CRIMINALITATEA INFORMATICA

SZEKELY ISTVAN CSABA

CRIMINALITATEA INFORMATICĂ ÎN REGLEMENTĂRI INERNAŢIONALE

Dezvoltarea fără precedent în domeniul tehnologiei informatice, la nivel mondial, are, din păcate, o parte negativă: s-a deschis o poartă către producerea unor fapte antisociale, denumite “criminale” atât în dreptul internaţional penal, cât şi în rapoartele prezentate de specialişti ai informaticii, fapte care nu ar fi putut exista în condiţiile tehnice existente acum 15 ani, de exemplu

Deşi societatea, în ansamblul ei, plăteşte pentru toate daunele economice cauzate de “criminalitatea informatică”, aceasta continuă să se bazeze pe sistemele computerizate în aproape toate domeniile vieţii sociale: controlul traficului aerian, al trenurilor şi metrourilor, coordonarea serviciului medical sau al securităţii naţionale. O singură breşă realizată în operarea acestor sisteme poate pune în pericol vieţi omeneşti, ceea ce denotă faptul că dependenţa societăţii de sistemele informatice a căpătat o dimensiune mult mai profundă decât cea intuită iniţial.

Legislaţia statelor lumii este în continuă schimbare datorită dezvoltării tot mai accelerate a tehnologiei informatice, iar cooperarea internaţională este pusă în faţa unei provocări continue produsă de creşterea criminalităţii informatice transnaţionale. Din ce în ce mai multe state au procedat la armonizarea propriilor legislaţii în vederea combaterii fenomenului în discuţie, însă rezultatele sunt doar mulţumitoare şi nu se va putea vorbi de o eradicare a fenomenului.

Problemele ridicate în cadrul reuniunilor internaţionale privind combaterea criminalităţii informatice sunt următoarele:

lipsa unui consens global privind definiţia “criminalităţii informatice”; lipsa unui consens global privind motivaţia realizării acestor fapte; lipsa expertizelor din partea persoanelor autorizate aparţinând

unor instituţii cu atribuţii de control în domeniu; inexistenţa unor norme legale adecvate privind accesul şi investigaţia sistemelor informatice, inclusiv lipsa normelor prin care pot fi confiscate bazele de date computerizate; lipsa armonizării legislative privind investigaţiile în domeniu; caracterul transnaţional al acestui tip de infracţiune; existenţa unui număr redus de tratate internaţionale privind

extrădarea şi asistenţa mutuală în domeniu.

Fenomenul criminalităţii informatice

În studiile elaborate pe plan internaţional (a se vedea şi Raportul Comitetului European pentru Probleme Criminale) se foloseşte expresia ”criminalitate legată de calculator” (engl. computer-related crime) sau „criminalitate informatică”, care nu este însă general recunoscută sau acceptată.

Lucrarea de faţă defineşte termenul drept „orice acţiune ilegală în care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului”, altfel spus ”orice infracţiune al cărei mijloc sau scop este influenţarea funcţiei unui calculator”. Abuzul informatic ar putea fi definit, la rândul său, prin „orice incident legat de tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere un prejudiciu şi din care autorul a obţinut sau ar fi putut obţine intenţionatun profit”sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii, într-o anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu bine determinat”.

În prezent, „criminalitatea în relaţie cu calculatorul”, expresie folosită de Comitet, se reduce pur şi simplu la infracţiunile definite în principiile directoare pentru legiuitorii naţionali, care lasă în sarcina diferitelor state de a adapta această definiţie la propriul lor sistem judiciar şi la tradiţiile lor istorice.

Ca orice fenomen social, criminalitatea informatică reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii, distincte din punct de vedere calitativ de cele ale elementelor componente. Este cunoscut faptul că, în cercetarea criminologică, criminalitatea ca fenomen social cuprinde:

criminalitatea reală – presupune totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu şi într-o anumită perioadă de timp

criminalitatea aparentă – cuprinde întregul set de infracţiuni semnalate organelor abilitate ale statului şi înregistrate ca atare

criminalitatea legală – văzută ca totalitatea faptelor de natură penală comise în spaţiul informatic şi pentru care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti rămase definitive

criminalitatea economică, accesul neautorizat şi sabotajul: activităţi prin se urmăreşte distribuirea de viruşi, spionajul şi frauda realizată prin calculator , distrugerea de date şi programe sau alte infracţiuni: programarea unui calculator de a “distruge” alt calculator

încălcarea dreptului de proprietate intelectuală

ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND

CRIMINALITATEA INFORMATICĂ

Codul penal, prin reglementările sale, are în vedere ocrotirea unor valori sociale recunoscute ca importante pentru ordinea socială. Diferenţele care există între codurile penale ale statelor în ceea ce priveşte modul de reglementare al criminalităţii informatice se explică prin faptul că infracţiunile din domeniul activităţilor informatice nu au fost recunoscute pe plan mondial decât în ultimii ani şi au avut evaluări divergente, iar, pe de altă parte, prin nivelul scăzut de dezvoltare al unor state în domeniul tehnologiilor informatice şi al sistemelor de telecomunicaţii, care nu a impus introducerea reglementărilor în această materie.

O analiză a celor mai importante diferenţieri privind tratarea acestui tip de infracţiune în dreptul penal european se prezintă în felul următor:

1. Există un grup de infracţiuni îndreptate împotriva drepturilor persoanei care include următoarele tipuri de acţiuni:

accesul şi obţinerea neautorizate a datelor şi divulgarea şi răspândirea acestora

modificarea, falsificarea şi utilizarea datelor cu intenţia de a produce pagube;

colectarea, stocarea şi înregistrarea datelor care nu sunt publice; păstrarea unor baze de date electronice care nu corespund realităţii.

2. Lipsa unor prevederi şi reglementări penale clare privind datele cu caracter personal a condus la apariţia unui al doilea grup de infracţiuni care au prevederi în codurile penale: procesarea datelor cu caracter personal (înregistrarea, declararea, brevetarea).

3. Un al treilea tip de încălcare a legii cuprinde acţiuni care încalcă dreptul la libera informaţie, de asemenea reglementat în multe coduri penale.

4. Ultimul tip de activitate sancţionată penal de câteva ţări se referă la acţiunile prin care o persoană nu ia măsurile necesare asigurării securităţii unui sistem informatic cu tot ce cuprinde acesta

CADRUL LEGAL

Revoluţia tehnologiei informaţiei a dus la schimbări fundamentale în societate şi este foarte probabil ca aceste schimbări profunde să se producă în continuare. Unul din efectele informatizării tehnologice este impactul asupra evoluţiei tehnologiei telecomunicaţiilor.

Uşurinţa accesului la informaţii în sistemele informatice, combinată cu posibilităţile practic nelimitate de schimb sau diseminare a acestora, indifferent de graniţele geografice sau naţionale, a dus la o creştere explozivă a cantităţii de informaţie disponibilă şi a cunoştinţelor care pot fi extrase din aceasta.

Dreptul trebuie să facă faţă noilor provocări ridicate de dezvoltările tehnologice. Iată de ce în ultimii ani legiuitorul român a fost preocupat de elaborarea unui cadru normativ care să reglementeze accesul şi desfăşurarea activităţii prin intermediul sistemelor informatice în diferite sectoare.

În prezent, în România există în vigoare mai multe prevederi legale, cuprinse în legi speciale, care reglementează diferite fapte în legătură cu sistemele informatice ori societatea informaţională în ansamblul ei. Consider ca relevante următoarele prevederi legale:

Legea 365/2002 privind reglementarea comerţului electronic. Hotărârea de Guvern 1308 din 11.02.2002 privind aprobarea

normelor metodologice pentru aplicarea Legii 365/2002. Ordonanţa de Guvern 130/2000 privind regimul juridic alcontractelor

la distanţă. Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe,

împreună cu Legea 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii 8 / 1996.

Legea 455/2001 privind semnătura electronică. Ordinul 218/2004 privind procedura de avizare a instrumentelor de

plată cu acces la distanţă, de tipul Internet-banking, Home-banking sau Mobilebanking.

Regulamentul 4/2002 al BNR privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronice şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii.

Legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.