conţinutul constitutiv al contravenţiei.docx

17
Conţinutul constitutiv al contravenţiei Trăsăturile esenţiale ale contravenţiei sau conţinutul juridic al contravenţiei indică criteriile generale de diferenţiere a acesteia de alte forme de ilicit juridic (infracţiuni sau abateri), dar nu le pot servi la particularizarea faptelor ilicite, la cunoaşterea trăsăturilor şi elementelor ce compun contravenţia [1] . De aceea, e necesar ca fapta contravenţională să fie analizată şi sub raportul conţinutului constitutiv, prin care se înţelege totalitatea elementelor stabilite prin normele de drept contravenţional, de a căror existenţă depinde calificarea juridică a faptei ilicite în calitate de contravenţie. Fapta contravenţională este un fenomen al realităţii înconjurătoare, iar conţinutul ei îl constituie construcţia logică şi noţiunea juridică a acestei fapte, care exprimă însuşirile şi caracteristicile esenţiale ale acestui fenomen real ca raport antisocial. Conţinutul constitutiv al contravenţiei este prevăzut în norma incriminatoare şi poate fi definit ca totalitate de condiţii stipulate de lege pentru caracterizarea unei fapte de drept contravenţional [2] . Deci, prin conţinutul constitutiv al faptei contravenţionale se înţelege ansamblul de elemente şi trăsături caracteristice şi definite în însăşi norma de drept, care stabileşte sancţiunea sau o altă normă la care se face trimitere pentru a constata şi sancţiona fapta contravenţională. În ştiinţa dreptului se face distincţie între conţinutul juridic, care cuprinde condiţia privind existenţa faptei sancţionate de lege sau care îi determină gravitatea, şi conţinutul constitutiv, ce cuprinde totalitatea condiţiilor necesare pentru existenţa contravenţiei şi pe care le îndeplineşte făptuitorul [3] . Conţinutul constitutiv, fiind dat

Upload: radu-shtefan

Post on 26-Sep-2015

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Coninutul constitutiv al contravenieiTrsturile eseniale ale contraveniei sau coninutul juridic al contraveniei indic criteriile generale de difereniere a acesteia de alte forme de ilicit juridic (infraciuni sau abateri), dar nu le pot servi la particularizarea faptelor ilicite, la cunoaterea trsturilor i elementelor ce compun contravenia[1].De aceea, e necesar ca fapta contravenional s fie analizat i sub raportul coninutului constitutiv, prin care se nelege totalitatea elementelor stabilite prin normele de drept contravenional, de a cror existen depinde calificarea juridic a faptei ilicite n calitate de contravenie. Fapta contravenional este un fenomen al realitii nconjurtoare, iar coninutul ei l constituie construcia logic i noiunea juridic a acestei fapte, care exprim nsuirile i caracteristicile eseniale ale acestui fenomen real ca raport antisocial.Coninutul constitutiv al contraveniei este prevzut n norma incriminatoare i poate fi definit ca totalitate de condiii stipulate de lege pentru caracterizarea unei fapte de drept contravenional[2].Deci, prin coninutul constitutiv al faptei contravenionale se nelege ansamblul de elemente i trsturi caracteristice i definite n nsi norma de drept, care stabilete sanciunea sau o alt norm la care se face trimitere pentru a constata i sanciona fapta contravenional.n tiina dreptului se face distincie ntre coninutul juridic, care cuprinde condiia privind existena faptei sancionate de lege sau care i determin gravitatea, i coninutul constitutiv, ce cuprinde totalitatea condiiilor necesare pentru existena contraveniei i pe care le ndeplinete fptuitorul[3]. Coninutul constitutiv, fiind dat ntotdeauna n norma incriminatoare, nu poate lipsi din coninutul juridic al contraveniei.Prin coninutul constitutiv al contraveniei se nelege totalitatea elementelor stabilite n norme de drept, de existena crora depinde calificarea faptei ilicite ca contravenie.Fapta contravenional este un fenomen al realitii nconjurtoare, iar coninutul ei l constituie construcia logic i noiunea juridic a acestei fapte, care exprim nsuirile i caracteristicile eseniale ale acestui fenomen real i care poate fi privit ca raport antisocial[4].Legiuitorul nu inventeaz trsturi caracteristice faptei ilicite, ele se conin n realitate, iar el nu face altceva dect s le selecteze pe cele mai importante, mai specifice dintre ele pentru a da expresie coninutului contraveniei. Construcia logic a contraveniei este fixat n normele de drept, devenind astfel sancionabil.Elementele care se refer la condiiile de existen a contraveniei la nivelul laturilor sale fundamentale alctuiesc coninutul contraveniei. Coninutul reprezint ansamblul caracteristicilor specifice, elementelor constitutive ale contraveniei artate n ipoteza normei de contravenionalizare[5].Investigaiile tiinifice a contraveniei snt foarte actuale, n primul rnd, pentru a delimita fapta contravenional de alte fapte ilicite, iar, n al doilea rnd, pentru a ajuta organele mputernicite la calificarea corect a faptei i alegerea celei mai adecvate msuri de influenare.n literature de specialitate exist unanimitate de opinii referitor la elementele constitutive obligatorii ale contraveniei. n ceea ce privete consecutivitatea cercetrii tiiifice i aplicrii lor, atunci opiniile savanilor s-au divizat. Una din variantele examinate este: subiectul, obiectul, latura obiectiv, latura subiectiv[6]. A doua variant este: obiect, subiect, latura obiectiv i latura subiectiv[7]. A treia variant este: obiectul, latura obiectiv, latura subiectiv, subiectul[8]. Cea mai des ntlnit, susinut i de noi, este a patra variant: obiect, latura obiectiv subiect i latura subiectiv[9].Aceast poziie este, n viziunea noastr, simplu explicabil. Att timp ct valoarea social concret nu este protejat prin norma material a dreptului contravenional, aceast valoare social nu poate s constituie obiectul atentrii (obiectul contraveniei). Odat cu obinerea forei juridice a normei contravenionale materiale apare obiectul contraveniei. Toi subiecii dreptului contravenional snt obligai s se conforme prevederilor normei materiale, s nu atenteze la obiect (valorile sociale protejate de norma juridic concret). Att timp ct subiecii dreptului contravenional se afl n raport juridic de conformare fa de prevederile normei materiale fa de ei pot fi aplicate doar metodele de convingere, dar, nicidecum, cele de constrngere, inclusiv, sanciunile contravenionale. Transformarea raportului juridic de conformare n cel de conflict, adic atentarea real la obiect, fapt ce constituie latura obiectiv a contraveniei, servete drept temei de aplicare a msurilor de prevenire, de curmare (stopare) i celor de asigurare a procedurii contravenionale nc nu servete drept temei de aplicare fa de atentat a sanciunii contravenionale[10], este necesar de a stabili i vinovia (latura subiectiv) a fptuitorului unei fapte contravenionale. Totodat, nu fiecare autor al faptei comise este i subiectul contraveniei. Deci, latura subiectiv nu poate fi stabilit nainte de a fi constatat autorul unei fapte contravenionale ce ntrunete condiiile subiectului activ al contraveniei.Lipsa a cel puin unuia din elementele nominalizate: obiect, latura obiectiv, subiect i latura subiectiv, are drept consecin lipsa coninutului de contravenie. Fiecare element constitutiv este format, la rndul su, dintr-un numr de trsturi caracteristice. Pericolul social i ilicitul, fiind trsturi generale, nu aparin vreunui element aparte din coninutul contraveniei, n schimb, ele ncheag toate aceste elemente, dndu-i form i coninut contraveniei. Legtura dintre trsturile i elementele constitutive ale contraveniei precum i semnificaia lor la calificarea faptei contravenionale, este incontestabil.n acest context, o caracterizare metaforic a legturii dintre pericolul social i elementele infraciunii (care se refer i la contravenie) o face autorul rus V. Kudreavev. n viziunea acestui autor, pericolul social, ca trstur a infraciunii, exist n ntregime numai atunci cnd snt prezente toate elementele ei. Dup cum casa are nsuirea de a fi loc de locuit (prin coninutul tuturor elementelor ce o formeaz) i nu se poate spune c aceast nsuire aparine peretelui, acoperiului sau sobei (luate n parte), la fel nu ar fi corect s se considere c pericolul social aparine de sine stttor obiectului, subiectului, laturii obiective sau subiective a infraciunii Dup cum fiecare element al casei contribuie n mod diferit ca acest local s se considere locuin, la fel i fiecare element al infraciunii, prin esena sa face posibil perceperea caracterului i gradului i pericolului social al infraciunii. Astfel se formeaz aceast trstur general a infraciunii[11].Spre deosebire de elementele contraveniei, care snt numai patru la numr, trsturile caracteristice acestei fapte snt mai multe i diverse.Valoare aplicativ vast, consider D. Bahrah, are divizarea trsturilor caracteristice ale contraveniei n: permanente i variabile[12]. Snt considerate permanente acele trsturi care snt stabilite pe deplin n normele de drept sau de teoria dreptului (vrsta rspunderii contravenionale a persoanei fizice art. 16 alin. (1) i (2); vinovia art. 14 alin. (2); contravenia art. 10 din CC al RM), iar variabile acele trsturi al cror coninut nu este fixat concret (nerespectarea regimului fitosanitar i de carantin art. 188 CC al RM; nclcarea regulilor i normelor sanitar-veterinare art. 196 CC al RM; nclcarea regulilor de securitate n transportul feroviar art. 198 CC al RM etc), deoarece, n baza legii, coninutul lor poate fi schimbat de ctre organele centrale sau locale ale administraiei de stat competente. Tot ca o categorie de trsturi variabile, autorul menioneaz cele cu caracter de apreciere. Existena lor urmeaz s fie stabilit de organul constatator, lundu-se n considerare circumstanele concrete i scopul legii[13].A. Obiectul contraveniei. Obiectul contraveniei este acel factor al coninutului juridic al contraveniei ce const n valoarea social i relaiile sociale generate de aceasta vtmare prin aciunea sau inaciunea interzis de norma contravenional.Dreptul contravenuonal ocrotete valorile sociale importante care nu snt protejate de legea penal. Valorile sociale aprate de normele contravenionale i relaiile juridice generate de aceast ocrotire constituie obiectul contraveniei.Obiectul contraveniei nu se confund cu instrumentele sau mijloacele materiale cu ajutorul crora a fost comis contravenia i nici cu lucrurile produse prin contravenie[14].Valoarea social ce formeaz obiectul contraveniei poate fi vtmat n cele mai diverse forme. Astfel, n cazul valorilor sociale neexprimate fizic, vtmarea const ntr-o stare de tulburare a relaiilor sociale privind aceste valori, iar n cazul valorilor sociale ce au aspect material, vtmarea poate consta ntr-o lezare fizic, fie numai ntr-o stare de periclitare a acestora.Pentru aprarea valorilor sociale artate n art. 2 din Codul contravenional al RM prin organul legislativ, statul a reglementat numeroase relaii sociale care se refer la conduita oamenilor fa de aceste valori.Deci, dup cum afirm savantul autohton V. Guuleac, obiectul reflect acele relaii i valori sociale la care a atentat subiectul[15].n concluzie, putem meniona c obiectul contraveniei formeaz valorile sociale i relaiile sociale create n jurul i datorit acestor valori, protejate de legea contravenional care snt prejudiciate sau puse n pericol prin comiterea faptei contravenionale.Obiectul contraveniei se deosebete de cel al infraciunii prin aceea c valorile, relaiile sociale, bunurile sau interesele legitime, aprate prin normele de drept contravenional au o importan social mai redus, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizeaz administraia public n anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonan mai redus, pe cnd obiectul infraciunii vizeaz valorile fundamentale ale statului[16]. Spre exemplu, infraciunea constnd n purtarea, pstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegal a armelor i a muniiilor (art. 290 Cod penal al RM), are ca obiect relaiile sociale care apr viaa i integritatea persoanelor, ordinea i linitea public, deci valori fundamentale ale societii, pe cnd contravenia constnd n nclcarea regulilor de deinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale i a muniiilor aferente (art. 361 CC al RM), are ca obiect relaiile sociale privind modul de administrare a armei individuale.De obicei, n literatura juridic obiectele contraveniei snt clasificate n baza a dou criterii:a) pe vertical n funcie de nivelul generalizrii general, generic i nemijlocit;b) pe orizontal n funcie de importana obiectului nemijlocit de baz, complementar sau facultativ[17].Obiectul generic este format din totalitatea relaiilor i valorilor sociale aprate prin normele Codului contravenional al RM mpotriva contraveniilor prevzute de legea contravenional. Obiectul juridic general este unul pentru toate contraveniile i este indicat n art. 2 al legii contravenionale: Scopul legii contravenionale const n aprarea drepturilor i libertilor legitime ale persoanei, aprarea proprietii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, n soluionarea cauzelor contravenionale, precum i n prevenirea svririi de noi contravenii[18].Obiectul juridic generic sau de grup este format din mnunchiul de relaii sociale de aceeai natur sau omogene aprate prin normele contravenionale. Obiectul generic a constituit criteriul de baz de care s-a folosit legiuitorul la clasificarea contraveniilor din partea special a Codului contravenional al RM[19].Spre exemplu, contraveniile din capitolul XIX snt comasate dup obiectul juridic generic: Relaiile sociale ce in de meninerea ordinii publice i asigurrii securitii publice; din capitolul XIII dup obiectul juridic generic: Relaiile sociale ce in de asigurarea securitii rutiere etc.Obiectul juridic special sau nemijlocit este relaia social concret creia i se aduce atingere prin contravenie. Aceast categorie de obiect servete la determinarea individualitii unei contravenii n cadrul unui grup n funcie de obiectul special, partea special este divizat n articole, aliniate.Obiectul juridic nemijlocit (special) este subordonat celui generic, corelaia dintre cele dou categorii fiind una de tip specie-gen. Orice contravenie afecteaz att obiectul juridic nemijlocit (special), ct i pe cel generic. n unele cazuri obiectul nemijlocit coincide cu cel generic.Savantul romn A. Hotca examineaz dou forme de obiect juridic al contraveniei: generic i specific.Obiectul juridic generic, menioneaz autorul, este acea specie de obiect al contraveniei ce const n valoarea social fundamental ce nate un fascicol de relaii sociale reprezentnd criteriul folosit de legiuitor pentru asocierea mai multor contravenii ntr-un grup. Altfel spus, obiectul juridic generic este valoarea social ce formeaz protecia mai multor norme contravenionale. Este obiect juridic de grup, spre exemplu, relaiile sociale referitoare la protecia consumatorilor, n cazul contraveniilor privind calitatea produselor.Obiectul juridic specific este acea categorie de obiect al contraveniei care const n valoarea social ocrotit n particular de o anumit norm contravenional i relaiile sociale generate de aceasta. Obiectul juridic specific este subsumat celui generic, deoarece corelaia ntre cele dou categorii este una specie-gen. Se poate spune c, orice contravenie vatm att obiectul juridic special ct i pe cel generic. n schmb, nu orice contravenie are, pe lng obiectul generic i un obiect juridic special, care s fie o form particular a celui generic cruia i se subordoneaz[20].Nu se poate spune ns c o contravenie vatm, ntotdeauna numai o singur valoare social. Din raiuni de tehnic legislativ, de politic juridic i datorit asemnrilor dintre unele contravenii, legiuitorul, n funcie de o anumit valoare social important, grupeaz contraveniile n acte normative. De pild, contraveniile referitoare la regimul circulaiei pe drumurile publice snt reglementate n Codul rutier i regulamentul de aplicare a acestuia. Asocierea mai multor contravenii ntr-un grup de contravenii se face n raport de o valoare social fundamental i servete la clasificarea acestora[21].De menionat c, snt unele contravenii, care au obiecte juridice alternative dar, acestea nu-i pierd unitatea. Pentru existena contraveniei este suficient vtmarea uneia dintre valorile sociale prevzute de lege alternative. Folosind categoriile de obiect juridic generic i specific, legiuitorul grupeaz, de regul, contraveniile n cadrul legii n titluri, capitole, seciuni sau articole.n funcie de coninutul valorilor atentate deosebim urmtoarele categorii ale obiectului juridic special: obiect simplu al contraveniei sau unic este n cazul n care ca obiect servete o singur valoare social i relaiile corespunztoare acesteia, spre exemplu, contravenia prevzut n art. 69 njuria are ca obiect simplu onoarea i demnitatea persoanei; obiect juridic complex este atunci cnd prin fapta prejuduciabil snt vtmate dou sau mai multe relaii sociale, cea mai important din aceasta avnd natura acestei contravenii. Deci, contravenia prin care se atenteaz deodat la dou sau mai multe obiecte are obiect complex.Obiectul complex e format din obiectul principal i suplimentar (secundar, adiacent)[22].Obiectul principal este acel obiect care este protejat de legea contravenional i determin esena contraveniei. Obiectul principal este obiectul care corespunde dup coninut cu obiectul generic. Calificarea contraveniei este efectuat numai dup obiectul principal al ei.Obiectul secundar este acela cruia i se aduce atingere prin contravenia care este ndreptat nemijlocit asupra altui obiect, adic asupra obiectului principal, de exemplu: acostarea jignitoare a ceteanului (art. 354 Codul contravenional al RM) are ca obiect nemijlocit principal cinstea i demnitatea persoanei concrete, iar ca obiect nemijlocit secundar ordinea public.Obiectul material al contraveniei este format din bunul, lucrul sau valoarea mpotriva crora se ndreapt aciunea sau inaciunea incriminat i asupra crora se rsfrng urmrile provocate, aducndu-se, astfel, atingere relaiilor sociale ocrotite de norma contravenional. Dac obiectul contraveniei este ntotdeauna o valoare social, anumite interese, atunci obiectul material al contraveniei este ntotdeauna o substan material[23]. Prin urmare, obiectul contraveniei este o categorie abstract, inaccesibil pentru perceperea direct, iar obiectul material are ntotdeauna un coninut material accesibil pentru perceperea cu ajutorul organelor de sim. Astfel, contravenia de neexecutare a sentinei, hotrrii sau deciziei judectoreti (art. 318 CC al RM), obiectul material va constitui, dup caz, paguba material exprimat n valori materiale ocrotite. Obiectul material nu exist la toate contraveniile, ci numai la acelea la care valoarea social ocrotit, const sau se exprim ntr-o entitate material, ca urmare unele contravenii pot s nu aib obiect material.Apariia obiectului contraveniei (intrarea n vigoare a normei contravenionale materiale) determin apariia raportului contravenional de conformare. Toate persoanele fizice i juridice snt obligate s se conformeze regulilor de conduit stipulate n aceste norme juridice, n caz contrar, statul amenin cu aplicarea constrngerii statale, prevzute n sanciunea normei materiale respective.B. Latura obiectiv a contraveniei. Dup cum, deja, am menionat, fiecare element din coninutul constitutiv al contraveniei este format dintr-un sistem de trsturi caracteristice prevzute n normele de drept contravenional. Latura obiectiv, ca element constitutiv al contraveniei, este alctuit din acele trsturi care caracterizeaz materialitatea faptei. Reprezentanii doctrinei penale includ n categoria trsturilor obligatorii ale laturii obiective: pericolul social, consecinele negative, raportul cauzal.n opinia M. Orlov, latura obiectiv a contraveniei trebuie neleas plecnd de la ideia c pericolul social i ilicitul snt, totui, trsturi globale care rezult din interaciunea tuturor trsturilor caracteristice ale contraveniei i, prin urmare, nu pot fi luate n consideraie izolat, atribuindu-le un element concret[24].n ceea ce privete consecinele i raportul cauzal, definiia legal a contraveniilor nu constituie precizri cu privire la consecinele lor duntoare. De aceea, latura obiectiv a contraveniei va cuprinde, n mod obligatoriu, numai acele trsturi care caracterizeaz materialitatea faptei sancionate. Dac pornim de la faptul c majoritatea normelor contravenionale materiale au un coninut formal, i, nu unul material, atunci putem concluziona c anume fapta, adic acinea sau inaciunea este principala trstur a laturii obiective a contraveniei[25].Latura obiectiv a contraveniei indic coninutul i modalitatea atentrii subiectului asupra obiectului (valorilor protejate). Ea poate fi definit ca aciunea sau inaciunea ilicit productoare de consecine socialmente periculoase sau care amenina anumite valori, relaii sociale, bunuri ori interese legitime i care este considerat ca ilicit n legea contravenional[26].ntr-o alt accepiune latura obiectiv a contraveniei este manifestarea exterioar a persoanei adic fapta care prin rezultatul produs lezeaz sau pune n pericol valorile ocrotite prin legea contravenional[27].n doctrina autohton majoritatea autorilor, snt de prerea c prile componente ale laturii obiective snt: elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate i unele condiii de loc, timp, mod, mprejurri[28].Elementul material se manifest prin aciune sau inaciune. Spre exemplu, contraveniile prevzute n art. 109 CC al RM pot fi svrite att prin aciune nclcarea regimului de protecie a apelor, avnd drept urmare poluarea acestora, eroziunea solurilor i alte fenomene duntoare (alin. (1)), ct i prin inaciune nerespectarea limitelor i regimului de protecie a perdelelor forestiere de protecie a apelor (alin. (5)).Rezultatul social periculos (consecinele sau urmrile prejudiciabile) este lezarea sau punerea n pericol a obiectului juridic al contraveniei prin comiterea unei fapte cu pericol social i se manifest prin vtmarea efectiv sau prin starea de pericol.Legtua de cauzalitate reprezint al treilea semn al laturii obiective a contraveniei. Raportul cauzal reprezint una din cele mai dificile probleme nu numai din teorie, dar i din practic.Raportul cauzal dintre aciunea sau inaciunea contravenional i consecinele criminale reprezint semnul principal, numai n cazul componenei materiale. n unele situaii stabilirea raportului cauzal nu prezint dificulti fiind uor de a se dovedi c o anumit consecin a fost provocat de aciunea ilegal a unei persoane a crei activitate nu a fost precedat sau nsoit de alte cauze sau mprejurri care complic rezolvarea problemei date. n alte situaii, ns, n procesul stabilirii raportului de cauz apar probleme, mai ales atunci cnd consecina a fost precedat de mai multe aciunicare snt concomitente, din partea mai multor persoane sau anumite mprejurri care au influenat ntr-o msur oarecare producerea rezultatului periculos[29].Locul, timpul, modul i mprejurrile n care se comite contravenia poart un caracter facultativ. Ele devin obligatorii doar atunci cnd legiuitorul, le include n componena de contravenie: de exemplu, contraveniile prevzute n art. 355 CC al RM consumul de buturi n locuri publice i apariia n stare de ebrietate n locuri publice snt condiionate de svrirea lor n loc public.Consumul de buturi alcoolice n locurile permise de autoritile administraiei publice locale sau aflarea n stare de ebrietate n afara locurilor publice nu constituie latura obiectiv a contraveniilor prevzute n alinealtele (1) i (2) a art. 355 CC al RM.Pluralitatea laturilor obiective. Stabilirea corect a laturii obiective a faptei contravenionale imputate este una din condiiile de baz a ncadrrii juridice corecte a faptei ilicite comiuse, i, ca urmare, a aplicrii corecte i legitime a constrngerii statale fa de fptuitorul ei.De menionat c, dispoziiile unor norme materiale din Codul contravenional conin n sine cteva variante a laturii obiective a contraveniei. Ca exemplu, art. 96 alin. (1) nclcarea dreptului de autor i a drepturilor conexe are 7 variante a laturii obiective, adic o componen de contravenie, ns cu 7 variante diferite a aciunilor sau inaciunilor, prin care are loc atentarea la valorile sociale, protejate de aceast norm; art. 169 nclcarea normelor de desfurare a activitilor liceniate n domeniul energetic respectiv 15 variante; art. 177 nclcarea legislaiei i documentelor normative n construcii alin. (1) (14), alin. (2) (10); art. 345 alin. (1) nclcarea regulilor din domeniul metrologiei 8 variante etc. Deci, stabilirea i probarea prin probe acumulate i administrate a aciunii sau inaciunii concrete (laturii obiective), prin care subiectul activ al contraveniei a atentat la valorile sociale, prevzute n ipoteza normei materiale concrete este una din sarcinile prioritare a agentului constatator n procesul pornirii procedurii contravenionale i cercetrii cazului. n unele cazuri coninutul laturii obiective a contraveniei este influenat i de forma ei.Unitatea contravenional. n literatura de specialitate snt diverse direcii de opinii referitor la formele, modalitile i felurile contraveniei[30].Vom meniona numai c contravenia ca fenomen socio-uman este o manifestare de comportament obiectiv a omului, avnd o existen unitar n materialitatea sa. Contravenia este ns i o unitate juridic, fiindc fiecare fapt ce constituie contravenie reprezint o concretizare a conceptului de contravenie existent n norma legal. Elementele contraveniei se prezint n interdependen, ceea ce d unitate faptei contravenionale. Unitatea i pluralitatea de contravenii snt categorii juridice ce se raporteaz la o baz de evaluare contravenia. Vom fi n prezena unitii contravenionale dac prin raportare la baza de evaluare vom identifica elementele unei singure contravenii. n schimb, va exista pluralitate de contravenii dac activitatea analizat va cuprinde elementele a mai multor contravenii[31].n funcie de structura elementului material i rezultatul produs, unitatea contravenional poate fi simpl sau complex. Problema unitii contraveniei exist numai dac bazei de evaluare contravenia i atam i o alt coordonat, anume ca pluralitatea de aciuni sau inaciuni s fie realizat de acelai fptuitor. Contravenia este luat n considerare ca baz de evaluare prin prisma prii eseniale a contraveniei, iar nu i referitor la condiiile accidentale sau circumstanele. Fa de aceste precizri vom spune c avem unitate contravenional dac activitatea ilicit a unei persoane realizeaz coninutul unei singure contravenii, chiar dac o parte din aceast activitate mbrac i forma unei categorii de ilicit extracontravenional. n cazurile n care, activitatea ilicit a unui fptuitor ndeplinete condiiile de existen ale mai multor contravenii va exista pluralitate de contravenii[32].Noi ne aprofundm n polemica tiinific referitor la formele, modalitile i felurile contraveniei, deoarece legislaia contravenional naional prevede doar trei feluri de contravenii: contravenia continu, contravenia prelungit i tentativa.Contravenia continu este diferit ca fiind acea form a unitii naturale contravenionale care const n prelungirea n timp a elementului material (aciunii sau inaciunii) i a procesului de producere a rezultatului pn la un moment viitor consumrii, pe cnd activitatea contravenional este oprit datorit unei energii contrare.Contravenia continu este una dintre formele unitii contravenionale care cunoate o evoluie temporar datorit existenei n timp a aciunii sau inaciunii ce constituie elementul material al laturii obiective a contraveniei.Potrivit Codului contravenional al RM se consider contravenie continu fapta care se caracterizeaz prin svrirea nentrerupt, timp nedeterminat, a activitii contravenionale. n cazul contraveniei continue nu exist pluralitate de contravenii.Contravenia continu se consum n momentul ncetrii aciunii sau inaciunii contravenionale sau al survenirii unor evenimente care mpiedic aceast activitate[33].n cazul contraveniei continue latura obiectiv a contraveniei se va manifesta prin activitate ilicit de acelai gen, ns, desfurat ntr-o perioad nedeterminat. De exemplu, persoana ce a consumat substane narcotice sau alte substane psihotrope fr prescripia medicului (art. 85 alin. (1) CC al RM) a intrat n raport contravenional de conflict cu prevederile normei juridice date n momentul consumului de prima dat. ns, indiferent de faptul ct timp se va desfura aceast activitate ilicit, contravenia va fi consumat n cazul n care:a) adresrii benevole a consumatorului la o instituie medical pentru a i se acorda asistena necesar n legtur cu consumarea ilegal a substanelor narcotice i/sau a altor substane psihotrope;b) activitatea ilegal privind consumul de substane narcotice i/sau a altor substane psihotrope va fi constatat de ctre agentul constatator.n primul caz, n temeiul art. 85 alin. (2) va fi ntrerupt rspunderea contravenional. n cel de-al doilea caz, dac consumatorul este subiect al rspunderii contravenionale i se va gsi vinovat, va fi pedepsit potrivit sanciunii normei materiale respective.Contravenia prelungit. Se consider contravenie prelungit fapta svrit cu o unic intenie, caracterizat prin dou sau mai multe aciuni i/sau inaciuni contravenionale identice comise cu un singur scop, alctuind n ansamblu o contravenie.Contravenia prelungit se consum n momentul svririi ultimei aciuni sau inaciuni contravenionale[34].Ca exemplu, latura obiectiv a contraveniei prevzut n art. 265 CC al RM se va manifesta prin activitatea privind:1) achiziionarea mrfurilor, produselor ori a materiei prime fr dovada originii i a provenienei lor, dac dispunerea de o asemenea dovad este obligatorie conform legii;2) pstrarea lor;3) transportarea spre comercializare;4) comercializarea ilicit.Aceast contravenie se va considera ca fiind prelungit dac va fi consumat cel puin dup a doua aciune pstrarea valorilor materiale.Tentativa este acea form a contraveniei dup fazele desfurrii acesteia n timp, consider A. Hotca, care const n punerea n executare a inteniei de a svri contravenia, executare ce a fost ntrerupt sau nu s-a produs efectul[35]. Tentativa face parte din faza executrii contraveniei, deoarece ea presupune realizarea n ntregime sau parial a elementului material al contraveniei. Fiind o fapt realizat parial, tentativa trebuie s aib un tratament juridic diferit fa de cel al faptei consummate.Dup S. Furdui, tentativa se caracterizeaz prin trei semne:a) aciunile fptuitorului snt ndreptate nemijlocit spre comiterea contraveniei concrete;b) fptuitorul nu duce contravenia pn la capt i fapta lui rmne neterminat;c) fptuitorul nu i-a realizat rezultatul contravenional din cauze independente de voina sa[36].n viziunea autorului nominalizat, se deosebesc dou modaliti ale tentativei de contravenie:1) tentativa consumat are loc atunci cnd persoana a comis toate aciunile sau inaciunile pe care le consider necesare pentru a comite contravenia, ns rezultatul dorit n-a survenit din cauze independente de voina ei;2) tentativa consumat are loc atunci cnd persoana n-a comis toate aciunile sau inaciunile pe care le consider necesare pentru obinerea rezultatului contravenional dorit. De exemplu, n-a reuit rezultatul din cauza rezistenei persoanei vtmate prin contravenie[37].Sub aspect obiectiv, tentativa reprezint, n primul rnd, un nceput de executare a aciunii ndreptate nemijlocit mpotriva valorii sociale ocrotite de dreptul contravenional. Fptuitorul, prin diverse metode, atenteaz la obiectul concret i creeaz un pericol real de a-i cauza o daun, iar n unele cazuri chiar i cauzeaz o anumit daun[38].O alt trstur a aspectului obiectiv al tentativei const n faptul c aciunea nceput nu i-a produs efectul din cauze independente de voina fptuitorului. Aceste cauze se constituie din mprejurri aprute contrar voinei fptuitorului, care nrerup aciunile i fac imposibil continuarea lor sau care nltur producerea rezultatului. Tentativa, sub aspect subiectiv, se distinge prin caracterul intenionat al faptei (practic intenia direct).n funcie de caracterul intenionat al tentativei i al cauzelor ce nltur producerea rezultatului, tentativa poate aprea sub form de tentativ asupra unui obiect nul sau de tentativ cu mijloace nule[39].Tentativa asupra unui obiect nul se consider fapta prin care se atenteaz la valorile sociale ocrotite de legea contravenional, ns aciunile comise nu cauzeaz i nu au putut cauza daune din cauza greelii autorului, deoarece obiectul lipsea n momentul atentatului sau avea caliti att de bune, nct prin aciunile ntreprinse el nu putea fi vtmat.Tentativa cu mijloace nule survine n cazul n care consumarea contraveniei nu a fost posibil din cauza insuficienei sau defectuozitii mijloacelor folosite.Prevederile doctrinare n ceea ce privete definiia de tentativ, practic, au fost preluate i de legislatorul naional, care constat: Se consider tentativ de contravenie aciunea sau inaciunea intenionat, ndreptat nemijlocit spre svrirea unei contravenii care, din cauze independente de voina fptuitorului, nu i-a produs efectul[40].Aceast reglementare a tentativei este completat prin coninutul normelor juridice prevzute de articolele 26 i 28 al CC al RM. Prima norm juridic indic c una din cauzele ce nltur rspunderea contravenional poate fi tentativa. Cea de-a doua norm juridic are urmtorul coninut: n cazul contraveniei nensemnate, organul (persoana cu funcie de rspundere) mputernicit s rezolve cazul poate nltura rspunderea contravenional, limitndu-se la adresarea unei observaii verbale fptuitorului. Se consider nensemnat tentativa de contravenie pentru care prezentul cod prevede n calitate de sanciune maxim aplicarea unei amenzi de pn la 10 uniti contravenionale.Din cele menionate se poate concluziona, c orice tentativ de contravenie se consider nensemnat i c fptuitorului ei i poate fi nlturat rspunderea contravenional.Apariia laturii obiective a contraveniei, adic atentarea real la obiect constituie fapta contravenional (obiectul contraveniei i latura obiectiv) mrturisete apariia raportului de conflict, care urmeaz a fi curmat (stopat) ct mai rapid prin aplicarea msurilor de constrngere statal n scopul minimizrii daunei pasibile.