CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ŞI CONSTRÂNGEREA MORALĂ,

CAUZE DE NEIMPUTABILITATE

În accepţiunea noului cod infracţiunea este definită ca fiind „ fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o” (Art. 15 alin. 1). Codul arată mai apoi, de asemenea care sunt cauzele justificative, care fac ca fapta prevăzută de legea penală să nu constituie infracţiune: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii şi consimţământul persoanei vătămate, definind totodată şi cauzele de neimputabilitate: constrângerea fizică şi cea morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea,intoxicaţia, eroarea de fapt şi de drept şi cazul fortuit.

NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE FIZICĂ

În dreptul penal, pentru ca o persoană să fie învinuită de săvârşirea unei infracţiuni nu este suficient ca ea să fi comis în realitate fapta incriminată de lege. Pe lângă realizarea ei materială, mai este necesar a se stabili dacă acea faptă aparţine autorului şi sub aspect subiectiv, adică să fie comisă cu vinovăţie.

Alături de constrângerea morală, constrângerea fizică este o formă de paralizare sau siluire a facultăţii psihice de liberă determinare şi dirijare a voinţei. În Codul penal român în vigoare, ele constituie cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Constrângerea fizică, cunoscută şi sub denumirea de forţă majoră, există atunci când o persoană este determinată de o energie străină—umană sau de altă natură—irezistibilă, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.1

Garçon spune despre constrângere că este una dîntre materiile cele mai delicate din dreptul penal. Ea dă naştere la probleme foarte dificile. Tot el, afirmă că forţa majoră sau constrângerea este de două feluri:

-fizică

-morală2

Aşadar, constrângerea fizică nu este decât o specie de constrângere, o modalitate a forţei majore.

Constrângerea fizică implică întotdeauna intervenţia unei forţe străine, care, în toate cazurile, va lua denumirea de forţă majoră deoarece existenţa sa presupune o putere mai mare decât aceea a forţelor inhibitive ce stau la dispoziţia voinţei individuale, forţe care nu sunt învinse în caz de constrângere fizică, ci paralizate.3 Forţa sau energia străină poate fi animată sau neanimată, omenească sau neomenească.4

1 N. Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Editura Gamma, p.395.2 Garçon, Code pénal annoté, art.64, nr. 63-93, p. 176 şi urm.3 I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, vol. I, p. 840.4 V. Dongoroz, Drept penal---reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p. 347.

Constrângerea fizică apare în literatura de specialitate şi sub denumirea de forţă majoră existând în situaţia în care o persoană este silită, obligată de o energie fizică externă, căreia nu i se poate opune, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Actualul cod penal

Art 46 – Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista

Viitorul cod penal

Art. 24 Constrângerea fizică

Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

Condiţii pentru existenţa constrângerii fizice

1. Să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, deoorece aceasta este singura situaţie care are în vedere posibiltatea înlăturării caracterului penal al faptei. Fapta pote fi realizată atât printr-o acţiune căt şi printr-o inacţiune, aceasta din urmă se realizează atunci când făptuitorul nu îşi îndeplineşte o obligaţie legală pe care o avea şi astfel săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală

2. Constrângerea la care persoana a fost supusă să nu îi fi putut rezista. Aceasta are în vedere natura constrângerii cărei nu i se putea opune o rezistenţă, dar în situaţia în care exista posibilitatea de a rezista constrângerii, cel constrâns era obligat la aceasta. Trebuie menţionat faptul că posibilitatea de a rezista constrângerii se aprecaiză în fiecare caz avându-se în vedere atât natura şi intensitatea forţei de constrângere cât şi capacitatea şi de starea psihică a persoanei constrânse.

3. Să existe o constrângere asupra fizicului unei persoane, această acţiune de constrângere putând proveni din partea unei alte persoane, din partea unui animal

sau chiar din partea unor eveniment menite a răpii libertatea de mişcare a făptuitorului în sensul ca acesta este oprit de la anumite actiuni sau este obligat la o anumită acţiune.

Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice nu constituie infracţiune, pentru ca îi lipseşte una dintre trăsturile esenţiale pentru ca fapta să constituie infracţiune şi anume vinovăţia, vinovăţia neputând exista atunci când făptuitorul nu are libertate de acţiune.

Efectele constrângerii fizice

Constrangerea fizica produce efecte numai fata de persoanele care au fost efectiv constranse de energia straina sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala – adica in persona.

Daca, insa, alaturi de persoana supusa constrangerii a actionat si o alta persoana dar in mod liber, deliberat sau din culpa, aceasta din urma va raspunde potrivit dispozitiilor legale incalcate si formei sale de vinovatie. Agentul constrangerii va raspunde pentru fapta savarsita de cel constrans si sub aspect penal si sub aspect civil, in calitate de autor.

Constrangerea fizica poate intra in concurs cu constrangerea morala, cu legitima aparare sau cu starea de necesitate, cu eroarea.

NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE MORALĂ

Constrângerea morală, oprimarea liberului arbitru, rezultă din emoţiile violente ale sufletului sau ale pasiunilor. Dar dîntre toate pasiunile cărora omul le cade prada, numai teama are ca efect înlăturarea vinovăţiei.5

Prevăzută în art. 46 din Codul penal în vigoare alături de constrângerea fizică, constrângerea morală este o cauză care răpeşte persoanei constrânse posibilitatea de a-şi determina şi dirija liber voinţa, însăşi prezenţa ei excluzând existenţa vinovaţiei.

Constrângerea morală constă în paralizarea libertăţii de voinţă a omului de către nişte forţe străine lui, ce vin din partea unei persoane fizice, obligându-l la săvârşirea unei infracţiuni, pe care o inţelege şi nu voieşte, dar o săvârşeste datorită unei ameninţări cu un pericol grav pt. viaţa, sănătatea, libertatea proprie sau a altuia, pericol pe care cel ameninţat nu-l poate înlătura altfel.6

Într-o astfel de împrejurare, constrânsul este silit să aleagă între săvârşirea unei infracţiuni şi suferirea unui rău imediat. Cu toate că fapta infracţională este inţeleasă de autorul ei material, aceasta nu-i aparţine sub imperiul ameninţării cu un pericol grav, ilicit, care nu poate fi înlaturat pe alta cale decât prin săvârşirea respectivei fapte.

În cazul în care se săvârşeste sub acţiunea unei constrângeri morale o faptă prevăzută de legea penală, caracterul penal al acestei fapte este înlaturat pt. lipsa trăsăturii esenţiale a vinovăţiei.

Potrivit art. 46, alin. 2 Cod penal “nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoană făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlaturat în alt mod”.

Ca şi în cazul constrângerii fizice, la constrângerea morală făptuitorul realizează, ca acţionează sub presiunea unei acţiuni de constrângere exercitate prin ameninţarea sa ori a altuia cu un pericol grav, dar, însăşi imposibilitatea înlăturarii

5 J.J. Haus, Principes Généraux du Droit Penal---Belge, Gaud, Librairie générale de Ad. Hoste, Rue des Champs,43, 1874, p. 5006 I. Mircea, op. cit., p. 72.

pericolului îl face sa adopte conduita impusă prin constrângere, adica săvârşirea unei fapte penale.

Deosebirea dîntre cele doua modalităţi de realizare a constrângerii este dată de împrejurarea ca, în timp ce în cazul constrângerii fizice făptuitorul este determinat fizic să săvârşească o faptă penală, comportându-se ca un simplu instrument la comanda energiei străine, în cazul constrângerii morale făptuitorul este determinat pe cale psihică să săvârşească o asemenea fapta, libertatea sa de voinţă şi vacţiune fiind complet anihilată de ameninţarea la care este supus, de a fi expus el sau altul, la un pericol grav şi care nu putea fi înlăturat altfel.

Actualul cod penal

Art 46 alin 2- nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu poate fi înlăturat în alt mod

Viitorul cod penal

Art. 25 Constrângerea morală

Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturată în alt mod.

Condiţii pentru existenţa constrângerii morale

1. Este necesar să se exercite asupra făptuitorului o acţiune de constrângere, printr-o ameninţare, de către o altă persoană. Ameninţarea trebuie să fie aptă să producă celui ameninţat o temre puternică, temere ce îl determină să acţionez în modul voit de cel care ameninţă, făptuitorul neavând posibilitatea de –aşi dirija singur voinţa. Ameninţarea trebuie să fie exercitată de o persoană fizică, ea putându-se realiza atăt direct cât şi indirect, verbal sau în scris sau prin orice alt mijloc de comunicare.

Ea trebuie să trezească în conştiinţa celui ameninţat că dacă nu săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală răul cu care este ameninţat se va produce.

2. Ameninţarea să fie gravă vizând un pericol pentru viaţa, integritatea corporală ori bunurile persoanei ameninţate ori ale altei persoane.

3. Pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, faptă care a fost impusă de cel ce ameninţă, în sensul că cel constrâns nu are altă altenativă decât să suporte răul cu care este ameninţat, dar în situaţia în care cel ameninţat putea evita pericolul prin denunţare, prin alarmarea autorităţilor sau pe alte căi în această situaţie nu va mai opera constrângerea

Efectele constrângerii morale

Constrangerea morala va produce efecte de inlaturare a caracterului penal in personam deci numai cu privire la persoanele care au actionat efectiv sub imperiul constrangerii. Daca, insa, alaturi de cel constrans va actiona si un alt participant care se va afla in afara constrangerii, acesta din urma va raspunde penal.

Constrangerea morala poate intra in concurs cu constrangerea fizica, cu eroarea, culegitima aparare sau cu starea de necesitate.

In cazul savarsirii unei fapte sub efectul constrangerii morale, obligatia acoperirii unui eventual prejudiciu va cadea in sarcina agentului agresor.

Persoana supusa constrangerii morale va putea fi obligata si ea la despagubiri civile, dau numai in masura si daca a lucrat din eroare din propria sa culpa.

Bibliografie

1. N. Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Editura Gamma, p.395.2. Garçon, Code pénal annoté, art.64, nr. 63-93, p. 176 şi urm.3. I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, vol. I, p. 840.4. V. Dongoroz, Drept penal---reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p.

347.

5. J.J. Haus, Principes Généraux du Droit Penal---Belge, Gaud, Librairie générale de Ad. Hoste, Rue des Champs,43, 1874, p. 500

6. I. Mircea, op. cit., p. 72.7. T.S., s.p.d. nr. 2052/1976, in V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriul

alfabetic al practicii judiciare in materie penala pe anii 1976 – 1989, Editura stiintifica, Bucuresti, 1982, p.88.

8. Gh. Daringa, Comentarii la Codul Penal adnotat, p. 3499. T.S., Cod Penal, decretul nr. 2259/1996, R.R.D. nr. 4/1967, p.16610. Antoniu G. St. Danes, Marin Popa, Codul penal cu explicatii suplimentare

pe intelesul tuturor, Editura Societatii Tempus Romania, Bucuresti, 1996.11. Mirisan Valentin, Consideratii privind unele cauze care inlatura caracterul

penal al faptei, Editura Gil, Zalau, 1996.12. Kahane S., Explicatii teoretice ale Codului penal romin, Vol. IV, Bucuresti,

1972.13. Giurgiu Narcis, Legea penală si infrvacţiunea, Editura Gamma.