Colecţia

Probleme de politică agrară 3

Nicolae Istudor Gabriel Popescu

Asocierea și cooperarea în agricultură

Editura ASE

Bucureşti 2017

2

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Copyright © 2017, Nicolae Istudor, Gabriel Popescu Editura ASE Piaţa Romană nr.6, sector 1, Bucureşti, România Cod 010374 www.ase.ro www.editura.ase.ro editura@ase.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Comasarea terenurilor / coord.:

Nicolae Istudor, Gabriel Popescu – Bucureşti: Editura ASE, 2017 ISBN ...

I. Istudor Nicolae (coord.) II. Popescu, Gabriel (coord.) ... Colectivul editorial: Dr. Simona Bara Lector univ. dr. Irina Petrescu Drd. Alina Zaharia Drd. Maria Claudia Preda (Diaconeasa) Drd. Ioana Claudia Todirică Drd. Anca Dinu Drd. Henriette Călin Drd, Șerban Zodian Notă: Această broşură reuneşte lucrările şi punctele de vedere susţinute la a doua sesiune de dezbateri pe probleme de politică agrară din cadrul mesei rotunde privind „Asocierea și cooperarea în agricultură” .

3

ACADEMIA ROMÂNĂ

”Piaţa cooperării şi asocierii în agricultura României a fost interpretată în mod diferit de-a lungul timpului.

Politicile agrare din ultimele decenii nu au tratat cu responsabilitatea cuvenită cooperaţia, de multe ori fiind incoerente şi superficiale. Asemenea atitudini au generat multiple efecte negative la nivelul general al agriculturii, dar mai ales în domeniul cooperaţiei.

În materie de cooperare, experienţa europeană, cu referire specială la ţările dezvoltate din vestul continentului este bogată, eficientă şi poate fi considerată model de referinţă. În acelaşi timp sunt convins că se impune şi cunoaşterea poziţiei unor mari personalităţi ale ştiinţei şi practicei agricole româneşti din prima jumătate a secolului XX.

Marele savant Gheorghe Ionescu-Şişeşti, în anul 1921 afirma: ”Judecata obiectivă, ştiinţifică, ne duce la concluzia că odată cu împroprietărirea obştilor vor trebui, nu desfiinţate, ci transformate în cooperative agricole. Aceste cooperative vor îngriji de procurarea creditului, de exploatarea maşinilor mari: auto-pluguri, tăietoare, secerătoare etc., vor avea grijă de a pune reproducători la îndemâna criteriilor, de a organiza vânzarea în comun, de a industrializa unele produse, de a aplica bunele metode agricole. A lăsa pe ţărani într-un individualism amorf şi dezorganizat ar însemna să nu înţelegem cele mai poruncitoare necesitaţi ale vremii de faţă”.

Constantin Garoflid, fost ministru al agriculturii, pe lângă alte multe referiri privind importanţa cooperaţiei, în

4

lucrarea sa ”Agricultura veche”, Tiparul ”Cartea Românească”, 1943, dedica un capitol special cooperaţiei.

Consider că în etapa actuală se impune o analiză a tuturor relaţiilor şi efectelor sociale, a legislaţiei naţionale şi europene, a factorilor şi pârghiilor economice care pot contribui şi contribuie la dezvoltarea cooperaţiei, pentru a găsi căile, metodele şi mijloacele de eficientizare a valorii adăugate, pentru dezvoltarea durabilă şi performantă a agriculturii.

Sunt convins că este momentul să se acorde o atenţie aparte rolului cooperaţiei ca suport instituţional în promovarea transferului de cunoaştere. Dimensiunea cooperaţiei în agricultură trebuie să fie în concordanţă cu orientările actuale ale U.E., mai ales în direcţia recunoaşterii informaţiei ca principală resursă a dezvoltării economice şi sociale. Cooperativele, în piaţa cunoaşterii, pot avea un rol dinamizator în relaţiile dintre producătorii şi consumatorii de informaţii, respectiv dintre cercetarea ştiinţifică agricolă şi fermieri, relaţii care, în prezent, sunt practic ca şi inexistente.

Cooperaţia poate constitui o pledoarie pentru modernizarea agriculturii, prin configurarea unei arhitecturi de tip cooperatist, care să ajute la creşterea performanţei şi eficientizării activităţii producătorilor din ramură.”

Academician Cristian Hera,

Vicepreşedinte al Academiei Române Preşedinte de Onoare al Academiei de Ştiinţe

Agricole şi Silvice „G. I. Şişeşti”

5

6

Următorii participanţi şi-au exprimat punctele de vedere:

Academician Cristian Hera, Vicepreşedinte al Academiei Române Preşedinte de Onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „G. I. Şişeşti”

Prof. univ. dr. Gheorghe Sin, Președinte ASAS, Membru corespondent al Academiei Române

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al ASE

Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, Director Departamentul Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE

Prof. univ. dr. Valeriu Tabără, Vicepreședinte ASAS

Prof. univ. dr. Dan Boboc, Decan Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE

Prof. univ. dr. Ioan Bold, Membru titular ASAS

Prof.univ.dr. Marin Dinu, Departamentul de Economie şi Politici Economice, ASE

Prof. univ. dr. Toma Dinu, Decan Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, USAMVB

Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, Decan Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE

Prof. univ. dr. Vidu Bidileanu, membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” București

Mihai Herciu, Şef Serviciu Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, MADR

Prof. univ. dr. Simion Certan, membru de onoare din străinătate ASAS

Cercetător ing. Fota Dionysius, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România

Dr. ec. Valentin Bohatereţ, CS gr. I, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale “Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iaşi, Membru de onoare ASAS

Dr. Simona Bara, CSI, Profesor asoc. EAM-ASE

Dr. ec. Monica Tudor Institutul de Economie Agrară al Academiei Române

Dr. ec. Ancuța Marin, CS gr. III, Șef Departament Formare Profesională ICEADR-ASAS

Medic veterinar Radu Antohe, consultant expert în dezvoltare rurală, Sascut, judeţul Bacău

Drd. Emil Muşat, Director Cabinet al Consiliului Judeţean Călăraşi

7

Masa rotundă

ASOCIEREA ȘI COOPERAREA ÎN AGRICULTURĂ

Prezenta reuniune continuă proiectul comun al Academiei Române, Academiei de Științe Agricole și Silvice și Academiei de Studii Economice privind unele probleme de politică agrară. Gazda acestei întâlniri a fost Academia de Studii Economice - sala Robert Schumann - în data de 31 martie 2017.

Printre invitaţi s-au numărat personalităţi de seamă din mediul academic, universitar, administraţie publică centrală, consultanți fermieri.

8

Prof. univ. dr. Gheorghe Sin

Membru corespondent al Academiei Române

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, domnul profesor Gheorghe Sin, se declară un susţinător necondiţionat al acţiunilor cooperatiste din agricultură. Vorbitorul apreciază că aceste structuri care s-au bucurat de o atenţie specială în perioadele ante şi interbelică în relaţiile agrare româneşti, pot oricând, în condiţiile economiei de piaţa liberă să contribuie la relansarea şi performarea sectorului agricol. Se pune întrebarea câte din actualele cooperative pot servi ca model în iniţiativele ce privesc înfiinţarea şi dezvoltarea acestor structuri. Întrebarea este retorică, deoarece, în prezent, sectorul cooperatist nu este la un nivel care să satisfacă cerinţele atât ale agricultorilor, cât şi ale consumatorilor. Principala direcţie în care acest sector trebuie, cu prioritate dezvoltat, priveşte relaţiile cu piaţa ale producătorilor agricoli, indiferent de dimensiunea sau profilul de activitate. Numai gestionând aprovizionarea cu inputuri, dar şi prelucrarea, stocarea şi desfacerea producţiei, cooperativele şi implicit asociaţiile îşi vor dovedi oportunitatea şi eficienţa, în relaţiile agrare prezente. Tot prin piaţă se pot dezvolta relaţii benefice de ambele părţi, între institutele din domeniul cercetării agricole şi structurile cooperatiste. În fapt, cooperativele pot acţiona cu succes în piaţa transferului de cunoaştere, mijlocind circulaţia informaţiei generatoare de valoare adăugată de la producătorii de idei, în speţă institutele de cercetare, dar şi cercetători, către agricultori.

Prof.univ.dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti

Comercializarea produselor prin intermediul

cooperativelor agricole deţin o mare parte din piaţa produselor

9

agricole în ţările cu economie de piaţă dezvoltată deoarece si-au demonstrat o capacitate apreciabilă de adaptare la competiţia tot mai puternică de piaţă şi la restructurare sectorului.

Dezvoltarea cooperativelor este strâns legată de schimbările fundamentale intervenite în modelul producţiei agricole şi alimentare, urmărind specializarea agenţilor economici pe activităţile pe care le poate efectua cu maximum de eficienţă.

În marea lor parte, pieţele nu sunt accesibile pentru producătorii agricoli şi alimentari, iar pentru a cunoaşte şi anticipa fenomenele ce au loc pe piaţă este nevoie de unirea eforturilor producătorilor agricoli, eforturi ce se vor răsplăti prin preţurile ce le vor obţine de pe pieţele cele mai avantajoase etc. Dintre factorii care participă la necesitatea cooperării producătorilor agricoli, cei mai importanţi sunt următorii : a) Posibilităţile financiare individuale scăzute ale gospodăriilor familiale (şi nu numai) ceea ce însoţite de cererea în cantităţi relativ mici de resurse materiale nu ar justifica aprovizionarea individuală cu resurse materiale;

b) dificultăţile întâlnite pe piaţă în ce priveşte stabilirea relaţiilor individuale cu marii ofertanţi de resurse materiale, majoritatea nefiind de acord cu vânzarea produselor în cantităţi mici;

c) inexistenţa unor structuri de marketing în sectorul agroalimentar;

d) accesul limitat al producătorilor agricoli (mai ales) la mijloacele de transport moderne şi la maşinile şi utilajele agricole, care necesită fonduri financiare foarte mari şi care nu pot fi procurate decât dacă sunt unite eforturile mai multor producători individuali;

e) susţinerea, din partea statului , este uşor de realizat în cazul producătorilor asociaţi, comparativ cu cei individuali etc.

Pentru România există însă "bariere psihologice " în înfiinţarea cooperativelor agricole, bariere dintre care pot fi amintite: a) în cadrul mişcării cooperatiste sunt cuprinşi membrii care au trăsături proprii de comportament, cu un anumit nivel de

10

pregătire şcolară şi înţelegere, ceea ce îngreunează procesul de unificare a eforturilor în vederea atingerii scopului propus;

b) experienţa celor ce au trăit cooperativizarea agriculturii, modul în care a fost înfăptuită şi modul de funcţionare efectivă a cooperativelor din sectorul agricol, au ca efect o anumită reţinere din partea producătorilor agricoli (membrilor participanţi la înfiinţarea unei cooperative);

c) existenţa unor stări conflictuale şi a unor ambiţii nejustificate;

Cu toate aceste neajunsuri, cooperarea și asocierea în agricultură reprezintă modalităţi moderne de organizare a producţiei şi comercializării produselor agroalimentare care permit integrarea agriculturii ţării noastre în exigenţele pieţei concurenţiale şi fac agricultura românească competitivă pe plan european .

Prof.univ.dr. Gabriel Popescu,

Director Departamentul Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE Bucureşti

Profesorul Gabriel Popescu își structurează prezentarea

pe următoarele subiecte: a) argumentele trecutului; b) esența pledoariei privind asocierea și cooperarea; c) poziția cooperativei în societate și economie; d) sectorul cooperatist în arhitectura viitorului socio-economic și concluziile.

Argumentele trecutului. Cooperaţia agricolă, a cărei dezvoltare este încă aşteptată, poate prelua multe din modelele trecutului. Dar pentru relaţiile cooperatiste, trecutul, nu întotdeauna a fost suficient de generos, cum nici viitorul nu se arată suficient de optimist. Pentru a fi cât mai aproape de adevăr, trecutul poate fi împărțit în trei perioade distincte, în funcție de nivelul general de dezvoltare socio-economică a cooperației, precum și de genul relațiilor cu piața, astfel:

1. Perioada 1903-1949 a fost marcată de:

11

a. Lansarea şi consolidarea relaţiilor cooperatiste moderne în România - prin Legea Cooperației din 1903;

b. Responsabilizarea structurilor asociative din agricultură în direcţia sprijinirii proprietăţii funciare individuale, prin: obștile de arendare (1903-1920); obștile de împroprietărire (1920); obștile de comasare (1937).

c. Dezvoltarea structurilor cooperatiste, cu deosebire în cadrul

pieţelor financiare (cooperative de credit), agroalimentare,

forestiere, de consum şi meşteşugăreşti.

Concluzionând, se poate afirma că fenomenul cooperatist, în

perioadele ante și interbelică, a avut urcuşuri şi coborâşuri, în

funcţie de starea economiei în ansamblul ei, dar tendinţa generală a

fost, cu mici întreruperi, constant crescătoare.

2. Perioada 1949-1989 se caracterizează prin: a. Abandonarea modelelor cooperatiste din perioadele anterioare şi trecerea la un nou sistem socio-economic de inspiraţie bolşevică, care a oferit puterii politice posibilitatea de a exercita: controlul asupra pământului, ca unul dintre principalele elemente ale avuţiei naţionale, prin atragerea lui în proprietatea socialistă, de stat şi cooperatistă; controlul asupra ţăranilor, prin înregimentarea lor în cooperative, care erau realizate, spre deosebire de trecut, după principii şi reguli noi; controlul asupra pieţelor agricole prin mecanismul specific economiei de comandă, superplanificat. b. Funcţionarea fracturată a autonomiei cooperativelor, întrucât:costurile erau în administrarea şi responsabilitatea unităţilor;preţurile erau stabilite și controlate de stat, în model centralizat

3. Perioada 1990- prezent se defineşte prin: a. Lichidarea sistemului cooperatist din agricultură, configurat în

toată perioada comunistă (1991);

b. Recunoaşterea rolului şi importanţei structurilor asociative şi

cooperatiste în economie, dar numai în plan teoretic şi legislativ,

nu şi în planul faptelor concrete (1991);

12

c. Focalizarea acţiunilor pe concentrarea şi exploatarea

pământului;

d. Reducerea activităţii din sistemele cooperaţiei de consum și

meșteșugărești.

Esenţa pledoariei privind asocierea și cooperarea. Se

consideră că prin asociere şi cooperare, ţăranii dobândesc putere,

în special, în relațiile de piață. Lipsa acestor relaţii nu face decât să

perpetueze stările actuale, adică sărăcia şi autarhia.

Faptele istorice au demonstrat că relaţiile în cauză sunt

căutate şi acceptate în situaţii economice extreme şi nu în cele de

mijloc, aşa cum este economia noastră în prezent. Acestea sunt

acceptate, fie când sărăcia a atins cote alarmante, fie când piaţa

oferă condiţii favorabile de câştiguri atractive.

Figura următoare reprezintă poziția structurilor

cooperative în economie, structuri care dau conţinut segmentului

intermediar dintre societatea civilă şi societatea comercială.

13

În esenţă, societatea cooperativă relaţionează cu celelalte

două categorii structurale, pentru: a. afirmarea drepturilor şi

libertăţilor cetăţeneşti, în cazul societăţii civile şi b. sporirea

eficienţei, prin creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor, în

cazul societăţii comerciale.

Pilonii de putere, redaţi în schema alăturată, pot influenţa

funcţionarea cooperativelor în trei situaţii principale, şi anume:

- Din interiorul cooperativei, cu referire la atitudinile membrilor asociaţi, atunci când aceştia pun pe primul plan (cum este şi natural) propriul interes, interes care, nu de puţine ori, contravine sau nu se conjugă cu cel al întregului grup. În această situaţie, problema cheie este dată de raportul dintre interesul individual şi interesul de grup. - Din exterior, cu referire la relaţiile pe orizontală, când structurile cooperative intră în raporturi concurenţiale de piaţă. Într-o piaţă dominată excesiv de societăţile comerciale, care pun în mod hedonist, pe primul plan, rentabilitatea, de orice fel şi prin orice mijloace, cu greu îşi pot face loc entităţile asociative, care au ca scop final, un plus de bunăstare pentru toţi cei cu care aceştia relaţionează: membrii

14

asociaţi, angajaţii, partenerii de piaţă şi, nu în ultimul rând, statul. Acum, problema cheie este dată de raportul dintre egoismul economic (rezultat din dorinţa creşterii ratei rentabilităţii) şi altruismul social (promovat şi susţinut de principiile doctrinei cooperatiste). Nu trebuie minimizată nici atitudinea, de multe ori ostilă, a marilor companii față de fenomenul cooperatist, dat fiind interesele lor divergente. - Din exterior, cu referire la relaţiile pe verticală, când structurile cooperative relaţionează cu puterea publică (statul). Situaţia prinde contur în condiţiile când statul nu are o viziune doctrinară clară, referitoare la strategia de dezvoltare a sectorului asociativ din economie, dar mai ales a celui din agricultură. Problema cheie, în acest caz, constă în modul de mediere a raportului dintre interesul organizaţional și interesul public.

Concluziile pledoariei profesorului Gabriel Popescu fac referire la un set de posibilităţi pentru implementarea şi dinamizarea sectorului cooperatist din agricultură.

Acceptarea proprietăţii cooperatiste trebuie să se facă nu în relaţii alternative sau de substituire faţă de celelalte două forme de proprietate din economie (proprietatea privată individuală şi proprietatea publică), ci în relaţii parteneriale active.

Principiile cooperatiste trebuie aplicate în totalitatea şi unitatea lor pentru a da personalitate şi stabilitate sistemului, dar şi comparabilitate cu sistemele existente în alte ţări. Aşadar, nu trebuie omis sau neglijat niciunul dintre principiile recunoscute de doctrina cooperatistă şi incluse în Art. 7 din Legea nr. 1 din 21.02.2005 privind organizarea şi funcționarea cooperației.

Înscrierea într-un grup cooperatist este necesar să se facă în baza unor criterii şi proceduri de selecţie şi de recrutare ştiinţific formulate, în care să primeze unitatea de profil, dimensiunea activităţii, dar şi atitudinea – din care să reiasă spiritul antreprenorial, generozitatea, toleranţa, dorinţa de cunoaştere, aspiraţiile inovatoare etc.

Cadrul legislativ actual vizează în mod special aspecte dezvoltate pe orizontală, cu focalizare pe management, şi mai puţin pe cele de pe verticală, respectiv relaţiile cu puterea publică.

15

Sistemul cooperatist este cel faţă de care politicile economice, şi prin ele doctrinele, legislaţia instituţiilor şi deciziile publice cu greu îşi pot menţine poziţia neutră, echidistantă.

Obiectul de activitate a cooperativei trebuie să se regăsească în sfera de cuprindere a pieţei agroalimentare şi financiare, dar şi în domeniul transferului de cunoaştere.

Omogenitatea grupului reprezentat de membrii cooperatori este o condiţie ce garantează buna funcţionare a acestor entităţi. Ca atare, o cooperativă ce se doreşte a fi funcţională trebuie să fie constituită din entităţi sau structuri juridice similare.

Într-un sistem economic volatil, cu o fiscalitate mai puţin stabilă şi generatoare de abuzuri, aşa cum este cel din mediul rural, există riscul ca structurile cooperatiste să nu poată prolifera sau să nu se dezvolte corespunzător. În fapt, stabilitatea şi predictibilitatea sistemului fiscal sunt determinante în funcţionarea sectorului cooperatist.

Puterea cooperativei nu rezultă din dimensiunea proprietăţii ei sau a membrilor asociaţi, ci din intensitatea relaţiilor dintre cooperativă şi membri, respectiv partenerii săi de piaţă. În fapt, succesul acestor structuri este dat de unitatea de interese a membrilor cooperatori şi nu de munca în comun (cum susţineau comuniştii).

Cooperativa nu trebuie legată de pământ, mai ales când se adresează persoanelor cu proprietăţi mici şi foarte mici, iar activitatea acesteia trebuie să se regăsească, cu prioritate, în sfera de acoperire a pieţelor, în special a celor agroalimentare, precum şi în zona colectării, procesării, depozitării etc.

Prioritizarea activităţilor dintr-o cooperativă trebuie făcută numai în funcţie de interesele proprii de natură economică, socială, culturală ale membrilor şi nu de cele politice.

16

Prof.univ.dr. Valeriu Tabără Membru titular ASAS, fost Ministru al Agriculturii

Domnul Valeriu Tabără felicită iniţiativa acestei dezbateri

privind asocierea şi cooperarea în agricultura românească, deoarece este un subiect de maximă importanţă, dar care, din păcate, este neglijat. Încă de la începutul anilor 1990, printre primele legi care au fost puse în discuţie şi finalizate a fost şi cea referitoare la refacerea sistemului de pensii al persoanelor din cooperaţia meşteşugărească, în contextul în care fondurile financiare ale acestor cooperative aveau alte destinaţii, conform practicilor anterioare anului 1989.

Nimic din ce se construieşte prin forţă nu poate dăinui, în acest sens mărturie fiind fostele cooperative agricole sau CAP-uri din perioada socialistă. Sistemul economic actual funcţionează după alte reguli, care exclud orice imixtiune prin forţă în relaţiile de proprietate sau de piaţă.

Într-adevăr, este vina noastră că după 1990 nu s-a creat un sistem al cooperativelor agricole care să funcţioneze pe baze moderne. Noi am avut modele mai bune decât ce este în prezent. De exemplu, cehii nu au restituit terenurile agricole decât în cazuri excepţionale şi de aceea acum au exploataţii agricole mari, care funcţionează pe bază de asociere. Au existat discuţii în plan politic pentru a realiza transformarea sistemului prin acţiuni concrete. Un alt exemplu contrar face referire la cazul sistemului rusesc şi la cel ucrainean, care se bazează pe exploataţii foarte mari, cu atribute de comandă şi pentru care aceste ţări intervin pe piaţă.

Ţinând cont de studiile realizate pe subiectul cooperativelor, ar fi interesant să se facă o analiză a grupurilor de producători prin care să se evidenţieze beneficiile generate de asociere, printre care se numără puterea mai mare de negociere a preţurilor inputurilor şi outputurilor, pentru a ne îndrepta către agricultori cu argumente credibile şi concrete.

Nu poţi construi sisteme economice durabile fără a exista transparenţă. Trebuie dezbătută mai mult această problemă. Avem un sistem asociativ, puţin articulat la interesele concrete ale agricultorilor, fapt pentru care aceştia îl resping din interior. De

17

exemplu, patronatele pe cine reprezintă astăzi? Agricultorii se înscriu să formeze cooperative sau un anumit tip de asociaţii? Răspunsul îl regăsim prin trimiterea către numărul mic de astfel de structuri. Majoritatea agricultorilor resping asocierea sub orice formă s-ar prezenta aceasta.

Există asociaţii sau unităţi integrate şi poate ar fi interesant să ne îndreptăm şi către acestea. Sunt sisteme integrate de excepţie, care ar trebui sprijinite prin Politica Agricolă Comună. Într-adevăr, există o serie de asociaţii în domeniu LAPAR, dar care nu merg pe un sistem funcţional, ci mai degrabă pe o serie de interese ce exced obiectivele statutare.

Există şi sindicate, care însă nu se ştie ce şi pe cine reprezintă. Această observaţie a fost făcută de unul dintre liderii asociaţiei de fermieri din Nürnberg, când a venit în România în 1994. Este o măsură în PNDR pentru grupul de producători, care este slab accesată şi, chiar şi atunci când este accesată, aplicanții sunt, în general, membrii unor familii care s-au asociat în acest scop.

Un exemplu de bune practici este Cooperativa Someş-Arieş, care cuprinde şi mari proprietari, şi zootehnişti, şi procesatori. Este evident că este necesară realizarea unui sistem cooperatist integrat, care permite participarea şi la cumpărarea materiilor prime şi la profitul obţinut pe sistemul de valorificare a produsului final, cum este exemplul sfeclei de zahăr.

Puţini ştiu ce mult s-a greşit la negocierea strategiei pe zahăr în 1995, aşa cum, în prezent, se greşeşte când subiectul discuţiilor îl fac tipurile de asociaţii şi cooperative ce trebuie adoptate în agricultură.

Câte silozuri din Constanţa funcţionează în cadrul unor mari asociaţii sau cooperative de producători? Niciunul! Atunci cum funcţionează o asociaţie agricolă/ cooperativă românească în comparaţie cu cele franţuzeşti, care domină toate silozurile din jurul Senei?

La noi, producţia primară este lăsată la voia întâmplării. Abia acum românii vorbesc de acele limite de profit care provin tocmai din transparenţă, de corelarea dintre valoarea reală a produsului şi preţul de piaţă. Acestea sunt chestiuni legate de

18

management general, de politici, şi nu un management specific de cooperativă sau de asociaţie.

Din nou domnul profesor revine la cazul pozitiv al cooperativei Someş-Arieş, în cadrul căreia integrarea pe verticală a determinat obţinerea unor rezultate economico-financiare superioare. De aceea sunt importante aceste structuri de asociere, însă fără impunerea lor forţată. Acestea au funcţionat şi înainte de 1989, dar sistemul de management nu funcţiona în favoarea membrilor, ci era unul de control. Legea 36/1991 era realizată bine funcţional, dar din păcate s-a moştenit un tip de management care viza controlul. Omul care era în frunte considera că totul este al lui. Ori structura trebuie să pornească de la acea Adunare Generală, care trebuie să ţină seama, înainte de toate, de voinţa membrilor asociaţiei.

Trebuie construit un sistem cooperatist viabil, capabil să genereze încredere şi să atragă fondurile necesare dezvoltării.

Domnul profesor Gabriel Popescu intervine pentru a menţiona că neajunsurile sistemului cooperatist actual rezultă şi din faptul că palierele ierarhice impuse prin lege (cooperativele de gradul I şi cooperative de gradul II) nu sunt în măsură să se articuleze pe forma piramidală a sistemului administrativ deja existent. Prin comparaţie, în perioada interbelică sistemul cooperatist funcţiona pe patru paliere ierarhice, ceea ce crea un grad corespunzător de reprezentativitate. Astfel, cooperativele de la nivel naţional asigurau un parteneriat activ cu structurile reprezentative la nivel central pe segmentul administraţiei publice, situaţie care se repeta la nivel judeţean şi, mai departe, la cel local. Care este partenerul Ministerului Agriculturii în segmentul cooperatist în prezent? Niciunul! LAPAR-ul şi alte organisme de tipul OIPA au alte atribuţii şi interese.

19

Prof. univ.dr. Dan Boboc Decan Facultatea de Economie Agroalimentară şi a

Mediului, ASE

Domnul prof. univ. dr. Dan Boboc începe prin a sublinia accentul pe care Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului îl pune pe relaţia dintre mediul de afaceri şi cercetarea ştiinţifică.

Se consideră că acțiunile actuale ale pieţei stimulează derularea unor astfel de evenimente. Apar eforturi atât din partea micilor producători, precum şi din partea celor mari, de a se realiza asocierea şi cooperarea în agricultură. De asemenea, atât Ministerul Finanţelor, cât şi Ministerul Agriculturii au interes în a stimula aceste acțiuni.

Vorbitorul opinează pentru stimularea producătorilor nu în formă directă, ci prin intermediul unor structuri asociative şi cooperative, întrucât acestea au capacitate superioară de a gestiona în mod eficient fondurile publice.

Prof.univ.dr. Ion Bold, Membru titular ASAS

Cooperația, ca orice sistem economic, a izvorât din nevoia de a da o soluție unui vechi deziderat al omenirii: un trai mai bun și mai ușor, cu profit. Importanța fenomenului cooperatist este strâns legată de amploarea acestei mișcări sociale și economice, istorie cu caracter mondial, care evoluează în funcție de dezvoltarea diferitelor țări. De fapt, cooperativa reprezintă o asociere liber consimțită de persoane în unități cooperatiste de producție, de consum, de aprovizionare, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc., în care membrii, în baza unui statut, pun la un loc resurse materiale, munca și managementul în vederea valorificării mai depline a acestora și obținerea unor avantaje. Consider mai inspirată definirea lui Gr. Mladenatz, care definește cooperativa ca „o asociație liberă de persoane, mici

20

producători, ori consumatori, care organizează un schimb reciproc de servicii între asociați și asociație.” Iar M. Manoilescu întregește definiția, considerând că „societatea cooperativă ar trebui să existe în fiecare stat pentru a înlesni micii proprietăți avantajele celei mari.” Astfel, ca să intrăm în actualitate, în complexul producției este loc pentru întreprinderea privată, de stat și cooperativă. După cum vă este cunoscut, ideile cooperatiste își au originile în concepțiile socialismului utopic în urmă cu mai bine de 250 de ani1, dezvoltându-se continuu în toate țările, fiind considerată ca mijlocul sigur pentru rezolvarea problemelor de ordin economic, social și național, considerându-se că, de fapt, organizarea vieții economice, culturale, sociale și a muncii, în cadrul cooperației, sunt premergătoare viitorului stat cooperatist2. De fapt, în perioada interbelică, mișcarea cooperatistă a luat amploare și în România, prin ampla susținere a marilor

1 Sunt legate de numele lui Saint Simon (1760-1825), Charles Fourier (1772-1837) și Robert Owen (1771-1858). Începuturile practice au fost făcute în 1842 de Pionerii din Rochdale, când au pus bazele unor cooperative de consum, răspândindu-se în toată lumea cu un anumit succes, chiar și în Statele Unite ale Americii. 2 În România, prima cooperativă a fost la Rășinari, în 1868, ca societate de păstrare și împrumut; în 1872 se înființează Banca Albina; în 1873 cooperativa Concordia a lui P.S. Aurelian și Reuniunea de Credit de la Năsăud, iar în 1893 se vor dezvolta mai ales societăți cooperative de credit, iar cu inițiativa lui Spiru Haret s-au creat, între 1899-1902, peste 700 Bănci Populare, ajungând în 1928 la 4773. În 1903 apar primele cooperative agricole sub forma obștilor de arendare-8, ajungând în 1916 la peste 500. Iar după reforma agrară din 1921 s-au creat 466 cooperative, concomitent cu crearea obștilor de cumpărare de pământ-297, iar în zona de munte 427 cooperative. În 1934 din totalul de 692.689 cooperative, 487.850 erau agricole, ca urmare a Codului Cooperației din 1926 și legii pentru organizarea cooperației din 1933. A fost creat Oficiul Național al Cooperației Române în 1929, iar din 1935 chiar Ministerul Cooperației, al cărui ministru a fost economistul Mihai Negură, precum și Institutul Național al Cooperației.

21

personalități, de la P.S. Aurelian, Spiru Haret, Ion Răducanu, până la Ion Mihalache și Gr. Mladenatz (se remarcă V. Madgearu, N. Angelescu, G. Ionescu-Şisești, St. Zeletin, I.G. Duca, Chirițescu-Arva, V. Sassu, A. Gâdei, N. Ghiulea, I. Galan, Gh. Dron, M. Șerban, I. Tatas, G. Tașcă, G. Mironescu, C. Moldoveanu, C. Oprescu, Z. Finţescu, M.O. Popovici-Lupa, G. Garoflid, I. Iacob ș.a.) Cooperația în România, în ansamblul formelor de asociere, are următoarele particularități: a apărut ca o necesitate, după ce țăranul a devenit proprietar, ca efect al reformei agrare din 1864, dar care nu asigura suficient pământ pentru asigurarea existenței gospodăriilor, sub forma obștilor de arendare și de cumpărare de teren; nu a existat o continuitate a formelor asociative, respectiv a cooperației, pentru că în România, la fiecare sfert de veac (25 – 30 de ani), a avut loc o nouă reformă agrară, care a dezechilibrat structurile agrare; marea reformă agrară din 1921, a evidențiat odată în plus, că țăranul proprietar este un element de echilibru social, însă din punct de vedere economic, prin dispariția marii proprietăți, a produs un dezechilibru economic, care a început a fi corectat prin cooperativele agricole pentru exploatarea pământului, fiind în anul 1927, 825, iar la începutul anului 1930, deja au ajuns la 1000, cu peste 100.000 de membrii; de fapt, prin legea pentru avantajele acordate asociațiilor, pentru îmbunătățirea agriculturii, din 22 iulie 1931, promovată de G. Ionescu-Șișești, se definește „scopul asociațiilor pentru îmbunătățirea agriculturii, de a grupa pe agricultori din diferite categorii, ale căror proprietăți formează un tot economic, în vederea aplicării metodelor raționale de cultură, arături mecanice, îngrășăminte, semințe selecționate, întrebuințarea de mașini, reproducători de rasă, crescătorii de animale, curățirea, înmagazinarea cerealelor, industrializarea produselor în desfacerea lor”. Ministerul Agriculturii a alcătuit un statut tip pentru asociații sprijinite prin ieftinirea creditului. Astfel, se consideră că, de fapt, cooperativa agricolă menține proprietatea individuală a pământului cu toate avantajele de ordin economic, cultural și social, oferind agricultorului mărunt,

22

avantajele exploatării mari, cooperativa reprezentând forma optimă de economie agrară. După Al Doilea Război Mondial, în condițiile orânduirii socialiste, cooperația agrară a constituit o formă superioară de socializare a pământului și a celorlalte mijloace de producție, în vederea desfășurării în comun a producției agricole pe baza planului de producție și financiar, corespunzător condițiilor concrete din fiecare unitate. Retribuția muncii avea loc pe baza acordului global sau a tarifelor pe normă de muncă, în natură și în bani. CAP erau organizate în uniuni județene și se integrau în consiliile intercooperatiste, putând constitui asociații intercooperatiste sau coopera cu I.A.S., cu unități ale cooperației de consum și meșteșugărești. În 1989, numărul CAP-urilor era de 3776, iar al asociaţiilor intercooperatiste cu profil agricol, 605. După evenimentele din decembrie 1989, conform legii 18/1991, au fost lichidate CAP, distrugându-se o formă superioară de organizare a agriculturii, unde exploatațiile erau cu teren comasat, organizate în ferme de producție profilate și specializate corespunzător zonării producției agricole, conduse de specialiști. Pentru menţinerea lor era suficientă corectarea unui singur factor: stabilirea retribuției prin introducerea rentei funciare și participarea cooperatorilor la profit. Ca urmare a noii politici agrare, au fost reactivate peste 3,8 milioane de exploatații agricole, fără personalitate juridică. În plus, conform recensământului din 2010, în agricultură activau aproape 1,4 mii de societăţi/asociaţii, precum şi 68 de cooperative. În fapt, au fost distruse structurile agrare pentru a căror realizare s-au sacrificat generații de după război. Și totuși, Legea 566/2004, privind cooperativa agrară, modificată și completată prin Legea 134/12 mai 2006 și Legea 32/16 ianuarie 2007, a redefinit rolul cooperației pe ramuri și domenii (de servicii, achiziții și vânzări, procesarea produselor agricole, manufacturiere și mică industrie, exploatarea și gestionarea terenurilor agricole, finanțare, asistență mutuală și de asigurări precum și alte tipuri : pomicole, viticole, sere, îngrășători de animale, păsări, apicole, agroturism etc.).

23

În același timp, Legea nr. 1/2005, privind organizarea și funcționarea cooperației, a repus pe rol diversitatea de societăți cooperatiste – meșteșugărești, de consum, de valorificare, agricole, construcții, pescărești, transporturi, forestiere etc., cu rol însemnat și în viața rurală. Acum, în condițiile lichidării fostelor CAP, a restabilirii dreptului de proprietate, a diversificării formelor de exploatații, migrația, îmbătrânirea populației, subvențiile, libera opțiune la o societate agricolă sau arendarea ca și vânzarea terenurilor, în lipsa unui sprijin direct al statului pentru cooperație, acesta nu s-a dezvoltat corespunzător cerințelor economiei de piață. Iar libera circulație a mărfurilor în țările membre UE face ca România să devină piață de desfacere pentru țările unde cooperația este factorul generator al dezvoltării agriculturii și industriei alimentare, cum este în Danemarca, Franța, Belgia, Polonia, sau Israel, care au beneficiat de o continuitate în perfecționarea sistemului cooperatist3,4. Și așa, ne-am întors la situația de acum 100 de ani, cum scria profesorul Marin Chirițescu-Arva, în 1935: „în ce ne privește pe noi, ne găsim în situația umilitoare de a fi în urma tuturor țărilor agricole în ce privește producția. Astfel, pe lângă supraproducția pe plan mondial, care ne interesează în legătură cu mecanismul prețurilor, pe plan intern avem o criză de subproducție. Agricultorii noștri nu pot ajunge la răsplătirea eforturilor pe care le fac din pricina nivelului scăzut la care s-au stabilizat prețurile produselor agricole în urma jocului liber al cererii și ofertei, dar mai ales din pricina recoltelor reduse obținute la unitatea de suprafață, fără a mai vorbi de calitatea superioară a produselor și de lipsa lor de uniformitate (soluția salvatoare o considera numai cooperația)”. Rămâne o caracteristică a agriculturii românești pentru 100 de ani, în evidențierea a două aspecte contradictorii:

3 I. Bold, A. Crăciun, Structuri agrare în lume. Volumul I – Europa, 1996, Volumul II – America de Nord, 1998, Editura Mirton, Timișoara. 4 I. Bold, M. Drăghici, Două secole de economie rurală și agrară, Portrete și semnificații, Editura Mirton, Timișoara, 2004

24

înmulțirea proprietarilor a fost un lucru bun care a avut ca efect mica agricultură care a fost un rău; (de verificat) marea proprietate și respectiv exploatație este un lucru bun, dar este degradarea țăranului muncitor. (de verificat) cooperația este un mijloc firesc de a păstra din fiecare sistem ce este mai bun. Cooperația ține seama de elementul psihologic în ce privește proprietatea individuală a pământului, dar creează și o proprietate colectivă. Esențial, este faptul că orice organizație cooperatistă, ca exponentă a intereselor micilor producători, poate intra în concurență cu marile monopoluri, de pe poziţii egale. Dorim să subliniem că la opera lui Gromoslav Mladenatz5, doctrinarul mişcării cooperatiste în România se adaugă cartea lui Gabriel Popescu6 - ambii profesori la Academia de Științe Economice, cooperația are fundamentul ştiinţific necesar pentru o viitoare dezvoltare sustenabilă.

Prof.univ.dr. Dinu Marin,

Departamentul de Economie şi Politici Economice, ASE

Câteva lămuriri principiale Noi, universitarii, suntem sub un dublu blestem: primul, să

fim mereu pozitivi, indiferent de percepțiile teoretice sau opiniile pe care le avem, pentru a nu deruta mintea studenților și, al doilea, să prezentăm soluțiile verificate ca fiind corecte și atunci când acestea sunt refuzate de experiența imediată.

5 Gr. Mladenatz, Legislația cooperatistă, Istoria gândirii cooperative în economia agricolă, 1935 și Gândirea economică cooperativă în România, 1938 6 G. Popescu, Cooperația în agricultură, de la argumentul istoric la transferul de cunoaștere, Editura Academiei Române, 2014, distinsă cu premiul ASAS „Nicolae Cornățeanu”, în 2015

25

Mulțumesc domnului academician Gheorghe Sin pentru că prin cuvântul său de deschidere m-a scos din acest spectru și mi-a dat imboldul de a îndrăzni să răspund la întrebarea: „de ce” se întâmplă ceea ce se întâmplă în materie de cooperație?. Știu prea bine că aici voi primi,în compensație, în cadrul dezbaterii, răspunsuri competente la întrebările „cum” și „ce” trebuie făcut, ceea ce nu poate decât să fie minunat.

În opinia mea, când tematizăm astfel de probleme, care sunt prin excelență de strategie națională (de proiect de țară, dacă vreți), trebuie să evităm o eroare de percepție, și anume să luăm dorința drept realitate (unde, de fapt, se ascunde o eroare de logică: să gândim adevărul dincolo de realitate): adevărul frust este că realitatea românească a evoluat nefavorabil principiului cooperării, iar câmpul acțiunii sociale s-a configurat fără cooperație.

Ce s-a întâmplat? La noi, urmându-se trendul liberalizării neoconservatoare sugerat de Consensul de la Washington/CW, gândirea economică s-a rezumat la aspectele privind mersul tranziției postcomuniste la aplicarea principiului schimbului echivalent, susceptibil de a favoriza structurarea economiei de piață și înfiriparea relațiilor de piață concurențială. Asta a însemnat că s-a refuzat soluția focalizării interesului și pe celelalte principii, complementare acestuia, cum ar fi principiul reciprocității și principiul filantropiei în construcția mecanismelor social-economice, care ar fi favorizat cooperația și, respectiv, voluntariatul, componente tari, în termeni de angajare, justificare și justiție, ale societății capitaliste.

Așa se face că am vorbit și vorbim doar de capital și proprietate privată - omul însuși fiind privit drept capital - și despre nimic altceva, deși în economiile dezvoltate economia de piață concurențială coexistă și cu alte forme de proprietate și de acțiune lucrativă și/sau caritabilă (probabil tocmai de aceea sunt dezvoltate!). Dar, paradoxal, vorbim aproape deloc de capitalism, care este în esență o formă de asociere a oamenilor pentru a utiliza, în scop de câștig, instrumente adecvate, generic numite capital.

26

A centra înțelegerea societății pe formele pe care aceasta le ia natural înseamnă a vorbi de funcția omului ca ființă socială, de înclinația lui de a fi mai degrabă laolaltă cu semenii decât izolat. Asocierea, cu motivații și scopuri diverse, ce țin de necesitate și libertate sau de așteptări și de proiecte, dă imaginea corectă nu doar a ceea ce este societatea în esența sa, ci și a conținuturile diferitelor performanțe evolutive de-a lungul istoriei.

Ducând explicația la limită, pentru climatul transformațional postcomunist contează enorm să vorbim, înainte de orice, de asocierea de oameni. De ce?. Pentru că azi, țintind proiectul unei societăți umane cu căi pluriforme de acțiune eficiente și echitabile, specifice experienței istorice a capitalismului (mai puțin ale formelor lui recente, considerate tot mai clar ca fiind deviante), ar trebui să particularizăm înțelegerea și opțiunea în funcție de cele trei principii ordonatoare la care m-am referim mai sus, evident că și după altele.

Raportându-ne la aceste principii, schimbul echivalent, reciprocitatea și filantropia, realitatea se configurează mai nuanțat, în corpul său apărând „organismele” care funcționalizează energiile creative, antrenând egoismul omului, dar și generozitatea, concurența, dar și conlucrarea, interesul individual, dar și pe cel comun, inteligența lucrativă, dar și protecția defavorizaților, recunoașterea performanței, dar și coeziunea socială etc.

Astfel, din punctul de vedere al acțiunii sociale, arhitectura societății se compune din: 1) asocieri de oameni în care unii utilizează munca pentru a obține salariu și alții instrumente/capital pentru a obține profit, în condițiile de piață concurențială ( avem întreprinderi pure ale economiei de piață de tip capitalist), 2) asocieri de oameni care pun la un loc proprietatea și munca lor pentru a obține câștig în condiții de cooperare pe o piață deschisă (avem cooperative într-o economie de piață de tip capitalist), 3) asocieri de interese și instrumente pentru misiuni de întrajutorare sau filantropie (avem întreprinderi sociale, organizații non-profit, fundații, ONG etc.).

27

Or, cumva evident, azi se vorbește aproape exclusiv de întreprinderea capitalistă, chiar de superioritatea ei, care ne-a făcut să aruncăm în derizoriu celelalte forme de asociere.

Semnificativ pentru modul în care au evoluat lucrurile este faptul că în primul manual propriu-zis de economie din lume, Principiile economiei politice, publicat în 1848, John Stuart Mill preciza: „Caracteristica particulară a ființei umane civilizate este capacitatea de cooperare; iar aceasta, asemenea tuturor celorlalte facultăți umane, tinde să se dezvolte prin folosire și se poate extinde asupra unui evantai tot mai larg de acțiuni”

Situația teoretică generală rarefiată, chir vidată în privința cooperației se explică, mai ales din ultimul sfert al secolului XX, prin excesul de ideologizare a rolului piețelor raționale (împlinindu-se o profeție din 1944 a lui Karl Polaniy: „Piața înaintează deșertificând societatea”).

Câteva aprecieri contextuale

La noi situația se explică, pe de o parte, prin consecințele

intrării în bucla experimentului comunismului postcapitalist, după 1948, care a denaturat inovația societală și economică, iar recent, pe de altă parte, prin deficitul de înțelegere a conținutului procesual al capitalismului postcomunist. Am ales să construim o economie de piață de tip capitalist, sperând că va avea drept consecință nașterea societății capitaliste, adică, firesc, a unui capitalism văzut ca asociere de oameni în jurul intereselor capitalului.

Am pornit, însă, cu consecința, nu cu cauza procesului transformațional, adică am făcut lucrul de-a-ndoaselea. Rezultatul: avem doar economie de piață de tip capitalism, dar fără capitaliști!. Cum s-ar spune, avem forma, dar nu și conținutul, avem stadionul, dar nu și jucătorii!

În particular, procesul transformațional postcomunist a însemnat, în mod pre-eminent, destrucție a modelului unic de economie (care a fost, desigur, super-tezist și supra-uman și-și epuizase limitele) și, totodată, în mod pre-valent, a însemnat construcție a unui nou model, dar care la noi arată non-standard,

28

inclusiv în raport cu preceptele CW. Adică a devenit non-pluralist și de-personalizat, cel puțin în privința proprietății (covârșitor este și dez-autohtonizat).

Cum s-ar spune, nu s-a putut evita construcția unui capitalism unidimensional, s-a urmat o singură cale de dezvoltare, direct către, prin și pentru piață, nu și pentru societate, adică pentru ceea ce contează, căci este vorba de noi, oamenii.

În context, cooperația și principiul reciprocității au devenit marginalizate, concurența a exclus cooperarea ca principiu reglator și valoare structurantă ale acțiunii sociale. În fapt, s-a marginalizat formula lucrativă care completa spectrul acțional destinat împlinirii așteptărilor de confort, care acoperea un segment social de inițiativă în valorificarea oportunităților de asociere pentru proiecte cât mai adecvate scopului mai larg al dezvoltării sociale, nu doar cel al profitului.

Remarc faptul că a fost vorba și de o valorificare selectivă a memoriei, între altele s-a marcat câmpul acțiunii sociale prin resurecția memoriei proprietății ( ceea ce era de așteptat), în timp ce memoria inovației sociale în utilizarea proprietății a rămas în continuare latentă sau a revenit doar în subsidiar. Între altele, experiențele teoretice și practice în materie de cooperație au fost chiar abandonate, ceea ce a favorizat, fără îndoială, acutizarea stărilor criziale ale economiei și societății.

Apare clar că mișcarea cooperatistă din capitalismul post-comunist nu a mai reînnodat firele de energetică socială dinainte de 1948, adică cele din societatea românească destructurată de comunismul post-capitalist. Aproape în totalitate mișcarea cooperatistă s-a dizolvat în tipul de acțiune, decizie și relații economice presupus de noua economie de piață, a cărei filozofie oficială proclamă superioritatea principiului schimbului echivalent și concurența ca mod de reușită personală.

Consecința imediată a fost dizolvarea proprietății cooperatiste (în toată varietatea ei) în proprietatea privată.

Pentru agricultură a însemnat, vizibil de dureros, mai ales prin fărâmițarea exploatațiilor și pierderea sincronizării cu tendințele organizatorice recente, ca și a cuplajului cu efectele retehnologizării adecvate structurii și profilului productiv al

29

agriculturii noastre, pierderea cotei de piață națională și trecerea la producția de subzistență.

Dacă este să folosim limbajul popular, ceea ce s-a întâmplat cu cooperația în general la noi seamănă cu zicerea: odată cu lăturile ideologiei experimentului comunismului postcapitalist am aruncat și ceea ce conta pentru performanța diversității inițiativelor de acțiune viitoare, cooperația în primul rând. Oricum, nu a fost vorba de recurs la inteligență de genul dilemei „ori capra, ori varza”, ci de o tranșare grăbit gordiană: și capra, și varza!

Câteva sugestii de acțiune

Reintrarea în normalitatea structurală a acțiunii lucrative

nu este simplă din două motive, cel puțin: A) Mentalul public a fost supus unei presiuni ideologice a proiectului liberalizării neoconservatoare, cel puțin până la criza economică declanșată în 2008, și i s-a indus marii majorități a populației aversiune față de alte forme de proprietate decât cea privată. Astfel, cooperația în agricultură, dar nu numai, deformată prin practicilor pre-decembriste, a fost și încă este în mentalul public asimilată formulelor de proprietate comunistă (Gromoslav Mladenatz avertiza, încă din 1935, lămuritor, în lucrarea sa „ Cooperația în economia agricolă”: „Cooperativa formată din micii proprietari de pământ, deci întreprinzători de sine stătători, nu poate constitui un instrument de socializare, ci rămâne o alcătuire cu structură individualistă și cu tendințe capitaliste. Numai cooperativele de muncitori agricoli pot poseda această virtute”). B) Legislația postdecembristă a oscilat – corect este să spunem că s-a bâlbâit - în a reconstrui pe baze funcționale experiența cooperatistă, cu vechi rădăcini în istoria României, dar și ca o prezență notorie în actualitatea economiei occidentale.

Aceste lucruri arată dificultatea regenerării spiritului cooperatist, în general stimularea propensiunii asociaționiste în societatea românească din prezent.

Merită să salutăm excepția dată de atitudinea Academiei Române de a încuraja reflecția teoretică pe cooperație premiind o

30

lucrare, apărută în 2014, avându-l ca autor pe dl. Gabriel Popescu. („Cooperaţia în agricultură, de la argumentul istoric la transferul de cunoaştere”, Editura Academiei Române, 2014, premiată și de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”). Cu acest prilej, vreau să scot în evidență o tradiție a gândirii cooperatiste pe care ASE a avut-o de la înființare: toți rectorii și profesorii de top de până în 1948 au publicat pe tema cooperației, inclusiv a celei agricole, de la Ion N. Angelescu, Gheorghe Tașcă, Virgil Madgearu și Ion Răducanu la Gromoslav Mladenatz (deși a existat distinct o Academie de Studii Cooperatiste, care a fuzionat cu ASE în 1947).

În fine, vreau să adaug ideea că nu cred că efectul așteptat de renaștere a spiritului cooperatist ar putea să vină din lege; nimic nu s-a format și a rezistat ca realitate după formula „de sus în jos”. Orice lege consemnează un potențial apriori de înțelegere a rosturilor unei acțiuni, or acest potențial nu mai există, el trebuie format, înainte de toate prin educație.

La noi nu doar că nu se cunoaște experiența teoretică și practică cooperatistă din trecut, dar nici măcar ceea ce a ajuns azi cooperația, mai ales cea reticulară ( în rețea), din Spania sau Italia între altele, o forță de mobilizare a energiilor sociale pentru performanțe existențiale, materiale și spirituale formidabilă.

Șansa de a regenera spațiul rural, dar și de a conserva spiritualitatea identitară locală, inclusiv profilul uman inovativ și inventiv care ne definește în istorie, vine de la reînvierea înclinației spre asociere în formulă modernă de rețea, prin care să se valorifice potențialul productiv al pământului și zestrea de creativitate a locuitorului satului românesc, câtă mai poate și salvată.

ASE ar putea să contribuie la noul impuls al regenerării inovației sociale în materie de valorificare a spiritului asociaționist-cooperativ/ conexionist, ce marchează lumea de secol XXI, prin înființarea și dezvoltarea unui program de studii cooperatiste, bunăoară. Pledoaria noastră de azi să fie un început al invitației de întoarcere la uneltele de bază ale acestui popor, singura variantă de a merge înainte cu forțele noastre, adică în siguranță și rezilient. În felul

31

acesta și noi, universitarii, am ieși de sub dublul blestem de care am vorbit la început.

Prof. Toma Dinu Decan Facultatea de Management, Inginerie Economică în

Agricultură şi Dezvoltare Rurală, USAMVB

Domnul profesor Toma Dinu prezintă situaţia a opt

cooperative din România: ROTUNDA Olt, AGROSUD Ilfov,

AGROSUD Argeş, BRAICOOP Brăila, DOBROGEA SUD Constanta,

TINOASA Teleorman, VLAȘCA Giurgiu, şi DOROBANȚU Călăraşi.

Active în perioada 2010-2015

Sursa: mfinante.gov.ro

0

2000000

4000000

6000000

RTD OT AGS IF BIOSAG

BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL

ACTIVE IMOBILIZATE

0

5000000

10000000

15000000

20000000

RTD OT AGS IF BIOSAG

BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL

ACTIVE CIRCULANTE

32

În ceea ce priveşte situația activelor imobilizate, în

perioada 2010-2015, se poate observa că pe primul loc se află

cooperativa Dorobanțu Călărași cu 400.000 lei iar în ceea ce

privește activele circulante, primul loc este ocupat de cooperativa

DOBROGEA SUD Constanta cu 18 milioane.

Total active și capital în perioada 2010-2015

Sursa: mfinante.gov.ro

Se poate observa că în perioada 2010-2015, în ceea ce

privește totalul de active și capital, cooperativa DOBROGEA SUD

Constanța se afla în fruntea clasamentului deoarece lucrează

foarte mult pe tranzacții.

05000000

10000000150000002000000025000000

RTDOT

AGS IF BIOSAG

BRCBR

DBSCT

TIN TR VLSGR

DORCL

ACTIVE TOTAL

0

5000000

10000000

RTDOT

AGS IF BIOSAG

BRCBR

DBSCT

TIN TR VLS GR DORCL

CAPITAL

33

Venituri și cheltuieli în perioada 2010-2015

Sursa: mfinante.gov.ro

În ceea ce privește veniturile și cheltuielile cooperativa DOBROGEA SUD Constanța se menține pe primul loc.

Profitul și rentabilitate în perioada 2010-2015

0100000000

200000000300000000

400000000

RTDOT

AGS IF BIOSAG

BRCBR

DBSCT

TIN TR VLSGR

DORCL

VENIT TOTAL

0100000000200000000300000000400000000

RTDOT

AGS IF BIOSAG

BRCBR

DBSCT

TIN TR VLSGR

DORCL

CHELTUIELI TOTALE

0100000020000003000000

RTD OT AGS IF BIOSAG

BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL

PROFIT NET

34

Sursa: mfinante.gov.ro

În ceea ce priveşte rentabilitatea, DOBROGEA SUD Constanța ajunge pana la 2 milioane de lei profit, fiind urmată de BRAICOOP Brăila.

Rentabilitatea/cheltuieli DOBROGEA SUD versus

BRAICOOP (2010-2015)

Sursa: mfinante.gov.ro

0.0

100.0

RTD OT AGS IF BIOS AG BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL

RENTABILITATEA

REN CH REN CAP

0.00

2.00

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli totale DBS

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli totale

0.00

5.00

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Cheltuielitotale BRC

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli totale

35

Rentabilitatea pe cheltuieli în cadrul cooperativei Dobrogea Sud este de sub 1%, în scădere în ultimii ani, management financiar bun care se ocupa de buna funcționare a cooperativei.

Rentabilitatea/capital DOBROGEA SUD versus BRAICOOP

(2010-2015)

Sursa: mfinante.gov.ro

Rentabilitatea pe capital se află în scădere, la ambele cooperative, dar se înregistrează o valoare puțin mai mare pentru cooperativa din Brăila.

0.00

100.00

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Capital total DBS

Rentabilitate Profit net/Capital total

0.00

100.00

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Capital total BRS

Rentabilitate Profit net/Capital total

36

Profit net DOBROGEA SUD versus BRAICOOP (2010-2015)

Sursa: mfinante.gov.ro

DOBROGEA SUD înregistrează un profit mai mare

deoarece cheltuielile înregistrate sunt mai mici.

Venituri DBS / BRC 2010 – 2015

0

1000000

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Profit net DBS

Profit net

0

1000000

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Profit net BRC

Profit net

0

100000000

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Venituri total DBS

Venituri total

37

Sursa: mfinante.gov.ro

În încheiere, vorbitorul prezintă câteva concluzii finale, din care s-au reţinut următoarele: - unele cooperative trăiesc din cumpărarea de input-uri, altele trăiesc doar din vânzare, iar altele se ocupă cu ambele activităţi; - intensitatea activităţii desfăşurate în cadrul cooperativei depinde de nivelul de integrare, obiectul de activitate, managementul total şi managementul financiar, politica de dezvoltare aplicată. - interesul pentru cooperativă se manifestă atâta timp cât aceasta satisface aşteptările potenţialilor membri.

Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu,

Decan Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti

Cooperativele agricole din România și efectele de sinergie Conceptul de sinergie și efectele acesteia au fost introduse în economie de către marele economist Igor Ansoff la mijlocul anilor 60 ai secolului trecut. De atunci au rămas ca repere în ceea ce înseamnă, sau pot însemna, combinațiile de interese, fie ele date de companii, dar și de alte entități (gospodării) sau chiar persoane fizice. Combinaţia unor caracteristici specifice ale unor gospodării individuale implicate într-o formă de asociere de tip cooperatist conduce la crearea unui plus de valoare, acesta fiind efectul de

0

50000000

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Venituri total BRC

Venituri total

38

sinergie. Sinergia poate reprezenta justificarea economică, uneori fundamental, pentru recurgerea la o asociere într-o cooperative agricolă. Conform lui Ansoff, efectele sinergice sporesc profitabilitatea organizaţiei şi reduc riscurile cu care fiecare dintre membrii s-ar confrunta dacă ar fi rămas entităţi individuale. Potrivit teoriei efectului sinergic membrii pot beneficia de avantajele unei cooperative numai dacă entitatea valorează mai mult în combinaţie decât separat, principiul de bază (pe modelul cooperației fiind ecuaţia “1 + 1 + 1 + 1 + 1 = 10”. Așadar, decât mulți producători mici dar slabi în rezultate și potențial, mai bine mai puțini însă puternici. Această forță vine din valoarea suplimentară sau câştigurile sinergice generate atât operaţional, cât și financiar.

Efecte de sinergie operațională apar deoarece membrii: își pot extinde producția, având posibilitatea planificării

acesteia (în funcţie de contractele încheiate de grup cu lanţurile de magazine);

pot pune în valoare mai facil resursele; pot crea mai facil dotări necesare pentru sortarea,

ambalarea și depozitarea produselor; pot procura material săditor, pesticide la preţuri mai

avantajoase; au un acces mai facil la informație, inovație, proiecte de

colaborare și/sau clustere; beneficiază de servicii diverse (servicii tehnice, de informare,

consultanță ș.a.); beneficiază de un branding și un marketing mai bun al

produselor; sunt degrevați de responsabilitatea vânzării; își pot vinde produsele prin intermediul marilor retaileri,

târguri, magazine (cooperativa crește puterea de negociere a membrilor);

pot trece de la vânzarea produselor agricole neprocesate la cele cu valoare adăugată;

39

pot beneficia de parteneriate benefice (de exemplu, parteneriate cu institute de învățământ și cercetare, pentru transferul de inovație și cunoștințe);

devin mai apropiați de consumator (pot fi inițiate lanțuri scurte de distribuție) ș.a.

Efecte de sinergie financiară apar deoarece membrii unei cooperative: pot accesa mai ușor fonduri europene (spre exemplu, pot

întocmi proiecte de finanţare pentru retehnologizare mult mai fezabile);

cu capitalizare scăzută, pot beneficia de capitalizarea celorlalți;

pot beneficia de sprijin financiar pentru mărirea fondurilor destinate finanţării de programe operaţionale;

pot beneficia de ajutor financiar și credite speciale conform legislaţiei Uniunii Europene;

pot beneficia de facilități fiscale: scutirea de la plata impozitului agricol pentru primii cinci ani de la constituire, accesul la subvenții, la fondurile publice și la fonduri externe prevăzute în programul de susținere a agriculturii României, scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de tractoare, mașini și utilaje agricole sau echipamente de irigat;

au posibilitatea de a investi în tehnologii moderne de producție sau în infrastructura de depozitare sau procesare;

pot gestiona mai bune riscurile (de exemplu, au acces mai facil și pot fi mai activi în cadrul funcționării fondurilor mutuale).

40

Prof. univ. dr. Vidu Bidileanu, Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și

Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” București

“Cooperativa (asocierea) este instituția spre care se

îndreaptă cugetele mai serioase și oamenii cei mai deplin

înțelegători ai realităților care ne condiționează viața. Nu e nevoie

nici să o denigrăm, nici să-i facem apologia”.7 Această viziune

generală a făcut ca mișcarea cooperatistă să ofere, în timp,

dimensiune social-umană societății.

1. Ideea de cooperare și asociere s-a născut și a stăruit în

mintea și în sufletul poporului român de la începuturile existenței

sale, transmiţând mereu un mesaj încurajator omului în

îndelungata și zbuciumata lui luptă pentru supraviețuire și

constituind o formă specifică de organizare a activității umane.

Se poate afirma cu certitudine că ideea de cooperație și

asociere s-a definit concomitent cu scopul pentru care s-a creat și

dezvoltat astfel: ”Cooperația este făcută pentru ca, în general, să se

ajute singură. A-i da totul însemnează a-i tăgădui de fapt rațiunea.”

Cooperația și asocierea în accepțiunea conceptuală generală nu a

fost scop în sine, ci s-a născut din dorința obiectivă pentru

bunăstarea materială și social-morală a membrilor ei.

2. Cooperația a impus, ca suport de funcționare,

următoarele principii8 de bază și anume: adeziunea liberă,

voluntară și deschisă; controlul democratic al membrilor

cooperatori, participarea fiecăruia la luarea deciziilor, producerea

şi vânzarea în comun a produselor; autonomia şi independenţa

societăţilor; neamestecul statului; educarea, instruirea şi formarea

7 Tovărășiile țărănești, Oficiul Național al Cooperației Române, 1935, pag 279 8 Legea nr. 1/21 februarie 2005, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178/28 februarie 2005, p. 3.

41

membrilor; cooperarea între societăţile cooperative; controlul

gestiunii; constituirea unui fond de rezervă şi dezvoltare ş.a.

3. Studiile istorice cu privire la dezvoltarea civilizației

umane menționează frecvent că, în perioada premergătoare

economiei individuale, s-au manifestat la diferite popoare ale

lumii, forme de conlucrare, de ajutor reciproc și solidaritate

umană pentru desfășurarea unor activități economice, de regulă a

acelora care depășeau posibilitățile individului izolat. Astfel,

babilonienii au format organizaţii cu funcții asemănătoare obștilor

de arendare. În Grecia Antică se practica întrajutorarea

comunitară în caz de deces al unuia din membrii familiei. În

spațiul german a existat obiceiul întrajutorării comunitare pentru

efectuarea unor lucrări de anvergură, precum drenaje, îndiguiri,

exploatarea lemnului în silvicultură ș.a.

În spațiul României de azi, populația geto-dacă era

organizată în obști sătești, ale căror rămășițe le întâlneam în

lumea rurală românească până nu demult. La nivelul obștei,

proprietatea asupra pământului era în devălmășie, pământul

nedistribuit pentru folosința individuală a familiilor era lucrat în

comun (clacă), pădurile și izlazurile se foloseau tot în comun de

către membrii comunităților rurale.

În accepțiunea modernă, fenomenul cooperatist apare la

începutul secolului al XIX-lea, constituind un rezultat al civilizației

europene, care oferea toate elementele unei dezvoltări

nestânjenite: regimul economic și juridic modern, libertatea

muncii și de asociere ș.a. Societatea a evoluat, dar drumul ei spre

progres nu a părăsit ideea de cooperație, indiferent de denumire:

colaborare, obște, conlucrare, asociere, cooperare, tovărășie etc.

Cooperarea în general, identificată de multe ori cu

asocierea, colaborarea, conlucrarea ș.a. au pătruns în economia

românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dintre marii

gânditori economiști ai vremii, care în scrierile și faptele lor au

vehiculat ideea de asociație, fără a înțelege prin aceasta nașterea

42

unei mișcări veritabile cooperatiste, se pot enumera Teodor

Diamant, Ion Ionescu de la Brad, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica,

Nicolae Bălcescu, Petre S. Aurelian, Virgil Madgearu, Spiru Haret

ș.a.

4. În România noțiunea de ”societate cooperativă” o

întâlnim pentru prima oară în ”Codul Comercial” din anul 1887,

dată care marchează începutul activității cooperatiste pe baza

acestor prevederi. Ulterior, s-au întreprins numeroase încercări

de definire a conținutului noțiunii de cooperație, dar cel mai

adesea acestea s-au aflat sub impactul unor teorii centralizatoare

care au denaturat sensul real al cooperației, într-o economie

echilibrată.

Legea nr. 1/21 februarie 2005, privind organizarea și

funcționarea cooperației precizează că: ”societatea cooperativă

este o asociație autonomă de persoane fizice/ juridice, după caz,

constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, în

scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale

membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată

democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile

cooperatiste”9.

Ceea ce lipsește total din definiție este tocmai scopul

cooperației, singurul lucru care interesează orice asociație

cooperatistă și care are nu numai un temei economico-financiar, ci

și unul moral/etic. În agricultură și industria agroalimentară/de

procesare, conținutul noțiunii de cooperație derivă atât din

particularitățile producției agroalimentare, cât și din cele ale

pământului. Agricultura, ca ramură a producției materiale, se

deosebește de celelalte componente ale complexului economic,

printr-o multitudine de particularități economice, manageriale, de

desfășurare a proceselor de producție. Cooperația, ca instrument

concret de multiplicare a acțiunilor acestor particularități impune

9 Idem.

43

cu acuitate cunoașterea lor și mai ales a acționa asupra lor în

scopul realizării unor producții mari și profitabile.

În România, formele și evoluția mișcării cooperatiste au

stăruit în gândirea economiștilor de multă vreme. Aceste procese

au avut loc sub impactul ideilor unor gânditori ai timpului din

țările Europei Occidentale. Pe măsură ce ele s-au cristalizat, au

fost preluate drept modele, dar au fost adaptate la condițiile

concrete ale economiei românești.

Literatura economică de specialitate10 arată că pe

parcursul dezvoltării cooperației din țara noastră au existat câteva

forme de cooperație, dintre care enumerăm: obștile, mai ales în

agricultură și prelucrarea produselor agricole; băncile de credit

cooperatiste sau bănci populare, cooperativele de consum ș.a. Ele

s-au dezvoltat mereu în concordanță cu forțele și relațiile de

producție care au guvernat țara în fiecare etapă de evoluție a lor.

În România, cooperația a avut multă vreme rolul de

aprovizionare a localităților urbane și rurale prin intermediul

băncilor aparținătoare acestora. Ele s-au extins ca număr, încă de

la începutul secolului trecut, ajungând ca numai cooperativele de

consum să numere peste 230 unități cu aproape 11.000 membri.

Crearea acestor cooperative s-a făcut cu scopul de a elimina

intermediarii, mai ales din mediul rural, unele produse

valorificându-se fără adaosuri comerciale prea mari.

După revoluția din 1989, guvernarea excesiv centralizată a

fost eliminată din peisajul politic românesc, trecându-se la

economia de piață, având consecințe profunde asupra cooperației.

Așa se face că actul normativ care a reglementat formele

cooperației din România a fost legea 1/2005, precizându-se că

acestea sunt următoarele:

10 Ioan Crişan, Cooperația de consum în România, Evoluție, structuri, strategii de dezvoltare, Ed. Universitară, București, 2010, pag. 21-23

44

- cooperative meșteșugărești, care desfășoară în comun activități

de producție, de comercializare a mărfurilor, de executare de

lucrări și prestări de servicii, care contribuie direct sau indirect, la

dezvoltarea activităților meșteșugărești;

- cooperative de consum, care desfășoară în comun activități de

aprovizionare a cooperatorilor și a terților cu produse pe care le

cumpără sau le produc, inclusiv activități de prestări de servicii de

către membrii cooperatori și de către terți;

- cooperative de valorificare, care se constituie pentru a-și

valorifica produsele proprii sau achiziționate direct ori prin

prelucrare și distribuire directă;

- cooperative agricole, care exploatează împreună suprafețe pe

care le dețin cooperatorii, efectuează în comun lucrări de

îmbunătățiri funciare, utilizează mașini și instalații și își valorifică

produsele agricole;

- cooperative de locuințe, care au ca scop construirea, cumpărarea,

conservarea, renovarea și administrarea de locuințe pentru

proprii membri;

- cooperative pescărești, care se constituie pentru a înființa ferme

piscicole și de acvacultură, de a produce, repara, întreține și

cumpăra echipamente, utilaje, instalații, ambarcațiuni de pescuit,

inclusiv de a pescui, procesa și distribui produse piscicole;

- cooperative de transporturi, care realizează activități de

transport și conexe acestora pentru proprii membri sau pentru

terți, pentru perfecționarea activităților tehnice și tehnologice de

transport realizate de cooperatori;

- cooperative forestiere, care au ca scop amenajarea, exploatarea,

regenerarea și protejarea fondului forestier deținut de

cooperatori, respectând condițiile impuse de regimul silvic.

În afara acestor societăți cooperative se pot constitui și ale

forme cu respectarea dispozițiilor din legea sus amintită.

45

Mihai Herciu Director Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală

Domnul Director dorește să își exprime părerile ca

reprezentant al administrației publice, administrației naționale,

respectiv Ministerului Agriculturii. Anterior, s-a precizat că fără

instituţiile politice nu se pot promova anumite idei. Ceea ce s-a

întâmplat în 1991, luând exemplul României în agricultură, a fost

ceva deosebit de nefast, chiar nimicitor, atunci când s-au desființat

structurile organizatorice ale cooperației. A fost distrus sistemul

de producție intensivă și extensivă în agricultură, efectele

negative începând să apară.

După aderarea la Uniunea Europeană, am început să ne

confruntăm cu acea concurență deosebit de puternică din vestul

Europei. Nu s-a profitat de beneficiile care s-au acordat atunci și

nici nu s-au calculat toate consecințele care au urmat. Din punct

de vedere al agriculturii, concurența din vest a fost foarte bine

organizată sub forma cooperativelor. Tocmai de aceea, în vest

există cooperative foarte puternice, datorită faptului că dispun de

o structură organizată. Membrul cooperativei ar trebui să se

preocupe doar de producerea input-urilor necesare și desfacerea

pe piaţă a produselor. Cooperativa, cu cât este mai puternică, mai

bine cunoscută, cu reprezentare mai bună pe piață, cu atât este

mai puternică în dialog, în negociere pentru ceea ce își propune să

valorifice ca producție, dar și prin ceea ce trebuie să achiziționeze

ca inputuri. De exemplu, în România există asociații de

producători care reușesc să își negocieze inputurile cu discount-

uri de până la 55%.

Din păcate, în România trebuie să recuperăm ceea ce s-a

desfiinţat, însă acest lucru nu este uşor pentru că trebuie depăşită

vechea mentalitate referitoare la cooperativizare şi este necesară

46

promovarea sentimentului de utilitate, de apartenenţă la o

organizație cooperativă.

Domnul Director susține că atât el, cât și colegii săi, se

deplasează în teritoriu pentru a promova mecanismele

administrative și financiare de asociere prin Programul Naţional

de Dezvoltare Rurală. Această măsură nu este foarte accesată, dar

poate nu sunt destul de bine înțelese avantajele pe care le-ar

putea crea.

Tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, toate

formele asociative care au depus proiecte pentru finanțare, au

primit un spor de 20% din intensitatea sprijinului. Dacă un proiect

este finanțat cu 50% din partea Uniunii Europene și totodată face

parte dintr-o formă asociativă, acesta va primi 20% în plus. Dar

prin îndeplinirea unor condiții suplimentare, se poate ajunge până

la 90%.

Proiectul de lege care prevede ca 51% din produsele de pe

raft să fie românești este considerat foarte util. Există deja metoda

de acreditare Global Gap, care este un sistem pe care retailerii pot

sa îl activeze în orice moment, presupunând existenţa produselor

certificate pentru acest standard. Dezavantajul este că acest

sistem Global Gap nu este foarte cunoscut de către fermieri.

Totodată, trebuie îndreptată atenția către zona de facilități

fiscale care, deși există, nu sunt într-un format suficient de

prietenos cu cei care ar urma să activeze în cooperativă. Au existat

deja semnale care, în ciuda faptului că avem facilități fiscale,

acelea de care avem nevoie nu sunt aplicabile. La nivel de catedră

de specialitate, s-ar putea discuta subiectul fiscalizării activităților

unei cooperative, iar aceasta să fie construită într-un sistem care

să poată să îi asigure un venit de bază. Prin statutul de funcționare

se poate stabili profitul fiecărui membru.

În concluzie, trebuie demonstrată utilitatea asocierii, dar și

crearea unui sistem contabil. Domnul Herciu își arată interesul

față de întreaga inițiativă a domnului profesor Popescu și dorește

47

ca acțiunile pe care le organizează să fie benefice, nu doar să fie

bifate.

”Referitor la oportunitățile de asociere prezentate, vrem să se

citească interes în ochii fermierilor.”

Prof. Simion Certan

Prof. univ. dr. Universitatea de Stat din Moldova

Domnul profesor Simion Certan începe prin a defini noţiunile care fac obiectul discuţiei din cadrul mesei rotunde, afirmând că între anii 1999 şi 2009 nu s-au înregistrat modificări în ceea ce priveşte definiţia termenului „a coopera”. Pe de altă parte, termenul „cooperativă” are numeroase definiţii, printre care:

- Cooperativă – de la a coopera în Dicţionarul Explicativ la Limbii Române - organizaţie economică formată prin asociere liber consimţită a mai multor persoane pentru producerea, cumpărarea şi desfacerea în comun a unor produse;

- Cooperativă – forma de organizare în sistem cooperatist ;

- Cooperativă agricolă de producţie - organizaţie economică în care ţăranii îşi aduc în proprietate cooperatistă pământul şi mijloacele de producţie.

În încheierea intervenţiei, domnul profesor lansează două propuneri:

Identificarea unei modalităţi prin care membrii cooperativei să aibă parte de profit, bineînţeles, în funcţie de aportul şi de meritul fiecăruia;

48

În agricultură, orice bun este confecţionat cu aportul factorilor naturali şi al mijloacelor de producţie. Ar fi rezonabil să se încerce distribuirea profitului generat de bun în funcţie de contribuţia fiecărui factor participant pentru a se stabili prin lege „care este partea muncii”, „care este partea mijloacelor de producţie” şi „care este partea pământului”.

Legat de distribuirea profitului in funcţie de aport, domnul profesor consideră că este necesară elaborarea unui cod al cooperaţiei, care poate constitui un manual pentru tinerii care vor începe activităţi în condiţiile actuale de concurenţă foarte dură.

Ing. Fota Dionysius Membru de onoare din străinătate al Academiei Oamenilor

de Știință

Domnul Fota Dionysius susține faptul că, înainte de toate, trebuie explicat, pe înțelesul fermierilor, de ce este cooperaţia utilă. Trebuie să luăm exemplul țărilor cu tradiție în cooperație, precum Italia și Spania, dar să învățăm și din rigoarea germană. De pildă, în Germania, o moștenire de teren sau exploatație agricolă nu poate reveni moștenitorului de drept, până când acesta nu dovedește prin examene că este bine pregătit pentru administrarea exploatației.

În opinia domnului Fota, intervenția statului trebuie să fie îndreptată, mai întâi, către reglementarea societății civile, către asigurarea unui salariu de bază pentru agricultori, deoarece singura lor sursă de venit este proprietatea lor, fapt care îi face să respingă orice formă de asociere ca pe un posibil risc.

În încheierea pledoariei sale, vorbitorul menționează încă un aspect critic, faptul că populația trebuie să fie educată în direcția implicării și a luării de decizii în beneficiul său și să renunțe la pasivitatea care acum o caracterizează.

49

Dr. ec. Valentin-Mihai Bohatereţ, Cercetător şt. pr. I, Institutul de Cercetări Economice şi

Sociale “Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iaşi, Membru de onoare ASAS

Perioada agriculturii cooperatiste de tip “gospodărie

agricolă colectivă” intitulată generic “colectiv” prin încheierea cooperativizării agriculturii, în primăvara anului 1962, a dus la fragmentarea dezvoltării şi continuității cooperaţiei în România, în evoluția timp de decenii, de dinainte de Primul Război Mondial şi în perioada interbelică, faţă de evoluţia lentă şi contradictorie a cooperaţiei după decembrie 1989, bazată pe principii cooperatiste adoptate de Alianţa Cooperatistă Internaţională (ICA) în anul 1966 dar şi pe experiența CAP, care avea ca scop principal formarea unei exploataţii mari, în dispreţul proprietăţii private asupra terenurilor.

Procesul de legiferare şi de perfecţionare a legalităţii cooperaţiei în România posdecembristă a fost lent şi dificil, beneficiind de o lege unitară târzie, prin Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperației.

Există astfel temeiuri legale pentru organizarea şi funcţionarea societăţilor cooperative, care pot fi agricole, de valorificare, de consum, pescăreşti, forestiere, meşteşugăreşti, de transport, de locuinţe şi de alte forme.

Societăţile cooperative agricole sunt asociaţii de persoane fizice care au ca scop exploatarea în comun a suprafeţelor agricole deţinute de membrii cooperatori, de a efectua în comun lucrări de îmbunătăţiri funciare, de a utiliza în comun maşini şi instalaţii şi de a valorifica produsele agricole.

Acest cadru legislativ aşa cum a fost el formulat prin art. 4 lit. d) din Legea 1/2005 creează multe confuzii şi neajunsuri, dintre care amintim:

- exploatarea în comun a suprafeţelor deţinute de membrii cooperatori este foarte dificilă întrucât o bună parte din terenuri au fost arendate unor fermieri organizaţi în exploataţii agricole cu personalitate juridică care dispun de toată logistica tehnică, mecanică, organizaţională şi de

50

piaţă net superioară oricărui grup de asocieri de persoane fizice care îşi doresc să înfiinţeze o societate cooperativă agricolă;

- membrii unei asemenea societăţi cooperative, având proprietăţile dispersate, au şanse reduse sau chiar inexistente pentru a obţine finanţări pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare în sistem micro sau macrozonal;

- utilizarea în comun a maşinilor şi instalaţiilor presupune mai întâi achiziţionarea acestora şi apoi folosirea lor în comun, aspect extrem de complicat, ţinând cont de natura juridică a finanţării, utilizarea unor accesorii mecanice aparţinând unuia sau altuia dintre membrii asociaţi, înseamnă prestare directă de servicii, reglementate prin raporturi directe proprietar maşină – proprietar teren;

- valorificarea produselor agricole reprezintă forma cea mai lejeră de activitate de început în societatea cooperativă care poate genera fonduri de investiţii pentru baze de colectare, sortare, depozitare, prelucrare a produselor agricole și comercializare en-gross și en-detail. Valorificarea produselor agricole în partide mari oferă posibilitatea sortării pe clase de calitate şi forţa negocierii favorabile şi pentru agricultorii din cooperativă. Se constată de asemenea o serie de aspecte care

defavorizează organizarea cooperaţiei specifice în mediul rural, cum ar fi:

- lipsa culturii antreprenoriale la nivelul simplului agricultor, cu pământ puţin, cu mijloace mecanice aproape inexistente şi fără sprijin financiar corespunzător;

- lipsa unei strategii naţionale de protejare a agriculturii individuale şi de promovare a gospodăriilor ţărăneşti chiar şi prin societăţi cooperative astfel ca activitatea lor pe ansamblu să fie eficientă şi profitabilă;

- concurenţa neloaială practicată de exploataţiile agricole cu personalitate juridică prin sistemul foarte dezvoltat de arendare care lasă fără conţinut spaţii rurale largi, fără potenţial de asociere în vederea prelucrării terenurilor agricole în comun;

51

- demitificarea imaginii ideale a cooperativei de tip “colhoz” nu s-a realizat existând încă opinii multiple pentru susţinerea performanţei acestui gen de organizare a exploataţiei agricole, având ca obiectiv principal lucru în comun a terenurilor, creşterea randamentelor redusă şi consolidarea economică, în timp ce marele păgubit al colectivizării rămâne ţăranul român care deposedat de propriul pământ, a rămas cu munca pe ogorul său şi fără plată, traumă care şi acum determină reţineri majore din partea ţăranilor de a se asocia. Este evident faptul că agricultura românească se

desfăşoară pe două paliere: - exploataţiile agricole cu personalitate juridică, de tip

necooperatist, comerciale, cu tendinţe de dezvoltare şi consolidare, adaptate mediului antreprenorial;

- gospodăria ţărănească tradiţională, autonomă, slab performantă, cu mică mecanizare redusă, axată pe autoconsum şi cu funcţii comerciale reduse. În acest context, dacă prima categorie de exploataţii

funcţionează exclusiv pe baza regulilor stabilite de economia de piaţă, în care mediul concurenţial reglează întregul proces, a doua categorie de exploataţii se subînscrie exploataţiei de subzistenţă, în care funcţia socială devansează funcţia economică a acesteia, acoperindu-se autoconsumul cu produse agricole şi alimentare proprii, cu produse furajere pentru şeptelul gospodăresc şi doar parţial cu disponibilităţi pentru comercializare, nevalorificate însă corespunzător.

Conservarea, consolidarea şi dezvoltarea gospodăriilor ţărăneşti nu se poate face în afara unei asocieri de obşti, care să-i coaguleze în primul rând pentru apărarea drepturilor şi intereselor comune şi apoi pentru dezvoltarea unui mediu antreprenorial favorabil lor.

Aceasta se poate face doar din asociere, existând o mare diversitate de forme organizaţionale cum ar fi: asociaţii ale proprietarilor de pământ, cooperative de arendă, asociaţii de marketing, cooperative de consum, cooperative de servicii agricole, asocieri de prelucrare ş.a.

52

Aceste forme organizaţionale, bazate pe principiul societăţilor cooperative, vor trebui să dezvolte cu precădere activitatea de tip sindical, de apărare a propriilor interese în raport cu alte entităţi economice sau chiar cu statul.

Formele organizaţionale asociative se pot extinde, acolo unde există cazul, asupra sectoarelor nonagricole, din care însă ţăranul român, locuitor al satului, se poate implica în activităţi manufacturare, meşteşugăreşti, piscicole, activităţi silvice şi forestiere, servicii ş.a.m.d.

Principala activitate în promovarea societăţilor cooperative se bazează pe difuzarea experienţei pozitive obţinute în ţară şi în alte state cu experiență în domeniu, pe instruirea şi formarea liderilor locali, interesaţi în organizarea societăţilor cooperative, elaborarea unui cod de bune practici pentru cooperaţia din mediul rural şi realizarea unei strategii naţionale de dezvoltare a cooperaţiei rurale.

Până în prezent, după anul 1990, în România au existat multe acţiuni de promovare a cooperaţiei în agricultură unele cu efecte concrete, lăsând, însă, mult de dorit consolidarea şi dezvoltarea lor ulterioară.

În acest sens, un rol deosebit de important îi aparţine şi mass-mediei, întrucât popularizarea informaţiei privind experienţa cooperaţiei poate constitui un argument pentru “un exemplu de urmat”.

Din nefericire, mai există şi poziţii media care mai lasă de dorit. De exemplu, în cadrul proiectului Dezvoltarea Afacerilor în Agricultura României (RADA), finanţat de UDAID, s-a desfăşurat la Iaşi, în anul 2000, un proiect subsecvent intitulat “Asociaţiile de marketing în agricultură”, încheiat cu lucrările unui Seminar Internaţional “Asociaţiile de Marketing în Agricultură. Prezent şi viitor”, organizat la Iaşi în perioada 23-24 ianuarie 2001. După eveniment, în cel mai important oficios local, a apărut un articol cu un titlu scris de o şchioapă “Au venit americanii să ne colectivizeze!”

Nu mai avem nimic de comentat!

53

Dr. Simona Bara,

CSI, Prof. asoc. Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE

Este poate momentul ca sectorul cooperatist din România să

fie tratat unitar

După 1990, fiecare dintre entitățile componente ale sistemului cooperatist s-a confruntat cu diverse probleme generate fie de cadrul legislativ și instituţional – formulat în etape, uneori cu întârziere și, adesea, cu formulări ce, uneori, au permis atât interpretări neloiale, dar și manifestarea unor interese de acaparare, pe diverse căi, a patrimoniului deținut de sectorul cooperatist.

În agricultura din România continuă să se mențină un paradox, și anume: există multe, foarte multe gospodării agricole de subzistență și de semi – subzistență, care sunt practic lipsite de structuri de organizare și valorificare a propriei producții. După 27 de ani, după numeroase ezitări, în sfârșit, este de remarcat recenta iniţiativă a 80 a de familii, ce produc legume pe 60 de hectare și care au participat la înființarea primei cooperative agricole fondate de un retailer. Astfel, a apărut un proiect de anvergura, reprezentat de Cooperativa Agricola Carrefour Vărăști - Giungiu, care aduce mai aproape, pe de o parte, producătorii agricoli cu experiență și, pe de altă parte, consumatorii, care apreciază produsele romanești de calitate, cu gust special și la prețuri avantajoase. Absența unei mase critice a unor astfel de acțiuni face aproape imposibil de susținut numeroasele gospodării agricole de subzistență și de semi-subzistență și totodată, necesită, de la an la an, eforturi bugetare tot mai mari.

Trebuie menționat că există și în alte domenii ale economiei românești structuri organizatorice de tip asociativ și cooperatist. Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației – a reprezentat, la momentul respectiv, o normă modernă ce a avut în vedere: principiile și valorile mișcării cooperatiste internaționale, respectiv recomandarea privind ”Promovarea cooperativelor” adoptată la Conferința Organizației

54

Internaționale a Muncii (2002); cadrul legislativ din Uniunea Europeană; istoricul și tradiția cooperației din România. Acest document a fost temeinic însușit și materializat și de unitățile din sistemul cooperatist din Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC)11, care realizează politica Guvernului în domeniul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, a celui cooperatist și al mediului de afaceri. Prin actul legislativ menționat, pe baze moderne, s-au înființat și/sau restructurat cooperația de credit, cooperația meșteșugărească, cooperația de consum.

O succintă analiză a stării generale a entităților din sectorul cooperatist12 relevă puternice disparități structurale. Astfel, în 2012, cea mai mare pondere o dețineau cooperativele de consum (42,2% din numărul total de cooperative) și cooperativele meșteșugărești (38,0%), urmate de cooperativele agricole (16,0%) și cooperativele de credit (3,8%). Aceste discrepanțe se regăsesc și în cazul indicatorilor privind activele deținute, veniturile realizate și numărul de angajați. De asemenea, în sectorul cooperatist din România mai activează și un număr de 11 cooperative de gradul 2, precum și 75 de organizaţii de reprezentare a cooperativelor existente.

11 Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) - asigură fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, organizațiilor cooperatiste, precum și ale activitatii de comerț interior, administrarea fondurilor bugetare și a surselor financiare extrabugetare, precum și distribuirea acestora în vederea asigurării dezvoltarii sectorului intreprinderilor mici și mijlocii, a sectorului cooperatist și a comerțului interior, asigură urmărirea aplicării și controlul respectării reglementărilor în domeniul său de activitate. 12 Sistemul cooperatist din România include următoatele categorii de unități: cooperative mesteșugărești; cooperative de consum; cooperative de credit; cooperative agricole; cooperative de gradul 2; organizatii de reprezentare a cooperativelor

55

Tabel 1: Principalii indicatori ai cooperativelor, în 2012

Nr. organizaţii Active Venituri Angajati

Numar % Mii lei % Mii lei % Numar %

Cooperative - Total 2228

100

1122805

100

1.764.36

3

100

31.428

100

-Cooperative mestesugaresti 846

38,0 599.352

53,4

719.036

40,7 22.082

70,3

-Cooperative de consum 940

42,2 265.295

23,6

571.711

32,4 7.050

22,4

-Cooperative de credit 86

3,8 86.371

7,7

156.339

8,9 2.049

6,5

-Cooperative agricole 356

16,0 171.787

15,3

317.277

18,0 247

0,8

Cooperative de gradul 2 11 - 23.966 -

55.862 - 424 -

Organizatii de reprezentare acooperativelor 75 - 117.486 -

30.772 - 527 -

Sursa: INS 2009 - 2012, prelucrare FDSC-IES, preluate și prelucrate din ”Atlasul Economiei Sociale România, 2014”, realizat de Institutului de Economie Socială (IES) al FDSC, autor Cristina Barna, ISBN: 978-973-0-17000-9 Dinamica fenomenului cooperatist la nivelul întregii economii românești pune în evidență următoarele aspecte: Pe ansamblu, între 2010-2014, deși s-a înregistrat o creștere a

numărului de entități (cu 10,5%), a activelor deținute (cu 15,2%), precum și a veniturilor realizate (cu 8,9%), totuși numărul total de angajați s-a redus (cu 9,8%);

56

În perioada menționată cooperativele agricole au înregistrat cele mai înalte creșteri la indicatorii analizați (la numărul de organizații creștere de 2,8 ori; valoarea activelor a crescut de 2,5 ori; veniturile de 2,6 ori) cu excepția numărului de angajați, care aproape a rămas la nivelul anului de referință (creștere cu doar 0,4%);

Evoluții ascendente semnificative au avut și cooperativele de credit (la numărul de organizații creșterea a fost cu 32,3%; valoarea activelor a crescut cu 5,7%; veniturile cu 17,8%; numărul de angajați cu 44,4%);

Tabel 2: Evoluţia principalilor indicatori ai cooperativelor în perioada 2010 – 2012*

2010 2011 2012 2012/200

9, %

Nr.organizatii

2.017 2.145 2.228 110,5

Active, mii lei

975.051 1.062.113 1.122.805 115,2

Venituri, mii lei

1.620.130 1.755.209 1.764.363 108,9

Angajati 34.843 32.905 31.428 90,2 *Notă: ”Atlasul Economiei Sociale România, 2014”, realizat de Institutului de Economie Socială (IES) al FDSC, autor Cristina Barna, ISBN: 978-973-0-17000-9 oferă informații pentru cooperative meşteșugărești, cooperative de consum, cooperative de credit, cooperative de gradul 2, organizaţii de reprezentare a cooperativelor pentru perioada 2009-2012. Pentru cooperativele agricole Institutul Naţional de Statistică a raportat pentru 2009 doar un număr de cinci cooperative agricole fapt pentru care acest an nu a fost luat în studiu.

57

Sursa: INS 2009 - 2012, prelucrare FDSC-IES, din”Atlasul Economiei Sociale România, 2014”, realizat de Institutului de Economie Socială (IES) al FDSC, autor Cristina Barna, ISBN: 978-973-0-17000-9 Atât cooperativele meșteșugărești cât și cele de consum în

perioada analizată au înregistrat creșteri la indicatorii număr de organizații (creștere cu 7,4% și respectiv cu 5,1%) și la valoarea activelor deținute (creștere cu 0,4% și respectiv cu 75,7%) în timp ce nivelul indicatorilor venituri realizate și număr de angajați s-a contractat (la cooperativele meșteșugărești veniturile realizate s-au diminuat cu -5,4% și numărul de angajați cu -13,6%; la cooperativele de consum s-au redus veniturile realizate cu -3,3% și numărul de angajați cu -4,7%;).

* * * Faptul că în prezent, sistemul cooperatist este îndrumat și reglementat prin două structuri ale administrației publice centrale – Ministerul Agriculturii și al Dezvoltării Rurale, pe de o parte, și, pe de altă parte, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Direcția Mediu de Afaceri - îl lipsește de un cadru legislativ omogen, dar și de alocări echilibrate de fonduri publice (naționale și europene). Diminuarea artificială timp de peste 25 de ani a valorii activelor sistemului cooperatist, prin diverse modalităţi (reglementări, norme) și acțiuni, a determinat reducerea nu numai a bazei de calcul a locului și rolului acestui sector în economie ci și a resurselor sale reale, fapt ce necesită reconsiderări. În ciuda tuturor tranzacţiilor, a căror corectitudine este mai mult sau mai puţin discutabilă, încheiate în ultimele două decenii, patrimoniul cooperaţiei13 este încă impresionant și reprezintă un

13 Ne referim la următoatele categorii de unități: cooperative mesteșugărești; cooperative de consum; cooperative de credit; organizatii de reprezentare a cooperativelor menționate.

58

domeniu de intens interes pentru diferiți operatori din piață14. Apreciem că atâta timp cât sistemul nu se va preocupa mai atent de apărarea propriilor interese, de inițierea unor acțiuni de evaluare și organizare patrimonială - aplicate unitar întregului sistem cooperatist - va fi, în continuare, una dintre țintele tranzacțiilor imobiliare.

Realizarea unui ”standard” de conformare a întregului sistem cooperatist15 față de diferite fenomene și procese – interne sau externe domeniului – se poate începe cu construirea unei platforme informatice – acesta ar permite dezvoltarea unor puncte de vedere și de abordări profesioniste, în acord cu principiile cooperației, și totodată, se vor putea împărtăși experiențe, iniția proiecte comune, care să contribuie la cunoașterea și activarea interesului pentru acest tip de entități; promova diversității și a creativității, etc. De asemenea, se vor putea exprima opinii ce vor contribui la transformarea sistemului cooperatist românesc într-un reprezentant al noii economii dedicate dezvoltării durabile: economia socială.

O altă direcție de reformă a sistemului ar putea fi inițierea unor acțiuni în vederea realizării și promovării ”Codului cooperatist” – ca un unic document care să includă principalele reglementări privind cooperația din România anilor 2020 (este de precizat că numeroase dintre reglementările și normele actuale sunt din perioada anterioară datei aderării României la Uniunea Europeană, iar latele sunt incomplete). Totodată, într-un astfel de document se vor putea include, în mod clar, o serie de probleme, care încă necesită reformulări, actualizări, completări, cum ar fi, spre exemplu: principiile de determinare a obiectului cooperării (în interiorul sistemului și cu partenerii externi); aspecte legate de sistemul contabil, cel de audit, precum și cel de evaluare și

14 De exemplu, în ultimii ani au luat amploare spațiile de ”coworking”, care permit găzduirea de antreprenori și/sau de freelanceri; în aceste locații media de închiriere este, în funcție de situare, pentru o zi întreagă de 10 de euro + TVA, iar pe o lună întreagă este de 120 de euro + TVA (date pentru spațiul de coworking ”Impact HUB” din zona Unirii, București, care este cel mai mare din țară). Sursa: www.impacthub.ro. 15 Inclusiv cooperative agricole

59

actualizare a activelor; modul de reglementare a răspunderii pentru încălcarea legislației cooperatiste prin acțiunile angajaților și/sau membrilor sistemului; monitorizarea din punct de vedere statistic a principalilor indicatori, etc.

Într-un astfel de context, viitorul Cod cooperatist va putea fi amendat și completat periodic, asigurându-se și omogenitatea abordărilor în acord cu progresele din mediul de afaceri, diversificarea relațiilor și formelor de cooperare, perfecționarea mecanismelor de management și a proceselor tehnologice, dezvoltarea tehnologiilor informaționale. În susținerea celor afirmate, exemplificăm cu preocupările de actualizare/ modificare a fiscalității, care pentru sistemul cooperatist, în ansamblu, poate deveni un moment de redefinire, tocmai pentru a se putea, pe de o parte, beneficia de noile prevederi și, pe de altă parte, pentru a induce transformări în sistemul actual și a-l activa ca un real partener social angajat deplin în procesele socio-economice instituționale și legislative. De asemenea, materializarea unui astfel de demers legat de apariția unui Cod cooperatist unitar se înscrie și pe linia încercărilor de compatibilizare și de modernizare a cadrului legislativ și instituţional actual, dar și de armonizare legislativă generală ce se resimte tot mai acut în funcționarea societății românești.

Dr. Monica Tudor

Institutul de Economie Agrară al Academiei Române

Doamna dr. Monica Tudor își începe pledoaria abrupt. Dumneaei dă girul antevorbitorilor săi prin acceptarea multitudinii de date istorice, economice, politice și sociale care au condus la situația actuală, dar dorește să ducă discuția un pas înainte, către găsirea soluțiilor practice pentru depășirea situației critice în care se află asocierea și cooperarea în România.

Întrebarea pusă membrilor întâlnirii este: „De ce unele proiecte de cooperare funcționează, iar altele eșuează?”. Un posibil răspuns, determinat de experiența practică a doamnei Tudor, este acela că potențialilor membri cooperatori le lipsește puterea exemplului. Astfel unul dintre proiectele de succes,

60

consorțiul de extensie și dezvoltare rurală de la Vâlcelele, înființat acum aproximativ 10 ani, stă ca exemplu de reușită, în fața altor încercări nereușite de convingere a fermierilor să formeze structuri cooperatiste. Diferența stă în investiția în transferul de cunoștințe care s-a făcut în cazul consorțiului de la Vâlcelele, fermierii au fost duși de inițiatorii proiectului la cooperative funcționale din Marea Britanie pentru a vedea beneficiile practice ale cooperației. Mai mult, între potențialii membri ai viitorului consorțiu a fost identificat un lider, acesta a reușit pe de o parte să reprezinte identitatea fiecărui fermier, iar pe de cealaltă parte să transmită către aceștia toate informațiile de care aveau nevoie.

În PNDR 2014 – 2020 există o măsură dedicată proiectelor de cooperație, dar aproape nimeni nu o accesează... motivul, în opinia doamnei dr. Tudor, este lipsa componentei de informare. Fermierii nu înțeleg beneficiile cooperației. Acest fapt este demonstrat de studiul întreprins de Institutul de Economie Agrară16 din care reiese faptul că fermierii privesc în mod eronat conceptul de cooperație.

Deși legislația în domeniul cooperației este importantă și ea trebuie corespunzător reglementată, doamna dr. Tudor consideră că ea devine redundantă dacă fermierii nu se asociază voluntar, voluntariat care nu poate fi stimulat decât prin aducerea beneficiilor reale ale cooperației în fața fermierilor. Uniunea Europeană a sesizat acest lucru și vine în sprijinul transferului de cunoaștere și bune practici printr-o serie de apeluri specifice rezolvării acestei probleme.

Dr. Ancuța Marin Cercetător Ştiinţific Gr. III

Director Proiect Sectorial ADER 16.1.2. Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală

16http://real.mtak.hu/31702/1/SmallscaleagricultureasaresilientsysteminruralRomania_u.pdf

61

În calitatea sa de director al proiectului sectorial ADER 16.1.2. ”Modele de dezvoltare a lanţurilor scurte de valorificare pe filiera producţie primară-servicii-depozitare-procesare-piaţă de desfacere”, desfășurat pe perioada de 2015-2018, doamna dr. Ancuța Marin prezintă rezultatele parțiale obținute în perioada 2015 – 2016.

În cadrul acestuia, ICEADR a realizat analiza formelor de asociere a producătorilor mici şi mijlocii din sectorul legume-fructe pentru a avea o imagine asupra grupului țintă căruia i se adresează proiectul.

La nivelul României, în anul 2014, numărul cooperativelor agricole era de 690, cele mai multe regăsindu-se în Regiunea Nord-Est (167) şi în Regiunea Sud-Muntenia (127). Cele mai puţine cooperative de acest fel se întâlnesc în Regiunea Bucureşti-Ilfov (doar 25) (Tabel nr. 1).

Numărul cooperativelor exclusiv vegetale în anul 2014 a fost de 276, reprezentând 40% din totalul cooperativelor agricole din România, iar regiunile cu cele mai multe astfel de cooperative coincid cu regiunile în care se regăsesc şi cele mai multe cooperative agricole şi anume Regiunea Nord-Est şi Regiunea Sud-Muntenia.

Dintr-un total de 276 de cooperative din sectorul vegetal, numărul celor care se regăsesc sectorul legume-fructe este de 57, reprezentând puţin peste 20% din numărul acestora şi 8,26% din totalul cooperativelor agricole. Regiunile care au cele mai multe astfel de cooperative ce activează în sectorul legume-fructe sunt regiunile Sud-Muntenia, respectiv Sud-Vest Oltenia, amândouă având câte 13 cooperative. Totodată, regiunea cu cele mai puţine cooperative din acest sector este Regiunea Vest, cu doar o singură cooperativă (Tabel nr. 1, Graficul nr.1).

Tabel nr. 1 SITUAŢIA COOPERATIVELOR AGRICOLE ÎN ANUL 2014

Regiune Număr total de cooperative

Cooperative cu profil vegetal

Cooperative din sectorul legume-fructe

Număr

Pondere in total

Număr

Pondere în total cooperative

Pondere în total cooperative cu profil

62

vegetal

Nord-Vest 104 32 30,77% 7 6,73% 21,88% Centru 75 19 25,33% 8 10,67% 42,11%

Nord-Est 167 65 38,92% 5 2,99% 7,69% Sud-Est 88 49 55,68% 9 10,23% 18,37% Sud-Muntenia

127 56 44,09% 13 10,24% 23,21%

Bucureşti-Ilfov

25 10 40,00% 1 4,00% 10,00%

Sud-Vest Oltenia

55 29 52,73% 13 23,64% 44,83%

Vest 49 16 32,65% 1 2,04% 6,25% TOTAL 690 276 40,00% 57 8,26% 20,65% Sursă: Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015

Grafic nr. 1 –Ponderea cooperativelor cu profil vegetal și a celor cu profil legume –fructe, pe macroregiuni de dezvoltare

Deşi regiunea care deţine cele mai numeroase cooperative

din sectorul vegetal este regiunea Nord-Est, aceasta nu înregistrează şi cea mai mare cifră de afaceri din anul 2014, fiind devansată de regiunea Sud-Est, care înregistrează aproximativ 97 de milioane de lei, regiune care stă cel mai bine şi la capitolul profit brut, cuantificând o valoare de peste 1,1 milioane lei (Tabelul 2, Graficul nr.2). Tabel nr. 2

0

50

100

150

200

Total

Cooperative cuprofilvegetalCooperativelegume-fructe

63

SITUAȚIA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎNREGISTRATĂ LA NIVELUL COOPERATIVELOR CU PROFIL VEGETAL

Regiune Total cifră de afaceri

Profit brut Pierdere brută

Număr membri pers fizice

pers juridice

Nord-Vest 13.666.514 223.904 89.049 390 93 Centru 5.119.920 16.169 40.459 311 46 Nord-Est 6.438.167 459.032 189.431 536 65 Sud-Est 96.943.290 1.152.903 118.985 347 195 Sud- Muntenia

39.609.994 788.486 504.456 460 83

Bucureşti- Ilfov

159.672 21.486 55.690 100 59

Sud-Vest Oltenia 1.367.010 72.486 174.470 273 10 Vest 180.409 7.296 68.899 363 66 TOTAL 163.484.976 2.741.762 1.241.439 2780 617 Sursă: Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015

Graficul 2 – Profitul brut/pierderea brută înregistrate de Cooperativele din sectorul vegetal în 2014

Cele mai mari pierderi sunt înregistrate de regiunea Sud-

Muntenia, care, deşi ocupă locul al doilea în rândul regiunilor cu cele mai multe cooperative din sectorul vegetal (56 la număr), înregistrează o pierdere de peste 500 de mii lei. Cooperativele care deţin cei mai mulţi membri sunt cele din Regiunea Nord-Est, cu un număr de 536, constituite din persoane fizice, şi respectiv 65 din persoane juridice.

Cele mai performante cooperative din sectorul legume-fructe din punct de vedere economic-financiar sunt cele regăsite

0200000400000600000800000

100000012000001400000

Profit brut

Pierdere bruta

64

în Regiunea Sud-Muntenia, unde cele 13 cooperative totalizează o cifră de afaceri de peste 16 milioane lei, cu un profit brut de 300 de mii lei, reprezentând, totodată, jumătate din profitul brut înregistrat de toate cooperativele din sectorul legume-fructe (Tabel nr. 4).

Tabel nr. 4 SITUAŢIA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎNREGISTRATĂ LA NIVELUL COOPERATIVELOR DIN SECTORUL LEGUME-FRUCTE

Regiune Total cifră de afaceri

Profit brut Pierdere bruta

Număr membri

pers fizice

pers juridice

Nord-Vest 135,678 4,683 3,673 54 32 Centru 400,904 13,292 426 174 28 Nord-Est 2.839.823 173,752 73,414 146 5 Sud-Est 15.165.755 104,097 4,389 96 15 Sud-Muntenia 16.366.213 304,859 529,73 53 39 Bucureşti-Ilfov - - 55,69 11 1

Sud-Vest Oltenia

- - 120,724 135 5

Vest - - - 8 -

TOTAL 34.372.328 600,683 788,046 677 125 Sursă: Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015

Graficul 5 – Profitul brut/pierderea brută înregistrate de Cooperativele din sectorul legume-fructe în 2014

Din punct de vedere al profilului cooperativelor ce

activează în sectorul legume - fructe, Regiunea Sud-Vest Oltenia are cele mai multe cooperative specializate pe un anumit segment, şi anume comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor, totalizând un număr de 12 cooperative de acest fel.

0

100000

200000

300000

400000

Pierdere bruta

Profit brut

65

Tabel nr. 5 STRUCTURA PROFILULUI COOPERATIVELOR DIN SECTORUL LEGUME-FRUCTE Regiune Profil

cooperativă Număr cooperative

Nord-Vest Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 7 Centru Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 8 Nord-Est Depozitări 1

Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 2 Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase 1 Fabricarea sucurilor de fructe şi legume 1

Sud-Est Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 6 Cultivarea fructelor tropicale şi subtropicale 1 Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase 1 Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, în magazine specializate

1

Sud-Muntenia Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 9 Depozitări 4

Bucureşti-Ilfov Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 1 Sud-Vest Oltenia

Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 12 Cultivarea fructelor semintoase şi sâmburoase 1

Vest Cultivarea fructelor tropicale şi subtropicale 1 TOTAL 57 Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015

În concluzie, cele mai multe cooperative din sectorul legume - fructe se concentrează spre comercializarea legumelor şi a fructelor (peste 80%), restul desfăşurându-şi activitatea în vederea cultivării (peste 8%), depozitării (peste 8%) şi al procesării (peste 1%).

Ca în oricare sector al agriculturii, şi cel legumicol şi pomicol au ca singură şansă de a reuşi să se salveze de importurile tot mai mari din afara ţării, de a se constitui în grupuri de producători, putând, astfel, să supravieţuiască şi chiar să devină o afacere profitabilă pentru fermierul român.

Problema legată de înfiinţarea de asociaţii/cooperative stă cel mai mult în necunoaşterea acestor termeni. Această noţiune este complet exclusă în viziunea fermierilor în vârstă care confundă aceste forme de asociere cu CAP-urile, prin care proprietăţile le erau confiscate. Conştientizarea actuală a tinerilor fermieri cu privire la avantajele pe care le aduce asocierea rămâne, cel mai probabil, cea mai sustenabilă soluţie în acest sens.

66

Producătorii mici şi mijlocii au o profitabilitate scăzută prin comparaţie cu producătorii mari, ale căror producţii ridicate le asigură posibilitatea comercializării produselor în marile lanţuri alimentare (hipermarketuri). Acesta este şi unul dintre motivele pentru care producătorilor mici şi mijlocii nu li se permite vânzarea produselor obţinute în cadrul acestor magazine, datorită incapacităţii de a oferi o cantitate mare tot timpul anului.

Producătorii mici şi mijlocii trebuie să conştientizeze avantajele asocierii, printre care putem menţiona: facilitarea accesului la resurse private şi publice; promovarea unor practici şi tehnologii care să asigure protecţia mediului, asigurarea de consultanţă pentru asociere, management şi marketing; apărarea intereselor membrilor în relaţiile acestora cu organismele guvernamentale şi administraţia de stat; promovarea produselor pe piaţa naţională şi internaţională, asigurarea de drepturi egale pentru toţi membrii; îmbunătăţirea sistemului informaţional privind cererea şi oferta, dezvoltarea pieţelor agroalimentare; corelarea nivelului producţiei şi calităţii produselor, în conformitate cu cerinţele pieţei; valorificarea unui cantităţi mai mari de produse; diminuarea evaziunii fiscale din sectorul producţiei agricole, prin faptul că, producţia comercializată prin intermediul asociaţiei se vinde numai cu factură.

Avantajele multiple pe care la aduce aderarea la o formă asociativă pentru fermierii români, inclusiv cei din legumicultură și pomicultură ar trebuie să contribuie la dezvoltarea armonioasă a agriculturii româneşti.

BIBLIOGRAFIE: 1. Proiect sectorial ADER 16.1.2. ”Modele de dezvoltare a lanţurilor

scurte de valorificare pe filiera producţie primară-servicii-depozitare-procesare-piaţă de desfacere”

2. Bercu F., 2012 ”Cercetari privind Perfectionarea Activitatii Cooperativelor Agricole din Romania, Teză de doctorat, U.S.A.M.V. Bucuresti;

3. Lăpuşan A., 2010 - Cooperaţia agricolă, condiţie fundamentală pentru dezvoltarea agriculturii româneşti, Seminarul de Economie şi Sociologie Rurală "Virgil Madgearu", Bucureşti;

67

4. Micu Marius Mihai, 2015, Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Bucureşti

5. www.insse.ro

Dr. Radu Antohe, Medic veterinar, Consultant expert în dezvoltare rurală,

Sascut, judeţul Bacău

Ca de fiecare dată, dr. Radu Antohe asigură o legătură directă cu realitatea mediului rural și cu soluțiile practice pentru dezvoltarea sa.

În opinia vorbitorului, constituirea producătorilor agricoli în forme asociative deschide noi oportunități de dezvoltare economică prin atragerea unor avantaje locale, zonale sau regionale şi folosirea puterii colective în scopul creșterii prosperității membrilor, a familiilor lor şi a comunităților din care fac parte.

Legea 566/2004 privind cooperaţia agricolă reglementează doar acest sector, iar Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperației prevede, la rândul ei, posibilitatea constituirii de societăți cooperative de valorificare (asociații de persoane fizice care se constituie in scopul de a valorifica produsele proprii sau achiziționate prin distribuție directă sau prin prelucrare si distribuție directă) și de societăți cooperative agricole (asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul de a exploata în comun suprafețele agricole deținute de membrii cooperatori, de a efectua in comun lucrări de îmbunătățiri funciare, de a utiliza în comun mașini și instalații și de a valorifica produsele agricole).

Avantajele economice ale fermierilor care formează o cooperativă sunt: reducerea numărului de intermediari din lanțul de distribuție, reducerea riscului de a nu avea desfacerea produselor, creșterea influenței producătorului în stabilirea prețurilor în relație cu cumpărătorii, asigurarea unei surse sigure şi stabile de venit, asigurarea furnizării la timp a materiilor prime

68

necesare producției de calitate bună la un preț rezonabil şi deschiderea de noi perspective pentru producătorul/lucrătorul care poate adopta noi tehnologii (mecanizare, material săditor etc.), care să îi permită să treacă de la practici tradiționale, la unele mai productive.

Printre avantajele constituirii unei cooperative agricole se numără: posibilitatea înființării de cooperative și de către persoane care dispun de un capital mic, în condiţiile în care capitalul social al acestora este de 500 lei; facilități fiscale acordate de stat, precum scutirea de la plata impozitului agricol pentru primii 5 ani de la constituire, scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de tractoare, mașini şi utilaje agricole, echipamente de irigat și alte asemenea echipamente utilizate de cooperativele agricole; accesul la subvenții și la fondurile publice, precum şi la fonduri externe prevăzute în programul de susținere a agriculturii României; recunoașterea și asimilarea cooperativelor agricole de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca grupuri de producători, pentru a beneficia de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare; angajarea tinerilor într-o formă de activitate. Un bun exemplu de urmat este Cooperativa Valea Asăului a fermierilor crescători de vaci de lapte și oi de pe valea Trotușului, din județul Bacău, care a fost înființată în anul 2016, în baza Legii 566/2004 a cooperației agricole, prin asocierea a opt fermieri persoane fizice și juridice. În prezent, cooperativa întrunește zece membri, care deţin 60 vaci de lapte și tineret bovin și 300 ovine.

Obiectul de activitate al cooperativei constă în colectarea și procesarea laptelui produs în fermele membrilor, precum și aprovizionarea cu inputuri și prestarea de servicii.

Cooperativa deține în concesiune 195 de hectare de pajiști și pășuni, de pe care se asigură nutriția animalelor, cât și colectarea de plante medicinale pentru a fi valorificate prin cooperativă.

Pe lângă obținerea de produse tradiționale în gospodăriile membrilor, cooperativa mai oferă și pachete de prestări servicii pentru a diversifica sursele de venit.

69

Cooperativa Valea Asăului a iniţiat un model de lanț scurt alimentar (LSA), respectiv: 1. Asocierea între producători diferiți cu produse diferite; 2. Distanța cât mai scurtă între producători și consumatori; 3. Calitatea produselor (prospețime, aspect, produs fără

chimicale, prezentare, ambalaj, etichetă); 4. Povestea produsului; 5. Corelația producător – consumator bazată pe încredere; 6. Raport calitate – preț; 7. Modalitate de livrare: punct fix – magazin Degustarium și

livrare la domiciliu; 8. Disponibilitate săptămânală a produselor.

Principalele dificultăți întâlnite în înființarea cooperativelor și posibile soluții pentru acestea: lipsa educaţiei în privința asocierii, aspect ce necesită introducerea în mediul rural a unei discipline specifice; reticența faţă de cooperare, cauzată de experiențele din anii comunismului, fiind necesară o campanie de informare a factorilor de decizie prin intermediul presei agricole și persoanelor influente din mediul rural, cum ar fi preoții și profesorii; lipsa finanțării agriculturii, ceea ce reclamă instituirea unor facilități de creditare pentru cooperative (finanţare, scutirea de impozit pe clădiri și terenuri); lipsa informațiilor relevante în rândul populaţiei rurale, fapt ce necesită lansarea unor programe de informare; diferenţe la nivelul normei de venit, ceea ce impune definirea unui sistem egal și transparent de calcul; birocrația generalizată, dificultate ce poate fi rezolvată parţial prin introducerea unui registru unic de evidență a tuturor documentelor.

Drd. Emil Muşat, Director Cabinet al Consiliului Judeţean Călăraşi

70

Discutându-se anterior despre Consorțiul de Extensie și

Dezvoltare Rurală Vâlcelele, domnul Emil Mușat dorește să facă o

mențiune despre un studiu făcut asupra acestei structuri asociative din

perspectiva omogenității membrilor asociați.

Deși la înființarea Asociației au fost avute în vedere criterii de

calificare pentru a fi membru, pe parcursul funcționării nu s-a mai

ținut cont de acest aspect, astfel că orice exploatație agricolă a putut

deveni membru asociat doar în baza unei cereri. S-a ajuns astfel ca din

Consorțiul de Extensie și Dezvoltare Rurală Vâlcelele să facă parte la

un moment dat peste 150 de membri, din 8 județe, Călărași, Ialomița,

Constanța, Tulcea, Giurgiu, Buzău, Teleorman și Prahova, cu mărimi

ale exploatațiilor agricole cuprinse între 1 și 2.515 ha.

Studiul despre care vorbitorul a făcut mențiune, constată că

„în statutul Consorțiului de Extensie și Dezvoltare Rurală Vâlcelele nu

sunt cuprinse prevederi referitoare la asigurarea omogenițății

membrilor astfel încât în practică s-a ajuns la situația de a regăsi ca

membri ai consorțiului atât persoane fizice cât și persoane juridice

care lucrează terenuri agricole cu suprafețe cuprinse între 1 ha (SC

Prodcarn Danuta SRL, PF Moldoveanu Elena, SC Prodcarn Iliuta

SRL) și 2.515 ha (SC Ildu SRL), între acestea regăsindu-se și PF

Marin Laurențiu cu 3 ha, SC Suin Eco Ferma SRL cu 10 ha, PF Cretu

Gheorghe cu 100 ha, SC Agrozootehnica Ulmeni SRL cu 416 ha, AF

Bogdan Ion cu 640 ha sau SC Agroserv Borcea cu 864 ha. De

asemenea sunt membri asociați care au principal obiect de activitate în

domeniul zootehniei și membri asociați cu principal obiect de

activitate cultivarea plantelor, iar ca distribuire geografică membrii

asociați sunt dispersați în opt județe: Călărași ( cea mai mare parte

dintre membrii asociați), Ialomița (PF Eremia Niculae, SC Agrogema

SRL, II Ion Maria Nela), Constanța (SC Bianca Dor SRL), Tulcea(SC

Amg Stas Company SRL), Giurgiu(SC Suin Eco Ferma SRL),

Buzău(SC Good Farm SRL), Teleorman(SC Agro Stoenescu SRL) și

Prahova(SC Agromcons SRL).

Acest fapt este de natură a îngreuna adoptarea hotărârilor la

nivelul consorțiului și de a afecta coerența funcționării acestuia”.

Pentru ca pe viitor să fie acoperite astfel de riscuri, dar și

pentru a încuraja și sprijini funcționarea asociațiilor și cooperativelor

agricole, consider că ar fi utilă elaborarea unui ghid de funcționare a

structurilor asociative din agricultură, sub îndrumarea Ministerului

71

Agriculturii și a Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului

din cadrul ASE București.