CURS 3 CARACTERISTICILE POLUĂRII APELOR ÎN MEDIUL RURAL. CALITATEA APELOR DE SUPRAFAŢĂ.

3.1 Caracteristicile poluării apelor în mediul rural

Poluarea apelor este un fenomen complex de modificare a proprietăţilor şi caracteristicilor naturale ale apei curate, prin introducerea unor substanţe sau forme de energie.

Poluarea şi poluanţii apelor pot fi clasificaţi [1] după anumite criterii şi anume:

Poluarea apelor se poate clasifica după natura sa în:

- poluare fizică care rezultă din evacuarea în ape a unor particule solide, insolubile şi inerte din punct de vedere chimic şi biologic, care sunt antrenabile de către ape, a căldurii reziduale, şi respectiv a unor deşeuri radioactive; particulele care poluează fizic apele sunt în special materiale pământoase care provin din eroziunea solulurilor, din exploatarea carierelor de materiale care se extrag din pământ, din defrişarea pădurilor, etc.; poluarea termică a apelor se face cu apă de răcire provenită de la instalaţii industriale (în special de la centrale termo sau nucleare de producere a energiei electrice şi termice) iar poluarea radioactivă apare în urma ajungerii în ape a unor materiale radioactive provenite din evacuarea necontrolată a unor deşeuri industriale sau de alte provenienţe sau în urma unor accidente nucleare.

- poluare chimică care constă din ajungerea în ape a unei multitudini de substanţe chimice provenite din diferite activităţi umane sau fenomene naturale, dintre care cele mai “reprezentative” sunt următoarele: săruri ale unor metale (cupru, plumb, zinc, mercur, cadmiu, etc.), fluoruri, acizi, baze, hidrocarburi, substanţe de provenienţă farmaceutică, etc. provenite din activităţi industriale sau avarii, nutrienţi (mai ales nitraţi şi fosfaţi) şi pesticide provenite din activităţi agricole şi zootehnice, detergenţi proveniţi din activităţi menajere şi economice, şi altele;

- poluare biologică care constă în evacuarea în ape a unor reziduuri de natură preponderent organică, fermentabile şi putrescibile care reprezintă importante focare de infecţie din cauza microorganismelor şi viruşilor care se dezvoltă în acestea; aceste reziduuri provin mai ales din activităţi industriale specifice industriei alimentare, industriei celulozei şi hârtiei, prelucrării primare a produselor agricole, activităţii complexelor zootehnice, etc.

Poluanţii apelor pot fi clasificaţi după provenienţă, în:

- dejecţii umane şi animale;- dejecţii şi reziduuri industriale, provenite mai ales din industriile alimentară, chimică,

metalurgică, etc.;- reziduuri vegetale, provenite în urma activităţilor agricole sau silvice;- sedimente rezultate din eroziunea solurilor şi hidrosoli reziduali de diferite provenienţe;- substanţe fertilizante şi pesticide provenite din activităţi agricole;- diferite reziduuri rezultate în urma unor activităţi menajere sau sociale;- căldură reziduală rezultată din necesităţile aglomerărilor urbane sau ale unor activităţi

industriale;- materiale radioactive provenite din deşeuri radioacive sau căderi radioactive.

Sursele de poluare a apei sunt toate categoriile de consumatori ai apelor de alimentare (consumatori menajeri şi sociali, consumatori industriali, consumatori agrozootehnici, etc.), căderile diferitelor categorii de poluanţi din atmosferă, acţiunea unor şuvoaie formate în urma precipitaţiilor sau topirii zăpezilor care udă diferite terenuri şi se varsă în apele de suprafaţă transportând în acestea materiale pământoase şi diferite materiale poluante depozitate pe acestea sau acţiunea apelor din precipitaţii sau irigaţii care udă terenurile care se infiltrează în soluri şi care transportă în apele freatice diferite materiale poluante aflate la suprafaţa sau în interiorul solurilor.

Sursele de poluare a apelor se pot clasifica de asemenea după anumite criterii şi anume:

După localizarea lor, sursele de poluare a apelor pot fi:

- surse de poluare organizate (se mai numesc şi discrete) care au o localizare bine precizată (din această cauză se mai numesc şi punctiforme) şi din care rezultă două mari categorii de apă uzată, şi anume: apă uzată menajeră şi urbană şi apă uzată industrială şi agro-zootehnică; aceste tipuri de apă uzată se evacuează, în mod normal, controlat prin intermediul sistemelor de canalizare şi care înainte de deversarea în receptori sunt tratate (epurate) în scopul aducerii acestora la un grad de purificare la care să afecteze calitatea receptorilor.

- surse de poluare difuze, care nu au o localizare bine precizată şi care sunt situate pe suprafeţe de teren întinse, care afectează apele de suprafaţă sau apele freatice prin transportul de poluanţi de pe sau din aceste terenuri în special de către apele din precipitaţii sau uneori de irigaţie, prin şuvoaie sau infiltrare (percolare); din cauza caracterului lor difuz şi imprevizibil aceste surse pe poluare nu pot fi controlate, ci doar neutralizate prin impunerea unor măsuri care să diminuze sau chiar să elimine efectele acestora.

După perioada de activitate, sursele de poluare a apelor pot fi:

- surse de poluare continue, sau cu caracter permanent, care au activitate continuă de producere a apelor uzate (cum ar fi de exemplu sistemele de canalizare ale aglomerărilor urbane sau canalizările unităţilor ecomonice cu activitate permanentă);

- surse de poluare discontinue, sau cu caracter sezonier, care au activitate limitată în timp sau uneori întâmplătoare de producere a apelor uzate (cum ar fi de exemplu canalizările unor şantiere, colonii, tabere sau unele amenajări pentru dirijarea apelor de precipitaţii).

Caracteristicile specifice ale poluării apelor în spaţiului rural sunt următoarele:

- poluarea din apele uzate menajere şi sociale produse în mediul rural, este în cea mai mare măsură similară apelor uzate menajere urbane, evacuarea, transportul şi tratarea acestor trebuie să fie făcută prin sisteme centralizate de canalizare dotate în general cu staţii de epurare mecano-biologice;

- pe teritoriul localităţilor rurale îşi desfăşoară activitatea crescătorii de animale, unităţi de procesare primară a produselor agricole, unităţi de industrie alimentară de procesare a cărnii, laptelui, a sfeclei de zahăr, a inului şi cânepii, a celulozei, etc., din activitatea cărora rezultă diferite ape uzate puternic poluate, având preponderent încărcare organică, şi care înainte de evacuarea în sistemele de canalizare al localităţilor sau, după caz direct în receptori de suprafaţă este nevoie să fie tratate în instalaţii de epurare locale (staţii de preepurare);

- pe terenurile aferente localităţilor rurale, practicarea agriculturii intensive poate conduce la poluarea apelor de suprafaţă şi subterane (freatice) şi solului prin utilizarea excesivă a îngraşămintelor, a pesticidelor, a apei de irigaţie necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ, în special pe terenurile arabile excesiv afânate prin diferite lucrări; astfel o serie de agenţi poluanţi specifici activităţilor din mediul rural, respectiv substanţe toxice şi/sau nocive, ajung atât pe sol, în sol, cât şi în apele de suprafaţă şi subterane şi se pot acumula în cantităţi care depăşesc limitele maxim admisibile; astfel de agenţi poluanţi pot fi consideraţi: compuşi ai azotului şi fosforului (nitraţi şi fosfaţi) rezultaţi din tratamentele de fertilizare a culturilor agricole, substanţe organoclorurate din clasa HCH şi DDT şi triazine provenite din tratamentele cu pesticide, reziduurile zootehnice, nămolurile orăşeneşti (de canalizare şi menajere), nămolurile provenite de la unităţi industriale de procesare a sfeclei de zahăr, a inului şi cânepii, a celulozei etc., reziduuri industriale care pot conţine metale grele peste limitele maxim admisibile, diferiţi agenţi patogeni, etc.

Dacă în cazul apelor uzate provenite din surse organizate de poluare (ape uzate menajere şi sociale, ape uzate industriale, ape uzate agro-zootehnice), pentru depoluarea acestora trebuie luate măsuri de eficientizare a funcţionării sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare, în cazul apelor uzate provenite din surse difuze de poluare, trebuie aplicate seturi de măsuri specifice fiecărui tip de poluant, menite să reducă sau să elimine acţiunea acestora.

Dintre aceşti agenţi poluanţi, o pondere majoră în poluarea apelor de suprafaţă şi subterane (freatice) o au compuşii chimici proveniţi din tratamentele de fertilizare cu îngrăşăminte şi a tratamentelor fitosanitare aplicate culturilor agricole.

Îngrăşămintele [2] sunt amestecuri de substanţe simple şi/sau compuse, de natură organică sau minerală, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în sol, la suprafaţă sau foliar, în scopul sporirii fertilităţii solului şi a producţiei vegetale. Din punct de vedere al originii, îngrăşămintele sunt chimice (cu azot, fosfor, potasiu, microelemente etc.), produse industriale anorganice (minerale) şi organice (ex. ureea şi derivaţii ei), organice naturale (care provin din sectorul zootehnic), organice vegetale (care provin de la plante verzi: lupin, măzăriche, latir, sulfină etc.; şi plante uscate), bacteriene (nitragin, azotobacterin, fosfobacterin etc.).

Dacă îngrăşămintele nu sunt folosite corespunzător, ţinând cont de însuşirile solului, gradul lui de aprovizionare cu elemente nutritive, necesarul de nutrienţi al plantelor şi recoltele prognozate pot deveni surse importante de poluare a mediului şi în special a celui acvatic. Este considerată ca o bună practică agricolă adaptarea fertilizării şi a momentului efectuării acesteia la tipul culturii agricole şi la însuşirile solului.

Evaluarea necesarului de nutrienţi se face în funcţie de oferta de nutrienţi a solului, de condiţiile climatice locale precum şi de cantitatea şi calitatea producţiei prognozate. Deoarece majoritatea fermierilor nu dispune de suficiente informaţii tehnice, aceştia sunt sfătuiţi să apeleze la organisme tehnice de specialitate ale MAAP (Oficiile Judeţene de Pedologie şi Agrochimie, care formulează recomandări de fertilizare pe baza unor analize de probe reprezentative de sol şi material vegetal, în corelaţie cu habitatul şi necesităţile nutritive ale culturii, ţinând, de asemenea, cont de însuşirile fizice şi chimice ale îngrăşămintelor, de comportamentul lor în sol, de condiţiile climatice şi de alţi factori). Este necesar să se întocmească un plan de fertilizare la nivelul fiecărei exploataţii agricole mai mari de 10 ha, care trebuie să ia în primul rând în considerare folosirea tuturor produselor şi subproduselor cu valoare fertilizantă de natură organică existente în fermă cum sunt: gunoiul de grajd, tulbureala, nămolul de porcine, subprodusele vegetale etc., şi apoi, în completare, fertilizanţi procuraţi din exterior, respectiv îngrăşăminte chimice, îngrăşăminte organice sau îngrăşăminte organominerale.

Datorită specificităţii comportamentului azotului în sol, care formează compuşi deosebit de solubili, care sunt foarte uşor transportaţi de apă, se impune ca fertilizarea cu acest nutrient şi, de asemenea, tehnicile de cultură care influenţează dinamica acestuia în sol să fie conduse într-o manieră care să limiteze la maximum pierderile cu apă, diminuând astfel riscul de contaminare cu nitraţi şi nitriţi a apelor freatice şi a apelor de suprafaţă.

Principalul efect negativ produs de nitraţii şi nitriţii (şi de alţi compuşi din categoria nutrienţilor, cum ar fi fosfaţii de exemplu) ajunşi pe diferite căi în corpurile de apă este producerea şi intensificarea procesului de eutrofizare, care este un proces de proliferare excesivă a algelor (înfloriri algare) din cauza excesului de nutrienţi din apă, proces care generează o creştere accentuată a consumului de oxigen din corpul respectiv de apă şi care produce declinul biodiversităţii prin schimbarea raporturilor cantitative dintre speciile acvatice animale sau vegetale, producând distrugerea parţială sau chiar totală a florei şi faunei acvatice specifice prin eliminarea oxigenului şi formarea unor compuşi chimici nocivi.

De asemenea, nitraţii şi nitriţii pot afecta sănătatea umană, în special dacă sunt consumate apă şi anumite legume care conţin o cantitate de nitraţi peste limitele admise (spre exemplu, spanacul este una dintre legumele în care se pot găsi cele mai mari concentraţii de nitraţi şi nitriţi). Principalul efect al ingerării unor cantităţi mari de astfel de substanţe este scăderea cantităţii de oxigen transportată de globulele roşii din sânge. Oxigenarea insuficientă a ţesuturilor determină, în special la copii, cianoză, asfixie şi chiar moarte, afecţiunea fiind numită methemoglobinemie (boala "copilului albastru"). Alte efecte ale nitriţilor pot fi: inhibarea captării iodului de către tiroidă şi formarea unor substanţe cu potenţial cancerigen.

În continuare se prezintă recomandări privind epocile şi tehnicile de fertilizare cu azot corespunzătoare unor grupe relativ mari de culturi, după cum urmează:

- la culturi semănate toamna, datorită cantităţilor mai mari de azot mineral provenit din mineralizarea materiei organice existente toamna în sol şi a precipitaţiilor mai abundente din sezonul toamnă - iarnă, există un risc crescut de contaminare a apelor cu N nitric prin levigare şi scurgeri de suprafaţă; de aceste rezerve din sol trebuie să se ţină cont la fertilizarea culturilor de toamnă, dozele aplicate fiind la nivelul de 1/4 din doza anuală de azot, stabilită pe principiile menţionate anterior; se recomandă aplicarea azotului numai sub formă amoniacală sau amidică; procedându-se în acest fel, culturile vor consuma în primele faze de vegetaţie azotul rezidual din sol, contribuind astfel la reducerea cantităţilor de nitraţi antrenaţi în apele de suprafaţă şi în cele subterane; restul cantităţii de azot se aplică în primăvară (eventual corectată cu valoarea Nmin); pe soluri cu textură grosieră se recomandă fracţionarea acestei cantităţi;

- la culturile de primăvară-vară, fertilizarea de bază se recomandă a fi făcută cu 1/4 până la 1/3 din doză pentru a preveni pierderile prin levigare, mai ales când sunt prognozate precipitaţii mai abundente; restul cantităţii urmează să fie aplicat în perioada de consum maxim al plantelor, o dată cu lucrările de întreţinere a culturilor;

- culturile perene viti-pomicole nu se recomandă fertilizarea cu azot în perioda de repaus vegetativ, existând riscul unor pierderi mai mari sau mai mici cu apa de precipitaţii şi de suprafaţă prin scurgeri, în majoritatea lor plantaţiile fiind situate pe terenuri cu pante mai mari sau mai mici; fertilizarea se practică în timpul vegetaţiei active, în perioada de consum maxim al azotului;

Este necesară o serie de precauţii atunci când se efectuează fertilizarea cu îngrăşăminte chimice:

- evitarea fertilizării cu azot toamna;- fertilizarea cu azot primăvara să fie precedată obligatoriu de analize privind rezerva de

nitraţi din sol pentru a se administra cantitatea strict necesară pentru completarea conţinutului de azot specific tipului de cultură practicat;

- adoptarea unei maxime prudenţe atunci când terenul agricol prezintă fenomenul de scurgere de suprafaţă; riscul este maxim când terenul este saturat de apă sau îngheţat;

- adoptarea unor măsuri maxime de siguranţă în cazul stocării, manipulării şi administrării îngrăşămintelor chimice lichide; astfel, rezervoarele de stocare trebuie să fie realizate din materiale rezistente la coroziune şi să aibă volume corespunzătoare, iar la administrarea în câmp se vor utiliza pulverizatoare speciale, ce împiedică dispersia în vânt, atunci când se lucrează în apropierea unor mase de apă;

- evitarea efectuării fertilizării pe soluri lucrate în profunzime (scarificate, arate în profunzime sau alte arături adânci), pentru a împiedica penetrarea nitraţilor spre apele subterane;

- pe terenurile în pantă, la culturile pomicole sau viticole, unde sunt frecvente cazurile de eroziune a solului şi pericolele de pierdere a nutrienţilor prin scurgeri de suprafaţă, este necesar să se asigure toate condiţiile unei administrări corecte a îngrăşămintelor;

- în cadrul culturilor în sere este obligatoriu să fie evitat ca apele provenite din irigaţii, care conţin printre alte substanţe şi fertilizanţi, să fie evacuate în afară. Această cerinţă se realizează prin recircularea întregii cantităţi de apă rezultată din colectarea drenajului condensului şi a apei de irigaţii;

- se vor utiliza îngrăşăminte uscate şi cu granulaţia optimă;- evitarea administrării atunci când umiditatea aerului este ridicată: pe timp de ceaţă,

burniţă sau ploaie.

La administrare îngrăşămintele organice trebuie să se aibă în vedere următoarele:

- gunoiul de grajd se administrează de regulă toamna, la lucrarea de bază a solului (prin arătură cu întoarcerea brazdei), în condiţii meteorologice favorabile, în special pe timp noros şi cu vânt slab; pe măsură ce gunoiul se împrăştie, terenul este arat cu plugul, care amestecă şi încorporează bine gunoiul; încorporarea se face mai adânc, până la 30 cm, pe terenurile uşoare

(nisipoase) şi în zonele secetoase şi mai puţin adânci, până la 18-25 cm pe terenurile grele, reci şi în regiuni umede; în zonele mai umede se poate administra şi primăvara; descărcarea sau depozitarea gunoiului în apropierea surselor de apă, golirea sau spălarea buncărelor şi utilajelor de administrare a îngrăşămintelor de orice fel în apele de suprafaţă sau în apropierea lor sunt interzise, conducând la poluarea mediului şi se sancţionează potrivit legii;

- îngrăşămintele verzi se pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficienţă sporită pe solurile podzolice şi nisipoase; adâncimea de încorporare este între 18-25 cm, în funcţie de sol, umiditate, volum al masei vegetale, etc.; pe solurile grele argiloase, ca şi pe nisipurile din zonele secetoase se recomandă ca încorporarea să se facă cu cel puţin 30-45 de zile înaintea semănatului de toamnă; în schimb, în zonele cu ploi suficiente, încorporarea este bine să fie făcută numai cu 2-3 săptămâni înaintea semănatului de toamnă; pentru semănăturile de primăvară, acest tip de îngrăşământ este deosebit de indicat, cu condiţia ca îngroparea acestuia să fie făcută toamna cât mai târziu;

- în timpul administrării îngrăşămintelor organice naturale lichide şi păstoase se vor adopta bunele practici, în scopul evitării trecerii acestora în masele de apă, şi anume: să se aibă în vedere condiţiile meteorologice şi starea solului; astfel se va evita împrăştierea pe timp cu vânt, cu soare puternic, în timpul ploilor, iar iarna în timpul ninsorilor sau pe solul îngheţat sau acoperit cu zăpadă şi să se evite orice descărcare accidentală sau intenţionată a acestor lichide, din rezervorul sau cisterna utilajului de administrare, în apropierea oricărei surse de apă sau direct în acestea; este necesar ca rezervorul sau cisterna să fie protejate sau construite din materiale anticorozive, verificate şi garantate pentru o perioadă de minimum 3 ani; atât la transportul, cât şi la administrarea acestor îngrăşăminte, pierderile tehnologice sau prin neetanşeităţi trebuie reduse în totalitate; utilajele folosite la administrare trebuie să asigure reglarea precisă a normelor în intervalul 5-100 m3/ha, cu precizia de reglare a normei de 5 m3/ha în intervalul normei de 5-20 m3/ha şi 10 m3/ha în intervalul normelor de 20-100 m3/ha; uniformitatea de administrare la suprafaţa solului, pe lăţimea de lucru, trebuie să fie de peste 75%; abaterea normei pe parcursul descărcării complete a unui rezervor plin trebuie să fie sub 15%; îngrăşămintele trebuie să fie amestecate continuu în rezervor, în vederea omogenizării, atât în timpul transportului, cât şi înaintea şi în timpul administrării; nu sunt permise zone neacoperite între trecerile alăturate sau pe zonele de întoarcere şi nici zone de suprapunere, care pot fi astfel încărcate cu nitraţi; în nici un caz nu se vor efectua reparaţii sau alte operaţii, în afara celor tehnologice, dacã utilajul este încărcat parţial sau total; din construcţie, aceste utilaje trebuie să permită curăţarea rezervorului şi a echipamentelor simplu şi rapid, fără să permită poluarea mediului; în vederea evitării tasării solului, utilajele respective trebuie să fie dotate cu anvelope cu balonaj mare, care vor asigura o presiune pe sol de cel mult 2,2 kgf/cm 2, atunci când sunt încărcate la capacitatea maximă.

Se va evita administrarea oricărui tip de îngrăşământ, pe timp de ploaie, ninsoare şi soare putemic şi pe terenurile cu exces de apă sau acoperite cu zăpadă. În plus faţă de cele arătate mai sus, nu se recomandă să fie aplicate îngrăşăminte dacă:

- solul este puternic îngheţat;- solul este crăpat (fisurat) în adâncime, sau săpat în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură;- câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni.

Măsuri speciale la aplicarea îngrăşămintelor se impun pe terenurile din vecinătatea cursurilor de apă, lacurilor, captărilor de apă potabilă, care sunt expuse riscului de poluare cu nitraţi (şi în unele situaţii cu fosfaţi) transportaţi cu apele de drenaj şi scurgerile de suprafaţă, cum ar fi următoarele:

- se impune păstrarea de fâşii de protecţie faţă de aceste ape, late de minimum 5 - 6 m în cazul cursurilor de apă, cu excepţia aplicării dejecţiilor lichide, la care banda de protecţie trebuie să fie lată de cel puţin 30 m pentru cursuri de apă şi de 100 m pentru captări de apă potabilă;

- în zonele de protecţie nu se aplică şi nu se vehiculează îngrăşăminte;- pe soluri periodic saturate cu apă sau inundate, trebuie ales momentul de aplicare a

îngăşămintelor atunci când solul are o umiditate corespunzătoare, evitându-se astfel pierderile de azot nitric cu apele de percolare şi cu scurgerile, precum şi pierderile prin denitrificare sub formă de azot elementar sau oxizi de azot;

- pe cât posibil, trebuie evitată aplicarea îngrăşămintelor cu azot pe soluri în pantă, îngheţate sau acoperite cu zăpadă, deoarece există riscul de spălare a nitraţilor la încălzirea vremii.

De asemenea măsuri speciale se iau şi la manipularea şi depozitarea îngrăşămintelor chimice, precum şi la depozitarea şi managementul dejecţiilor lichide, gunoiului de grajd şi efluenţilor din unităţile agro-zootehnice.

Normele generale [3] de manipulare şi depozitare a îngrăşămintelor chimice sunt următoarele (producătorii agricoli au posibilitatea să cumpere îngrăşămintele necesare fertilizării culturilor în orice anotimp al anului, după necesităţi, prin urmare, nu ar fi necesar ca acestea să fie păstrate în fermă; însă, deoarece în economia de piaţă, preţurile sunt în continuă modificare şi sunt diferenţiate în funcţie de sezonul de aplicare, fermierii şi companiile de distribuire a îngrăşămintelor pot fi în câştig dacă se achiziţionează cantităţi mai mari de îngrăşăminte în avans; în acest caz, îngrăşămintele trebuie depozitate şi păstrate pentru mai mult timp în depozite special amenajate):

- păstrarea îngrăşămintelor chimice se face în depozite uscate, bine aerisite, la temperaturi scăzute, aşezate pe pardoseala impermeabilă (de asfalt);

- depozitele de păstrare trebuie să fie construite din materiale neinflamabile durabile, de preferinţă cărămidă, acoperite cu ţiglă, situate la o distanţă de 30-40 m faţă de alte clădiri şi departe de orice surse de apă;

- grosimea stratului de îngrăşământ va fi de cel mult 2 m; sacii se vor depozita culcaţi, pentru a evita spargerea lor; în nici un caz nu se va proceda la depozitarea, chiar temporară, sub cerul liber sau şoproane, existând pericolul cert de poluare a apei şi solului;

- îngrăşămintele minerale trebuie livrate şi păstrate numai în ambalajele originale, confecţionate din materiale impermeabile şi durabile, prevăzute cu inscripţionări sau etichete rezistente la deteriorare, care să indice clar tipul de îngrăşământ, compoziţia chimică, gradul de solubilitate, data fabricaţiei, termenul de garanţie, alte recomandări specifice privind transportul, depozitarea şi manipularea;

- azotatul de amoniu, care prezintă riscul de aprindere la temperaturi ridicate, în special în perioadele calde, trebuie păstrat separat de celelalte îngrăşăminte;

- având în vedere că în perioadele reci şi umede, umiditatea relativă critică a aerului este peste 90%, majoritatea îngrăşămintelor pot absorbi apa din atmosferă, modificându-şi starea fizică şi chiar în unele cazuri compoziţia;

- cerinţa cea mai importantă la păstrarea îngrăşămintelor este protejarea lor faţă de umiditate şi faţă de scurgeri în mediul înconjurător;

-îngrăşămintele chimice care urmează a fi administrate nu trebuie să fie tasate sau aglomerate şi nu trebuie să depăşească umiditatea maxim prescrisă; dacă în timpul păstrării îngrăşămintele s-au tasat sau aglomerat, se va proceda la marunţirea şi apoi la cernerea lor, înainte de aplicare;

- în cazul îngrăşămintelor lichide, rezervoarele pentru captarea eventualelor scurgeri trebuie făcute lângă depozit şi cimentate pentru a evita poluarea apei freatice şi apei potabile din puţuri şi fântâni; când rezervoarele sunt pline, soluţia trebuie pompată în cisterne şi administrată pe terenurile care au nevoie să fie fertilizate;

- nu este permis ca spălarea maşinilor de administrat îngrăşăminte să se facă în râuri, lacuri sau în apropierea puţurilor sau fântânilor cu apă potabilă;

-trebuie să se evite stocarea intermediară a îngrăşămintelor în câmp deschis, fără protecţie, fiind posibile procese grave de poluare;

- este necesară adoptarea unor măsuri de siguranţă maximă în cazul stocării, manipulării şi administrării îngrăşămintelor chimice lichide; astfel, rezervoarele de stocare trebuie să fie realizate din materiale rezistente la coroziune şi să aibă capacitate corespunzătoare, iar la administrarea în câmp se vor utiliza dispozitive speciale, ce împiedică dispersia la vânt, atunci când se lucreaza în apropierea unor surse de apă.

Normele de manipulare şi depozitare a dejecţiilor lichide din unităţile agro-zootehnice sunt următoarele:

- depozitarea dejecţiilor lichide şi a nămolului de la staţiile de epurare ale unităţilor agro-zootehnice este o problemă foarte importantă deoarece depozitarea necorespunzătoare a acestor reziduuri, adesea întâlnită în ţara noastră, atât în exploataţiile individuale (în marea majoritate constituite în curtea casei sau lângă), cât şi în fermele de producţie, produce poluarea apelor freatice care poate deveni o cauză majoră a degradării mediului înconjurător;

- capacitatea de stocare necesară pentru dejecţiile produse de la fermele zootehnice, în diferite circumstanţe luate în calcul, se va stabili încă din faza de proiectare a noii ferme, sau de modernizare a celor vechi, ţinând cont de numărul animalelor şi de modul de transport al dejecţiilor către tancurile, bazinele şi platformele de stocare;

- trebuie evitată diluţia dejecţiilor, acolo unde este posibil, deoarece aceasta determină o valoare fertilizantă imprevizibilă şi nevoia unor capacităţi de stocare mai mari; totuşi, în cazul în care se stochează şi efluenţii pluviali încărcaţi cu dejecţii (cazul celor colectaţi din rigolele şi şanţurile din jurul platformelor exterioare de odihnă şi furajare a animalelor şi a platformelor de depozitare a gunoiului de grajd), este necesară o capacitate de stocare mai mare;

- stocarea efluenţilor de la platformele silozurilor este recomandat să se facă împreună cu dejecţiile lichide, caz în care se va lua în calcul şi volumul efluenţilor de siloz la proiectarea capacităţilor de stocare;

- depozitarea dejecţiilor lichide trebuie să se facă în rezervoare etanşe, construite din materiale corespunzătoare, impermeabile şi rezistente la coroziune, în caz contrar se pot produce fenomene de poluare;

- în vederea realizării instalaţiilor şi spaţiilor de depozitare este necesar să se respecte următoarele condiţii: amplasamentul şi zona în care se construieşte se aleg în funcţie de reţeaua hidrografică din vecinătate şi de prezenţa pădurilor; spaţiile de depozitare să fie situate în apropierea terenurilor agricole; capacitatea pentru depozitare să fie proiectată în funcţie de numărul existent de animale; asigurarea unei etanşeităţi perfecte a spaţiilor pentru depozitare, a instalaţiilor, a reţelelor de pompare şi mijloacelor de transport; materialele utilizate la construcţie să fie corespunzătoare, iar instalaţiile să fie fiabile şi de calitate;

- o mare atenţie trebuie acordată nămolurilor care provin de la staţiile de epurare a fermelor de creştere a animalelor şi păsărilor, care în anumite condiţii pot fi surse de nutrienţi, dar în acelaşi timp pot conţine metale grele sau alţi componenţi toxici, peste limitele maxim admisibile;

- amplasarea depozitelor de dejecţii nu trebuie stabilită în apropierea unor ape de suprafaţă sau pe terenuri cu regim freatic de mică adâncime;

- se va evita alegerea amplasamentului în apropierea pădurilor, deoarece amoniacul degajat în atmosferă este deosebit de toxic pentru arbori, în special pentru speciile răşinoase. Riscul degradării şi chiar al distrugerii pădurilor este accentuat de depunerile acide prin ploi, care sunt, de regulă, prezente tocmai în zonele unde există o concentrare mare a activităţilor de creştere a păsărilor şi animalelor în sistem intensiv;

- depunerile acide prin precipitaţii, afectează negativ şi apele de suprafaţă, cu efecte drastice asupra faunei şi florei acvatice. În plus, în cazul apelor subterane, creşterea acidităţii acestora provoaca mobilizarea aluminiului şi a unor metale grele, care depreciază caracteristicile de potabilitate ale apelor respective;

Normele de manipulare şi depozitare a gunoiului de grajd din unităţile agro-zootehnice sunt următoarele:

- în utilizarea în agricultură a gunoiului de grajd, depozitarea este una dintre cele mai importante faze pentru îmbunătăţirea şi conservarea caracteristicilor pozitive;

- la construcţia depozitelor de bălegar solid se va avea în vedere ca acestea să aibă o bază din beton, să fie prevăzuţi cu pereţi de sprijin şi sistem de colectoare a efluenţilor, în special a celor ce se produc în timpul ploilor;

- depozitarea şi păstrarea gunoiului de grajd este necesar să se facă în platforme special amenajate; în acest scop, platformele trebuie hidroizolate la pardoseală, construite din beton şi prevăzute cu pereţi de sprijin înalţi de 2 metri, de asemenea hidroizolaţi, şi cu praguri de reţinere a efluentului şi canale de scurgere a acestuia către un bazin de retenţie;

- platformele trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, să aibă drumuri de acces şi să nu fie amplasate pe terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau cu apă freatică la mică adâncime; de asemenea, ele trebuie amplasate la o distanţă de cel puţin 50 m faţă de locuinţe şi sursele de apă potabilă;

- gunoiul se păstrează în aceste platforme îndesat, acoperit cu un strat de pamânt de 15-20 cm grosime;

- pentru a se descompune, gunoiul trebuie să aibă o umiditate de 70-75%, altfel se usucă şi mucegăieşte. Înainte de a fi acoperit cu pământ, se udă cu must de gunoi, urină sau chiar cu apă pentru a-i asigura umiditatea necesară;

- pentru a-i îmbunătăţi compoziţia şi pentru a reduce pierderile de azot, este recomandabil ca pe masura aşezării în platformă, să se presare peste el superfosfat în cantitate de 1-2% din masa gunoiului;

- depozitarea sau lăsarea gunoiului în gramezi pe câmp, chiar şi pentru un timp relativ scurt, este considerată o practică agricolă greşită; acest fapt implică atât poluarea solului şi apei prin scurgerile din gunoiul spălat de ploi, cât şi irosirea şi pierderea azotului pe care-l conţine;

- în cazul în care bălegarul este depozitat pe platforme, toţi efluenţii produşi trebuie colectaţi în vederea stocării;

- cantitatea de bălegar de la fermă trebuie calculată pentru fiecare condiţie în parte; cerinţa privind aria platformei, se stabileşte în funcţie de perioada de stocare, înălţimea de depozitare a gunoiului pe platformă nu trebuie să depăşească 1,2 m, lăţimea platformei nu trebuie să fie mai mare de 8 m iar lungimea este variabilă în funcţie de cantitatea de gunoi rezultată, înălţimea pereţilor trebuie să fie de 1,5 m, pentru a se crea o zonă liberă de 300 mm între nivelul dejecţiilor şi partea superioară a peretelui; considerând o înălţime de 1,2 m a stratului de dejecţii; fundul platformei trebuie să aibă o înclinare de cca. 2-3% spre una din marginile platformei, unde se amplasează într-o săpătură un bazin de colectare a mustului de gunoi rezultat în timpul fermentării; bazinul de colectare trebuie astfel poziţionat încât, atunci când este plin, partea de sus a lichidului să fie la cel puţin 0,7-1 m sub punctul cel mai de jos al platformei;

- capacitatea bazinului de colectare se stabileşte în funcţie de capacitatea platformei şi de ritmul de evacuare a mustului de gunoi (o dată sau de mai multe ori pe an); în general, se poate aproxima un necesar de 4-5 m3 pentru fiecare 100 t gunoi proaspăt; dacă evacuarea se face de mai multe ori pe an capacitatea proiectată se reduce în mod corespunzător; pentru a preveni ca odata cu scurgerea mustului de gunoi să fie introduse în bazinul de colectare paie şi alte resturi vegetale, se recomandă ca înaintea bazinului de colectare să fie construită o groapă de limpezire cu o capacitate de cca 0,5 m3, din care se curăţă cât mai des resturile solide; atât bazinul cât şi groapa de limpezire trebuie să aibă pereţii impermeabilizaţi;

- în cazul unor solicitări de proiectare pentru spaţii de depozitare noi sau modernizate, trebuie luate în considerare toate cerinţele relevante prevăzute în standardele de construcţie şi de prevenirea poluării, conţinute în normativele şi reglementările în vigoare.

Normele de manipulare şi depozitare a efluenţilor proveniţi de la silozuri sau din precipitaţii din unităţile agro-zootehnice sunt următoarele:

- efluenţii proveniţi de la instalaţiile de însilozare a furajelor verzi sunt foarte bogaţi în substanţe organice uşor biodegradabile, care conţin cantităţi însemnate de nutrienţi, în special

compuşi ai azotului, cu potenţial ridicat de poluare; dacă asemenea efluenţi se scurg în ape de suprafaţă pot provoca grave dezechilibre în ecosistemele acvatice prin eutrofizare; efluentul provenit de la culturile însilozate este unul din cei mai concentraţi şi nocivi poluanţi din fermă; pătrunderea, chiar în cantităţi mici, în cursurile de apă poate provoca serioase incidente de poluare şi în special moartea peştilor;

- cantitatea maximă de efluent de siloz se produce în primele două zile de depozitare. Cantităţile de efluent produse depind de gradul de umiditate a materialului însilozat, de eventualele ape de precipitaţii intrate în siloz, de tipul de material însilozat, grosimea materialului însilozat, drenajul intern al silozului şi de aditivii folosiţi; accidente de poluare se pot produce dacă silozurile sau fosele de depozitare sunt prost construite şi prost impermealizate; aceşti efluenţi, colectaţi corespunzător, pot fi folosiţi la fertilizarea culturilor şi în furajarea animalelor;

- având în vedere că prin producerea lor, valoarea alimentară a furajului însilozat scade, precum şi riscul de poluare menţionat mai sus, sunt necesare unele măsuri cum sunt: însilozarea furajelor la umiditate sub 25% şi căptuşirea bazei silozului cu un strat de paie pentru absorbţia efluenţilor formaţi; silozurile trebuie astfel proiectate şi construite încât să asigure protecţie contra infiltraţiilor de efluenţi; ele trebuie acoperite pentru a nu pătrunde apa de precipitaţii şi trebuie prevăzute cu o podea impermeabilă, uşor înclinată (panta 2%) pe care scurgerile de efluent să fie conduse şi stocate într-un tanc (depozit) subteran de capacitate corespunzătoare, rezistent la coroziune acidă; silozul şi tancul trebuie amplasate la o distanţă de minim 10 m de cursurile de apă pentru a preveni o poluare accidentală; înainte de a proceda la o nouă însilozare, trebuie executate lucrări de întreţinere pentru a asigura etanşeitatea silozului;

- efluenţii proveniţi din precipitaţii şi din pulberile atmosferice pot conţine diferite cantităţi de nutrienţi, formaţi în atmosferă prin descărcări electrice sau emişi de instalaţiile industriale de sinteză anorganică şi organică sau din alte surse; în condiţiile ţării noastre se poate estima un aport anual cu precipitaţiile şi pulberile atmosferice de 6 - 12 kg N/ha, 0,1-1,5 kg P2O5/ha şi 0,5-15 kg K/ha, variabil cu distanţa faţă de sursa emitentă şi cu condiţiile meteorologice;

- în unele zone ploile acide pot afecta negativ apele de suprafaţă, cu efecte drastice asupra faunei şi florei acvatice. În plus, în cazul apelor subterane, creşterea acidităţii acestora provoacă mobilizarea aluminiului şi a unor metale grele, care afectează caracteristicile de potabilitate ale apelor respective;

- marile complexe de creştere a animalelor şi păsărilor sunt o sursă care favorizează căderea ploilor acide datorită degajării amoniacului în atmosferă; de aceea este necesar ca în aceste cazuri să se ia măsurile tehnice necesare de limitare a degajării substanţelor volatile, precum amoniacul, direct în atmosferă;

- aceste măsuri sunt necesare şi în cazul bazinelor de mare capacitate de colectare a dejecţiilor lichide;

- în jurul platformelor de furajare şi odihnă a animalelor, dispuse în afara grajdurilor, precum şi în jurul platformelor de stocare a gunoiului de grajd, este obligatoriu să fie realizate şanţuri şi rigole betonate de scurgere a apelor pluviale care vor fi colectate în bazinele de stocare a efluenţilor;

- bazinele de stocare a efluenţilor trebuie să aibă capacităţi suficiente încât să asigure şi stocarea apelor pluviale în cazul unor căderi abundente de precipitaţii, care depăşesc media anuală;

- este o practică greşită depozitarea îngrăşămintelor chimice şi organice direct în câmp sau la marginea parcelei, chiar şi pentru perioade scurte de timp, deoarece pot fi surprinse de ploi puternice care vor provoca spălarea acestora şi deci o poluare a solului şi apelor; din acest motiv stocarea gunoiului de grajd în câmp, la capătul parcelei, aşa cum procedează mulţi agricultori, trebuie evitată.

- depozitarea bălegarului în câmp, pe o perioadă lungă de timp, până la împrăştierea acestuia pe câmp este nejustificată deoarece se produce o pierdere importantă a fertilizanţilor

datorită spălării acestora de către căderile de precipitaţii şi în plus se produce o încărcare nejustificată cu nitraţi a terenului pe care se face depozitarea; din această cauză se impune depozitarea pe platforme amenajate special;

- cei care cresc animale în gospodăriile proprii, vor depozita gunoiul de grajd pe platforme special amenajate, iar dejecţiile lichide se vor stoca în bazine cu capacităţi adecvate.

În tratamentele pentru protecţia plantelor [4] sunt folosite produse chimice (pesticide) şi produse biologice (biopreparate). Pesticidele sunt clasificate, în funcţie de organismul ţintă combătut, ca ierbicide, insecticide, fungicide, acaricide, nematocide, moluscocide, raticide şi cu acţiune mixtă.

Utilizarea produselor pentru protecţia plantelor este reglementată în România prin lege. Punerea pe piaţă a produselor se face numai după omologarea lor de către Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar (înfiinţată prin OG 4/1995). Potrivit Regulamentului de funcţionare al Comisiei Interministeriale de Omologare a Produselor de uz Fitosanitar, regulament aprobat prin OM MAA 8343/1995, OM MS 718/95 şi OM MPAMI 444/95, pentru realizarea unui produs fitosanitar nou este nevoie de parcurgerea următoarelor etape:

- obţinerea "Avizului de pilotare";- obţinerea "Avizului de fabricaţie";- obţinerea "Avizului de mediu";- obţinerea "Avizului sanitar";- obţinerea datelor necesare pentru "Raportul biologic asupra eficacităţii";- obţinerea "Buletinului de analiza fizico-chimică".

Utilizarea pesticidelor se face conform unor tehnologii recomandate, la recomandarea şi sub controlul de specialitate.

Este o practică generalizată în exploataţiile agricole, dar greşită, de a se elimina în mod voluntar deşeuri şi resturi de pesticide în şanţuri, canale, ape de suprafaţă sau pe terenurile agricole. Acestea provin din:

- excedentul de lichide de pulverizare;- spălarea utilajelor;- pierderi de lichide de pulverizare în timpul alimentării acestora sau în timpul operaţiilor

tehnologice ;- pierderi prin neuniformitatea de distribuţie;- ambalaje şi recipienţi care mai conţin pesticide şi care sunt aruncate sau depozitate

necorespunzător;- lichide reziduale provenite de la băi de imersare sau de la îmbăierea oilor;- ape ce au servit la spălarea produselor agricole;- scurgeri din ambalaje sau recipienţi sparţi sau crăpaţi;- pesticide eliminate datorită expirării termenului de valabilitate.

Depozitarea pesticidelor se face în locuri special amenajate, prevăzute cu dispozitive:

- PSI (prevenire şi stingerea incendiilor);- PM/TSM (Protecţia Muncii/Tehnica Securităţii Muncii)- de măsurare avizate metrologic (cântare, mensuri).

Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide să fie corespunzător delimitate şi marcate, cu asigurarea unei protecţii fizice corespunzătoare.

Substanţele din grupa I-a şi a II-a de toxicitate se depozitează în încăperi separate şi condiţii speciale, cu pază specializată şi registru de evidenţă conform legii.

Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea maselor de ape şi nici în zone în care apa freatică este prezentă la mică adâncime. Amplasarea se va face la cel puţin 200 m faţă de locuinţe, surse de apă, furaje, câmpuri şi terenuri agricole, ferme şi depozite de animale.

Depozitele vor fi construite din materiale durabile, neinflamabile, cu capacităţi suficiente şi corespunzătoare de stocare.

Depozitul de pesticide trebuie să poată păstra produsele în condiţii de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau împrăştieri. Podeaua trebuie să fie impermeabilă şi situată mai jos decât suprafaţa solului pentru a forma un bazin de retenţie sau trebuie să existe praguri la uşi şi pereţi care să nu permită trecerea lichidelor prin ei şi care să reţină materialul împrăştiat.

Pentru protecţia mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul să fie înconjurat cu un şanţ betonat, acoperit, în care se va colecta hidrantul.

Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protecţie şi cu echipamentul de protecţie specficat prin normele de tehnica securităţii muncii (ca de ex. masca în cazul produselor de gazare).

Pesticidele depozitate în condiţii necorespunzătoare sunt periculoase pentru mediu în general, şi direct pentru sănătatea oamenilor. Depozitele de pesticide se organizează exclusiv de către utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploataţii agricole de peste 120 ha la şes şi 90 ha în zonele de deal-munte, prestatorii de servicii de protecţia plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existenţa unor stocuri mai mari pe o durată mai lungă. Micii utilizatori nu au dreptul să-şi constituie rezerve semificative de pesticide, care să depăşească consumul estimat pe perioada ciclului de vegetaţie.

În toate cazurile pesticidele vor fi păstrate exclusiv în ambalajele lor originale, pe rafturi sau pe paleţi. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu dispozitive mecanice de manipulare (cărucioare hidraulice, motostivuitoare etc.).

Stocurile de pesticide expirate se înregistrează la Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi se distrug, pe cheltuiala celui care le deţine, prin incinerare în instalaţii speciale, autorizate de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

Strategiile de reducere a impactului asupra mediului prin aportul de pesticide pot fi abordate pe diverse căi, de la prevenirea la sursă la tratamentul simptomelor ce privesc efectele ecologice nefaste. Iată câteva dintre acestea:

- diminuarea necesităţilor fundamentale de protecţie a culturilor cu mijloace chimice prin utilizarea unor practici şi metode care reduc îmbolnăvirile culturilor (rotaţia judicioasă a culturilor, cultivarea soiurilor rezistente la boli şi dăunători, a seminţelor, răsadurilor, puieţilor, butaşilor liberi de boli şi dăunători, măsuri de igienă corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli şi dăunători) precum şi prin utilizarea strictă la minimul necesar a substanţelor chimice, în scopul combaterii îmbolnăvirii culturilor;

- alegerea cu mare discernământ numai a pesticidelor autorizate care nu aduc prejudicii mediului, cum ar fi cele selective;

- personalul care utilizează aceste produse să fie instruit, atestat şi autorizat;- supraveghere strictă a regimului şi a utilizării pesticidelor;- interdicţia de a utiliza tratamente din aer, mai ales când terenurile agricole tratate se află

în apropierea maselor de ape;- limitarea administrării îngrăşămintelor deoarece există situaţia ca anumite boli şi

dăunători să fie favorizaţi de creşterea randamentului şi productivităţii culturilor;- reducerea utilizării în scop preventiv a pesticidelor ţinând cont de faptul că prezenţa

organismelor parazitare constituie o situaţie normală, problema acestora fiind reconsiderată numai când există un pericol estimat sau se depăşeşte un anumit grad de nocivitate;

- înlocuirea în parte a utilizării pesticidelor prin mijloace şi metode curate ecologic, diferite de cele chimice (metode biologice, metode preventive, capcane, îndepărtarea manuală a cuiburilor de dăunători, etc.).

Se recomandă următoarele măsuri complementare pentru reducerea cantităţii de pesticide dispersate în mediu:

- echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limitează împrăştierea pesticidelor în afara zonelor strict vizate;

- pulverizatoarele şi în special componenta cea mai importantă a acestora – duza - să fie menţinute în cea mai bună stare de funcţionare la parametrii optimi; în acest scop se vor efectua verificările periodice cu înlocuirea imediată a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; stricta corelare între capacitatea şi randamentul utilajelor de pulverizare şi încărcarea de pesticide suportată de mediu;

- interdicţia înfiinţării livezilor în imediata apropiere a maselor de ape;- înfiinţarea perdelelor forestiere împotriva vânturilor predominante;- infiinţarea de zone libere de pesticide de 10 m lăţime în imediata apropiere a unei mase

de apă.

Stropirile se realizează cu ajutorul aparatelor de spate sau carosabile.Pulverizările se fac cu utilaje cu acţionare penumatică. Aerosolii se obţin cu utilaje

speciale (generatoare de ceaţă). Diferenţierea între tratamentele umede este dată de dimensiunile picăturilor, care descresc de la stropiri la aerosoli.

Tratamentele gazoase de fac în spaţii închise, pentru dezinfectarea seminţelor sau tratarea spaţiilor de depozitare.

Momelile toxice se folosesc pentru combaterea insectelor de sol (coropişniţe), mamiferelor dăunătoare (şoareci şi şobolani), limacşilor, corvidelor etc.

Tratamentul la sămânţă se face fie pe cale umedă, fie pe cale uscată (după tipul de produs) folosind maşini speciale de tratat seminţe.

Cele mai periculoase produse pentru mediu şi pentru sănătatea omului sunt pulberile de prăfuit. În România nu mai există practic produse astfel formulate, cu excepţia notabilă a sulfului, care este însă un produs cu consonanţă ecologică, fiind natural, biodegradabil şi cu toxicitate redusă pentru organismele neţintă.

În general, toate pesticidele sunt substanţe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului şi sănătăţii omului. Atunci când există posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului şi prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului.

Forma cea mai convenabilă de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la sămânţă. Deşi este preventivă, această formă de tratament trebuie să fie preferenţial utilizată în zonele cu ape de suprafaţă.

Acţiunile de protecţia plantelor de interes public (ca de ex. combaterea unui dăunător de carantină de tipul lăcustei marocane) se desfăşoară de autorităţile competente (Inspectoratele Judeţene de Protecţia Plantelor şi de Carantina Fitosanitară). Decizia utilizării pesticidelor sau a mijloacelor alternative de protecţia plantelor aparţine în exclusivitate celui care realizează respectiva exploataţie agricolă (proprietar sau arendaş). Această decizie trebuie luată în funcţie de situaţia concretă din respectiva exploataţie agricolă. Fermierii fără pregătire agronomică de specialitate trebuie să ia decizia de aplicare a pesticidelor numai după consultarea unui specialist.

Aplicarea pesticidelor trebuie să se facă numai la avertizare. Avertizarea tratamentelor se face atunci când un dăunător are tendinţa de a se dezvolta peste pragul economic de dăunare (PED). Pragul economic de dăunare reprezintă nivelul populaţiei de dăunători care produce o pagubă superioară costurilor totale (ecologice şi economice) ale tratamentului cu mijloace de protecţia plantelor (pesticide, biopreparate). În general, avertizarea tratamentelor se face de către Inspectoratele judeţene de protecţia plantelor, având o valoare ponderată la nivel de judeţ. Cele mai precise şi mai avantajoase sunt însă sistemele informatizate de prognoza şi avertizare utilizate local.

Având în vedere rolul central al sistemelor informatizate de prognoză şi avertizare în cadrul bunelor practici agricole în materie de utilizare a pesticidelor, în continuare se va insista asupra acestui subiect. Aceste sisteme expert s-au realizat datorită dezvoltării microprocesoarelor şi a unor senzori fiabili, ca şi datorită progreselor în (radio) telecomunicaţii. S-au realizat astfel sisteme de prognoză şi avertizare complexe, flexibile, a căror funcţionare permite o utilizare

raţională a metodelor şi mijloacelor de protecţia plantelor, cu diminuarea corespunzătoare a impactului produs de organismele dăunătoare. Sistemele informatizate de prognoză şi avertizare sunt de fapt sisteme expert, care funcţionează pe baza unor modele (matematice) ale proceselor biologice specifice.

Personalul care se ocupă cu aplicarea pesticidelor trebuie să fie instruit corespunzător. Pentru produsele din grupa I-a şi a II-a de toxicitate, personalul trebuie să fie calificat şi autorizat.

Volumul de soluţie sau suspensie de produs, preparat o dată, trebuie să fie în directă legatură cu suprafaţa de tratat, astfel încât să nu rămână resturi de soluţie preparată.

Ori de câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicată pentru organismele neţintă, utile plantelor de cultură (polenizatori, parazitoizi şi prădători, bacterii fixatoare de azot etc.)

Tratamentele cu pesticide trebuie anunţate în prealabil (în scris) autorităţilor locale, cu precizarea:

- felului tratamentului;- culturilor care urmează să fie protejate;- parcelelor pe care se vor aplica tratamente;- perioadei de aplicare;- tipului(rilor) de pesticid(e) utilizat(e);

În cazul particular al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie notificaţi de către primarie apicultorii din zona tratată, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Această prevedere se aplică şi autorităţilor competente care efectuează tratamente de interes public.

În zonele cu ape de suprafaţă, bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijlloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane etc.), pentru că aceste mijloace de tratament au o împrăştiere prea mare. O situaţie asemănătoare este şi cazul utilizării mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii şi livezi.

În zonele cu ape de suprafaţă se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu insecticide toxice pentru peşti (de ex. insecticide din clasa piretroizilor de sinteză). Dacă nu este posibilă renunţarea la aceste pesticide se vor lua măsurile corespunzătoare de management al riscurilor (delimitarea precisă a perimetrului de tratament cu respectarea unei distanţe de minimum 10 m până la malul apei, echiparea utilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea strictă între capacitatea utilajelor de stropit şi suprafaţa de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteză a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desavârşire a deversărilor de ape poluate cu pesticide provenite din spălările utilajelor etc).

La efectuarea tratamentelor cu pesticide de o mare importanţă este distanţa dintre masele de apă adiacente şi câmpul tratat. Este cât se poate de clar că atât tratarea câmpurilor aflate în apropierea unor ape de suprafaţă cât şi întreţinerea malurilor abrupte duce la poluarea acestor ape cu mari cantităţi de pesticide.

Aplicarea pesticidelor se va face în condiţii metorologice optime prevăzute pentru tehnologiile utilizate. Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate şi în timpul amiezii, iar la produsele cu coeficient invers de temperatură se va respecta temperatura maximă indicată. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau înainte şi după) şi nu se vor aplica produse pesticide când umiditatea amosferică este ridicată. Viteza maximă a vântului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. În caz de vânt puternic tratamentele se vor efectua dimineaţa sau seara.

Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specifice de protecţia mediului şi de securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt următoarele:

- aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care au cunoştiinţă de caractersiticile produselor şi de prevederile regulilor de protecţia muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;

- personalul care aplică pesticidele trebuie să fie într-o stare bună de sănătate, atestată conform legii de medicul de medicina muncii;

- în timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igienă şi sănătate publică;

- personalul care aplică pesticide trebuie să verifice existenţa agrementului tehnic şi certificării utilajelor; în cazul în care utilajul funcţionează necorespunzător personalul trebuie să oprească aplicarea tratamentului şi să ia măsurile necesare pentru remedierea defecţiunilor;

- este interzisă aplicarea pesticidelor la pomii înfloriţi; pomii înfloriţi vor fi trataţi numai în mod excepţional (ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului bacterian), cu produse special omologate şi după reguli specifice.

În România nu este permisă utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afara celor omologate de Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar.

Utilajele folosite pentru activităţile de protecţia plantelor au utilizări dedicate, nemaiputând fi folosite şi pentru alte utilizări (de ex. pompele de stropit de spate nu pot fi folosite şi ca pompe pentru zugrăvit).

Utilajele de protecţia plantelor folosite în România prezintă un agrement tehnic conform cu cerinţele Uniunii Europene.

Folosirea acestor utilaje se face după recomandările constructorului de utilaje, cerinţele producătorului de pesticide şi prevederile tehnologiilor de aplicare.

Codul de bune practici în fermă are prevederi specifice referitoare la spălarea şi/sau decontaminarea utilajelor folosite. Utilajele de pulverizare trebuie să fie prevăzute cu instalaţii proprii de spălare. Aceste insţalaţii trebuie să permită spălarea atât a utilajului, cât şi a ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit să aibă şi un rezervor cu apă curată, de capacitate corespunzătoare.

Apele de la spălarea ambalajelor vor fi transferate în soluţia de stropit, cu respectarea normei de udare. Utilajele vor fi spălate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spălare. Bazele de inactivare a apelor de spălare vor fi delimitate şi marcate corespunzător (Pericol, zonă otravită!). Amplasarea bazelor de inactivare va fi făcută la distanţa corespunzătoare de locuinţe, fântâni, adăposturi de animale, culturi agricole.

3.2 Calitatea apelor de suprafaţă

În scopul protecţiei împotriva oricărei forme de poluare şi de refacere a calităţilor apelor de suprafaţă, clasificarea calităţii apelor de suprafaţă se poate face în condiţiile prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările ulterioare, şi cu respectarea prezentelor obiective de referinţă din Normativul privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de suprafaţă adoptat prin ordinul 1146/2002 de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

Obiectivele de referinţă urmărite prin clasificarea calităţii apei au în vedere următoarele:

- abordarea integrată a evaluării calităţii apei din punct de vedere chimic, biologic şi microbiologic;

- coroborarea datelor de calitate a apei cu cele specifice sedimentelor;- armonizarea cu practica de la nivelul Uniunii Europene în domeniul protecţiei calităţii

apelor de suprafaţă curgătoare;- asigurarea condiţiilor de implementare a Directivei cadru a Apei (la nivel UE);- încadrarea în metodologia adoptată în activitatea de monitoring a Reţelei transnaţionale

de Monitoring pentru Bazinul Hidrografic privind Protecţia Fluviului Dunărea.

În cadrul prezentei clasificări a calităţii apelor de suprafaţă, obiectivele de referinţă corespund valorilor din clasa a II-a de calitate şi reprezintă nivelurile ce urmează să fie atinse pe plan naţional şi regional printr-o strategie pe termen mediu.

Prezenta clasificare a calităţii apelor de suprafaţă înlocuieşte prevederile STAS 4706/88 “Ape de suprafaţă - Categorii şi condiţii tehnice de calitate”.

Valorile limită precizate pentru fiecare clasă sunt indicate în tabel în cadrul normativului şi corespund limitei maxim admisibile pentru respectiva clasă de calitate.

- clasa I - limitele maxime admisibile reflectă condiţiile naturale de referinţă sau concentraţiile de fond; în situaţia substanţelor toxice (sintetice) se adoptă limita de detecţie a metodei de analiză sau pragul minim posibil de interes în activitatea de monitoring; în cazul substanţelor de provenienţă naturală, inclusiv metale grele, condiţia de referinţă se referă la fondul natural care se stabileşte în cadrul bazinului hidrografic, pentru fiecare secţiune de referinţă din cadrul reţelei bazinale de monitoring; secţiunile de referinţă corespund acelor amplasamente la care influenţa antropică este sub 10%;

- clasa a II-a - limitele corespunzătoare acestei clase corespund valorilor-ţintă (obiective de referinţă) şi reflectă condiţia de calitate pentru protecţia ecosistemelor acvatice; în cazul altor substanţe toxice, valorile-ţintă se stabilesc în baza evaluării de risc;

- clasele III - IV - valorile limită corespunzătoare acestor clase sunt de 2 - 5 ori mai mari decât cele ale obiectivelor de referinţă şi reflectă ponderea influenţei antropice;

- clasa a V-a - ape la care se depăşesc valorile limită de la clasa a IV- a;- în cazul metalelor , valorile limită se referă atât la concentraţia totală a unui metal (proba

de apă nefiltrată şi suspensie) cât şi la cea sub forma dizolvată; determinarea conţinutului de metale dizolvate implică o filtrare prealabilă a probei;

- convertirea datelor de calitate a apelor de suprafaţă din STAS 4706/88 la sistemul normativului se face pe baza coeficienţilor de echivalare daţi sub formă tabelară în normativ.

Evaluarea încadrării în clasele de calitate în scopul stabilirii calităţii apei din punct de vedere chimic, biologic şi microbiologic; pentru probe lunare (12/an) se consideră valoarea corespunzătoare la 90% asigurare, cu excepţia oxigenului dizolvat la care se consideră 10% asigurare.

Radioactivitatea trebuie să corespundă reglementărilor în vigoare.Metodele de prelevare, transport şi analiză utilizate pentru determinarea cantitativă a

indicatorilor de calitate prevăzuţi în tabelele normativului sunt cele prevăzute de standardele în vigoare.

Normativul constituie un instrument de lucru pentru autorităţile de gospodărire a apelor şi de protecţie a mediului în activitatea de evaluare a calitativă a resurselor de apă.

Bibliografie

1. Rojanschi V., Ognean Th. – Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate - Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.

2. Teodorescu Eliza şi alţii – Mediul şi agricultura – Principii şi practici privind reducerea poluării apelor cu nitraţi proveniţi din agricultură - Proiectul "Pământ curat - om bogat!" derulat de Asociaţia ALMA-RO Bucureşti în parteneriat cu Centrul de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală - FORDOC Călăraşi, Bucureşti, 2005.

3. *** - Codului de bune practici agricole pentru protectia apelor împotriva poluarii cu nitrati din surse agricole - Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 13.03.2006.

4. *** - Codului de bune practici în fermă – Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului (ICPA-Bucuresti), Bucureşti.

5. *** - Normativul privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de suprafaţă – Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti, 2002.