaşterii este Ambroise Pare (Franţa) care redescoperă ligatura vasculară şi creiază un pansament digestiv cicatrizant eficient.

În sec. XX, chirurgia a beneficiat de roadele descoperirilor din alte domenii: locul bisturiului a fost luat de laser, al cauterului de electrocauter, instrumentarul şi mijloacele de investigaţie s-au diversificat şi completat (endoscop, laparoscop, CT, RMN, ş.a.).

Cam tot ceea ce se întâmpla în lume în mica şi marea chirurgie se petrecea şi pe teritoriu României. Abia în 1842, la Colţea în Bucureşti s-a deschis prima şcoală de chirurgie, înfiinţată şi condusă de Nicolae Kretzulescu – doctor în medicină de la Paris. Sosirea lui Carol Davila în Ţara Românească, în 1853, reprezintă punctul de plecare a unui şir de reforme care nu vor mai fi abandonate. Dintre chirurgii de seamă ai sec.XIX amintim: Constantin Dimitrescu, Grigore Romniceanu, Victor Babeş, George Assaky, Nicolae Kalinderu, Thoma Ionescu, Victor Gomoiu. La începutul sec XX se disting: Dimitrie Gerota, Ernest Juvara, Amza Jianu, Th. Burghele, N Hortolomei ş.a.

În perioada interbelică se desprind din chirurgia generală trei ramuri care devin de sine stătătoare: chirurgia infantilă, ortopedia, neurochirurgia. Urologia, O.R.L. şi Oftalmologia deveniseră specialităţi chirurgicale distincte, încă înaintea primului război mondial.

Organizarea şi funcţionarea serviciului de chirurgie

Departamentul de Sănătate Publică este reprezentantul Ministerului Sănătăţii în fiecare judeţ. El are în subjurisdicţie de obicei un spital judeţean şi unul sau mai multe spitale municipale. Acestea, la rândul lor conduc activitatea din secţiile cu paturi, precum şi din policlinicile arondate, din cabinetele individuale ale medicilor de familie, de şcoală şi de întreprindere.

La nivelul spitalului se asigură o asistenţă medicală completă de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare a bolnavilor.

Activitatea chirurgicală se desfăşoară în cadrul unei clinici sau secţii de chirurgie din spital, precum şi la nivelul cabinetelor de specialitate din policlinici.

Serviciul de chirurgie

Activităţile chirurgicale din spital se desfăşoară în trei mari compartimente:

în secţia cu paturi (staţionar);

în blocul operator – cu activităţi chirurgicale;

la camera de gardă, unde se primesc pacienţii, se triază şi se asigură primul ajutor.

Camera de gardă trebuie să asigure o preluare rapidă, un examen complet al pacientului de către medicul de gardă, la nevoie se acordă şi primul ajutor, dezbrăcarea, îmbrăcarea şi transportul în secţia de chirurgie.

Staţionarul trebuie să asigure condiţii de cazare, tratament şi alimentaţie. Bolnavul este cazat în salon cu respecatarea unui anumit regim igienico-sanitar: volum minim de 10-12m de aer pentru fiecare pacient, temperatura de 20-250C, pardoseala trebuie să permită efectuarea curăţeniei uşor de mai multe ori pe zi, cu recomandarea ca fiecare salon să beneficieze de tualetă proprie. Secţia cu paturi trebuie să fie împărţită într-un compartiment septic destinat bolnavilor cu afecţiuni chirurgicale septice şi un compartiment aseptic pentru restul pacienţilor, pentru a se evita declanşarea unor infecţii spitaliceşti.

Blocul operator se compune din săli de operaţie care trebuie să fie cât mai aproape de secţia de chirurgie. Aici există anumite circuite în care are acces doar personalul blocului operator şi pacienţii care necesită intervenţia chirurgicală. Intrarea în blocul operator se face numai după ce a fost schimbată ţinuta de spital în costumul de filtru, în camera de filtru (alăturată sălii de operaţie). Aici mai există:

o anticameră pentru staţionarea bolnavilor înainte de intervenţia chirurgicală şi pentru administrarea preanesteziei;

un spălător şi sterilizator pentru intervenţia chirurgicală;

grupuri sanitare pentru pacienţi;

cameră de trezire, unde bolnavul este supraveghiat de anestezist până la stabilizarea funcţiilor vitale.

În apropierea blocului operator se află secţia de reanimare şi terapie intensivă, precum şi serviciul de transfuzie.

Secţia ATI este situată în vecinătatea blocului operator şi aici există săli de operaţie septice şi aseptice.

Activitatea personalului medical din serviciul de chirurgie

Activitatea personalului medical dintr-un serviciu de chirurgie este deosebit de complexă, reclamă o conştiinciozitate perfectă, un înalt grad de responsabilitate şi cunoştinţe temeinice de specialitate.

Atribuţiile asistentei medicale în staţionar:

participă la efectuarea vizitei;

respectă indicaţiile medicale cu privire la tratamentul prescris de medici;

verifică regimul alimentar şi igiena bolnavului;

administrează personal tratamentul;

supraveghiază şi notează permanent starea pacientului în foaia de observaţie (temperatura, tensiunea arterială, pulsul, drenajul pe tuburile de dren, aspiratul gastric pe sondă, diureza);

programează şi însoţeşte pacientul la explorările paraclinice;

prelevează produsele biologice pentru analizele curente indicate de medic;

pregăteşte bolnavul pentru intervenţia chirurgicală (bărbierit, spălat etc.);

răspunde de ordinea şi curăţenia în saloane;

asigură buna utilizare a instrumentarului avut în grijă.

Atribuţiile asistentei medicale în blocul operator:

- primeşte bolnavul în sala de operaţie:

- pregăteşte instrumentarul pentru intervenţia chirurgicală;

- după intervenţia chirurgicală pregăteşte instrumentarul pentru sterilizare;

- asigură şi răspunde de curăţenia sălii de operaţie;

- răspunde de bunurile din gestiune.

Atribuţiile asistentei medicale în camera de gardă:

- realizează primul examen al pacientului şi anunţă medicul de gardă;

- acordă primul ajutor la nevoie, notează pacientul în registru şi întocmeşte documentele necesare internării;

- răspunde de corecta funcţionare a aparaturii şi de buna păstrare a instrumenta-rului;

- pregăteşte instrumentarul pentru sterilizare;

- asigură materialele necesare intervenţiei medicale.