DA

NU

CONSTRUIREA TESTELOR PSIHOLOGICE

1. ALGORITMUL GENERAL DE CONSTRUIRE A TESTELOR

START

Definirea testului

Crearea băncii de itemi

Constituirea unei variante testului

Administrarea testuluiEventual

corectarea itemilor

Analiza rezultatelor testării

Testul este corespunzător?

Depistarea erorilor

Elaborare normelor

Elaborarea manualului

testului

STOP

Construirea unui test sau a unei scale se realizează în mai mulţi paşi, nesecvenţial, cu reveniri repetate, până la realizarea calităţilor dorite;

Conţinutul paşilor este determinat de direcţiile stabilite la primul pas în special: funcţia pe care o va îndeplini ( măsurare sau predictivă), populaţia căruia îi este destinat, tipurile itemilor folosiţi, modul de organizare a itemilor (după dificultate sau aleator), lungimea testului,condiţiile de administrare ( când, unde, cum, în cât timp), modul de interpretare a rezultatelor. În funcţie de acestea se formulează itemii (de un grup de experţi). Orice debut în construcţia unui test înseamnă racordarea acestuia la o teorie psihologică.

Prima variantă a testului se administrează unui eşantion de persoană extras din

Verificarea suplimentară a

testului

Testul este corespunzător?

populaţia „ţintă”,se analizează răspunsurile pentru fiecare item, se identifică itemii necorespunzători (ex. la care majoritatea au răspuns identic, sau în cazul itemilor cu alegere multiplă, cei la care un răspuns greşit s-a dovedit mai atractiv pentru subiecţi decât răspunsul corect).

Se analizează cauzele erorilor (ex. informaţie eronată într-un alt item ce i-a derutat pe subiecţi, etc.)

Itemii fără greşeli se introduc în partea a doua a analizei de itemi. În această fază se folosesc metode statistice specifice (ex. studiul validităţii itemului, calculul puterii de discriminare a itemului).

Din itemii fără deficienţe se alcătuieşte un test. Se studiază caracteristicile acestui test ( fidelitate, validitate, putere de discriminare, dificultate), şi dacă sunt acceptabile, se administrează testul unui nou eşantion de persoane , similar primului, pentru a verifica dacă se păstrează calităţile.

Atunci când pentru unul din eşantioane testul apare ca fiind inacceptabil, se alcătuieşte o nouă variantă a testului şi se reia procedura descrisă mai sus.Dacă se menţin calităţile testului şi la verificarea suplimentară, se determină normele testului şi se stabilesc regulile de interpretare a scorurilor, după care se redactează manualele testului.

2. ANALIZA DE ITEMI

DEFINIŢIE: Analiza de itemi se referă la un set structurat de prelucrări statistice care se aplică la fiecare item al unui test. Pe baza acestor proceduri de mare sensibilitate se decide dacă un item va intra în componenţa testului sau nu. Alegerea procedurilor şi interpretarea rezultatelor se realizează în funcţie de obiectivul testării şi tipul itemilor.Analiza oferă informaţii esenţiale despre testul care se construieşte, este o sursă de înţelegere a validităţii şi fidelităţii testului contribuind la depistarea şi înlocuirea itemilor eronaţi.

2.1. Crearea băncii de itemi

Itemii care se introduc în banca de item pot să provină din mai multe surse: Sunt formulaţi de psihologi, pe baza unei teorii (pentru măsurarea unui contruct

psihologic Sunt elaboraţi de specialişti din domeniul în care va fi aplicat testul (ex: pentru

evaluarea deprinderilor însuşuşite în urma unui program de instruire; în selecţia profesională

Sunt creaţi de diverse persoane (nu neapărat experţi), ca ilustrări ale comportamentelor pe care acestea le consideră caracteristice unui anumit construct

Sunt extraşi din teste existente, care au fost administrate unui lot de persoane asemănător celui căruia îi este destinat noul test

2.1.1. Metode pentru crearea băncii de itemi

a) Metoda prototipului: se utilizează pentru construirea chestionarilor de personalitate, şi are următoarele faze:

- Generarea itemilor, în acest scop persoanelor care participă la această acţiune li se cere să descrie comportamente tipice pentru indivizi care au valori foarte

mari la contructul măsurate de test (ex: pentru dominanţă „gândiţi-vă la trei persoane care sunt cei mai dominanţi dintre cunoştinţele dumneavoastră. Descrieţi cinci acţiuni sau comportamente ale acestora prin care puteţi exemplifica de ce îi consideraţi dominanţi.”)

- Analiza descrierilor- Evaluarea itemilor de către mai multe persoane (acordarea unei cote de la 1 la 5

în funcţie de cât de caracteristic este comportamentul descris pentru constructul măsurat)

- Se calculează media pentru fiecare item, şi se reţin itemii cu mediile cele mai mari

b) Metoda BARS (Behavioral Anchored Rating Scales) este des utilizată în psihologia muncii, pentru aprecierea comportamentului legat de muncă. Paşii metodei sunt următoarele:

- Identificarea dimensiunilor constructului de către un grup de specialişti- Pentru fiecare dimensiune se generează o definiţie - Se generează exemple pentru diverse niveluri de manifestare a dimensiunilor

(înalt, mediu, scăzut) şi, se formulează pentru fiecare nivel ale fiecărui dimensiuni câte trei ancore (descrieri comportamentale)

c) Metoda ordonării comportamentelor de către experţi: se utilizează testele în care itemii sunt aşezaţi în ordinea crescătoare a dificultăţii şi care au proprietatea că ori de câte ori un item este potrivit pentru o persoană, sunt potriviţi într-o oarecare măsură şi toţi itemii care îl preced. Scorul unui subiect este dat de numărul de ordine al celui mai dificil item care i se potriveşte.

d) Metoda designului cu faţete: are ca punct de pornire analiza constructului pe care îl va măsura testul şi deducerea aspectelor mai importante ale acestuia, denumite faţete (ex. situaţia şi răspunsul).

e) Metoda intervalelor aparent egale: s-a propus pentru construirea scalelor de evaluare a atitudinilor. Se începe cu formarea unei colecţii, cât mai bogate, de itemi dihotomici, care se referă, tot, la atitudinea faţă de un acelaşi obiect. La fiecare item se poate răspunde doar prin adevărat sau fals. Exemplu: „un film muzical mă face optimist”. Un grup de experţi analizează fiecare item şi apreciează cât de favorabilă este atitudinea studiată la persoanele care răspund cu „adevărat”, acordând o cotă cuprinsă între 1 (extrem de nefavorabilă) şi 11 (extrem de favorabil). Pentru fiecare item se calculează media şi dispersia cotelor primite. Deoarece o dispersie mare indică o neconcordanţă a părerilor, itemii cu dispersii mari sunt eliminaţi. Media cotelor va fi considerată drept scor corespunzător răspunsului adevărat.

2.2. Particularităţi ale itemilor unui test

Examinarea oricărui item al unui test trebuie să aibă în vedere ce măsoară acesta, cum măsoară şi ce informaţii putem obţine din modul în care s-a răspuns la item. Analiza acestor aspecte se bazează pe petru tipuri de măsurări:

Măsurări ale distragerii atenţiei (câte persoane aleg fiecare dintre răspunsurile propuse, la itemii cu răspunsuri multiple?- de obicei un răspuns este corect celelalte sunt răspunsuri distorsionante ).

Măsurări ale dificultăţii (câte persoane răspund corect la item?-indice de dificultate a itemului).

Măsurări ale validităţii (itemii testuluji măsoară ceea ce trebuie să măsoare?-validitatea itemului).

Măsurări ale capacităţii de discriminare a itemului (doua grupe de subiecţi, constante în privinţa a ceea ce testul trebuie să măsoare, se deosebesc între ele prin modul de a răspunde la itemi?- indicele de discriminare a itemului).

a) Analiza itemilor distorsionanţi sau a variantelor incorecte de răspuns:Un item construit ideal propune variante de răspuns care sunt, toate, la fel de

plauzibile pentru orice persoană care nu cunoaşte răspunsul corect. Prin urmare, subiecţii care cunosc răspunsul corcect îl vor alege, iar ceilalţi vor alege la întâmplare oricare dintre variantele de răspuns oferite (astfel în caz ideal procentul răspunsurilor eronate ar trebui să fie egal). Formula de calcul: F=G/e (unde F=frecvenţa; G= numărul persoanelor care au răspuns greşit; e=numărul total de răspunsuri eronate propuse de item).

b) Indicele de dificultaate al unui item:Dificultatea unui item este interpretată adesea în termeni de complexitate sau

de apel la cunoştinţe de specialitate. Deci dificultatea unui item trebuie analizată având în vedere populaţia căreia este îi este destinst testul din care face parte itemul. Adesea ea este determinată de complexitatea sarcinii impuse de item şi/sau de cunoştinţe de strictă specialitate pe care acesta le pretinde. Formula de calcul: p= C/N ( unde p=indicele de dificultate; C= nr. celor care au răspuns corect; N= nr. Persoanelor examinate). Se recomandă păstrarea în test itemii ale căror p esteîntre .20 şi .80.

c) Validitatea itemilor:Se referă la calitatea acestuia de a măsura ceea ce îşi propune să măsoare testul

din care face parte itemul. Pentru a calcula validitatea unui item se alege un criteriu extern şi se calculează coeficientul de corelaţie dintre scorurile acestuia şi scorurile itemului. De obicei se folosesc următoarele criterii:

- un alt test consacrat , care măsoară acelaşi lucru;- cotarea pararelă, de către mai mulţi specialişti, a fiecărei persoane

examinate;- performanţa profesională ( teste de cunoştinţe şi teste de aptitudini

speciale).Se păstrează doar itemii cu coeficiente de corelaţie semnificative (p<.05).d) Capacitatea de discriminare a unui item:Pentru ca un item să fie eficient, trebuie să să fie capabil să discrimineze între

subiecţii „superiori” şi cei „inferiori”în privinţa caracteristicii măsurate ( adică între subiecţii care obţin la criteriu, respectiv la test, performanţe superioare şi cei care realizează performanţe scăzute). Pentru studiul capacităţii de discriminare a unui item se foloseşte: indicele de discriminare ( ce este dependentă de valoarea indicelui de dificultate, recomandat aprox. 0.5), corelaţia item test, corelaţia inter-item.