comunicare in consiliere

5/6/2018 Comunicare in Consiliere - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/comunicare-in-consiliere 1/61

1

INTRODUCERE LOCUL ŞI ROLUL COMUNICĂRII ÎN CONSILIERE

“LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL”. Această propoziŃiefundamentală a culturii universale identifică fără echivoc nu numai natura a totce există, din perspectiva majorităŃii doctrinelor religioase ale omenirii, ci şinatura nemijlocit umană a existenŃei. Omul nu poate exista în afara cuvântului.Sensul începe întotdeauna cu numele dat realităŃii, iar percepŃia sensului începecu cel mai elementar act de comunicare. Un om se pune de acord cu alt om şiîmpreună numesc realitatea, dându-i sens. Parafrazând un celebru dictonexistenŃial, “dacă comunicare nu e, nimic nu e”. Această “punere-de-acord”asupra sensului a ceea ce ne înconjoară, integrată într-o paradigmăcomunicaŃională de tip behaviorist, ne trimite cu gândul la natura, structura şimecanismul de funcŃionare comunicării în cadrul activităŃii de consiliere psihologică şi educaŃională, tema centrală a prezentei lucrări. O temă pe cât defascinantă, pe atât de puŃin studiată, mai ales în literatura de specialitateromânească. Aceasta a fost, în ultimă instanŃă, şi motivaŃia pentru care amrăspuns provocării, alegând o temă atât de complexă, care trimite inevitabil lainterdisciplinaritate. În lucrare se întâlnesc informaŃii din domeniul ştiinŃeimanagementului cu cele din domeniul psihologiei, sociologiei, ştiinŃeicomunicării, semiologiei şi economiei politice, presupunând şi serioasecunoştinŃe militare de stat major.

Prin structura şi conŃinutul lucrării am căutat să dăm răspunsurilesugerate de toate aceste domenii ale cercetării unor întrebări de mare actualitate pentru relaŃiile interumane ale mileniului trei, un mileniu care începe printr-unadevărat “big-beng” al comunicării:

• Care este locul şi rolul comunicării în consilierea psihologică şieducaŃională şi cum pot consilierii asigura creşterea calităŃii activităŃiilor prin comunicare?

• Cât de veridice sunt informaŃiile vehiculate prin comunicare şi cuminfluenŃează acestea acurateŃea comunicării în activitatea deconsiliere?

• Cum acŃionează, de fapt, comunicarea în diferitele activităŃi deconsiliere şi cum putem contracara influenŃele negative ale uneicomunicări defectuoase?

Răspunsurile la aceste întrebări presupun, mai întâi, edificarea asupraconŃinutului, semnificaŃiei şi mecanismului de funcŃionare a comunicării, îngeneral, şi apoi a comunicării în consiliere, în special.

Folosul înŃelegerii mecanismelor comunicării pentru consilierea psihologică şi educaŃională este dublu:



2

• Pe de o parte, el se materializează în înŃelegerea de către consilier ainfluenŃei mediului comunicaŃional asuprea existenŃei, structurii psihice, problemelor psihologice şi educaŃionale ale persoanei saugrupului-Ńintă. Comunicarea poate produce deopotrivă entuziasmsau angoasă, echilibru sau tulburare, fericire sau nefericire etc.

Vorbind despre influenŃa factorilor determinanŃi ai comunicăriiasupra comportamentului, Jean-Claude Abric le prezintă sub formaa două forŃe: pozitive şi negative, imaginând următoarele schemefuncŃionale: (26, p. 17)

„ForŃe pozitive –tensiuni pozitive-comportament de apropiere” ForŃe negative-tensiuni negative-comportament de evitare”

• Pe de altă parte, se materializează în înŃelegerea de către consilier amodului de utilizare a valenŃelor comunicării în activităŃile salespecifice.

„În procesul consilierii… – spune Mihai Jigău – toate acesteaspecte îşi au importanŃa lor în practica ascultării active, a emiteriide mesaje semnificative şi cu valoare ridicată de persuasiune …”Autorul recunoaşte că „cu dificultate ar putea fi găsite unele aspecteale consilierii… care să nu poată fi incluse procesului decomunicare” (27, p. 195-196)

Bine stăpânită în toate dimensiunile ei, comunicarea este un instrumentindispensabil al consilierii, vehiculul acesteia, iar noi va trebui să demonstrămacest lucru în desfăşurarea cursului.



3

Capitolul întâi:

COMUNICAREA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În nici un domeniu al vieŃii şi activităŃii umane existenŃa şi manifestarea

omului ca fiinŃă socială nu este posibilă fără comunicare. Comunicarea dă sensşi finalitate intenŃiilor, dorinŃelor, aspiraŃiilor, atitudinilor şi acŃiunilor noastre, leface inteligibile pentru ceilalŃi, în aceeaşi măsură în care fiecare dintre noi percepem modul de manifestare al celorlalŃi faŃă de noi prin comunicare. Naturaşi modul de manifestare a relaŃiilor de comunicare dintre oameni sunt atât dediversificate, atât de complexe şi de structurate, încât putem spune că omultrăieşte, de fapt, într-un mediu comunicaŃional omniprezent, care-i structureazăşi-i afectează viaŃa în fiecare clipă.

În raportul prezentat la UNESCO de Sean McBride, acesta face

următoarele aprecieri: “comunicarea susŃine şi animă viaŃa. “Prin ea gândirea setraduce în faptă şi sunt reflectate toate emoŃiile, toate nevoile omului, de la celemai simple gesturi, care garantează continuitatea vieŃii şi până la manifestărilesupreme ale creaŃiei – sau ale distrugerii”. Părerea autorului, ca un corolar alimaginii sale despre comunicare este că “comunicarea devine imaginea pe caresocietatea şi-a creat-o despre sine”.[4, p.10]

Marin Aiftincă susŃine, şi el, cu deosebită fervoare, ideea caracteruluiatotcuprinzător al comunicării: “comunicarea este inerentă existenŃei; este oformă a universalităŃii”; “comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală aexistenŃei umane”.[1, p.40]

Denis McQuail este la fel de categoric în susŃinerea caracteruluiatotcuprinzător al comunicării. Citându-l pe Edward Sapir, acesta observă că“…orice structură culturală, orice act individual care Ńine de comportamentulsocial implică, într-un sens explicit sau implicit, comunicare”. [13, p. 18]

În actul comunicării, însă, nu totdeauna omul se poate orienta coerent,logic, precis şi stabil, existând numeroase evenimente comunicaŃionale care-itulbură echilibrul prin lipsa lor de consistenŃă şi veridicitate, prin caracterul lor denaturat, în raport cu faptele reale, precum şi prin influenŃa lor negativă asupraorientării omului în mediul social. În categoria acestora intră şi adevărate

tornade informaŃionale cu efect negativ, distructiv, producând uneori grave prejudicii în viaŃa şi activitatea oamenilor, în rchilibrul lor psihologic,emoŃional.

Cunoaşterea esenŃei şi mecanismului comunicării, precum şi a locului şirolului tehnicilor de comunicare în consiliere este, de aceea, un demers deosebitde util în activitatea de consiliere psihologică şi educaŃională.

1.1. Comunicarea. Definire, descriere1.1.1. DefiniŃii ale comunicării

Aşa cum susŃin majoritatea autorilor de lucrări de specialitate, elaborareaunei definiŃii suficient de precise, care să cuprindă toate aspectele fenomenuluieste extrem de dificilă. Fiecarer autor defineşte comunicarea în funcŃie de



4

contexte determinate, de perspectiva ştiinŃifică, precum şi de modelul decomunicare avut în vedere.

Denis McQuail, în lucrarea “Comunicarea”, observă că un autor dinacelaşi domeniu, Dance, a descoperit 15 tipuri de definiŃii, astfel încât asumareauneia sau alteia este greu de decis. Doi cercetători americani au inventariat nu

mai puŃin de 120 de definiŃii. [13, p.

15]Tocmai de aceea, ne vom orienta exclusiv după acele definiŃii care suntmai aproape de expresia românească a termenului şi deci mai aproape deînŃelegerea noastră.

Termenul “a comunica” are, în DicŃionarul explicativ al limbii române,sensul de “a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinŃa, a spune”, dar şi“a se pune în legătură, în contact cu …”. [24, p. 179] Din primul sensdesprindem nemijlocit ideea de act liniar, între un comunicator şi un receptor;cel de-al doilea sens situează comunicarea într-un context mult mai larg, acela al

interacŃiunii dintre oameni. Acelaşi înŃeles are şi definiŃia dată în DicŃionarul defilosofie, având ca autor pe Didier Julia: “relaŃie între persoane”, o relaŃie preponderent lingvistică, dar care nu se reduce la aceasta, ci cuprinde totalitateaformelor de expresie umană codificate în limbaj. [9, p. 57]

În cartea lui Horst Rückle, “Limbajul corpului”, se formulează o definiŃieextrem de scurtă: “comunicarea reprezintă schimbul de informaŃii”. Autorulconsideră că aceasta “presupune interacŃia socială, prin utilizarea modurilor decomportare înnăscute sau dobândite, precum şi existenŃa unor semnale verbalesau nonverbale care sunt emise şi recepŃionate conştient sau inconştient.” [18, p.49]

Denis McQuail, în opera citată, defineşte comunicarea ca un “transfer ordonat de semnificaŃie”. [13, p. 29] Este o definiŃie simplă, dar din aceastareŃinem un termen specific teoriei comunicării, semnificaŃia.

În cartea lui Gary Johns, “Comportamentul organizaŃional”, găsim odefiniŃie care încearcă o maximă generalizare: “Comunicarea este procesul princare se schimbă informaŃii între emiŃător şi receptor” cu precizarea că cei doi poli pot să fie persoane sau instrumente.

Sarcină (1): CăutaŃi, în bibliografie, trei definiŃii ale comunicării, altele

decât cele din curs.

1.1.2. Mecanismul şi modelele comunicării.Pentru înŃelegerea statutului şi importanŃei comunicării în relaŃiile

interumane este deosebit de important să descifrăm mecanismul comunicării,structura intimă şi factorii care fac posibil acest mijloc de înŃelegere întreoameni. În literatura de specialitate, mecanismul comunicării se prezintădeosebit de variat, sub forma unor modele comunicaŃionale.

În orice model, însă, sunt prezente, explicit sau implicit, cel puŃin patru

elemente : sursa, mesajul, canalul de comunicare şi receptorul. SituaŃiileconcrete de comunicare şi modelele sugerate de diferiŃi autori pun în diferitesituaŃii speciale sursa şi receptorul, rolul lor poate fi interschimbabil sau chiar



5

identic, dar în structura comunicării prezenŃa lor este inevitabilă. Aceştia sunt partenerii comunicării, mesajul este conŃinutul comunicării, iar canalul decomunicare este vehicolul care duce mesajul de la sursă la receptor (Fig. 1)

CANAL

SURSĂ MESAJ RECEPTOR

Fig. 1: Cel mai simplu model de comunicare

Un prag mai înalt de complexitate a structurii comunicării este oferit demodelul Shannon-Weaver, prezentat de Denis McQuail ca punct de plecare înanaliza structurii comunicării.

Sursă codificare Zgomot decodificare destinatar

mesaj transmiŃător semnal receptor mesaj

Fig. 2: Modelul de comunicare Shanon-Weaver

Modelul Shannon-Weaver prezintă mecanismul comunicării, astfel: el“începe cu o sursă, de la care mesajul ajunge la un transmiŃător, unde estecodificat într-un semnal, ce poate fi distorsionat de zgomot în drumul său spre

receptor, unde este decodificat şi transmis destinatarului.” [13, p. 36]Din acest model rezultă următoarele etape ale comunicării:1. Sursa emite un mesaj, cu intenŃia de a-l face sa ajungă la destinatar cu

semnificaŃia pe care aceasta i-o dă.2. Mesajul este încărcat într-un transmiŃător, care este un dispozitiv

tehnic sau biologic de transmitere (aparat, dispozitiv, vocea umană,gestica, mimica etc).

3. În funcŃie de modul de alegere a transmiŃătorului, are loc codificarea,utilizîndu-se sisteme de coduri adecvate acestuia:- pentru aparate, coduri tehnice;- pentru vocea umană, coduri lingvistice;- pentru dispozitive, coduri imagistice sau sonore;- pentru gestică, coduri nonlingvistice sau paralingvistice etc.

4. Odată codificat, mesajul devin semnal, propriu naturii transmiŃătorului.5. În drumul lui spre receptor semnalul parcurge un mediu fizic, tehnic,

biologic şi social care poate influenŃa parametrii acestuia fieneintenŃionat, ca urmare a interferenŃelor, obstacolelor naturale sauartificiale neintenŃionate, fie intenŃionat, în sistemele de comunicareconcurente (militare, informaŃionale, economice, sportive etc.)

6. InfluenŃele negative ale mediului asupra semnalului sunt, în schema demai sus, zgomotul..



6

7. Pentru a fi înŃeles de receptor, semnalul este decodificat. Este de lasine înŃeles că dispozitivul de comunicare din schema de mai sustrebuie să fie simetric. Receptorul trebuie să aibă acelaşi sistem decoduri ca şi transmiŃătorul, dacă se poate până la identitate.

8. Odată decodificat, semnalul devine din nou mesaj, de preferinŃă identic

cu mesajul iniŃial, fiind perceput de către destinatar. Este de reŃinut faptul că nueste vorba de o identitate de conŃinut sau formă ci mai ales de o identitate desemnificaŃie şi aceasta depinde de cultura, experienŃa şi capacitatea de acces areceptorului la sistemul de coduri utilizate de sursă.

Problema unităŃii de semnificaŃii dintre mesajul emis de sursă şi celajuns la receptor este rezolvată de modelul propus de Valentin Stancu ş.a. înlucrarea “RelaŃii publice, succes şi credibilitate” (fig. 3) [20, p. 272]

OS --- ? --- OR

OS = OR

SR S CS CR SR R

AS AT MESAJ AR AD

CODIFICARE TRANSMITERE RECEPłIE DECODIFICARE

Fig. 3: Modelul comunicării propus de Valentin Stancu

Simboluri folosite:OS : obiectul sursei;SRS : sistemul de referinŃă al sursei;C S : conceptul sursei;

Ceea ce aduce nou acest model, dincolo de centrarea lui pe ideea deeficienŃă a comunicării (OS = OR ), este diferenŃierea între obiect şi conceptul obiectului, diferenŃiere care introduce discuŃii semnificative cu privire la relaŃiadintre cei doi termeni. Aceasta implică apelul la mijloacele de analiză propriisemioticii, dintre care am ales, pentru exemplificare, punctul de vedere al luiUmberto Eco, unul dintre cei mai cunoscuŃi semioticieni contemporani.

Din punctul său de vedere, procesele de comunicare sunt eminamentedependente de UN SISTEM DE SEMNIFICARE. Dacă definim “proces decomunicare drept trecerea unui Semnal (ceea ce nu înseamnă în mod necesar un“semn”) de la o Sursă, cu ajutorul unui TransmiŃător, printr-un canal, la unDestinatar (sau punct de destinaŃie)”, atunci sistemele de semnificare sunt coduri

Autorii consideră că ocomunicare s-a realizat “cândobiectul sursei este congruentcu obiectul receptorului”

S : simbolurile sursei;T : aparat de transmisie;

R : aparat de recepŃie; D : aparat de decodificare.



7

care “cuplează entităŃi prezente şi entităŃi absente”, cu scopul de a face posibilă,la receptor, decodificarea. Procesul de semnificare este procesul prin care "cevamaterialmente prezent în raza de percepŃie a destinatarului Ńine locul laaltceva”35

Sistemele de semnificare sunt autonome în raport cu obiectele realităŃii,

ceea ce exprimă faptul că ataşarea unui concept la un obiect este dependentădoar de convenŃii culturale privind construcŃia acestor sisteme. Aceluiaşi obiect ise pot ataşa mai multe concepte, după limba folosită, obiceiuri, tradiŃii, reguli,convenŃii simbolice etc.

În ceea ce priveşte conceptele utilizate în management, în raport cuobiectele pe care le desemnează, este de reŃinut faptul că ele se constituie într-unadevărat tezaur cultural-ştiinŃific, denumit adesea “cultură managerială”. Gradulde asimilare a acestei culturi influenŃează hotărâtor caqpacitatea de comunicaremanagerială cu parteneri interni şi externi, de integrare în structuri economice şi

social-politice naŃionale, regionale sau mondiale, precum şi orientarea activităŃiiinterne a organizaŃiei spre valorile specifice acestor entităŃi. Prin urmare, primenirea limbajelor utilizate în managementul contemporan cu concepte,expresii, modele culturale şi comportamentale relativ străine de cultura naŃionalăeste o necesitate impusă nu de modă, sau de nevoia de a face pe plac altora, ci deasigurarea unei înalte eficienŃe a actului managerial.

Pe baza aceleiaşi scheme prezentate mai sus se impune o delimitare aconceptului de mesaj. Prin mesaj, semiotica înŃelege un sistem de semne care poartă cu ele o anumită semnificaŃie. Semnul este, în concepŃiile semiotice,unitatea minimă de semnificaŃie, adică cea mai mică secvenŃă care poate intraîntr-un proces de semnificare.

Potrivit lui Umberto Eco, “semnul este întrebuinŃat pentru a transmite oinformaŃie, pentru a spune sau a indica un lucru pe care cineva îl cunoaşte şidoreşte ca şi ceilalŃi să îl cunoască în aceeaşi măsură. El se inserează deci într-un proces de comunicare de tipul sursă-enunŃător-canal-mesaj-destinatar”. CondiŃianecesară şi suficientă a existenŃei semnului este, după Umberto Eco, existenŃacodului.

Locul semnului într-un sistem de semnificare este sugestiv prezentată deautor prin modelul triadic al semnului, model care are o vechime impresionantă,

el fiind sugerat pentru prima dată de filosofii stoici. Cele trei componente alemodelului sunt: semnul sau semnificantul ( seimaion), conceptul sausemnificatul ( semainomenon) şi obiectul sau referentul (tynchanon)

semnificat

semnificant referent Iată şi interpretarea acestui model:“Un semn (semnificant) trimite, atunci când i se aplică un cod, către

semnificatul său (o entitate psihică – “ideea”, “conceptul”- pe care o (îl)vehiculează în virtutea unei convenŃii culturale) şi/sau – eventual – către un



8

corespondent empiric (referentul); linia întreruptă sugerează faptul că raportuldintre semnificant şi referent este suficient de obscur”.36

Ultima propoziŃie a acestei interpretări este importantă pentru înŃelegereamecanismului comunicării. Comunicăm mai degrabă despre concepte decâtdespre obiecte. PrezenŃa obiectelor în comunicare este doar una de ultimă

instanŃă.Ferdinand de Saussure, lingvist şi semiolog contemporan de mareanvergură, reduce structura semnului la două componente: semnificant şi

semnificat , cu menŃiunea, devenită la autor principiu, aceea că între semnificantşi semnificat nu există nici o legătură obiectivă. Legătura este o pură convenŃiesubiectivă, stabilită la nivelul relaŃiei limbă-vorbire, fără nici o legătură cucontextul comunicării (principiul arbitrarietăŃii semnului)37.

Ceea ce am prezentat până aici ca modele de comunicare explicăcomunicarea ca act liniar, mecanicist şi orientat, de la sursă spre receptor.

În mediul comunicaŃional, însă, actele de comunicare au loc astfel doar pesecvenŃe limitate, pe durate de timp limitat şi în domenii limitate. Realitateamediului social relevă, aşa cum am observat deja, situaŃii în care sursa şireceptorul îşi schimbă succesiv rolurile, uneori aceste roluri sunt chiar greu sauimposibil de identificat, fapt remarcat mai ales atunci când vorbim decomunicarea neorganizată.

Ca alternativă la modelela liniare, sunt prezentate modelele în carecomunicarea este “punere în relaŃie”.

Norbert Wiener este primul care introduce în comunicare termenul de feed-back (conexiune inversă), prin care se pune în evidenŃă influenŃareceptorului şi a activităŃii de receptare asupra sursei şi a activităŃii de codificareşi transmitere a mesajului [cf. 13, p. 36] iar DeFleur, [cf. 14, p. 22-23] făcând oanaliză a corespondenŃei dintre semnificaŃia mesajului transmis şi a celuirecepŃionat, propune o schemă generală a comunicării în care este reprezentatfeedbackul (Fig. 5)

Mijloc de comunicare In masa

Sursă EmiŃător Canal Mijloc de receptare a Destinatar mesajului

Bruiaj

Destinatar Mijloc de receptare Canal EmiŃător Sursă a mesajului

Mecanismul de înregistrare

a feedback-ului

Fig. 5: Feedbackul în comunicare, după DeFleur



9

I1, I2 = Doi indivizi, aflaŃi în relaŃie şiinteresaŃi de un obiect din ambientulcomun;

O = Obiectul de interes din ambientulcomun

Pe lângă necesităŃile legate de asigurarea calităŃii comunicării, feedbackulare şi un rol deosebit în protejarea comunicării autentice de influenŃa negativă afactorilor perturbatori.

Modelul lui DeFleur păstrează, încă, ideea de comunicare orientată, cu

roluri bine stabilite. Acest model este depăşit de cel realizat de Newcomb. DenisMcQuail, consideră că autorul modelului se bazează pe “premisa după carecomunicarea între indivizii umani îndeplineşte funcŃia esenŃială de a permite cadoi sau mai mulŃi interlocutori să menŃină orientarea simultană unii către ceilalŃişi către obiectele unui mediu exterior”. [13, p. 37] Schematic, acest model se prezintă ca în fig. 6:

I1 I2

O Fig. 6: Modelul lui Newcomb

Potrivit acestui model, scopul comunicării este punerea permanentă deacord între partenerii de comunicare în legătură cu ceea ce reprezintă interesulcomun în mediul comunicaŃional. Aici nu mai există diferenŃierea tradiŃionalăemiŃător-receptor; fiecare dintre parteneri este în egală măsură emiŃător şireceptor, informaŃia fiind vehiculată permanent în ambele sensuri, în funcŃie demodificările ambientului.

Dacă lărgim aria de cuprindere a partenerilor de comunicare, de la indivizila grupuri şi organizaŃii şi dacă între cei doi parteneri plasăm un mijloc decomunicare de masă (presă, radio, T.V, internet etc.), atunci obŃinem imagineamodelului funcŃional al comunicării de masă, deosebit de interesant pentruînŃelegerea mecanismelor de creare şi disimulare a unei categorii de zvonuri.

În fig. 7 prezentăm modelul comunicării de masă propus de Westley şiMacLean. [cf. 13, p. 38]

C M P

Fig. 7: Modelul comunicării de masă al lui Westley şi MacLean

Dacă luăm în considerare multitudinea obiectelor din ambient care sunt de

interes pentru comunicarea de masă şi modalităŃile diferite de interpretare aacestora, precum şi posibilele relaŃii dintre cei trei termeni sub formafeedbackului, vom înŃelege cât de mult poate creşte în complexitate schema de

C= comunicatorul;P= publicul;M=canalul media care selecteazăcomunicatorii C în funcŃie decredibilitate şi de interesele

publicului P;O= obiect al ambientului.

O



10

mai sus, mecanismul comunicării fiind perceput ca o reŃea de interferenŃe întrecomunicator, mijlocul media şi public, în care diferitele informaŃii despreambient capătă importanŃă mai mare sau mai mică nu numai în funcŃie decontext, ci şi în funcŃie de atitudinea şi reacŃiile comportamentale ale partenerilor.

Gilles Willett dezvoltă această schemă, multiplicând obiectele dinambient şi punând în evidenŃă modalităŃile diferite de acces la acestea, precum şidiferenŃele de percepŃie dintre A,B şi C.

X1 f BA

X1 f CA

X2 X2 A X’ C X” B

X3 X3C f BC

X3

X4C X5B

X4

X5

ExplicaŃiile date de autor acestei scheme pun în evudenŃă situaŃiilecomplexe de comunicare:

- X – B: receptorul asistă direct la eveniment;- X – A – B: A îi comunică lui B despre X- X – C - B: mijlocul media îi comunică lui B despre X;

- X – A – C – B: A îi comunică lui B despre X prin intermediul mijloacelor media C; este situaŃia comunicării de masă.Variantele fBA, fCA şi fBC reprezintă posibile feed-back-uri: prima duce

mesajul direct de la public la comunicator (în management, cumpărarea de produse sau servicii ca urmare a persuasiunii asupra publicului), a doua ducemesajul de la mijlocul media la comunicator iar a treia duce mesajul de la public la mijlocul media.

Interpretarea cea mai largă este cea propusă de modelele behavioriste(comportamentiste), dintre care amintim doar modelul lui Gerbner, al Şcolii dela Palo Alto sau modelul transacŃional al lui Barnauld.

Prezentăm, aici, doar concepŃia despre comunicare a lui Gerbner:



11

“Cineva percepe un anumit eveniment şi reacŃionează într-o anumită situaŃie, prin anumite mijloace, pentru a face disponibile, sub o formă sau alta,materialele şi conŃinuturile care privesc contextul şi au anumite consecinŃe”

Gerbner consideră acest tip de comunicare , comunicare deschisă , în carenu există nimic orientat, nimic dat dinainte ca sens şi semnificaŃie în

comunicare. Comunicarea “se face”, pe măsură ce anumite realităŃi din ambientdevin semnificative pentru “cineva”. [cf. 13, p. 41]

1.2. FuncŃiile comunicării Nu toŃi autorii de studii asupra comunicării rezervă capitole speciale

funcŃiilor comunicării. Cu toate acestea, există suficiente informaŃii pentru a prezenta un tablou general al preocupărilor pentru definirea acestor funcŃii.Sultana Craia prezintă preocupările a doi autori importanŃi în acest domeniu,care au făcut, fiecare dintr-o perspectivă proprie, un inventar al funcŃiilor

comunicării la diferiŃi autori, de la Aristotel şi până astăzi: LaurenŃiu Şoitu, în“Pedagogia comunicării” şi Mihai Dinu în lucrarea “Comunicarea. Reperefundamentale.”. Dintre enumerările analizate, vom reŃine în primul rând pe cea alingvistului Roman Jacobson:

1. FuncŃia expresivă: de exprimare a atitudinii emiŃătorului faŃă de osituaŃie şi faŃă de conŃinutul mesajului.

2. FuncŃia conativă (persuasivă, retorică), de influenŃare a receptorului.3. FuncŃia referenŃială: de indicare a referentului unui mesaj.4. FuncŃia fatică: de menŃinere a contactului în comunicare.5. FuncŃia metalingvistică: de codificare.6. FuncŃia poetică: de instituire a unui mod specific de comunicare prin

jocul structurii semnelor.Meritul acestui mod de formulare a funcŃiilor comunicării este acela că el

este strâns legat de structura acesteia, precum şi acela că el poate fi generalizat pentru orice tip de comunicare, chiar dacă analiza lui Jacobson este una preponderent lingvistică.

Analizînd, însă, funcŃiile comunicării în dependenŃă de domeniile în careaceasta se manifestă, vom identifica şi alte modalităŃi de formulare.

Pentru comunicarea la scara societăŃii, Marin Aiftincă propune

următoarele funcŃii: informarea; socializarea; motivaŃia; discuŃia şi dialogul;educaŃia; promovarea culturii; distracŃia; integrarea.

Pentru comunicarea prin mass-media Mihai Coman propune funcŃiile: deinformare; de interpretare; de legătură; culturalizatoare; de divertisment .

Citându-i pe Gregory Bateson şi Jurgen Ruesch, Emilian Dobrescu prezintă funcŃiile comunicării ca act tehnic de persuasiune : primirea, stocarea şitransmiterea mesajelor; prelucrarea informaŃiilor; amorsarea şi modificarea proceselor psihologice; influenŃarea şi dirijarea unor evenimente exterioare.



12

1.3. Tipologia comunicăriiModelele prezentate ca suport al înŃelegerii mecanismului comunicării au

pus în evidenŃă multitudinea situaŃiilor concrete, aceste situaŃii generând o marevarietate de tipuri de comunicare.

Este foarte dificil de realizat un tablou atotcuprinzător al tuturor tipurilor

de comunicare. Autorii studiilor de specialitate folosesc, pentru prezentareatipurilor de comunicare, o mare varietate de criterii de clasificare. Le vomutiliza, în continuare, pe cele mai reprezentative.

Pornind de la premisa că fenomenul comunicării este o caracteristică alumii inteligente, în general, Sultana Craia, în lucrarea “Teoria comunicării” [5, p. 51-80], concepe tipurile de comunicare în cea mai vastă arie de cuprindere,începând cu diferenŃierea pe regnuri:

1. Comunicarea umană2. Comunicarea animalelor

Comunicarea umană este, la rândul său, clasificată după două criteriidistincte: criteriul relaŃional şi cel al mijloacelor comunicării.A. Din punct de vedere relaŃional , comunicarea umană cuprinde:1. Comunicarea în cadrul speciei.2. Comunicarea cu alte speciiÎntrucât pentru folosul prezentei lucrări nu ne interesează comunicarea cu

alte specii, prezentăm, în adâncirea tipologiei, comunicarea în cadrul speciei.Din perspectiva numărului de parteneri, comunicarea în cadrul speciei

cuprinde:1. Comunicare intrapersonală (comunicarea cu sine, autoreflecŃia)2 Comunicare interpersonală (între doi parteneri, aflaŃi într-o relaŃie

directă, nemijlocită)3. Comunicare de grup (în interiorul unui grup determinat de persoane)4. Comunicare de masă (cu grupuri de persoane nedeterminate cantitativ

sau calitativ)B. Din punct de vedere al mijloacelor comunicării, comunicarea umanăcuprinde:1. Comunicarea nonverbală2. Comunicarea verbală

Comunicarea nonverbală este acel tip de comunicare care nu utilizeazălimba vorbită şi nici vreun substitut al ei (coduri verbale pentru surzi, morseetc.). Acest tip de comunicare este, la rândul ei, împărŃită de autorii despecialitate după mijloacele nonverbale utilizate, astfel:

1. Comunicare tactilă (prin atingere)2. Comunicare gestual-kinestezică (prin mişcarea semnificativă a părŃilor corpului, cu excepŃia acelor gesturi care au semnificaŃie verbală)3. Comunicarea cu ajutorul obiectelor (culoarea, ordinea, mărimea,

distribuŃia, mişcarea etc.)

4. Comunicarea artistică (comunicarea emoŃiei artistice, dincolo deconŃinutul propriu al acesteia)



13

Fiecare dintre cele patru tipuri de comunicare nonverbală poate fi împărŃit pe tipuri mai restrânse, dar considerăm suficient acest grad de detaliere, urmândca eventualele precizări de detaliu să le facem în funcŃie de necesităŃile temei.

Comunicarea verbală este acel tip de comunicare care foloseşte înŃelesulcuvintelor, fiind şi cel mai complet şi uzual tip de comunicare umană. Specia

umană însăşi se diferenŃiază de celelalte specii ale lumii vii, printre altele, şi prinfaptul că utilizează în comunicare cuvintele. LaurenŃiu Şoitu remarcă, în lucrarea“Comunicare şi acŃiune”: “Cuvântul, prin forŃa sa expresivă, dă valoarecomunicării. Este mijlocul de comunicare cel mai bogat în sensuri, în rezonanŃeinterioare generate şi amplificate de muzicalitatea rostirii”. [22, p. 111]

Din punctul de vedere al mijloacelor folosite în comunicare, comunicareaverbală cuprinde:

1. Comunicarea orală2. Comunicarea scrisă

În unele lucrări de specialitate găsim dihotomia “comunicare verbală – comunicare scrisă”, confundându-se tipul de comunicare orală cu genulcomunicării verbale. Considerăm adecvată dihotomia comunicare orală-comunicare scrisă, ca specii ale comunicării verbale, gen de comunicare care se bazează pe folosirea cuvintelor. În acest sens, continuând precizările făcuteanterior, comunicarea gestuală cu surzii este comunicare verbală, la fel ca şicomunicarea prin diferite coduri care înlocuiesc fie literele, fie cuvintele, fieexpresii cu înŃeles verbal determinat.

La fel ca în cazul comunicării nonverbale, şi speciile comunicării verbale pot fi detaliate, la un nivel mai mare de profunzime, folosind caracteristicileemiŃătorului şi ale receptorului în comunicare.

Astfel, comunicarea scrisă poate fi cu emiŃător individual şi receptor individual (corespondenŃa, de exemplu), cu emiŃător individual şi receptor colectiv (cazul literaturii de autor) sau cu emiŃător colectiv şi receptor colectiv (lege, hotărâre, comunicat etc.)

Cât priveşte comunicarea orală, în cazul acesteia împărŃirea de mai suseste valabilă, cu menŃiunea că într-o secvenŃă de comunicare dată este puŃin probabilă comunicarea cu emiŃător şi receptor colectiv. Ea se poate, însă, păstraca specie a comunicării orale la scara unei durate de timp semnificative

(folclorul, colportajul şi chiar zvonul, ca specie distinctă a comunicării orale). În partea a doua a lucrării vom face unele observaŃii din acest punct de vedere.



14

Comunicare intrapersonală

Comunicare interpersonalăDin perspectiva număruluide parteneri Comunicare de grup

Comunicare de masă

În cadrul speciei Cu transcendenŃa Cu alte speciiEmiŃător individual-Receptor individual

Din perspectivă relaŃională

Animală Comunicare Umană orală EmiŃător individual-Receptor colectiv

Din perspectiva mijloacelor

Nonverbală Verbală

Tactilă Gestuală- Cu ajutorul artisticăkinestezică obiectelor

Scrisă scrisă

Atingeri-caretransmitemoŃii

-ludice-de control-rituale-diverse

*Embleme*Ilustratori-bastoane-pictografe

-kinetografe-ideografe-mişcări deictice-mişcări spaŃiale-mişcări ritmice-ilustratoriemblematici

*Gesturi de reglaj*Mişcări afective*Adaptorii*Sexuale

muzicală

plastică

Cinemato-grafică

-confesiunea-dialogul-conversaŃia

-colportajul -lectura colectivă

-discursul politic-discursul judiciar -discursul didactic-discursul ocazional-funebru-academic-inaugural/aniversar -cultural-disertaŃia-conferinŃa-interpelarea

EmiŃător individuaReceptor individual-corespondenŃa

EmiŃător individual-Receptor colectiv-confesiuni, memorii,urnale

-literatura

-genurile publicistice

EmiŃător colectiv-Receptor colectiv -apelul -comunicatul-declaraŃia -manifestul

-proclamaŃia

SCHEMA GENERALĂ A TIPURILOR DE COMUNICARE

(pe baza clasificării făcută de Sultana Craia)



15

Capitolul al doileaASPECTELE PSIHO-SOCIALE ALE COMUNICĂRII

INTERPERSONALE ŞI DE GRUP.ConsecinŃe în planul consilierii psihologice şi educaŃionale

INTRODUCEREO analiză atentă a raporturilor dintre tipologia comunicării şi modelele

comunicaŃionale specifice activităŃilor de consiliere psihologică şieducaŃională pune în evidenŃă că, din punctul de vedere al numărului de participanŃi, acestor activităŃi le este proprie în cele mai multe cazuricomunicarea interpersonală şi, în unele activităŃi de consiliere,

comunicarea de grup.De aceea, abordările psiho-sociale ale comunicării vor urmări, în cele ceurmează, cu precădere mecanismele psihologice şi psiho-sociale alecomunicării interpersonale şi de grup.

Literatura de specialitate distinge un model de analiză specific cercetăriiacestor mecanisme, cu ajutorul căruia se pun în evidenŃă variabile-tip alecomunicării cum sunt cele psihologice, cele cognitive sau cele sociale, iar dintre cele psihologice, componenta atitudinală şi situaŃională.

Spre deosebire de abordările tehnice, abordarea psiho-socială concepecomunicarea în primul rând ca interacŃiune, partenerii de comunicare fiind înacelaşi timp emiŃători şi receptori. OpŃiunea este spre modelul transacŃionalal comunicării.

Potrivit acestui model, „comunicarea reprezintă ansamblul proceselor princare se efectuează schimburi de informaŃii şi de semnificaŃii între persoaneaflate într+o situaŃie socială dată”. (J.C. Abric, 2002, p.14) Potrivit autoruluiacestei definiŃii, „comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces detransmitere; bazată pe interacŃiune, ea constituie întotdeauna o tranzacŃieîntre locutori: emiterea şi receptarea sunt simultane, emiŃătorul fiind înacelaşi timp emiŃător şi receptor şi nu întâi emiŃător, apoi receptor (reciproca

este şi ea valabilă)” (J.C.Abric, 2002, p. 15).Citându-l pe Watzlawick, J.C. Abric observă caracterul social,

atotcuprinzător al comunicării, dominanŃa acesteia asupra comportamentuluiuman: „Dacă admitem că, într-o interacŃiune, orice comportament arevaloarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, rezultă că nu poŃi sănu comunici, indiferent că vrei sau nu” (Watzlawick, cf. J.C. Abric, 2002, p.15).



16

1. Factorii determinanŃi ai comunicării.

Revenind la schema generală a comunicării, utilă întotdeauna pentrufixarea elementelor structurale ale acesteia, putem analiza factorii psihologicişi psihosociali ai comunicării pe două componente distincte: una care se

adresează actorilor comunicării, numiŃi de noi „locutori” şi una care seadresează codului şi canalului de comunicare.1.1. Factori care influenŃează rolul actorilor în comunicarePotrivit lui J.C. Abric, actorii comunicării (locutorii) sunt influenŃaŃi în

comunicare de trei tipuri de variabile: psihologice, cognitive şi sociale.1.1.1. Variabilele psihologice sunt acelea care provin din personalitatea,

nevoile, motivaŃiile şi interesele locutorilor; ele se manifestă explicit, implicitsau inconştient.

Potrivit modelului propus de Lewin pentru explicarea comportamentului

uman ( cf. J.C. Abric, 20002, p.16), comportamentul individului în câmpulsocial se concretizează în două direcŃii:- reducerea tensiunilor exercitate asupra sa;- satisfacerea nevoilor create de forŃele interne şi

externe care-l influenŃează.

F

orŃe interneCâmp social nevoi tensiuni comportament

ForŃe externe

Comportamentul uman se diferenŃiază în funcŃie de caracterul favorabilsau nefavorabil (pozitiv sau negativ) al forŃelor care acŃionează asupra sa:

• ForŃele poztitive crează tensiuni pozitive, care induc un comportamentde apropiere

• ForŃele negative crează tensiuni negative, care unduc un comportamentde evitare

Cele două tipuri de comportament declanşează, în procesul comunicării,mecanisme psihologice distincte, dintre cele mai rafinate. Prezentăm, încontinuare, două categorii de asemenea mecanisme, aflate în opoziŃie:

a) Mecanisme proiective: - a asimila gânditrea celuilalt, a crede că gândeşte ca tine (nu se

sesizează diferenŃele şi astfel comunicarea este viciată)- a atribui celorlalŃi atitudini care să justifice propriul

comportament. b) Mecanisme de apărare:

- socotomizarea: eliminarea informaŃiei incomode (filtrarea);- memorizarea selectivă (memoria depinde de factori afectivi);

- interpretarea defensivă (denaturarea realităŃilor incomode);- negarea autorităŃii sursei (devalorizarea sursei neconvenabile).



17

1.1.2. Variabilele cognitive sunt acelea care influenŃează comunicareadatorită modului de realizare a cogniŃiei. Dintre acestea, prezentăm două sisteme proprii cogniŃiei:

a) Sistemul cognitiv, care cuprinde capacitatea locutorilor de generalizareşi abstractizare, volumul informaŃiilor, a conceptelor asimilate, în general nivelul

intelectual al acestora; b) Sistemul de reprezentare. InformaŃia suferă un proces de reconstrucŃiedupă modelul propriu al fiecărul partener, model influenŃat de o serie devariabile social-culturale asimilate: religie, cultură, obiceiuri, mentalităŃi, rasăetc. Partenerul interpretează, astfel, informaŃia în funcŃie de propriareprezentare, adesea diferită de cea a interlocutorului asupra informaŃiei. Este oreprezentare a priori, care reconstituie realul, atribuindu-i o semnificaŃie proprie.

Sarcină (2): ConstruiŃi, din perspectiva sistemului de reprezentare, un scenariu

ipotetic (maximum ½ pagină A4)

Sistemul de reprezentare se raportează la trei elemente specificecomunicării: sinele, celălalt şi conŃinutul şi contextul comunicării.

• Reprezentarea de sine are în vedere cele două laturi ale eu-lui:- eul intim: imaginea pe care eul şi-o face despre sine şi pe care,

de regulă, nu-l exprimă, nu-l dezvăluie, îl Ńine ascuns (nimeninu este dispus să-şi releve limitele, defectele, slăbiciunile);

- eul public: imaginea de sine pe care o oferim celorlalŃi; nu estecu necesutate una mincinoasă, ci doar una din care suntsublimate anumite caracteristici incomode.

Individul va reacŃiona întotdeauna în funcŃie de ceea ce crede că este şide ceea ce vrea să pară (J.C. Abric, 2002, p.21)

• Reprezentarea despre celălalt cuprinde imaginea celuilalt din punct de vedere psihologic, cognitiv şi social, determinată defactorii enumeraŃi mai sus.Analiza acesteia se va face la capitolul

Bariere de comunicare

• Reprezentarea despre sarcină şi despre context are în vedereatitudinea interlocutorului în comunicare funcŃie de modul în caresarcina cuprinsă în mesaj sau contextul comunicării îi afecteazăinteresele. (vezi schema de la pagina anterioară)

1.1.3. Variabilele sociale se referă la poziŃia locutorilor comunicării încâmpul social. Acestea cuprind:

a) Rolurile şi statusurile sociale (poziŃia socială) influenŃează comunicareaîn cel puŃin două situaŃii distincte:

• Conflictul de rol: comportamentul diferit de rolul aşteptat



18

• Rigiditatea rolului: imobilitatea comportamentului în situaŃiisociale noi.

Sarcină (3): DaŃi câte 3 exemple de conflict de rol şi 3 exemple derigiditatea rolului cu influenŃe asupra comunicării.

b) PrejudecăŃi şi stereotipii: sociale, religioase, naŃionale, de poziŃiefinanciară, de rasă etc.

Experiment: Experimentatorul supune atenŃiei subiecŃilor un ansamblu de 30 fotografii tip act deidentitate reprezentând figuri umane simpatice şi „neutre din punct de vedere etnic”. Sarcina constaîn formularea unor judecăŃi cu privire la fiecare fotografie în parte, pe baza a 6 caracteristici:

frumuseŃe, inteligenŃă, forŃă de caracter, ambiŃie şi bună dispoziŃie. Două luni mai târziu li se cere subiecŃilor să emită o nouă judecată, pornind de la aceleaşi criterii şi pe marginea aceloraşi fotografii, cu singura diferenŃă că, de data aceasta, respectivelor fotografii li se ataşează un nume şiun prenume: evreieşti, italieneşti, irlandeze sau tipic americane. În privinŃa fotografiilor însoŃite de

nume americane, judercăŃile sunt foarte stabile, de la o fază a cercetării la alta. Dimpotrivă, în cazul celorlalte fotografii, se observă schimbări substanŃiale. Astfel, judecăŃile cu privire la fotografiile „deevrei” califică această categirie ca fiind „mai inteligenŃi”, „mai ambiŃioşi”, „mai puŃin simpatici” şiavând „un caracter mai slab”. Exemplul citat ilustrează cât se poate de convingător:1. că indivizii nureacŃionează la persoana ca atare, ci la persoana pe care şi-o reprezintă ei în funcŃie de stereotipurilela care se raportează în mod inconştient şi 2. că prejudecăŃile joacă fără îndoială un rol esenŃial înnatura relaŃiei pe care individul o va stabili cu interlocutorul său. (Experiment făcut de Razran în1951, în S.U.A.)

Sarcină (4): ExplicaŃi, într-o frază, în ce constă deferenŃa dintre prejudecăŃi şi

stereotipii. DaŃi un exemplu de prejudecată şi unul de stereotipie.

1.2. Factori care influenŃează codul şi canalul de comunicareEste de la sine înŃeles că în comunicare adoptarea codului adecvat, ca şi

alegerea canalului de comunicare sunt condiŃii de cea mai mare importanŃă înasigurarea unei comunicări eficiente. Studiile de psihologia comunicării pun înevidenŃă influenŃarea acestor condiŃii de către variabile psihice şi psiho-sociale.

1.2.1. Variabilele psihice sau obiective:- elaborarea codului în funcŃie de caracteristicile psihice ale

receptorului (de personalitate, cognitive, sociale)- eliminarea ambiguităŃilor în codificare;

Aşa cum remarca B. de Jouvenel, “cu cât mai nesigură este semnificaŃiatermenilor, cu atât mai mari sunt şansele de neînŃelegere.” Fapt remarcat şi deB. Spinoza care spunea că “cele mai multe certuri provin din faptul că oameniinu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le interpretează greşit pe ale altora.” P.P. Negulescu afirma, în acest sens, că “precizarea înŃelesului termenilor e ceadintâi precauŃie de luat în orice discuŃie.”



19

Studiu de caz: La primărie soseşte o echipă de control. Primarul cheamă pe

responsabilul cu relaŃiile publice şi-i comunică următoarele: “AştepŃi echipa de control, îioferi o masă şi apoi te pui la dispoziŃia acesteia.”

Ce poate înŃelege responsabilul cu relaŃiile publice? 1. Că aşteaptă echipa de control, o invită la un restaurant, unde va servi masa (adică va

mânca), după care se pune la dispoziŃia acesteia.2. Că aşteaptă echipa de control, o conduce într-o sală a primăriei unde este o masă şi

scaune, pentru lucru, după care se pune la dispoziŃia acesteia.Este evident că cele două modalităŃi de interpretare a sarcinii pot duce la acŃiuni complet

diferite, cu consecinŃe diferite:1.a. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru, şi

atunci responsabilul cu relaŃiile publice procedează greşit, ducând la compromiterea primarului, dacă echipa de control nu se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod.

1.b. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru, şiatunci responsabilul cu relaŃiile publice salvează, involuntar, onoarea primarului, dacă echipade control se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod.

2. a. Este posibil ca primarul să fi dorit, într-adevăr, să ofere „o masă” echipei de control,la un restaurant, fapt pentru care responsabilul cu relaŃiile publice greşeşte, cu consecinŃeneplăcute pentru imaginea primarului în ochii comisiei de control, dacă aceasta se aştepta laun asemenea tratament.

2.b. Este posibil ca, indiferent de dorinŃa primarului, responsabilul cu relaŃiile publice săfi procedat corect, ferindu-l, involuntar, pe primar de situaŃia unei tentative de corupŃie, dacăcomisia de control ar fi fost înclinată spre o asemenea interpretare.

Concluzia: toate aceste posibilităŃi se reduceau la o soluŃie unică, dacă primarul nu eraechivoc în trasarea sarcinii.

1.2.2. Variabilele psihosemanticeReprezintă influenŃe asupra comunicării care vin din modul în care

gândirea se raportează la semantica cuvintelor (sens şi semnificaŃie):Principalele variabile sunt:

• Efectul de hallo: influenŃa unor cuvinte, expresii-şoc asuprainterlocutorului ca urmare a semnificaŃiei lor simbolice pentrustarea psihică, experienŃa, istoria şi întâmplările fericite saunefericite din viaŃa interlocutorilor.

• Ponderea cuvintelor: există unele cuvinte cu rol cheie în mesaj, înfuncŃie de care se organizează percepŃia.

• Ordinea cuvintelor: sunt receptate mai bine primele şi ultimelecuvinte ale unui mesaj (efectul de primaritate şi de recenŃă).Această variantă se generalizează sub forma „primei impresii”, caredirijează şi califică întregul proces de comunicare.

1.2.3. Alegerea canalului de comunicareComunicarea, pentru consilierea psihlogică şi educaŃională este

preponderent comunicarea orală. Este important stilul discursului adoptat Unstil prea familiar poate produce interlocutorului sentimente de jenă saudesconsiderare, după cum un stil prea academic îndepărtează interlocutorul,



20

incapabil să înŃeleagă întreaga semnificaŃie a mesajelor.Pentru comunicareaspecifică consilierii sunt importante şi alte aspecte ale mediului comunicării,cum sunt: ambianŃa, momentul zilei, mijloacele ajutătoare (fond muzical,olfactiv, vizual etc.).

1.2.4. Rolul actorilor

În comunicare este importantă stabilirea poziŃiei reciproce a actorilor.În poziŃia reciprocă de surse ale comunicării, fiecare partener se bucură deo anumită autoritate. Aceasta se supune exigenŃelor logice şi psihologice aleautorităŃii şi induce în conştiinŃa interlocutorului încredere, deschidere,stimularea participării sincere, depline.

1.3. Factorii de context şi de mediu Contextul, precum şi mediul comunicării reprezintă factori de mare

importanŃă în comunicare. Aceasta nu are loc într-un spaŃiu cultural şi material

steril. Ea se desfăşoară într-un spaŃiu fizic, de cele mai multe ori umanizat,impregnat de un stil cultural, arhitectural, în prezenŃa explicită sau implicită aunor contexte sociale determinate care influenŃează comportamentul actorilor încomunicare.

1.3.1. Contextul material şi temporal cuprinde:- organizarea spaŃială a comunicării: poziŃia partenerilor, distanŃa etc.- mobilarea spaŃiului comunicării: tip de mobilier, stil, confort etc.- mijloace ajutătoare: amplificare, fond muzical, lumini, imagini etc.- aspecte temporale: ora, durata, ritmul etc.1.3.2. Contextul social cuprinde:

• prezenŃa sau absenŃa unui public sau a unor observatori(coacŃiunea) poate potenŃa sau inhiba comunicarea, în funcŃie desarcina specifică actului comunicării:- comunicarea este potenŃată în activităŃile performative de tip

învăŃare, concurenŃă, rezolvare de probleme;- comunicarea este inhibată în cazul activităŃilor de tip terapeutic,

confesional;- potenŃarea sau inhibarea comunicării în prezenŃa publicului este

dependentă şi de aspecte ale educaŃiei interlocutorilor:

personalitate, religie, stil de viaŃă etc.1.3.3. Contextul cultural şi ideologic, cuprinde:- microcultura partenerilor (obişnuinŃe, mentalităŃi, religie, stereotipii etc.)- macrocultura mediului social (limba de comunicare, specificul cultural,

coduri simbolice etc.)

C

az: Potrivit lui Stoetzel (1963), Dumas a ilustrat rolul contextuluicultural încă din anul 1906, în analiza semnificaŃiei culturale a surâsului:- în contextul cultural european, surâsul este expresia culturală a unei

atitudini de ascultare şi de relaŃionare pozitivă;- în contextul cultural japonez, el semnifică starea de încurcătură;- la cafrii din Borneo, surâsul exprimă dispreŃul etc.



21

2. Comunicarea interpersonală şi atitudinileRevenind la aserŃiunile anterioare, vom privilegia comunicarea

interpersonală ca principal tip de comunicare ăn consiliere. Ca urmare, interesul

pentru acest tip de comunicare este justificat. Studiile de specialitate privindcomunicarea interpersonală sunt interesate, dincolo de mecanismele eifuncŃionale (tehnologia comunicării), de condiŃiile de eficienŃă a acesteia, din perspective variate. Samuel C. Certo analizează eficienŃa comunicăriiinterpersonale din perspectivă managerială, Umberto Eco din perspectivăsemiotică, Ferdinand de Saussure din perspectivă lingvistică, iar Jean ClaudeAbric din perspectivă psihologică.

Întrebându-se „cum poate fi facilitată comunicarea între două persoaneaflate în interacŃiune?”, J.C. Abric reformulează această întrebare, pornind de la

presupoziŃia că a comunica în interacŃiune înseamnă „a te exprima şi a fiînŃeles”. Ajunge, astfel, la întrebarea: „ce condiŃii i-ar permite individului să seexprime în situaŃia interindividuală în modul cel mai autentic cu putinŃă?”

Autorul ajunge la concluzia că eficienŃa comunicării este dependentă detipul de relaŃie ce se stabileşte între parteneri, iar acest tip de relaŃie depinde, larândul său, de „atitudinile dezvoltate de fiecare dintre actorii comunicării”. (J.C.Abric, 2002, p. 35)

Sarcină: Din cursul universitar „Fundamentele psihologiei” , capitolul „Caracterul”, actualizaŃi descrierea atitudinilor ”

2.1. Rolul atitudinilor în comunicarea interpersonală - sunt un aspect determinant al climatului relaŃional;- influenŃează decisiv calitatea relaŃiei dintre actori;- influenŃează în mod decisiv natura relaŃiei sociale, definind statutul

fiecăruia, calitatea şi natura elementelor de conŃinut al comunicării.

2.2. Tipologia atitudinilor interpersonale

J.C. Abric prezintă o tipologie inspirată din lucrările lui Porter. Pentrufiecare tip de atitudine, autorul formulează o definiŃie, un tip de relaŃiedeterminată, precum şi consecinŃele posibile asupra comunicării.

2.2.1. Atitudinea de interpretare• DefiniŃie: a formula, a verbaliza pentru celălalt raŃiuni ascunse care

se află la originea spuselor sau faptelor sale (verbal: de fapt, ştiu euce te determină să susŃii ceea ce susŃii n.n.)

• Tipul de relaŃie creată: .Se crează o relaŃie de dependenŃă a interpretatului faŃă de interpretant.

Interpretantul se prezintă ca deŃinătorul unei presupuse cunoaşteridespre interpretat• ConsecinŃe posibile:



22

- contradependenŃa: refuzul de a accepta această situaŃie, care poatefi concretizată într-o atitudine agresivă;

- blocarea exprimării interpretatului, fie că interpretarea estecorectă, fie că este greşită; când este corectă, comunicarea se blochează, deoarece obiectivul comunicării este epuizat; când este

greşită, comunicarea se blochează datorită neînŃelegerii celuilalt.Cazul interpretării corecte este unul particular, întrucât el produce blocajul maxim. Descoperit în intenŃiile sale ascunse, parteneruldeclanşează mecanisme de apărare cu atât mai puternice, cu câtinterpretarea este mai pertinentă.

- canalizarea discursului celuilalt: dacă discursul continuă, partenerul încearcă să evite continuarea interpretării, ascunzândacele informaŃii care-l demască. Se produce fenomenul demanipulare.

Concluzii:- în principiu, noninterpretarea;- în particular, îndeosebi în consiliere, interpretarea, ca atitudine a

consilierului, este o practică utilă, cu condiŃia stăpânirii ei şiaplicării în momentul potrivit, ca mijloc de provocare, înconştiinŃa pacientului a unei autointerpretări corecte.

Sarcină: (5) FormulaŃi o situaŃie problematică din domeniul consilierii, în care se justifică interpretarea şi enunŃaŃi o formulă de interpretare.

2.2.2. Atitudinea de evaluare• DefiniŃie: formularea unei judecăŃi pozitive sau negative în legătură

cu ceea ce spune celălalt • Tipul de relaŃie creată: .Se crează o relaŃie de dependenŃă a evaluatului faŃă de evaluator.Evaluatorull se prezintă ca judecător al evaluatului în legătură cuspusele sale• ConsecinŃe posibile:

- blocarea comunicării sau agresivitatea, ca urmare a evaluăriinegative;

- orientarea comunicării (manipularea), în cazul evaluării pozitiveConcluzii:

- regula generală: nonevaluarea- în particular, evaluările trebuie păstrate în intimitateaevaluatorului, ca premisă a unor atitudini pertinente în consiliere.



23

2.2.3. Atitudinea de ajutor (consiliere)• DefiniŃie: a propune celuilalt soluŃii pentru rezolvarea problemelor

pe care le prezintă

• Tipul de relaŃie creată: .Se crează o relaŃie de dependenŃă a consiliatului faŃă de consilier.

Consilierul se prezintă ca deŃinătorul unei presupuse soluŃii la problemele expuse de consiliat.• ConsecinŃe posibile:

- induce superficialitate în discursul celuilalt;- substituirea subiectului în rezolvarea propriilor probleme;- orientarea comunicării spre soluŃiile date de consilier

(manipulare);- inducerea unei atitudini liniştitoare, care neglijează experienŃa

trăită de celălalt, ceea ce duce la agresivitate sau la blocaj;

Concluzie:- regula generală: non-consilierea;- în domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale, consilierea

în comunicare este practicată, cu respectarea unor exigenŃespecifice specialităŃii.

Punctul de vedere al lui J.C. Abric este o profesiune de credinŃă,echivalentă cu un catehism al consilierii:

„Când spunem că atitudinea de consiliere ar trebui evitată în comunicare,nu afirmăm că este interzis să ne ocupăm de ceilalŃi, că orice ajutor sau sfat ar fi exclus. Evitarea atitudinii de consiliere se referă, de fapt, la aceea că, atuncicând ne propunem să ajutăm sau să consiliem, ajutorul nostru trebuie să vizezeca solicitantul să-şi poată exprima şi expune în mod optim problemele saucererile. Atitudinea de ajutor şi de consiliere nu poate constitui baza uneicomunicări autentice între persoane, fiind în realitate rezultatul acesteia.

Dacă îi voi permite subiectului să se exprime, dacă el va putea, datorităatitudinii mele de ascultare, să-şi expună sentimentele şi punctele de vedere,voi avea la îndemână mai multe elemente pertinente pentru a formula sfatul celmai potrivit.L-am ajutat, dar nu propunându-i soluŃii, ci asigurându-i condiŃii pentrudezvoltarea internă şi externă a reflecŃiei şi a expresiei, fapt care va favorizaasumarea de către subiect a propriilor probleme. Cu cât ne vom apropia maimult de acest tip de relaŃie, cu atât sfatul va fi mai pertinent, cu atât el va fi maiuşor de acceptat şi de aplicat” (J.C. Abric, 2002, p. 44)



24

2.2.4. Atitudinea de chestionare (anchetă)• DefiniŃie: a pune celuilalt întrebări pentru a-i uşura exprimarea

• Tipul de relaŃie creată: .Se crează o relaŃie de dependenŃă a celui chestionat faŃă de cel care pune întrebări. Anchetatorul se prezintă ca stăpânul absolut al situaŃiei

de comunicare: „Aici eu pun întrebări” sau: „Limitează-te larăspunsuri” sau „Nu asta te-am întrebat” etc.• ConsecinŃe posibile:

- induce superficialitate în discursul celuilalt, care se limitează la arăspunde la întrebări;

- manipularea celui chestionat: prin selectareaîntrebărilor(deliberată sau inconştientă); prin modul de formularea întrebărilor (afirmativ sau negativ, expresia tare sau atenuatăetc); prin ordinea întrebărilor (respondentul este înclinat să-şi

orienteze răspunsul la o întrebare după răspunsul dat la întrebareaanterioară).

Exemple: I. InducŃia prin formularea întrebării: utilizarea verbului „ainterzice”, în locul verbului „a nu autoriza” (extras dintr-o anchetă făcută înSUA, citată de Dautriat).

Prima formulare: „SunteŃi de părere că Statele unite ar trebui săautorizeze discursurile împotriva democraŃiei ?”

A doua formulare: „CredeŃi că Statele Unite ar trebui să interzică

discursurile publice împotriva democraŃiei ?”Răspunsuri: Cazul 1 Cazul 2Da: 21% Da: 46% Nu: 62% Nu: 39% Nonrăspuns: 17% Nonrăspuns: 15%

Concluzii: PopulaŃia SUA preferă expresiile atenuate, în locul celor tari:refuzul discursurilor publice împotriva democraŃiei este mai accentuat în primulcaz, faŃă de al doilea (62% faŃă de 46%)

II. InducŃia prin ordinea întrebărilor . (acelaşi autor)Se pune întrebarea: MergeŃi la biserică duminica ?Cazul 1: Înaintea acestei întrebări se pune întrebarea: SunteŃi un

credincios practicant ? Răspunsurile la întrebarea de bază sunt afirmative în proporŃie de 60%

Cazul 2: Nu se pune nicio întrebare înainte. Răspunsurile afirmative laîntrebarea de bază sunt în proporŃie de 42%

Concluzie: între cele două cazuri este o diferenŃă semnificativă,determinat de inducŃia întrebării preliminare, care obligă respondentul la oconduită conformă primului răspuns.



25

Sarcină: (6) FormulaŃi un caz de inducŃie în chestionare în relaŃia dintreconsilier şi clientul său.

Concluzie:- regula generală: non-chestionarea sistematică;- În particular: chestionarea selectivă, prin întrebări deschise,

puse în momentele de răcire a comunicării sau de abatereinvoluntară a interlocutorului de la subiectul comunicării.

2.2.5. Atitudinea de comprehensiune• DefiniŃie: a arăta celuilalt că te interesează şi asculŃi ceea ce spune

celălalt. Se realizează prin reformulare (transmiterea, către celălalt

de semnale care indică interesul şi înŃelegerea) • Tipul de relaŃie creată: .Se crează o relaŃie de dependenŃă a celui care reformulează faŃă de celcare expune. Cel care expune este privilegiat.• ConsecinŃe posibile:

- climat favorabil comunicării;- determină aprofundarea exprimării;- există riscul de interpretare, dacă se încarcă formularea unor

opinii subiective care nu se bazează pe comprehensiune.

Concluzii: comprehensiunea este o condiŃie a unei situaŃii optime decomunicare, deci trebuie încurajată şi promovată.

Pe baza celor expuse se pot formula cele cinci condiŃii ale unei situaŃiioptime de comunicare, în concepŃia teoriilor nondirective (C. Rogers):

1. Non-evaluarea2. Non-interpretarea3. non-consilierea4. Non-chestionarea sistematică. Întrebări deschise5. Comprehensiunea. Reformularea.

Potrivit lui C. Rogers, în comunicarea interpersonală specifică consilierii psihologice şi educaŃionale, climatul optim se bazează pe patru componente:

1. Acceptarea necondiŃionată a celuilalt2. Neutralitatea binevoitoare3. Autenticitatea4. Empatia.

Sarcină: ActualizaŃi cunoştinŃele despre empatie, consultînd cursul deFundamentele psihologiei, capitolul „ImaginaŃia”



26

3. Tehnici de culegere a informaŃiilor. Interviul nondirectiv.Culegerea informaŃiilor în procesul de comunicare reprezintă unul dintre

obiectivele cele mai importante ale comunicării. Comunicăm pentru a acŃiona,iar acŃiunea conştientă presupune informaŃie. În comunicarea interpersonală

distingem trei tipuri de tehnici de culegere a informaŃiilor: interviul nondirectiv,interviul ghidat şi interviul directiv. Cele trei tipuri corespund unei scale anivelului de intervenŃie în discursul celui intervievat, de la intervenŃia minimă,în cazul interviului nondirectiv, la intervenŃia maximă în cazul interviuluidirectiv.Principalele caracteristici ale celor trei tipuri de interviuri sunt următoarele:1. Interviul nondirectiv: este interviul în care se aplică cele patru dimensiuni aleorientării nondirective formulate de C. Rogers: acceptarea necondiŃionată aceluilalt, neutralitatea binevoitoare, autenticitatea, empatia.Este interviul specific

consilierii, drept pentru care se mai numeşte şi interviu clinic.2. Interviul ghidat este o variantă a interviului nondirectiv, în care fazelenondirective sunt alternate cu faze directive, pe baza unui ghid de interviu. Înfapt, acesta este un ansamblu de explorări nondirective pe teme introdusedirectiv. Se foloseşte mai ales în activităŃile exploratorii de teren.3. Interviul directiv, având ca variantă principală chestionarul este interviul încare totul este dinainte stabilit şi etalonat: Obiectivele, conŃinutul şi ordineaîntrebărilor, numărul întrebărilor şi, uneori, chiar şi variantele de răspuns. Sefoloseşte în cercetări statistice cu puternică tentă sociologică.

3.1. Rolul climatului în interviul nondirectivÎn interviul nondirectiv, climatul este hotărâtor. Chiar dacă subaspect

tehnic se produc erori, acestea pot fi sublimate în prezenŃa unui climat favorabil. Niciodată, într-un interviu nondirectiv nu se vor obŃine toate informaŃiile saucele mai importante informaŃii dintr-o singură iteraŃie. Adesea imagineaconsilierului asupra cazului este veridică după mai multe iteraŃii, prima fiid,adesea, una „de încălzire”, de acomodare reciprocă, de calibrare a reacŃiilor, aintensităŃii, ritmului şi profunzimii abordărilor. Aşa cum s-a mai precizat, înrealizarea climatului trebuie să se ia în considerare importanŃa „primei impresii”.

Aceasta poate deschide comunicarea sau o poate bloca.

3.2. Formularea temei în interviul nondirectivPrima condiŃie în formularea temei este ca aceasta să fie cât mai generală

cu putinŃă. În consiliere, adesea tema se formulează singură, pornind de la problema clientului. Şi aici, însă, introducerea în temă aparŃine consilierului,care trebuie să aibă iniŃiativa. El nu trebuie, însă, să „ghicească”, să arate că ştiedinainte despre ce este vorba. Întâmpinări de tipul: „Vrei (vreŃi) să divorŃezi(divorŃaŃi) ?”; „Probleme în dragoste ?”; „Te-ai împotmolit ?”; „Nu ştii încotro

s-o apuci ?” au toate şansele să facă imposibilă intrarea în comunicare, acesteafiind inducŃii sau interpretări ale pacientului cu consecinŃele cunoscute. Deaceea, îndeosebi în consilierea psihologică, intrarea în situaŃie de comunicare se



27

poate face prin enunŃuri de cea mai mare simplitate, de tipul: „Ei ?”; „Văascult”; „Să auzim !”; „Deci ?”, lăsând pacientului iniŃiativa lansării temei.

A doua condiŃie în formularea temei este evitarea restrângerii sau limităriitemei. Un pacient timid, complexat, neobişnuit să vorbească poate aştepta să fieîntrebat. Nici de această dată nu trebuie să inducem o temă anume, pe bază de

bănuieli. MenŃinerea la nivel de maximă generalitate este în continuare necesară.Se pot folosi întrebări de tipul: „Hai să vedem care-i problema”; „Să vedem ce tefrământă”; „Necazuri ?” etc. prin care să declanşăm confesiunea. Dacă pacientulspune ceva, orice ar spune este folositor pentru declanşarea comunicării: Dacăîşi exprimă dificultatea de a aborda tema, reiterăm această dificultate şi pornimde la ea; dacă sugerează problema, atunci reiterăm problema şi îl ajutăm să odezvolte. Pentru acest lucru, folosim tehnicile de intervenŃie.

3.3.Tehnici de intervenŃie

Cu toate că în interviul nondirectiv este recomandată, aşa cum subliniazăC.Rogers şi J.C. Abric, nonintervenŃia, încă de la analiza acestor recomandăriam formulat unele excepŃii, aplicabile mai ales în consiliere şi terapie psihologică. IntervenŃiile Ńin seama îndeosebi de starea de spirit a clientului,adesea una deteriorată, de capacitatea diminuată a acestuia de a se angaja într-un proces de comunicare optim. Iată principalele tipuiri de intervenŃie recomandatede specialişti:

3.3.1. Reiterarea sau reflexul simplu: constă în retransmiterea, cătrecelălalt a ceea ce tocmai a spus. Tehnica este una care cere o minimă abilitate şiexperienŃă şi nu în ultimul rând capacitatea de a reformula idei, „cu altecuvinte”, fără a denatura sensul spuselor celuilalt. Reiterarea centrează subiectul pe problemă, îi dovedeşte acestuia atenŃia noastră şi îl ajută să dezvolte tema, săo aprofundeze. AtenŃie, însă! Reiterarea sistematică devine supărătoare, blochează comunicarea sau induce agresiune. Reiterarea sistematică poate fiinterpretată şi ca o boală, ca un tic de comunicare, prezent la unele persoane,drept pentru care trebuie cu atât mai mult evitată. Reiterăm în funcŃie de evoluŃiadiscursului, în momentele adecvate, când densitatea tematică scade, când se produc abateri de la temă, când discuŃia „lâncezeşte”, când subiectul intră într-ofundătură etc.

3.3.2. Reformularea sentimentului: este tot o reiterare, la care se adaugăo interpretare. Se foloseşte mai ales când pacientul intră într-o încurcătură.Reiterând spusele acestuia şi formulând o judecată cu privire la starea lui psihică, îi dovedim înŃelegere, răbdare şi disponibilitate de a ajuta la depăşireaacestei stări. Este absolut necesar ca interpretarea să fie una pozitivă, pentru aîncuraja vorbitorul. Pentru aceasta este necesară capacitatea empatică aconsilierului. Fără empatie, reformularea sentimentului poate duce la blocaj saula agresiune.

În reformularea sentimentului se impun câteva reguli:

- să nu fie agresivă: să fie expusă în termeni acceptabili, suportabili pentrucelălalt, să nu jignească, să nu coboare valoric sentimentele acestuia;



28

Expresii de tipul: „Ce ai, te-ai încurcat ?”; „Na, că nu mai ştii ce spui !”;sunt inacceptabile în reformularea sentimentului

- să se concentreze asupra persoanei, nu a problemei; Nu putem folosiexpresii de tipul: „E prea complicat pentru tine !”; „Lasă asta, că nu te pricepi”, „Probabil vroiai să spui altceva !” etc

3.3.3. SusŃinerea empatică: este o necesitate absolută. Tot arsenalulempatiei, cunoscut din studiul creativităŃii, trebuie folosit. Este justificat punctul de vedere potrivit căruia capacitatea empatică este criteriueliminatoriu în alegerea profesiei de consilier. Empatia sugerează prezenŃaconsilierului în comunicare, coparticiparea la problemele clientului,susŃinere energetică şi afectivă şi, totodată, nonintervenŃie; este o absenŃăactivă, stimulatoare, care nu numai că nu distruge personalitateaclientului, dar o potenŃează, o face să se manifeste.3.3.4. IntervenŃia de sinteză: Este o reformulare organizată a

ansamblului discursului realizat de pacient. Potrivit lui J.C. Abric, acesttip de intervenŃie îndeplineşte următoarele funcŃii:o FuncŃia de control: permite consilierului să verifice dacă

înŃelegerea de ansamblu a problemei a fost corectă şiclientului să intervină în caz de eroare.

o FuncŃia de retur: Permite clientului să revină cu precizări,nuanŃări, informaŃii suplimentare.

o FuncŃia de relansare: permite clientului să revină cu problemele importante care eventual au fost omise.

Rezultă din aceste funcŃii cî intervenŃia de sinteză este un fel de bornă dehotar în interviu. Ea marchează o etapă, o şedinŃă, un moment de schimbare problematică etc.

3.4. Ascultarea şi tăcerea în interviul nondirectiv.Din caracterizarea generală a interviului nondirectiv rezultă o poziŃie

specială a celui care aplică interviul. În cea mai mare parte a timpului, acesta tace şiascultă. IntervenŃiile sale sunt minime, exigent controlate şi necesare pentru amenŃine pe cel intervievat în iniŃiativă. Prin urmare, ascultarea şi tăcerea calificate şi

controlate reprezintă condiŃii obligatorii pentru un bun consilier.3.4.1. Ascultarea, în interviul nondirectiv Niki Stanton formulează zece sfaturi pentru o bună ascultare, pe care le redăm

mai jos:• FiŃi pregătiŃi să ascultaŃi;• FiŃi interesat;• ArătaŃi-vă interesul;• PăstraŃi-vă mintea deschisă;• UrmăriŃi ideile principale;• AscultaŃi critic;• AscultaŃi cu atenŃie;



29

• LuaŃi notiŃe;• AjutaŃi vorbitorul;• Nu întrerupeŃi pe vorbitor.Referindu-se la calităŃile unui bun ascultător, Samuel C. Certo formula şi

el următoarele zece reguli:

1. ÎncetaŃi să mai vorbiŃi.2. UşuraŃi sarcina celui care vorbeşte.3. ArătaŃi-i celui care vorbeşte că vreŃi să-l ascultaŃi.4. Nu faceŃi lucruri care vă distrag atenŃia.5. IdentificaŃi-vă cu vorbitorul.6. FiŃi răbdător.7. ControlaŃi-vă temperamentul.8. LăsaŃi-o mai uşor cu argumentele şi criticile.9. PuneŃi întrebări.

10. ÎncetaŃi să mai vorbiŃi.Repetarea, în final, a primului principiu nu este o greşeală de redactare ci oexigenŃă a autorului, care precizează faptul că acesta este “primul şi ultimul principiu”, adică principiul fundamental pentru a fi un bun ascultător.

Jean-Claude Abric menŃionează, în studiul său despre ascultare, punctul devedere al lui B. Jacobi. Autorul citat surprinde cu deosebită fineŃe valenŃeleascultării active, precum şi exigenŃele acesteia. Dintre acestea, subliniem:

- practicianul se privează de interacŃiunea simetrică cu pacientul;- practicianul renunŃă la „plăcerea spunerii”;

- practicianul renunŃă la afirmarea de sine, trăind experienŃa subiectului ca pe propria sa experienŃă;- practicianul potenŃează trăirile subiectului, care se masterializează în bucuria

de a fi ascultat- practicianul satisface nevoia subiectului de a fi ascultat, această nevoie fiind preeminentă oricărei alteia.

Sarcină: StudiaŃi punctul de vedere al lui B. Jacobi cu privire la ascultare evidenŃiatîn lucrarea Psihologia comunicării, autor J.C. Abric, Ed. Polirom 2002, p. 62-64

3.4.2. Tăcerea în interviul nondirectiv. Nu numai tăcerea consilierului este importantă în interviul nondirectiv, ci şi

modul de raportare a acestuia la tăcerile subiectului În acest sens, J.C. Abricvorbeşte de două tipuri de tăceri:

o Tăcerea goală: este momentul în care intervievatul tace deplin, însensul că întrerupe discursul nu numai ca verbalizare ci şi cainteriorizare. Gândurile lui se detaşează de subiectul discursului,epuizându-l. Acesta este momentul intervenŃiilor necesare ale

consilierului.o Tăcerea plină: este momentul de întrerupere a verbalizării, dar de

continuare a reflecŃiilor intervievatului, acesta rămânând centrat



30

în subiect. Este momentul când consilierul nu trebuie săintervină, lăsându-i celui intervievat posibilitatea să stingătensiunile discursului, să evalueze, să proiecteze mentalcontinuarea discursului. IntervenŃia în tăcerile pline pot întrerupediscursul, îl pot abate de la cursul normal, pot induce frustrare,

enervare, agresiune.

Concluzie: tăcerile trebuie ascultate, la fel ca şi vorbirea. E¤xperienŃa, talentulşi capacitatea empatică a consilierului va permite distincŃia între tăcerile pline şi celegoale.

4. Aspecte ale comunicării în tehnicile de grupTehnicile de grup sunt mai puŃin utilizate în consilierea psihologică şi

educaŃională. Din perspectivă psihosocială, tehnicile de grup sunt, mai degrabă,

tehnici de ameliorare a coeziunii şi performanŃei grupurilor pentru îndeplinirea unor sarcini. S-au dezvoltat, în acest sens, mai degrabă terapii de grup decât activităŃi deconsiliere. Prin însăşi etimologia sa, termenul consiliere presupune o activitate faŃă-n faŃă. Consilierea familială nu este o tehnică de grup, deoarece familia nu este grupsocial, în sensul utilizat de psihologia socială şi de sociologie.

4.1. Caracteristicile unui grup mic (restrâns)Studiile de psihologie socială şi de sociologie apreciază că un grup mic

(restrâns) are un set de caracteristici standard. De Visscher propune următoarelecaracteristici:

1. Numărul de persoane: de la 3-4 la 25 persoane2. Unitate de timp şi de loc (proximitate şi distanŃă interindividuală minimă3. RaŃiune de a fi şi de a rămâne împreună4. Destin relativ comun5. Posibilitatea formării unei percepŃii şi a unei reprezentări a fiecăruia

despre ceilalŃi6. Perceperea unei anumite grupalităŃi, observată de membri sau de un

observator extern7. Posibilitatea unei interacŃiuni şi a unei comunicări verbale şi nonverbale

efective8. Durată suficientă pentru instituŃionalizare.Punctul de vedere sociologic este mai simplificat. Potrivit sociologiei, grupul

mic se caracterizează prin:1. Comunitate spaŃială şi temporală2. Posibilitatea interacŃiunilor reciproce între toŃi membrii3. ConştiinŃa apartenenŃei la grup4. Îndeplinirea unei sarcini comune.

Celelalte caracteristici sugerate mai sus Ńin de perspectiva psihosocială, care ia înconsideraŃie în mai mare măsură determinaŃiile psihologice.



31

Sarcină: din cursul de psihologie socială, reactualizaŃi cunoştinŃele desprecaracteristicile grupului mic.

4.2. Caracterizarea principalelor tehnici de grupPrezentarea detaliată a tehnicilor de grup este sarcina disciplinelor

specializate în domeniul terapiei şi consilierii de grup. În cele ce urmează vom prezenta doar acele aspecte care Ńin de caracterizarea comunicării în cadrul grupului. Ne vom referi la cele două situaŃii caracteristice de grup: situaŃii de grup centrate pegrup şi situaŃii de grup centrate pe sarcină.

4.2.1. Comunicarea în situaŃiile de grup centrate pe grupAutorul acestui tip de situŃie, Lewin, propune ca subiectul comunicării în grup

să fie problemele care intervin în funcŃionarea grupului, membrii grupului abordândşi problemele lor profesionale. Un asemenea grup se numeşte grup de diagnostic(T-grup, Grup de bază)

A. Caracteristicile grupului de diagnostic:- numărul de 8-12 persoane de vârste, genuri şi profesii diferite- persoanele nu se cunosc între ele (sau se cunosc foarte puŃin)- pentru fiecare grup există un monitor (supraveghetor)- grupul are al dispoziŃie aproximativ 15 şedinŃe de câte 2-3 oreB. ConŃinutul comunicării: comunicarea are loc între membrii grupului, după

voinŃa proprie a membrilor lui, aceştia căutând să descopere fenomenele de grup şifactorii care asigură funcŃionarea eficientă a grupului

C. Rolul monitorului: monitorul se comportă ca un consilier în situaŃie deinterviu nondirectiv, respectând întrutotul exigenŃele acestuia.

D. Scop terapeutic: participând la activitatea grupului, individul ajunge să secunoască pe sine, să înveŃe să comunice cu ceilalŃi, să devină fiinŃă socială,eliminându-şi limitele de comunicare şi convieŃuire. La nivel de grup, consilierul(psihologul şcolii, de ex.) poate utiliza o asemenea tehnică pentru ameliorarearelaŃiilor din interiorul grupurilor şcolare standard (clasele de elevi), îndeosebi pentru acele grupuri în care apar probleme deosebite de disciplină, adaptare,comunicare etc.

Sarcină (7): ImaginaŃi un grup de diagnostic şi descrieŃi activitatea

consilierului pe timpul şedinŃelor de consiliere

4.2.2. Comunicarea în situaŃiile de grup centrate pe sarcină:Acest tip de situaŃii presupune existenŃa unui grup omogen, ale cărui

caracteristici sunt deja definite, ceea ce intervine nou în activitatea grupului fiindsarcina.

A. Caracteristicile grupului:- numărul membrilor este predeterminat (grup de muncă, clasă de elevi,

echipă managerială, sportivă etc)

- grupul are coeziunea, structura şi celelalte caracteristici deja formate (normemorale, mize personale şi colective, reŃeaua de relaŃii formale şi informale)



32

- animatorul grupului nu se identifică cu liderul informal al acestuia, el estedoar observator.

B. ConŃinutul comunicării: depinde de tipurile de întruniri proiectate:- În întrunirile de informare descendentă, comunicarea constă în transmiterea

şi receptarea în grup a unei sarcini, a unui sistem de norme, reguli, consermne.

- În situaŃiile de informare ascendentă, comunicarea presupune culegerea deinformaŃii din interiorul grupului.- În situaŃia întâlnirilor-discuŃie, comunicarea constă în schimbul de

informaŃii, asupra unei teme date între membrii grupului.- În situaŃia întâlnirilor pentru rezolvarea de probleme, comunicarea constă în

căutarea împreună, de către membrii grupului, a soluŃiilor pentru rezolvarea unei probleme.

C. Rolul monitorului:- în prima situaŃie, problema monitorului este aceea a asimilării corecte în

grup a mesajului.- în a doua situaŃie, animatorul se transformă într-un operator de interviu degrup; succesul său depinde de priceperea în utilizarea tehnicilor de interviunondirectiv, ghidat sau directiv. Este de mare importanŃă capacitatea animatoruluide a fi un bun ascultător şi de a provoca schimburi între membrii grupului.

- în a treia şi a patra situaŃie, animatorul are funcŃia de facilitare a dialogului,de reglare a discuŃiei astfel încât să se asigure participarea tuturor celor cere au uncuvânt de spus şi orientarea spre tema discuŃiei.

În toate situaŃiile, animatorul trebuie să respecte, pe cât posibil, regulilespecifice interviului: non-interpretarea, non-evaluarea, non-consilierea, chestionareaminimă, comprehensiunea.

D. Scop terapeutic: SituaŃiile de grup centrat pe sarcină sunt utilizate mai alesîn consilierea educaŃională. Psihologul şcolar îşi poate propune ca obiectivameliorarea activităŃii grupurilor şcolare standard (clasele de elevi) în legătură cusarcinile specifice ale şcolii, dar şi a unor grupuri şcolare non-standard: grupuri decadre didactice care predau la o clasă de elevi cu probleme, grupuri de cadredidactice de la un nivel de studiu, comisii didactice, caterdre etc.

Sarcină (8): ImaginaŃi un grup centrat pe sarcină şi descrieŃi activitatea

consilierului pe timpul şedinŃelor de consiliere



33

BIBLIOGRAFIE

1. AIFTINCA, Marin, Babilonul informaŃiei, Editura Politică, Bucureşti,1987.

2. ANGHEL, Petre, Stiluri şi metode de comunicare, Editura Aramis,Bucureşti, 2003.3. BONCU, Ştefan, Psihologia influenŃei sociale, Editura Polirom, 2002. 4. McBRIDE, Sean, Mai multe voci, o singură lume, Editura ŞtiinŃifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1982.5. CRAIA, Sultana, Teoria comunicării, Editura FundaŃiei “România de

Mâine”, Bucureşti, 2000.6. ECO, Umberto, Tratat de semiotică generală , Editura ŞtiinŃifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

7. HEDGES, Patricia, Personalitate şi temperament, Ghidul tipurilor psihologice, Editura Humanitas, 1997.8. IONESCU, Şerban, JAQUET, Marie Madeleine, LHOTE, Claude,

Mecanismele de apărare, teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom, 2002.9. JULIA,Didier, DicŃionar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 1996.10. LOHISSE, Jean, Comunicarea, De la transmiterea mecanică la

interacŃiune, Editura Polirom, 2000.11. MACOVICIUC, Vasile, Filosofie, S.N.S.P.A., Bucureşti, 2000.12. MARGA, Andrei, RaŃionalitate, comunicare, argumentare, Editura

Dacia, Cluj, 1991. 13. McQUAIL, Denis, Comunicarea, Institutul European, 1999.14. McQUAIL, Denis, WINDAHL, Sven, Modele ale comunicării, Editura

Comunicare. ro, Bucureşti, 2001.15. MOSCOVICI, Serge, Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei,

Polirom, Editura UniversităŃii Al. I. Cuza, Iaşi, 1997.16. MUCCHIELLI, Alex, Arta de a influenŃa; analiza tehnicilor de

manipulare, Editura Polirom, Bucureşti, 2002. 17. ROTARU, Nicolae, Criză şi dialog , Editura RAO, Bucureşti, 2003.

18. RÜCKLE, Horst, Limbajul corpului pentru manageri, Editura Tehnică,Bucureşti, 2000.

19. de SAUSSURE, Ferdinand, Curs de lingvistică generală , EdituraPolirom, Iaşi, 1998.

20. STANCU, Valentin ş.a., RelaŃii publice, succes şi credibilitate, Bucureşti.21. STANTON, Niki, Comunicarea, Societatea ŞtiinŃă & Tehnică, 1995.22. ŞOITU, LaurenŃiu, Comunicare şi acŃiune, Institutul European, 1997.23. TOMA, Gheorghe (coord.), Tehnici de comunicare, Editura Artprint,

Bucureşti, 1999.

24. *** DicŃionar explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R.,1975.



34

25. ***Mic dicŃionar enciclopedic, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1978.

26. ABRIC, Jean-Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 200227. JIGĂU, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti, 200128. Stanton, Niki, Comunicarea,

29. Samuel C. Certo, Managementul modern, Editura Teora, 200230. Niki Stanton, Comunicarea, Societatea ŞtiinŃă & Tehnică, 1995



35

Capitolul al treilea

BARIERE DE COMUNICARE ÎN CONSILIEREAşa cum s-a văzut din primul capitol al lucrării, îndeosebi din

perspectivele interacŃioniste şi comportamentiste asupra structurii comunicării,

aceasta are loc nu într-un mediu steril, omogen şi protejat, ci, dimpotrivă, într-unmediu încărcat de influenŃe dintre cele mai diverse: de la influenŃele naturale lacele sociale şi culturale, de la cele individuale la cele de grup şi de masă, de lacele tehnice şi organizatorice la cele logice, semiologice şi lingvistice, de la celeobiective la cele subiective etc. Aceste influenŃe merg de la simpla întârziere saucosmetizare a informaŃiei, până la completa denaturare sau chiar pierdereadefinitivă a acesteia.

Pentru psihologul contemporan, asupra căruia presiunea informaŃionalăeste din ce în ce mai puternică, cunoaşterea şi contracararea, pe cât posibil, a

factorilor care generează înfluenŃarea negativă a comunicării reprezintă o cerinŃămajoră.Considerată, aşa cum am văzut, printre cele mai importante aptitudini ale

consilierului, aptitudinea de comunicare cuprinde, inevitabil şi o componentăcare Ńine de capacitatea de a proteja comunicarea de influenŃele negative. Cumvom vedea în cele ce urmează, această capacitate se exercită atât în mod direct, prin comportamentul comunicaŃional al consilierului, cît şi în mod indirect, prinmăsurile şi intervenŃiile tehnico-metodologice în sistemul informaŃional.

Unii autori din domeniul ştiinŃelor comunicării grupează factorii careinfluenŃează negativ comunicarea sub denumirea de “bariere de comunicare”(Samuel C. Certo, Niki Stanton.), alŃii sub denumirea de “zgomot” (Shanon-Weaver, Denis McQuail ş.a.). Întrucât majoritatea autorilor au adoptat termenulde bariere de comunicare, vom utiliza şi noi, în continuare, această accepŃiune,fără a neglija, însă, informaŃiile despre natura, structura şi modul de manifestarea fenomenelor subsumate termenului de “zgomot”, cu atât mai mult cu cât uniiautori pun “zgomotul” şi “bariera de comunicare” împreună, într-o relaŃie cauză(zgomotul)-efect (bariera de comunicare)1.

1. Modele teoretice de analiză a barierelor de comunicare

Cel mai sistematizat model de analiză a barierelor de comunicare (dar nuşi cel mai complet) este cel oferit de Samuel C. Certo. Potrivit acestuia, barierelede comunicare sunt “factori care micşorează probabilitatea unei comunicări desucces.” Autorul distinge două categorii de bariere de comunicare:macrobariere şi microbariere.

Macrobarierele de comunicare “sunt legate, în principal, de mediul decomunicare şi de lumea mai largă în care are loc comunicarea”. Autorulenumeră următoarele macrobariere de comunicare:

1. Nevoia sporită de informaŃii.

2. Nevoia de informaŃii din ce în ce mai complexe.3. Contextul utilizării şi altor limbi în comunicare, în afara celei oficiale.4. Nevoia constantă de a învăŃa concepte noi.



36

Microbarierele de comunicare “sunt legate, în principal de elemente cumar fi comunicarea mesajului, sursa şi destinaŃia”. În rândul acestora autorulidentifică:

1. Punctul de vedere al sursei privind destinaŃia.2. InterferenŃa mesajelor.

3. Punctul de vedere al destinatarului privind sursa.4. PercepŃia.5. Cuvintele cu mai multe semnificaŃii.2 Şi mai puŃin riguriasă este prezentarea barierelor de comunicare de către

Niki Stanton.Acesta enumeră o serie de bariere, toate înscriindu-se, după modelul lui

Certo, în categoria microbarierelor, de unde se desprinde concluzia că este preocupat în mod deosebit de intimitatea procesului de comunicare şi mai puŃinde contextul acesteia. Redăm, mai jos, barierele de comunicare enumerate de

Niki Stanton:1. DiferenŃe de percepŃie.2. Concluzii grăbite.3. Stereotipii.4. Lipsa de cunoaştere.5. Lipsa de interes.6. DificultăŃi de exprimare.7. EmoŃii.8. Personalitatea.4 Acelaşi tip de orientare, preponderent spre mecanismul intern al

comunicării, găsim şi la Ionel Dumbravă, care enumeră următoarele bariere decomunicare:

1. TendinŃa de a auzi numai ceea ce ne-am obişnuit să auzim.2. Ignorarea informaŃiilor în dezacord cu ceea ce cunoaştem.3. Evaluarea prin criterii subiective a sursei obiective.4. Perceperea diferită a mesajelor funcŃie de situaŃia concretă şi de

presiunea mediului asupra sa.5. ÎnŃelegerea de către diferite persoane în sensuri diferite a aceloraşi

cuvinte.

6. Folosirea neadecvată a elementelor procesului de comunicare.7. Incapacitatea de stăpânire a emoŃiilor.8. Discernerea insuficientă a mesajelor relevante de cele cu semnificaŃie

irelevantă sau nulă.5 Din enumerarea lui I. Dumbravă se observă cu uşurinŃă că barierele 1-4

şi 8 sunt eminamente bariere ce Ńin de receptor, barierele 5, 6, 7 au rădăcini întoate componentele unui proces de comunicare conceput liniar şi univoc şinumai prin extensie bariera 4 trimite la contextul comunicării, care este un factor de natura macrobarierei.

În lucrarea ABC-ul comunicării manageriale Monica Voicu şi CostacheRusu apreciază că “barierele în procesul de comunicare reprezintă orice lucrucare reduce fidelitatea sau eficienŃa transferului de mesaj” şi prezintă un tabel al



37

barierelor de comunicare, pe care îl redăm mai jos, pentru comparaŃie cucelelalte puncte de vedere:6

Natura barierei Cauze1. Bariere de limbaj • Aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru

diferite persoane• Cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi

ca pregătire şi experienŃă• Starea emoŃională a receptorului poate deforma

ce el aude• Ideile preconcepute şi rutina influenŃează

receptivitatea• DificultăŃi de exprimare• Utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze

2. Bariere de mediu • Climat de muncă necorespunzător • Folosire de suporŃi informaŃionali

necorespunzători• DiferenŃe între pregătirea emiŃătorului şi

receptorului3. Bariere datorate poziŃiei emiŃătoruluisau receptorului

• Imaginea pe care o are emiŃătorul şi receptoruldespre sine şi despre receptor

• Caracterizarea diferită a situaŃiei în care are loccomunicarea de către emiŃător şi receptor

• Sentimentele şi intenŃiile cu care interlocutorii participă la comunicare.

4. Bariere de concepŃie • ExistenŃa presupunerilor • Exprimarea cu stângăcie a mesajului de către

emiŃător • Lipsa de atenŃie în receptarea mesajului• Concluzii grăbite asupra conŃinutului mesajului• Lipsă de interes a receptorului faŃă de mesaj• Rutina în procesul de comunicare

Interesante pentru studiul barierelor de comunicare sunt şi observaŃiilefăcute asupra contextului comunicării de către Vasile Marin în lucrarea“Comunicarea în administraŃia publică” sub titlul “Determinări în construcŃiacomunicării”. Analizând statutul celui care iniŃiază şi conduce procesul decomunicare, autorul prezintă două tipuri de bariere de comunicare, fără a lenumi, însă, astfel: “capcane în comunicare” şi “erori logice de comunicare”.

Potrivit autorului, principalele capcane în comunicare sunt:1. Capcana sprijinului vizual.2. Capcana religioasă.3. Capcana etnică şi rasială.



38

4. Capcana sexologică.Cât priveşte erorile logice, autorul apelează cu justificare la logica

argumentării, prezentînd următoarele erori tipice:1. Analogia greşită.2. Dilema vinovăŃiei.

3. Generalizarea pripită.4. Întrebarea aluzivă.5. Opinia neautorizată.6. Compromisul slab.7. Eroarea post-factum.8. Eroarea tipărită.9. Realitatea trunchiată.7 Potrivit teoriei argumentării, scopul emitentului este de a convinge

interlocutorul (receptorul), astfel încît erorile de mai sus pot fi făcute cu intenŃie

sau fără intenŃie. Dacă ele sunt făcute cu intenŃie, atunci ele nu sunt, practic, bariere de comunicare, dacă şi-au atins scopul. Dacă, însă, nu sunt făcute cuintenŃie, atunci semnificaŃia mesajului diferă de cea intenŃionată de emitent şi eledevin bariere de comunicare.

Alte bariere de comunicare sunt analizate de autor sub titlul “Elemente deartă a comunicării”: acceptul, contextul, respingerea, impermeabilitateacomunicării etc.8

Vom încerca, în cele ce urmează, să realizăm o sinteză a modelelor deanaliză prezentate, sub forma unui tablou general al barierelor de comunicare:

Acest tablou general va fi folosit, în continuare, pentru caracterizarea principalelor bariere de comunicare, prilej cu care vom insera expresiile lor tipice aşa cum apar la diferiŃi autori.

2. Caracterizarea principalelor bariere de comunicare.Măsuri de contracarare a acestora.

De la început se impune precizarea că barierele de comunicare nuacŃionează izolat, unele de altele. În procesul comunicării barierele decomunicare se succed, se întrepătrund, se influenŃează reciproc, de regulă seînsumează, iar în anumite combinaŃii pot duce la distorsionarea gravă a

informaŃiei ori la prejudicierea sau chiar blocarea comunicării. Termenul“zgomot”, utilizat de unii autori pentru a denumi ansamblul barierelor decomunicare, este expresia acestui efect combinat, care este perceput ca un factor general de diminuare a capacităŃii de comunicare. Analizând, însă, barierele decomunicare pe tipuri şi componente, putem descoperi soluŃiile optime dediminuare a efectelor lor dăunătoare, pentru a asigura un mediu comunicaŃionalstabil şi optim.



39

.2.1. Macrobarierele de comunicareAşa cum afirmă Samuel C. Certo, “macrobarierele de comunicare sunt

factori care împiedică succesul comunicării într-un proces general decomunicare.”9

Cu o caracterizare mai largă, macrobarierele de comunicare sunt aceifactori care acŃionează asupra ansamblului procesului de comunicare, oarecumdin afara lui. Specificul acestor factori este acela că ei nu intervin direct înstructura comunicării, fiind de altă natură decât materialul comunicării, care este

informaŃia propriuzisă. Tocmai de aceea aceste bariere pot fi denumite şi bariarecontextuale.

BARIERE DECOMUNICARE

MACROBARIERE(Bariere contextuale)

MICROBARIERE(bariere de procse)

ALE SURSEI ALE RECEPTORULUI

TEHNICO-ECONOMICE CULTURALE SOCIAL-POLITICE

ALE CANALULUI

- capcane- erori logice- psihologice- lingvistice şi

culturale

- tehnice - economice- semiotice - de zgomot

- psihologice- lingvistice şiculturale

- medicale

COMUNE

- diferenŃe culturale- diferenŃe de percepŃie- diferenŃe de interes

- volumulinformaŃiilor -complexitateainformaŃiilor

- nivele de dezvoltare

- diferenŃele culturale- diferenŃe religioase- mentalităŃi- obiceiuri

- limbă- tradiŃii

- libertăŃi sociale- statute politice- permeabilitatea

graniŃelor

- legislaŃii



40

1. O primă categorie de macrobariere este cea a macrobarierelor tehnico-economice. Caracteristica acestora este aceea că ele acŃionează din interiorulmediului în care are loc comunicarea. Aici se înscriu unele bariere enunŃate deSamuel C. Certo.

A. Astfel, nevioa sporită de informaŃii, deci creşterea volumului acestora,

ca urmare a creşterii nivelului şi complexităŃii vieŃii social-culturale, vine, la unmoment dat, în contradicŃie cu capacitatea de operare a reŃelelor de informaŃii,dar şi cu capacitatea de absorbŃie a acestora de către actorii comunicării: sursa şireceptorul.

SoluŃia contracarării acestei bariere este selectarea informaŃiilor în funcŃiede importanŃa lor, precum şi distribuirea lor numai spre receptorii absolutinteresaŃi de ele. Totodată, se impune alegerea redundanŃei optime a informaŃiei,chiar dacă folosirea mai multor semne decât ar fi necesar pentru receptare ar părea o şi mai mare încărcare a canalelor de comunicare. Jean Lohisse insistă

asupra faptului că “deşi suprimarea redundanŃei poate fi economică, aceastăoperaŃie prezintă dezavantajul de a face mesajul foarte vulnerabil la zgomote.”Autorul recomandă un anume grad de redundanŃă, care reprezintă “o barierăîmpotriva zgomotului şi previne riscul de ambiguitate şi eroare de receptare.”10

B. În ce priveşte complexitatea tot mai mare a informaŃiilor , ea Ńine tot decontextul social-cultural. Informatizarea şi matematizarea proceselor economico-sociale, încorporarea tot mai accentuată a noilor descopeririştiinŃifice în viaŃa socială implică inevitabil o creştere a complexităŃiimaterialului necesar a fi comunicat, fapt care, de asemenea, poate determinareducerea capacităŃii de preluare a acestei complexităŃi de către sistemele decomunicare.

SoluŃiile contracarării acestei macrobariere pot fi găsite pe două direcŃiiconvergente: pe de o parte, simplificarea la maxim a procesului de comunicareşi selectarea receptorilor în funcŃie de capacitatea de înŃelegere, iar pe de altă parte, apropierea receptorilor de complexitate, printr-o permanentă pregătireştiinŃifică.

C. Un caz aparte este cel al nivelului de dezvoltare economică . El seconstituie ca macrobarieră de comunicare în mod deosebit în comunicareaexternă, între diferite organizaŃii, dar şi în cea internaŃională. Nivelele de

dezvoltare economică diferite ale unor organizaŃii, state sau regiuni sunt factoricare frânează dezvoltarea, între acestea, a unei comunicări eficiente. Fiecaredintre părŃile participante la proces are un alt sistem de canale de comunicare, unalt model al categoriilor şi codurilor, chiar un alt obiect al comunicării. Dincolode diferenŃele lingvistice, care pot fi atenuate printr-o bună organizare atransferului de semnificaŃii, rămân diferenŃele tehnologice, operaŃionale,conceptuale care fac, uneori, aproape imposibilă angrenarea eficientă asistemelor informaŃionale. DificultăŃile prin care trec, în prezent, Ńările careaderă la structurile europene şi euroatlantice se datorează, în bună măsură, şi

barierelor de comunicare determinate de nivelele diferite de dezvoltareeconomică.



41

Acest domeniu este cel mai greu de abordat în termenii soluŃiilor decontracarare. Apropierea nivelurilor de dezvoltare economică este un dezideratde foarte lungă durată, fără realizări spectaculoase pe termen scurt. Cu toateacestea, pe plan internaŃional se iau anumite măsuri, în special pe linia apropieriimodelelor şi sistemelor de comunicare. În acest scop, Ńările dezvoltate, ca şi

organizaŃiile internaŃionale, investesc sume considerabile, atât în modernizareainfrastructurilor de comunicare, cât şi în introducerea, în sistemele educaŃionaledin Ńările rămase în urmă, a noilor concepte şi modele de comunicare.

2. A doua categorie de macrobariere este cea pe care am denumit-o,generic , macrobarierele culturale.

Contextul cultural are o semnificaŃie majoră pentru determinareaeficienŃei comunicării. Jean-Claude Abric observă faptul că “în sens strict,microcultura unei organizaŃii, a unei instituŃii, a unui grup social dat determinămoduri de comunicare şi un sistem de interacŃiuni care poate fi în totalitate

specific, altfel spus care poate fi înŃeles şi aplicat exclusiv în acest contextlimitat. În sens larg, fiecare dintre noi ştie din propria experienŃă că tentativa dea comunica cu interlocutori aparŃinând altei culturi - în lipsa unor mijloace potrivite de codare şi decodare a informaŃiei transmise – poate fi un demers de odificultate extremă.”11

Probleme majore apar şi în ceea ce priveşte diferenŃele religioase. Se ştiecă diferitele doctrine religioase privilegiază anumite simboluri, semnificaŃii,comportamente, atitudini şi practici care trec dincolo de experienŃa religioasă, înexperienŃa practică, inclusiv în cea de comunicare. De aceea, comunicarea întreindivizi sau grupuri umane cu apartenenŃe religioase diferite este pusă, uneori, îndificultate. Sunt de notorietate dificultăŃile actuale ale guvernului francez privind implementarea unei norme legale care interzice folosirea simbolurilor religioase în şcoli şi instituŃii publice. La toate acestea se adaugă diferenŃierilegate de obiceiuri, tradiŃii, mentalităŃi încorporate în sisteme diferite de moralăşi coduri etice diferite. Multă vreme, în fostul stat musulman Afganistan,talibanii care conduceau Ńara au interzis accesul populaŃiei la televiziune,considerată un obiect al Satanei.

O macrobarieră culturală unanim recunoscută este bariera lingvistică .Comunicarea, îndeosebi în organizaŃiile multietnice, este puternic afectată de

diferenŃele lingvistice dintre membrii acestor organizaŃii. Se ştie, deja, că întentativa unui mare număr de cetăŃeni români de a găsi locuri de muncă în Ńăriledezvoltate, prima barieră este necunoaşterea limbii oficiale a Ńării respective.Aceasta, întrucât prima grijă a managerilor firmelor angajatoare este aceea de a putea comunica cu angajatul.

La nivelul comunicării dintre organizaŃii, bariera este mai uşor decontracarat, prin pregătirea specială a unor interpreŃi. La nivelul intern alorganizaŃiilor, însă, nici timpul şi nici resursele organizaŃiei nu permite folosireainterprtetului.

Iată şi câteva măsuri generale de contracarare a macrobarierelor culturaleîn comunicare:



42

• Dezvoltarea unor acŃiuni de cunoaştere reciprocă a culturilor aflate înrelaŃie de comunicare;

• Identificarea acelor obiceiuri, mentalităŃi, reguli de conduită ale partenerilor de comunicare care au semnificaŃie pentru comunicare;

• Respectarea credinŃei religioase a fiecărui partener fără nici o

discriminare. Sunt contraproductive atât discriminarea negativă(interdicŃia, blamarea, opresiunea, obligarea) cât şi discriminarea pozitivă (stimularea diferenŃei, încurajarea prozelitismului, acordareade bonificaŃii pe criterii religioase etc.);

• Pregătirea minuŃioasă a canalelor de interpretare în situaŃia derulăriiunor acte de comunicare între grupuri umane sau indivizi care folosesclimbi diferite. Încercarea unor psihologi de a utiliza limba parteneruluide dialog în condiŃiile cunoaşterii aproximative a acesteia estecontraproductivă şi poate determina pierderi însemnate în înŃelegerea

reciprocă.3. Sunt mai puŃin tratate în literatura de specialitate macrobarierele social- politice. Neglijarea influenŃei acestora asupra comunicării ar fi, însă, o greşeală,în condiŃiile în care apar destul de des dificultăŃi majore de comunicare provocate de acestea.

Caz: Este suficient să evidenŃiem dificultăŃile de comunicare într-un grupuman în care mambrii acesteia aparŃin sau sunt simpatizanŃii unor partide politice aflate în raporturi de opoziŃie. Când aceşti membri au, în respectivele

partide, şi funcŃii de conducere, prăpastia comunicării este şi mai evidentă, cutoate recomandările celor care susŃin că simpatiile politice pot fi eludate. Sunt denotorietate dificultăŃile de comunicare dintre primari şi consiliile locale, dintreguvern şi primării, dintre prefecŃi şi consiliile judeŃene, atunci când aceştiaaparŃin unor grupări politice rivale.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul comunicării între organizaŃii sau întreguverne. Când partenerul de comunicare este de aceeaşi parte a spectrului politic, comunicarea este favorizată. În caz contrar, răceala este evidentă.Schimbul recent de replici dintre reprezentanŃiii guvernului României, social-democrat, şi unii europarlamentari, democrat-creştini, este elocvent pentru ceeace înseamnă barierele de comunicare de natură politică. Europarlamentarii:România nu respectă moratoriul privind adopŃiile. Răspunsul guvernului român:nu avem soluŃii pentru a asigura accesul Ńărăniştilor în parlementul Romîniei.

DistanŃa dintre mesajul iniŃial şi mesajul de răspuns este evidentă.

Sarcină (9): DaŃi trei exemple de macrobariere de comunicare în relaŃiadintre consilierul şcolar şi elevi..

La barierele strict politice se adaugă, în cadrul categoriei analizate, cele social-economice cum sunt: nivelul scăzut al libertăŃilor, al traiului, legislaŃiarestrictivă, impermeabilitatea graniŃelor ş.a. Cînd toate aceste bariere sunt active,



43

cetăŃeanul este timorat, îşi reduce participarea la viaŃa cetăŃii, are acces redus lainformare, este izolat.

Contracararea barierelor social-politice este aproape la fel de grea ca şi cea a barierelor tehnico-economice şi dependentă de ele. Ea înseamnă actualizarea permanentă a legislaŃiei, deschidere internaŃională, asistenŃă internă şi

internaŃională pentru segmentele defavorizate ale societăŃii, iar în plan politicmaturizarea clasei politice, schimbarea mesajului politic, din unul distructiv înunul constructiv, asimilarea regulilor jocului politic intern şi internaŃional.

2.2. Microbarierele de comunicareConsiderate de Samuel C. Certo “factori care împiedică succesul

comunicării într-un proces specific de comunicare”, microbarierele decomunicare pot fi denumite şi bariere de proces, ele acŃionând din intimitatea procesului, pe componentele şi fazele acestuia. Literatura de specialitate,

îndeosebi curentele mecaniciste, tradiŃionale consacră cea mai mare importanŃăacestui tip de bariere de comunicare. Fiind relative la un proces care poate fiizolat şi analizat pe părŃi, acest tip de bariere pare mai uşor de conceptualizat şichiar de formalizat şi măsurat. Potrivit tabloului general propus, vom analizaconŃinutul şi semnificaŃia acestor bariere Ńinând cont de componentele procesului de comunicare (sursă, canal, receptor) şi relaŃiile dintre ele.

1. Microbariere ale sursei de comunicareMicrobarierele de comunicare care au ca referinŃă sursa comunicării

(emiŃătorul sau emitentul) sunt analizate, în diferite contexte, de cătremajoritatea autorilor citaŃi în prezentul curs. Pentru sistematizarea informaŃiei,le-am grupat după asemănările de conŃinut.

Se determină, astfel, microbariere-capcane (Vasile Marin) care se exprimăca inabilităŃi ale sursei de a elimina din comunicare expresii şi atitudini cuimpact negativ asupra percepŃiei corecte a mesajului. Fie că este vorba decapcane de tip religios sau etnic, rasial, sexologic, care pot determinaataşamentul nejustificat, atenuarea receptării sau chiar respingerea comunicării,fie că este vorba de abundenŃa de imagine în detrimentul conceptului, mutândreceptarea de la sens şi semnificaŃie la senzaŃii vizuale, capcanele apar carezultat al unei slabe pregătiri nemijlocite a sursei pentru actul de comunicare.

Asememea capcane pot apare mai ales în comunicarea orală, unde impactul esteimediat şi de mare anvergură, afectând nu numai relaŃia directă sursă-receptor cişi relaŃia dintre membrii grupului participant la comunicare. Pentru unii psihologi, renunŃarea la invocaŃii şi aluzii de natură religioasă, etnică sau rasialăeste echivalentă cu pierderea autenticităŃii şi, prin consecinŃă, a interesului din partea celorlalŃi. Dar, aşa cum subliniază Vasile Marin, “umorul nu esteuniversal, iar unele glume sunt gustate numai de cei ce au acelaşi cadru dereferinŃă.”12

Capcane precum cele de mai sus sunt prezente şi în comunicarea scrisă, cu

efecte mai puŃin accentuate, însă.Evitarea unor capcane de acest gen se face prin pregătirea temeinică a sursei

de comunicare, îndeosebi în domeniul artei de a comunica.



44

Cât priveşte capcana sprijinului vizual , autorul observă că sprijinul peimagini are efect numai dacă acestea au legătură directă şi imediată cuconŃinutul mesajului şi fac parte, îndeobşte, din cultura receptorului. AbundenŃade imagine poate fi mai dăunătoare ca absenŃa acesteia. În condiŃiile dezvoltăriiexplozive a mijloacelor moderne de comunicare şi imagine, unii psihologi

folosesc cu orice preŃ asemenea mijloace, nu neapărat pentru creşterea eficienŃeicomunicării, ci pentru a fi în pas cu moda. Sunt de notorietate unii psihologi practicanŃi care afişează pe masa de lucru cele mai moderne instalaŃiiinformatice şi media fără ca măcar să ştie să le pornească sau mobilează biblioteca din birou cu cărŃi alese după calitatea coperŃilor, dar pe care nu le-aucitit şi nu au de gând să le citească vreodată. Asemenea imagini sunt cele mai periculoase capcane, atunci când persoana respectivă se confruntă cu un publicavizat, ori în consiliere, aşa cum am mai precizat, nu-Ńi alegi publicul, ci eşti ladispoziŃia lui. Vasile Marin vorbeşte şi de natura acestui tip de capcană în

intimitatea procesului de comunicare. Autorul vorbeşte de unitatea dintreimagine şi conŃinutul comunicării, precum şi de justa măsură a actului deilustrare a cuvântului cu imagine: “Exagerarea în ilustrarea vizuală conduce ladiluarea conŃinutului util al comunicării.”13

Cât despre erorile logice pomenite de autor, fără a intra în detaliereaacestora, se pot face câteva consideraŃii generale asupra lor.

În primul rând, se pot evidenŃia două cauze ale apariŃiei erorilor logice: prima - incoerenŃa structurală a gândirii emiŃătorului (sursei), determinată deslaba instrucŃie intelectuală a acestuia şi de experienŃa redusă în comunicare şi adoua – intenŃia de a convinge, cu orice preŃ, chiar şi prin denaturarea relaŃiilor logice autentice. Este ceea ce autorul numeşte “subiectivismul” sau “amprenta personală excesivă.”

În al doilea rând, se pot prevedea principalele consecinŃe ale acestor eroriasupra eficienŃei comunicării: scăderea credibilităŃii sursei, atunci când erorilesunt descoperite; amânarea rezolvării problemelor eludate prin introducereaintenŃionată a erorilor; izolarea treptată a autorului de mediul comunicaŃional alcomunităŃii în care acesta acŃionează.

Principala cale de contracarare a erorilor logice este chiar studiul logicii. Dinlectura obligatorie, precum şi din criteriile de selecŃie a consilierilor, n-ar trebui

să lipsească teoria argumentării şi cunoştinŃe generale de comunicare şi relaŃii publice. De asemenea, se recomandă prezenŃa la selecŃie a unor psihologiavizaŃi, care să descopere şi să bareze accesul unor persoane cu un caracter manipulativ, cu un amor propriu exagerat sau cu personalitate posesivă,dictatorială, paranoică.

O anumită latură a capcanelor şi erorilor logice, evidenŃiată deja, trimitecătre o altă categorie de bariere ale sursei: cele psihologice. Din inventarul barierelor de comunicare prezentate în prima parte, unele au aceastăcaracteristică: stereotipiile, dificultăŃile de exprimare, emoŃiile sau personalitatea

- la Niki Stanton, incapacitatea de stăpânire a emoŃiilor - la Ionel Dumbravă,dificultăŃile de exprimare, imaginea de sine, sentimentele - la Monica Voicu .



45

Caracterul manipulativ, amorul propriu exagerat, spiritul posesiv, dictatorialsunt aspecte ale personalităŃii pomenite deja, care Ńin de mentalitate. DeimportanŃă deosebită, din perspectivă psihologică, este imaginea de sine. Jean-Claude Abric prezintă două componente ale imaginii de sine: eul intim şi eul

public.14

Eul intim este exprimat ca “imagine pe care individul şi-o face despre sine,despre forŃele şi slăbiciunile sale, despre adevărata sa competenŃă, desprecaracteristicile personale”, iar cel public este “imaginea despre sine pe care ooferim celorlalŃi şi care poate fi radical diferită de imaginea intimă”. Autorulconsideră că “în orice situaŃie de interacŃiune, individul se va comporta în

funcŃie de ceea ce crede că este şi de ceea ce vrea să pară.”Pentru consiliere, influenŃa imaginii de sine asupra comunicării este cu atât

mai evidentă, cu cât consilierul este permanent în atenŃia publicului, atât în moddirect, cât şi indirect, prin mijloacele mass-media. Tocmai de aceea, el este

deseori tentat să ofere publicului o imagine pe placul acestuia, adesea diferităradical de cea interiorizată. Apar, atunci, blocaje de ordin moral, afectiv,emoŃional. De regulă, cu excepŃia persoanelor organic emotive (care este bine săocolească funcŃiile psihologice), emotivitatea despre care vorbesc autorii citaŃiapare inevitabil pe fondul contradicŃiei, în trăirile interioare ale managerului,între ceea ce crede că este şi ceea ce vrea să pară. Aici apare şi sentimentulvinovăŃiei, proiectat mai ales ca presupoziŃie a descoperirii, de cătreinterlocutori, a contrastului.

Un anumit grad de emotivitate apare şi ca rezultat al lipsei de experienŃă încomunicare. Începătorii în viaŃa publică au dificultăŃi de comunicare datorateemoŃiilor care, pe măsura antrenării, dispar. Cele care au ca sursă vinovăŃia,însă, nu dispar, ci dimpotrivă, se accentuează. Depinde, însă, şi de statutul moralal consilierului. Un consilier obişnuit cu imoralitatea, cu minciuna, cudisimularea, cu manipularea va trece uşor peste emoŃii, în timp ce unul cinstit cusine şi cu ceilalŃi va suferi. Vasile Marin vorbeşte de “ethosul comunicării”,apreciind că “interlocutorul poate fi corupt printr-o plasare strategică, încategoriile sale mentale, obligându-l să asculte şi să urmeze raŃionamentele, să judece cu instrumente şi argumente diferite propria cauză, uneori alta decât alui.”15 Ionel Dumbravă prezintă, din punct de vedere moral, un tablou care

cuprinde 10 propoziŃii care ucid comunicarea şi 10 sfaturi pentru o bunăcomunicare.16 Tabloul este sugestiv, putând fi considerat un adevărat tablou de bord al comunicării de succes în consiliere.

10 PROPOZIłII CARE “UCID”COMUNICAREA

10 SFATURI PENTRU O BUNĂCOMUNICARE

1. Este imposibil!2. CredeŃi că nu am ce face?3. Aceasta nu vă priveşte!

4. Nu aceasta este problema!5. De cât timp sunteŃi la noi?6. Aceasta este problema dumneavoastră!

1. Nu vorbiŃi în timp ce altul vorbeşte.2. DestindeŃi interlocutorul.3. AscultaŃi şi arătaŃi că sunteŃi dispus la

ascultare

4. ÎndepărtaŃi toate perturbările.5. Nu-l judecaŃi, puneŃi-vă în locul

interlocutorului.



46

7. N-am timp, veniŃi mai târziu!8. DescurcaŃi-vă!9. Aceasta n-am hotărât-o eu!10. Aşa e peste tot!

6. Răbdare! Nu vă grăbiŃi!7. StăpâniŃi-vă!8. Nu vă lăsaŃi copleşit de critici sau de

agresiuni.9. PuneŃi problemele în mod constructiv.10. Nu întrerupeŃi brutal.

O problemă specială, din punct de vedere psihologic, este aceea adificultăŃilor de exprimare, barieră de asemenea pomenită de autorii citaŃi. Nutoate dificultăŃile de exprimare au cauze psihologice. Unii oameni au blocaje devorbire sau dificultăŃi de pronunŃie cauzate de stări psihice, alŃii de configuraŃiianatomofiziologice. De regulă, aceste dificultăŃi sunt sesizabile relativ uşor.Unele influenŃează comunicarea, în sensul distorsionării sunetelor care formeazămesajul (modificarea pronunŃiei anumitor litere), altele determină un anumitcomportament al receptorului, care este abătut de la semnificaŃia propriuzisă a

mesajului, întrucât îi atrag atenŃia asemenea dificultăŃi (ticuri verbale, gesturireflexe care însoŃesc pronunŃia, onomatopee repetate – în comunicarea orală;locuri comune, limbaj “de lemn”, expresii sau construcŃii argumentative ilare – în comunicarea scrisă). DificultăŃile de exprimare sunt mai importante ca bariereîn comunicarea orală şi se manifestă mai accentuat atunci când sursa şireceptorul nu sunt în contact nemijlocit.

Şi în cazul barierelor psihologice, cele mai importante măsuri sunt dindomeniul selecŃiei şi promovării personalului din domeniul consilierii. Aportulspecialiştilor din psihologie, sociologie, lingvistică şi logică este benefic, nu

numai în selecŃie, ci şi în profilaxia unor bariere care apar pe parcurs. Trecereacelor cu dificultăŃi de oralitate în planul al doilea al comunicării, perfecŃionarea permanentă a personalului prin studii de logică şi gramatică, consilierea psihologică şi lingvistică a celor depistaŃi cu dificultăŃi sunt numai câteva dintremăsurile care pot diminua influenŃa barierelor psihologice asupra comunicării.

De mare importanŃă în studierea microbarierelor sursei este cunoaşterea barierelor lingvistice şi culturale. Orice act de comunicare are loc într-un mediucultural determinat. Din punctul de vedere al sursei, el presupune utilizarea uneilimbi şi a unui sistem de semne şi simboluri, integrarea comunicării într-omatrice culturală determinată, precum şi luarea în considerare, dincolo despecificitatea sectorială, a unui anumit nivel de instrucŃie culturală. Comunicămîntr-o limbă oficială sau într-o limbă de circulaŃie internaŃională, în limba literarăsau în dialect, jargon, argou. Comunicăm în limbaj tehnic, filosofic, medical,informatic. Comunicăm la nivelul simŃului comun sau la nivel academic. Toateacestea presupun, pentru sursa comunicării, o anumită competenŃă decomunicare.

În utilizarea limbii literare, greşelile de ortografie sau de punctuaŃie,dezacordurile de gen, număr şi caz, interpretarea eronată a semnificaŃiei unor termeni şi folosirea lor cu sens impropriu etc. sunt bariere care pot distorsiona

serios comunicarea.Comunicarea este defectuoasă şi atunci când sursa foloseşte un limbaj prea

academic, în raport cu posibilităŃile receptorului, sau într-un registru de



47

specialitate impropriu, străin de cunoştinŃele receptorului. Folosirearegionalismelor, a dialectelor, a jargonului sau argoului este permisă numai înrelaŃie cu receptori adaptaŃi la aceste particularităŃi şi niciodată în prezenŃa unoracare nu au acces la semnificaŃia termenilor folosiŃi.

Am vorbit, deja, despre dificultăŃile şi consecinŃele negative ale comunicării

într-o limbă străină pe care nu o cunoaştem suficient. La cele spuse deja, estenecesar să adăugăm o exigenŃă generală de ordin moral: este imoral, dar şineproductiv pentru comunicare să folosim o limbă străină într-o relaŃie decomunicare în care sunt prezenŃi şi receptori care nu cunosc acea limbă, dacă n-am luat toate măsurile de traducere.

Tot de barierele culturale Ńine şi nivelul general de instrucŃie culturală şi deeducaŃie al sursei comunicării. Mai ales în managementul administrativ acest tipde barieră este evident. Găsim, adesea, în posturi de decizie administrativăoameni cu o cultură precară, al căror mijloace culturale de comunicare sunt

cantonate în derizoriu, în banalitate sau, şi mai rău, în zona argoului de mahala.Adesea, în comunicarea verbală, asemenea limbaj este asociat şi cu uncomportament nonverbal de comunicare din acelaşi registru. Rezultatul nu poatefi decât o deteriorare a relaŃiei de comunicare, fie ca rezultat al incapacităŃii deadaptare a receptorului, fie ca urmare a discreditării sursei, sub aspectulseriozităŃii şi credibilităŃii. Tocmai de aceea, pentru candidaŃii la profesia deconsilier psihologic sau educaŃional se impun anumite exigenŃe de ordin culturalşi moral.

Microbariere ale receptorului comunicării manageriale. Una dintre funcŃiile de bază ale comunicării este influenŃarea receptorului de

a accepta şi a aplica decizii, dispoziŃii, norme şi valori. Pentru realizarea acesteifuncŃii, receptorul trebuie să fie situat în anumite împrejurări favorabile: să primească mesajul, acesta să fie înŃeles corect, să fie acceptat, să fie interesant pentru receptor, să fie accesibil abilităŃilor şi capacităŃii de execuŃie areceptorului, receptorul să nu fie împiedicat, voit sau întâmplător, să recepteze,să înŃeleagă şi să acŃioneze etc.

Cu toate acestea, în comunicarea reală, în contextul receptării apar numeroase dificultăŃi, numite, aici, microbariere ale receptorului. Din modelelede analiză prezentate rezultă numeroase asemenea bariere, pe care le-am grupat,

pentru o mai bună cercetare, în trei clase: psihologice, lingvistice şi culturale,medicale.

În rândul microbarierelor psihologice am reŃinut, de la Niki Stantonconcluziile grăbite, stereotipiile, lipsa de interes, emoŃiile, personalitatea, de laM. Voicu şi C. Rusu starea emoŃională a receptorului, ideile preconcepute şirutina, lipsa de atenŃie, concluziile grăbite, lipsa de interes.

Dincolo de diferenŃele de formulare, toate aceste bariere au ceva comun: ele provin din starea psihologică a receptorului, fie că este vorba de o stare permanentă, Ńinînd de caracter, personalitate, obişnuinŃe, fie că este vorba de o

stare ocazională, Ńinând de oboseală psihică, stres, interes etc. Indiferent dacăsunt permanente sau ocazionale, barierele psihologice influenŃează receptareamesajului în mai multe moduri caracteristice:



48

• Stabilirea unei ordini de prioritate a informaŃiilor din mesaj, alta decâtcea intenŃionată de sursă;

• Eludarea unor informaŃii considerate de receptor ca neinteresante,nesemnificative, în dezacord cu ceea ce ştie etc.;

• Pierderi neintenŃionate din conŃinutul mesajului, pe fondul stresului, al

oboselii;• Răspuns inadecvat la mesaj, ca urmare a intereselor, stereotipiilor,

caracterului, personalităŃii sau obişnuinŃelor receptorului.În comunicarea specifică consilierii nu poate să selecteze receptorul după

propriile interese. Tocmai de aceea, măsurile de contracarare a barierelor psihologice trebuie să fie în acord cu această realitate. Ele fac parte din măsurileactive de îmbunătăŃire permanentă a relaŃiei de comunicare: repetarea mesajelor în forme diferite; argumentarea mesajelor; transmiterea mesajelor la ore demaximă receptivitate; evitarea mesajelor lungi şi plictisitoare; curăŃarea

mesajelor de conŃinuturi neinteresante, lupta permanentă pentri feedback etc.Ca şi în cazul sursei, importante bariere de comunicare apar pe considerentelingvistice şi culturale.

Nivelul general de instruire a receptorului, cunoaşterea de către acesta auniversului conceptual în care se face comunicarea, a limbii şi a regulilor deutilizare a acesteia, împreună cu întreg ansamblul de semne şi simbolurinonverbale reprezintă condiŃii ale receptării corecte a mesajelor. Oricare dintreaceste condiŃii neîndeplinite sau îndeplinite parŃial reprezintă bariere dereceptare în comunicare.

O categorie de bariere specifice receptorului sunt barierele medicale. Eleapar atât la sursă, pentru că acolo nu există posibilităŃi de înlocuire aemiŃătorului cu probleme medicale cât şi la receptor, ffie că este o persoană sauun grup din mediul social care poate fi aleator.

Văzul sau auzul atenuate sunt bariere importante de comunicare. Mai multchiar, în comunicarea specifică consilierii, mesajele trebuie să ajungă inclusiv laşi de la persoane cu handicap de comunicare sever: orbi şi surdo-muŃi. Tocmaide aceea, în Ńările civilizate sunt prevăzute prin lege măsuri de asigurare aaccesului acestei categorii de receptori la informaŃiile de interes pentru ei. Înoraşe sunt prevăzute semafoare cu avertizare sonoră pentru orbi, la posturile deteleviziune jurnalele de ştiri sunt dublate cu limbajul surdomuŃilor, există o presăspecializată pentru orbi sau interpreŃi speciali pentru prezenŃa surdo-muŃilor în justiŃie, învăŃământ specializat şi multe alte facilităŃi care Ńin de favorizareaaccesului la comunicare a acestui segment al societăŃii.

2. Microbariere comune, ale sursei şi receptorului.Aşa cum subliniază Samuel C. Certo, “comunicarea de succes se referă la un

proces de comunicare interpersonală în care informaŃia pe care sursaintenŃionează să o împărtăşească destinatarului este identică semnificaŃiei pecare o decodează destinatarul din mesajul transmis.”17 În mod evident,

comunicarea de insucces apare când identitatea lipseşte. Cele mai severemicrobariere de comunicare, care distrug această identitate, sunt cele care privesc relaŃia dintre sursă şi receptor. Ele se exprimă ca diferenŃe între sursă şi



49

receptor, care afectează comunicarea. DiferenŃele pot fi de ordin lingvistic şicultural, de percepŃie sau de interes.

DiferenŃele de ordin lingvistic şi cultural prezentate de autorii citaŃi în prezenta lucrare sunt numeroase: Samuel C. Certo vorbeşte de diferenŃele desemnificaŃie dată cuvintelor, ca şi Ionel Dumbravă, care vorbeşte de “înŃelegerea

de către diferite persoane, în sensuri diferite, a aceloraşi cuvinte.” M. Voicu şi C.Rusu, vorbind de barierele de limbaj, mai adaugă faptul că “cel ce vorbeşte şi celce ascultă se pot deosebi ca pregătire şi experienŃă.” Este evident faptul că în celmai înalt grad preocupă pe specialişti diferenŃa de semnificaŃie dată cuvintelor. În limba română, ca şi în oricare altă limbă, există numeroase cuvinte polisemantice ca şi numeroase situaŃii de utilizare, care schimbă completsemnificaŃia acestora:

Caz: Samuel C. Certo citează un studiu făcut de Lydia Strong, care “a

concluzionat că pentru 500 dintre cele mai folosite cuvinte din limba englezăexistă 4070 de definiŃii diferite în dicŃionar. În medie, fiecare dintre acestecuvinte are peste 18 utilizări.”18

Bariere de natura diferenŃelor culturale apar şi atunci când partenerii decomunicare au o instrucŃie culturală diferită, sau aparŃin unor structuri culturalediferite.

Primul caz este unul al diferenŃelor cantitative. Comunicarea academică presupune parteneri cu pregătire academică. Atunci când unul dintre partenerinu are această pregătire, cel cu pregătire superioară trebuie să utilizeze unregistru de cuvinte accesibil celui cu pregătire inferioară. Altfel comunicareaeste viciată sau chiar blocată. Asemenea situaŃii apar, de regulă, în discursurile publice, în prelegerile ştiinŃifice, în conferinŃele de presă etc.

Al doilea caz este unul al diferenŃelor calitative. Se înŃeleg foarte bine peteme de specialitate medicii între ei, inginerii între ei, filosofii între ei,diplomaŃii între ei, dar apar sigur dificultăŃi atunci când asemenea teme suntabordate în relaŃia cu parteneri de dialog de altă specialitate. Tocmai de aceeaeste recomandabil, atât sub aspect practic, cât şi moral, să evităm punerea îndiscuŃie a problemelor noastre profesionale în relaŃia cu cei de altă specialitate.

Şi situaŃia reciprocă este valabilă: este recomandabil, moral şi practic, “să nu nedăm cu părerea” în probleme care nu sunt de competenŃa noastră ştiinŃifică.

DiferenŃele de percepŃie (termen utilizat de Niki Stanton) sunt microbariereevidenŃiate cu multă claritate de autorii studiaŃi. Samuel C. Certo vorbeşte dedouă puncte de vedere aflate faŃă-n faŃă: punctul de vedere al sursei privinddestinaŃia şi punctul de vedere al destinatarului privind sursa. Ionel Dumbravăfoloseşte, pentru receptor, expresia “evaluarea pe criterii subiective a surseiobiective”, expresie aplicabilă în egală măsură şi sursei, care poate evaluareceptorul în aceeaşi manieră, cum susŃin M. Voicu şi C. Rusu, în ambele cazuri

fiind vorba fie de “idei preconcepute” despre sine şi despre celălalt, fie de“existenŃa presupunerilor” în legătură cu intenŃiile partenerului legate deconŃinutul comunicării. Faptul este foarte evident mai ales în comunicarea



50

politică dintre organizaŃii politice aflate în competiŃie, unde presupunerile desprecelălalt, ca şi ideile preconcepute împiedică, adesea, comunicarea şi mai alesrezultatele asteptate de electorat.

Caz: Marele nostru dramaturg I. L. Caragiale are numeroase texte

memorabile prin care construieşte situaŃii de un haz fără precedent bazate pe barierele de comunicare. Dintre ele am ales unul care ilustrează diferenŃele de percepŃie dintre participanŃii la comunicare:

“UN DOMN CĂTRE IMPIEGAT: Mă rog, n-a venit o scrisoare pentru mine?IMPIEGATUL: Nu… Dar de unde era să vie? DOMNUL: Ştiu eu? De la cineva.IMPIEGATUL: Nu.DOMNUL: Bine. (Pleacă.)IMPIEGATUL: (scoŃând capul pe ferestruică) Mă rog…DOMNUL: (întorcându-se) Poftim…IMPIEGATUL: Dar…cum vă cheamă pe dv…? DOMNUL: Ion Popescu.IMPIEGATUL: Îmi pare bine… FiŃi sigur că vă vom anunŃa îndată ce va sosi ceva.DOMNUL: Mersi. IMPIEGATUL: Pentru puŃin (îşi retrage capul.)DOMNUL: Îndatorat. Vă salut. (Pleacă.)IMPIEGATUL: (scoŃând iar capul) Mă rog. DOMNUL: (întorcându-se) Poftim… IMPIEGATUL: Dar… unde şedeŃi dv…? DOMNUL: La mătuşă-mea.IMPIEGATUL: Mersi… (îşi retrage capul.)

DOMNUL: Pentru puŃin. Salutare.”(I. L. Caragiale – La poştă)Pe lângă evidenta limită intelectuală a eroilor, este clar că în acest text

comicul se construieşte exploatând barierele de comunicare provenite dinexistenŃa presupunerilor. DOMNUL presupune, mai întâi, că IMPIEGATULştie cum îl cheamă, deşi n-avea de unde, apoi că ştie unde locuieşte mătuşă-sa,deşi nu i-a spus, în timp ce IMPIEGATUL presupune, mai întâi că ştie căDOMNUL nu are nici o scrisoare, deşi nu ştie cum îl cheamă, apoi că ştie undesă-i trimită scrisoarea, deşi nu ştie nimic despre mătuşă-sa. Toate acestea, bineînŃeles, montate după regulile comicului, cu folosirea situaŃiilor paradoxaleşi a neconcordanŃei dintre scopul şi mijloacele acŃiunii.

Revenind la punctul de vedere al lui Samuel C. Certo, acesta pare deosebitde sugestiv prin explicaŃiile pe care acesta le furnizează. Autorul observă că“oamenii vorbesc despre un subiect, de regulă, în mod diferit cu semenii lor pecare-i consideră informaŃi, în raport cu semenii pe care-i consideră neinformaŃi.Destinatarul poate sesiza atitudinea sursei, fapt care blochează adesea ocomunicare de succes.” Despre punctul de vedere al receptorului, autorul spunecă “dacă destinatarul consideră că sursa are o credibilitate mică în domeniul în

care face comunicarea, destinatarul poate să filtreze o mare parte a mesajuluisursei şi să acorde o mică atenŃie mesajului primit.”22



51

Pentru eliminarea acestor puncte de vedere sau cel puŃin pentru apropierealor, partenerii de comunicare trebuie să se accepte reciproc. Vasile Marinexplică în ce constă acceptul comunicării: el “este determinat în primul rând dedorinŃa partenerilor de a-şi oferi prilej de reciprocă definire a relaŃiilor lor,fiecare căutând să înŃeleagă substanŃa şi temeinicia relaŃiei care îi uneşte precum

şi natura diferenŃierilor şi particularităŃilor acesteia.23

Samuel C. Certo recomandă receptorilor “să rămână mereu deschişi în raportcu oamenii cu care comunică şi să fie atenŃi să nu transmită nici o atitudinenegativă prin comportamentul lor de comunicare”, iar în calitate de receptori, lerecomandă să încerce să ia în considerare valoarea mesajului pe care îl primescfără să Ńină cont de atitudinile personale pe care le au faŃă de sursă. Multe ideivaloroase se vor pierde – spune autorul – dacă ei vor permite ca mesajele pe carele primesc să fie influenŃate de sentimentele personale.”24

DiferenŃele de interes sunt microbariere de comunicare ce intervin între

sursă şi receptor ca urmare a importanŃei pe care o dă fiecare partener mesajuluicomunicat sau ca urmare a unor interese reciproce.În primul caz, sursa poate exagera importanŃa mesajului transmis sau poate

privilegia o anumită latură a acestuia, în funcŃie de propriile interese. La rândulsău, receptorul poate fi lipsit de interes faŃă de un anumit mesaj, îl poate ignorasau trata cu superficialitate. “E în zadar să vorbeşti celui ce nu vrea să te asulte”,spunea M. Eminescu; Diderot spunea că ”cei mai cumpliŃi surzi sunt cei care nuvor să audă”, iar Seneca preciza că “nu trebuie să vorbeşti decât cui vrea să teasculte.” Recomandarea marelui savant Nicolae Iorga sună astfel: “Înainte de adiscuta cu cineva, să te informezi dacă nu cumva are un interes să fie de altă părere. Atunci nu-Ńi mai strica vorba degeaba.”25

În cel de-al doilea caz, fie sursa are un interes special în raport cu receptorul(de exemplu, obŃinerea votului acestuia în alegeri, atragerea lui într-o activitatesau grup de interese, convingerea lui de a cumpăra un anumit produs, distragereaatenŃiei de la anumite aspecte pe care sursa vrea să le ascundă etc.), fiereceptorul manifestă un interes anume în raport cu sursa (obŃinerea unor foloase,exprimarea ataşamentului, ascunderea propriilor limite sau defecte etc.)

Interesul special al sursei determină numeroase acte de denaturare amesajului: disimularea, truncherea informaŃiei, înfrumuseŃarea realităŃii,

promisiunile fără acoperire etc. Aici se încadrează şi erorile logice de carevorbeşte Vasile Marin, atunci când acestea sunt făcute cu bună ştiinŃă. Dacăreceptorul nu le sesizează şi acŃionează potrivit dorinŃei sursei, atuncicomunicarea şi-a atins scopul. Dacă, însă, aceste erori sunt sesizate şidemascate, fie de către receptor, fie de către o sursă concurentă (de exemplu, persoana sau partidul politic aflat în competiŃie), atunci comunicarea sedeteriorează, până la blocarea acesteia. Tocmai de aceea, specialiştii încomunicare nu recomandă asemenea strategii, deoarece demascarea falsităŃii lor este uşor de realizat, cu consecinŃe dezastruoase pentru iniŃiator.

Interesul special al receptorului capătă, la rândul său, o serie de manifestări:aprobarea, fără temei propriu, a punctelor de vedere ale sursei; confirmarea



52

înŃelegerii unui mesaj neînŃeles; linguşirea, slugărnicia; încurajarea falsului; într-un cuvânt, deturnarea feedback-ului.

Deosebit de importantă este, pentru înŃelegerea diferenŃelor de interes ca bariere de comunicare, analiza acestora din perspectivă psihologică. Jean-ClaudeAbric analizează mecanismele psihologice care funcŃionează în conştiinŃa sursei

şi receptorului, pe timpul comunicării. Aceste pecanisme au fost prezentate încapitolul rezervat psihologiei comunicării.Sursa acestora este în istoria şi structura grupului social de apartenenŃă,

precum şi în modul specific de modelare a personalităŃii fiecăruia. Conformautorului citat, indivizii nu-şi reprezintă partenerul real de comunicare, ci oimagine a acestuia dependentă de stereotipurile proprii care-l afectează în modinconştient şi de prejudecăŃile acumulate în viaŃa grupului de apartenenŃă.

Se poate spune, în concluzie, că sursa şi receptorul nu sunt nici pe departecomponente neutre ale procesului de comunicare; oameni fiind, cu o anumită

zestre intelectuală, cu interese, stereotipii şi prejudecăŃi, cu simpatii şi antipatii,ei influenŃează procesul de comunicare, iar barierele datorate relaŃiilor dintre eisunt semnificative.

Calea fundamentală de prevenire şi înlăturare a acestor bariere estecunoaşterea reciprocă. Cu cât partenerii de comunicare se cunosc mai bine, cuatât prejudecăŃile se diminuează, iar capacitatea de a ocoli sau eludasensibilităŃile celuilalt creşte.

Denis McQuail reŃine aprecierea unui cercetător american, Wagner, cu privire la cunoaşterea reciprocă a partenerilor: “Orice fel de comunicare presupune o acordare reciprocă între comunicator şi destinatarul comunicării.Această relaŃie se stabileşte prin împărtăşirea experienŃei celuilalt în termeniitimpului interior… prin experienŃa apartenenŃei comune…’Noi’, cei carecomunicăm unul cu celălalt, înseamnă, aşadar, participare simultană a partenerilor la dimensiuni diferite ale timpului exterior şi interior – într-uncuvânt, înseamnă a creşte împreună, a coevolua. Acest adevăr priveşte toatetipurile de comunicare.”28

3. Microbariere ale canalului de comunicareÎnŃelegem prin canal de comunicare, în sensul prezentei analize,

totalitatea mijloacelor tehnice, logice şi culturale prin care se asigurătransmiterea mesajelor între doi parteneri de comunicare. Potrivit schemeigenerale a comunicării prezentate în prima parte a lucrării, canalul decomunicare cuprinde:

• Sistemele de transmisie-recepŃie;• Sistemele de transport;• Sistemele de codificare-decodificare.

Analiza microbarierelorbarierelor dependente de canalul de comunicare presupune luarea în considerare a acestor componente şi a caracteristicilor lor

esenŃiale.Vom observa, mai întâi, că , cu excepŃia comunicării orale faŃă-n faŃă,

toate celelalte modalităŃi de comunicare implică utilizarea unor mijloace tehnice



53

de comunicare, de la cel mai simplu (creionul şi hârtia sau semnalele luminoase) până la cele mai complexe (cum ar fi sateliŃii de comunicare sau INTERNET-ul). Prin urmare, de calitatea acestor mijloace, de nivelul lor de dezvoltaretehnică depinde în mare măsură eficienŃa comunicării. De fiecare dată când apar defecŃiuni la mijloacele tehnice de comunicare sau inabilităŃi în utilizarea

acestora, apar barierele tehnice de comunicare. Ele se produc fie din cauzacalităŃii slabe sau defecŃiunilor mijloacelor de transmitere a mesajului, fie dincauza problemelor care apar la aparatura de recepŃie. Între cele două unităŃi decomunicare pot apărea numeroase alte perturbări ale mesajului, cauzate deinfluenŃele mediului prin care se transportă mesajul. Sunt cunoscute distorsiunilecare apar în telefonia fixă şi mobilă, ca şi în comunicarea prin radio şi T.V.,cauzate de interferenŃa mesajului cu alte mesaje, de parametri apropiaŃi, deinfluenŃele meteorologice şi cosmice, de calitatea mijloacelor de transport încircuitele închise, de gradul de uzură al acestora etc.

Alegerea corectă a mijloacelor tehnice de comunicare, asigurareafuncŃionării permanente a acestora la parametri optimi, actualizarea permanentăa nivelului tehnic al lor, în pas cu noutăŃile tehnico-ştiinŃifice reprezintămodalităŃile cele mai bune de diminuare a influenŃei barierelor tehnice decomunicare.

Bariera economică se manifestă nu numai ca macrobarieră de comunicare,ci şi ca microbarieră, proprie canalului de comunicare. Trăind, în principiu, din buget public, întotdeauna neacoperitor în raport cu nevoile comunităŃii,instituŃiile publice se confruntă, adesea, cu dificultăŃi majore în înoireamijloacelor tehnice de comunicare, fapt pentru care comunicarea are de suferit.

Caz: Este de reŃinut un episod trist, la care am participat personal, într-onoapte de Paşti. PiaŃa din faŃa bisericii era neîncăpătoare, o mare de oameni fiindinteresată de participarea la slujba de înviere, planificată a se Ńine chiar în piaŃă.Mijloacele de amplificare fiind de proastă calitate, rudimentare, recepŃia slujbeiera extrem de dificilă pentru majoritatea participanŃilor, astfel încât în scurtăvreme piaŃa s-a golit de credincioşi, rămânând doar cei care aveau asigurată oaudiŃie directă. Este un exemplu trist de modul cum un moment solemn poate firatat din cauza proastei funcŃionări a mijloacelor tehnice, rod al lipsei de resurse

pentru procurarea unora mai performante şi mai sigure în exploatare.

O problemă de mare fineŃe în analiza barierelor de comunicare propriicanalului este aceea a microbarierelor ce apar în procesul de codificare şidecodificare a mesajelor. Procesul cuprinde două etape distincte: una acodificării-decodificării semiotice, prin ataşarea la informaŃie a unui sistem decoduri cu o anumită semnificaŃie şi una a codificării-decodificării tehnice, care presupune transformarea mesajului codificat semiotic în unitate tehnică numită

semnal: electric, vizual, acustic, magnetic etc. Cea de-a doua etapă nu mai faceobiectul analizei noastre, fiind o problemă pur tehnică, deja analizată. Prima



54

etapă, însă, pune probleme de ordin semiotic, drept pentru care barierelor careapar aici le-am spus bariere semiotice.

Pentru analiza acestora, vom porni de la condiŃiile semiotice minimale pentru realizarea comunicării:

• Identitatea sistemelor de codificare ale sursei şi receptorului, deci

folosirea de către partenerii de comunicare a aceloraşi coduri;• Gradul de discriminare al sistemelor de codificare, care să permită

eliminarea echivocurilor;• ExistenŃa, la partenerii de comunicare, a aceloraşi instrucŃiuni de

utilizare a sistemelor de coduri.Prima condiŃie pare neproblematică şi realizabilă de la sine, întrucât este

puŃin probabil ca cineva să transmită un semnal în codul morse, iar receptorul săcaute să înŃeleagă mesajul în codul lingvistic, fără a cunoaşte codul morse. Cutoate acestea, apar, şi aici, situaŃii de viciere a comunicării sau chiar de blocare a

acesteia. Printre acestea enumerăm:- insuficienta cunoaştere de către parteneri a măsurii în care celălaltstăpâneşte sistemul de coduri pe care intenŃionează să-l utilizeze. Un mesajtransmis într-o limbă pe care receptorul n-o cunoaşte este un mesaj ratat;folosirea, în comunicare, a unor termeni de specialitate inaccesibili receptoruluiduce, de asemenea, la blocarea comunicării; eliberarea unui permis de conducereauto unei persoane care nu cunoaşte semnificaŃia semnelor de circulaŃie este oeroare care pune în pericol grav pe participanŃii la traficul rutier, inclusiv pe persoana care obŃine permisul în asemenea condiŃii;

- codificarea defectuoasă. O asemenea dificultate apare mai ales încomunicarea scrisă, atunci când codificatorul nu cunoaşte şi nu respectă regulilegramaticale de scriere a propoziŃiilor şi a frazelor, semnele de ortografie şi de punctuaŃie, ceea ce poate duce în eroare receptorul.

Este cunoscut faptul că o singură virgulă pusă în locuri diferite poateschimba radical semnificaŃia comunicării, ca în exemplul de mai jos:“Omul trece, puntea cade-n apă” / “ Omul trece puntea, cade-n apă”.

În comunicarea orală, pronunŃarea cu o anumită cursivitate, fără pauzesesizabile, a unor cuvinte alăturate poate, de asemenea, crea confuzii. Estesugestivă pentru comunicarea orală ghicitoarea românească: “Doi olteni trecură

podul înainte şi-napoi trecură doi. CâŃi olteni trecură podul înainte şi-napoi?” În oralitate, grupul de cuvinte “trecură doi” poate fi interpretat şi cusemnificaŃia “trecu Rădoi”, unde Rădoi este nume specific oltenesc. În primulcaz, răspunsul este: doi; în al doilea caz, răspunsul este: unu. Receptorul este pus, evident, în dificultate, dacă nu vede textul scris.

În “Psihologia comunicării”, Jean-Claude Abric vorbeşte de “variabilele psihologice şi psihosemantice”29 ale comunicării , prezentate în partea a doua acursului

Neluarea în considerare a acestor variabile, în procesul codificării, duce la

interpretarea eronată a mesajului de către receptor. Totodată, luarea lor înconsiderare, mai ales în discursurile persuasive (electorale, de exemplu) şi înreclame, aduce foloase considerabile în obŃinerea adeziunii receptorului.



55

În ce priveşte gradul de discriminare a sistemelor de codificare, pot apare,de asemenea, dificultăŃi de comunicare. Cuvintele polisemantice, echivocurile,expresiile vagi, neclare, char dacă au o semnificaŃie indiscutabilă pentru sursă,ele pot genera semnificaŃii discutabile la receptor.

Prezentăm, mai jos, fără comentarii, registrul de recomandări ale lui J.-C.

Abric, în legătură cu calitatea codului:“Calitatea unui act de comunicare depinde în mare măsură de calitatea şi pertinenŃa codului utilizat, care va fi cu atât mai eficient, cu cât va fi mai adaptatla natura informaŃiei vehiculate, la finalitatea situaŃiei şi la caracteristicileactorilor implicaŃi. Se poate spune că pentru orice comunicare există un codoptim – acela care permite cea mai bună înŃelegere a mesajului transmis. Apoi,codul trebuie elaborat totdeauna în funcŃie de receptor. Într-o situaŃie decomunicare vizînd transmiterea sau schimbul de informaŃii, codul utilizat va ficu atât mai perfrmant, cu cât va fi mai puŃin ambiguu. Polisemia, ambiguitatea

codului sunt întotdeauna sursele unor dificultăŃi de comunicare.”

30

Pentru a asigura eficienŃa maxinmă a comunicării, în unele împrejurări,concomitent cu sau înainte de transmiterea mesajului se pun la dispoziŃiareceptorului şi instrucŃiuni de utilizare a sistemelor de coduri. AsemeneainstrucŃiuni apar în comunicările ştiinŃifice, în tratate şi manuale de specialitate,în pachetele de SOFT pentru mijloacele informatice, prin definirea prealabilă aunor termeni sau semne utilizate sau ca documente de sine stătătoare, cum estecodul rutier sau codurile folosite la criptarea şi decriptarea informaŃiilor cucaracter secret. Există, de asemenea, reguli nescrise, stabilite pentru utilizareaunor coduri de comunicare în grupurile mici: echipe de muncă, echipe sportive,grupuri de prieteni etc. De gradul de precizie a acestor instrucŃiuni, decapacitatea lor de a cuprinde cât mai multe situaŃii de utilizare a codului pe care-l însoŃesc depinde calitatea comunicării. Ele, însă, trebuie să mai îndeplinească ocalitate: uşurinŃa în utilizare, în memorare, capacitatea de a reda cu cât mai marefidelitate semnificaŃia semnelor utilizate, iar pentru cele secrete, dificultateamaximă de a fi descifrate de către adversari.

Încheiem prezentarea microbarierelor canalului cu microbarierele de zgomot. O parte din semnificaŃia acestora a fost inevitabil prezentată în relaŃie cualte tipuri de bariere. Cu toate acestea, literatura de specialitate le consacră un

loc aparte, fie ca rezultat al unei anumite conceptualizări a termenului, fie carezultat al nevoii de punere în evidenŃă a unei similarităŃi între acest termen şitermenul comun de “zgomot”, ce sugerează o perturbaŃie supărătoare de naturăauditivă.

Prezentând teoriile mecaniciste, liniare ale comunicării, Jean Lohissedefineşte zgomotul ca “perturbări aleatoare care pot deforma sau alterainformaŃia”31

Putem imagina o listă a acestor perturbări:• Zgomotul funcŃional al aparaturii de transmisie-recepŃie;• Zgomotele produse de fenomene ale naturii, sub formă de paraziŃii sau

perturbări sonore, luminoase, de confort etc.;



56

• Zgomotul specific comunicării într-un public aleatoriu, preocupat dealtceva;

• Bruiajele naturale sau artificiale, neintenŃionate sau intenŃionate .După cum se observă, unele zgomote sunt de natură tehnică, altele de

natură umană; unele sunt intenŃionate, altele neintenŃionate. ProtecŃia împotriva

acestora se face potrivit naturii lor, astfel:- alegerea canalului de comunicare potrivit, în funcŃie de naturamesajului;

- folosirea de mijloace de comunicare performante, cu mare fidelitate;- luarea unor măsuri de protecŃie faŃă de bruiajul intenŃionat;- evitarea comunicării cu un public ostil şi indiferent sau în prezenŃa

acestuia;- folosirea unui coeficient optim de redundanŃă pentru receptarea corectă

a mesajului.

Sarcină (10): DaŃi trei exemple de microbariere de comunicare dinactivitatea dumneavoastră profesională.

Din prezentarea barierelor de comunicare rezultă o mare interferenŃă aacestora. De altfel, comunicarea are loc într-un mediu comunicaŃional complex,în care factorii favorizanŃi şi cei defavorizanŃi coexistă şi îşi modifică permanentlocul şi importanŃa. Se poate vorbi, în termenii utilizaŃi de specialiştii înantropologia comunicării, de un “sistem global de comunicare”. Acest sistem

este gândit ca “o construcŃie comună, în complementaritate, opoziŃii,contradicŃii, în ambiguităŃi de orice fel”, rod al unei “ordini negociate” întreactori şi mediul social. Potrivit lui Lohisse, “contextul nu îl reprezintă doar mediul interacŃiunii; mai important, el este ansamblul sistemului simbolic alstructurilor şi practicilor”32. Prin urmare, comunicarea nu are loc doar într-unmediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de constitituire a semnificaŃiilor,astfel încât nu poate fi neglijată nici intenŃionalitatea şi sensurile date masajuluide actorii comunicării, dar nici influenŃa exercitată asupra acestora de mediulsocial, ca mediu producător de cultură.



57

NOTE BIBLIOGRAFICE 1. Valentin Stancu ş.a., RelaŃii publice, succes şi credibilitate, Bucureşti, p. 2752. Samuel C. Certo, Managementul modern, Editura Teora, 2002, p. 406-4083. Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management , Editura Economică, 1999, p. 4694. Niki Stanton, Comunicarea, Societatea ŞtiinŃă & Tehnică, 1995, p. 3-45. Ionel Dumbravă, Management general , Editura FundaŃiei “România de Mâine”,

Bucureşti, 2000, p. 136.6. Monica Voicu, Costache Rusu, ABC-ul comunicării manageriale, Editura “Danubius!,Brăila, 1998, p.31

7. Vasile Marin, Comunicarea în administraŃia publică , FundaŃia “Dacia”, 2002, p. 63-658. Ibidem, p. 69-729. Samuel C. Certo, op. cit., p. 40610. Jean Lohisse, Comunicarea, De la transmiterea mecanică la interacŃiune, Editura

Polirom, 2000, p. 3311. Jean-Claude Abric, Psihologia comunicării, Teorii şi metode, Editura Polirom, 2002, p.

3112. Vasile Marin, op. cit., p. 63

13. Idem14. Jean-Claude Abric, op. cit., p. 2115. Vasile Marin, op. cit., p. 7916. Ionel Dumbravă, op. cit., p. 13517. Samuel C. Certo, op. cit., p. 40518. Ibidem, p. 40819. DicŃionar explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., 1975, p. 52520. Reflexii şi maxime, EdiŃie îngrijită de Constantin Bădescu, vol. I, Editura ŞtiinŃifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 34621. Ibidem, p. 348-34922. Samuel C. Certo, op. cit., p. 407-40823. Vasile Marin, op. cit., p. 7024. Samuel C. Certo, op. cit., p. 407-40825. Reflexii şi maxime, op. cit., p. 346-34926. Jean-Claude Abric, op. cit., p. 18-1927. Ibidem, p. 24-2528. Denis McQuail, Comunicarea, Editura Institutul European, 1999, p. 6629. Jean-Claude Abric, op. cit., p. 2830. Idem, p. 2531. Jean Lohisse, op. cit., p. 3332. Ibidem, p. 163



58

TEMATICA ORIENTATIVĂPENTRU LUCRĂRILE DE CURS LA DISCIPLINA

Tehnici de comunicare

1. Definirea şi structura comunicării. Modelul Shanon-Weaver - indentificarea definiŃiei comunicării în modelul Shanon-Weaver - exemplificare pe o temă de consiliere

2. Modelul semiotic al comunicării. ConsecinŃe în consiliere- Prezentarea modelului semiotic al lui Umberto Eco şi F. de Saussure- Exemplificare pe consiliere

3. Feed-back-ul în comunicare. ImportanŃa lui pentru consiliere

- Norbert Wiener şi teoria feed-back-ului în comunicare.- ImportanŃa feed-back-ului pentru consiliere4. Modelul interacŃional al comunicării de masă. ImportanŃa lui pentru

consiliere- prezentarea variantelor modelului interacŃional al comunicării de masă- exemplificări pe domeniul tehnicilor de grup în consiliere

5. Modelul reacŃiei comunicative al lui Gerbner. ImportanŃa lui pentruconsiliere- Prezentarea modelului- ImportanŃa lui pentru tehnicile de grup în consiliere

6. FuncŃiile comunicării. FuncŃia expresivă- prezentarea funcŃiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii

7. FuncŃiile comunicării. FuncŃia conativă (persuasivă, retorică), de influenŃarea receptorului.- prezentarea funcŃiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilieri

8. FuncŃiile comunicării. FuncŃia referenŃială- prezentarea funcŃiilor comunicării.

- interpretarea acestora pe domeniul consilierii9. FuncŃiile comunicării. FuncŃia fatică

- prezentarea funcŃiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii

10. FuncŃiile comunicării. FuncŃia metalingvistică:- prezentarea funcŃiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii

11. FuncŃiile comunicării. FuncŃia poetică- prezentarea funcŃiilor comunicării.

- interpretarea acestora pe domeniul consilierii12. Comunicarea cu transcendenŃa. InfluenŃa acesteia asupra consilierii

psihologice şi educaŃionale



59

- specificul comunicării cu transcendenŃa- importanŃa credinŃei religioase în consiliere

13. Tipuri de comunicare din punctul de vedere al numărului de parteneri.Comunicarea intrapersonală.

- prezentarea tipurilor de comunicare- caracterizarea comunicării intrapersonale, cu exemplificări pe domeniulconsilierii

14. Idem. … Comunicarea interpersonală.15. Idem… Comunicarea de grup.16. Idem… Comunicarea de masă17. Tipuri de comunicare din punct de vedere al mijloacelor. Comunicarea

verbală orală.- Prezentarea tipurilor de comunicare.

- Caracterizarea comunicării verbale- Specificul comunicării orale în consiliere18. Idem….. Comunicarea verbală scrisă19. Idem… Comunicarea nonverbală gestual-kinestezică20. Idem… Comunicarea nonverbală cu ajutorul obiectelor 21. Factorii psiho-sociali care influenŃează rolul actorilor în comunicare.

Variabilele psihologice- prezentarea variabilelor psihologice;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale

22. : Factorii psiho-sociali care influenŃează rolul actorilor în comunicare.Variabilele cognitive

- prezentarea variabilelor cognitive;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale

23. Factorii psiho-sociali care influenŃează rolul actorilor în comunicare.Variabilele sociale. Rolurile şi statusurile sociale

- prezentarea influenŃei rolurilor şi statusurilor sociale asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale

24. Factorii psiho-sociali care influenŃează rolul actorilor în comunicare.Variabilele psihice

- prezentarea influenŃei prejudecăŃilor şi stereotipiilore asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale

25. Factorii psiho-sociali care influenŃează codul şi canalul de comunicare.Variabilele psihice

- prezentarea influenŃei variabilelor psihice asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale

26. Factorii de context material şi temporal în comunicare.- prezentarea influenŃei factorilor de context material şi temporal asupra

comunicării;

- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale27. Factorii de context social în comunicare.

- prezentarea influenŃei factorilor de context social asupra comunicării;



60

- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale28. Factorii de context cultural şi ideologic în comunicare.

- prezentarea influenŃei factorilor de context cultural şi ideologic asupracomunicării;

- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale

29. Atitudinile de interpretare în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de interpretare în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii

30. Atitudinile de evaluare în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de evaluare în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii

31. Atitudinile de consiliere în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de consiliere în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii

32. Atitudinile de chestionare în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de chestionare în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii

33. Atitudinile de comprehensiune în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de comprehensiune în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii

34. Rolul climatului în interviul nondirectiv- prezentare generală- exemplificare pe consiliere

35. Formularea temei în interviul nondirectiv- prezentare generală- exemplificare pe consiliere36. Tehnici de intervenŃie în interviul nondirectiv. Reiterarea

- prezentare generală- exemplificare pe consiliere

37. Tehnici de intervenŃie în interviul nondirectiv. Reformularea sentimentului- prezentare generală- exemplificare pe consiliere

38. Tehnici de intervenŃie în interviul nondirectiv. SusŃinerea empatică


39. Tehnici de intervenŃie în interviul nondirectiv. IntervenŃia de sinteză- prezentare generală- exemplificare pe consiliere

40. Ascultarea în interviul nondirectiv- prezentare generală

- exemplificare pe consiliere41. Tăcerea în interviul nondirectiv


42. Comunicarea în situaŃii de grup centrate pe grup.



61


43. Comunicarea în situaŃii de grup centrate pe sarcină- prezentare generală- exemplificare pe consiliere

44. Macrobariere de comunicare tehnico-economice.- locul macrobarierelor tehnico-econimice în ansamblul barierelor decomunicare

- caracterizarea barierelor tehnico-economice, cu exemplifcare pe domeniulconsilierii

45. Macrobarierele de comunicare culturale (idem, conŃinutul)46. Macrobarierele de comunicare social-politice (idem, conŃinutul)47. Microbarierele sursei comunicării (idem, conŃinutul)48. Microbarierele comune, ale sursei şi receptorului comunicării (idem,

conŃinutul)49. Microbariere ale receptorului comunicării (idem, conŃinutul)50. Microbariere ale canalului de comunicare (idem, conŃinutul).

comunicare in consiliere

Documents