Subiectul 3

1. Cultura feniciană şi colonizarea Mării Mediterane.

2. Războiul peloponesiac.

Acest razboi care a opus, inainte de toate, Atena Spartei, era un conflict pentru suprematie.

Mai mult, el a rezprezentat infruntarea a doua sisteme, dintre care unul se intemeia pe o

structura politica si sociala evoluată, iar celalalt pe un tegim arhaic, ramas fidel unei econimii

agricole si unei organizari sociale absurde. Expansiunea ateniană a resuscitat vechiul

antagonism dintre dorieni si ionieni in care se concentra antiteza fundamentală a lumii

grecesti. In fata acestei dileme, in care Atena si Sparta prezentau cele doua alternative, rolul

celorlalte puteri s-a redus la o simpla figuratie. In timpul razboiului peloponesiac numa

Syracusa a urmat o politica metodică. In conduita ei, ca si in cea care mai tarziu avea sa-i

confere Tebei o hegemonie precara -pragmatismul precumpănea față de ratiunile de ordin

ideologic. Oricum, nici una dintre puterile grecești n-a putut depăsi concepțiile particulariste

din domeniul politic.

Incidentele de la Corycra și Potideea care opun Atena Corintului constituie preludiul

razboiului peloponesiac. Politica de razboi a lui Pericle provoaca megara printr-un decret

care interzicea megarienilor accestul la piețele Imperiului. Zarurile au fost aruncate, la

inceputul lui septembrie 432 cand, in adunarea alatilor Spartei, cele doua mari rivale

comerciale ale Atenei, Corinutl si Megara, izbutiseră să determine Sparta să declanșeze

războiul.

3. Al treilea război punic.

Al treilea război punic. Cartagina a trebuit să renunţe după cel de-al doilea război punic la orice

război de expansiune în afară. Cartagina a devenit astfel un stat de o importanţă secundară.

Cartagina a început să cultive intensiv viţa de vie şi cultura măslinului. Prina aceasta ea trebuia

să importe vin şi ulei din Rhodos şi Sicilia. Ea a început să exporte în cantităţi mari aceste

produse fiind un puternic concurent pentru agricultorii romani.

În acelaşi timp, Numidia condusă de regele Massinissa a profitat cel mai mult de pe urma

înfrângerii Cartaginei, corăbiile ei încărcate cu cereale ajungând până la Delos. Între Cartagina şi

Numidia au loc certuri dese şi în toate cazurile Roma, era de partea regelui numid.

La Roma era o grupare care solicita mereu cucerirea Cartaginei. Exponentul ei de seamă

era Marcus Porcius Cato cel Bătrân, care vizitase Cartagina şi era îngrijorat de situaţia ei

înfloritoare. La fiecare discurs pe care îl ssuţine încheia cu fraza: Ceterum censeo Carthaginem

delendam esse (de altfel, socot că trebuie distrusă Cartagina).

În Cartagina s-a întărit gruparea patriotică ce spera în învingerea romanilor şi cu ajutorul

Spaniei. Cartaginezii proclamă nu război împotriva lui Massinissa care încălcase un tratat

încheiat în anul 201. Deşi cartaginezii au fost pe punctul de a capitula, romanii le-au declarat

război. Cartagina era dispusă să accepte orice pace. Consulii romani care au venit la Utica au

cerut părăsirea oraşului şi stabilirea la 15 km de aceasta. Cartagina a respins aceste condiţii.

Romanii au vrut să cucerească Cartagina printr-un asalt, dr toate încercările au fost nereuşite.

Armatele romane s-au dovedit a fi mai puţin combatante.

Războiul s-a prelungit până în anul 147, când în Africa a fost trimis P. Cornelius Scipio

Aemilianus – fiul lui Aemilianus Paulus, învingătorul lui Perseu şi nepotul adoptiv al lui Scipio

Africanul.

Scipio a luat măsuri de izolare completă a Cartaginei şi apoi de întărire a disciplinei în

armata romană. Armata cartagineză condusă de Hasdrubal a fost zdrobită şi obligată să ceară

pace. Scipio a continuat războiul până în anul 146 şi a început asaltul oraşului. Luptele s-au dus 6

zile, în ziua a 7-a romanii au cucerit Byrsa, acropola Cartaginei. Comandanţii cartaginezi s-au

adăpostit în templul lui Aesculap şi Hygia.

O comisie senatorială sosită în oraş a decis ca el să fie distrus în întregime; s-a dat foc

Cartaginei care a ars 16 zile, apoi terenul a fost arat în semn că acel oraş a fost afurisit. Pământul

a fost proclamat ager publicus iar locuitorii trebuia să plătească stipendia. Utica şi Hadrumetum,

oraşele ce ajutaseră pe romani au primit o parte din teritoriile cartagineze. Massinissa a murit în

timpul războiului punic, dar Numidia a primit mai multe teritorii.