Ploaia târzie este acum!

www.thelatterrainisnow.com

Al treilea vai

Există un principiu de interpretare biblică numit tripla aplicatie a profetiei. El spune că trăsăturile caracteristice ale primei si celei de a doua interpretări se vor găsi în a treia interpretare. De exemplu, trăsăturile caracteristice ale primului Israel (Iacov) si ale poporului Israel se vor găsi la Israelul modern. Caracteristicile primului Ilie si ale celui de-al doilea Ilie (Ioan Botezătorul) pot fi găsite la cel de-al treilea Ilie (Biserica Adventistă de Ziua a Saptea).

Prin urmare, dacă studiem caracteristicile primului si celui de-al doilea vai, vom fi în stare să stabilim caracteristicile celui de-al treilea vai. Pentru a studia primul si cel de-al doilea vai, recomand cartea „Daniel and the Revelation”, de Uriah Smith, dar aici voi încerca să le prezint într-o formă foarte condensată, doar pentru a spicui caracteristicile relevante. De asemenea, puteTi să studiaTi subiectul acesta aici , selectând prezentarea powerpoint „Islam in Bible Prophecy” (veTi observa pe pagina aceasta multe alte prezentări powerpoint bune, cum ar fi „Three Elijah’s”).

În Apocalipsa 9,1 vedem o stea căzută. În profetia biblică, stelele sunt mesageri religiosi (Apocalipsa 1,20; Daniel 8,10 si 12,3). Asadar, Apocalipsa 9,1 ne prezintă un mesager decăzut, sau un mesager fals. Asa cum veti vedea, acesta este profetul islamului, Mahomed. Vom vedea că, în primul si al doilea vai, Dumnezeu a folosit islamul pentru a pedepsi crestinismul apostaziat si pentru a face în stare să înainteze Reformatiunea.

Aici, „fântâna Adâncului” poate să însemne partea întunecată si rea a lumii, sau orice zonă pustiită, iar islamul a venit asupra lumii din tările desertice din Africa de Nord. Multi cercetători cred că „Adâncul” este un termen care descrie arsenalul, sau fortăreata lui Satana.

Orice putere care iese din adânc este inspirată de Satana. În cartea Apocalipsa, puterile inspirate de Dumnezeu sunt reprezentate ca „venind de sus”, dar puterile inspirate de Satana sunt reprezentate ca „venind de jos”, din mare, de pe pământ, din adânc. (Apocalipsa 10,8; 14,6.8.9; 13,1.11; 17,9; Iacov 3,15-17).

În Apocalipsa 9,2, conducătorul acesta, Mahomed, în primul vai, are cheia adâncului – arsenalul lui Satana. Cheia reprezintă puterea, sau autoritatea – capacitatea de a descuia, de a elibera, de a descătusa, de a emite – iar el emite fumul care întunecă soarele si văzduhul. Aici, soarele Îl reprezintă pe Hristos, Soarele Neprihănirii (Maleahi 4,2). În felul acesta, Mahomed emite idei false si mincinoase, care întunecă lumina Evangheliei – care Îl întunecă pe Hristos, Lumina lumii. Desi ne spune în patru locuri că Biblia este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu, Coranul întunecă acel adevăr prin ideile false ale islamului.

Apocalipsa 9,3 îi descrie pe mahomedani ca pe niste lăcuste si scorpioni. Biblia foloseste lăcustele ca pe un simbol al arabilor. Când vorbeste despre arabii madianiti, ea spune: „Soseau ca o multime de lăcuste, erau fără număr” (Judecători 6,5). „Madian, Amalec (triburi arabe)… erau răspânditi în vale, ca o multime de lăcuste”… (Judecători 7,12).

În călătoriile lui prin Arabia, un călător vestit, pe nume Niebuhr, a deschis aparitia roiurilor de lăcuste astfel: „Roiurile acestor insecte întunecă văzduhul si, de la distantă, par asemenea unor nori de fum”. – Niebuhr Travels’, vol.II. p.337.

Edward Gibbon îl citează pe Volney, spunând: „cei mai chibzuiti dintre călătorii nostri sirieni” au declarat: „Locuitorii din Siria au observat că lăcustele vin constant din Desertul Arabiei”. – C. Volney, „Voyage en Egypte et en Syrie”, cap.XX, sect.5.

Prin urmare, două creaturi ale desertului se aseamănă îndeaproape cu armatele islamice din Desertul Arabiei: lăcustele (care vin din deserturi în anumite timpuri si distrug recoltele) si scorpionul, (o creatură de temut si

1

otrăvitoare) care va lovi cu întepătura cozii lui, producând o durere puternică, până la agonie. Asadar, în cel de-al treilea vai, ne putem astepta ca islamul să atace armata Romei, pe neasteptate si într-o modalitate distrugătoare, asa cum a făcut în primul si al doilea vai.

Apocalipsa 9,4 a profetizat cum Abu Beker si-a instruit armata să-i lase în pace pe acei crestini care păzeau adevăratul Sabat al zilei a saptea (sigiliul lui Dumnezeu), dar să-i ucidă pe crestinii catolici. Aici se află o caracteristică importantă, si anume că islamul din primul vai este folosit ca un adăpost pentru poporului lui Dumnezeu, prin faptul că a distras armata Romei de la persecutarea poporului lui Dumnezeu, si este folosit de asemenea spre a pedepsi crestinismul apostaziat. În conformitate cu Apocalipsa 13 si Tragedia veacurilor, armata Romei din zilele sfârsitului este America. Ca urmare, în cel de-al treilea vai, putem să ne asteptăm ca mâna Romei să se ridice, gata să-i persecute de adventistii de ziua a saptea, dar, într-un fel sau altul, islamul radical este folosit pentru a ocroti poporul lui Dumnezeu în timpul sigilării sfintilor (Apocalipsa 7,1-4).

Gibbon declară: „Abubeker a urcat pe înăltime, a revizuit oamenii, caii si armele si a înăltat o rugăciune fierbinte pentru succesul întreprinderii lor. ‘Nu uitati’, a zis succesorul profetului… ‘să nu distrugeti niciun palmier, să nu ardeti nici un lan de porumb. Să nu tăiati niciun pom fructifer, să nu faceti nici un rău cirezilor, doar atât cât aveti nevoie să ucideti spre a mânca…. Pe măsură ce înaintati, veti găsi unele persoane religioase, care trăiesc retrase în mănăstiri si îsi propun să-I slujească lui Dumnezeu în felul acesta: lăsati-i în pace, să nu-i ucideti si să nu distrugeti mănăstirile lor. De asemenea, veti găsi un alt fel de persoane care apartin sinagogii lui Satana, care au vârful capului ras, nu uitati să le tăiati capetele si să nu le dati niciun adăpost, până când fie se vor întoarce la mahomedani, fie vor plăti tribut’.

„Chiar si în secolul al 7-lea, călugării… îsi rădeau capetele, când erau hirotoniti ca preoti. Tunsura circulară era sacră si tainică, era coroana de spini, dar semăna mai degrabă cu o diademă regală si fiecare preot era un rege”. – Abubeker’s Command, Edward Gibbon, ‘Decline and Fall’, vol.V, p.489-490.

„În secolele timpurii ale erei crestine, biserica din Răsărit [nu biserica occidentală sau latină] numită uneori Biserica Asiriană… [alcătuită din păzitori ai Sabatului adevărat] s-a răspândit cu mare succes prin Asia si Răsărit, dar a rămas separată de biserica din Occident, îndeosebi separată de apostazie. Acesti crestini credinciosi au ajuns să fie învătătorii sarazinilor…”. – B.G. Wilkinson, Truth Triumphant, p.268-291.

„Supusilor săi crestini [adică crestinilor adevărati, nu celor apostaziati pe care arabii îi hărtuiau], Mahomed le-a acordat imediat siguranta personală, libertatea comertului, proprietatea asupra bunurilor lor si tolerarea închinării lor”. – Gibbon, ‘Decline and Fall’, vol.V, p.439-W, p.579-580; 390-391.

Apocalipsa 9,5.6. Mahomedanii au hărtuit Imperiul Roman de Răsărit timp de 150 de ani, dar nu au reusit niciodată să-l distrugă complet si nu au fost în stare să învingă Roma Răsăriteană si Occidentală, de aceea este scris: „Li s-a dat putere să nu-i omoare”, ci „să-i vatăme” (v.10) timp de cinci luni. Prin urmare, în timpul celui de-al treilea vai, putem să ne asteptăm ca islamul radical, la început, doar „să vatăme” armata Romei. În profetia biblică, o zi profetică reprezintă un an literal (Numeri 14,34 si Ezechiel 4,6).

O lună biblică este egală cu 30 de zile literale si, ca urmare, aceste 5 luni din profetie sunt egale cu 150 de ani. Când au început cei 150 de ani? În conformitate cu Edward Gibbon, „Otman a intrat pentru prima dată în teritoriul Nicomediei în 27 iulie, 1299”, si astfel a început să atace Roma Răsăriteană, care s-a desfiintat în 1449. (1299 + 150 = 1449). În 1449 a venit o schimbare.

În anul 1448, Ioan Paleologul, împăratul grec, a murit si, în 6 ianuarie, 1449, Constantin XI a fost încoronat la Mistra. (www.en.wikipedia.org/wiki/Constantine_XI) Apocalipsa 9,7-9. Oricine examinează lăcustele din Arabia va vedea imediat că ele arată literalmente ca niste cai mici. De fapt, beduinii le descriu ca pe niste ‘cai ai soldatilor’. Vechii italieni le numeau „căluti”. În Scriptură, lăcusta este folosită pentru a semnifica un număr mare, un roi, iar acesta este un simbol potrivit al numărului uimitor al arabilor care atacau venind din desert. Profetul a spus: „Te-ai îngrămădit ca lăcustele” (Naum 3,15). Războinicii arabi, călare pe caii lor rapizi, nu mărsăluiau în linii sau rânduri, asemenea soldatilor greci sau romani, ci se năpusteau asupra vrăjmasilor lor aproape la fel de repede, ca si când ar fi

2

zburat (comportându-se si făcând un zgomot ca lăcustele). Triburile care au venit din Arabia, cu rapiditatea lor mare, au lovit armata Romei deodată si pe neasteptate, fiind simbolizate de roiurile de lăcuste.

„Cununile de aur” reprezintă turbanele galbene pe care le purtau bărbatii acestia. Este interesant de observat că Biblia spune: „au adus niste betivi din pustie, care au pus… mândre cununi pe capetele lor” (Ezechiel 23,42). De asemenea, ei purtau pieptare de fier, păr lung, care nu era nici împletit, nici lăsat liber, aveau bărbi mari, iar „dintii de leu” reprezentau ferocitatea lor în luptă. Mahomedanii erau extrem de distructivi, aspect tipic leului. Naturalistii ne informează că Arabia este căminul leului, iar în literatura arabă leul este simbolul permanent al luptătorilor viteji.

Apocalipsa 9,11. Arabii nu au avut un împărat unic, ci fiecare trib a avut propriul conducător, totusi, în 1299, Otman a ajuns împărat si a întemeiat „Imperiul Otoman”. Cele „cinci luni” încep la data aceasta, deoarece profetia spune că „aveau un împărat”.

Aici se încheie primul vai si începe cel de-al doilea. Apocalipsa 9,12-15. Acum, în timpul celui de-al doilea vai, vedem aceeasi putere religioasă islamică întunecată, dar de data aceasta vine din „râul Eufrat”, care acum este Turcia. Cei „patru îngeri” se referă la cele patru mari sultanate: Bagdad, Damasc, Iconia si Alepo, din care era compusă puterea turcă la data aceea.

Imperiul Roman a fost împărtit în trei, iar această a treia parte a fost legată de Grecia, Imperiul Roman Răsăritean, a cărui capitală a fost Constantinopol. Un ceas, o zi, o lună si un an în profetia biblică sunt egale cu 391 de ani si 15 zile. Dacă adăugăm perioada aceasta la data încheierii primului vai (27 iulie, 1449) ajungem la 11 august, 1840, când conducătorul turc a semnat un document care a îndepărtat pentru totdeauna independenta si puterea sultanului turc. Suprematia turcă a fost trecută în mâinile celor patru mari puteri ale Europei, puteri crestine, care au format o coalitie spre a hotărî soarta islamului.

De asemenea, versetul 15 ne spune că turcii „omoară” armata Romei. Prin urmare, în timpul celui de-al treilea vai, putem să ne asteptăm ca islamul radical să „vatăme” la început armata Romei, într-o modalitate iminentă si neasteptată, apoi puterile crestine să se coalizeze spre a hotărî soarta islamului când, din nou, islamul radical ucide deodată si pe neasteptate armata Romei.

Textul grec si ebraic pentru Apocalipsa 9,16 este „zeci de mii, un număr imens” (compară cu versiunea ebraică a Geneza 24,60, Numeri 10,36 si Daniel 7,10) si a fost în realitate metoda turcească de a număra! Ei numărau prin tomeni. Un tomen înseamnă zece mii de oameni, iar tomeni înseamnă mai multe zeci de mii. Gibbon însusi foloseste tocmai termenul acesta, când îi descrie pe turci. El face aluzie la conducătorul turcilor răsăriteni, spunând. „Marea [Bosfor] se întindea între cele două continente ale Europei si Asiei, iar cel ce conducea asa de multi tomeni, sau zeci de mii de cai, nu era stăpânul niciunei galere”.

Gibbon, vol.VII, p.72. Cu privire la invazia turcă în Asia Mică, el spune: „Zecile de mii de cai turcesti s-au răspândit pe o lungime de 600 de mile…”. – Gibbon, vol.VI, p.252. În v.17-18, cuvântul „iacint” din greacă înseamnă culoarea albastră. Astfel, când vorbeste despre „foc, iacint si pucioasă” semnifică rosu, albastru si galben. Focul este rosu, iacintul este albastru, iar pucioasa este galbenă si acestea au fost culorile uniformelor din armata turcă.

Daubuz, un cercetător englez care scrie despre timpul acela, spune: „De la prima lor aparitie, otomanii au înclinat să poarte haine de război de culoare rosie, albastră si galbenă…”. – Daubuz, citat de Elliott, „Horae Apocalyptica”, cap.VII, p.508.

Mai mult, Mahomed II a folosit tunuri pentru a cuceri Constantinopolul, în 29 mai, 1453. Armele de foc si pistoalele au fost folosite pentru prima dată împotriva popoarelor din Europa răsăriteană. Când erau tinute aproape de caii care alergau în luptă, pistoalele arătau ca si când focul si pucioasa ieseau din gurile cailor. Asadar, în cel de-al treilea vai, ne putem astepta ca islamul radical să folosească explozibile împotriva armatei Romei.

Versetul 19 se referă la însemnul turc, al cărui standard era o coadă de cal. Coada de cal era semnul autoritătii, asa cum spune Elliott: „Însemnele care contineau una, două, sau trei cozi de cai, marchează distinctiv demnitatea si puterea pasei turce”. Elliot, cap.VII, p.514. Versetele 20 si 21 dezvoltă modalitatea în care islamul radical este folosit spre a pedepsi Roma si crestinismul apostaziat, în timp ce ocroteste poporul lui Dumnezeu.

3

În acest al doilea vai, islamul (sub turci) ocroteste din nou poporul lui Dumnezeu din timpul Reformatiunii, iar în acelasi timp este folosit pentru a pedepsi crestinismul apostaziat (Roma). Lucrul acesta s-a întâmplat în timpul domniei lui Charles V [Tragedia veacurilor p.197.par.2]. „În secolele al saisprezecelea si al saptesprezecelea, sustinerea si încurajarea protestantilor si calvinistilor… au constituit unul dintre principiile fundamentale ale strategiei otomane”. Halil Inalcik, „The Heyday and Decline of the Ottoman Empire” în „History of Islam”, p.325-329.

Kenneth Oster scrie: „Dacă nu ar fi fost turcii, nu ar fi existat niciun protestantism”. – Islam Reconsidered, p.72. Citat de M. Maxwell „God Cares II”, p.255-256. Ca urmare, în cel de-al treilea vai, ne putem astepta ca mâna Romei să se ridice, gata de a-i persecuta pe adventistii de ziua a saptea, când islamul radical loveste deodată si pe neasteptate, folosind explozibile pentru a „vătăma” America. Atunci, armata Romei este abătută de la persecutia poporului lui Dumnezeu, deoarece este ocupată cu „oprirea” islamului radical, iar poporul lui Dumnezeu este ocrotit în perioada sigilării (Apocalipsa 7,1-4). Puterile crestine se unesc, formând o coalitie pentru a hotărî soarta islamului, întocmai cum au făcut în 1840. Atunci, America (armata Romei) va fi „omorâtă” de islamul radical.

Totusi, în 1840 s-a mai întâmplat ceva. Primul înger din Apocalipsa 14 a venit din cer spre a începe vestirea soliei zilelor din urmă pentru lume. A fost o solie care spunea că judecata celor morti începuse. Prin urmare, oare putem să ne asteptăm ca, în cel de-al treilea vai, să vină un înger din cer spre a anunta ultima solie pentru lume si faptul că judecata celor vii a început?

Întocmai cum Strigătul de la miezul noptii a răsunat în anii 1840, nu cumva al treilea vai va semnala începutul vestirii Strigătului cu glas tare? De fapt, singurul înger pe care îl asteptăm acum este îngerul al patrulea din Apocalipsa 18, iar el aduce cu sine, într-adevăr, solia Strigătului cu glas tare/ploaia târzie.

Metoda pe care milleritii au folosit-o pentru a vesti solia Strigătului cu glas tare a fost aceea de a predica harta din 1843. Ellen White a spus că aceasta a fost „condusă de mâna Domnului” (cu exceptia datei din 1843). „Am văzut că harta din 1843 a fost condusă de mâna Domnului, că nu trebuie să fie schimbată, că cifrele erau asa cum le-a dorit El si că mâna Sa era asezată pe hartă, acoperind o greseală în unele cifre, asa încât nimeni să nu o poată vedea, până când mâna Sa a fost dată la o parte”. – Early Writings, p.74-75. Ea a scris, de asemenea: „Am văzut că Dumnezeu a fost implicat în publicarea hărtii de către fratele Nichols” [13MR, p.359.par.1].

Puteti să observati ce simbol a folosit Dumnezeu pentru a-i reprezenta pe mahomedani în primul si cel de-al doilea vai? El se află în partea dreaptă a hartilor (din 1843, 1850 si 1863 prezentate mai jos). Este un cal furios. Este acelasi simbol pe care îl foloseste Apocalipsa 9,7: „Lăcustele acelea semănau cu niste cai pregătiti de luptă”. Asadar, Dumnezeu a folosit simbolul unui cal înfuriat pentru a reprezenta islamul radical. În capitolul următor, vom vedea ce spune El că va face acest cal înfuriat la sfârsitul lumii. Cele patru vânturi oprite pentru sigilare

Cele patru vânturi oprite

Ellen White spune că un islamul radical este reprezentat de un cal înfuriat si că cele patru vânturi reprezintă un cal înfuriat. „Îngerii tin cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat care caută să scape si să se năpustească pe fata întregului pământ, aducând nimicirea si moartea în calea lui” [20 MR, p.217, par.1]. Prin urmare, islamul radical este reprezentat de un cal înfuriat si de cele patru vânturi. (NB: Cele patru vânturi reprezintă de asemenea dezastrele naturale).

Întocmai cum, în timpul celui de-al treilea vai, islamul radical va fi acela care răneste si apoi ucide armata Romei (America, Apocalipsa 13), tot asa cele patru vânturi reprezintă islamul radical care cauzează nimicirea si moartea în întreaga lume.

Puteti să comparati Apocalipsa 7,1-4 cu Apocalipsa 9,3-4 spre a vedea că cele patru vânturi sunt islamul radical, deoarece „vatămă” aceleasi lucruri, atunci când li se dă drumul. Prin urmare, cele patru vânturi care sunt retinute reprezintă, de fapt, islamul radical care este împiedicat să producă distrugeri pe fata întregului pământ. Cele patru vânturi retinute înseamnă războiul împotriva terorismului.

Apocalipsa 7,1-4. „După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colturi ale pământului. Ei tineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun

4

copac. Si am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul si marea, zicând: ‘Nu vătămati pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’ Si am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiti: o sută patru zeci si patru de mii…”.

Ellen White spune că, în acelasi punct în timp, cei patru îngeri aproape că vor lăsa să sufle cele patru vânturi, dar li s-a poruncit să le mai oprească încă putin, asa încât cei 144000 să poată fi sigilati. Ar putea evenimentul acesta să fie tot cel din 11 septembrie?

„L-am întrebat pe îngerul meu însotitor despre semnificatia lucrurilor pe care le-am auzit si ce anume sunt cei patru îngeri pe punctul să facă. El mi-a zis că Dumnezeu a fost acela care a oprit puterile si că El le-a dat îngerilor Săi răspunderea cu privire la lucrurile de pe pământ, că acei patru îngeri aveau putere de la Dumnezeu să oprească cele patru vânturi si că ei erau pe punctul de a le lăsa să sufle, dar pe când mâinile lor slăbeau strânsoarea si cele patru vânturi erau pe punctul să sufle, ochiul milos al lui Isus a privit rămăsita care nu a fost sigilată, iar El Si-a ridicat mâinile spre Tatăl si a mijlocit spunând că Îsi vărsase sângele pentru ei. Apoi, un alt înger a fost însărcinat să zboare rapid la cei patru îngeri si să le poruncească să astepte, până când slujitorii lui Dumnezeu erau pecetluiti cu pecetea viului Dumnezeu pe fruntile lor”.

Ce eveniment a fost acela care a determinat cele patru vânturi să fie aproape lăsate să sufle pe pământ? Întocmai la fel de corespunzător cu descrierea celui de-al treilea vai, 11 septembrie pare să se potrivească perfect cu citatul de mai sus. În 11 septembrie, islamul radical a încercat să „vatăme” armata Romei, Statele Unite ale Americii, dar puterile lumii s-au unit într-o coalitie spre a hotărî soarta islamului. De atunci, Al Qaeda, talibanii, Libia, Saddam Hussein, Siria, Iranul si Pakistanul de acum, toate au fost retinute prin războiul împotriva terorismului.

În 11 septembrie, cei patru îngeri care tineau vânturile au fost „pe punctul de a le lăsa să sufle”, dar au fost opriti, pentru ca Dumnezeu să-i poată sigila pe sfinti. Prin urmare, sigilarea trebuie cel putin să fi început în 11 septembrie si, pentru ca sigilarea să aibă loc, este necesar să aibă loc judecata celor vii.

Ideea că 11 septembrie este începutul sigilării celor 144000 si se armonizează cu 1 Petru 4,17: „Căci stăm în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Conducătorii bisericii sunt judecati primii, apoi restul celor ce se declară adventisti de ziua a saptea, înainte ca judecata să treacă la aceia care au declarat a crede în sângele lui Hristos.

Islamul are un rol dublu în profetia biblică: de a pedepsi Roma si, în acelasi timp, de a ocroti poporul lui Dumnezeu. Islamul radical, ca un „sălbatic” (Geneza 16,12), „un cal înfuriat”, a încercat „să se dezlăntuie” în 9/11 si să înceapă să pedepsească prea devreme, dar a fost oprit cu promptitudine. Totusi, în timp ce încearcă să pedepsească Roma, islamul este o binecuvântare pentru adventistii de ziua a saptea, „distrăgând atentia Romei” si oferindu-ne un timp de „pace si sigurantă”, în care să ne pregătim pentru criza legii duminicale.

În 31 mai, 1998, papa Ioan Paul II a emis o scrisoare papală intitulată „Dies Domini”, spunându-le catolicilor să-si îndemne guvernele să voteze legile duminicale. „Prin urmare, de asemenea, în circumstantele deosebite din timpul nostru, crestinii vor lupta într-o modalitate naturală să se asigure că legislatia civilă respectă datoria lor de a sfinti duminica” (112).

„Cod of Canon Law din 1917 a adunat pentru prima oară traditia aceasta într-o lege universală. (81) Codul prezent repetă lucrul acesta, spunând că „în zilele de duminică si în alte zile sfinte, cei credinciosi au obligatia să participe la liturghie” (82). Legislatia aceasta a fost înteleasă într-o modalitate normală ca implicând o obligatie serioasă: aceasta este învătătura catehismului Bisericii Catolice”.

„În privinta aceasta, predecesorul meu, Papa Leo XIII, a vorbit în Encyclical Rerum Novarum, spunând că odihna de duminica este un drept al lucrătorilor pe care statul trebuie să-l garanteze” (110). Faptul acesta li s-a părut multor adventisti ca fiind un semn că evenimentele zilelor din urmă erau pe punctul de a începe. Apoi, deodată si pe neasteptate, islamul radical a lovit clădirile din New York cu explozibile, iar armata Romei, Statele Unite ale Americii, si-a întors atentia spre islamul radical.

5

Acest lucru s-a întâmplat în 11 septembrie, 2001, ca punct de pornire al celui de-al treilea vai, iar asa cum am văzut anterior, în timpul primului si al celui de-al doilea vai „Dumnezeu, în providenta Sa, tinu-Se în frâu fortele care se împotriveau adevărului. Carol al V-lea era pornit să zdrobească Reformatiunea, însă ori de câte ori îsi ridica mâna să lovească, fusese obligat să lovească în altă parte. Mereu si mereu, distrugerea iminentă a tuturor acelora care îndrăzneau să se împotrivească Romei părea inevitabilă; dar în momentul critic apăreau ori armatele turcesti la frontiera răsăriteană, ori… si în felul acesta, în mijlocul luptei si frământării popoarelor, Reformatiunea avusese răgazul să se întărească si să se răspândească”. – Tragedia veacurilor, p.197.

În legătură cu 9/11, există un citat cu care adventistii sunt familiarizati acum. Este cel din Marturii, vol.9, p.11. De fapt, însăsi referinta este 9/11; 9T, 11. Si ce verset biblic a ales Ellen White pentru a introduce acest capitol? Este versetul care face aluzia la timpul de zăbavă înainte de A Doua Venire. „Încă putină, foarte putină vreme”, si „Cel ce vine va veni, si nu va zăbovi” (Evrei 10,37). Asadar, nu cumva Ellen White descrie aici evenimentul de la 11 septembrie, făcând aluzie la un timp de zăbavă? Comentariile mele sunt în [paranteze pătrate].

„Cu o ocazie, când mă aflam în orasul New York, eram într-o viziune de noapte si am fost chemată să privesc clădirile care se ridicau etaj peste etaj către cer. Aceste clădiri erau garantate contra incendiilor si erau construite pentru a-i slăvi pe proprietarii si constructorii lor. Clădirile acestea se înăltau tot mai sus, iar pentru ele s-a folosit materialul cel mai costisitor…. Scena care a trecut după aceea pe dinaintea mea a fost o alarmă de incendiu. Oamenii priveau la clădirile înalte despre care se presupunea că sunt rezistente la incendii si ziceau: ‘Sunt în sigurantă deplină’. Totusi, clădirile acestea ardeau ca si când ar fi fost făcute din smoală. Masinile pompierilor nu puteau să facă nimic pentru a opri distrugerea. Pompierii nu erau în stare să folosească masinile…. Aceia care tin frâiele guvernării… luptă în zadar să aseze operatiunile de afaceri pe baze mai sigure… [după 9/11, Ellen White descrie cautiuni bancare, planuri de stimulare, rate de procent zero, etc.] Lumea este stârnită de spiritul războiului. [Războiul contra terorismului a izbucnit imediat după 11 septembrie] Profetia din capitolul al unsprezecelea din Daniel aproape că si-a atins împlinirea deplină. [Încă este în Daniel 11 o profetie care nu s-a împlinit.

Ea nu spune că a fost împlinită si că istoria se va repeta. Ea spune că nu s-a împlinit. În timp ce vorbim despre „ultima criză”, care este însusi titlul capitolului, putem să ne asteptăm ca partea neîmplinită a lui Daniel 11 să fie la sfârsitul capitolului (versetele 40-45), având în vedere restul capitolului, despre care stim că s-a împlinit, si numai ultimele evenimente ale sfârsitului încă mai trebuie să se împlinească, înainte ca timpul de probă al omenirii să se încheie (Daniel 12,1).

Daniel 11,40-45 constituie o parte esentială a acestui mesaj mai larg si v-as îndemna să îl studiati din materialele prezentate pe unele pagini de internet aflate pe pagina cu link-uri] Curând, evenimentele de necaz despre care s-a vorbit în profetie vor avea loc…. Nu toti cei din lumea aceasta au trecut de partea vrăjmasilor lui Dumnezeu. Nu toti au ajuns să fie necredinciosi. Există câtiva care sunt credinciosi si loiali fată de Dumnezeu, deoarece Ioan scrie: ‘Aici este răbdarea sfintilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus’ (Apocalipsa 14,12).

Curând, se va da o luptă înversunată între aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu si aceia care nu Îi slujesc. Curând, tot ce poate fi zguduit va fi zguduit, [timpul cernerii] pentru ca acele lucruri care nu pot fi zguduite să poată rămâne…. Desi biserica si statul îsi vor uni puterile spre a-i constrânge pe toti „mari si mici, bogati si săraci, slobozi si robi” să primească semnul fiarei, totusi poporul lui Dumnezeu nu îl va primi (Apocalipsa 13,16). [Atunci, evenimentul care va urma imediat este legea duminicală – încheierea timpului de probă pentru adventisti]

Ellen White se întoarce la subiectul cu privire la islamul radical care creează un timp de întârziere pentru a ocroti temporar poporul lui Dumnezeu, spunând că este o amânare a venirii lui Hristos, care face fecioarele neîntelepte să fie găsite fără untdelemn.

„În apropierea casei miresei stau zece tinere îmbrăcate în alb. Fiecare are o candelă aprinsă si un mic vas pentru untdelemn. Toate asteaptă cu nerăbdare aparitia mirelui. Totusi are loc o întârziere. Oră după ore se scurg, asteptătoarele obosesc si adorm. La miezul noptii, se aude strigătul: ‘Iată Mirele vine, iesiti-I în întâmpinare”. Cei adormiti se trezesc deodată, sărind în picioare. Ei văd procesiunea înaintând, luminată de torte si înveselită de muzică. Ei aud vocea mirelui si a miresei. Cele zece fecioare îsi iau candelele si încep să le aprindă, grăbindu-se să

6

iasă în întâmpinare. Totusi, cinci au neglijat să-si umple vasele cu untdelemn. Ele nu au anticipat o amânare asa de lungă si nu s-au pregătit pentru situatia de urgentă”. – Parabolele Domnului Hristos, p.405.

Strigătul de la miezul noptii, „Iată Mirele vine” este strigătul cu glas tare din timpul nostru. Prin urmare, dacă te trezesti când este dată legea duminicală, fără să ai un caracter desăvârsit, vei fi pierdut asemenea fecioarelor neîntelepte. Legea duminicală este încheierea timpului de probă pentru adventistii de ziua a saptea, deoarece, când legea duminicală este emisă, noi trebuie să avem deja caracterul lui Hristos. În acel punct, va fi prea târziu să cumpărăm untdelemn si să facem lucrarea de pregătire a caracterului. Criza legii duminicale va da pe fată caracterul nostru, nu îl va dezvolta.

„Dacă cei din poporul lui Dumnezeu ar fi crezut în El si ar fi fost împlinitori ai Cuvântului Său, dacă ar fi păzit poruncile, îngerul nu ar fi venit zburând prin mijlocul cerului cu solia adresată celor patru îngeri aflati pe punctul de a da drumul vânturilor care trebuiau să sufle pe pământ, strigând: Opriti, opriti cele patru vânturi ca să nu sufle pe pământ, până când nu voi pune sigiliul pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu. Totusi, pentru că oamenii sunt neascultători, nerecunoscători, nesfinti, asa cum a fost Israelul din vechime, timpul este prelungit, asa încât toti să poată auzi ultima solia a harului, proclamată cu glas tare. Lucrarea Domnului a fost împiedicată, timpul de sigilare a fost întârziat”. – Manuscript Releases, vol.15, p.292.

În cele din urmă, cele patru vânturi sunt lăsate să sufle pe deplin la încheierea timpului de probă a omului, desi sunt lăsate progresiv. Pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului de probă, cele patru vânturi vor sufla tot mai aspru. Toate evenimentele din zilele sfârsitului sunt progresive, cum ar fi legea duminicală, vindecarea rănii de moarte, ploaia târzie, judecata, încheierea timpului de probă, chemarea de a iesi din Babilon, sporirea cunostintei, formarea chipului fiarei, sigilarea, strigătul cu glas tare (care „este tot mai puternic”), timpul de necaz („timpul de necaz, care trebuie să crească până la sfârsit…”. CCh, p.336, par.5).

În acelasi fel, cele patru vânturi sunt progresive, iar de la 11 septembrie, cele patru vânturi, sau calul înfuriat, au mâniat progresiv neamurile, fie sub forma de Al Qaeda, talibanii, Irak, sau strategia nucleară a Iranului. În capitolul următor, vom vedea ce a scris Ellen White despre timpul prezent, când Calul înfuriat va mânia natiunile.

Cele patru vânturi sunt eliberate

Ellen White spune că cele patru vânturi sunt eliberate în final si pe deplin la încheierea timpului de probă a omului, „Natiunile se înfurie acum, dar când Marele nostru Preot Îsi va fi încheiat lucrarea în sanctuar, Se va ridica, va îmbrăca vesmintele răzbunării, iar apoi vor fi revărsate ultimele sapte plăgi. Am văzut că cei patru îngeri vor tine cele patru vânturi, până când lucrarea lui Isus în sanctuar va fi încheiată, iar apoi vor veni ultimele sapte plăgi” (CET p.100).

Vă aduceti aminte că cele patru vânturi sunt eliberate, când sfintii sunt sigilati? Prin urmare, sfintii sunt de asemenea sigilati pe deplin la încheierea timpului de probă. „Un înger care purta o călimară de cerneală s-a întors de pe pământ si I-a raportat lui Isus că lucrarea lui era încheiată, iar sfintii erau numărati si sigilati. Apoi, L-am văzut pe Isus… lăsând jos cădelnita.

El Si-a ridicat mâinile si a zis cu voce tare: „S-a isprăvit”…. Când Isus părăseste sanctuarul, cei ce sunt sfinti si neprihăniti vor rămâne sfinti si neprihăniti, pentru că toate păcatele lor vor fi fost deja sterse, iar ei vor fi sigilati cu sigiliul Dumnezeului celui viu” (Mar., p.242, par.4).

Un înger care se întoarce de pe pământ anuntă că lucrarea lui este încheiată. Ultima încercare a fost adusă asupra lumii si toti cei care s-au dovedit a fi credinciosi fată de poruncile divine au primit „pecetea viului Dumnezeu”. Atunci, Isus încetează lucrarea de mijlocire în sanctuarul ceresc. El Îsi ridică mâinile si spune cu voce tare: „S-a isprăvit”…. Când părăseste sanctuarul, întunericul acoperă locuitorii pământului. În acel timp îngrozitor, cei neprihăniti trebuie să trăiască fără un mijlocitor înaintea unui Dumnezeu sfânt…. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să tină în frâu vânturile nemiloase ale pasiunii omenesti, toate elementele conflictului vor fi dezlăntuite. Întreaga lume va fi implicată într-o ruină mai îngrozitoare ca aceea care a venit asupra Ierusalimului din vechime. Numai aceia care au mâini si inimi curate vor rezista în acel timp dificil…. Acum este timpul să facem sigură chemarea si alegerea noastră, câtă vreme cei patru îngeri tin cele patru vânturi (Mar., p.265).

7

Prin urmare, ce vor face cele patru vânturi, sau islamul radical, când vor fi eliberate în cele din urmă? „Natiunile sunt furioase si se fac pregătiri mari pentru război. O natiune complotează împotriva alteia si o împărătie complotează împotriva alteia. Ziua cea mare a lui Dumnezeu se grăbeste. Desi natiunile îsi adună puterile pentru război si vărsare de sânge, porunca dată îngerilor încă este în vigoare, ca să tină în frâu cele patru vânturi, până când slujitorii lui Dumnezeu primesc pecetea pe frunte. Prin urmare, cele patru vânturi sunt retinute încă, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Apoi, puterile pământului îsi vor alinia fortele pentru ultima mare luptă. Cât de atent ar trebui să folosim scurta perioadă care rămâne din timpul nostru de probă! Chiar înainte de a intra în el [timpul de necaz], vom primi cu totii pecetea viului Dumnezeu. Apoi, am văzut că cei patru îngeri încetează să tină în frâu cele patru vânturi. Am văzut foamete, ciumă si sabie, o natiune care se ridică împotriva altei natiuni si întreaga lume era în confuzie (Mar, p.243). Vezi de asemenea Mar, p.63, par.4 si 6T, p.14, par.1.

De asemenea, războiul acesta aceasta este numit „un conflict mortal”, „vânturile [islamul radical] vor stârni natiunile într-un conflict mortal” (Review and Herald, 7 iunie, 1887). „… cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat care caută să se elibereze si să năvălească peste fata întregului pământ…” (My Life Today, p.308).

„Ioan vede elementele naturii – cutremur, furtuni si conflicte politice – reprezentate ca fiind tinute de patru îngeri”. – Mărturii pentru pastori, p.444. Tragedia veacurilor pagina 439 spune că cele patru vânturi au reprezentat întotdeauna conflictul politic si războiul, „Vânturile sunt un simbol al conflictului. Cele patru vânturi ale cerului care bat peste marea cea mare reprezintă evenimentele îngrozitoare de conflict si revolutie, prin care împărătiile au ajuns la putere” (Tragedia veacurilor, p.439, par.3) Vezi de asemenea Ieremia 49,36.37.

Cele patru vânturi sunt de asemenea sinonime cu cele patru colturi ale pământului, sugerând „întreaga lume” (Matei 24,31; Marcu 13,27; Ezechiel 37,9; Daniel 8,9; 11,4; Zaharia 2,5). Prin urmare, cele patru vânturi sunt un război mondial specific (si dezastre naturale) îndreptat contra islamului radical, care vine la încheierea timpului de probă.

În plus, Ellen White descrie „ultimă mare bătălie” ca fiind războiul Armaghedonului, „Patru îngeri puternici tin în frâu puterile acestui pământ, până când slujitorii lui Dumnezeu primesc pecetea pe frunte. Natiunile lumii sunt dornice de conflict, dar sunt tinute în frâu de îngeri. Când puterea aceasta restrictivă este înlăturată, va veni un timp de necaz si strâmtorare.

Vor fi inventate instrumente de război mortale. Vase, cu încărcătura lor vie, vor fi îngropate în adânc. Toti cei care nu au duhul adevărului se vor uni sub conducerea agentilor satanici. Totusi, ei trebuie să fie tinuti sub control, până când va veni timpul pentru marele război al Armaghedonului” (Mar, p.257, par.2).

„În ultimele evenimente ale istoriei acestui pământ, războiul se va dezlăntui” (Mar, p.297, par.3).

Până acum am văzut că cele patru vânturi constituie islamul radical, că ele „vatămă” armata Romei (America) în 11 septembrie, ca împlinire a primului element al celui de-al treilea vai. Ele sunt oprite imediat, asa încât sigilarea sfintilor si, ca urmare, judecata celor vii să poată avea loc. Evenimentul acesta, de asemenea, a înfuriat natiunile care, în cele din urmă, la încheierea timpului de probă a omului, face ca islamul radical, cele patru vânturi care sunt eliberate pe deplin, să conducă lumea la un ultim Război Mondial, când islamul radical „omoară” Statele Unite, ca o judecată divină asupra acestora pentru „apostazia natională” manifestată prin emiterea legii nationale duminicale.

Totusi, oare s-a mai întâmplat si altceva în 11 septembrie, când acele clădiri mari au fost dărâmate?

Ploaia târzie cade începând cu 9/11

Asadar, s-a mai întâmplat si altceva în 11 septembrie, când acele clădiri mari au fost dărâmate?

„De unde vine vorba că eu am declarat că New York trebuie să fie spulberat de un val puternic? Eu nu am spus niciodată lucrul acesta. În timp ce priveam clădirile mari care se ridicau acolo, etaj peste etaj, eu am spus: ‘Ce evenimente îngrozitoare vor avea loc când Domnul Se va scula să îngrozească pământul! Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18,1-3’. Întregul capitol al optsprezecelea din Apocalipsa este o avertizare cu privire la ce va veni pe pământ. Totusi, eu nu am nicio lumina specială cu privire la ce va veni peste New York, doar că stiu că într-o zi clădirile mari vor fi dărâmate prin răsucirile si răsturnările produse de puterea lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a

8

fost dată, stiu că nimicirea se află în lume. Un singur cuvânt de la Domnul, o atingere a puterii Sale, si aceste constructii masive vor cădea. Vor avea loc evenimente asa de înspăimântătoare, încât nu putem să ni le imaginăm”. – Review and Herald, 5 iulie, 1906 si Evenimentele ultimelor zile, p.411, par.5).

Mai sus, ni se spune că aceste „clădiri mari” din New York, care se ridică etaj „etaj peste etaj”, „vor fi dărâmate”, iar când „aceste constructii masive vor cădea”, „atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18,1-3”. Vă rog să observati, versetele exacte pe care Ellen White le-a ales spre a fi împlinite. Nu a fost întregul capitol din Apocalipsa 18, ci numai primele 3 versete.

Acestea descriu începutul ploii târzii, când solia este vestită. Ele nu descriu întregul eveniment, de la început si până la sfârsit, în care vedem Babilonul nimicit si încheierea timpului de probă a omului. Faptul acesta nu-l vedem până în versetele 8-24. Prin urmare, nu putem interpreta citatul de mai sus (din LS, p.411, par.5) ca având loc la orice dată, ci el indică începutul ploii târzii.

Îngerul din Apocalipsa 18 este îngerul care aduce solia ploii târzii. Prin urmare, când vedeti zgârie norii doborâti în New York, stiti că ploaia târzie a început să cadă. Este evident că lucrul acesta s-a întâmplat cu World Trade Centre în 11 septembrie, asa că, aparent, în 11 septembrie au loc nu numai cel de-al treilea vai, judecata celor vii, sigilarea sfintilor si retinerea celor patru vânturi, ci si căderea ploii târzii.

Nu fiti abătuti (asa cum am fost eu la prima dată) de faptul că Ellen White foloseste Isaia 2,19 si 21, „Domnul Se va scula să îngrozească pământul”. Expresia aceasta este folosită în Biblie si în Spiritul Profetic numai cu privire la cea de a doua venire a lui Hristos, asa că eu am început să gândesc că nu puteti să plasati corect citatul acesta în contextul evenimentului de la 11 septembrie si că el trebuie să fie plasat în contextul Celei de a Doua Veniri. Cu toate acestea, în citatul de mai sus, Ellen White spune clar că evenimentul acesta ESTE începutul ploii târzii, ceea ce înseamnă că nu puteti folosi propozitia precedentă pentru a plasa evenimentul acesta din punct de vedere cronologic. Evenimentul acesta este deja identificat de Ellen White cu precizie ca fiind începutul ploii târzii. Eu am fost încurcat de faptul că ea a folosit un verset legat într-o modalitate unică de A Doua Venire pentru a descrie un eveniment care are loc la începutul ploii târzii, dar este evident că nu este nicio cale prin care cineva să poată sustine că acest eveniment nu are loc la începutul ploii târzii, deoarece chiar ea spune lucrul acesta: „Atunci se vor împlini cuvintele scrise în Apocalipsa 18,1-3”. Mai mult, ploaia târzie este deja încheiată la data Celei de a Doua Veniri, asa că nimeni nu poate nici măcar să sustină că există vreo „parte” a ploii târzii care are loc la a Doua Venire.

Prin urmare, Ellen White trebuie să fi folosit cuvintele din Isaia 2,19 si 21 pentru că ele descriu asa de bine evenimentul, dar nu pentru a defini versetul (îndeosebi din punct de vedere cronologic).

Asadar, când clădirile se prăbusesc în New York are loc începutul ploii târzii, fapt care se potriveste perfect cu evenimentele paralele din timpul milleritilor, când, în 11 august, 1840, la împlinirea unei profetii biblice (Apocalipsa 9,15), patru puteri europene s-au adunat laolaltă spre a hotărî soarta islamului radical, iar un înger a coborât din cer spre a vesti începuturile soliei timpului sfârsitului (solia primului înger). Prin urmare, în 11 septembrie, la împlinirea unei profetii biblice (Apocalipsa 7,1-4; Apocalipsa 11,14; RH, 5 iulie, 1906, par.14; CET p.102, par.2), puterile din cele patru colturi ale pământului s-au adunat laolaltă într-o coalitie spre a hotărî soarta islamului radical, iar un înger a coborât din cer spre a vesti solia pentru timpul sfârsitului (al patrulea înger care s-a alăturat îngerului al doilea).

Ellen White a spus că evenimentele din 1840-1844 (Strigătul de la miezul noptii, „Iată Mirele vine”) se vor repeta până la ultima literă: „Adesea m-am referit la Parabola Celor Zece Fecioare, dintre care cinci erau întelepte si cinci erau neîntelepte. Parabola aceasta s-a împlinit si se va împlini până la ultima literă”. – Review and Herald, 19 august, 1890, par.3.

Isaia 30,23-30 spune că exact înainte de A Doua Venire, ploaia târzie va fi dată, când turnurile cad: „Atunci El va da ploaie peste sământa…. Pe orice munte înalt si pe orice deal înalt, vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea”.

Textul din Ezechiel 37,9 este deosebit de clar: El spune că ploaia târzie va veni dintr-o proorocie cu privire la cele patru vânturi, iar Ellen White spune că cele patru vânturi sunt ca un cal înfuriat, despre care, din harta de la 1843, stim că este islamul radical. „Proorocia” cu privire la cele patru vânturi se află în Apocalipsa 7,1-4 si are loc

9

când islamul radical este retinut, asa cum a fost în 9 septembrie. „El mi-a zis: ‘Prooroceste, si vorbeste duhului! Prooroceste, fiul omului, si zi duhului: Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste mortii acestia, ca să învie!’” Ellen White identifică într-o modalitate clară „suflarea” aceasta si „duhul” care este chemat din cele patru vânturi, ca fiind ploaia târzie care cade peste biserica AZS. Ea spune că oasele uscate din Ezechiel 37 sunt adventistii de ziua a saptea.

„Oasele acestea reprezintă casa lui Israel, biserica lui Dumnezeu, iar speranta bisericii este influenta dătătoare de viată a Duhului Sfânt. Domnul trebuie să sufle peste oasele uscate, pentru ca ele să trăiască. Duhul lui Dumnezeu, cu puterea lui dătătoare de viată, trebuie să fie în fiecare făptură omenească”…. – Review and Herald, 17 ianuarie, 1893, par.8-9.

Vă rog să nu uitati punctul important pe care l-am mentionat în prima pagină. Ezechiel 37 spune că, atunci când va veni din cele patru vânturi, ploaia târzie va reînvia adventistii de ziua a saptea. Prin urmare, timpul actual este pentru ca tu si eu să ne trezim si să fim reînviati si să lăsăm ca moartea noastră spirituală, oasele uscate, să se ridice în picioare ca o armată nespus de mare. Asadar, timpul de probă nu s-a încheiat pentru noi în prezent si încă avem cu totii o ocazie de a primi ploaia târzie.

Acesta este motivul pentru care Ellen White spune că experienta ploii târzii din Ezechiel 37,1-14 are loc în acelasi timp în care calul înfuriat este retinut. „Îngerii tin cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat, care caută să se elibereze din lat si să alerge pe suprafata întregului pământ, ducând nimicirea si moartea în calea lui. Vom dormi noi chiar în pragul lumii vesnice? Vom fi noi amortiti, reci si morti? Oh, dacă am putea să avem în bisericile noastre Duhul si suflarea lui Dumnezeu care să fie insuflate în cei din poporul Său, pentru ca ei să se ridice în picioare si să trăiască”. [20MR, p.217, par.1].

Vă aduceti aminte ce a spus Ellen White în Mărturii vol.9, p.11, după ce „clădirile din New York au fost arse, ca si când ar fi fost făcute din smoală”, va avea loc un timp de zguduire?

Ei bine, Ezechiel 37 spune că, în timpul „unei zguduiri”, Dumnezeu „va face ca suflarea, sau duhul, să intre în… întreaga casă a lui Israel”, iar faptul acesta înseamnă că Dumnezeu va pune Duhul Său în ei (Ezechiel 37,7.5.11.14). Acest pasaj descrie cu claritate perioada ploii târzii. Prin urmare, Ellen White spune că ploaia târzie începe să cadă, când „îngerii tin cele patru vânturi prezentate ca un cal înfuriat care caută să se elibereze si să alerge pe suprafata întregului pământ” si, de asemenea, că lucrul acesta va avea loc după ce „clădirile din New York au fost arse, ca si când ar fi fost făcute din smoală”, în timpul zguduirii.

Conceptia cu privire la faptul că ploaia târzie cade înainte de venirea legii nationale duminicale a fost nou pentru mine, după cum sunt sigur că va fi pentru multi adventisti. Asadar, ce spune Biblia si Spiritul Profetic despre ploaia târzie înainte de legea natională duminicală?

Ploaia târzie înainte de legea duminicală

Avem doar două modele pentru ploaia târzie: 31 î.Hr si 1888. În 31 î.Hr, revărsarea Duhului Sfânt a început în Ziua Cincizecimii. Aceasta a fost ploaia timpurie, dar ploaia timpurie a fost dată cu măsură, înainte de a fi revărsată fără măsură: „Actul prin care Domnul Hristos a suflat Duhul Sfânt asupra ucenicilor Săi si le-a împărtăsit pacea Sa a fost asemenea câtorva stropi, înainte de ploaia îmbelsugată care urma să fie dată în Ziua Cincizecimii” [3SP, p.243, par.1]. Prin urmare, există un motiv să credem că stropii ploii târzii vor cădea înainte ca ea să fie revărsată pe deplin, întocmai cum a fost în anul 31 î.Hr., când „miscarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea… va fi similară celei din Ziua Cincizecimii” [GC p.611], si „… evenimentele din Ziua Cincizecimii se vor repeta cu o putere si mai mare, decât în ocazia aceea. Ioan spune: ‘Am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, si pământul s-a luminat de slava lui’” – SDA Bible Commentary, vol.6, p.1055.

Ellen White a spus că Hristos ar fi putut să vină în 1888, dacă poporul Său ar fi fost pregătit. În 1888 am văzut evenimentele ultimelor zile desfăsurându-se, nu doar ca si cum ar fi probată o haină, ci asemenea unor evenimente care se presupunea a fi reale. Iar la data aceea, înainte ca vreo lege duminicală să fi fost dată în America, Ellen White a spus că „strigătul cu glas tare” deja începuse. „Timpul de încercare este chiar asupra noastră, pentru că strigătul cu glas tare al îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă

10

păcatele. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul”. – Review and Herald, 22 noiembrie, 1892, par.8.

Dacă ai fi stat alături de Ellen White, când a scris lucrul acesta în 22 noiembrie, 1892, ai fi abordat-o si i-ai fi spus că a gresit când a zis că strigătul cu glas tare începuse deja si când a zis că îngerul din Apocalipsa 18,1-3, a cărui slavă va umple întreg pământul (Apocalipsa 18,1) venise, pe motiv că ei nu văzuseră încă o lege duminicală natională în America? Iar mai departe, ai argumenta că îngerul din Apocalipsa 18, sau ploaia târzie, vine numai după legea duminicală!

Asadar, Ellen White a spus că îngerul din Apocalipsa 18 începuse deja să vestească solia strigătului cu glas tare, înainte ca legea duminicală să fi intrat în perioada 1888. Ea spune de asemenea că ploaia târzie începuse deja să cadă, înainte ca vreo lege duminicală să fie votată în America: „Să ne rugăm cu inimile smerite si cât se poate de stăruitor ca acum, în timpul ploii târzii, revărsarea harului să vină asupra noastră. La fiecare adunare la care participăm, rugăciunile noastre să se înalte, cerând ca tocmai în timpul acesta, Dumnezeu să ofere căldura si ploaia pentru sufletele noastre. Când Îl căutăm pe Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va lucra în noi blândetea si umilinta sufletului, o dependentă constientă de Dumnezeu pentru primirea deplină a ploii târzii”. – Review and Herald, 2 martie, 1897, par.7.

Din nou, ar recunoaste un cititor cinstit că ar fi abordat-o pe Ellen White în 1897 si i-ar fi spus că trebuie să fi gresit, deoarece ploaia târzie nu putea să cadă atunci, pentru că America nu votase legea duminicală? Sau este posibil ca noi adventistii să nu fi înteles că, la fel ca în anul 31 î.Hr, stropii ploii târzii cad înainte de legea duminicală, iar după legea duminicală ploaia târzie este revărsată fără măsură.

Anul 31 î.Hr si anul 1888 sunt singurele două paralele pe care le avem pentru ploaia târzie, iar în ambele cazuri ploaia târzie a început să cadă înainte de revărsarea deplină (fie în Ziua Cincizecimii, fie în timpul legii duminicale nationale). De ce am crede că ar fi diferit în zilele noastre?

Primirea ploii târzii impune niste conditii spirituale precise. Nimeni din cei care au o pată în caracter nu primeste sigiliul lui Dumnezeu. Înainte de legea duminicală, păcatul trebuie să fie biruit pentru totdeauna de aceia care vor lua parte la revărsarea ploii târzii. Perioada când ploaia târzie începe să cadă (care precede revărsarea deplină în timpul legii duminicale) este timpul când începe sigilarea celor 144000. Este timpul când suntem stabiliti pe deplin în adevăr, chiar înainte de încercarea legii duminicale. Astfel, întocmai cum ploaia târzie si strigătul cu glas tare începuseră în perioada 1888, tot asa începuse si sigilarea…. Îndată ce poporul lui Dumnezeu este sigilat si pregătit pentru zguduire, aceasta va veni. Într-adevăr, aceasta a început deja…”. – Maranatha, p.200.

După 11 august, 1840, islamul radical a fost retinut de cele patru puteri crestine ale Europei, iar sigilarea poporului lui Dumnezeu a început. În „Sabatul din 24 martie, 1849”, Ellen White a spus că sigilarea începuse deja. Ea a declarat astfel: „Satana foloseste acum orice mijloc, în acest timp al sigilării…” si „chiar acum, în acest timp al sigilării”. – EW, p.43, par.1 si p.44, par.1.

Prin urmare, în citatele de mai sus, Ellen White ne spune că sigilarea, ploaia târzie si strigătul cu glas tare începuseră deja înainte de legea duminicală. Dacă ploaia târzie începe doar odată cu venirea legii duminicale nationale, si fiecare adventist de ziua a saptea stie lucrul acesta, cum se face că Ellen White spune că: „… ploaia târzie… poate să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, iar noi să nu o vedem si să nu o primim”? (Review and Herald, 2 martie, 1897, par.4.) Dacă ploaia târzie vine numai odată cu legea duminicală, fiecare adventist va vedea că ploaia târzie cade (chiar dacă unii vor sti că nu au primit-o).

Abia după ce am studiat mesajul acesta, al cărui pionier a fost Jeff Pippenger în www.futurenews.org, mi-am dat seama de aceste caracteristici importante ale ploii târzii, pe care majoritatea, dacă nu chiar toti cei din adventism, le-au interpretat gresit. Dar oare mai sunt si alte caracteristici ale ploii târzii, care au rămas încă neobservate? Deja am crezut că ploaia târzie va adăuga putere soliei noastre. Că vom predica acelasi mesaj pe care îl predicăm de 165 de ani, cu deosebirea că, deodată, acestuia i se va conferi o putere. Dar oare este adevărat lucrul acesta? Sau ploaia târzie este un mesaj în sine?

11

Ploaia târzie este un mesaj

„Am afirmat că… pe măsură ce se apropiau de evenimentele finale ale istoriei acestui pământ, pentru cei din poporul lui Dumnezeu trebuia să fie o lumină specială. Un alt înger urma să vină din cer cu o solie, iar întregul pământ urma să fie iluminat de slava lui. Ne-ar fi imposibil să spunem cu exactitate cum va veni această lumină suplimentară. Ea ar putea să vină într-o modalitate foarte neasteptată, într-o modalitate care nu va fi conformă cu ideile pe care multi le-au conceput. Nu este deloc imposibil, sau contrar cu lucrările si căile lui Dumnezeu, să-i trimită lumină poporului Său în modalităti neasteptate”. – Manuscript Releases, vol.13, p.334.

În calitate de adventisti de ziua a saptea, noi am crezut întotdeauna că, atunci când va veni, ploaia târzie va adăuga putere mesajului nostru, dar mesajul nostru va fi acelasi care a fost întotdeauna în ultimii 165 de ani. Totusi, oare asa s-a întâmplat în anul 31î.Hr si în 1888? În ambele ocazii, ploaia timpurie, sau ploaia târzie au fost însotite de un mesaj nou, sau ca să spunem altfel, mijlocul de transmitere al ploii timpurii si al ploii târzii a fost un mesaj nou.

Aceasta înseamnă a spune că ploaia târzie vine continută într-un mesaj. Mai mult, în ambele ocazii au fost mesaje noi (care contineau „lumina cea veche pretioasă”). În anul 31 î.Hr, mesajul cel nou a fost „un Mântuitor înviat”. În 1888, mesajul cel nou a fost „neprihănirea prin credintă”.

Ambele mesaje au fost „lumina cea veche pretioasă” [1 SM, p.401, par.2], dar dacă ai respins mesajul, ai respins revărsarea Duhului Sfânt. Prin urmare, de ce să ne asteptăm să fie diferit în zilele noastre?

În perioada 1888, Domnul a dat un „mesaj cât se poate de pretios”, care a fost identificat ca fiind „solia îngerului al treilea”, ce urma să fie proclamată cu „glas tare” si „însotită de revărsarea Duhului Său”. Mesajul lui Jones si Waggoner din perioada 1888 a fost mesajul ploii târzii, iar în felul acesta Domnul a încercat să reverse ploaia târzie prin Jones si Waggoner, în 1888, trimitând un mesaj. Ploaia târzie este un mesaj.

„În marea Sa milă, Domnul i-a trimis poporului Său un mesaj cât se poate de pretios, prin fratii Waggoner si Jones. Mesajul acesta a avut scopul de a-L evidentia înaintea lumii pe Mântuitorul cel înăltat, jertfa pentru păcatele lumii întregi. El a prezentat îndreptătirea prin credinta în Acela care este Garantul nostru, el i-a invitat pe oameni să primească neprihănirea lui Hristos, care este manifestată prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu…. Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ne-a poruncit să-l vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare si însotită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură”. – Mărturii pentru pastori, p.91.

„La temelia împotrivirii manifestate la Minneapolis fată de solia vestită de Domnul prin fratii [E.J.] Waggoner si [A.T.] Jones se află, într-o mare măsură, o lipsă a dispozitiei de a renunta la părerile preconcepute. Prin exercitarea acelei împotriviri, Satana a reusit să îndepărteze de poporul nostru puterea deosebită a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu a dorit mult să i-o împărtăsească. Vrăjmasul i-a împiedicat să obtină succesul pe care ar fi putut să-l aibă în vestirea adevărului pentru lume, asa cum l-au predicat apostolii după Ziua Cincizecimii.

Lumina care trebuie să lumineze lumea cu slava ei a fost respinsă, iar prin decizia fratilor nostri ea a fost tinută într-o mare măsură departe de lume. – Selected Messages, cartea 1, p.234.

Prin urmare, în anul 31 î.Hr, dacă predicai Cele Zece Porunci, pe Hristos ca Miel al lui Dumnezeu, erai botezat si te pocăiai, nu mâncai carne necurată, te abtineai de la sânge si preacurvie etc., dar NU predicai „un Mântuitor înviat”, nu primeai ploaia timpurie. Ploaia timpurie a fost un mesaj specific si distinct, care era lumina cea nouă a adevărului prezent, dar care continea si lumina cea veche si pretioasă.

În acelasi fel, în perioada 1888, dacă predicai solia despre Sanctuar, din Daniel 8,14, Sabatul zilei a saptea, vegetarianismul, reforma îmbrăcămintei, faptul că Babilonul a căzut, etc., dar nu predicai pe „Hristos neprihănirea noastră”, nu primeai ploaia târzie.

Prin urmare ACUM ploaia târzie este un mesaj specific si distinct, care constituie lumina cea nouă a adevărului prezent (cum ar fi, printre altele, stropii actuali ai ploii târzii, începând cu 11 septembrie), care contine lumina cea veche si pretioasă (cum ar fi primul si al doilea vai, precum si evenimentele de la 1840-1844).

Sunt câteva alte versete pe care as dori să vi le împărtăsesc si care ne spun că ploaia târzie este un mesaj, nu DOAR o experientă. Ellen White are în vedere faptul că secerisul pământului este copt de ploaia târzie si spune că

12

ploaia târzie este un mesaj: „El [Ioan din Apocalipsa] raportează mesajele finale care trebuie să coacă secerisul pământului, fie ca snopi pentru grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor”. – Tragedia veacurilor, p.341.

Ploaia târzie constituie cuvintele lui Dumnezeu care, prin definitie, sunt mesaje: „Căci după cum ploaia si zăpada se coboară din ceruri, si nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul si-l fac să rodească si să odrăslească, pentru ca să dea sământă semănătorului si pâine celui ce mănâncă, tot asa si Cuvântul Meu, care iese din gura Mea…” (Isaia 55,6-11).

Învătătura adevărată este ploaia târzie: „Ca ploaia să curgă învătăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeată, ca picăturile de ploaie pe iarbă” (Deutronom 32,2).

Nu mi se pare logic faptul că biserica adventistă de ziua a saptea este trezită deodată si cu putere de lumina cea veche, asemenea soliei din 1888, pe care au auzit-o timp de 121 de ani, sau de cele trei solii îngeresti, pe care le-au auzit de 165 de ani. Prin urmare, Hristos trebuie să trimită un mesaj nou care să ne trezească, înainte de legea duminicală natională, întocmai cum a făcut în 1888.

Asadar, acum, trebuie să căutăm mesajul cel nou, care este mijlocul pentru transmiterea ploii târzii. Acesta trebuie să contină informatiile de mai sus cu privire la adevărul prezent, 11 septembrie ca început la ploii târzii, cel de-al treilea vai, sigilarea celor 144000, pentru că acela este adevărul prezent (si are o parte „nouă” a mesajului). Prin urmare, ce mesaj nou, care contine lumina cea veche si pretioasă, putem să găsim în adventism după 11 septembrie, 2001?

Pagina de link-uri vă va îndruma spre mesajul despre care eu cred că este mesajul ploii târzii, partial deoarece prezintă toate informatiile pe care le-am cercetat deja, iar un mesaj al adevărului prezent trebuie să prezinte informatii cu privire la miscarea de reformă actuală. Dacă nu puteti să identificati faptul că va aflati în perioada ploii târzii, nu vă veti da seama că trebuie să vă rugati si să cereti ploaia târzie chiar acum (Zaharia 10,1).

Când vă dati seama că acum este timpul când sfintii sunt sigilati, acum este timpul înviorării, când păcatele sunt sterse si acum este judecata celor vii, faptul acesta ar trebui să schimbe experienta voastră (astfel că acest mesaj al ploii târzii aduce cu el o experientă, întocmai cum am crezut întotdeauna că va face ploaia târzie), dacă ati fost amăgiti să ajungeti asemenea unei fecioare neîntelepte si v-ati trezit spre a cumpăra untdelemn acum, înainte de a fi prea târziu. Dacă nu vă dati seama că acum sunteti în timpul ploii târzii, prin studiul acesta, atunci „… ploaia târzie… ar putea să vină în inimile celor din jurul nostru, dar noi nu o vom vedea, nici nu o vom primi”. – Review and Herald, 2 martie, 1897, par.4.

Ploaia târzie nu-i va fi dată niciunuia care are o pată sau o zbârcitură în caracterul lui, ci numai acelora care reflectă într-o modalitate desăvârsită caracterul lui Hristos. Acum este timpul, frati si surori. Timpul de probă se încheie pentru adventistii de ziua a saptea odată cu darea legii duminicale. Atunci, fie primiti revărsarea Duhului Sfânt fără măsură, fie Ellen White spune că sunteti pierduti. Prin urmare, dacă asteptati ca legea duminicală natională să înlăture acele câteva pete (nu doar „păcate”, ci fiecare urmă de păcat!), veti fi asemenea fecioarelor neîntelepte. Nu uitati că fecioarele neîntelepte erau „fecioare”. Ele erau din biserica adevărată si curată, ele stiau si predicau si credeau adevărul corect, dar au asteptat prea mult pentru a înlătura orice pată si zbârcitură din caracterul lor, iar când strigătul cu glas tare a răsunat: „Iată Mirele vine, iesiti-i în întâmpinare”, ele au fost găsite nepregătite, pentru că nu au avut caracterul necesar spre a le face să treacă prin timpul de necaz. Poate presupuneti că Ellen White vorbesteaici despre acei credinciosi adevărati, care au asteptat până la legea duminicală spre a cumpăra untdelemn, crezând că strigătul cu glas tare va veni odată cu legea duminicală, dar când legea duminicală a venit, ele au fost găsite nepregătite, deoarece strigătul cu glas tare: „Iată Mirele vine” a fost vestit.

„Gândurile mele au fost purtate în viitor, când a fost dat semnalul. ‘Iată Mirele vine, iesiti-I în întâmpinare’. Totusi, unii au amânat obtinerea untdelemnului pentru a-si alimenta candelele si, prea târziu, vor constata că acel caracter nu este transferabil”. – Review and Herald, 11 februarie, 1896.

„Untdelemnul cu care fecioarele întelepte si-au umplut candelele reprezintă Duhul Sfânt…. Dacă untdelemnul acesta sfânt nu ar fi fost revărsat din cer prin soliile Duhului Sfânt, mijloacele răului ar fi avut un control deplin asupra oamenilor…. Dumnezeu este dezonorat, când nu primim mesajele pe care ni le trimite El. Prin urmare,

13

noi refuzăm untdelemnul auriu pe care El doreste să-l toarne în sufletele noastre spre a le fi transmis celor ce se află în întuneric”. – Review and Herald, 20 iulie, 1897.

Următorul eveniment este legea duminicală si încheierea timpului vostru de probă. Nu mai există alte avertizări pe care să le asteptati, înainte de a vă desăvârsi caracterul în Isus. Când se dă legea duminicală, strigătul cu glas tare înaintează cu o putere nemăsurată, iar voi fie veti vesti strigătul acela, fie veti fi pierduti. Iar ACUM este timpul când Dumnezeu îi alege si îi sigilează pe aceia care sunt fără pată si fără zbârcitură spre a vesti acel strigăt cu glas tare. Acesta este una dintre soliile mesajului ploii târzii care poate fi studiată din link-uri.

Mesajul ploii târzii este un test

Dacă mesajul ploii târzii ne este vestit în prezent, atunci a-l accepta si a-l trăi, sau a nu-l accepta si trăi trebui să fie o problemă de mântuire pentru noi. Ellen White spune că, fie vom primi ploaia târzie, fie vom fi pierduti: „Dacă nu progresăm, dacă nu adoptăm o atitudine favorabilă pentru a primi atât ploaia timpurie, cât si ploaia târzie, ne vom pierde sufletele, iar responsabilitatea va fi în pragul usii noastre”. – [TM, p.507, par.2]

Are acest mesaj un caracter mântuitor, întocmai cum a avut fiecare mesaj al adevărului prezent (Noe, Ieremia, Ioan Botezătorul, Jones si Waggoner, etc.)?

„Ascultarea de Legea lui Dumnezeu si de Spiritul Profetic i-a deosebit întotdeauna pe cei din adevăratul popor al lui Dumnezeu, iar testul este de obicei cu privire la manifestările prezente. În zilele lui Ieremia, oamenii nu aveau nicio întrebare cu privire la mesajul lui Moise, Ilie, sau Elisei, dar s-au îndoit si au dat la o parte solia trimisă de Dumnezeu lui Ieremia, până când puterea ei s-a risipit si nu a mai fost niciun remediu, în afară de faptul că Dumnezeu i-a dus în robie. Într-o modalitate asemănătoare, în zilele lui Hristos, oamenii învătaseră că solia lui Ieremia a fost adevărată si erau convinsi că, dacă ar fi trăit în zilele părintilor lor, ar fi acceptat solia lui, dar în acelasi timp, ei respingeau solia lui Hristos, despre care scriseseră toti profetii”. [LLM, p.33].

„Oamenii nu pot respinge avertizările pe care Dumnezeu le trimite în mila Sa, fără a fi pedepsiti. O solie a fost trimisă din cer lumii din zilele lui Noe, iar salvarea lor a depins de felul în care ei au tratat solia aceea. Pentru că au respins avertizarea, Duhul lui Dumnezeu a fost retras de la cei păcătosi, care au pierit în apele potopului…. Privind spre zilele de pe urmă, aceeasi Putere infinită declară cu privire la aceia care ‘n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiti’, din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toti cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcerea în nelegiuire, să fie osânditi’ (2 Tesaloniceni 2,10-12). Când ei resping învătăturile Cuvântului Său, Dumnezeu Îsi retrage Duhul de la ei si-i lasă pradă amăgirilor pe care le iubesc”. – Tragedia veacurilor, p.431, par.1.

Probabil credeti că nu există niciun mesaj nou pentru noi si că pur si simplu predicăm acelasi mesaj pe care l-am predicat timp de patru generatii, sau „veacuri” de acum înainte: „În fiecare veac are loc o nouă dezvoltare a adevărului, un mesaj de la Dumnezeu pentru oamenii din generatia aceea. Toate adevărurile cele vechi sunt esentiale, adevărul cel nou nu este independent de cel vechi, ci o descoperire a acestuia. Numai când vom întelege vechile adevăruri, vom putea să le pricepem pe cele noi”. – Parabolele Domnului Hristos, p.128.

Este probabil ca mesajul pe care îl identificăm acum să ne pregătească pentru a primi revărsarea ploii târzii odată cu legea duminicală natională? Dacă respingem mesajul acesta, am putea să nu fim pregătiti pentru revărsarea ploii târzii. La fel a fost în singurele două modele pe care le avem pentru ploaia târzie, anul 31 î.Hr si anul 1888.

„Aceia care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învătăturile lui Isus. Împotrivirea lor fată de mesajul care prezicea venirea Sa i-a pus în situatia în care nu au putut să primească imediat dovezile cele mai puternice care arătau că El era Mesia. Satana i-a determinat pe cei ce au respins mesajul lui Ioan să meargă si mai departe, să-L respingă si să-L răstignească pe Hristos. Prin faptul acesta, ei s-au pus în situatia în care nu au putut să primească binecuvântarea din Ziua Cincizecimii, care i-ar fi învătat calea spre sanctuarul ceresc.

Sfâsierea perdelei din templu a arătat că jertfele si rânduielile iudaice nu aveau să mai fie primite. Marea Jertfă fusese adusă si fusese acceptată, iar Duhul Sfânt care a coborât în Ziua Cincizecimii a purtat gândurile ucenicilor de la sanctuarul pământesc la cel ceresc, unde Domnul Isus intrase cu propriul sânge, pentru a le oferi

14

ucenicilor Săi binecuvântările ispăsirii Sale. Totusi, iudeii au fost lăsati într-un întuneric deplin. Ei au pierdut toată lumina pe care ar fi putut să o aibă cu privire la Planul de Mântuire si au continuat să se încreadă în jertfele si darurile lor inutile…. Multi au privit cu oroare la comportamentul iudeilor care L-au respins si L-au răstignit pe Hristos, iar când citesc istoria abuzului rusinos pe care L-a suferit El, ei cred că Îl iubesc si că nu L-ar fi negat asemenea lui Petru, nici nu L-ar fi răstignit asemenea iudeilor.

Totusi, Dumnezeu, care citeste inima tuturor, a supus unui test dragostea pe care ei pretindeau că o au fată de Isus. Tot cerul a privit cu interesul cel mai profund primirea soliei primului înger. Multi care au pretins că Îl iubesc pe Isus si care au vărsat lacrimi, când au citit istoria crucii, au râs de vestea bună a venirii Sale. În loc de a primi solia cu bucurie, ei au declarat-o a fi o amăgire. Ei i-au urât pe aceia care iubeau venirea Sa si i-au dat afară din biserici. Aceia care au respins prima solie nu au putut fi binecuvântati de cea de a doua, si nici de solia strigătului de la miezul noptii, care trebuia să-i pregătească să intre cu Isus, prin credintă, în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Prin respingerea celor două solii anterioare, ei si-au întunecat mintea într-o asemenea măsură, încât nu pot să vadă nicio lumină în solia îngerului al treilea, care arată calea spre sfânta sfintelor. Am văzut că, asa cum iudeii l-au răstignit pe Isus, tot asa bisericile oficiale răstigniseră soliile acestea si, ca urmare, nu cunosc deloc calea spre sfânta sfintelor si nu pot fi binecuvântati prin mijlocirea lui Isus acolo. Asemenea iudeilor, care îsi aduceau jertfele lor inutile, ei îsi înăltau rugăciunile inutile spre încăperea pe care Isus o părăsise, iar Satana, multumit de această amăgire, preia un caracter religios si conduce la sine mintea acestor pretinsi crestini, lucrând cu puterea lui si cu semne si minuni mincinoase, pentru a-i tine strâns în capcana lui”. – Early Writings, p.259-261.

Vă rog să observati următoarele trei citate. În 1844, aceia care au înteles gresit si au respins o profetie, în cele din urmă, au căzut la test. În 23 octombrie, 1844, aceia care au avut o întelegere incorectă a sanctuarului din Daniel 8,14 si nu au fost dispusi să continue să cerceteze si să-si corecteze conceptiile au căzut la test. „Multi care au iesit să-L întâmpine pe Mire în timpul soliilor primului si celui de-al doilea înger au respins solia îngerului al treilea, ultimul mesaj crucial care trebuia să-i fie vestit lumii, iar o pozitie asemănătoare va fi preluată, când se va adresa ultima chemare”. – Review and Herald, 31 octombrie, 1899.

Într-o modalitate evidentă, ei nu au avut o experientă crestină adevărată cu Hristos, iar faptul acesta i-a dus în eroare. Nu încerc să mă concentrez asuprea faptelor, nici nu sugerez că, dacă cineva acceptă cu numele si predică un mesaj adevărat, aceasta este tot ce trebuie să facă pentru a fi mântuiti. Eu încerc doar să evidentiez faptul că testul din octombrie 1844 a fost cu privire la profetie.

„Mi-a fost arătat ce anume a avut loc în cer la încheierea perioadei profetice din 1944. Când Isus Si-a încheiat lucrarea de slujire în sfânta si a închis usa acelei încăperi, un mare întuneric s-a asternut peste aceia care auziseră solia despre venirea Sa, dar o respinseseră, iar ei L-au pierdut din vedere”. – Early Writings, p.251.

Ellen White spune că, dacă nu s-au pocăit de faptul acesta si nu s-au întors niciodată pentru a cerceta semnificatia sanctuarului din Daniel 8,14, împreună cu toate implicatiile lui, în cele din urmă, au căzut, deoarece Satana a răspuns rugăciunilor acelora care au rămas în sfânta: „M-am întors să văd grupul celor care încă se închinau înaintea scaunului de domnie, iar ei nu au stiu că Isus îi părăsise. Satana părea că se află lângă scaunul de domnie, încercând să ducă mai departe lucrarea lui Dumnezeu. Am văzut că ei priveau spre scaunul de domnie si se rugau:

‘Tată, dă-ne Duhul Tău’. Satana a suflat atunci asupra lor o influentă nesfântă, în care era lumină si putere multă, dar nu era dragoste plăcută, bucurie si pace. Scopul lui Satana era acela de a-i tine amăgiti, da a-i trage înapoi si de a-i însela pe copiii lui Dumnezeu”. – EW, p.56, par.1.

Următoarea observatie este dintr-o serie DVD, de Jeff Pippenger, intitulată „Cedar Falls 2009”, disponibilă la edgarpulido@theseventhunders.com. Când o cititi, vă rog să nu uitati ce spune Ellen White despre strigătul de la miezul noptii. „La aceasta, mi-am ridicat privirile si am văzut o cale dreaptă si îngustă, înăltată mult deasupra lumii. Poporul adventist călătorea pe calea aceasta spre cetatea care era la capătul ei. Ei aveau o lumină strălucitoare care venea dinapoia lor, de la începutul căii, despre care un înger mi-a zis că era strigătul de la miezul noptii….

15

Altii au negat în grabă lumina dinapoia lor si au spus că nu Dumnezeu îi condusese până acolo. Lumina dinapoia lor s-a stins, lăsându-le picioarele într-un întuneric deplin, iar ei s-au împiedicat, si-au luat privirile de la semn, L-au pierdut din vedere pe Isus si au căzut de pe cale în lumea întunecată si nelegiuită de jos”.

Asadar, strigătul de la miezul noptii a fost o profetie (Daniel 8 si 9) care a fost un test în 1844. Dacă au dat gres la testul acela si au negat adevărata interpretare a profetiei cu privire la strigătul de la miezul noptii, „L-au pierdut din vedere pe Isus si au căzut de pe cale în lumea întunecată si nelegiuită de jos”.

Transcrierea din DVD continuă: „Daniel 9 este indicatorul celor 2300 de zile, iar fără indicatorul din Daniel 9, nimeni nu ar fi rezistat în timpul strigătului de la miezul noptii…. Daniel 9 a fost textul de temelie care a condus la hartă [din 1843 si 1844 si la data de 22 octombrie, 1844] si este baza pe care este construit strigătul de la miezul noptii. În aprilie, 1845, în Albany, când… au negat validitatea adevăratului strigăt de la miezul noptii, întemeiată pe cronologia din Daniel 9, majoritatea conducătorilor milleriti au intrat în întuneric. Daniel 9 a fost textul cheie, care le-a îngăduit să intre cu Hristos prin credintă în sfânta sfintelor, iar ei au stiut că acea cronologie a fost biblică si corectă”.

Jeff Pippenger adaugă: „Samuel Snow este acela care a adus mesajul acesta la adunarea de tabără din 12-17 august, iar mesajul lui a fost întemeiat pe cronologia din Daniel capitolul 9, care i-a îngăduit să ajungă la alte pasaje din Biblie si să identifice… faptul că ziua ispăsirii vine… 22 octombrie, 1844. Calculul lui Snow, întemeiat pe Daniel 9, prin care ei au stabilit data de 22 octombrie, 1844, a fost mesajul strigătului de la miezul noptii, care i-a făcut să îsi dea seama: „22 octombrie, 1844, acesta este mesajul!” Iar ei l-au vestit lumii”.

Majoritatea adventistilor de ziua a saptea sunt constienti de faptul că Miller a făcut o greseală si a renuntat la Sabat, dar putini sunt constienti că prima greseală pe care a făcut-o William Miller a fost aceea de a respinge strigătul de la miezul noptii, care fusese vestit după adunarea de tabără de la Exeter, în vara anului 1844 (el a respins strigătul de la miezul noptii numai după 22 octombrie, 1844). Faptul acesta a condus apoi la a doua greseală făcută de Miller, si anume respingerea Sabatului. Strigătul de la miezul noptii a fost un mesaj profetic, prin urmare, testul a fost cu privire la profetie. Dacă întelegem că evenimentele de la 1840-1844 se vor repeta până la ultima literă, oare sugerează faptul acesta că aceia care resping acum mesajul profetic din timpul strigătului cu glas tare vor merge mai departe si vor respinge Sabatul în timpul legii duminicale?

„Timpul de încercare este chiar acum, deoarece strigătul cu glas tare al îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatele. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întreg pământul”. – Review and Herald, 22 noiembrie, 1892, par.7.

Vă rog să observati că ea numeste această perioadă (dinaintea legii duminicale) „Timpul de încercare”. Acest fapt este important, deoarece as dori să sugerez că de la 11 septembrie, de când îngerul din Apocalipsa 18,1-3 a făcut să cadă stropii ploii târzii (cu măsură), a fost un timp de încercare pentru adventistii de ziua a saptea. Faptul cu privire la care suntem încercati este acela de a accepta si de a trăi mesajul ploii târzii, întocmai cum adventistii au fost încercati cu privire la mesajul ploii târzii, pe care l-au vestit Jones si Waggoner până în 1888. Ca să fiu cinstit cu voi, chiar dacă nu puteti să întelegeti cu claritate relevanta datei de 11 septembrie, până la încheierea acestui studiu limitat, cu sigurantă, studiul acesta a oferit dovezi suficiente pentru a arăta că ploaia târzie, strigătul cu glas tare si sigilarea încep înainte de legea duminicală. Asadar, dacă sunteti de acord cu mine că legea duminicală se află chiar după colt, cu sigurantă, evenimentele acestea se petrec acum, indiferent dacă au început la 11 septembrie, sau la un timp după aceea – ele au început. Si ce înseamnă faptul acesta pentru tine, personal?

Vă dati seama că acum este „timpul de înviorare”, când păcatele voastre sunt „sterse” (Fapte 3,19), nu la vreo dată viitoare, după legea duminicală (asa că, să nu credeti că atunci când veti vedea agitatia cu privire la legea duminicală, veti putea începe să vă pregătiti!), când vă veti trezi si veti cumpăra untdelemn, presupunând că va fi înainte să se audă strigătul cu glas tare?

Acum este timpul când Domnul îi sigilează pe cei din poporul Său si acum îi alege pe aceia care vor primi ploaia târzie fără măsură, odată cu legea duminicală, sigilându-i pe aceia care acum nu au nicio pată si nicio zbârcitură în caracterul lor. Cine va primi si cine nu va primi ploaia târzie nu va fi hotărât după legea duminicală. Când

16

legea duminicală va fi votată, toti aceia care au aplicat mesajul ploii târzii (care trebuie să vină înainte de legea duminicală) vor primi revărsarea ploii târzii fără măsură, în timp ce, asa cum spune Ellen White, restul sunt pierduti. Nu fiti asemenea fecioarelor neîntelepte, care se trezesc la legea duminicală, când strigătul cu glas tare este vestit cu putere si când este prea târziu pentru ca Hristos să dezvolte caracterul vostru.

Dragi frati si surori, nu stiu ce credeti voi, dar eu am fost un adventist de ziua a saptea pentru mai bine de un deceniu. Stiu totul despre compromis. Când pofta după acel păcat îndrăgit obtine prea mult, spunem: „Îl voi face astăzi, iar apoi, începând de mâine, voi renunta la el pentru totdeauna”. Sau, „La sfârsitul acestei luni intentionez să renunt”. „După revelion, intentionez să renunt la cutare lucru”. Si de ce întotdeauna, an după an, trec prin acelasi tipar? Ei bine, din multe motive. Nu L-am iubit pe Hristos suficient, sau nu L-am iubit într-o modalitate corectă si neegoistă. Mi-a lipsit credinta. Nu am fost predat. Totusi, un motiv a fost acela că am crezut că nu astăzi este ziua judecătii pentru mine. Am stiu că, după legea duminicală, păcatele sunt sterse. Prin urmare, am putut doar să astept până când voi vedea agitatia pentru legea duminicală, înainte de a mă apuca serios să scap de acele ultime câteva pete si zbârcituri din caracter. Totusi, frati si surori, când mi-am dat seama, cu câtiva ani în urmă, că Hristos a început deja să-i aleagă pe aceia care vor primi ploaia târzie si pe aceia care nu o vor primi, mi-am dat seama că acum este timpul pentru a birui orice pată si zbârcitură din caracterul meu, prin Hristos. Dacă Hristos îi alege acum pe aceia care vor primi ploaia târzie, iar ploaia târzie poate fi primită numai după ce ai biruit fiecare pată si zbârcitură din caracterul tău, înseamnă că acum este timpul de a birui fiecare pată si zbârcitură prin Hristos. Dacă vei astepta până la legea duminicală, te vei trezi la strigătul cu glas tare: „Iată Mirele vine”, fără să ai un caracter reprezentat de untdelemn si vei fi pierdut, asemenea fecioarelor neîntelepte. Când mi-am dat seama că Hristos a început deja cu câtiva ani în urmă să separe grâul de pleavă din biserică si că eu am dormit în tot acest timp, asteptând ca strigătul cu glas tare, care se aude cu ocazia legii duminicale, să mă trezească si să-mi aprind candela, atunci mi-am dat seama că acum este timpul să înlătur orice pată si zbârcitură. Nu doar fiecare păcat, ci fiecare urmă a păcatului, fiecare pată a păcatului. Dacă păcatele voastre sunt sterse acum, înseamnă că dacă nu-I încredintezi păcatele tale lui Isus acum, în viitorul apropiat nu va mai fi nicio ocazie ca ele să fie sterse. Dacă ele nu sunt sterse, atunci rămân în cărtile cerului, până când se încheie timpul de probă. În numai câteva luni de aici înainte va fi pentru totdeauna prea târziu, deoarece în numai câteva luni legea duminicală va fi votată, iar cei 144000 vor fi deja alesi. Dacă la data aceea nu vei fi sacrificat deja fiecare pată si zbârcitură de păcat pentru Mântuitorul tău, nu vei primi ploaia târzie, iar Ellen White spune că vei fi pierdut.

ACUM este timpul, frati si surori. Dacă legea duminicală ar fi votată astăzi, iar tu ai sti că timpul de probă s-a încheiat si nu vei mai avea nicio ocazie de a-ti dezvolta caracterul (asa cum spune Ellen White), ce ai putea să spui? Dacă timpul tău de probă s-a încheiat cu adevărat astăzi, ce ai spune? De-a lungul anilor, poate că ai crezut că „într-o zi” vei renunta la acel „mic” păcat. În fiecare zi „stii” că vei ajunge în cele din urmă la cer, dar trebuie numai să renunti la acel mic păcat, poate mâine. Totusi, acum, imaginează-ti că timpul de probă s-a încheiat pentru tine, deoarece ai asteptat legea duminicală, înainte de a te preda pe deplin, oare ai striga: „Dacă as fi avut măcar încă 6 luni, as fi putut să fiu pregătit!” Ei bine, nu te trezi în ziua aceea, când vei auzi deja despre legea duminicală si vei striga asa. Pentru că ar putea să fie prea târziu. Timpul tău de probă se încheie odată cu legea duminicală. Acum este timpul când ai acele „6 luni” proverbiale pentru a-I supune lui Hristos fiecare impuls.

Viata la tară este esentială din punctul meu de vedere. Aceste lucruri au schimbat totul pentru mine după cei 10 ani ratati în care I-am dat lui Hristos doar 99%. De asemenea, îmi dau seama că va fi nevoie de un sacrificiu. Va trebui să sacrifici putin acea poftă. Va trebui să trăiesti fără ea. Trebuie să iti dai seama că efortul pe care l-ai depus deja în cei 99% va fi egal exact cu acel ultim 1% care rămâne. Totusi, pot să-ti promit un lucru din această experientă dureroasă, si anume că, dacă începi să înlături orice ispită din viata ta, apoi, ori de câte ori ispita vine asupra ta pe neasteptate, îndepărtează-te de ispită, îndepărtează-ti privirile si gândurile imediat de la ea si înaltă această rugăciune a credintei: „Tată ceresc, te rog să îndepărtezi de la mine aceste gânduri păcătoase”, sau orice altceva ar putea să te ispitească – iar pofta aceea va dispărea miraculos. Aceasta este taina evlaviei. Poate ca va trebui să te rogi de zece ori într-o oră, dar îti promit că, după câteva zile, după câteva săptămâni si după câteva luni vei fi un om schimbat, până când poftele nu vor mai fi asa de puternice si, în cele din urmă vor dispărea complet si firea ta va fi schimbată.

17

Ellen White a spus că pân ă si tendintele noastre păcătoase pot să fie schimbate, asa încât să nu mai avem nicio înclinatie spre păcat. Citeste si roagă-te cu privire la Hristos, lucrarea Sa, templul Său si profetiilor Sale. Când timpul tău de probă se încheie, nu vei spune: „As fi dorit să am acea bucătărie pregătită, în cele din urmă”. Sau, „As fi dorit să petrec mai mult timp la birou”, „As fi dorit să fi lucrat mai mult, ca să îmi permit acea croazieră”. Singura dorinta a oricăruia dintre noi va fi ac ea de a fi petrecut mai mult timp în rugăciune către Dumnezeu, cerând Duhul Său Sfânt, ploaia Sa târzie, în timpul ploii târzii. Nu fii printre fecioarele neîntelepte, care se vor trezi la legea duminicală si vor spune: „Secerisul a trecut, vara a trecut, iar noi nu suntem mântuiti”. În schimb, vei privi la Hristos si, când va veni El pentru tine, Îl vei auzi spunând: „Bine, rob bun si credincios, ai fost credincios în putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău”. Iar tu vei răspunde: „Cu adevărat acesta este Dumnezeul nostru în care am crezut, iar El ne-a mântuit”.

Pentru studiu suplimentar vezi:

www.daniel11.com

www.thelatterrainsealingmessage.com

www.theseventhunders.com

www.egwwrittings.org

http://www.youtube.com/watch?v=0mhnyySHbgs marturia unui student despre ceea ce se intampla in universitatile AZS din State

http://www.youtube.com/user/FVT144000?feature=watch

http://www.youtube.com/playlist?list=PLDYoeenJ8hjlnVbt6zc5mN32yWM6MWzsR prelegerile cu tema ”Ulima generatie” din ianuarie 2012 cu traducere in limba romana

18