curs 01 psihologia grupurilor sociale - introducere

Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2012-2013, sem. II

Cuprins:

Introducere Cadrarea teoretică a psihologiei grupurilor sociale

Definiţia psihologiei sociale Nivelurile de analiză în psihologia socială

Domenii de aplicare a psihologiei grupurilor sociale

Elaborarea unui curs în domeniul psihologiei presupune nu doar transmiterea unui set de informaţii, ci elaborarea unei viziuni din partea autorului, în care aspectele teoretice, metodologice şi empirice esenţiale, prezentate coerent şi exhaustiv, să genereze reflecţii imediate şi la un nivel latent. Lectura trebuie să provoace o analiză mai profundă a sinelui, a celorlalţi, să creeze substrat pentru intuirea schimbării în mai bine. Greu de crezut că un autor va fi (cândva) pe deplin mulţumit de ceea ce a creat.

În procesul construcţiei acestui curs am întâmpinat câteva constrângeri: documentarea, reflecţia şi selecţia sunt consumatoare de timp, iar accesul la materiale - deseori limitat. Este adevărat că avem posibilitatea de a accesa bazele de date care stochează cele mai prestigioase reviste de specialitate tematice încă de la prima apariţie până în momentul actual, însă mai dificil este de a identifica sursele bibliografice non-periodice timpurii.

În 1978, Weigel şi Corazzini afirmau că este practic imposibil pentru oricine să fie la curent cu toate materialele din literatura de specialitate sau ceea ce este în curs de apariţie la un moment dat. Probabil din acest motiv un manual de specialitate sau reeditarea unei lucrări adăugite şi revizuite apare cu o cadenţă de aproximativ un deceniu. Autorii nu se limitează doar în prezentarea acestor obstacole, ci propun soluţii viabile şi posibile.

Alteori, o temă abordată cumulează foarte multe informaţii, fiind dificilă realizarea unei sinteze economice. Însăşi decizia pentru implementarea unei strategii didactice este dificilă: să se parcurgă mai multe teme şi să fie abordate relativ sumar sau un număr mai mic de teme şi mai aprofundat? Există avantaje şi dezavantaje indiferent de opţiune, iar calea de mijloc este greu de găsit... Vom încerca în ceea ce urmează să ne axăm pe esenţial şi să păstrăm echilibrul în măsura posibilităţilor. Introducere

Expresia „omul este o fiinţă socială” pare a fi un pleonasm psihologic. Să reflectăm asupra momentelor cvasigenerale din evoluţia fiinţei umane, de la naştere până la apusul existenţei sale.

Primul strigăt crează un grup primar ancestral pe care îl cunoaşte omenirea – familia. Însăşi apariţia unui individ are loc în cadrul unui grup şi dă naştere unui grup. Constituit din medic, asistentă medicală şi tânăra mamă în devenire (în unele cazuri este

CCuurrss 0011 PPssiihhoollooggiiaa ggrruuppuurriilloorr ssoocciiaallee -- IInnttrroodduucceerree

Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

1


prezent şi tânărul tată!) toţi contribuie la transformarea cuplului în familie. Noii membri se reunesc acasă, şi pentru o perioadă relativă de timp, se instituie o izolare a noului membru de ceilalţi în scopul protejării până când sistemul imunitar se va întări. În acest context şi în funcţie de posibilităţi, părinţii oferă credit bunicii pentru ajutor. După o perioadă de timp de adaptare şi un număr restrâns de vizite ale celor apropiaţi, micuţului i se va destăinui o nouă lume cu noi interacţiuni. Simţul comun foloseşte conceptul de „socializare” care este diferit de cel din literatura de specialitate şi presupune mai mult decât comunicarea cu alte persoane. Plimbările pe alei sau parcuri atrag zâmbete şi investigări repetate a datelor sociodemografice elementare.

În curând, urmează o provocare atât pentru micuţ dar cât şi pentru părinţi. Se deschide un capitol major care vizează implicarea în constituirea, cunoaşterea şi integrarea etapizată într-un grup relativ numeros din cadrul creşei şi / sau grădiniţei. Acest mediu oferă experienţe de interrelaţionare frecvente, regulate şi supravegheate. Sunt învăţate şi exersate norme sociale de grup conform unor scenarii prestabilite dar şi rolurile sociale aflate în stadiul incipient. Ghidat de personalul grădiniţei şi prin colaborare cu părinţii copilul este invitat să parcurgă un anevoios traseu „complezenţă-identificare-interiorizare” a normelor sociale. În paralel, eforturile sunt concentrate în pregătirea tranziţiei de la microsocial la macrosocial. Grupul de la grădiniţă se va dizolva într-un final pentru ca mai apoi copilul să devină membru al unui nou grup cu noi provocări.

Perioada şcolarizării presupune o trilogie, fiecărei părţi revenind câte patru ani. Prin trei grupuri noi se va perinda copilul şi fiecare grup îi va oferi prilej pentru dezvoltarea şi afirmarea personalităţii. Încă de la început, sunt câteva descoperiri nebănuite şi care afectează fundamental percepţia socială şi strategiile comportamentale adoptate: jocul nu mai este activitatea predominantă iar cooperarea din cadrul grupului pare să concureze cu competiţia. Urmează o (re)definire şi o (re)negociere a rolurilor din cadrul grupului, o rafinare a acestora. Sfârşitul ciclului primar hărăzeşte o perioadă de zbucium a personalităţii. Perioada adolescenţei oferă un potenţial remarcabil în ceea ce priveşte aderarea la noi grupuri. Marcată de curiozitate, revoltă, nevoie stringentă de a demonstra unicitatea, cu un avânt nesăbuit pentru aventură, deseori riscantă, şi picaj în depresie, adolescentul va accepta şi încuraja participarea la activităţi de grup, ceilalţi similari având rolul de a facilita procesul de acumulare a noi experienţe. În unele cazuri, energia va fi consumată cultivând şi maturizând personalitatea, pretext pentru sedimentarea valorilor şi conturarea principiilor de alegere a noilor grupuri. În alte cazuri, adolescentul poate cădea pradă grupurilor deviante care vor exercita presiuni pentru comiterea actelor ce vor aduce cu sine necazuri.

Perioada tinereţii promite noi oportunităţi, aderarea la noi grupuri. În acest răstimp are loc pregătirea parţială sau totală pentru ocuparea unei meserii printr-o formare socioprofesională mai specifică, de data aceasta parţial obligatorie şi asigurată. În timpul rămas liber, tânărul are posibilitate să decidă independent şi să se implice în activităţi care îmbină utilul şi plăcutul: formări teoretice şi aplicative specializate, voluntariat, implicarea în activităţi cu caracter cultural-artistic şi sportiv. Se întâmplă, din ce în ce mai des, necesitatea angajării parţiale sau totale în câmpul muncii. Activarea în cadrul grupurilor socioprofesionale se poate întinde pe tot parcursul vieţii. În ansamblu, alegerea grupurilor este mai pretenţioasă, integrarea se realizează cu mai multă cumpătare.


2


Mai devreme sau mai târziu, după mai multe sau mai puţine încercări, tânărul adult va practica meseria însuşită şi va face parte din componenţa încă (cel puţin) a unui grup de la locul de muncă alături de care îşi va petrece mai mult de jumătate din existenţa sa. În mod normal, în această perioadă un cuplu va deveni familie şi ciclul existenţei va triumfa.

Chiar dacă cazurile diferă, în general perioada vârstei a treia nu mai este abundentă nici în numărul grupurilor la care persoana participă, nici în timpul acordat acestora. La primă vedere, în această etapă persoana ar avea un exces de timp liber, deseori însă aceasta este doar un mit. Ajutorul pus la dispoziţia copiilor, disponibilitatea pentru activităţi meticuloase sau preocuparea pentru îngrijirea sănătăţii nu mai pot concura cu elanul implicării în viaţa de grup aşa cum s-a întâmplat anterior. Proximitatea fizică a celorlalţi similari constituie un factor care amplifică valorizarea relaţiilor de vecinătate. De principiu, dacă individul pierde motivaţia de a fi util social iar activităţile întreprinse nu sunt validate social, se înregistrează progresiv izolarea socială. În caz contrar, creşte probabilitatea implicării în activităţi prosociale. Experienţa de viaţă şi muncă îi transformă în buni povestitori şi sfătuitori pentru persoane sau grupuri indiferent de vârstă. Un exemplul potrivit în acest caz îl reprezintă comunitatea de bătrâni.

Dezvoltarea armonioasă a omului are loc prin intermediul interacţiunilor umane. Istoria semnalează un caz nemilos ieşit din comun; în încercarea de a demonstra cu orice preţ originea limbajului, în secolul XIII, împăratul roman Frederic al II-lea a izolat nişte copii nou născuţi care urmau să fie crescuţi cu anumite restricţii. Îngrijitorii le satisfăceau nevoile fiziologice, dar aveau interdicţie de a comunica cu aceştia în oricare fel. Toţi copiii au decedat. Există alte numeroase exemple ale copiilor care au fost crescuţi pentru perioade mari de timp în compania animalelor sălbatice, reabilitarea însă a fost realizată cu multă dificultate şi până la un anumit nivel.

Prin urmare, este greu să ne imaginăm studiul individului în afara grupului social. Viaţa ne oferă posibilităţi enorme de a participa, contribui, crea o constelaţie de grupuri prilej cu care îi cunoaştem pe ceilalţi, de fapt, ne cunoaştem pe noi înşine. Dacă cunoaşterea sinelui este indispensabil legată de ceilalţi, de grupurile sociale din care facem parte, atunci studiul psihologic al grupurilor sociale devine o prioritate implicită. Cadrarea teoretică a psihologiei grupurilor sociale

În general, psihologia este disciplina care studiază comportamentul uman observabil şi încearcă să-l explice apelând la structurile şi procesele psihice prin intermediul metodei ştiinţifice. Deşi psihologia are o perioadă relativ scurtă de existenţă ca ştiinţă, problematica complexă pe care o abordează a determinat crearea mai multor subdomenii de cercetare. A. Cosmovici (1996, p.20) prezintă cele mai importante ramuri ale psihologiei prin intermediul unei scheme sintetice. Se poate observa că harta începe prin delimitarea psihologiei animale şi umane, normale şi patologice. Urmează acordarea atenţie ramurilor care se ocupă de studiul individului şi a socialului, psihologia socială ocupând un rol distins şi influenţând la rândul ei alte domenii teoretice şi aplicative.


3


Pentru a cadra teoretic psihologia grupurilor sociale ne vom sprijini pe două aspecte importante: definiţia psihologiei sociale şi nivelurile de analiză în psihologia socială. DDeeffiinniiţţiiaa ppssiihhoollooggiieeii ssoocciiaallee

Conform definiţiei de bază din 1935 elaborată de către Gordon Allport psihologia socială studiază felul în care stările şi procesele cognitive, afective şi motivaţionale explică comportamentul verbal, non-verbal, (neuro)fiziologic al unui individ atunci când acesta se află în prezenţa reală, imaginară sau implicită cu o altă entitate socială: individ, grup sau societate. Figura 1 prezintă schematic definiţia componenţială:

afectivitatea

motivaţia

cogniţia

comportament

individ

grup*

societate

prezenţa

- verbal - non-verbal - paraverbal - (neuro)fiziologic

- actuală - imaginară- implicită

Figura 1. Schema definiţiei psihologiei sociale conform lui G. Allport, 1935. Se poate observa că unul dintre scopurile psihologiei sociale este îndreptat spre

studiul comportamentelor unui individ atunci când se află în prezenţa unui grup social. Chiar dacă prezenţă celorlalţi este imaginară, este suficient ca să producă modificări comportamentale evidente. Acest aspect poate fi ilustrat prin studiul realizat în 1987 de către Baldwin şi Holmes1 în care salienţa audienţei private compusă din persoane similare i-au determinat pe subiecţi să fie mai toleranţi în aprecierea unei probleme delicate, şi anume atitudinea faţă de sexul premarital.

În mod cert termenului de „prezenţă” putem adăuga şi cel de „interacţiune”. În realitate, individul nu petrece tot timpul aflându-se singur, iar când este în prezenţa altor persoane nu rămâne doar un simplu spectator, ci îşi poate asuma un rol activ în cadrul interacţiunii. Într-un studiu axat pe motivaţia afilierii în viaţa de zi cu zi, realizat în 1996 de către O’Connor şi Rosenblood, s-a testat empiric pertinenţa a două modele teoretice: Modelul afilierii sociale («Social Affiliation Model») şi Teoria privării regulate («Privacy Regulation Theory»). Subiecţii erau echipaţi cu pagere2 şi erau invitaţi, la intervale neregulate de timp, să răspundă la două întrebări: cu cine sunt la moment şi ce îşi doresc pe viitor. Formele de răspuns pentru fiecare întrebare aveau trei posibilităţi logice: singur, în contact social fără interacţiune şi în contact social cu interacţiune. Rezultatele au constatat o relativă distribuţie a ratei persoanelor aflate în condiţia singur şi contact social, iar în cadrul ultimei condiţii numărul celor fără interacţiune şi implicaţi în acest sens a fost relativ apropiat.

1 Acest studiu empiric a fost analizat în cadrul tematicii de seminar la disciplina psihologia socială I. 2 în engleză „beeper” un aparat folosit în trecut care era destinat transmiterii şi recepţionării de mesaje text


4


Definiţia influenţei sociale aproape că se suprapune peste definiţia psihologiei sociale, înlocuind elementul „prezenţa” cu „interacţiunea”. Mai mult decât atât, interacţiunea este sinonimă psihologic cu termenul de „presiune”. Majoritatea fenomenelor de influenţă socială (conformism, obedienţă, influenţa minoritară, reactanţa psihologică etc.) analizează tipul presiunii care poate fi directă şi explicită sau indirectă şi implicită.

NNiivveelluurriillee ddee aannaalliizzăă îînn ppssiihhoollooggiiaa ssoocciiaallăă

Psihologia socială abordează obiectul de studiu la mai multe niveluri de analiză. Examinând oricare manual de psihologie socială, se poate observa de regulă structurarea temelor în funcţie de mai multe dimensiuni. Numărul acestora poate varia în funcţie de viziunea autorilor. Am preferat să includem un nivel suplimentar care este deseori evitat sau subinclus în cadrul unui nivel mai general, astfel rezultând următoarele cinci dimensiuni, aşa cum este ilustrat în figura 2:

Niveluri de analiză din Psihologia

socială

I. intra-individual

II. interpersonal

III. de grup intra-grup inter-grup

IV. categorial intra-categorial inter-categorial

V. societal

Figura 2. Nivelurile de analiză în psihologia socială I. Primul nivel este intraindividual, cel care studiază totalitatea proceselor

cognitive, afective şi motivaţionale care se desfăşoară la nivelul psihicului. Cunoştinţele de la acest nivel reprezintă ABC-ul unui psiholog care le utilizează pentru explicarea comportamentul individului. Fenomenele şi procesele sunt studiate iniţial în cadrul psihologiei generale, aprofundate mai apoi la disciplina psihologia cognitivă. În urma creării în anii ’50 a domeniului ştiinţa cognitivă, s-a creat o disciplină de hotar între psihologia socială şi psihologia cognitivă care poartă denumirea de psihologia socială cognitivă sau cogniţia socială. Aceasta este preocupată de studiul felului în care omul cunoaşte şi îşi reprezintă realitatea socială, pe sine însuşi şi pe ceilalţi. De fapt, sunt importate fenomenele şi procesele psihice fundamentale şi studiate funcţionarea lor în context social sau când obiectul percepţiei este unul social. Exemple sunt numeroase: categorizarea socială, formarea impresiei, atribuirea socială, gândirea contrafactuală,


5


disonanţa cognitivă, construcţia şi schimbarea atitudinilor, activarea schemelor cognitive, euristicile etc.;

II. Al doilea nivel este interindividual sau interpersonal, cel care se axează pe analiza relaţiilor dintre doi indivizi. În urma interacţiunii a două persoane pot rezulta un număr impresionant de tipuri de relaţii. De exemplu, în 1976, Wish, Deutsch şi Kaplan au constituit o listă care conţine 45 tipuri de relaţii interpersonale. Domeniul influenţei sociale, care studiază tipul şi consecinţele interacţiunii dintre o sursă şi o ţintă, se poate regăsi la acest nivel, dacă cele două entităţi sociale sunt reprezentate prin doi indivizi. În cazul în care sursa şi / sau ţinta este un grup, este nevoie să ne comutăm atenţia spre următorul nivel de analiză. Pentru a evita o posibilă confuzie, denumirea fenomenului studiat i se ajustează termenul de „interpersonal”. Un exemplu în acest sens se referă la studiul complezenţei. Atunci când aceasta se manifesta faţă de un grup, ne referim la complezenţa de grup, iar dacă se are în vedere o altă persoană, menţionăm complezenţa interpersonală. Iată câteva teme cel mai frecvent abordate la acest nivel de analiză: atracţia interpersonală, complezenţa interpersonală, reactanţa psihologică, imitaţia, altruismul şi comportamentul de ajutorare, agresivitatea, gelozia, invidia etc.;

III. Deşi elemente distincte din punct de vedere didactic, dimensiunea de grup [social] are în vedere ambele sale componente: intra-group şi inter-group. Aceste două subdimensiuni se află în relaţie strânsă, aspect care va fi dezvoltat în cadrul „Paradigmei grupurilor minimale”. În plus, termenul de „grup social” este unul polimorf şi, în funcţie de mai multe criterii, poate îmbrăca forme variate. Cursul de faţă se va focaliza preponderent pe fenomenele şi procesele grupurilor sociale restrânse pe de o parte la nivelul intra-grup, iar pe de altă parte la nivelul relaţiilor intergrupuri. Facilitarea socială, lenea socială, normalizarea, conformismul de grup, polarizarea socială, deindividualizarea, gândirea de grup, ostracismul etc. sunt teme predilecte regăsite în cadrul unui grup. Compararea socială, obedienţa, influenţa minoritară, stereotipul, prejudecata şi discriminarea, privarea relativă etc. implică un demers comparativ cel puţin între două grupuri.

IV. Dimensiunea suplimentară de analiză inclusă de către noi este cea a categoriei sociale care implică în mod analog două niveluri analizate în paralel: intra-categorial şi inter-categorial. Vom menţiona deocamdată doar că există o diferenţă dintre categoria socială şi grupul social, acest aspect urmând a fi dezvoltat ulterior, într-un capitol separat. Fenomenele şi procesele psihosociale sunt extrapolate la entităţi sociale mai vaste în funcţie de criterii precum genul, mediul de provenienţă, tipul de ocupaţie socioprofesională, vărstă etc.

V. Ultimul nivel este societal care are gradul cel mai crescut de generalitate. Aici ne referim ca şi unitate de analiză la mase sau mulţimi psihologice, comunităţi largi, societăţi. Analiza din cadrul acestei dimensiuni este extrem de complexă şi dificil de abordat. Reprezentarea socială, memoria socială, ideologia sunt doar câteva exemple care nu pot fi abordate decât printr-o coroborare a psihologiei sociale cu psihologia politică şi transculturală, sociologia, antropologia, istoria şi alte discipline socio-umane conexe. Se poate intui uşor că aplicarea metodei experimentului de laborator este practic imposibilă, locul acesteia fiind parţial suplinit de experimentul natural.


6


Structura nivelurilor de analiză prezentată anterior este destinată mai degrabă trasării unei hărţi de ansamblu care să permită reperarea ţintită unui fenomen sau proces de interes. În realitate, între aceste dimensiuni există o strânsă legătură; cunoaşterea conţinutului proceselor şi fenomenelor psihosociale din cadrul fiecărui nivel permite abordarea următorului dacă ţinem cont de felul în care au fost prezentate. În altă ordine de idei, abordarea unei societăţi necesită cunoaşterea categoriilor sociale, dar mai ales a grupurilor sociale aflate în interacţiune care o compun. La rândul lor, acestea sunt alcătuite din varietăţi de relaţii interpersonale, or înţelegerea lor se poate realiza prin raportare la comportamentul unui individ, expresie a ceea ce gândeşte, simte şi îşi doreşte. Studiul grupurilor sociale ne obligă să cunoaştem mai întâi fenomenele şi procesele fundamentale de la nivelul intra- şi inter-individual, pregătind o rampă de lansare eficientă pentru abordarea societăţii în ansamblul său.

La un nivel general vom defini psihologia grupurilor sociale ca parte componentă a

psihologiei sociale care se ocupă cu studiul şi explicarea comportamentelor unui individ

aflat în prezenţa sau interacţiunea cu un grup social şi a grupurilor văzute ca un tot

unitar.

DDoommeenniiii ddee aapplliiccaarree aa ppssiihhoollooggiieeii ggrruuppuurriilloorr ssoocciiaallee

Domeniul psihologiei sociale, care are în centru atenţiei grupul social, se bucură de un cadru teoretic, metodologic şi empiric vast. Cunoştinţele din cadrul psihologiei grupurilor sociale şi a dinamicii de grup sunt aplicate în numeroase domenii. Figura 3 prezintă cele mai importante arii aplicative:


7


psihologia grupurilor sociale / dinamica de grup

educaţie

- relaţii elev-elev - relaţii elev-profesor - relaţii profesor-profesor

- consiliere - psihoterapie

economie

- loc de muncă (organizaţii, industrii)- personal (recrutare, selecţie) - vânzări (publicitate, persuasiune)

sport

- de echipă (leadership, cooperare, competiţie)

drept

- gr. delincvente - gr. juraţi

politică

- gr. de decizie politică - influenţa maselor - procesul electoral

clinică

Figura 3. Domenii de aplicare ale psihologiei grupurilor sociale şi a dinamicii de grup

Dacă un practician care îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupurilor sociale va

folosi cunoştinţele teoretice, metodologice şi empirice din psihologia grupurilor sociale, atunci identificarea a problemelor cu care se confruntă grupul vizat va fi mai rapidă şi mai ţintită. Un diagnostic corect va permite astfel elaborarea şi implementarea unui proiect de intervenţie menit să diminueze impactul factorilor negativi şi să îmbunătăţească performanţa grupului atât în ceea ce priveşte sarcina, cât şi relaţiile dintre membri.

O poveste terapeutică este binevenită în acest caz:

Trăia odată un bun fermier care îşi achiziţionase un tractor cu care se împăca de minune. Îl cunoştea ca pe cele cinci degete ale sale. Ori de câte ori tractorul se strica, îl repara cu uşurinţă. A venit însă ziua în care nici o euristică nu i-a mai fost de folos. După mai multe încercări, s-a decis să cheme un specialist. Înainte de a întreprinde ceva, invită fermierul să descrie cu exactitate ce s-a întâmplat. Apoi, a examinat cu atenţie tractorul în zona care părea să fi creat problema. La un moment dat, i-a cerut fermierului să-i aducă un ciocan şi a lovit o singură dată şi cu o anumită putere o plăcuţă. Scepticismul fermierului s-a risipit când a constatat că tractorul funcţiona perfect. Nota de plată l-a uimit pe fermier: pentru o singură lovitură de ciocan trebuia să achite 100 de dolari. Specialistul i-a explicat că lovitura de ciocan valorează 1 dolar, restul de 99 - pentru faptul că a ştiut locul potrivit.

Psihologia socială, la fel ca oricare disciplină specifică a psihologiei, abordează

obiectul său de studiu, în cazul de faţă relaţia individ-grup, şi se axează pe studiul cunoştinţelor sociale şi a proceselor implicate care intervin în achiziţia, utilizarea şi


8


transformarea acestor informaţii prin intermediul metodei ştiinţifice. Uneori este necesară aplicarea unui demers explorativ / descriptiv, de obicei în prima fază a cercetării, alteori - un demers constatativ / predictiv.

Studiul grupurilor sociale este chintesenţa cunoaşterii persoanei prin grup şi a grupului prin persoană. Cum am putea concepe altfel dezvoltarea umanităţii?

Bibliografie

Cosmovici, A. (1996). Psihologie generală. Iaşi: Polirom.

Baldwin, M. W., Holmes, J. G. (1987). Salient private audiences and awareness of the self. Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 52, No. 6, 1087-1098.

Brewer, M., Hewstone, M, Brewer, M. (Series eds.) (2001-2002). Blackwell Handbooks of Social Psychology: Intraindividual Processes, Interindividual Processes, Group Processes, Intergroup Processes. USA and UK: Blackwell Publishers Group.

Brown, Gaertner (eds.) (2001). Intergroup Processes. In Blackwell Handbook of Social Psychology, Cornwall: Padstow.

Delamater, J. (2006). Handbook of social psychology. New York: Springer Science+Business Media, LLC.

Doise, W., Deschamp, J.-C., Mugny, G. (1999). Psihologia socială experimentală. Iaşi: Polirom.

Fletcher, Clark (eds.) (2001). Interpersonal Processes. In Blackwell Handbook of Social Psychology. Cornwall: Padstow.

Hogg, Tindale (eds.) (2001). Group Processes. In Blackwell Handbook of Social Psychology, Cornwall: Padstow.

Kruglanski, A. W., Higgins, T. (eds.) (2007). Social psychology. Handbook of basic principles, second edition. New York: The Guilford Press.

Millon, T., Lerner, M. J. (eds.) (2003). Personality and social psychology. In Weiner (ed.) Handbook of psychology, Vol. 5. New Jersey: John Wiley & Sons, Inc., Hoboken.

Neculau, A. (coord.) (1996). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Polirom.

Weigel, R. G., Corazzini, J. G. (1978). Small group research. Suggestions for solving common methodological and design problems. Small Group Research, Vol. 9., No. 2., 193-220.


9

curs 01 psihologia grupurilor sociale - introducere

Documents