1

Corpuri

româneşti .

răzvan ţupa

2

3

corpuri româneşti

răzvan ţupa

2005

4

5

răzvan ţupa s-a născut la

Brăila în 1975.

În măsura în care nu putem să

inventăm un nou înţeles al

literaturii şi al actului specific nu ne

rămâne decât să-l descoperim dacă

nu cumva el,înţelesul nu ne-a

descoperit deja.

Literatura este percepută mai

ales ca o artă a interiorităţii vorbitoare.

Publicitatea a împrumutat mijloacele de

seducţie şi persuasiune ale literaturii dar

le foloseşte în scopuri pur comerciale,

demersul estetic fiind solicitat numai

pentru convingerea consumatorului.

Demersul propus în „corpuri româneşti”

vizează conştientizarea publicului cu

privire la posibilităţile care se deschid

comunicării interpersonale în condiţiile

în care sunt depăşite limitele impuse

între literatura cultă şi literatura de

consum.

Un discurs poetic trebuie să

valorifice spaţiul de comunicare părăsit

de poeticile tradiţionale. În spaţiul

public, discursul publicitar a ocupat o

6

zonă esenţială pentru comunicarea

socială. Faţadele clădirilor, momentele

dintre emisiunile tv sau spaţii care sânt

încadrate de ştiri în periodice de

informaţie, au devenit purtători ai unui

mesaj comercial.

Considerăm corpul românesc o

dimensiune primară a actului poetic,

momentul formării unui discurs poetic de

la nivelul comunicării cotidiene.

7

1. Numai ceea ce depăşeşte

aşteptările atent construite în

prealabil reuşeşte să dizolve tot

restul instaurând raportul pe

care îl numim frumuseţe

1.1 Însăşi neîncrederea cu care este

investit orice fapt (când spun

fapt, spun fapt relatat, deci

relatarea) funcţionează ca un

dispoyitiv de amortizare a

valorizării ipocrite pe care o

solicită în primă instanţă orice

element realizat ca suspect de

frumuseţe

1.2 Neîncrederea are ca limită ultimă

autoreferinţa şi amortizarea

acestui gest la rândul său

1.3 Cunoaştem prin sisteme de

simboluri

1.4 Simţim prin sisteme de senzaţii

8

1.5 Reţinem prin corelări ale acestor

sisteme

1.6 Frumosul pentru Platon era: „o

lucrare statornică şi bine

aarmonizată”. Persistenţa

fericită

1.7 Tradiţia este ineficace în utilizarea

insistentă a suprafeţelor ca

justificare. Sincopa funcţională

a acestei deprinderi este

cunoscută sub numele de

ipocrizie.

2. Legendele sunt forme

2.1 Capacitatea de seducţie a unei

legende este direct

proporţională cu eficacitatea

figurilor de stil din naraţiunea

care îi corespunde respectivei

legende

2.2 Eficacitatea dramei mitice este

rezultatul unei situaţii de

echilibru cinetic rezultat la

nivelul elementelor folosite, în

urma combinării acestor

9

elemente sub o anumită

presiune narativă.

2.3 Scandalul Watergate este

fantasma mitică a modernităţii.

Referinţă politică, filosofică,

erotică; un om care află

adevărul minţind

2.4 Tom şi Jerry sunt Marx şi Engels

ai părinţilor noştri. Pentru mine

şi unii şi alţii sunt fraţii Marx

2.5 Am lăsat baltă „tirania inovaţiei”

(treaba ei) şi ne-am jucat în

hainele rămase în pod de la

străbunici. Seara târziu ne

dezbrăcăm şi facem duş,

scoatem prezervativele noi şi în

asta credeam

2.6 „Mulţi oameni apreciază

exprimarea unei emoţii sincere

în versuri, există şi un număr

mai mic de persoane care sunt

în stare să aprecieze

perfecţiunea tehnică. Dar foarte

puţini realizează când este vorba

despre exprimarea unei emoţii

10

semnificative, a unei emoţii care

trăieşte în poem nu în istoria

personală a poetului” T.S.Eliot

– în poem şi în istoria personală

a poetului (n.n.)

2.7 Corpurile, aşa cum sunt ele văzute

în fizică, există ca rezultat (şi ca

origine) a forţelor care le

manifestă şi pe care ele le

manifestă.

3. Orice operă –artistică-literară-

existenţială- este cunoscută

printr-un limbaj-o formă

ipocrită- acesta este corpul românesc

3.1 Tocmai aberaţia funcţională de a reda

altceva decât simpla prezenţă

prilejuieşte comunicarea

operei pentru această formă-

conţinut care este corpul

românesc

3.2 Comunicarea funcţionează în forma

aberantă a principiului

identităţii „A este A” şi nu „A

este egal cu A”. Chiar dacă

11

este imposibil să existe doi A,

corpul românesc este

elementul prin care se acceptă

această virtualitate. S-ar numi

falsă empatie

3.3 Falsă Roma, Micul Paris, Identitate

aberantă sunt punctele de

bază pe care a fost constituită

comunicarea poetică.

Simbolurile oferă un

supliment de ipocrizie

comprehensivă. Ca orice

stupefiant, [simbolul], în caz

de exces duce la intoxicarea

lentă a organismului

3.4 Organismul este artificial dacă ne

gândim la evoluţia speciilor şi

natural când ne limităm la

prezent. Acesta este un corp

românesc. Ce este autentic?

Semnătura, povestea, istoria,

sinceritatea, adevărul- vroiam

doar să vă fac să rîdeţi. Între

fals şi autentic diferenţa este

doar de consistenţă

(aderenţă)- nu pot să ocupe

acelaşi loc două corpuri în

12

acelaşi timp. Unul dintre ele

este fals- ori sunt un singur

corp

3.5 O operă este în acelaşi timp un obiect

cu care se interacţionează şi

un subiect care

interacţionează. Acest „în

acelaşi timp” este corpul

românesc-ipocrit şi sincer

totodată. În acelaşi fel este

consumatorul

3.6 „Conştiinţa umană tinde mereu către

un limbaj şi chiar către un

stil. A căpăta conştiinţă

înseamnă a căpăta formă.”

Henry Focillon

3.7 Citesc la masă, în pat, pe stradă văd

tot ce am citit, aud tot ce am

citit fut ce am citit şi atunci

când tac înseamnă că sunt

prezent. Dacă înseamnă,

atunci deja nu mai sunt acolo

şi lumea poate să se sfărâme

sau să capete consistenţa

luminii după cum articulez

cuvintele

13

I

toate obiectele în care

înghesuim intenţa noastră

de apropiere

14

15

interlocutorul de iarbă

e ce să taci ca o uşă mîlc să aştepţi

bucăţile magistrale de ploaie

să ceară atingerea soarelui din tot

ce-au să facă leoarcă şi cu toate astea

să dai impresia că eşti sigur că ştii

din fir a păr toate apropierile posibile

că eşti gata şi liniştea ta nu ascunde

nimic

tragi aer în piept şi dacă articulezi

nu un cuvînt un fel de geamăt un scrîncet

care să înlocuiască ploaia sau şi mai bine

să nu mai înlocuiască nimic să ceară

atingerea soarelui şi tu vii şi spui da

d

16

_______________

oată faza e să n-o rupi la fugă

nici n-ai unde să te duci unde să scapi

nu eşti decît tu cu tichetele tale de

călătorie

cu salbele tale de loz în plic irizate

pe sîrmă zornăie una în alta bucăţile de

hîrtie

împăturite

strigi cu gurile metalice ale capselor

minuscule vino răzuieşte

tu ştii că seara semeni cu visele mobilei

îţi cumperi un ficus şi te trezeşti într-o

întindere

de jur împrejurul camerei în care dormi

cotrobăi după foşnete adieri şi

te alegi cu tablete vechi de cavit cu

vorbe de om care povesteşte un film

şi apasă degetele pe masă

t

17

straturi de lac straturi care închipuie

amprente

cercuri nesigure cine să inventeze

siguranţa

cu flăcări de carbid deasupra oricărei

bălţi

fără să mai întîrzii între fandările veline

ale tăcerii

între picăturile suspendate în aer

gata să atingă suprafaţa netedă a apei şi

taci desenezi linişte cu sunetele cămăşii

de bumbac

aproape în mijlocul unei influorescenţe

cinetice

18

_______________

avanul de placaj lucios mă însoţeşte

de la un capăt la altul

al autobuzului ocolesc un chepeng

mat şi acolo

eşti tu

stă privirea ta cuprinsă de barele de

siguranţă

în unghiuri

eu pot să zic aproape material

dar asta n-ar schimba nimic

nici jocurile distanţei

nici caleidoscopul de reţineri pe care-l

păstrăm ca pe o oră exactă şi translucidă

ce spune omul ăsta? tu nu vrei decît nişte

siluete amabile

nişte dimineţi în care să nu mai vorbeşti

să te îmbraci încet

autobuz după autobuz

nici nu-ţi cer să-mi explici

parcă baţi din palme deasupra corpului

meu

de la un capăt la altul ne înţelegem mai

mult prin gesturi

într-un foşnet de crom vecin cu liniştea

t

19

______________

pui culori, porţi sunete respiri

obiecte

adoraţia noastră nu mai acceptă

decît fiinţe imprevizibile

o mandibulă vegetală o vergea de cristal

lichid

în capetele atingerii mele

fosforescente

ţi le regăseşte respiraţia

le rosteşte intermitent

roca fumigenă a neclarităţii

dimineaţa

şi încă mai mult de 1.000 de-obiecte

artizanale

care pot să înlocuiască distanţa

s

20

_______________

igur, te-aş convinge pînă la urmă

că într-o parte nu este decît aer şi o

variată densitate a unui material

lemnos

ar putea chiar să-ţi placă

asemănarea teribilă a tulpinilor

contorsionate cu harta oraşului

aşa cum îţi închipui că o desenează paşii

tăi odată ce ai ieşit din casă

mergi încet

asta nu are importanţă

eşti acolo şi

punctul de sprijin pentru tine atunci ţi se

pare că ar fi aerul

toată exultarea de care dau dovadă pereţii

gata să primească glastrele halucinante

ale gesturilor

unde te duci unde rămîi unde îţi închipui

că poţi să ajungi

chiar nu poţi să te confunzi cu plăcile

pestriţe de faianţă

sunetele înghit tot şi din cauza asta se

resimt

s

21

lent

e întâlnim pe stradă fiecare cu

tristeţile lui

aduse de-acasă pe gură porţi

bara de coduri a bucuriei tale

tot ce ne spunem ne dă de lucru

fiecare din noi găsim miliarde de feluri

în care am putea să fim fericiţi, nu-i aşa?

unii vrem liniştea alţii ne mulţumim cu

puterea

atletică de a tăcea

nu pentru mult timp şi

mai ales

cine este acest aer în stare să ne

înlocuiască

nu pentru mult timp şi

mai ales

avem lumi în care suntem plini de

obiecte

şi soarele ajunge fix deasupra creştetelor

noastre

gestul cît o ploaie netedă

caldă atins de firele respiraţiei tale

aşteaptă foarte puţin

n

22

unde este diferenţa dintre lucrurile reale

şi tot ce se întâmplă în mintea ta

poate între umerii care se lovesc pe

stradă şi abia mai suportă

promisiunile oarbe-ale spaimei şi le

neagă

cu fiecare mişcare şi

mai departe

cât poţi

alegem să vedem sau /şi mai bine/

bănuim

respiraţia este o hotărîre absolut

personală

care din cînd în cînd potriveşte liniştea

cu un clic

o lume după sufletul tău care sunt

mişcările tale

după sufletul meu care este gestul meu

continuu

după chiar sufletele fiecărui gest o lume

ai vrea să vezi colţul străzii dis de

dimineaţă

când încă mai poţi să nu te grăbeşti

cărucioarele de pâine sunt împinse lejer

spre magazinele mici

23

ne conduce legătura pe care o avem între

noi

legătura pe care anunţurile publicitare o

numesc viaţă

cu ochii tăi vezi chiar puţin orbit de

claritate

ne înţelegem cu respiraţia şi tonalităţile

ei

pot să conţină orice

24

mă hotărăsc cu tot corpul

orţa luminii te face să crezi

că maşinile dintr-un moment în altul

ating crengile cele mai înalte de pe

marginea şoselei

poţi să aştepţi o ocazie mai bună

dar nu rezolvi mare lucru praful se ridică

de-a lungul

şoselei ca o fantasmă a apropierii

liniştea era exactă

soarele se mişca încet fiecare secundă

se prindea de pielea mea construia un

tobogan

sau o bandă rulantă pînă la gust

dumicaţi de argilă îmi ieşeau de sub

limbă îmi venea

să întreb „coborâţi la prima?” eram încă

pe marginea şoselei eram mulţi rău

şi fiecare aveam imaginea lui despre ceea

ce se întâmplă.

unii plîng dar nu le vezi nici măcar ochii

umezi

alţii aşteaptă să vadă ce se întâmplă alţii

urlă cu toţi porii pradă momentului

f

25

tu trînteşti portiera sau ce-ţi este la

îndemînă

ghetele mele scrâşnesc pe asfalt şi ziua

inevitabil continuă

26

lent

ai să nu ne spunem lucruri urâte

într-o seară aş fi preferat să ajung

mai repede acasă

îmi ascultam respiraţia în timp ce

mergeam pe stradă

ceva mai puternic era gustul care-mi

rămânea lipit de dinţi

încă dornic să se întoarcă la pielea

întoarsă proaspătă

pe care o sorbeam ceaşcă după ceaşcă

pantofii se strîngeau pe tălpile mele de

plăcere

aproape mă durea şi respiraţia repeta

mereu acelaşi lucru

prelucram aerul ar fi putut să mi se facă

frică

toate casele erau tot mai departe ar fi

prins bine

măcar o pată pe cămaşă din cafeaua aia

care ne-a ţinut faţă în faţă

este foarte tîrziu şi hainele încep să

strălucească din ce în ce mai tare

aerul îmi filtrează por după por

un plămân şi-apoi imediat celălalt

h

27

după asta poate să urmeze orice şi într-o

clipă

luminile de pe stradă se sting şi se aprind

la loc

28

lent

oate că îmi lipsesc banii poate

urmele unei afecţiuni arhaice încă

îmi mai dau frisoane

între două mişcări în mijloacele de

transport

cînd aşteptarea îţi presează tîmplele

şi ca o durere de stomac descoperi că şi

singur suporţi la fel

scuturările nesiguranţei

găseşti ca o senzaţie oarecare între zeci

de stări obişnuite

dorinţele simple-ale atingerii

şi tăcerea

o să stai puţin aici

cu mintea complet relaxată

orice neînţelegere e numai o invenţie

cît se poate de inutilă -da’ la fel este şI

înţelegerea

după amiaza asta în care tac şi

aerul se prinde încet încet de piela mea

ar putea să fie este destul

p

29

lent

e ce nu mi-ai spune de posteritate

de atenţia care răscumpără tot

chiar şi o viaţă în care vinzi bucată

cu bucată tot ce eşti

magazinele lucioase nu ştiu de posteritate

şI noi

Misticii luminii nu suntem decît nişte

magazine lucioase

Cu umbrele parfumate tolănite în şina

uşilor glisante

tălpile noastre-articulează clar pe o şosea

ca o limbă

pentru care nu există nici afară nici

înăuntru:

nimeni n-a murit niciodată doar

că poţI să ai chef să nu te mai vezi pe

cînd morţii

sunt nişte inşI care îşi închipuie că alţii

cu totul alţii decît ei trăiesc

în rest vîntul îşi face treaba cu mâinile

noastre

d

30

îţI doreşti unul după altul ultimul tip

de respiraţie şi reuşita liniştii în acţiune,

formele

obosite-ale relaxării să ajungă la capăt şI

acolo tu

gata să primeşti orice orice orice inclusiv

reuşita gesturilor tale

expuse ca o încheietură pe care nu se

vede nici un tatuaj

31

durerea e o limbă străină

n corp românesc ştie să nu

aleagă i se pare

că atunci n-ar putea să-şi mai

scuze durerile comode

pentru asta stai aici întîrzie cu tot corpul

tău

poţi să fii un breloc sau un abţibild

şi într-o zi toată muzica respiraţiei o să

dispară

de la sine

sau invers

cu mîinile pregătite să primească liniştea

ca pe un sandviş am stat în autogară

pînă mi-a venit să plîng

aerul avea gustul frunzelor proaspete

pregătisem tot; oamenii erau la locul lor

nu aveam decît să privesc hoardele ultra-

rapide ale serii

se gîndeau ce bucată din mine să

consume mai întîi

nici nu credeau cînd m-am ridicat cu paşi

liniştiţI

u

32

să-mi văd de treabă

în limba mea maternă ca pe un

skateboard

33

lent

u îţi vine să crezi la început

că un om îşi schimbă o faţă cu

alta

la fiecare două minute

şi nu vezi decît ce ai adus de acasă

respiraţia ta ocupă treptat fiecare trup

apoi ocupă tot ce îţi stabileşte poziţia în

faţa

cănii galbene de cafea

doar cîteva momente gîndurile noastre

erau suspendate pe melodia fragilă a

respiraţiei

asta-i tot

n

34

transmitem în direct

nii pe care i-am pierdut cu ochii

aţintiţi la reacţiile unei umbre

se lipesc de colţurile blocurilor,

se şterg la gură cu podeaua cauciucată

de prin tramvaie

Le spun ani pentru că aşa au spus la

televizor,

vechi bilete de autobuz rătăcite prin

buzunare şerveţele mototolite

am ajuns să prefer mişcările care despică

şi

mişcările lente ale cutiei toracice lasă

lumea să se întâmple

în secţiunea aceasta deschisă în corpul

străzii

pe nouă octombrie se volatilizează

fiecare moment

fire lungi

dintr-un tricou pe care mi l-ai lipit de

faţă se prind în liniile de înaltă tensiune

cine nu te lasă să trăieşti

nu se poate decât să trăieşti

a

35

toate clişeele care mi se înghesuie în

gură ca un bol de pâine crescând

pentru că le-ai chemat cu fiecare gest

se trezesc în gurile prezentatorilor de

ştiri

între paginile chitanţierelor pe care le

completezi

şI în sunetele obosite din poveştile pentru

copii (pentru că aşa au fost scrise)

pentru a asigura înţelegerea bifaţI una

din variantele de mai jos

dar sunt lucruri pentru care n-ai nevoie

de ambalajele înţelegerii

sigur, totul se negociază şi în capătul

negocierii este tramvaiul

care nu mai pleacă nu mai rămîne

se desface ca o floare aş zice dacă mi-ar

plăcea florile

dar să nu ne mai gîndim rugina rezolvă

totul

se poate numai trăi restul este ceea ce

vezi la televizor

36

pînă şi cremvuştii ştiu asta pînă şi

oamenii de ştiinţă şi controlorii din

autobuz

şi reacţiile lor se ascund

în spatele unui tub catodic pe care îl

întorci cu faţa la geam

ca să nu mai fie niciodată vorba despre

asta şi aparatele

şi indicatorii şi pacea veşnică şi deep

throat talk show

îngheaţă uluite de fantasmele liniştii

37

obiectele respiră cu gura ta

igur ti-ai pus la punct un corp de

care îţi dai seama că nu ştii decât tu

în rest trebuie să aduci aminte

iarăşi şi iarăşi

de fiecare organ în care pulsează fabrica

de chibrituri

de pleoapele tale de peste semaforul de la

romană

dă glezna ta pe care coboară toată lumea

la metrou

poţI să nu mă crezi dar toate astea se

întîmplă aşa cu fiecare dintre noi

obiecte despre care nu vrei să ştii decât

că sunt obiecte

şi atât întind mâinile cuiva care s-a

îndepărtat puţin

aşa cum încercase să te asigure şI atunci

cînd cu gura deschisă

în tramvai trecea de pe limba lui pe limba

ta obiectele astea

fără legătură cum spui cu nimeni

poate doar eu văd toţi oamenii încolonaţi

în spatele unei brichete

cu mîinile strînse în gazul volatil, sub o

presiune convenţională

s

38

respiră respiră

aerul se lasă ca o înserare calmă printre

blocurile care suntem

39

lent

u te gîndi nici nu mă cunoşti

într-o zi nu mă mai cunoşti

deloc

îţi promit că n-o să mă mai cunoşti deloc

şi ăsta-i şi visul meu

între atîtea persoane pe care parcă le ştim

de undeva

îţI aleg cele mai potrivite adevăruri de

moment

cum fiecare încă mai suntem mai mult

decât simpla uitare

cât e nevoie să uit ca să-mi aduc aminte

un singur gest

pe care să nu-l facă nimeni altcineva nici

controlorul obosit

nici contoarul stresat din parcare nici

prezentatoarea ştirilor

nici hansel nici gretel nici fetiţa cu

chibrituri doar liniştea

doar braţele din aer care ne consolează şi

asta ne place

ajunge să ascult şi uriaşe mecanismele

agitaţiei se blochează

n

40

în ceva aşa de simplu ca aerul chiar aerul

şi

capul meu ar putea să pleznească dar asta

n-o să se întîmple

doar cîteva semafoare o iau razna şi toată

şoseaua devine

o sărbătoare atunci garantezi liniştea

atunci garantezi tot

41

***

ticlele goale de pe trotuar inca le

mai umpli cu ce vrei tu

iti faci un material cald

manipulabil din gesturile zilnice iti asezi

fruntea in maini ca intr-un set de cashti

in care trebuie sa bagi muzica trebuie sa

bagi muzica trebuie sa bagi muzica

cand ai fost ultima data infasurat in

zapada

cand te-ai ridicat dintre palele

transparente ale gandurilor

cand ai deschis ochii

ai pus lumea la loc pe strada si strada ai

potrivit-o

sub pasii zilei atenti ca niste lacrimi unde

ai pastrat toate visele tale

legate bine picatura dupa picatura cu fire

de par pe care ti le mai creşti inca pe

maini

de care nu ai nevoie dar care inca mai

esti tu

s

42

ţările de kitsch

rebuie să-ţi iubeşi nasturii şi făpturile

nesigure din care îţi sunt alcătuite

genele trebuie să îţi iubeşti ghetele şi

degetele de la picioare trebuie să îţi fie

in mijlocul inimii trebuie să mergi încet

prentru că mergi pe sângele tău

să ai mişcări largi

şi într-o zi o să-ţi desfaci unul dupa altul

fermoarele spaimei

visele năuce pe care ţi-ai ridicat

termocentralele plăcerii

& gandul că te mai poţi întoarce pentru

că te mai poţi întoarce

dar ce folos

între toate copiile copiilor între

monalisele crescute pe zâmbetul cravatei

de mătase

alegi între un covor zburător şi podeaua

lucioasă pe care dacă te aşezi

t

43

îţi marchezi liniştea cu un sunet uşor din

fundul gâtului

grădinile tale cu flori care imită foarte

bine plasticul pânza

gradinile tale cu puşculiţe plimbate de

copii în uniformă

dintr-un colţ în altul al casei de sub

bibliotecă sub fotoliul de la televizor

de sub preşul de la intrare sub aragaz

deschide butoanele si gazul o să

înlocuiască tot

ei nefericiri înguste ca nişte paturi pentru

copii

ca nişte minţi obosite de acelaşi &

acelaşi discurs

deschei un nasture şi cămaşa izbucneste

ca o flamă

în fiecare zi am făcut câte un pas înapoi

după ce am mers ore întregi înainte

şi în spatele meu ceşcuţele de porţelan în

care am păstrat gălbenuşul unor ouă

sparte

au fost o asigurare suficientă, dacă nu te

las în pace nu ai cum să plângi

44

de pe comoda bibelourile mici cu faţa

andreei marin au zâmbit încurajator

suntem cu tine, suntem alături de tine eşti

mâinile şi picioarele şi sexul nostru

bucuros

bine vroiam să fiu bucuros pentru asta

îmi aleg o grădină plină de tramvaie

între ele îmi intind chioşcurile

prietenoase liniştea mată dintre o gaică şi

cealaltă

din ce în ce mai goală & unde nu mai

trebuie ceva eşti tu

45

& o figurină bântuie prin sângele

nostru

inuciderea a fost mereu

subestimată

de-asta şi apare în cele mai ridicole

ipostaze

congestii şi echimoze în soarele mărunt

al primăverii

desfăşoară circuite integrate atingeri

fictive

eşti confuz între două limbaje mintea ta

se bucură

când fixează în aer siluta incertă care ne

urmăreşte

poate că sunt eu poate sunt izbucnirile

fade-ale amintirii

desfăcute din figurile noastre-agitate

s-a topit gheaţa din paharul cu ceai

s

46

deschidem larg ferestrele şi stăm

dezbrăcaţi

pe pervaz este prea târziu şi atunci e

momentul

o eclipsă de lună pentru vârcolacii de sub

pielea capului

apar câmpurile tensionate întâlnirile

definitive care răspândesc gustul

cu genunchii la gură marele povestitor

imberb

îşi pregăteşte zâmbetul să smulgă orice

aparenţă din oboseala noastră

are mîinile prinse în clapele

la care ne e conectată memoria şi spune

că e stăpânul unor şiruri de femei pe care

le poartă la glezne

să merg aşa mai departe, când rîd să rîd

cînd plâng să plâng

cu mintea traumatizată de plăcere flutură

documentele distrugerii semnate în alb

au găsit tristeţea şi au simţit-o sălcie

fără să plângă şi-a îmbrăcat tricoul

subţire

furia graţiei întinsă pe umeri o face să

pară mai înaltă

„ai urât vreodată pe cineva

47

încît să-ţi scufunzi mâinile în pîntecul lui

ca într-o chiuvetă?”

ne-a făcut planuri să închiriem camere să

le curăţăm şi să le închiriem mai departe

mai scump mai sigur...”uită-te la mine,

sau n-ai iubit niciodată pe cineva încît să-

ţi simţi mîinile curate pe pîntecul lui!

am găsit tristeţea am căutat să o

închiriez”

prin sângele ei în derivă

se strecoară continentele

cum le ştii de le şcoală de pe harta

jerpelită

se atrag apar pe piele ca o eczemă

fericită

fiecare deget strânge băştinaşii săi cu

dubluri dispuse să rişte

oraşele morţii – povesteşte el – au

blocuri de locuinţe

exact ca ale noastre muzici înregistrate

îşi

delimitează teritoriile groaznic de

înghesuite acolo străzile sunt pline de

îmbrăţişări

48

& acte sexuale din care nu lipsesc decât

oamenii

dispar şi ultimele aşchii grăunţele reci

se întind în lichidul pufos răcoarea se

lipeşte

de amiaza unui an nou străvechi

înainte se ieşea la arat pe vremea asta

nici înainte nici după

cu aparatele de înregistrat pornite

şi astea există în oraşele strivite pe soare

noi crescuţi unii în alţii ca degetele într-o

mână

mâna încordată pe lemnul neted pe tocul

geamului deschis-închis

nici înainte nici după

te ridici în picioare în oraşul plin de

oameni

dezbrăcaţi nici tu nu porţi haine privirea

ta se deplasează lent de la paharul de ceai

la măştile de carton presate pe calorifer

sinuciderea a fost mereu subestimată

au inventat panouri cu morţii fruntaşi

ori ei nu sunt decât obiecte pe care

numai tu cu o viaţă în fiecare suflare

49

le aşezi pentru luciul lor de vechi

pe podeaua fiecărei camere când termini

curăţenia

sinuciderea a fost mereu subestimată

& nu este mai puţin decât periuţa de dinţi

schimbată periodic

dimineaţa & seara dimineaţa & seara

îţi apropie zilnic aerul tău să fie al tău

& nici mai mult

50

ampretele de pe geamuri

ş alege să tac să opresc una după

alta pornirile aberaţiei bine puse

la punct

aproximaţia pe care ne bazăm

Ce vrei

Alege

forţa fiecărei atingeri o adiere cu

hiroşimele din mintea celor care au

inventat

marile bombe, nu ne-am gândit

Ce vrei

Alege

şoselele pe care ai de gând să lipeşti unul

după altul persoanele trecutului care nu

mai au decât forţa pe care

o dai tu

a

51

Alege

trecerile discrete pasajele unei fabuloase

desprinderi din firele zumzetului

in care ne trezim infăşuraţi dimineaţa

Ce vrei

Alege

urmele unor atingeri pe care urmează să

le ai să mă trezească acum foşnetele

unor geamuri lovite cu palma încet

52

profil

i s-ar fi spus că nu avem de unde să

mai scăpăm

mi-ar plăcea să-ţi povestesc despre omu’lu’ Gopo

care nu cred că a mişcat decât specialiştii

în desene animate,

ori

pe ei ştim că nu-i mişcă nimic. deci

suntem singuri

şi asta poate să fie spus pe 1000000000

de voci sau şi mai bine

mult mai bine poate să fie bătut cu

degetele în marginea capitonată a mesei

în fiecare

an mă trezesc cu omuleţul ăsta în cap, nu

al lui Gopo, celălalt,

cel cu spânzurătoarea, spânzurat uşor

uşor pentru fiecare literă pe care

nu o nimerea

avea măcar începutul şi sfârşitul

sărbătorile

ţ

53

profil

vem cel puţin feţele astea dorinţa

ascunsă după

cele mai banale cuvinte cine ştie

ce îţi doreşti

tu ştii

avem cel mai discret sistem de greşeli

totul pus

la punct dupa calcule făcute după ureche

tu ştii

avem cel mult o figură folosită iarăşi şi

iarăşi

o pasă magnetică care să schimbe jena în

plăcere

tu ştii

avem cel mai greu de perceput din

mesajele oboselii

întinse pe obrajii ascuţiţi ca nişte fire de

iarbă

tu ştii

a

54

avem celulele saturate de moarte şi

singura alegere

pe care nu o mai facem noi este calmul

amiezii dogoarea

55

profil

metropolă cu zgârie-nori din

uitare e reuşita unui ins de care

abia îmi mai aduc aminte îşi ţine

mâinile pe lângă corp

respiră

îţi deschizi nasturii unul după altul

foamea aerului se lipeşte de mine

crezi că o să îţi cer ceva şi credinţa asta

îţi este un dumnezeu suficient

deschide gura

între limbă şi dinţi în spaţiul parfumat cu

tine cele mai înguste fapte

încep să se contureze ai rădăcini ai

origini şi toate sunt la baza dinîilor

ridică bărbia

gesturile învineţite uşor pe urma unor

corzi vocale atinse de frig

încinse de respiraţie întinse peste tot în

jur

palmele relaxate

o

56

pe o faţă de masă aproape curată

năpădită de umbra pe care

sunetele articulate o întind o opresc între

contururi clare de unde începi să taci

57

o linişte care nu înlocuieşte nimic

ât să te strângi cât să alegi

retragerea în spatele unor chipuri

pe care le compui din ce găseşti

din firimituri pe care le simţi pe tot

corpul

întinse pe umeri perforând uşor pielea ca

un abur solid mărunţit

de gesturile calme cu care îţi faci elan

înaintea fiecărei vorbe

nişte gesturi minuscule o amplă

deschidere a pupilei în faţa oricui

c

58

cine spune bancuri

tinge dosul palmei şi zâmbeşte

reţinut în spatele râsului este tot

râsul sau aşa îmi doresc eu să

construieşti claritatea care nu mai trebuie

să scuze nimic

stă pe pat un pitic în care se refugiază

frumuseţea desface una după alta

conservele expirate cu zacuscă şi gem de

prune

o grădină în care

atingi marginea japoneză a unui moment

unic

face flotări genoflexiuni se rostogoleşte

pe sub pat

iar desface o conservă şi iarba se întoarce

la locul ei

tălpile ţi se topesc ani întregi şi piticul nu

oboseşte

până la urmă faci şi tu flotări

genoflexiuni te rostogoleşti şi

sub pat o mulţime de pitici îmbrăcaţi la

fel ca tine spun o poveste în care

a

59

încurajările vegetale se opintesc în

bordura prosopului pe care stau

imprimate

degetele de la picioare animalele

preistorice

pentru care

lumea putea să aibă orice dimensiune

strălucind ca un capac de conservă

60

prins

suficient să crezi & vorbele se

transformă în transpiraţie în

atingeri

în palmele lipite una de alta

facem gesturi mărunte ca pentru

echilibru şi aproape că plângem

ochii mă înţeapă îmi folosesc obrajii ca

pe

un teritoriu unde te poţi adăposti oricând

pe burtă simţi legăturile fine care te ţin

prins de cei care îţi sunt dragi

poţi să desfaci unul după altul firele

transparente

să-ţi laşi pieptul să se relaxeze şi asta faci

fiecare direcţie

din care porneşti ca să ajungi la tine se

schimbă în cu totul altă faţă decât a ta

în palmele lipite una de alta

fac loc pentru liniile trasate în aer de

fiecare cuvânt pe care îl spun

e

61

forfecuţele serii

acum ziua a fost

listele lungi de lucruri pe care trebuia să

le uiţi

intră deja între tăişurile blânde dinainte şi

după fiecare vorbă

acum ziua a fost

mi-am strâns oboselile sub liniştea unui

coridor

pe care te mai vezi cu câte un ins

cunoscut

acum ziua a fost

unghiile în care ai păstrat câte o bulă

măruntă

de calciu se rotunjesc de la sine din

momentul în care nu mai trebuie să spui

nimic

62

poc-net

ai avem şi asemenea stări-

fire

cum fiecare stăm cu cineva

în pat

aşa trebuia să fie la noi nimeni nu

dormea singur

decât de tristeţe

cum stăm cu cineva în pat ne închipuim

un

tânăr jerpelit cu o pocnitoare cu elastic în

mână

pune fosforul de la chibrit în doză

fixează cuiul pe marginea de metal

şi strânge în palmă elasticul

până pocneşte şi toţi sunt în picioare

numai pe tine te pufneşte râsul

nici nu este nevoie să crezi până aici

acum abia eşti nevoit să plăteşti cu

memoria

m

63

lent

u m-am gândit să plâng pentru

tine

nici măcar nu ţi-am cerut să te

gândeşti

cum se tăvălesc pe jos de râs de plâns

nici nu mai contează toţi cei care au

construit pacea eternă şi decentă cu

mâinile încleştate pe barele din autobuz

cu ochii aţintiţi pe fereastră cu dinţii

scrîşnind în aer:ruşine, ruşine, puţină

ruşine pentru tot ce îmi trăzneşte prin

cap.

Nu m-am gândit să ne lovim faţă în faţă

pumn în pumn, genunchi în genunchi

toate astea le las deoparte şi seara îşi

pune în funcţiune explozia mută în care

ne topim lent

n

64

lent

ă înconjor cu panglici late

de sunet

îmi pun

flori sonore ritmuri vegetale pe fiecare

gest

doar că nu sunt eu

mă caut în buzunare îmi fac noduri lejere

cu eşarfa

în jurul umărului cresc adieri afective

doar că nu sunt eu

s-ar spune că asta nu este o problemă

pentru

nimeni şi

chiar nu este nici pentru mine

doar că nu sunt eu

& fascinaţia lentă unde adormim seara

ar putea

să erodeze umbră cu umbră tot oraşul

doar că nu ar ajunge la noi

m

65

nevroza potabilă

oarele poate să-şi izbească la

nesfârşit

păianjenul transparent pe care ne-

am obişnuit

să-l luăm drept lumină

de marile hoteluri unde ne-am adăpostit

obscurităţile minuscule:

spaţiul de după ureche, între degete

încheietura piciorului &

mâncărimea cât un vîrf de ac de pe

genunchi

soarele izbeşte la nesfârşit

prima zăpadă se suprapune cu

aiurelile de primăvară

nevrozele noastre ar trebui

să devină nesigure

cine să suporte până şi asta

s

66

numai că nu mai ştim

r avea importanţă dacă aici

vorbeşte o

femeie sau un bărbat

şi dacă ar avea ce

ar avea imporanţă dacă vocea asta nu ar

fi a unui om

şi dacă ar avea ce

ar avea importanţă dacă aici nu ar vorbi

decât

un om

şi dacă ar avea ce

ar fi destul

ar fi sigur ar fi mai mult zgomot decât

linişte

ar fi mai mult praf decât aer mai multă

apă decât pământ mai multe clădiri decât

spaţii libere

&

noi am compensa tot ce nu poate să mai

existe

a

67

profil

ând m-ar seduce o stupizenie

eufonică:

aureola aurolacilor nu mai are pe

cine să convingă aş primi tot vântul în

cap

cine mai are nevoie de ură când când

uitarea rezolvă tot

să îmi las mâinile pe lângă corp

îţi împingi umerii în spate îţi tragi umerii

pe spate e corect

corectitudinea n-a omorât pe nimeni

lacrimile îţi miros a acetonă

toate zilele sunt la fel ieri transsexualii de

la eroilor plângeau aşezaţi pe trotuar

ciorapii lor îşi pierdeau firele unghiile se

desprindeau

c

68

ar fi pus mână de la mână ar fi umplut

arcul de triumf cu bidoane de diluant

am dormi acolo nu ne-ar interesa ciorapii

ca nişte oameni de afaceri poeţi marele

monument ar izbucni în flăcări îl

rezolvăm corectăm cu mâna noastră şi

poate adevărul carbonizează

69

profil

ă îmi fie cald cu tine în jurul

gâtului cu fibrele tale musculare

întreţesute pe coaste, cu pieliţa

subţire întinsă peste creer şi sângele

reluând acelaşi şi acelaşi traseu

să-mi fie cald în coloana vertebrală

aş transpira şi picături mari de

transpiraţie

ţi-ar face faţa o minunată pictură cu bule

lichide

ai alege să mă îmbrac şi să aştept

dar tu cum te simţi am început

nervii dinăuntrul dinţilor au început să-ţi

cedeze si îţi umplu gura ca un gust

complet necunoscut

s

70

în miezul privirii

intr-o sticlă de plastic am făcut

gulere

pentru aer

şi gulerele au rămas acolo şi s-au

multiplicat dacă ar sări să te ameninţe cu

mâinile făcute pâlnie cu urechile trase

uşor sub păr

se aude o palmă pornind de pe obrajii de

undeva de foarte aproape de tine

lovind pereţii şi amestecându-se iarăşi cu

pielea cu firele de păr

încă răsfirate în aer plonjează

dintr-o îmbrăţişare am o întâlnire bruscă

o mângâiere foarte violentă ca un gluler

pretenţios de prin

pozele cu tablouri vechi tot mai mult aer

între degete şi obraz o atingere bruscă

unde este conţinută distanţa dintre unul şi

celălalt

d

71

foamea nu are miros

ă arunci în aer foamea care se

prelinge în fiecare gest ai vrea să

dormi şi braţele s-ar lăsa grele să

atârne pe genunchi visezi în stomac

te fereşti de trăznet, de guri de canal

închise

de liliecii mici care se aud din când în

când la mansardă

dar cel mai rău este când picioruşele

luminiscente din jurul fiecărei spaime

sapă din visele tale

ai înghiţi orice ca să acoperi depărtarea

pe care o digeri & pielea continuă să nu

se facă transparentă

aşa te recunosc

s

72

73

2

sexul rompres

74

75

n drumul taberei cauţi frigul

şi găseşti numai vorbele astea

care toată vara au tremurat ca varga

la trecerea unor maşini

dacă nu eşti atent ajungi să vezi

în fiecare gest o petrecere uriaşă

abia adusă la realitate de

femeia aia bătrînă cu pungile ei de un leu

cu anunţul ei resemnat că la noapte

o să plouă că o să orbeşti, şi alte

lucruri de umplutură şi mai ales

dincolo de orice din foşnete foarte slabe

acum

noaptea sunteţi doar voi în autobuz

singuri

îţi promite numai pentru tine o

dimineaţă plină de apologia discretă a

păsărilor

acum încă nu ai ajuns

autobuzele te leagănă încet în mirosuri

aproximative

tu pregătit cu şireturi late cu ghete

lustruite cu

ultimul tip de catarame semnalizezi

tăcerea

Î

76

înainte să cobori

la ora asta tîrziu te şi vezi cum

mai devreme între liniile de forţă ale

amiezii

soarele poate să pocnească pietrele să-ţi

spună pe nume

ţi se făcea sete până la prăbuşire

până la hidratarea completă cu mişcare

măcar tu să recunoşti ceylonul tău

personal

doldora de mirodenii ale atingerii

şi vă spun tot pentru că în noaptea aia

lumea s-a răzgîndit

X

vînzătoare dezinvolte închideau

alimentara, mai recunoşti

frizeria de la scara doi la ora asta, deja,

închisă

trebuie să luaţi liftul sau tu ajungi mai

tîrziu

tipa a urcat în cabină oglinda-i întoarce

declaraţii provizorii cu ojă albastră cu

rimel cu permanent marker ai ajuns în

momentul acela de suspans derizoriu

când cabina ascensorului se leagănă se

77

opreşte la etajul şase o să urc şi eu

imediat ăia de pe palier se bucură cum

spuneam te cunosc ce să facă bei ceva?

Cînd ajungi SUS ia-ţi o bere asta care

mai e o să se termine mergem mai tîrziu

să mai luăm două lăzi folosim o lumină

care sare prin toate camerele scoate

dintr-o dată chiote răcnete (cum se face)

din noi şi fiecare apărem într-un fel nou

şi surprinzător ne punem într-o muzică

stroboscopică într-o orgă de clipuri

numai contacte în băuturi colorate cînd

ne-am întors cu berea, în toată zarva asta

lumea se liniştise dacă nu i-ai fi auzit ai

fi zis că se odihnesc nemişcaţi aşa cum

îţi place ţie

dintre toţi hainele colorate fac un semn

roşu

spre fotoliu cineva stă destul de drept

între mînerele capitonate din plin

X

abia dacă te uiţi la mine preferi o băutură

incoloră

şi în stînga ai o coloană de fum o ţigare

se fumează singură

78

căldura netedă de piele umană se lasă

încet din tavan

peste un război de parfumuri şi

transpiraţii conştiincioase

am mai văzut, foloseşti căldura aia, uite

cum mă ridic din fotoliu şi asta ai mai

văzut ştii un bazin unde să intrăm

noaptea sau facem baie în dîmboviţa

ajungi foarte repede la apă cânţi cu

picioarele tălpile pleznesc pe ciment pe

cheiul îngust de la eroilor peste tot numai

titluri glorioase şi frigul gălăgios ne stă

pe tălpi ne împinge să plonjăm în linişte

unul după altul şi zgomotul este egal ca

pentru totdeauna înotam în rîsul din

noaptea aia, într-o atingere lichidă pe

care o folosim în locul nostru

Mai mereu am preferat să tac

să îmi văd de treaba desfătării mele

liniştea din păr nu ne-a dezamăgit

niciodată

până la urmă

disciplina noastră e plăcerea

şi asta spun palmele răsfirate pe geamuri

gata să sfâşie portiera ca pe o pungă de

ceaţă

79

în care ne-am strîns laolaltă

am vrut să fiu sigur şi am întrebat pe

stradă

lucruri care m-au făcut de rîs

pe urmă am tăcut ţi am avut o scuză

îţi trebuie un certificat lichid un alibi

matinal

pentru plăcerile tale

cât de departe pot să cadă obosite

hainele noastre

din fiecare gaică se scurge un geamăt

minuscul

aerul nu pierde nici o frântură păstrează

tot

în felul lui ca şi mine ca şi tine

poate îţi place noaptea strînsă

între cojile groase ale unui pepene verde

sau livezi întregi de fructe să-ţi spună

că se poate

pînă la rădăcina părului

tipele îşi lasă hainele lîngă un grilaj şi se

amestecă în discursul nostru continuu

80

întunecos umed nici când ne-am întors

acasă nu am pierdut umezeala şi asta

a fost mai târziu

(…………………………..)1

la petrecere spuneau că s-au bătut pe

stradă

unii vroiau să arunce cu pungi de apă

jegoasă în noi

în sfîrşit s-au liniştit s-au ascuns după un

camion plin cu pepeni

în spatele pieţii ne-am amestecat cu

zilierii

pe care-i încărcau în remorci la cules de

caise

în ultimul moment am sărit pe trotuar

lîngă o cerşetoare oarbă

1 1 Lipseste deocamdata fragmentul in

care toata lumea de la petrecere pleaca sa

faca baie in Dambovita, un fragment de

liniste lichida. Apoi incepe ploaia si se

impart in doua grupuri. Unii se intorc in

taxiuri la petrecere, altii se intorc pe jos.

Cind cei din urma ajung si ei la

petrecere, incep sa povesteasca ce li s+a

intamplat

81

au adus-o cu ei să vezi asta a intrat cu un

batic umed mototolit între degete

venea cu ea şi un copil de vreo zece ani

nici n-ai fi zis că poate să vorbească doar

când ăsta mic primea câte o bancnotă

oarba începea să răcnească

mai tare decât toate boxele noastre

ceva o propoziţie care se termina cu

„să vă vadă” şi la fiecare a treia

a patra bancnotă cu „şi pe voi”

copilul te încurcasei în cablurile

casetofonului te lăsai pe jos

îmblederit în sârme

ciocneai gatul unei sticle verzui cu mufe

şi ştechere albe sărite prin cameră

nu oboseam am fost şi un abur verde

care ne creştea pe feţe

am fi putut să rîdem, încet, galop

ne uităm unii la alţii tu îi iei în bucătărie

le dai ceva de mâncare

pînă se opreşte ploaia

X

82

între cântecul ei strigat şi

tălpile goale foşnind pe asfalt

între răcnetul fad al autobuzului şi

încetineala fastuoasă a ploii

între prezent şi prezent se lasă

nu atît tăcerea cât foşnetul subiectiv

e dimineaţă

al ştirilor de uz intim

83

o atingere completă

e străzi pestriţe am învăţat mereu o

anumită frică de înţelegere

între corpurile transpirate aproape

tăcute

pline doar de veselia unor cămăşi

deschise la gât

de ce să nu spui că uit tot că mă trezesc

vorbesc

despre vreme când mie mi se pare că

înjur sau că rog frumos

să se oprească zgomotul să ascultăm

numai

sunetul fragil al percuţiei salivare şi

vocea diluată

forma nesigură pe care o pui în fiecare

colţ al camerei

aici pe stradă SIGUR vorbesc despre o

cameră a minţii

plină de mere şi canapele vişinii când mi

se taie picioarele de oboseală

p

84

în mijlocul străzii şi ai impresia că nu

mai poţi să articulezi nici un cuvânt

limba ţi se umflă ca un burette viu şi

toate obiectele primesc un fel de

strălucire difuză

nimeni nu are mai mult decît forma

incertă a respiraţiei

pentru o vreme atunci preferi discursului

un zgomot

uşor făcut de corp un pocnet din degete

atingerea sonoră a părului

#

scânteile de bumbac găsite în piele de

pînza cămăşilor noi

alteori SIGUR că te bucură nişte cuvinte

terne

cu puterile lor precise şi chirurgical

nimeni nu pierde nimic

creşte numai pofta ca o serie de tăceri să

înlocuiască faptele noastre timide

vorbesc încet fac loc folosesc

MUZICUŢA ALBĂ a muţeniei

vezi actele de identitate mina mea întinsă

după un pahar cu apă

85

stăm pe trotuar aşteptăm autobuzul rîd cu

toate feţele posibile

de la o vreme nici nu mai supportăm să

ne cerem numerele de telefon

descrieri promisiuni am tăcea cu limba

splendid înfiptă în aer

am spune că ne cunoaştem şi alte

tîmpenii /acolo tu

într-un moment foarte uman aproape

omenesc dar nu încă singur

am exact ce îţi trebuie soarele fin care nu

mai povesteşte visele

şi presară pelicula serenă a atingerii/ cu

gândurile corpolente pline

cu DORINŢE numai numai într-o

fracţiune de secundă

claritatea ţi se înfăşoară la încheieturi nu

cere nici un răspuns

#

nimeni nu are mai mult decît forma

incertă a respiraţiei

pentru o vreme privirea primeşte

imprimă

duritatea pe care ochiul o are încît poate

să cedeze

86

atît cît trebuie spaţiu cărnii obscure care

o să fie trecutul

am putea să ne strîngem iarăşi unii în

alţii chiar dacă

nu mai credem în asemenea fapte simple

tu în mintea cui crezi

că te mişti şi dacă spui minte spune mîini

coloană vertebrală ţesuturi

sistem circulator limfatic o seară ca

oricare alta unică

din care restul suntem duşi într-o

volatilizare sigură

cum ar fi atingerea palmelor de exemplu

din care citeşti respiraţia te mişti încet

nu mai mult de cîţiva centimetri

spaţiul tău în care înfloresc pomii din

mintea ta

fructele străpung aerul plin de lumina

agripantă a serii

în sfîrşit mută cu soarele gata să mă

primească

87

stelele vorbesc pe limba ta

n corp românesc este celălalt

căruia îi transferi tot ce eşti

la şcoală toţi aveam un văr

care văzuse care făcuse era corpul

românesc

al fiecăruia dintre noi face trafic de

maşini de lux al fiecăruia

dintre noi ca o datorie ca o posibilitate

acelaşi pentru fiecare frică a pufului

nostrum de pe ceafă

cite unul sau mai mulţi în care visezi şi

visul este ceea ce faci de cînd te trezeşti

pînă seara tîrziu

într-un moment foarte clar cînd

umbra mea fonetică se lasă peste tot cu o

briză de atingeri

cite una sau mai mulţi cu limba înfiptă în

aer

datoria noastră e plăcerea pe cerul gurii

stelele apar una după alta

u

88

- dimineţile respiratorii -

tegumentul unui calm teribil

şti minorul care fumează şi se-

fumează şi se-nvârte prin

prin jocuri

eşti o fată care ştie ce vrea doar că

eşti copilul minune care justifică tot

eşti coşul zilnic şi proxenetul oficial

eşti mărirea preţurilor şi nu ai habar

de nimic

eşti un român care nu ar pleca dar

care pleacă

eşti cel care doarme în lift şi câinele

din braţe

eşti controlorul din autobuz şi

vatmanul nervos

eşti poza cu femei dezbrăcate din

cabina şoferului

eşti o revistă pe care o arată copii cu

degetul şi părinţii roşesc

eşti acneea care se destrăbălează cu

adolescenţii

eşti frica pe care o au copii cînd nu

văd pe nimeni cunoscut

e

89

eşti salariul care întârzie şi

împrumutul pe care trebuie să-l

acoperi

eşti vestea tristă care trebuie să te

afecteze altfel

eşti un reporter profesional şi cretin

eşti cel care-ţi cere bani pe stradă

eşti domnul elegant din maşina de

serviciu

eşti un podium pentru paşii pisicilor

care tot tu

eşti vînzătoarea de zarzavat din piaţă

eşti bătrânelul gălăgios din troleibuz

eşti o fată care face sampling şi

priveşte pierdută

eşti o persoană căreia-i place muzica

bună

eşti un talk show cu probleme

arzătoare şi o virgină curioasă

eşti un bolnav incurabil care îşi face

planuri

eşti o femeie jignită şi demnă

eşti o deficienţă motorie ereditară ca

şi mine

90

lent

e cînd noi, oamenii ne luăm

luăm nişte angajamente

aşa, tăcute. noi ne strîngem

uşor dincolo de ce ne-nvaţă

o somnolentă artă a conversaţiei: zice

să ne săturăm cu graţie

să ne tot săturăm să nu mai vrem să

avem treaba

noastră ce motive personale să ne

luăm după ei şi acolo

suntem şoselele şterse, voit punctate

pe hartă

nesigure, atinse de o fermitate a

măcinării oarecare

adevăratele produse ale tăcerii şi-ale

vorbei în şoaptă

ale oamenilor care, după ce spun o

mulţime de tîmpenii

sunt gata să crape şi să dea senzaţia

că au înţeles tot

suntem noi complet diferiţi chiar de

cele mai exacte portrete

pe care gustul epocii le cere

p

91

lent

i senzaţia de jignire

cu o siguranţă aproape

mecanică

e şi ea o apropiere

violentă şi ignorantă

sinceră până la piele

de parcă asta ar fi tot ce ţi-a rămas

şi niciodată

nici-

o-

dată

nu tu ai fi avut floarea aia perfectă

pînă şi prin moartea ei naturală

pe care toată lumea de pe bulevardul

plin de lumina agripantă a dimineţii

poate să o achiziţioneze

şi asta li s-a spus să facă

ţie nu-ţi spune nimeni

ce să faci

şi oricum are dreptate

ş

92

lent

e fapt da

dimineaţa grunjoasă

împrumută căldura aceea

umană

variată din pulsul discret al gâtului

în fiecare îndoire a braţelor a

picioarelor

un snop de fire termice diferite între

ele

fac da un păr perfect respirabil

umbli puţin cu tălpile goale

pe un covor erotic unde nu se mai

aude

decît foatre încet

da

d

93

cine sare pe geam

rima dată când m-am sinucis

sinucis aveam şase ani

nu vroiam să învăţ să scriu să-

mi fie frică de-nţelegere

s-au chinuit ceva spune clar dar să nu

se-nţeleagă

o să rîd de tine dacă înţeleg înghesuie

spune

cît mai mult măcar să nu se-nţeleagă

arată în toate direcţiile

numără fă socoteli

să nu se înţeleagă

degetele tale răsfirate în aer în aerul

pe care îl plăteşti sau nu

degetele mele răsfirate în aer

gata să te atingă în sfârşit

pot să spună da cu bornele înţelegerii

în aer

cineva cucereşte fiecare gură de aer

inspiri

şi asta este o vorbă o propoziţie o

p

94

poziţionare

în locul acelui salt în gol

cu exactitatea mişcărilor unui star

kung fu

unele mişcări preferă atingerea altele

o fereastră deschisă o promisiune că

n-o să mă mai vezi

că n-o să mai vezi pe nimeni slavă

domnului

nimeni e partea ai a din tine care stă

se uită la tine în hohote se uită la tine

fără ca asta să mai fie bucurie sau

tristeţe

nimeni nu se gândeşte

decît la tine

nimeni nu are

decît forma incertă a respiraţiei

pentru o vreme ca tine

cît e foarte devreme

şi gesturile matinale cţt o ploaie

netedă

caldă sunt atinse de firele respitaţiei

tale

95

vrei să spui

igur că sunt multe semne

enorm de multe vorbind când

despre nesperatele noastre

noastre câştiguri

când despre persoanele atît de

apropiate pe care nu le

cunoaştem

când despre tot ceea ce ni se

potriveşte (mai mult)

aşa de mult sau de multe

că nu mai spun nimic

şi atunci începe tot

şi tot ăsta eşti numai tu

gata să cedezi dar ar fi prea devreme

şi semnele aleaţi-ar lua locul ca

proastele

n-ar mai recunoaşte nimeni nici tu

liniştea

atentă moale destinsă respiraţia

s

96

detot

umai dacă într-o dimineaţă

dimineaţă ai impresia de

de

strângere lejeră a aerului de jur

împrejur

soarele se masează în părţile mai

îndepărtate

de tine

ai putea să citeşti ceva sau şi mai

bine

să stai puţin aşezat pe marginea

patului

pe un scaun ritmurile digestive-ale

lumii

se rarefiază

ai loc destul

poate chiar chef

pentru respiraţia ta

pînă la piele

n

97

dimineţile respiratorii

destul de cald acum

mai e şi ziua asta cînd mă

gîndesc

în continuu să enumăr toate obiectele

absolut necesare între care mă simt

străin

aşa că trec direct la toată singurătatea

pe care n-o înţeleg şi de care mă

doare-n cot

chiar dacă-i a mea

ce e foarte bine e un fel de linişte

în care poţi să stai până şi tu să-mi

spui că

e plină lumea de oameni nefericiţi

toţi la fel de plictisitor de nefericiţi

şi într-o zi absolut liniştită chiar n-ai

cum să te înţelegi cu ei

e

98

enumeri obiectele îţi foloseşti

nefericirea

starea ta jignită şi tot ce trebuie să fie

orice limbaj

pot să merg printr-o piaţă extrem de

aglomerată

fără să mă deranjeze hainele mele

excentrice într-o căldură

relativă

o lumină plăcută dimineaţa

cînd abia vezi un om şi strada

pustie e o prezenţă

umană

nopţile sigure cînd nu trebuie

să explici nimic mai ales

pentru că nu eşti

singur

şi asta-i o ocazie nu mai fredonezi

nici o melodie doar respiraţia

fără să fi nevoit să uiţi pe cineva, nici

măcar pe tine

între limitele netede ale corpului tău

99

uşor înclinate spre-atingere

acum este destul de cald

sigur că ar mai fi nevoie şi de o

anumită siguranţă

şi atunci îţi spun cu degetele

cu colţurile ochilor cu respiraţia

îndemînatică

100

arta viziunii

preludiu I soarele beat

iecare dimineaţă este un preludiu

preludiu

sau cel puţin o promisiune

pentru gesturile care în sfîrşit

ajung să se odihnească

fiecare dimineaţă este un preludiu

sau cel puţin o promisiune

pentru că te întîlneşti de fiecare dată

cu o anume posibilitate de a obosi

fiecare dimineaţă este un preludiu

sau cel puţin o promisiune

că cu o să mai spui nimic ajunge să

taci

şi tot ce îţi promit o să se împlinească

f

101

partea II soarele beat

cum dimineaţa înalţ nişte

nişte imnuri

înjur de mi-e şi ruşine spun

nişte porcării

care nu pot să fie decît pentru mărirea

ta doamne

îmi măsor din priviri părţile corpului

mă şi ating în exerciţiul ăsta şi de

fiecare

dată mîinile tale sunt deja acolo acum

dimineaţa înalţ nişte imnuri

mă ridic din pat şi te văd prin perdea

o apropiere plină de respiraţia

conştientă

ştiu că de-acum încolo acum

dimineaţa

înalţ nişte imnuri ca un film care arde

pe măsură ce rulează pe un ecran tot

mai îngust

dintr-un moment în altul totul

a

102

o să fie numai o lumină albă acum

dimineaţa înalţ

numai nişte imnuri sunt tot ce-o să ne

rămînă

103

partea III ceruri minore

hiar dacă ţi se pare că nu-i

nu-i niciodată destul de

devreme

chiar dacă sunetul tramvaiului nu-ţi

dă nici o senzaţie

şi nu ştii pe dinafară nici măcar un

singur psalm din reclame

dimineaţa tot vine şi pentru tine

chiar dacă ai ochii obişnuiţi cu

lumina artificială a

abonamentelor

şi niciodată nu te-ai trezit înainte să

fie nevoie

chiar dacă nu ai auzit niciodată cum

plîng hainele noi în vitrine

dimineaţa tot vine şi pentru tine

chiar dacă mai degrabă ai vrea să

plouă să nu mai fie nimeni

c

104

altcineva pe stradă care să te

recunoască şi să-ţi dea

pentru prima dată impresia că poţi să

taci şi nimeni nu te mai obligă

să înţelegi că oricum

dimineaţa tot vine şi pentru tine

cu artificiile ei silenţioase

105

partea IV consistenţa plăcerii

e-ai gîndit pe stradă că îţi mai

mai trebuie

un pas şi aproape ai dansate-ai

gîndit că fiecare lucru pe care

îl vezi

este unic

de fiecare dată numai pentru tine

spărtura proastă din bordură e gata

să fie umplută de neatenţia ta

pentru unii e mai uşor dar

pentru nimeni nu e destul de uşor

şi tu te-ai gîndit degeaba tot restul

este o aproximaţie

numai tramvaiul vine sau nu vine

şi chiar şi ăsta uneori vine degeaba

alteori ajunge să întinzi mâna şi

t

106

ploaia virulenţa tăcută a soarelui

spun tot

expir V un şiret sau fermoar

easupra cerul matinal se sparge

sparge în miliarde de şireturi

şireturi colorate

ai putea să iei asta drept o promisiune

drept erotismul spaţiului

izbucnit peste tine

ar fi cam mult dar

altfel lumina textilă a flamei de

sudură

ar împacheta tot nu mi-ar mai rămîne

decît muncitorii de lîngă linia de

tramvai care fac semne

obscene spre călătoare

ar fi şi asta un poem sau chiar

o dimineaţă

pe care n-o s-o mai vezi niciodată ca o explozie finală slavă domnul

d

107

C

acte de poetică netextuală

108

109

sincer & palid & iritat

umai că nu mi se pare numai că

vad până la sânge

sincere condoleanţe înfipte în

palidele noastre adevăruri

& fiecare spune cât poate & fiecare

acceptă ce poate

orice minciună e mai bună

decât adevărul pe care l-ai stabilit şi

anulează orice

orice minciună îţi salvează viaţa ca un

deget întins

spre cei care vor să distrugă

poate că nu este distrus decât ceea ce

merită

să fie distrus dar asta credeau & micii

genocizi

n

110

sertare febrile

unt numai obosit sunt numai şi

numai obosit

numai locuri triste numai locuri

triste

& cine ar plânge pentru asta

ar minţi

numai locuri triste în jurul tău

numai zone în care plângi din cap

până-n picioare

sunt numai obosit sunt numai şi

numai obosit

poate nu char atât de obosit încât să

nu pot să tac

şi deschizi puţin gura foarte puţin

zîmbetul mi se prăvăleşte pe faţă ca o

ploaie

sunt numai obosit sunt numai şi

numai obosit

şi nimic altceva

s

111

obosit sau ce?

oată lumea ştie când este obosită

până şi

foamea soarelui oboseşte la un

moment dat să sape

din visul cu oaia în visele cu scări

rulante şi de-acolo

să rupă una câte una grisinele

împachetate pe tarabe

clipeşti şi trosneşte bei apă şi

trosneşte

respiri şi pocnetele iar încep

încet foarte încet & numai atingere

t

112

sertare febrile

e îndoise se întindea se

prefăcea că doarme

cu ochii deschişi alege să nu se

mai vadă

nimic

se îndoise se întindea se citea tot mai

greu

cu

degetele prinse în cutele hainelor

proaspete

pe faţă se vede tot piciorul obosit

mâinile dornice să dea drumul

alergările inutile

eroii dezbrăcaţi ai epocii pietrei ne

surâd de pe şepci

& suntem atât de curaţi, atât de curaţi

mai înguşti decât praful

s

113

incomplet

leoapele pot să acopere orice

sunteţi oaspeţii unei familii

incomplete cu feţe de

prezentatori de ştiri

discuţii blânde & natalitatea

supravegheată & mitologii recente &

tegumentul mat

mă găseşti imediat sunt manşeta

ziarului şi numărul de telefon

incomplet

am asupra mea toate atingerile

de ce ai avea nevoie de o metaforă

pentru pielea în care strângem tot ce

suntem

am nevoie de câteva cuvinte care să

urmărească gesturile pe care le facem

fără să ne oprim

p

114

capace de lumină

ine hotărăşte ce este

maximum

cine stabileşte fragmentarea

discursului ipocrit

cine stârneşte furia aerului

insigna transparentă pe care o purtăm

pe faţă

te-a văzut trecând cu pantalonii

despicaţi de

sus până jos

& pe dedesupt îmbrăcam flamele

o pânză subţire care nu regretă nimic

&

n-are nevoie să mintă

c

115

lent

ar blândeţea e cea mai crudă

dar drăgălăşenia e cea mai

brutală

fiecare într-o direcţie pe care o vrea

unică dar nu singură

dictezi unui punct care se deplasează

înaintea unei dîre

după o vreme e nevoie de violenţă iar

apoi

nici asta nu mai duce nicăieri

de ce nu mi-ar plăcea lasă-mă

înăuntru

lasă-mă înăuntru vorbea încet încet

mîinile se îndreaptă spre loviturile

care le aşteaptă

dar acolo nu mai găsesc nimic şi

numai o lovitură nu minte niciodată

d

116

dar blândeţea este cea mai crudă

cojeşte până şi

cele mai groase minciuni care te ţin

în viaţă

117

atent

ici nu mi.am propus să te

conving pe zi ce trece

tu mă convingi pe mine că

privirea asta

în care zace lumea este numai

explozie

luminile oraşului se desfac brusc în

inflorescenţa pupilei

parul izbucneşte treptat din

derapajele reflectoarelor

& nimeni nu te gândeşti să decât la

degetele tale care nu se vor desprinde

degetele tale nu se vor desprinde

obişnuite cu liniştea

n

118

ecluza

m mers chiar şi mai încet

umbrele se ciocneau de asfalt

moi lunguieţe

trecătorii se gândeau toţi la ceva

sexual

impactul era mereu surprinzător

cei mai mulţi plângeau & fiecare

sughiţ le ieşea

ca o înjurătură sau ălora mai timizi ca

un ciorap din care rânjetul rămas în

spate

se deschidea ca un portjartier purtat

pe faţă

am mers şi mai încet şi liniile pe care

le lăsaseră teneşii

pe asfalt cu ani în urmă sunt

singurele elemente stabile

până şi trotuarul s-a schimbat numai

locul în care…

ia-ţi pantofii şi umblă îmi strigi şi

mesteci încet tălpile groase

a

119

vocalizez

upă ce înghiţisem tot aerul

începeam să mă simt

aiurea „tot aerul”!? în fiecare

mână câte un ziar

în fiecare nară cîte două caramele în

fiecare ochi

numai puţin praf

asta era „tot”

zicem

d

120

atinsss

cele mai grave au fost întîlnirile

pline de o sete discretă de un

fel de aberaţie a atingerii care trecea

întotdeauna în păr

cele mai grave au fost întîlnirile

în plină erupţie senină a amînării

nimic din ce nu se întîmplă

nu îmi face rău

cele mai grave au fost întîlnirile

saturate cu dorinţa apărută subit

între ureche şi pielea capului pînă la

primele fire de păr

cele mai grave au fost întîlnirile

făcînd loc unei uitări pe care

numai umbra disipată mereu între

degete

o mai păstrează

121

___________

sub răcoarea familiară a unui duş am

început să uit

pacheţele de abur închid în aer gesturile

pe care le preţuiam

maldăre de nume & explicaţii

figuri celebre

mă părăsesc

aşa cum se vedeau tot felul de primitivi

cu

zei-sentimente & suflete concrete

pe drum de la o oră la alta

te văd lângă mine

în desenul vrăbiilor printre blocuri

în volta apei când umplu o cană

& transpiraţia este singura ţară străină

122

o sexualitate continuă

& dinspre uşă nu se mai simte

decât un gest timid întins printre

tălpile strivite de pietoni în pantofi.

dinspre uşă numai oameni-obiecte

foarte apropiate pe care nu le cunoşti

în pielea ta

în mintea ta sufletul tău

se deschide se închide un spaţiu îngust

unde

amesteci zgomote

ceruri din bilete de autobuz unde mâinile

păstrează

atingerile de peste zi până târziu

nimic nu se îndepărtează

pielea noastră ţine vitrinele şi

controlorii din autobuz

inima îngropată în ceauşescu

& sufletul tău explicit de sub fesurile

năclăite ale aurolacilor

ca să te ating trebuie să fiu mai întâi

departe

123

de tine & toate uşile toţi pereţii toate

gărduleţele transparente din lume

te-ar presimţi

124

____________

aş putea să înţepenesc acolo cu perdeaua

în braţe o plasă curată îngălbenită numai

de timp

cu numele scris foarte clar pe tivul

transparent

o perdea ca o rochie de mireasă ca un

prezervativ

pe care nu le folosim decât o singură dată

o singură dată o singură dată

& tot ar putea să fie prea mult

banda din care ies aţe îmi scrâşnea

între dinţi tot ce găseam de spus era

numai zgomot

faptele erau trupul tău &

în sfârşit se apropie

125

______________

într-o zi o să uit

cuvintele o să uit şi & numele care

ţin să se întâmple tot

uit cuvintele & numele uit încotro

este înainte şi unde înapoi

prietenii şi-ar bea unghiile pentru potenţă

& ar suferi în fiecare cerşetor din tramvai

singura grijă ar fi cine ştie ce sunet

limpede

rătăcit în tăcerea de după accident

gata să reia totul

gata să sfâşie liniştea vocalică

în care cred

126

_____________

soarele se întâmplă ca un desen animat

fierbinte

dincoace de pleoape m-am gândit şi

picioarele îmi porniseră

deja spre tine

când ai avut ultima oară corpul tău

te uiţi spre umăr şi de acolo te fixează o

privire

albă ca a unui crainic tv & nu schimbi

canalul

şi nu schimbi canalul fiecare gol de

emisie eram noi

brusc odihniţi

127

trei filtre de lumină

I. hemoglobină

am fi ce îşi amintesc cuvintele că eram

atenţie se închid uşile

ne-am îndepărtat ne apropiem

aveam nişte cuie pe perete unde

stătea poza lui ceauşescu acum

avem icoane

& asta e numai o poză

dincoace de haine agitaţia caută pielea

zgomotul conştient seara între firele de

păr

atenţie se închid uşile

cu ochii închişi vedem acelaşi model

din fire luminiscente

o fracţiune de secundă

terasamentul primeşte ploi infiltrate

încet încet căldura corpului pune

stăpânire pe aer

uşile se închid rulezi pe fire

din ce în ce mai subţiri strălucitoare

128

2. mâneca de polen

cu vârful limbii auzi rădăcinile dinţilor

în echilibru solid închid

deschid o structură de rezonanţă

e un sunet care nu mai eşti tu

& trebuie să-l înghiţi până adormi

când se desface cu mişcări rapiude

în globii oculari

& lucrurile pe care le credeam uitate

sunt marii poeţi ai zilelor noastre

declanşaţi

de o digestie lacrimală întinsă

repede până în spatele genunchilor

unde îţi ascunzi transpiraţia dimineaţa

când zgomotele capătă consistenţă

& la început erau numai sunete

tăria lor lumina/ ce-au ţinut minte

cu orice atingere sunt corpurile

şuieratul fin care îţi încordează fiecare

muşchi

când nu mai eşti doar tu

129

c. flacăra de la aragaz

fiecare nasture dezvăluie o atingere a ta

& faptul că nu ştii ce să faci cu mâinile

Presate de sunetul pe care abia îl auzi

are legătură cu superproducţiile aburului

ieşit din canale

aburul repezit ca o floare fantastică să

devoreze iarna

foşnetul ăsta nu te-a părăsit niciodată se

lărgesc luminile peronului subteran

zgomotul paşilor creşte spre uşi

când bucăţile mari de sticlă glisează

zgomotos

e numai o umbră sonoră sub respiraţia

aproape imperceptibilă prezentă

130

recul

pe un trotuar jupuit o dată cu distanţa

paşii îţi consumă ceea ce cărţile numesc

suflet micile chipuri în care ţi-ai înfăşurat

corpul lasă în urmă

fotografia pe care o tot developezi

o serie de imagini doldora de atingere

trupurile se iluminau unele pe altele

& în aglomeraţia asta chipul tău te

acoperă

până la ultimul cetimetru

noaptea declanşează bliţul negru

fiecare nuanţă se retrage dincoace

dincoace de pleoape te întorci tu tălpile

braţele spatele palmele strânse apoi

relaxate

131

muşte şi motoraşe

-amprentele kitsch-

şi

stăm alegem

facem loc

treceam

deschidem gura

facem soare

numai

imagini formele

respiraţiei calme

132

auzim

linişte gusturi

neaşteptate

apar

vobele

ajută nu

înlocuiesc

leagă

atingi

respiraţia gesturile

provoci

frumuseţea

câinii

sentimentele cui

sunt

133

lucrurile

banale care

te

bucură

vezi

auzi simţi

gândurile

futute

dacă

tac nu

înseamnă

nimic