CONSILIEREA CARIEREI SPORTIVE

În lucrarea care urmează am abordat una dintre cele mai dramatice momente din viaţa

unui sportiv: trecerea de la juniori (amatori) la seniori (profesionişti), dramatismul fiind dat de

conflictele intrapsihice ce se declanşează în sufletul lui încercând să răspundă la următoarea

întrebare: “ei bine, ce fac în continuare? Merg mai departe sau este timpul să renunţ şi să mă

orientez spre altceva?” Individul pus în faţa unei asemenea dileme încearcă să pună în balanţă,

pe de-o parte, beneficiile, oportunităţile, palmaresul şi perspectivele iar, pe de altă parte, la ce

riscuri se expune sau la ce va trebui să renunţe pentru a-şi păstra stilul de viaţă. Mai mult decât

atât, pe măsură ce înaintezi în vârstă există riscul să realizezi că soluţia găsită de tine nu te

mulţumeşte şi asişti neputincios cum rezervorul motivaţional se goleşte treptat (...si sigur)

întrucât te afli pe o stradă cu sens unic (din punct de vedere profesional) iar viitorul este învăluit

în ceaţă.

In prima parte am considerat ca este necesara o trecere in revista a principalelor teorii ale

carierei sportive prezente in literatura de specialitate identificand o caracteristica esentiala a

vietii profesionale : faza de tranzitie. Un capitol care ar putea fi lesne trecut cu privirea este cel

dedicat relatiei dintre antrenori,parinti si sportivi care dincolo de a fi o adaptare sterila a

Triunghiului lui Karpman surpinde in fapt aspectul simbiotic ce exista intre cei trei actori de pe

scena carierei sportive. Nu este deloc intamplatoare asocierea cu acest model de interactiune

sociala intrucat putem lesne observa ca in momentele ce declanseaza o criza existentiala,

fiecaruia i se poate atribui un rol : fie de Victima, fie de Persecutor, fie de Salvator. In cele din

urma am prezentat câteva modele de analiză a acestor momente critice , ulterior expunand câteva

tehnici şi instrumente decizionale precum şi nişte strategii eficiente în faza de planificare a

carierei; după cum se poate vedea în această faza am accentuat funcţia instrumentală a acestei

lucrări[1]

Capitolul final conţine sistematizarea informaţiilor extrase din studiile de caz în funcţie

de care ne-am orientat în elaborarea concluziilor ce vor surprinde principalele motive pentru care

un individ decide “ce”, “de ce” şi “care” este cea mai bună decizie pe care o poată lua atunci

când cursul normal al vieţii sportive îl duce într-un moment de cumpănă existenţială. În mod cert

că nu am putut surprinde întregul scenariu al dramei ce se joacă în sufletul individului însă m-am

concentrat pe ce mi s-a părut esenţial iar dacă aş putea sintetiza filosofia din spatele acestei

lucrări nu aş putea-o face mai bine decât citându-l pe Konrad Adenauer: “Toţi trăim sub acelaşi

cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont!”.

1. CARIERA SPORTIVĂ - TEORII ŞI MODELE

Cariera sportivă este farandoiala un subiect extrem de controversat şi disputat atât în

mediile academice cât şi dezbaterile pline de efervescenţa de la grătare sau petreceri ale

microbiştilor, primii mânaţi de curiozitate profesională, ceilalţi arogându-şi dreptul de a face o

analiză minuţioasă a modului cum ar trebui manageriata viaţa personală şi profesională a unui

sportiv. Dincolo de aceste aprecieri, obiective sau subiective, fazele de tranziţie din viaţa unui

fotbalist, tenisman, şahist, s.a. sunt impactate de un real dramatism iar strategiile de coping ale

fiecăruia în parte pot lansa cariera spre perfomanta sau spre prăbuşire. Într-un studiu[2] recent s-a

constat că aproximativ 80% dintre fotbaliştii americani ajung în faliment în mai puţin de doi ani

de la retragerea din activitate; o situaţie similară este prezenta şi în rândul baschetbaliştilor care

în mai puţin de cinci ani suferă pierderi majore (cei drept procentul acestora este comparativ mai

mic: 60%). Indiferent dacă îi spunem “că nu a ştiut ce să facă cu banii” sau că a suferit o “criză

tranzitorie” rezultatul este acelaşi iar soluţia asistării psihologice în aceste etape este mai mult

decât o opţiune viabilă.

Există trei teorii care definesc viaţa profesională a unui sportiv[3]:

1. Cariera sportivă este o activitate sportivă voluntară multianuala aleasa în mod

voluntar de către o persoană şi are drept scop atingerea unei perfomante înalţe în

competiţiile ce se desfăşoară într-un an sau ciclu de evenimente sportive. Din

această perspectivă cariera poate fi locală, naţională sau internaţională precum şi

profesională sau la nivel de amatori.

2. Cariera sportivă poate fi definită ca o succesiune de etape şi tranziţii care includ

atât faza de iniţiere cât şi cea de participare la competiţii sportive iar inchierea ei

este rezultatul unei opţiuni personale sau a unui eveniment dramatic. În princpiu

un sportiv este iniţiat aproximativ în medie la 7 ani şi are nevoie cam de 10 ani

pentru a atinge marea perfomanta plus alţi 5 de a rămâne în vârf.

3. Cariera sportivă este un proces ce se desfăşoară pe tot parcursul vieţii atât în

domeniul sportiv precum şi în afara lui. Conform acestei teorii există câţiva

parametrii ce caracterizează cariera individului:

a. Durata participării la competiţii

b. Gradul de specializare (categoria)

c. Obiectivele de perfomanta (recoduri, medalii, etc)

d. Beneficiile (finaciare, morale, etc)

e. Costurile (investiţiile)

f. Satisfacţia personală

g. Reuşita profesională (recunoaşterea socială)

În timp ce primele reprezintă indicatori obiectivi, ultimii patru parametri sunt de natura

subiectivă, aprecierea lor ramamand la latitudinea sportivului. Ce e interesant este faptul că un

sportiv amator poate fi satisfăcut de cariera sa prin prisma beneficiilor pe care crede că le-a

obţinut în urma practicării sportului respectiv, pe când un profesionist poate considera că

rezultatele obţinute au fost prea scump plătite.

Schlossberg[11] defineşte tranziţia ca fiind un eveniment sau un noneveniment ale cărei

consecinţe se materializează în schimbarea percepţiei despre noi înşine cât şi despre lumea ce ne

înconjoară iar acest proces necesita o corespondenţă în comportamentul nostru cât şi în relaţiile

interpersonale. De exemplu, susţine el, selecţia la echipa naţională este un eveniment ce necesită

adaptări de natura sportivă cât şi socială, pe când o neconvocare la acelaşi nivel este un

noneveniment care necesită strategii de coping pentru eventualele frustrări de natura emoţională.

În principiu tranziţia în sine este privită ca fiind un proces şi nu un simgur eveniment.

Fazele de tranziţie în sport se pot diviza în:

a. Normative

Sunt relativ predictibile întrucât există nişte indicatori de perfomanta legate de

pregătire, competiţii, comunicare şi stil de viaţă;

Se pot identifica relativ uşor: trecerea de la juniori la seniori, de la amatori la

profesionişti, etc.

Cea mai dramatică situaţie este cea legată de terminarea carierei, aceasta fiind

percepută de către sportivi ca atunci când nu mai pot participa la concursuri;

b. Nonnormative

Sunt dictate de anumite împrejurări ce nu pot fi prevăzute: accidentari,

superantrenamentul, schimbarea echipei sau a antrenorului, etc

Datorită ecestor caracteristici este esenţial ca procesul educaţional sportiv să fie

combinat cu unul academic suficient pentru că individul să se poată manifesta şi în

alte domenii (desvoltarea competentelor transferabile);

În literatura de specialitate există două modele de analiză a fazelor de tranziţie în cariera

sportivă:

1. Modele descriptive

2. Modele explicite

3. Modele şi programe de intervenţie

Pentru a descrie modelele descriptive Alfermann şi Stambulova folosesc metaforă a

“linie a vieţii în miniatură”, astfel ca întreg parcursul profesional poate fi divizat în mai multe

etape şi analizat în contextul respectiv cu toate implicaţiile sportive, emoţionale sau sociale.

Niciuna dintre aceste teorii nu se axează pe explicarea situaţiei în sine ci se rezuma să descrie şi

prevesti existenţa unei anumite ordini ca succesiune a unei logici intrinseci.

Principalele teorii sunt descrise în tabelul următor iar ca model de descriere a fiecărei

etape vom alege pe cel propus de Salmela întrucât este cel mai des folosit în lucrările de

specialitate.

Modele Etapele carierei sportive

Faze de tranziţie normative

Bloom (1985) 1. Iniţiere 2. Dezvoltare 3. Perfecţionare

Tranziţiile nu sunt accentuate

Salmela

(1994)

1. Iniţiere

2. Dezvoltare

3. Perfecţionare

4. Dezangajare

1. De la iniţiere la dezvoltare

2. De la dezvoltare la perfecţionare

3. De la perfecţionare la dezangajare

Stambulova

(1994)

1. Faza pregătitoare

2. Incepereea specializării

3. Antrenament intensiv în

ramura aleasă

4. Faza de culminare

5. Faza finală, urmate de

dezangajare

1. De la începători la specializarea în

ramura

2. Tranziţia spre antrenamente

intensive în sport

3. De la juniori la seniori/înalta

perfomanta

4. De la amatori la profesionişti

5. De la înalta perfomanta spre faza

finală

6. Retragerea din activitate

Côtè (1999) 1. Anii de iniţiere

2. Anii de specializare

3. Anii de investiţie

4. Anii de agrement

Tranziţiile nu sunt accentuate

Wylleman şi

Lavallee

(2004)

1. Iniţiere

2. Dezvoltare

3. Perfecţionare

4. Dezangajare

Cele patru etape sunt prezentate

în coordonare cu etapele

psihologice, psihociale şi

dezvoltare vocational-

1. Tranziţia în sportul organizat

2. Tranziţia spre un nivel intensiv al

antrenamentului şi al competiţiilor

3. Tranziţia spre elita sportivă

4. Dezangajarea din competiţiile

sportive

Cele patru faze sunt prezentate în

coordonare cu tranziţiile din alte sfere

academica ale vieţii sportive

Sursa: Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova -Career Transitions and Career

Termination. Handbook of Sport Psychology

Fiecare dintre aceste faze sunt, după cum spuneam mai devreme, o succesiune logică a

unei cariere sportive şi chiar dacă modele descrise mai sus s-au dezvoltat în diferite zone ale

globului şi în contexte culturale şi sportive diferite există câteva caracteristici generale:

I. Faza de iniţiere

Copiii percep sportul sau activităţile sportive ca pe un joc;

Se testează abilităţile în cât mai multe ramuri posibile

Copiii învaţă principiile generale ale unei vieţi sportive;

Este foarte posibilă descoperirea unei afinităţi spre o ramură posibilă unde talentul

copilului se manifestă plenar;

II. Faza de dezvoltare

Sportivii se axează pe una-două ramuri

Identitatea sportivă devine mai puternică

Antrenamentul este mult mai structurat

Funcţia educativă a sportului este îmbinata cu latura perfomantiala, antrenorii

concentrându-se pe dezvoltarea anumitor aptitudini şi competente specifice;

Competiţiile devin din ce în ce mai solicitante, astfel că este normal că anumite

activităţi să fie neglijate (de exemplu cele şcolare)

III. Faza de perfecţionare

În această etapă sportivii devin experţi în ramura lor

Antrenorii devin mentori iar rolul părinţilor este redus ca influenţa;

Sportul în sine devine profesiune pentru majoritatea indivizilor, acesta asigurându-le

mijloacele de subzistenţă;

Sacrificiile în plan personal sunt foarte mari;

Sportivii au un nivel ridicat al stimei de sine şi o puternică identitate competitivă;

IV. Faza de dezangajare

În această etapă încetează participarea la competiţii de nivelul celor anterior atinse;

Apar noi priorităţi şi oportunităţi profesioanale precum mediul academic, antrenorat

sau afaceri.

Rolul social este determinant numele sportivului devenind un brand în sine;

Cercetările moderne au concluzionat că cea mai eficientă cale de a descrie o carieră

sportivă este cea în care viaţa individului este privită prin prisma a mai multor aspecte sau

planuri ale fiinţei; o astfel de abordare holistică ne oferă indicii mult mai clare şi putem realiza

un profil mult mai exact al celui anagjat spre marea perfomanta. În tabelul următor se are în

vedere identificarea fazelor de tranziţie, specialiştii putând corela informaţiile în funcţie de

nevoile individului aflat într-o etapă sau alta:

Ani 10 15 20 25 30 35

Nivel

Sportiv

Iniţiere Dezvoltare Măiestrie Dezangajare

Nivel

Psihologic

Copil Adolescent Adult

Nivel

Psihosocial

Părinţi

Fraţi

Colegi

Colegi

Antrenor

Părinţi

Partener

Antrenor

Familie

Antrenor

Nivel

Vocational-

Academic

Ciclul

Primar

Ciclul

Gimnazial

şi Liceal

Ciclul

Academic

Pregătire şi perfecţionare vocaţionala

Ocupaţie profesională.

Sursa: Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova -Career Transitions and Career

Termination. Handbook of Sport Psychology

Modelele explicite ale fazelor de tranziţie a carierei şi-au propus să se concentreze şi să

explice motivele şi cerinţele, procesele de coping, factorii care influenţează coping-ul,

obiectivele şi consecinţele ulterioare fazei de tranziţie. Un model extrem de folosit de către

practicienii în domeniul asistentei sportive este cel elaborat de către Schlossberg cunoscut ca şi

“Modelul 4 S” care analizează interacţiunea dintr-un set de patru factori: Situaţia, Sinele,

Suportul şi Strategiile.

Problema centrală a modelelor explicite rezidă din conflictul intrapsihic ce se dezvolta în

timp între “ce este” şi “cine doreşte să devină”, atletul fiind intens solicitat din punct de vedere

mental, fizic şi emoţional. Eficienta strategiilor de coping este dependenta de echilbrul dinamic

dintre resurse şi barierele ce se manifestă pe perioada procesului de tranziţie; resursele implică

toţi factorii interni şi externi care facilitează fenomenul (cunoştinţe, aptitudini, experienţă,

suportul financiar, etc) în timp ce barierele interferează şi frânează tot acest proces. În principiu

o tranziţie incheata cu succes este asociată cu strategiile folosite de către individ în vederea

recrutării şi mobilizării resurselor pentru a trece peste barierele impuse sau autoimpuse; un

eventual eşec trebuie prevăzut din timp, sportivul necesitând o asistentă competenta din partea

specialiştilor din domeniul carierei sportive. În psihologia sportivă se foloseşte termenul de

psihoprofilaxie care în combinaţie cu psihocorectia (o inlfuenta orientată, controlată asupra

psihicului) reprezintă un set de strategii, metode şi tehnici pe care un profesionist în consiliere

trebuie să le cunoască şi să apele la ele înainte ca tranziţia să se declanşeze.

Ce ar trebui să facă totuşi un consilier atunci când se instalează o criză în tranziţie? Cel

mai probabil este imperativ să se facă o evaluare a consecinţelor crizei în sine întrucât fără vreo

analiză preliminară este posibil ca planul de tratament să eşueze lamentabil. De exemplu în cazul

unui sportiv ce este afectat de supraantrenament, nediagnosticat corect îi poate provoca o

adâncire a stării de depresie în care se află său fiind forţat să concureze poate suferi accidentari

serioase. În principiu modelele şi programele de intervenţie se pot diviza în:

1. intervenţii de prevenţie a crizei

2. intervenţii de elaborare a strategiilor de coping

3. intervenţii de combatere a consecinţelor negative ale crizei

Trebuie specificat faptul că programele de intervenţie din ultima categorie deja ţin de

sfera psihoterapiei sau chiar, în cazurile extreme, de psihiatrie iar din acest motiv este mai mult

decât evidenţă importanţa unei abordări profilactice pe tot parcursul carierei sportive.

2. TRIUNGHIUL DRAMATIC AL PERFOMANTEI SPORTIVE: SPORTIV-

ANTRENOR-PARINTI

În “Psihologia Sportului de Perfomanta”, Epuran, Tonita şi Holdevici au propus un

model simplu şi eficient de analiza psihocomportamentală a unui sportiv cunoscut ca “cei 4 A ai

Perfomantei”, autorii specificând că în general perfomanţele individuale sunt consecinţă a patru

factori: Aptitudinile, Atitudinile, Antrenamentul şi Ambianţa. Foarte interesant pentru subiectul

acestei dizertaţii este identificarea principalelor componente ale ultimului factor iar aceştia sunt

după opinia autorilor următoarele:

Mediul natural şi fizic

Mediul material-tehnic

Mediul social

Şcoală

Mediul sportiv (echipa, clubul)

Climatul sportiv (ansamblul relaţiilor din cadrul echipei şi cu precădere cea

antrenor-sportiv)

Relaţiile interpersonale

Mediul cultural

Familia

Farandoiala ca o enumerare aleatorie nu poate surprinde ponderea şi natura influenţei pe

care o are fiecare factor în parte însă cercetările moderne au identificat faptul că cel puţin în

fazele de iniţiere, dezvoltare sau măiestrie, familia şi antrenorul sunt elementele cheie ale

componentei amibiental-sociale. Mai mult decât atât, aşa cum suprind şi autorii “Psihologiei

Sportului de Perfomanta” influenta antrenorului depăşeşte cu mult granita unui instructor de

ramura sportivă caracteristicile acestui rol social fiind scoase în evidenţă de faptul că acesta este:

un pedagog

un tehnician

un cercetător

Din acest punct de vedere în zilele noastre este o banalitate să afirmi caracterul

multidisciplinar al pregătirii antrenorului, însă aşa cum atrag atenţia Epuran şi Holdevici[4] “nu a

devenit o banalitate recunoaşterea rolului important al psihologiei în pregătirea acestuia, pe

acelaşi plan cu pregătirea de tehnician de specialitate”. Ca o confirmare a celor spuse înainte e

de notorietate stilul pompieristic al managerilor din fotbal care atunci când trec prin situaţii de

criză îşi duc fotbaliştii după şedinţă de pupat icoane la psiholog sperând să bage mai multe goluri

în seara respectivă. Este evidentă atitudinea acestora faţă de procesul consilierii care dincolo de

faptul că acesta este un construct, nu oferă soluţii de pe-o zi pe alta la probleme ale căror cauze

sunt adânc înrădăcinate.

Dacă în trecut cercetările s-au axat doar pe relaţia antrenor-sportiv cercetările moderne au

adus în ecuaţie şi familia astfel că în acest moment putem vorbi despre o relaţie simbiotică între

cei trei membri ai acestui triunghi dramatic indiferent de faptul că acolo pe podium se afla numai

atletul, tenismenul sau şahistul. În general antrenorii considera că părinţii au o influenţă pozitivă

asupra sportivilor, lucru confirmat într-un studiu[5] în rândul antrenorilor de tenis ascendentul

familiei fiind cuantificat într-un procent de 70%. După cum se pare însă tehnicienii sportivi sunt

mai îngrijoraţi de acea minoritate care creează dificultăţi iar în viziunea lor problemele părinţilor

se leagă de faptul că:

a. au cerinţe şi aşteptări foarte înalte pentru investiţiile financiare făcute

b. implicarea prea mare în viaţa personală a sportivului poate influenţa negativ

c. aceştia încearcă să îşi antreneze copiii în afara şedinţelor de antrenament

În cele ce urmează vom face o sinteză a interacţiunilor, problemelor, rolurilor şi a

comportamentelor ce dinamizează acest triunghi, cu părţile bune sau rele, elaborând câteva

recomandări pentru fiecare în parte implicată atunci când este cazul.

Interacţiuni comportamentale afişate de părinţi vis-à-vis de sportiv

POZITIVE NEGATIVE

disciplinează copilul în privinţa

comportamentelor dezirabile;

afişează a abordare echilibrată,

suportiva şi lipsit de autoritate

exarcerbata;

furnizează suport financiar

rămâne calm şi îşi controlează

emoţiile

sacrifica timp şi efort pentru copil

se fixează pe pefomanta nu pe

obiective

asigura dragoste şi grijă

necondiţionată

Consecinţe:

copilul devine o persoană mai

bună

consolidează prieteniile şi

beneficiile sociale

obiectivele sunt realiste, rămâne

cu picioarele pe pământ

are experienţe pozitive

etalează o orientare bazată pe

obiective

este negativist şi chiar tiran

pune presiune pe victorie şi

perfomanta

ia sportul mult prea în serios

se implica exagerat şi vrea să

controleze totul

îşi compara copilul cu alţi jucători

îşi distrage copilul pe parcursul

meciului

Consecinţe:

creşte presiunea pe sportiv

cultiva inhibiţia jucătorului

lipsa de motivaţie

distrage atenţia jucătorului în meci

Interacţiuni Parinte-Antrenor

POZITIVE NEGATIVE

are încredere în antrenor

are o atitudine suportiva faţă de

acesta

furnizează suport logistic şi

materiale

Principii şi strategii ce trebuiesc

aplicate de către părinţi şi antrenori:

relaţia dintre antrenor şi părinte

depinde de vârstă, experienţa şi

maturitatea antrenorului;

părinţii trebuie să se concentreze

pe dezvoltarea copilului şi, mai

ales, pe aptitudinile necesare în

viaţă

antrenorii trebuie să empatizeze şi

să înţeleagă părintele

antrenorii trebuie să seteze roluri

şi graniţe pentru părinţi şi jucători

Recomandări ce vizează strict antrenorii:

identifica şi exprima obiective şi

aşteptări clare atât pentru jucători

cât şi pentru părinţi;

implică-te în educarea părinţilor şi

iniţiază şedinţe educare;

comunica liber şi eficient cu

părinţii

implica părinţii

interferează cu activitatea

antrenorului

distrage antrenorul

subminează autoritatea acestuia

schimba des antrenorii

creează probleme de comunicare

cu antrenorul

are aşteptări punând presiune pe

acesta

Atitudini şi comportamente ale părinţilor în viziunea copiilor

POZITIVE NEGATIVE

furnizează suport financiar

furnizează suport logistic

furnizează oportunităţi de a

practica sportul

asigura suport socio-emotional

asigura dragoste şi suport

necondiţionat

face sacrificii pentru că propriul

copil să reuşească

subliniază importanta

antrenamentului intens

asigura un feedback pozitiv

copilului

exercita o presiune uşoară asupra

victoriei

împinge de la spate copilul într-un

mod benefic

foloseşte tehnici motivaţionale

are cunoştinţe minime şi înţelege

ramura respectivă

modelează valorile

asigura o disciplină

corespunzătoare unui sportiv de

perfomanta

supraaccentueaza importanţa

victoriei

aşteptările vis-à-vis de propriul

copil sunt nerealiste

preia rolul antrenorului fără a fi

specialist în ramura respectivă

critică copilul

răsfaţa prea mult copilul

forţează copilul să practice sportul

respectiv

îi spune copilului să nu piardă

împotriva altora mai puţin

îndemânatici

se ceartă cu arbitrii

nu îşi controlează emoţiile

egoul părintelui este determinat de

perfomanta copilului

Atitudini şi comportamente ale părinţilor în viziunea antrenorilor

POZITIVE NEGATIVE

asigura suport necondiţionat

pentru propriul copil

modelează personalitatea sportivă

părinţii trăiesc prin copii

obiectivele părinţilor nu sunt

aceleaşi cu cele ale antrenorilor

a copilului

recunoaşte importanta obiectivelor

pe termen lung

îi respecta pe ceilalţi părinţi,

antrenori şi jucători

îi comunică direct şi în particular

antrenorului îngrijorările legate de

cursul antrenamentelor sau a

competiţiilor

doreşte rezultate pentru a-şi scoate

investiţia

părintele habar nu are despre

sportul în sine

părintele ignora cerinţele

antrenorului

părintele se plânge de antrenor

părintele subminează disciplina

impusă de antrenor

lipsa de respect faţă de antrenor

părintele nu are încredere în

antrenor

părinţii şi antrenorul nu se cunosc

filosofia şi valorile părintelui sunt

incongruente cu cele ale

antrenorului

lipsa unei comunicări oneste

părinţii nu susţin decizia

antrenorului

părinţii nu respecta programul de

pregătire

Concluziile ce se pot trage pe seama observaţiilor de mai sus conduc la ideea că

antrenorii trebuie să dezvolte căi de comunicare excelente cu părinţii şi jucătorii astfel încât

fluxul informaţional să nu fie distorsionat ceea ce ar avea un impact devastator atât asupra

carierei sportivului cât şi propriului renume. Însă cum pe drumul perfomantei sportive sunt

angajaţi şi părinţii, iar din experienţă proprie precum şi a altora, problemele apar din formarea a

mici bisericuţe în cadrul clubului, fiecare dorind să-şi promoveze interesele fără a ţine seama de

aşteptările copilului ori de cerinţele sau interesele atât a celorlati părinţi cât şi a antrenorului.

Personal ori de câte ori îmi apare la club un părinte care doreşte să îşi înscrie copilul la

şah înainte de a fi interesat de prezenţa sau lipsa unor competente specifice la cel mic sunt mai

curios de ceea ce numesc “capacitatea de perfomanta a părintelui” iar în urma interviului mă

decid unde îl încadrez pe tânărul sportiv după faza de iniţiere şi de acomodare. Ideea de la care

plec este strâns legată de invesţiile logistice şi materiale pe care le suporta clubul vis-à-vis de

copil iar în situaţia economică actuala drămuirea resurselor trebuie făcută cu maximă

responsabilitate. Nu de puţine ori se investesc bani, timp şi încredere iar la primul semn de

plictiseală sau frustrare din partea îngeraşului părintele îl retrage din secţia respectivă

plimbându-l la următoarea ramura. Din acest motiv nu este lipsit de importantă că antrenorul să

furnizeze informaţii şi să responsabilizeze familia sportivului cu privire la rolul, atribuţiile,

responsabilităţile şi atitudinile părinţilor în fiecare fază de dezvoltare aşa cum sunt descrise în

tabelul de mai jos.

Etapele Comportamente dezirabile ale părintelui

Faza de iniţiere în ramura

sportivă

Vârsta sportivului: 4,6 - 9,4

ani

asigura transport

provoacă dezbateri inteligente despre ramura

respectivă

asigura suport la nivel general

se implica în ramura sportivă

asigura suport emoţional

asigura asistenţă financiară

asigura oportunităţi şi resurse

accentuează participarea la cât mai multe competiţii

autocontrol emoţional

feedback pozitiv

nu pune presiune prea mare

asigura informarea de bază a copilului legat de sport

sprijină dezvoltarea fizică şi psihică a copilului

face sacrificii în plan personal pentru copil

accentuează latura distractivă a sportului

se concentrează pe susţinerea unui antrenament

intensiv

păstrează echilbrul între viaţa sportivă şi cea extra-

sportiva

face din tenis o experienţă familială

asigura un mediu familial echilibrat şi suportiv

subliniază experienţele de viaţă prin lecţiile de tenis

Faza de dezvoltare

Vârsta sportivului: 10,1 -

14,5 ani

promovează eustresul în copil

nu stresează inutil copilul în timpul jocului

afişează o atitudine echilibrată

asigura resurse şi oportunităţi de dezvoltare

încurajează copilul înainte de meci

asigura suport financiar şi logistic

asigura transportul

face uz de tehnici motivaţionale când copilul este

descurajat

furnizează informaţii suplimentare legate de sport

promovează discuţii inteligente despre sport

păstrează un echilibru între cerinţele sportive şi cele

educaţionale

promovează concepţia de “a munci din greu”

îşi însuşeşte noţiuni de psihologie sportivă

ajuta la fixarea obiectivelor

dezvolta filosofia de viaţă a copilului

Faza de perfomanta/înalta

perfomanta

Vârsta sportivului: 15<

asigura suport la nivel general

asigura suport logistic

asigura asistenta managerială

asigura asistenţă financiară

părintele are încredere în copil

asigura suport emoţional

asigura transportul

afişează echilibru emoţional

devine mai puţin implicat în antrenament şi competiţii

este optimist

îşi ajută copilul în activităţile educaţionale

îl ajuta să ia decizii bune

promovează principii etice

promovează bună dispoziţie

are o relaţie excelentă cu antrenorul

Adaptare după: Understanding the Role Parents Play în Junior Tennis Success (studiu

IFTSOYS) -Daniel Gould, Larry Lauer, Cristina Rolo, Caroline Jannes şi Nori Sie Pennisi, 2005

Indiferent de rolul pe care îl jucăm în viaţa sportivului, antrenor, părinte, consilier,

manager, sponsor, etc, este esenţial să înţelegem că ne aflăm în aceeaşi barcă cu el şi că avem

responsabilitatea să tragem la vâsle în aceeaşi direcţie şi tempo cu acesta, altfel riscăm atât noi

cât şi el să eşuăm pe ţărm lamentabil aruncând pe Apa Sâmbetei timpul, speranţele şi banii

investiţi.

3. STRATEGII DECIZIONALE ÎN FAZELE DE TRANZIŢIE ALE CARIEREI

După cum am spus şi în prima parte ale acestui capitol dincolo de delimitările

conceptuale ale fazelor de dezvoltare ale carierei o importanţă majoră o ocupa identificarea

etapelor tranzititorii din cariera sportivă a unui jucător. Fără o analiză responsabilă sau cu vreo

atitudine “ei las’ că se rezolvă de la sine” riscăm să luăm decizii “după ureche” cu un impact

devastator asupra parcursului profesional al copilului. În cele ce urmează vom trece în revista

câteva strategii analiză a acestor faze precum şi cele mai răspândite strategii decizionale.

O primă metodă de analiză a unei faze de tranziţie îi aparţine B. Hompson, cercetările

sale având ca punct de plecare teoriile ce vizează dezvoltarea carierei pe tot parcursul vieţii ale

lui Super (1976), Gergen (1977), Levinson (78) şi Sugarman (1978, 1986)[6]. În procesul de

consiliere specialistul trebuie să identifice caracteristicile şi strategiile de coping ale clientului în

următoarele faze:

1. primul şoc

2. adaptare provizorie

3. contradicţiile interne

4. criză internă

5. reconstrucţia şi recuperarea

Deşi pare că analiza are un caracter mai mult retrospectiv decât unul profilactic este

foarte posibil ca individul să apară într-una din faze (cu cât mai la început cu atât mai bine) şi

odată ce a fost identificată să poată fi ajutat să înţeleagă dinamica procesului şi dezvolte strategii

de coping. După cum lesne se poate observa se are în vedere doar aspectul psihologic în

defavoarea celui de natura profesională însă este foarte adevărat că drama se consuma în haosul

creat în spaţiul intrapsihic iar din momentul în care tehnicile consilierii psihologice şi filosofice

intra în acţiune clarificând valori, misiuni sau priorităţi tot ce ţine de asistenta vocaţionala

reprezintă o urmare firească a reconstrucţiei şi recuperării. Autorul considera că perioada medie

a intervenţiei se întinde între 6 şi 12 luni iar abordarea instrumentală a cazului este una de natura

holistică.

Acest model conţine totodată principiile pe care s-a clădit o ramură nouă a ştiinţelor

socio-umane: psihologia tranziţiei însă momentan nu se bucura de recunoaşterea lumii

academice; personal sesizez anumite afinităţi între această teorie şi sistemul dezvoltat de Kűbler-

Ross cunoscut ca şi “procesul de doliu psihologic” ale cărui faze sunt: negarea, furia, negocierea,

depresia şi acceptarea.

Cel mai răspândit model între specialiştii consilierii psihologice şi vocaţionale este cel

propus de Schlossberg în 1984, menţionat în finalul primului subcapitol, şi prezentat de Andreea

Szilagyi în lucrarea să “Manualul consultatului în cariera”, autoarea sugerând elaborarea unui

scenariu în urma analizei după următorul model:

1. SITUAŢIA

Cauză: care a fost cauza situaţiei?

Timpul: când s-a produs evenimentul respectiv şi este legat de altul (de exemplu

pensionarea)

Durata: permanenta, temporară sau recurenta?

Experienţe similare: s-au finaliza cu succes? Ce sentimente aţi experimentat?

Alţi factori de stres: alte probleme personale/profesionale? Lipsa suportului sau

blamarea?

Atitudinea faţă de situaţie: pozitivă sau negativă? Oportunitatea sau experienţa

devastatoare?

2. PROPRIA PERSOANĂ (ŞINELE)

Importanţa muncii: ce înseamnă munca pentru dumneavoastră? Identitatea legată de

muncă?

Echilibrul între muncă şi alte solicitări

Rezistenta sau adaptare la schimbare

Încredere în forţele proprii: aveţi suficientă încredere în dvs pentru a face faţa unor

provocări de acest gen?

Semnificaţia ataşat evenimentului de viaţă cu care se confrunta clientul: găsiţi un

înţeles în viaţa dvs? Simţiţi că aveţi o misiune? Puteţi considera munca o parte a

acestei misiuni?

3. ELEMENTE DE SUPORT

Gândire pozitivă faţă de sine

Încurajarea existenta în mediul în care trăiţi

Informare: oameni, cărţi, materiale legate de planificarea carierei şi căutarea unui loc

de muncă

Referinţe

Deschizătorii de uşi, “relaţiile”

Ajutor practic (împrumut de bani, ajutor cu transportul, scrierea unui CV, etc)

4. STRATEGII

Răspunsuri care modifică situaţia, care oferă control: planificarea carierei, training,

căutarea unui loc de muncă;

Răspunsuri care schimba înţelesul problemei: reconsiderarea propblemei, schimbarea

percepţiei;

Răspunsuri care ajuta la combaterea stresului: exerciţii fizice, nutriţie, alte strategii

personale;

Practică a arătat că din momentul în care clientul are o perspectivă globală să situaţiei

sale creşte sentimentul de control asupra propriului destin şi permite acestuia să abordeze cu

maximă responsabilitate etapele ce succed această fază de analiză a perioadei de tranziţie.

Înainte de a trece prezentarea unor strategii de planificare a carierei vom face o scurtă

prezentare a tehnicilor de luare a deciziei care pot fi folosite cu succes în orice moment al

consilierii fie că este cea de identificare şi analiză a etapei de tranziţie sau cea de elaborare şi

implementare a planului de acţiune.

TEHNICI DE LUARE DE DECIZIILOR

Analiza Pareto Această tehnică te ajută să identifici în ce domeniu trebuie să faci

schimbarea.

Ideea de bază este aceea că făcând 20% din muncă vei genera 80%

din avantajele obţinute din întregul volum de efort depus. Cu alte

cuvinte după ce însiri schimbările pe care vrei să le faci trebuie să le

grupezi pe cele care îţi va impacta major viaţa (adică o schimbare a

stilului de viaţă de exemplu îţi va da un surplus de energie ce îl poţi

valorifica în alte aspecte ale vieţii)

Mind Map-urile În acest caz îţi poţi folosi întreaga capacitate de creaţie identificând

toate opţiunile posibile, conforme sau neconforme, construind o hartă

conceptuală asemeni unui copac.

După ce ai epuizat toate soluţiile poţi creea relaţii între elementele

hârtii sau să le grupezi obţinând o imagine de ansamblu a problemei

precum şi a opţiunilor sau oportunităţilor pe care le ai la dispoziţie.

PMI Această tehnică a fost dezvoltată de Eduard de Bono iar majusculele

poartă semnificaţia: Plus/Minus/Implicaţii. Este suficient să faci un

tabel cu trei coloane şi să enumeri următoarele caracteristici:

PLUS – aspecte pozitive ale situaţiei/deciziei

MINUS – aspecte negative

INTERESANT – urmări sau posibile rezultate obţinute în urma implementării deciziei

SIX THINKING HATS

(metoda pălăriilor)

Având acelaşi creator ca şi tehnică de mai sus această strategie

creativă îţi permite să observi situaţia din mai multe perspective cu

ajutorul unor pălării de culori diferite.

Pălăria albă: sintetizează informaţiile pe care le ai la dispoziţie şi

vezi ce concluzii poţi extrage; cauta corespondete între ele.

Pălăria roşie: etapa intuiţiei, fă uz de emoţii şi semnale corporale

legate de informaţiile de mai sus. Anticipează de exemplu cum ar

putea reactioana oamenii din punct de vedere emoţional.

Pălăria neagră: gândeşte la părţile negative ale situaţiei; fii defensiv

şi precaut de orice consecinţă a deciziei sau situaţiei.

Pălăria galbenă: este momentul să dai dovadă de optimism şi să

observi beneficiile.

Pălăria verde: cauta şi alte soluţii creative la problema ta; poţi apela

de exemplu şi la o mică şedinţă de brainstorming.

Pălăria albastră: reprezita o viziune integratoare asupra soluţiilor şi

alternativelor. Dacă nu există unanimitate poţi merge din nou la

oricare dintre celelalte pălării să strângi informaţii suplimentare.

Analiza SWOT Provenită din domeniul managementul proiectelor această tehnică

poate fi folosită cu succes identificând rând pe rând următoarele

planuri ale problemei cu care ne confruntăm:

Strenghts: listarea aspectelor interne pozitive. Care sunt avantajele

proprii? Le ce te pricepi cel mai bine? Ce văd alţii la tine ca fiind

punctele tale forte?

Weakness: listarea aspectelor negative. Ce anume poţi îmbunătăţi la

tine? La ce nu te pricepi? Ce ar trebuie să eviţi?

Oportunităţi: ce şanse pot apărea. Unde ar putea apărea bune

oportunităţi pentru tine? Care sunt tendinţele personale şi de care eşti

conştient?

Ameninţări: Cu ce obtacole te confrunţi? Ce fac concurenţii tăi? Care

sunt caracteristicile specifice schimbării locului tău de muncă? Ai

probleme financiare?

Analiza de scenariu:

“ce s-ar întâmpla

dacă?”

Această tehnică este o analiză a simulării implementării deciziei iar

elementul cheie îl reprezintă o evaluare cantitativă şi un calcul prin

iteraţie până când soluţia rezultată este cea mai aproape de viziunea

noastră.

Fără a avea pretenţia că am epuizat tehnicile ce le putem folosi în fundamentarea şi

luarea deciziilor mult mai important este procesul în sine; o abordare strategică a fazei de

tranziţie ce începe cu analiza ei şi continuă cu evaluarea propriei persoane în încercarea de a

inventaria registrul de competenţe şi aptitudini personale şi profesionale se dovedeşte a cea mai

optimă cale de identifica obiectivele precum şi resursele de care dispune individul la momentul

respectiv. În principiu, un plan de consiliere (conform Andreei Szylagyi) conţine următorii paşi:

1. Construirea relaţiei: consilierul face uz de abilităţile sale interpersonale pentru a

construi o alianţă terapeutică.

2. Evaluarea: se identifica şi formulează problemele, abilităţile transferabile sau

interesele clientului.

3. Epowerment şi stabilirea obiectivelor: consta într-o primă fază în identificarea şi

accentuarea calităţilor clientului iar apoi în stabilirea unor obiective folosind

tehnicile pe care le vom descrie în rândurile ce urmează.

4. Intervenţia: în funcţie de orientarea consilierului (umanista, cognitiva,

comportamentala, sistemică, s.a.) acesta poate face apel la un repertoriu vast de

tehnici şi metode prin care se pun în practică soluţiile găsite.

5. Finalul: acesta este la fel de important ca oricare din etapele descrise mai sus iar

după unii autori finalizarea procesului apare atunci când consilierul şi clientul

considera că problema este rezolvată sau când individul dobândeşte control

asupra problemei şi manifesta un grad sporit de autonomie.

6. Follow-up: menţinerea contactului cu clientul nu este neapărat necesară însă în

condiţiile în care nu există o dependentă emoţională a clientului feedback-ul

oferit consilierului poate reprezenta o resursă importantă pentru o autoevaluare

eficienta.

Stabilirea obiectivelor şi elaborarea planului de viaţa sunt probabil cele mai

importante aspecte ale consilierii iar dacă ar fi să folosim o metaforă nu se poate găsi altă

mai expresivă decât cea folosită de către Brian Tracy: “planul de zbor”. Imaginaţi-vă că

sunteţi asemeni unui pilot de avion care se pregăteşte să decoleze iar succesiunea logică a

operaţiilor se desfăşoară după următorul algoritm:

1. Decide-te unde vrei să ajungi! Stabileşte destinaţia!

2. Acţionează! Ia-ţi zborul!

3. Fii pregătit să îţi ajustezi traiectoria; fii atent la instrumentele de pe bord pentru

a preîntâmpina eventualele situaţii neplăcute.

De ce este atât de important să îţi setezi o strategie eficienta? Răspunsul ni-l dă autorul

simplu şi direct: “pentru că 99% din timp te vei afla în zbor!”

Cele mai uzuale strategii de stabilire a obiectivelor sunt:

1. Modelul RUMBAS

2. Modelul SMART

3. Modelul NLP

1. Modelul RUMBAS, descris în “Manualul consultantului în cariera”, este unul foarte

simplu de implemntat în şedinţele de orientare vocaţionala iar descrierea unui

obiectiv trebuie să fie descris conform următoarelor caracteristici:

Realistic (Realistic) – obiectivul să fie moderat dar tangibil;

Clar (Understandable) – acesta poate fi exprimat, comunicat către şi înţeles de

către alţii;

Măsurabil (Measurable) – schimbarea să poată fi observată şi evaluată;

Comportamental (Behavoiral) – obiectivul să cuprina paşi de acţiune concretă;

Agreat (Agreed upon) – obiectivul să fie agreat şi acceptat de către cei care ar

putea fi implicaţi;

Specific (Specific) – obiectivul poate fi descris prin unul sau mai multe

comportamente observabile, nu este general;

2. Modelul SMART reprezintă cel mai răspândit instrument în rândul consilierilor iar

primele răspunsuri la care trebuie să aflăm răspunsul este: ce, de ce şi cum atingem

obiectivul?

S = Specific: ce doreşti să obţii? De ce este important să faci asta acum? Cum vrei

să atingi obiectivul?

M = Măsurabil: ideea este că ceea ce nu poţi măsura nu poţi manageria şi astfel

nu poţi monitoriza succesul.

A = Abordabil (de atins): obiectivul nu trebuie să fie mult prea exagerat ci

suficient pentru a te simţi cu adevărat motivat să îţi asumi responsabilitatea să-l

atingi.

R = Realistic/Relevant: realistic nu este sinonim cu uşor ci mai degrabă suficient

de înalt pentru a te simţi împlinit şi satisfăcut după ce îl vei atinge.

T = cu limită de Timp: pentru a scoate în evidenţă importanţa stabilirii unor date

scadente ale acţiunilor noastre este suficient să îl citez pe Andy Szekely:

“obiectivele sunt vise cu termene limita”.

3. Modelul NLP a fost dezvoltat de către Bob Bodenhamer iar ideea fundamentală ce se

ascunde în spatele acestuia îl reprezintă un principiu fundamental în programarea

neurolingvistică despre cum trebuie descrisă starea dorită, adică în termeni de ceea ce

vedem, auzim şi simţim, reuşind astfel să îi dăm inconştientului nostru suficiente

repere pentru a ne călăuzi pe drumul îndeplinirii obiectivului propus.

Elaborarea unui “obiectiv bine-format” presupune parcugerea următorilor paşi:

a. Stabileşte obiectivul în termeni pozitivi.

Descrie situaţia prezentă comparând cu cea viitoare:

Unde te afli acum?

Unde doreşti să ajungi?

Ce doreşti?

Descrie ce simţi

Cine eşti comparativ cu ce doreşti să devii?

b. Descrie obiectivul în termeni senzoriali

Ce vei vedea, auzi sau simţi după ce îl vei îndeplini?

Ce etape sau faze implica atingerea acestui obiectiv?

Concentrează-te mai mult în descrierea cât mai specifică a stării dorite

Ai divizat obiectivul în suficiente etape uşor abordabile?

Te-ar putea depăşi sarcinile vreunei etape?

c. Precizează obiectivul într-un mod convingător pentru tine

Eşti cu adevrat convins de obiectivul în sine?

Te simţi atras de el?

Generează o imagine viitoare suficient de convingătoare în stare

disociată.

d. Rulează un “Control Calitativ” verificând că e congruent şi cu celelalte

aspecte ale propriei vieţi

Se potriveşte obiectivul în circumstanţele actuale ale vieţii tale?

Este adecvat circumstanţelor interpersonale prezente?

Ce îţi oferă în plus acest obiectiv faţă de ce deţii în prezent?

La ce va trebui să renunţi pentru a atinge acest obiectiv?

Este abordabil acest obiectiv?

Îţi protejează sănătatea, relaţiile, etc?

e. Auto-initierea şi mentenanţa

Ai totul sub control?

Este auto-initiant sau poţi asigura mentenanţa procesului?

Obiectivul trebuie să fie independent de alte persoane, să îl poţi influenţa

direct.

f. Situaţia contextuală a obiectivului

Unde, când, cum, cu cine, etc vei atinge acest obiectiv?

Este adaptat contextului?

g. Identifica resursele de care ai nevoie să atingi obiectivul

Ce resurse ai nevoie pentru a atinge acest obiectiv?

Cine vei deveni?

Cine altcineva a mai atins acest obiectiv?

A mai făcut cineva chestia asta înainte?

Cunoşti cumva pe cineva?

Ce te reţine să mergi înainte şi să îl obţii acum?

h. Procedura dovezilor

Cum vei şti că ai obţinut ceea ce-ţi doreşti?

Cum vei şti că ai atins starea respectivă?

Tehnicile Programării Neurolingvistice s-au dovedit extrem de eficiente în domeniul

managementului carierei iar acest model combinat cu strategiile decizionale precum şi cu cele de

analiza ale fazei de tranziţie (modelul 4S) pot conduce la o decizie fundamentată şi informată.

În cele ce urmează voi expune un model pe care l-am dezvoltat şi aplicat pe parcursul

scurtei perioade cât am lucrat în calitate de consilier şcolar; sursele de inspiraţie sunt atât din

domeniul NLP – ului precum şi cel al managementului proiectelor iar ideea ar fi ca cel mai mare

proiect este propriul destin şi că este preferabil să fii regizor decât spectator al propriei vieţi.

Atâta timp cât nu îţi planifici singur timpul fii sigur că îl vor face alţii pentru tine.

I. STABILIREA OBIECTIVULUI

1. Ce doreşti să obţii/să faci?

Obiectivele pot fi:

a) de progres personal (spiritual, identitate)

b) de progres profesional (aptitudini, competente,)

c) de altă natură (distracţie, proiecte umanitare, aventură)

Formularea obiectivelor va fi obligatorie:

folosind persoana I (“eu voi...)

în termeni pozitivi

motivaţionala

să fie realizabile, dar nu facile

să fie prioritare

Obiectivele mai grele te vor învăţa mai multe despre tine însăţi însă mult mai important

este că acesta să fie esenţial pentru tine şi nu să eşuezi intrunul magnific.

O idee ar fi să exprimi obiectivul luând ca punct de referinţă un "mentor": "Vreau să

vorbesc în public ca Martin Luther King", "Vreau să joc şah ca Topalov" sau, în funcţie de

preferinţele proprii, " să fiu încrezător când vorbesc în faţa altor oameni"

2. Cum vei şti că l-ai îndeplinit? Care este finalitatea lui?

Acum este momentul că obiectivul să fie creionat în termeni cât mai clari (cuvinte şi

expresii senzoriale)

Ce valori am ataşate acestui obiectiv?

Ce dovezi voi avea că mi-am îndeplinit obiectivul?

Când mă aştept să obţin toate acestea? (termen limită)

Claritatea exprimării obiectivului este cea mai importantă etapă; de această etapă depinde

modul cum enunţam activităţile şi modul cum alocam resursele pentru fiecare dintre ele. Valorile

(progresul, autoperfecţionarea, altruismul, etc) ataşate obiectivului sunt sursa motivaţiei

dealungul desfăşurării proiectelor. Recomandabil ar fi să facem un mind-map cu sub-proiectele

care îl compun, activităţile şi resursele necesare.

Un proiect de mare amploare este asemeni Turului Franţei... trebuie să câştigi toate

etapele intermediare. O altă metaforă ar fi situaţia în care era când musulmanii asediau

Constatinopole-ul şi trăgeau aiurea cu tunurile până când a venit un principe şi le-a sugerat să îşi

concentreze focul asupra unui singur punct. În acest stadiu vom obţine ceea ce se numesc

indicatorii de rezultat, ca de exemplu:

voi scrie cărţi

voi avansa profesional

îmi va creşte forţa de joc

voi obţine o diplomă de specializare

Componentele esenţiale ale unui proiect sunt:

a) misiunea (evoluţia personală)

b) energia proiectului (convingeri, recompense, resurse)

c) strategia (administrarea resurselor)

Fiecare proiect trebuie să aibă o finalitate concretă şi să fie generator de noi resurse şi

oportunităţi.

3. De ce vrei să atingi acest obiectiv şi cine doreşti să devii?

Această etapă va dezvălui motivul pentru care îmi doresc să mă angajez total în atingerea

acestui obiectiv.

Ce impact va avea îndeplinirea acestui obiectiv la nivel de:

a) spiritual (misiune)

b) identitatea (personal şi profesional)

c) convingeri şi valori

d) cunoştinţe, competenţe şi abilităţi (inteligente)

e) comportament

f) mediu (cărţi, colaborări, înfiinţări şcoli, susţinerea de cursuri, etc)

Convingerile-cheie vor constitui suportul motivaţional care va susţine acest proiect

precum şi armele cu care voi lupta contra interferentelor iar identificarea nivelului de prioritate şi

necesitatea unui angajament total poate rezulta răspunzând la următoarele întrebări:

De ce este necesar acest obiectiv?

Ce nevoi satisface?

Care este nivelul de prioritate?

Cum ai descrie starea actuală?

Cum ai descrie starea dorită?

Care este diferenţa care face diferenţa între cele două stări?

Dacă ai şti că nu dai greş cum ai proceda?

Care sunt convingerile cheie pe acre le am sau de care am nevoie pentru a duce

la îndeplinire acest proiect?

Cea mai simplă metodă de a-ţi clarifica suplimentar câteva aspecte ale propriei viziuni

este să răspunzi la următoarele întrebări:

Care este lucrul la care te pricepi cel mai bine să-l faci sau care este domeniul în

care poţi deveni cel mai bun din lume?

Care este domeniul care te pasionează cel mai mult?

Pentru ce te vor plăti oamenii?

4. Care sunt beneficiile şi ce recompense ţi-ai propus să-ţi oferi dupe ce vei

îndeplini obiectivul?

Se vor preciza cât mai clar ce beneficii voi obţine în urmă acestui proiect:

voi scrie o carte

îmi va aduce venituri mai mari

voi avansa ierarhic

voi asigura resursele pentru un alt proiect

Recompensele vor fi, alături de convingerile-cheie, energia ce va alimenta acest

proiect; astfel cu cât este mai ambiţios este proiectul cu atât recompensa este mai mare.

Se va avea în vedere, de asemenea, şi recompensele pentru etapele intermediare.

5. Verificarea ecologică.

Cine va fi implicat/afectat de implementarea acestui proiect?

Care sunt beneficiile/necesităţile/obiecţiile lor?

Ce se va întâmpla dacă dau greş? Am vreun plan de rezervă?

Acest proiect este congruent cu celelalte pe are le desfăşori în prezent

(confilcte/susţinere reciprocă de resurse: bani, timp, etc)?

Acest este intradevar integrativ şi prioritar în dezvoltarea şi misiunea mea? Se

merită să-mi asum riscurile ce le implica?

Care sunt consecinţele pe termen lung, mediu sau scurt?

II. ELABORAREA STRATEGIEI

1. Care sunte etapele (concrete) succesive care mă vor conduce la îndeplinirea

obiectivului?

În cadrul unei şedinţe de brainstorming se vor preciza etapele îndeplinirii obiectivului

final ceea ce va constitui o hartă a drumului ce trebuie parcurs. În cazul în care nu îmi sunt foarte

clare fazele de execuţie a proiectului va trebui să extrag din strategiile altora cum au reuşit să-l

ducă la bun sfârşit. Informaţiile trebuiesc personalizate şi nu aplicate fără o filtrare prealabilă.

2. Care sunt activităţile esenţiale ce compun etapele proiectului? Ce alte

activităţi/proiecte sunt congruente şi sinergice cu acestea?

Se va face o listă cu activităţile ce compun proiectul şi se va obţine o ierarhie a lor în

funcţie de caracteristicile următoare:

importanta în desfăşurarea proiectului

natura activităţilor: succesive sau paralele

Se va face o scurtă evaluare ecologică asupra conţinutului activităţilor:

ce aspecte/consecinţe pozitive/negative ar putea avea?

ce găsesc interesant la ea?

cum aş putea face în mod diferit?

3. Ce resurse sunt necesare a fi alocate fiecărei activităţi?

Identificarea şi managementul resurselor:

a) resurse financiare

b) resurse umane (colaboratori, prieteni, mentori, instructori)

c) logistica (echipamente, obiecte, apartament, etc)

d) competente, abilităţi şi cunoştinţe (informaţii - cursuri, cărţi, materiale

audio/video, cursuri de specializare, practică, vizionare de traininguri, etc)

Resursele sunt, de altfel, de două feluri:

a) interne: care sunt în puterea noastră

b) externe: care depind de alte persoane

Întrebări ajutătoare:

Ce resurse am la dispoziţie în acest moment?

Ce resurse mai sunt necesare? Ce alte resurse aş mai fi putut lăsa pe afară?

Care sunt cele mai importante resurse?

Cum pot obţine resursele necesare?

Ce alte opţiuni mai am la dispoziţie?

III. PLANUL DE ACŢIUNE

1. Într-o fisă Gannt se precizează într-o formă ierarhizata activităţile ce

compun proiectul.

Pe fişa trebuie să apară informatiile-cheie în legătură cu proiectul:

termenul limită şi feedback-ul

necesarul de resurse esenţiale

recompensele

2. Se precizează în cadrul fisei durata estimativă pentru fiecare, precum şi

necesarul de resurse.

3. Se integrează strategia de execuţie a proiectului în agenda zilnică.

IV. MONITORIZARE şi FEEDBACK

În faza de proiectare se va specifica pentru fiecare etapă un termen când se va efectua un

feedback intermediar; feedback-ul nu este o critică demobilizanta ci o exprimare intuitivă în

legătură cu mersul proiectului precum şi o prelucrare a informaţiilor furnizate din analiza

indicatorilor de rezultat. Concluziile obţinute în urma analizei intermediare vor ajuta în

recalibrarea strategiei.

Chiar dacă anumite tehnici sau strategii nu sunt testate în domeniul managementului

carierei sportive acest lucru se datorează faptului că nu există o viziune strategică în rândul

antrenorilor, aceştia elaborând obiectivele sub forma unor expediente, chiar dacă necesitatea

unei planificări pe termen lung este mai mult decât o necesitate, deseori subliniată de către

specialiştii din domeniul psihologiei sportive. Nu se poate imputa mare lucru tehnicienilor din

domeniul ramurii sportive întrucât dealungul carierei copilului aceştia uneori reprezintă nişte

etape intermediare iar din acest motiv responsabilitatea trebuie preluată de către părinţi; de fapt

cronica poveştilor de succes ale marilor sportivi consemnează o implicare subtilă a unei unei

figuri parentale care a ştiut să îi asigure resursele sau să-i restabilească echilibrul emoţional

atunci când lucrurile mergeau mai puţin bine.

Închei acest capitol exprimându-mi admiraţia pentru părinţii care şi-au sacrificat timpul,

banii şi, deseori, sănătatea pentru ca odraslele lor să devină campioni mondiali; mă gândesc de

exemplu la tatăl lui Gata Kamski care muncea ca zilier în Moscova cu pantofii rupţi pentru a

avea bani să plătească meditaţiile juniorului sau familia lui Magnus Carlsen care şi-au inchiriat

casa achiziţionând o rulotă cu care au străbătut Europa în căutarea unor concursuri pentru cel ce

la numai 18 ani a devenit numărul unu mondial în lista Elo. Această atitudine, ce poate fi lesne

exprimată printr-un termen ce provine din poker: “all în”, reprezintă probabil detaliul care face

diferenţa între o carieră normală, banală şi una de excepţie.

              

4. CARIERA SPORTIVA – STUDII DE CAZ A UNOR JUCATORI DE

PERFORMANTA IN PERIOADA JUNIORATULUI ( si chiar ulterior)

4.1. Scopul şi ipotezele cercetării

Lucrarea cuprinde cele mai răspândite teorii ale carierei unele provenind din sfera activităţii

sportive, altele din cea extrasportiva, iar scopul acesteia o reprezintă identificarea fazei de

tranziţie de la juniori la seniori, care în şah este aproape identică cu cea de trecere de la amatori

la profesionişti, şi scoaterea în evidenţă a factorilor care au fundamentat decizia de a urma pe

acasta cale sau de a se reorienta spre alte profesii.

Ipoteza generală: ne aşteptam să identificăm spre sfârşitul perioadei junioratului un moment în

care individul este pus în faţa unei decizii importante (de a continua sau nu cu şahul) iar

fundamentarea acesteia se realizează prin analiza oportunităţilor de natură economică,

academică sau socială ce apar pe perioada fazei de tranziţie.

Ipoteze de lucru:

1. Presupunem că vom evidenţia faptul că viaţa sportivă din perioada adolescentei

contribuie la dezvoltarea unei identităţi puternice, clădită pe baza unor rezultate şi

a suportului celor din jur.

2. Presupunem că vom constata faptul că o carieră sportivă pe perioada junioratului

contribuie la dezvoltarea unor competente interpersonale ce se dovedesc utile în

activitatea profesională ulterioară.

3. Presupunem că vom constata identificarea unor competente transferabile de

natura cognitivă ce se pot dezvolta şi cizela prin intermediul şahului.

4. Presupunem că vom constata faptul că activitatea şahista practicată pe perioada

junioratului nu alterează actul educaţional furnizat de şcoală ci, mai mult, este

convergentă.

5. Presupunem că vom constata existenţa unei abordări profilactice la indivizii care

au ales să urmeze cariera sportivă, anticipând “următoarea mutare” pe care o vor

face în viaţă: tranziţia spre activitatea de antrenor.

4.2. Metodologie

Investigaţiile în vederea validării ipotezei generale au debutat prin identificarea unor

subiecţi care au fost puşi în faţa faptului de a continua cariera şahista sau să se orienteze spre alte

domenii; ulterior li s-a administrat un chestionar autobiografic (vezi Anexă) cu ajutorul căruia să

putem scoatem în evidenţă pattern-urile sociale, cognitive sau comportamentale care au

influenţat decizia fiecăruia în parte. Sursa de inspiraţie a chestionarului se afla în capitolul

dedicat acestei metode retrospectiv-longitudinala din compendiul coordonat de prof. Mihai

Jigau, Consilierea Carierei, pe care l-am modificat în acord cu subiectul dizertaţiei.

Dincolo de aspectele descriptive ale istoriei personale am căutat să identificăm cum îşi

structurează individul viziunea şi cum relaţionează cu mediul său social iar în cele din urmă ne-

am străduit să extragem reacţia emoţională a subiectului atunci când este rugat să îşi exprime

eventualele regrete legate de propria carieră.

În ceea ce priveşte sistematizarea informaţiilor ne-am propus să folosim modelul holistic

propus de către Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova în Career Transitions and Career

Termination prezentat de altfel în capitolul dedicat teoriilor în domeniul activităţii sportive.

Participanţii la acest studii sunt foşti şahişti de perfomanta pe perioada junioratului şi

care dintr-un motiv să altul au decis să rămână în domeniul sportiv (3 dintre ei) sau să se

orienteze spre alte profesii (restul de 3), şahul devenind din acel moment un hobby; că grupa de

vârsta trebuie spus toţi se încadrează între 26 şi 32 de ani iar un alt amănunt foarte important este

acela că toţi sunt bărbaţi (evoluţia, criteriile, contextul sau opţiunile fiind foarte diferite în cazul

persoanelor de sex feminin).

După cum am mai spus sinteza informaţiilor se va realiza folosind o viziune holistică în

care elementul central este descrierea fiecărei etape sportive având în vedere contextul

psihosocial, caracteristicile psihologice şi vocational-academic.

FAZA DE INIŢIERE ÎN ŞAH

NIVEL/FAZE SPORTIVII EX-SPORTIVII

Nivel Psihologic:

Copil

Contactul cu şahul s-a realizat în jurul

vârstei de 6-7 ani (mai specific

cunoaşterea regulilor) iniţiativa

aparţinând fie unor rude, fie unor

prieteni de familie însă sub o formă

sau alta aveau legături cu competiţiile

sportive;

Din punct de vedere comportamental

pot fi descrişi ca fiind normali, uşor

timizi, însă din punct de vedere

intelectual sunt caracterizaţi ca fiind

mânaţi de curiozitate cu o putere de

asimilare/asociere peste medie

Au învăţat şah de la proprii părinţi,

respectiv tatăl lor, între 4 şi 6 ani;

Comportament normal pentru un

copil, unul dintre subiecţi

autocaraterizandu-se ca fiind uşor

timid însă fără probleme de

socializare în timp ce ceilalţi sunt

eminamente extrovertiţi;

Se manifestă creionarea unei

identităţi puternice stimulata de

mediul competitiv precum şi de

feedback-ul (pozitiv) oferit de către

cei din jur;

Apar primele rezultate notabile încă de

la primele participări fapt ce i-a

motivat să continue şi nu să

abandoneze (campioni locali sau

judeţeni deşi erau mai mici ca vârstă

decât ceilalţi)

Apar rezultatele în fazele timpurii (5

ani) la unii dintre ei, în celălalt caz

abia în adolescenţă;

Aptitudini cognitive peste medie ba

chiar unul dintre ei cocheteazã cu

literatura sau matematică de la vârste

fragede;

Nivel Psihosocial Sunt sprijiniţi de familie sau de către

rude să practice şahul

Apar primele contacte cu antrenorii de

club descrise ca fiind pozitive;

Grup de prieteni extins însă apariţia

şahului restrânge semnificativ timpul

de joacă cu aceştia;

Se conturează un nou grup de prieteni

din sfera şahului;

Implicaţia familiei este semnificativă

fie datorită faptului că unul dintre

părinţi manifesta pasiune pentru

acest sport, fie datorită împărtăşirii

acestei afinităţi cu fratele, fie toate

împreună.

Reacţia grupului de prieteni sau a

colegilor este caracterizată ca fiind

pozitivă însă apar primele nuanţe de

afirmare a unui rol social a unui

individ “uşor diferit”

Faza de tranziţie Apariţia unor rezultate notabile coroborate cu sprijinul familiei au facilitat

trecerea de la faza de iniţiere spre cea de perfecţionare.

FAZA DE DEZVOLTARE

Nivel Psihologic

Copilărie -

Adolescenţa

Se cizelează o personalitate puternică,

independenta, uşor rebelă, competitivă,

dorinţa de afirmare puternică;

Nu au identificat crize existenţiale pe

perioada adolescentei ba mai mult

percepţia asupra acelei perioade este

una încărcată de romantism; ba mai

mul statutul social datorat

performanţelor sportive şi implicit

recunoaşterea de către cei din jur au

păstrat un nivel ridicat al stimei de

Se remarca şi în acest caz afirmarea

unei personalităţi puternice,

autonome, competitive, uşor rebel ;

Nu au raportat crize adolescentine

încărcate de dramatism ba chiar

fiecare îşi aminteşte cu plăcere de

acea perioadă; într-un singur caz,

însă mult mai târziu, a apărut o

situaţie delicată care nu se datorează

vieţii sportive ci una de natura

sentimentală (despărţirea de prima

sine;

Aptiudini cognitive peste medie ce au

susţinut un parcurs academic facil prin

şcoală său liceu. Dintre acestea

identificăm: puterea de reprezentare,

aptitudini mnezice, puterea de

concentrare şi mobilizare volitivă.

Apar hobby-uri diferite de la caz la

caz: fotbal, mountain-bike, arte

marţiale, urcatul pe munte, cititul,

jocuri de calculator, etc

iubire);

Nivelul ridicat al stimei de sine este

susţinut de rezultatele obţinute, de

calitatea grupului de prieteni, de

viaţa sportivă şi cea extra-sportiva,

de feedback-ul pozitiv din partea

familiei, profesorilor sau a

prietenilor;

Deşi au enumerat aptitudini

cognitive specifice (atenţia, memoria

sau cum se exprima unul dintre ei “o

logică aparte”) impresiile lor se

concentrează mai ales pe dezvoltarea

competentelor interpersonale, statul

social aparte facilitându-le

relaţionarea cu cei din jur;

Nivel Psihosocial Familia joacă şi în această etapă un rol

important susţinând activitatea sportivă

şi implicându-se în actul educaţional

pe perioada şcolii generale sau a

liceului;

Nivelul economic este în general unul

mediu;

Într-un singur caz atmosfera din sânul

familiei nu poate fi considerată a fi

pozitivă în rest mariajele sunt

armonioase, suportive;

Demn de remarcat este prezenţa unei

figuri dominante în rândul familiei

(mama) ce a facilitat transferul unor

atitudini şi valori ce se manifestă şi în

viaţa sportivă a adolescentului

Cercul de prieteni este format în mare

Familia se dovedeşte suportiva atât

în activitatea sportivă cât şi în cea

şcolară susţinând atât moral şi

financiar cariera adolescentului;

Nivelul economic este mediu sau

peste mediu, ambii părinţi având

studii superioare şi un job relativ

stabil;

Atmosfera din sânul familiei este

foarte bună, transferul de valori

precum şi stimularea dezvoltării unei

identităţi puternice, independente,

competitive ale adolescentului fiind

elementele cheie a educaţiei

furnizate de către părinţi;

Nu se observă o delimitare a

influenţei unuia dintre părinţi ci

parte din sportivi, iar pe măsură ce

înaintează în vârstă apare o ruptură din

ce în ce mai evidentă faţa de “vechea

gasca”

anumite compatibilităţi (de exemplu,

citez “de la tata am luat umorul, de la

mama ambiţia, iar impulsivitatea de

la amândoi”)

În prezent relaţiile sunt la fel de

bune;

Cercul de prieteni este aşa cum am

subliniat şi mai sus unul de bună

calitate, stabil, oarecum mixt (şahişti

şi ne-sahisti);

Nivel Vocaţional

– Academic -

Sportiv

Din punct de vedere academic

rezultatele variază între unul de

excepţie cu perfomante notabile la

olimpiade sau concursuri şcolare (în

două din trei cazuri) şi unul normal

datorită faptului trecerii pe planul doi a

şcolii mai ales pe perioada liceului.

Corpul profesoral au manifestat

înţelegere ba chiar o uşoară favorizare

datorată statului social al sportivului.

Colegii de la scoala s-au dovedit

suportivi cel mult neutrii;

Perfomanţele pe plan sportiv sunt deja

la nivel naţional, toţi ajungând

campioni sau cel puţin medaliaţi cu

argint sau bronz;

Programul de pregătire cuprinde

minim 1-2 h/zi şi putea ajunge la 8h/zi

în preajma marilor competiţii; în două

din cele trei cazuri programul de

pregătire era constant în timp ce la al

treilea varia în funcţie de dispoziţia

afectivă din ziua respectivă.

Nivelul perfomantelor academice

variază de la unul mediu până la unul

de excepţie (lotul olimpic de

matematică);

Într-un singur caz domeniul şcolar în

care a excelat pe perioada

gimanziului şi liceului (matematica)

a devenit şi profesia de mai târziu;

Lipsa de da şcoală a provocat în

anumite cazuri lacune informaţionale

resimţite pe perioada facultăţii;

Profesorii au manifestat înţelegere şi,

la fel ca şi în celelalte cazuri, un

relativ favoritism pentru sportivi;

Percepţia colegilor faţă de sportivi

poate fi caracterizată ca fiind un de

“succes story”;

Doar într-un singur caz se remarca

un program constant de pregătire în

timp ce ceilalţi au raportat o

inconstantă evidenta, fapt ce se se

reflecta într-o anumită “volatilitate

sporită” a rezultatelor; această

Demn de ramarcat este faptul că toţi

erau sau vor ajunge în scurt timp la

cluburi de top din ţară;

Fiecare dintre ei manifesta un talent

deosebit în şah iar stilul de joc

reprezintă expresia vie a unei atitudini

noncoformiste, agresive, eminamente

tactica.

evaluare este cumva subiectivă

întrucât s-au aflat mai mereu între

primii 4-5 din ţară la grupa lor;

Caracterizându-şi antrenorii sportivii

au remarcat că dincolo de un

tehnician competent aceştia dădeau

dovadă de o charisma deosebită în

relaţia cu elevii lor.

Ca stil de joc fiecare şi-l

caracterizează diferit: tactic,

poziţional său complex;

Faza de tranziţie Foarte interesant este ca în cele trei

cazuri s-a raportat o criză în preajma

vârstei de 12 ani, criză ce s-a datorat

lipsei unui antrenor de calitate care să

îndeplinească atât rolul de specialsit

cât şi cea de mentor. Faza de tranziţie

s-a încheiat în momentul apariţiei unui

tehnician sportiv precum şi atingerii

unor perfomante înalţe la grupa

respectivă.

Inconstanta în rezultate coroborata,

în cele mai multe cazuri, cu cea din

pregătire au provocat anumite crize

ce nu par a fi fost rezolvate chiar şi

în prezenţa unui antrenor. Dacă într-

unul din cazuri se poate remarca

faptul că şcoala era pe primul plan în

celelalte cazuri se remarca că forţa

eu-lui în lipsa unui mentor/manager

nu este suficientă să rezolve

problemele ridicate de faza de

tranziţie.

FAZA DE MĂIESTRIE/PERFECŢIONARE

Nivel Psihologic:

Adolescent –

Adult

Sintetizând autocaracterizarea precum

şi modul cum sunt percepuţi de către

prietenii sau alte persoane putem

deduce următoarele:

O evoluţie sau accentuare a unei

personalităţi introvertite, cu mult umor

şi foarte sociabilă, introversia fiind o

consencinta practicării unui sport

Percepţia despre sine poate fi

rezumată astfel:

În acest lot se vede o dominaţie a

unor personalităţi extrovertite, doar

într-un singur caz prefera să nu le

exprime, cel mai probabil dintr-un

calcul psihologic;

Motivaţia pentru şah este alimentată

individual (“eşti doar tu cu el în fata

tablei şi e care pe care” sau “este o

luptă a caracterelor”);

Dobândirea a unui autocontrol

emoţional superior cizelat prin

concursuri de înalt nivel, preferând să

îşi reprime sentimentele decât să le dea

frâu chiar şi în experienţe de viaţă

uzuale;

Seriozitate şi responsabilitate în

relaţiile cu cei din jur;

Dezvoltarea unui spirit competitiv,

lipsit de compromisuri;

Principala problemă cu care se

confrunta un sportiv de perfomanta

este regăsirea motivaţiei întrucât aşa

cum recunoaşte unul dintre ei totul se

transformă în rutină;

de dorinţa de afirmare, de întărire a

statutului social dobândit precum şi

dorinţa de a câştiga fiecare partida;

Cuvintele-cheie cu care putem

descrie atitudinea faţă de şah:

curiozitate, competitivitate şi

plăcerea de a juca;

Sunt percepuţi de ceilalţi ca fiind:

prietenoşi, “de viaţă”, de nădejde;

Nivel Psihosocial Nu cunoaşte o dinamica deosebită,

grupul de prieteni ramând în mare

acelaşi iar sprijinul familiei rămâne

constant.

Prieteniile consolidate în adolescenţă

se menţin şi în această fază;

remarcăm o influenţă directă sau

indirectă a familiei în evaluarea

opţiunilor în carieră.

Nivel Academic-

Vocational

În două din trei cazuri au ales

continuarea studiilor la ANEFS, ca o

confirmare a deciziei de a rămâne în

domeniul sportiv; în cel de-al treilea

caz alegerea filierei filologice nu

reprezintă o surpriză întrucât foarte

mulţi şahişti au cochetat cu acest

domeniu.

În prezent toţi au diploma de antrenori

În toate aceste cazuri se remarcă o

orientare spre ştiinţele economice

sau cele din domeniul IT sau

matematică.

Mai mult unii dintre ei au avut ocazia

şi au ales continuarea studiilor în

afara ţării: MBA, MS sau doctorat.

Competente intelectuale ce s-au

dezvoltat şi rafinat cu ajutorul

sau de profesor de şah, acestea fiind

obţinute prin absolvirea facultăţii de

profil sau a Şcolii Naţionale de

Antrenori.

Au dobândit un status inportant în

cadrul clubului în perioada 16-20 de

ani, deci în ultima parte a fazei de

juniorat.

Ca şi competente cognitive sau

interpersonale ce au fost cizelate prin

intermediul şahului aceştia au

identificat:

Memoria

Atenţia

Rezolvarea de probleme

Autocontrol

Rapiditate în luarea deciziei

Abilităţi psihopedagogice

Creativitatea

Puterea de reprezentare

şahului:

Gândirea abstractă

Gândirea analitică

Puterea de concentrare

“reflexul de a crea, juca după

plan”

Capacitatea de rezolvare a

problemelor;

Gândirea profilactică

Capacitatea de a surprinde problema

în ansamblu ei;

Dintre competentele emoţionale şi

interpersonale:

Atitudine pozitivă, proactiva;

Atitudine centrată pe soluţii nu pe

cercetarea motivelor;

Competitivitate crescută;

Ce este interesant că unul dintre

subiecţi a observat şi o latură

distructivă din punct de vedere

emoţional datorită faptului că eşti

într-un perpetuum conflict şi că tinde

să te mărginească ca individ.

Una peste alta exista unanimitate în

ceea ce priveşte aplicabilitatea

competentelor sociale, emoţionale

sau cognitive enumerate mai sus în

viaţa profesională (de exemplu

“proiectarea de bussines-planuri şi

determinarea variabilelor-cheie”);

toţi sunt convinşi că perioada

junioratului a reprezentat o

experienţă pozitivă pregătindu-i

cumva pentru viaţă.

Faza de tranziţie Nu a fost identificată exact întrucât

accederea la cluburi puternice din

campionatul nostru s-a produs înaintea

finalizării liceului, unul dintre ei

exprimându-se foarte explicit: “poate

că viaţa a ales pentru mine”

În decizia de a rămâne în domeniul

sportiv nu s-a resimţit influenta

familiei.

Nu a existat un proces de luare a

deciziei ci a părut mai mult ca fiind o

continuare logică a carierei din

perioada junioratului.

Este mult mai clar definită aceasta

debutând odată cu intrarea la

facultate, decizia orientării spre alte

domenii realizându-se ireversibil

între 20 şi 22 de ani.

Justificarea deciziei are la baza

următoarele argumente:

Specializare anterioară într-un

domeniu

Influenta directă sau indirectă a

părinţilor;

Scăderea timpului alocat şahului

(facultate, masterate, etc);

Scăderea rezultatelor la nivel de

seniori;

Siguranţa financiară este criteriu

foarte important în procesul

decizional;

Perspective dezolante din punct de

vedere financiar;

Efort mult prea mare în raport cu

beneficiile materiale;

Impresii negative asupra modului

cum a fost perceput şahul de către

media din România;

Apariţia unui nou val de juniori

foarte bine pregătiţi;

FAZA DE DEZANGAJARE/TRECERE LA PROFESIONIŞTI

Nivel Profesional Toţi trei au contracte încheiate cu

cluburi de top din Campionatul

României.

Toţi trei antrenează juniori de

perspectiva atât din România cât şi din

afara ţării, unul chiar fiind angajat ca

profesor de şah.

Ca şi clasificare în şah doi dintre ei

sunt Mari Maeştri iar celălalt este în

curs de dobândire, deşi nivelul de joc

precum şi rating-ul personal sunt la

nivelul specificat mai devreme.

Perfomanţele în şah se menţin la nivel

înalt: câştigători ai unor Grand Prix-

uri, medalii la naţionale, selecţii la

echipa olimpică sau în calitate de

antrenori la loturile de juniori, etc

Toţi lucrează în afara ţării în

domeniul IT, bancar, al energiei

regenerabile, educaţional satisfacţiile

financiare fiind arhi-suficiente pentru

un trai decent.

Din când în când participă la

concursuri întrucât aşa cum

recunoaşte unul dintre ei “microbul

odată intrat în sânge este greu să

scapi de el”.

Nu au o viziune a viitorului foarte

bine conturată întrucât acesta este

într-o oarecare măsură incert însă

sunt pregătiţi să facă faţă

provocărilor.

Nivel Psihosocial Niciunul dintre ei nu este căsătorit;

relaţiile cu familia sunt foarte bune în

două din cazuri, ultimul înţelegându-se

bine decât doar cu mama.

Cu excepţia unuia toţi sunt căsătoriţi;

relaţiile cu familia sunt foarte bune.

Reflecţii

personale

Fiecare dintre el este resemnat cu

decizia de a rămâne în şah şi nu o

regereta, iar orizontul profesional este

destul de clar conturat: după ce nu vor

mai putea juca la nivel înalt se vor

orienta spre antrenarea copiilor şi

juniorilor.

Regretul cel mare este legat de lipsa

Regretele vis-á-vis de perioada

junioratului sunt legate de

posibilitatea obţinerii unor rezultate

superioare pe plan internaţional însă

nu există urme de frustrare ba chiar

identificăm o nostalgie după

vremurile adolescenţei.

unui antrenor/mentor competent care

să îi îndrume între 14 şi 20 de ani.

Un alt regret este legat de faptul că nu

au avut parte de un management al

carierei sau al timpului pentru a obţine

afirmarea pe plan internaţional.

CONCLUZII FINALE

În urma analizei comparative a informaţiilor extrase prin aplicarea metodei

autobiografice putem avea o imagine de ansamblu asupra evoluţiei carierei fiecărei grupe în

parte şi astfel putem identifica anumite pattern-uri sociale, emoţionale sau intelectuale putem

extrage următoarele concluzii:

1. Nu există diferenţe semnificative din punct de vedere al evoluţiei sportive, toţi

subiecţii parcungand succesiunea logică a unei cariere la nivelul juniorilor;

2. Fazele de tranziţie au debutat la vârste diferite, pentru cei rămaşi în domeniul

sportului mult mai devreme faţă de ceilalţi (18-19 ani faţă de 20-22), evenimentul

major reprezentându-l accederea la un club puternic şi câştigarea unui status

important în cadrul acestuia;

3. Constatăm lipsa unui antrenor-mentor care să îl îndrume pe sportiv pe durata

junioratului, antrenorii cu care au lucrat în toată această perioadă deşi puteau fi

considerate modele în sine nu şi-au asumat alt rol decât cel de tehnicieni de ramura

sportivă;

4. Constatăm de asemenea intervenţii discrete ale familiei în managementul carierei

sportive, totul rezumându-se la suportul financiar şi cel emoţional;

5. Fără un management eficient al carierei care se putea face fie apelând la specialiştii

din domeniu, fie prin asumarea rolului de parinte-manager (foarte răspândit în

carierele jucătorilor de elită) nu au putut dobândi rezultate pe plan internaţional (fapt

remarcat şi regretat de către majoritatea subiecţilor);

6. Ca o confirmare a studiilor deja consacrate în literatura de specialitate practicarea

şahului dezvolta competente de natura cognitivă (atenţie, rezolvarea de probleme,

gândirea abstractă, etc), interpersonale (facilitate de statutul social) precum şi cele ce

vizează construcţia unei personalităţi independente, competitive (intrapersonale).

7. Competentele precizate anterior sunt valorificate atât în procesul educaţional pe

perioada adolescenţei (gimnaziu, liceu, facultate) însă mult mai pregnante sunt în

activitatea profesională ulterioară (fie de antrenor, freelancer, consultant sau

profesor);

8. Cariera sportivă nu alterează performanţele şcolare, ba nu de puţine ori sprijinul

primit de către profesori sau colegi se datorează statutului aparte dobândit datorită

succeselor sportive;

9. Chiar dacă au rămas în domeniul sportiv cei trei subiecţi şi-au calculat “următoarea

mutare” în cariera afişând o abordare profilactică luându-şi licenţa de antrenori

(ANEFS sau SNA) imediat ce au trecut la profesionişti; în acest mod sunt gata să

facă apel la “planul B”.

10. Decizia din perioada de tranziţie în cazul celor care au ales să schimbe domeniul de

activitate s-a fundamentat pe următoarele aspecte:

perspectivele de natura financiară nu erau în măsură să le satisfacă un nivel de

trăi cel puţin egal cu cel pe care l-au avut pe perioada junioratului;

clasificarea obţinută la momentul respectiv (Maestru FIDE sau Internaţional)

şi ratingul nu le puteau facilita obţinerea unor contracte avantajoase cu vreun

club de perfomanta;

meditaţiile personale vis-á-vis de randamentul obţinut în urma efortului depus

pentru a obţine perfomante sportive au fost suficiente pentru a concluziona că

dacă vor depune un volum similar de muncă în alte domenii beneficiile

financiare sunt net superioare;

influenta familiei s-a accentuat în acea perioadă fie ea directă sau indirectă,

sugerându-le cumva că e mai bine să meargă pe o cale mult mai sigură,

riscurile asumate fiind semnificativ mai mici.

Recomandările noastre se îndreaptă în primul rând către părinţi care imediat după faza de

iniţiere trebuie să îşi clarifice ce au de făcut: să meargă pe drumul perfomantei sau să beneficieze

de oportunităţile pe care le oferă şahul în dezvoltarea cognitivă, intrapersonala sau interpersonala

a copiilor; în literatura de specialitate se accentuează latura catharsica a sportului, mai mult decât

atât, tinerii sunt indrumatia să sublimeze şi să-şi controleze agresivitatea înnăscută (mai ales la

băieţi) prin practicarea artelor marţiale, şah, tenis, înot sau oricare altă ramură. Dacă îşi vor

asuma rolul de parinte-manager atunci este imperativ să planifice cariera copilului împreună cu

un specialist urmărind în permanenţă indicatorii de perfomanta după ce planul a fost pus în

practică.

În al doilea rând antrenorii ar trebui să se implice mai mult asumându-şi mai multe

responsabilităţi, depăşindu-şi atribuţiile de simpli tehnicieni, fiind în permanenţă motivaţi să

menţină funcţionalitatea triughiului uman angajat pe durmul marii perfomante şi să sacrifice

tentaţiile obţinerii unor rezultate imediate (cum se procedează la scară largă în şahul românesc)

în favoarea unui proiect pe termen lung.

Iar în al treilea rând recomandările noastre se îndreaptă către sportivii ajunşi în fazele de

tranziţie care ar trebui să pună în balanţă riscurile, oportunităţile, beneficiile şi perspectivele ce i

se oferă în contextul respectiv întrucât după asumarea deciziei îi va fi foarte greu să îşi schimbe

profesia.

Farandoiala ca un proiect de cercetare (mult mai exaustiv decat lucrarea de fata) care sa

aiba in vedere identificarea modului cum marii sportivi au trecut prin crizele existentiale precum

si ce competente transferabile pot fi dezvoltate cu ajutorul sahului nu este numai o provocare ci

si o necesitate pentru toti cei implicati in domeniul sportului indiferent de rolul pe care il jucam

si ni-l asumam in acest scenariu existential.

 

ANEXA - CHESTIONAR AUTOBIOGRAFIC

1. Cum ai ajuns în lumea şahului? A existat vreo persoană semnificativă în acea

perioadă şi cum anume te-a influenţat?

2. Conceptul despre sine în perioada copilăriei:

Cum te simţeai?

Ce abilităţi şi ce slăbiciuni aveai?

Cum reacţionau alţii faţă de tine?

3. Cât de repede aţi obţinut primele rezultate şi cum te-au impactat?

4. Descrie pe cât posibil mediul familial din perspectiva următoarelor puncte de

vedere:

Statutul social şi economic al familiei în general;

Care sunt relaţiile dintre părinţii tăi?

Prin ce anume te asemeni sau prin ce eşti diferit de membrii familiei? Fă

comparaţii din punct de vedere fizic, atitudinal, comportamental şi valoric.

Ca adolescent/copil erai mai degrabă dependent sau independent?

Ce relaţii ai acum cu membrii familiei?

5. Şcolaritatea şi cariera:

Atitudinile părinţilor, profesorilor, prietenilor, antrenorului şi ale tale cu privire

la şcoală şi cariera.

Ai avut performanţe deosebite la şcoală (medii mari, olimpiade, etc)

Cum crezi că te-a ajutat şahul pe parcursul şcolii (competente cognitive, relaţii

interpersonale, statut social, etc)

6. Perioada adolescenţei:

Cum ai trecut prin perioada de criză a adolescenţei?

Creionează pe cât posibil profilul social din acea perioadă: grup de prieteni,

hobby-uri, activităţi extra-sportive, etc

Au existat evenimente plăcute sau neplăcute care te-au influenţat în alegerea

carierei?

7. Palmaresul sportiv pe perioada junioratului:

Care au fost cele mai semnificative performanţe sportive parcursul perioadei

junioratului (începând chiar cu grupele mici)?

Ai manifestat constantă sau ai avut suişuri şi coborâşuri?

Ai putea specifica cauzele unor eventuale variaţii?

Cât de mult lucrai în vederea atingerii obiectivelor competiţionale?

Cum ţi-ai descrie antrenorul cu care ai atins cele mai mari performanţe şi ce

influenta crezi că a avut asupra ta?

Care a fost statutul tău în cadrul clubului sau a echipei şi cum anume te-au

ajutat colegii sau cei din conducere?

8. Autocaracterizare psihologică şi sportivă

Ce anume te-a motivat pe parcursul întregii carierei sportive?

‒ Convingeri

‒ Expectaţii

‒ Curiozitatea

‒ Scopuri

‒ Răsplata

‒ Statut social

Cum ţi-ai defini stilul de joc (intuitiv, tactic, pragmatic, poziţional)?

Cum te văd ceilalţi (persoanele de sex opus)?

Cum te văd prietenii tăi?

Cum crezi că eşti cu adevărat?

Ideal, cum ţi-ar plăcea să fii?

Îţi exprimi sentimentele sau le reprimi?

9. Decizii în cariera

Ce funcţie, ocupaţie, profesiune ai acum?

Când anume ai luat decizia de a continua cariera sportivă sau de a o apuca un

alt drum?

Ce anume te-a determinat să iei decizia?

‒ Perfomanţele anterioare

‒ Familia, şcoală, prietenii

‒ Experienţe extraordinare (pozitive sau negative)

‒ Condiţiile materiale

‒ etc

Ce aptitudini cognitive (atenţia, memoria, reprezentarea, creativitatea,

rezolvarea de probleme, etc), intrapersonale (emoţionale) şi interpersonale

(sociale) crezi că ţi-au fost stimulate, dezvoltate şi cizelate exclusiv prin

intermediul şahului?

Cum te poţi folosi de aptitudinile/competentele respective în următoarea

perioadă?

Ce regrete ai vis-a-vis de perioada junioratului?

10. Planuri de viitor

Ce este cel mai probabil să se întâmple în viaţa ta în viitor?

Ce reacţii ai avut înainte şi după finalizarea redactării autobiografiei?

BIBLIOGRAFIE

[1] Consilierea carierei sportive (lucrare de disertatie) – Grigore Nicolae Petre, 2011

[2] http://www.mondonews.ro - “80% dintre fotbalişti, în faliment”, 2010

[3] Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova - Career Transitions and Career Termination -

Handbook of Sport Psychology (ediţia a III-a) 2007

[4] Mihai Epuran, Florentina Tonita şi Irina Holdevici - Psihologia Sportului de Perfomanţã

(teorie şi practică), editura Fest 2008

[5] Daniel Gould, Larry Lauer, Cristina Rolo, Caroline Jannes şi Nori Sie Pennisi -

Understanding the Role Parents Play în Junior Tennis Success (studiu IFTSOYS), 2005

[6] Dai Williams - Life events and career change: transition psychology în practice,

http://www.eoslifework.co.uk/transprac.htm, 2008

[7] www.mindtools.com – Decision Making Techniques

[8] Brian Tracy - Planul de zbor, editura Meteor Bussines 2008

[9] http://www.goal-setting-guide.com/goal-setting-tutorials/smart-goal-setting

[10] http://www.neurosemantics.com/nlp/nlp-goal-setting-model