curriculum vitae - marketing.ucdc.ro · gestiunea activităţilor de turism, managemetul firmelor...

15
CURRICULUM VITAE Numele şi prenume CRISTEA ADRIANA ANCA Data naşterii 03 august 1961 Funcţia didactică actuală Conferenţiar doctor Instituţia la care este titular Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Studii Data absolvirii Instituţia Doctorale August 2004 Academia de Studii Economice Bucureşti. Postuniversitare 1992 Academia de Studii Economice Bucureşti Licenţă Octombrie 1986 Academia de Studii Economice din Bucureşti Cariera didactică – denumirea funcţiei didactice Perioada Calitatea Titular/asociat Instituţia de învăţământ Director Departament Comeră -Turism Octombrie 2009-prezent Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Conferenţiar universitar dr. Septembrie 2009-prezent Titular Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Lector univ. dr. 2004-1009 Titular Lector univ.dr cadru asociat 1999- 2003 Asociat Institutul Româno - Francez pentru Afaceri Lector univ. drd. Octombrie 1998 -. Octombrie 2004 titular Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Asist. univ. drd. Octombrie 1995- Octombrie 1998 Asociat Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Asist. univ. drd. Octombrie 1995- Octombrie 1997 Asociat Universitatea Româno-Americană, Bucureşti Publicaţii, alte rezultate ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică Număr Cărţi, monografii, materiale de studiu 9 Articole în reviste cotate ISI 2 Alte articole 5 Participări la conferinţe internaţionale 15 Participări la conferinţe interne 16 Membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor conferinţe 2 Brevete de invenţie Alte rezultate (denumirea) 5

Upload: others

Post on 17-Sep-2019

26 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

CURRICULUM VITAE

Numele şi prenume CRISTEA ADRIANA ANCA

Data naşterii 03 august 1961

Funcţia didactică

actuală

Conferenţiar doctor

Instituţia la care

este titular

Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”,

Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial

Studii Data absolvirii Instituţia

Doctorale August 2004 Academia de Studii Economice

Bucureşti.

Postuniversitare 1992 Academia de Studii Economice

Bucureşti

Licenţă Octombrie 1986 Academia de Studii Economice din

Bucureşti

Cariera didactică –

denumirea funcţiei

didactice

Perioada Calitatea

Titular/asociat

Instituţia de învăţământ

Director

Departament

Comeră -Turism

Octombrie

2009-prezent

Universitatea Creştină ”Dimitrie

Cantemir”,

Bucureşti, Facultatea de Management

Turistic şi Comercial

Conferenţiar

universitar dr.

Septembrie

2009-prezent

Titular Universitatea Creştină ”Dimitrie

Cantemir”,

Bucureşti, Facultatea de Management

Turistic şi Comercial

Lector univ. dr. 2004-1009 Titular

Lector univ.dr

cadru asociat

1999- 2003 Asociat Institutul Româno - Francez pentru

Afaceri

Lector univ. drd. Octombrie

1998 -.

Octombrie

2004

titular Universitatea Creştină ”Dimitrie

Cantemir”,

Bucureşti, Facultatea de Management

Turistic şi Comercial

Asist. univ. drd. Octombrie

1995-

Octombrie

1998

Asociat Universitatea Creştină ”Dimitrie

Cantemir”,

Bucureşti, Facultatea de Management

Turistic şi Comercial

Asist. univ. drd. Octombrie

1995-

Octombrie

1997

Asociat Universitatea Româno-Americană,

Bucureşti

Publicaţii, alte rezultate ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică Număr

Cărţi, monografii, materiale de studiu 9

Articole în reviste cotate ISI 2

Alte articole 5

Participări la conferinţe internaţionale 15

Participări la conferinţe interne 16

Membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor conferinţe 2

Brevete de invenţie

Alte rezultate (denumirea) 5

Data Semnătura

Curriculum vitae

Europass

Informaţii personale

Nume/Prenume CRISTEA ADRIANA ANCA

Adresa(e) nr. 51, Sos. Olteniţei, sector 4, Bucureşti, România

Telefon(oane) 021 – 6344690 0722.723.685

E-mail(uri) [email protected]

Naţionalitate, Cetăţenie Româna

Data naşterii 03.08.1961

Sex Femeiesc

Experienţa profesională

Perioada 2009- prezent

Funcţia sau postul ocupat Conferențiar universitar doctor, Director Departament Comerț- Turism,

Sef serviciu pregatire continua, expert evaluator CNFPA

Activităţi şi

responsabilităţi principale

- activitate didactică (la facultate si masterat): - susţinere de cursuri şi

seminarii la disciplinele: Tehnica operațiunilor în turism, Tehnică

hotelieră și de restaurant ( cursuri universitare MTC),

Managementul agenţiei de turism, Managementul activitatii

hoteliere şi de restaurant,Tehnici de animaţie în turism,

Managementul fortelor de vanzare ( cursuri masterale MTC),

Marketing turistic ( cursuri universitare și masterale ASE)

- elaborarea de cărţi şi cursuri pentru disciplinele menţionate

- membru in cadrul proiecte cercetare

- membru în comisii de licenţă, disertaţie,

- membru în comisii de concurs

- coordonarea activității colectivului Catedrei de Comerț- Turism

- coordonarea practicii de specialitate a studenţilor

- organizarea de cursuri de formare, perfectionare si specializare in

turism si limbi straine autorizate CNFPA

-presedinte/ membru in comisiile de autorizare si examinare a

furnizorilor de formare profesionala din Municipiul Bucuresti

- consultanta in turism indusrtia hoteliera

Numele şi adresa

angajatorului

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de

Management Turistic şi Comercial, Facultatea de Stiinte Juridice si

Administrative

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comert,

Facultatea Marketing

( cadru didactic asociat-colaborare)

CNFPA (colaborare)

Tipul activităţii sau

sectorul de activitate

Învăţământ, cercetare

Perioada 2007- 2009

Funcţia sau postul ocupat Lector universitar doctor, Sef serviciu pregatire continua, expert

evaluator CNFPA

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- activitate didactică (la facultate si masterat): - susţinere de cursuri şi

seminarii la disciplinele:

Gestiunea activităţilor de turism, Managemetul firmelor de comerţ şi

turism, Managementul agenţiei de turism, Managementul activitatii

hoteliere şi de restaurant,Tehnici de animaţie în turism, Managementul

fortelor de vanzare ( MTC), Marketing, Tehnici promoționale,

Marketing turistic (ASE)

- elaborarea de cărţi şi cursuri pentru disciplinele menţionate

- membru in cadrul proiecte cercetare

- membru în comisii de licenţă, disertaţie,

- membru în comisii de concurs

- coordonare Cerc stiintific studentesc de turism

- coordonarea practicii de specialitate a studenţilor

- organizarea de cursuri de formare, perfectionare si specializare in

turism si limbi straine autorizate CNFPA

-presedinte/ membru in comisiile de autorizare si examinare a

furnizorilor de formare profesionala din Municipiul Bucuresti (din 2004)

- consultanta in turism indusrtia hoteliera

Numele şi adresa angajatorului Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de

Management Turistic şi Comercial, Facultatea de Stiinte Juridice si

Administrative

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comert,

Facultatea Marketing

( cadru didactic asociat-colaborare)

CNFPA (colaborare)

Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Învăţământ, cercetare

Perioada 1999 – 2007

Funcţia sau postul ocupat Lector universitar doctor Cadru didactic titular/ asociat

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- activitate didactică - susţinere de cursuri şi seminarii

- elaborarea de cărţi şi cursuri pentru disciplinele predate

- membru în comisii de licenţă, disertaţie

- coordonarea Cercului stiintifc studentesc de turism

- coordonarea practicii de specialitate a studenţilor

- activitate didactica pentru cursuri de formare manageriala in turism

- presedinte/ membru in comisiile de examinare CNFPA

- consultanta in turism indusrtia hoteliera

Numele şi adresa angajatorului Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de

Management Turistic şi Comercial,

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ, Catedra

de Marketing ( cadru didactic asociat -colaborare)

Institutul Romano – Francez pentru Afaceri ( cadru didactic asociat -

colaborare)

Centrul National de Invatamant Turistic - THR-CG (colaborare)

Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Învăţământ, cercetare

Perioada 1997 - 1999

Funcţia sau postul ocupat Lector univ.drd.,Cadru didactic titular/ asociat

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- activitate didactică - susţinere de cursuri şi seminarii

- sustinerea de cursuride calificare, formare manageriala si specializare

in turism

Numele şi adresa angajatorului Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Management

Turistic şi Comercial,

Bucureşti,

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ,

Catedra de Marketing ( cadru didactic asociat -colaborare)

Institutul Romano – Francez pentru Afaceri( cadru didactic asociat -

colaborare)

Centrul National de Invatamant Turistic - THR-CG ( cadru didactic

asociat -colaborare)

Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Învăţământ, formare continua a adultilor, cercetare

Perioada 1995 – 1997

Funcţia sau postul ocupat Asistent universitar drd, Expert- consultant in turism

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- activitate didactică - susţinere de cursuri şi seminarii

- sustinerea de cursuride calificare, formare manageriala si specializare

in turism

Numele şi adresa angajatorului Centrul National de Invatamant Turistic - (Expert- consultant in turism)

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Management

Turistic şi Comercial,

Bucureşti, ( cadru didactic asociat -colaborare)

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ,

Catedra de Marketing ( cadru didactic asociat –colaborare)

Universitatea Romano- Americana Bucuresti , ( cadru didactic asociat -

colaborare)

Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Invăţământ departamental

Perioada 1992 – 1995

Funcţia sau postul ocupat Expert- consultant in turism

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- sustinerea de cursuride calificare, formare manageriala si

specializare in turism

- elaborarea de suporturi de curs

- coordonarea practicii de specialitate a cursantilor

Numele şi adresa angajatorului Centrul National de Invatamant Turistic - (Expert- consultant in

turism)

Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Invăţământ departamental

Perioada 1992-1991

Funcţia sau postul ocupat Profesor suplinitor

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- activitate didactica la cursurile Postliceale de turism

Numele şi adresa angajatorului Grup Şcolar Economic, Alba Iulia

Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Invăţământ

Perioada 1986- 1991

Funcţia sau postul ocupat Economist – tehnolog în alimentaţie publică, Intreprindere Comercială

de Stat Mărfuri Alimentare şi Alimenţie, Publică, Alba Iulia

Activităţi şi responsabilităţi

principale

- organizarea activitatii de producţie culinară a reţelei de alimentaţie

publică a Municipiului Alba Iulia;

-elaboratrea reţetelor de fabricaţie proprii, ( experimentare şi

calculaţia de preţ);

- controlul ierahic operativ în unităţile de producţie şi de desfacere

proprii;

- susţinerea de programe de perfecţionare pentru personalul de

producţie şi servire din unităţile proprii;

- pregătirea participanţiilor la concursurile pe meserii etapele judeţene,

participând cu trei finalişti la faza pe ţara -1998;

- experimentarea reţetarului de preparate pe bază de porumb –program

naţional;

-membru in Biroul Executiv al Primăriei Alba Iulia în 1990-1991pe

probleme de comerţ

Educaţie şi formare

Perioada 1995- 2003

Calificarea / diploma obtinuta Doctor în marketing

Rolul fortelor de vanzare in cadrul intreprinderii moderne

Disciplinele principale studiate

/ competente profesionale

dobindite

Economia turismului, marketing turistic

Numele si tipul institutiei de

invatamint / furnizorul de

formare

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Marketing

Nivelul in clasificarea

nationala sau internationala

Doctorat

Perioada 1991-1992

Calificarea / diploma obtinuta Diploma Cursuri postuniversitare de marketing

Disciplinele principale studiate

/ competente profesionale

dobindite

Marketing , marketing turistic

Numele si tipul institutiei de

invatamint / furnizorul de

formare

Academia de Studii Economice, Bucureşti, Facultatea de Comert

Nivelul in clasificarea

nationala sau internationala

Curs Postuniversitar

Perioada 2007

Calificarea / diploma obtinuta Certificat de absolvire

Disciplinele principale studiate

/ competente profesionale

dobindite

Curs “ Formare auditor intern Managementul Calităţii şi HACCP”

Numele si tipul institutiei de

invatamint / furnizorul de

formare

- SIMTEX –Organism de certificare

Nivelul in clasificarea

nationala sau internationala

Curs postuniversitar de specializare

Perioada 1982-1986

Calificarea / diploma obtinuta Economist / Diplomă de licenţă

Disciplinele principale studiate

/ competente profesionale

dobindite

Turism, Comerţ, Management, Marketing, Statistică

Numele si tipul institutiei de

invatamint / furnizorul de

formare

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ ,

specializarea Economia Serviciilor de Alimenţie Publică şiTurism

Nivelul in clasificarea

nationala sau internationala

Studii universitare

Perioada 1975 - 1980

Calificarea / diploma obtinuta Diplomă de bacalaureat

Disciplinele principale studiate

/ competente profesionale

dobindite

Specializarea handbal

Numele si tipul institutiei de

invatamint / furnizorul de

formare

Liceul Pedagogic cu Program de Educaţie Fizică şi Sport Braşov

Perioada

Calificarea / diploma obtinuta

Sept 2011

Curs de perfecționare „Îmbunătăţirea managementului universitar”

Disciplinele principale studiate

/ competente profesionale

dobindite

Numele si tipul institutiei de

invatamint / furnizorul de

formare

MODUL1 Managementul activităților terțiare

MODUL 2 Servicii suport pentru studenți

Universitatea PolitehnicăTimișoara în cadrul Proiecte strategice pentru

România”, în parteneriat cu Uniunea Europeană, Ministerul Muncii,

Familiei şi Protecţiei Sociale AMPOSDRU, Fondul Sociale European,

POS DRU 2007-2013, Instrumente structurale 2007-2013, Ministerul

Educaţei, Cercetării şi Inovării OIPOSDRU, UEFISCSU, Fundaţia

“Investeşte în oameni

Aptitudini si competente

personale

Limba(i) materna(e) romana

Limba(i) straina(e)

cunoscuta(e)

Autoevaluare Comprehensiune Vorbit Scris

Nivel european (*)

Abilitati de

ascultare

Abilitati de

citire

Interactiune Exprimare

Limba franceza B2 B2 B1 A2 B1

Limba, engleza, germana B1 B1 A2 A1 A1 (*)

Cadrului european de referinţă pentru limbi

Competente si abilitati sociale Sociabil, spirit de iniţiativă, spirit civic

Competente si aptitudini

organizatorice

Bun organizator, coordonator, mare disponibilitate pentru lucru în echipă:

Competente si aptitudini de

utilizare a calculatorului

Cunostinte de nivel superior

Alte competente si aptitudini Antrenor de handbal

Ghid național de turism

Brevet in turism MAT

Evaluator CNFPA

Formator CNFPA

Permis(e) de conducere permis categoria B

Informatii suplimentare Expert consultant in domeniul turismului

Auditor intern managementul calității și HACCP,

Membru al Asociatiei Jurnalistilor si Scriitorilor din Turism

Membru al Societatii Romane de Statistica

Anexe Principalele lucrari elaborate şi publicate recent

Semnătura ........................

CONF. UNIV. DR. CRISTEA ADRIANA ANCA

1. TEZA DE DOCTORAT

T.1. Cristea Adrian Anca [2009] ”Forţele de vânzare - componentă a politicii de marketing a

întreprinderii moderne”, ASE Bucureşti,

2. CĂRŢI/CURSURI PUBLICATE ÎN EDITURI RECUNOSCUTE CNCSIS

A. Cărţi/cursuri publicate unic autor

A.1. Cristea A. A., [2012] „Tehnica operatiunilor de turism” - Manual de studiu individual, Ed. Pro

Universitaria, Bucuresti, ISBN 978-606-647-284-5, 149 p, (editură recunoscută CNCSIS, cod

102);

A.2. Cristea A. A., [2012] „Tehnologia hoteliera si de restaurant” - Manual de studiu individual, Ed.

Pro Universitaria, Bucuresti, ISBN 978-606-647-332-3, 157p, (editură recunoscută CNCSIS,

cod 102);

A.3.. Cristea A. A [2009] ”Managementul forţelor de vânzare” , Editura Pro Universitaria, Bucureşti,

190 pag, ISBN 978-973-129-399-8, (editură recunoscută CNCSIS, cod 102);

A.4. Cristea A. A. [2007] ”Tehnologia activităţilor în turism”,, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,

Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 266 pag, ISBN 978-973-129-093-5, (editură recunoscută

CNCSIS, cod 102);

A.5. Cristea A. A. [2006]”Tehnologia activităţilor în turism”, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

192 pag. ISBN (10) 973-7643-89-5, (editură recunoscută CNCSIS, cod 102);

A. Cărţi/cursuri publicate în alte edituri autor unic

A.6. Cristea A. A. [2005]”Gestiunea activităţilor de turism”, Editutura UCDC, Bucureşti, 200 pag,

ISBN 973-9217-76-1;

A. Cărţi/cursuri publicate în alte edituri coautor

A.7. Neacşu N., Căprărescu G., Ionescu I., Băltăreşu A., Cristea A., Olteanu V, [2006] ”Teste grilă

pentru examenul de licenţă la economie şi management în turism”, Editura Sylvi, Bucureşti,

133 pag, ISBN 973-628-137-7;

A.8. Neacşu N., Căprărescu G., Ionescu I., Băltăreşu A., Cristea A.A., Olteanu V. [2005], ” Teste grilă

pentru examenul de licenţă„ Economie şi management în turism”, Editura Garamond,

Bucureşti, 125 pag ISBN, 973-9217-71-0, ISBN;

A.9. Chiriac C.A., Cristea A.A., [2005 ] ”Animaţia în turism şi industria ospitalităţii”, Editura

Gemma Print, Bucureşti, colecţia THR-CG, 143 pag, ISBN 973-86354-6-2;

A.10. Stănciulescu D.A., Cristea A.A., Acatrinei M.C., Râjniţă M., [2005] ”Tehnologie hotelieră -

front-office”, Editura Gemma Print, Bucureşti, 2005, 190 pag, ISBN 973-85811-7-6.

3. CĂRŢI DE SPECIALITATE PUBLICATE ÎN EDITURI RECUNOSCUTE

E.1. Cristea A. A., [2012] „Tehnica operatiunilor de turism” - Manual de studiu individual, Ed. Pro

Universitaria, Bucuresti, ISBN 978-606-647-284-5, 149 p, (editură recunoscută CNCSIS, cod

102);

E.2. Cristea A. A., [2012] „Tehnologia hoteliera si de restaurant” - Manual de studiu individual, Ed.

Pro Universitaria, Bucuresti, ISBN 978-606-647-332-3, 157p, (editură recunoscută CNCSIS,

cod 102);

E.3. Cristea A. A. [2009] ”Managementul forţelor de vânzare”, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,

190 pag, ISBN 978-973-129-399-8, (editură recunoscută CNCSIS, cod 102);

E.4. Cristea A. A. [2007] ”Tehnologia activităţilor în turism”,, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,

Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 266 pag, ISBN 978-973-129-093-5, (editură recunoscută

CNCSIS, cod 102);

E.5. Cristea A. A. [2006] ”Tehnologia activităţilor în turism”, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

192 pag. ISBN (10) 973-7643-89-5,(editură recunoscută CNCSIS, cod 102;

F. ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE DE CIRCULAŢIE

INTERNAŢIONALĂ RECUNOSCUTE UNIC AUTOR

F. 3. Cristea A.A, [2009] ”Reconsiderarea sistemului de calitate a serviciilor din industria hotelieră

românescă - premisă a creşterii competitivităţii ofertei de turism”, articol aprobat, în curs de

publicare în Revista ”Amfiteatru Economic”, în numărul 26 din 2009, revistă clasificată de

către (CNCSIS) în categoria A, ISSN 1582-9146;

G. ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE DE CIRCULAŢIE

NAŢIONALĂ RECUNOSCUTE

Articole publicate în reviste recunoscute CNCSIS, categoria B, citate în baze de date internaţionale

(EBSCO) unic autor

G. 1. Cristea A.A, [2012] ”Increasing efficiency of commerce and tourism sales force”, Simpozion

internațional ”Evoluții statistice semnificative în dezvoltarea serviciilor” în curs de publicare în

cadrul Revistei de statistică, cotată CNCS (actual B/fost B+), p 127-132;

G. 2. Cristea A.A, [2012] ”Concierg in the modern hotel industry-developement factor of tourism

quality supply in Romania”, Simpozion internațional ”Evoluții statistice semnificative în

dezvoltarea serviciilor”, aprilie 2012 în curs de publicare în cadrul Revistei de statistică, cotată

CNCS (actual B/fost B+), p 176-181;

G. 3. Cristea A.A , [2011] ”Role of national brand in tourism developement in Romania”, în curs de

publicare în Volumul Vol. 1 (16) No. 1, 2012, ISSN 2067 - 9440 ,Valahian Journal of Economic

Studies Revue de Târgoviște, Universitatea Valahia Târgoviște, No. 765 - type B+

Articole publicate în reviste recunoscute CNCSIS, categoria B, citate în baze de date internaţionale

(EBSCO) coautor

G.4. Gogu E., Crisrtea A.A, Dosescu T., [2012] ”Statistical Analysis of the Social Care and

Sanitary System in Romania During 2000-2010”, Romanian Statistical Review-

Supliment, CNCSIS (B+) , ISSN 1018-046x, p 159-166;

G. 5. Cristea A.A, Apostol. S.M, [2011] ”Economic Crisis Effects Reflected In The Mass-media

Speech” publicat în Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria: Ştiinţe Economice, Vol. XI,

Nr.2/2011 - revistă cotată CNCSIS, categoria B+ şi indexată în trei baze de date internaţionale.

Universitatea Ovidiu Constanța, ISSN 1582-9383, p 41;

G. 6 . Cristea A.A, Apostol.S.M, Ciobota G, [2011] ”Economic Perspectives Of Religious Tourism

In The World Crisis Context” publicat în Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria:

Ştiinţe Economice, Vol. XI, Nr.2/2011 - revistă cotată CNCSIS, categoria B+ şi indexată în trei

baze de date internaţionale. Universitatea Ovidiu Constanța, ISSN 1582-9383, p 293;

H. ARTICOLE/ STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

INTERNAŢIONALE RECUNOSCUTE DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE – UNIC

AUTOR H. 1. Cristea A.A, [2011] ”Somelierul, vocație și profesionalism în industria hotelieră „Dimensiuni ale crizei societăţii contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011, ISBN 978-606-647-029-2, pg. 298

H. 2. Cristea A.A [2011] “ Creşterea gradului de accesibilitate a ofertei de cazare pentru persoanele

dizabilităţi locomotorii” -Jean Monnet Interanțional scientific and practical conferinte”

”European neighbourhood policy and eastern partnership: achievements, obstacles and

perspectives” – 5-7 may 2011 Academy of Economic Studies of Moldova ISBN 978-9975-

4176-6-2. Pag. 229

H.3. Cristea A.A. [2006] ”Centrele de evaluare - o alternativă la invăţământul turistic din România”,

International Scientific Symposium “Quality Management in Higher Education”, Spiru Haret

University, Faculty of Marketing and International Business, Bucharest, 7-8 April 2006;

Comunicarea a fost publicată pe CD, ISBN 973-725-553-4;

H.4. Cristea A.A, [2005] ”Coordonate ale comportamentului de consum în turism”, Simpozion

Ştiinşific Internaţional – “Provocările Cunoaşterii în Contextual Integrării Europene”

Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti, 2005; ISBN: 973-725-286-1;

H. 5. Cristea A.A, [2005] ” Animaţia în hotel - factor de creştere a circulaţiei turistice în România”,

Simpozion Ştiinşific Internaţional - “Provocările Cunoaşterii în Contextual Integrării Europene”

Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti, 2005; ISBN: 973-725-286-1;

H. ARTICOLE/ STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

INTERNAŢIONALE RECUNOSCUTE DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE – COAUTOR

H.6. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ” History, tradition and continuity in tourism developement

in the European area”, Conferință Internaţională „Globalizațion and competitiveness in

knowledge based economy” 6 mai 2011, în curs de publicare în Analele MTC, Ed. Pro

Universitaria, 2011,

H.7. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ” Hotel lighting systems in the context of global energy

crisis- an approach in perspective of sustainable development”, Conferință Internaţională

„Globalizațion and competitiveness in knowledge based economy” 6 mai 2011, în curs de

publicare în Analele MTC, Ed. Pro Universitaria, 2011

H.8. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ”Optimizarea ambientului hotelier prin elemente de

desing”, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Dimensiuni ale crizei societăţii

contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011,

ISBN 978-606-647-029-2, pg. 436

H.9. Cristea A.A, Apostol M. S.,[2011] ”Particularități în desingul și estetica spațiiilor de restaurant”, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Dimensiuni ale crizei societăţii contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011, ISBN 978-606-647-029-2, pg. 464 H.10. Cristea A.A, Apostol M. S.,[2011] ”Identificarea nevoilor specifice în călătorie și sejur pentru turiștii de vârsta a treia”, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Dimensiuni ale crizei societăţii contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011, ISBN 978-606-647-029-2, pg. 345 H.11. Gogu E., Oriol I., Dosescu T., Cristea Anca, [2011] Rolul şi importanţa forţei de muncă în turism -Jean Monnet Interanțional scientific and practical conferinte” ”European neighbourhood policy and eastern partnership: achievements, obstacles and perspectives” – 5-7 may 2011 Academy of Economic Studies of Moldova ISBN 978-9975-4176-6-2.pag. 146-152 H.12. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ”The Religious Tourism in Roumania – Old Religious

Destinations in the new post-communist context” Conferința internațională "Challenges of Post

Socialist Tourism in the Central Eastern European Countries" Universitatea din Bucuresti,

Facultatea de Geografie din 26-28 mai 2011( în curs de publicare)

H.13. Dosescu T, E. Gogu A. Cristea, [2009], Sănătatea populaţiei - componentă a siguranţei

naţionale. Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice cu Participare Internaţională Strategii

XXI cu tema „Stabilitate şi securitate regională”– 9-10 Aprilie 2009, Bucureşti Universităţii

Naţionale de Apărare „Carol I” ISBN 978-973-663-717-9

H.14. Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2008], „Analiza învăţământului privat din România în

perioada 2000 – 2006”, Conferinţă cu participare internaţională ”Strategii XXI Securitate şi

apărare în UE”, Secţiunea 11 - Management şi educaţie, U.N.A.P., Bucureşti, 17–18 mai 2008,

ISSN 1844-3095;

H.15. Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2008], ” The Statistical Analysis on Countries and Geografic

Areas Regarding the Foreign Visitors in Romania during 2000-2006”, The 2008 Iternational

Conference on Commerce, ASE, Bucureşti, 5–6 mai, ISBN 978-606- 505- 046-4;

H.16. Cristea A., Gogu E, Dosescu T., [2008],”Tratatul de la Lisabona şi strategia în domeniul

educaţional şi al pregătirii profesionale în perioada 2008-2010” , The 2008 International

Conference on Commerce, ASE, Bucureşti, 5–6 mai, ISBN 978-606- 505- 046-4;

H.17. Gogu E., Cristea A., Dosescu.T, [2008],”Analiza statistică a resurselor mondiale şi a

exploatărilor de petrol în perioada 1996-2006”, Simpozion Internaţional ”ENEC 2008”,

Universitatea Hyperion, Bucureşti, 14-16 mai 2008, ISBN 978-973-8128-94-1;

H.18. Cristea A., Dosescu T., Gogu E., [2008],”Studiu privind atitudinea studenţilor asupra

angajării în timpul facultăţii”, The 3rd

International Symposium e-CEL3 “Effects of continuing

learning on labor market and organizations competitiveness”, June 20 – 21 2008, organizată de

Spiru Haret University, Faculty of Management Brasov, în cadrul proiectului eCEL – Programul

CEEX-2006; lucrarea a fost publicată în The 3rd

International Symposium e-CEL3 “Effects of

continuing learning on labor market and organizations competitiveness” Symposium

Proceedings, Editura Fundaţiei România de Mâine, România, Bucureşti, ISBN 978-973-163-

263-6;

H.19. Cristea A., Gogu E, Dosescu T., [2008],”Pregătirea adulţilor în perspectiva Tratatului de la

Lisabona”,The 3rd

International Symposium e-CEL3 “Effects of continuing learning on labor

market and organizations competitiveness”, June 20 – 21 2008, organizată de Spiru Haret

University, Faculty of Management Brasov, în cadrul proiectului eCEL – Programul CEEX-

2006; lucrarea a fost publicată în The 3rd

International Symposium e-CEL3 “Effects of

continuing learning on labor market and organizations competitiveness” Symposium

Proceedings, Editura Fundaţiei România de Mâine, România, Bucureşti, ISBN 978-973-163-

263-6;

H.20 Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2007], ”Analiza statistică a turismului românesc 2000-

2006”, Conferinţa Internaţională de la Constanţa, Ovidius University Press Constanţa, Analele

Universităţii Ovidius Constanţa, Seria Ştiinţe Economice, 2007, ISSN 1582-9383;

I. ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

NAŢIONALE UNIC AUTOR

I.1. Cristea A.A., [2008], ”Implementarea principiilor de calitate HACCP în alimenaţia publică -

între necesitate şi realitate”, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, a-XVI-a Sesiune

Ştiinţifică, Bucureşti 2007, publicată în volumul ”România - UE de la aderare la integrare”

Editura Pro Universitaria, București, 2008, ISBN (13) 978-973-129-251-9;

I.2. Cristea A.A. [2005],”Interfereţele turismului cu arta, cultura şi agrementul în contextul

globalizării”- UCDC, a-XIV-a Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice – Sesiune cu participare

interaţională, “Implicaţiile economico- sociale şi politico-juridice ale integrării României în

UE”, UCDC, vol. 2, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2005, ISSN: 978-973- 628-171-6, 978-973- 628-172-

3;

I.3. Cristea A.A., [2005],” „Rolul forţelor de vânzare în dezvoltarea relaţiilor cu clienţii”- UCDC, a-

XIII-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice „Comemorare „Ştefan cel Mare şi Sfânt 500 de ani”,

Vol 1 Ed. Sylvi, Bucureşti 2005, ISBN: 973- 628-129-9, 973- 628-131-0 ;

I.4. Cristea A.A., [2005],””Rolul animaţiei în dezvoltare turismului pe litoral”- Academia Navală-

“Mircea cel Bătrân”, Sesiune de Comunicări Ştiinţifice cu participare internaţională – “NAV –

MAR- EDU 2005“, Constanţa, 2005, ISBN: 973-8303-54-0;

I.5. Cristea A.A., [2004],” ”Noi standarde profesionale în turism”, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice

“330 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir, personalitate marcantă a culturii europene”,

UCDC , publicată în vol 1, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2004, ISSN: 1584-3343;

I.6. Cristea A.A., [2004], ”Formarea forţelor de vânzare şi politica de fidelizare a clienţilor în

turism”, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice – “330 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir,

personalitate marcantă a culturii europene”, UCDC , publicată în vol 1, Ed. Sylvi, Bucureşti,

2004, ISSN: 1584-3343;

I.7. Cristea A.A, [2003],” Fidelizarea clienţilor în industria ospitalităţii - cheia succesului,” Analele

UCDC 2002-2003. Ed.Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 2003, ISSN: 1584-

5621;

I.8. Cristea A.A., [2003],„Motivaţia forţelor de vânzare în cadrul organizaţiilor de turism din

România”, Analele UCDC 2002-2003. Ed.Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”,

Bucureşti, 2003, ISSN: 1584-5621;

ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

NAŢIONALE COAUTOR

I.9. DosescuT., Gogu E., CristeaA., [2009],””Sănătatea populaţiei - componentă a siguranţei

naţionale”,Universitatea Naţionala de Apărare, sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare

internaţională "Strategii XXI" cu tema "Stabilitate şi securitate regională", în perioada 09-10

aprilie 2009, ISBN 978-973-663-722-3;

I.10. Cristea A., E. Dobrescu, [2008],”Posibilităţi de dezvoltare economică a judeţului Botoşani prin

valorificarea potenţialului turistic”, Sesiunea Ştiinţifică Naţională, UCDC, 30-31 mai 2008,

publicată în ”DEMOS Evoluţia în procesul integrării europene a României”, Vol. II, ISBN 978-

973-129- 384 - 4;

I.11. Cristea A., Gogu E., Dosescu T., [2007],””Rolul cercetării în dezvoltarea şi diversificarea

ofertei naţionale de turism”, Conferinţă I.N.C.D.T. Tuşnad, 11-13 octombrie 2007 publicată în

revista ”Caiete Turistice”, ISSN 1843- 7001;

I.12. Dosescu T,. Gogu E., Cristea A., [2006],” „Analiza statistică a dinamicii şi dezvoltării

turismului din mediul rural naţional” comunicare la a XV-a Sesiune Ştiinţifică „Provocări ale

aderării României la Uniunea Europeană” a Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Bucureşti,

25-26 mai 2006. volum I Editura Pro Universitaria Bucureşti 2007, ISSN 1843-1798;

I13. Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2005],””Analiza statistică a gradului de ocupare pe categorii

de confort - factor de creştere a eficienţei activităţii de turism”- UCDC, Sesiunea de

Comunicări Ştiinţifice, cu participare interaţională, Bucureşti, 2005; Vol 1 Ed. Sylvi, Bucureşti

2005, ISBN: 973- 628-129-9, 973- 628-131-0;

J. Articole publicate în reviste de specialitate naționale unic autor

J.1. Cristea A.A, ”Restructurarea sistemului de pregătire vocaţională din turism”, articol, puplicat în

revista Tribuna economică nr. 20 din mai 2009, ISSN 1018-0451;

J.2. Cristea A.A, Sistemul de pregătire vocaţională din turism”, articol puplicat în Revista de comerţ

nr. 5-6 din mai-iunie 2009, ISSN 1582-0424;

J.3. Cristea A.A, ”În contextul agravării crizei economice organizaţiile îşi reconsideră poziţia cu

privire la statutul juridic al forţelor de vânzare”, articol puplicat în Revista de comerţ, nr. 5-6

din mai-iunie 2009, ISSN 1582-0424;

K.4. PARTICIPAREA LA MANIFESTĂRI ȘTIINȚIFICE INTERNAȚIONLE

K.1. Cristea A.A, Apostol, M S, Ciobotă, G, [2012] ” Particularities of tourism profile vocational

formation and education in Romania”, Procedia - Social and Behavioral Sciences 00 (2012)

000–000, Spania, februarie 2012

K. 2. Cristea A.A, Apostol, M S, Ciobotă, G [2012] ”The Religious Educational System In The Post

Communist Context”, - Social and Behavioral Sciences 00 (2012) 000–000, Spania, februarie

2012

PROIECTE DE CERCETARE-DEZVOLTARE

1. Cristea A.A. PROIECT: INVITAŢIE LA FOLCLOR ŞI NATURĂ ÎN VALEA JIULUI, COD SMIS -

26248 / POR 2007-2013, AXA 5, DMI 5.3, Operaţiunea Dezvoltarea şi consolidarea turismului

intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice

POZITIA IN PROIECT: MANAGER DE PROIECT;

1. Cristea A.A. ”Monografia Zonei Metropolitane Berlin”, în cadrul proiectului DEMOS 2007;

2. Mureşan M.,Cristea A.A. ”Monografia Municipiului Bucureşti”, în cadrul proiectului DEMOS

2008

3. Gogu E., Turdean E., Cristea A. ”Cercetare privind componenta curriculară și dimensiunea

pedagogică a modelului, adaptat cerințelor de multiculturalism și de utilizare a

elearningului”2007-2008, în cadrul proiectului eMulticult;

4. Negrea V., Alexandru F., Cristea A., Mureşan M.,” Elaborarea componentelor de competenţa

cultural”, în cadrul proiectului eMulticult, 2008-2010

K. PROIECTE DE CERCETARE – DEZVOLTARE FINANŢATE PRIN PROGRAME

NAŢIONALE, OBŢINUTE PRIN COMPETIŢIE

K.1 Membru în modulul Mnagementul Calității în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea

managementului universitar” sub egida “Proiecte strategice pentru România”, în parteneriat

cu Uniunea Europeană, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale AMPOSDRU, Fondul

Sociale European, POS DRU 2007-2013, Instrumente structurale 2007-2013, Ministerul

Educaţei, Cercetării şi Inovării OIPOSDRU, UEFISCSU, Fundaţia “Investeşte în oameni”, POS

DRU, POSDRU /2/1.2/S/4

K2. ”Portal educaţional pentru învăţarea limbilor străine din perspectiva integrării în medii

multiculturale” (eMulticult) Program de finanţare :PN CDI II / Parteneriate, cod 3257, nr.contract 91068/2007,

Durata: 36 luni, 1.10 2007-30.09.2010,

Contractantul proiectului: SIVECO Bucureşti,

Parteneri: Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Universitatea Naţională de Apărare,

Altfactor SRL,

Buget UCDC: 398. 000 RON,

Calitatea participării în proiect: Membru al echipei de cercetare;

K3. ”Coordonate economice şi dimensiuni ale coeziuni sociale în dezvoltarea durabilă Metropolitan”

–DEMOS Program de finanţare: PN CDI II / Parteneriate, CEEX 06-8-87/2005-2008,

Durata: 36 luni,

Contractantul proiectului: ASE,

Parteneri: Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, IFA, UB, CURS, UNAP, UAIUM,

Buget UCDC: 2 mild RON,

Calitatea participării în proiect: Membru al echipei de cercetare.

Contracte de cercetare dezvoltare a mediului educaţional / cultural / economic / social etc. K4. Proiect cofinanţat de Ministerul Turismului şi de S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting

Group S.R.L. ( THR-CG) pentru realizarea manualului ”Animaţie în turism şi industria

ospitalităţii”, 2003, valoarea totală a proiectului a fost de 500.000 lei.

Acesta a fost primul manual realizat în România care a prezentat conţinutul şi specificul

activităţilor de animaţie turistică. Pornind de la importanţa activităţilor de animaţie şi analizând

nivelul de cunoaştere şi realizarea a acestor servicii în turismul românesc am iniţiat realizarea

acestui proiect. In cadrul proiectului am realizat partea de animaţie în hotel, prezentând

specificul, conţinutul şi tipologia programelor de animaţie.

Proiect este o continuare a unui alt proiect prin care am realizat standardul ocupaţional

referenţial pentru ”Animator în hotel”, proiect realizat în anul 2000 prin contract de cofinanţare

încheiat de Autoritea Naţională în Turism şi S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting

Group S.R.L. ( THR-CG).

K5. Proiect cofinanţat de Ministerul Turismului şi de S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting

Group S.R.L. ( THR-CG) pentru realizarea de standarde ocupaţionale referenţiale pentru noi

ocupaţii în turism, proiect în cadrul căruia am realizat 5 standarde: ”Animator în hotel”,

”Administrator pensiune”, ”Luctător pensiune”,”Cabanier”,

”Lucrător departamentul vânzări”,1999-2000.

K6. Pogramul european Leonardo da Vinci, Proiectul COPAFOGE- “Création d´outils pédagogiques

adaptés à la formaţion prosessionnelle continue dans le domain de la gestion des entreprises du

secteur tertiare” –

( RO/ 98-2-06404-PI-II.1.1.b-FPC). Perioada de derulare: ianuarie 1999- aprilie 2001, Institutul

Româno- Francez de Administrare a Inteprinderii. Contribuţie la proiect: Suport de curs, studiu

de caz şi ghid de autoevaluare “ Gestiunea resurselor umane în activitatea hotelieră”.

K7. Proiect cofinanţat de Ministerul Turismului şi de S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting

Group S.R.L. ( THR-CG) pentru realizarea manualului de” Tehnologie Hotelieră- front-office”,

2002.