Capitolul I

Tehnologia de păstrare și condiționare a tuberculilor de cartofi

Cartoful, al doilea aliment din lume după orez, a fost cunoscut de oameni încă din secolul V Î.Hr. Extinderea fantastică a acestei culturi, de-a lungul timpului, a fost considerată la un moment dat atât de periculoasă încât la acea vreme a apărut chiar şi o lege împotriva cultivării sale. Originar din Peru, Chile, Ecuador şi Columbia, unde şi astăzi se găsesc numeroase forme sălbatice, cartoful constituia hrana de bază a locuitorilor acestor regiuni.

Spaniolii, primii cultivatori europeni

Abia în secolul al XVI-lea au văzut şi europenii pentru prima oară cartoful atunci când un explorator spaniol l-a importat încercând să distragă atenţia asupra faptului că nu se întorsese cu aur. În curând, spaniolii au descoperit însă că este o provizie bună pentru corăbii, pentru că cei care îl consumă sunt protejaţi de scorbut şi că planta se adaptează uşor diferitelor climate. Imediat după aceea cartoful a ajuns în Italia, Anglia, Belgia, Germania şi în Franţa. La început s-a cultivat pe suprafeţe mici pentru că se folosea o cantitate mare de material la plantare, dar şi pentru că era considerat drept un aliment grosolan. Abia în secolul al XVIII-lea, farmacistul armatei franceze, Antoine-Augustin Parmentier, a reuşit să schimbe situaţia susţinând că poate combate foametea cu ajutorul acestei plante pe care o descoperise în perioada în care fusese prizonier al armatei pruse, unde drept pedeapsă primea de mâncare numai cartofi.

„Marea Foamete“ din secolul al XIX-lea, din Irlanda, unde circa un milion de oameni au pierit, a avut loc din cauza îmbolnăvirii recoltei de cartofi. Câteva decenii mai târziu, horticultorul american Burbank a creat un hibrid rezistent la boli, pe care l-a introdus în Irlanda şi care a ajutat la popularizarea acestui aliment şi în America, unde era încă privit doar ca hrană pentru animale. În ţara noastră s-a cultivat mai întâi în Transilvania, de unde s-a răspândit la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Moldova şi Muntenia.

1

Apreciat şi hrănitor

În prezent, cartoful se cultivă pretutindeni, din Ecuator şi până în regiunile polare, reprezentând o cultură de mare importanţă pentru alimentaţia omului şi hrana animalelor, dar şi pentru industrie. În alimentaţie se foloseşte pentru consumul direct, fiind cunoscute peste 400 de reţete culinare, iar în industrie din cartof se obţin amidonul şi spirtul. Conţine amidon, proteine, minerale şi vitamine, având în alimentaţie mai ales rol energetic. „Recolta principală“, după cum este numită în agricultură, sau cartofii care se păstrează mai bine nu au o valoare nutriţională atât de bună, însă îşi păstrează potasiul şi vitamina C. În România în momentul de faţă, din totalul suprafeţei cultivate, de 8,9 milioane hectare, cartoful ocupă locul al treilea, cu o pondere de circa 3,2% după cerealele cu 62% şi plantele oleaginoase cu 15%. Dacă în anii ’80 suprafaţa cultivată cu cartof de consum în România a atins maximul său istoric, ajungând la circa 400.000 ha şi la o producţie totală de peste 8 milioane de tone, astăzi atât starea cât şi perspectivele acestei culturi sunt destul de sumbre. Şi asta pentru că atât suprafeţele cultivate cu cartof pentru consum cât şi cele pentru sămânţă au scăzut drastic după 1990.

Cât despre cartoful pentru sămânţă, această cultură a fost şi continuă să fie distrusă de la an la an, din cauza faptului că nu i se mai acordă niciun fel de sprijin. Astfel, dacă în ’89 suprafaţa ocupată cu loturi semincere era de 13.000 ha, anul trecut a scăzut la 1.700 ha. Nici cantitatea de superelită pentru multiplicare adusă din afară nu a fost prea mare. E nu a depăşit 5.000 de tone ca urmare a preţului foarte mare care trebuie plătit drept redevenţă pentru multiplicarea soiurilor străine. Aşa se face că, din cele 60.000 ha cultivate în exploataţiile care produc pentru piaţa organizată, doar 15.000 ha au fost cultivate cu sămânţă certificată. Restul producţiei se obţine în general din sămânţa pe care producătorul o cultivă câte 3, 4, uneori chiar 10 ani de zile la rând. Din păcate, cartoful românesc nu mai are căutare nici ca materie primă în obţinerea amidonului şi a spirtului, deşi până în anii ’90 această industrie era destul de dezvoltată.

O competiţie neloială

Cât priveşte valorificarea, producătorii ştiu doar ei cum şi sub ce formă au ajuns să-şi vândă rodul muncii numai să nu-l folosească ca hrană pentru animale. Deşi unii au făcut şi acest lucru pentru că toate pieţele, în special cele

2

ale oraşelor din Vest, sunt invadate practic cu cartofi de dimensiuni mari, de o calitate îndoielnică, aduşi din import din ţări în care doar animalele i-ar mai putea consuma. Cei care produc însă cartofi de calitate, şi nu sunt puţini, nu pot să-şi facă loc de bişniţarii care au acaparat tot ce înseamnă spaţiu de comercializare şi care fie iau cartoful românesc la preţuri de nimic, fie aduc din import cartofi uriaşi, frumos curăţaţi şi ambalaţi. Pentru că, trebuie precizat, în majoritatea ţărilor din UE tuberculii de dimensiuni mari nu sunt admişi la comercializare. Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, începând de anul acesta ajutoarele de stat acordate la cartof pentru multiplicare, tratamente dar şi pentru loturile date la procesare au fost eliminate. Pentru că un hectar de cartof înseamnă o investiţie de 10.000 de lei. Aşa se face că specialiştii estimează pentru acest an cultivarea unor suprafeţe mai mici chiar decât anul trecut, atât în ceea ce priveşte cartoful pentru consum cât mai ales cel pentru sămânţă.

Cât a trăit, prof. dr. doc. Matei Berindei, cel supranumit „părintele cartofului în România“, s-a luptat pentru a smulge promisiunea întocmirii unei strategii care să privească, în primul rând, asigurarea calităţii printr-un sistem naţional de producere şi înmulţire a cartofului de sămânţă. În condiţiile în care folosirea seminţei de calitate necorespunzătoare reduce producţia de tuberculi cu peste 50%, reabilitarea zonelor închise în care sursele de infecţie virotică sunt minime este obligatorie. Următorul pas este cel ce ţine de crearea şi testarea unor soiuri rezistente la stresul termohidric, boli şi dăunători. Farmacistul Parmentier a scris prima carte despre cartof în care vorbeşte despre valoarea alimentară deosebită a acestuia, precum şi despre faptul că „acesta reprezintă singura achiziţie a lumii vechi din lumea nouă care n-a costat omenirea nici lacrimi, nici sânge; producţia de cartofi este proporţională cu grija care i se acordă; cartoful are numai prieteni.“

3

Condiții de calitate.

La pastrare se introduc numai tuberculi care aparțin soiurilor tîrzii. Cartofii de toamna pentru consum alimentar se valorifică în 3 clase de calitate: calitatea I, a II a, si a III a.

Tuberculii din calitatile II și a II a trebuie să fie sanatoși cu pielița suberificată, turgescenti, zvîntați, fără lovituri mecanice, neîncolțiți, neînverziți, neatacați de boli și dăunatori. De obicei se păstrează tuberculi mijlocii ca marime (80-120 g). Fluxul tehnologic cuprinde urmatoarele operații: recoltarea, presortarea la locul de producție, transportul, recepția cantitativă și calitativă, presortarea, tratarea cu inhibitori de incolțire, depozitarea, păstrarea, condiționarea în vederea valorificarii, preambalarea și valorificarea.

Recoltarea, se face la momentul optim cînd tuberculii au ajuns la maturitatea deplină, au peridermul complet format, 2 / 3 din vreji s-au uscat iar, restul s-au îngălbenit. Prin taiere tuberculii trebuie să aibă aspect zvîntat iar, stolonul trebuie sa fie lipsit de turgescență.Înainte de recoltare se pot face tratamente chimice pentru distrugerea vrejilor, folosind preparatul REGLONE, în cantitate de 2-3 l/ha sau pe cale mecanică cu mașina de tocat vreji MTV - 4.

Prin această lucrare se grabește maturarea tuberculilor. Tuberculii se pot recolta, cînd vremea este frumoasă. Recoltarea se face mecanizat cu combina CRC-12, semimecanizat cu mașinile de scos cartofi E-649 și MRR-1 și manual. Recoltarea poate fi organizată în flux continuu de recoltare-transport-depozitare.

Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale și a pămîntului aderent, precum și a tuberculilor depreciați. Presortarea se executa manual, semimecanizat sau mecanizat, la locul de productie sau la un punct intermediar de presortare (ISIC-30).Transportul se realizeaza in functie de distanta cu mijloace auto si pe calea ferata. Cartofii pot fi transportați în vrac, lazi-paletă sau saci. Descărcarea cartofilor se face direct în depozite în buncăre cu capacitatea de 5 - 30 t. Pentru vagoanele de cale ferată există instalații construite special sub calea ferată, cu preluarea intregii cantități și distribuire mecanizată

4

selectivă. Presortarea la locul de depozitare se face în scopul indepărtării tuberculilor vatîmați în timpul transportului. Totodată se poate face și operația de calibrare. Dimensiunile optime ale tuberculilor în vederea păstrării sunt de 50-80 mm diametru

Tratarea cu inhibitori de încolțire se justifică doar pentru anumite soiuri care germinează mai usor în depozite, sau în vederea asigurării unei perioade maxime de păstrare, în condiții în care temperatura de pastrare este oscilantă favorizînd apariția colților. Se utilizează inhibitori autorizați pe plan european care impiedică creșterea ochilor cum ar fi: KEIM STOP pulbere care se administrează prin pudrare, 1 kg/t; LUXAN, ANTISPROUT, SOLENID., etc. Pentru efectuarea tratamentelor se folosesc generatoare care pulverizează substantele respective în circuitul de ventilare, dupa care se oprește ventilația timp de 48 de ore. Aceste tratamente nu se aplică tuberculilor păstrați ca material săditor. Tuberculii de cartof se păstrează în depozite specializate cu ventilatie mecanică, depozite frigorifice și în șanțuri și silozuri.

5

Factorii care condiţionează păstrarea

Factorii care condiţionează păstrarea sunt temperatura, umiditatea relativă a aerului, compoziţia acestuia, lumina şi particularităţile genetice ale soiurilor privind durata repausului vegetativ, după MUNTEAN şi colab.

Temperatura este factorul principal care determină intensitatea proceselor fiziologice din tuberculul de cartof. Temperatura optimă de păstrare diferă după destinaţia cartofului pus la păstrare astfel:

3 - 5°C pentrui cartoful de consum; 2 - 4°C pentru cartoful de sămanţă; 7 - 8°C pentru cartoful destinat prelucrării industriale sub formă de amidon, spirt etc; 8 - 10°C pentru cartoful destinat pentru prelucrarea sub formă de preparate sau semipreparate (chips, pommes fittes, extrudate). Ieşirea din parametrii acestor valori crează situaţii improprii folosirii in continuare a tuberculilor pentru destinaţia iniţială sau influenţe negative cu consecinţe grave asupra păstrării in continuare.

Astfel, creşterea temperaturilor peste 5°C la cartoful pentru consum, intensifică procesele fiziologice, provoacă incolţirea şi conduce la pierderi insemnate, iar coborarea temperaturilor sub 2°C la cartoful pentru sămînţă crează riscul îngheţului la scăderea bruscă a temperaturilor în unele perioade ale iernii. De aceea temperatura la locul de depozitare a cartofului este principalul indiciu al modului de păstrare. Pînă la stabilizarea temperaturii în masa de cartof depozitată controlul acesteia trebuie efectuat des şi reglat la parametri ceruţi de destinaţia cartofului pus la păstrare.

Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului în spaţiile de păstrare trebuie menţinută la 85- 90 %, cînd pierderile sunt minime. O umiditate prea ridicată favorizează

6

dezvoltarea bolilor de putrezire a cartofului. Reglarea umidităţii se realizează fie cu ajutorul ventilatoarelor introducand aer mai cald şi uscat de afară cand aceasta are o valoare prea mare, fie prin stropirea pardoselilorsau prin aşezarea unor vase cu apă in interiorul locurilor de păstrare, cand aerul este prea uscat. La o umiditate prea mare, cand se formează condens , cea mai bună metodă este recircularea aerului din interior. Controlul umidităţii relative a aerului din locurile de păstrare se face cu higrometrul sau cu psihrometrul.

Compoziţia aerului din locurile de păstrare trebuie să fie apropiată de cea a aerului atmosferic cu 20 - 21 % oxigen şi 0,03 % dioxid de carbon. Aerisirea spaţiului de depozitare este necesară pentru asigurarea la parametrii normali a procesului de respiraţie, în condiţii de aerisire necorespunzătoare prin schimbarea raportului între oxigen şi dioxid de carbon, acumularea acestuia din urmă favorizează procesele de respiraţie anaerobă cu influenţe majore asupra aspectului interior ( înnegrirea pulpei ) şi a calităţii cartofului de consum. Menţinerea ridicată a procentului de oxigen se face in prima etapă de depozitare printr-o ventilaţie mai activă ştiind că în această perioadă şi temperaturile în masa de cartof sunt mai ridicate , fapt ce favorizează o respiraţie mai intensă cu acumulări de dioxid de carbon.

Lumina favorizează acumularea de solanină sub peridermă depreciind calitatea şi gustul cartofului pentru consum. La cartofii pentru sămanţă o uşoară clorofilizare a lor după recoltare prin expunerea la lumină 2 -3 zile, determină prelungirea repausului vegetativ, iar o lumină difuză în ultima perioadă de păstrare favorizează formarea unor colţi scurţi şi viguroşi

7

Pastrarea cartofului în depozite cu ventilație mecanică

Celulele au capacități de 350 t, 500 t, 1.000 t sau 2.500 t, iar depozitele au 2.000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevazută în vrac cu inălțimea de 4-4,5 m (STAS R 9127/6-82). Deși la prima vedere pare o soluție mai simplă, pastrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuși decît cu tuberculi sănătoși, cît mai uniform, dar totodata de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boala sau infundarea canalelor cu tuberculi mici, pămînt, pietre, resturi vegetale poate compromite și restul tuberculilor corespunzatori. În timpul păstrarii cartofilor, ventilația trebuie dirijată în așa fel încît să se respecte 5 perioade de păstrare în care aceasta este diferită ca durată. Aceste perioade sunt:

perioada de zvîntare, începe imediat după închiderea celulei, ventilația avînd rolul de a usca tuberculii care au fost umezi la introducerea în celula. Dureaza 3 - 5 zile, în care se ventilează continuu cu aer din afară la temperatura de 15 - 200° C și o umiditate relativa de 75 - 85%. În cazul cînd aerul exterior este umed se face ventilație în circuit închis. perioada de vindecare a rănilor, durează aproximativ 10 - 15 zile. Se face pentru a asigura condiții optime pentru vindecarea rănilor prin formarea peridermului de rană și suberificarea cojii. Se utilizează aer la temperatura de 15 - 200° C și o umiditate relativa de 85%. Noaptea, se recomandă ventilarea cu amestec de aer din interior și exterior. perioada de racire constă în scăderea temperaturii tuberculilor pînă la valoarea temperaturii de păstrare. Durata acestei perioade este de 30 -60 de zile, iar timpul zilnic de ventilatie este de 8 - 12 ore din 24 în mai multe reprize. Durata acestei perioade este variabilă în funcție de condițiile climatice din mediul exterior. perioada de păstrare propriu-zisă cu durata între 3 și 6 luni urmărește menținerea regimului de păstrare la valorile optime și pe cît posibil constante. Ventilația se face cu aer răcit a cărei temperatură trebuie să fie mai scazută cu 1 - 20° C decît cea a tuberculilor. Temperatura optimă de păstrare este de 3 - 50°C.o perioada de preîncălzire se face înainte cu două săptămîni de la scoaterea tuberculilor din celule, timp în care se ridică temperatura acestora la nivelul de 7 - 100°C. Scoaterea cartofilor din celule se face mecanizat cu ajutorul benzilor

8

rulante, aceștia fiind conduși în sala de condiționare, unde se face sortarea, calibrarea și ambalarea lor. Calibrarea se face mecanizat cu diferite tipuri de mașini. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depășească cu mai mult de 40°C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/10° C, iar UR se micsoreaza la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilație, folosind ventilația pînă în faza finală.

Condensul și încoltirea prematură pot apărea ca urmare a deficiențelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilație mecanică, avînd ca efect sporirea pierderilor. Formele mai ușoare de condens se înlătură prin mărirea numarului reprizelor de vențilare, reducerea duratei pauzelor sau trecerea la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlaturat decît prin eliminarea cauzelor care opresc circulația normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor și a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se gasesc la partea de jos a vracului. În situații-limită, păstrarea va fi intreruptă, cartofii sunt mutați în alte spații, iar celula se curață și se dezinfectează temeinic.

9

Păstrarea tuberculilor în depozite frigorifice

Conform acestei tehnologii tuberculii de cartofi se depozitează în ambalaje cum ar fi lăzile paletă, lăzile de tip P paletizate și pentru intervale scurte de timp saci de plasa sau de iuta. Lăzile paletă se stivuiesc pe 6-8 nivele, spațiile dintre palete fiind orientate paralel cu direcția de refulare a aerului racit. Lazile de tip P se paletizează în sistem țesut, 5 orizontal x 4 rînduri. Saci se așează pe palete cu montanți după sistemul țesut sau întrepatruns. Pentru intervale mai scurte de timp, păstrarea se poate face și în saci de plasă sau de iută așezați în palete cu montanți dupa sistemul țesut sau întrepatruns (25 saci de plasa sau 15 de iuta) revenind încărcătura de circa 2,5-3,0 t/m2. Păstrarea în vrac este posibilă la celulele frigorifice ventilate prin pardoseală, grosimea vracului fiind de 4-5,5 m..

Umplerea celulelor se face în timp cat mai scurt respectandu-se distantele caracteristice sistemului de stivuire.Ventilatia in depozit trebuie sa respecte perioadele de pastrare (zvantarea, cicatrizarea ranilor si preracirea). Pastrarea dureaza 7 - 8 luni, temperatura de pastrare fiind de 3 - 50C la o umiditate relativa de 80 - 85%.

10

Păstrarea tuberculilor de cartofi în șanțuri și silozuri

În șanțuri cartofii se pastrează în vrac, umplerea acestora făcîndu-se prin răsturnare folosind coșuri din nuiele sau lazi din lemn. Concomitent cu umplerea șanțurilor se pun coșurile de aerisire și tuburile în care se găsesc termometrele. Silozurile de cartofi se realizează prin asezarea cartofilor fie pe suprafața delimitată anterior, fie în săpătura făcuta în sol. Odată cu realizarea silozului se instalează și sistemul de ventilație. După umplere șanțurile și silozurile se țin descoperite 2-3 zile timp în care tuberculii se zvîntă, după care începe acoperirea acestora cu straturi succesive pe masură ce scade temperatura aerului. Acoperirea definitivă se face cînd timpul s-a răcit, temperatura aerului avînd valori de 2 - 30° C. După terminarea acoperirii la fiecare șanț sau siloz se fac canale de evacuare a apei, distanțate la 25-30 cm. Păstrarea tuberculilor de cartofi destinați industrializării. Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială aparțin unor soiuri care corespund calitativ acestor întrebuințări cum ar fi: Cati, Colina, Muncel, Muresan, Nicola, Desirée, Eba, etc. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborîte. Cartofii pentru industrializare se păstrează în celule de capacitate mare, iar păstrarea se face în vrac. Temperatura de păstrare este de 2-60°C și umiditatea relativă 85-90%. Ordinea de prelucrare se stabilește în funcție de starea de păstrare, avînd prioritate tuberculii cu capacitate de păstrare mai mică.

11

Păstrarea tuberculilor de cartofi folosiți ca material săditor

Numiți în termeni tehnici 'cartofi de sămîntă', aceștia au diametrul optim de 30 - 36 mm și greutate de 40 - 70 g/buc. Producerea și valorificarea lor au anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare. Prezintă o importanță deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu capacitate de păstrare cît mai bună, sănătoși și fertilizați moderat în cultură. Recomandîările privind recoltarea, manipularea și transportul în bune condiții devin obligatorii.

Igienizarea corespunzătoare a spațiilor și sortarea - calibrarea tuberculilor sunt faze necesare, care contribuie la o evoluție normală în depozit a materialului săditor. Este interzisă folosirea substanțelor inhibitoare și a tratamentelor împotriva încolțirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cît mai repede.

Depozitarea se poate face diferențiat, asigurînd cele mai bune condiții de păstrare a loturilor cu valoare biologică ridicată și soiurilor care sunt mai sensibile.

Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în zonele calde ale țării. Menținerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 °C cu abateri de +/- 1°C și a umidității relative de 85-95% asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă de opt - noua luni, în funcție de necesități.

Păstrarea în depozite specializate, cu ventilație mecanică, în vrac cu înălțime de numai 3 m, se realizează în zonele de producție tradiționale pentru cartof. Valorificarea în flux și mecanizarea fazelor, de la recoltare și manipulare în camp, la preluarea și manipularea mecanică în depozit, sortare și calibrare, trebuie efectuate în condiții bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioși, se iau măsuri suplimentare de zvîntare.

12

Fazele păstrării (zvîntare, vindecarea rănilor, coborîrea temperaturii, păstrare și ridicarea temperaturii pentru condiționarea finală) sunt similare tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila și pînă la 1° C, îndulcirea neavînd importanță. Păstrarea în spații care nu asigură temperaturile optime de 2/3/4° C și umiditatea relativă 85-95% în mod constant, duce la apariția încolțirii premature, manifestarea bolilor de depozit și la pierderea valorii biologice a materialului săditor.

Faza de desilozare trebuie declanșată cu 30 de zile înaintea plantării, în vederea condiționării finale. Tuberculii sunt calibrați pe două categorii și se ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuși la gură, plombați și etichetați atît în interior, cît și la exterior. Verigile inferioare I1 -I2 se pot livra și în vrac (fără însacuire).

Tehnologiile de păstrare tradițională a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiții apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pamant, paie și folie de polietilenă. Șanțurile nu au aerisire, iar silozurile și spațiile improvizate beneficiază de amenajari pentru o ventilație naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pămînt sunt valabile și în cazul cartofilor. Temperatura de înghet a tuberculilor oscilează între -0,87 - 1,5°C, în funcție de soi, gradul de suberificare și starea de turgescență.

Silozurile în pamant sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiții, cheltuielile de exploatare minime și consumurile energetice mici. Prin depașirea duratei de depozitare de patru cinci luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcție de zona climatică, există și anumite diferențe constructive.

silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafață sau la adîncime pînă la 20 cm, cu lațime de 1,5 m și lungime de 20-22 m. Coșurile de ventilație de 2,0 - 2,5 m, confecționate din scînduri și șipci, au secțiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lațimea și adîncimea de 20-30 cm, fiind acoperite cu grătare și șipci și avînd un coș de ventilație la fiecare 2m. silozurile pentru climat rece au adîncime de 50 cm, lațimea 1,5m și lungimea 20 - 22 m. Ventilația este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20 cm și lungimea de 60 cm, care permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipsește. Cercetările de la ICPC Brasov au sugerat că o lățime mai mică și eliminarea completă a aerisirii

13

sunt factori mai importanți decît adîncimea silozului, pentru a micșora pierderile, dacă pregatirea materialului, însilozarea și supravegherea condițiilor de păstrare decurg în mod corect.

Cartofii corespunzatori se depozitează pînă la 1 m deasupra solului într-un bilon cu panta de 75° și coama dreapta. Se lasă doua - trei zile pentru zvîntare, descoperiți, luînd precauții noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25 - 30 cm, iar deasupra se pune un strat de pamînt de 25 - 30 cm grosime la baza și 10 cm spre coama. Coama se lasă descoperită pe lățimea de 30 - 40 cm, pînă cînd temperatura scade în masa tuberculilor sub 6° C, iar la exterior are tendința să coboare sub 2° C. Acoperirea definitivă se face prin îngroșarea la 30 cm a stratului de pamant pe toată suprafața și îngroșarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau șanțuri de colectarae și de scurgere a apei din precipitații. În timpul păstrarii se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de pîăstrare necorespunzatoare pot fi recunoscute datorită degajarii de caldură care rezulta prin alterarea produsului.

Șanțurile (silozuri adînci fără aerisire) au lațimea de 50 - 60 cm și adîncimea de 60 - 70 cm, iar lungimea de numai 15 - 20 m. Ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece. Din cercetările efectuate la ICPC Brașov rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adîncime, au pierderi mai mici în condițiile climatice din Transilvania (Brasov, Cluj, Campia Turzii), în comparație cu silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20 - 30 cm de paie uscate, apoi cu un strat de pămînt bilonat de 40-50 cm înălțime și depășind marginile șanțului cu 30 - 40 cm. Acoperirea se face în două etape. Un siloz tip șanț lung de 15 m permite păstrarea a 4.000 - 5.000 kg cartofi. Spațiile improvizate cu ventilație naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2 - 2,5 m), cu condiția asigurării circulației libere și uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uși, ferestre sau coșuri de ventilație, mai activă în perioadele calde, cînd se folosește aerul rece al nopților, în timpul iernii, circulația trebuie redusă, pentru a evita înghețarea.

Durata de păstrare este de patru-cinci luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă. Prelungirea duratei de păstrare din silozuri și depozitele cu ventilație mecanică se poate realiza în perioada de primavara, prin folosirea frigului artificial. Prin transfer în spații frigorifice, pierderile se micșorează proporșional. Comercialiiarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (25-50 kg), lăzi de lemn tip P (35 - 38 kg), saci de plasă textilă (20 - 25 kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vînzarea tuberculilor

14

prespălați și ambalați în ambalaje inscripționate, confecționate din hîrtie, carton sau materiale plastice. Se practică și desfacerea specializată în săculeți de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară Declinul vînzărilor ca atare (sub forma de tuberculi cu coajă) este suplinit de creșterea desfacerii produselor semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojui si congelati etc.)

15

Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinați industrializării

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrialîă sub forma de chips, pommes frites, fulgi, bucăți deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve si diverse alte preparate - semipreparate aparțin unor soiuri care corespund calitativ acestor intrebuințări. În afară de compoziția chimică, marimea și forma optimă toate soiurile și toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu insușiri culinare și tehnologice corespunzatoare (gust, aromă, textură, rezistență pereților celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenita prin recoltare și transport la temperaturi mai mari de 10° C, cînd tuberculii turgescenți și elastici suportă mai ușor loviturile, fără zdrobirea tesuturilor. O fertilizare moderată cu azot și o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborate (indulcire). Tuberculii indulciți se brunifică la prajire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolțirea este alt fenomen nedorit, care micșorează conținutul în substanță uscată al cartofilor și mărește dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri care rezistă bine la manipulare și păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat. Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de pînă la 2.000 t, iar păstrarea se face în vrac cu înălțimea de 4 m, în condiții de temperatură mai ridicată (5/6 °C) și umiditate relativă 85-90%. Pentru semipreparate industriale se recomandă chiar 8-12 °C cu aplicarea inhibitorilor de încolțire și un regim de ventilare mai îndelungat (pauze mai mici volum de aer mai mare).

Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%), dar mai ridicată pe parcursul păstrarii (85-93%). Un conținut mai ridicat al aerului în CO2 este considerat favorabil menținerii calității. În faza de desilozare, din ultimele două - trei săptămîni, se ventilează aer la 15/18° C pentru resintetizarea amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziția chimică a tuberculilor, sau se opreste ventilația, iar căldura de respirație din celula ridică

16

temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice. Există și alte variante tehnologice care urmăresc:

fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare inițială la temperaturi de 2-6°C și încălzire finală controlată pînă la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi;

fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la trei luni, prin pulverizare și dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceață care conține în amestec IPC sau CIPC) și un nivel de temperatură peste 6° C;

fie prin tratament ionizant cu radiații gamma în doze reduse, mai micide 1 Kgray (1 gray = U/kg, fiind unitatea SI de masura a dozei absorbite de radiație), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzator. Tratamentul ionizant poate provoca însă inițial o creștere nedorită a conținutului în glucide reducatoare.

Bolile și dăunătorii culturii de cartof sunt urmatoarele:

molia cartofului (Phthorimaea operculella Zell); mana (fitoftora infestans) rîia neagră a cartofului (Synchytrium endobioticum). pătarea brună a frunzelor de cartofi (Alternaria porri (Ell)). putregaiul uscat al tuberculilor sau fuzarioza cartofului (Fusarium

oxysporium Schl. f. solani Bilai, F. culmorum Sacc.). rîia făinoasă a cartofului (Spongospora subterranea (Wallr) John). rizoctonioza cartofului (Hypohnus solani Pr. et Del f. c. Rhizoctonia solani

Kuhn). rîia comuna a cartofului (Streptomyces scabies Waks. et Henr). înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul moale al tuberculilor de cartof

(Erwinia phytophthora Berg. et al). răsucirea frunzelor la cartof (Solanum virus 14 Smith).

17

Descrierea soiurilor (hibrizilor) de cartofi înregistrate în anul 2002

Soiul KONDOR — a fost creat la firma "Agrico", Olanda. Este un soi semitimpuriu. Tufa este inaltă, bine dezvoltată. Tulpina groasă usor pigmentată. Numarul de tulpini — mediu. Frunza — mare, ovala. Florile de culoare roșu-violet. Tuberculii au forma ovală de culoare roșie, cu ochi superficiali, pulpa galbenă. Numarul de tuberculi este mare. Calitațile gustative — 4,3-4,8 puncte. Conținutul de amidon constituie 13,8%. Pe parcursul anilor de încercare productivitatea medie a constituit 184-240 q/ha. Soiul este rezistent la secetă și la numeroase boli virotice. Are o durată mare de păstrare. Soiul Kondor este inclus în Registru pentru cultivare pe tot teritoriul republicii.

Soiul IMPALA — a fost creat la firma "Agrico", Olanda. Este un soi timpuriu. Tufa este bine dezvoltată, tulpina groasă, puternică. Tuberculii au forma ovală și rotund-ovală cu ochi superficiali de culoare galben-deschis, cu aspect comercial bun, pulpa galben-deschisă. Calitățile gustative și cele culinare sunt bune — 4,6 puncte. Conținutul de amidon constituie 14,4%. Masa medie a tuberculului — 94-108 g. Productivitatea medie la sectoarele de încercare a constituit 184-220 q/ha. Este tolerant la bolile principale.

Soiul RAJA — a fost creat la firma "Agrico", Olanda. Este un soi de maturitate mijlocie. Tufa este înaltă, tulpinile semierecte. Frunza are mărime mijlocie de culoare verde-închisă. Florile sunt de culoare violet-rosu. Tuberculii sunt mari, au forma ovala cu ochi superficiali, coaja este roșie, pulpa are nuanță galbuie. Tuberculii sunt uniformi. Masa medie a tuberculului — 84-106 g. Calitățile gustative sunt apreciate cu 4,0-4,5 puncte. Conținutul de amidon constituie 13,4-16,0%. Pe parcursul anilor de încercare productivitatea medie a constituit 161-220 q/ha. Frunzele se afectează de fitoftoroza la nivel mediu. Tuberculii sunt toleranți la fitoftoroza. Este relativ tolerant la rapanul comun.

Soiul SCARLETT — a fost creat la firma "NZPC", Olanda. Este un soi timpuriu. Tuberculii sunt ovali de culoare roșie, cu ochi marunți, pulpa galbenă. Masa medie a tuberculilor este de 105-120 g. Calitățile gustative sunt bune —

18

4,2-4,5 puncte. Conținutul de amidon constituie 13,7%. Pe parcursul anilor de încercare productivitatea medie a constituit 197-252 q/ha. În proportii medii se afectează de fitoftoroza, rapan și alte boli.

19

Webografie

www agro-business.ro

www.scribd.com

20