cui i-e frică de sudul italiei

13
Cui i-e frică de sudul Italiei? 16-09-2011 | scris de Paula | in categoriile: Italia Experiente Acest post este pentru cei cărora ideea de “sudul Italiei” le dă fiori pe șira spinării. Pentru cei pentru care sudul e un ținut sălbatic, desprins din filmele cu mafioți, unde criminalitatea e în toi, se aud focuri de armă în miez de zi și jafurile sunt în mod regulat în meniu. Un loc în care n-ai vrea să călătorești singur. Sau, mai ales, singură. Nordul țării merge, domnule, e frumos și civilizat (în fine, cât de civilizați pot fi și italienii ăștia), dar în sud? Nu știu câți sunt cei care gândesc astfel, dar sunt. Pitiți pe acolo, am întâlnit și eu câțiva. Poate unii nu vor să recunoască, dar nu-i nimic rușinos în asta, serios! De fapt, îndrăznesc să recunosc că mă număram și eu printre ei. Înainte să ajung prima oară acolo de capul meu. Și ce-am făcut de s-a schimbat situațiunea? Nu mult. M-am dus acolo de capul meu. Și am stat de vorbă cu cineva. Era la Napoli, aveam o prietenă acolo, și am stat la ea. Prietenul ei de atunci, un călător destul de înverșunat. Fusese în Brazilia, Congo, Kurdistanul turcesc, Cuba, Haiti și alte câteva astfel de destinații “sigure”, pe cont propriu. M-a întrebat unde vreau să mă duc în continuare, după Napoli.

Upload: leo-bogi

Post on 16-Jul-2016

10 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

z

TRANSCRIPT

Page 1: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Cui i-e frică de sudul Italiei?16-09-2011 | scris de Paula | in categoriile: 

Italia

 

Experiente

Acest post este pentru cei cărora ideea de “sudul Italiei” le dă fiori pe șira spinării. Pentru cei pentru care sudul e un ținut sălbatic, desprins din filmele cu mafioți, unde criminalitatea e în toi, se aud focuri de armă în miez de zi și jafurile sunt în mod regulat în meniu. Un loc în care n-ai vrea să călătorești singur. Sau, mai ales, singură. Nordul țării merge, domnule, e frumos și civilizat (în fine, cât de civilizați pot fi și italienii ăștia), dar în sud?Nu știu câți sunt cei care gândesc astfel, dar sunt. Pitiți pe acolo, am întâlnit și eu câțiva. Poate unii nu vor să recunoască, dar nu-i nimic rușinos în asta, serios! De fapt, îndrăznesc să recunosc că mă număram și eu printre ei. Înainte să ajung prima oară acolo de capul meu.Și ce-am făcut de s-a schimbat situațiunea? Nu mult. M-am dus acolo de capul meu. Și am stat de vorbă cu cineva. Era la Napoli, aveam o prietenă acolo, și am stat la ea. Prietenul ei de atunci, un călător destul de înverșunat. Fusese în Brazilia, Congo, Kurdistanul turcesc, Cuba, Haiti și alte câteva astfel de destinații “sigure”, pe cont propriu. M-a întrebat unde vreau să mă duc în continuare, după Napoli.

Page 2: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Eu n-aveam nici un plan detaliat, nici o rezervare făcută, profitam de faptul că nu eram încă în sezon turistic și îmi permiteam o oarecare flexibilitate. Dar vroiam să mă duc înPuglia. Și acolo cunoșteam oameni. I-am spus asta.Mario, în schimb, mi-a sugerat să merg în Sicilia.“Nnnnuuuu”, m-am codit eu.“De ce?”“... mi-e frică...” am răspuns.Fără să-mi dau seama, a fost unul dintre momentele alea importante din viață. De ce? Pentru că Mario a explodat. Frică? În Sicilia? Pe ce mă bazez? Pe știri? El cunoscuse fete care călătoreau singure în Honduras și Haiti, în Brazilia, ele nu apar la știri. De fapt există o mulțime de oameni care călătoresc independent prin lumea asta mare și nu li se întâmplă nimic. Nici ei nu apar la știri. Veștile bune, serile liniștite, fericirea nici ele nu apar la știri.Și frica mi s-a dus ca prin minune.

Page 3: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

De unde mi-am dat seama că nu era frică, era doar o barieră mentală. Ne construim multe ziduri și bariere mentale.  Nu putem, nu ne descurcăm, nu suntem capabili. Cine vrea să călătorească trebuie să renunțe, dacă nu la toate, măcar la o parte din ele. Uneori avem nevoie de un efort conștient, de multă experiență, de pățanii și întâlniri cu oameni deosebiți pentru a dărâma o barieră. Alteori ne trebuie doar un cuvânt.Mi-am continuat vacanța. Înspre Puglia, cu un mic detur pe coasta Amalfitană. Nu de frică, ci pentru că visam de multă vreme să ajung în Puglia. Și ulterior am fost și în Sicilia.Dar, revenind la subiect, cât de periculos e sudul Italiei?

Page 4: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Statistic, Napoli, Sicilia și Bari sunt locurile notorii pentru criminalitate. Dar statisticile se pot învinge dacă ești informat și știi să te protejezi de pericole, și dacă realizezi că nu te vei izbi prea ușor de crima organizată. Cum mi s-a părut mie sudul Italiei pentru un turist? Pe alocuri un pic nesigur (da, vestitul Napoli), alteori dezolant (unele zone din Calabria), de multe ori neașteptat de frumos (ar fi prea multe zonele pentru a le enumera). Verdictul final, subiectiv vorbind, e destul de ușor pentru mine.Ghicitoarea foto de săptămâna trecută era despre Gallipoli, unul dintre cele mai sudice orașe din Salento. Vi s-a părut... fioros?

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te si la newsletterul nostru!

   

Citeste cele 27 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cele mai citite in ultima luna

Prin Sudamerica hai-hui - Porto

Adresa de ma Ma abonez

Page 5: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Seguro, decizii, indecizii

#viatacauncarnaval - fuga sau calatorie spre

libertate?

[FOTO] Ascensiunea pe

Vezuviu

Prin Sudamerica hai-hui - Eu dor, tu dori, dorul doare

Comentarii (27)

Trimis de Narcisa la 17-09-2011.

eu am ajuns de două ori în Napoli. prima dată doar eu și cu o prietenă, într-o duminică, iar a doua oară eram patru, în cursul săptămânii.

eh prima dată ne-am dus fără nicio prejudecată, nu ne era teamă, ne gândeam că văzusem și locuri mai rele de atât. șocul a fost foarte mare însă. duminică fiind, orașul era destul de pustiu și foarte murdar. știu, e murdar mereu, dar atunci era și mai și. după ce că s-au legat câțiva dubioși de noi pe stradă, priveliștea nu m-a încântat deloc. muuultă mizerie, mirosea groaznic iar obiectivele turistice din oraș erau mizerabile. excepție facand doar Galeria.

și prima dată și a doua am bătut orașul la picior în lung și lat și încă n-am găsit partea frumoasă. mai mult de atât, n-aș reveni acolo decât pentru a ateriza și a mă transfera pe Coasta Amalfi :)

răspunde

Trimis de mihaela la 14-01-2012.

sicilia este minunata contrar a ceea ce spun majoritatea.oameni mai calzi ca acolo nu vei intalni niciunde

răspunde

Trimis de Paula la 15-01-2012.

Da, sunt de acord. Palermo are ceva infractionalitate din cauza mafiei, dar ca turist nu te lovesti de asa ceva, decat de ocazionalul furt de buzunare, care oricum e o problema oriunde.

răspunde

Page 6: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Trimis de Virginia la 17-04-2012.

Salutare!In ultima saptamana a lunii martie am fost in Sicilia. A fost o vacanta planuita ca un tur al insulei. In prima zi ma plimbam pe strazile din centrul Cataniei, alaturi de prietenul meu. In momemtul in care traversam o straduta, un scuter cu doi tipi ne-a acrosat si au pus mana pe geanta mea.Eu m-am incapatanat si nu i-am dat drumul, ajungand sa fac ski nautic pe asfalt. in cele din urma nu m-am mai putut tine de geanta si i-am dat drumul.Am fost norocoasa pt.ca atunci cand au tras de geanta spre ei, portofelul a cazut din geanta. Tipul a observat si a aruncat si geanta. Nu m-am ales decat cu o sperietura zdravana si o mica cicatrice. Cam asata a fost experienta mea si zau ca nu as mai vrea sa ma mai intorc acolo.

răspunde

Trimis de Paula la 18-04-2012.

Virginia, imi pare rau sa aflu asta. :( Sa stii ca si mie mi s-a intamplat in Malaga o chestie similara, de fapt mai rau, si de atunci nu vreau sa aud de orasul ala. Dar n-as recomanda nimanui sa evite Andaluzia din cauza experientei mele. Din pacate sunt chestii care se mai intampla din cand in cand, si ideea e sa nu crezi ca sudul Italiei se limiteaza la jafuri si furturi. Sper din tot sufletul sa nu vi se mai intample asa ceva in viitoarele vacante!

răspunde

Trimis de Paula la 17-09-2011.

Da, Napoli e un soc, daca nu-ti place murdaria. :) Si e mai nesigur decat alte locuri, recunosc.

Alte destinatii din Sudul Italiei nu sunt atat de inspaimantatoare, totusi. In afara de Napoli, n-am avut nicaieri vreun sentiment de nesiguranta. Nici in Calabria, nici in Puglia, nici in Basilicata, nici in Sicilia (la Palermo n-am fost, ce-i drept).

Oricum, ce vroiam sa zic e ca exista multe motive valide pentru care cineva n-ar vrea sa mearga in sudul Italiei (murdaria, caldura, faptul ca poate pentru unii nu prezinta interes), dar frica nu e printre ele :). Nu-i nici sudul Italiei asa de negru. :)

răspunde

Page 7: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Trimis de Compass la 17-09-2011.

Eu abia astept sa merg acolo. Anyway, cine-si imagineaza ca merge acolo ca turist si sar mafiotii sa-i fure banii de vacanta? :|

răspunde

Trimis de Paula la 24-09-2011.

Compass, asa zic si eu. Dar nu stiu de ce ma tot intreaba lumea cand le vorbesc de calatorit in sudul Itailei - da' nu-i periculos??

răspunde

Trimis de Ioana P la 19-09-2011.

Mie! Si probabil ca o sa-mi fie pana cand o sa iau cursa Baneasa- Bari. Dupa o sa vedem cum functioneaza selectia naturala. Daca functioneaza. :D

răspunde

Trimis de Paula la 19-09-2011.

Stai linistita cu Bari, e mai putin dodgy decat Napoli. Cel putin cu turistii. Ai doar grija la portofel, in rest... enjoy it :)Ok, din punctul meu de vedere periculos inseamna cand sare cineva cu cutitul la tine. Sau cu bata. Sau cu pistoletul :), deci daca tu in definitia periculosului incluzi si pickpockets, poate nu e cel mai safe loc.

răspunde

Page 8: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Trimis de Ioana P la 19-09-2011.

Ti-am spus ca am citit Gomorra? M-a speriat cartea aia. Bari nu aparea in ea, doar zona Napoli si regiunile Campagna si Calabria. Si da, prin periculos inteleg si eu cand sare cineva la tine cu cutitul/pistolul.

răspunde

Trimis de Paula la 19-09-2011.

Si stirile de la ora 5 te sperie :). Gomorra nu e ghid turistic si nu e nici o carte echilibrata, se focalizeaza asupra unei probleme reale pentru a atrage atentia, e normal. Nu are pretentia ca prezinta si alte laturi ale zonei.ok, daca chiar te paralizeaza cartea, poti s-o iei metodic:- in ce parti (orase) din Campania si Calabria se intampla atacurile in realitate? In ce parti din orasele respective?- in ce moment al zilei?- care sunt tintele atacurilor? Turisti?- care e evolutia problemei recent? cate incidente de genul asta s-au intamplat?Eu cred ca poti sa izolezi genul asta de incidente la anumite circumstante, si sa te feresti de genul ala de imprejurari.

Poti sa incerci sa cunosti oameni care locuiesc acolo, si sa-ti mai treaca frica.

Nah, strategii sunt.

răspunde

Trimis de Paula la 19-09-2011.

Si inca ceva: trebe un management al fricii eficient. De ce tip de pericole ti-e frica mai exact? Furt? Rapire? Atac armat? Agresiune? Catalogarea unui loc drept periculos nu ajuta, trebuie identificat exact pericolul pentru a sti cum sa-l abordezi. Poti sa incerci sa te feresti punctual (de exemplu sa eviti zonele periferice din oras sau sa nu te plimbi singura noaptea), sa reduci impactul daca lucrul chiar se intampla (sa nu cari prea multi bani asupra ta), sa iei asigurare de calatorie, etc. In general exista solutii mai putin extreme decat evitatul sudului Italiei altogether.

Page 9: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

răspunde

Trimis de Ioana P la 19-09-2011.

Imi place mult cum suna asta cu "managementul fricii" :)) Si da, sunt de acord ca trebuie sa existe si o alta solutie in afara de evitatul zonei.

răspunde

Trimis de Paula la 19-09-2011.

Totul poate fi gestionat. Eu sunt genul de persoana care o ia metodic :), o problema mare trebuie despicata in cateva probleme mici si usor de rezolvat. O frica de un bau-bau mare si ambiguu poate fi separata in frici punctuale.

răspunde

Trimis de Ioana P la 19-09-2011.

Cred ca am vazut asta in ultimul mail :)

răspunde

Trimis de Paula la 19-09-2011.

vroiam sa fac un decision tree, dar m-am abtinut :)

răspunde

Page 10: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Trimis de Ioana P la 19-09-2011.

Dar te rog! :)

răspunde

Trimis de Monica@DescoparItalia la 22-09-2011.

Fain articolul. Desi intr-adevar criminalitatea in sudul Italiei este ridicata, dupa parerea mea riscurile pentru turisti sunt aceleasi ca peste tot in metropole: micile jafuri.Nu-mi este teama ca turist ca as putea pati altceva decat sa fiu jefuita in acele zone, asa ca stau un pic mai stresata daca am o camera foto atarnata de gat sau o geanta, ceea ce pana la urma diminueaza din placerea vizitarii. In Napoli probleme de genul celor italnite in Gomorra nu le vei intalni decat la periferii, unde se stie ca nu ai ce cauta.

O alta problema pe care o pune Napoli si Campania turistilor o reprezinta furturile de masini. In familia prietenului meu au fost furate 1 masina si 2 moto in acea zona in vacanta, iar in momentul in care am vrut sa mergem sa vizitam Pompeiul am fost puternic sfatuiti de catre napoletani sa nu mergem cu masina, pentru ca se fura in prostie masinile.

Insa tot legat de Gomorra, dupa ce am citit cartea sunt extrem de reticenta cand vine vorba de a manca in sudul Italiei, care se stie ca a devenit groapa de gunoi a nordului. Daca te uiti pe statistici care prezinta o cresetere de peste 20% a cazurilor de cancer in ultimii ani in Campania te cam apuca groaza.

răspunde

Trimis de Ioana P la 22-09-2011.

Campania groapa de gunoi a Nordului? Nu era invers? Ca deseurile din Sud sunt transportate peste tot, chiar si in Romania?

răspunde

Trimis de Monica@DescoparItalia la 22-09-2011.

Page 11: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

Nope. Ceea ce s-a intamplat ani la randul este ca orase din nord: Milano, Brescia, Verona, Padova, Venezia au trimis camioane intregi de reziduuri industriale in Campania, reziduuri ce si-au facut loc in campiile campane sau in gropi escavate in muntii si dealurile Campane. Reziduurile extrem de toxice au omorat oameni, au contaminat pamantul is panzele freatice si in unele cazuri si marea.In momentul in care nu a mai fost loc pentru gunoaie in Campania au inceput sa le trimita in alte tari, printre care din pacate si Romania.

Subiectul este lung si destul de trist, dar daca vrei un articol fain uite aici unul recent scris chiar de catre Roberto Saviano:http://www.repubblica.it/cronaca/2011/09/18/news/cassiopea-21828715/ si Google Translate te poate ajuta cu traducerea.

răspunde

Trimis de Ioana P la 22-09-2011.

Ahaaa! Mersi, o sa arunc un ochi pe el!

răspunde

Trimis de Paula la 22-09-2011.

Da, la un moment dat si vazusem un filmulet pe youtube, pur si simplu cineva a filmat dintr-o masina marginea drumului timp de cinci minute de condus. Pe undeva prin Campania. Era un sir nesfarsit de saci de gunoaie, nu-ti venea sa crezi.

răspunde

Trimis de Ioana@micile-vacante la 24-09-2011.

Cand am ajuns in Napoli mi-am cumpar de acolo un ghid turistic in franceZa, ca nu aveam ghid prea bun dus cu mine din tara. Pai, acolo scria ca se recomanda sa se evite Cartierele Spaniole, ca e un loc periculos. si ma plimbam in fiecare seara pe Via Toledo in plin centru si ma uitam la stradutele ce mergeau in "locul periculos". Pana la urma, normal, mi-am facut vant si am intrat acolo, nu s-a intamplat nimic-nimic, stradutele alea-s pitoresti rau de tot.

Dar in Scampia, cartierul-fief al Cammorei a fost cineva? Ma gandesc sa ma risc data viitoare.

In Puglia n-am fost, doar in Campania. Ai povestit deja sau de-acuma urmeaza?

Page 12: Cui I-e Frică de Sudul Italiei

răspunde

Trimis de Laur la 24-09-2011.

Nu stiu cat e de nesigur sa calatoresti in sudul Italiei, stiu doar ca, de fiecare data cand ma intorc din Moldova sau din Ucraina, ma intreaba lumea daca mi s-a furat masina, daca am fost jefuit, etc. :)))Singurul lucru pe care l-am "patit" in Ucraina a fost ca, la iesirea din Kiev, intorcandu-ma acasa, am fost oprit de politie si pus sa platesc nustiuce taxa ecologica in valoare de vreo 30 de euro. Bine, mi s-a dat chitanta, dar nu am fost sigur daca era legal sau nu.

Raman la parerea ca poti fi jefuit oriunde atata timp cat esti singur pe strada la 2 noaptea in cine stie ce periferie. Chiar si in Viena. Altfel, si in periferiile cele mai rau-famate traiesc oameni care isi vad de viata lor si n-au nici o problema.

răspunde

Trimis de Alin la 02-01-2014.

Nu cred ca sudul Italiei e o zona periculoasa pentru turisti.Ma indoiesc ca organizatiile mafiote de acolo interactioneaza cu turistii. Oricum eu am fost in Afganistan....asa ca nu cred ca m-as teme sa vizitez sudul Italiei.

răspunde

Trimis de Paula la 03-01-2014.

That's the spirit! :)

răspunde