Concluzii

„Misiunea Bisericii îşi are temeiul în Tatăl, lucrarea în Fiul, plinirea în

Sfântul Duh”209 şi ilustrarea desăvârşită a acestei lucrări treimice este Sfânta

Liturghie – centru de iradiere în misiunea sa internă.

Biserica este misionară în fiinţa ei. Ea pune în relaţie pe membrii săi cu

Împărăţia lui Dumnezeu, de care se apropie extinzându-se în timp şi în spaţiu;

crescând şi dăinuind. „Relaţia dintre Împărăţie şi Biserică este cea a tensiunii

creatoare şi plinitoare dintre <<deja>> şi <<încă nu>> surprinsă şi exprimată

sublim în Liturghia Ortodoxă.”210

Omul se recreează şi se desăvârşeşte permanent în Liturghie prin cuvânt,

prin <<baia>> de lumină, căldură sufletească, frumuseţe şi, mai ales, prin Sfânta

Împărtăşanie. Pătrunderea lui Hristos în sufletul nostru sub forma hranei

euharistice sporeşte neîncetat viaţa noastră cu Hristos în Duhul, „ne reface

ontologic […] şi sădeşte în noi puteri noi de viaţă harică”211.

Astfel , Sfânta Liturghie a fost şi rămâne <<cateheză vie>> şi de viaţă

săditoare care, prin finalitatea sa, preface comunitatea rugătoare în trupul

Bisericii.

Împărtăşindu-se credincioşii din acelaşi potir, „acelaşi duh al iubirii se

roagă în toţi, fiindcă alcătuiesc un singur trup şi se găsesc într-o interioritate

reciprocă de existenţă”212. Prezenţa continuă a lui Hristos în Liturghie coboară

cerul pe pământ, transfigurează şi sfinţeşte făptura şi ne face să gustăm pe

pământ fericirea cerească ce va să fie.

Această prezenţă face din Liturghie un mediu al cunoaşterii intermediată

de simţire, de sentiment şi nu de sentimentalism. Specific Răsăritului ortodox

este ca problema cunoaşterii să fie preponderent o problemă de lucrare , de

trăire şi mai puţin de speculaţie. Cei prezenţi la <<şcoala rugăciunii>>, la

Liturghie, se transformă treptat şi „experimentează o întâlnire cu o realitate 209Pr.Gheorghe Petraru,Misiologie ortodoxă vol.I ,Ed.Pamfilius,Iaşi,2002,p.56210 Idem, p. 54.211 Drd. Viorel Mehedinţu, Dogma euharistică în Sfânta Liturghie, S.T, seria a II-a, (XIX)1967, nr. 5-6, p. 286.212 Idem, p. 287.

61

transsubiectivă ,întâlnire cu atât mai certă, cu cât e marcată de nişte simţăminte

vii, care indică o prezenţă vie, faţă către faţă.”213

Prin aceasta, funcţiunea catehetică a Liturghiei „nu se închide în simpla

noţiune de predare a unor cunoştinţe sau de instruire, ci ea urmăreşte de a da

credincioşilor şi deprinderi, a-i obişnui, a-i educa, adică a le da cunoştinţele

religioase nu numai în proprietate intelectuală, ci a-i determina să le transforme

în viaţă trăită sau moravuri”214.

Fiind <<şcoala rugăciunii>>, Liturghia este totodată şi <<şcoală a păcii>>

pentru că nici o altă slujbă bisericească nu îndeamnă mai mult şi mai cu tărie la

pace decât ea215. Rugăciunea se săvârşeşte <<cu pace>>, <<cu o gură şi cu o

inimă>>, în unitate deplină şi drept-mărturisitoare.

Ca veritabilă şcoală a vieţii în Hristos şi <<şcoală a caracterelor>>, Sfânta

Liturghie este izvor de virtuţi creştine, o adevărată „pepinieră în care acestea

răsar şi cresc, ea străduindu-se nu numai să le propovăduiască, să le arate, ci să

le şi sădească în viaţa credincioşilor”216.

Din perspectiva istoriei naţionale, putem afirma că Sfânta Liturghie a fost

întâia şcoală a românului.

Formarea sa religios-morală s-a realizat prin participarea la Liturghie şi

prin predică şi s-a verificat prin existenţa bimilenară, prin rezistenţa în faţa

vitregiilor vremurilor şi prin păstrarea nealterată a credinţei; prin cultura care s-a

născut, a crescut şi s-a răspândit în şi din Biserică.

Timpul vieţii sale a fost mereu şi a rămas marcat liturgic, sărbătorile

religioase fiindu-i şi azi repere şi momente esenţiale ale vieţii, în care trăieşte

unificarea timpului.

Sfânta Liturghie rămâne, până la <<ziua cea neînserată>>, chemare

tainică şi strigăt şi devine justificare a existenţei noastre prin participare.

213 Ierom. Magistrand Antonie Plămădeală, Rugăciune şi cunoaştere în învăţătura ortodoxă, S.T, seria a II-a, (X) 1958, nr. 3-4, p. 220.214 Pr. Prof. Petre Vintilescu, art. cit., p. 24.215 Pr. Magistrand Gheorghe Iordăchescu, Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloace de păstorire, S.T, seria a II-a, (X) 1958, nr. 7-8, p. 485.216 Idem, p. 486.

62

Extraordinar este faptul că înlăuntrul său învăţăm să ascultăm şi să

înţelegem chemarea şi să sporim , prin experiere directă şi prin conştientizare,

participarea.

Înăuntrul său păşim către Împărăţia cerească învăţând comuniunea în

iubire din desăvârşita comuniune iubitoare a Persoanelor Sfintei Treimi;

înăuntrul său ne împărtăşim din sfinţenia lui Hristos, învăţând să-I urmăm

pentru că El este chipul Tatălui.

S-ar putea reproşa lucrării de faţă că ignoră poziţia preotului ca

liturghisitor şi ca propovăduitor al Cuvântului în predică. Noi am considerat că

prezenţa sa este subînţeleasă în toate componentele lucrării , deoarece am privit

Sfânta Liturghie în desfăşurarea sa.

Accentul a căzut mereu pe comunitatea credincioşilor, pentru că Liturghia

este adunarea euharistică a acestora şi pe modelul Hristos, ca săvârşitor real al

Sfintei Liturghii, Care se foloseşte de intermedierea preotului.

Încercând să evidenţiem funcţia catehetică a Sfintei Liturghii, am avut

iarăşi în atenţie, în primul rând, pe credincioşi şi devenirea lor ca Biserică. Prin

aceasta preotul nu este exclus, ci, dimpotrivă, el este împreună lucrător şi

rugător şi, totodată, exponent al comunităţii.

„Talentul şi puterea de trăire a liturghisitorului reprezintă în cult

echivalentul geniului elocvenţei şi dexterităţii în predică.”217 Ce trebuie însă

subliniat este nevoia de predică şi de cateheză cu subiect liturgic, care se simte

în Biserica Ortodoxă. Întru plinirea acestei nevoi, rolul preotului este covârşitor.

Acest tezaur dogmatic, de învăţătură morală, de esenţe de viaţă şi de

frumuseţe trebuie mai mult fructificat.

Înrâurirea pozitivă pe care o are Sfânta Liturghie asupra vieţii

credincioşilor, asupra persoanei umane în integralitatea ei trebuie folosită mai

mult şi potenţată atât în pregătirea pentru viaţa liturgică veşnică în Împărăţia lui

Dumnezeu, cât şi în devenirea noastră ca popor, ca neam, pentru că, la Judecată,

Dumnezeu ne va chema ca neamuri (Ps. 97, 11).

217 Pr. Prof. Petre Vintilescu, art. cit., p. 24.

63

Curriculum vitae

Subsemnatul , Grigoraş Iulian , m-am născut la 19 iulie

1964 , în satul Chipereşti , comuna Ţuţora , judeţul Iaşi , din

părinţi ortodocşi- Nicolae şi Virginia.

Am absolvit Liceul Pedagogic ,,Vasile Lupu’’ din

Iaşi în iunie 1982.

Din septembrie 1982 şi până în prezent am lucrat

ca învăţător titular la Grupul Şcolar ,,Mihai Busuioc’’(nume

actual) din municipiul Paşcani.

Locuiesc în Paşcani , Aleea 22 Decembrie nr.4 ,bl.

B22, sc.A , ap.10.

Sunt căsătorit şi am doi copii- Ilinca , de 7 ani şi

Paraschiv , de 3ani.

Soţia , Maria , este absolventă a Facultăţii de

Construcţii Civile , Industriale şi Agricole şi lucrează ca

profesor titular la Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi’’ din

Iaşi.

64

Declaraţie

Subsemnatul , Grigoraş Iulian , declar pe propria răspundere

că , în lucrarea de licenţă cu tema ,,Sfânta Liturghie şi

importanţa ei catehetică’’, coordonată de Preot Conferenţiar

Doctor Costachi Grigoraş , nu am folosit nici un text care să

nu fie citat sau în legătură cu care să nu fie făcută trimiterea

cuvenită la notele de subsol. Nu am folosit alte lucrări în afară

de cele prezentate în lista bibliografică.

65