Sempronia Filipoi „ Basme terapeutice – pentru copii şi părinţi”

Cum se hrăneşte un rechin*(Povestea nr. 8)

Undeva departe, trăia un băiat care s-a angajat ca îngrijitor la un delfinariu adică la un fel de grădină zoologică pentru peşti, unde se aflau mai multe bazine şi acvarii cu apă de mare. Acolo au fost aduşi şi trăiau toate felurile de peşti din ocean, chiar şi cei mai mari şi mai răi. Băiatul care îi îngrijea voia să-şi facă treaba cât mai bine, aşa că s-a străduit să culeagă cât mai multe informaţii despre fiecare peşte oceanic. Din această cauză băiatul trebuia să îşi amintească tot timpul o mulţime de lucruri. Dar el avea noroc pentru că viaţa peştilor îl interesa foarte mult, aşa că ţinea minte tot ce citise.

Într-unul din acvarii trăia un mare rechin alb, care avea cele mai înfricoşătoare şi mai puternice fălci şi era cel mai mare şi mai rău dintre peştii de acolo. Băiatul îngrijitor a aflat de undeva că era necesar să intre şi el în apă împreună cu rechinul pentru a-l hrăni. Acest lucru era o problemă foarte serioasă pentru îngrijitor, pentru că odată intrat în apă cu rechinul, se puteau întâmpla oricând nişte lucruri groaznice. Rechinul se repezea la îngrijitor, încercând să-l atace şi înfricoşându-l tare de fiecare dată. Bietul băiat se străduia din răsputeri să se ferească de dinţii rechinului, înotând, sărind în diferite direcţii ca să nu fie muşcat. Când termina de hrănit rechinul era mort de oboseală din cauza efortului făcut.

Într-o zi a venit la acvariu un vizitator care a privit îndelung felul în care era hrănit rechinul. Era de-a dreptul uimit de ce vedea că se petrece. În sfârşit, când îngrijitorul a reuşit să iasă afară din acvariu, bucuros că mai scăpase încă odată cu viaţă, vizitatorul s-a apropiat de el şi l-a întrebat: „Pentru ce intri în apă când e timpul să-i dai mâncare rechinului?” Îngrijitorul i-a răspuns: „Am citit undeva în manualul de îngrijire a peştilor că trebuie să intri în apă ca să hrăneşti un rechin”.

„Cred că nu ai citit din cea mai bună carte. Sau probabil n-ai înţeles corect” i-a răspuns vizitatorul. „Cel mai potrivit mod de a te purta cu un rechin este să stai cât mai departe de marginea bazinului în care se află el. când vrei să-l hrăneşti trebuie să-i arunci mâncarea în apă. În felul acesta nu poate să-ţi facă nici un rău”.

Băiatul îngrijitor a început să se gândească la acest lucru şi ideea i s-a părut a fi bună. Se săturase peste poate de frica pe care o încerca zilnic, mai ales când rechinul reuşea să-şi înfigă câte un colţ în braţul sau piciorul lui, umplându-l de sânge. Aşa că, zis şi făcut, în ziua următoare a stat cât s-a putut de departe de bazinul în care înota rechinul cel fioros şi i-a aruncat de acolo mâncarea în apă. Rechinul a devenit foarte furios văzând că băiatul nu mai intră în apă. Pentru că el se distra de minune încercând să-l atace şi să-l muşte de picior. În sinea lui rechinul spera că într-o zi băiatul nici nu va mai fi în stare să iasă afară din bazin şi că va rămâne pentru totdeauna acolo cu el.

Numai că îngrijitorul era destul de deştept ca să-şi dea seama că există mai multe feluri de a te purta cu un rechin fioros şi că de fapt nici nu conta ce credea rechinul despre el. ceea ce conta cu adevărat era numai propria lui siguranţă.

Începând din acea zi, el l-a hrănit pe rechin numai de la distanţă, ba chiar le-a dat voie şi altor îngrijitori să-l hrănească. Băiatul a înţeles că în viaţă unele lucruri sunt mai importante decât altele şi că trăind învăţăm ceva nou în fiecare zi.

*NOTĂ: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, eroina principală va fi o îngrijitoare.

1