Cronica este scrierea istorică în care sunt consemnate în ordine cronologică evenimentele dintr-o anumită perioadă, după surse diverse, atât scrise, cât şi orale. In spaţiul medievalităţii româneşti, denumirea ei este de letopiseţ şi limba de expresie este la început slavona, limba oficială, de cancelarie, preluată din mediul bisericesc care o consacrase ca limba a culturii scrise. Ştefan cel Mare este promotorul acestei acţiuni, continuate ulterior şi de alţi domnitori, pentru ca în secolele următoare să devină operă de autor, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. În funcţie dea autor sau de iniţiator cronicile/letopiseţele sunt de mai multe feluri: 1)cronica domnească este cronica oficială, întocmită sub directa supraveghere a domnului care a avut iniţiativa ei şi este expresia punctului de vedere oficial;

2)cronica de autor este cronica întocmită de un învăţat laic, exponent al clasei sociale cu acces la instrucţie, care are iniţiativa de a fixa în scris evenimentele importante din istoria neamului său;

3)cronica anonimă este un tip de cronică al cărei autor nu este cunoscut; cercetările întreprinse asupra acestor cronici, începând cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor; pentru a desemna presupusul autor, se foloseşte formula “ atribuită lui”.