75 >>>

LLa sfârşitul secolului al XIX-lea şiînceputul celui de-al XX-lea presaromânească din Transilvania a tratat

diverse subiecte de interes major precum aspectelesociale, economice, culturale şi religioase etc.,preocupându-se mai puţin de promovarea artele plasticeautohtone. În publicaţiile periodice româneştiimportante din Transilvania (Telegraful român, Tribuna,Albina Carpaţilor, Familia, Revaşul, Cosînzeana, Transilvaniaş.a.) segmentul artelor plastice şi critica de artă îngeneral, erau prea puţin reprezentate, fiind „vasale” şisubscrise unui scop mai înalt: problema naţională. O altăcauză era faptul că românii nu aveau un număr însemnatde artişti proprii pe care să îi poată promova înpublicaţiile lor, arta populară, realizată în mediul ruralde către maeştri/meşteşugari, necunoscuţi de cele maimulte ori, fiind singurul aspect de care românii ardeleniputeau fi mândri. Activismul politic a atras după sine şiun activism artistic, iar Luceafărul a reprezentat dovada„vie” a acestui fenomen. În această revistă deosebităs-au reprodus şi analizat opere de artă din România, darşi din Ardeal. Pofta de a „citi artă” românească a fost

satisfăcută de personalităţi precum Octavian Goga,Octavian C. Tăslăuanu, C. Bogdan-Duică, MarinSimionescu-Rîmniceanu ş.a., care au încurajat specificulnaţional în artă, în concordanţă cu idealul generaţiei dincare făceau parte şi ai cărei lideri erau.

Revista Luceafărul 1 a început să apară în vara anului1902, la Budapesta2, publicată de un grup de studenţivisători. Mediul străin şi întoarcerea întemeietoriloracasă au silit-o să se mute şi ea, în toamna anului 1906,la Sibiu, centrul intelectual al Ardealului, unde a apărutpână la izbucnirea războiului european3. După încetareaostilităţilor primului război mondial revista Luceafărul,pentru o scurtă perioadă, a apărut în capitala Românieiinterbelice, însă nu a mai cunoscut notorietatea dinperioada antebelică, deoarece scopul pentru caremilitase vreme de treisprezece ani se împlinise. În plus,majoritatea publiciştilor, în frunte cu Octavian Goga,sufletul revistei, s-au angajat în viaţa politică internă anoului stat român unitar.

Chiar dacă a intrat în redacţie numai din 1903, rolullui Octavian C. Tăslăuanu la Luceafărul, de care nu s-adespărţit decât în 1914, când a fost încorporat şi când

Critica de artă din Transilvaniareflectată în revista Luceafărul

(1902-1914)B o g d a n I o a n i ţ i u B O Ş O T E A N U

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane„Lucian Blaga” University of Sibiu, Faculty of Socio-Humanistic Sciencies

Str. Brutarilor nr. 3, Sibiu, 550201, România,tel: +40-(269) 21.43.01, fax: +40-(269) 21.13.13, e-mail: socioumane@ulbsibiu.ro, web: http://socioumane.ulbsibiu.ro

Personal e-mail: bogdan.bosoteanu@yahoo.com

Transylvanian art critique reflected in Luceafărul magazine (1902 - 1914)

At the beginning of XX-th century the Rumanian students from Budapest edited the first number of “Luceafarul”magazine. More then a decade, this magazine represented a tribune of the Rumanian culture from Transylvania. Animportant preoccupation of the journalists was also the promotion of the plastic arts. The art chronicles were signed bysome personalities as Octavian C. Tăslăuanu, O. Goga, Otilia Cosmuţa, Marin Simionescu-Râmniceanu, Adrian Corbuletc. One of the aspects analyzed by critics was the encouragement of the artists through the publication in the magazine’spages, in some exceptional technical conditions, of articles, illustrations and reproductions of some works belonging towell-known artist or of artists in the beginning of their career: Grigorescu, Luchian, Brâncuşi, Smigelschi, Medrea etc.

In the light of the artistic preoccupations and of the quality of published chronicles, it may be stated that the beginningsof the Rumanian modern critique from Transylvania can be identified with Luceafarul magazine.

Keywords: artistic chronicles, Transylvania, Rumanian modern art, Luceafarul magazine, artistic trends and movements

TRA

NSIL

VANI

A7 /

2012

<<< 76

revista şi-a încetat apariţia, a fost hotărâtor. SextilPuşcariu îl compara cu cel al lui Iacob Negruzzi de laConvorbiri literare, iar colegii de redacţie îi vor recunoaşteautoritatea; Tăslăuanu a vegheat la realizarea şiîmbogăţirea programului revistei, la ridicarea niveluluiei prin obţinerea colaborării unor importanţi scriitoridin ţară, a exercitat o influenţă stimulativă asupratalentelor locale, îndeosebi asupra lui O. Goga4. În plansecundar, Tăslăuanu şi-a adus contribuţia şi lapopularizarea artelor plastice în Transilvania dintr-opostură inedită, de cronicar şi critic de artă, al revisteiunde s-a consacrat şi pe care a condus-o atâţia ani –Luceafărul. Astfel, acesta a publicat o serie de articolecare au vizat toate ramurile artelor plastice din Româniaşi Transilvania. Dintre cele mai importante titluri dinperioada 1905-1914 amintim: Pictorul Grigorescu (Anul IV,1905, Nr. 1, pp. 20-21), Pictorul Aman (Anul VII, 1908,Nr. 20, p. 483-485), Mobile româneşti (Anul VIII, 1909,Nr. 14-15, p. 318-323), Arta în România (Anul VIII,1909, Nr. 18, p. 414-417), Crestături în lemn (Albumul luiD. Comşa) (Anul IX, 1910, Nr. 2, p. 35-40), Grigorescu(Anul X, 1911, Nr. 13-14, p. 293-307), Artă. Madoneleflorentine ale lui Raffael (Anul XI, 1912, Nr 1, p. 35-36),Artă. Octavian Smigelschi (Anul XI, 1912, Nr. 31, p.706-707), Pictorul G. A. Matheiu (Anul XII, 1913, Nr. 23,p. 715-718), Artă. Kimon Loghi (Anul XIII, 1914, Nr. 1,p. 27), şi Sculptorul C. Medrea (Anul XIII, 1914, Nr. 4, p.100-101). A publicat sub pseudonime precum T. Codru,Ion Brad, M. Stan sau de multe ori, după cum singurmărturisea, nu iscălea deloc. Linia urmărită în critica luiTăslăunanu era una naţionalistă, de încurajare atalentelor româneşti, cu precădere a celor transilvane,care aveau acces destul de greu la educaţia artisticăînaltă, din cauza condiţiei etnico-sociale în cadrul dubleimonarhii. Potrivit propriilor afirmaţii, ,,generaţiaLuceafărul” a îmbogăţit literatura românescă cu specificulardelenesc artistic şi a ridicat nivelul cultural alArdealului”5.

În prima decadă şi jumătate a secolului al XX-leacronicile revistei Luceafărul au reflectat cu fidelitateevoluţia artelor plastice din Transilvania, printr-o criticăobiectivă a principalilor reprezentanţi, precum şi aoperelor acestora. Astfel, asumându-şi rolul de critic deartă, Octavian Goga scria cu patos naţional, în 1903,despre Octavian Smigelschi (1866-1912): ,,...e datorianoastră, ca să-i prilejuim acestui puternic talent, prinsprijinul şi interesul nostru înflorirea deplină, să-l faceminterpretul dragostii ce nutrim pentru artă, să-i ţinempenelul în slujba noastră, iar când frica de Dumnezeune îndeamnă să clădim casă de rugăciune sufletelornoastre, să nu scriem scrisori pecetluite cu sfialămeşterilor din ţări străine, care ne cunosc numai dincărţi...”6.

Un alt artist român, remarcat în străinătate, a fostElena Popea. Potrivit revistei Luceafărul ea a atras atenţiacunoscătorilor prin tablourile sale ,,foarte favorabilapreciate de mai multe ziare franceze [...] printr’o schiţă

expusă la Roma, care a obţinut, precum aflăm, medaliade aur din partea juriului Expoziţiei”7. Succesul EleneiPopea era cu atât mai însemnat, sublinia autorularticolului cu cât, ea, fiind şi o femeie, reprezenta breaslaartiştilor români (destul de redusă în Transilvania, dincauza lipsurilor materiale) şi naţionalitatea română dinArdeal, în general, peste hotare8. La Sibiu, în cadrulexpoziţiei „Asociaţiunii”, lucrările sale au stat alături decele ale lui Sava Henţia, Flaviu Domşa, ElenaMureşianu, Octavian Smigelschi, Alexandru Liuba şi alealtor participanţi la acest prim mare eveniment de acestfel al Astrei9. Deşi o artistă apreciată peste hotare,lucrările Elenei Popea nu au atras atenţia cuvenită înţară. Totuşi, câteva dintre tablourile sale au fostreproduse în paginile revistei Luceafărul: Fata cu flori,Interior sau Peisaj cu mesteceni.

Majoritatea artiştilor transilvăneni aparţineau însăaltor naţionalităţi conlocuitoare, foarte puţini dintre eifiind români. Gazetarii revistei Luceafărul observaucorect în 1903 faptul că românii din cadrul Imperiuluiavuseseră, până în acel moment, prea puţini artiştiproprii. Astfel, ,,afară de bănăţeanul Popescu, mort înfloarea tinereţii, […] nu numai că nu s’a ridicat nici unRomân preste nivelul masei de mediocrităţi artistice, darşi printre mediocrităţi de abea aflăm vre o cîţi-vaRomâni”10. Deşi situaţia prezentată era una apropiată deparoxism, se întrezăreau totuşi perspective optimiste.Principalele motive care conduceau către o asemeneaidee, erau faptul că românii începeau să părăseascămediul rural în favoarea celui urban, se construiau totmai multe biserici mari, unde artiştii îşi puteau exersatalentul şi, nu în ultimul rând, sprijinul pe care unelefamilii bogate erau dispuse să îl acorde artei11. În acestsens, revista de cultură şi artă din Ardeal remarca, undeceniu mai târziu, ascensiunea unui tânăr şi promiţătorsculptor român – Cornel Medrea – şi îi lăuda câtevalucrări: bustul lui Petru Popovici, Pocăinţă şi un proiect demonument Aurel Vlaicu12. Artistul, care urmase Şcoalasuperioară de arte decorative din Budapesta unde i-aavut ca profesori pe sculptorii J. Matray, G. Maroti şi A.Ligety, a lucrat în atelierul sculptorului I. Zala, căruia ise încredinţase realizarea Monumentului Mileniului,închinat comemorării a 1000 de ani de la aşezareaungurilor în Panonia. A călătorit la studii în Austria şiGermania (Viena, Dresda, Leipzig, München) şi şi-aformat un stil în concordanţă cu tipicul artei din jurulanului 1900, situându-se, pentru începuturile creaţieisale, în aria de influenţă a artei secesioniste13. Astfel,potrivit unui foileton din Românul al Prof. Dr. Al.Bogdan, preluat de publicaţia periodică Luceafărul,destinul lui Cornel Medrea se încadra perfect încunoscuta poveste a tuturor artiştilor români: luptaîmpotriva sărăciei şi a mizeriei14. Totodată O.C.T.(Octavian C. Tăslăuanu), îi îndemna pe românii ardelenisă îl sprijine pe acest talentat artist, printre puţinii dealtfel de origine românească, şi un sfat era ,,ca banii ce-icheltuim pentru atâtea consfătuiri şi atâtea banchete, am

77 >>>

putea să îi cheltuim şi pentru artă”15. În 1914 CornelMedrea a realizat pentru oraşul Sibiu bustul poetuluiGeorge Coşbuc.

Un alt lucru interesant de observat este cum eraupercepute transformările de pe tărâmul artei de cătrecriticii din Transilvania, la câţiva ani chiar, de larecunoaşterea internaţională a valorii unor artiştieuropeni. În 1912, un gazetar al Luceafărului, vorbinddespre expoziţia pictorilor futurişti16 de la Paris, scriaurmătoarele rânduri: ,,...mă bucur când văd căfuturismul a ucis cubismul. Căci, orice s’ar spune,cubismul e mort şi îngropat; futurismul i-a dat loviturade graţie, întocmai după cum cubismul a distrus şi elmişcarea aşa-zişilor independenţi. De sigur că mâne oformulă nouă de artă, va nimici futurismul. Lucrul efatal, şi nu e făcut să întristeze pe adevăraţii artişti”17.Totodată, autorul articolului, Adrian Corbul, recunoşteacă nu pricepea nimic din acest curent nou apărut, şi sedeclara ,,perfect incompetent”18 în apreciereafuturismului, care i se părea ,,ciudat”. Totuşi, din acestpunct de vedere, al alinierii la curentele artisticecontemporane Luceafărul nu a rămas tributar, pe deplin,artei conveţionale, academice a secolului anteriorapariţiei lui, fiind deschis tuturor curentelor deavangardă. În acest sens, în aceeaşi revistă dinTransilvania s-au publicat numeroase articole desprearta modernă europeană, dar şi despre arta de pe altecontinente, în vederea familiarizării românilor cu arteleplastice de pretutindeni din lume, cu atât mai mult cucât noile mijloace tehnice facilitau această sarcină acriticului de artă. Otilia Cozmuţa, în articolele din seria,,Scrisorilor din Paris”, informa cititorii revistei desprenoile curente şi mişcări artistice occidentale deavangardă, susţinându-şi afirmaţiile şi cu ilustraţii dincadrul expoziţiilor şi saloanelor pariziene. Tot ea arealizat o incursiune în arta Orientului îndepărtat. Înarticolul „Despre arta japonezilor” Cozmuţa realizaurmătoarea caracterizare acelei arte prea puţincunoscute la noi:

,,Zvîcnirea sîngelui lor artistic se poate observaaproape în toate: în casele, în hainele cele mai simple, –chiar şi în cele mai dure unelte ale lor. Bineînţeles, înzadar căutăm să găsim aici esemple pentru concepţiunilenoastre asupra artei înalte. Nu că nu s’ar găsi şi aici geniiadmirabili, dar nu în măsura în care se găsesc dincolo înEuropa. Aici sînt de altă natură. Sînt feţii unei lumistreine, deci şi creatorii unei alt-fel de lumi”19.

Deşi considera arta europeană superioară celeiorientale, recunoştea originalitatea creaţiilor artiştilorplastici japonezi, precum şi specificul lor naţional, ceîmprumuta însă anumite elemente din artachinezească20.

Tratată, de multe ori cu înflăcărare patriotică înpaginile revistei, a fost şi evoluţia artelor plastice dinVechiul Regat. Fără a intra în prea multe detaliimenţionăm că, despre cel mai cunoscut şi apreciatarhitect român, Ion Mincu, s-a scris mult, în Luceafărul

fiind văzut ca un ,,adevărat apostol al artei”21, iar lamoartea sa, în 1912, a fost inclus în aceeaşi galerie amarilor artişti români ,,alături de Grigorescu”, fiindconsiderat părintele stilului neoromânesc în arhitectură.În pictură genialitatea lui Grigorescu era incontestabilă,iar urmaşul său era Luchian. În 1908, cu prilejul uneiexpoziţii colective unde a participat şi Luchian, în revistaLuceafărul se aprecia că influenţa lui Grigorescu asuprapicturii lui Şt. Luchian s-a dovedit prin folosirea ,,albuluicurat”, deşi ca tehnică pornea de la impresionismul luiPissaro şi a contemporanilor săi, iar datorită viziuniisincere, a spontaneităţii uimitoare şi a altor punctecomune, criticul considera că l-am putea numi ,,unCreangă colorist”. Particularitatea lui Luchian era datăde modul în care vedea lumea înconjurătoare (în specialmahalaua semiurbană bucureşteană, care-i era atât defamiliară), prin ochii inimii, în lucrări precumSpălătoreasa, Un chef, Beţivul, Tăietor de lemne, diferite tipuride Ţigănci şi Lăutari, Cioban cu oile 22. Totodată, imaginealui Brâncuşi, în postură turistică, a apărut în premieră înLuceafărul. Revista sibiană are, aşadar, printre alte merite,şi pe acelea de a fi tipărit pentru întâia oară în lumeimagini din opera lui Brâncuşi23.

După 1906 articolele şi cronicile artistice au devenitmult mai lizibile, ca o dovadă a faptului că limba scrisăs-a îmbunătăţit, fapt recunoscut cu mândrie chiar decătre unul dintre directorii revistei, O. C. Tăslăuanu24.Tot el semnala noi oportunităţi pentru dezvoltarea şiîmbunătăţirea publicaţiei, generate odată cu mutareasediului la Sibiu, între care regăsim şi preocupareapentru artele plastice25. O încununare a acestor eforturişi a luptei pentru unitate naţională a fost recunoaşterea„înaltă” de care periodicul Luceafărul s-a bucurat încapitala României. Cu ocazia jubileului regal din 1906s-a purtat o corespondenţă între redacţia revistei de laSibiu şi Administraţia Casei Regale privind furnizareaunor exemplare din Luceafărul 26, deoarece în paginileaceastei publicaţii expoziţia de la Bucureşti fusese tratatăpe larg, iar Familia Regală elogiată. Pe coperta color anumărului special 13-16 (ultimul apărut la Budapesta şicare însuma aproape 100 de pagini) al revistei a fostrealizată o paralelă între Regele Carol I, „primul rege alRomâniei 1906” şi împăratul Traian, „cuceritorul Dacieişi întemeietorul neamului românesc 106”, avândînterpus blazonul casei regale cu deviza „Nihil sineDeo”. Coperta a reprezentat o reproducere a uneicusături lucrate de Hortensia Cosma pentru exemplarulcare urma să fie prezentat Regelui Carol27. Din punct devedere artistic acest număr omagial a oferit cititorilorrevistei o serie de ilustraţii cu reproduceri după lucrărileunor artişti celebri, care imortalizaseră de-a lungultimpului, pe pânză sau în piatră evenimentele şipersonajele importante din istoria modernă a românilor,continuând astfel linia naţionalismului promovat prinartă al gazetei, începută încă din 1902, odată cu apariţiaprimului număr la Budapesta. Într-o enumerare rapidăa operelor artistice publicate în Luceafărul, amintim două

TRA

NSIL

VANI

A7 /

2012

<<< 78

reproduceri după tablouri de Grigorescu, Defilareaprimilor prisonieri din Plevna înaintea A.S.R. Carol I, 28Noembre 1877 şi Războiul din 1877: Car cu proviant,precum şi un monument cu statuia Regelui Carol,reprezentat ecvestru, realizat de O. Spaethe şi un bustal împăratului Traian; revista era îmbogăţită cunumeroase gravuri şi fotografii (multe reproduceri dupăEdit. C. Sfetea din Bucureşti) înfăţişându-i pe membriiCasei Regale a României, începând de la soţii Carol şiElisabeta (în toate etapele importante ale vieţii: Carol laCalafat, în Palatul Regal: Sala Tronului, M. S. Regele la 1868,M. S. Regina la 1877, în port tradiţional, M. S. Regele Carolla 1871, Prinţesa Elisaveta, în tinereţe, M. S. Regina CarmenSylva printre artişti, M. S. Regele Carol la 1871 şi M. S.Regina la 1881, în medalion, M. S. Regina la războiul decusut ) şi până la cei mai tineri reprezentanţi (A. S.Principele Carol, A. S. R. Principele Ferdinand, A. S. R.Principesa Maria, Moş şi nepot: Regele Carol şi Principele Carol,A. S. R. Principesa Maria cu prinţul Carol şi principeseleElisabeta şi Maria, Prinţii Carol şi Nicolae şi principeseleElisabeta şi Maria)28. Merită reţinută imaginea RegineiCarmen Sylva printre artişti, o adevărată protectoare aartelor din România, care a fost răsplătită pentru dovadade patriotism din timpul războiului de Independenţă, cuo statuie ce o înfăţişa astâmpărând setea unui rănit.Scena dezvelirii acelei statui, amintită cu acest prilej înrevista ardeleană, s-a încheiet prin emoţionantele cuvinterostite de suverană: „Statuia aceasta, să fie darmonumentul tuturor femeilor române cari ca şi eroiinoştri şi-au făcut datoria faţă de patrie”29.

În numărul 19-20 din 1906 G. Bogdan-Duică apublicat un nou episod, cu numărul IV, din seria„Scrisorilor din Bucureşti”, în care a realizat o criticăamplă lipsei de originalitate a monumentelor ridicate încapitala României, privite din perspectiva unui vizitatorstrăin. El semnala românilor ardeleni faptul că motivulalegoric al femeii care aducea ofrande diferitelorpersonalităţi istorice dispărute, era copiat la multe dintremonumentele capitalei. Astfel, autorul parcurgând untraseu iniţiat din Gara de Nord (firesc unui turist),observa statuia ridicată în cinstea lui G. Duca (fostdirector al C.F.R.), flancat în partea dreaptă de o femeiegoală care strângea între degete un compas („oînchipuire a artistului”). „...o muză a artei sau ştiinţei pecare răposatul a reprezentat-o în viaţa sa laborioasă,rodnică: Duca a fost inginer. Ingineria să fie?”30 – seîntreba ironic criticul. Intrând în oraş Bogdan-Duicăremarca alte două monumente, din apropiereaAteneului: statuia lui Traian Demetrescu şi bustul lui Teodorşerbănescu. Ideea conceperii acestor lucrări era unaizbitor de asemănătoare primei opere descrise: oferireade ofrande celor imortalizaţi, din partea unor personajefeminine, „traduse” de critic ca fiind muze, personajemitologice nespecifice românilor. În faţa unei asemenealipse de imaginaţie criticul scria în stilul său pamfletar:„Dar nu vezi ignorantule, că femeia poate să fie vr’omuză? – Se poate, va fi Erato, muza cîntării erotice,

cîntare dragă lui Şerbănescu, dar ce avem noi cu muzelegreceşti, pe care lumea nu le înţelege?”31. Urmânditinerarul propus descoperim statuia lui I. Brătianu – oaltă compoziţie asemănătoare – căruia „o femee, oRomâncă aduce doi copilaşi, băeţi de şcoală, cucăciuliţele în mîni, ca să le arate pe marele patriot [...]dar totuşi e o idee, aceiaşi idee”32. Secondat de o femeie,o muză, era şi G. C. Cantacuzino, un monument underegăsim un alt element, cu caracter de simbol, roata cuaripi, întâlnită la bustul lui Duca (G. C. Cantacuzino făcuseşi el parte din administraţia C.F.R.). La monumentulînchinat fostului ministru conservator Al. Lahovarymotivul femeii era prezent din nou, asemănător românceilui Brătianu. În apropiere, la „numai cîţiva paşi” statuialui L. Catargiu se afla în construcţie. Piedestalul, printr-oidee nouă, revoluţionară, înfăţişa... aţi ghicit: „Româniarecunoscătoare”. Să analizăm care au fost concluziilearticolului chiar prin afirmaţiile criticului:

„Este aşadar motiv să ne întrebăm: Nu s’ar putea săexiste şi alte idei plastice, care să exprime simţirilenoastre pentru patrioţii mari, oamenii de talent, şi chiarşi pentru oamenii de numai oarecare talent? Trebue săne repeţim mereu şi să umplem Bucureştii cu statui, încare femeile reale şi simbolice să producă atîtamonotonie de impresii? Între Brătianu, Catargiu şi Ducanu era nic o deosebire? Şi unde rămîne s’o simţim, casimpli privitori de monumente, dacă monumentele lorse clădesc pe aceeaşi idee.

Să ne rugăm poate Domnului pentru o doză maimare de inspiraţie originală?

P.S. Dintr’o ilustraţie a Universului văd că şi bustullui Traian a păţit la Galaţi – o imitaţie; aici aduce unbătrîn pe copilul închinător. – Viitoarea mare statuă aRegelui va imita şi ea?..”33.

Prin urmare aceste reprezentări repetate ale femeii,simbolizând recunoştinţa sau în diferite alte ipostaze,i-au ridicat mai multe semne de întrebare şi l-au întristatpe critic, care dorea o diversitate a concepţiilor artisticeexprimate prin aceste monumente închinate unorpersonalităţi istorice cu adevărat importante. În viziuneasa, operele de artă trebuiau să sugereze privitorului otrăsătură definitorie şi specifică celui înfăţişat în piatrăsau bronz, să nu reproducă la infinit, obsesiv, aceeaşiidee inestetică.

Rolul revistei Luceafărul a fost unul extrem deimportant în promovarea artelor plastice dinTransilvania, urmărind totodată încurajarea artiştilorromâni, care erau destul de puţini, prin publicarea dearticole, cronici şi ilustraţii ale operelor acestora,continuând astfel linia naţională a publicaţiei, iniţiată deacea generaţie de excepţie, care a avut printre lideripersonalităţi precum O. Goga sau O. C. Tăslăuanu. Unalt aspect pozitiv l-a reprezentat încercarea de a formaardelenilor o educaţie estetică, în concordanţă cuspecificul epocii din spaţiul central şi vest european,aducând mai aproape atmosfera marilor expoziţii şisaloane artistice ale capitalelor occidentale. Pe de altă

79 >>>

parte, prin familiarizarea cu arta românească de pestemunţi, cu marii artişti (Mincu, Brâncuşi, Grigorescu,Luchian, Smigelschi şi mulţi alţii), şi accesul lacapodoperele artistice expuse în Bucureşti gazetariirevistei Luceafărul au urmărit o comuniune de valori maistrânsă între cele două ramuri ale aceleaşi naţiuni. Dintoate aceste puncte de vedere putem spune căînceputurile criticii de artă moderne româneşti dinTransilvania sunt legate de apariţia revistei Luceafărul, unadevărat liant necesar dezvoltării fenomenului artisticdin primul deceniu şi jumătate al secolului al XX-lea.

Note:

1. Din iniţiativa studenţilor români care activau laBudapesta în cadrul Societăţii culturale „Petru Maior”, la1 iulie 1902 apare primul număr din „Luceafărul. Revistăliterară”. Scopul declarat al publicaţiei era promovareaculturii naţionale şi unitatea politică a românilor dinTransilvania. Viaţa revistei a avut un drum sinuos: aparebilunar la Budapesta între 1 iulie 1902 şi 1 octombrie1906. Redacţia se mută la Sibiu (15 octombrie 1906 – 3decembrie 1911), devine săptămânal (1 ianuarie – 15noiembrie 1912); din nou bilunar (16 noiembrie 1912-15august 1914). După primul război mondial apare lunar laBucureşti (1 ianuarie 1919 – august/septembrie 1920).Revine la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934 –septembrie 1939). Din primul Comitet de redacţie (1902)au făcut parte: Octavian Goga, Ioan Lupaş, Ioan Meitani,Dionisie Stoica, Ioan Lăpădat, Vasile E. Moldovan,Sebastian Stanca, George Zărea. Subtitlul „Revistăliterară” este eliminat la 2 ianuarie 1903. În 2 iulie 1905apare cu subtitlul: „Revistă pentru literatură şi artă”. La 1ianuarie 1911 subtitlul se modifică din nou: „Revistăsăptămânală pentru literatură, artă şi politică”. O altăschimbare a subtitlului revistei are loc la 16 noiembrie1912: „Revistă pentru literatură, artă şi ştiinţă”, veziOctavian Goga (7 mai 1938 – 7 mai 2008), Bio-bibliografieşi Antologie de Dorin Gogâlea, Seria Personalia BibliotecaJudeţeană ASTRA, Sibiu, 2008, p. 137-138.2. Universitatea din capitala Ungariei reprezintăincontestabil în anii dualismului austro-ungar instituţia deînvăţământ superior cu cel mai mare număr de studenţiromâni ardeleni, inclusiv comparată cu Universitatea dinCluj, unde aproximativ în aceeaşi perioadă, au studiat înjur de 2.520 de tineri români, vezi Maria Bérenyi, Culturăromânească la Budapesta în secolul al XIX-lea, Giula, 2000, p.88.3. Însemnări, în Luceafărul, anul XIV, Nr. 1, 1919, p. 24. 4. Istoria României. Transilvania, Vol II, Editura GeorgeBariţiu, Cluj-Napoca, 1997, p. 195.5. Octavian C. Tăslăuanu, Amintiri dela ,,Luceafărul”,Bucureşti, Tipografia ,,Bucovina” I.E. Torotiu, 1929, p.104.6. Octavian Goga, Esposiţia de pictură a dlui Octavian Smigelschi,în Luceafărul, Budapesta, anul II, nr. 24 din 1903, p. 396.

7. A. B. (Aurel Bârseanu), Elena Popea, în Luceafărul, Sibiu,anul VIII, nr.-le 6-17 din 1909, p. 585.8. ,,Cauza numărului acestuia cu totul restrâns decultivatori ai artelor plastice trebue căutată, după a meapărere, în împrejurările nefavorabile, în care trăim. Artamodernă, cu desvoltarea ei tehnică extraordinară,pretinde, pe lângă talent, studii îndelungate şi exerciţiicontinue. Acestea însă, nu se pot face fără mijloacemateriale suficiente [...] În asemenea împrejurări trebue săne bucurăm, când aflăm despre câte un talent, care semanifestă cu oarecare prospecte de reuşită pe acest teren,încă atât de puţin îngrijit la noi”, în Ibidem.9. Iulia Mesea, Restituiri: Elena Popea – Lucrări cu tematicăpeisagistă (Colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, a Muzeuluide artă Braşov şi în deţinere privată), în Brvkenthal. Acta Mvsei,IV.2, Sibiu/Hermannstadt, 2009, p. 456. 10. Adrian C., Ceva despre artă la noi şi sculptorul Alex. Liuba,în Luceafărul, Budapesta, anul II, nr. 8 din 15 aprilie 1903,p. 143.11. ,,...te cuprinde recunoaşterea, că la noi pînă acum nus’a făcut nimic pentru artă, fie pictură ori sculptură, n’asprijinit-o nimenea afară de familia Mocioniştilor. Săsperăm că apropiatul viitor va schimba faţa lucrului şisemne pentru aceasta nu lipsesc. Vedem doar cu ochiicum creşte clasa inteligentă, cum se înmulţesc Românii laoraşe şi cum începe să răsară ici şi colo şi cîte o bisericăromânească mai monumentală decât cele foarte multe şimodeste de pe la sate, zidite în cele mai multe cazuri cuîntreg concursul satului, în adevăratul înţeles al cuvîntului.Pictori Români specialişti în pictura bisericei resăritenevor afla de azi înainte destul teren de muncă şi prin urmareşi de esistenţă sigură”, în Ibidem12. ,,Un artist nou; o bucurie nouă. Da, căci cele maivesele clipe pe care le are o revistă ca a noastră sunt acele,când poate constata ivirea unui nou talent pe pământulArdealului”, vezi O.C.T., Sculptorul C. Medrea, în Luceafărul,Sibiu, anul XIII, nr. 4 din 1914, p. 100.13. Apud Ioana Vlasiu, Biografie Cornel Medrea 1888-1964,studiu disponibil la adresa web:http://www.medrea.go.ro/biografia.htm, p. 1. 14. Vezi articolul lui O.C.T., în op. cit., p. 100-101.15. ,,Publicul să se obişnuiască a da mai multă atenţiuneşi mai mare sprijin artiştilor, căci ivirea unui nou talent, cade pildă al d-lui Medrea, preţueşte în cumpăna vieţiinoastre naţionale cel puţin atâta cât o rezoluţiune acomitetului central al partidului naţional”, în Ibidem. 16. Mişcarea denumită futurism s-a constituit sub acestnume treptat şi ulterior primei expoziţii, pornind de la unmanifest al italianului F. Tommasso Marrinetti (pictor şiscriitor) faţă de arta oficială şi de ordinea socialăconsiderată demult depăşită (n.n.).17. Adrian Corbul, Viaţa culturală din străinătate: Pictoriifuturişti. Casa lui Corneille. Casa poeţilor din Paris. Divorţul luiEdmond Rostand, în Luceafărul, Sibiu, anul XI, nr. 8, 1912,p. 175.18. ,,N’am înţeles nimic. Am văzut tablouri înfăţişând caicu câte douăsprezece picioare şi faţade de case formatedintr’o singură fereastră, care se întinde dela un capăt lacelălalt al clădirei. Futuriştii ne explică, cum că monstrul

TRA

NSIL

VANI

A7 /

2012

<<< 80

cu douăsprezece picioare aşa cum îl vede ochiul omenescîn fuga mare; tot aşa, trecând în goana trăsurei în faţa uneicase, toate ferestrele se confundă în ochii noştri într’osingură fereastră. După aceea am mai văzut o pânză carenu reprezintă decât un haos de culori, verzi, galbene,albastre, portocalii; n-am desluşit nici un desen, nici unplan, nimic, nimic... Am cerut să nu se explice şi mie aceltablou şi mi s’a spus că ar fi mişcarea unei raze de lună îndescompunerea ei. Ciudat, foarte ciudat!”, în Ibidem.19. Otilia Cozmuţa, Despre arta japonezilor, în Luceafărul,Sibiu, anul III, nr. 14-16 din 1904, p. 268.20. ,,Picturei nu-i precedează desemnul. Nu schiţează maiîntîiu liniile principale cum fac artiştii noştri, ci încep apicta de sus şi cînd au ajuns pe partea de jos a hîrtieitermină opera. Asupra părţilor lucrate nu mai revin.... Totdin China au adus şi sculptura. Arta sculpturei nu s’a pututdesvolta în direcţie monumentală. Esplicarea o găsim maiales ăn lipsa materialului corespunzător. Marmoră n’au deloc, pietrile ce le au sînt greu de lucrat, noduroase şi aspre,iar fildeşul e scump”, în Ibidem, p. 269.21. D. N. C., I. Mincu, în Luceafărul, Sibiu, anul XII, nr. 1din 1913, p. 46.22. ,,Totdeauna după prăbuşirea maestrului se cerceteazărândurile ucenicilor, cu gândul de a descoperi pe cel menitsă intre în moştenire [...] o surprindere neaşteptată şi totatât de plăcută au fost la această expoziţie pânzele luiLuchian [...] Dl. Kimon Loghi de astă dată a dat puţinelucruri noi”, O. G., Expoziţia Luchian, Loghi, Späthe, înLuceafărul, Sibiu, anul VII, nr. 4 din 1908, p. 78.23. Barbu Brezianu, Brâncuşi în Transilvania, în volumulBrâncuşi şi Transilvania, antologie de Constantin Zărnescu,Cluj-Napoca, Editura GRINTA, 2001, p. 7-8.24. „În limba scrisă am făcut deja progrese însemnate.Aproape toate publicaţiile dela noi azi se scriu într’o limbămult superioară celei de acum cinci ani...”, Oct. C.Tăslăuanu, Acasă, în Luceafărul, Sibiu, anul V, nr. 17-18, 15octombrie 1906, p. 361.25. „Literatura şi celelalte arte în viitor vor fi şi maiîngrijite; dacă ne vor permite mijloacele avem de gînd ada reproducerile după pictura clasică făgăduite de mult...”,în Ibidem, p. 362.26. Casa Regală. Documente oficiale. Inventar arhivistic, vol II(1901-1930), lucrare elaborată de Natalia Tampa, IleanaDincă, Ioana Grigorie, Cornelia Brusaru, Ligia MariaFodor, Mirela Tudor, redactor Ioana Alexandra Negreanu,A.N.R., Bucureşti, 2004, p. 39.27. Cronica, în Luceafărul, anul V, nr. 13-16, 1906, p. 355.28. Reproducerile enumerate sunt în ordinea expusă înrevista Luceafărul, iar denumirile întocmai cu cele originaledin revistă. Vezi Luceafărul, Budapesta, anul V, nr.-le 13-16,1906.29. A. T. Maior, Din viaţa Reginei Carmen Sylva, în Luceafărul,Budapesta, anul V, nr. 13-16, 1906, p. 354.30. G. Bogdan-Duică, Scrisori din Bucureşti. Un scandal înartă, în Luceafărul, anul V, nr. 19-20, 15 noiembrie 1906, p.414.31. Ibidem, p. 414-415.32. Ibidem.33. Ibidem.

Bibliography:

Tampa, Natalia; Dincă, Ileana; Grigorie, Ioana; Brusaru,Cornelia; Fodor, Ligia-Maria; Tudor, Mirela. CasaRegală. Documente oficiale. Inventar arhivistic / Royal House.Official Documents. Inventory Archives, vol II (1901-1930),A.N.R., Bucureşti, 2004, 332 p.

Bérenyi, Maria. Cultură românească la Budapesta în secolul alXIX-lea / Romanian culture in Budapest in nineteenth century,Giula: Societatea culturală a românilor din Budapesta,2000, 319 p.

Brezianu, Barbu. Brâncuşi şi Transilvania / Brancusi andTransylvania, antologie de Constantin Zărnescu,Cluj-Napoca, Editura GRINTA, 2001, 160 p.

Florea, Vasile. Arta românească modernă şi contemporană /Modern and Contemparary Romanian Art), vol. II,Bucureşti, Editura Meridiane, 1982, 444 p.

Istoria României. Transilvania / Romanian history. Transylvania,Vol II, Editura George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997,1177 p.

Matei, Pamfil. Asociaţiunea în lumina documentelor(1861-1950) – noi contribuţii / Astra in the light ofdocuments (1861-1950) – new contributions, Sibiu, EdituraUniversităţii „Lucian Blaga”, 2005, 360 p.

Tăslăuanu, O. C.. Amintiri dela ,,Luceafărul” / Memories from“Luceafărul”, Bucureşti, Tipografia ,,Bucovina” I.E.Torotiu, 1929, 212 p.

Acknowledgement: Documentarea pentrurealizarea acestui articol a fost finanţată din FondulSocial European prin Programul OperaţionalSectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane2007-2013. Axa prioritară: nr. 1: „Educaţia şiformarea profesională în sprijinul creşteriieconomice şi dezvoltării societăţii bazate pecunoaştere. Domeniul major de intervenţie 1.5.:„Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinulcercetării”. Titlul proiectului: Integrarea cercetăriiromâneşti în contextul cercetării europene-bursedoctorale. Cod Contract: POSDRU/88/1.5/S/60370