curs 04

UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

1

4

Le Corbusier si “Orașul Radios” O constanta a activitii lui Le Corbusier este incercarea de a crea un sistem a-tot-cuprinzator o sinteza a domeniului construit. Incearca sa atinga toate domeniile implicate in fenomenul arhitectural: - detaliu, constructie, urbanism. In acest scop el face o analiza

- de la particular la general - de la interior catre exterior

Locuinta este analizata sub trei aspecte – - locuinta unealta - masina perfecta care confera confort - locuinta cadru al vietii omului contemporan – raspunde necesitatilor spirituale - locuinta element de baza al aglomeratiei urbane/rurale - integrarea in mediul natural

Urbanismul lui Le Corbusier - 1922 - face un “studiu pentru un oras de 3 milioane de locuitori” – prezinta planul orasului si celula tip care prin multiplicarea forma ansamblul comunitatii urbane. - 1925 - “Urbanisme”, 1930 – “precisions sur un etat present de l’architecture et de l’urbanisme”; - 1933 - Carta Atenei - redactarea materialelor celui de-al IV-lea Congres International de Arhitectura Moderna (CIAM) - 1935 – “Orasul Radios” – lucrare ampla polemica si combativa in care apar o serie de principii - 1939 – “Lirismul noilor vremuri si urbanismul” - 1945 – “O maniera de a gandi urbanismul”, “Despre Urbanism”, “Cele trei institutii umane” Din scrierile sale se desprinde – o logica rationalista, un suflu poetic si o filosofie umanista. - descrie un oras geometric cu directii rectangulare in care functiunile principale sunt:

- munca - locuire - recreatie - circulatie

Acestea sunt definite ca zone distincte care sa detina elementele indispensabile vietii: - soare/lumina naturala

- aer curat - spatii verzi

Incearca sa regaseasca echilibrul om-mediu pierdut ca urmare a dezvoltarii haotice a orasului. In sprijinul argumentatiei sale el prezinta

– progresele facute de stiinta si tehnica - readucerea naturii si cadrului de viata sanatos in oras - natura trebuie sa se regaseasca in contractul de inchiriere al locuintei.

- totul trebuie sa aiba in centru omul Solutia sa: dezvoltarea pe inaltime si dispunerea la distanta – “cucerirea inaltimii” – solutia de rezolvare a problemelor orasului si a urbanizarii - eliberarea solului – natura poate intra in oras si se rezolva astfel conditiile de viata – soare, spatiu, vegetatie - separarea circulatiei pietonale/auto – expresie a civilizatiei - locuinta detine functiuni atasate “prelungiri ale locuintei masiniste” - omul este repus in drepturile sale recastigandu-si demnitatea pierduta Sarcina urbanistului:

- sistematizarea orasului - sitematizarea intregului teritoriu locuit de om pentru organizarea traiului sau

In viziunea sa arhitectul si urbanistul constituie o unitate indivizibila pentru ca amandoi lucreaza cu spatii, circulatii, functiuni si stabileste atat relatii cat si locul obiectelor in spatiu. In lucrarea “Urbanisme”

- edifica o teorie rationala riguroasa pentru a formula principii fundamentale de urbanism - analizeaza criza orasului si stabileste urmatoarele principii pentru rezolvarea ei - decongestionarea centrului orasului - cresterea densitatii prin dispunerea pe inaltime - multiplicarea mijloacelor de circulatie - cresterea suprafetei plantate - separarea circulatiilor auto de cele pietonale - izolarea cartierelor de locuinte in zone rezidentiale


2

- construirea de orase gradina – blocuri inalte de locuinte dispuse in spatii plantate - zonificarea stricta a orasului (enuntate in 1925)

– zone rezidentiale - zone de birouri - zone industriale - zone de agrement

In 1930 pune in discutie teza de urbanism a orasului Radios si principiul unitatii de locuit de marime conforma – a fost prezentata la congresul CIAM de la Bruxelles. Aici el dezvolta tema “imobilului-vila” (1920) pe care-l transforma in bloc de locuinte cu apartamente pe doua niveluri. La fiecare al doilea nivel se castiga spatiul ocupat de coridorul “strada” interior. Reintroduce notiunea “orasului gradina” (Ebenezer Howard - 1898) p ecare o transforma in orasul gradina pe verticala Orasul este format din unitati dispuse alternativ cu zone verzi spatii de recreere, sport, circulatii separate (pietoni/vehicole), dotari culturale/sanitare, etc. “Unitatea de locuit” incearca astfel sa raspunda situatiei existente in orasele traditionale care

- sunt concentrate, - detin calcane urate - sunt haotice si neregulate

El contrapune solutia sa: - orasul geometric ordonat - plin de lumina - spatii verzi

care are la baza “unitatea de marime conforma” cu studii care sa se faca pe baze stiintifice si economice “prelungirile locuintei” - servicii necesare traiului dispuse la distante minime sau in interiorul unitatilor

- centre de aprovizionare - servicii casnice - institutii de invatamant - crese, gradinite, ateliere cluburi, etc.

Conceptiile sale au influentat principiile elaborate in cadrul CIAM si au avut ca rezultat Carta Atenei (1933 – al IV-lea congres). A devenit principalul manual de urbanism folosit de arhitectura moderna – trei decenii pana in anii 1960. Philip Johnson si Russel Hitchcock vor inventa si defini termenul de "stil International". Philip Johnson va promova si el arhitectura moderna - pura. Ideea de Stil International este utilizata prima data de catre Henry-Russell Hitchcock si Philip Johnson in cartea “The International Style, Architecture since 1922”. Lansarea ei in 1932 a reprezentat un adevarat manifest cultural. Ea a promovat o imagine care foloseste cateva materiale specifice arhitecturii moderne: sticla, metalul si betonul si a unor forme elementare excluzand orice ornament. Prin aceasta ei au incercat propagarea modernitatii arhitecturii in SUA. Cel mai evident exemplu al stilului international vor deveni zgarie norii din metal si sticla usor de confundat indiferent unde ar fi ei construiti: New-York, Los Angeles sau Hong Kong. Acest demers a fost atacat din momentul aparitiei cartii. Curentul a avut atat adepti cat si partizani. Un exemplu edificator de adept al acestei tendinte a fost firma S.O.M. (Skidmore, Owings & Merrill) care a dat nastere la edificii devenite veritabile prototipuri arhitecturale pentru cladirile de birouri contemporane construite in metal si sticla. Este vorba de un stil de arhitectura moderna care poate fi regasit in esenta similar indiferent de tara in care ne-am afla. Aceasta arhitectura a fost criticata pentru ca nu are o relatie contextuala directa cu locul in care se gaseste. Prin intermediul ei se ofera o singura imagine arhitecturala - cea a prismei de sticla - multiplicata la scara globala, pastrand aceeasi imagine indiferent de locatie. Raspandirea aceastui curent a determinat ulterior o constientizare a unei tendinte de dezvoltare globala uniforma a arhitecturii. Ea a determinat aparitia unor contra-reactii locale specifice de la o tara la alta prin dezvoltarea scolilor nationale in anii 1960. -------------------------------------------------------------------------- In anii 1940 - Arhitectura fascista - reprezentata de catre Albert Speer De la nasterea pana la caderea celui de-al treilea Reich, Albert Speer apartine cercului intimilor lui Hitler fara totusi sa i se integreze. El conserva, singur in acest cerc, o privire lucida. Chiar si detractorii sai cei mai inversunati au recunoscut ca isi pastrase integritatea sa morala de-a lungul intregii sale cariere in serviciul unui sistem imoral. Este numit in 1937, inspector general al Cladirilor din Berlin, construieste mai ales intr-un stil neo-clasic colosal, marea cancelarie a Reich-ului (distrusa in timpul razboiului) si amenajeaza campul lui Marte.

- Realismul Socialist - arhitectura stalinista - URSS – (ex. casa Scanteii - Bucuresti) Ambele sunt curente neo-clasice. -------------------------------------------------------------------------- Alti cativa mari arhitecti apartinand curentului modern sunt: Oscar Niemeyer (1907-) - arhitect brazilian - discipol al lui Le Corbusier - un mare creator de forme; Paul Rudolph (1918-1997) - student al lui Walter Gropius - arhitect american care va promova curentul brutalist - acesta se baza pe expresivitatea geometricã a formelor si a betonului.


3

Paolo Soleri (1919 - arhitect italian un mare admirator a lui Wright – el face propuneri de orase si megalopoli utopici situandu-se în pozitia de promotor al miscarii Megastructurilor. Va dezvolta ideea arcologiei - compus din arhitectura + ecologie. Criza arhitecturii Moderne este discutata incepand cu decada anilor 1960-1970. Jurgen Joedicke – observatii critice ale unor tendinte pentru o evolutie a arhitecturii in aceasta etapa istorica. Louis Mumford - face un studiu al tendintelor si curentelor perioadei James Stirling, Ieoh Ming Pei – creaza o arhitectura moderna si postmoderna Louis Kahn (1901-1974) – promoveaza o arhitectura formala si monumentala care e o reactie contra functionalismului redând primordialitatea expresiei plastice. In jurul anilor 1960 apar o serie de scoli nationale de arhitectura reactie la curentul stilului International. - scoala japoneza - scoala britanica - scoala americana - scoala finlandeza Scoala japoneza – si-a pastrat ca resursa traditia locala, restul scolilor vor continua pe drumul universalitatii – al internationalismului. Pentru scoala japoneza enumeram arhitecti precum: Kenzo Tange, Kunio Maekawa, Minoru Yamasaki. Cu totii vor adera la miscarea arhitecturii Metaboliste. Ca reactie la miscarea moderna apare arhitectura Postmoderna Cei mai reprezentativi arhitecti si teoreticieni sunt: Robert Venturi, Charles Moore, Ricardo Bofill, Aldo Rossi . Robert Venturi - (1925- ) SUA - “Complexity and Contradiction in Architecture” - 1966 - cartea fondatoare a post-

modernismului “Learning from Las Vegas” – 1972 - aici erijeaza în sistem cultul banalului (comunului). In

arhitectura sa va utiliza ornamentul deformat cu trimitere istorica ilustrand reintoarcerea la simbolul figurativ numit de catre el "realismul arhitectural"

“Complexity and Contradiction in Architecture” O arhitectură indirectă -Un blând manifest Autorul începe prin a-si exprima o parere foarte subiectivă și persoanală: “Îmi plac complexitatea şi contradicţia în arhitectură.” ≠ de incoerență sau o arhitectură incompetentă ≠ de complicațiile specifice stilurilor expresioniste sau pitoresti. Pentru el perioada modernă a adus cu sine un grad de ambiguitate a experimentării. Constata ca complexitatea si contradictia sunt caracteristici recunoscute in toate domeniile pe când arhitectura moderna, prin teoriile sale, le-a exclus. Sustine ca arhitectura este complexa si contradictorie prin insasi prezenta celor trei atribute vitruviene: utilitas, firmitas, venustas pe care el le identifică cu comoditatea, fermitatea si incantarea. In cresterea complexitatii el identifica un factor esential: scara lucrarilor – nivel urban-planificare regionala Considera Complexitatea si contradictia sunt probleme inerente si firesti prin urmare ele trebuie acceptate si nu eliminate. Astfel el afirma: “Îmi plac elementele care sunt hibride mai degrabă decât „pure”, compromiţătoare mai degrabă decât „curate”, distorsionate mai degrabă decât „directe”, ambigue mai degrabă decât „articulate”, atât perverse cât și impersonale, atât plictisitoare cât și „interesante”, convenționale mai degrabă decât „proiectate”, primitoare mai degrabă decât exclusiviste, redundante mai degrabă decât simple, istorice cât și inovative, inconsistente și echivoce mai degrabă decât directe şi clare. Sunt pentru vitalitatea dezordonată în fața unității evidente. Includ inconcludentul și proclam dualitatea." Cu alte cuvinte el se declară pentru acceptarea raspunsului experientei sociale directe, în favoarea prezentei ambiguitatii prin lipsa de claritate, în favoarea lipsei de puritate si a conventionalului. El spune “prefer „atât-și” față de „fie-sau””, adică o atitidine inclusivistă si nu o atitudin exclusivistă. El rezuma totul la ideea de dualitate, o multiplicare a semnificatiilor si intelesurilor arhitecturii insotita de aceptarea atat a griului și nu doar a albului sau negrului. "Ea (arhitectura) trebuie să întrupeze unitatea dificilă a incluziunii mai degrabă decât unitatea facilă a excluziunii. Mai mult nu înseamnă mai puţin." - raspuns direct la teza arhitecturală purista si exclusivistă a lui Mies van der Rohe. Sustinerea manifestului se bazeaza - pe o argumentatie bazata pe analiza unor exemple - defineste o serie de atribute suplimentare.


4

Constata ca arhitectii moderni se feresc de ambiguitate printr-o atitudine purista. Ataca teoriile moderne sustinand faptul ca arhitectii moderni ar fi foarte selectivi in demersul lor de creatie promovand ideea separarii si excluderii (vezi ideea separarii functiunilor-Le Corbusier). Considera ca Mies a reusit sa faca creatiile sale atat de frumoase tocmai pentru ca a ignorat rezolvarea multor probleme ale unei cladiri. Mies a evitat complexitatea, excluziunea avand ca scop caștigul de expresivitate. Pentru R.V. echilibrul se naste din opozitii, contradictii si incertitudini. Astfel el se pronunta pentru o atitudine inclusivista in care problemele care nu-si gasesc rezolvarea sa fie marcate de către arhitect acest lucru conducând la marcarea contradictiei, fragmentarii, improvizatiei si a tensiunii. Ex - casa Wiley (Philip Johnson - New Canaan) - are o atitudine exclusivista functiunile sociale (camera de zi) si cele intime (dormitoare) separate

- pe niveluri - formal prin suprapunerea a două volume prismatice, (piatră - piedestal și sticlă situat deasupra).

Locuinta – o schema functionala suprasimplificata - bazata pe o teorie abstracta - atitudinea exclusivista a arhitectului promovând conceptul "fie-sau". "Simplificarea arogantă semnifică arhitectură insipidă. Mai puțin înseamnă plictis." sustine in concluzie RV. Simplificarea (componenta a procesului de creatie) poate deveni o metoda de a obtine arhitectura complexa sustine Venturi. In arhitectura ea nu trebuie sa devina un scop in sine. Complexitatea nu trebuie confudata cu expresionismul sau pitorescul = introducerea gratuității formale. R.V. constata de asemenea ca cei mai buni arhitecti ai secolului XX au respins simplificarea (de tip reductionist) si au creat opere cu complexitate interioară evidentă. Ex. Alvar Aalto (biserica Vuoksenniska din Imatra),

Le Corbusier (biserica de la Ronchamp - unde nu a tinut cont de propriile teorii). Arhitectura complexa nu e doar o reacție în fața banalității sau supra-simplificării. Ex. perioada elenistica din antichitate sau sec. al XVI-lea in Italia (Palladio, Michelangelo, Borromini, etc.). Ambiguitatea este un element prezent inerent in cadrul complexitatii in care se confrunta in mod evident mai multe atribute contradictorii. În sprijinul prezenței ideii de ambiguitate R.V. – Ex. Shakespeare. Textele sale dețin mai multe niveluri de semnificație ceea ce conduce la ambiguitate. Pentru unii ea reprezinta o confuzie de idei exprimate în texte aparent dezordonate, iar pentru alții ea denotă tocmai valoarea prin puterea și complexitatea minții scriitorului de aduna idei fără legătură aparentă. Ex. bolta ornamentată a clădirii Casino di Pio (Vatican) – aici coloanele frontoanele și ancadramentele urcă pe curbura bolții => o stare confuzie în mintea privitorului => ambiguitatea formei arhitecturale. Ex. Arhitectura Moderna - Villa Savoy - planul parterului ridică întrebarea retorică dacă “Este vorba de un plan pătrat sau nu?” Conceptele “ambele-si (both-and)” si “fie-sau (either-or)” In limbaj - conjunctivul “totuș i” are puterea de eliberare a contradicției. În arhitectură acest conjunctiv conduce la ideea de niveluri contradictorii prin prezența contrastului paradoxal. Ex. Casa Shodhan (Le Corbusier) - un cub închis la colțuri dar totuși deschis întâmplător pe fețele laterale. Ex. Simplitatea exterioara a vilei Savoy contrasteaza cu complexitatea sa interioara – două niveluri contradictorii. Ex. - planuri care par simetrice dar sunt in realitate asimetrice,

- accese care deși orientează se finalizează în planuri de perete. - pt. materiale - combinații paradoxale și contradictorii: betonul brut și granitul șlefuit (Louis Kahn).

El sesizează astfel că în formarea noastră culturală există tradiția lui “fie-sau” – exclusivista - care conduce la pierderea rafinamentului de gândire, la pierderea libertatii perceperii unui orizont care este permis de tradiția lui “ambele-ș i”. “fie-sau” caracterizează unicitatea

- funcțională (parasolar), - materială (zid-fațadă cortină), - alternative clare și contrare - ideea de segregare.

O arhitectură a conceptului “ambele-si” nu deține o astfel de claritate categorică pentru că ea permite complexitatea și contradicția. Conceptul “ambele-ș i” presupune o ierarhie si prezența unor niveluri de înțelesuri - elemente cu valoare variabilă în percepție => ambiguitate și tensiune. Ca efect => ezitarea și concentrarea din partea observatorului pentru a prinde nivelurile de semnificații. Ex. Fluiditatea spațiului interior-exterior - un exemplu de “ambele-ș i” - implică prezența noastră aparentă în exterior în vreme ce ne aflăm la interior și invers. Ex. Arhitectura lui Louis Kahn - “arhitectura trebuie să aibă atât spații reușite cât și nereușite”. Aparența “irațională” a unei părți va fi contrabalansată de “rezultatul rațional al întregului” consideră R.V. Arhitectura clasică și în special cea barocă abundă de aceast fenomen “ambele- si”.


5

Ex. ferestrele de atic ale bisericii Sf. Petru din Roma a lui Michelangelo nu respectă proporțiile fațadelor clasice ele fiind dispuse orizontal datorita deschiderii lor relativ reduse. Ex. Elipsa - ca element planimetric în baroc - compozițional oferă atât centralitate cât și direcție prin prezența axei sale longitudinale. În cazul bisericii Sf. Andreea al Quirinale concepția planimetrică contrazice acest precept prin faptul că Bernini a folosit axa scurtă ca axă principală. Niveluri Contradictorii - Elementul cu Funcție Dublă R.V. discută despre clădirile, spațiile sau elementele cu funcție dublă/multiplă.

- Functiunea si Forma Conceptia coridoarelor si a camerelor specializate funcțional (o unică funcțiune) își au originea în sec. al XVIII-lea. În schimb arhitectura modernă adoptă o atitudine ambiguă în această direcție. Ex. Cladirea de birouri a lui Mies van der Rohe adoptă sub aceeași coajă formală exterioară mai multe funcțiuni (spații comerciale la parter, birouri și spații tehnice la ultimul nivel). Ex. Louis Kahn preferă galeria care - compozițional este în același timp direcțională și non-direcțională. L.K. precum mulți arhitecți moderni pune sub semnul întrebării specializarea rigidă a funcțiunilor unui program arhitectural. Spațiul multifuncțional răspunde unor necesități de flexibilitate. Aceasta nu este neapărat una fizică ci mai mult una perceptivă. Această ambiguitate permite o flexibilitate funcț ională. Și totuși arhitecura modernă a promovat ideea “formei care evocă funcț iunea” ca o manieră de tratament sinceră a volumetriei arhitecturale. - Materialele Arhitectura modernă a propus specializarea și separarea materialelor sau structurii indiferent de scara la care se găsesc. Wright a fost unul dintre cei care au promovat o astfel de idee considerând că “ornamentele potrivite pentru un material nu sunt potrivite pentru un alt material”. Astfel elementele cu funcție dublă au fost in mare parte indepartate. Însă acest concept nu a fost respectat de toți arhitectii moderniști. Ex. Saarinen - nu a aplicat această idee astfel încât a folosit material ediferite în același plan sau același material în două scopuri diferite.

- Structura Arhitectura modernă a eliminat ideea elementului structural formal unic care sa detina funcție dublă. Ex. insa in arhitectura tradițională japoneză acest lucru este întâlnit - Villa Katsura unde grinda (element întins) și stâlpul (comprimat) au formă similară. Regăsim astfel aplicat principiul “ambele-și”. Și totuși, în cadrul arhitecturii Moderne există placa (planseul), un element care deși formal permite organizarea funcțională flexibilă, structural nu este un element pur pentru că elementul nu se descarcă uniform pe toată întinderea sa (presupune armături metalice interioare în cantitate variabilă dinspre contur către centru). Cu alte cuvinte aici forma urmează funcțiunea în mod contradictoriu: materialul urmează funcția arhitecturală, structura interioară urmează funcția structurală si nu exista o unitate formala intre cele doua. - Elementele arhitecturale Arhitectura modernă separă și articulează elementele. Ex. în Cladirea Johnson Wax a lui F.L. Wright pereții sunt pentru închidere și nu sunt structurali. Astfel spre deosebire de arhitectura barocă unde elementele cu funcție dublă pot fi întâlnite adesea, în arhitectura modernă acest lucru este rar - ex. parasolarele de la Unité d’Habitation din Marsilia folosesc atât ca terasă cat si ca element structural. Contradicț ie adaptată ș i contradicția juxtapusă RV distinge două tipuri de contradicții : cele adaptate și cele juxtapuse. “Daca ,,contradictia adaptată’’ corespunde la un fel tratament al copilului cu manusi, “contradicția juxtapusă” presupune tratarea șocantă” susține RV. În cazul contradictiilor adaptate elementele formale se mulează sau deformează (“primesc variații”) încercând să rezolve atât formă (ritm, compoziție) cât și funcție (ex. relația interior exterior) sau structură. În contradicț ia juxtapusă (“juxtapunere de contraste”) elementele formale sunt inflexibile suprapunându-se sub aspect formal în mod contradictoriu

ex. direcții perpendiculare cu direcții diagonale, întreruperi abrupte și contradictorii de ritm, etc. Desi “Complexity andContradiction in Architecture” detine o analiza extrem de bine pusa la punct, teoriile lui Venturi au generat in anumite cazuri o arhitectura populista, ironica sau umoristica, o arhitectura a formei subiective si a derizoriului dar in acelasi timp a deschis calea unor noi curente precum Postmodernismul de factura istorica si Deconstructivismul. Charles Moore - (1925-1993) - SUA - va repune in discutie volumul arhitectural si va ajunge sa creeze o arhitectura eclectic-culturala cu referinte coloniale. Va regândi integrarea obiectului arhitectural mai putin in termeni de signalectica si de opozitie cu situl cât de insinuare in acesta. Arhitectura trebuie sa "vorbeasca" sustine el. Va publica cartea "Body, Memory and Architecture", exprimand aici o reactie la planificarea functionalista a lui Le Corbusier.


6

Ricardo Bofill (1939- ) – Va realiza constructii in mod special in Franta - va pune in opera o estetica neo-clasica cu modenatura minimala si eficienta, adaptata constructiei cu beton precomprimat. Foloseste aceasta maniera indiferent de functiunea constructiei - locuinte colective, sedii sociale, zgârie nori, etc. Aldo Rossi - elaboreaza si difuzeaza teoria tipomorfologica prin publicarea cartii ""Architecture of the City - Arhitectura orasului" (1966) - teoria sa considera orasul ca o lucrare a omului, un artefact incãrcat de valori simbolice, locul unei memorii colective. A jucat un rol esential in aducerea unei priviri critice asupra modernismului. Scrierile sale au furnizat fundamentele doctrinare pentru miscarea italiana neo-rationalista TENDENZA (1970) care promova rationalismul "exaltat" al lui Louis Boullée, ideea de tipuri elementare prezentã la J. Nicolas Durand, rigoarea lui A. Loos si austeritatea lui Mies van der Rohe. In proiectele si constructiile sale Aldo Rossi manifesta un gust pentru monumentalitate, repetitivitate, geometrie simpla si seaca care-l va face printre altele sa apere arhitectura stalinista. Tendenza nu a incercat sa faca o imitatie repetitiva si supusa a istoriei precum adesea s-a sugerat. Sustinuta de catre cartea lui Aldo Rossi (1966), arhitectii miscarii au respins notiunea canonica “forma urmeaza functiunea”. In schimb, ei s-au intors la complexitatea realitatii urbane si au incercat sa inteleaga modul in care forma arhitecturala a raspuns la schimbari in evenimentele istoriei. Folosindu-l pe Palladio ca exemplu, Rossi a demonstrat modul in care maestrul renasterii a transformat planul cruciform al bisericilor medievale in forma de baza a vilei sale. Aceasta consideratie atenta a unui tip de constructie – in acest caz dezvoltat printr-o alunecare din domeniul sacru in lumea laica – a devenit baza pentru demersul de proiectare a lui Rossi. In desenele sale, care au marcat cultura anilor postmoderni, Aldo Rossi combina teme ciudate in stranii naturi moarte de arhitectura, ruine si obiecte familiare. Motivele sale recurg la memoria colectiva. Ele sunt arhetipuri (triunghi, cub, cilindru si con, fronton), forme abstracte elementare, in primele sale proiecte (monument al partizanilor la Segrate, 1965). Facand referire fara incetare la istorie, constructiile sale articuleaza riguros caramizi si lintouri de metal, sarpante si grinzi nituite, cornise, acoperisuri in forma de leagan, coloane scurte si groase. Arhitectura sa are adesea ceva inghetat, lucru pe care unii l-au caracterizat drept caracter carceral, in mod deliberat monotona, simetrica si ritualizata sau “liturgica” precum o caracteriza insusi autorul. Reactia formalismului contra functionalismului - este promovata printre alti si de Manfredo Tafuri (1935-1994) impreuna cu alti partizani ai acestor idei (Massimo Cacciari, Adriano Comoldi). In cartea sa "Teorii si istoria arhitecturii", Tafuri se interogheaza asupra contradictiilor interne ale teoriilor si proiectelor de avangarda europeana ale anilor 1920 punând in evidenta intelegerile lor tacite cu intreprinderile de rationalizare capitaliste. Incepand cu anii 1970 curentul arhitecturii “High Tech” - este adus la viata prin proiectul Centrului "George Pompidou" realizare a lui Richard Rogers si Renzo Piano la Paris intre 1971-1977. Acesta este numit si "masina culturala" - Creatiile acestui curent au la baza o tehnologia de inalta calitate bazata in mod special pe metal si sticla. Rezultatul se constitue in cladiri monumentale neîncadrabile într-o moda. Un alt reprezentant major al acestui curent este si Sir Norman Foster. In aceeasi perioada apare si curentul Deconstructivist. In cadrul acestuia se afirma arhitecti precum Peter Eisenmann, Frank O. Gehry, Zaha Hadid si altii. Exemple de cativa teoreticieni moderni si post moderni: Georges Gromort – “Essai sur la theorie de l’architecture”; Nikolaus Pevsner – “An Outline of European Architecture”; Lewis Mumford – “The City in History: Its Origins, Its Transformation and Its Prospects”; “The Culture of Cities”; “Miths of the Machine: Techniques and Human Development”; The story of Utopias”; “Sticks and stones”; Manfredo Tafuri - “Theories and history of architecture”; The sphere and the labirinth: Avant-Gardes and architecture from Piranesi to the 1970s”; Bruno Zevi – “Langage moderne de l’architecture”; “Saper vedere l’arrchitettura”; “Architecture as Space: How to Look at Architecture”

curs 04

Documents