STIMULAREA CREATIVITĂŢII PREŞCOLARILOR PRIN METODE INTERACTIVE DE GRUP

Educatoare Ţopan Petronela – AlinaGrădiniţa PJ „Zori de Zi” Hunedoara – Structura PP „Prichindelul”

Preocuparea pentru creativitate, manifestată poate fără precedent în ultimele decenii, este determinată de importanţa pe care această dimensiune o are pentru problemele lumii contemporane (fie ele de natură socială, economică, politică ori culturală).

Acest interes este demonstrat de numărul mare de publicaţii, din domeniul psihologiei sau pedagogiei, care se focusează pe tema amintită. Explozia publicaţiilor care abordează problematica creativităţii îşi are originea în evoluţia şi, implicit, cerinţele societăţii în care trăim, căci „adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale” (Carl Ransom Rogers). Ne gândim aici la „uzata” sintagmă a „omului viitorului” – „un individ constructor de probleme şi de sisteme ideative necesare rezolvării lor” (Bocu, Costea, 2011) – în care se ancorează argumentele tuturor studiilor, comunicărilor de gen.

Deşi tinde să devină un clişeu poate, iată că aceeaşi idee stă la baza politicilor educaţionale naţionale, alături de modele şi reglementări externe (vest-europene, de obicei), care au impus schimbări în toate componentele sistemului de învăţământ: finalităţi, conţinuturi, aspecte privind mediul educaţional, strategii de predare, care vizează formarea capacităţilor de gândire critică, divergentă, flexibilă şi creatoare, stimularea spiritului creator, a receptivităţii estetice, precum şi dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii, care trebuie să devină una liberă, autonomă, capabilă de autoexprimare şi autorealizare, adaptativă şi novatoare. Căci, prin atingerea acestor obiective sistemul de învăţământ contribuie la ancorarea novatoare a individului în realitatea prezentă şi viitoare, prin iniţiativă şi creaţie, indice esenţial al eficienţei acestuia, de altfel.

Gheorghe Tomşa remarca faptul că „procesul devenirii ca persoană unică, independentă şi perfect funcţională îşi are rădăcinile în copilăria timpurie”. Preşcolaritatea, parte integrantă a educaţiei timpurii, este vârsta marilor achiziţii psihocomportamentale fundamentale, a căror calitate influenţează nivelul de adaptare şi integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei sale. Curriculum pentru învăţământul preşcolar pledează pentru o învăţare centrată pe copil, nu pe informaţie, care să asigure dezvoltarea plenară a personalităţii acestuia, şi prin valorificarea la maxim a potenţialului său creativ. Psihopedagogi consacraţi afirmă necesitatea educării creativităţii încă de la cele mai fragede vârste, tocmai din considerentul că există un potenţial creator în fiecare individ, în diverse grade şi proporţii, concepţie ce permite stimularea, antrenarea şi educarea creativităţii (C. W. Taylor, H. Jaoni, E. Limbas, A. Munteanu). De asemenea, modalităţile în care sunt descoperite, încurajate şi stimulate pornirile creative, au o importanţă covârşitoare. Totodată, profilul psihologic al vârstei preşcolarităţii cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea şi stimularea potenţialului creativ. Copilul, care-şi manifestă permanent mirarea şi surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluenţat încă de educaţia rutinieră, este considerat prototipul creativităţii. Teama faţă de orice deviere de la normă (convenţie, tradiţie) sau conformismul social are ca efect dispariţia originalităţii, fiind capcana în care eşuează creativitatea multor indivizi. Acestea sunt doar câteva dintre argumentele pe care le aducem pentru a releva importanţa identificării şi mai ales stimulării potenţialului creativ încă de la vârsta preşcolară.

Există – după I. A. Taylor – cinci niveluri ale creativităţii (expresivă, productivă, inventivă, inovatoare, emergentă, care au ca element comun un anumit grad de originalitate). Dintre acestea, la vârsta preşcolară poatet fi atins doar nivelul creativităţii expresive. Acest tip de creativitate se caracterizează prin exprimarea liberă şi spontană a persoanei, fără ca aceasta să fie preocupată ca produsul activităţii sale să aibă un anume grad de utilitate sau valoare (spre exemplu, desenele copiilor, activităţi de modelaj, jocuri de rol, “versuri” spontane ale copiilor, etc.). Taylor însuşi defineşte creativitatea expresivă ca “o expresie independentă în care îndemânarea, originalitatea şi

calitatea produsului nu sunt importante” (I. A. Taylor, 1959). La această vârstă, creaţia, chiar dacă nu are valoare pentru "omenire", este extrem de

importantă pentru "devenirea umană", în speţă pentru dezvoltarea copilului. Omul adult nu poate ajunge la forme superioare de expresie a creativităţii, dacă pe treptele timpurii ale evoluţiei sale nu s-a dezvoltat potenţialul său creativ, nu a fost încurajat să aibă manifestări independente şi originale în răspunsuri, ori soluţii la problemele ivite în copilărie şi tinereţe.

Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară este însă un demers socio-educaţional complex, ce cuprinde, simultan, fenomenele de activizare (incitare şi susţinere), antrenare, cultivare şi dezvoltare a potenţialului de creativ al copilului. De asemenea, se impune cunoaşterea temeinică pe lângă didactica specialităţii şi a unor noţiuni de psihologia creativităţii, astfel încât demersul educatorului să fie unul întemeiat pe baze solide şi ştiinţifice. Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condiţiilor sau factorilor favorizanţi afirmării şi dezvoltării creativităţii, dar şi cei opuşi acestora, factori frenatori pentru creativitate, pentru a-i putea evita. Este necesară, totodată, utilizarea adecvată a diferitelor metode şi procedee didactice specifice de stimulare a creativităţii, aici intervenind mai mult ca oricând cadrul didactic. Căci metodele de învăţământ, componentă importantă a strategiei didactice, reprezintă căile, modalităţile, procedeele, tehnicile şi mijloacele de instruire folosite de către educatoare/profesor în scopul desfăşurării optime şi finalizării actului de predare-învăţare.

Strategia didactică este o manifestare şi expresie a personalităţii cadrului didactic, oglindind tehnica de lucru şi concepţia celui care o utilizează, constând, în acelaşi timp, în „tehnică şi artă educaţională”. Cel care instruieşte trebuie să găsească cea mai raţională şi adecvată formulă de îmbinare a metodelor, procedeelor, tehnicilor, mijloacelor şi formelor de organizare care să conducă la valorificarea optimă a potenţialului subiecţilor instruiţi.

De creativitatea cadrului didactic depinde alegerea celor mai bune şi eficiente strategii didactice care să faciliteze copiilor descoperirea lumii înconjurătoare, a lucrurilor, a ştiinţei, la un nivel adecvat vârstei lor. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile copiilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii, transformând exteriorul (informaţia) în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.

,,Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor intr-o cale de învaţare realizată efectiv de preşcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă.” (Cristea,1998). Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, în suprapunerea problematizării pe fiecare metodă şi tehnică de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului. De altfel, cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă.

Metodele active-participative şi cele interactive de grup, spre a căror punere în practică ne îndeamnă de câţiva ani documentele curriculare, dar şi studii şi alte publicaţii de specialitate, sunt metode care stimulează participarea activă, fizică şi psihică, individuală, pe microgrupuri şi/sau colectivă, a preşcolarilor în actul învăţării. În formarea copilului, metodele joacă rolul unor preţioase instrumente de cunoaştere a realităţii, de acţiune reală, de integrare în societate. Ele nu privesc doar educatorul, care le vehiculează, ci şi copilul, care devine, prin metodele active-participative, care înglobează şi metodele interactive de grup, principalul beneficiar al propriei activităţi de descoperire, de activitate reală sau fictivă, însuşindu-şi alături de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi calea de a ajunge la ele, de a le utiliza în situaţii noi, de a face transferuri între diferite categorii de cunoştiinţe sau de la teorie la practică şi invers. Metoda astfel concepută nu mai este exterioară în raport cu cel educat, ci devine un instrument propriu de muncă intelectuală sau productivă, inserându-se în cunoştinţele sale strategice şi procedurale, în competenţele sale reale.

Stimularea potenţialului creativ al şcolarilor impune utilizarea unor strategii care pun accentul pe antrenarea autentică şi plenară a preşcolarului, pe dezvoltarea autonomiei, a iniţiativei, a gândirii sale critice. Formative, din acest punct de vedere sunt strategiile euristice care implică preşcolarul în activitatea de descoperire, de rezolvare de probleme, de investigare a realităţii. La fel de importante sunt şi strategiile creative care pun accentul pe spontaneitate, originalitate, gândire laterală, divergentă, analogică. Ambele categorii de strategii au efecte deosebite în planul capacităţii de reflecţie, a capacităţii anticipative, evaluative precum şi în planul structurilor motivaţionale complexe.

Stimularea creativităţii copiilor din grădiniţe este favorizată de utilizarea tuturor metodelor interactive de grup, care se mulează pe specificul învăţământului preşcolar. Amintim aici, apelând la clasificările din studiile de specialitate, metodele de predare – învăţare (predarea-învăţarea reciprocă, mozaicul, metoda Lotus, Bula dublă, Cubul, locuri celebre, călătoria misterioasă, acvariul, învăţarea în cerc, etc.), metodele de fixare, consolidare şi evaluare (diamantul, ciorchinele, tehnica blazonului, diagrama Venn, piramida, turul galeriei, turnirul întrebărilor, cvintetul, etc.), metodele de cercetare în grup (proiectul, experimentul, etc.), metodele de rezolvare de probleme şi metodele de creativitate. Dintre acestea, cele două categorii amintite în finalul enumerării anterioare, solicită preponderent gândirea divergentă, critică, o gândire de tip multidirecţional, cu implicaţiile şi aptitudinile pe care le comportă: fluiditate, flexibilitate, originalitate, sensibilitatea faţă de probleme, capacitatea de redefinire şi evaluare.

Ultima categorie de metode interactive de grup menţionată mai sus, respectiv metodele de creativitate au dobândit această destinaţie specială – de stimulare şi dezvoltare, prin exersare, a creativităţii – prin însăşi obiectivele, pe care cadrul didactic şi le poate propune când apelează la utilizarea lor, dar şi prin etapele care le impun spre a fi parcurse. Amintim aici: Brainstormingul, Tehnica 6/3/5 (Brainwriting), Metoda Philips 6/6, Tehnica viselor, metode destinate exclusiv produsului creator, făcând parte din categoria metodelor imaginative (intuitive, psihologice). Asupra unora dintre ele ne vom opri, exemplificând cu aspecte din practica la clasă.

Brainstormingul sau “Asaltul de idei” sau „furtună în creier” a fost concepută de A.F. Osborn în 1938. Destinaţia iniţială a metodei a fost eficientizarea şedinţelor de afaceri.

Este cea mai folosită metodă de stimulare a creativităţii în grup. Specificul ei rezidă în delimitarea clară dintre etapa de elaborare a ideilor şi cea de evaluare a lor. Şedinţele de brainstorming se bazează pe două principii care se materializează în patru reguli:1. amânarea judecăţii, care semnifică pentru participant lipsa în totalitate a cenzurii. Aceasta dă posibilitatea participantului să emită orice idee legată de problema care necesită rezolvare;2. cantitatea creşte calitatea este al doilea principiu pe care se bazează metoda „Asaltului de idei”, principiu de inspiraţie asociaţionistă. Conform acestuia, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite, este necesară o productivitate ideativă cât mai mare, deoarece orice flux mental demarează, de regulă, sub o amprentă rutinieră.

Grupul brainstorming cuprinde între 2-12 participanţi, un conducător sau asociat, un secretar, 5 membri permanenţi şi 5 membri noi.

Specifice brainstormingului, în varianta neadaptată învăţământului preşcolar, sunt cele două etape: etapa luminii verzi şi etapa luminii roşii. Prima etapă, proprie producţiei propriu-zise de idei, este etapa în care secretarul consemnează cu fidelitate toate ideile emise de participanţi. Apariţia „tandemului”, adică momentul în care o idee declanşează prin asociere, analogie, ori combinaţii, o nouă idee altui coechipier, are prioritate în intervenţie, lucru care trebuie semnalat prin trosnirea degetelor. Unii autori recomandă să i se acorde prin rotaţie cuvântul fiecărui participant, pentru a nu monopoliza discuţia. Conducătorului de grup îi revine sarcina de a încuraja ideile emise prin fraze adecvate sau de a sancţiona orice intervenţie inhibatoare printr-un semnal sonor, de exemplu zgomotul unui clopoţel. De asemenea, conducătorul grupului de brainstorming are un rol foarte important în momentul în care ritmul activităţii se blochează. Atunci, acesta pentru a înlătura diferitele blocaje trebuie să găsească soluţia optimă pentru a le elimina, putând opta pentru propunerea propriilor idei pentru restabilirea atmosferei creative sau poate apela la folosirea altor strategii stimulative.

Regulile pentru perioada de emisie a ideilor:1. suspendarea oricărui gen de criticism, de unde şi denumirea de “evaluare amânată” a metodei;2. manifestarea impetuoasă a imaginaţiei;3. stimularea unui debit de idei cât mai mare;4. preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive, ca într-o reacţie în lanţ.5. Etapa producţiei de idei durează între 15-45 de minute, optim 30 de minute şi presupune următoarele exigenţe: statut social comparabil între participanţi; imlicarea lor benevolă şi în cunoştinţă de cauză; relaţii amiabile între membri. Conducătorul trebuie să aibă experienţă în domeniu şi să posede suficientă inspiraţie şi abilitate.

Cea de a doua etapă a metodei, aceea a luminii roşii, presupune verificarea listei ideilor, clasificarea şi studierea lor de către experţi, reţinându-se cele viabile, de către experţi. Se consideră că dacă din totalul ideilor emise, cele considerate viabile reprezintă un procent de 10 – 15%, atunci şedinţa de brainstorming a avut succes.

Au existat şi tentative de perfecţionare a metodei, acestea aparţinând lui M. D. Dunnette şi colaboratorilor săi. Aceştia recomandau o strategie mixtă în care situaţia de grup organizată prin brainstorming să se completeze obligatoriu cu o fază individuală, care să preîntâmpine o anume plafonare a activităţii grupului.

Aplicabilitatea metodei brainsorming în învăţământul preşcolar este acum de necontestat, fapt indicat de numeroase exemple de bună practică. Observăm, de asemenea că varianta aleasă spre a fi pusă în practica educaţională la nivel preşcolar, este aceea îmbunătăţită în 1963 de M. D. Dunnette, deoarece această variantă facilitează stimularea creativităţii atât individuale, dar şi de grup. Cadrul didactic poate apela la folosirea acestei metode, dacă în activitatea de învăţare sau într-o secvenţă a acesteia îşi propune exersarea capacităţilor creatoare a copiilor. Aplicabilă în diferite categorii de activităţi (activităţi didactice liber alese, activităţi pe domenii experienţiale, etc.), metoda „efervescenţei creierului”, cum a mai fost numit brainstormingul, conduce la formarea unor copii activi, capabili să se concentreze mai mult timp, în grupuri creative.

În linii mari, brainstormingul aplicat la nivel preşcolar urmează aceleaşi reguli şi etape, descrise sau enumerate mai sus. Completările sau modificările aduse metodei, cele de ordin temporal, cele ce privesc mediul ambiant, ori unele cerinţe privind natura şi caracterul problemei puse în discuţie, urmează îndeaproape particularităţile de vârstă şi individuale ale participanţilor. Ne referim aici, la caracterul eterogen, ca vârstă şi interese, al grupului de lucru, care poate cuprinde de la cinci până la douăzeci de preşcolari ori la durata de timp considerată optimă (între 15-20 minute), în funcţie de problema supusă dezbaterii şi de numărul de copii care fac parte din grup. Important pentru succesul activităţii grupului de brainstorming format din preşcolari este mediul ambiant, un mediu educaţional, dezinhibator şi relaxant, încurajator, corespunzător stimulării creativităţii. Întâlnim în literatura de specialitate o fază pregătitoare, bine delimitată de celelalte, care include faza de investigare şi selecţionare a mambrilor viitorului grup creativ, faza de antrenament creativ care presupune organizarea şi familiarizarea cu tehnicile metodei, şi faza de pregătire a şedinţei de lucru (în această etapă cadrului didactic îi revine sarcina de a prezenta un rezumat succint al problemei cu circa o zi înainte, a amenaja sala de grupă, de a selecta din momentele zilei pe cel considerat optim pentru deschiderea şi desfăşurarea şedinţei de lucru, verificarea materialelor necesare, anunţarea regulilor, a etapelor, durata intervenţiilor şi solicitarea de a se respecta algoritmul desfăşurării).

Un exemplu foarte simplu de aplicare a metodei brainstorming în activităţile liber alese îl constituie un joc de construcţie desfăşurat cu un grup de brainstorming, format din 5 copii – 2 fetiţe şi 3 băieţi.

Obiectivul urmărit este: Amenajarea unei scene din povestea „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” prin construirea a cât mai multe elemente care să conducă la stimularea creativităţii.

Activitatea desfăşurată parcurge următoarele etape:a) Etapa pregătitoare s-a concretizat în stabilirea tematicii ce urmează a fi realizată în ziua

următoare, în cadrul jocurilor şi activităţilor liber alese, creative: „În vizită la «Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici»”; fixarea numărului minim de idei ce trebuie formulate într-o anumită perioadă de

timp, în speţă o construcţie în 3 minute. Se precizează copiilor că ideea proprie nu trebuie să semene cu cele ale colegilor din stânga şi din dreapta lor, dar care să poată deveni cel mai important element al lucrării colective. Timpul total de lucru a fost fixat la 15 minute. S-a amenajat spaţiul unde va lucra grupul de brainstorming (măsuţe grupate în formă de pătrat, pentru 5 membri, dar şi un spaţiu destinat expunerii lucrărilor – o machetă 120/50 cm, pe masă. S-au pregătit materialele de lucru: truse specifice jocurilor de construcţie – Arco, Rotodisc, Lego, cuburi de lemn, etc.; materiale din natură – crenguţe, frunze, flori, etc.; buline colorate diferit, pentru fiecare copil o culoare; se stabileşte regula centrală a metodei: „Nu criticăm construcţiile colegilor!”.

b) În etapa productivă, copiii construiesc, realizând astfel sarcina de lucru. Se lasă frâu liber imaginaţiei, stimulând producerea unui număr cât mai mare de idei, spontan, cu respectarea regulilor metodei. Fiecare copil îşi etichetează propria construcţie, folosind bulinele colorate şi apoi o aşează pe macheta destinată expunerii lucrărilor.

În faza de culegere a ideilor suplimentare, copiii sunt încurajaţi să modifice (exerciţiu-joc: „Schimbă ceva la construcţia ta!”) construcţiile proprii sau pe cele ale colegilor, prin amplificare, diminuare, multiplicare, schimbarea poziţiei spaţiale ocupate în cadrul construcţiei colective. Prin modificările aduse construcţiilor, activitatea se eficientizează deoarece copiii răspund prin acţiune şi astfel schimbă înfăţişarea cadrului ce reprezintă o scenă din povestea aleasă.

Ideile emise în această etapă au respectat cerinţele esenţiale ale metodei, fiind adăugate celor iniţiale. Copiii au construit castelul Albei ca Zăpada, ziduri, spaţiu destinat unei grădini cu flori, flori, gard, pârâu, pod peste apă, „munţi”, căsuţa piticilor, înconjurată de copaci realizaţi prin ruperea crengilor puse la dispoziţie, obiecte de mobilier pentru pitici dar şi copiii, personajele venite în vizită la Albă ca Zăpada, etc. Au apărut şi alte construcţii, care nu au legătură directă cu povestea aleasă, însă pot fi corelate cu universul copilăriei. Aceasta datorită faptului că în clarificarea sarcinii de lucru copiilor li s-a dat posibilitatea să-şi extindă câmpul ideativ, prin găsirea celor mai variate şi năstruşnice (câteodată) răspunsuri la întrebarea: „Ce credeţi că vom găsi în ţara Albei ca Zăpada?!”, materializate în construcţiile proprii şi amenajarea propriu-zisă a scenei. Este vorba aici de tobogan, carusel, leagăn, băncuţe, bărcuţe pe apă, chiar navă spaţială, trenuleţ, etc., pe care copiii le-au realizat, folosind tehnici şi procedee de lucru însuşite anterior (îmbinare, suprapunere, rupere, alăturare, etc.).

c) Etapa trierii şi selecţionării ideilor (etapa luminii roşii) s-a materializat prin jocul-exerciţiu: „Premierea”. După ce sunt prezentate ideile fiecărui membru al grupului, în ordinea emiterii lor, copiilor li se solicită să aşeze cele două buline colorate rămase în dreptul a două obiecte construite de ceilalţi copii din grupul de lucru. S-a urmărit, astfel, pe lângă realizarea unui clasament al ideilor (prin numărul de voturi primite) şi identificarea preferinţelor copiilor, un mijloc simplu şi relevant pentru cunoaşterea copilului interesat de: latura tehnică (mijloace de transport), aspecte naturaliste (flori, apă, poieniţă, etc.), elemente specifice copilăriei (leagăn, carusel, tobogan, etc.).

Este indicat ca macheta astfel completată să rămână deschisă pentru posibile modificări ulterioare, timp de mai multe zile (o săptămână, chiar, în care putem desfăşura un proiect tematic cu tema „Călătorie în lumea poveştilor”), în scopul declarat al creşterii ideilor emise.

Activitatea prezentată aici, realizată prin metoda brainstorming, este o activitate care poate fi cu uşurinţă înglobată în demersuri mai ample, precum proiecte tematice ori activităţi integrate.

Am lăsat spre final, intenţionat, menţionarea unor aspecte legate de activitatea cadrului didactic din timpul muncii grupului de brainstorming. Cadrul didactic rămâne pe poziţia de organizator al etapelor iniţiale ale metodei. În rest, educatoarea îşi va asuma rolul de observator, mediator, secretar al grupului. Ea va fi cea care va nota cu rigurozitate, clar şi detaliat, toate ideile emise de către copii, exact în ordinea apariţiei lor. Educatoarea nu are voie să emită idei sau să facă comentarii asupra ideilor copiilor. Se vor accepta toate soluţiile, dar se vor prelua, în etapa trierii şi selecţionării doar cele valoroase, şi asta tot de către copii, aplicându-se filtrele sugerate de subiectul activităţii. Este foarte important să fie eliminaţi factorii care blochează manifestarea creativă a preşcolarilor. Ne referim aici la relaţiile reci, indiferente sau autoritare care ar putea caracteriza

binomul relaţional educatoare-copil şi care trebuie înlocuite cu relaţii democratice, încurajatoare, caracterizate prin găsirea unei variante de mijloc între autoritarism şi liber-arbitru.

Cadrele didactice din învăţământul preşcolar trebuie să conştientizeze că au un impact hotărâtor în procesul de încurajare a iniţiativelor creative ale copiilor, în valorificarea potenţialului creator, iar măsurile pe care ele le pot lua în acest sens, în cadrul activităţilor de învăţare din grădiniţă marchează puternic şi pe viitor formarea armonioasă a personalităţii copiilor. Astfel se impune ca în timpul activităţilor din grădiniţă de orice natură să se recurgă la promovarea unei atmosfere favorabile creativităţii, destinsă şi plină de voie bună, eliminând astfel ideea falsă potrivit căreia există o incompatibilitate între muncă şi umor. Un astfel de climat educaţional poate înlătura inhibiţiile, teama de a nu greşi, teama de a pune întrebări, teama de a fi diferit faţă de ceilalţi, de a rămâne în minoritate. La fel de dăunătoare afirmării aptitudinilor creatoare sunt şi graba de a accepta prima idee, descurajarea rapidă, sau situată la polul opus, tendinţa exagerată de competitivitate. Trebuie scos din uz criticismul exagerat, ori impunerea unor diferenţe de gen în stabilirea sarcinilor fiecărui copil. Prin aceste măsuri nu urmărim decât mărirea încrederii în sine a copiilor, chiar prin promovarea unei uşoare supraevaluări a acestora, într-o primă fază, ca mai apoi să le facilităm conştientizarea atât a calităţilor, cât şi a lipsurilor, defectelor, în ideea îmbunătăţirii ori corectării stării iniţiale. Blocajele creativităţii pot fi înlăturate dacă se creează condiţii favorabile manifestării atitudinilor creative ale copiilor. Depăşirea acestora se face prin atitudinea pozitivă a cadrului didactic faţă de pornirile creative, îndrăzneţe, neobişnuite chiar ale preşcolarilor, manifestând flexibilitatea în propria gândire, originalitate, ninconformism, stimulând gândirea productivă şi libertatea de exprimare. La vârsta preşcolarităţii, poate mai mult ca oricând, copilul trebuie apreciat, încurajat să adreseze cât mai multe întrebări. Trebuie să avem în vedere cultivarea independenţei cognitive, a spontaneitîţii şi a autonomiei în învăţare şi acţiune, percum şi stimularea spiritului critic constructiv, a capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor.

Eliminarea blocajelor creativităţii stă la baza tuturor metodelor interactive de grup. Prin utilizarea acestora în organizarea demersului didactic, educatoarea conferă activităţilor un caracter spontan, stimulativ, în care efortul copiilor este realmente unul intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere.

Metoda prezentată în lucrarea de faţă, Brainstorming-ul, stimulează creativitatea de grup, dar şi cea individuală, tocmai prin faptul că permite emiterea a cât mai multe idei noi şi originale, şi înlătură efectele negative ale evaluării imediate, stricte, de unde şi numele de „furtună în creier” sau „evaluare amânată”. De asemenea, permite reacţii în lanţ, fiind posibil ca o idee să poată fi considerată nouă, prin asocierile, combinaţiile ori modificările aduse soluţii anterioare aparţinând altui partener al grupului de lucru. Brainstormingul are efecte psihologice remarcabile asupra preşcolarilor, prin faptul că sporeşte încrederea în forţele proprii, reduce frustraţia căci toţi partenerii de grup au posibilitatea să-şi prezinte ideile, fără a fi blocaţi ceilalţi, contribuind totodată la creşterea spiritului de iniţiativă. Brainstormingul stimulează participarea active, astfel încât un bun câştigat (atitudine, capacităţi, strategii, aptitudini, cunoştinţe, etc.) prin efort propriu susţinut devine fundament pentru achiziţiile următoare. Prin regulile impuse, amânarea evaluării şi restricţionarea oricăror afirmaţii critice, metoda în sine favorizează dezvoltarea unui climat pozitiv de lucru, oferind posibilitatea manifestării libere şi spontane. Nu trebuie omise nici beneficiile metodei privind dezvoltarea abilităţilor pentru munca în grup, comunicarea interpersonală, cooperarea, colaborarea cu ceilalţi membri.

Utilizarea metodelor ineractive de grup în cadrul activităţilor de învăţare din grădiniţă se înscrie în demersurile întreprinse în ultimii ani, în domeniul creşterii calităţii educaţiei şi a eficientizării actului didactic, care au vizat ameliorarea metodelor şi strategiilor de predare-învăţare în vederea dezvoltării gândirii critice şi creative la educabili, de la toate nivelurile învăţământului românesc, dobândirea capacităţii de a reacţiona pozitiv la schimbări de orice natură. Astfel, prin aceste demersuri politicile educaţionale reuşesc să răspundă cerinţelor societăţii contemporane, căci, în final, „creativitatea nu este o jucărie frumoasă, ci un factor de supravieţuire” (Brian Clegg).

Bibliografie:Breben, Silvia, Gongea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, Metode interactive de grup. Ghid metodic, Editura Arves.Constantinescu-Stoleru, Paula, Creativitatea şi stimularea potenţialului creativ la preşcolari, în Revista Învăţământului Preşcolar, Nr. 3-4, Bucureşti, 1996.Mircescu, Mihai, Procesul de învăţământ şi formarea capacităţii creatoare, tet.pub.ro/mat/an3/pedagogie/curs3.docPopescu, Gabriela, Psihologia creativităţii, Ediţia a 3-a, Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007.Roco Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001.Sternberg, Robert J., The Nature of Creativity, 2006, http://people.uncw.edu/.../Sternberg_Nature-of-creativity.pdfBrainstorming. Dictionary of Creativity: Terms, Concepts, Theories & Findings in Creativity Research / Compiled and edited by Eugene Gorny. Netslova.ru, 2007.http://creativity.netslova.ru/Brainstorming.htmlIrving A. Taylor, (1959) "The nature of creative process." (In P. Smith, ed., Creativity: An examination of the creative process (A report on the 3rd communications conference of the Art Directors Club of New York. NY, New York: Hasting House), p. 54-61.

STIMULAREA CREATIVITĂŢII PREŞCOLARILOR PRIN METODE INTERACTIVE DE GRUP

- Rezumat -

Educatoare Ţopan Petronela – AlinaGrădiniţa PJ „Zori de Zi” Hunedoara – Structura PP „Prichindelul”

Problematica creativităţii face obiectul a numeroase cărţi şi studii de specialitate, datorită importanţei covârşitoare a acestei dimensiuni pentru lumea şi şcoala contemporană.

Politicile educaţionale se ancorează în semnificaţiile care derivă din sintagma “omul viitorului”, considerat “un individ constructor de probleme şi de sisteme ideative necesare rezolvării lor” (Bocu, Costea, 2011), astfel încât şcoala îşi asumă misiunea de a forma indivizi care să participe activ la schimbările din realitatea prezentă şi viitoare, prin iniţiativă şi creaţie, indice esenţial al eficienţei acesteia.

Specifică vârstei preşcolare este creativitatea expresivă, caracterizată prin spontaneitatea şi libertatea manifestărilor creatoare.

Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară este un demers socio-educaţional complex a cărui reuşită impune: o strânsă legătură între activizarea, cultivarea şi dezvoltarea potenţialului creativ al copilului; cunoaşterea temeinică a didacticii specialităţii, psihologiei creativităţii şi a altor discipline conexe pedagogiei ori psihologiei; selectarea atentă a strategiilor didactice, etc.

Metodele interactive de grup sunt metode care stimulează participarea activă, fizică şi psihică, individuală, pe microgrupuri şi/sau colectivă, a preşcolarilor în actul învăţării. În formarea copilului, acestea joacă rolul unor preţioase instrumente de cunoaştere a realităţii, de acţiune reală, de integrare în grup şi societate, de muncă intelectuală sau productivă.

Stimularea creativităţii copiilor din grădiniţe este facilitată de utilizarea metodelor interactive de grup, care se mulează pe specificul învăţământului preşcolar (metode de predare – învăţare, metode de fixare, consolidare şi evaluare, metode de cercetare în grup, metode de rezolvare de probleme şi metode de creativitate).

Metodele de creativitate au dobândit această destinaţie specială – de stimulare şi dezvoltare, prin exersare, a creativităţii – prin însăşi obiectivele, pe care cadrul didactic şi le poate propune când apelează la utilizarea lor, dar şi prin etapele care le impun spre a fi parcurse (Brainstormingul, Tehnica 6/3/5 (Brainwriting), Metoda Philips 6/6, Tehnica viselor). Acestea sunt destinate exclusiv produsului creator şi fac parte din categoria metodelor imaginative (intuitive, psihologice).

Brainstormingul sau “Asaltul de idei” sau „furtună în creier” (A.F. Osborn, 1938) este cea mai folosită metodă de stimulare a creativităţii în grup. Specificul ei rezidă în delimitarea clară dintre etapa de elaborare a ideilor şi cea de evaluare a lor. Şedinţele de brainstorming se bazează pe două principii: „amânarea judecăţi” şi „cantitatea creşte calitatea”.

Specifice brainstormingului, în varianta neadaptată învăţământului preşcolar, sunt cele două etape: etapa luminii verzi (proprie producţiei propriu-zise de idei) şi etapa luminii roşii (verificarea listei ideilor, clasificarea şi studierea lor de către experţi, reţinându-se cele viabile, de către experţi).

În practica educaţională la nivel preşcolar este folosită o variantă îmbunătăţită a brainstormingului (M. D. Dunnette, 1963), deoarece aceasta facilitează stimularea creativităţii atât la nivelul individului, cât şi al grupului.

Cadrul didactic rămâne pe poziţia de organizator al etapelor iniţiale ale metodei. În rest, educatoarea îşi va asuma rolul de observator, mediator, secretar al grupului. De asemenea, ea urmăreşte să fie parcurse etapele metodei şi să se respecte condiţiile specifice acesteia

Utilizarea metodelor interactive de grup se înscrie în demersurile întreprinse în direcţia creşterii calităţii educaţiei şi a eficientizării actului didactic.