19 3 3 AN. I. NR. 11 280258

CULEGĂTORULBULETINUL ARHIVEI ETNOGRAFICO-FOLCLORICE

A MUZEULUI ETNOGRAFIC DIN CLUJ

Urmărește salvarea materialului etnografic și folcloric printr’o culegere sistematică, potrivit îndrumărilor și informațiilor date

colaboratorilor Arhivei.

NUMĂR ÎNCHINAT OBICEIURILOR DE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU.

8ISÛ.. ■ .,rt FsiiinwLI.

c* I n C. v ■

Æ'.../2ZZj9.2£.DIBEOTICKEA ȘI*

O BADINA BĂENWpV 1.

CLUJ 1 0 3 3 AN; I. NR. .1

BULETINUL ARHIVEI ETNOGRAFICQ-FOLCLORICE A MUZEULUI ETNOGRAFIC DIN CLUJ

Urmărește salvarea materialului etnografic și folcloric printr’o culegere sistematică, potrivit îndrumărilor șl informațiilor dale

colaboratorilor Arhivei.

NUMĂR ÎNCHINAT OBICEIURILOR DÉ CRĂCIUN ȘI ANUL NOU.

Cuprinsul.ROMUL VUIA . . 7 . ■ . . , Cuvânt înainte.ION CHELCEA , . . . . . . . Reprivirc asupra înfi

ințării și desvoltării Arhivei delà Muzeul Etnografic din Cluj.ROMUL VUIA . . ... . . Chestionar și îndru

mări privitoare la culeg erea obiceiurilor ăe Crăciun și Anul Nod.ION CHELCEA . y . ; . . , . . Obiceiuri, credințe, co

linde din satul Mada jud Huniedoara,IO AN MOLDOVAN . . ; . . . Obiceiuri de Crăciun

și Anul Nou din comuna Mihai Viteaza jud Turda.IOAN BOJPESCU . , . . . . . Obiceiuri de Crăciun

și Anul Nou din comuna Valea Anilor jud. Mehedinți.IOAN GHIfU - ALEX TERMENTU . . . Obiceiuri de Crăciun

și Anul Nou din comuna Breaza de sus jud. Erahova.

Note informative asupra culegerilor si cercetărilor de folclor în țară și streinătate. '

Culegerile se vor trimite numai pe adresa Muzeului Etnografic din Cluj, Grădina Bămuțiu Nr. 1.-

ABONAMENTUL: 120 lei anual.Exemplarul 60

— IXSIXIOTUL DB ABIS

2802.58Cuvânt înainte

Muu ul Etnografic al Ardealului are, încă din anul 1926, o bogată culegere de materialuri inedite, adunate de către colaboratorii noștri delà țară și studenții, cari au urmat cursurile de Etnografie și Folclor delà Universitatea din Cluj.

Scopul acestei „..rnive Etnograftco-Folclorics“ este de t aduna și pă*.ra mater.alul cikt» de harnicii noștri membri corespondenți spre a salva astlei acest neprețuit tezaur al civilizației noastre populare și de a-1 pune la dispoziția cercetătorilor specialiști.

La început s’au lansat mai multe chestionare iar îndemnul la muncă să iăcut și cu ajutorul ziarelor populare. Chemarea noastră pentru aceas.ä acțiune de salvare nu a rămas fără răsunet. La apelul nostru au răspuns numeroase conișli.nțe: intelectuali cari trăesc în mijlocul poporului și țărani fruntași cari ne cereau lămuriri, ce să adune și cum?

S’a simțit astfel nevoia unui organ de Legătură între iub’ții noștri colaboratori și instituția noastră. Acest rost va trebui să-1 îndeplinească ,,Ci}legătoiul'\ de aici înainte buletinul „Arhivei Etno- yrafico-Folclorice“ a muzeului. Nu studii pretențioase de specialitate, ce vor apare într’o altă publicație a instituției noastre, ci culegeri sistematice de materialuri va fi ținta spre care tindem. In locul considerați unilor teoretice, vom da îndemnuri practice în ce privește metoda culegerilor.

Există, la noi în țară, un curent îmbucurător pentru culegeri de materialuri; dovadă sunt revistele de folclor ce apar în diferitele părți ale tării. Ele sunt mărturia unei nețărmurite dragoste pentru munca, de folclorist dar lipsite adesea de educația științifică necesară chiar și unui culegător de materialuri.

Se simte deci nevoia unui organ central, care să capteze acest curent și să-1 îndrumeze spre o activitate mai unitară și mai metodică. Muzeul Etnografe din Cluj, unul din puținele muzee de specialitate din țară, este cel mai indicat pentru acest rol. Avem convingerea că ne împlinim o datorie punând la dispoziția culegătorilor noștri acer ,rgan.

2

Programul nostru de muncă se poate rezuma în următoarele patru puncte:

a) de a da îndrumări practice în ce privește metoda culegerilor de materialuri;

de a sistematiza și ordona materialul cules în „Arhiva Etno- grafico-Folclarică“ a muzeului spre a putea fi utilizată cu ușurință de cercetători ;

c) de a publica culegerile cele mai de valoare spre a răsplăti munca colaboratorilor noștri și spre a arăta astfel modele pentru ceilalți culegători de materialuri;

d) de a informa pe colaboratorii noștri despre lucrările mai de seamă ce pot fi utilizate cu folos în munca lor de culegători

Reprivire asupra înființării și desvoltării Arhivei delà Muzeul Etnografic din Cluj.

Paralel cu dezvoltarea instituției noastre, s’a pus și grija —‘ din »ce în ce mai mare — pentru întemeerea unei Arhive etnografico- folclorice.. Motivul principal pentru care se cerea neapărat înființată, era că un obiect colectat și adus la Muzeu era de fapt legat de o întrebuințare nu numai practică, ci și de unele credințe și practici vechi,

«um ar fi de ex. cunoscutul „plugușor“ : fără colinda plugușorului ■cu care este întovărășit, nu era o acțiune de salvare complectă. ■Nu numai atât: sunt cazuri când obiectul nu poate fi achiziționat pentru Muzeu din diferite motive, și atunci se impune salvarea lui prin desen cu scrierea corectă a părților ce îl compun, apoi întrebuințarea lui; dacă obiectul respectiv nu poate fi adus la Muzeu, era până la un punct pentru noi un obiect salvat. Iată și motivul principal pentru care Arhiva a luat ființă. întreprinderea unei astfel de acțiuni se putea face mai cu succes de către personalul științific al Muzeului, pregătit anume pentru acest scop. Ar fi foșt mai sigură acțiunea, direct, dar cum Muzeul n’a avut la început ■decât un personal restrâns la propriile sale nevoi administrative ți intern muzeale; nu rămânea decât calea chestionarului și apelul către intelectualii satelor noastre n’a întârziat să se realizeze. Metoda directă de anchetă prin personalul Muzeului a rămas și astăzi un ideal din lipsa mijloacelor de transport*).

*) Cea mai mare realizare în această privință sa făcut de către directorul Muzeului în anul 1922 prin colectavea obiectelor din Țara Hațegului, în 1923 din Banat, în 1925 din Bazinul Beiușului; și de către personalul științific al Muzeului în ultimii ani, cu strângerea materialului pentru lucrările ce vor fi publicate în curând într’un buletin festiv.

încă din 1925 se lansează primul chestionar: „Muzeul Etnografic al Ardealului iși Banatului“ ’tipărit de către Fundația Principele •Carol, unde se arată foarte bine cum cultura poporului român este prinsă în vârtejul altor influențe streine iar calea de regăsire a ei nu poate fi decât cultura noastră populară ce trebue luată ca. îndreptar. Se cere colectarea obiectelor de origină „cu adevărat populară“ cari pot fi împărțite după ocupații; agricultură, păstorit, pes-

4

cuit, vânat și stupărit. Mai cere apoi colectarea obiectelor din domeniul culturei materiale: vederi de comune, străzi, scene din viața delà tară, planuri de case tipice, fotografii cu diferite părți Însemnate din casă, obiecte de bucătărie, industrie casnică, portul etc. Din domeniul culturei spirituale, chestionarul s’a oprit la arta populară: biserici de lemn, cruci, porți, obiecte crestate în lemn, metal, piatră, ceramica populară, ouă încondeiate, țesături și cusături; obiecte de muzică populară; obiecte în legătură cu diferite obiceiuri populare; steaua de la Crăciun, cerbul sau țurca, vifleimul, pomul de La ospețe etc. obiecte în legătură cu cultul religios. Nu se- uită nici medicina populară. Obiectul colectat trebuea. să aibă o fite eu numirea populară, localitatea de unde s’a colectat și naționalitatea populației respective, urmată de o notă de întrebuințare a obiectului.

Se creiază două posturi mai însemnate de colectare a acestor obiecte, numite „agienturi“; unul la Lugoj prin Dna Baciu prof. și. altul la Beiuiș, condus de profesoara A. Tufan. De aici a rezultat, după cum spune directorul Muzeului într’o adresă către Fundație, o „recoltă bogată de obiecte și în special de modele de broderii“. Cu toate acestea, colecțiile cari au hotărât soarta Muzeului,a>u fost făcuta de către personalul instituției în frunte cu directorul ei, E interesant să se știe cum se făurise chiar un plan, „proect de explorare sistematică a imaterialului etnografic din Ardeal și Banat“, după care în timp de un „deceniu“ acțiunea de salvare să fie terminată pentru toate regiunile Transilvaniei și a părților ungurene. Ne oprim, ar însemna să facem în loc de o dare de seamă a Arhivei, un istoric al Muzeului, ceeace nu este în intenția noastră.

* **In afară de colectarea obiectelor și păstrarea lor ea mărturii ale

civilizației noastre populare, Muzeul își propune adunarea întregului material referitor la cultura spirituală. In 1926 această acțiune- se precizează (hotărît prin tipărirea primului chestionar „Muzeul Etnografic Cluj. Chestionar Nr. 1. Obiceiurile delà Crăciun“. Cu acest chestionar se cristalizează mai precis ideea unei „Arhive a materialului nostru etnografic și folcloristic“ prin care se caută salvarea lui pentru posteritate. Apelul se îndreaptă către intelectualii satelor noastre, singuri în măsură a ne înțelege și a ne veni în ajutor. -Cere culegătorului să scrie așa cum se pronunță 1«, fața locului; se dau deci și câteva semne de transcriere dialectală a sunetelor. Chestionarul de față se referă la Obiceiurile de Crăciun, și se oprește la I. Colindatul, II. Steaua, III. Irozii1 sau Vicleimul, IV. Vicleim cu păpuși, V. Cerbul (capra, țurca, brezaia, clanța). Nu au întârziat

5

anult răspunsurile la acest chestionar. Au sosit din toate provinciile locuite de români. In acest timip, Arhiva este condusă de Dl Ion Muștea, Jost custode al Muzeului.

In 1927, se simte nevoia unui nou chestionar care se alcătuește, -adăogându-se la obiceiurile delà Crăciun și cele delà Anul Nou. Arhiva astfel i’a o desvoltatre din ce în ce mai mare. Răspunsurile la chestionarul Nr. 2. a îmbogățit cu mult Arhiva, așa încât se reclamă un loc anumit pentru depozitarea lui ; apoi acest material reclama și un anumit aranjament în Arhivă. In acest scop s’au comandat cutii anumite în cari intră până la 50 răspunsuri, format sfert de coală de hârtie. Aceste cutii formează la un loc Arhiva. Fiecare cutie este socotită un volum însemnat cu I., II. etc. unde sunt puse răspunsurile la chestionare după numărul intratelor acestor răspunsuri în Inventarul Arhivei. începutul fiecărui velum se deschide cu un indice de materie care arată în scurt cuprinsul întregului volum. S’a căutat pe această cale un mijloc de folosire a Arhivei câte mai practic. In ultimul timp, volumele vor fi continuate după conținut: cele cu obiceiurile de la Crăciun și Anul nou vor fi la un loc, cele de vară deaisemenea; tot astfel obiceiurile separate la cari avem răspunsuri anumite, ca de ex. cazul cu Turca (capra, brezaia, -clanța) —• păstrându-se continuitatea numerică după conținutul volumelor.

Prin chestionarul din urmă se arată colaboratorilor noștrii din nou primejdia care amenință cultura noastră populară de la țară printr’o dispariție lentă a obiceiurilor și a datinelor noastre. Se m- 4stă pentru salvarea ei cât mai grabnică. Se arata anume că scopul nostru este formarea unei Arhive pusă la îndemâna omului de știință -care va studia oricând neamul nostru. Apelul este urmat de îndrumări. Se cere cu insistență ca materialul cules să fie scris exact cum se aude în popor, astfel încât, culegătorul să nu fie influențat de 'limba literară la transcrierea lui. Odată cu creșterea și formarea acestei Arhive, ia îndeaproape cercetare chiar subiecte din domeniul folclorului românesc, cum de ex. este studiul în pregătire, despre Cerbul, turca, capra, brezaia. Pentru acest ohiceiu din urmă se tipărește de altfel și un mic chestionar special, format din 22 de întrebări, unde, dacă nu se mai dau semne de transcriere, se cere totuși ca particularitățile de limbă din partea locului să se respecte.

Preocupările se adâncesc. Pe lângă adunarea de material se fac studii, ca de ex., cele arătate mai sus. Acestor chestionare au răspuns până acum la 430 de inși; patru sute de colaboratori din diferite părți ale tării noastre cari vor ține strâns legătura cu Muzeul no- -.stru și de astăzi înainte. Acest număr tot mai mare de colaboritori,

6

cu-răspunsuri din ce în ce mai sistematice, a făcut pe directorul Mu- zeului? să:-se gândească serios lâ publicarea celor măi bune dintre- răspunsuri. Așa în 1927, când se plănuia scoaterea unui buletin -fes* tiv, „trei din cele mai bune răspunsuri la chestionare“.trau să fie publicate .alături de alte lucrări în buletinul ce -se pregătea. Un colaborator din acel.timp chiar provoacă Muzeul: „Nu credeți că ar fi bine să întemeia ți o revistă (Buletin) pentru acest scop?“. Pentru- importanța momentului în evoluția Arhivei noastre de la Muzeu, dăm și !nurnele acestui colaborator fericit, e prof. Gh. Ciaușianu delà Craiova. Fără îndoială că în spiritul acestor împrejurări suntem cână scoatem această revistă de folclor deslmută muncii harnice a> colaboratorilor noștrii.

' < .. . * *■ .. ..» • U- ■. . *

Am arătat'că Arhiva nu are în vedere numai simpla adunare de- material, ci și folosirea lui, prin faptul că ea este pusă la dispoziția oamenilor de știință atunci când vor să studieze manifestările de ordin spiritual ce se leagă de ființa poporului nostru precum și de à popoarelor conlocuitoare. Arhiva are legături strânse și cw studențimea-...noastră, unai ales cea care ascultă cursurile de etnografie la Universitate, unde anual se pun probleme ca de ex. „Așe+ zările și tipurile de casă la români“, din anul trecut, cu care ocazie? s'a alcătuit un nou chestionar privitor la „Casa“ (litografiat) — careva veni la timpul său tipărit în revista da față.

Paratei cu această grije de adunare a materialului de folclor, și; în spécial/a culegerii lui sistematice, s’a>n tipărit și îndrumări în afară de chestionare, adevărate călăuze pentru culegătorii și colaboratorii noștrii cari -se interesează de aproape, fie de folclorul ținutului lor,, fie de: cercetarea satului lor de origină. Astfel sunt lucrările extrase- nte Iilor loti Mușlea: „învățătorul si folklorul“ (extras din rev. „Zn- cățătorul“..JX. 1928); Ion Chelcea: „Schiță monografică asupra Lu- jerdțului-Someș“. (Din publicațiile rev. „Satul și Școala Nr. 2, 1932)) „Literatura monografică a satelor noastre și problemele în legătură eu studiul satului românesc“, (aceeași publicație Nr. 7, 1933); cele, din urmă ;-două lucrări răspund unui curent monografic sătesc, tot mai accentuat în ultimă vreme la noi.

E adevărat, Muzeul, n’a dat premii pentru colaboratorii vechi,, și această publicație a noastră caută să înlocuiască până te un punct această lipsă. Am căutat apoi în ultimul timp să atragem atenția și țărănimii noastre, chemând la lucru și din rândurile ci pe cei mai luminați țărani. De fapt o colaborare sinceră ne-a venit și din acea- jsla. parte. -Unele .răspunsuri ale lor au o mare -valoare prin chiar

7

faptul că sunt scrise direct de țărani. Be aceea ținem să le aducem chiar mulțumirile noastre pentru felul cum au știut unii să prețu- ească apelul noșțru, Acestora li s’au dpj indicații separate. AÉaâCiR^i ne-am adresat foilor populare; în „Foaea noastră“ din 26 Februarie 1933 am adresat „Un cuvânt pentru săteni“: în „Lumea și țara“ din 26 Martie 1933 — pentru ca apoi să revenim eu indicații și îndrumări practice din nou în „Foaea npastră“ din 26 Martie 1933, sub titlul: „Către culegătorii Arhivei de folclor delà Muzeul Etnografie din Cluj“. .Scrisorile mele în aceste „foi“ către poporul nostru .delà tată, a avut răsunet după' cum era și de așteptat: există în popor simțul propriei noastre valori culturale nu numai înclinarea de a continua în cultură pe strămoșii noștrii. Avem deci printre colaboratorii noștrii și simpli țărani. întrecerea și punerea la încercare a for-t țelor se dă după categorii de oameni cu cultură diferită și pornire Ia lucru proprie fiecărei categorii de culegători în parte. Vom ține seamă de acest lucru și vom aduce la cunoștința lumii noastre care se interesează de cultura iși civilizazția poporului român, rezultatele pe categoriile din care face parte culegătorul. ’ .

Cu intelectualii satelor noastre am ținut legătură strânsă pri» rev. „Satul și Școala“. In Nr. 4 din 1932 al acestei reviste spuneam ca, „pentru a înfățișa complet poporul de jos —* civilizația țărănească, ipe lângă obiecte din lemn, os sau piatră, — avem nevce și de material ce se referă la sufletul poporului nostru“. Acestui' din urmă apel au răspuns cerându-ni-să mai ales indicații pentru alcătuirea de monografii sătești; apoi îndrumări de altă natură ca de ex. publicarea unor colecții de folclor proprii, cari din lipsă de mijloace rămân netipărite, lucru care ne-a și dus la scoaterea acdstei reviste unde cele mai merituoase culegeri de folclor vor fi tipărite. Suntem deciîntr’o adevărată ofensivă a salvării materialului nostru de cultură populară și a ci viltza- țieî noastră delà țară, amenințată cu dispariția prin introducerea formelor noui de viață orășenească. Deci încă odată, cu acest rezumat al muncei noastre do mai mulți ani, cerem colaboratorilor, noștrii din nou mână de ajutor, tot același interes, pentru cunoașterea culturii noastre de la țară și aceeași Sârguință pentru strângerea mate-, rialului sortit pieirii apropiate.

ION CHELCEA

Chestionar și îndrumări privitoare la culegerea Obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou

Apel

Fundația 'Culturală Principele Carol a pus la Cluj bazele unui muzeu etnografic cu scopul de a aduna și păstra mărturiile neprețuite ale civilizației noastre populare, pentru a arăta astfel, străinului ce se va abate pe aceste plaiuri, vrednicia neamului nostru și pentru a da posterității o icoană fidelă a vieții poporului românesc din ziua de astăzi.

Adunarea acestui material se impune și pentrucă el este sortit pielrii. Civilizația uniformizatoare și nivelatoare a orașelor pătrunde tot mai adânc în pătura delà țară care a fost până ieri, prin conservatismul său fără seamăn, păstrătoarea credințelor și obiceiurilor noastre strămoșești.

Afară de adunare și păstrarea obiectelor, Muzeul Etnografic și-a înscris în programul său și adunarea materialului culturii spirituale a poporului, păstrat prin graiu viu, spre a forma astfel o arhivă a materialului nostru etnografic și folcloric. Prin înființarea ei urmărim două scopuri: de o parte să salvăm acest material pentru posteritate, iar pe de altă parte, să punem la îndemâna cercetătorilor materialul necesar pentru studiul neamului nostru.

îndeplinirea acestei munci, de o deosebită însemnătate, se poate face numai cu concursul tuturor oamenilor de bine, cori înțeleg pe deplin rostul și însemnătatea acestei acțiuni de salvare a comorilor civilizației noastre populare.

In zilele noastre, când pătura rurală nu-și mai dă seama de importanța tezaurului moștenit delà părinți și strămoși și, snb influența nefastă a civilizației superficiale a orașelor, îl părăsește — datoria intelectualilor noștri delà țară este să ia de aici înainte asupra lor sarcina de a salva și păstra ceeace poporul, în neștiința sa, a lăsat să se piardă.

Facem deci apel la toți intelectualii noștri delà țară, țărani fruntaș:, studenți și elevi cari, ca fii de țărani, n’au pierdut cm tactul cu sufletul satelor noastre. Prin adunarea acestui material, pe lângă contribuția ce o vor da științei, vor face și un act de pietate față de civilizația părinților și strămoșilor lor.

9

ÎNDRUMĂRI:

Răspunsurile se vor scrie pe caiete sau pe hârie de un sfert de ■coală. Rugăm să se scrie numai cu cerneală și ca scrierea să fie ei- teață. Dacă cereți prin o carte poștală, vi se trimite, delà muzeu, gratuit un caiet și un plic pentru răspuns, împreună cu timbrele poștale.

In loc de simple răspunsuri la întrebări, rugăm sâ ni se dea o deseriere amănunțită a fiecărui obiceiu, astfel ca să se vadă cum se desfășură el delà început pâuă la sfârșit. Nu treceți cu vederea nici cel mai neînsemnat amănunt. Uneori un amănunt, în aiparență neînsemnat, ne poate da posibilitatea de a găsi originea obiceiului.

In general să se aibă în vedere faptul că acest chestionar cuprinde numai indicațiuni pentru a atrage atenția culegătorului asupra unor amănunte însemnate ale obiceiurilor. Fiecare culegător va avea în vedere împrejurările speciale locale (din comuna sa). El va găsi și alte obiceiuri cari nu sunt menționate în chestionar. Rugăm ca și acestea slă fie adunate cu toată grija.

Recomandăm culegătorului de material să adune laolaltă mai miilți bătrâni și tineri (bătrânii știu obiceiuri din bătrâni, iar tinerii colinde și cântece) și să-i chestioneze, începând delà pregătirea pentru .sărbători până la sfârșitul lor, însemnând. ce se petrece în fiecare zi, pentru ca să se vadă iși succesiunea obi’eiurilor în acea comună. Scrieți totul exact așa cum spune șt cum pronunță comunicatorul iară de a face vreo schimbare în tex!ui dat de el. După fiecare parte spusă de un comunicator, scrieți imediat numele, etatea lui spre a ști delà cine ați cules acest amănunt sau text. Ceeace ați notat exact după .spu'fle comunicătorului, puneți înțes „ghilimele“, iar coace ați spus Dvoastră, în parantez punând, după fiecare pante: (nota culegătorului). Aceasta spre a putea deoisebi părțile spuse de comunicator de ale culegătorului Când un obiceiu menționat în chestionar nu există în acea comună, rugăm ca acest fa pi să se indice. Rugăm să se menționeze în cari comune mai există obiceiuri asemănătoare și dacă ele prezintă sau nu deosebiri. Aceste date sunt importante pentru a putea stabili extensiunea geografică a obiceiurilor. întrebați și arătați cari dintre obiceiuri sunt cunoscute în comună din bătrâni sau au fost introduse de curând. In cazul din urmă: când, de unde și prin cine? Când un obiceiu a fost părăsit, să se reconstruiască cu ajutorul bătrânilor și să se arate motivele pentru care el a fost părăsit și de când?

Rugăm ca urările, cântecele și cuvintele să fie scrise exact aș* cum an fost rostite de către comnnicători- Nu vă lăsați influențați de

10

limba literară .și nu modificați nimic din cele spuse de către conau- nicători. Explicați cuvintele și expr-etsiunile dialectale necunoscute în limba literara. Notați în astfel de cazuri și explicația dată de către- comunicători.

Pentru sunetele dialectale ce nu se pot scrie cu literele alfabetului nostru, puteți întrebuința următoarele semne:

Vocalele scurte și acelea cari, abia se aud la începutul sau la sfârșitul cuvintelor se însemnează cu o semilună așezată sunt litera respectivă-, d. e. iiom—(om), oi—(oi).

Dintre vocalele cu o pronunțare dialectală reținem numai pe ç deschis, de ex. „verde“ (ca în cuvântul unguresc ,,ember“ sau cel german „ein“) și

14

-IJacä ști ti desemna (chiar șr numâ-i o schiță simplă) sau fotografia,- rugăm trimiteți-ne și desemne' și fotografii. Ele sunt do cea* mai mare importanță. Rugăm ca fotografia să nu se lipească pe car-? toh; ci :S>ă ni se trimeâtă numai copia, (hârtia) fotografică.• Bați;! tea te- lămuririle necesare pentru aceste desene și fotografii.. ... i?

Am fi foarte recunoscători dacă ni s’ar trimete și obiectele întrebuințate la aceste obiceiuri, pentru a fi expuse în Muzeu. Obiectele dări ne interesează, sunt: steaua, vifleimul, buhaiul, îmbrăcămintea caprei (brezaei) . și a altor însoțitori, buciume, surle, -filtere, tobe; -șt' alte instrumente sau obiecte întrebuințate în legătură cu aceste obiceiuri. Muzieul restitue bucuros prețul și cheltuelile avute eu achiziționarea obiectelor dacă se cere prealabil autorizația pentru cumpărarea lor. In cazul când ele sunt mai costisitoare, e bine să cereți mai>- întâiu informațiuni delà Muzeu dacă trebuiesc cumpărate sau im. In nici un caz să nu se facă obiecte anume comandate pentru Muzeu ci totdeauna să ni se trimeâtă obiectele vechi folosite și în anii trecuțU

-Scriiți la sfârșit și adresa Dvoastră și a altor persoane pe carele recomandați ca să le trimetem și lor dhestionare în viitor.

Răspunsurile rugăm să le trimiteți recomandat până cel mai; târziu la 1 Februarie 1934, pe adresa:

MUZEUL ETNOGRAFIC AL ARDEALULUI

CLUJ. Grădina Bărnufiu 1.

Dacă ați fi împiedecat cumva de a ne răspunde, rugăm preda ți' chestionarul unei cunoștințe de-a Dvoaistră, despre care știți că ne va^ răspunde în mod satisfăcător.

După primirea răspunsului vom restitui spesele de expediție.

I. COLINDATUL.

Cum se pregătesc copiii pentru colindat și cum se întovărășesc?^ La colindat iau parte numai copii sau și feciori, on chiar băr

bați însurați? i'. Câți colindători sunt într'un grup și cum se numește el (ceată'

cârd, păreche, etc.)?Are grupul o căpetenie și cum se numește ea? (vătaf, jude, etc.)? ■-

Ce drepturi și îndatoriri are căpetenia grupului?

12

Unde se adună colindătorii ca să învețe colindele și delà cine 4» învață? Se cântă numai din gură sau se întrebuințează și instru- -mente muzicale de ex. : tobă, cimpoi, fluer?

Când se umblă cu colindatul? In afară de Crăciun se maâ colindă și la alte sărbători (Sf. Nicolae, Sf. Vasile)?

Se umblă și în satele vecine și când?La cine se merge mai întâi?Să se scrie toate cântecele, colindele, urâturile, chiuiturile, pd

• care le zic feciorii și să se arate ordinea în care se spun ele, precum și tot ce se face în acest timp.

Unde se zice colinda: în casă, în curte sau la fereastră?Cum numește poporul colinda și cum refrenul? Să se notez©

exact și refrenul „leru“ (leroi Doamne). Ce spune el că înseamnă •cuvântul „leru“ din refrenul colindelor?

Colindătorii cântă toți deodată sau sunt împărțiți în grupuri cari cântă alternativ?

Dacă culegătorul are cunoștințe muzicale suficiente este rugat să noteze și melodia colindelor.

Ce primesc colindătorii ca dar după ce termină colinda? Cum se numesc colacii (covrigii) ce se dau colindătorilor și ce formă au? Să se facă o schiță (desen) a formei colacilor.

Cum mulțumesc colindătorii pentru darurile primite? ,Su mulțumește numai cu câteva cuvinte obișnuite sau se face și o urare? Să 6e noteze cuvintele de mulțumire precum și urarea.

Să se adune și parodii de colinde ca de ex.: „colinda țiganului“, etc.

Pen tril ce se colindă? Ce crede poporul despre aceasta?Unde se zic colindele sau urările; în stradă, în curte sau în casă?Se mai întrunesc feciorii încă odată, de ex. la Anul Nou, să pe

treacă împreună? Unde se fac aceste petreceri și ce persoane mai iau parte în afairă de colindători?

După ce s’a terminat colindatul, feciorii cari au luat ipiarte la acest obiceiu mai păstrează în cursul anului legături între ei?

In cazul când obiceiul nu mai există în comuna Dvoastră, întrebați pe oamenii bătrâni dacă el a existat sau nu. încercați să refaceți acest obiceiu după spusele bătrânilor, arătând cari sunt părțile vechi ale obiceiului dări nu mai există astăzi precum și ceeace a mai rămas dintr’însul sau s’a introdus de curând.

IX

Copii de Moți colindând cu steaua.

II. STEAUA.

Cum se numesc copiii cari umblă cu steaua (stelari, colindari, sau crai)? Câți umblă într’o ceată și ce vârstă au? Dacă au uu vătaf, cum se numește el? Dar ceilalți copii?

Când, se umblă cu steaua?Cum sunt îmbrăcați și ce poartă copiii cu ei (bâte, traiste, etc.)?Din ce și cum este făcută steaua?Stelarii merg împreună cu Irozii, sau cu Vicleimul, sau deosebit?Este o singură ceată de stelari în sat sau sunt mai multe? Merg

ei și prin satele vecine?Steaua și cântecele ce le spun, sunt cunoscute din bătrâni sau

le-au învățat din cărți? Din ce carte le-au învața'i?Ce cântă copiii cu steaua când intră în curte sau în casă? Dar

când pleacă?Se cântă în casă, sau afară la fereastră?Ce crede poporul că reprezintă steaua și copiii ce umblă cu ea:

(Steaua care s’a arătat celor 'trei crai sau magi)?

Steaua desenată de elevul Tudoroiu D. Ion cl. IV primară din comuna Slăvuța jud. Dolj.

III. IROZII SAU VICLEIMUL.

Cum se numește ceata irozilor (irozi, irodairi, vicleim, etc.)?Numărul persoanelor și îmbrăcămintea lor. Ce nume poartă

fiecare din ei? Gând umblă irozii?Poartă irozii cu ei și o bisericuță mică de lemn (vicleim), cu.

păpuși sau fără păpuși?Să se scrie cuvintele și cântecele pe cari le spun irozii delà în

ceput 'până la sfârșit, arătându-se rolul fiecărei persoane.Cântecele acestea au fost moștenite din bătrâni sau au fost în

vățate delà o persoană venită din altă parte sau din vre-o carte? Care este titlul acelei cărți?

Dacă textele sunt păstrate în vre-un caiett, ce vechime are acela? Cine este proprietarul caietului (adresa).

Ce crede poporul despre irozi? Cine sunt, ei și ce reprezintă -jocul lor?

15

Vicleim cu păpuși din com. Sântă-Măria. Țara Hațegului.

IV. VICLEIM CU PĂPUȘI.

Cum spune poporul celor ce umblă cu vicleimul cu păpuși?Când se umblă cu vicleimul (ziula și ora)?Persoanele cari umblă cu vicleimul: numărul, etatea și îmbră-

'Cămintea lor.Vicleimul (chivotul, lada) cum și din ce este făcut? Mărimea,

interiorul și exteriorul vicleimului. Dacă se poate, să se facă și o schiță sau o fotografie a vicleimului. Unde se păstrează vicleimul în cursul anului? In biserică sau în casa proprietarului?

Păpușile: n^imărul, numele, mărimea lor. Din ce sunt făcute și cum se joacă cu ele? La joc sunt ținute în mână saiu mișcate cu sfori? Dacă e posibil să se dea o schiță sau fotografie a păpușilor.

Să se dea o descriere a jocului delà început până la sfârșit, împreună cu cuvintele și cântecele ce se spun. Jocul se face numai eu păpuși sau joacă vreun rol și persoane îmbrăcate în diferite costume: d. ex. ciobani, îngeri, soldați, etc.? La descrierea jocului să se arate precis rolul păpușilor și rolul persoanelor.

Să se afle delà bătrâni, dacă acest obiceiu a fost și mai de mult în sat sau a fost introdus de curând. In cazul din urmă să se cerceteze »cam când a fost introdus, de cine și de unde? >

16

In care comună -știți cu sigurană că mai există acest obieeiur Este la fel cu cel descris de D-voastră sau este -deosebit? Dacă este posibil, rugăm să se arate aceste deosebiri.

Turca din comuna Sărmășel jud. Cluj, desenată de inv. dir. Cornel Mora„.

V. CERBUL

(capra, turca, brezaia, clanța).In ce timp se umblă cu cerbul?Câți feciori umblă cu cerbul »și ce vârstă au?In afară de cerb (capră) mai sunt »și alte per-soiane mascate, și.

cum se numesc ele?Să se descrie în mod amănunțit cum este îmbrăcat cerbul vcapra,

turca, brezaia, clanța) ,și celelalte persoane mascate precum și cele nemascate. E bine să se anexeze desene ori fotografii.

Ce poartă în mână persoanele care umblă cu cerbul sau capra?Este cunoscută persoana numită ,.bloju“ care are de obiceiu fața

acoperită saiu înegrită, poartă în mână o pușcă și căreia îi atârnă de pe spate un sac cu cenușe? Dacă această persoană face jocuri obscene (rușinoase) să fie descrise cu cea mai mare atenție și seriozitate, căci ele sunt de mare importanță pentru aflarea originii acestui obice'iv.. . -

17

Au feciorii cari umblă cu capra un vătaf (șef) și cum »9 numește el? Qe drepturi și îndatoririi are el?

Cum C.' numește persoana oare adună și păstrează darurile (ccd- ceriu, iapă).

Au jucăto- un local anumit unde se întâlnesc? Cum se numește acest local ș; cum se numește stăpânul casei?

Ce se crede despre cei ce umblă cu cerbul? Sunt ei considerați ca necurați? Ce fac persoanele cari au jucat cerbul ca să scape de urmările acestui joc crezut necurat sau păgân?

Ce crede poporul despre originea acestui obiceiu?Gând și cum se pornește la colindat cu corbul?Să -se scrie toate textele (colindele) ce se cântă sau se spun pe

la case. Dații o descriere amănunțită a jocului lor.Când și cum „se desface“ cerbul, turca, brezaia?Est® cunoscut obiceiul de a împușca cerbul la sfârșitul jocrflui?

Cine «îl împușcă și ce fac feciorii cu cerbul după ce l-au împușcat?După ce s’a terminal jocul, feciorii cairi au luat parte la acest

obiceiu mai păstrează în cursul anului legături între ei?

VI. PLUGUȘORUL.Ce vârstă au tinerii cari umblă cu plugușorul, câți se însoțesc și

cum se numesc?Cum se pregătesc pentru acest obiceiu, cum se îmbracă și ce fel

de obiecte poartă cu ei (plug, bice, harapnice, clopote, buihaiu, etc.). Dați schița și «descrierea acestor obiecte.

Când se umblă cu plugușorul?Cum numesc cei oe iau parte umblatul cu plugușorul? („umblă

cu plugușorul“, „urăm“, sau altcum?)Cum se umblă cu plugușorul, delà casă la casă, unde ș,i cum

se urează? Să s© scrie cât mai multe colinde sau urări ale plugușorn- lui. Ce fac ceilalți tineri în timpul când unul urează?

Ce cred colindătorii despre rostul pocniturilor de biciu și harapnice, despre sunarea clopoțeilor și mugetul buhaiului?

Ce daruri primesc cei cari umblă cu plugușorul?Ce crede poporul despre originea sau rostul umblatului cu plu

gușorul? Este plugușorul o datină veche în localitate sau a fost introdusă, de curând? In cazul din urmă, când și în ce fel de împrejurări?

VII. SORCOVA.

®e umblă în localitate cu sorocova?Când se umblă cu sorocova? ‘

!

18

Gali copii umblă și de ce vârstă?Cum și din ce este făcută?Cum se umblă cu sorcova .și cum urează, copiii?

■> Ce crede poporul despre rostul umblatului cu sorcova?Este sorcova un obiceiu vechi în localitate satu a fost introdus

de curând? In cazul din urmă: de când și în ce fel de împrejurări?

VIII. VASILCA.

Se obișnuiește să se poarte prin case la Anul Nou, un cap de porc împodobit pe o tavă?

Cum se numește acest obiceiu: Vasilca, Siva, etc.?Cine umblă cu Vasilca? Numai Țiganii sau și Românii?Cum se împodobește căpățâna porcului tăiat?Când și pe la cine se umblă cu Vasilca? zUnde stau colindătorii când cântă și unde se așează tava cu Va

silca atunci când intră ei în casă?Cari sunt colindele ce se cântă când se umblă cu Vasilca? Scrieți

textele exact cum pronunță poporul.Ce crede poporul despre rostul umblatului eu Vasilca?Este Vasilca o datină veche în localitate sau s’a introdus de cu

rând? In cazul din urmă, când :și în ce împrejurări?

IX. SEARA SFANȚULUI VASILE.

Ce obicinuiește poporul să facă în seara de Sf. Vasile, ca să intre norocul în casă? u.

Ce se face în această seară pentru a scuti casa de duhuri rele? Cin unele părți, de pildă, se ung usciorii ori pragul casei ,sau grajdului). Cari sunt duhurile rele cari pândesc în jurul casei în seara Sfântului Vasile?

Ce obișnuiesc să facă fetele în noaptea de Sf. Vasile pentru ca să afle de se vor mărita sau nu în anul următor sau pentru a afla cum le va fi viitorul soț?

Cum caută să afle în această seară cine va trăi sau va muri în anul care începe sau cum îi va merge peste an?

In ce constă obiceiul cunoscut sub numele de vergel?Cum se face călindarul de ceapă?Se obișnuiește să se cerceteze în această noapte cerul (stelele Și

tuna) pentru a se afla cum va fi anul următor: roditor sau neroditor? Sau se crede că în această noapte cerul s’ar deschide și pentru ce se întâmplă aceasta? Oricine poate vedea cum se deschide cerul sau numai anumiți oameni? . ’

19

Sunt oameni cari privegihează în noaptea de Sf. Vasile pentru ■aa vedea, cum ard banii îngropați? Ce se crede despre putința de des- igropare a acestor bani?

Există credința că în această noapte vitele ar vorbi? E bine sau mu sa le asculți?

Ce fac vrăjitoarele în noaptea de Sf. Vasile?Cum se amenință pomii din grădină ca să rodească în anul ce

vine? Obișnuiesc feciorii în această seară să cânte din buciume, să «bată toba, sau să facă sgomot cu laite instrumente? Cu ce scop? Unde ifac feciorii acest lucru?

Care din diferite obiceiuri citate din noaptea de Sf. Vasile sunt vechi și cari au fost introduse de curând? Să se noteze aceasta la

'fiecare.

X. TOVĂRĂȘIE DE FECIORI (ȘI FETE) IN VEDEREA SĂRBĂTORILOR.

Se cunoaișie obiceiul întovărășirii feciorilor din sat în vederea petrecerii sărbătorilor?

Când se face această tovărășie?Cum se numește ea („bute“, „bere“)?Ce e „berea“ sau „berile“?începând delà ce vârstă poate face cineva parte dintr’o astfel de

tovărășie? Sunt în sat mai multe tovărășii de acest fel sau numai una?Se obișnuiește să se aleagă un conducător al tovărășiei? Cum se

mumește el (vătaf, ghirău, primar, jude, etc.)?Se aleg și ailți dregători aii tovărășiei, ajutoare ale vătafului, etc.?Au feciorii dintr’o tovărășie o casă anume în care se adună să

«petreacă? Cum se numește ela?Când merg feciorii din tovărășie la colindat, în ajunul Crăciu

nului ori în seara de Crăciun? Merg ei și la Anul Nou și la Bobotează?Obișnuiesc ei numai să colinde sau și să umble cu turca1 ori cu

irozii? Ce raporturi are această tovărășie cu fotele din sat? Sunt •chemate ele sa petreacă în casa tovărășiei?

Când și cum se desface tovărășia și cum se cheamă aceasta? '■(„se sparge butea“, etc.)?

1 Se flac tovărășii de feciori și fete și în cursul anului?

Obiceiuri, Credințe. Colindedin

Satul Mada, jud. Huniedoara*)

*) Culegerea de față a format In anul 1929 obiectul mei comunicări ținute la Seminarul de Etnografie și Folclor de pe lângă Universitatea dir Cluj, ca student în anul I.

Mihailă .Lazar, e ca fire așezat, —- vârsta sa 'de 22 de ani o îm contrast flagrant cu firea lui tăcută. Când e singur, e gânditor; uitătura o are chiar mai mult în jos- decât. în. sus, pasul măsurat,. plecapele de sus mult lăsate.

Nu se dă lesne, dar când s’a impus, apoi ti se desvălue ciudata fire a deținătorilor de cultură spirituală populară (folclor); un amestec de visare și aplecare spre meditație; cu un cuvânt, „interiorizare“ ar fi termenul potrivit, ți lui Alex.. Lăut, delà care am cules 20u și mai bine de producțiuni populare sub nuirieto do strigături și cântece, și lui Milhăilă Lazar de acuma, nu li s’ar putea aplica altă, caracterizare, decât viața lăuntrică pe care-o trăiesc în intimitatea eroilor lor populari și frumuseților producțiunilor de acest fel.

Puțin absenți delà viața interesului zilnic, — oameni de nîmic- — un fel de „pierde vară“, dacă s’ar putea întrebuința acest cuvânt, prea beletristic. Geeace-1 face cu totul interesant pe Mihailă Lw, în. afară de o memorie bună, o și un dar înnăscut de n-ți .spune: e povestitor de rasă.

0 altă trăsătură a firei, e nota umoristică pe care-o prezintă la fiece- moment. Seriosul, vine astfel exclus, de-o durere înveșmântată în haine firesc croite și abil purtate de Mihailă Lazar, care, cât a. fost la școala primară, a stat mai mult fugit prin păduri, pentru- că lui nu-i plăcea „cart’ea“.

Poveștile pe care nu i le-am scris,

„Ilumosu“, sunt însă 16 km.

21

Gomuna .,e destul de .primitivă, țăranii, (800 de fumuri), poartă rnrna cioareci de lână albă, iar vara nadragi de stofă de aceiaș culoare, — cumpărată din prăvălie și croită de croitori sătești; această stofă este albă, așa că nu se Întrerupe continuitatea de îmbrăcăminte. Sub raportul etnic, satul iarăși este destul de curat, — sunt numai români, ocupațiunea fundamentală e „plugaritul“.

Prin sat curge valea „Măzii“ — nu prea mare; cel mai apropiat munte o Șetrășul — ce cade între Mada și Săcărîmbul — comună urbană, — reședință de plasă, cu mine de aur.

a) Obiceiurile. — Obiceiurile Suut destul de conservate : flăcăii stau cu săptămânile — până fac toate formele obișnuite unui obiceiu — după cum se poate vedea mai departe. In Scărișoara-Turda de ex., Turca nu mai e jucată de români decât cu învingerea unor prejudecăți—ci de țigani; adică cel ce se faoe (cerb). Aci în mare cinste are loc desfășurarea acestui obiceiu, după cum se va vedea din cele relatate de isvorul amintit mai sus.

b) Limba. — Ea se prezintă destul de mlădioasă. Următoarele caracteristice îi dau totuși o notă deosebitoare, cu deosebit interes, atât pentru linguist, cât și pentru etnograf și folclorist.

Palatalizarea e curentă — apare ca fenomen general littguistic afară de aceasta, — o tendință accentuată se >rezintă pentru prefacerea lui „ă“ în „a“; de ex. se folosește „plugaritul** în loc de plugări- tid; „cam pa ila“; „ca sa margă“; ,,Latrina“ — pentru bătrâna; „pa la“ pentru ,,pă la“ sau „pe la“ e*c.

Această tendință de diminuare funcțională a lui ă în a, se observă foarte bine din folclorul brut ce-1 prezint. Țin să subliniez tendința de mai sus, pentru că aminteș te particularitatea de vorbire a •dialectului moldovenesc — unde pentru „bărbat“, avem „barbat“ etc.

Făcând abstracție de toate acestea, limba e curată — puține maghiarisme, —■ din contră, proaspete forme de limba ies la iveală, —

• deșteptând aistfel un deosebit interes pentru știință.

A. CEBBUL (Turca).

„Turcă și cerb să numeșt’e jocu cu care umblă la Craëjün feciori ; cîțî feciori sunt înt-un satfi, — apăi dacă suntü 20, toț cir ja să ducü, iej umblă cu ia d’ela 15 ani și pîn să-nspară. îmbrăcă— mint’ga feciorilor ie cum ie pentru comuna ; hain’il’i iei să cumpără' din prăvăliie.

(îmbrăcămintea Turcii.) Intîï săcpase un «Jgarșaf așa cum să t’e po| baga omu-n ielü și pă urmă, să cumpără din prăvălite haină d’ê turcă — așa pistriță și aia iară să cpasă d’gsupra d’e dearșaf, că ia. e frumpasă și pe d’gasupra d’e haină sînt brîuri așa națîonal’e și prim- burî (panglici) d’e matasă și ciucuri d’e matasă și dă tpată coloarga: Și să-nșiră-nt-o sîrmă și să pun acolo- n ciucuri-aia ca să nu să’ vază — numa să s-audă.

(La cap.) Intîï săgâsășt’e o bîtă bună-n pădure ca turca și acolo pun feciori gura iei — și în cparn’e leagă tot primburî d’e tot felîu. La cap are zurgaleie — înșirat’e iară înt-o ață și pă urmă, dă aț-aia vin legați ciucuri și primburî și bat’ist’e.

Turca nu e cunoscută, numa d’e feciori care îs cu ia. Cînd are- d’e mărs multă d’ela o casă la alta, apăi iasă dîn ia și să bagă cînd3 să apropiie iară.

- ?*).

*) — ? însemnează întrebarea pusă de mine comunicatorului, după care, urmează răspunsul.

**) Mușchi de pere.

(Persoanele ce umblă cu ea n-au nimic în mână — „bloju“ e necunoscut.)

Unu care e maibatrîn — spun e ielu că cum să umble — ce să facă; heilalțî ascultă d’e ielu. Apăi ăsta să-ngrijeșt’e d’e lăutari să-jh plăt’gască — să l’e d’ee mîncare;ăsta e mai batrîn și mai cmrint’e. Perspana care ppartă daruril’e, „pecii“ **) ie o perspană care e mai prapad’it, — mai slab ; ca iei ie dă rîs. Lui îi zic purdică. Colôefï nu sînt, că colaci-i ppartă tăti (pă rînd), — „det’e să numesc aceste grupări; bei ce ppartă peci, nu pprtă colaci că iei3 are meseria lui. Casieru are grij’e d’e ban’i. cel mai mare dîn ieL scrie ban’i cînd îi ia — așa că nu poat’e să mai facă n’imic hăelalț — casieru nu ppat’e să ia dîn iei.

Cînd să lasă postu dă Crăciun, să-ntîln’escu iei tățî feciori laolaltă und’eva,— Ia jocu — sau sara pă und’e umblă iei— și să- nțălegu : mă und’e să n’g-adunăm noi anp-ăsta ? lacin’e?-- unuzibe mă, să n’e căpătăm la cutare omu că îi casa mare, altu zibe nu, că,, n’g-ascund’e dîn colabi, sau cin’e știie ce; sau nu umblă bin’e la Cra-

23

èjun să facă mîncare — și dacă zic ma| multi că ia omu-ăia s-adună, atundi acolo să adună. Și să duc și voroviescü cu jelü, — să duc înt-o sară sațj înt-o dumini’că m’i mulți și să roagă d’e jelü: bad’e, nu taci bin’e să n’e lașî d’e Crăciun să facem petrecere? Ei zice ba da, vă las, daca-mî dațî — cît zice iei«. Imf faceț o zî d’e clacă la secere, sau care n-are dă secere, cere o măsură de mere sau d’e prun'e.

Ș-apăi iei, iară să-nțelegu între iei că, mă, oare dămu-î atîta? și dacă sä-nvoiescü top, îi dau ș-apăi acolo s-adună. Gazda are datoria să le scgată lor dreptu d’ela primpretor. |Locul ia numirea del „găzda ficiorilor“.

— ?— Intîî cînd pleacă ala cu turca (care-o joacă) să duce la popa

și să cvmin’ică— că daca-i să-ntîmp!ă ceva (de să-mbolnăvește) iél nu să mai „poat’e cumin’eca mai multü. — Așa moare n’ecumen’e- catd. Nièï unu nu pleacă pînă nu să cumin’ică“.

_ ?„lf frumoasă și t’e face să rîzî frumos — și capeți ban’î pă ia.— ?— In zîua d’e Crăciun pa Ia oara 11 după ieși tu besçriëiï — cum

li să dă maj bin’e ca să colind’e — așa o iau mai ales d’ela capâtu satului. (Jocu să-mparte în două: 1) jocul turcii și colindatul celorlalți concomitent și 2) momentul cînd turca stă, iar ceilalți s-apucă de „jocu cu fet’el’e“.)

— ?— In prima zi să zice o colindă anume, — aja să zice intrînd

pă ușă, — că omu-ncuie ușa și jej să ducii la ușă și-ntrabă că, dă-l’e voie să colind’e?— ș-apăiiel zice că l’e dă, sau că nu l’e dă — cum are voie. Dacă zîce că l’e dă, încep Ia ușă, — după o jumătatet’e de colind apăi d’eskid’e ușa.

— ?— Acelaș obicei numai că ie altă colindă — tot la uș0 — ju-

mătat’e — ce-a dîn zîțja doua ie colinda lui Sînt-jon. (Cea din ziua- ntâîa când iese lumea delà biserică) :

Fi om vesël, că n’g-a ven’itü Sfînt Crăciun,După sfîntu d’e Crăciun, N’ç-o venita șl juin’ei bun’î, Jujn’ej buni’ colindători — Frățîori fet’elor,Cumnațî d’g-a n’evest’elor. Duhu-șî dpamn’e cum își vin : D’e frumoși,D’e prejiștoșî, („dracu știe“)

Tot îi ceartă —Tot cu flori d’i primăvară, Florile-s d-albe.Du-n’e doamn’e, în casă întră, Pgana la grindă juca,Căci cu rouă cei mai miëï, Mai facè-s-ar,v-eî batrîn’î d’e-aldui-șor, Și fi vesël — domnu bun, Să-ți fije d’e sănătat’e.

în sara d’e Crăciun încă pleacă, da fără turcă, și ațj o colindă pînă la oara 12 nçapt’ea și d’ela oara 12 pînă cînd dă a să fa Ce zfyă albă — și încă dacă să face ziuă, încă alta.

Delà 10—12 (sara’nti când pleacă):

24

Ce sară da lasta-ï sară, Sara-ï març-a lui Crăciun. N’e-o născut un domn prga bun, Domn prça bun îj și frumoșii, Numili lui Hristos.Nu durmițî în astă sară, Și șed’eți în priveggală, Ș-așteptați pă domnul sfîr.t Să ne vii- pă pămînt.Eu sunt fiul Ceriului Și domnul pamîntuluj.D’m sara luj Moș Ajun Vin copii luj Craèiun Să-mî cînt’e, să-mi colind’eze Și viața s-o lunjeze La toți care-s înt-o casă, Și să vesëh s la masă Cristos să l’e dee tçat’e, Viață și sănătat’e.

(Se cântă delà ora 12 noaptea până la Sculați, sculați, mari bojeii, Că nu-i vreme d’e durmit, Că-j vreme d’e podobit, Căbi cocoși li-or cînt .t, Zori d’e zî s-or revărsta, Zori d’e zî cam pa ziorî Da voi èet’e d’e feciori, Prçad’e ngapt’ç ați mînecat D’g-ați plecat la colindat, Și domnu nu s-a sculat. Ia săriț în ias grăd’ină,

5 dimineața)'Să vă Ițjați flori în mînă, Și i’e udaț în fîntînă ;Și merjeți tot rcurîn Și pe domnu pomen’inù — Că și domnu că v-o da Un colac d’e grîtj cuiat, Dus la mpară măcinat, Cu mîni d-albe frămîntat, Pe-aèest praznicü îï gătat. Ș-o cîntăm ș-o colindăm, cești-i gazd’e i-o nkinăm. Să-ți fițe d’e sănătat’e.

(Delà 5—8 se cântă colinda) :D’imin’gața d’e Craëiun,Ces domn bun p-afară ș d-umblă, D-umblă-n sus și caleă-n j’os Pe-o scară d albă d’e ëiarà. Cînd soarel’e răsăfea, Scara toată să topia ; Cursă-n casă, Spusă masă : — Vesëlà jupîn’gasă, N’ç-a ven’it domn’i la casă ; Domn’î la casă, domn’i la masă.— Bun prînzu la Dumneavoastră ! — Dac-ai bun, hai sâ-1 prînzîm.— N-am ven’it ca da să-mi prînd, ^e-am ven’it ca da să-ntrebu, D’e cel micü, D’e ducin’icö

Ce stă-n culme, N’ecroitü ;N’ecrojtü, nesăbăjtu.— Dac-aj fin’ç-un lucry-așa, Hajda fin’e să-l croim, Să-l croim, să-l săbăim.Să-1 porțî fin’e sănătos, La zti’e rari,La zl’e mari,La sfint’tl’e dumin’icî, La d-albei’e beserici Cu prescuri si cu lumin’i, Cu maj mult’e rugăfiiun’f. Ș-o cîntă, ș-o colindăm, Ceșt’i-i gazd’e i-o-nkinăm, — Să ți fiie d’e sănătat’e.

(Să cântă a ll-a zi de Crăciun) a Iu „Sînt-ion“:

Xa Crăciun, la Sînt-ion, Frumoasă mesă ș dă-nt’insă Da la masă ôin’e çëd’e ? S’ëd’e singur Dumn’ezăy, Și cu Ion Sînt-ion ;Totu-mï bçau și-și prînzăscu, Cu pahar’e gălb’iQarâ.Da-n fundu paharului, Scrisă-j mana vinului, Da-n dujma paharuuj, Scrisă-j kipu domnului;Da-n toarta paharului, Scrisă- i raza soarelui-

Grăi singur Dimn’ezău,Cătră Ion, Sînt-ion :— M^i luan’e Sînt-ioan’e, Nu n’i-1 vinzi aôest pahar?Nu n’i-1 vinzi, o si n’i-1 sk*imbi?— Nu, că nu n’i vînzător, Nici nu n’i sk'mbătonu.Ți tu mint’e dçamn’e sfint’e, Dă cînd paharu 1-aj dat, D'e fii mièi ța aj bot’ezat, Și mai maii ai cununat. ? Ș’i vesël Sînt Joan’e — Să-ți fiie d’e sănătat’e.

A doya zi, joacă dacă au cu cin’e p-acolo, — dacă nu să ducă p-acas.

A treja zi să scçalà d’e d’imingață,— dude fiecare varz-acolo la gazdă, duëe cîrnațu, slăn’ină-duSe, țuică, —ș-apăi gazda, femeile, s- adună mai mult’e șî fac mîncare pă sară — și cîndu-i sară așa cam pa la 8 ceas, apăi numa să lasă d’e jocù și pun fet’el’e la masă acolo, si n’evest’e — oamen’i pă care vrçau iei, — apăi, Ie dau d’e- niîncare, vinars, —asta să ziëe ,nunta fiöjorilor“ — apăi pă urmă să scoală d’ela masă și s-apucă mai d’epart’e d’e jocù. Mai tîrziu așa, fet’el’e să ducă acasă — nçapt’ea — ș-apăi rămîn’e numai feciori sîn- guri — acolo la gazdă ; ș-apăi fac iei cît’e prosti șt’iu iei acolo tgată npapt’ea și nu se mai duc iei d-acolo vo săptămînă pînâ să gafă înfocarea toată. —

— ?

26

— Să iau v-o patru ficiori cu flujera cînd mai sunt trei zil’e- pînă la Anu-Nou la fiiecare fală — zîc c-o kjamă-n „Sîn-Vasîlău — ș-ay o șt’idă cu țuică la iei și să duc acolo la fat-acasă și s-apucă flujerașu și zîce cu flutra, și unu s-apucă și jgacă fata — pă urmă o lasă d’e jocù și bgau d’in țuic-aia d’în care dau iei la mama ftt’i,_ Ia tata fet’i și la fată; zîfe ca să vadă că ce țuică bună ay iei; și bga fata, da nu prea bga. Apăi roagă pe părinții iei ca s-o lese să se ducă-n „Sîn-Vasî[ă“ pă Anu-Noy. Iei, dacă vigeu o Iasă, dacă nu, nu. — Și dac-a vrea ca să margă — cum îi mîin’e-î Anu Noy, apăj cum îî astăzi să-ntiln’esc toat’e la-claltă — ș-păi au și iele un votav care-i mai batrîn între iel’e, — tot fată, numa-i mai bMiîră și ma> d’eștgaptă — ș-apăi o-ntrgabă : tu, oare facem Sîn-Vasîiü la fiCiorî, par ce faëem ? și dac-a să-nvoieșt’e ia, apăi sä-nvojesefi că Ce s- aducă și ielg-acolo : mîncare și beutură.

Ș-apăi să duc acasă, și iaù și iele varză, cîrna|u, țuică și duc acolo la gazdă, — un’g-o fos gazda ficiorilor, că și iel’g-ayfos ome- n’it’e dă ficiori, — acuma omen’esc și iele.

Joacă iei cît joacă, —ș-apăi după ce-igata mîncarga — noapt’ga pa la oara 12 — apăi să pun la masă — fnecare ficior cu fata pe care l-o kemat ia — că care e mai prost, nu l kjamâ nici iele, 1 lasă dracului acolo acasă — n-are ce cota, — rîd d’e iei — zîc că e flamînd. Ș-apăi atunci la Anu Nou, după cg-o gătat cu mîncarga, mai întîi zic o colindă — apăi să scoală d’ela masă :

La masa galbină,Ședu d’e-ș mai ședu,Tot domn i d’e hăi mari,Greci n’egoțitori *j —

*) Acuma mă întâlnesc pentru prima dată cu acești „greci negoțitori“ despre cari am scris o lucrare de folclor, publicată în anul 1931 sub titlul: „Grecii în colindele noasre“, apărută în editura „Ardealul“ din Cluj,

Sëdù și-și prînzăscă,Frumos să-nkilgescu (së-mpilduiesc)Și tot l’i să-ntrabă, —Unu pe altu :Caril’e-ș mai mare ?Dară d’e domn’ne,Iești mai mare tu Doamn’e ;Dpar d’e batrîn’eță?leșt’i mai mare Petre.Și dac-a î d-așa,Și noi îți vom da

Suflet’e greșii’e, Nu l’e da pierdul’e; ~e tu d’e li da, D’g-a d’ireapta ta D’e s-or jud’ecà. Șî noi ’ți vom da Sufkt’e d’irept’e, Nu l’e da pierdut’e ;

tu d’e li da D’g-a stînguța ta, De s-or jud’eca Pîn cer ș-în pămîr.t, — Poala cerju'ui, Poarta rai' lui. Și t’e vesăHeșt’e, Petre la masă gălbină.

Apai acuma fet’el’e le mulțămiescu batu-n palmi : să trăiți la- mulțl ani !

Mai joacă iei ce mai joacă — ș-apăi fet’el’e să duc acasăr- noapt’ga pă la trei.

21

Da iei iară rămîn acolo, că l’e mai rămîn’e mîncare d’ela fet’e p-acolo; mai mîncă mai bgau și să jgacă iei toată noapt’ga acolo pînă d’imin’gața ; d’imin’eața să duc acasă și să duc la beserică și iară- să duc la joc — tot acolo — j^ac-acolo pînă sara ; în ziya d’e Anu. Noy cînd să duc tojî acasă — și-i gata petrectrga d’e Crăciun.

După ce gată colindatu, a doua zi noapt’ga, nu mai au să colind’e cu iei, apăi să duc și capătă d’ela un vînător o armă și zic că pușcă (turca) Cerbu,—da n-o pușcă ; ș-apăi omu cad’e cu ia/ ca mort joș. Să ducă vo trei patru și-1 iau d-acoloși-1 pun pă n’ișt’e pari și-1 duc pînă la gazdă ca pă mort ; zîc că-i mort. Apăi zîe c-aëeia-i dracu — că s-o sculat iară ; a pușcat și s-o sculat iară.

Apăi o scQat’e — iese omu d’in ia ș-o duce-n pimniță sațjj und’fiva — ș-acolo stă pîn să strică — n-o mai duc nicări. Neves- t’el’e care cum vin’e, — își ia ce are, ș-așa să gată.

[Pentru alt an] : numa capu tot ala rămîne ; cîn îi anu viitor pun acolo zurgalaje, brîie și iar je cerbu gata.

(La aceiași gazdă se mai (ine joc Ia Bobotează).

B. Colinda nevest’ii care n-are colindă pă numele iei:

Cam pa lîngă val’e, Sus la drumu mare, D’g-alături d’e cal’e, Crescut-o născut-® Verd’g-un meiișor, Galbin pălt’ior — Sus frunză măruntă, Jos d-umbră rotundă ; Sub d-umbru[a lui, Cine-ș doamn’e șed’e ? D’e șed’e-ș maj șed’e Ler d-aj 1er n’evtstă”) T’istășe n’evastă, Cu-n voin’ic pă brață. Cî{ pă drum trecga, Toți o d-întreba : C’e țî ție-acesta D’in brajél’e tal’e, D’inpoal’el’e tal’e?

Dor țî-i fra(îîor,Dor (i-î cumnăș’or ?— Ba mie nu mî îest’e Că itl că ș-o fost, Slugul’gană mareLa domn’î d’e hăi niarî,^ Maj mari ca la mari ; Greëï negoțitori.Și luj că i-o dat,Murgu n’e-nvățatii, Vigu n’g-adunatü, ”)Și jel c-o picată, Rupt d-usiăn’it — Murgul d-învățînd.Și t’e veseieșt’e,T’istășe n’evastă, Că noi ț-o-nkinăniyD-albă sănătate.

II. (se colindă în ziua La și 11-a de Crăciun.)

D’in Cristos și d’in Adam, Și cu fii luj Avram ;Adam s-o pămîntuCu Eva și cu dînsu.

„Du-t’e-Adame du, C-ajci nu-î moșija ta Du-t’e,C-acolo rnoșiie ai4.

*) „Dracu știe : 1er“.**) „Pânză adunată grămadă“.

is

Adam începu a plînje,Ș-a vărsa lacrămi cu sînje. ,’Taci, Adame, nu mai plînje, Si t’e uită la-rifloritü, Là-nfloritu pomilor

Veștejitu florilor; C-așa-i și viața ta, Pe pămînt se va skimbâ. Și d-acum pină-n veëiie, Cristoase mărire Vie“.

(Copiii cu steaua umblă delà,8—15 ani, — au și ei gazdă),— »începe d’e d’imineața, d’e zîya d’e Crăciun — și umblă pînă sara cînd îhtun’ică — pa la 8, pe vremç-asta, — d’imin’eața iar — a doua zt d’e Crăciun vin la gazdă și iară plçacâ.

(Colinda fără deosebire aceleași colinzi; fără deosebire de loc și de natura colindului cântat, A treia zi de Crăciun ei își împart •colacii și banii, — depun sorți la colaci, că uni’s mai arși, alții mai «nici — ș-așa’i împart; se ivește diminutivul „mâriioëï“ pentru măricei).

llf.

Sus la ușa ceriu'uj, Șed’e Maica Domnului, •Cu-n pahfer galbinu-n mînă; Totu-nkină și susp nă, Vin’g-un înjer ș-o întrabă : D’e ce susp'in’î majcă dragă?— Da jeu cum n-oj suspina,

Că mă doare in’ima ;Că cîți oamen’i pă pămîntzz, D’min ezța cîn să scoală, N’ici pă față nu să spală, Numa mărg la făgădățj, Suduie pă Dumn’ezățj ;Nu li-i frică că-î trăsn’eșt’e Și pe tăți îi risîpeșt’e ;Nu li milă d’e copii, Că rămîn săradi pustii. Și d’e-acum pînă-n veciie, Domnu lăudat să fiie.

IV.

La grăd’ina raiului, Adam cu Eva șed’ga, — Și plînjea cu bănuire, D’e-a raiului d’espăițire.— Raiul’e grăd’ină dulce, Itu d’ela t’in’e m-oi duße, Mîncîn pîin’e cu sudoare Și grije cu năcaz mare. O tu șarpe-nven’inal,

Șarpe, cîn t'ç-o durea capu, ieși la drum că-ți afli lgacu ; Cîn t’e-o afla adurmitö, Capu să-ți fiie sdrucitö. Și d’e-acum pînă-n veciie Domnu lăudat să fiie.

V.

Dpamn’e, Isusj Hirstpase, Tu iești nouă zori frumoase, Cari d’in ceri t’g-aj pogorîtü, D’ila tatăl n’g-ai vin’itü; N’ç-ai vin’ilu-n kip d’e slugă Să n’e scoți pă noi d’in muncă, D’in muncă și d’in greșală, D’in greșala lui Adam, Noț toți păgubiți ieram Și viață-n rai n-avçam.— Raiule grăd’ină dulâe ! D’ela t’ine nu m-oi duce, D’ela t’in’e nu m-oi dude, Mîncăm pîin’e cu sudoare, Și grije cu năcaz mare.— O tu șerpe-n-veninosü, Să t’e tîrăieșt’i pă josü : Șerpe cîn t’e-o durea capu, ieși la drum că-țî afli igacu, Cîțî t’e-or afla adurmitiî, Capu să-ți fiie sdruCitü.Și d’e-acum pînă-n veciie Domnu laudat să fiie.

2 ft.

VI.

La grăd’ina raiului, I,a pomu Egenului,Çe veste s-o minunat? Ö cruce notiă d’e brad, jidovi cu toți graja : „Răstînd’eșt’e-I maj Pilât, Că d’e nu li răstînd’i, Nouă-mpărat nu n’i fi“. — Imparat s-a spaimîntat, Sus pă cruce l-a legații

VU.

Cu oțăt 1-ay adapatü, Cuie-n pălm’î i-a bătut, Cu sulița l-o împunsă, Apă și sînje i-o cursù; Sooarele s-o-ntun’eçatû', St’el’ei’e-nceput-a plînje Cîn vazur-atîta sînje.Și d’e acum pînă-n veciie. Domnul lăudat să fiie.

încă iară s-o cîntăm, Și pîin’e s-o lăudăm. Pe-adești mai mari boieri, A lui Cristosü vistieri, încă bin’e n’e-or omen’iiu: Cu cuvint’e mîngăioasă, D’e dus în casă frumoasă, Podobită cu scumpoasă D’in afară vajervoasă, Tamîioara ameroasă. Și d’e acum pînă-nvecife, Domnul lăudat să fife.

Nu ieste sorcovă la noi, sorcovă numai la București am văzut.

VIU.

Acuma-m văzut minun’ea, Care înjeru nç-o spun’e; Acum toat’e s-or plin’itw, Precum s-au fos proroönü ; D’in Cristos și d’in Adam, Toat’e s-au plin’it frumgasd. Und’e-ar fi ș-acuma om Precum au fos Solomon, Să n’e cînt’e aleluia D’in cîntările celuia ; Cum cîntăm acuma noi, în tri pen’e și-n cimpoi. Vino frățiori miei, — Vino la doriți tăi, Vino la grd’ina ta, Că s-a-nflorit rod’ina *).*) „N’ește flori“.

D’in cç-a dresü, s-au adresîtü Și mai mîndru a nfloritù ;Ca din Aki și d’in Ana, Ca să mi s-aret’e taina ; Taina cga d’e vgac ascunsă, N’icï d’e-un înjer nu-î ajunsă. Să trecem la Paraskiva D’eacolo ved’tm lumina. Văzui ficioare ș-o maică Aplecîn fiu făr d’e taică ; vel ce-ș dă lumea-nvăfată,. A purta ficipară-n brațe, Aleluia să-Î cîntăm Cu înjeri să strigăm: Și d’e-acum pînă-n veciie, Domnu lăudat să fiie.

3o

IX. XLSă cîntă și la beserică.

D’in căputO veșn’ică-mpărăție, Trimet'e-n'e-ajutorință Și n’e-adapă coștiință. Capătăni să-î vestim, Sfatul cel Dumnezâiesc ; Cum Dpamn’e cu a ta mînă, ZiJ’ești pe om a’in țărînă, Cîte Dumn’ezăy zid’ise Toat’e lui Adam sînt scrise ; Iar Adam n-o ascultat, N’ici în samă n-o luat,

31

X'II.

Ce t’e-ntreabă mari boieri ce-țî murgu d-a'-udat, D-asudat iera spumat, D’e-mî ieșiră fert’eHțî Doi cai galbin’i d-obosiți, Pint’eni nalți și n’e-nt’inațî, Pgană naltă flușturată. Plgacă juin’el la vînatü Pe coast’el’e Nistrului Și stîrn’i ș-un bou sur ; Și-l stîrn’i și-1 zoton'i*), jos la luncî îî coborî — Pîn f’înață Pînă-n brață, Și pîn grîn’e Pînă-n brîn’e.

*) Explicația populară a lui „zoton’i“ : „ca cîn îl prinzî“.

Mint’e juin’el ca ș-un cîin’e O iei n-o fos la vînat, Iei o fos la n cred’ințată, Jos la țara Ol ului La fet’elg-armenëiului; Că-î cal’e d’e noyă zil’e ; Juin’el calcă-n două zîl’e: Tot pîn d-apă șî pîn piatră, Și pîn Iueerușî d’e giață D-un’e murgu piatra-n calcă, Piatra-ncalcă d-apa-n sacă, Isvor rece să porn’eșt’e, Xjgața toată sătopieșt’e.

32

Al’gasă-mpărăt'gasă, Să șadă la masă Ca o-mpărăt’gasă Mult’e-i trebuiasă: Ia nouă surori, Nouă-ncingători;

La nouă cumnați Nouă cai gătaț ;Și t’e veseleșt’e C-asta-i fică mîndră Că noi ț-o-nkinăm, D-albă sănătat’e.

XVI.

Auzită d’in batrîn'î acuma nu să mai colindă ; am auzit-o și ieu d’in btrîn'î...

^e sară da hasta-i sară, Sara marg-a lui Crăciun, N’e-o născut-un domn t’inăr ; Domn t’inăr ca Dumn’ezëu, Mut’int’el d’e-nfășețăl, N’inje, n’inje, d’e mi-l d-und’e, Plouă caldă d’e mi-l scaldă ; Vint tragănă d’e-1 leagănă, Travioară d’e-1 d-aplgacă, Pînă mare mi-l creșt’ga, Llucru mîndru ce făcea ; Făcea ceriu și pamîntu ; veriu-1 face-n nouă zil’e, Și pamîntu-n două zil’e. T’insë ceru pest’e pămîntă ; Cumu-1 t’insë nu-1 cuprisë, Domnu tare să dă-ntrista, Mîna-n buzunar bagă,

Și mi-ș scoasg-un bi

Sä cîntă de băeți în sara d’e Crăciun unde este baiatu-n casă :

XVIII.

Ce tu juin’e nu t’e-nsorî ? Doar d’g-acasă nu t’e lasă, Ori nu sînt fet’e frumoasă ? — Ba d’e-acasă toți mă lasă, Și sînt și fet’e frumoasă ; Dar mă lasă-n primăvară Dacă-m fac ogrăd’ioară; Ș-o grad’ină ș-o fîntînă, — Ș-o samăn cu floric’el’e Să viie fet’e la iele — Ș-or al’eje ș-or cul’eje; Cafç-al’eje busioc, îi fată făr d’e norocû ; Cafe-aleje d’e scumpiia*) Sus Maria la codna **), Să merjem la cunun’ia, Pînă-i popa-n leturgia, Și mai iest’e frunză-n viie Daca frunza s-o usca, Popa nu n’ço cununa, — Și t’e juin’e vesăleșt’e, Să-ți fiie d’e sănătat’e.

*) liliac.**) trăsură.

Und’e iest’e un baiat ; noi avem colinda pentru fiecare om ; un’e-î flăcău, — pentru toțî ieste colindă.

XIX.

Merje Lina pîn grad’inaCo-n mărunkî d’e flori în mînă. Pîn grad’ină la fîntînă.La fîntînă d’in făjet, Und’e curje apa-ndetăStau trei juin’î,Ca trei peun’îCu trei cai împovojnaț, Sîrmă d-albă mi-ș legaț, Ciucur verd’e d’e matasă, Impletitu-n dindi și-n șasd.

XX.

Păcurar cu lande, Dă-ți oil’e-n cgade Sub d-umbră d’e noi, D’e noi d’e-amîndoL

Vezi tu pețitori tăi ?Vin la min, t’e der pe t’in’e, Și der mult pe lîngă t’in’e: Dîn del savorel d’e cai, D’g-a haia maică să-mi dai, Și d’in plug cu șasd boi, T’g-oi lăsa maică cu doi, Șî d’in buți cu ban’i mărunți, D’e hăia mi da mai mulț. Trandafir roșu-n ferçastâ Rămîi Lină sănătoasă. —

Unu mai micuții, D’e-1 kema Pătruțtî. Iej să-nțălejea, Pe iei să-1 omoare.

34

Iei își d-auza Și dîn grai graia: ,Voj d’e momorîț, Voj să mă-ngropaț în strunga oilor, în jocu mieilor. Fluiericga mga, La cap mi-o pun’ga ; Vîntu traganà, Fluiera zicga, Ojl’e porn’ga.Hai pe d’gal în sus,

Meß cu Dumn’ezëu, C-oi ven’i șî ieu. Lupki ș-îndrăzn’ga, Și la oi ven’ea.Doi berbeci mai mari, Mai mari rși mai tari, în coarn’ile lor, Pen’e d’e d-aor.Și vă vesëlijï, Păcurari cu lance Că noi vă-nkinăm, D-albă sănătat’e.

XXI.

Colo sus îl mai în sus, Colo sus la răsărită, Roșu sparg-o răsărită ; Da nu-z sçare răsărită, Că-1 un pom mîndru-nfloritu. Da Ia umbra pomului, Scrisu-î tare,Lucru mare —Scrisă-î masă d’e matase. Da la masă cin’e ș’ed’e? S’ed’e sîngur Dumn’ezău Și cu sfîntu N’iculaie. totă beau și-șî prînzăscă Cu pahare gâlbiçarë; D-a-n fundu paharului,

A Iu Nicolaie Scrisă-i mana vinului, Da-n tparta paharului. Scrisă-î raza soarelui. Grăi sîngur Dumn’ezău Cătră sfîntu N’icolaie : Hoio sfint’e N’icolaie, Nu mi-1 vinzi acest pahar ? Nu mi-1 vinzi or să mi-1 skimbî ? — Doamn’e, nu mi skimbätorz", Nici nu n’i vînzătorl ; Țîz tu mint’e doamen’e sfint’e, D’e cînd paharu lai dată, D’e fii nici {-ai bot’ezată, Și mai mari ai cununată ? Și fi vesël N’icolaie, Să-ți *iie d’e sănătat’e.

Pe d’in sus d’e răsărit, Greă ie domnu d’e-adurm’ită. •Cînd toată lumga-durmga, Numai n’eagra rîndurea, Tot-umbla și cujeta Pînă-nconjurâ lumeâ. Daca-nconjură lumeâ, Orga poruncă n’g-aducea : Că s-o băgat Iuda-n rai — ce-o fos bun tot o luat; ce-o fos rățj tot o stricat. Dumn’ezău dac-auzâ, După slug își trimit’ga.

XXII.

Cin’e-n lume s-a afla, Să să lupt’e cu Iuda?N’ime-n lume nu s-afla, Numa Ilie, sînt Ilie.— Că ieu doamn’e m-oi lupta, Numa daca tu mi da, Calu tău, put’erga ta...— leu Hie țî l-oi da, Numa d’e l’i șt’i purta. Sus pă murgă să-ncălica, Și la rai încujeta Tot trăzn’ind șifuljerînd.

V, Credințe în legătură cu ielele șl strigoii.

A fost un om — am auzît tăt d’int-un om batrîn — și-mî spu- afea saracu — c-o fost-un om, și s-o dus după lemn’e-n pădure — omu-n postu paștilor, — iei dac-o ajuns acolo-n pădure, cum iera xald, — s-o gînd’itsă să culce o țîră acolo, un’eva, și s-o culcat.

Cînd dă să să scoate, să să duc-acasă, nu s-o mai putut scula că-1 luase toată puterea - ș-acolo o stat pînă l-or găsît alții — oa- ■men’l și l-or dus acasă. Dacă l-or dus acasă, o umblat pă la popi, să facă slujbă și n-o plătit n’imic ; da o auzită iei că este o vrăjitoare bună, — o babă, — și s-o dus acolo la ia și i-o spus că doi-t’e, d’in ce-o capatat și cum o capatat, șî baba o zîs, aceea o fost „dușii lui marț“ — că zîce în fiecare an umblă odată la Marța strîm- iă ; este-o zî care se nuntește Marța strîmbă', și zîde, te puteai -culca acolo, zîce, da numa să fi pusü săcurea la capü, - sau daca n-aj săcure, altù fierù și daca n-ai dăloc fierü, ai o flueră ; pui fluiera la nas și cum sufl’i, cînd dorm’î, fluiera zîde mereu așa, vezi, cum suftl apăi la fluieră puțîn și cînd vin, duș-ăja, aud fluera zicîn ; cred că nu dormi — numai te faci — ș-așa nu te pot să t’e strice — să duc în trabă, și zîce, acum nu t’e poț vind’eca, numa așa, d’ea- cuma-nt-un an, cînd o fi Marța strîmbă; să t’e duci și să te pui In locu-ăla und’e-ai fost atunci, șî să te faci că dormi, da să nu dormi. Ș-așa a făcut omu.

Cînd o fost la an, d’e-o fos Marța stîmbă, — zîua care i-o luat put’eril’e lui, s-o dus și s-o pus iară acolo, tot în locu-ăla, unde-o

4ost cînd l-o srîcat — și s-o făcut că doarme. Nu stete mult, acolo, și cînd fu pă Ia oara 11 zîya, i se păru c-aud ven’in așa pă sus lăutarii zîcîn. Ii părea că vin’e o muzică întragă, da iei nu s-o uitat, și cîn o fost d-asupra lui, s-or așezat n’ește zîn’e lîngă ielü șî zîce una cătă alta: ia uite omu ista, — d’e acuma-i an ie tot aicea — d’e cînd i-ăm luat noi put’eril’e ; da zîce să i l’e dăm săracu. .. iară. Și i-or dat put’eril’e și s-or dus zîn’el’e iară în traba lor — și ielu, după ce s or dus iel’e, s-o sculat d-acolo, — acuma jel av’ea put’eril’e iară,— ■care l’e o avut și s-o dus acasă.

Strigoii — : Omu are doi înjeri, — unu da dreapta — ăsta ie bun — și unu la stînga — ăsta ie rău; amîndoi tăt să luptă, că ăl dîn dreapta tot îndrept’ează, pun’e omu să facă tot lucruri bun’e și cît’e-odată birue ăl d’in stînga.

După öe moare omu, ăl d’in stînga, să duce cu iei, — ăl d’in dreapta mai stă 6 saptămîn’I, — ie vorbă — în casă ; în 6 saptă- mînl, nu iesă d’in casă, că vin’e ăla d’in stînga tot mereu, și ala tăt

-să bat’e cu ielü, că ielü ar înd’emna la rău p-ăț care-a rămas acasă.

36

După 6 saptămîn’î àl bun să-nalță la cer ; ș-apai n’icï a’æ rău nu mai vin’e. Al rău je tot în mormînt în timpu-ăsta. Da iei tăt să-ntîln’esc acasă. Ala rău să face strigoi. Ielu umblă pînă la oara 12 ; cînd cîntă cocoșii nu mai umblă. Cum vrea ielü umblă : oaje și omu nu să poat’e faăe — orișice afară d’e asta, și n’icï magar nu. să poat’e faCe, fiind-că magaru-ï mai »fînt d’ecît toat’e animal’el’e.

Leac cum să poate scăpa de strigoi : a) O fost-un omă ș-o avut o femee, și iera foart’e drajî amîndoj; să iubga fQart’e mult. Ș-așa. iei o murit. N-or trăit iei amîndoi mai mult ca vre-un an. Știa, dac-o murit iei«, ia tot plînjea și să cînta după ielâ ; cînd o fost a trejl’ga noapt’e, ad’ică după ce 1-o-ngropatw, — cum îl. la noapt’e, o ven’it iei«, așa cum o fost ielu cînd o fost viu. Ia n-o știut că ce vrei jel să faca, iei îi parga bin’e că vin’e ; să culca cu ia noapt’ea, acolo-n pat și-și petreegau acolo noapt’ea pînă la çara 12, tot ard’ea lampa la iei.

Vecin’i ved’ea lampa toată noapt’ea acolo ; dimin’eața că cin'e-o- fost la ia dă o ars lampa toată noapt’ga, și ia nu vrea să spuie, — zîcea că o avut ia lucru. Când o fost mai la 6 saptămîn’î, — mat jera vre-o două zile, o ven’it o babă bătrînă — d’in vecini— și o-ntre- bat. O zîs că să-I spuie iei la dreptrz, că d’e ce ard*e ia lampa toată noapt’ea ?

D’ela o vreme, ja, dac-a-ntrebat-o baba, ja o cotat să spuie, iei îî spusese ca să nu-ï spuie că iei vin’e la ia; da ia ce s-o gîn- d’it ? hai că la baba asta-î spun, tot atîta-î : zîce, vin’e barbatu mieu.,

— Apai zîce baba, țîie proastă — zîce — țîie-ț pare bin’e că vin’e ?

— Zîce-mj pare bin’e, zîce, — că ie frumos ca cînd o fos viu. Atuncea zîce baba, tu proastă, zîce, să ști că are să t’g-omoafe cînd; să-mplin’esc 6 sâpfămîn’î ; atunci, zîcea încă că nu e frica, că iei vorbeșt’e frumos cu ia, — da, zice baba, vorbeșt’e frumos cu t’in’e dar ieu știu că t’e omoară, — cînd să-mplin’esc 6 săptămîn’i t’e omoară...

— Zice baba: șt’i Se să faci? atunci în noapt’ea-aia cînd să- mplinesc 6 săptămînî, să pui mîncărl, d’e care ști că-i plaéga lui cînd» traia, și beuturi și toat’e hain’el’e tal’e să le akeji pe sus pîn cuje șb să lași lampa aprinsă și tu să t’e duci de acasă : ș-apăi, iei vin’e și nu t’e găsășt’e-acasă și mîncă și să duce.

Ș-așa o făcut n’evasta, cum o-nvățat baba Iei noapt’ea cînd o ven’it, o văzut numa mîncăril’e pă masă și hajnil’i iei toat’e agățat’e pîn cuie. Iei cîn o intrat în cas, numa o întrat în cas și s-o uitat în casă s-o vază pă ia și n-o-a văzut-o n’icăjerl, și dă ciudă, o ieșit afară ș-o dat cu ușa cît o putut iei ș-o zîs : fira-r curvă mumă-ta, cu cin’e t’e-anvățat să faci lucru-ăsta că dacă nu-1 făceai, îți mîncam jeu ca- pu tău acuma. Și s-a dus.

S-a-ntîmplat în Gioagiul de Jos, în satul vecin.*

♦ ♦

37

b) Apăi nu fac toat’e-așa, — numa care-î mai batrîn, de nu-î pare rău d’e ielü, îi bat’ç-un cui mare în in’imă — și care nu vrea să faca-așa, fierbe două ouă — asta am väzutö, nu am auzită, ml uitam cu gura căscată : pun’e unu subsuoara drgaptă, și unu subsuoara stingă și zice că aia să-i fije mîncarça-n veacü,— să nu mai viie dup- aldeva, că nu mai are de căuta ; și dacă nu fade cu ouă, găseșt’e o piatră așa mică, cit înkepe-n gură și i-o bagă-n gură și pen’e-i bagă acolo, cu iei în copîrșeu, ruji și urzici Am văzut că-j iecuiesc așa, — ș-apăi după delu-ngroapă sau nu, — în noapt’e-aja după de lo-n- gropat, pun’e pă masă mîncare, pun’e beutură, ș-un pahar cu apă și dacă jeste strigoi, vin’e și mîncă d-acolo sau bea apă și iej d’imin'eața •cunosc dac-ai strigoi sau nu.

Credință în legătură cu meșteșugul căntatului din fluer.

(Asta nu e poveste?) „Nu. iera bajat atunci, nu iera om și șe- d’ea la oj. Mai iera șu-n bâtrîn care șed’ei la oi; dară nu ședeau laolaltă. — Numa să-ntîln’eau zîtja, ș-acolo pă hotar. Batrînu șt’ia zîce cu fluiera — frumos — da baiatu nu șt’ia. Da baiatu tot îl auza pă batrîn zîcîn cu fluiera — și-l plăcea cum zîcea, ar fi vrut să șt’ie și iei.

Odată zîde cătă bâtrîn : moșule, de să fac, să mă^nyăț Și hu a zîde-n flujeră? bătiînu o zîs, mă băet’e, ieu t’e-nvăț cum să fa Ci să t’e-nveți a zîce-n fluier, — numa să nu mai spui cătră n’imen’ï. Baiatu o z^s că iei nu spun’e — atunci batrînu zîce: mai băiete, daca ai tu vr-o capră n’eagră-n turmă, satj daca kiar nu ai tu, t’e duci pînă găsești o capra n’eagră un’eva, — atîta să fie d’e n’eagră, încît să nu fie nièï un păr alb pă ia — și tu să mulgi da la capr-aia, să umpli fluiera bin’e — da să nu spui la n’imen’ï că d’e ce bagi tu lap- t’e-n flukră — și să o astupi bin’e ca să nu curgă d’eloc lapt’e dîn ia, — și cînd îi Marț sara, să t’e d’esbraci în piel’ea goală, d’e tot, cum t’e-o făcut măta, și să t’e dudi cu ia pînă-ntre hotare. Și ce- auzi napoia ta sâ nu t’e uiți îndărăpt, și să t’e duci s-o pui acolo să :n-o găsască n’imen’ï — întră hotare, și s-o lași acolo pînă-n deea- laltă Marț sara la săptămînă și tu să t’e duci iară-napoj la staor și să nu t’e ma„i duci acolo d’eloc, — cîndu-i Marț sara la saptamînă, să t’e d’esbraci iară-n pielea goală d’e tot și să t’e ducz“ acolo und’e- ai pus-o și să vezi că ieste lapt’e, tot plin-așa cum ai pus-o ; să iei și să bei lapt’el’e dîn ia, da să nu-ți fie urît, să nu-ți fie frică cînu-1 beî — dară să nu-1 bez totü, că ăla r.u e lapt’el’e care l-ai pus tu acofo, că o băgat dracu altu,—cu toat’e zicăril’e dîn lume-asta ; a băgat și zicala lui ăcolo, și daca-1 bez“ tătzz, apai înveți șî zicala lui, — și cîn o zici aia, apăz iei t’e duce, sau t’e omoară, s face iei deva. Băiatu o zîs c-așa face, și s-o dus iei baiatu ș-o găsît o capră n’eagră d’e nu iera n’iCz un păr pă ia, și s-o dat ș-o umplut fluiera cu lapt’e d’ela ia ș-o astupat-o bin’e și cînd o fos Marț sara, s-o d’es- brăcat în pelea goală, —cum l-a făcut măsa — și s-o luat cu fluiera

38

și s-o dus, s-o dus cu ia până-ntre hotare ș-o ascuns-o acolo — un’g-o fi ascuns-o, să n-o găsască n’imen’î — ș-o zîs cum- 1-o-nvațat batrînu că aidea să să bage toat’e zicările d’in Ium’e-asta.

Și s-o luat și s-o dus iară bajatu acasă, — apăi ducîdu-să nap oi, auza în urma Iui tăt lăutarii, fluierași, gînd’gaj că-i ospăț. Da iei nu s-o uitat înapoia luj d’eloc, cum 1-o-nvățat batrînu, și pă urmă s-adus la staor și s-o culcat. Cînd o fost în cega Marț, sara la sapta- mînă, s-o d’esbrăcat iei iară, și s-o dus pîn-acolo la fluier — ș-a lijat fluiera d’g-acolo cum 1-onvațat batrînu, da ș-o uitat ca sănubga- je lapt’el’e tot; iei I-o beut tot. Și cum I-o beut, odată o pus fluiera- numa la gură și iei știa zîee d’in fluier d’e nu-1 întrecga n’imen’î ; acuma bucuria lui că iei șt’ie zîce. S-o dus acolo la colibă, la staor- șî s-o pus pă zîs — acolo-n colibă — și tot zîcîn ielü toat’e zîcăril’e care l’e știa, o ven’it și zîcala dracului, — i-o vin’it în gînd, — o- nceput să zîcă. Cînd o-nceput să zîcă, odată o ven’it dracu după ielü și l-o dus într-un vîrvd’e coljü — șt’gan d’e piatră —ș acolo l-o pus tumna-n marjinea rîpiî, și iei cum l-o dus, iei o adurmit — ducîndu-1 d’e frică — și l-o pus acolo așa adurmit.

No, d’imin’gața cînd s-a făcut zîyă, s-or dus oamen’i la oi să, le mulgă, — pacurariu nu iera acolo... • s-or luat oamen’i a căuta după iei p-acolo da nu l-or găsit n’icăierz, — odată ș-or făcut lejga — oamen’i așa unu cu altu : că o fi umblat zîua acolo pe la coJț-yala- și s-o fi agațât după capră p-acolo, ș-o fi căzut.

Să să ducă iei să vază, — nu-î p-acolo, pe und’eva mort pă. colțu, — și s-or dus oamen’i. Cînd or ajuns acolo la colții, ielü era acolo culcat în vîrvu colțului — șî șed’ea un cîjn’e mare la capü Iui în cur,— ad’ică ăla o fost dracu care l-o dus : nu lașa oamen’i să s-apro- pie d’e iei. Da cum or făcut oamen’i, ș-or făcut cruce — odată o fugit cîn’ele d-acolo, s-o făcut n’evăzutu, Și s-or dus oamen’i, și l-or adus acas așa adurmît ; ș-or kemat popa d’g-o făcut slujbă pa jel& acolo. La vreo 2—3 zile d’iabga s-o d’eșteptat — și d’g-atuncga și-n zi d’e azi trăieșt’e dar e puțîn n’ebun — stricat d’e cap — Nuțu-fe kgan ă ; Ion îl kema, dar oamen’i îi zic Nuț ; Visază tăt rău noap- t’ga, — prosti d-a'g’a ; cîntă frumos ș-acuma.

Ion Clielcea.

Obiceiuri de Crăciundin

Comuna Mihai Viteazul, județul Turda.

Colindatul.

■ Cu cât să apropie mai mult sărbătordie Crăciunului, cu atât .vezi mai adeseori adunândw-se copii, pentru a se sfătui asupra întovărășirei și mergerei lor la colindat. Copiii mai mărișori și mai răsăriți, cu 2—3 săptămâni înainte de sărbători, își aleg tovarășii cu cari plănuesc să mear|g|ă la colindat în sara de Crăciun. In felul acesta, cel mare alege, devine oarecum căpetenia cetei ce și--a ales. Copiii mai mici nu se aleg întotdeauna de cei mai mari. Dorul și voința lor de a merge la colindat cu cei mjăi mari, e atât de mare, încât tolate mijloacele le întrebuințează pentru a fi aleși: să roagă, plâng, ba chiar cearcă -să miluiască cu oareșcare nimicuri pe căpeteniile cetelor, pentru a'șă ajunge scopul. Când nemulțumirile sunt multe și mai pronunțate, plângerile să prezintă învățătorilor, cărora li să cere -să facă dreptate. Aceștia îi împacă într’un fel oarecare.

Din propria inițiativă numai copiii iau parte la colindat, apoi câțiva țigani și câțiva săracroerșetori. Aceștia umblă însă mai cu seamă în ziua de Crăciun. De vreo 20 ani, să obișnuește să ia parte la colindat, în sara de Crăciun și fetele și feciorii coriști, sub conducerea unui învățător, adunând în felul acesta ceva parale, pentru fondul corului, ori pentru alt s-cop de binefacere. —-

Grupul are căpetenie și să numește căpetenie sau conducător. Căpetenia bate la ușe sau fereastă, pentru a cere voie să colinde. El spune „mulțămita“ sau urarea de sărbători. Adună banii ori covrigii, colacul și orice li se -dă pentru colindat. Toți el hotărăște în cari case să intre și în cari să nu intre. Cetele

40

copiilor cântă colinzile învățate la școală, unde până acum cel puțin s’a ținut samă șii de acest lucru. Grupurile se adună însă și la locuințele căpeteniilor, pentru a lace probe și unde copii învață delà părinții și moșii lor Și alte colinzi și urări din bă' trâni rămase. îmbrăcămintea este cea obișnuită de toate zilele. „'Când pornim la colindat, n’e pun’em o straiță în grumaz, iar conducătorul și hei mai mari, trebue să ieie și cît’e-o botă, ca se să apere d’e cîn’i“.

La colindat să umblă numai în sara și dimineața Crăciunului. In alte sărbători nu se colindă. Sara se colindă la ferea’ stră, la ușe sau și în tindă, dacă -este; după poziția și felul căsii. Dimineața să colindă și în casă. In sara Crăciunului, imediat după ce au tras clopotele d'e vecernie, copiii intră pe la. casele oamenilor și le cer voie să colinde cu următoarele cuvinte •: „Bună sara, sara lui Crăciun, sloboidu-i a colinda?“ Dacă din casă li se răspunde : „slobod!“ copiii încep să colinde, una ori două colinzi; la urmă colindătorul spune „mu'lțămita“ sau urarea, după care li isă dă din partea „găzdoaiei“ darul pentru colindat, la primirea căruia copii zic „mulțam“ și apoi numai decât 'trece la altă casă. In timpul acesta răsună o mulțime de glasuri de copii din toate direcțiile satului, încât e o adevărată plă' cere să asculți.

Colindă din bătrâni.

(Auzită delà Nie. Hărăstășan de 71 ani)

îngeri s’atj strîns și s’ay vorovit: In poarta Juj Pilat;— O ! voi cej mai sfinți Si n’j-a bătut cuieCe mă ispitiți?Cînd voi bin’e știți, Cînd pă min m-o prins Păgîni d’e jidovi,Și m-o rîstign’it Pă cruce d’e brad

In tălpt’i și în păln’iȘi n’/-a pus cunună de st’in’i, S-apoz m’a-npuns,Sînge și apă o curs. Lumea s-o adunatȘi s-o-ncreșt’inat.

Colindă din bătrâni.(Auzită tot delà nie. Hărăstășan).

Colo-n jos, maj-n jos, Este-on pom mare frumos, Sub umbruța pomuluj Este-o masă d’e mătasă,

Pă g’e lături cu feluri trasă. La masă cin’e șed’ei?0 ! șeg’e Sfînta Marie, Tăt șed’e și tăt scrie

41

Pă Iuăn, pă Sînt’-I«ăn.— O Iuan’e, Sînt-loan’e, Ce stai strîns însprincenat, Cu capul căuzănat, *)Cu clopu pă ot’î plecat?— Da o Majcă cum n-oi sta ! Că n’i-o tunat Iuda-n rai ; Luă luna și soarele

Și lumina și razăleȘi șuștarju d’e bot’ezȘi scaunu d’e jud’ejȘi bota d’in holt’eireȘi cirja d’in vit’ejieSi feile d’i pă raiSă șie iei mai mare-n rai.

Colindă bătrână.

(Auzită tot delà Nie. Hărăstășan).

Frumos joacă Petrea-n raiRaj luminos.

Și să-n-toarce cuvios,Rai luminos.

Să uită pă rai în jos Și ved’e pă tatu-so Tăt ven’ind d’in cît putînd Și d’in gură cuvîntînd : Petre, Petre, dragu mn’eu, Fă-mn’î și mn’ie loc în rai ! — Tată, Tată, dragu mn’eu, Tu ai fost primar la sat, Săraci i-ai alergat, Loc în rai nu {-a/ cotat.

Frumos joacă Petre-n rai Și să-ntoarce cuvios, Să uită pă rai în jos Și ved’e pă mumă-sa Tăt vin’ind d’in cît putînd Și d’in gură cuvîntînd:— Petre, Petre, fiul mn’eu, Fă-mn’î și mn’ie loc în rai!— Mamă, mamă, draga mç Ai fost primăriță domn’ească Și-ai t’emat g’irișițăleCa să-țî cearnă grîjele. Lor le-ai dat cod’in’ele, Loc în rai nu t_aî cotat.

Frumos joacă Petrea-n rai Și să-ntoarce cuvios, Să ujtă pă rai în jos Și ved’e pă soru-sa Tăt vin’in d’in cît putînd Și d’in gură cuvîntînd : — Frat’e, frat’e, drăguț frat’e, Fămn’i și mn’ie loc în rai !— Soră, soră, draga me, Tu ai fost slujn’lcă la domn’! : Pă săraci i-ai îmbrăcat, Pă flămînzî i-aj săturat, Pă săt’oșî i-ai adăpat, Loc în rai tu {-ai cotat.

(După fiecare rând se zice și refrenul: “Rai luminos)

) plecat, căzut pe t’ept.

42

Colindă din bătrâni.

(Auzită delà Ionaș Bedelean de 44 ani).

Colo-n jos și mai în jos, D’imin’çaja Iu/ Crăciun, Ard doyă lumn’in’î d’e său, D’imin’eața luj Crăciun, Să să facă on fered’eu., Să să scald’e D’umnezău, Dumn’ezău cu fiul său. Tot să scaldă și să-treabă : — Ce-î maj bun pe-acest pămînt —Nu-ï mai bun, ca calul bun: