m7 limbaj comunicare si cunoastere

MODULUL 7:

LIMBAJ, COMUNICARE ŞI CUNOAŞTERE

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale

În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe şi aptitudini:- SĂ DEFINEŞTI LIMBA ŞI ELEMENTELE STRUCTURALE ALE ACESTEIA;- SĂ DEFINEŞTI LIMBAJUL;- SĂ DESCRII MECANISMELE NEURO-FIZIOLOGICE ALE LIMBAJULUI;- SĂ ARGUMENTEZI ROLUL LIMBAJULUI ÎN ACTIVITATEA UMANĂ.

Cuvinte cheie:

limbă, limbaj, comunicare, cunoaştere .

Cuprinsul Modulului:

Modulul 7: LIMBAJ, COMUNICARE ŞI CUNOAŞTERE.......................

Obiective educaţionale...................................................................................

Cuvinte cheie...................................................................................................

Cuprinsul Modulului......................................................................................

7.1 Delimitări conceptuale: limbă versus limbaj.........................................

7.1.1. Definiţia şi caracteristicile generale ale limbii...................................

7.1.2. Limbajul:dimensiuni psihologice şi mecanisme neuro-fiziologice...

7.2 Funcţiile limbajului..................................................................................

7.2.1 Funcţia de comunicare..........................................................................

7.2.2 Funcţia cognitivă...................................................................................

7.2.3 Funcţia emoţional-expresivă.................................................................

7.2.4 Funcţia imperativ-persuasivă...............................................................

7.2.5 Funcţia ludică.........................................................................................

Subiecte pentru autoevaluare:.......................................................................

Întrebări de autoevaluare..............................................................................

Teste grilă pentru autoevaluare....................................................................

Subiecte pentru evaluare şi control...............................................................

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor....................................................

Teste grilă:.......................................................................................................

Rezumatul acestui Modul...............................................................................

Bibliografie obligatorie..................................................................................

Bibliografie......................................................................................................

7.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE: LIMBĂ VERSUS LIMBAJ

Definirea limbajului face în mod obligatoriu trimitere la un alt concept, cel de limbă, cele

două fenomene fiind interdependente.

7.1.1. Definiţia şi caracteristicile generale ale limbii

Limba reprezintă un ansamblu de mijloace lingvistice (fonetice, lexicale şi

gramaticale) cu ajutorul carora se realizează comunicarea interumană.

Limba este o realitate extraindividuală, în sensul că existenţa acesteia nu depinde

de existenţa unui individ singular, ci de existenţa unei naţiuni, a unui grup social vast care o

foloseşte ca mijloc de comunicare şi de gândire. În numeroase cazuri, aria de răspândire, utilizare

şi cunoaştere a unei limbi depăşeşte limitele teritoriale ale unei ţări; cele mai ilustrative exemple

în acest sens sunt limbile engleză şi spaniolă.

Limba are un caracter social-istoric. Apariţia şi evoluţia oricărei limbi este strâns legată

de cristalizarea unei mase de oameni ce se concentrază într-un anumit teritoriu, interacţionează

şi comunică; acest proces are la bază un consens cu privire la simbolurile utilizate ca substitut

pentru diferitele elemente ale realităţii, care se generalizează ajungând să fie adoptate de toţi

membrii comunităţii respective. Totodată, limba reflectă trecutul istoric al unei naţiuni. De

exemplu, limba română conţine atât elemente latine, cât şi reminiscenţe dacice şi influenţe

slavone.

Odată constituită, o limbă nu este fixă, rigidă şi inflexibilă, ci dimpotrivă, ea cunoaşte o

dinamică lentă şi continuă. Caracterul evolutiv al limbii este atestat de fenomene cum sunt:

modificarea sensului unor cuvinte – să ne amintim de exemplu ce însemna în evul

mediu cuvântul “domn” şi câţi domni erau în ţările române, versus ce înţelegem azi prin acelaşi

cuvânt;

intrarea în limbă a unor neologisme;

ieşirea treptată din uz a unor cuvinte (arhaisme);

modificarea regulilor gramaticale etc.

Din punct de vedere structural, orice limbă include trei componente fundamentale:

fonetica, vocabularul şi gramatica. Putem vorbi despre existenţa unei limbi doar în măsura în

care aceste trei elemente sunt întrunite.

Fonetica reglementează repertoriul sunetelor dintr-o limbă şi modul de articulare al

acestora. Fiecare limbă are propria melodicitate dată de specificul sunetelor sale. Există sunete

specifice unei limbi, foarte familiare, chiar fireşti pentru membrii naţiunii respective, dar aproape

imposibil de pronunţat pentru un străin (vezi ca exemplu sunetele ö, ò, ü din limba maghiară),

după cum sunt şi cazuri în care aceeaşi literă sau grup de litere este pronunţat diferit în limbi

diferite (“che” în limba română versus în limba franceză).

Vocabularul (lexicul) reuneşte ansamblul semnelor / cuvintelor cu valoare de simbol

existente în acea limbă. Chiar dacă la prima vedere asemuim cunoaşterea unei limbi asimilării

vocabularului limbii respective, în realitate acesta reprezintă doar elementul static de elemente ce

urmează a fi utilizate selectiv şi combinate în structuri cu sens necesare comunicării.

Gramatica reprezintă un ansamblu de reguli de combinare a simbolurilor (cuvintelor)

dintr-o limbă. Sunt incluse aici:

reguli fonetice – de exemplu, în limba română, înaintea literelor “p” şi “b” nu

vom avea niciodată “n”, ci întotdeauna “m”; spunem astfel “a împodobi” şi nu “a înpodobi”,

“dimpotrivă” şi nu “dinpotrivă” etc.;

reguli sintactice şi morfologice – cum sunt acordul subiectului cu predicatul,

acordul adjectivului cu substantivul pe care îl determină, reguli de conjugare a verbelor şi de

declinare a substantivelor etc.;

reguli logice – un exemplu este regula conform căreia într-o frază, nu putem şi să

negăm şi să afirmăm ceva despre altceva în acelaşi timp.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să răspunzi la următoarea întrebare: Care sunt componentele structurale ale unei limbi?.................................................................................................................................................................................................................................................................................

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă nu, atunci te rog să revii asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

fonetica, vocabularul şi gramatica.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

7.1.2. Limbajul:dimensiuni psihologice şi mecanisme neuro-fiziologice

Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează

comunicarea interumană şi gândirea verbal-noţională.

Spre deosebire de limbă, care este un dat obiectiv ce se constituie în cursul

filogenezei independent de existenţa individului singular, limbajul are un profund caracter

individual şi subiectiv; el reprezintă modul particular de însuşire şi utilizare a unei limbi de către

o persoană anume.

Din punct de vedere funcţional, limbajul implică două dimensiuni:

latura activă, implicată în emiterea de semnale către alte persoane;

latura pasivă, responsabilă de receptarea şi decodificarea semnalelor emise de alţii.

În cazul limbajului oral, dimensiunea activă este vorbirea, iar cea pasivă ascultarea; la

nivelul limbajului scris, latura activă este scrierea, iar cea pasivă este citirea. Doar împreună cele

două laturi constituie un întreg funcţional şi util actului comunicării.

Sub aspect neuro-fiziologic, limbajul predupune două categorii de mecanisme:

mecanisme centrale situate la nivel cortical, responsabile de dimensiunile de conţinut ale

comunicării (stabilirea ideilor ce urmează a fi transmise, interpretarea mesajelor receptate

etc.);

mecanisme periferice, responsabile de aspectele executive, legate de forma pe care o

îmbracă un mesaj.

Dacă restrângem nivelul de analiză doar asupra limbajului oral, mecanismele periferice

specifice rezidă în următoarele componente:

1) componenta energetică: aparatul respirator şi sistemul muscular aferent acestuia

(diafragma şi muşchii intercostali);

2) componenta generatoare: laringele;

3) componenta articulatorie şi de rezonanţă: buzele, dinţii, limba, palatul dur, vălul

palatin, cavitatea bucală şi cea nazală per ansamblu.

Astfel, fluxul emisiilor sonore are la bază aerul expirat cu ajutorul plămânilor şi a

musculaturii aferente (componenta energetică) trece prin laringe determinând vibraţia acestuia.

În acest mod se produce un sunet brut, ce poate fi modulat doar în materie de înalţime şi

intensitate, însă fără a fi purtătorul unor mesaje specifice (componenta generatoare). Laringele

este cel care dă timbrul vocii specific fiecărei persoane. Următorul segment care intră în uz este

cel articulator, în care, cu aportul limbii, al buzelor şi dinţilor (componenta articulatorie), sunetul

brut capătă forme specifice, distincte şi inteligibile, articulate în silabe şi cuvinte cu sens. În fine,

sunetul odată obţinut rezonează în cavitatea bucală, respectiv cea nazală (componenta de

rezonanţă). Orice deficienţă sau funcţionare defectuoasă la nivelul unuia dintre mecanismele

periferice enumerate îşi pune amprenta asupra calităţii şi clarităţii emisiilor orale, afectând

implicit caracterul inteligibil al celor spuse. Drept dovadă, lipsa incisivilor superiori,

malformaţiile de la nivelul buzelor sau al palatului dur (cazul copiilor ce se nasc cu

cheiloschizis / buză de iepure), momentele în care salivăm abundent, am stat mult în frig şi nu

putem să ne mişcăm buzele firesc sau avem nasul înfundat de la o răceală sunt toate situaţii în

care nu reuşim să articulăm cuvintele în mod corect.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să rezolvi următorul test grilă: Mecanismele periferice specifice limbajului oral includ următoarele componente:

a. componenta energetică;b. componenta generatoare;c. componenta articulatorie şi de rezonanţă;d. toate variantele de mai sus (a + b + c).

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:...........................................................................................

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.


Răspunsul corect este:

d.

1.2. FUNCŢIILE LIMBAJULUI

În cadrul activităţii umane, limbajul îndeplineşte mai multe funcţii, dintre care cele mai

importante sunt funcţia de comunicare, funcţia cognitivă, funcţia emoţional-expresivă, funcţia

imperativ-persuasivă şi funcţia ludică.

7.2.1. Funcţia de comunicare

Funcţia de comunicare desemnează rolul primordial al limbajului, de a servi ca mijloc de

transmitere şi recepţie a informaţiilor. În cea mai restrânsă perspectivă, actul comunicării implică

în mod obligatoriu următoarele elemente:

emiţătorul (E)

receptorul (R)

repertoriul emiţătorului (RE)

repertoriul receptorului (RR)

un sistem de coduri

canalul de comunicare

feedback

RRRE

RE ∩ RR

D RCE

Esenţa procesului de comunicare constă în vehicularea unor informaţii între doi poli:

emiţătorul (entitatea care iniţiază comnicarea, are un rol activ) şi receptorul (destinatarul

mesajului, cu rol pasiv). Dacă ne raportăm la comunicarea interumană, receptorul şi emiţătorul

vor fi două persoane, însă nu trebuie să omitem faptul că există comunicare şi în rândul

animalelor şi între sistemele artificiale inteligente. Cei doi poli intră în actul comunicării cu un

bagaj de cunoştinţe (repertoriul emiţătorului, respectiv repertoriu receptorului); cu cât zona de

intersecţie a celor două repertorii este mai vastă, cu atât mai eficientă va fi comunicarea. Între

emiţător şi receptor se interpune canalul de comunicare, reprezentat de mediul fizic ce face

posibilă transmiterea semnalelor. La nivelul acestuia pot interveni perturbaţii, stimuli ce

parazitează acurateţea semnalelor emise. De exemplu, canalul de comunicare pentru limbajul

oral este mediul aerian, ce permite răspândirea undelor sonore, iar posibile perturbaţii sunt

zgomotele de fond.

Cel mai important element al comunicării este sistemul de coduri utilizat. Informaţia are

un caracter abstract; pentru a putea fi transmisă altei persoane, e necesar să-i dăm o formă

concretă şi specifică (codare). Acelaşi mesaj poate fi transmis folosind coduri diferite,

formulându-l, de pildă, în limba maternă, într-o limbă străină ori apelând la la limbajul

nonverbal. Pentru ca receptorul să poată decodifica mesajul primit, e vital ca el să cunoască

sistemul de coduri utilizat de subiect. Altminteri, receptorul doar doar va percepe un stimul fără

a-i putea extrage semnificaţia, mesajul fiind neinteligibil.

Prin definiţie, comunicarea implică şi elemente de fedback, prin care emiţătorul primeşte

semnale despre impactul mesajului său asupra receptorului, semnificaţiile extrase de acesta,

atitudinile lui etc.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să răspunzi la următoarea întrebare: Care sunt componentele obligatorii ale unui act de comunicare?.............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................



emiţătorul, receptorul, repertoriul emiţătorului,

repertoriul receptorului, sistemul de coduri, canalul de

comunicare şi feedback-ul.


7.2.2. Funcţia cognitivă

Dincolo de transmiterea de informaţii, limbajul are un rol foarte important în dobândirea

de cunoştinţe noi. O mare parte din cunoştinţele stocate în memorie sunt obţinute prin

intermediul limbajului.

Există trei căi de acces ale informaţiilor în sistemul cognitiv, cunoscute în literatura de

specialitate sub denumirea de sisteme de semnalizare:

procesele de cunoaştere senzorială (primul sistem de semnalizare), prin

intermediul cărora avem acces direct la informaţiile din mediu. Cunoaşterea senzorială are însă

un caracter limitat, permiţând accesul doar la aspectele concrete şi imediate ale stimulilor şi

evenimentelor din ambianţă (pentru mai multe detalii, revezi modulele 3 şi 4);

limbajul (al doilea sistem de semnalizare), care prin funcţia sa cognitivă este cea

de-a doua poartă de intrare a informaţiilor în sistemul cognitiv. Cunoaşterea prin intermediul

limbajului are un caracter mijlocit, în sensul că nu venim în contact direct cu sursa primară a

informaţiilor, ci indirect, prin intermediul unui emiţător.

gândirea, care prin intermediul raţionamentului ne permite să extragem cunoştinţe noi

prin combinarea logică a datelor deja existente. Cunoaşterea prin intermediul gândirii este o

formă superioară întrucât permite accesul la informaţiile abstracte şi esenţiale, nefiind limitată la

concretul sezorial (pentru mai multe detalii, revezi modulele 5 şi 6).

Să ilustrăm cele spuse aici printr-un raţionament silogistic celebru. Pornind de la două

aserţiuni date (numite în limbaj tehnic premise)

P1: Toţi oamenii sunt muritori.

P2: Socrate este om.

prin combinarea lor şi eliminarea termenului mediu (oameni), obţinem o informaţie nouă,

numită concluzie:

C: Socrate este muritor.

Acestă informaţie nu exista anterior în sistemul nostru cognitiv, nu a fost dobândită nici

pe cale senzorială şi nici prin mijlocirea limbajului, ea fiind o mostră de cunoştinţe autogenerate.

Valoarea de adevăr a cunoştinţelor generate pe bază de raţionamente este dependentă de

doi factori:

1) valoarea de adevăr a premiselor;

2) respectarea normelor logicii.

Alături de aportul informaţional, funcţia cognitivă a limbajului rezidă şi în rolul acestuia

de mijlocire a cunoaşterii prin gândire, de organizare a datelor stocate în memorie, de orientare a

proceselor senzoriale şi de organizare a output-urilor acestora etc.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să rezolvi următorul test grilă: În baza funcţiei cognitive, limbajul este:

a. primul sistem de semnalizare;b. al doilea sistem de semnalizare;c. al treilea sistem de semnalizare;d. toate variantele de mai sus (a + b + c).





b.

7.2.3. Funcţia emoţional-expresivă

Funcţia emoţional-expresivă evidenţiază faptul că, odată cu comuniarea şi cunoaşterea,

limbajul are un rol important şi în viaţa emoţională: permite exprimarea stărilor emoţionale

proprii şi identificarea stărilor emoţionale ale altor persoane. Acest rol se realizează în primul

rând prin expresiile verbale utilizate (ce spunem despre ceea ce simţim la un moment dat), dar şi

printr-o serie de mijloace de expresivitate specifice de tip nonverbal şi paraverbal specifice.

Dintre mijloacele nonverbale amintim:

mimica (ansamblul expresiilor date de modificarile elementelor mobile de la nivel facial:

ochi, sprâncene, buze şi comisuri bucale, frunte, pomeţi, bărbie etc.);

gestica (ansamblul expresiilor la care participă alte elemente mobile ale corpului:

mişcarea mâinilor, direcţia privirii, înclinarea capului, orientarea corpului etc);

modalitati de expresie de care e responsabil sistemul nervos parasimpatic: transpiraţia,

tremurul, paloarea sau înroşirea feţei, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, dilatarea

pupilelor, etc.

Toate acestea sunt putătoare de semnificaţii despre stările emoţionale şi atitudinile

subiectului faţă de o anumită temă. Specific lor este faptul că pot să apară independent de orice

exprimare orală.

Spre deosebire de mijloacele nonverbale de expresivitate, mijloacele de tip paraverbal

însoţesc întotdeauna vorbirea şi au semnificaţie doar coroborate cu conţinutul semantic al celor

spuse. În rândul acestora se numără intensitatea vorbirii, intonaţia, ritmul vorbirii, topica,

pauzele, dificultăţile de exprimare etc.

Pentru ilustrare, vom prezenta succint un posibil tablou emoţional-expresiv al stării de

frică acută: ochi larg deschişi, sprâncene ridicate, gura întredeschisă, postură cataleptică, tremur,

transpiraţie, respiraţie accelerată etc.

În ceea ce priveşte raportul dintre conţinutul semantic al mesajului verbal şi expresiile

emoţionale concomitente, se conturează trei ipostaze:

1) Expresiile emoţionale întăresc şi susţin cele exprimate în plan verbal. În acest caz,

mesajul verbal devine unul foarte viu şi persuasiv, elementele nonverbale venind ca o confirmare

a celor spuse.

2) Expresiile emoţionale completează enunţurile orale. În general, această situaţie este

specifică persoanelor cu deficit de vocabular, care nu reuşesc să se exprime adecvat în cuvinte.

3) Expresiile emoţionale contrazic declaraţiile verbale ale persoanei. O aplicaţie practică

a acestei situaţii este tehnica poligraf (detectorul de minciuni) utilizată în identificarea

comportamentului simulat, care are la bază disonanţa dintre conţinuturile verbale şi elementele

nonverbale concomitente. În general, mesajul nonverbal este mai credibil, deoarece este relativ

insensibil la controlul voluntar.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să rezolvi următorul test grilă: Din categoria mijloacelor paraverbale de expresivitate a limbajului fac parte:

a. mimica şi gestica;b. intonaţia şi intensitatea vorbirii;c. transpiraţia şi tremuril;d. niciuna din variantele de mai sus.





b.

7.2.4. Funcţia imperativ-persuasivă

Într-o primă accepţiune, funcţia imperativ-persuasivă atestă capacitatea de a influenţa,

prin intermediul limbajului, voinţa altor persoane, de a induce altora o idee sau o stare afectivă

proprie. Această funcţie se realizează prin conţinutul semantic al mesajului, prin latura expresivă

a acestuia, dar şi printr-o serie de mijloace de persuasiune, cum sunt:

mijloace prin care solicităm unei persoane să săvârşeasc un anumit act: aluzia, apropos-

ul, rugămintea, cerinţa fermă, ordinul, comanda etc. Alegerea unuia sau altuia dintre

mijloacele existente depinde de raportul existent între emiţător şi receptor;

mijloace prin care solicităm întreruperea unor acţiuni: rugămintea, reproşul, interdicţia,

ameninţarea etc;

mijloace de convingere a interlocutorului: propunerea, invitaţia, prevenirea, sfatul, etc.

Toate aceste mijloace de persuasiune sunt importante şi utile în domeniul vânzărilor, al

actoriei, negocierii etc.

Un al doilea aspect acoperit de funcţia imperativ-persuasivă a limbajului este influenţarea

voinţei şi a stărilor afective proprii, sub formă de imbolduri, fraze autoîncurajatoare, mesaje

pozitive etc.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să răspunzi la următoarea întrebare: Enumeră cel puţin două mijloace de persuasiune prin care se solicită întreruperea unei acţiuni: ......................................................................................................................................................................................



rugămintea, reproşul, interdicţia sau ameninţarea


7.2.5. Funcţia ludică

Funcţia ludică se referă la posibilitatea construirii prin limbaj a unor asociaţii verbale de

efect, care pot merge de la rime, consonanţe, ciocniri de sensuri, până la creaţia artistică în forma

poeziilor, proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor etc. În alţi termeni, prin această funcţie limbajul

răspunde nevoii umane de joc, ce poate să meargă de la simplul joc de cuvinte până la creaţia

artistică.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să completezi cuvintele lipsă în textul de mai jos: Funcţia ludică se referă la posibilitatea construirii prin limbaj a unor asociaţii verbale de efect, care pot merge de la ....................................... până la creaţia artistică în forma ....................................................etc.




rime, consonanţe, ciocniri de sensuri (...) poeziilor, proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor


Subiecte pentru autoevaluare:

Întrebări de autoevaluare

1. Care este definiţia limbajului?

Scrie răspunsul tău aici:

.............................................................................................................

.............................................................................................................

.............................................................................................................

Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:

Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează comunicarea

interumană şi gândirea verbal-noţională.

2. Ce include componenta energetică, parte a mecanismelor periferice specifice limbajului

oral?


.............................................................................................................

.............................................................................................................


Aparatul respirator şi sistemul muscular aferent acestuia (diafragma şi muşchii intercostali)

3. Care sunt factorii de care depinde valoarea de adevăr a concluziei unui raţionament?


.............................................................................................................

.............................................................................................................

.............................................................................................................


Valoarea de adevăr a premiselor şi respectarea normelor logicii.

4. În ce constă diferenţa esenţială dintre mijloacele de expresivitate de tip nonverbal şi

cele de tip paraverbal specifice limbajului oral?


.............................................................................................................

.............................................................................................................

.............................................................................................................

.............................................................................................................

.............................................................................................................


Mijloacele de expresivitate de tip nonverbal pot să apară independent de orice exprimare

orală, în timp ce mijloacele paraverbale de expresivitate însoţesc întotdeauna vorbirea şi au

semnificaţie doar coroborate cu conţinutul semantic al celor spuse. Această funcţie se realizează

prin conţinutul semantic al mesajului, prin latura expresivă a acestuia, dar şi printr-o serie de

mijloace de persuasiune

5. Prin ce modalităţi se realizează funcţia imperativ-persuasivă a limbajului?


.............................................................................................................

.............................................................................................................

.............................................................................................................


Funcţia imperativ-persuasivă a limbajului se realizează prin conţinutul semantic al mesajului,

prin latura expresivă a acestuia şi printr-o serie de mijloace de persuasiune specifice.

Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în acest Modul.

Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi, căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!! Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru acest Modul.

Teste grilă pentru autoevaluare:

1. Formele de creaţie artistică, cum sunt poeziile, proverbele, zicătorile şi ghicitorile atestă una din funcţiile limbajului. Care este aceasta?

a) funcţia emoţional-expresivăb) funcţia ludicăc) funcţia de comunicared) funcţia imperativ-persuasivă

Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

2. Mecanismele neuro-fiziologice ale limbajului sunt:a) latura activă şi latura pasivăb) mecanismele centrale şi mecanismele perifericec) componenta energetică şi componenta generatoared) componenta articulatorie şi cea de rezonanţă


3. Ansamblul regulilor de combinare a simbolurilor dintr-o limbă constituie:a) foneticab) lexiculc) vocabularuld) gramatica


4. Funcţia imperativ-persuasivă atestă capacitatea de a influenţa prin intermediul limbajului:

http://www.sweetim.com/s.asp?im=gen&lpver=3&ref=10

a) doar alte persoaneb) doar propria persoanăc) atât propria persoană cât şi alte persoane d) niciuna din variantele de mai sus


5. Sunt fenomene ce dovedesc caracterul evolutiv al unei limbi: a) intrarea în limbă a unor neologismeb) ieşirea treptată din uz a unor cuvinte (arhaisme)c) modificarea normelor gramaticale de către forurile abilitated) toate variantele de mai sus (a + b + c)


Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:

Nr. întrebării Răspunsul corect:1. b2. b3. d4. c5. d

Subiecte pentru evaluare şi control

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor

1. Eficienţa comunicării depinde, alături de alţi factori, şi de amploarea zonei de intersecţie dintre repertoriul emiţătorului şi repertoriul receptorului. Imaginează-ţi o situaţie în care aria de intersecţie dintre repertoriile celor doi poli să fie cât mai mică, tinzând spre zero şi răspunde la următoarele întrebări / sarcini:a) Cine sunt cei doi interlocutori şi ce caracteristici au (unde trăiesc, în ce condiţii au

crescut, ce limbă vorbesc, ce deficienţe au etc.)?b) Identifică cel puţin 5 elemente (semne, simboluri, gesturi etc.) care, dincolo de

diferenţele extreme dintre cele două persoane, rămân totuşi în zona comună a celor două repertorii. Argumentează caracterul universal al acestor elemente.

c) Descrie minimum 5 elemente care se află în afara zonei de intersecţie a repertoriilor celor doi interlocutori. Argumentează caracterul local, specific al acestora.

Termen: sfârşitul săptămânii 6.

Teste grilă:

1. Funcţia de comunicare a limbajului rezidă în:a) influenţa asupra voinţei proprii şi asupra voinţei altorab) dobândirea unor cunoştinţe noic) transmiterea şi recepţia de informaţiid) exprimarea stărilor emoţionale şi a atitudinilor


2. Modificarea în timp a semnificaţiei atribuite unor cuvinte atestă:a) caracterul social-istoric al limbiib) caracterul evolutiv al limbiic) evoluţia ontogenetică a limbajului

d) caracterul subiectiv al limbajuluiRăspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

3. Dimensiunile funcţionale ale limbajului oral sunt:a) emisia şi recepţia de informaţiib) ascultarea şi vorbireac) citirea şi scriered) mecanismele centrale şi mecanismele periferice


4. Fonetica reglementează: a) repertoriul sunetelor dintr-o limbă şi modul de articulare al acestorab) ansablul cuvintelor din limba respectivăc) regulile de combinare a simbolurilor în structuri cu sensd) niciuna din variantele de mai sus


5. Mijloacele emoţional-expresive specifice limbajului nonverbal se referă la: a) mijloace prin care solicităm unei persoane să săvârşeasc un anumit actb) mijloace prin care solicităm întreruperea unei acţiuni c) mijloace de convingere a interlocutoruluid) niciuna din variantele a), b) sau c)


Rezumatul acestui Modul

Limba reprezintă un ansamblu de mijloace lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) cu

ajutorul carora se realizează comunicarea interumană; ea este o realitate extraindividuală cu

caracter social-istoric şi evolutiv.

Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează comunicarea

interumană şi gândirea verbal-noţională. Din punct de vedere funcţional, limbajul presupune

o dimensiune activă, implicată în emisia de semnale şi o dimensiune pasivă responsabilă de

recepţia şi decodificarea semnalelor

Principalele funcţii ale limbajului sunt funcţia de comunicare, funcţia cognitivă, funcţia

emoţional-expresivă, funcţia imperativ-persuasivă şi funcţia ludică.

Bibliografie obligatorie

Bibliografie disponibilă on-line

Exemplu – link: ......................................

Bibliografie suplimentară (facultativă)

Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de

mâine;

Stan, R. (2006). Limbajul. În Bonchiş E. (coord.), Psihologie gerenală, Oradea, Editura

Universităţii din Oradea;

Zlate, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Pro Humanitate;

BIBLIOGRAFIE

Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine;

Miclea, M. (1999). Psihologie cognitivă. Modele teoretico-experimentale (ed. a II-a revăzută),

Iaşi, Ed. Polirom;

Miller, G.A. (1956). The magical number seven, plus or minus two: Some limits on our capacity

for processing information, Psychological Review, 63, 81-97;

Preda, V. (1991). Atenţia. În Radu, I. (coord.), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-

Napoca, Editura Sincron;

Ribot, T. (1924/2000). Atenţia şi patologia ei (ediţie în limba română, traducere de Leonard

Gavriliu), Bucureşti, Ed. Iri;

Roşca, A. (1976). Psihologie generală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

m7 limbaj comunicare si cunoastere

Documents