COREEA DE NORD VERSUS COREEA DE SUD

La începutul secolului XX, mai precis, după războiul sino-japonez și războiul ruso-

japonez, peninsulea coreeană a fost ocupată de Imperiul Japonez. Administrația niponă a

încercat să suprime tradițiile și cultura japoneze, căutând să obțină cât mai mult profit

economic de pe urma ocupației, fără a lua în seamă și nevoie populației.

Prin urmare, au apărut numeroase mișcări antijaponeze care, de-a lungul anilor, au

organizat mai multe mitinguri, proteste și revolte, ce au culminat, în 1931, cu instituirea

unei conduceri militare foarte stricte.

După izbucnirea războiului dintre China și Japonia, în 1937, și apoi a celui de-Al

Doilea Război Mondial, Japonia a făcut și mai mari eforturi pentru suprimarea culturii

coreene: coreenii au fost obligați să adopte nume japoneze, din școli au fost eliminate

limba și istoria coreeană și numeroase artefacte tradiționale au fost fie distruse, fie luate și

duse în Japonia.

În acest context se dezvoltă, între mișcările de rezistență, și mișcarea comunistă din

Coreea. Unul dintre liderii acestor mișcări de gherilă a fost Kim Il-Sung, cel care va

deveni ulterior primul lider comunist al Coreei de Nord.

Divizarea Coreei

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Japonia și teritoriile fostului

Imperiu sunt ocupate de forțele Aliate (mai precis, de americani, pe de o parte, și

sovietici, de cealaltă parte), peninsula coreeană este împărțită în două, de-a lungul

paralelei 38. Astfel, partea de nord a fost ocupată de Uniunea Sovietică, iar cea de Sud de

Statele Unite ale Americii. Deși partiția a fost gândită inițial doar ca o măsură temporară,

în curând a devenit clar că – în contextul răcirii relațiilor dintre URSS și SUA –

unificarea Coreei nu se va produce prea curând.

Consolidarea celor două regimuri separate, în Sud și Nord, a dus la antagonizarea

relațiilor dintre cele două state. Războiul a izbucnit la doi ani după nașterea celor două

Corei separate. Liderul comunist Kim Il-Sung a căutat sprijint sovietic și chinez pentru o

campanie militară de reunificare a țării sub sceptrul său, pe care el o credea posibilă în

condișiile retragerii forțelor americane din Coreea de Sud (iunie 1949).

Inițial, Stalin s-a opus ideii lui Kim Il-Sung de a invada Sudul, dar s-a răzgândit

odată cu victoria comuniștilor în China. La rândul său, Mao, liderul noii republici

populare chineze, și-a manifestat dispoziția de a sprijini militar o campanie nord-coreeană

dincolo de paralela 38. Kim Il-Sung era convins că americanii nu vor interveni în cazul

unei invazii, ceea ce ar fi făcut ca războiul să fie unul scurt și de succes pentru armata sa.

Greșeala sa va duce la izbucnirea unui război care a făcut milioane de victime și care nu

s-a încheiat nici până în zilele noastre.

Războiul din Coreea a început pe 25 iunie 1950 cu un atac al forțelor nord-coreene.

Implicarea americană (sub egida ONU) a fost decisă câteva zile mai târziu, astfel că

armata sud-coreeană, care altfel ar fi fost complet depășită de situație, a putut rezista

ofensivei (deși, în primă fază, a fost învinsă.

După câteva luni de lupte, războiul a intrat într-un impas sângeros, care a durat mai bine

de doi ani de zile. În condițiile în care niciuna dintre părți nu avea șanse să se impună, s-a

ajuns la un armistițiu, semnat pe 27 iulie 1953.

Armistițiul este în vigoare și astăzi, iar relațiile dintre Coreea de Sud (acum unul

dintre cele mai dezvoltate state din lume) și Coreea de Nord (la polul opus) rămân la fel

de tensionate.