„CREAŢIA ESTE SINGURUL SURÂS AL TRAGEDIEI NOASTRE”Lucian Blaga

LOCUL ŞI ROLUL CULTURII ŞTIINŢIFICE ŞI TEHNICE ROMÂNE ÎN EUROPA ŞI ÎN LUMEŞtefan IANCU1

I.-INTRODUCERE Un filosof se întreba „Cine crede în viitorul unui popor fără valori”. Dar noi avem o ţară cu un trecut minunat, dispunem încă de unele rezerve naturale, putem

gestiona un habitat cu valenţe ecologice şi spirituale multiple de care depinde gradul de integrare în spaţiul cultural-economic european, si totuşi nu suntem încă una din ţarile exemplu. De ce?

Ce s-ar putea face pentru creşterea gradul de integrare a noastră în spaţiul european, având în vedere o serie de dificultăţi cu care se confruntă la ora actuală ţara noastră:

declinul demografic, exodul inteligenţelor şi cel al forţei de muncă calificate şi necalificate, declinul industriei naţionale, şomajul şi lipsa locurilor de muncă, degradarea terenurilor, poluarea apelor subterane şi de suprafaţă, poluarea estetică, pierderea unor tradiţii locale, degradarea învăţământului public, descalificarea forţei de muncă, nivelul redus al investiţiilor, infrastructura modestă de transport autorutier,

1Prof.univ.dr.ing., Membru fondator/titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Secretar ştiinţific al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei a Academiei Române, Secretar ştiinţific al Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din Academia Română, Consilier de proprietate industrială, (stiancu@acad.ro)

Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare, în cel de al doilea studiu privind reprofesionalizarea resursei umane naţionale, studiu întitulat „ŞANSA ROMÂNIEI – OAMENII” se afirmă că ,,reprofesionalizarea este o necesitate stringentă pentru România, pentru A CORECTA erori flagrante ale strategiilor de pregătire profesională (şi educaţională în general) a populaţiei, proprii vechiului regim, cât şi lipsa de strategii realiste şi bine fundamentate după 1989. Ar fi posibil să contribuim, noi ca membrii ai Comitetului Roman pentru Istoria şi Filosofia

Ştiinţei şi Tehnice, la elaborarea unei strategii de pregătire profesională a tineretului român? Răspunsul meu este DA, dar pentru aceasta ar trebui să pornim de la stabilirea obiectivelor

viitoarei strategii culturale naţionale, care ar trebui să vizeze: generarea şi diseminarea de cultură în întreaga ţară; dezvoltarea orizontului de cunoaştere a tineretului român ; diseminarea pe plan naţional şi internaţional a aportului culturii noastre la dezvoltarea

umanităţii.

II.- NECESITATEA ELABORĂRII ŞI DISEMINĂRII DE LUCRĂRI PRIVIND LOCUL ŞI ROLUL CULTURII ROMÂNE ÎN EUROPA ŞI ÎN LUME Poporul nostru asezat, cum spunea cronicarul, în calea tuturor rãutãţilor, a avut şi are de suferit.

Din studii statistice rezultă că, în viitor, se prevede dispariţia mai multor limbi şi dialecte, pe lista perdanţilor din sfera europeană numărându-se şi limba română.

Numai cunoaşterea şi răspândirea pe plan internaţional a culturii neamului respectiv ar putea salva de la uitare o limbă ai căror vorbitori dispar; iată deci, un motiv în plus, pentru care există obligaţia să se facă cunoscută cultura românească.

În 1981, academicianul Virgil Cândea, într-o expunere2, completa cele expuse de Nicolae Iorga, în cartea „Locul românilor în istoria universală”, susţinând că nu numai dispunerea geografică, sistemul hidrografic, configuraţia zonei, climatul şi resursele, în care s-a dezvoltat naţiunea română au determinat

2 Cândea Virgil, „The Place of the Romanian People în World History”, Proceedings of the 16th International Congress of the History of Science, vol. B Symposia, 1981, cota Bibl.Acad. II-662.729;

2

perenitatea ei ci şi „spiritul creativ al naţiei, acumularile celor create şi transmiterea lor de-a lungul timpului ca valori civilizatoare, precum şi respectarea de către generaţiile succesive a tuturor tradiţiilor celor de dinaintea lor, cu care simţeau că formează un întreg unitar dincolo de limitele istoriei convenţionale”

De menţionat iniţiativa domnului profesor Gh. Buzatu care, continuând ceea ce iniţiase Nicolae Iorga, a editat colecţia ,,ROMÂNII ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ” care în 2009 înnumără peste 145 de volume.

Păcat că aceasta colecţie nu a publicat nici o lucrare despre aportul ştiinţei şi tehnicii române la dezvoltarea culturii umane

Păstrarea patrimoniului cultural, a creaţiei contemporane şi diversităţii culturale ca premisă a coeziunii şi solidarităţii europene este menţionată în mod expres în STRATEGIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A UE şi se regăseşte în principalele documente politice ale Uniunii Europene, inclusiv în Tratatul de la Lisabona, precum şi într-o serie de convenţii multilaterale adoptate sub egida UNESCO sau a Consiliului Europei.

Importanţa dimensiunii culturale la nivelul Uniunii Europene este evidenţiată de faptul că în domeniul creaţiei şi serviciilor culturale lucrează aproximativ 6 milioane de cetăţeni europeni, reprezentând 3,1% din totalul locurilor de muncă în UE. În februarie 2008, în România s-a elaborat, ÎN PROIECT, o Strategie în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional pentru perioada 2008-2013, iar, la 18 aprilie 2008, s-a înfiinţat, printr-o Decizie a Preşedintelui României, Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniul construit, situri istorice şi naturale cu caracter pluridisciplinar. Priorităţile generale identificate în acest proiect de Strategie, considerate ca Obiectiv naţional în Orizont 2013, nu includ şi necesitatea evidenţierii aportului culturii noastre la dezvoltarea umanităţii, chiar dacă anterior despre această problemă vorbise şi academicienii N.Iorga şi Virgil Cândea, iar profesorul Gh. Buzatu editează deja colecţia ,,ROMÂNII ÎN ISTORIA UNIVERSAL” .

3

Acţiunile care au avut loc până în prezent în domeniul evidenţierii aportului culturii noastre la dezvoltarea umanităţii, au constituit, în această vastă acţiune, numai un început de drum. Păcat că iniţiativele făcute au rămas fără urmări concrete, semnificative.

Dacă în următoarea perioadă acest început de drum ar fi constituit şi o deschidere reală prin lucrări de seamă care să fi evidenţiat modul în care ne-am oglindit, prin ceea ce am realizat, în conştiinţă lumii, în diferite epoci, am fi redus riscul de a fi dacă nu „excluşi” din rândul popoarelor culte, măcar să fim marginalizaţi , lăsaţi în umbră, uneori în mod voit, alteori din ignoranţă.

Dacă noi nu ne îngrijim de propria noastră soartă, să nu ne aşteptăm că vom fi invitaţi , aşezaţi în „fruntea bucatelor” şi serviţi de către alţii. În 1931, inginerul Ion Ionescu, profesor de poduri la Şcoala Politehnica din Bucureşti, a propus ca inginerii şi personalul tehnic să cerceteze lucrările vechi, făcute la noi în ţară, în diferite epoci , spre a se putea scrie istoricul complect al activităţii tehnice pe teritoriul românesc..

Menţiona necesitatea stabilirii amplasamentele podurilor pe vase peste Dunăre făcute de Darius, Alexandru cel Mare, Tiberiu, Traian şi Valerian sau al podului fix făcut de Constantin cel Mare la Celeiu.

Inginerul Ion Ionescu susţinea că inginerul trebuie să fie un păstrător al trecutului, un susţinător al prezentului şi un garant al viitorului.

Oare nu a sosit timpul ca să se dea curs realizării propunerii profesorului Ion Ionescu? Şi aceasta nu numai ÎN DOMENIUL TEHNIC CI ŞI ÎN CEL ŞTIINTIFIC.

În condiţiile în care se constată faptul că în România nu s-au pus în aplicare, în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale3 la care am aderat şi cu interesul public pe care îl reprezintă, măsuri eficiente în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului cultural şi integrarea sa în marile proiecte de dezvoltare durabilă, ACTIVAREA obiectivului enunţat ar CONTRIBUI LA REDUCEREA RISCULUI pierderii irecuperabile din memoria public ă a aportului culturii noastre

3 De ex., in anul 2003, UNESCO a adoptat Convenţia pentru Salvarea Patrimoniului Cultural Imaterial implicând organele guvernamentale în conservarea tradiţiilor şi a expresiilor orale, a artelor spectacolului, a practicilor sociale şi a multor alte elemente reprezentative. În lista celor 90 de elemente care trebuie să fie conservate se află şi dansul Căluşarilor.

4

la dezvoltarea umanităţii, pierdere determinată deopotrivă de cauze istorice, dar şi de cauze mai recente. Pentru a se realiza cu succes obiectivul enunţat este nevoie ca între oamenii de ştiinţă români din toate domeniile să existe o mai bună comunicare, o mai bună conlucrare. În prezent, când în rândul popoarelor există o pregnantă preocupare pentru a se face bilanţul cultural naţional, pentru a stabili:

ce s-a primit pentru dezvoltarea culturii naţionale , cu ce a contribuit fiecare neam la dezvoltarea culturii universale,

fiecare popor are obligaţia să-şi evalueze, să-şi definească aportul la dezvoltarea umanităţii pentru a putea deveni conştient de locul şi rolul culturii sale naţionale în Europa şi în lume, a CULTURII ROMÂNE nu numai a aportului literaturii. Anul 2018, Centenarul României Mari ar trebui să ne găsească deja cu obiectivul enunţat mai sus soluţionat şi pentru aceasta ar fi bine ca termenul intern de realizare a sarcinii asumate de a se elabora, în format tipărit şi în format electronic, de lucrări privind locul şi rolul culturiii române în Europa şi în lume să fie 2015 - 2016.

III.-CULTURA ROMÂNĂ DE LA PRIMII PAŞI ÎN ISTORIE LA SECOLUL XXI Poporul nostru a trecut, pe plan cultural, prin trei „mondializări”, care nu au fost decât parţiale .

Străromânii au avut, din secolul III până în secolelele VII-VIII, un tip de instruire „obligatorie”, în biserică, precum şi în anumite pături sociale, în limba latină.

După secole, pe aceleaşi teritorii, a fost impusă limba slavonă, medio-bulgară, care, de asemenea, nu se vorbea decât în biserici şi se scria în documente oficiale,

În secolul XVII, în Principatelor române, a fost impusă în administraţie, diplomaţie şi învăţământ limba greacă. În mod firesc, în aceste trei „mondializări”, nu a fost vorba numai de impunere

lingvistică ci şi de influenţe culturale, morale religioase şi, evident, politice.

5

Oamenii de ştiinţă români au făcut şi fac parte integrantă din comunitatea ştiinţifică internaţională.

Cu excepţia unor întreruperi în perioada 1947-1958/1960 şi 1981-1989, profesorii şi cercetătorii români au fost, într-un perfect sincronism cu cercetarea ştiinţifică europeană şi mondială, iar uneori, în anumite domenii chiar în avangarda ei.

Gândirea şi creaţia ştiinţifică şi tehnică românească au beneficiat de pe urma mişcării ştiinţifice mondiale şi au contribuit şi s-au integrat, totodată, în mod firesc, în această mişcare.

Ţările române şi apoi România au fost, însă, într-o mare măsură, prejudiciate de faptul că, în comparaţie cu marile puteri ale lumii, fiind state de mărime mică sau mijlocie, nu au dispus de mijloacele necesare în difuzarea şi susţinerea plenară a creaţiilor lor materiale şi spirituale.

III.1. –Dezvoltarea culturii româneşti din cele mai vechi timpuri până la Unirea Principatelor Române Cele mai vechi vestigii ale prezenţei omului în aria de răspândire a românilor, datează din paleoliticul inferior şi evidenţiază înscrierea zonei carpato-danubiene în aria geografică a procesului antropogenezei4.

Săpăturile arheologice au scos la lumină urme ale mai multor arii de cultură: Hamangia (sculptura „Gânditorul”) s-au construit unelte din piatră şlefuită sau din silex, topoare

trapezoidale cu secţiune plan convexă. Boian (pictura cu grafit, utilizarea aramei, podoabe, unelte, dintre care se evidenţiază

lama de topor cu gaură pentru coadă), Cucuteni (ceramică pictată, într-o mare diversitate de forme şi cu motive decorative

specifice) şi altele. În 1979 au fost descoperite în peştera Cuciulat, pe Someş (jud.Sălaj) primele picturi rupestre

din România (un cal, o felină, o pasăre şi o siluetă umană), datând din paleoliticul superior, anterioare anului 10.000 î.e.n..

4Antropogeneză – ramură a antropologiei care studiază originea,evoluţia şi dezvoltarea speciei umane.

6

Cercetările unanim apreciate şi acceptate pe plan mondial ale arheologului Mariga Gimbutas, americancă de origină latină, cele ale istoricilor englezi de la Universitatea Cambridge, ale etnologului Daniel Ruzo din Peru, au condus la concluzia că spaţiul în care au trăit strămoşii noştri, cuprins între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, a fost sub diferite aspecte unul dintre focarele civilizaţiei europene. Pe râul Mureş, în albie şi pe terase, au fost identificate urmele celei mai vechi civilizaţii de pe teritoriul carpatic.

Localitatea Turdaş, situată la circa 10 km de Simeria, a dat numele unei culturi neolitice din a doua jumătate a mileniului V î.e.n.

Săpăturile de la Tărtăria, începute în anii 1942-1943 şi continuate în 1961, au condus la identificarea a trei piese de lut, cu semne înscrise, dintre care două găurite şi una rotundă, stabilindu-se ulterior prin datarea cu carbon radioactiv că acestea au o vechime de peste 7000 de ani. Plăcuţele de lut, identificate la Tărtăria, s-au bucurat de atenţia arheologilor români, bulgari, ruşi şi maghiari. În 1972, istoricul Vladimir I. Georgiev a declarat că aceste tăbliţe au scrieri mai vechi cu un mileniu decât scrierile sumeriene, considerate că ar fi cele mai vechi scrieri din lume În 2000, Haral Harmann, cercetător din Bruxelles, în cadrul unei reuniuni de la Milano, cu tema „originile scrierii”, în baza studierii unor mărturii arheologice din Serbia, Macedonia, Bulgaria şi România (Tărtăria), a reluat teoria fulminantă că scrierea a fost inventată în acest areal geografic cu 5500 de ani î.e.n. şi, evident, înainte de Sumer, dar mai ales înainte de Grecia antică, Egiptul antic, de culturile din Valea Indului, din China şi America centrală.

Teza că începuturile civilizaţiei umane se situiază în zona balcanică în care se situiază teritoriul românesc este o teză controversată.

Trebuie reţinute totuşi dovezile palpabile: craniul unui Homo sapiens vechi de 42.000 de ani descoperit la Anina, tăbliţele de la Tărtăria etc.

Studierea mărturiilor de peste vremuri, a mesajelor şi ecourilor ingeniozităţii tehnice active prin care poporul român şi-a ocupat un loc distinct în istorie, evidenţiază faptul că pe teritoriul românesc creaţia

7

tehnică, alături de celelalte domenii ale spiritului, a contribuit la dezvoltarea unei vechi culturi şi civilizaţii. În ultimul deceniu al secolului XX, o echipă arheologică, condusă de prof.dr. Florin Draşovean, de la Muzeul Banatului din Timişoara şi de prof.dr. Wolfram Schier, de la Institutul de preistorie din Berlin, a început săpături în zona sitului Gomila, aflat în apropierea localităţii timişene Uivar, sit care reprezintă cea mai mare aşezare din România aparţinând culturii Vinca, reprezentativă pentru perioada Neoliticului.

Urme ale culturii Vinca au fost identificate pe teritoriul Serbiei, României şi Ungariei. Pe teritoriul ţării noastre, în situl Gomila, au fost identificate mai multe locuinţe, precum şi o casă cu etaj, despre care, în urma testelor efectuate, s-a stabilit că are aproximativ 7000 de ani.

Profesorul Florin Draşovean a declarat că: „Această descoperire ne schimbă fundamental viziunea asupra perioadei Neoliticului. Se dovedeşte că greşeam atunci când presupuneam că oamenii din respectiva perioadă nu aveau foarte multe cunoştinţe tehnice.Casa cu etaj descoperită ne dovedeşte faptul că existau persoane specializate care ştiau exact cum se ridică o casă etajată”. Valoroasa civilizaţie materială şi spirituală geto-dacă din secolul I î.e.n. a creat condiţiile necesare pentru constituirea primului stat dac centralizat şi independent (Burebista 70-44 î.e.n.) despre care Strabon afirma că „..şi chiar de romani era temut”.

Populaţia autohtonă a statului geto-dac poseda cunoştinţe de medicină, matematică, astronomie, de tehnici ale mineritului, metalurgiei, morăritului şi ale construcţiilor.

Dacii au ridicat cetăţi, într-un stil constructiv propriu, din piatră simplă şi lemn, fără nici-un altfel de material liant. „Murus dacicus” i-au zis romanii când au venit în Dacia.

Construcţia era realizată din ziduri de circa 3 metri lăţime şi 4-5 metri înălţime, construite din blocuri de piatră legate prin bârne de lemn, iar golul format între blocurile de piatră era umplut cu piatră sfărâmată şi pământ.

Repetatele conflicte dintre daci şi romani, transformarea celei mai mari părţi a Daciei în provincie romană, retragerea aureliană, valurile migratoare succesive nu au afectat continuitatea prezenţei

8

populaţiei pe întregul teritoriu al Daciei străvechi, care s-a manifestat atât prin ocupaţiile sale tradiţionale, cât şi prin legăturile creativ-constructive cu vecinii. În aceste condiţii economice, politice, sociale s-a constituit poporul român şi limba română. Amplul proces al etnogenezei5 poporului român s-a încheiat în secolele VII-VIII e.n. constituind singurul popor de origină geto-latină din sud-estul Europei, limba română - prin principalul ei fond lexical, prin structură gramaticală şi prin origine - fiind singura urmaşă directă a latinei populare vorbite în provinciile carpato-balcanice din fostul imperiu roman. Pe teritoriul ţării noastre

au fost găsite dovezi din secolele X-XII. privind folosirea războiului de ţesut de tip orizontal (datorat influenţei Bizanţului), cunoscut în occidentul european numai după secolul al XIII-lea..

au fost identificate încă mărturii din secolele XII-XIII cu privire la ingeniozitatea utilizării energiei vântului şi a celei hidraulice.

Cuptoarele de redus minereul sunt de o construcţie deosebită, cel găsit la Gherla –Topliţa, considerat ca fiind cel mai vechi din Europa, a fost expus la Muzeul de Ştiinţă din Londra.

O creaţie românească de prestigiu este vagonetul de lemn, cu roţi de lemn, mergând pe şine tot de lemn, cu schimbător de cale cu „ac şi inimă ” care a ocupat şi ocupă, începând din 1930, un loc de frunte în Muzeul Comunicaţiilor din Berlin, ca cel mai vechi vehicul cunoscut purtat pe şine.

Dintre construcţiile tehnice româneşti, poate că cea mai importantă, prin nivel creator, ingeniozitate şi spirit practic, este „roata cu făcae”, considerată, pe bună dreptate, precursoare a turbinelor Pelton, inventate în 1884 de către inginerul american Lester Allen Pelton (1829-1908).

Prin activitatea inventivă, zugravi anonimi de biserici din Moldova au conceput secretul fabricării unor coloranţi (vopsele) de o extraordinară strălucire şi trăinicie, printre care celebrul albastru de Voroneţ, Primele formaţiuni politice româneşti apar în secolele IX-X, iar primele state feudale româneşti independente se formează în secolul al XIV-lea. 5 Etnogeneză – proces de formare a unui popor, a unei colectivităţi umane

9

„Apariţia turcilor în Peninsula Balcanică şi tendinţa lor de înaintare, dincolo de Dunăre, către centrul Europei, pe de-o parte, şi tendinţa de expansiune către răsărit prin Transilvania şi Ţările româneşti a ungurilor, pe de altă parte, au făcut cu neputinţă închegarea într-un singur trup a marilor grupări româneşti care apăruseră şi – în parte – se şi consolidaseră, în secolele XIII şi XIV”.

După sfârşitul aceluiaşi secol XIV, Ţările române sunt obligate să ducă lupte grele cu puterea otomană, lupte care durează de la Rovine până la Plevna şi prin care s-a evitat transformarea acestor ţări în paşalâcuri, constituind o contribuţie la întârzierea expansiunii otomane spre centrul Europei.

Pentru a-şi apăra fiinţa naţională, Ţările române - situate, de-a lungul secolelor, la intersecţia intereselor mai multor imperii - s-au preocupat să dezvolte legături economice, politice, militare şi culturale cu acestea, dar cănd situaţia a devenit critică pentru securitatea lor, nu s-au temut să înceapă o luptă grea şi inegală.

Politica înţeleaptă a domnitorilor români a asigurat poporului român, singurul dintre toate popoarele sud-est europene, să-şi păstreze permanent fiinţa naţională, în condiţii de independenţă totală sau de vasalitate, cu deplină autonomie internă şi ascensiunea culturală fără întreruperi ori traume, deşi au existat factori externi nefavorabili care au provocat tulburări locale sau globale.

Poporul român a respins reforma lutherană sau calvină, atunci cănd acestea ar fi putut deveni un atentat la naţionalitatea noastră, dar, după cum remarca Lucian Blaga, „am recepţionat şi pus în aplicare principiul revoluţionar al culturii pe limba poporului”. Până în secolul al XIV-lea poporul român a fost împiedicat de circumstanţele istorice potrivnice să-şi făurească, în afară de folclor, o cultură proprie dar, începând cu acest secol, de când au început să circule peste tot aceleaşi scrieri (de ex: „Mucenicia lui Ioan cel nou de la Suceava”), Ţările române au fost unite din punctul de vedere al culturii.

Din secolul al XV s-a răspândit aceeaşi şcoală grafică şi miniaturală din Moldova spre celelalte două ţări;

din secolul al XVI la Târgovişte funcţiona acelaşi tipar şi pentru moldoveni şi pentru transilvăneni,

10

iar din Braşov se distribuia în toate Ţările române aceeaşi carte românească. „Tetraevanghelul” cu miniaturi (1429) al lui Gavriil Uric, cel dintâi monument de artă al literelor şi miniaturii româneşti, cap de serie şi model pentru o întreagă şcoală, care se va dezvolta puternic pe vremea lui Ştefan cel Mare. În lucrarea „Coligatul de la Sibiu” din 1555, inventatorul Conrad Haas , emite, independent de

proiectele lui Leonardo da Vinci de aparate de zbor cu trei trepte, ideea construirii şi utilizării pentru zbor a rachetelor.

Academicianul Şt. Pascu a susţinut că termenul de rachetă cu trei trepte reactive şi a direcţionării lor prin stabilizatoare (aripioare) triunghiulare i-ar aparţine lui Conrad Haas.

Coligatul a apărut cu aproape 100 de ani înaintea lucrării polonezului Kazimierz Sziemienowicz, „Artis magnae artilleriae pars prima”, publicată în 1650 la Amsterdam şi considerată mult timp ca prima lucrare apărută în acest domeniu. Primele traduceri în limba română de texte bisericeşti par a fi fost făcute în mânăstirile moldovene din Bucovina, spre sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare.

În anul 2008 s-au sărbătorit 500 ani de tipar românesc. Este vorba de Liturghierul imprimat cu caractere chirilice la 1508, la Târgovişte, de către ieromonahul Macarie, venit din Muntenegru la Târgovişte. Tipografia de la Târgovişte era a treia din Europa după Cracovia şi Cetinie (Serbia). Cultura din ţările române, indiferent de formă, - de la „Tetraevanghelul” cu miniaturi, până la bolta moldovenească, fără echivalent în lume, folosită în arhitectura ecleziastică; de la morile cu „făcaie” sau de la macazul de lemn până la genialele opere istorice şi literare ale unui Neagoe Basarab, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir sau Ion Budai Deleanu - nu a suferit întreruperile dramatice ale culturilor altor popoare aflate sub directa stăpânire a imperiului otoman. Încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cultura română a dat lumii cea dintâi creaţie de valoare universală a literaturii române – „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” – operă filosofică, istorică şi politică a unui domnitor, socotită de B.P.Haşdeu un „falnic

11

monument de literatură, politică, filosofie şi elocvenţă la străbunii noştri”, iar de Constantin Noica „întâia mare carte a culturii româneşti”. În secolul XVI-lea a trăit şi a scris Nicolaus Olahus (1493-1568), primul umanist român de talie europeană, care a contribuit efectiv la dezvoltarea gândirii social-politice şi clericale a epocii. Nicolae Milescu (1636-1708) este primul român care traduce cărţi direct din greceşte, exprimându-şi convingerile sale despre latinitatea limbii noastre „ ...în ce chip şi mai jumătate de limbă românească luată de la letini” (Almaş D., 1954) şi primul autor român tipărit în capitala Franţei (1669). Cultura română a oferit culturii europene pe Dimitrie Cantemir (1673-1723), reprezentant de seamă al spiritualităţii româneşti, cel dintâi savant produs de aceste meleaguri sud-est europene după tragediile politice ale veacurilor XIV-XVI şi recunoscut ca fiind de talie continentală.

D.Cantemir este creatorul primului sistem filosofic românesc, contribuind substanţial la crearea limbajului filosofic românesc.

În 1722, Dimitrie Cantemir concepe un instrument cu ajutorul căruia se puteau indica intervalele sunetelor naturale şi artificiale

Prin metoda sa critică de cercetare a izvoarelor, D.Cantemir-reputat istoric, geograf şi orientalist-poate fi considerat un istoric modern care a depăşit faza cronicărească.

Cantemir este autorul uneia dintre primele istorii ale imperiului otoman „Incrementorum et decrementorum aulae othmaniacae libri tres”. lucrare apreciată ca fiind „cea mai vestită scrisă de un român” a rămas mai mult de un secol principala lucrare prin care Europa a cunoscut istoria Turciei.

În 1984, academicianul Virgil Cândea a reidentificat la Cambridge, S.U.A. originalul latin al lucrării şi printr-o analiză atent efectuată a evidenţiat că traducerea engleză din 1734/1735 - după care s-au efectuat traducerile în franceză şi germană - a prezentat abateri flagrante de la litera originalului lucrării. Constantin Brâncoveanu a imprimat în anii de domnie (1688-1714) un nou impuls dezvoltării culturii în Ţara românească la confluenţa cu umanismul Renaşterii, perioada domniei sale fiind denumită de către urmaşi, pe drept cuvânt, ca un „secol al reformelor”.

12

Ienăchiţă Văcărescu (1740-1797), poet şi istoric, a colaborat în 1780, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, la elaborarea lucrării „Pravilniceasca condică” şi este autorul:

celebrei gramatici „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii româneşti”(1787),

a cărţii „Istorie a preaputernicilor împăraţi otomani”(1788-1789). Ioan Molnar Piuariu (1749-1815) a primit la 24 octombrie 1774 diploma de magistru oculist al Facultăţii de Medicină din Viena, devenind primul român licenţiat al facultăţii vieneze .

În 1777, Piuariu se specializează, tot la Viena, în domeniul chirurgiei, devenind medic oculist al Principatului Transilvania.

În 1793 Piuariu a tradus din latină în limba română o lucrare a lui A. Etienne despre tratarea sifilisului: „Method, adică învăţătură prea lesne şi proştilor foarte îndemânată şi cu preţ mai uşor, de a tămădui sfranţul”. Un alt iluminist transilvănean cu studii la Viena a fost Vasile Pop (1789-1842), doctor în medicină şi filosofie. Lucrarea sa „Despre apele minerale de la Ărpătac, Bodoc şi Covasna”, publicată la Sibiu în 1821, reprezintă prima operă medicală în limba română şi astfel, el devine întemeietorul scrisului medical românesc.

Timotei Cipariu (1805-1887), folclorist, poet şi traducător, a fost primul editor român al unei cărţi de ritual („Orologiul cel mare”, Blaj, 1835) şi al primului ziar românesc tipărit cu litere latine („Organul luminării”, Blaj, 1847). Nicolae Şuţu (1798-1871), fiul domnitorului Alexandru Şuţu6, este primul economist român, cu lucrări care au pus bazele literaturii istorico-economice în ţara noastră: În secolul XVIII, peisajul cultural românesc a fost dominat de „Şcoala ardeleană” mai ales ca rezultat al activităţii desfăşurate de Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ion Budai Deleanu, care aveau studii făcute la Viena şi Roma.Aceştia au deschis–în funcţie de lupta naţională şi socială a poporului român din Transilvania–drumul ideilor iluministe.

6 Alexandru Şuţu-domn în Moldova (1801-1802) şi în Ţara Românească (iunie-august 1802), (august –octombrie 1806), (1818-1821).

13

Prin „Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu cultura română a oferit lumii unul din cele mai reuşite „poeme eroi-comice” în duh iluminist şi antifeudal din întreaga literatură europeană şi astfel am devenit contemporanii literari ai veacului lui Voltaire.

Corifeii „Şcolii ardelene” au realizat o sinteză între tradiţia culturală anterioară şi „spiritul secolului”, militând nu numai pentru drepturile românilor din Transilvania ci şi pentru instruirea poporului, pentru renaşterea noastră naţională.

În secolul XIX, mai ales după 1821, în Ţările române, se manifestă o amplă mişcare culturală prin care s-au pus bazele literaturii moderne: Gheorghe Asachi, Ion Eliade Rădulescu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzi, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica şi alţii au ilustrat această epocă. Cel dintâi brevet de invenţie obţinut de un român este brevetul nr 3208/25 mai 1827, obţinut de inginerul Petrache Poenaru de la Biroul Manufacturilor din Paris , pentru un instrument de scris perfecţionat, dotat cu un rezervor de cerneală, numit de Alexandru Odobescu “un condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală”.

In anul 1836, Ion I. Irimie din Bihor, animator al culturii româneşti transilvănene, izbuteşte să realizeze, în perioada studiilor sale universitare, primele chibrituri cu fosfor din lume, iar în anul 1840 întemeiază o fabrică pentru producerea acestora, cunoscute ulterior sub numele de “chibrituri suedeze”.

Primul brevet acordat unui roman, care a cunoscut o notorietate mondial ă este cel acordat în anul 1855 inginerului Paul Iacoveanu pentru “vase (N.A.-nave) de construcţie nouă” . Orientarea societăţii româneşti, la începutul secolului al XIX-lea, spre o cultură modernă de tip european a influenţat decisiv şi marele avânt al arhitecturii spre stilul neoclasic, care s-a manifestat mai ales în arhitectura civilă, răspunzând cerinţelor vieţii sociale şi culturale în plină dezvoltare.

14

Anul invenţiei

Autor Denumire invenţie Caracteristici

1636 D. Schwenter Condei care-şi purta călimara cu el - se înfundau- curgeau- trebuiau mereu scuturate pentru ca cerneala să curgă la peniţă

1783 Ch. F. Nicolai Stilou din metal1809 Primul brevet britanic1815 Primul brevet francez

1827 Petrache Poenaru Condei portăreţ fără de sfârşit

1841 M. Maillet Introduce peniţa cu vârf de iridiu

1853 G. Goodyear Stilou din ebonită

1884 L. E. Watermann Stilou (primul produs în serie) - era uşor ;- asigura curgerea permanentă a cernelii

spre peniţă;- avea un rezervor mare, de folosinţă

îndelungată; - îmbinare perfectă etanşă a elementelor componente;

15

1827-26 aprilie, înregistrarea cererii de brevet;-8 mai adoptarea hotărârii de atribuire;- 25 mai , data acordării certificatului de brevet nr.3208.

Pană fără de sfârşit, portativă alimentându-se ea însăşi cu cerneală

(Condei portăreţ fără de sfârşit, Pană de scris perfecţionată)

A.- tub format dintr-o pană mare de lebădă;B.- tub metalic filetat la un capC.- capac filetatD,E,F, - tub de metal cu trei diametre diferite, în care la capătul D intră extremitatea inferioară a tubului A iar la capătul F intră etanş pana G lăsând să treacă cerneala numai printr-un mic orificiu;G.- pană de gâscă fasonată sau peniţă metalică;H. – capac al cărui diametru interior este egal cu diametrul exterior al tubului E;I. – ac al cărui vârf, după scris, la închiderea capacului H pătrunde în peniţa G şi în orificiul de trecere a cernelii;Avantaje:

- tubul A, care este dintr-o pană, în loc să fie din metal sau din sticlă, instrumentul fiind în acest mod, cu mult mai uşor, mai puţin fragil;- pentru a forţa cerneala să ajungă în vârful peniţei, nu este necesar să fie scuturat, este de ajuns să apeşi pur şi simplu cu degetele tubul A, cerneala împinsă în felul acesta trece spre peniţă- elimină incovenientele produse de diferite temperaturi asupra metalelor- asigură etanşarea îmbinărilor şi

închiderea ermetică- instrument practic, maniabil, uşor

de încărcat

16

III.2. - De z voltarea culturii româneşti între Unirea Principatelor Române şi secolul XX După unirea Ţării Româneşti cu Moldova

prind contur şcoli naţionale în cele mai variate domenii ale ştiinţei - matematică, medicină, chimie, fizică, geologie, botanică;

se intensifică preocupările pentru valorificarea bogăţiilor naturale , pentru crearea unei industrii naţionale, ceea ce a condus la:

constituirea unor societăţi cu profil ştiinţific, organizarea învăţământului universitar dezvoltarea cercetării ştiinţifice naţionale.

În această perioadă, se afirmă noi talente de prozatori şi poeţi: Nicolae Filimon, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Ioan Slavici, Calistrat Hogaş, dramaturgi: Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, critici literari: Titu Maiorescu, Garabet Ibrăileanu şi alţii. Unirea primelor două Principate româneşti (1859), dobândirea independenţei de stat (1877) au creat premise favorabile dezvoltării artelor în România.

Este epoca academismului şi romantismului, reprezentată în pictură de Constantin Lecca, Ion Negulici, Barbu Iscovescu, Constantin D. Rosenthal, autori de portrete şi compoziţii istorice. Le urmează Gheorghe Tattarescu şi Theodor Aman care întemeiază şi conduc şcoala de arte frumoase din Bucureşti.

Cele mai reprezentative figuri ale artelor frumoase româneşti din secolul al XIX-lea au fost Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman dar şi:

Nicolae Grigorescu-ctitorul picturii româneşti moderne; Ioan Andreescu–creator de peisaje într-o cromatică sobră. În sculptură au excelat Karl Storck, Ion Georgescu, Ştefan Ionescu-Valbudea, C. Brâncuşi

Elemente de artă teatrală pe teritoriul actual al României s-au manifestat din cele mai vechi timpuri.

În secolul al XVIII–lea la Oraviţa activa o trupă teatrală, iar în secolul al XIX-lea la Iaşi (1816) şi la Bucureşti(1819) se pun bazele teatrului cult.

17

Teatrul se profesionalizează, iar în marile oraşe apar teatre naţionale: Iaşi (1840), Bucureşti (1852), Craiova (1889), Cluj (1919).

Din prima generaţie de actori profesionişti se detaşează Matei Millo, Aristizza Romanescu, Costache Caragiale, Constantin I.Nottara, Mihail Pascally, Agatha Bârsescu, Maria Ciucurescu, Petre Liciu, Ion Brezeanu (România – ghid turistic, 1983). Muzica a fost prezentă din cele mai îndepărtate timpuri în viaţa poporului nostru, muzica

populară prezentând trăsături melodice specifice, ca o expresie a sensibilităţii românilor la frumos. Începuturile artei muzicale culte, de factură laică, se situiază în primele decenii ale secolului al XIX-lea. În 1834 se înfiinţează Şcoala Societăţii Filarmonice, transformată în 1835 în Şcoala de muzică vocală şi instrumentală.

În 1836, Gh. Asachi înfiinţează în Iaşi Conservatorul filarmonic, dar învăţământul artistic şi muzical devine cu adevărat organizat numai după înfiinţarea conservatoarelor de muzică şi declamaţie de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864).

A lexandru Flechtenmacher (1823-1898)–compozitor, violonist şi dirijor român-este autorul primei operete româneşti (Baba Hârca),

Eduard Caudella (1841-1924)-compozitor şi violonist-este autorul primei opere (Petru Rareş).

George Ştephănescu (1843-1925)–compozitor, dirijor şi profesor de canto-este primul care organizează reprezentaţii de operă în limba română şi fondează trei societăţi lirice premergătoare Operei române.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se construesc, în Bucureşti şi în celelalte mari oraşe, multe edificii monumentale în spiritul academismului francez, căruia arhitectul Ion Mincu (1851-1912) avea să-i opună o concepţie proprie, bazată pe forme specifice vechii arhitecturi româneşti. Inginerul Ioan I. Puşcariu inventează, în anul 1877, stereometrul, un instrument de măsurat volumul unei stive de lemn, care s-a bucurat de un deosebit interes şi care s-a produs în serie şi

18

pus în vânzare la fabrica de instrumente geodezice “Henry Cerf” din Bruxelles, după ce obţinuse mai multe distincţii internaţionale. Un alt brevet acordat unui român, care a cunoscut de asemenea notorietate mondială, este brevetul cu nr. 179001/12 octombrie 1866 acordat în Franţa lui Alex. Ciurcu şi Just Buisson pentru o invenţie care se referă la construirea celei dintâi ambarcaţii cu reacţie din lume ( precum şi brevetul SUA nr 407.394/23.07.1889). În ultimul sfert de veac XIX, România era o ţară aflată la începuturile dezvoltării sale industriale, dezvoltare care se desfăşura lent, datorită:

relaţiilor şi mentalităţilor agricole existente încă în societatea românească eficienţei importurilor industriale în raport cu costurile de producţie internă.

În astfel de condiţii era greu să se dezvolte uşor un corp tehnic naţional Şi totuşi, Anghel Saligny s-a detaşat. El a realizat marele complex de poduri şi viaducte de pe linia ferată Feteşti Cernavodă (1887-1895), care includea, la data construcţiei, cel mai lung pod metalic din Europa continentală.

Anghel Saligny–constructorul podului de peste Dunăre de la Cernavodă, construcţie tehnică şi operă de artă, de mare valoare estetică-care a devenit un simbol al realizării unităţii dintre cultura ştiinţifică şi cea umanistă,

Principalul rezultat al activităţii lui Anghel Saligny, pentru care pe bună dreptate este numit părintele tehnicii în România, este contribuţia sa la ridicarea corpului inginerilor. La 27 mai 1896 s-a organizat în România, la Bucureşti, primul spectacol cinematografic într-una din sălile ziarului „L’Indépendance Roumaine” cu un film care rula pe ecranele cinematografului „Lumière”, la mai puţin de şase luni după cel prezentat la Paris7.

În 8 iunie 1897, în aceeaşi sală s-a prezentat întâiul jurnal românesc de actualităţi , realizat de operatorul Paul Menu.

7 În 1895, fraţii Auguste şi Louis Lumiere au construit un aparat care proiecta imagini mişcătoare pe un mare ecran. La 28 decembrie 1895 fraţii Lumiere au făcut la Paris, în cafeneaua ,,Grand Café” prima proiecţie cinematografică cu filmul „La Sortie des usines Lumiere”. Cel de al doilea film al fraţilor Lumiere a fost „Sosirea unui tren în gară”, film care, nu mult timp după prezentarea lui la Paris, a fost proiectat şi la Bucureşti

19

Primul film artistic turnat în ţară, „Independenţa României”, a fost realizat în 1912 în regia lui Aristide Demetriade, după scenariul actorului Jean Georgescu şi avea ca temă războiul de independenţă din 1877.

În România primul film 3D care a rulat în România în anul 2008 a fost „Călătoria spre centrul pământului”. În prezent, în ţara noastră sunt săli de cinematograf cu circa 2700 de locuri unde pot fi văzute filme în format 3D sau chiar şi 5 D8.

Revista „Capital” anunţă că până în 2010 se vor investi circa 30 de milioane EURO pentru deschiderea a 7 noi cinematografe de acest tip. Procesul de mondializare, manifestat pregnant la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, a început ca o idee filosofică, datorată şi faptului că, începând cu Evul mediu, filosofii vorbeau într-o singură limbă9.

III.3. - Dezvoltarea culturii româneşti până în secolul XXI La începutul secolului XX, savanţi, cercetători şi constructori români au avut importante

contribuţii la progresul ştiinţei şi tehnicii mondiale: La 17 august 1903, Traian Vuia a obţinut în Franţa brevetul nr 332.106 pentru un “aeroplan-

automobil” cu care s-a înălţat la 18 martie 1906 (la Montesson, lângă Paris); brevetul nr. 21.188/18 octombrie 1922 acordat lui Traian Vuia pentru un „Generator de abur”;

(18 martie 1906, Primul zbor al unui avion desprins de la sol numai cu mijloace motrice proprii); Dimitrie Pompeiu(1873-?)-contribuţii de seamă la teoria funcţiilor, Henri Coandă (1886–1972) După ce, în anul 1910, reuşeşte primul zbor cu un avion cu

reacţie din lume, conceput de el şi pe care l-a denumit turbopropulsor a ridicat activitatea tehnică spre noi culmi atât în domeniul aviaţiei, cât şi în alte domenii ale tehnicii de vârf

8 Într-un cinematograf 3D filmele pot fi urmărite cu ochelari speciali, prin intermediul cărora spectatorul are impresia că ia parte la acţiunea filmului. Într-o sală de cinematograf 4D spectatorul are parte şi de mişcarea scaunelor, iar la un film 5D spectatorul simte apa,vântul sau praful care creează o unică senzaţie. 9 Începuturile mondializării latiniste devin şi politice prin secolele VIII, IX, pe vremea lui Carol cel Mare (rege al francilor (768-800), împărat roman (800-814), despre care se scrie că vorbea nemţeşte numai cu caii şi câinii.

20

brevetul nr. 24376/4 aprilie 1935 acordat lui Henri Coandă pentru invenţia ”Procedeu şi dispozitiv pentru a face să devieze o vână de fluid pătrunzând într-un alt fluid şi amortizor de zgomot bazat pe acest procedeu pentru motoare termice şi guri de foc” prin care s-a brevetat dispozitivul care servea la demonstrarea efectului Coandă;

Ştefan Procopiu–unul din primii fizicieni din lume, care a calculat momentul magnetic al electronului,

Gheorghe Constantinescu–autorul teoriei sonicităţii. brevetul nr. 25.051/28 aprilie 1936 acordat inginerului Gogu Constantinescu pentru invenţia cu

titlul “Dispozitiv pentru arătarea şi reglarea raportului de transmisie între doi sau mai multi arbori in rotaţie”, prin care s-a brevetat mecanismul de transmisie recunoscut în prezent pe plan mondial ca “mecanism Constantinescu” şi altele.

Ioan Cantacuzino a descoperit că anumiţi microbi au însuşirea de a deveni aglutinabili, iar, în prezent, acest fapt interesant de aglutinabilitate achiziţionată şi transmisibilă este cunoscut, în ştiinţă, sub numele de fenomenul Cantacuzino.

C.I.Parhon publică primul tratat de endocrinologie din lume, Dragomir Hurmuzescu realizează un electroscop care îi poartă numele şi creează un nou

izolator electric–dielectrina, Traian Lalescu publică prima monografie din lume consacrată teoriei ecuaţiilor integrale, Gh. Ţiţeica este unul din deschizătorii de drum în geometria diferenţială şi proiectivă.

Dintre brevetele de invenţie acordate în România în prima jumătate a secolului al XX-lea menţionăm cele care au impulsionat dezvoltarea unor domenii tehnice sau ştiinţifice pe plan mondial.

brevetul nr 2258/15 octombrie 1910 acordat lui Aurel Vlaicu pentru invenţia cu titlul ”Maşină de zburat cu un corp în formă de săgeată”; Andrei Drăgulănescu (1889-1946) în anul 1930, solicită brevet de invenţie pentru o “metodă de

forat găuri drepte cu sistem rotativ, în orice condiţii” ce se baza pe un principiu nou, în baza căruia s-a reuşit să se foreze 23 km de sonde verticale perfect drepte. În anul 1939, tot Drăgulănescu a

21

introdus în producţie un nou sistem de foraj vibrator şi a preconizat recuperarea secundară a ţiţeiului prin injecţii de apă sau gaze în sonde. Cea mai importantă invenţie, brevetată în România în 1934, “Foraj cu prăjini grele proporţionale

şi forajul sonic” (brevet nr. RO 22789, autor Ion Basgan), În 1937 Ion Basgan obţine în S.U.A. brevetul nr. 2103137 pentru invenţia cu titlul “Rotary Well

Drilling Apparatus” care lua în considerare presiunea hidrostatică şi transmiterea energiei sonice la distanţă prin utilizarea prăjinilor grele proportionale şi foraj sonic.

In anul 1938, Ioan Szucs, de profesie mecanic, a obţinut brevetul românesc nr. 28151 pentru inventarea unei “vateline întărite prin lucrătură de tricot şi dispozitiv pentru producerea ei din material brut ieşit din darac”. Importanţa acestui brevet de invenţie rezultă şi din faptul că s-a solicitat brevetarea acestei invenţii şi în Anglia, Bulgaria, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Iugoslavia, Polonia, Ungaria şi S.U.A.

De altfel un al doilea brevet în domeniu a fost un brevet obţinut 16 ani mai târziu, mai exact la 6 septembrie 1954, în fosta Republică Democrată Germană, pentru o invenţie întitulată “Procedeu de realizare a produselor prin impregnare-coasere”. Multe dintre contribuţiile creatorilor români s-au înscris ca realizări notabile, recunoscute ca priorităţi pe plan mondial.

Nicolae Tesla. a conceput între anii 1897-1905 sistemul de transmitere a puterii fără fir iar în timpul celui de-al doilea război mondial a fost unul din teoreticienii experimentului Philadelphia

Savanţii rom â ni au adus contribuţii de valoare internaţională : Augustin Maior(1882-1963) – creatorul telefoniei multiple (Elektrotechnische Zeitschrift, 9 mai

1907). A demonstrat, matematic (1906) şi experimental, posibilitatea transmiterii simultane a 5 mesaje, cu ajutorul curenţilor alternativi de înaltă frecvenţă şi al rezonanţei electrice.

În 1914, Maior extinde utilizarea respectivilor curenţi în probleme de telefonie şi telegrafie multiplă, precum şi în problema transportului energiei electrice.

altă metodă de telefonie multiplă, imaginată şi realizată tot de Maior se baza pe utilizarea redresoarelor electrice.

22

Grigore Brişcu (1884-1965) a experimentat, pentru prima dată pe un model, variaţia ciclică a pasului palelor rotorului portant, ca soluţie pentru asigurarea zborului orizontal, a stabilităţii şi pilotării elicopterelor.

Filip Mihail (1896-1962) a inventat şi a efectuat primul său zbor cu “stabiloplanul”, aparat de tip “aripă zburătoare”, fără coadă

Emil Geleş (1891-1976) este autorul a două brevete de invenţii, achiziţionate de firma engleză Marconi: “Aparat receptor pentru eliminarea perturbaţiilor atmosferice” şi “Ameliorări asupra antenelor de transmisie şi recepţie a undelor electromagnetice” (1921);

S. Condrea (1900-?) este autorul a două brevete de invenţii: unul privitor la bazele multiplexiunii cu diviziune în timp (Paris, 1928) şi altul referitor la un sistem de televiziune (Bucureşti,1935).

Mihail Konteschweller (1897-1947), inginer şi inventator, a fost unul din pionierii telemecanicii, făcând primele experimentări de telecomandă a unui vaporaş, în 1911, la Berlin. Aceste experimente au fost repetate în primăvara anului 1934 cu un minimodel de vaporaş teleghidat pe lacul din Parcul Libertăţii din Bucureşti. În anul 1937 publică lucrarea “Telemecanica”, una din primele lucrări ale domeniului pe plan mondial, care l-a consacrat pe Konteschweller în promotorul unei ştiinţe de avangardă în ţara noastră şi a constituit unul din primele începuturi ale roboticii actuale. Lucrarea a primit premiul Academiei române pe anul 1937.

Dumitru Daponte (1894-1956) a brevetat în Anglia (brevet 222173) precum şi în Franţa (brevet 592963), în 1923, invenţia sa privind cinematografia în relief, ceea ce a generat, încă din 1924, un viu interes din partea specialiştilor în modalităţi de proiectare a filmului în relief;

Hermann Oberth(1894–1980). unul din întemeietorii zborurilor spaţiale pe plan mondial În 1930 obţine în Germania primul brevet de invenţie, pentru primul său motor de rachetă experimentat cu succes, motor care a pus în evidenţă „efectul Oberth” privind modul de desfăşurare a procesului de ardere în camerele de ardere de la rachetă. Lucrarea „Racheta spre spaţiile interplanetare”, publicată de Oberth în 1923, la München, a stat la baza acţiunilor vizând cucerirea spaţiului interplanetar fiind reditată în 1925, 1960, 1962, 1964, 1974, 1977.

23

Inginerul german Werner von Braun (1912-1977), creatorul rachetelor germane V1 şi V2

declara „Marile inovaţii spirituale se nasc în creierele unor genii individuale. Herman. Oberth, steaua călăuzitoare a vieţii mele, a influenţat hotărâtor dezvoltarea rachetelor mari”

Elie Carafoli (1901–1983), fondatorul şcolii aerodinamice româneşti, a efectuat în anii 1926-1928 cercetări privind teoria şi trasarea profilelor aerodinamice şi a experimentat aripi monoplane; Oamenii de ştiinţă români au aprofundatcercetările, urmate de acţiuni practice: Dimitrie Leonida (1883-1965) (constructor de hidrocentrale, proiectant şi

constructor al reţelei de distribuţie a electricităţii din Bucureşti), Constantin Budeanu, (1886-1959) preocupat de economisirea energiei şi

raţionalizarea sistemelor de unităţi de electricitate. A definit proprietăţile de conservare a puterii reactive şi a demonstrat că proprietăţile de conservare a energiei se bazează pe realitatea fizică a mărimilor instantanee (putere, curent, tensiune). A propus Comitetului Electrotehnic Internaţional (Stockholm,1930) ca unitatea de putere reactivă să primească numele de VAR

Elisa Leonida-Zamfirescu (1887-1973), absolventă a Academiei Tehnice Regale din Chrlottenburg (Germania), devine prima femeie inginer din lume. Istoria dezvoltării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în România poate fi sintetizată prin enumerarea următoarelor fapte ( Tabelul 1, fig.1 ) :

Tabelul 1ETAPELE

MARI,ESENŢIALE ALE TELECOMUNICATIILOR

DIFERENŢA ÎN ANI ÎNTRE ROMÂNIA ŞI PLANUL

MONDIAL.Telegrafia 9 aniTelefonia 1 anRadioul 6 aniTeleviziunea 14 aniInternetul 11 ani

24

Prin eforturi susţinute, reprezentanţii de seamă ai şcolilor ştiinţifice autohtone au reuşit să se impună prin obţinerea unor rezultate dintre care unele au beneficiat de o deosebită recunoaştere internaţională, iar altele, cum sunt cele ale lui:

Ştefan Procopiu (descoperirea magnetonului), Nicolae Paulescu (creatorul pancreinei care şi-a făcut cunoscută descoperirea într-un articol

publicat în august 1921, în revista belgiană „Archives de Psychologie”), Ştefan Odobleja a publicat în 1938–1939 la Paris lucrarea „La psychologie consonantiste”

(două volume), prima lucrare din istoria ştiinţei mondiale în care autorul a formulat, analizat şi aplicat o serie de legi generale sau concepte fundamentale comune (între care şi cel al conexiunii

25

inverse), reprezentând esenţa funcţionării sistemelor complexe (biologice, sociale, tehnice etc.) cu automatisme mai mult sau mai puţin pronunţate, indiferent de natura lor.

Radu Codreanu care, în 1946, la inaugurarea catedrei de biologie generală de la Universitatea din Bucureşti, anticipa importanţa biologiei moleculare pentru evoluţionism şi enunţa dublul aspect complementar, istoric şi cauzal actual al structurii conceptuale a biologiei (pe care cunoscutul evoluţionist american Ernst Mayr a formulat-o abia în 1981 în „Biologie de l’evolution”)

Autorii acestor realizări îşi aşteaptă şi în secolul XXI recunoaşterea priorităţii lor internaţionale.

În galeria marilor personalităţi ale ştiinţei mondiale au intrat în secolul al XX-lea : C.Motaş (1891-1980) preocupat de punerea în valoare a apelor de munte pe baza limnologiei

moderne şi cunoaşterii factorilor biotici şi abiotici favorizanţi pentru repopularea acestora, Eugen Macovschi (1906-1985), a abordat încă din 1936 problema permeabilităţii membranelor

vii, apoi a celor artificiale, iar în 1958, studiile sale privind structura materiei vii l-au condus la elaborarea teoriei biostructurale, care a deschis calea conturării unor idei şi cercetări noi în cele mai diferite domenii ale biologiei:

Joseph M.Juran (1904 -2008), cetăţean amarican de origine română – este recunoscut ca cel mai important expert international contemporan in managementul calitatii. A fost numit şi „Guru mondial al calităţii”.

Joseph M.Juran a realizat un moment de seamă în abordarea problemelor calităţii: trecerea de la controlul „convenţional” la managementul concurenţial, fiind recunoscut pe plan mondial ca cel care a adăugat dimensiunea socială necesară controlului statistic al calităţii şi care a avut o contribuţie esenţială la apariţia a ceea ce este numit „Managementul Total al Calităţii” (Total Quality Management – TQM).

Nicholas Georgescu Roegen10 (1906 – 1994) unul dintre cei mai mari teoreticieni ai ştiinţei economice din secolul XX, care au realizat alianţa dintre economie şi matematică,

10 Nicholas Georgescu Roegen, economist şi matematician de origină română, cetăţean SUA, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (3 iulie 1990)

26

Anghel Rugină11 (1913–2008), recunoscut specialist în materie de finanţe, monedă şi credit a fost remarcat de marii economişti ai vremii încă din perioada celui de al doilea doctorat început în 1942 la Freiburg (Germania).

Într-un plan mai general, Anghel Rugină s-a ocupat de problema optimului în economie, a stabilităţii şi justiţiei sociale şi a pledat pentru ceea ce se numeşte liber schimbismul social, fără dezechilibre, fără inechităţi şi fără tensiuni, în care individul să fie apărat de excesele şi ingerinţele puterii.

În anul 1997, la Institutul de fizică Isaac Newton al Universităţii Cambridge (Marea Britanie), cercetătorul român dr.fizician Alexandru Popescu a condus un colectiv de specialişti în fizică cuantică care a realizat primul experiment reuşit de teleportare.

A fost teleportată o particulă elementară, un foton, deschizând noi orizonturi în cercetarea fundamentală din fizică şi a pus bazele teleportării ca metodă reală de transmitere la distanţă a particulelor şi, în viitor probabil, chiar a corpurilor şi a fiinţelor vii.

Liviu Popa-Simil, inginer fizician român care a lucrat în laboratoarele Los Alamos, din S.U.A., a părăsit celebrul centru de cercetări şi a fondat o companie particulară de cercetări. Pionier în studiul tainelor subparticulelor atomice, el a conceput o metodă de a pune în valoare energia emisă masiv, metodă care, după aprecierea specialiştilor, va schimba lumea.

Popa-Simil împreună cu un alt român, Claudiu Muntele, profesor de fizică la Universitatea A&M din Alabama, au reuşit să inventeze un nanomaterial special, realizat din nanotuburi de carbon, acest material poate fi folosit ca scut de protecţie pentru centralele nucleare.

Invenţia a fost prezentată public la 25 martie 2008, în cadrul Salonului de Invenţii de Primăvară organizat la San Francisco şi, cu această ocazie, David Poston, fizician în cadrul laboratorului Los Alamos şi consilier al Departamentului American al Energiei, a apreciat că materialul va avea un puternic impact asupra utilizării energiei nucleare şi a viitorului în general.

Popa-Simil a declarat pentru ,,New Scientist” că ţesătura de nanotuburi de carbon poate fi utilizată pentru a etrage energia chiar şi din roci radioactive de mici dimensiuni, ceea ce va permite 11 Rugină Anghel, economist de origină română, cetăţean SUA, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (13 noiembrie 1990)

27

construirea unor baterii electrice cu o viaţă extrem de lungă şi nepericuloase pentru om, baterii care vor putea asigura energia necesară atât navelor cosmice, cât şi a automobilelor sau avioanelor terestre.

,,New Scientist” a publicat la 27 martie 2008 despre acest material şi în lumea ştiinţifică occidentală s-a creat convingerea că energia nucleară a redevenit interesantă şi de perspectivă pe toate meridianele lumii.

Arhitecţii români s-au impus şi în străinătate. Dan Hanganu (n. 1939) a absolvit Institutul de Arhitectură din Bucureşti in anul 1961 şi în anii ’70 ai secolului XX a plecat în Franţa şi apoi in Canada, stabilindu-se iniţial la Toronto şi apoi la Montreal, unde trăieşte şi în prezent deţine un birou de arhitectură în centrul oraşului.

A proiectat mai multe clădiri importante în Montreal şi, în prezent, este considerat cel mai apreciat arhitect din Montreal, a cărui activitate a fost recompensată până acum cu peste 50 de premii de excelenţă in arhitectură. Oamenii de cultură români au făcut şi fac parte integrantă din comunitatea culturală internaţională. În domeniul culturii artistice demn de menţionat este formarea, la începutul veacului XX, a unei şcoli regizorale naţionale cu o serie de reprezentanţi valoroşi ca Alexandru Davila, Paul Gusty, Soare Z. Soare. Talentul deosebit al unor actori români s-a impus şi pe scenele pariziene unde au făcut o carieră deosebită Maria Ventura, Eduard de Max, Jean Yonnel.

Elvira Popescu (1894-1993) a făcut în Franţa o strălucită carieră artistică şi a fost distinsă de două ori cu ordinul Legiunea de onoare, una dintre cele mai înalte distincţii ale statului francez.

Valeriu Lazarov (1938-) s-a angajat la televiziunea română în 1957, iar 9 ani mai târziu a realizat filmul „Omul şi telecamera”, prima sa peliculă premiată .

Numai pentru acest film a primit un premiu la Festivalul internaţional de la Praga, unul la Festivalul internaţional de la Cairo şi două la Festivalul internaţional de la Monte Carlo.

28

În 1999, Valeriu Lazarov şi-a deschis prima sa casă de producţie în România, făcând emisiuni pentru TVR, iar în 2000 a înfiinţat Sagitarius Communications, casă care produce emisiuni pentru postul de televiziune Antena 1. În secolul al XX-lea pleiada de muzicieni români a fost dominată de George Enescu–compozitor, violonist, pianist şi dirijor de renume mondial.

Mişcarea corală prezintă vechi tradiţii şi o largă răspândire şi a avut străluciţi animatori precum Gavriil Musicescu, Gheorghe Dima, Ion Vidu, Ciprian Porumbescu, Dumitru G. Chiriac, Gh. Cucu.

Arta interpretativă vocală a avut reprezentanţi de seamă care s-au impus pe scenele lumii - Hariclea Hartulari-Darclèe, Elena Teodorini, Florica Cristoforeanu, Dimitrie Popovici-Bayreuth, Traian Grozăvescu, Maria Cebotari.

În secolul XX, în domeniul muzicii de operă, s-au afirmat: Petre Ştefănescu Goangă, Nicolae Secăreanu, Nicolae Herlea, Elena Cernei. Soprana Angela Gheorghiu a cântat şi cântă pe toate scenele mari ale lumii cucerind cu vocea şi cu personalitatea ei în care îmbină pasiune şi sensibilitate.

În domeniul artei interpretative s-au impus pianişti ca Valentin Gheorghiu şi Dan Grigore, dar şi multipremiatul Radu Lupu, considerat, pe plan internaţional, în topul pianiştilor născuţi după 1945, precum şi violonişti ca Ion Voicu şi Ştefan Ruha.

În domeniul muzicologiei sunt de menţionat George Breazul, Constantin Brăiloiu şi Ion Bălan.Cultura muzicală românească a dat şefi de orchestră de notorietate mondială ca Ionel Perlea, George Georgescu, Constantin Silvestri, Sergiu Celibidache, dar şi pe Gheorghe Zamfir.

Pentru modul în care muzica românească a fost prezentată peste hotare trebuie menţionat atât corul „Madrigal”, cât şi ansamblurile folclorice „Rapsodia română” şi „Ciocârlia”. Dramaturgia românească s-a afirmat prin operele lui Camil Petrescu, George Mihail Zamfirescu, Alexandru Kiriţescu, Tudor Muşatescu; în critica literară se disting Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu.

Andrei Şerban, regizorul de teatru şi operă, care trăieşte de un sfert de veac la New York nu mai are nevoie de nici o recomandare.

29

Inginerul Ioan Holender a plecat din Timişoara în 1959, reîncepând activitatea în capitala Austriei ca student la Conservator.

A devenit bariton, impresar şi apoi un artist al managementului şi adept al strategiei. Din 1992 este cel mai longeviv director general al Operei de Stat din Viena, cu contract până în 2010.

De când este director general, locurile sălii operei vieneze sunt ocupate, timp de 300 zile pe an, în proporţie de 96%, ceea ce nu se întîmplă la nici o altă operă din lume.

Literatura română ajunsă, în perioada interbelică, în stadiul maturităţii, ne îmbogăţeşte în secolul XX cu o mare varietate de creaţii valoroase. În poezie se impun Octavian Goga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. În proză scrie Mihail Sadoveanu, căruia i se alătură Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Gala Galaction, dar şi Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Petru Popescu şi alţii.

Flavia Bujor, scriitoarea româncă care trăieşte la Paris cu părinţii săi, a inceput să scrie best-sellerul său „Profeţia pietrelor” la numai 12 ani şi l-a publicat când avea 14.

În anul 2005, la vârstă de 16 ani, romanul său a înregistrat recorduri de vânzări în SUA şi s-a clasat pe lista celor mai vândute cărţi din Europa, fiind tradusă în 23 de limbi.

III.4.- Românii şi Premiile Nobel George Emil Palade (1912-2008), În 1953, George Emil Palade, folosind microscopul electronic şi fixând preparatele cu un fixator propriu („fixatorul Palade”), constituit din tetraoxid de osmiu, descoperă ribozomii, corpusculi existenţi în celulă şi bogaţi în ARN, esenţiali în biosinteza proteinelor, denumiţi „granulele Palade”.George Emil Palade, Albert Claude de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi Christian de Duve de la Universitatea „Rockefeller” din New York, au primit premiul Nobel pentru medicină în 1974 pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”, Trăsătura comună a majorităţii cercetărilor efectuate de Emil Palade în aproape 70 ani de activitate neîntreruptă o constituie tendinţa de a studia structura împreună cu metabolismul şi funcţia. Studiind particularităţile structurale, biochimice şi funcţionale ale celulei în general şi ale organitelor subcelulare în particular, profesorul Emil Palade este unul dintre primii exploratori ai microcosmosului celular, al

30

cărui cartograf a devenit încă de la începuturile activităţii sale de cercetare (Hăulică Ioan, 2003).La 12 martie 1986, Ronald Reagan, preşedintele statelor Unite ale Americii, i-a decernat lui George Emil Palade „Medalia naţională pentru merite deosebite”. În 2002, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Academia Română i-a consacrat o sesiune specială. VictorBabeş12 (1854- 1926) a fost deschizător de drum în medicină şi în biologia universală. Victor Babeş a fost primul care a demonstrat legătura firească între microbiologie şi anatomie patologică, intuind legătura organică dintre manifestările de boală (simptome şi semne), alterarea funcţiilor şi leziunile, care se constituie la diverse trepte de organizare. Nicolae Paulescu13 (8 noiembrie 1869-19 iulie 1931) a avut preocupări notorii pentru tratarea afecţiunilor pancreasului. Ştefania Mărăcineanu (1882 – 1944) este prima femeie din România care a obţinut în 1924 titlul de doctor în fizică cu teza „Radioactivitatea artificială” în care s-a preocupat de stabilirea constantei radioactive a poloniului. Ştefan Procopiu14 (1890–1972) a fost unul dintre cei mai mari specialişti în teoria cuantelor, legându-şi numele de „magnetonul Bohr-Procopiu”. Dinu-Ştefan T. Moraru (n. 4 ianuarie 1931 -), laureat al Premiului cultural mondial pentru literatură, arte şi ştiinţe al „Centrului internaţional de studii şi cercetări al naţiunilor” din Italia”(1984) pentru salvarea prin electrodrenare şi desalinizare a frescii „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci de la Catedrala Santa Maria delle Grazie din Milano şi a unor fresce din bisericuţa de la Boyana de lângă Sofia, ctitorită (1270) de legendarul Ioniţă Caloian şi de ţarul Constantin Asan. Gheorghe Benga15 (n.25 ianuarie 1944 - ) are contribuţii originale omologate pe plan naţional şi internaţional în caracterizarea compoziţiei moleculare, structurale şi funcţionale ale membranelor moleculare hepatice umane, a interacţiunilor moleculare dintre proteine şi lipide în sistem model şi pe

12 BabeşVictor, medic, bacteriolog şi anatomopatolog, 1 aprilie 1889-membru corespondent al Academiei Române, 11 martie 1893-membru titular al Academiei Române. Discurs de recepţie: „Despre transmiterea proprietăţilor imunisante prin sângele animalelor imunisante” (24 martie 1895).13 Nicolae Paulescu, medic, ales la 13 noiembrie 1990 membru post-mortem al Academiei Române14 Ştefan Procopiu - fizician român- membru corespondent (1 iunie 1948) şi membru titular (2 iulie 1955) al Academiei Române15 Benga Gheorghe, medic- membru corespondent al Academiei Române (29 noiembrie 2001).

31

membrane naturale, prin rezonanţă electronică de spin cu markeri specifici, în evidenţierea interacţiunii moleculare lipide-lipide în membrane, a mecanismelor moleculare ale transportului apei prin membranele biologice etc. În anul 2007, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat şi Comisiei Interguvernamentale a ONU pentru Schimbarea Climei (Interguvernamental Panel on Climate Change – IPCC) pentru eforturile depuse pentru diseminarea cunoştinţelor legate de schimbările climatice globale, fiind cunoscut că lucrările din decembrie 2007 ale Forumului Mondial ONU din Bali s-au bazat pe concluziile din cel de-al patrulea raport IPCC publicat în februarie 2007. La elaborarea acestui valoros raport, care a determinat acordarea Premiului Nobel, au contribuit şi dr. Aristiţa Busuioc şi dr Roxana Bojariu , cercetători la Secţia de Climatologie din Administraţia naţională de meteorologie şi hidrologie din Bucureşti.

III.6.- Românii şi noi discipline ştiinţifice Körösi Csoma Sάndor (1784- 1842), filolog orientalist din Aiud, a plecat în 1819 din satul său

Chiuruş, jud. Covasna, pentru a căuta trunchiul de origine al secuilor în Orientul Îndepărtat şi, a publicat în 1834 la Calcutta cel dintâi „Dicţionar tibetano-englez” şi „Gramatica limbii tibetane” prin care a pus bazele unei noi ştiinţe tibetanologia.

VictorBabeş16 (28 iulie 1854-19 octombrie 1926) a devenit bacteriolog şi anatomo-patolog, precursor al imunologiei moderne şi a pus bazele experimentale şi clinice ale seroterapiei şi este considerat părintele acestei discipline.

Grigore Antipa17 (27 noiembrie 1867-9 martie 1944) s-a dedicat studiului Marii Negre şi al Dunării şi a obţinut rezultate semificative în domeniul hidrobiologiei , fiind considerat un precursor in acest domeniu. De asemenea, el a pus bazele şcolii româneşti de ihtiologie, hidrobiologie si ecologie.

16 Babeş Victor,.medic, bacteriolog şi anatomopatolog; 01 aprilie 1889- membru corespondent al Academiei Române, 11 martie 1893-- membru titular al Academiei Române. Discurs de recepţie: ,,Despre transmiterea proprietăţilor imunisante prin sângele animalelor imunisante”.17 Antipa Grigore, biolog, ihtiolog, oceanolog, zoolog şi ecolog; 16 aprilie 1907- membru corespondent al Academiei Române, 14 mai 1910- membru titular al Academiei Române, Discurs de recepţie: ,,Cercetările hidrobiologice în România şi importanţa lor ştiinţifică şi economică”.

32

Emil Racoviţă18 (15 noiembrie 1868 – 19 noiembrie 1947) a publicat, în 1907, un „Eseu asupra problemelor speologice”, un adevărat statut fundamental al noii ştiinţe speologia, devenind întemeietorul biospeologiei şi în 1920 la Cluj–Napoca a înfiinţat primul Institut de Speologie din lume.

Constantin I. Parhon19 (28 octombrie 1874 - 9 august 1969) este fondator al şcolii române de endocrinologie şi unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină ştiinţifică independentă.

Matila Ghyka (1881-1965) şi Pius Serviem-Coculescu (1902-1959), împreună cu americanul G.D. Birkhoff, sunt fondatorii esteticii matematice pe plan mondial.

Gogu (George) Constantinescu20 (4 octombrie 1881 -11 decembrie 1965), mare inventator al lumii şi-a concretizat opera ştiinţifică impresionantă în peste 120 de invenţii, întemeietor al noii ştiinţe pe care a descoperit-o şi a fundamentat-o: sonicitatea ,

Constantin Motăş21 (8 iulie 1891- 15 ianuarie) - biolog, ecolog şi hidrobiolog român - a contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei şi limnologiei româneşti şi a participat, alături de S. Karaman şi P.A.Chappuis , la întemeierea unei noi ştiinţe: f reatobiologia - ştiinţa care studiază organismele din apele freatice 22 .

Grigore T. Popa (1 mai 1892-18 iulie 1948), pionier al neuroendocrinologiei publică în 1941 „Les meninges, leur dependances et leurs relations” şi „La pression du liquide cephalorachidian”, iar în 1942 „Structure fonctionelle de la dure-mere cranienne”, prin care a evidenţiat, pentru prima dată în lume, a doua capilarizare intracerebrală, la nivelul hipotalamasului a venelor tijei hipofizare.

18 Racoviţă Emil,biolog, 11 aprilie 1905- membru corespondent al Academiei Române, 2 iunie 1920- membru titular al Academiei Române, Discurs de recepţie: Speologia (13 iunie 1926).19 Parhon I. Constantin, medic, 26 mai 1928-membru corespondent al Academiei Române, 22 mai 1939-membru titular al Academiei Române,12 august 1948-membru titular activ al Academiei Române. Discurs de recepţie: „Însemnătatea teoretică şi practică a endocrinologiei, necesitatea de a se organiza mişcarea ştiinţifică endocrinologică la noi în ţară” (20 mai 1940).20 Constantinescu Gogu (George), unul dintre cei mai importanţi ingineri şi oameni de ştiinţă români, 10 iunie 1920 -membru corespondent al Academiei Române, 3 februarie 1965- membru titular al Academiei Române.21 Motăş Constantin, biolog, ecolog şi hidrobiolog român, 26 mai 1937- membru corespondent al Academiei Române, 24 mai 1948 membru titular al Academiei Române.22 Freatică – pânză de apă subterană provenită din apa de infiltraţie, din care se alimentează izvoarele şi fântânile

33

Petre Augustin 23(13 noiembrie 1923 - 7 ianuarie 1999) Începând cu 1960 a predat în IPB, studenţilor din anul IV ai Secţiei de Construcţii Aeronautice, Facultatea de Mecanică, cursul de aeroelasticitate , un curs în cadrul căruia se asimilau procedee de calcul de rezistenţă a elementelor componente ale construcţiilor supuse la eforturi de către forţe portante precum şi modul de studiere a comportării aeroelastice si de rezistenţã a unor ansamble si instalatii.

Ştefan Gheorghiţă (1926-1978) a pus bazele hidrogazodinamicii subterane, iar în 1969 publică volumul „Introducere în hidrodinamica corpurilor poroase”, cea dintâi monografie pe plan mondial pe această temă care are importante aplicaţii în construcţia barajelor.

Constantin Aramă24 (1919-2003) a sesizat faptul că în anii ’70 ai secolului XX începuse să se manifeste germenii unei crize în procesele de producţie şi în utilizarea bunurilor industriale şi a creat un sistem unitar de dirijare a activităţii din sferele de cercetare, concepţie, producţie, utilizare şi întreţinere şi a numit acest sistem complex terotehnică25.

Mihai Drăgănescu26 (n. 6 octombrie 1929 .- ) În etapa microelectronicii a creat o nouă disciplină originală electronica funcţională, elaborând noi concepte pe care le-a predat pentru prima oară.

Mihai Golu (n.4 martie 1934 -) prin lucrarea ,,Principii de psihologie cibernetică”, publicată în 1975 şi a numeroase studii şi articole publicate în reviste de specialitate, a revizuit baza metodologică a psihologiei şi a modului de definire şi interpretare a fenomenelor psihice şi a fundamentat psihologia cibernetică .

Ionel Haiduc27 (n.9 mai 1937 ) a publicat în 1974 cartea „Chimia compuşilor metaloorganici” care introducea în chimie un nou domeniu, cel al chimiei organometalice . În 1985, cartea a fost republicată în limba engleză, împreună cu J.J.Zukerman (S.U.A.) sub titlul „Basic Organometallic 23 Petre Augustin a absolvit, în 1947, Scoala Politehnicã Bucuresti, ca inginer de aviatie si Facultatea de filosofie, cu licenta, iar în 1948 a obţinut licenta la Facultatea de stiinte din Universitatea Bucuresti.. A sustinut doctoratul în stiinţe tehnice cu teza „Studiul fenomenelor aeroelastice statice pe baza sistemului portantã-rezistentã la înaintare”, iar în 1969 a devenit doctor docent în ştiinţe.24 Aramă Constantin, inginer; membru corespondent (21 martie 1963) şi membru titular (18 decembrie 1991) al Academiei Române.25 Terotehnică – tero reprezintă rădăcina unui verb din greaca veche, al cărui sens este de „a avea grijă”26 Mihai Drăgănescu, inginer, 1 martie 1974-membru corespondent al Academiei Române, 22 ianuarie 1990- membru titular al Academiei Române, preşedinte al .Academiei Române- 2 februarie 1990-18 ianuarie 1994. Discurs de recepţie: „Tensiunea filosofică şi sentimentul cosmic”. 27 Haiduc Ionel, chimist; membru corespondent (13 noiembrie 1990) şi18 decembrie1991- membru titular (18 decembrie1991) al Academiei Române; preşedinte al Academiei Române- aprilie 2006

34

Chemistry” (Editura Walter de Gruyter Berlin, New York) şi a devenit manual utilizat în multe universităţi occidentale pentru disciplina chimie organometalică.

III.7. –Denumiri româneşti pe harta cerească Spiru Haret Herman Oberth Victor Daimaca Elena Văcărescu Mihail Eminescu, al lui Constantin Brâncuşi şi cel al lui George Enescu Constantin Al. Pârvulescu

III.8. – Români în activităţi internaţionale prestigioase Grigorie Ţamblac (1367- 1418); George Pomuţ (1828-1882); Nicolae Titulescu28 (1882-1941);

George Oprescu29(1881-1969) O apreciere a comportamentului uman-diplomatic a poporului nostru a dat Instituţia Memorială a

Martirilor şi Eroilor Holocaustului din Ierusalim care a conferit la circa 50 de români, titlul de ,,Drept al Popoarelor”, titlu care se acordă oamenilor care, în anii celui de-al doilea război mondial, şi-au riscat viaţa şi libertatea salvând evrei.

La 27 februarie 1990, o revista americană publica următoarea scrisoare a lui Emil Simiu30: ,,În pofida masacrelor comise de Garda de Fier şi de fasciştii români şi a presiunilor puternice din partea autorităţilor germane, sute de mii de evrei-români au supravieţuit celui de-al doilea război mondial. Salvarea lor de la moarte a fost probabil cea mai importantă acţiune de acest fel din istoria Holocaustului. Ea este şi cel mai puţin cunoscută, căci istoria acestor evenimente a fost sistematic falsificată de regimul comunist”.

** * *

Din succinta trecere în revistă a celor mai reprezentative acte şi personalităţi ştiinţifice româneşti de-a lungul vremurilor rezultă cum cultura română s-a constituit prin îmbinarea 28 Nicolae Titulescu-diplomat şi om politic, 31 mai 1930-membru de onoare al Academiei Române, 28 mai 1935-membru titular al Academiei Române. 29 George Oprescu-istoric, critic şi colecţionar de artă, 27 mai 1938- membru corespondent al Academiei Române, 12 august 1948- membru titular onorific al Academiei Române.30 Emil Simiu, pe adevăratul său nume Moise Şmilovici, profesor asociat la Universitatea John Hopkins din S.U.A.

35

culturii ştiinţifice, umaniste şi tehnice şi că oamenii de cultură români s-au manifestat activ pe frontul creaţiei intelectuale. Unii dintre aceştia au fost recunoscuţi, alţii aşteaptă încă această recunoaştere internaţională. Este datoria tuturor oamenilor de ştiinţă români, ŞI NU NUMAI, să acţioneze pentru ca această recunoaştere să devină o realitate.

Strategia de dezvoltare durabilă a României ,,Orizont 25”, dezbătută la Palatul Parlamentului la 2 septembrie 2004, enunţă în Secţiunea V ,,Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor”, că ,,Societatea informaţională este un obiectiv al dezvoltării ţării şi nu un deziderat în sine, este o componentă esenţială a programului politic şi economic de dezvoltare şi o condiţie majoră pentru integrarea României în structurile euro-atlantice”.

Condiţiile enunţate în Strategia de dezvoltare durabilă a României “Orizont 25” nu sunt susţinute prin prevederile constituţionale ale ţării.

În Constituţie nu se face nici o referire la ştiinţă şi la cercetare şi asta în condiţiile în care în proiectul Constituţiei Uniunii Europene, semnat în anul 2004, la Roma şi apoi supus ratificării de către cele 25 de state ale UE, exista articolul III-14631 referitor la bazele ştiinţifice şi tehnologice ale industriei, la cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Constituţia României se referă fie doar la cultură, fie la cultură şi artă, ultima referire fiind o sintagmă depăşită, deoarece cultura include şi arta, iar din context rezultă că este vorba numai de cultura umanistă, fără nici-o idee privind componenta ştiinţifică şi tehnică a culturii, deşi motorul dezvoltării cunoaşterii este tocmai componenta tehnico-tiinţifică. De la 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea

31 La 19 octombrie 2007, s-a semnat la Lisabona „Tratatul de la Lisabona”, care la 1 ianuarie 2009, după ratificarea de către cele 27 state membre ale Uniunii Europene, va înlocui proiectul Constituţiei Uniunii Europene, respins în 2005 prin referendumurile din Franţa şi Olanda.Articolul III-146 al proiectului de Constituţie al Uniunii Europene prevedea:

(1) Uniunea îşi propune să consolideze bazele ştiinţifice şi tehnologice ale industriei comunitare şi să o încurajeze să devină mai competitivă pe plan internaţional, prin promovarea tuturor activităţilor de cercetare pe care le consideră necesare în temeiul altor capitole din Constituţie.

(2) În acest scop, ea încurajează la nivelul întregii Uniuni întreprinderile, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, centrele de cercetare şi universităţile, în derularea unei activităţi de cercetare şi dezvoltare tehnologică la un nivel înalt; susţine eforturile lor de cooperare, în special cu scopul de a permite cercetătorilor să coopereze în mod liber dincolo de frontiere, iar întreprinderilor să exploateze potenţialul pieţei interne, îndeosebi prin deschiderea achiziţiilor publice naţionale, stabilirea normelor comune şi eliminarea obstacolelor juridice şi fiscale din calea cooperării.

(3) Toate acţiunile Uniunii bazate pe Constituţie în domeniile cercetării şi dezvoltării tehnologice, inclusiv proiectele experimentale, se decid şi se pun în practică în conformitate cu prezenta secţiune.

36

Europeană şi de atunci este de aşteptat ca prin adaptare la cerinţele europene, Constituţia României să reflecte şi starea de fapt a ştiinţei în vremurile noastre şi anume rolul crescând al ştiinţei şi al tehnologiei.

Factorul politic din ţara noastră, care ar fi trebuit să joace un rol integrator, acesta fiind unul din rosturile lui, a fost ancorat cultural în dezvoltarea unilaterală a culturii umaniste, în ultimii 8-10 ani, cu consecinţe nefaste asupra promovării ştiinţei, cunoaşterii şi profesionalismului,

Academicianul Solomon Marcus ajungea în 2005 la o formulare concentrată asupra necesităţii unităţii dintre cultura ştiinţifică şi cea umanistă: „ cultura sau este totală sau nu e ”, iar Philippe Robert-Jones32-mare personalitate a culturii umaniste europene-afirma că „omul de ştiinţă şi artistul sunt dintr-un aliaj asemănător, călit de un caracter şi o forţă mentală similare”.

IV.-CONCLUZII1. Cu cât un individ are o cultură mai amplă şi o pregătire ştiinţifică mai

dezvoltată cu atât el se poate adapta mai uşor la noile condiţii sociale, se descurcă mai uşor în viaţă şi dând sens acţiunilor sale, contribuie la creşterea calităţii vieţii.

La constituirea si dezvoltarea orizontului de cunoaştere a românilor, un deosebit rol revine cunoaşterii locului şi rolului culturii române în Europa şi în lume.

2. Elaborarea şi diseminarea, pentru fiecare domeniu ştiinţific, de lucrări de largă recunoaştere naţională şi internaţională, care să evidenţieze aportul creaţiilor româneşti la dezvoltarea culturii universale, ar conduce la următoarele rezultate:

ar constitui un început pentru evidenţierea modului în care ne-am oglindit, prin ceea ce am realizat, în conştiinţă lumii, în diferite epoci;

ar contribui la încadrarea naţiunii române, cu demnitatea necesară în cultura universală , cât şi la valorificarea, cu o justă şi meritată valoare pe plan mondial, a însuşirilor şi averii noastre spirituale, a întregului nostru patrimoniu cultural naţional;

32 Philippe Robert-Jones( 1924 -) istoric şi critic de artă belgian, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (24 noiembrie 1997)

37

diseminarea pe plan internaţional a valorilor culturale naţionale ar facilita integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi ar reduce riscul de a fi dacă nu „excluşi” din rândul popoarelor culte, de a fi totuşi marginalizaţi, lăsaţi în umbră, uneori în mod voit, alteori din ignoranţă;

ar reduce riscul pierderii irecuperabile a patrimoniului naţional cultural, pierdere determinată deopotrivă de cauze istorice şi de cauze mai recente ;

s-ar face importanţi paşi pentru înarmarea naţiunii şi culturi române cu conştiinţa de sine şi s-ar diminua efectul mentalităţilor actuale, care constituie frâne în dezvoltare.

AVEM ÎNAINTAŞI CARE, PRIN OPERA LOR, NE FAC CINSTE ŞI AL CĂROR APORT LA DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI ŞI

TEHNICII UNIVERSALE ESTE DAT UITĂRII

ACEST APORT TREBUIE READUS ÎN MEMORIA OAMENILOR, TREBUIE FĂCUT CUNOSCUT TINERETULUI

ROMÂN ŞI ÎNTREGII LUMI MARII ROMÂNI MERITĂ PREŢUIRE

TINERETUL ARE NEVOIE DE MODELEVĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE !!!

38