Curs 2: Fiziopatologia tulburarilor de tonus arterial

-Tonusul arterial reprezinta starea de tensiune a peretelui arterial, care poate fi crescut, determinand hipertensiune, sau scazut, determinand hipotensiune.

-Tensiunea arteriala este presiunea pe care o exercita coloana de sange asupra peretelui arterial in timpul sistolei si al diastolei.

Fiziopatologia Hipertensiunii arteriale

-Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt: <14,5 mmHg pentru cea sistolica si <9,5 mm Hg pentru cea diastolica, insa la varstnici tensiunea tinde sa fie crescuta cu 1 mmHg pentru fiecare deceniu peste 60 de ani, deaceea tensiunea nu trebuie scazuta foarte mult in crize hipertensive, deoarece inima este insuficienta functional.

-Gravitatea hipertensiunii se apreciaza dupa valorile tensiunii arteriale, in special sistolice, si dupa repercursiunile pe care le dezvolta in timp asupra: ochiului (retinopatie hipertensiva, examenul fundului de ochi furnizand informatii indirecte despre starea arterelor cerebrale), inimii (hipertrofie ventriculului stang datorita cresterii postsarcinii) si rinichiului (modificari la nivelul membranei de filtrarer glomerulara, cu proteinurie sau hematurie la examenul sumar de urina).

-Hipertensiunea arteriala este clasificata in trei stadii de gravitate conform organizatiei mondiale a sanatatii.

-Stadiul I de hipertensiune prezinta: dupa vechea clasificare, valori de peste14,5 cu 9,5, fara alterari organice, iar dupa noua clasificare valori de 140-159 cu 90-99mm Hg.

- Stadiul II prezinta: dupa vechea clasificare, tensiune crescuta cu hipertrofia ventriculului stang dar absenta altor semne de organe atinse iar dupa noua clasificare, valori de 160-179 cu 100-109 mmHg si un organ tinta atins (ventricul stang, glomerul renal sau artere retiniene).

- Stadiul III prezinta: dupa vechea clasificare semne ce tradeaza leziuni organice (rinichi, creier, artere sistemice), iar dupa noua clasificare, valori de peste 180 cu peste 110 mmHg si organe atinse cu manifestare clinica.

-Presiunea pe care o dezvolta sangele asupra peretelui arterial este determinata de vascozitatea sangelu (crescuta in poliglobulii) si de rezistenta depusa de peretele la inaintarea sangelui prin vas, rezistenta care depinde de: tipul si structura asterei (elasticitate), de suprafata luminala si de impedanta.

-Din punt de vedere etiopatogenic, hipertensiunea arteriala poate fi: primara (boala hipertonica, 60% din cazuri) sau secundara (40% din cazuri, cel mai frecvent de cauza renala).

-Hipertensiunea primara (esentiala) nu are o cauza cunoscuta, insa este acceptata teoria dereglarii multifactoriale, care alaturi de rezistenta si debit sistolic dereglat presupune: predispozitie genetica (inhibarea Na-K-ATP-azei), ateroscleroza, hipersimpaticotonie, stres si alimentatie dezechilibrata.

-Hipertensiunea secundara are o cauza cunoscuta, care odata depistata poate fi tratata, inlaturand boala si este cel mai frecvent de origine renala: hipertensiunea secundara renovasculara (leziuni la nivelul arterelor renale care scad fluxul renal, determinand secretia de renina, care activeaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron inducand vasoconstrictie) sau hipertensiunea secundara renopriva (cand numarul de nefroni functionali este redus).

-Alte cauze ale hipertensiunii secundare sunt: anticonceptionalele pe baza de estrogeni, sindromul hiperkinetic din hipertiroidism (tahicardie si HTA), boala cushing (hipersecretie de adenocorticotropina care stimuleaza secretia de

glucocorticoizi cu retentie hidrosalina si HTA), insuficienta aortica (determina hipertrofia ventriculului stang cu tensiune sistolica 18 si diastolica 5), bloc atrioventricular total (bradicardia ventriculara determina o umplere mai buna si o tensiune sistolica crescuta), coarctatia de aorta, tumori la nivelul centrilor cardio- si vasomotori din bulb si n