colegiul tehnic - leonida...

Colegiul Tehnic

"Dimitrie Leonida"

Petroşani

Programul manifestărilor

Luni, 12 septembrie 2016

Ora 11: Primirea invitaţilor la sediul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroşani; Ora 12: Dezvelirea plăcii jubiliare; Ora 12,30: Festivitate la

Sala de Marmură a Primăriei Municipiului Petroşani

Pagini dintr-o monografie vie

Până la scrierea unei monografii a Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroşani,

Corneliu Bran şi Marian Boboc, realizatorii acestei publicaţii jubiliare, vă propun pagini

dintr-o monografie mai neconvenţională, o monografie vie, realizată în… convorbiri cu

dascăli de ieri şi de azi, dar şi cu absolvenţi ai semicentenarei instituţii de învăţământ.

Astfel, veţi afla cum a fost prima zi la catedră în urmă cu 50 de ani, care au fost

realizările (şi insuccesele) dascălilor, care era atmosfera acestui formidabil bastion al

învăţământului petroşenean. Chiar dacă astăzi, 12 septembrie, sărbătoreşte 50 de la înfiinţarea sa şi 50 de ani de

activitate neîntreruptă, rădăcinile sale sunt mult mai vechi, Colegiul Tehnic

„Dimitrie Leonida” Petroşani fiind continuatorul incontestabil al şcolilor tehnice

miniere înfiinţate în perioada interbelică de către Societatea minieră Petroşani.

luni, 12 septembrie 2016

Valea Jiului în 1966

În chiar primul an al cincinalului

1966-1970 încep lucrările de amenajare a

incintei la Mina Bărbăteni, astăzi închisă.

La Livezeni se efectuează primele

lucrările preliminare de organizare a

şantierului viitoarei mine, aflate în

funcţie şi în zilele noastre.

La 9 februarie este pusă în probe

mecanice cea mai mare instalaţie de

extracţie din Valea Jiului: maşina de

extracţie multicablu de la noul puţ prin-

cipal de extracţie, de 54 m înălţime,

construit pentru concentrarea producţiei

de la minele Cimpa, Lonea şi Jieţ,

acţionată de două motoare electrice de

câte 300 KW fiecare, cu o viteză de 12 m/

s. Capacitatea de extracţie: 6 tone

cărbune/ cursă, de la 550 m adâncime.

De la înfiinţarea sa, în 1948, şi

până în 1966, de pe porţile Institutului

de Mine Petroşani au ieşit 1.700 de in-

gineri de diferite specialităţi.

La începutul anului, în Livezeni

(în prezent – Aeroport) încep lucrările

de construcţie a şcolii generale nr. 6:

16 săli de clasă, laboratoare, sală

pentru bibliotecă şi ateliere). Tot aici

se toarnă fundaţia unui cămin

muncitoresc de 400 de locuri.

La 1 octombrie intră în funcţie

Mina Paroşeni, a opta exploatare

minieră din Valea Jiului.

La 7 octombrie, Nicolae Ceauşescu,

conducătorul României, vizitează Valea Jiului

(minele Paroşeni, Lupeni, Bărbăteni, Institutul

de Mine).

Fabrici şi uzine: Combinatul Carbonifer Valea

Jiului (C.C.V.J.) Autobaza D.R.T.A. Petroşani,

O.C.L. Petroşani, I.C.O. Petroşani, secţia de foraj

Valea Jiului a Intreprinderii de explorări

Hunedoara-Deva, I.O.I.L. Petroşani (care producea

canapeaua Diham şi fotoliul Scandinav), cariera de

calcar Băniţa, I.P.I.P. Livezeni, I.R.E.H. Deva –

secţia Reţele Valea Jiului Petroşani, Intre-

prinderea Forestieră Petroşani (I.F.P.), Oficiul de

legume şi fructe Petroşani (O.L.F. Petroşani), In-

treprinderea comercială cu ridicata metalochim-

ice (I.C.R.M. Petroşani), Termocentrala Paroşeni,

Mina Petrila, Mina Aninoasa, Mina Lonea, Mina Vul-

can, Mina Dâlja, Mina Uricani, Preparaţia Petrila,

T.C.M.M., O.J.P., U.R.U.M.P., Fabrica de fire arti- DIRECTORII NOŞTRI

ficiale Vâscoza Lupeni (F.F.A.), Preparaţia

Cărbunelui Coroieşti, Mina Lupeni, Exploatarea

de Deschideri Mine (E.D.M.N.), I.C.R.A. – filiala

Petroşani, O.C.L. Produse Industriale Petroşani,

I.L.L. Petroşani, Cooperativa meşteşugărească

„Jiul” Petroşani, Intreprinderea de panificaţie şi

produse făinoase JIUL, T.A.P.L. Petroşani,

Fabrica de oxigen Livezeni, Fabrica de produse

lactate Livezeni, Intreprinderea comercială cu

ridicata textile şi încălţăminte Petroşani

(I.C.R.T.I.), I.R.E.H. Deva – secţia construcţii

montaje lot 4 Petroşani, O.C.L. Alimentara

Petroşani, I.R.I.C. Petroşani, ORTA – autobaza

Petroşani, I.P.P.F. Petroşani, Staţia de cercetări

pentru securitate minieră (S.C.S.M. Petroşani),

Oficiul orăşenesc pentru valorificarea legumelor

şi fructelor Petroşani, Fabrica de lapte (dată în

folosinţă în 1965).


Liceul Industrial Petroşani

Dintr-o ştire AGERPRES dată publicităţii la 3

iunie 1966 aflăm despre înfiinţarea liceelor de

specialitate: „Comitetul Central al Partidului Co-

munist Român şi Consiliul de Miniştri al Repub-licii

Socialiste România au hotărât ca începând cu anul

şcolar 1966-1067, pe baza Directivelor celui de-al

IX-lea Congres al Partidului Comunist Român, să se

înfiinţeze licee de specialitate (in-dustriale,

agricole, economice şi pedagogice) cu durata de 4-

5 ani. (….) Examenele de admitere în aceste licee se vor desfăşura cu începere de la 22 iunie a.c. Legea de organizare a liceelor de specialitate va fi supusă spre dezbatere apropiatei sesiuni a Marii Adunări Naţionale a Re-publicii Socialiste România”.

xxx După această ştire, ziarul local „Steagul

Roşu” publică în mai multe ediţii următorul

anunţ: „Grupul şcolar minier Petroşani

ANUNŢĂ Începând cu anul şcolar 1966-1967 în

oraşul Petroşani va funcţiona: LICEUL INDUSTRIAL MINIER

a) MINE cu specialităţile:

b) ELECTROMECANICA MINIERĂ Durata de şcolarizare este de 5 ani. Se

primesc absolvenţi ai Şcolii generale de 7 sau 8 ani în vârstă până la 17 ani.

Înscrierile se fac la Grupul şcolar minier Petroşani din str. Republicii nr. 7 până la data de 21 iunie, pe baza unei cereri însoţite de următoarele acte:

- Certificat de naştere (copie legalizată de şcoală);

- Certificat de absolvire a 7 sau 8 clase (în original);

- Buletin de analiza sângelui efectuată cu cel mult 3 săptămâni înainte de concurs;

- Rezultatul examenului radiologic pul-monar;

- Adeverinţă de sănătate, eliberată de policlinica în care sunt luaţi în evidenţă.

Concursul de admitere se va desfăşura între 22-29 iunie 1966 şi va consta din:

- Vizita medicală. - Probe scrise şi orale la matematică şi

limba română. Orice alte informaţii se primesc zilnic la

secretariatul şcolii, între orele 10-14 şi 16-19”.

xxx La 17 iunie 1966, Martin Biro, directorul

Grupului şcolar minier Petroşani, prezintă Liceul

industrial minier, acesta fiind primul articol din

istoria instituţiei de învăţământ publicat în presa

locală: „Înfiinţarea liceelor de specialităţi, una din

sarcinile de bază pe care cel de-al IX-lea Congres

al Partidului Comunist Român le-a pus în faţa

învăţământului, a devenit fapt împlinit pe baza

recentei hotărâri a C.C. al P.C.R. şi a Consiliului

de Miniştri. Un asemenea liceu de specialitate va

funcţiona începând din acest an şi la Petroşani. În

cadrul Liceului industrial minier din Petroşani vor

funcţiona două secţii: mine şi electromecanică

minieră. Durata de şcolarizare este de 5 ani. Prin

conţinutul pregătirii pe care o va da elevilor, prin

modul de organizare, liceul industrial minier va

răspunde unor importante cerinţe ale economiei

noastre,

asigurând cadre medii tehnice pentru industria

carboniferă din întreaga ţară. Cadre didactice cu o

bogată experienţă şi cu un înalt nivel de pregătire

profesională, pedagogică şi metodică vor asigura

absolvenţilor o pregătire de cultură generală,

echivalentă în ansamblu cu aceea asigurată de

liceele teoretice, şi o pregătire tehnică de

specialitate. Elevii liceului industrial au dreptul ca

după absolvirea şcolii să urmeze institute de

învăţământ superior pentru a obţine o calificare

mai înaltă. La concursul de admitere pentru liceul

industrial care va începe la 22 iunie, sunt admişi

absolvenţii şcolii generale. În-scrierile la concurs

se fac până în data de 21 iunie la sediul Grupului

şcolar minier din Petroşani, strada Republicii nr.

7. Avem convin-gerea că absolvenţii şcolilor

generale din Valea

minier din Petroşani, care va răspunde din plin

rolului important ce i se atribuie în ansamblul

sistemului de învăţământ din România

Socialistă. Tinerilor care se vor prezenta la

concursul de ad-mitere le urăm succes deplin!”.

xxx Cu două zile, înainte de începerea şcolii, la

13 septembrie 1966, „Steagul Roşu” publică o

anchetă realizată prin unităţile de învăţământ ale

Văii Jiului şi din care aflăm situaţia deloc plăcută

în care se afla sediul Liceului industrial minier din

spatele gării Petroşani: „Începând cu acest an, în

Petroşani va funcţiona un liceu in-dustrial cu

specialităţile: exploatări miniere şi

electromecanică minieră, care-şi va avea sediul în

str. Mihai Eminescu (în fosta clădire a I.C.R.TJ.).

Cu regret trebuie să arătăm că lucrările la localul

acestui liceu sunt întârziate sub toate aspectele.

Clădirea a trebuit revizuită în întregime. S-au

făcut permutări de pereţi pentru a se crea săli de

clasă. Instalaţia electrică a fost complet înlocuită

şi adaptată iluminării fluorescente, s-au montat

deja unele lămpi, s-au zugrăvit deja unele săli,

dar mai este foarte mult de lucru. Ne vom referi

numai la parter (la etaj lucrările sunt într-o fază

incipientă), unde neapărat elevii trebuie să

înceapă cursurile la 15 septembrie. Aici zugrăvirea

sălilor şi montarea lămpilor fluorescente nu-s

gata, par-chetarea sălilor constituie o altă

problemă delicată, ca de altfel şi înzestrarea cu

mobilier corespunzător şi montarea acestuia,

dotarea

laboratoarelor şi atelierelor cu cele necesare.

Întârzierea lucrărilor se datoreşte faptului că

I.C.R.T.I. şi-a tot amânat montarea. Şi astfel

lucrările au început târziu. Dar nici n-a existat

cineva care să se preocupe exclusiv de problema

acestui liceu industrial. Lucrările au fost

încredinţate mai întâi să le execute I.L.L.

Petroşani, dar văzând că se înaintează ca melcul

(există şi motive obiective, că lucrătorii I.L.L. au

fost repartizaţi în foarte multe puncte de lucru:

şcoli, institut, muzeu), conducerea C.C.V.J.

(Combinatului Cărbunelui Valea Jiului – n.r.) şi-a

asumat răspunderea să le efectueze cu forţe

proprii. Pentru aceasta au fost repartizaţi salariaţi

ai E.M. Petrila. Se lucrează de zor, e drept, şi

meseriaşii cu care am stat de vorbă au completat

optimismul tovarăşului inginer Marina Gheorghe,

şeful serviciului învăţământ fin cadrul C.C.V.J., că

cel puţin parterul va putea să-şi primească

oaspeţii în 15 septembrie. Întrucât timpul e

înaintat şi liceul trebuie să înceapă cu orice preţ

în data de 15 septembrie, considerăm că

optimismul acesta trebuie completat cu măsuri

neîntârziate pentru urgentarea

lucrărilor”. xxx

Cu toate problemele semnalate mai sus,

clopoţelul sună la 15 septembrie, pentru prima

dată, şi la Liceul industrial minier Petroşani. „La

Liceul industrial a domnit, de asemenea, opti-

mismul, voia bună. Tovarăşul Ghioancă Victor,

secretar al Comitetului orăşenesc de partid, le-a

vorbit elevilor despre grija statului şi a par-tidului

nostru pentru şcolari, despre condiţiile optime de

învăţătură create tineretului nostru studios,

despre îndatoririle elevilor. Conştient de sarcinile

ce îi revin ca elev al unui liceu indus-trial, Hodor

Zian din anul I electro a mulţumit partidului

pentru minunatele condiţii de învăţătură şi a

exprimat, în numele colegilor săi, hotărârea de a

învăţa în aşa fel încât să devină tehnicieni cu o

înaltă pregătire teoretică şi profesională, să facă

faţă cu cinste la viitoarele locuri de muncă unde

vor lucra. Trecând la clase, elevii Liceului

industrial au primit în prima zi de şcoală darul

minunat făcut de partid – man-ualele”,

consemnează reporterul ziarului local. xxx

La 1 iulie 1977 se înfiinţează, prin co-

masarea Liceului industrial minier nr. 1 cu Liceul

industrial 2, Liceul Industrial nr. 1 Petroşani. xxx

De la 1 septembrie 2001 Grupul Şcolar

Minier Petroşani devine Grupul Şcolar „Dimitrie

Leonida”. xxx

Prin ordin al ministrului se aprobă, la

28 aprilie 2010, schimbarea denumirii

Grupului Şcolar „Dimitrie Leonida” în Colegiul

Tehnic „Dimitrie Leonida”.

xxx De la 1 septembrie 2011, Şcoala Generală

Nr. 2 Petroşani trece de la Liceul Teoretic Mihai

Eminescu la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida.

Dosar de presă întocmit de Marian

BOBOC (promoţia 1986, diriginte – prof.

Mircea Munteanu)


Inginer Severian Groza (fost director al liceului):

„Apogeul a fost în 1982, când am obţinut locul I în judeţ dintre liceele industriale,

şi nu erau deloc puţine. O mare performanţă”

Absolvent IMP, promoţia ’66

„La acest liceu am avut 36 de ani

lucraţi, timp în care am încercat să fiu

devotat activităţii mele. Din aceştia, 29

de ani am fost director şi director ad-

junct. Am fost director din 1982 până în

1988, după care am fost trecut, până în

2000, când am ieşit la pensie, ca şi spe-

cialist coordonator. Din 1971 şi până în

1982 am fost director adjunct. Pe lângă

aceste funcţii deţinute şi activităţile zil-

nice specifice lor, am predat, în paralel,

obiecte de specialitate, în principal

Maşini miniere, Maşini electrice,

Electrotehnică, desen, eu fiind absolvent

al Institutului de Mine Petroşani,

promoţia 1966. Din toate informaţiile mele obţi-nute

după ce am ajuns director adjunct în anul

1971, când m-a interesat acest lucru,

primul director al liceului, deşi n-a fost

trecut în înscrisurile oficiale, a fost

profesorul de la Institutul de Mine, Tokacs,

e drept pentru o perioadă foarte scurtă de

timp, de doar aproximativ două luni de

zile. După care a venit directorul Anton

Popescu, care a stat director, dacă bine

mai reţin, până în anul 1977. Aceştia sunt

primii doi directori ai liceului, cu

menţiunea că pe domnul Tokacs nu l- am

găsit în documentele oficiale”. Primele sedii

„Primul sediu al liceului a fost în

actuala clădire a S.C. Termoficare S.A.

Petroşani şi fostă RAGCL. Eu am ajuns la

acest liceu în 1968, la doi ani după ab-

solvirea facultăţii şi la doi ani după ce a

fost înfiinţat liceul industrial. Am prins

acel spaţiu, pe care cu toţii l-am părăsit

în anul 1971. Combinatul Minier Valea

Jiului în colaborare cu Ministerul Minelor

a construit sediul nou al liceului, care a

fost dat în folosinţă, parţial, în 1971”. Grupul Şcolar Industrial Petroşani

„În corpul acesta nou am funcţionat

ca liceu până la sfârşitul anului 1971, sub

denumirea de Liceu Industrial Minier

Petroşani. După care, în 1977 ne- am uni-

ficat cu Grupul Şcolar Petroşani, for-

mându -se Grupul Şcolar Industrial

Petroşani, care avea şi o componentă de

şcoală profesională, intrând în această

regrupare şi corpul de clădire din nordul

Petroşaniului, unde azi funcţionează

Colegiul Naţional Mihai Eminescu”. Fără cuvinte…

„Prima zi de liceu ca profesor mi s-a

părut ceva special, interesant, capti-vant,

emoţionant. Am avut o oră de studiu a

materialelor. Intrând cu cata-logul în clasă,

m -a cuprins aşa o emoţie, încât nu - mi

prea găseam cuvintele în faţa elevilor. Dar

apoi a trecut, am încercat să mă liniştesc şi

totul a decurs normal”. Un pedagog desăvârşit. Primul laborator de electrotehnică

„Încă de la angajare, directorul Popescu, care a fost un pedagog de-

săvârşit, ne-a impus să trecem la un

învăţământ modern. Fiecare profesor să-şi

facă câte un cabinet, laborator sau ate -

lier, astfel încât elevii să înveţe cu

adevărat meserie, cum ne spunea el. Toţi

profesorii ne-am angrenat atunci în ceea

ce ne -a spus domnul Popescu. Eu, chiar

acolo la prima şi vechea clădire a liceu-

lui, am realizat un laborator de

electrotehnică, pot spune că primul din

Valea Jiului de acest gen. Am adunat ma-

teriale din toate părţile, întreprinderile

miniere ne -au ajutat, am colaborat şi cu

Institutul, astfel că, de bine, de rău, ele-

vii noştri aveau un atelier ca nimeni altul

la vremea aceea”. Acţiunea „modernizarea”

„După mutarea în corpul actual al

liceului, în 1971, toate sălile de clase s-

au transformat în cabinete, fiecare

profesor care preluase câte o sală de

clasă a transformat -o într- un cabinet

pentru specializarea la care preda. La

fel, au fost create şi ateliere, astfel încât

la ceva timp, destul de scurt, liceul

funcţiona aşa cum trebuie să funcţioneze

un adevărat liceu industrial, fireşte cu

dintre acţiunile importante de moderni-

zare a învăţământului din acele vremuri,

şi noi, cadrele didactice, eram foarte bu-

curoase că putem schimba ceva, astfel

încât elevii să poată să înveţe în condiţii

foarte bune”. Un liceu exemplar. 1982

„Am fost un colectiv de cadre di-

dactice tânăr şi unit. Noi am fost daţi

exemplu la toate instituţiile din judeţ

atunci când se făcea analiza trimestrială

sau de sfârşit de an la Deva. Iar acest

lucru s-a văzut şi în procesul de

învăţământ. Elevii noştri au obţinut

rezultate foarte bune la concursurile

şcolare. Liceul nostru a ajuns să riva-li

zeze în acele vremuri cu liceele bu-ne din

judeţ şi cu cel mai bun liceu din

Petroşani la vremea aceea, Liceul

Teoretic. Datorită muncii depuse de

cadrele didactice, liceul nostru a ajuns cu

dotări, cu materiale didactice şi metode

moderne de predare să obţină tot mai

multe rezultate la concursuri şi

olimpiade, nu de puţine ori elevii întor-

cându-se cu premii de la olimpiadele

judeţene şi naţionale, asta în timp ce la

concursurile pe meserii câştigam cam tot

de fiecare dată, fiind primii pe minister

câţiva ani la rând (Ministerul Minelor)!

Aşa ajunsese ca cei din Deva să ne dea

exemplu celorlalţi şi să ne felicite

aproape an de an. Apogeul a fost în 1982,

când am obţinut locul I în judeţ dintre

liceele industriale, şi nu erau deloc

puţine. O mare performanţă”.

luni, 12 septembrie 2016 Viaţa liceului

„Un gând bun al meu, legat de

acest eveniment ce va fi sărbătorit, este ca dascălii, toate cadrele

didactice din liceu să urmeze exemplul

celor mai vechi şi să aducă din nou rezultate. Vreau din suflet ca acest liceu

să ajungă din nou ce a fost, dacă nu chiar şi mai sus, iar pentru asta tre-buie multă

muncă, ambiţie, devotament şi

spirit de

echipă, altfel nu se poate. Iar Statul

Român trebuie să se implice mai mult şi să ajute liceele industriale! Avem

nevoie de meseriaşi buni, avem nevoie nevoie de şcoli de ucenici! Dacă vrem să de oameni calificaţi în domenii tehnice punem industria pe picioare, trebuie să de activitate, avem nevoie de practică pornim şi de la acest aspect, educaţia, pentru elevi mai multă, ceea ce sistemul de învăţământ trebuie sprijinit înseamnă fonduri pentru dotări ale ate- cu fonduri şi ajustate neregulile. lierelor şi firme care să preia aceşti elevi La Mulţi Ani, tuturor celor care au în perioada de practică. Altfel nu se pot fost şi sunt legaţi de acest liceu şi îi fe-obţine rezultate şi nu putem avea, licit pe cei de azi, profesori, maiştri şi într -

adevăr, oameni bine calificaţi şi elevi pentru realizările pe care le au, meseriaşi cu

adevărat profesionişti. Asta dorindu-le mult succes pe mai departe în îmi

doresc,

viaţa liceului să continue, activitatea de zi cu zi pe care o desfă-Valea Jiului are nevoie de licee industri- şoară!”. ale, de şcoli profesionale, ţara toată are

Angela Groza (fostă bibliotecară a liceului):

„Până în anul 1989 aveam pe inventar 27.000 de volume de cărţi”

De la 27.000 de cărţi la 12.500 bliotecar, am colaborat bine cu elevii şi

„Am fost bibliotecara liceului din cu cadrele didactice care veneau să ia

1984 până în anul 2010, când am ieşit la cărţi să citească. Elevii veneau în medie

pensie. Sediul bibliotecii unde am activat de 15-20 pe zi până prin 1995. După

era la parterul sediului nou, asta o aceea, încet-încet, numărul lor a în-

perioadă, după care biblioteca s-a mutat ceput din păcate să scadă... motivele

la căminul de sus, la parter. sunt multe, dar mă abţin să comentez

Până în anul 1989 aveam pe inventar acum. Foarte mulţi călcau pragul bi-

27.000 de volume de cărţi. După 22 de- bliotecii când îşi făceau proiectele de

cembrie 1989, din primăvara anului 1990,

diplomă”.

au fost scoase toate volumele de cărţi

care aveau legătură cu perioada Pe cele mai înalte trepte

Mulţi Ani şi doresc multă viaţă liceului,

comunistă şi cu Ceauşescu, astfel că au „Cu ocazia împlinirii celor 50 de ani

mai rămas circa 12.500 de titluri de de activitate a liceului industrial, trans- să ajungă iar unde a fost, pe treptele

carte”. mit pe această cale multă sănătate tu- cele mai înalte, deoarece Valea Jiului

15-20 de cititori/ zi

turor foştilor elevi şi actualilor elevi, şi Petroşaniul au nevoie de această

multe împliniri, la fel şi foştilor profesori importantă instituţie de învăţământ

„Pe toată perioada cât am fost bi- şi maiştri, foştilor colegi, actualelor cadre liceală”.

Adrian Tiberiu Groza (absolvent al liceului):

„O jumătate de secol de viaţă, cu bune şi

rele”

„Am terminat liceul în anul 1999 la

profilul Electromecanic. Cunoştinţele

acumulate în anii de liceu m-au ajutat să

ajung student la Universitatea din

Petroşani, între timp devenind absolvent

al acestei universităţi. Acum sunt angajat

la Apa Serv. Ţin minte şi acum prima zi de liceu.

Cu emoţii, dar nu foarte mari, cu interes şi

curiozitate la tot ce se întâmplă, am făcut

cunoştinţă cu noii colegi şi mi s -a părut

amuzant atunci că, iată, am ajuns şi la

liceu. Cu colegii mai ţin legătura, dar doar

cu cei care au rămas în Petroşani, foarte

mulţi dintre ei plecând din localitate,

unii chiar din ţară.

În legătură cu evenimentul liceu-

lui, o jumătate de secol de viaţă, cu

bune şi rele, cu amintiri dragi, tuturor

foştilor profesori ai mei, dar şi celor pe

care nu i-am prins când eram elev, le

transmit multă sănătate şi împliniri în

tot ceea ce fac. La fel şi colegilor mei,

dar şi tuturor elevilor, foşti sau actuali.

Dumnezeu să- i odihnească şi pe toţi

cei care au trecut dincolo şi care au

avut legătură cu liceul, profesori,

maiştri sau elevi”.


Elza Văduva (profesor de chimie, pensionară):

„Liceul industrial a fost o şcoală care a crescut

generaţii de profesionişti”

Aşa a început povestea

„Am venit la acest liceu în

anul 1966, exact când a fost

înfiinţat. Ţin minte că existau

atunci doar patru clase de a IX-a,

împărţite în clase de miner şi

clase de electromecanică

minieră. Sediul şcolii nu era în

actualul liceu, ci în sediul actual

al Termoficării S.A. din Colonia

Petroşani, unde am stat acolo

timp de trei ani. După trei ani,

ne-am mutat aici, unde s-a con-

struit clădirea de faţă,

bineînţeles că s - au schimbat

totodată în bine şi condiţiile”. O şcoală-şantier

„La început, am fost foarte

dezolată de ce am găsit,

deoarece predam într -o şcoală-

şantier. Nu aveam prea mulţi

colegi deoarece liceul era tânăr,

abia se înfiinţase. Pe urmă, au

început să apară o serie de

colegi, dar numai cu jumătăţi sau

sferturi de normă. Primul di-

rector al liceului a fost profe-

sorul de matematică Anton

Popescu, un om deosebit. Poate

mulţi spuneau că nu prea ştie

multă matematică... Poate erau

răutăţi”. Un director formator

„Dar ce pot spune cu

adevărat este faptul că nu ştiu

câtă matematică ştia Anton

Popescu, multă sau puţină, dar

pedagogie şi metodică a ştiut

din plin. El a format atunci o

generaţie de profesori de care

s-a auzit mult în Petroşani mai

târziu, şi nu doar aici. Se

vorbea de ei, adică de noi, de

bine la Deva, când mergeam la

şedinţe sau cu diverse ocazii.

Amintesc aici câteva nume:

Francisc Märtz, Lenke Varga,

Constantin Leba, Ioan Lăpăduş,

Ioan Pădureanu şi alţii”. Dăruirea maiştrilor-instructor

„Pe lângă aceşti profesori, au existat şi maiştri-instructori

cu o pregătire deosebită. Nu pot

să- i uit pe Ionică Petre sau pe

Iosif Emanoil. Cei doi maiştri au

fost cei doi instructori care pot

să spun că au făcut majoritatea

lucrărilor din acest liceu cu aju-

torul elevilor. Noi când am venit

în această clădire nu aveam nici

măcar bănci! Prima lună de

şcoală s-a ţinut în condiţii care

nu se pot imagina azi. Într-o

lună, aceşti maiştri au făcut cu

elevii aproape minuni!”. Rezultate deosebite

Liceul şi-a câştigat faimă,

era liceu de sine stătător, liceu

industrial minier şi avea câte

patru -cinci clase pe an de

studiu, asta o bună perioadă. În

acest timp, cu liceul au început

să apară nişte rezultate de-

osebite. Era o şcoală mai mică,

cu un număr mai mic de elevi,

cadrele didactice se cunoşteau

foarte bine între ele şi se spri-

jineau. Exista o coeziune

extraordinară între profesori şi

între profesori şi maiştri sau

elevi. Atunci erau până în 400-

450 de elevi, se făceau cinci ani

de studiu (se făceau trei-

sprezece clase) şi erau cam 36

de elevi într-o clasă. La început

a fost aici o şcoală mică, dar

foarte bună. Ulterior, numărul

elevilor a crescut la 600, apoi

mai mult după ce au apărut şi

clasele de seral. Ţin minte că s-

a ajuns până undeva la 900 de

elevi, cel puţin eu atât am prins

numărul maxim până am ieşit la

pensie”. Elevii gorjeni

„N-am avut funcţii de con-

ducere, dar am fost dirigintă.

Trebuie să spun acest lucru:

primii mei elevi ca dirigintă au

fost nişte copii foarte necăjiţi.

Proveneau din familii care aveau

un potenţial material foarte

scăzut, cum se întâmplă şi azi la

multe familii din Valea Jiului. Dar

atunci poate că era şi mai rău!

Pe lângă ei, am avut şi foarte

mulţi elevi care veneau din Gorj.

Se deschisese căminul şi ei

veneau şi învăţau la noi, stând la

internatul şcolii, pe care nu- l

plăteau. Masa o luau la cantină,

de asemenea nici masa n -o

plăteau. Au fost nişte copii din

Gorj care veneau de-acolo cu o

pregătire precară, dar care, în

doi-trei ani, şi-au dat drumul la

învăţătură extraordinar de mult,

de ne minunam şi noi dascălii.

Au fost dintre ei, dar şi dintre

copiii din familii cu greutăţi

din Petroşani elevi olimpici la

matematică, până la faza

naţională, dar şi la alte ma-

terii. Ţin minte şi acum de ele-

vul Constantin Braia care era

un as în matematică”. Dascăli de modă veche

„Atmosfera în liceu era

deosebit de plăcută. Ne ajutam

foarte mult unii pe alţii, comu-

nicam, ne simţeam bine

împreună. Vedeţi dumneavoa-

stră, noi eram profesori de modă

veche, în sensul că la noi partea

de metodică, de pedagogie, era

foarte respectată, iar directorul

nostru s-a ocupat aşa de mult să

facă la clase tot ce se poate. Mai

mult decât atât, am avut foarte

multe dezbateri pe teme meto-

dice, susţineri de proiecte la

Deva pe teme metodice, noi fiind

foarte apreciaţi în capitala

judeţului din acest punct de

vedere”. Dureroasa despărţire…

„Eu am plecat din acest

liceu odată cu înfiinţarea Liceu-

lui Teoretic Petroşani, în anul

1991. Am plecat cu inima frântă,

pentru că aici m-am simţit foarte

bine, dar materia mea era a

cincea roată la căruţă, astfel că

am vrut să mă duc într-un loc

unde se făcea mai multă chimie,

sau, mai exact, unde chimia era

materie de bază. Apoi, după 10

ani, în 2001, am ieşit din sistem.

După o viaţă de om lucrată în

învăţământ m -am bucurat şi eu

de pensie, dacă pot spune aşa”. Un mastodont cu 89 de clase

„La plecarea mea din

această şcoală, în 1991, şcoala

devenise foarte mare, pentru că

liceul se unificase cu grupul

şcolar, cu şcoala profesională

cum i se zicea pe atunci. Practic,

după unificarea aceasta (parcă în

1979) liceul s-a numit Grupul

Şcolar Minier Petroşani, un

mastodont cu 89 de clase! Vă

vine să credeţi că în nici 15 ani

acest liceu a ajuns la atâtea

clase? Asta e realitatea. Se

într- un singur an şcolar trei-

sprezece clase de a IX-a! Acest

fapt făcea ca, încet-încet, dar

sigur, atmosfera de dinainte să se

schimbe, forfoteala pe cori-doare

să ia locul intimităţii şi liniştii, şi

aşa mai departe. Lu-cruri

normale pentru un liceu mare,

cum era atunci grupul şcolar.

Abia ce mai apucam să ne

cunoaştem, mai ales că multe

cadre predau la sediul actualului

colegiu naţional. Cam aşa l-am

lăsat când am plecat...”. Absolvenţii - oameni realizaţi

„Îmi pare deosebit de bine că s-au împlinit aceşti 50 de ani

de la înfiinţarea liceului indus-

trial din mai multe puncte de

vedere... În primul rând, pentru

că liceul industrial a fost o şcoală

care a crescut generaţii de

profesionişti. Dacă eu vă spun că,

personal, cunosc peste 30 de

foşti sau actuali directori de

mină din Valea Jiului şi Oltenia,

poate nu mă veţi crede! Oameni

deosebit de apreciaţi care s-au

format la acest liceu. Nu mai

spun câţi ingineri foarte buni şi

meseriaşi pe diferite domenii,

oameni extraordinari, au ieşit de

pe băncile şcolii industriale din

Petroşani. Să nu uităm că pe-

atunci se făcea multă practică,

unde chiar se învăţa meserie, cu

maiştri-instructori super califi-

caţi şi exigenţi, astfel că elevul

învăţa şi carte şi ieşea şi cu o

meserie de bază la absolvire.

Acest lucru, după părerea mea,

ar trebui reluat, iar ministerul,

guvernul, inspectoratele şcolare,

parlamentul ar trebui să se im-

plice, dacă nu ne dorim o ţară de

oameni neca-lificaţi, că nu toată

lumea


poate ajunge doctor, avo- intra şi în şcoala-mină, astfel că final de an. În fiecare an aceste tă de vreun elev, de vreun

cat, inginer, profesor sau odată ce terminau liceul şi întâlniri mă copleşeau, mă părinte sau de un dascăl, fapt

preot. Copiii aceştia aveau doreau să se angajeze la mină, emoţionau. De aceea nici nu pot pentru care nici nu mi-au rămas

comasată practica de câte patru elevii ştiau cam tot ce trebuie şi să uit aceste evenimente plăcute în minte evenimente neplăcute.

luni în clasele a XI-a şi a XII-a. Cu puteau face faţă muncii grele şi sensibile pentru toată lumea. E greu de crezut azi, dar aşa este

maiştri-instructori au fost într-un din subteran. Pe parcursul unui Toţi regretau atunci că s- a ter- vă asigur. Sâmbăta aceasta, ca

an chiar şi la Canalul Dunăre - an şcolar cam două treimi minat şcoala şi că nu mai vor fi să vă dau un alt exemplu, avem

Marea Neagră, unde au lucrat pe ajunsese la un moment dat elevi, chiar şi elevii cu note întâlnirea de 40 de ani cu elevii

şantier şi de unde au venit cu o şcoala şi o treime practica”. mici, ca să nu spun ce respect ne care acum patru decenii au ab-

experienţă în meserie şi de viaţă

După ani şi ani…

arătau toţi şi cât ţineam şi noi, solvit liceul. Vedeţi ce unitate

nemaipomenită, care le -a aju- dascălii, la toţi - eu cel puţin aşa era dacă şi după atâta vreme ne

tat, sunt convinsă, în viitor. „Cele mai plăcute eveni- simţeam. reunim?! La Mulţi Ani, liceului in-

Practică se făcea şi la mină, se mente pentru mine în şcoala În toată cariera mea de dustrial şi îi doresc să devină iar

aceasta erau întâlnirile de la dascăl niciodată n-am fost jign-i- ce a fost!”.

Monica Maghyari (fost profesor de discipline tehnice - Mecanică

tehnică, Rezistenţa materialelor, Organe de maşini şi Mecanisme):

„Am avut nişte elevi foarte buni, pe care nu-i voi putea uita niciodată ca dascăl.

Dintre ei, amintesc acum doar un nume, Daniel Surulescu”

O viaţă de om „În anul 1968, după terminarea

facultăţii, am fost repartizată, cum se făcea

atunci, la acest liceu, unde am lucrat până în

anul 1999, când am ieşit la pensie, plus alţi 5

ani suplimentar, până în 2004. Practic, toată

viaţa mea activă a fost legată de acest liceu

industrial, de care sigur că mă leagă foarte

multe amintiri frumoase şi plăcute”. Generaţii de excepţii

„Ţin minte cu plăcere şi acum, după

atâta vreme, primii ani de activitate, când

am avut nişte elevi foarte buni, pe care nu-i

voi putea uita niciodată ca dascăl. Dintre ei,

amintesc acum doar un nume, Daniel

Surulescu (fost director general al Com-

paniei Naţionale a Huilei – n.r.), dar lista ar

putea continua. Nişte elevi exemplari, foarte

buni, inteligenţi şi activi, câteva generaţii cu

adevărat de excepţie. Mulţi au ajuns, în

timp, ingineri minieri, ingineri con-structori,

ba chiar şi medici sau avocaţi, după cum i-a

dus viaţa şi i-a purtat soarta. Ca dascăl,

toate acestea nu pot decât să te satisfacă, să

te facă să vezi viaţa altfel. Eu m-am bucurat

de fiecare dată pentru foştii elevi, când am

aflat că sunt bine, că au familii şi meserii

frumoase, viaţă activă. Ce poţi să-ţi doreşti

mai mult ca profesor decât să ştii că elevul

pe care l -ai modelat, l-ai învăţat a ajuns un

om de bază al societăţii?! Cu mulţi am ţinut

legătura, de alţii n-am mai auzit, dar, în

general, păstrarea legăturii dintre profesor şi

elev ţine de cel mai tânăr, care dacă vrea, te

găseşte. Iar când spun asta şi ca să vă dau un

exemplu. Mă gândesc la generaţia care a

absolvit în anul 1976, deci în urmă cu 40 de

ani, care m-a găsit şi

m- a invitat la întâlnirea de 40 de ani. Iată

ce oameni, iată ce caractere... Şi voi

merge să mă întâlnesc cu ei cu bucurie!”. Carte şi meserie

„Să ştiţi că, pe lângă carte, la liceul

nostru s-a învăţat şi meserie. Pe vremea mea

erau nişte maiştri extraordinari, Iosif

Emanoil, care mai trăieşte şi care era pe

partea de Mecanică, şi Ionică Petru pe partea

de Electrică, care nu mai este printre noi,

Dumnezeu să -l ierte şi să-l odihnească. Cu

această ocazie, transmit un gând pios şi tu-

turor celor care ne-au părăsit şi care au avut

legătură cu liceul, fie în calitate de profe-

sori, instructori, maiştri sau cadre adminis-

trative, fie în calitate de elevi. Dumnezeu să-

i aibă în paza Sa pe toţi!”. Lecţiile în mină ale doamnei Bitir

„Un inginer foarte bun, care a pregă-tit

generaţii de elevi ce i-au trecut prin mână,

era Eugenia Bitir, inginer topograf de

meserie. De ce spun asta? Pentru că pe-

atunci, faţă de azi, se punea foarte mult

accentul pe practică. Elevii liceelor industri-

ale învăţau meserii, pe lângă carte, fapt ce-i

făcea să ajungă să fie foarte bine pregătiţi

într-o meserie la finalul liceului. Anul V de

liceu făcea şase luni practică, iar la liceul

nostru practica se făcea în subteran. Această

doamnă Bitir cobora cu elevii în subteran şi

îşi făcea acolo orele cu ei. Pleca cu ei prin

toată mina, le arăta, mai şi munceau, mai şi

învăţau unele-altele, astfel că după cele şase

luni elevii ştiau cam tot ce trebuie despre ac-

tivitatea din subteran. Asta a fost până prin

1973-1974, după care orele de practică se ţineau în mina-şcoală de la Mina Dâlja”.

„După Revoluţie noi, cadrele profeso-

rale, am încercat să ne adaptăm noului mers

al lucrurilor. Cum toate s-au schimbat, am

încercat şi noi să aducem schimbări, care să

folosească procesului educaţional al elevilor

noştri. Astfel, am încercat să introducem

nişte specializări noi. De exemplu, la

Prepararea Substanţelor Minerale am adăugat

şi Protecţia Mediului Degradat de Activităţile

Miniere, lucru făcut ulterior şi de către cei

de la Universitatea din Petroşani, care ne-au

preluat din mers ideea, astfel că foarte

multe eleve de-ale liceului nostru au devenit

mai apoi studente la Mediu, liceul devenind

astfel o adevărată pepinieră pen-tru secţia

de Mediu din cadrul Universităţii”. Să devină iar ce a fost

„Cu ocazia acestui eveniment impor-

tant din viaţa liceului, le transmit tuturor

foştilor colegi, actualilor profesori, instruc-

tori şi maiştri cele mai senine gânduri,

sănătate şi fericire. La fel şi foştilor mei

elevi şi actualilor, cărora le doresc tot binele

din lume. Să ajute Dumnezeu să existe pu-

terea şi înţelepciunea ca liceul industrial din

Petroşani să devină iar ce a fost! La Mulţi Ani

şi la 100 de ani să fie şi mai mare bucuria

pentru cei care vor sărbători atunci!”.

Atena Vlăduceanu (profesor de discipline tehnice, inginer

specializarea „Construcţii”, fost director al liceului):


„Fără un liceu industrial în Petroşani nu se poate! Repetaţi când scrieţi: fără industrial

nu se poate!” O intrare pe uşa din dos…

„Am ajuns aici în anul 1983, pe 15 sep-

tembrie, fiind atunci în al doilea an de

stagiatură. Ţin minte că nu m-au lăsat să

intru în clădire prin faţă, ci m-au trimis prin

spate, cineva spunându-mi cu fermitate că

elevii intră în liceu prin spate. Asta e prima

amintire pe care o am din acest liceu. A fost o experienţă de o viaţă, eu am

terminat Facultatea de Construcţii şi nu re-

gret nicio secundă că nu am urmat şantierul,

dedicându-mă integral meseriei de dascăl”. În fruntea liceului

„Din 1995 am fost un an director ad-

junct, după care director, cu intermitenţe

scurte, ultima oară părăsind această

funcţie în 2012”. Vestita colegialitate.

Activităţi (extra)şcolare…

„Întotdeauna acest liceu a fost cunos-cut

în tot judeţul şi nu numai pentru cole-gialitatea

de care au dat dovadă membrii corpului

profesoral şi didactic, pentru atmos-fera

deosebit de plăcută din şcoală şi pentru

lucrurile frumoase care s-au întâmplat aici. Ne-

am preocupat întotdeauna să formăm echipe,

iar aceste echipe să facă lucruri bune nu numai

pe linie didactică sau conţinut ştiinţific, ci pe

toate laturile activităţilor, in-clusiv

extraşcolare. Elevii liceului nostru au fost

întotdeauna de diferite competenţe şcolare şi

categorii sociale, ceea ce ne-a de-terminat de

fiecare dată să oferim oportunităţi tuturor

elevilor, nu numai celor olimpici sau dedicaţi

sută la sută studiului, nu

numai celor cu posibilităţi materiale şi aşa mai

departe. Ne-am orientat şi pentru sport, şi

pentru arte şi latură culturală şi pentru

cunoştinţe de cultură generală şi pentru pe-

trecerea timpului liber prin activităţi de-

osebite, practic, pentru tot ceea ce însemna

formarea elevului ca om în societate şi de-

schiderea orizonturilor de cunoaştere, astfel

încât să fie pregătit pentru viitor. Implicarea

colegilor şi a mea a fost extraordinară întot-

deauna şi vreau să vă spun că şi acum această

latură a rămas, chiar dacă să spunem că au mai

scăzut din calităţi şi din aptitudinile elevilor,

asta din cauza mediului social, a vieţii grele de

tranziţie şi a crizelor econom-ice de tot felul

care au lovit România şi, mai mult ca sigur, şi a

experimentelor din sistemul educaţional făcute

de guvernanţi după 1990 încoace. Faptul că

elevii nu mai fac practică aproape deloc este

lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla unui

liceu industrial. Dorinţa profesorilor de a forma

echipe şi de a oferi oportunităţi elevilor a

rămas şi azi”. O întâlnire surpriză…

„Cel mai impresionant moment în

anii petrecuţi de mine la acest liceu a fost

anul trecut când prima mea serie, după 30

de ani de la absolvire, m-a invitat la

întâlnire. Fiind prima mea promoţie, vă

daţi seama ce impresionată şi emoţionată

am fost, mai cu seamă că până atunci n-au

mai făcut nicio în-tâlnire, aşa cum se

obişnuieşte. A fost ceva special oricum”. Când s-au separat liceele

„Momente neplăcute pentru mine – şi

pot să spun că nu doar pentru mine, asta e

liceului industrial de teoretic. A fost un

mo-ment dureros şi un moment în care

ceva s-a rupt din fiecare dascăl”. 30 din 50 – la industrial

„Mă bucur că sunt încă în şcoală la

acest eveniment care marchează jumătate

de secol de existenţă al liceului. Din care

vreo 30 de ani i-am petrecut aici. De aceea

pot să spun că liceul acesta face parte din

viaţa mea fără doar şi poate, eu n-am stat

opt ore în şcoală, ci mult mai mult. De ce?

Pentru că am iubit liceul, munca mea, am

ţinut la colegii mei, la tot ce înseamnă viaţa

de dascăl al acestei instituţii de învăţământ

emblematice pentru Valea Jiului şi Petroşani.

Mă bucur din tot sufletul să aflu că foarte

mulţi din foştii colegi şi toţi cei de-acum vor

participa la eveniment şi vom avea ocazia să

ne vedem şi să stăm, e drept pe fugă, de

vorbă. Îi felicit pe cei care s-au gândit şi vor

organiza această manifestare. Ce îmi doresc,

şi atrag atenţia tuturor, este faptul că acest

liceu trebuie să mai trăiască, să aibă viaţă

mult şi bine de-acum înainte! Fără un liceu

industrial în Petroşani nu se poate! Repetaţi

când scrieţi: fără industrial nu se poate! Cred

că am zis tot cu asta...”.

Gabriela RUS (profesor de fizică, directorul liceului):

„Îmi aplec capul în faţa celor care cu dăruire au făcut ca liceul acesta să fie la un moment dat printre cele mai bune din

ţară”

La început a fost Lupeniul înfiinţarea liceului. Eu sunt în Valea Jiului

„Pentru mine este un moment foarte din anul 1983, când am terminat facultatea

emoţionant şi meritul principal al eveni- şi când mi-am luat repartiţia la Liceul

mentului care va avea loc îi aparţine dom- Chimic din Lupeni, cum i se spunea atunci

nului Iosif Moldovan, fost elev al unităţii actualului teoretic Mircea Eliade. Ideea

noastre şcolare, care ne-a adus aminte că este că încă din momentul când am

nul acesta se împlinesc 50 de ani de la venit în Vale am auzit numai cuvinte

luni, 12 septembrie 2016 frumoase despre liceul in-

dustrial. După multă

vreme, în 2009, am ajuns la acest liceu”.

Periplul didactic „Călătoria mea până

atunci a fost, de fapt, cam aşa:

în 1990 m-am mutat de la liceul

din Lupeni la Liceul de

Informatică din Petroşani. Apoi,

m-am mutat o perioadă la

Bucureşti pentru copii. După

care am revenit în 2009 în

Valea Jiului, la acest liceu”. Solidaritate şi spirit de echipă

„Le -am spus şi profeso-

rilor de-aici, în mai multe con-

silii profesorale, că am invidiat

întotdeauna pe colegii care au

lucrat în liceul industrial pen-

tru solidaritatea şi spiritul de

echipă de care dau dovadă şi pe

care l-am găsit aici mai mult ca

nicăieri altundeva”. Zile negre, zile albe…

„Prima perioadă la acest liceu a venit într- o perioadă

nefastă pentru mine. La scurt

timp de la sosirea aici tata a

decedat, şi totul părea pentru

mine în negru... N-au fost mo-

mente prea fericite, însă am

trecut încet peste ele. M-au

ajutat mult şi colegii. Era pe-

atunci director doamna

profesoară Zina Galeş şi am

beneficiat încă de la început de

o primire călduroasă, mai cu

seamă că mă cunoşteam cu

marea majoritate a profeso-

rilor. Am avut surpriza plăcută,

ca pe şapte dintre foştii mei

elevi de la liceul de informa-

tică să-i găsesc aici profesori. Acum nu este o perioadă

uşoară să fii director de liceu

industrial, mai cu seamă că

schimbările astea legislative

creează mari probleme. La fel

şi schimbările politice, care şi-

au pus amprenta în mod nega-

tiv pe învăţământ, care în mod

normal n-ar trebui să stea la

mâna politicului”. O vizită de rang înalt „Recent,

am avut sur-

priza plăcută să primim vizita

domnului ministru Vasile Dâncu,

care a fost profesor la liceul

nostru la catedra de ştiinţe

sociale”.

Ieri şi azi

„Dar ce vreau să vă spun

este faptul că faţă de anii

trecuţi, când aveam clase de a

IX-a până la litera P (au fost ani

când era tot alfabetul!), acum

avem foarte puţine astfel de

clase, doar cinci. Vorbesc de

învăţământ de zi (două clase de

liceu, două clase de profe-

sională şi o clasă de profe-

sională – învăţământ special),

că mai avem şi o clasă de liceu

- seral.

Din 2011 avem în struc-

tură şi Şcoala Gimnazială nr. 2

şi o grădiniţă. Este un mare

avantaj pentru profesori că

avem această şcoală. Spun asta

pentru că, scăzând foarte mult

numărul de ore la liceu, am

putut să ne acoperim şi să ne

facem orele de la şcoala

gimnazială.

În toată perioada de când

sunt aici, la finalul fiecărui an

şcolar îmi fac cruce şi îi

mulţumesc lui Dumnezeu pen-

tru colegii pe care îi am, pen-

tru faptul că ne -am mai

terminat cu bine misiunea

noastră de dascăli încă un an.

Încă se păstrează acel spirit de

colegialitate şi unitate de care

vă vorbeam, lucru mai rar azi”. Meseria – brăţară de aur

„Dezamăgirea mea cea

mare este că învăţământul

tehnic nu mai este susţinut în

România. Dimpotrivă, sunt

agreate acum de politic, dar şi

de părinţi, liceele teoretice.

Or, nu e în ordine treaba

aceasta: avem nevoie şi de

meseriaşi buni, calificaţi, nu

doar de avocaţi, medici, in-

gineri sau mai ştiu eu ce.

Speranţa mea este că va reveni

şi partea tehnică, toţi îşi vor da

seama de greşeală, inclusiv

mulţi părinţi vor regreta că nu

şi-au îndemnat copiii spre o

meserie bună, bine plătită, în

timp ce alţi părinţi vor învăţa

din exemplele altora şi vor face

ce trebuie şi ce e bine pentru

copiii lor. Acest lucru se va în-

tâmpla mai ales când se vor

încheia parteneriate cu agenţii

economici la modul cel mai se-

rios, nu doar scriptic şi de

suprafaţă. Elevii vor fi primiţi

să facă practică, vor învăţa

meserie la locul de muncă aşa

cum trebuie să se întâmple.

Azi, din păcate, avem partene-

riate doar pe hârtie. Ne spun Învăţământ de export

clar că semnează pentru „Putem califica elevi în

parteneriat dar să nu le trimi- orice domeniu, cu recunoaş-

tem copiii. Atunci, care e terea diplomei şi în străină-

câştigul copilului, al şcolii? tate. Dau câteva exemple: în

Avem şi parteneriate serioase, ramura Mecanică, în ramura

cum e la mecanici auto, dar e Construcţii, Diagnostic auto,

loc de mai bine. Mai există şi Proiectare CAD (în Germania un

situaţia absurdă că nu vor ele- astfel de proiectant câştigă cel

vii să se angajeze, să profite de puţin 5.000 euro pe lună) etc.

un astfel de parteneriat. Aici şi În liceu avem 21 de săli

părinţii au, din păcate, un rol de clasă, trei laboratoare de

şi e păcat că nu îşi lasă copiii informatică, un laborator de

spre o meserie. Că tot vorbeam chimie şi un altul de biologie,

de mecanici auto. Patronii vor plus ateliere (pe mecanică,

să- i angajeze pe unii elevi, dar electric, construcţii, textile,

problema e că nu vor ei! Exact estetică – dar din păcate la

ce vă spuneam... ”. aceste ateliere dotările sunt in-

Şcoala şi agenţii

suficiente şi nu găsim parteneri

care să sprijine proiecte prin

(economici)

noastră educa-

care aceste ateliere să fie

„Oferta dotate cu tot ce trebuie, pen-

ţională este adaptată cererii tru că noi ca şi şcoală nu sun-

pieţei forţei de muncă. Din tem eligibili să aplicăm astfel

păcate, nu există o coordonare

de proiecte)”.

strictă pe un termen de, să

zicem, măcar cinci ani, deoa- Speranţe

rece nici cei care se ocupă cu „Eu cred că, în următorii

forţa de muncă nu ştiu exact ce ani, învăţământul tehnic se va

se întâmplă, cum evoluează relansa şi vom fi într-un trend

piaţa muncii şi aşa mai de- ascendent. De aceea invit

parte. Un mic haos tipic româ- părinţii să-şi trimită la liceul

nesc, ca în toate domeniile. nostru copiii cu încredere. Încă

Aceste lucruri trebuie puse la mai avem profesori în şcoală

punct dacă ne dorim o soci- care i-au învăţat pe părinţii

etate sănătoasă. Şi trebuie por- acestor elevi şi care în urma

nit de la educaţie, de la rolul ei acestei învăţături au ajuns să

în formarea tinerilor pentru lucreze şi să-şi formeze activi-

meserii căutate pe piaţa tatea profesională. Ţara are

muncii. Părerea mea este că şi nevoie şi de oameni în dome-

prognozele şi analizele trebuie

niul tehnic”.

să fie mai aproape de adevăr,

nu date după ureche sau după La aniversară

cu ocazia celor

chestiuni care nu au nimic de-a „Felicit

face cu societatea românească, 50 de ani de activitate pe toţi

cu realitatea în care trăim. Lu- dascălii şi personalul adminis-

crurile ar fi clare pentru noi: în trativ care au trudit ori care o

momentul în care un agent fac în continuare, pe toţi elevii

economic ne solicită că vrea să foşti şi actuali pentru faptul că

calificăm un număr de elevi în au ales ori viaţa i- a adus spre

meseria cutare, noi formăm o această unitate de învăţământ

clasă, două şi începem treaba. din Valea Jiului. Îmi aplec capul

Numai că să se întâmple asta în faţa celor care cu dăruire au

nu e aşa de simplu. Şi vă spun şi făcut ca liceul acesta să fie la

de ce. Noi facem proiectul un moment dat printre cele

planului de şcolarizare în de- mai bune din ţară, reuşind să

cembrie şi îl înaintăm la in- aibă performanţe cu elevii la

spectorat. Deci, în mod normal concursurile şi olimpiadele

trebuie să vină propunerea şcolare, cu speranţa că pe vi-

agentului economic până în de- itor aceste rezultate vor

cembrie, astfel încât din reveni. Asta se va întâmpla în

toamna anului următor, când momentul când Legea

începe şcoala, această clasă Educaţiei Naţionale se va plia şi

sau aceste clase să poată lua spre şcolile de meserii şi

startul, odată cu celelalte”. liceele industriale”.


Zina Galeş (profesoară de discipline

tehnice, domeniul mecanic, fost director):

„Doamna Dima - un exemplu zic

eu pentru toţi inginerii din judeţ şi

pentru foarte mulţi dascăli”

Venită în trecere, a rămas

pentru totdeauna „Am ajuns la acest liceu în anul

1983, lucrând în acea perioadă la Ex-

ploatarea Minieră Petrila. Inginerul şef

care se ocupa în acea perioadă cu orga-

nizarea muncii mi-a spus că trebuie să

vin până aici la liceul industrial,

deoarece voi avea de predat elevilor anu

mite discipline tehnice. Eu nici n-am

înţeles la început că, de fapt, trebuie să

vin la liceu ca profesoară şi să las mina,

având în vedere că în prealabil mai

predasem în cadrul minei unor elevi

veniţi din Moldova, aduşi cu atunci cu

acele acţiuni 5.000 , 2.000 ş.a.m.d. Ei

făceau disciplinele tehnice la noi la în-

treprinderile miniere şi la mina din

Petrila, iar eu le-am predat ceva vreme

discipline tehnice. Aşa am crezut şi

atunci că se va întâmpla: că voi veni la

liceu să predau ceva şi apoi mă voi reîn-

toarce la mină ... Nimeni nu mi -a expli-

cat înainte nimic. Şi am ajuns aici. Şi aici

am rămas. Dar aparţineam tot de mină,

pentru că până în 1990 toţi inginerii pro-

fesori erau angajaţii Minei Petrila”. Învăţăturile doamnei Dima

„Am ajuns la liceu, la sediul de sus

(cum îi spunem noi – pentru că liceul

funcţiona pe-atunci pe două sedii, unul

fiind actual sediul al colegiului teoretic

de azi), unde m -a întâmpinat doamna

Dima, după ce în prealabil discutasem şi

cu domnul director Groza (care nu mi -a

spus nimic, dar m -a direcţionat spre

doamna Dima). Doamna Dima era atunci

directorul adjunct al liceului şi preda

discipline tehnice. Dânsa a încercat să

îmi explice ce este un orar, o programă

şcolară, o planificare şi aşa mai departe.

Eu eram ruptă totalmente de învă-

ţământ, neavând o pregătire pedagogică

specială, ci doar o facultate de profil,

astfel că la început n -am prea înţeles

mare lucru. Dar a fost primul pas, prima

legătură cu sistemul de învăţământ

liceal. Pe parcurs, pot să spun că omul

care m -a determinat să rămân în cadrul

învăţământului şi să nu plec a fost tot

doamna Dima - un exemplu, zic eu, pen-

tru toţi inginerii din judeţ şi pentru

foarte mulţi dascăli - pentru că

pregătirea metodică e, într -un final, nu

doar pentru disciplinele de specialitate,

metodele sunt comune pentru întreg

învăţământul, iar dânsa şi - a pus am-

prenta pe foarte mulţi dintre dascălii din

acea vreme. Am început să predau

studiul materialelor şi desenul tehnic.

Normal că a trebuit să învăţ, deoarece n-

aveam cum să ştiu din facultate toate

lecţiile pe care le aveam în programă

(care nici nu ştiam la început ce

înseamnă măcar), de unde să încep şi

unde să termin. Aveam cunoştinţele de

bază, dar mai era mult de pus pe ele, de

acumulat, astfel încât să pot fi un

adevărat dascăl. Tot doamna Dima mi-a

arătat încă de la început ce înseamnă o

proiectare didactică, cum se face ea.

Eram sistematic verificată, astfel încât

trebuia să mă pun întotdeauna la punct

cu tot ce trebuie. Acest lucru m -a ajutat

ulterior enorm”. Directoare şi… lider de sindicat

„În două mandate am fost şi direc-

torul liceului, între 2008-2010 şi 2012-

2014. Am mai fost şi lider de sindicat

vreo cinci ani, până undeva în anul 1999,

şi am mai ocupat diverse funcţii, dar

meseria de dascăl mi-a fost şi îmi este

cea mai dragă”. Experienţa europeană

„Un episod pe care nu-l pot scăpa şi

care a adus liceului mândrie a fost in-

trarea liceului în primul Program PHARE,

din 1996, fiind în acest sens o şcoală de

minerit recunoscută la nivel interna-

ţional, din moment ce a fost introdus

liceul nostru în acest program. Prin acest

program, noi, dascălii, am avut privi-

legiul – şi probabil că şi treaba aceasta

pregătirea metodică - să fim formaţi de

experţi din minister şi de experţi din

străinătate. Îmi amintesc că am lucrat la

un ghid de predare interdisciplinară, care

pe- atunci era totalmente un lucru foarte

nou. Eu am făcut şi am învăţat modul de

predare a desenului tehnic, aplicând

matematica, deci prin core-larea celor

două, totul tradus în engleză. De

asemenea, în Programul PHARE 2006 din

nou a fost cuprins liceul, şi atunci, noi,

dascălii, am avut noi experienţe de viaţă

şi am căpătat noi informaţii preţioase

pentru punerea în aplicare a unui

învăţământ modern”. Un bal istoric

„Este greu de spus care a fost cel

mai frumos moment din liceu, pentru că

au fost mai multe... Am fost dirigintă la o

clasă de şcoală profesională. Era, cred,

anul 1990. Împreună cu elevii şi cu alte

cadre didactice am reuşit să organizăm

primul bal din istoria liceului şi din isto-

ria Văii Jiului la nivel de şcoală

profesională! Eram foarte tânără, aveam

emoţii de nedescris... Către finalul

acţiunii am fost invitată de elevii mei pe

scenă să mă laude (acum am înţeles că în

ziua de azi să te laude cineva nu-i bine,

pe vremea aceea aşteptam să ne laude

cineva dacă ştiam că avem merite şi apoi

ne bucuram) . Cum mie nu îmi place pe

scenă, sau la televizor şi din astea, vă

daţi seama ce emoţii am avut, ce

fâstâceală, ce ameţeală... Dar a trecut şi

apoi ţin minte că ne-am bucurat cu toţii.

Ce vremuri ...”.


Politica şi agenţii (economici) lumii, dar ne spun să nu le trimitem

„Nemulţumirea mea cea mai copiii. Să nu mai spun faptul că din 1990

mare e că s-a politizat foarte mult pentru atelierele noastre n-au mai fost

învăţământul, lucru anormal. Apoi, mă alocate sume pentru modernizarea lor,

nemulţumeşte faptul că pregătirea pentru dotarea lor cu tot ce trebuie, ast-

tehnică a viitorilor angajaţi va fi destul fel încât elevii să aibă tot ce trebuie

de slabă în Valea Jiului din cauza faptu- acolo pentru a învăţa meserii. Nu există

lui că noi nu prea avem agenţi eco- viziune cu ce se va întâmpla cu piaţa

nomici. Conform legislaţiei, ni se cere să muncii peste cinci ani. Ne învârtim cu

îi ducem pe elevi să- şi facă practica la învăţământul şi cu problemele în cerc,

agenţi economici, cu care, în prealabil, nimeni nu vrea să rezolve, iar politicul

trebuie să încheiem parteneriate. Asta distruge an de an şi ce mai e bun în

n-ar fi un lucru rău. Din contră, ar fi un sistem”.

lucru pozitiv pentru că asigură tranziţia

Jumătate de secol

de la şcoală la locul de muncă. Dar pro-

ble ma este următoarea: unde sunt „50 de ani e o cifră frumoasă. Aş

agenţii economici? Unde să- i găsim în dori cu ocazia acestui eveniment să mă

condiţiile în care mineritul e cum e, iar întâlnesc cu toţi colegii mei, foşti şi ac-

mari agenţi economici nu prea sunt, ori tuali, să vorbim şi să ne simţim câteva

care sunt nu doresc să încheie partene- ore bine împreună, să depănăm aminti-

riate. Sau încheie parteneriat de ochii rile frumoase”.

Maria Daju (profesor inginer la catedra tehnică, fost director adjunct):

„Noi, profesorii, suntem exact ca o lumânare: ardem pentru

luminarea altora”

Cu faţa spre viitor

„Legat de viitor, pentru că mie

gândurile mi -au stat mai mult în viaţă

spre viitor, nu spre trecut, mi -aş dori ca

liceul să reuşească să treacă peste

această etapă mai grea – aşa cum trece

de altfel şi societatea românească. Noi

nu suntem cu liceul într-o etapă prea

bună în acest moment, dar împreună şi

cu sprijin din partea comunităţii locale,

ministerului, a autorităţilor centrale şi al

celor care fac legi în Parlamentul

României să sperăm că vom trece cu bine

şi această etapă. Părinţii să îndrepte cu încredere

paşii copiilor spre acest liceu, că mese-

ria în viaţă e sfântă, iar la acest liceu pot

învăţa tot ce trebuie pentru a se forma

într- o meserie şi pentru a se des-curca

apoi în viaţă”.

Cea mai longevivă şefă de catedră „Mai

am patru ani până la pensie, ceea ce înseamnă că am venit la acest

liceu în anul 1984. De atunci, deci după

32 de ani, s - au întâmplat şi am trăit

multe. Chiar mi- am făcut acum într-o zi

o statistică şi am ajuns la concluzia că

sunt cea mai longevivă şefă de catedră

din învăţământul liceal în viaţă din Valea

Jiului. Am avut 18 ani de şefie de

catedră, am condus la un moment dat 60

de persoane, aproape mai mult decât un

director de şcoală. Patru ani am fost şi

director adjunct. Deci, un total de 22 de

ani, din 32, am avut funcţii, iar 10 ani am

fost simplu profesor în această şcoală.

Dar 22 de ani de muncă asiduă, dedicaţie

şi implicare, patos, stres, fiind trup şi

suflet pentru această şcoală. Ceea ce voi

face şi în continuare, până când voi

părăsi sistemul”. Prima… fundaţie. Întâia inspecţie

„De prima zi din acest liceu nu ştiu dacă pot să spun (râde) . Întrucât erau

alte condiţii, alţi oameni ... Dar pot să vă

spun ce am simţit prima oră ca profesor

la acest liceu. M-am pregătit extraordi-

nar ce o să fac, ce o să dreg... Şi din

toate obiectivele propuse în ziua

respectivă am făcut doar unul: definiţia

fundaţiilor. N - am să uit câte zile voi

avea! Am predat după carte, iar în carte

era o definiţie foarte laborioasă pe care

trebuia s-o explic copiilor, ceea ce mi-a

luat toată ora! Şi mai ţin minte că tot

atunci, la câteva zile de stat în şcoală,

deci la nicio săptămână, am avut parte

de prima inspecţie care mi- a fost făcută

la oră de doamna şefă de catedră din

vremea aceea, superba Matilda

Uzonovici. Care a fost foarte încântată

de modul în care eu mi-am desfăşurat

activitatea... Mi- a spus la final că o să

fiu o profesoară bună şi că e foarte

mirată că n-am avut emoţii. Eu, zăpăcită

aşa cum sunt, i -am spus că n- am emoţii

în faţa oricui. Dânsa a înţeles că am zis

de ea, folosind cuvântul oricine, vă daţi

seama cum a ieşit... Dar eu mă refeream

aşa, în general, nu neapărat la dânsa, dar

din cauza emoţiilor n- am pus bine

problema ... De atunci n -a fost

săptămână după aceea să nu - mi fie

cineva la oră, dar pentru mine a fost un

adevărat câştig şi am avut ce învăţa de la

oameni ca lumea”.

„Transmit pe această cale, cu

ocazia împlinirii celor 50 de ani de când

funcţionează acest liceu, tuturor profe-

sorilor şi cadrelor didactice să prindă în

învăţământ vârsta noastră, a celor care

ne vom pensiona azi- mâine şi să fie bine

cu toţii! Să dăm copiilor tot ce avem mai

bun în noi, pentru că noi, profesorii, sun-

tem exact ca o lumânare ... ardem pen-

tru luminarea altora”.


Camelia Paraschiv (profesor discipline tehnice, director adjunct):

„Jubileul să fie un adevărat bilanţ şi o carte de vizită la ceea ce a fost liceul nostru”

O echipă activă Elevi şi… elevi

„Am venit la această şcoală în 2003, „Vedeţi dumneavoastră, şi

anul în care m -am titularizat aici, după opt cred că ştiţi asta, la un liceu tehnic

ani vechime la Colegiul Tehnic Mihai n-o să găsim niciodată foarte mulţi

Viteazu Vulcan. Echipa în care m-am inte- elevi cu rezultate excepţionale,

grat era una activă, foarte bine pregătită, precum la liceele teoretice sau de

cu lecţii deschise, concursuri şi acţiuni informatică. Dar, printre cei care se

şcolare şi extraşcolare, inclusiv la nivel de îndreaptă spre astfel de licee,

judeţ. Toate acestea cu mult entuziasm, provin şi vârfuri, cu care profesorii

solidaritate şi sprijin reciproc între cadrele pot să lucreze şi care aduc apoi

didactice şi conducerea şcolii. După 13 ani, performanţe şcolii. Asta am încer-

pot spune că am avut ce să învăţ de la cat şi eu să fac, să identific, an de

toată lumea şi chiar le mulţumesc pentru an, aceste vârfuri. Pe de altă parte,

acest lucru colegilor mei”. tot la astfel de licee vin, an de an,

copii care poate nu le au foarte

Satisfacţia muncii

bine cu cartea, dar sunt talentaţi

„De când am venit, în fiecare an am anumit domeniu, ajungând apoi nişte

încercat să identific elevii foarte buni, cu profesionişti desăvârşiţi în diverse domenii

care am putut să lucrez şi care erau industriale, de care ţara a avut întot-

interesaţi să înveţe carte şi meserie, deauna nevoie. Şi aceşti copii, aptitudinile

reuşind să-i fac să se remarce prin ceea ce lor într-o meserie sau alta, trebuie căutate

ei au putut să dea în materie de învăţătură de dascăli, or la acest liceu întotdeauna au

şi talent într-o oarecare ramură. Asta a fost identificaţi aceşti copii şi s-a lucrat cu

făcut să obţin împreună cu ei performanţe ei ca să fie pregătiţi când vor începe

pe plan şcolar, pot spune fără să greşesc că munca. Poate şi de aceea liceul nostru este

în fiecare an elevii de care m-am ocupat în renumit pentru meseriaşii buni care au

mod special au obţinut premii la ieşit de pe băncile şcolii noastre, sau din

olimpiadele şcolare. Cu asta pot să spun că atelierele noastre”.

m-am simţit şi eu împlinită ca şi dascăl,

Gânduri la aniversară

cea mai mare satisfacţie a unui profesor

fiind, dintotdeauna, să vadă cum elevii săi „Organizarea acestui eveniment este

obţin performanţe şcolare şi, apoi, în timp, un prilej de preţuire, de mulţumire a

se realizează pe plan profesional în dome- noastră pentru toţi cei care au lucrat în

niul pentru care s-au pregătit”. această instituţie, pentru cei care sunt şi

ne -am gândit şi la toţi elevii care în cei 50

de ani au învăţat aici, inclusiv cei de - acum,

dorindu -le din suflet multe realizări în con-

tinuare sau pe viitor. Un gând frumos şi

lacrimi pentru cei plecaţi de lângă noi, pro-

fesori, maiştri, elevi, Dumnezeu să-i ia pe

toţi în grija Sa acolo unde sunt! Sperăm ca jubileul să fie un adevărat

bilanţ şi o carte de vizită la ceea ce a fost

liceul nostru, să reuşească să dea o imagine

bună liceului nostru, şi să ne dea speranţe

pentru ceea ce va urma, astfel încât peste

alţi 50 de ani liceul nostru să sărbă-

torească, de ce nu, un secol de existenţă.

La Mulţi Ani tuturor celor care şi -au înscris

numele, fie ca elevi, fie ca şi cadre didac-

tice în acest important liceu al

Petroşaniului şi al Văii Jiului”.

Iosif Moldovan (absolvent al liceului în prima promoţie, unul dintre iniţiatorii evenimentului):

„Suntem foarte mândri că la 45 de ani de la absolvire liceul există, are

continuitate, are viaţă”

„Pe vremea mea se făceau

cinci ani de liceu. Odată cu

primul clopoţel din acest nou

liceu, în 1966, m - am înscris la

cursurile liceului industrial. În

anul 1971 am absolvit liceul,

urmându-mi, apoi, calea vieţii.

Ani frumoşi, dascăli buni de care-

mi amintesc cu multă plăcere,

colegi serioşi şi dornici să înveţe

carte şi meserie. Vre-muri

frumoase... De aceea, când mi-am

dat seama că 2016 este un an mândri că la 45 de ani de la ab- ne-au călăuzit paşii prin acest

cu semnificaţie pentru liceul solvire liceul există, are conti- liceu, dar şi actualilor profesori

unde m-am format cu adevărat nuitate, are viaţă, chiar dacă şi cadre administrative, maiştri

ca om în viaţă, m-am gândit poate acum nu traversează cea şi instructori care compun cor-

imediat că un asemenea eveni- mai bună perioadă. Le dorim şi pul didactic şi administrativ,

ment, 50 de ani de la înfiinţare, celor de azi să urmeze calea, precum şi actualilor elevi.

trebuie marcat aşa cum se cu- aşa cum am făcut-o noi, Baftă şi împliniri în tot ceea ce

vine, luând imediat legătura cu generaţiile trecute, astfel încât fac şi să aducă cu toţii liceul

conducerea liceului şi cu să se bucure şi ei aşa cum o acolo sus, unde a fost în pe-

doamna director. facem noi peste alţi 50 de ani rioada lui de glorie. Un pios

Noi, toţi ce avem legă- de-acum înainte. omagiu şi pentru cei care nu

tură cu acest liceu din ge- Salutări de bine tuturor mai sunt şi pe care-i regretăm

neraţia mea, suntem foarte profesorilor noştri şi celor care la acest ceas aniversar”.


Gheorghiţa Obogeanu (profesor catedra de informatică, directoare adjunctă):

„Până la urmă, liceul industrial ar trebui să dea

specialişti care să susţină economia…”

Unirea face industrialul Meseriaşii

„Eu sunt venită de 15 ani în liceu, sunt titulară „Sper din suflet ca liceul acesta să ajungă să

pe catedra de Informatică. Când am ajuns în acest ărbătorească şi un secol de existenţă, nu numai 50

liceu, în 2001, cel mai mult mi-a plăcut aici colec- e ani, să poată merge mai departe pentru tinerii

tivul. Oamenii erau foarte uniţi. Şi acum e cam i comunitatea din Valea Jiului. Până la urmă, liceul

aceeaşi unitate, dar, din păcate, suntem tot mai ndustrial ar trebui să dea specialişti care să susţină

puţini. Mă simt în continuare bine aici. Sper să conomia, nu să dispară. Eu cred că este mai im-

reuşim şi să trecem peste aceste momente mai grele ortant faptul că trebuie să se ştie că ţara are

date de sistemul de învăţământ actual, şi nu venite evoie nu doar de teoreticieni, ci şi de buni

din cauza noastră sau a unuia ori a altuia. Tot ce se rofesionişti în meserii şi domenii tehnice. Dacă nu

întâmplă azi ţine de cauze legate de economia ţării e înţelege acest fapt, cât de repede, să nu ne mire

şi de organizarea sistemului de învăţământ, chestiuni pre ce turnură se va îndrepta societatea

care trag în jos mai ales liceele cu profil tehnic”. omânească, fapt ce se simte deja din plin de mai

Generaţia 2009

mulţi ani. Îi îndemn pe părinţi să nu renunţe la vari-

nta unui liceu industrial, unde copiii dumnealor

„Cea mai frumoasă amintire din acest liceu e ot învăţa o meserie şi pot să-şi facă un rost în

generaţia de elevi care a terminat liceul în anul iaţă. Pentru mulţi copii există această variantă ce

2009, pot spune că a fost generaţia mea de su

în calcul. Într-o societate nu există doar oameni cu

deosebiţi, copii cu care am putut să ies şi pe plan teoretic la studii superioare - medici, avocaţi, profesori sau ingineri -, există şi

olimpiade, cu rezultate foarte bune, dar şi pe planul activităţilor pe meseriaşi, oameni care susţin economia prin munca lor de zi cu zi în

care le-am avut în acei patru ani cât ei au fost elevi. Copii foarte ac- fabrici şi uzine, în ateliere şi aşa mai departe.

tivi, serioşi, în care liceul şi eu am putut să ne punem bază”. La Muţi Ani şi din partea mea liceului industrial din Petroşani”.

Alexandra COMAN (profesoară de limba şi literatura română):

„A fost aici o şcoală de elită, de unde au ieşit în timp foarte multe personalităţi”

Promoţia „’86”

„Aş putea rememora momente din

viaţa liceului atât din perspectiva elevului

care am fost aici, cât şi din perspectiva

anilor de pro-fesorat. Am fost elevă aici între

anii 1982– 1986, o cifră rotundă se împlineşte

anul acesta şi în plan personal, pentru că

sunt 30 de ani de când am finalizat liceul.

După aceea, am urmat studiile universitare la

Craiova, Facul-tatea de Litere”. Un sfert de veac de profesorat

„În anul 1992 m-am reîntors în acest liceu, pe care-l pot numi fără să greşesc ACASĂ, de data aceasta ca profesor.

În 1993, când din liceul industrial s-a născut liceul teoretic, eu am rămas mai de-parte aici. Am rămas din trei motive:

1. Am considerat că am fost legată sufleteşte de elevii cărora le eram profesoară, elevi de condiţie modestă care aveau nevoie, ca şi cei azi, de mai multă atenţie, sprijin şi dragoste decât elevii de la un liceu teoretic sau de la un liceu bun, cu părinţi cu posibilităţi materiale;

2. Colectivul deosebit din care făceam

parte, unitatea profesorilor mai mare decât

oriunde şi atmosfera specială din şcoală;

3. Nu-mi puteam lăsa liceul unde m-am

format ca om, unde am învăţat carte, unde

mi-am petrecut anii plăcuţi ai

adolescenţei. De 24 de ani am profesat

neîntrerupt aici şi, deşi s-au mai ivit şi alte

ocazii să plec, tot din aceste trei motive n-

am făcut-o nici ulterior anului 1993. Am

rămas şi nu îmi pare rău. În şcoala aceasta

mă simt acasă, mă simt în largul meu”. Momente emoţionante

„Prima dată când am păşit în acest liceu

în calitate de elev şi prima dată când am păşit

în calitate de profesor sunt, poate, cele mai

frumoase şi emoţionante amintiri ale mele,

două momente pe care n-o să le uit niciodată. Ca şi dezamăgire a mea ar fi scăderea

numărului de clase şi asta mă îngrijorează”. Gânduri bune

„Mesajul meu de apreciere pentru toţi

cei care mi-au fost profesori şi maiştri instruc-

tori nu poate să lipsească cu ocazia acestui

frumos eveniment al liceului nostru. Mai cu

seamă că aici am învăţat, în afară de carte, ce

înseamnă o practică, o meserie, ce înseamnă

curăţenie la locul de muncă şi ce înseamnă un

program zilnic pus la punct, din care elevul are

numai de câştigat (ce păcat e că elevii azi fac

practică tot mai puţină!). Liceul m-a modelat, a

pus bazele viitorului meu. De aceea nu-i pot

uita pe dascălii şi învăţăceii mei şi le transmit,

plin de mulţumiri. Mi-aş dori pentru această şcoală, pentru

toţi profesorii şi elevii, multe împliniri şi cât

mai multe realizări profesionale şi şcolare. Să

ne bucurăm de aceste rezultate şi să avem pe

viitor cât mai mulţi elevi, pentru că liceul tre-

buie să revină la ceea ce a fost, asta e clar. Aşa

cum spunea şi doamna Văduva, a fost aici o

şcoală de elită, de unde au ieşit în timp foarte

multe personalităţi - ingineri, medici, profe-

sori, directori în multe domenii, oameni cu

funcţii de răspundere, plus o sumedenie de

meseriaşi, profesionişti adevăraţi în ceea ce fac

în domeniul minier, al construcţiilor şi mul-tor

alte domenii de activitate de producţie.

Personalităţi care s-au impus nu doar în Valea

Jiului, ci prin toată ţara şi, evident, în

străinătate, mai ales după 1990. La Mulţi Ani,

liceului!”.


Liliana Buzgar (profesoară de instruire practică, fostă elevă a a liceului):

„Noroc că a fost tânără clădirea şcolii pe-atunci şi ne-a ţinut, la câţi

eram pe coridoare…”

Trei generaţii

„Am venit ca elevă la acest liceu în anul

1981, până în 1983. Deci, am făcut iniţial aici doar

treapta I de liceu, cum era sistemul de învăţământ

pe atunci. În anul 1984 am revenit pentru treapta

a II-a, urmând cursurile la seral, orele ţinându-se

în acei ani la sediul din nordul oraşului. În anul

1987 am absolvit liceul, iar în 1994 am revenit

pentru Şcoala de Maiştri, pe care am terminat-o

trei ani mai târziu, în 1997. În paralel, din 1996

sunt profesor în această uni-tate de învăţământ

petroşeneană, venirea mea ca profesor a coincis

cu perioada în care frecventam cursurile şcolii de

maiştri. Trebuie să spun că noi, în familie, suntem

trei generaţii care am terminat sau terminăm

studiile liceale aici: eu, tatăl meu, Ioan Buzgar, şi

fiul meu, care momentan e elev aici, la şcoala

postliceală”. Prima generaţie de decreţei

„Am făcut parte ca elev din prima

generaţie de decreţei. Am fost foarte mulţi,

eram 42 de elevi într-o clasă, vă puteţi daţi

seama cum era liceul atunci... Dacă vă spun că

făceam parte din clasa a IX-a O (după clasa

noastră mai existând şi clasele P şi R!) şi toate

clasele de-a IX-a aveau peste 40 de elevi, cred

că alte cuvinte sunt de prisos. Stau acum şi mă

gândesc şi îmi spun în glumă: noroc că a fost

tânără clădirea şcolii pe-atunci şi ne-a ţinut la

câţi eram pe coridoare...”. Respect

„Am făcut şi noi, ca fiecare elev, multe

năzdrăvănii, dar am avut un respect mult mai

mare faţă de profesori şi cadrele didactice

decât se întâmplă azi cu generaţia actuală. Ţin

minte că doamna profesoară Văduva mi-a fost

profesoară doi ani... Păi, eram smirnă, toţi, la

orele dumneaei, dar şi la celelalte. Când

apăreau profesori pe coridoare, toată lumea

saluta respectuos, profesorii răspundeau la

salut, iar relaţia profesor-elev era una de re-

spect reciproc”. Suveniruri din tabere

„Cele mai frumoase amintiri de pe vre-mea

când eram elevă a acestui liceu provin din tabere.

Atunci se organizau multe tabere, la câteva am

fost şi eu prezentă. Ţin minte o tabără, la Sulina,

la care am fost cu domnul pro-fesor de

matematică Vişan. A fost unul dintre cele mai

frumoase momente din viaţa mea, fapt pentru

care, când m-am întors la liceu ca şi pro-fesor, i-

am şi spus domnului profesor că acea tabără a

rămas pe vecie în inima mea. Mai mult, deşi în

1996 se putea fuma în cancelarie, n-am putut

niciodată să-mi permit să fumez în faţa domnului

profesor de matematică Vişan, pe-atunci coleg de-

al meu. Asta cred eu că înseamnă respect faţă de

dascălii pe care i-ai avut. Cel puţin eu aşa

gândesc”. În corpul profesoral

„După nouă ani am revenit la liceu ca pro-

fesor. Nu am găsit schimbări mari, doar numărul

de elevi era mai mic cu ceva. Intrând în corpul

profesorilor, am dat şi eu peste acea legătură şi

unitate caracteristică profesorilor acestui liceu. Şi

am intrat şi eu, încet-încet, în atmosfera de lucru

plăcută de aici. Oarecum într-un liceu in-dustrial

între cadrele didactice trebuie să existe o

cooperare între acestea. Mai ales acum, la sis-

temul pe care-l predăm pe bază de module, unde

întotdeauna predă şi un inginer şi un maistru,

trebuie să fie o foarte mare conlucrare şi un

sprijin reciproc, altfel nu se poate. Aşa era şi pe

atunci, aşa e şi azi, şi de aceea nu-mi pare rău

nicio clipă că am venit să lucrez aici”.

„Uitând de acest moment mare, din

cauza problemelor şi agitaţiei vieţii, acum când

am aflat de cei 50 de ani de la înfiinţarea liceu-

lui industrial, discutând acasă şi cu tata, am re-

alizat că e un lucru extraordinar ca în acest

jumătate de secol trei membri ai familiei să

aibă legătură directă cu un liceu, înseamnă

ceva pentru o familie. Mai trebuie să adaug că

noi, toţi trei, facem parte şi din generaţiile

Şcolii Generale I.G. Duca (fosta Şcoală Generală

nr. 1), deoarece am frecventat clasele I -VIII la

această şcoală gimnazială emblematică din

Petroşani. La Mulţi Ani liceului industrial şi să dea

Dumnezeu ca şi peste 50 de ani să se săr -

bătorească un secol de carte la această minu-

nat liceu din oraşul nostru! Un liceu care a

dat destule vârfuri în foarte multe domenii

de ac-tivitate, începând cu mineritul şi

continuând cu alte sectoare importante din

industria românească”.

Stelian Boboc (administrator de patrimoniu al liceului din aprilie 2000):

„Pot să înveţe la noi meserii căutate pe piaţa muncii, cu diplome recunoscute şi în

spaţiul UE”

O muncă de răspundere portante: acoperişul liceului, dată liceul să fie pregătit aşa

„Am venit la acest trei reparaţii capitale, mo- cum trebuie la început de an

iceu după o activitate dernizarea tuturor grupurilor şcolar în septembrie”.

ntensă de 17 ani desfă- sanitare, plus înfiinţarea unui Ateliere, ateliere…

urată la minele Livezeni şi grup sanitar la parterul

scroni. De peste 16 ani ad- clădirii pentru persoanele cu „Situaţia dotărilor la

ministrez patrimoniul aces- handicap, renovări de ate- ateliere este mai deficita-

ui liceu şi de când am venit liere şi anexe. Amintesc tot ră, dar avem speranţe că

m participat la tot ce aici toate activităţile de această situaţie se va re-

nseamnă muncă de admi- reparaţii şi igienizare ce se dresa. De exemplu, noi am

istrare a unui patrimoniu petrec în fiecare vară la fi- depus nişte proiecte pen-

intr-un liceu de tradiţie al nalul de an şcolar, la care mă tru şcolile de sudori,

etroşaniului. Pe parcursul implic activ de fiecare dată şi urmează să primim un

cestei etape am participat urmăresc atent tot ce se pe- răspuns de la minister,

i la luarea unor decizii im- trece, astfel încât de fiecare care sperăm să fie fa-

luni, 12 septembrie 2016 vorabil. Dacă nu va fi, vom face

presiuni, asta e clar, că

aceste şcoli de sudori sunt

importante pentru liceu şi

pentru cei interesaţi din Vale, care ne presează şi ei la rândul lor”. Administratorul Ioana

„Prima zi când am ajuns aici,

administrator era domnul Ioana. A mai stat vreo trei luni până a

ieşit la pensie, timp în care eu am fost să zicem un ucenic de -al

dumnealui,

învăţând şi

furând toate secretele

ce ţin de un

administrator de liceu. Pe vremea aceea dumnealui avea în primire şi cantina şi un cămin de elevi, deci vă daţi seama

că nu era

treabă uşoară. După trei

luni am

rămas eu pe post şi pot

spune că

ştiam de la domnul Ioana

tot ce

trebuie pentru a-mi continua activitatea cu succes, mai cu seamă că ştiam şi meserie de la mină”.

O realizare: căminul de ani de când funcţionează liceul

„Legat de cămin, că tot am se îndreaptă spre părinţi, pe care

amintit de el, după ce n-am mai îi rog să-şi trimită cu încredere

primit fonduri să îl reparăm şi să-l copiii spre meserii, spre acest

modernizăm, n-am mai primit, la liceu. O să revină şcolile de arte

un moment dat, nici autorizaţie şi de meserii, sută la sută, plus

de funcţionare... Trebuia să şcoala de ucenici de doi ani. Ţara

facem ceva, astfel că ne-am gân- are nevoie de meseriaşi pricepuţi,

dit să închiriem etajele unu şi doi calificaţi, Europa caută de aseme-

celor de la AJOFM, iar la parter nea astfel de meseriaşi în ramuri

am amenajat spaţiul cu forţe pro- diverse, mai ales în construcţii. Ei

prii şi am făcut trei clase de pot să înveţe la noi meserii

croitorie, o clasă de Igienă, arhiva căutate pe piaţa muncii, cu

şi o clasă unde se predă religie. La diplome recunoscute şi în spaţiul

etajul al treilea am amenajat, tot UE. Chiar fiul meu lucrează la

cu fonduri proprii, zece camere Londra şi mi-a spus să-i traduc

pentru profesorii care erau diploma de liceu (a fost absolvent

detaşaţi la noi din alte zone şi de eminent al acestui liceu) pentru

care era mare nevoie. Camerele că are nevoie de ea. Şi i-am zis:

au toate condiţiile necesare, cu Păi, cum, parcă ziceai că liceul nu

parchet nou, mobilier şi tot ce ştiu ce ... Mi-a zis: Uite că am

trebuie, mai puţin toaletă şi baie, nevoie acum de diplomă, sunt

grupul sanitar fiind comun, dar şi plătit ca şi calificat în urma

acesta renovat şi modernizat”. meseriei pe care am făcut- o aici:

Şcoala de arte & meserii e baza

proiectare pe calculator. Să nu

uităm că spre acest liceu se

„Gândul meu pentru cei 50 îndreaptă şi copiii cu posibilităţi

materiale mai reduse sau cu probleme sociale. De aceea gu-vernanţii ar trebui să fie mai atenţi cu astfel de unităţi de învăţământ populare. Pe viitor, aş reînfiinţa celebrele grupuri profe-sionale, şcolile de meserii şi şcolile de ucenici. Să nu mai chinuiască elevii patru ani, vor-besc de cei care vin

din clasa a VIII-a cu

medii foarte

mici. Aceştia ar putea să înveţe doi ani ucenicia şi să se formeze într- un domeniu şi apoi pot să-şi caute de lucru de la 16 ani. Altfel ne furăm singuri căciula, crezând că

scoa-tem o

ţară de intelectuali...

Păi, cu

meseriaşii ce facem, cine

mai lucrează în ateliere, în

producţie, în

fabrici, în

construcţii? Un gând bun

tuturor dascălilor, colegilor

mei, elevilor şi părinţilor. La

Mulţi Ani

tuturor celor care au

trudit şi trudesc în această unitate de învăţământ reprezentativă pentru Petroşani şi Valea Jiului!”.

Ing. Petru Drăgoescu (fost elev al liceului):

„În anul 1981, cu două clase de electrotehnică, liceul industrial a avut mai mulţi elevi admişi în învăţământul superior în prima

sesiune de vară decât liceul de informatică”

Promoţia „’81” „Am fost elevul Liceului industrial nr. 1,

aşa-i spunea pe vremea aceea, din 1977 până în

1981. Practic, sunt absolvent al acestui liceu,

promoţia 1981, secţia Electrotehnică. Au fost

ani de liceu superbi, îmi aduc aminte cu drag

despre valoarea elevilor, despre valoa-rea

cadrelor didactice, despre valoarea liceu-lui din

acei ani. Pot să spun că în anul 1981, cu două

clase de electrotehnică, liceul industrial a avut

mai mulţi elevi admişi în învăţământul superior

în prima sesiune de vară decât liceul de

informatică, cu care noi eram în competiţie la

acea vreme”.

Absolvenţi performeri „Dintre cei care mi-au fost colegi,

mulţi sunt şi acum în Valea Jiului, iar alţii

sunt răspândiţi în ţară ori chiar peste hotare,

foarte mulţi fiind activi şi în funcţii de con-

ducere sau de mare responsabilitate. De ex-

emplu, Petre Costinaş se află în Bucureşti la

o companie multinaţională, fiind un cadru de

conducere demn de invidiat pentru perfor-

manţele pe care le are acolo. Un alt exemplu

este Pilu Moraru, care se află în Canada şi

lucrează pe o platformă de foraj cu rezultate

remarcabile. Iar exemplele ar putea continua

mult şi bine”.

În elita atletismului

„Îmi aduc aminte cu bucurie şi vreau să

vă spun că tot în liceu am cochetat şi cu viaţa

sportivă, un capitol important din viaţa mea.

Practic, cred că sunt unicul campion naţional pe

care l-a avut Liceul industrial din Petroşani, la

vremea aceea, chiar în anul absolvirii, 1981. Eu

am reuşit să câştig campionatul naţional, atât

la juniori şi tineret, cât şi la seniori, la proba de

800 metri plat, fapt ce m-a propul-sat pentru

ani buni în elita atletismului naţional şi

european”.

Succese profesionale „Datorită pregătirii bune din liceu, am

cules ulterior, după absolvirea facultăţii, şi

lauri în domeniul minier. Dacă luăm doar ul-

tima perioadă de timp, am fost director de

se-curitate minieră în cadrul Companiei

Naţionale a Huilei, apoi director general şi

director general adjunct la Societatea

Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului

(S.N.Î.M.V.J.), director pe linie de securitate

minieră şi director tehnic tot la S.N.Î.M.V.J.

Pe linie de administraţie publică, din anul

2004 şi până în prezent am fost ales consilier

local”. Lăsaţi copiii să vină la industrial

„Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la

înfiinţarea liceului mi-aş dori să îmi întâlnesc

toţi colegii şi profesorii, să stăm împreună

câteva ceasuri şi să ne depănăm amintirile.

Tuturor cadrelor didactice care sunt în viaţă le

doresc multă sănătate şi fericire, realizări în

tot ceea ce fac în continuare, iar celor care nu

mai sunt îl rog pe Dumnezeu să-i ierte şi să-i

odihnească în pace acolo unde sunt. Omagiu şi

respect pentru aceşti minunaţi dascăli.

Transmit cu această ocazie şi părinţilor să-i în-

drepte pe copii din nou spre liceul industrial,

unde au ocazia să înveţe meserii. Din păcate, în

ultima perioadă, mulţi au încercat să opteze

către zona economică, către zona juridică,

eliminând partea tehnică. Mulţi pot fi

electricieni buni, lăcătuşi, mecanici auto, zi-

dari, tâmplari sau prelu- crători prin aşchiere,

sudori sau strungari. Sunt meserii care se caută,

în special în zona construcţiilor, care a prins se

pare o revigorare şi o dezvoltare în ul-timii ani,

fiind foarte mulţi bani investiţi în zona aceasta,

cu posturi destul de bine remu-nerate inclusiv

în ţară. De aceea, părinţii şi copiii trebuie să se

gândească foarte bine ce vor, pentru că e păcat

să îndrepţi copilul spre o şcoală unde poate nu

are aptitudini, deci nici viitor. Vorba aceea,

meseria e brăţară de aur, mai cu seamă în

zilele pe care le trăim. La Mulţi Ani liceului

industrial!”.


Ioan Aspru (profesor de filozofie):

„Alături de Facultatea de Mine, din cadrul

Universităţii din Petroşani, liceul industrial rămâne un etalon şi un punct de sprijin pentru învăţământul tehnic din această

zonă hunedoreană” Un existenţialist

„După nume sunt aspru cu mine, şi după

aceea şi cu ceilalţi. Dintre curentele filozofice

prefer existenţialismul. De altfel,

existenţialismul este cel care m- a făcut să

rămân atâţia ani la această şcoală. Sunt fost

elev al acestei şcoli, din 1986 până în 1990,

unde am revenit în calitate de profesor în

1998, după finalizarea facultăţilor de

filozofie şi de jurnalism din Bucureşti”. Catedra în locul presei

„Am lucrat o scurtă perioadă şi în presă,

dar am renunţat deoarece nu mi-a plăcut fap-

tul că în acele vremuri presa nu-mi oferea sta-

bilitate. Atunci presa alerga doar după

senzaţional, iar eu aveam alte idealuri în viaţă,

astfel că ne -am despărţit. Fiind familist con-

vins, am ales o meserie care-mi oferea o oare-

care stabilitate, cea de profesor”. Prima oră

„Astfel, pe 15 septembrie 1998, sus în

acest corp, la sala 17, doamna Stanca, care

mi-a fost profesoară de fizică şi dirigintă, a

ţinut neapărat să mă prezinte profesorilor ca

fost elev, actual coleg... M -a luat aşa o

transpiraţie, de nu mai ştiam de mine ...

Emoţii... Director adjunct era domnul Groza,

iar director era doamna Vlăduceanu”. Confundat cu elevii

„Apoi a urmat prima senzaţie în calitate

de dascăl când am dat ochii cu prima clasă,

unde aveam ore, cred că a doua zi, nici nu mai

ştiu exact. Ţin minte că prima senzaţie a fost

aceea că m-am întrebat ce caut eu în faţa cla-

sei, la catedră? De altfel, la început, îmi plăcea

mai mult să stau în bancă, lângă elevi, decât la

catedră. De asta am şi fost confundat o dată de

doamna Haneş, director adjunct pe atunci, care

a crezut iniţial că sunt elev... Cu timpul, am

avut parte de colegi buni, unii dintre ei nişte

profesori extraordinari şi ca oameni şi ca

pregătire profesională, liceul fiind la alţi para-

metri faţă de prezent”. Seralist eminent

„Cel mai frumos moment din acest liceu în

calitate de profesor cred că vine din vremea când

aveam un elev la seral căruia îi plăcea mult

filozofia şi care a obţinut şi nişte rezultate foarte

bune la olimpiada şcolară, faza judeţeană. Din

păcate, n-a continuat filozofia, a ales ramura

medicinii, deşi putea merge liniştit şi pe această

linie. Oricum, la nivel de liceu industrial, filo-zofia

nu era o materie de bază, recunosc asta, dar cred

că a ajutat şi ea la formarea corectă a viitorilor

profesionişti în domeniul tehnic. Matematica,

desenul tehnic, proiectarea şi filo-zofia au puncte

comune încă din antichitate, să nu uităm că mulţi

matematicieni erau şi filozofi şi viceversa... Dar,

mă rog, după 2003-2004, filo-zofia a fost scoasă

din programa şcolară, intro-ducându-se educaţia

antreprenorială, economia aplicată şi alte materii.

Faptul acesta m-a făcut să mă văd nevoit să plec

de la liceul unde m-am pregătit ca om, trecând la

liceul de informatică, tot Petroşani. Sufletul mi- a

rămas însă aici, soţia mea, Florentina, secretara

liceului, a rămas aici... Mulţi colegi şi prieteni de

aseme-nea... Asta e viaţa!”.

„Eu mi-aş dori ca acest liceu să reziste

cu succes şi peste alţi 50 de ani de activitate,

să ducă astfel cu mândrie mai departe tainele

învăţământului tehnic pe care l-a reprezentat

foarte bine de - a lungul timpului. Alături de

Facultatea de Mine, din cadrul Universităţii din

Petroşani, liceul industrial rămâne un etalon şi

un punct de sprijin pentru învăţământul tehnic

din această zonă hunedoreană, astfel că sper ca

acest liceu să fie sprijinit, ca şi facultatea de

mine – o facultate de renume în învăţământul

românesc universitar – de factorii locali şi cen-

trali, de comunitatea locală şi de toţi cei care

pot întinde o mână de sprijin”.

La Mulţi Ani liceului şi tuturor celor

care au compus sau compun viaţa acestui

aşezământ educaţional cu profil tehnic!”.

Colectivul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroşani

PERSONALUL DIDACTIC Esther Andraş, Gabriela Avram, Tiberiu Benea, Elena Blesneac, Mariana Boboc, Dorina

Velescu Bucşi, Liliana Buzgar, Gabriela Corina Câmpean, Ana Maria Cercel, Gabriel Chelaru,

Corina Codrea, Ovidiu Colda, Ruxandra Coman, Alexandra Coman, Dacia Costea, Mihai-

Marian Cuzic, Maria Daju, Carmen Damian, Cristina Dan, Marius Danciu, Georgeta Dănilă,

Florinela Dogaru, Loredana Durbaca, Marcela Gabor, Zina Galeş, Lidia Goia, Laura Giurgiu,

Daniela Hanumolo, Lucica Huţan, Sorin Haţegan, Ioan Ernest Ilea, Andreea Voicu-Ionel,

Cristina Ilioni, Diana Josan, Daniel Kiminich, Mihaela Manolea, Cristiana Marioane, Mihaela

Mariţa, Florin Muntean, Aurelia Muntean, Ovidiu Marţian Modorcea, Magdalena Moruş, Elena

Neagoe, Monica Ildiko Nemeş, Oana Niculescu, Gina Obogeanu, Camelia Paraschiv, Bianca

Pato, Florin Parasca, Mihai Popp, Cristian Andrei Pîntea, Mirela Popa, Tamara Preda, Adriana

Radu, Mirela Repezanu, Gabriela Rus, Felicia Secară, Rodica Sîntulescu, Ramona Merei Sfia,

Petronela Vali Slavu, Valentin Ion Stoica, Adela Streiferd, Margaritta Szabadoş, Mihaela Maria

Şamotă, Alina Şarpe, Mihaela Şuteu, Gheorghe Tereblecea, Claudiu Valer Todeciu, Jana

Vanko, Clara Raluca Vesa, Luminiţa Andronache Vinţan, Atena Gabriela Vlăduceanu.

PERSONAL DIDACTIC AUXILIAR

Stelian Boboc, Lia Minodora Şopotiuc,

Natalia Băluţoiu Elekeş, Florentina

Aspru, Simona Florea, Roxana Manea,

Alina Creţu, Marta Carp, Florentin

Glonţ. PERSONAL NEDIDACTIC Irina Iacob, Viorica Borbely, Valentina

Cîrloiu, Elena Murăraşu, Gabriela Szabo,

Mariana Zorilă, Maria Bugeac, Camelia

Brînduşa, Constantin Arcuşi, Bela

Vueric, Ciprian Muntean, Eduard Lukacs,

Marian Nistor, Neculai Potoroacă, Marius

Damian, Virgil Cădărar.

colegiul tehnic - leonida...

Documents