cunoastere si adevar, limbaj functii rol

19
Filosofia s-a vazut pusa in fata unei intrebari grave “ Ce este adevarul?”. Intrebarea este dificila pentru ca ea comporta laturi, aspecte ce se refera la natura adevarului, dobandirea si verificarea adevarului. Intrebarea este grava pentru ca adevarul este implicat si marcheaza profund viata oamenilor, conduita, comportamentul lor, adica dimensiuni majore ce individualizeaza omul ca fiinta morala, libera, responsabila. Ce inteles are adevarul atunci cand la proces individul trebuie sa jure ca spune adevarul si numai adevarul? Ce inteles are termenul adevar atunci cand se foloseste sintagma adevar stiintific, adevar filosofic, adevar religios, adevar istoric, adevar politic, adevar economic? Ce trebuie sa intelegem prin adevar cand de fapt noi avem adevaruri? Problema a preocupat filosofia din cele mai vechi timpuri. Ea a fost pusa cu claritate in discutie de catre Socrate si a fost dezvoltata de Platon si Aristotel. Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie cautat in afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne cunoastem pe noi insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre de cunoastere, sa stim ceea ce putem sa cunoastem si ceea ce nu putem sa cunoastem si sa mai stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem. Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data raspicat ca noi nu 1

Upload: lucia-dobre

Post on 22-Oct-2015

20 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Adevar, Limbaj Functii Rol

TRANSCRIPT

Page 1: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

Filosofia s-a vazut pusa in fata unei intrebari grave “Ce este adevarul?”.

Intrebarea este dificila pentru ca ea comporta laturi, aspecte ce se refera la

natura adevarului, dobandirea si verificarea adevarului. Intrebarea este

grava pentru ca adevarul este implicat si marcheaza profund viata

oamenilor, conduita, comportamentul lor, adica dimensiuni majore ce

individualizeaza omul ca fiinta morala, libera, responsabila. Ce inteles are

adevarul atunci cand la proces individul trebuie sa jure ca spune adevarul

si numai adevarul? Ce inteles are termenul adevar atunci cand se foloseste

sintagma adevar stiintific, adevar filosofic, adevar religios, adevar istoric,

adevar politic, adevar economic? Ce trebuie sa intelegem prin adevar cand

de fapt noi avem adevaruri? Problema a preocupat filosofia din cele mai

vechi timpuri. Ea a fost pusa cu claritate in discutie de catre Socrate si a

fost dezvoltata de Platon si Aristotel.

Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie

cautat in afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne

cunoastem pe noi insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre

de cunoastere, sa stim ceea ce putem sa cunoastem si ceea ce nu putem

sa cunoastem si sa mai stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem.

Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume aceea a

posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data raspicat ca

noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere

sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cunoasterea

dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. Ex: nu putem sa cunoastem

secretele dupa care zeul a construit lumea, nu putem sa cunoastem

planurile tainice dupa care zeul a zamislit universul.

Socrate ne atrage atentia ca unele cunostinte sunt inutile si ca este necesar

ca noi sa stim ce ne este util, ce trebuie sa cunoastem in mod necesar si la

ce trebuie sa renuntam pentru ca nu ne este folositoare o anumita

cunostinta. Degeaba spune Socrate “stim noi sa explicam cum se produce

ploaia daca nu stim cand trebuie sa facem lucrarile pamantului, cand

trebuie sa insamantam si sa recoltam, si degeaba stim noi cum se produce

1

Page 2: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

miscarea astrelor daca nu stim cine suntem noi insine si incotro ne

indreptam. Deci sa ne indreptam cunoasterea spre lucrurile utile si sa

evitam cunostintele fara de folos.”.

Aristotel, in lucrarea “Metafizica” face un pas inainte si elaboreaza

teoria adevarului- corespondenta. Potrivit lui Aristotel, adevar este un

enunt in care se spune ca nu este ceea ce nu este si ca este ceea ce este si

fals este un enunt care ne spune ca nu este ceea ce este si ca este ceea ce

nu este. Deci Aristotel considera ca este adevarata o cunostinta care

corespunde realitatii la care se refera si este falsa o informatie care nu

corespunde realitatii la care se refera. Pentru Aristotel adevarul si falsul

sunt atribute ale cunostintelor, sunt rezultat al cunoasterii, adica Aristotel

spune ca numai cunostintele pot fi adevarate sau false. Lucrurile ca atare,

existentele, cum le numeste el, nu sunt nici adevarate si nici false . Ele sunt

sau nu sunt, exista sau nu exista. Adevarat sau fals este ceea ce spunem

noi despre lucruri. Deci valoare de adevar sau de fals are enuntul nostru cu

privire la lucru. Purtatorii adevarului si falsului sunt enunturile, judecata

noastra despre afirmativ sau negativ.

Aristotel defineste adevarul si nu formuleaza o teorie cu privire la criteriile

adevarului, adica nu se refera si la modul cum putem constata concordanta

sau disconcordanta dintre enunturile noastre si realitatea la care se refera.

Aceasta teorie a lui Aristotel a circulat si mai circula inca in filosofie, a fost

si mai este inca preluata de diferitele stiinte, dar intrebarea se pune ce

facem si cum procedam cu acele cunostinte care se refera la lucruri a caror

corespondenta nu poate fi stabilita imediat. Cum procedam in cazul in care,

sa spunem, termenul de corespondenta a disparut demult sau ce facem in

situatia in care termenul de corespondenta nu poate fi stabilit pe cale

experimentala. Ex: nu pot sa experimentez daca Soarele se invarte in jurul

Pamantului sau daca el este in centrul Universului, asa dupa cum nu pot sa

experimentez daca o anumita masura este dreapta sau nu este dreapta.

Sesizand unilateralitatea conceptiei lui Aristotel unii filosofi au formulat

teoria adevarului coerenta. Potrivit acestei teorii o cunostinta este

2

Page 3: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

adevarata daca se incadreaza intr-un sistem de cunostinte validat ca

adevarat si este falsa daca nu se incadreaza in sistemul de cunostinte

considerat adevarat. Deci o cunostinta este adevarata daca nu contrazice

totalitatea adevarurilor care au fost verificate si atestate de stiinta sau de

domeniul respectiv. Asa de exemplu filosoful francez Blanshard considera

ca pentru a stabili daca o cunostinta care se refera la trecut este adevarata

trebuie sa o integram in informatii care au fost validate ca adevarate, sau

daca vrem sa verificam daca o cunostinta poate fi considerata adevarata

intrucat se refera la o situatie care urmeaza sa se intample trebuie sa

introducem acea cunostinta intr-un sistem de adevaruri experimentate cu

care poate fi comparabila daca intre acele adevaruri si cunostinta pe care o

avem exista o incompatibilitate, atunci cunostinta este falsa. Si aceasta

teorie a fost criticata pe considerentul ca termenul de coerenta nu este

precis determinat.

Filosoful englez B. Russell sustine ca noi determinam conceptul de

coerenta facand apel la principiile logicii formate, elaborate inca de

Aristotel si anume la principiul identitatii, noncontradictoriei, tertului

exclus, dar spune el “valabilitatea acestui principiu nu a fost demonstrata.

Ne ramane asadar posibilitatea de a contesta coerenta pentru ca se

bazeaza pe principii care nu au fost demonstrate. In acest caz este de

preferat sa recurgem la teoria adevarului corespondenta.

Alti filosofi, W. James considera ca opiniile noastre nu sunt nici

adevarate nici false, atata timp cat nu sunt folosite in actiune. Opiniile

noastre devin adevarate sau false numai in cadrul actiunii. In actiune noi

consideram ca o cunostinta, o opinie este adevarata daca ne asigura

succesul si este falsa daca nu ne asigura succesul. O cunostinta este

adevarata daca ne este utila si este neadevarata daca nu-si dovedeste

utilitatea. Adevarul este deci pragmatic, adevarul este o problema nu

teoretica, ci practica. In fata acestor teorii intrebarea “ce este adevarul?”

devine si mai complicata.

Platon in dialogul Republica, in Mitul pesterii, propune o noua teorie

3

Page 4: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

asupra adevarului, anume teoria adevarului ca reamintire, ca readucere in

minte a unor adevaruri pe care le pastram in suflet. Teoria lui Platon este

expusa astfel: intr-o pestera se afla mai multi oameni inlantuiti. Oamenii

sunt imobilizati de peretii pesterii astfel incat nu pot sa priveasca decat

peretele din fata. Pe perete se succede o serie intreaga de umbre asupra

carora prizonierii poarta discutii. Fiecare se pronunta exprimand o anumita

opinie cu privire la ceea ce reprezinta umbrele miscatoare de pe peretii

pesterii. Deci fiecare formuleaza o opinie cu privire la ceea ce vad. adesea

opiniile sunt diferite. Dupa indelungi discutii ajung insa la un consens.

Pestera reprezinta lumea noastra, lumea in care traim noi, prizonieri

suntem noi oamenii care traim in aceasta lume. Datorita ignorantei noastre

noi consideram ca lumea in care traim este singura lume posibila, este

singura lume autentica. Oamenii cred ca dincolo de lumea noastra nu mai

exista nici o alta lume. Mai mult decat atat, ei cred ca opiniile pe care le

exprima cu privire la umbrele care se misca pe peretele pesterii sunt

adevarate indubitabil, adevaruri absolute. Ei se considera detinatorii

adevarului. In aceasta lume limitata oamenii au ajuns la convingerea ca ei

pot cunoaste adevarul. Daca, spune Platon, le propunem sa iasa din

pestera si sa priveasca dincolo de pestera ei refuza. Oamenii nu accepta un

alt adevar decat pe acela pe care s-au obisnuit sa-l cunoasca in lumea lor si

in experienta lor limitata.

Daca vom dezlantui un prizonier si il vom ajuta sa paraseasca pestera, el

nu va accepta sa faca acest lucru decat obligat. Lumea obisnuintei se

paraseste greu. Scos cu forta din pestera, prizonierul intalneste o alta

realitate, o realitate stralucitoare cu un soare care degaja o lumina

orbitoare. Cu aceasta realitate prizonierul nu este obisnuit. Luand contact

cu lumina stralucitoare a soarelui, prizonierul acuza dureri ale ochilor,

lacrimeaza, refuza sa priveasca in stralucirea ei noua realitate. Dupa un

timp indelungat incepe treptat, treptat sa se obisnuiasca cu noua realitate

si ajunge chiar sa priveasca soarele care este izvorul lumii stralucitoare

dincolo de pestera. Odata obisnuit cu aceasta noua realitate, prizonierul

4

Page 5: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

refuza sa se intoarca in pestera. Readus cu forta le povesteste ceea ce a

vazut afara. Nu este crezut, este amenintat, prizonierii chiar se razvratesc

impotriva lui. Toate acestea sunt dovezi ca adevarul se castiga greu,

presupune efort, metoda, sacrificii chiar. Odata dobandit adevarul nu mai

poate fi parasit, prizonierul isi risca chiar viata pentru a impartasi adevarul

dobandit si celorlalti semeni. Adevarul este respins atunci cand contravine

opiniei, prejudecatii sau obisnuintei noastre. 

Teoria lui Platon pune in discutie o problema noua, problema izvoarelor

cunoasterii. In conceptia lui exista 2 izvoare ale cunoasterii, experienta si

ratiunea. Acestor 2 izvoare de cunoastere le corespund 2 forme distincte

de cunoastere. Experientei ii corespunde opinia care este o cunostinta

comuna superficiala, nesistematizata, neaprofundata, care se refera la

aparente, la ceea ce este exterior in lucruri. Opinia nu este o cunostinta de

ordinul esentei, este o cunostinta dobandita in mod nesistematic in

activitatea noastra de zi cu zi. Ea formeaza fundamentul a ceea ce in mod

obisnuit numim cunoastere comuna, adica o forma de cunoastere

nesistematizata care cuprinde informatii generale uneori adevarate, dar

neargumentate si neincadrate intr-un sistem coerent. Cunoasterea comuna

nu are o fundamentare teoretica. Intelectul sau ratiunea este izvorul

cunoasterii stiintifice care are ca finalitate notiunea. Notiunea este o

cunostinta superioara opiniei, este sistematica, organizata, aprofundata, se

refera la aspectele esentiale, caracteristice ale lucrurilor, dar nu este

suficienta pentru cunoasterea adevarului. Adevarul se obtine cu ajutorul

intuitiei care este superioara cunoasterii stiintifice, deoarece reprezinta un

efort al gandirii, al vointei, al imaginatiei, al afectivitatii, un efort al intregii

noastre subiectivitati. Cunoasterea noastra intuitiva este intalnita in

cunoasterea filosofica, superioara cunoasterii stiintifice, mai apropiata de

adevar, dar nici ea nu reprezinta adevarul in totalitatea lui. Adevarul este

dobandit abia dupa moarte cand sufletul se reintoarce in spatiile cosmice

unde salasluieste impreuna cu zeul si intreprinde numeroase calatorii in

prezenta zeului, inclusiv in acea zona in care se afla adevarurile pure, care

5

Page 6: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

sunt ideile absolute si cand recepteaza ideile care se imprima in suflet.

Sufletul poarta asadar, imagini, amprente ale ideilor absolute si cu ajutorul

acestor imagini prizonierii recunosc umbrele dupa peretii pesterii. Deci

cunoasterea este o reamintire, o anamnezis.

Sufletul nemuritor, inainte de incarnare, calatoreste prin cosmos in

prezenta zeului si vine in contact cu lumea ideilor pure sau a adevarurilor

pure care este situata intr-o zona anume a universului numita campia

adevarului. In timpul acestor vizite sufletul intra in contact cu ideile pure si

le pastreaza imaginile mai clare sau mai putin clare, ceea ce il va ajuta sa-si

reaminteaca de ceea ce a vazut in momentul in care vine in contact cu

lucrurile, obiectele concrete care alcatuiesc lumea obisnuita in care traieste

omul si pe care Platon o numeste lumea sensibila.

Lumea ideilor este o lume ideala, eterna, infinita, necreeata. Aceasta lume

este singura lume adevarata. Ideile sau adevarurile pure, cum mai sunt

numite, sunt modele abstracte ale lucrurilor care apartin lumii sensibile.

Lumea sensibila este o proiectie superficiala, imperfecta a lumii ideilor.

Lucrurile care compun universul nostru sunt proiectii ale ideilor,

adevarurilor absolute. Lucrurile reproduc aproximativ exact ideile absolute.

In momentul in care omul obisnuit vine in contact cu un lucru, el isi aduce

aminte ca a mai vazut candva acest lucru. Deci cunostinta este o

reamintire, o reactivare a imaginilor, ideilor absolute pe care le pastram in

suflet.

Conceptia lui Platon a avut un ecou puternic in gandirea filosofica. Meritul

principal al teoriei platonice este acela ca a pus in discutie problema

surselor cunoasterii si a analizat pentru prima oara formele cunoasterii. In

viziunea platonica simturile constituie o sursa de cunoastere care are ca

rezultat formarea opiniei, iar o a doua sursa a cunoasterii o constituie

ratiunea, intelectul, care are ca rezultat, ca finalitatea, notiunea cunoasterea

rationala, intemeiaza stiinta. scopul stiintei este descoperirea generalului,

esentialului, universalului existent in lucruri.

De la teza lui Platon cu privire la sursele cunoasterii, au pornit 2 orientari

6

Page 7: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

care aveau sa devina fundamentale in filosofia moderna si anume

orientarea empirista si orientarea rationalista.

In secolele XVII si XVIII, filosofi ca Descartes, Leibniz, Spinoza, John

Locke, D.Hume, G.Berkeley au sustinut ca existenta sursa care valideaza

cunoasterea. In consecinta am considerat problema originii cunoasterii

problema cardinala a filosofiei in masura sa ne ajute sa evaluam intinderea

si limitele cunoasterii, valoarea comparativa a diferitelor cunostinte. O idee

sau o opinie reprezinta o cunostinta autentica numai daca acea sursa este

demna de incredere. Sursa este izvorul cunoasterii, dar si garantul valorii

cunoasterii. Dupa parerea lor exista 2 surse de cunoastere:

-sensibilitatea si organele de simt;

-ratiunea la care cu timpul a fost adaugata o a treia sursa intuitia.

Intre filosofii care au considerat intuitia drept sursa a cunoasterii, amintim

pe Plotin si Bergson.

La Plotin intuitia ne asigura cunoasterea transcendentei, a lui

Dumnezeu, care se afla dincolo de existenta, dincolo de ceea ce are

determinari pozitive. Intuitia ne ajuta sa realizam contopirea cu absolutul,

cu divinitatea inteleasa ca unitate si singularitate si se infaptuieste sub

forma experientei mistice si a extazului mistic. Cunoasterea mistica este in

acelasi timp viziune si contopire cu divinitatea, cu absolutul, insemnand

autoanihilarea personalitatii si suprimarea eu-lui. Cunoasterea mistica este

proprie fiintelor credincioase, evlavioase, care duc o viata ascetica si

abstinenta, invaluita de religiozitate si de practicare a anumitor ritualuri, de

multe ori insotita de practici si comportamente magice.

Bergson opune cunoasterea intuitiva cunoasterii prin concepte, cunoasterii

intelectuale. Cunoasterea intelectuala, spune el, fragmenteaza si coreleaza

experientele noastre subordonand-o nevoilor practice. Expresia

desavarsita a acestui tip de cunoastere este cunoasterea stiintifica a carui

tel “nu este de a ne releva fondul lucrurilor, ci de a ne oferi cele mai bune

mijloace de a actiona asupra lor”. Daca realitatea autentica reprezinta

calitate, cantitate, continuitate si evolutia creatoare, ea nu poate fi

7

Page 8: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

cunoscuta prin cooperarea dintre simturi si ratiune. Apropierea de

spontaneitatea creatoare proprie vietii si spiritului nu poate fi realizata

decat prin intuitia rationala, adica prin capacitatea noastra subiectiva de a

depasi printr-un efort in care sunt angajate toate resursele noastre

(gandire, sensibilitate, afectivitate, vointa, imaginatie, memorie) si ne

asigura surprinderea dincolo de rational a tendintelor de evolutie a

lucrurilor. Intuitia, spune Bergson, “ne garanteaza cunoasterea autentica,

demersul prin care ne transportam in interiorul unui obiect pentru a ne

contopi cu ceea ce are el unic si inexprimabil. Intuitia absolutului este

caracterizata negativ drept cunoastere ce nu poate fi exprimata prin limbaj.

Cunoasterea intuitiva depaseste posibilitatile noastre de exprimare, este

ceea ce uneori redam prin sintagma “nu an cuvinte ca sa spun”. Deci

intuitia este rationala, se exprima numai prin limbajul artistic.

Rationalismul sustine ca intelectul, ratiunea despartita de simturi,

constituie sursa cunoasterii autentice. Rationalismul pune in contrast

cunoasterea care isi are ca sursa ratiunea cu aceea care are ca sursa

simturile.

Fondatorul rationalismului este considerat filosoful francez Descartes. El

sustine ca numai lumina naturala, adica lumina ratiunii sadita in noi de

creator poate sa ne asigure adevarata cunoastere, in primul rand

cunoasterea metafizica si teologica. 

Spinoza, la randul sau afirma ca ratiunea poate patrunde lucrurile asa

cum sunt ele insele, in timp ce cunoasterea prin simturi este cea mai de jos

cunoastere, o cunoastere mutilata si confuza.

Leibniz sustine si el ca numai o cunoastere rationala pura care exista in

noi in mod intual de la nastere este capabila sa ne ajute sa descoperim

adevaruri necesare si certe. “Simturile ne ofera o cunoastere despre ceea

ce trebuie sa fi si nu poate sa fie altfel, nu ne ofera o cunoastere despre

ceea ce este necesar si esential”. Adevarurile necesare si certe sunt sadite

in mintea noastra de la nastere si sunt necesare si certe, pentru ca nu au

nici o legatura cu activitatea simturilor. Simturile ne furnizeaza informatii

8

Page 9: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

superficiale, variabile si adesea confuze. Cunostintele obtinute cu ajutorul

simturilor sunt obscure, failibile si supuse erorii.

Rationalistii sunt preocupati de descoperirea adevarului absolut, a

adevarului care este valabil si acelasi oricand pentru oricine si oriunde s-ar

afla. Un asemenea adevar, spune Descartes, “trebuie sa fie o idee clara si

distincta care trebuie sa fie recunoscuta de toti oamenii intotdeauna”, deci

o idee de necontestat.

Adevarul trebuie sa fie o idee evidenta care nu trebuie sa aiba nevoie de

nici o demonstratie. Descartes sustine in filosofie o noua teorie a

adevarului, anume “Teoria adevarului evidenta”. Adevarurile, ca idei clare,

distincte si evidente, nu provin din afara si nu sunt plasmuite de noi. Ele

exista in spirit indiferent de faptul ca atentia noastra este indreptata spre

ele sau nu. Aceste idei nu sunt insa cunoscute tuturor oamenilor, datorita

lipsei de inclinatie spre contemplare, a insuficientei capacitati de a ne

concentra asupra a ceea ce exista in spiritul nostru, precum si datorita

faptului ca suntem atrasi de simturile externe care ne indreapta atentia in

afara noastra si in sfarsit datorita ideilor preconcepute pe care oamenii le

accepta in mod necritic.

Daca intelectul este bine izolat de simturi, este bine orientat si se

concentreaza asupra ceea ce cuprinde in sine de la nastere, atunci el va

ajunge in mod firesc la idei clare si distincte ce se impun prin evidenta lor.

O asemenea idee clara despre mine insumi ca substanta ganditoare,

precum si ideea unei substante ganditoare infinite identificata cu

Dumnezeu. “Eu gandesc” este un adevar evident, incontestabil, “eu sunt

fiinta ganditoare” este un adevar care se impune prin evidenta. Acest

adevar nu are nevoie de nici o demonstratie. Daca adevarurile sunt in

spiritul nostru, daca ele exista de la nastere si daca sunt gandite de

Dumnezeu, atunci cum, este posibila eroarea? Eroarea este posibila, spune

Descartes, “datorita faptului ca omul este inzestrat cu vointa si cu liber

arbitru. Datorita acestor calitati, omul impinge activitatea intelectului

dincolo de posibilitatile lui de cunoastere. In felul acesta intelectul

9

Page 10: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

greseste. Mai mult, el este nevoit sa sara peste anumite operatii ale

cunoasterii. 

Empirismul sustine ca toate cunostintele noastre provin din datele

simturilor care constituie singura sursa a cunoasterii autentice. Fondatorul

acestei orientari este filosoful englez John Locke. In lucrarea “Eseu asupra

intelectului omenesc”, Locke a acordat o deosebita atentie problemei

originii cunoasterii si limitelor cunoasterii.

Calea de a fixa intinderea cunoasterii este un examen al modelului cum se

formeaza ideile. Acest examen ne poate indica in genere care sunt

obiectele despre care putem avea idei bine formate. Teza lui de baza este

ca toate ideile si prin urmare toate cunostintele noastre despre lumea

materiala isi au sursele in impresiile simturilor precum si in absenta

operatiilor mintii noastre care formeaza idei complexe pornind de la idei

simple care constituie primele elemente ale cunoasterii. Locke sustine ca la

nastere mintea este ca o incapere goala sau ca o pagina alba. Intelectul la

nastere nu are nici o cunostinta si este pe deplin pasiv in dobandirea

primelor sale idei, a ideilor simple. Obiectele exterioare introduc prin

simturi anumite idei in mintea noastra, iar procesele mintii ne lasa cel putin

niste notiuni obscure despre ele insele. Intelectul nu poate nici sa refuze

aceste idei simple nici sa le modifice cand s-au intiparit, sa le stearga sau

sa produca el insusi unele noi. Impresiile obiectelor exterioare venite la

intelect pe calea simturilor raman imprimate pentru totdeauna asa cum

ramane scrisul pe o coala alba de hartie. Primele elemente de cunoastere

isi au deci sursa in actiunea lucrurilor exterioare asupra simturilor. Ideile

simple sunt diferite in functie de organul de simt care le-a receptat: vazul,

auzul, mirosul, etc.

Abordarea cunoasterii in aceasta viziune este solidara cu consideratiile

despre rolul mediului in formarea individului si despre rolul hotarator al

educatiei, teme preferate ale filosofiei iluministe. Simturile sunt deci

furnizoare, surse primare ale cunoasterii, pe cand intelectul este un

inregistrator pasiv al informatiilor transmise de simturi. Ideile simple luand

10

Page 11: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

nastere prin contactul direct dintre obiect si organul de simt sunt corecte si

nu pot fi gresite. Eroarea intervine atunci cand ideile simple se combina

formand alte idei mai complexe. Receptivitatea sensibilitatii noastre este

garantia adevarului, iar spontaneitatea intelectului este sursa erorii.

Intelectul poseda insa numai cunostinte care provin din experienta. Nimic

nu este in intelect, spune Locke, care mai inainte sa nu fi fost in simturi.

Toate cunostintele noastre au o origine empirica, mai apropiata sau mai

departata.

Locke se vede insa nevoit sa nu limiteze prea mult posibilitatile cunoasterii

si sa nu reduca cunoasterea numai la cunoastere experimentala. El admite

ca omul poseda in afara cunoasterii prin experienta si o cunoastere pe care

o numeste intuitiva precum si o cunoastere pe care o numeste

demonstrativa. Cunoasterea experimentala este cunoasterea naturii.

Cunoasterea intuitiva este cunoasterea existentei noastre ca spirite, iar

cunoasterea demonstrativa este cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoasterea

lui Dumnezeu se sprijina pe cea experimentala.

Sustinand posibilitatea unei cunoasteri demonstrative a lui Dumnezeu,

Locke acorda intelectului competente deosebit de largi, asemanatoare cu

cele care i-au fost conferite de teologii si filosofii rationalisti ai vremii.

Empirismul si rationalismul au dominat gandirea filosofica moderna si mai

au inca suficienti adepti si in gandirea filosofica contemporana. Limitele

acestor 2 orientari au fost insa sesizate de Immanuel Kant care a incercat

sa le depaseasca propunand o noua teorie asupra cunoasterii:

“Apriorismul kantian”. 

Kant a considerat ca cercetarea facultatilor si activitatilor mintale ce

intervin in constituirea cunostintelor nu sunt probleme care sa apartina

teoriei cunoasterii. Ele apartin psihologiei empirice. Teoria cunoasterii

“considera cunostintele ca fiind date” si se intreaba cum sunt posibile ele.

Teoria cunoasterii, sustine el, intereseaza de intemeierea cunostintelor si

nu de demersurile prin care se constituie ele de geneza lor. Cu toate aceste

precizari, Kant nu ezita sa scrie in una din lucrarile sale fundamentale

11

Page 12: Cunoastere Si Adevar, Limbaj Functii Rol

“Critica ratiunii pure”, ca semnele cunoasterii noastre sunt sensibilitatea si

intelectul. Prin sensibilitate obiectele ne sunt date sub forma intuitiei

sensibile, iar prin intelect ele sunt gandite si prin urmare cunoscute.

Materia sensibilitatii, senzatia care ne transmite informatii cu privire la

insusirile exterioare ale lucrurilor, la aparitie ia nastere prin actiunea

lucrurilor in sine asupra simturilor noastre. Formele de constituire ale

sensibilitatii sunt intuitiile pure ale spatiului si timpului. Spatiul si timpul

sunt conditii necesare ale organizarii cunoasterii, ele stau la baza

intemeierii oricaror experiente, apartin de subiectivitatea noastra si sunt

apriorice, adica exista in afara si absolut independent de orice experienta.

Senzatia transmite informatii intelectului care dispune de forme apriorice si

de principii apriorice cu ajutorul carora prelucreaza informatii si realizeaza

cunoasterea. Intelectul introduce un element sau are un rol creator pe care

sa-l determinam cu precizie, dar trebuie sa stim ca in cunoasterea pe care o

avem se gaseste un adaos care a rezultat din activitatea intelectului.

Cunostintele astfel formate se exprima printr-o judecata, adica printr-o

propozitie. Judecatile sunt de 2 feluri: analitice si sintetice. Potrivit lor

adevarul la randul sau este analitic si sintetic. Propozitia analitica si

adevarul analitic in consecinta nu aduce nici un plus de informatii. Acest

tip de cunoastere are numai o valoare explicativa pragmatica. Judecata

sintetica, adevarul sintetic aduce un spor de cunoastere, judecatile

sintetice pot fi judecati care provin din experienta sau judecati care nu au

nici o legatura cu experienta. Judecatile care nu au nici o legatura cu

experienta sunt cele care contin adevarul aprioric. 

Adevarul universal este un produs in exclusivitate al activitatii ratiunii

noastre. Ratiunea are rolul de a introduce ordine, regularitate, legitate in

desfasurarea evenimentelor.

Legile naturii sunt creatii ale ratiunii noastre, cu ajutorul lor noi introducem

ordine in natura. 

Filosofia lui Kant este si astazi receptata in numeroase orientari filosofice,

ceea ce inseamna ca pastreaza numeroase elemente viabile.

12