Comportamentul agresiv

si

formele sale

Agresivitatea, implicit comportamentul agresiv constituie una dintre cele mai studiate teme in psiholoigia sociala, și datorita faptului ca agresivitatea și comportamentul agrresiv și autoagresiv fac parte din viața noastra, asemenea comportamente putand fi obsevate foarte ușor, la tot pasul.

Agresivitatea sau comportamentul agresiv poate fi definit ca fiind acea forma de comportament orientate in sens distructiv, in vederea producerii unor daune, care pot fi materiale, psihologice, morale sau mixte.

Prin urmare, actul agresivitatii, al comportamentului agresiv poate fi indreptat catre obiecte, precum casa, mobila, vesela, catre fiintele umane sau ambele. La polul opus agresivitatii se afla co,portamentul prosocial, despre care s-a mai discutat aici. Formele cele mai frecvente si mai cunoscute ale comportamentului agresiv sunt delincventa si infractionalitatea.

O definitie mai completa a agresivitatii ar fi aceea ca agresivitatea este orice forma e conduita orientata catre obiecte, persoane sau catre sine, in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri sau daune.

Teorii ale agresivitatii si comportamentului agresiv:

Multitudinea de teorii, de incercari de explicare a agresivitatii, de analiza si interpretare demonstreaza faptul ca nu exista inca un consens intre psihologii sociali cu privire la comportamentul agresiv, si la definirea agresivitatii. Nu doar atat, dar se pare ca in cazul agresivitatii, fenomenul de "imprastiere" a punctelor de vedere este chiar mai mare decat in cazul altor fenomene psihologice.

Caracteristicile agresivitatii si comportamentului agresiv:

Din perspectiva scopului urmarit, unele comportamente agresive sunt orientate, au ca scop producerea unui rau unei alte persoane, in timp ce alte comportamente agresive au in principal ca scop demonstrarea puterii sau masculinitatii agresorului, ambele demonstrate prin agresivitate. Agresivitatea nu este nici comportament antisocial, si nu trebuie confundata sau identificata cu delincventa sau cu infractionalitatea. Agresivitatea nu implica intotdeauna un caracter antisocial.

Luptatorul de arte martiale, in ring, poate avea un comportament agresiv. Totusi, in acest caz, deli exista agresivitate, chiar explicita, nu putem vorbi de comportament antisocial. De asemenea, nici situatia inversa nu este intotdeauna valabila; nu orice comportament infractional, sau antisocial poate fi insotit de agresivitate.

Agresivitatea nu inseamna violenta. Desi de foare multe ori comportamente agresive sunt confundate cu comportamentele violente, acestea prezinta diferente fundamentale. Violenta se exprima prin dorinta clara de a vatama, de a face rau, insa acest lucru se poate face si fara agresivitate, fara ca initiatorul sa dea dovada de comportament agresiv.

De exemplu, otravirea unei persoane, este intr-adevar un act agresiv, dar nu implica violenta. Agresivitatea nu este intotdeauna indreptata in afara subiectului. Exista situatii cand comportamentul agresiv se indreapta asupra subiectului insusi, in acest caz vorbind de comportament auto - agresiv. Dar si aici se face distinctia intre actele auto agresive grave precum sinuciderea, auto mutilarea, si a'comportamente auto agresive usoare,car pot periclita sanatatea, insa nu intr-o maniera asa evidenta. In acest ultim caz putem vorbi de fumat, alcool, droguri, etc.

Formele agresivitatii:

Dat fiind faptul ca agresivitatea, respectiv comportamentul agresiv este un fenomen foarte complex, o incercare de tipologizare este foarte dificila. Criteriile cele mai frecvente dupa care se poate clasifica agresivitatea sunt:

In functie de agresor sau de persoana care adopta comportament agresiv, agresivitatea poate fi clasificata in

» agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului

» agresivitatea masculina si agresivitatea feminina

» agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva

» agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata

In functie de mijloacele utilizate in vederea finalizarii intentiilor agresive, putem imparti agresivitatea in:

Agresivitatea fizica si agresivitatea verbala :

Agresivitatea directa, care are efecte directe asupra persoanei agresate, si agresivitatea indirecta, in cazurile in care pot apare intermediari intre agresor si persoana agresata, victima a comportamentului agresiv

Clasificarea agresivitatii in functie de obiectivele urmarite:

Agresivitatea care are ca scop implicit sau explicit obtinerea unor beneficii, a unui castig materialAgresivitatea ce are ca principal scop ranirea si uneori chiar distrugerea victimei.

In functie de forma de manifestare a agresivitatii aceasta poate fi: agresivitatea violenta si agresivitatea non violenta agresivitatea latenta si agresivitatea manifesta

Sursele agresivitatii:

Sursele de influentare a agresivitatii sunt din pacate foarte multe, li pot fi grupate pe trei categorii:

Surse ce tin de individ, de conduita si d comportamentul acestuia :

» frustrarea este una din cele mai des intalniti factori declansatori ai agresivitatii

» atacul sau provocarea directa, de cele mai multe ori verbala, dar si fizica, poate duce la » comportamente agresive ale celui vizat.

» durerea, in formele ei fizica si morala, poate duce la cresterea agresivitatii

» caldura este si ea un factor declansator al agresivitatii, fapt demonstrat de numeroase studii

» aglomeratia este de asemenea un factor declansator al comportamentelor agresive, fiind un agent stresor pentru unii oameni

» accesul la materiale pentru adulti (filme, reviste, etc) poate constitui un factor care duce la intensificarea / declansarea comportamentelor agresive. Desi acest lucru a fost confirmat de unele cercetari experimentale, alti autori infirma acest lucru

Surse din cadrul familiei :

In aceasta categorie, cele mai grave forme ale agresivitatii sunt bataia si incestul, avand consecinte extrem de nefavorabile.

Surse ale agresivitatii ce tin de mijloacele de comunicare in masa:

Aici putem include in special violenta expusa prin intermediul presei si altor mijloace de comunicare in masa. Atat la televizor, cat si in ziare si reviste apar prezentate diferite acte de violenta. La intrebarea daca expunerea actelor violente in media duce la o crestere a agresivitatii cercetatorii in domeniul psihologiei sociale au pareri diferite.

In timp ce unii sustin faptul ca expunerea la acte violente duce intr-o mai mare masura la cresterea agresivitatii, altii sustin faptul ca expunerea la acte de violenta ar avea un caracter cathartic, reducandu-se astfel nevoia individului de a adopta un comportament agresiv.

Insusirea de a fi agresiv, de a se opune aproapelui sau de a-l ataca, in mod real sau inchipuit constituind uneori un simptom patologic. Agresivitatea se gaseste in stransa legatura cu satisfacerea necesitatilor vitale, stapanirea mediului si afirmarea de sine.

Actele agresive sunt cele care retin cel mai bine atentia datorita caracterului lor spectacular si potential periculos (crizele de furie), dar agresivitatea poate lua si alte forme: atitudini (mimici, priviri), cuvinte (ironie, barfa, amenintari, insulte) sau halucinatii.

La originea numeroaselor tuiburari mintale se afla o agresivitate latenta, care da nastere angoasei si sentimentului de vinovatie. Simptom al psihopatiei, agresivitatea se intalneste in diferite boli psihiatrice: nevroze, psihoze si in toxicomanii, epilepsie etc.

Cum poate fi explicat comportamentul agresiv? – In psihologie distingem intre doua teorii clasice: teoria impulsului si teoria frustrarii.

Teoria impulsului sustine urmatoarele: in organism exista o sursa innascuta care produce permanent impulsuri agresive. Aceste impulsuri trebuie sa se reflecte intr-un mod sau altul si nu neaparat intr-o maniera distructiva asupra comportamentului nostru; pentru ca altfel, aceste impulsuri pot duce la dereglari emotionale.

Cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestei teorii sunt Sigmund Freud si Konrad Lorenz. Freud vedea insa impulsurile ca tintind spre auto-distrugere (‘impulsul morbid’), acestea neputand fi exteriorizate decat in combinatie cu impulsurile sexuale, in vreme ce Lorenz intelegea prin impulsuri un impuls razboinic, indreptat impotriva organismelor din aceeasi specie. In psihologia moderna, numarul adeptilor teoriei impulsului este practic inexistent.

Teoria frustrarii spune ca comportamentul agresiv se bazeaza pe impulsuri agresive, nascute din asa numite frustrari. Prin acestea se intelegea la inceput doar tulburarea unei activitati tintite; mai tarziu, acest termen a fost extins, cuprinzand toate evenimentele neplacute, fata de care oamenii resimt aversiune (atacuri, hartuieli, privari etc.). In fiecare dintre aceste cazuri se naste nevoia de agresiune, altfel decat in cazul teoriei impulsului, nu de la sine, ci ca reactie. In tot cazul, odata nascuta, aceasta nevoie trebuie sa se exteriorizeze intr-o forma sau alta.

Faptul ca impulsurile agresive apar de pe urma unor frustrari, ca ele actioneaza ca energii care trebuie sa gaseasca un ventil prin care sa fie evacuate, sunt imagini foarte populare in randul publicului mai larg.

Teoria frustrarii a fost modificata in nenumarate randuri, rolul frustrarilor ca factor de declansare a agresiunilor fiind relativizat in mod considerabil. De necontestat insa este astazi faptul ca un eveniment frustrant poate provoca, pe langa fapte de agresiune, si stradanii constructive, resemnare, deviere, vise cu ochii deschisi, umor, auto-anesteziere (prin alcool etc.) si alte tipuri de comportament, reactiile agresive aparand doar in anumite conditii. Astfel, un eveniment trebuie sa fie resimtit de catre o persoana ca fiind ‘enervant’ (de ex. un comportament ‘care nu se cuvine’), numai atunci nascandu-se sentimente de furie.

Aceste sentimente nu se transforma insa in mod automat intr-un comportament agresiv, ci doar atunci cand persoana in cauza s-a obisnuit cu acest tip de comportament, atunci cand nu resimte nici o inhibitie, sau atunci cand anumite persoane sunt (sau nu) prezente etc.

Frustrarile nu duc asadar in nici un caz intotdeauna la un comportament agresiv. Dar teoria frustrarii poate fi limitata si din alt punct de vedere: Daca apare un comportament agresiv, acesta nu este intotdeauna o reactie la o frustrare; el poate avea si alte motive. Exista, de ex., actiuni violente manifestate la ordin, imitarea necugetata a unui grup de persoane sau acte de violenta comise in vederea imbogatirii (asasinate pe motiv de jaf, santaj etc.).

Frustrarile, ca o conditie posibila si care s-a facut deseori remarcata pentru comportamentul agresiv, raman in continuare extrem de importante. Evitarea agresiunilor presupune evitarea aparitiei sentimentelor de frustrare – la nivel personal, printr-o abordare mai sensibila a celorlalti oameni, iar la nivel social, prin crearea unor conditii de viata mai juste. Dar pentru ca frustrarile sunt, intr-un anumit grad, inevitabile, este important si sa le ‘manevram’ intr-un alt mod. Se stie ca oamenii difera intre ei dupa felul in care stiu sa manevreze frustrarile, iar educatia poate juca in acest sens un rol decisiv.”