OBLIGATIILE  PROFESIONALE ALE COMERCIANTILOR

6.1. OBLIGATIVITATEA ÎNREGISTRARII ÎN REGISTRUL COMERTULUI

Calitatea de comerciant implica un statut juridic diferit de cel al necomerciantilor, cu consecinte deosebite asupra raporturilor juridice la care participa.

În interesul bunei desfasurari a activitatii comerciale si a protejarii intereselor participantilor la aceasta activitate, legea instituie anumite obligatii pentru comercianti, considerate obligatii profesionale ale comerciantilor.

a)       Astfel, înainte de începerea comertului, comerciantul este obligat sa ceara înmatricularea în Registrul Comertului, iar în cursul exercitarii si la încetarea comertului, sa ceara înscriere în acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror înregistrare este prevazuta de lege.

6.2 Obligativitatea tinerii registrelor

b)     Orice comerciant este obligat sa tina anumite registre comerciale, în care sa se consemneze toate operatiile comerciale. Registrele obligatorii pentru comercianti sunt: registrul jurnal, registrul inventar si registrul copier(art.20 din  Legea contabilitatii 82/1991). În practica comerciala sunt folosite în afara registrelor obligatorii si registre facultative cum sunt: registrul cartea mare, registrul de casa, registrul scadentar, registrul de marfuri, registrul de facturi.

În afara acestora, S.A si S.C.A. trebuie sa tina un registru al actionarilor, un registru al sedintelor si deliberarilor adunarii generale, al consiliului de administratie, un registru al cenzorilor, un registru al actiunilor, un registru al obligatiunilor (art.127 Legea nr.31/1990).

În registrul jurnal se trec analitic si cronologic, zi dupa zi, toate operatiunile îndeplinite de societate, încasarile si platile în legatura cu acestea, iar luna dupa luna sumele întrebuintate pentru cheltuieli personale ale societatii, când ele sunt admise de actul constitutiv.

 În registrul inventar, comerciantul va înscrie în fiecare an, toate bunurile mobile si imobile, creantele si datoriile sale, atât cele civile cât si cele comerciale rezultate prin inventariere.

Bunurile si creantele  se evalueaza dupa valoarea lor reala în momentul înscrierii, calculându-le dupa pretul lor la încheierea  exercitiului anual la care se refera inventarul. Situatia exacta a patrimoniului societatii si realitatea beneficiilor se stabileste prin efectuarea bilantului operatiunilor anuale si a contului de profit si pierderi.

 În registru copier se trece în ordine cronologica si în întregime continutul corespondentei trimisa de societate, cât si corespondenta primita în exercitiul comertului sau.

Scrisorile, telegramele si celelalte documente de corespondenta trimise si primite se pot pastra, ele putând face dovada operatiunilor comerciale si a modului cum s-au derulat acestea .

Registrul cartea mare prezinta un interes deosebit, deoarece el este indispensabil pentru tinerea contabilitatii în partida dublă 12112f519m ;. Toate operatiunile figureaza de doua ori în acest registru, în conturi diferite, care pot fi conturi generale când corespund diferitelor elemente ale activului si pasivului fondului de comert ori conturi particulare, ce privesc pe furnizori si clientii obisnuiti ai societatii. Prin continutul sau, registrul cartea mare serveste ca repertoar al registrului –jurnal, dând posibilitatea comerciantului sa stie daca este debitor sau creditor în raport cu fiecare din clientii sai, fara a fi nevoie pentru a cerceta registrul-jurnal în întregime.

Registrul de casa contine în mod analitic, încasarile si platile de orice natura ale societatii.

Registrele obligatorii trebuie tinute regulat în ceea ce priveste forma înregistrarilor.

Legea dispune ca este culpabil de bancruta frauduloasa comerciantul care a sustras sau falsificat registrele sale ori care, în registre în scripte sau acte autentice ori private sau în bilant, s-a dat în mod fraudulos dator al unor sume ce nu se datorau.

Registrele corect tinute pot face proba în justitie pentru actele de comert.

Toti comerciantii au obligatia sa prezinte registrele organelor de control ale Ministerului de Finante .

6.3. DESFASURAREA ACTIVITATII ÎN CONDITII DE CONCURENTA LOIALA

c)       Comerciantii sunt obligati sa desfasoare activitatea comerciala în conditiile unei concurente loiale .

Concurenta loiala

Lupta pentru câstigarea, extinderea si conservarea clientelei se poate desfasura, între agenti care produc sau distribuie marfuri, presteaza servicii ori executa lucrari, numai în conditiile economiei de piata.

O asemenea lupta nu este de conceput decât într-un regim de libertate a comertului.

Potrivit unei caracterizari cuprinzatoare, prin concurenta comerciala se întelege lupta dusa, atât pe plan national, cât si international, între firme capitaliste de productie, comerciale, bancare, etc. în scopul realizarii unor profituri cât mai mari, ca urmare a acapararii unor segmente tot mai largi de piata si în consecinta, a sporirii volumului de afaceri.

În continutul notiunii de concurenta comerciala regasim componentele de baza pe care le exprima definitia generica, reprodusa mai sus si anume: pe de o parte CONFRUNTAREA dintre subiectele de drept, iar pe de alta parte o tendinta comuna în desfasurarea activitatii, constând în obtinerea de beneficii.

Definitia exprima, în plus, strategia care serveste pentru obtinerea de profituri cât mai mari. Ea consta în “acapararea de segmente cât mai mari largi de piata”, ceea ce

contribuie, în mod normal, la cresterea volumului de afaceri al subiectului de drept în cauza.

Definitia data stabileste totodata participantii la activitatea economica. Acestia trebuie sa aiba calitatea de “firme capitaliste” de productie bancare, comerciale sau de alta natura asemanatoare.

Se subîntelege, per a contrario, ca nu poate fi vorba de competitie într-o economie rigid planificata, bazata pe monopolul de stat, pe centralism excesiv.

România a abandonat sistemul economiei comuniste dupa decembrie 1989, statuând prin art. 134 pet.1 din Constitutia din 1991 ca “economia României este economie de piata”.

Deocamdata textul citat da expresie unui vast program de viitor, care urmeaza sa fie transpus în practica când procesul de privatizare a fostelor întreprinderi de stat va fi realizat.

Art.134, pct.2 din Constitutie obliga statul sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.

Conditiile mentionate reprezinta factori de baza ai economiei de piata, care trebuie completate si cu dispozitiile art.41 din Constitutie care precizeaza ca “proprietatea privata este ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular”. Constitutia suprima astfel fondul unic al proprietatii de stat asupra mijloacelor de productie.

Instaurarea economiei de piata în România nu ar putea fi conceputa fara aceste principii juridice. 

Stimularea initiativei private, atât pe plan intern cât si atragerea investitiilor straine,  începerea procesului de privatizare a întreprinderilor de stat care detin înca o pondere precumpanitoare în economia nationala, liberalizarea preturilor - asigurându-se astfel functionalitatea legii cererii si ofertei, în conditii de concurenta onesta, precum si trecerea la convertibilitatea monedei nationale care, pe piata internationala a încetat demult sa mai fie cotata, sunt componente majore ale trecerii spre economia de piata în România. Regimul concurentei comerciale a fost instituit în România prin Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea 15/1990, Legea 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activitati ilicite, modificata prin Legea 42/1991 si Legea 21/1996.

Concurenta licita

Nici un act normativ din legislatia româna nu a defini concurenta licita. Legea 11/1991 cuprinde în art.1 o dispozitie cu caracter general care impune comerciantilor obligatia de a-si exercita activitatea cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite. Cum concurenta este un atribut al activitatii comerciale, rezulta ca si ea trebuie sa fie conforma bunei credinte si uzantelor cinstite.           În raport cu aceste precizari  putem defini concurenta licita ca fiind forma fundamentala de concurenta în cadrul careia comportamentul competitional al agentului economic se exercita concret, cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite, în domenii permise concurentei, în scopul de a asigura existenta sau expansiunea comertului sau.

            Cerinta comportamentului de buna-credinta aratat în art.1 al Legii 11/1991 este în concordanta si cu dispozitiile art.54 din Constitutie care prevede ca “cetatenii români, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta,  fara sa încalce drepturile si libertatile celorlalti.

            În literatura noastra de specialitate, buna-credinta a fost definita ca starea psihologica a unui subiect de drept care implica o anumita activitate a individului sau o atitudine pur intelectuala de ignorare sau eroare, care poate fi apreciata etic si pe baza careia, plecând de la o norma de drept, sa se poata declansa efecte juridice.

S-a retinut de asemenea, în mod justificat, ca buna credinta este un principiu etic convertit din morala în drept, întrucât normele legale îl implica în raporturile juridice.

            Pe plan moral, valorile intrinseci ale bunei credinte includ onestitatea, echivalenta cu probitatea, prudenta (evitarea greselilor), ordinea.

            Pe plan juridic, valorile mentionate ale bunei credinte corespund cu intentia corecta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la vatamarea altuia.

Buna-credinta prezinta o esenta etico-juridica cu doua valente : pe de o parte loialitatea în actele juridice, iar pe de alta parte credinta eronata si scuzabila a subiectului de drept în cauza ca se comporta conform legii.

            În sistemul de drept actual, existenta bunei credinte se prezuma, în temeiul art.1899 din 2 cod civil “Buna credinta se prezuma întotdeauna”.

Prezumtia subsista pâna la rasturnarea ei prin proba contrara.

            Prin opozitie cu buna credinta, reaua credinta poate fi înteleasa ca sinonima cu intentia raufacatoare, cauzatoare de vatamarea partenerului contractual sau unei terte persoane.

            Un alt criteriu în evaluarea conduitei agentilor economiei îl constituie conformarea uzantilor cinstite. O conditie similara figureaza în art.10 bis al Conventiei de la Paris din 1883 pentru protectia proprietatii industriale, ratificata de România în 1911, care prevede urmatoarele:

“constituie un act de concurenta neloiala orice act de concurenta contrar practicelor cinstite în materie industriala si comerciala”.

            Sfera mijloacelor si instrumentelor cinstite, pe care agentii economici le pot folosi pentru câstigarea, extinderea si pastrarea clientelei formeaza obiectul de studiu al altei discipline – marketingul.

            Practicile competitionale cinstite include procedee precum sporirea competitivitatii produselor prin îmbunatatirea calitatii si diminuarea pretului de cost, pregatirea logistica a marfii oferite de piata, prin ambalare, marcare si etichetare; sondarea pietei interne si internationale, sensibilizarea clientilor potentiali prin reclama comerciala; participarea la târguri de mostre.

            Standardele uzantelor cinstite sunt supuse perfectionarii continue si inovatiilor. O alta conditie necesara existentei concurentei licite o constituie desfasurarea

competitiei concurentiale în domeniile permise acesteia. Prin lege au fost incluse concurentei diferite domenii cum sunt :

1)     Piata fortei de munca – practica a demonstrat ca admiterea concurentei pe piata fortei de munca determina pe întreprinzatorii preocupati de profituri maxime sa impuna durate de lucru tot mai mari si salarii tot mai mici, fapt de natura a înrautati statutul social al angajatilor si a afecta protectia sociala. Ca urmare statul a intervenit si a impus reglementari obligatorii si inderogabile cu privire la : salariu minim, care nu pate face obiect al cererii si ofertei individuale fiind predeterminat prin lege; durata zilei de lucru, regimul concediului de odihna, protectia muncii, asigurarile sociale si pensionarea.

2)     Domeniile rezervate exclusiv monopolului de stat – interdictia legala de concurenta este opozabila tuturor agentilor economici si încalcare ei constituie concurenta interzisa, sanctionata prin desfiintarea efectelor tuturor actelor si faptelor de concurenta, obligarea la repararea prejudiciilor si chiar sanctionarea contravine concurenta interzisa, sanctionata prin desfiintarea efectelor tuturor actelor si faptelor de concurenta, obligarea la repararea prejudiciilor si chiar sanctionarea contraventionala si penala.

3)     Anumite domenii pot fi închise unui comerciant si prin conventia   partilor . Conventia în acest sens poate fi realizata ca act independent sau ca o clauza contractuala. Ea cuprinde angajamentul explicit al uneia din parti de a nu îndeplini o activitate profesionala în detrimentul celeilalte pe parti. O astfel de clauza este licita în masura în care nu încalca ordinea publica, bunele moravuri si libertatea comertului.

4)     Interdictia concurentei în raporturile dintre comerciant si prepus sau alti salariati. Potrivit art.392 cod comercial prepusul este persoana “însarcinata cu comertul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercita, fie în alt loc.

Art.397 cod comercial prevede ca prepusul nu poate, fara învoirea expresa a patronului, a face operatiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceleia cu care este însarcinat.  În caz contrar, prepusul este responsabil de daune-interese si patronul are înca dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni.

5)     Concurenta este interzisa si în raporturile dintre societatea în nume colectiv si asociati

Nerespectarea interdictiei impusa da lege atrage sanctionarea asociatului culpabil prin excluderea din membrii asociati, cât si actionarea acestuia pentru acoperirea pagubelor efective si a câstigului nerealizat. Prohibitia legala privind concurenta asociatului si S.N.C. poate fi înlaturata asa cum prevede art.82 din Legea nr. 31/1990 numai printr-un consimtamânt explicit al celorlalti membri. În acest sens este necesara o hotarâre adoptata de adunarea generala a societatii în cauza. Daca o obtine, asociatul rival nu mai risca, desigur, nici o sanctiune.

Functiile concurentei

În economia de piata, concurenta îndeplineste urmatoarele functii :

1)     Faciliteaza reglarea cererii si a ofertei în oricare domeniu al activitatii economice; în cadrul pietei dominata de oferta, strategia competitionala determina atât specializarea întreprinderii într-un sector în vederea satisfacerii cererii pietei, cât si ajustarea ofertei în raport cu valoarea cererii.

2)     Factor determinant în stabilirea pretului marfurilor. Exercitarea concurentei împiedica impunerea de preturi de monopol cât si obtinerea de profituri care au caracter monopolist.

3)     Stimulator al inovatiilor, crearea de marfuri noi si de tehnici tot mai perfectionate de productie, cale optima de a cuceri pozitii avantajoase de piata;

4)     Concurenta asigura o alocare rationala a resurselor solicitate pe piata.

5)     Concurenta statorniceste o realizare a profitului proportionala cu contributia efectiva a agentilor economici în procesul de productie si de distributie a bunurilor.

Concurenta neloiala

Opusa concurentei licite si loiale, concurenta neloiala reprezinta încalcarea obligatiei comerciantului de a folosi în activitatile comerciale sau industriale numai procedee oneste, corecte.

Concurenta neloiala a fost definita în art. 2 din Legea nr.11/1991 ca fiind orice act sau fapt contrar uzantilor cinstite în activitatea comerciala sau industriala.

În raport cu aceasta definitie actele sau faptele de concurenta neloiala presupun întrunirea urmatoarelor conditii :

-          comportamentul concurential sa constea în acte contrare uzantelor cinstite în activitatea comerciala si industriala ;

-          actele de concurenta neloiala, fiind dupa caz susceptibile de sanctiuni civile, contraventionale sau penale, trebuie sa îndeplineasca conditiile cerute faptelor delictuale, contraventionale sau infractionale;

-          comportamentul concurential neloial trebuie sa fie concret si culpabil.

-          Actele si faptele de concurenta neloiala sa se produca în domenii deschise concurentei.           

      

Clasificarea actelor de concurenta neloiala

1)     Dupa forma raspunderii, actele de concurenta neloiala pot fi:

- infractiuni

- contraventii

- delicte civile

2) Dupa modul în care încalca limitele concurentei licite, actele de concurenta neloiala pot fi:

- acte si practici excesive de concurenta

- acte si practici restictive de concurenta

3)     Dupa scopul în care sunt savârsite, acte de concurenta neloiala pot fi:

    - acte de stimulare a comertului

- acte în dauna altui comerciant

4)     Dupa continutul lor, acte de concurenta neloiale pot fi:

-    acte de denigrare

-    acte de dezorganizare

-    acte de imitare

-    de infidelitate

-    parazitare si clandestine

6.4. PROTECTIA CONSUMATORILOR

 

În exercitarea prerogativelor sale, statul se obliga potrivit art. 134 din Constitutie sa asigure libertatea comertului si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. De asemenea trebuie sa tina seama de interesele consumatorilor, ca expresie a unor drepturi fundamentale.

Cadrul juridic pentru protectia consumatorilor a fost creat prin adoptarea Ordonantei guvernului 21/1992, adoptata si modificata prin Legea 11/1994, si Legea 178/1998 si OG nr. 58/30 I 2000.

Art.1 O.G. 21/1992 înscrie principiul potrivit caruia „Statul prin mijloacele prevazute de lege protejeaza cetatenii calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesul neîngradit la produse si servicii, informarii lor complete despre caracteristicile esentiale ale acestora, apararii si asigurarii drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participarii acestora la fundamentarea si luarea deciziilor ce îi intereseaza în calitate de consumator”. 

Prin O.G. 58/2000 de modificare si completare a O.G. 21/1992 sunt definite notiunile de: calitate, consumator, producator, agent economic, produs, serviciu, termen de garantie, termen de valabilitate, practici abuzive, etc.

Calitatea este ansamblul de proprietati si caracteristici ale unui produs sau serviciu care îi confera acestuia aptitudinea de a satisface necesitatile Legea 11/1994 a fost publicata M.O. nr.75/23.03.1994 O.G. 58/2000 pentru modificarea si completarea

O.G. 21/1992 privind protectia consumatorilor a fost publicata în M.O. 43/31.I.2000 explicite sau implicite.

Consumator – persoana fizica care cumpara, dobândeste, utilizeaza ori consuma produse sau servicii, în afara activitatii sale profesionale.

Agent economic – persoana fizica sau juridica care fabrica, importa, transporta, depoziteaza sau comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii.

Producator – agent economic care fabrica un produs sau care îsi aplica numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs ori care reconditioneaza produsul.

Produs – bunul material destinat consumului sau utilizarii individuale ori colective.

Serviciu – activitatea, alta decât cea din care rezulta produse, efectuata în scopul satisfacerii unor necesitati ale consumatorilor.

Termen de valabilitate – limita de timp stabilita de producator, pâna la care un produs perisabil sau pericol imediat, pentru sanatatea consumatorului, îsi pastreaza caracteristicile specifice, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare si de pastrare; pentru produsele alimentare acesta reprezinta data limita de consum. 

Practici comerciale abuzive – metode de vânzare restrictive sau conditionate care afecteaza interesele consumatorilor.

Legea interzice punerea pe piata a produselor periculoase, producerea, importul si comercializarea produselor falsificate sau contrafacute.

În calitate de consumator, persoanele fizice au urmatoarele drepturi:

a)     de a fi protejate împotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le pericliteze viata, sanatatea sau securitatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime;

b)     de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor;

c)      de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate;

d)     de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor folosind în acest scop mijloacele prevazute de lege;

e)     de a se asocia în asociatii pentru protectia consumatorului în scopul apararii intereselor lor. Asociatiile pentru protectia consumatorului trebuie sa fie consultate cu ocazia elaborarii actelor normative, standardelor sau specificatiilor care definesc caracteristicilor tehnice si calitative ale produselor si serviciilor destinate consumatorilor.

În ceea ce priveste protectia vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor, agentilor economici le revin anumite obligatii cum sunt:

-         sa puna pe piata numai produse sigure si daca actele normative prevad, acestea sa fie si/sau certificate;

-         sa puna pe piata numai produse care respecta conditiile calitative permise sau declarate;

-         sa opreasca livrarile si sa retraga de la beneficiari produsele la care organele abilitate de lege au constatat ca sunt periculoase sau nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise sau declarate;

-         sa asigure conditii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare în productie, transport, depozitare.

Aceleasi obligatii le au si prestatorii de servicii. Toti agentii economici producatori, distribuitori, prestatori de servicii sunt obligati sa puna pe piata numai produse si servicii care corespund caracteristicilor calitative prescrise sau declarate, sa se comporte în mod corect în relatiile cu consumatorii si sa nu foloseasca practici comerciale abuzive.

La respectarea acestor obligatii se are în vedere si normele stabilite de guvern pentru fabricarea, importul, conservarea, ambalarea, etichetarea produselor, prestarea serviciilor în conditii optime.

Astfel prin O.G. nr. 31/1995 este reglementat regimul de producere, circulatie, si comercializare a produselor farmaceutice, prin O.G: nr.42/1995 producerea de produse alimentare destinate comercializarii potrivit O.G. 21/1992 comercializarea produselor si serviciilor se fac în locuri si spatii autorizate conform reglementarilor legale în vigoare.

Nerespectarea drepturilor consumatorilor atrage, dupa caz, raspunderea civila, contraventionala sau penala.

Constatarea contraventiior si aplicarea sanctiunilor se fac de catre reprezentantii împuterniciti ai Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, precum si de catre reprezentatii împuterniciti ai altor organe ale administratiei publice, potrivit competentelor stabilite prin actele normative în vigoare.

În cazul infractiunilor prevazute de Codul penal „falsificarea de alimente sau alte produse (art. 313 C.P), înselaciune cu privire la calitatea marfurilor (art. 297 C.P.) sanctiunea se aplica de organele jurisdictionale competente.

Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune urmatoarele masuri:

        aprecierea definitiva a comercializarii si retragerea din circuitul consumului uman al produselor care: sunt periculoase, contrafacute sau falsificate, au termenul de valabilitate expirat, sunt interzise consumului uman prin reglementari legale

Pentru asigurarea protectiei intereselor economice ale consumatorilor, O.G. 21/1992 prevede anumite drepturi la încheierea contractelor cum ar fi:

        libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune în contract clauze care pot favoriza folosirea unor  practici abuzive în vânzare, de natura a influenta optiunea acestora;

        de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative si conditiile de garantie, indicarea exacta a pretului precum si stabilirea cu exactitate a conditiilor de credit si a dobânzii;

        de a scoate de pe piata produsele si serviciile care nu au fost solicitate si acceptate;

        de a fi despagubiti pentru daunele provocate de produsele/serviciile care nu corespund clauzelor contractuale

        de a li se asigura service-ul necesar si piese de schimb pe toata durata medie de utilizare a produsului.

Consumatorii au dreptul de a pretinde agentilor economici remedierea, înlocuirea gratuita a produselor si serviciilor cu deficiente constate în termen de garantie, precum si daune (despagubiri) pentru pierderile suferite ca urmare a necorespunderii calitative a produselor.

Dupa expirarea termenului de garantie, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor, dupa caz, numai în cazul descoperirii unor vicii ascunse (deficiente calitative ale unui produs/serviciu care, existând în momentul predarii-executarii nu au fost cunoscute si nici nu puteau fi cunoscute de consumatori prin mijloace obisnuite).

Drepturile consumatorilor si obligatiile corelative ale agentilor economici se completeaza cu alte reglementari precum H.G. 394/1995 republicata în 1997 privind obligatiile ce revin agentilor economici în comercializarea produselor de folosinta îndelungata destinate consumatorilor, H.G. 665/1996 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea c/v produselor care prezinta deficiente de calitate.

În ceea ce priveste informarea si educarea consumatorilor, legea stipuleaza ca acestia au dreptul de a fi  informati  în mod complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, în conformitate cu interesele lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze potrivit destinatiei acestora în deplina securitate.

Realizarea acestui drept se face prin elementele de identificare si caracterizare ale acestora care se înscriu la vedere pe: produse, etichete, ambalaje sau în cartea tehnica a produsului.

Informatiile trebuie, obligatoriu, sa cuprinda: denumirea produsului, marca producatorului, calitatea, pretul, termenul de garantie/valabilitate si, dupa caz, principalele caracteristici tehnice si calitative, eventualele riscuri previzibile, contraindicatii, mod de folosire etc.

Produsele de folosinta îndelungata sunt însotite si de declaratiile de conformitate, certificat de garantie, si carte tehnica sau instructiuni de folosire.

Agentii economici sunt obligati sa demonstreze consumatorilor la cererea acestora, cu ocazia cumpararii, modul de functionare si utilizare a produselor, iar preturile si tarifele trebuie afisate, în mod vizibil si într-o forma neechivoca.

si în acest domeniu s-au adoptat reglementari specifice precum: H.G. nr. 857/1996 privind etichetarea energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic, H.G. nr. 784/1996 privind aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare sau H.G. nr. 785/1996 pentru adoptarea Normelor metodologice privind denumirea, marcarea si etichetarea produselor textile destinate populatiei.

Pentru o mai buna realizare a protectiei intereselor si drepturilor consumatorilor a fost organizat potrivit H.G. nr. 223/1995 Oficiul pentru Protectia Consumatorilor.

Acesta este un organ de specialitate al administratiei publice centrale si are ca principale atributii:

        elaboreaza strategii pe termen scurt, mediu sau lung în domeniul protectiei consumatorilor pe care le supune spre aprobare Guvernului;

        elaboreaza împreuna cu alte organe de specialitate ale administratiei publice, proceduri privind obiectivele, conditiile si modul de elaborare în desfasurarea activitatii de protectie a consumatorilor pe care le supun aprobarii Guvernului;

        supravegheaza respectarea dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor referitoare la calitatea produselor, serviciilor prestate inclusiv a celor  publice, prin efectuarea de inspectii periodice inopinante la depozite, în piete precum si la producatori;

        supravegheaza, în unitatile vamale si pe piata, calitatea produselor de import, pentru a preveni comercializarea acelor produse care pot afecta viata, sanatatea/securitatea consumatorilor precum si interesele economice ale acestora;

        valorifica respectarea de catre agentii economici a standardelor obligatorii privind protectia vietii, sanatatii, securitatii consumatorilor precum si drepturile si interesele legitime ale acestora;

        desfasoara activitati de informare, consiliere si educare a consumatorilor individuali sau organizati;

        sprijina asociatiile pentru protectia consumatorilor si participa, împreuna cu acestea la informarea si educarea consumatorilor;

        avizeaza proiecte de acte normative care au legatura cu protectia consumatorilor.

Existenta unei legislatii de studii destul de vaste în domeniul practicii consumatorilor face ca acestia sa se bucure de anumite drepturi si sa aiba la îndemâna mijloacele juridice necesare acestora pentru protectia drepturilor si interesele lor legitime.

Se pot observa tendintele legislativului si ale organelor administratiei centrale de aliniere a legislatiei române în domeniu economic Legislatia Uniunii Europene, dar pentru atingerea dezideratelor propuse trebuie sa existe o activitate îndelungata de

instruire atât a consumatorilor cât si a agentilor economici precum si un control asupra activitatii acestora din urma.

În scopul apararii drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor, acestia se pot constitui în asociatii pentru protectia consumatorilor care, în conditiile legii pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protectiei consumatorilor.

Aceste asociatii pentru protectia consumatorilor au o paleta relativ larga de drepturi, dintre care enumeram:

        dreptul de a solicita autoritatilor competente luarea de masuri în vederea opririi productiei, atragerii de pe piata produselor sau serviciilor care nu asigura nivelul calitativ sau care pun în pericol viata, sanatatea, integritatea, consumatorilor;

        dreptul de a fi consultate cu ocazia elaborarii standardelor, specificatiilor care definesc caracteristicile tehnice si calitative a produselor sau a serviciilor destinate consumatorilor;

        dreptul de a informa opinia publica pentru asigurarea deficientelor de calitate a produselor si serviciilor, precum si asupra consecintelor vatamatoare ale acestora pentru consumatori  

        dreptul de a putea participa la actiunea de supraveghere pe piete împreuna cu organele administratiei publice abilitate sa actioneze în domeniul protectiei consumatorilor;

        dreptul dea introduce actiuni în justitie pentru apararea drepturilor, intereselor ale membrilor lor.

6.5. OBLIGATIVITATEA PLATII IMPOZITULUI PE PROFIT

Profitul reprezinta beneficiul obtinut ca rezultat al investirii de capital.

Având natura unui venit, profitul trebuie sa fie supus impunerii, caci oricine realizeaza un venit trebuie sa contribuie  proportional, de regula, cu marimea acestuia la formarea resurselor financiare publice, necesare acoperii nevoilor generale ale societatii.

Impozitul pe profit reprezinta unul din cele mai importante venituri bugetare obtinute sub forma impozitelor directe.

Prima reglementare postrevolutionara privind impozitul pe profit a fost Legea nr.12/1991, prin care s-a realizat o simplificare legislativa, înlaturându-se toate prevederile legale anterioare si instituind un sistem unic de participare a agentilor economici la formarea veniturilor publice în raport cu marimea profitului obtinut, fara diferentieri determinate de forma proprietatii.

Legea nr.12/1991 a fost abrogata prin O.G. 70/1994 privind impozitul pe profit, care modificata, completata si republicata, este în vigoare si în prezent. (A fost republicata în M.O./12.03.1997).

Subiectele de drept platitoare de impozit pe profit potrivit O.G. 70/1994 sunt :

1)     persoanele juridice române pentru profitul impozabil obtinut din orice suma, atât în România cât si în strainatate;

2)     persoanele juridice straine care desfasoara activitati printr-un sediu, permanent în România, pentru impozitul aferent acestui sediu; prin sediu permanent potrivit O.G. 70/1994se întelege locul prin intermediul caruia activitatea unei persoane fizice sau juridice straine este condusa total sau partial, respectiv direct sau indirect;

3)     persoanele fizice sau juridice straine care desfasoara activitati în România în baza unui parteneriat (care nu da nastere unei alte persoane juridice) pentru toate veniturile obtinute din respectiva activitate desfasurata în România;

4)     asocierile dintre persoanele juridice române si persoanele fizice române care nu dau nasteri unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România cât si în strainatate;

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit :

-          trezorerie statului pentru operatiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei;

-          institutiile publice pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile extrabugetare si disponibilitatile realizate si utilizate în conformitate cu legea finantelor publice;

-          organizatiile de nevazatori si de invalizi;

-          asociatiilor persoanelor handicapate si unitatile comerciale ale acestora;

-          asociatiile si fundatiile, atunci când utilizeaza cel putin 80% din veniturile obtinute din orice sursa în scopul realizarii obiectivelor pentru care au fost autorizate inclusiv pentru investitii si datorii, precum si cheltuielile de functionare;

-          unitatile apartinând cultelor religioase pentru veniturile obtinute din producerea valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cultura potrivit legii;

-          institutiile de învatamânt particulare creditate, precum si cele autorizate provizoriu, potrivit legii, pentru veniturile realizate din activitatile de învatamânt; cu conditia utilizarii pentru dotarea bazei tehnico-materiale potrivit legii învatamântului

-          asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice, pentru veniturile realizate din activitatile economice si care sunt utilizate pentru îmbunatatirea confortului si a eficientei cladirii, pentru reparatii si întretinerea imobilului.

Baze de impunere

Profitul impozabil se determina ca diferenta între veniturile obtinute din livrarea de bunuri (mobile sau imobile), prestarea de servicii sau executarea de lucrari, inclusiv

din orice alte câstiguri si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adauga cheltuielile nedeductibile.

Cheltuielile nedeductibile sunt:

-          sumele reprezentând impozitul pe profit datorat conform legii;

-          amenzile si penalitatile datorate autoritatilor române sau straine;

-          cheltuielile pentru protocol, reclama si în publicitate care depasesc limitele prevazute de legea bugetara anuala;

-          sumele reprezentând cote de majorare a rezervelor si care depasesc cotele prevazute de lege;

-          cheltuielile privind recuperarea bunurilor constatate lipsa în gestiune sau degradate si neimputabile precum si taxele legale datorate în legatura cu acestea;

-          cheltuieli de delegare, detasare si deplasare în cadrul localitatii efectuate în interesul serviciului si care depasesc plafoanele prevazute pentru salariatii institutiilor publice si Regiilor Autonome cu specifice deosebite;

-          cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si circulante ale contribuabilului;

-          remizele sau alte reduceri de pret acordate clientilor;

-          orice alte cheltuieli de administrare si conducere înregistrate la sediul permanent din România al unei persoane straine, daca depaseste 3 din veniturile totale realizate prin acel sediu.

Impozitul pe profit se calculeaza, se retine si se varsa de catre contribuabilul debitor prin aplicarea tarifului de impunere asupra bazei impozabile de 25%, procent care reprezinta regula la care sunt si exceptii (Banca Nationala a României plateste un impozit pe profit stabilit în cota de 80%, dar care se aplica numai asupra veniturilor ramase dupa scaderea tuturor cheltuielilor deductibile si a fondului de rezerva, constituit potrivit legii, persoanele juridice straine datoreaza pentru profitul realizat printr-un sediu permanent în România o cota de 6,2 etc.).

Contribuabilii care îndeplinesc anumite conditii expres prevazute de lege le sunt acordate anumite înlesniri sau facilitati în ceea ce priveste stabilirea si plata impozitului pe profit. Pierderea anuala - legal  declarata de catre contribuabil – poate fi recuperata din profiturile impozabile obtinute în urmatorii 5 ani.

      În temeiul unor reglementari  legale speciale în raport cu actul normativ privind impozitul pe profit – sunt acordate înlesniri constând chiar în scutirea de la impozit sau reducerea considerabila a cotei de impunere. Astfel potrivit legii 114/1996 privind locuintele s-a prevazut scutirea de la plata impozitului profiturilor investite pentru realizarea locuintei, a consolidarilor de locuinte afectate de seisme, precum si pentru lucrarile de viabilizare a terenurilor destinate constructiilor de locuinte. Conform O.G. 92/1997 privind stimularea investitiilor directe, exista posibilitatea – pentru contribuabil –

de a opta, cu ocazia realizarii unei investitii noi, între a-si deduce din profitul impozabil aferent exercitiului financiar o cota de 20% din pretul de achizitie a echipamentelor tehnologice care constituie active amortizabile achizitionate în acel fiscal.

Impozitul pe profit se varsa –în principiu– în contul bugetului de stat, cu o singura exceptie: impozitul pe profit, majorarile de întârziere si amenzile datorate de Regiile Autonome din subordinea consiliilor locale se fac venit la bugetele locale respective.

Plata impozitului pe profit se face trimestrial pâna la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul urmator aceluia pentru care se face plata.

De la aceasta regula fac exceptie BNR si societatile bancare, care trebuie sa verse în contul bugetului de stat lunar sumele reprezentând impozitul pe profit legal datorat, plata putând fi facuta pâna la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare aceleia pentru care s-a calculat impozitul.

Pentru ultimul trimestru impozitul pe profit se plateste pe baza unor estimari pentru ultimul trimestru, respectiv luna, a anului fiscal, urmând apoi sa se faca regularizarea pentru întreg an expirat, pe baza datelor din bilantul contabil.

În cazul când sumele datorate nu au fost varsare în termenul legal, contribuabilul va fi obligat sa suporte majorari de întârziere.

Dreptul organului fiscal de a stabili diferente de impozit, precum si de a calcula si pretinde majorari de întârziere pentru neplata la termen a obligatiilor fiscale se prescrie în termen de 5 ani socotiti de la data când a expirat dreptul de a depune declaratia de impunere sau de la ultimul termen legal de plata.

Contribuabilul care se considera vatamat în drepturile sale, datorita modului în care organul fiscal a calculat si eventual a încasat transe de impozit ori majorari de întârziere are libertatea de a uza de caile de atac administrative si jurisdictionale prevazute de O.G. 70/1994. Se sanctioneaza cu amenda: depunerea cu întârziere a declaratiei de impunere si neplata în întregime a impozitului pe profit la data prevazuta de lege.

În afara platii impozitului pe profit societatea este obligata a plati si alte taxe si impozite reglementate de dispozitiile legale în materie fiscala.[1]

6.6. EVAZIUNEA FISCALA SI COMBATEREA EI

            Evaziunea fiscala a fost conceputa si este reglementata din necesitatea stabilirii si încasarii conforme a impozitelor, a taxelor si celorlalte venituri publice.

            Faptele de sustragere de la impozit pentru impozite, taxe, contributii datorate bugetului public sunt denumite fapte de evaziune fiscala.

            Actul normativ care reglementeaza combaterea evaziunii fiscale frauduloase este Legea 87/1994.

            Legea nr.87/1994 defineste evaziunea fiscala ca fiind sustragerea prin orice mijloc, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate

bugetului de stat si fondurilor speciale extrabugetare, de catre persoanele fizice si persoanele juridice române sau straine având calitatea de contribuabili.

            Combaterea evaziunii fiscale este conceputa si urmarita prin actiuni atât preventive, cât si de sanctionare.

            Pentru a preveni producerea faptelor de evaziune fiscala, Legea nr.87/1994 reglementeaza o serie de obligatii pentru contribuabili, cum sunt:

-          efectuarea de activitati permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizatii emise de organul competent sau a unui alt temei prevazut de lege;

-          obligatia de declarare, la organul fiscal, în termen de cinci zile de la înregistrarea actelor în legatura cu subunitatile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine bancile si conturile în lei si valuta în tara sau strainatate.

-          obligatia de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile;

-          obligatia de evidentiere a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate din activitati desfasurate, prin întocmirea registrelor sau a oricaror alte documente legale;

-          obligatia declararii cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurilor mobile si imobile aflate în proprietate sau detinute cu orice titlu legal, precum si alte valori care genereaza titlu de creanta fiscala

-          obligatia de plata la termen a impozitelor si taxelor datorate;

-          obligatia de a permite efectuarea controlului si de a pune la dispozitia organelor de control a tuturor documentelor contabile, a evidentelor si a oricaror alte elemente materiale sau valorice solicitate.

Infractiunile de evaziune fiscala si pedepsirea lor

            Sunt calificate infractiuni de catre Legea nr.87/1994 urmatoarele fapte:

1)     refuzul de a prezenta organelor de control financiar documentele justificatoare si actele de evidenta contabila necesare pentru stabilirea impozitelor si a celorlalte obligatii financiar-publice;

2)     întocmirea incorecta sau necorespunzatoare de documente primare sau de evidenta contabila ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a împiedica verificarile financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala;

3)     sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor banesti datorate statului prin neînregistrarea unor activitati pentru care legea prevede obligatia înregistrarii, în scopul obtinerii de venituri;

4)     sustragerea de la plata obligatiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile sau efectuarea oricaror operatiuni în acest scop;

5)     fapta de a nu evidentia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale, decât au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitului, taxei si contributiei;

6)     organizarea sau conducerea de evidente contabile duble de catre conducatorul unitatii sau alte persoane cu atributii financiar-contabile, alterarea memoriei aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor în scopul diminuarii veniturilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor precum si – în acelasi scop – distrugerea actelor contabile sau a altor documente, a memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj ori a altor mijloace de stocare a datelor;

7)     declararea fictiva facuta de contribuabili sau împuternicitii acestora cu privire la sediul unei societati comerciale sau schimbarea acestuia fara îndeplinirea obligatiilor prevazute de lege, în scopul sustragerii de la controlul fiscal.

Pedeapsa prevazuta este închisoare de la 3 luni la 7 ani, care pentru cele mai putin grave dintre aceste infractiuni poate fi înlocuita cu amenda de la 200 mii pâna la 10 milioane de lei, iar cele mai grave se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi conform Codului penal.

            Organele care, în exercitarea actiunilor de control, constata încalcari ale legislatiei fiscale prin fapte sau omisiuni care întrunesc elementele constitutive ale oricareia dintre infractiunile de evaziune fiscala sunt obligate sa întocmeasca procese-verbale de constatare care, însotite de înscrisurile cu valoare probanta legala, se trimit spre sesizare organelor de ancheta penala, în vederea pornirii procesului penal împotriva contribuabililor vinovati conform dispozitiilor Codului de procedura penala.

Contraventiile de evaziune fiscala si sanctionarea lor

            Categoria contraventiilor de evaziune fiscala cuprinde urmatoarele fapte si omisiuni:

1)     nedeclararea în termenele prevazute de lege, de catre contribuabili, a veniturilor si bunurilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor;

2)     neîntocmirea la termen si conform prevederilor legale a documentelor primare si contabile privind veniturile realizate de contribuabili;

3)     calcularea eronata a impozitelor, taxelor si contributiilor, cu consecinta diminuarii valorii creantei fiscale cuvenite statului;

4)     neprezentarea de catre contribuabili, la cererea organelor de control, a documentelor justificative si contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligatiile fiscale;

5)     refuzul de a prezenta organului financiar-contabil bunurile materiale supuse impozitelor si taxelor în vederea stabilirii veridicitatii declaratiei de impunere si a realitatii înregistrarii acesteia;

6)     neretinerea sau nevarsarea, potrivit legii, la termenele legale, de catre contribuabili carora le revin asemenea obligatii, a impozitelor, taxelor si conributiilor care se realizeaza prin stopaj la sursa;

7)     nedepunerea actelor, situatiilor si a oricaror alte date în legatura cu activitatea efectuata de catre unitatea si subunitatile de care raspund contribuabilii, cerute de organele financiar-fiscale precum si utilizarea în alte conditii decât cele prevazute de lege a documentelor cu regim special;

8)     neaducerea la îndeplinire, la termen, a dispozitiilor date prin actul de control încheiat de organele financiar-fiscale;

9)     neîndeplinirea obligatiilor de declarare a datelor privind sediile, subunitatile, punctele de lucru inclusiv schimbarile intervenite în situatiile acestora;

10) neonorarea, în mod nejustificat, de catre banci sau institutii financiare la care contribuabilii au deschis conturi de disponibilitati banesti a titlurilor de creanta fiscala emise de organele competente, în vederea urmaririi silite a impozitelor, taxelor si contributiilor neachitate în termen, inclusiv a majorarilor de întârziere;

11) sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului pentru veniturile detinute prin exercitarea de activitati neautorizate.

Sanctiunile ce se aplica acestor contraventii sunt:

a)     amenda între 100 mii si 300 mii lei pentru persoanele fizice si între 100 mii si 3 milioane pentru persoanele juridice;

b)     o suma de bani egala cu diferentele de impozite, taxe si contributii stabilite de organele de control, când se constata ca savârsirea contraventiei a avut si consecinta financiara a diminuarii impozitelor, taxelor sau contributiilor cu respectivele diferente banesti fata de sumele legal datorate;

c)      o suma de bani egala cu dublu diferentelor de impozite, taxe sau contributii constatate ca datorate în cazul în care contravenientul a savârsit o noua contraventie de evaziune fiscala în termen de un an de la prima contraventie de acest fel.

Procedural, contraventiile, la fel ca infractiunile de evaziune fiscala, se constata de catre organele de control financiar-fiscal ale Ministerului Finantelor si din cadrul organelor locale de administrarea finantelor publice, de catre Garda Financiara si alte organe legal împuternicite.

Constatarea contraventiilor de evaziune fiscala implica întocmirea în fiecare caz, a unui proces verbal cuprinzând datele privind organul constatator, contribuabilul persoana fizica sau functionarul din unitatea platitoare de impozit, taxa etc. vinovat de savârsirea contraventiei, specificarea faptelor si omisiunilor constatate si apreciate ca fiind contraventii, precizarea împrejurarii comiterii încalcarilor.

Procesele-verbale de constatare cuprinzând atât constatarea savârsirii contraventiilor, cât si decizia de sanctionare cu specificarea cuantumului banesc al amenzii si eventual al diferentelor de impozite, taxe sau contributii datorate, dupa aprobarea lor de catre conducerile organelor de control fiscal, au valoare juridica de titluri de creante bugetare în temeiul carora se urmareste plata respectivelor sume de bani în folosul bugetului de stat, al bugetului local etc.

Împotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor de evaziune fiscala contribuabilii pot exercita plângere la judecatoria în a carei raza teritoriala a fost savârsita contraventia.   

6.7. REGULI SPECIFICE ACTELOR DE COMERT

În privinta obligatiilor comerciale, legea instituie o prezumtie de solidaritate a codebitorilor, fiecare debitor este tinut de întreaga datorie, neputând pretinde creditorului sa primeasca o plata partiala.

Aceasta solutie consacrata de Codul Comercial este supusa celei reglementate de Codul Civil. În raporturile civile, în cazul pluralitatii de debitori regula generala este ca obligatiile sunt divizibile; fiecare codebitor este tinut pentru partea sa. În civil solidaritatea este o exceptie de la regula divizibilitatii, ea nu se prezuma, ci trebuie sa rezulte din lege ori sa fie stipulata în conventia partilor.

Prezumtia de solidaritate a codebitorilor reglementata de Codul Comercial este menita sa protejeze creditul. Ea înlatura dificultatile pe care le implica diviziunea datoriei, conferind creditorului o garantie eficace a executarii obligatiei de catre debitor.

Solidaritatea este de natura obligatiilor comerciale si deci ea nu trebuie neaparat stipulata expres. Solidaritatea poate fi înlaturata prin conventia partilor. Rasturnarea prezumtiei de solidaritate se poate face cu orice mijloc de proba .

Datoriile comerciale în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile (art.43 Cod Com.).

Aceasta regula din Codul Comercial este diferita de cea consacrata de art.1088 din Codul Civil care prevede ca dobânzile sunt datorate din ziua cererii de chemare în judecata .

Dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenta, chiar daca nu au fost stabilite prin contact scris între parti. Explicatia acestei reguli tine de specificul activitatii comerciale.

În materie comerciala, banii sunt fructiferi, ei trebuie sa produca alti bani.

Daca debitorul nu plateste la scadenta suma de bani datorata, înseamna ca foloseste el aceasta suma îmbogatindu-se fara justa cauza.

Conditiile pentru ca dobânda sa curga de drept sunt:

a)  Obligatia debitorului sa constea în plata unei sume de bani

b) Obligatia sa fie lichida (cuantumul sumei sa fie precis determinat)

c) Obligatia sa fie exigibila (datoria sa fi ajuns la scadenta)

În materie comerciala, anatocismul este permis. Debitorul datoreaza dobânda la dobânda. Dobânda datorata si neachitata se adauga la suma de bani datorata si în continuare dobânzile se calculeaza la suma rezultata.

Potrivit art.44 din Codul Comercial “În obligatiile comerciale, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art.1021 din Codul Civil. Aceasta interdictie îsi gaseste fundamentul în exigentele activitatii comerciale.

În raporturile comerciale, executarea obligatiei este o conditie esentiala (art.1073 din Codul Civil). Numai prin executarea la termen a obligatiei, creditorul realizeaza scopul avut în vedere la încheierea contractului cu debitorul.

Acordarea unui termen de gratie în raporturile comerciale ar duce la dezorganizarea activitatii comerciale, putând provoca executari silite, falimentare.

Specific raporturilor comerciale este si faptul ca în dovada drepturilor rezultând din actele comerciale, se poate face cu orice mijloc de proba admis de lege (art.46 din Codul Comercial)

si potrivit art.45 din Codul Comercial în raporturile comerciale, retractul litigios este interzis.

d)   În cazul încetarii platilor pentru datoriile comerciale, comerciantul poate fi declarat în faliment (se aplica Legea 64/1995 privind procedura de reorganizare si lichidare judiciara)