ELEMENTE DE TEORIE LITERAR Ă ŞI LITERATURA UNIVERSAL Ă

Prof. univ. dr. Andreea Lupu

Semestrul I

COORDONATE GENERALE ALE LITERATURIT ĂłII ÎN SECOLUL AL XIX LEA

I. DINAMICA LITERATURIT ĂłII SECOLULUI AL XIX LEA: DE LA CULTURAL LA LITERAR

Obiectivele cursului vizează: 1. Prezentarea – în diacronie şi în sincronie – a relaŃiei dintre principalele creaŃii universale şi europene din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. 2. Explicarea şi ilustrarea relaŃiei dintre curentele literare şi culturale din secolele XIX-XX şi literatura universală anterioară.

3. Integrarea literaturii române; evidenŃierea specificului naŃional şi a individualităŃii scrisului autohton în contextul universal al ultimelor două veacuri. Secolul curentelor literare (secolul al XIX lea) se deschide cu, şi este într-un anumit sens sintetizat în Faust (partea I 1808; partea a II a, 1833). ↓

- depăşeşte limitele genurilor→ respinge canoanele - oniric - fantastic

- se deschide spre

- naŃional - formele subiectivităŃii • cosmicul (spaŃiu – timp) • trăirea (eul)

- descoperă

- în natură: • nocturnul • selenarul • pitorescul/ extremele

- pledează pentru - raŃiune şi echilibru spiritual ↓ sancŃionarea patimilor - raŃionalitate - perfecŃiune formală - armonie • evocarea de medii

• critica şi satira socio-politică

O

PE

RA

- asociază

• adevărul trăirilor

trasează contururile viziunii elemente

anunŃă R

OM

AN

TIC

E C

LAS

ICE

RE

ALIS

MU

L

- Sinteză a acumulărilor estetico-literare anterioare, Faust propune în viziunea noastră o nouă perspectivă asupra literaturităŃii, prin care anunŃă spiritul secolului XIX: - absorbirea, desprinderea de şi negarea unei atitudini estetice anterioare (clasice) - promovarea activă a alteia noi (romantismul)

- depăşirea orientării anun Ńate prin fermenŃi difuzi, care prefigurează un al II- lea nivel al noului (realismul)

Curentul literar se defineşte şi delimitează numai din raŃiuni didactice şi din nevoia de ierarhizare ulterioară a faptelor estetice. CURENTUL LITERAR CURENTUL CULTURAL

(în opoziŃie cu cel literar) 1. AccepŃie lărgită: - element de viziune sau formal, prezent într-o operă ce aparŃine unui alt moment decât cel ce consacră orientarea estetică pe care o reprezintă. Ex. : Odiseea/ Eneida conŃin elemente romantice - Povestirile din Canterbury – conŃin elemente de critică realistă. 2. AccepŃie specializată: ConvergenŃă a principiilor complexe ideologico-filozofice într-o anumită perioadă printr-o viziune şi estetică proprie - delimitată strict: - clasicism – secolele XVII-XVIII - romantism – I ½ a sec. al XIX lea - realism şi parnasianism – a II a ½ a secolului al XIX lea - simbolism şi naturalism – sfârşit de secol XIX

- Este o manifestare ideologico-filozofică fără o estetică proprie, riguros delimitată - Se manifestă până în secolul al XIX lea ca reflex al dominaŃiei extraesteticului asupra esteticului. Ex. : umanismul→ are ca suport estetic modelul antichităŃii: iluminismul → adoptă clasicismul → se deschide spre romantism prin preromantism - În secolul XX se reactualizează prin integrarea literaturii ca artă autonomă în sistemul unitar şi coerent al artelor, ca reflex al unor orientări spre generalizarea tendinŃelor şi reducerea opoziŃiilor la: -consacrat -explicit -exponenŃial -codificat -interpretabil -individual TRADI łIONALISM MODERNISM

II. STATUTUL SCRIITORULUI - Proclamă literatura ca:

1.artă autonomă faŃă de celelalte domenii ale spiritului 2.operă a unui profesionist = scriitorul care oferă un „bun simbolic” prin care se reflectă ca personalitate şi îşi reflectă epoca→ modernitatea 3. artă destinată unei societăŃi întregi, şi nu unui cerc limitat şi elitist ↓ spiritul veacului = preocuparea unanimă pentru unitatea de viziune şi limbaj

1. ROMANTISMUL I. COORDONATE GENERALE 1) Se dezvoltă în spaŃiul cultural european şi american (1820-1850). 2) Prefigurat de cristalizări teoretice şi reacŃii estetice faŃă de clasicism, manifestate încă de la

sfârşitul secolului al XVIII lea. 3) Curent unitar ca viziune

formulă estetică - se afirmă diversificat în diferitele zone culturale:

FranŃa -romantism- originar - doctrinar = sinteză a viziunii şi formulei estetice - surse→ interne→ J.J. Rousseau, Diderot, Voltaire ↓ - reacŃie anticlasică

externe→ anglo-saxone Anglia - difuz şi retoric; fără teoretizări şi manifeste Germania - doctrinar; orientat spre fantastic şi depresiv Italia - militant patriotic Rusia - angajat social şi patriotic; de influenŃă byroniană România - activ, militant şi patriotic; influenŃă franceză (hugoliană) America - expresie a căutării personalităŃii autohtone

II. MANIFESTELE CURENTULUI ŞI TEXTELE TEORETICE CARE DEFINESC ESENłA MIŞCĂRII

1. Texte teoretice de prefigurare ► în FranŃa: Despre Germania( Doamna de Staël - 1766-1817) -introduce termenul de romantism în cultura franceză -distinge în termeni încă valabili poezia clasică şi cea romantică -preconizează trecerea de la sursa antic-meridională (clasică) la sursa nordică (romantică) a literaturii→deschidere spre imaginaŃie ↔ raŃional -subiectivitate ↔ obiectivităŃii / individualitate ↔ generalizării -abolirea normelor antice→ totală libertate esteticului -inspiraŃia din istorie şi credinŃă→ literatură naŃională ► în Germania: Istoria literaturii antice şi moderne, de Friederich Schlegel (1772-1829) -distinge arta clasică „greacă” de cea „modernă” (romantic ă) ■ frumosul= mijloc şi scop opera geniului ■ obiectiv subiectivă ■ generalizantă particularizantă ■ impersonală personală ■ adresată simŃului comun adresată simŃului individual - Ludwig Tieck (1773-1853)- teoretizează ironia ca mijloc de atingere a libertăŃii faŃă de canoane, a personalizării, subiectivizării şi realizării spontaneităŃii în literatură. 2. Manifestul romantismului european ► V. Hugo – PrefaŃa la drama Cromwell (1827) -fixează coordonatele estetice (ideile forŃă): I. eliberarea creaŃiei prin: sublim 1) interferenŃa categoriilor grotesc genurilor şi speciilor, ca esenŃă a dramei 2) abolirea regulilor celor trei unităŃi 3) verosimilitatea înlocuită cu adevărul, natura, inspiraŃia II. arta reproduce realitatea faptelor în forma poetică prin care se creează iluzia↔↔↔↔ mimesysului clasic 3. Triumful romantismului: triumful în Batălia pentru Hernani (1830) subiectivitate III. POEZIA imaginaŃie - genul predilect prin accentul pus pe sensibilitate

Prin textul liric –afirmă noi specii - impune repertoriul tematic al poeziei moderne Discursul liric– îşi modifică sursele – renunŃă la mitologia clasică

– înlocuieşte retorica clasică – tropii reprezentativi: alegoria, antiteza, metafora

Tematica – asociază reflexivitatea, trăirea, militantismul şi vizionarismul, imaginaŃia – plasează eul în centrul creaŃiei prin ipostazele creatorului

– aparŃine extremelor sociale: a)- nobil scăpătat, contestatar al ordinii, tradiŃiei, convenŃiilor unei noi lumi în ascensiune (Anglia- Byron, Shelley, Rusia- Puşkin , etc.)

A.

B.

C.

b) boem, foarte sărac, luptând pentru supravieŃuire şi afirmare literară: (Germania- Heine, Anglia- Keats, America- E.A. Poe, Whitman) 1. Eul romantic cu problematica destinului/ morŃii/ iubirii – este ipostaziat în poezie ca individualitate de excepŃie titan Prometeu descătuşat (Shelley), Moise (Vigny), Shakespeare (Studiul lui V.

Hugo) „ecou sonor al veacului”

Hugo→→→→ prin militantism şi satiră

geniu -poetul exclus, marginalizat- Child Harold (Byron), Pasărea singuratică (Leopardi) -geniul învins- Stello (Vigny)

„copil al secolului”

= marcat de depresie ca „boală a veacului” (Musset) MeditaŃii (Lamartine), Moartea lupului (Vigny), Zădărnicie (Lenau)

„copil teribil” = ironic, maliŃios, satiric şi pamfletar NopŃile (Musset), Don Juan (Byron)

2. Natura - din cadru exterior devine cadru psihic, orfeic în relaŃie cu starea eului - se ipostaziază ca – refugiu consolator din real (prin pitoresc şi culoare, cufundare în fantastic şi oniric, exotic-oriental) – depozitar al sentimentului şi emoŃiei pure Keats Unei privighetori Musset Noaptea de mai Shelley Imn frumuseŃii intelectuale Lamartine Lacul 3. Istoria şi societatea a) ample poeme alegorice, cu caracter satiric, protestatar; demistifică moravuri şi tare ale prezentului

Shelly- Regina Mab; Revolta Islamului; Mascarada anarhiei Hugo- Pedepsele Byron- Pelerinajul lui Child Harold

b) exaltare a trecutului şi meditaŃii asupra evoluŃiei societăŃii

Vigny- Poeme antice şi moderne Hugo- Legenda secolelor Lenan- Faust, Savonarola, Albligenzii Puşkin- CălăreŃul de aramă

c) lirică angajată în realizarea idealurilor naŃionale(→ satiră → poezia manifest)

G. Leopardi- Către Italia; La monumentul lui Dante A. S. Puşkin- Satul; Libertatea

IV. PROZA -dezvoltă aceeaşi tematică şi este expresia opŃiunilor generale ale artei romantice pe care, conform concepŃiei epocii, le ilustrează -înnoirile aparŃin nivelului exterior , superficial -formal - se menŃin specii ample (roman-nuvelă; povestire-basm cult) - se menŃine naraŃiunea omniscientă -supratema unică a prozei o constituie problematica eului reflectă noua viziune asupra realităŃii , care nu mai este copiată şi nici reconstituită în esenŃa utopiilor simbolice umaniste şi iluministe Realitatea este interpretată drept cadru de manifestare pentru structurile umane de excepŃie antrenate în conflicte, tipologie specifică, acŃiune (neverosimilă, ramificată pe mai multe planuri, având la bază motivaŃii obscure/ absente şi rezolvări neconvingătoare) şi subiect (care se îndepărtează de/ anulează gradaŃia clasică a momentelor→ deznodământul este egal în intensitate cu punctul culminant) Problematica eului în cadrul acestei formule epice se ipostaziază în trei categorii tematice:

I. Eul confruntat cu realul→ dezvoltă memorialistica în formule: ▪autobiografice: Confesiunile (Musset), Ea şi el (G. Sand) ▪satiră socială: Călătorie în jurul camerei mele (Xavier de Maîstre) ▪satiră spirituală: Fragmente engleze (H. Heine) ▪contemplare a spectacolului lumii: Impresii de călătorie (H.Heine),etc II. Eul confruntat cu pasiunea- face obiectul romanului sentimental ▪literatura feminină şi feministă: Doamna de Staël- Corinne, Delphine, Lamartine- Graziella, G. Sand- Lélia; Chateaubriand- Atala, Martirii. ▪marcat de „mal du siècle”: Chateaubriand- René, Sénacour- Obermann, Lamartine- Raphael ▪III. Eul proiectat în spaŃiile evaziunii din real: 1.TRECUT ►roman istoric ►anecdotică istorică dominată de eroi: W. Scott- Ivanhoe, Kenilworth; Manzoni- Logodnicii ► anecdotică istorică dominată de propria imagine: Vigny- Cinq- Mars ►anecdoticul istoric creează cadrul pitoresc pentru aventură: Al. Dumas- Cei trei muşchetari, Regina Margot, După douăzeci de ani (romanele de capă şi spadă) ► anecdoticul istoric = suportul alegoricului cu teze estetico-filozofice- V. Hugo-Notre Dame de Paris 2.FANTASTIC ►oniric şi fabulos- E. T. A. Hoffman: Tablouri de fantezie (1812/1814), Povestiri nocturne (1817), FrăŃia Serapio(1819/1821)n ►fantasticul malefic, epicul negru, de groază: Elixirele diavolului (1815); Părerile despre viaŃă ale motanului Murr (1820/1822) ►mister obsesiv, macabru şi morbid- proza lui E. A. Poe, cu surse în idealismul german şi folclorul negru ►povestiri de groază- Povestiri ale grotescului şi arabescului 3.SUSPANS ►misterul poliŃist: E.A. Poe- Crimele din strada Morgue, Prăbuşirea casei Usher, Pisica neagră, Inima care-şi spune taina ►romanul de aventuri- operele americanului Fenimore Cooper (Ultimul Mohican, etc) ►romanul popular (foileton): E. Sue- Misterele Parisului; G. Sand- Francois le champi; MicuŃa Fadette 4.REFLECłIA ESTETIZANTĂ Poem în proză: Maurice de Guerin- Caietul verde; Aloysins Bertrand- Gaspard de la nuit sau Fantaisie à la manière de Rembrandt et Callot Drama romantică- dezvoltă estetic coordonatele din programul-manifest hugolian -domină drama istorică→ afirmă ideile libertare prin tirada patriotică → imaginea maselor→ caracter naŃional

→pitoresc şi culoare de epocă axată pe subiecte medievale -confllictualitatea este exterioară Istoria-cadru permite deschiderea teatrului spre: a) psihologic- sentimental - Grillparzer- Valurile mării şi ale iubirii al mediilor - Hugo- Hernani, Ruy Blas b) social şi de epocă (=timp trecut, reevaluat): Buchner- Moartea lui Danton; Hugo- Ruy Blas; Puşkin- Boris Godunov

REALISMUL SECOLULUI AL XIX LEA AccepŃiile termenului

1) ca stil şi atitudine estetică = opŃiunea pentru prezentarea obiectivă a realului, în funcŃie de

→ veridicitate → cauzalitate → tipicitate - legat de aspiraŃia artei / artistului spre adevăr - se manifestă în toate epocile

2) doctrine filozofice: a)Evul Mediu→ ideile generale (universale) au o realitate metafizică, în afara concretului

b)epoca modernă→ afirmarea lumii exterioare ca realitate 3) curent literar - apărut în forma sa doctrinară în FranŃa, după 1850, ca rezultat al:

S

e pr

elun

geşte

în

form

e sp

ecifi

ce

di

ncol

o de

lim

itele

sec

olul

ui X

IX

a) în plan spiritual: -o nouă generaŃie de receptori/emiŃători de mesaj estetic RECEPTORUL -are şi experienŃa presei dezvoltate de romantici -vrea să se reflecte el şi viaŃa sa cotidiană în opere EMI łĂTORUL -marcat de eşecul socio-politic al revoluŃiilor a)pierde idealismul b)se orientează de la eu la colectivitate, cu spirit critic faŃă de realitatea cotidiană c)aspiră la reflectarea ştiinŃifică – în spirit filozofic al pozitivismului

b) în plan estetic: -criza romantismului: ►respingerea esteticii ►respingerea retoricii →proza şi teatrul= genurile predilecte

Teoretizarea curentului – relativ târzie în scrieri, cu caracter sintetic -Champfleury- în suita de articole Realismul (1857) impune cadrul teoretic (pe care romanele

sale nu-l pot susŃine) şi estetic: 1) reacŃia împotriva subiectivităŃii , căreia îi opune obiectivitatea a)=imaginaŃia ancheta în medii diverse, recursul la documentare b)=neverosimilitate adevărul vieŃii 2) reacŃia împotriva retoricii sinceritate, simplitate TranziŃia Romantism – Realism

REALISMUL

A.

-Spre deosebire de Romantism, nu implică forme de confruntare directă, ci apariŃia elementelor

estetice realiste în opere de factură romantică: ▀ G. Sand- în romanele câmpeneşti, prin: Jeanne(1844), Balta diavolului(1846), MicuŃa Fadette (1849) ▀ H. B. Stendhal: Roşu şi negru (1831), Mănăstirea din Parma (1839) ▀ Surorile Brınte ROMANUL DE MORAVURI „EPIC” În cadrul prozei realiste speciile reprezentative sunt romanul şi nuvela. ♦Ipostazele EPOSULUI realist Romanul de observaŃie socială→ tematic: roman de moravuri REALITATEA- ca ANSAMBLU COMPLEX; COERENT

- ca LUME – EXTERIOARĂ; CONCRETĂ – DATATĂ ŞI DATABIL Ă - EVOCATĂ, RECONSTITUITĂ ↓ - conflictualitate exterioară - acŃiune prin înlănŃuire - moduri de expunere digresiv-descriptive preponderent

- Se dezvoltă în spaŃiul universal pe coordonatele generale ale curentului în viziuni şi formule epice specifice. ♦MODELUL BALZACIAN

- Creatorul formulei epice este -scriitorul profesionist, activitate literară desfăşurată care trăieşte din scris → în plin romantism (1829-1847), prin Comedia umană - „izolatul” în mijlocul societăŃii → deschide seria marilor construcŃii epice → impune o viziune şi formulă estetică proprie: balzacianismul - ca formulă estetică: - ca viziune a)opera unitară este structurată logic şi organizat, pe scene: ●din viaŃa privată (Femeia la 30 de ani) ●din viaŃa de provincie (Iluzii pierdute) ●din viaŃa pariziană (Verişoara Bette) ●din viaŃa politică (Afacere tenebroasă) ●din viaŃa militară (Şuanii) ●din viaŃa de Ńară (Medicul de Ńară) ●studii filozofice (Căutarea absolutului)

a)imaginea totalizatoare (sub multi- ple aspecte şi unitară) a societăŃii contemporane→ roman balzacian (multitudine de medii şi perspective)

b)tipul-integrat în contemporaneitatea imediată, databilă prin: ●observaŃie directă ●informare asupra contextului socio-profesional/regional/instituŃional ●recurs la document/eveniment real

b)omul este abordat ca specie (în sens ştiinŃific)→diversitatea tipuri- lor: părintele (Moş Goriot), avarul (Grandet), arivistul (Rastignac), fata bătrână (verişoara Bette), cămă- tarul (Gobseck)

c)descrierea individului -implică largi excursuri în trecu - tul personajelor -determinările complexe sunt reliefate prin tehnica de evocare în cercuri concentrice- în centru = eroul -eroii migrează dintr-un roman în altul

c)omul este văzut în evoluŃie prin multitudinea determinărilor: ●genetice şi familiale ●economice şi financiare ●socio-profesionale

Honoré de Balzac (1799-1850)

Mesajul balzacian, sacrificând esteticul în favoarea adevărului, se formulează implicit ca expresie semnificativă pentru caracterul violent – critic la adresa societăŃii decadente şi la adresa naturii umane înclinată spre rău:

a) combatere a răului prin demascare b) promovarea valorilor prin contrast faŃă de lumea evocată... c) oferă cadrul estetic necesar dezvoltării romanului fluviu

Modelul balzacian în spaŃiul european În FranŃa

a) factor decisiv pentru observaŃia realistă la scriitori de factură romantică G. Sand – trece sub influenŃa lui de la romane sentimentale la romanul de

observaŃie realistă şi critică socială în creaŃiile dintre 1840 şi 1853 (Păcatul domnului Antoine, MicuŃa Fadette, Balta diavolului)

V. Hugo – scrie Mizerabilii (1862) ca roman-frescă, având un caracter com- plex social, istoric, sentimental cu teze umaniste.

b) impulsionează viziunea şi tehnica realistă la G. Flaubert, G. Maupassant şi creează premisele naturalismului la A. Daudet, E. Zola.

În Italia – respins ca viziune şi model estetic - influenŃează scriitorii scandinavi ca opŃiune – pentrun – tragicul contemporan – observaŃia mediilor

- norvegianul Henryk Ibsen – dramaturgia sa - suedezul J. A. Strindberg – acutizează în dramă elementele

balzaciene până la naturalism

Modelul balzacian în spaŃiul european În FranŃa

c) factor decisiv pentru observaŃia realistă la scriitori de factură romantică G. Sand – trece sub influenŃa lui de la romane sentimentale la romanul de

observaŃie realistă şi critică socială în creaŃiile dintre 1840 şi 1853 (Păcatul domnului Antoine, MicuŃa Fadette, Balta diavolului)

V. Hugo – scrie Mizerabilii (1862) ca roman-frescă, având un caracter com- plex social, istoric, sentimental cu teze umaniste.

d) impulsionează viziunea şi tehnica realistă la G. Flaubert, G. Maupassant şi creează premisele naturalismului la A. Daudet, E. Zola.

MODELUL BALZACIAN ÎN LITERATURA ROMÂN Ă

În Italia – respins ca viziune şi model estetic - influenŃează scriitorii scandinavi ca opŃiune – pentrun – tragicul contemporan – observaŃia mediilor

- norvegianul Henryk Ibsen – dramaturgia sa - suedezul J. A. Strindberg – acutizează în dramă elementele

balzaciene până la naturalism

În România

a) model estetic pentru începuturile romanului românesc şi ale schiŃei caracterologice (fiziologia) + alte orientări estetice:

↓ 1. M. Kogălniceanu - observaŃie realistă - schiŃă de moravuri - coordonatele romanului realist autohton- atracŃia - frescei - satira socială contemporană - tehnica planurilor concentrice ↓ Tainele inimii = prima încercare tipărită de roman (1850) 2. D. Bolintineanu - romanele ►Manoil (1851/1855 = I roman românesc publicat integral ) - influenŃat de literatura epistolară (pre)romantică: - Goethe (SuferinŃele tânărului Werther) - J.J. Rousseau (Noua Heloiză) - Chateaubriand (René) - elemente balzaciene- medii diverse planuri distincte ale conflictului ►Elena (1862)

- dezvoltă modelul din Crinul din vale - deconspiră modelul în roman (Elena citeşte cartea lui Balzac) - modelul:- conflictului erotic (Felix- Madame Mortesauf) - tipuri de feminitate (Elena = Madame de Mortesauf)

3. N. Filimon - schiŃa realistă de moravuri: Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala (1861) - tipul arivistului autohton lumea slugilor - relaŃia individ-mediu ↑ - interrelaŃionarea mediilor prin erou ● → mica funcŃionărime ↓ poliŃia - romanul Ciocoii vechi şi noi sau ce naşte din pisică şoareci mănâncă (1862- „Revista română”/ 1863- în volum)

b) marchează ca experienŃă estetică romanul-ciclu de familie al sfârşitului de secol XIX D. Zamfirescu- ciclul Comăneştenilor ♦ fresca societăŃii contemporane ♦ reconstituirea documentară ♦ tipologic- arivistul şi parvenitul - nobilimea decadentă

Soirées dansantes Fiziologia provinŃialului în Ia şi Iluzii pierdute Un întâi amor

___________________________ - adaptate la realitatea românească - din perspectivă ≠ subiectivitate ≠ lirism + pamflet c) în secolul XX- modelul se prelungeşte ca element tradiŃionalist cu funcŃii polemice în

roman ►Cezar Petrescu (1892-1961) - traducător din Balzac - propune o cronică românească a secolului XX structurată cronologic şi spaŃial - tragic de tip modern: - tipul caracterizat: inadaptatul (Întunecare) - medii evocate: ●Ńărănimea:Apostol ●finanŃele şi industriaşii Aurul negru ●oraşul tentacular (monden, politic, intelectual): Calea Victoriei; Carlton ●provincia: La Paradis general; Miss România ►I. M. Sadoveanu (1893-1964)- ciclul romanesc: Sfârşit de veac în Bucureşti (1944) Ion Sântu (1957) - reactualizează tipul arivistului, care este reabilitat prin umanizare: Iancu Urmatecu - se rafinează şi se adaptează spiritual la lumea în care intră - îşi disimulează natura explozivă şi îşi regizează afacerile - structura epică- de tip concentric - simetrică: începe şi se încheie cu izbucniri ale protagonistului

Rom

anul

„s

uper

iorităŃ

ii”

Dem

onst

rează

impl

icit

vita

litat

ea m

odel

ului

în

cont

extu

l bal

zaci

anis

mul

ui

cont

extu

l dom

inan

t m

oder

nist

asup

ra

mod

erni

smul

ui

►G. Călinescu-Enigma Otiliei 1) teme:paternitatea; familia; oraşul polimorf 2) tipuri: avarul; fata bătrână; arivistul; rentierul 3) tehnica:flash-back;cercurile concentrice; diversitatea mediilor

descrise

4.A. ROMANUL DE MORAVURI; EPIC ♦ REPLICA VICTORIAN Ă B. - în Anglia – romanul de observaŃie socială realist respinge modelul balzacian cu care estetic stabileşte totuşi un dialog implicit – se dezvoltă pe coordonatele viziunii şi formulei estetice proprii victorianismului timpuriu (~1830-1850) VICTORIANISMUL CLASIC (1830-1860)

- acoperă cronologic epoca înfloririi europene a realismului - se rataşează la realismul doctrinar prin observaŃia obiectivă a realităŃii sociale;

perspectiva critică asupra diverselor nivele sociale şi a incomunicării dintre ele - se distinge prin promovarea:

►individualismului → încrederea în progres ►puritanism moral

- este reprezentat de scriitori inegali ca valoare şi distincŃi ca viziune - pentru evoluŃia literaturii engleze sunt notabili pentru epoca victoriană

Charles Dickens (1812-1870)

Elisabeth Gaskel (1810-1865) Wiliam Thackeray (1811-1863)

Roman social şi de medii

Anthony Trollope (1815-1882) psihologic

Roman sentimental cu deschideri spre realism al

evocării de medii

Surorile Brınte

●Charlotte (1816-1855): Profeso- rul; Villette; Shirley; Jane Eyre. ●Anne- colaborare la Versuri cu celelalte două surori ●Emily (1818-1848): La răscruce de vânturi

● Ch. Dickens şi W. M. Thakeray creează modelele romanului de moravuri englez: ►Dickens→ Punct de plecare pentru structurile naturaliste ►Thackeray→ modelul estetic urmat de: A. Trollope şi E. Gaskel şi apreciat de Ch. Brınte ● Modelul romanului social cu teză umanitară

- se conturează în maniere complementare la Dickens (mesajul lui rămâne optimist) şi la Thackeray (mesajul rămâne amar);

- se prelungeşte în VICTORIANISMUL TÂRZIU (1860 1901) prin Thomas Hardy şi G. Gissing.

- echivalentul englez al lui Balzac prin- impactul asupra publicului

- prolificitate 1) lărgeşte aria investigaŃiei sociale asupra instituŃiilor Ex.- justiŃia- Casa întunericului - şcoala- David Copperfield - administraŃia- Documentele postume... 2) spre deosebire de Balzac, abordează probleme concrete ale timpului: - revoluŃia industrială şi consecinŃele ei (Timpuri grele) - exploatarea şomerilor şi a copiilor (Oliver Twist) - utilitarismul şi intoleranŃa puritană (Poveste de Crăciun) 3) clasifică indivizii în categorii morale ↓ eroii sunt măşti ale moralei, generozităŃii, dezinteresului / hiperbolizări antitetice ale acestor valori victoriene. 4) asociază realismului dimensiunea satirică← tipuri caricaturale, intens critice, hiperbolizând de obicei câte o dominantă spirituală - cuplul Murdstone reprezintă puritanismul agresiv, morala tiranică pentru uman (David Copperfield) 5) structura romanelor: - axată pe – tensiune şi participarea intens afectivă a cititorului – aventură/ evoluŃie în medii diferite - converge către finalul fericit, moralizator, atins prin intervenŃii neaşteptate (exterioare)/ schimbări spectaculoase de situaŃii care atestă- A. optimismul funciar al autorului -încrederea în valorile stabile ale societăŃii burgheze - promovarea unei posibile armonii sociale - salvarea societăŃii prin micul burghez, omul simplu şi respectabil - B. Limitarea protestului social la lupta contra abuzului şi cruzimii

- este, ca viziune artistică şi formulă narativă, complementar lui Dickens, impunându-se ca expresie a realismului subiectiv - continuator declarat al romanului englez al secolului al XVIII-lea (admirator îndeosebi al lui H. Fielding)

CHARLES DICKENS

W. THACKERAY

- precursor al lui H. James prin acuitatea observaŃiei psihologice (opusă relativului schematism dickensian) - structurată ca frescă, opera reuşeşte să fie o „Comedie umană a Angliei burgheze”→ evocă grupurile sociale în evoluŃia în timp

ROMANE ISTORICE ROMANE DE MORAVURI Barry Lindon (1848) Bâlciul deşertăciunilor Henry Esmond (1852) Familia Newcome Virginienii (1857) Istoria lui Pendennis

- nucleul tematic→ unitatea este snobul şi snobismul = fenomen social caracteristic al epocii, prin care se defineşte lupta pentru puterea şi însemnele nobiliare dusă de o clasă bogată sau în ascensiune

- Principiile estetice ale lui Thackeray sunt concentrate în PrefaŃa autorului la Istoria lui Pendennis (1850) = realism şi prefigurări moderne:

- „adevăr şi onestitate” - „experienŃă” - „sinceritatea expresiei”

- Aceste principii fac ca paralel şi independent de Balzac, formula estetică a lui Thackeray să se caracterizeze prin:

1) conturarea unei tipologii- complexe - specifice Angliei victoriene - plasată în contextul „bâlciului social” al timpului→ imaginea

frecventă a bâlciului 2) migraŃia personajelor dintr-un roman în altul: Ex.: maiorul Pendennis- Istoria lui Pendennis - Familia Newcome - Elementele individualizatoare ale scriiturii reliefează caracterul subiectiv al realismului

Thackerian în opoziŃie cu cel balzacian: ► poziŃia autorului se subliniază prin raissoneuri (=personaje moralizatoare) ►structurarea discursului narativ prin: a) dialog cu cititorul/ narator omniscient, angajat în digresiuni b) alternanŃa a naratorilor în jocul ficŃional SINTEZĂ ŞI ÎNNOIRE R ĂSĂRITEAN Ă: POEMUL ŞI EPOPEEA RUSĂ REALISMUL RUS:

1. Preocupat● → (spre deosebire de cel angloamerican) mai mult de teorie ↓ (spre deosebire de cel francez) mai mult de sugestie în creaŃie decât de descriere şi observaŃie directă 2. Marcat de tentaŃia viziunii de sinteză şi a formulei estetice totalitare

- V.G. Belinski– Privire asupra literaturii ruse din 1847 - N.G. . Cernîşevski– Arta şi realitatea din punct de vedere estetic

3. Respinge reproducerea realităŃii în favoarea reconstituirii ei prin interpretarea proprie fiecărui autor - elementul comun, unificator: surprinderea socialului nu numai prin tipuri reprezentative, ci în primul rând prin psihologia şi moravurile de grup - mai târziu decât cel occidental -afirmă tonalităŃi şi formule -beneficiind de şi asimilând estetice proprii modelul balzacian şi pe cel -viziunea satirică gogoliană dickensian îndeosebi dezvoltă romanul poematic -viziunea filozofică tolstoiană

reformulează epicul epopeic

4. Subliniază coordonata socială a curentului prin: Simpatia faŃă de: Tipicitatea personajelor: -mase (Gogol) -omul simplu, anonim (Tolstoi) -micul slujbaş (Cehov) -vechea nobilime crepusculară (Turgheniev) -nu mai este un obiectiv în sine = rezultat/ilustrare a tranşei semnificative din social 5. Raportează constant, implicit sau explicit, lumea Rusiei la Universalitate → caracterul naŃional specific ≠ generalizările şi clasificările occidentale = esenŃa unui tip de spiritualitate - în planul formulei estetice atins prin orientări pro: - Gogol spre folcloric şi mitic autohton; - Tolstoi asociază surse livreşti cu înŃelepciunea populară a creştinismului slav; - Turgheniev surprinde un spirit al locului; cultivă ca specii epice nuvela, povestirea, romanul.

I. Nikolai Vasilievici GOGOL (1809-1852) 1. Ilustrează alături de Saltikov - Scedrin (1826-1880) realismul satiric; 2. Întemeietor al realismului rus (denumit de Bielinski „Şcoala naturală”

- trasează prin ansamblul creaŃiei direcŃiile curentului autohton; - proza scurtă îl consacră ca precursor în contextul literaturii ruse:

a) epicul de atmosferă: - deschis spre liric şi fantastic;

- punctat de elemente folclorice; - ciclul de povestiri: Serile în cătunul de lângă Dikanka -prin- cadru

- tipologie → anticipează pe Turgheniev şi Cehov;

b) epicul satiric – din ciclul Arabescuri (1835), completat ulterior cu Mantaua (1842)- cuprinzând capodoperele Nasul; Însemnările unui nebun; Nevski Prospekt; Portretul.

– instituie banalul, insignifiantul, comunul – ca temă literară, anticipând exploatarea acestora în literatura occidentală (Ex. Flaubert)

c) epicul istoric: Taras Bulba – nuvelă în prima variantă (1835) inclusă în ciclul Mirgorod; – roman, prin dezvoltarea epică din 1842; – reactualizează epicul istoric prin îndepărtarea polemică de modelul romantic occidental (al lui

W. Scott) – deschide calea lui Tolstoi prin: ► asocierea istoriei cu viziunea eposului/concepŃiei populare asupra evenimentelor; ► accentul pus pe imaginea omului simplu şi pe cea a maselor; ► evocarea unei spiritualităŃi(a căzăcimii din Zaporojie) prin modul de viaŃă moral şi social în

timp de pace şi de război; prin relaŃiile interumane specifice; prin raportarea la cosmic-stepa- şi funcŃiile naturii ≠ peisaj.

II. Teodor Mihailovici DOSTOIEVSKI (1821-1881) ● Ca elemente de prelungire romantică:

- ilustrarea alegorică a ideilor prin epic; - prezenŃa „măscăricilor” declanşatori ai conştiinŃelor şi termeni de raportare

pentru protagonist (Marmeladov- Crimă şi pedeapsă; Ferdîşenko- Idiotul ; Teodor Karamazov- FraŃii Karamazov);

- nebunia (boala lui Raskolnikov- Crimă şi pedeapsă; demonismul lui Stavroghin- Demonii; Isteria Katerinei Ivanovna (FraŃii Karamazov);

- condiŃia şi situaŃia excepŃională a protagoniştilor. ● Prefigurările naturaliste (confluenŃă între realism şi naturalism) prin: - interesul pentru patologie şi social deviant (criminalitate, viciu, nebunie); - complexitatea motivaŃiei: ereditate; condiŃie socială şi context spiritual; - sondarea în adâncurile condiŃiei umane şi conştiinŃei; - realităŃile selectate – tragice, întunecate, închise; ►1. scrierile de debut: -realism de continuitate gogoliană; -asociază tragicul şi comicul sumbru(ironia, umorul, parodia, satira): Oameni sărmani (1845); Umili Ńi şi obidiŃi (1861). ►2. scrierile de tranziŃie:- aduc în prim plan conflictele interioare; - eroul urmăreşte o idee/concepŃie, din perspectiva căreia acŃionează şi dă consistenŃă realului: Amintiri din casa morŃilor (1861); Însemnări din subterană (1864); - salvarea eului o reprezintă ispăşirea prin suferinŃă (fizică).

►3. etapa capodoperelor: Crimă şi pedeapsă (1866); Idiotul (1868-1874); Demonii (1872); Adolescentul (1875); FraŃii Karamazov (1880). - radiografiază în adâncime vina şi impactul ei asupra conştiinŃei; - răul (crima- ca rău suprem)este un mijloc de a-şi demonstra forŃa morală sau de a se impune într-o lume amorală;

Impactul asupra literaturii universale -Punct– terminus al realismului canonic al secolului al XX lea; de plecare pentru realismul secolului XX în ipostaza de modernism;

a) discursivitate şi subiectivitate – Proust b) amoralism şi experienŃă – Gide c) subiectivitate şi hipertrofie a eului – Joyce, V. Woolf d) comportamentism + analitism condensat – Hemingway, Steinback. e) universuri concentraŃionare şi adâncire în subterană – Kafka

III. Lev Nikolaevici TOLSTOI (1828- 1910) – Redimensionează romanul de observaŃie socială ca sinteză filozofico-estetică prin: -anularea limitelor problematicii→ roman al condiŃiei umane -renunŃarea la tipicitatea „clasică”→ surprinderea diversităŃii liniare şi individualităŃii umane -anihilarea acŃiunii unitare gradate → sugerarea complexităŃii polifonice a vieŃii - în romanul Război şi pace (1863-1869)

- romanul aboleşte climatul epicului redus la medii delimitate într-un timp concentrat prin viziunea proprie asupra istoriei:

________________________________________________________________________________ structura polifonică a- - istoria = „viaŃa inconştientă şi comună romanului: = voinŃa finalităŃii divine misterioase - include popoare, clase,gru- pentru om, la care concură factorii puri şi indivizi (cu caractere, umani şi naturali temperamente, religii, idealuri) = ansamblu (≠suma) de acte înfăptuite - realitatea umană se integrea- de omul de excepŃie (conducătorul) şi masele ză în univers ca totalitate infi- ⇐ - individul nu mai este abordat tipologic, nită, în veşnică mişcare, în ci ca realitate complexă şi război şi pace; contradictorie - tehnica bazoreliefului asocia- ză planurile prin paralele şi opoziŃii

I.- Prefigurat de fra Ńii Goncourt (Edmond, 1822-1896 şi Jules, 1830-1870) prin: 1) evocarea

„vieŃii adevărate” şi a omului simplu; 2) studiul şi obiectivele ştiinŃifice atribuite literaturii; 3) observaŃia şi documentarea după natură; 4) considerarea romanului ca „istorie morală contemporană”.

NATURALISMUL

- Titlurile operelor subliniază centrarea pe protagonist, surprins în medii sociale distincte: Charles Demailly (1860), Germinie Lacerteux (1865), Manette Solomon (1867), Madame Gervaisais (1869).

II. Teoretizat şi manifestat integral în opera lui E. Zola (1840-1902). - manifestele semnate de Zola sunt ulterioare primelor opere, constituindu-se într-o campanie de

susŃinere a grupării: Romanul experimental (1880), Naturalismul în teatru (1881), Romancierii naturalişti (1881).

-Al treilea ciclu- unitar cu o viziune sistemică ilustrează evoluŃia unor vârste ale realismului: ●realism satiric → Comedia umană (1829-1847); ●realism reflexiv-simbolic→ Război şi pace (1863-1869); ●realism scientist şi analitic → Roungon Macquart (1868-1893). III. Afirmat în FranŃa prin proza grupului de la Médan, din care făcea parte şi Guy de

Maupassant; Guy de Maupassant (1840-1897): -discipol al lui Flaubert, adept al lui E. Zola; -300 de nuvele în 18 volume- capodopera Boule de Suif (Bulgăre de seu); - culegeri: Casa Tellier (1881); D-na Fifi (1882); Povestirile

BecaŃei (1883); Surorile Rondoli (1884); - şase romane: O viaŃă (1853); Bel Ami (1885); Mont Oriol (1887); Pierre şi Jean (1888); Tare

ca moartea (1889); Inima noastră (1890). IV. InfluenŃa asupra literaturii universale:

- în FranŃa- marchează experienŃa estetică a generaŃiei 1880-1900; - în Germania- este reprezentat precar, în opere de dominantă realistă; - la noi- asociat/identificat iniŃial cu realismul (C. Mille, C. Dobrogeanu) - manifestat prima dată în nuvelistica tragică a lui I.L. Caragiale, B. Şt. Delavrancea, Al. VlahuŃă. REALISMUL ÎN SECOLUL al XX- lea

- Secolul al XX-lea este puternic marcat de ideea de modernitate; - Ritmul şi modelul estetic rămân în continuare dominate de FranŃa; - Lumea anglo-saxonă începe să se impună, iniŃial nuanŃând, iar, în cele din urmă ameninŃând

supremaŃia galică; -Etape (relativ) generale: Perioada 1900-1918/1920 = „La belle epoque” – „modern style” 1920-1940/1945 = Modernism interbelic 1945-1960/1970 = TranziŃie 1970-2000 = Postmodernism REALISMUL TRADI łIONAL(IST): De descendenŃă balzaciană şi zolistă: 1. A. Romanul frescă ● viziunea reflectă viaŃa în complexitatea ei; ● perspectiva auctorială exprimă certitudinile ● romanul de familie- prefigurat prin Rougon-Macquart ● tematica alegorizează prin destinul generaŃiilor conflictul dintre trecutul pragmatic şi prezentul sintezei spirituale; ● viziunea se reactualizează prin nuanŃele unui umanism specific:

Georges Duhamel- Cronica familiei Pasquier(1933-1945); R. M. Du Gard- Familia Thibault (1922-1940); Thomas Mann- Casa Budenbrook (1901); John Galsworthy- Forsyte Saga (1906-1921); Comedia modernă (1924-1928); Sfârşit de capitol (1931-1933). ● în literatura română- se continuă până la romanul contemporan, trecând de la literatura

citadină în sfera ruralului: ♣ Mara

♣ Ciclul Comăneştenilor← Zola ♣Ciclul familiei Halippa← Proust ♣Sfârşit de veac în Bucureşti ♣Enigma Otiliei ______ ← Balzac ♣DesculŃ________ ♣MoromeŃii = realism simbolic cu elemente clasic teziste ♣Cronica de familie 1. B. Buildungsroman - îşi realizează unitatea epică prin evoluŃia în timp a protagonistului, a cărui condiŃie socială,

politică, spirituală se construieşte în structura romanescă; - punct de plecare în Tom Jones – Fielding; - model: Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister; - opere reprezentative: Jean Cristophe (Romain Rolland); Pelle Cuceritorul (Andersen Nexo); Un om sfârşit (Giovanni Papini); Jocul cu mărgele de sticlă (Herman Hesse). REALISM EXPERIMENTAL (SUBIECTIVIZANT) ♦MARCEL PROUST (1871-1922)→ PROUSTIANISM = radicală modificare a sistemului

de relaŃii care stau la baza eposului (autor-narator; realitate-ficŃiune) şi eliminare a protagonistului şi intrigii, ca şi a focalizării în cadrul subiectului, diseminat în nuclee narative în cele şapte volume: Swann (1913); La umbra fetelor în floare (1918); Guermantes (1920); Sodoma şi Gomora (1922); Captiva (1923); Albertine dispărută (1925); Timpul regăsit (1927).

InfluenŃe asupra literaturii europene: -A. InfluenŃează opera V. Woolf (1882-1941) prin ROMANUL PSIHOLOGIC

IMPRESIONIST : Mrs. Dalloway (1925); Spre far (1927), Valurile (1931) -B. InfluenŃează viziunea lui J. Joyce (1882-1941) prin ALEGORISMUL PSIHANALITIC :

Portret al artistului în tinereŃe (1916), Ulise (1922), Veghea lui Finnegan (1939). - C. Proustianismul românesc se grefează pe romanul-frescă la: L. Rebreanu (Ciuleandra,

Pădurea spânzuraŃilor ); H. P. Bengescu (Ciclul Halipa); Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)

♦ ANDRE GIDE (1869-1951)→ GIDIANISMUL = distrugerea categorialului epic; realizarea

creaŃiilor hibride, proprii autorului: -Scrieri de frontieră: Fructele pământului; Poarta îngustă; -Soties: Prometeu rău înlănŃuit; -Romanul autoreferenŃial: Falsificatorii de bani; -Pseudojurnal de călătorie: Călătorie în Congo. Gidianismul în literatura română -este sursa trăirismului în romanele, povestirile, eseurile lui: M. Eliade, Camil Petrescu, M.

Sebastian, E. Cioran.

Subiecte propuse pentru examen 1. Conceptele de curent literar şi curent cultural: definiŃie şi ilustrări. 2. Tematica lirică romantică (ilustrări prin câte trei poeme reprezentative). 3. romantică: spaŃiile evaziunii din real (exemplificări). 4. Drama romantică: trăsături şi exemplificări.

5. AccepŃiile termenului realism. 6. Scriitori de tranziŃie de la romantism la realism (opere reprezentative). 7. Romanul de moravuri ca formulă estetică. 8. Viziunea balzaciană asupra omului şi a societăŃii. 9. Balzacianismul românesc în secolul al XIX-lea. 10. Balzacianismul românesc în secolul al XX-lea. 11. Replica dickensiană la romanul balzacian. 12. Thackeray: principiile estetice definitorii. 13. N. V. Gogol: epicul satiric. 14. L. N. Tolstoi: structura polifonică în Război şi pace. 15. A. P. Cehov – înnoitor al prozei scurte universale. 16. Etape şi trăsături ale epicului tolstoian. 17. Problematica romanului dostoievskian. 18. InfluenŃa romanului dostoievskian asupra literaturii universale. 19. DistincŃia realism – naturalism. 20. Naturalismul românesc. 21. Formule epice tradiŃionale în secolul al XX-lea. 22. Romanul românesc de familie. 23. Proustianismul şi influenŃa lui asupra literaturii europene (autori şi opere reprezentative). 24. Proustianismul românesc. 25. Gidianismul şi influenŃa lui asupra literaturii române. Bibliografie obligatorie 1. Balzac – un roman la alegere (în afară de Eugénie Grandet şi de Moş Goriot). 2. Ch. Dickens – un roman la alegere (în afară de Marile speranŃe). 3. F. M. Dostoievski – un roman la alegere. 4. J. Joyce (Portret al artistului în tinereŃe) sau V. Woolf (Spre far). 5. A. Gide (Mânuitorii de bani) sau M. Proust (un volum la alegere).

Bibliografie facultativ ă 1. Blanchot, Maurice – SpaŃiul literar , Ed. Univers, 1980 2. Lejeune, Philippe – Pactul autobiografic, Ed. Univers, 2000 3. Olteanu, Tudor – Morfologia romanului european în secolul al XIX lea, Ed. Univers, 1977 4. Valette, Bernard – Romanul, Cartea Românească, 1997