colaboratori - scoala4rmvalcea.roscoala4rmvalcea.ro/files/revista martisor 2013.pdf · 3 subiecte...
TRANSCRIPT
1
COLABORATORI
prof. Stoenescu Gheorghe – director Școala Gimnazială Nr. 5;
prof. Burlan Adrian – director Școala Gimnazială „Anton Pann”;
prof. Corendea Elena Daniela – Școala Gimnazială Nr. 4;
prof. Diaconescu Cristina – Școala Gimnazială Nr. 4;
prof. Roșiu Maria Mihaela – Școala Gimnazială Nr. 4;
prof. Stoica Olimpia Carmen – Școala Gimnazială Nr. 4;
prof. Spiridon Elena – Școala Gimnazială „Anton Pann”;
2
TĂCERI CONDAMNATE SĂ ÎNFLOREASCĂ, RAZE ATINSE DE
SUFLUL ÎMPLINIRII TREZESC PLĂCEREA REGĂSIRII DE SINE... DE CE NU
ȘI PRIN CUVINTE? PURTĂTOARE DE ACCENTE ÎN ÎNTRUCHIPAREA
FIINȚEI, CHIAR ȘI ÎN ABSENȚA ROSTIRII...
ASTERNEȚI PE HÂRTIE CUVINTE POTRIVITE, DĂRUIȚI
„MĂRTISOARE SUFLETEȘTI” LA ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ!
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAȚI LA EDIȚIA
A IX-A A CONCURSULUI INTERJUDEȚEAN DE CREATIE LITERARĂ ȘI
PLASTICĂ „MĂRȚIȘOR”, DUMINICĂ, 3.03.2013.
3
SUBIECTE
CLASA A V-A
Scrieți o compunere de 25 – 30 rânduri cu titlul
„Primăvară, unde ești?”
Pentru a obține punctaj maxim, vei avea în vedere
următoarele repere:
a) să valorifici informațiile din textul dat;
b) să folosești în compunere figuri de stil diferite –
comparație, enumerație, personificare;
c) să prezinți nuanțat trăirile / sentimentele;
d) să imbini în mod armonios descrierea cu narațiune;
e) să respecți limita minimă de spațiu indicată.
În afara punctajului acordat pentru conținut, vei obține, pentru redactare, 10 puncte (unitatea
compoziției – 2p, coerența textului – 2p, registrul de comunicare, vocabular și stil adecvat – 2p,
ortografie – 2p, punctuație – 2p).
CLASA A VI -A
Scrie o compunere de cel puțin o pagină în care să realizezi descrierea unui peisaj
primăvăratic care te-a impresionat.
Pentru a obține punctaj maxim, vei avea în vedere
următoarele repere:
a) alegerea unui titlu adecvat compunerii;
b) precizarea coordonatelor spațio – temporale;
c) exprimarea nuanțată a unor stări și sentimente;
d) valorificarea în compunere a figurilor de stil învățate;
e) înlănțuirea logică și expresivă a ideilor;
f) respectarea limitei minime de spațiu.
În afara punctajului acordat pentru conținut, vei obține, pentru redactare, 10 puncte (unitatea
compoziției – 2p, coerența textului – 2p, registrul de comunicare, vocabular și stil adecvat – 2p,
ortografie – 2p, punctuație – 2p).
4
CLASA A VII-A
Redactează o compunere de 25 – 30 rânduri în
care să realizezi descrierea unei dimineți de primăvară
care, dincolo de ritmurile tainice ale naturii, surprinde
prin bucuria împlinirii.
Pentru a obține punctaj maxim, vei avea în
vedere următoarele repere:
a) valorificarea ideilor exprimate în textul dat;
b) alegerea perspectivei descriptive;
c) exprimarea nuanțată a trăirilor și sentimentelor;
d) îmbinarea armonioasă a descrierii cu narațiunea;
e) alegera unui titlu sugestiv.
În afara punctajului acordat pentru conținut, vei obține, pentru redactare, 10 puncte (unitatea
compoziției – 2p, coerența textului – 2p, registrul de comunicare, vocabular și stil adecvat – 2p,
ortografie – 2p, punctuație – 2p).
CLASA A VIII-A
Scrie o compunere de 25 – 30 rânduri cu
titlul „Primăvara – copilăria tuturor vârstelor”.
Pentru a obține punctaj maxim, vei avea
în vedere următoarele repere:
a) exprimarea unui punct de vedere
despre tema propusă;
b) să utilizezi o formulare clară și logică a
opiniei;
c) să prezinți nuanțat trăirile/ sentimentele;
d) să îmbini armonios descrierea cu narațiunea;
e) să utilizezi structura adecvată acestui tip de comunicare;
f) să respecți limita minimp de spațiu indicată.
În afara punctajului acordat pentru conținut, vei obține, pentru redactare, 10 puncte (unitatea
compoziției – 2p, coerența textului – 2p, registrul de comunicare, vocabular și stil adecvat – 2p,
ortografie – 2p, punctuație – 2p).
5
CLASA A V-A
Trăşcan Denisa, Şcoala Gimnazială „Anton Pann” , 94p
PRIMĂVARĂ, UNDE EŞTI?
Este sfârşitul lui februarie, iar primăvara nu arată nici un semn.
Iarna stăpâneşte aceste meleaguri pustii. Plouă, iar picăturile reci şi grele
se izbesc cu putere de pământ. Cerul mânios este plin cu nori plumburii.
Dar mingile microscopice de apă se opresc, iar printre găurile
norilor lumina se cerne într-o ploaie deasă și caldă. Poate mai este o speranță pentru primăvară,
poate întârzie.
Încet - încet, toul prinde viață. Când te gândești că peste câteva săptămâni aerul dens va
mirosi a flori, își dai seama că primăvara este o zână a florilor. Soarele și-a schițat un zâmbet pueril
pe fața lui gingașă.
- Primăvară, unde ești? Toți te așteaptă nerăbdători, iar tu întârzii. Departe, orizontul își
deschide ploapele spre întâmpinarea cârdurilor de păsări călătoare.
Dacă ele au venit, tu unde ești, gingaș anotimp? Te-ai rătăcit în alte țări și ai uitat drumul
spre a mea?
Pe câmpia verde ca smaraldul se văd micuțe firișoare colorate. O micuță lalea s-a gândit
să-și scoată căpșorul de un roșu triumfător. Lângă ea, o narcisă a găsit o vază care a mângâie și,
plină de curaj, a ieșit din pământ, fiind singura de un galben viu. Dar aceste flori sunt mici, față de
ghiocelul alb ca nins.
Florile au venit, dar tu, drag rai, unde ești? De ce întârzii? Tu nu
știi că oamenii sunt nerăbdători?
Un micuț glas cântă melodios. Peste tot pace.
Pe cerul adânc se văd nori, dar nu de ploaie. Soarele a fost înghițit
de aceștia. Oau, iarna a plecat? Florile se ascund în pământ, păsările sub
ștreașini, numai ghiocelul a rămas singur. Primăvară, unde ești?
Dar ce se vede în depărtare? Într-o caleașcă de aur, într-o rochie de toporași, zambile,
ghiocei și panseluțe vine primăvara. În urma ei se vede un alai de buburuze, albinuțe, fluturași,
floricele, toporași. Din înaltul cerului se aud glasurile părăsilor. Primăvară, tu ești cu adevărat o
minune a naturii!
6
Gherghinete Maria-Diana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 93p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Nostalgia adâncă a anotimpului alb mă copleșește. Nu mai e ca altădată, când mângăietorul
suprem al florilor de mai ne dăruia fără oprire raze poleite cu aur, când firele plăpânde de ghiocei
cunoșteau pentru prima dată lumea, scotându-și de sub zăpadă pelerina verde și când animalele se
trezeau din adânca lor adormire.
Primăvara parcă a dispărut, lăsând un mare gol în inima mea. „Primăvară, unde ești?” mă
întreb eu, dar în zadar. Ea este departe. Nu mă mai trezește din somn dimineața cu prima ei rază de
soare. Nu pot lăsa anotimpul minunilor să părăsească gândul meu și să mă lase, tânjind după o
simplă floare minunată de-a ei.
Am pornit pe un drum plin de primejdii, spre tărâmul uitat de timp al celei mai darnice
făpturi. Acea cale nu era primitoare asemenea adevăratei
destinații. Ea era dominat de puternicia stăpânitoare a iernii.
Nu exista fericire ori frumusețe. Iarna înlemnise toate
făpturile și nu era pic de viață.
„Primăvară, unde ești?” m-am întrebat pentru ultima oară,
căci primăvara își luase alaiul și plecase pe alte ținuturi
pentru a aduce bucuria și pentru a dărui clipe magice și pline
de speranță.
Totuși, primăvara nu a plecat pentru mine. Ea va fi mereu în
sufletul meu, aducându-mi speranță în inimă.
Hainagiu Diana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 87p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Este luna martie. Deși primăvara trebuia de mult să vină, ea lipsește, precum o mare parte
din sufletele noastre...
„Realizezi valoarea unui lucru doar atunci când îl pierzi” este un proverb foarte adevărat,
însă nu îl poți înțelege dacă nu ți s-a întâmplat chiar ție...
7
Eu și toți ceilalți locuitori ai României suntem foarte
triști, căci, deși suntem în mijlocul lunii martie, primăvara nu a
venit. Dimpotrivă, iarna parcă prinde puteri. Ninsoarea este tot
mai puternică și pare că nu o să se termine niciodată...
„Dacă primăvara ne-a părăsit? Dacă nu mai vine
niciodată?” sunt întrebările care stau pe buzele tuturor celor ce
așteaptă cu sufletul la gură venirea primăverii. Ce ne vom face dacă iarna nu mai trece și va dura la
nesfârșit? Vom fi nevoiți să suportăm teroarea iernii pentru totdeauna? Probabil că da, dar speranța
moare ultima. Vom spera până în ultima clipă că primăvara nu ne-a trădat.
Este deja începutul lui aprilie. Deși ninsoarea e mai absentă în ultimele zile, și ar putea fi un
semn bun, primăvara tot nu își face simțită prezența.
Mulți au renunțat deja să mai creadă în primăvară. Foarte puțini mai speră că primăvara tot
va veni și nu ne va părăsi.
Când ultima urmă de speranță era pe punctul de a se nărui, o
rază strălucitoare își croi drum printre norii negri și topi de
înadată toată zăpada. O multitudine de flori splendide
înfloriră, iar iarba prinde colț fraged și nou.
Știam eu! Primăvara nu ne putea părăsi! Bine ai revenit, mult
iubită primăvară!
Covaciu Andrei, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 86p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Era o zi molcomă de sfârșit de februarie. Natura era complet acoperită de zăpadă pufoasă și
imaculată. Primăvarara stătea la castelul ei, pregătită de plecare.
Ziua următoare ajunsese la „Porțile Schimbării”, unde trebuia să aștepte bătaia orologiului la
miezul nopții, pentru a face schimbarea mult dorită de toți pământenii, pentru înveselirea naturii.
Din păcate, gardianul nu i-a dat voie Primăverii să împărtășească bucuria de a alunga
tristețea și supărarea oamenilor îngândurați. Asa că, primăvara părea că nu va putea domni anul
acesta datorită paznicului neînțelegător, molcom și îngândurat.
Totuși, Primăvara, ca o stăpână iubitoare și veselă, nu s-a dat bătută și a continuat să insiste,
parcă fiind furioasă pe paznic.
8
Paznicul, văzând că Zâna Iubirii nu încetează să îl certe, a renunțat să mai țină „Poarta
Schimbării” închisă, și astfel i-a dat voie Primăverii să ajungă pe tărâmul mult visat.
Nici nu a ajuns bine pe Terra, căci Iarna a început instantaneu
să o atace cu mii și mii de bulgări de zăpadă. Văzând acestea,
Zâna Iubirii a contracarat cu fluturi și alte viețuitoare. S-a
iscat o bătălie teribilă dar, în cele din urmă, Primăvara a ieșit
victorioasă, Iarna trebuind să se recunoască înfrântă.
Așa că Împărăteasa fericirii a putut să aducă flori colorate,
pomi înfloriți, pajiști verzi, viețuitoare fericite și o natură veselă, miresmele adiind prin orice livadă,
grădină și pădure!
Calomfirescu Radu-Adrian, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 85p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
În toată splendoarea ei, primăvara mi-a îndeplinit cele mai frumoase vise și mi-a reînnoit
viața. Căutarea acesteia a durat mult timp, iar răspunsul a venit din negura ce nu credeam că va
simboliza un asemenea lucru mare.
Într-o zi, fiind fascinate de frumusețile primăverii, am observant
cum soarele îmi descânta sufletul, îmbrăcat într-o armură, cu un
scut de aur, mânat mult timp de dorința de a termina războiul
contra lunii, ce tindea a lua regatul oamenilor sub comanda ei.
Florile valsau cu pași mici și încărcați de tandrețe și senzualitate,
copacii povestind propriile lor trăiri, făcuseră o întreagă carte ce
ne arăta miracolele ce se pot întâmpla în decursul unei „vieți vechi de o vrajă adâncă”.
Dar la un moment dat, o lumină sfântă și încărcată de magie s-a pogorât din eden și a luat tot
farmecul peisajului exubiant cu ea.
Atunci o atmosferă întunecată și plină de tristețe mi-a creat un gol în suflet. Viața era pe
sfârșite. Lumina încetase să ne mai descânte cu melodia ei nesfârșită. În acel moment, am simțit că
lumea fusese cuprinsă de haosul și desperarea sadică a morții, iar gaura din eul meu se lărgea.
Atunci mi-am spus: „Primăvară, unde ești?”
În acel moment, întunericul a dispărut, iar lumina și-a făcut loc prin firele negre de vrajbă
ale exilului. Un nou anotimp începuse, iar paradisul de pe pământ fusese cuprins de liniștea și pacea
de odinioară.
9
Geană Andreea, Școala Gimnazială Nr. 4, 85p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Este o zi de primăvară, dar nu arată. Afară-i frig, zăpadă și soarele parcă nu vrea să iasă din
închisoarea norilor.
Toată lumea se întreabă unde este primăvara. O strigăm, dar ea nu răspunde. Cu toate că este
înnorat, copiii ies și se joacă cu zăpada care a mai rămas.
S-a făcut după-amiază și soarele parcă ar vrea să scape din lumea norilor. Încet-încet bolta
cerului se înseninează, iar în mijlocul ei apare comoara galbenă a infinitului, care își țese fire de aur
peste întreaga natură. Zăpada se topește și în locul ei crește iarbă verde și proaspătă. Prin verdeață
apare o pictură parfumată.
În grădină înfloresc pomii, iar la rădăcina lor apare
micuțul și suavul ghicel. Pe câmpie mielușeii zburdă veseli prin
florile multucolore și prin iarba proaspătă. Fluturii colorați cu
un pigment deschis sar din floare în floare aducând naturii
vestea că primăvara a sosit.
Primăvara stropește cu un verde puternic întreaga
pădure. Natura, încet prinde culoare și viață.
Fiica cea mai mică și mai blajină a bătrânului
Anotimp trezește animalele somnoroase din
hibernat, iar pe gâzele amorțite le sfătuiește cu
drag să plece și să caute mâncare, dar ca de
obicei greierașul străveziu cântă și nu vrea să
muncească, spunând că el are timp să culeagă
până la toamnă.
Mănunchiul de raze se ridică în văzduh și salută toată lumea. Florile dansează suav în
adierea caldă a vântului, iar pomii își îmbracă straiele noi. Este un adevărat spectacol din natură, iar
noi, oamenii, ne bucurăm de asemenea divinități.
10
Idita Elisa, Școala Gimnazială Nr. 4, 82p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Într-o zi, am stat pe geam și mă uitam dezamăgită, deoarece era zece martie, iar iarna nu mai
avea de gând să plece de la noi și nu i-a dat voie anotimpului magic să treacă pe la noi.
A doua zi, când m-am uitat pe geam, am văzut mândra primăvară cum a îmbrăcat cu straie
noi copacii, iar florile multicolore au creat o pictură inmiresmată, ce își dezmierdau ochii cu
frumusețea lor. Comoara galbenă a cerului arunca cu săgeți de aur în norii pufoși și albi ca spuma
laptelui, iar trandafirii ca jarul străluceau în lumina puternică a soarelui.
Primăvara a trecut astralul tumultos al razelor de soare și țese o pânză albastră, ca o lacrimă
de azur. Ascultam cu atenție trilul păsărilor, care încercau să
atingă cele mai înalte note muzicale, ce se pierdeau în zare.
Adierea ușoară a vântului șoptea printre florile
copacilor. Ghioceii au ieșit și ei, ca niște lacrimi de bucurie că a
venit primăvara, iar păsările au făcut pe bolta cerească un
spectacol minunat.
Mingea galbenă a cerului a apus, iar pe bolta cerească a
apărut un bulgăre argintiu însoțit de luceferi strălucitori. În raza
lunii, copacii parcă ar fi fost de zahăr, câmpia de cristal, iar florile copacilor au format o perdea
colorată. Murmurul neîncetat al apei se îngână în noaptea cea liniștită și senină.
În sfârșit, tabloul primăverii ni s-a arătat și nouă cu toată splendoarea lui și a făcut să ne
crească inima din nou și să ne bucurăm de lucrurile frumoase pe care le-am văzut în prima zi de
primăvară și pe care o voi reține mereu.
Pe mine m-au încântat aceste lucruri și am trăit aceste momente din plin și vreau ca și anul
următor anotimpul acesta să vină cu alte lucrrui mai frumoase, care să mă încânte și să-mi dezvăluie
lucruri magice.
11
Voicilă Alexandra, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 82p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Era o zi mohorâtă de început de primăvară. Cerul era acoperit cu nori parcă de cenușă.
Pânza de stropi a început a cădea din întinsul gri. O bubuitură a cuprins întrg văzduhul, după care o
lumină galbenă parcă l-a împărțit în două. Toate vietățile se ascundeau de ploaie și se întrebau unde
este primăvara caldă și fericită … primăvara adevărată.
După alte câteva minute de ploaie, razele calde au început a străpunge cerul. Imediat, globul
de aur a apărut pe cer, mai strălucitor ca niciodată. Cerul
a devenit din nou limpede și luminos. Primele frunzulițe
se scăldau în lumina sa, ca niște ochișori verzi. De sub
plapuma grea de nea, căpșorul cel firav a reușit să iasă și
să vestească primăvara. O rafală de vânt se învârtea prin
văzduh, ținând ăn mână mireasma și culoarea florilor.
Fluturi albaștri, roșii, albi și galbeni și-au făcut apariția
de niciunde, însoțiți de albinuțe cu aripi de borangic.
Globul de aur trimitea razele-i blânde și clade pe pământul negru, mângâind iarba fragedă și
nouă.
Copacii înfloriți păreau a fi niște miresme albe. Păsările străpungeau văzduhul ca niște
săgeți. O gânganie mică, lucitoare în lumina soarelui, cu piciorușe fragede și cu niște ochișori mici
ca niște fire de colb, se scaldă într-o picătură cristalină de rouă. Veverițele săreau din copac în
copac, alutându-se parcă, atingându-și cozile stufoase.
Deodată, pe cerul azuriu a apărut ca un brâu multicolor, curcubeul. Era un peisaj mirific de
după ploaie.
Toată natura parcă îi mulțumea primăverii, care aducea sentimente de bucurie, entuziasm,
admirație și o doză mare de fericire.
12
Brânzoi Ion Robert, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 81p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Primăvară, unde ești? Te așteptăm cu drag, căci tu ești
zâna blândă care vine într-o caleașcă de cleștar, trasă
de șapte unicorni albi ca spuma laptelui. Ești
îmbrăcată într-o rochie făcută din dantelă, cu flori
multicolore parfumate, iar părul tău este blond ca aurul
și foarte bine împletit. Pe cap porți o coroniță făcută
din rubine, diamante, cristale și safire. Îți răspândești
magia prin natură, iar cu bagheta ta fermecată topești neaua puțin câte puțin.
Primăvară, mult iubită primăvară, tu înflorești florile, aduci gâzele care zboară și zumzăie,
împodobești pomii cu flori albe și roz, readuci natura la viață, oferi razele blânde de soare ce
mângâie pământul catifelat și, cel mai important, aduci frumusețea desăvârșită și deplină. Fără tine,
păsărelele călătoare nu s-ar mai întoarce din țările calde și nu am mai auzi concertul lor de voci
răsunătoare. Vestitorul primăverii, ghiocelul, nu ar mai răsări de sub zăpadă și nici nu ar mai exista
dacă nu a fi tu, dragă primăvară.
Toți oamenii se bucură când este primăvară,
mai ales copiii, de 1 Martie, când oferă fetelor diverse
mărțișoare. De 8 Martie, de Ziua Femeii, atât soții oferă
cadou soțiilor, cât și copiii mamelor. La un moment dat,
va fi și Paștele, iar copiii cred în Iepurașul de Paște, care
le va aduce ouă de ciocolată și multe alte dulciuri.
Primăvară, anotimp mirific, fără tine toate
acestea nici nu ar exista. Dacă nu ai fi tu, toată magia ar dispărea. Esti cel mai plăcut sezon din an.
Te așteptăm cu nerăbdare!
13
Boghian Katia, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 80p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Era ziua de 1 Martie. Fiica cea mai tânără a bătrânului an trebuia să-și facă apariția,
așternându-și peste întreg pământul alaiul ei de bucurie, căldură și culoare.
Eu eram la bunici. Mă trezisem, fără să vreau, de dimineață. Probabil dormisem îndeajuns.
M-am sculat repede din pat, am tras jaluzelele și am privit afară. Parcă nu era nicio schimbare,
parcă tot iarnă era...
Foarte supărată, m-am îmbrăcat și am pornit spre pădure,
pentru a căuta primăvara. În pădure, zăăpada nu se topise
încă, dar de sub o pată, un ghiocel mic, gingaș și alb ca
spuma laptelui, își scoate căpșorul firav. Știind că ghiocelul
este vestitorul primăverii, l-am întrebat dacă știe unde se află
primăvara. Dar, din păcate, micuța floricică nu-mi răspundea.
Atunci am început să plâng. Eram atât de tristă, așteptasem
atâta acest anotimp... Pe când plângeam, o mângăiere dulce, caldă și fină mi-a șters lacrimile din
obraji. Era zâna primăvară, care cu duioșie m-a întrebat de ce plâng. I-am răspuns că o așteptam atât
de mult, încât credeam că nu mai vine. Ea mi-a spus că se va așterne pe pământ în câteva minute.
Așa a și fost.
În drum spre casa bunicilor, primăvara își așternuse peste peste mantia ei diamantină. Brazii
își lepădaseră cojocul de nea privind mândri către soarele căruia parcă îi era frică să se și parate în
toată splendoarea lui. În copaci, rândunelele, sturzul și privighetoarea se pregăteau de marele
concert al primăverii. Totul parcă era plin de duhul sfânt. Eram vrăjită de acest minunat tărâm.
Timpul a trecut, iar eu am realizat că trebuia să mă întorc acasă. Atunci am rupt o floare
înmiresmată pentru a o duce bunicilor.
Deci, am ieșit din pădure. În sat, și oamenii primiseră
primăvara în suflet. Când am ajuns acasă, i-am dat bunicii floarea.
Mi-am dat seama că zâna primăvară se transpusese în cea mai
frumoasă floare. Ea mi-a șoptit că eu sunt prima care a găsit-o, prin
dorința mea arzătoare. Apoi, am adormit cu gândul la minunatul
mărțișor pe care mi l-a dăruit primăvara.
14
Buharu Florin, Școala Gimnazială Nr. 4, 80p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
A sosit primăvara, cea mai frumoasă fiică a bătrânului an,
aducând cu ea un alai de crengi, de miresme îmbătătoare și de pomi
înfloriți. Ea coboară pe treptele norilor cenușii, aducând asaltul
tumultos al razelor de soare, și țese pe albastrul cerului o lacrimă de
azur.
Soarele abia își ridicase fața din așternuturile verzi ale
pământului zvântat. Glasurile minic ale rândunicilor răsunau duios
în întinsul albastru, creând o atmosferă de jale și de dor. Izvoarele impezi, suspinau încet. Florile
parfumau natura cu mirul bucuriei, împrăștiind miresme îmbătătoare prin aerul firav.
O rază de soare năvălește în întinsul smaraldului, umblând cu picioarele goale prin iarba
verde și umedă. Lumina se cerne lin printre crengile copacilor, ducându-se la vale ca un râu de aur
ce nu se oprea.
Pe înaltul cerului, un bulgăre de foc arunca văpăi imense spre o pădure veselă. Păsărelele se
îndreptau spre pădure, de parcă o alarmă ar fi tresărit în gândurile și inimile lor.
Florile își îndreptau corola sclipitoare către pădure, de parcă vroiau să se smulgă din pământ,
doar ca să parfumeze cu mirul bucuriei pădurea de smarald. Un roi întreg de flori și animale se
îndreptau către fantezia de smarald.
În acea pădure, avea loc un bal de primăvară. Fiecare dintre animale trebuia ă facă ceva
important, încât să demonstreze că primăvara a venit. Așa că toate au început să facă ceva deosebit.
Păsărelele chemau primăvara, cântând cântece frumoase și modeste. Izvoarele plângeau ușor
aducând cu apa lor jale nemărginită. Florile chemau primăvara, împrăștiind parfumu dulce naturii...
Toți au chemat primăvara în felul lor.
Peste noapte, eu am strigat cu putere „Primăvară, unde ești?”, vrând
să nu se mai termine acea zi minunată de primăvară, dar după aceea
mi-am dat seama că mai erau încă trei luni minunate de primăvară,
în care puteam să trăiesc fiecare clipă alături de acest anotimp
minunat.
15
Dobre Denisa-Maria, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 80p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
E început de primăvară. Ca în fiecare an, în „Ținutul Florilor” e bucurie mare la apariția
acestui anotimp. Dar de această dată nu mai aste așa de cald; pe pământ se așterne un strat gros de
omăt. Toate florile îngheaă sub zăpadă și se întreabă unde se află primăvara. Nu mai este armonie
ca anul trecut.
Pe acolo trece o rândunică mică și gingașă, care tocmai sosește din
țările calde pe meleagul florilor. Aceasta rămâne uimită când zărește
tărâmul dominat de iarna urâcioasă și dușmănoasă. Speriată, păsărea îl
caută peste tot pe ghiocelul ca mesager al primăverii, pentru a se
lămuri în privința iernii.
După mai multe căutări, o găsește înghețată pe plăpânda plantă. Aceasta o întreabă ce se
întâmplă de încă mai domnește iarna. Ea îi răspunde că anotimpul floral este capturat de supușii
reginei gheții, împreună cu celelalte anotimpuri: toamna și vara. Vietatea își propune să le salveze
pe călduroasele și frumoasele anotimpuri, dar ghiocelul nici nu dorește să audă așa ceva, îi spune că
este o aventură periculoasă și nu ar putea scăpa viu. Rândunica îl convinge, zicându-i câte fapte
bune a făcut aceasta pentru ei.
În mai puțin de două zile, curajoasa pasăre trebuie să
părăsească ființele conduse de baba iarnă, pentru a pleca într-o
peșteră îndepărtată de la marginea pădurii.
Ghiocelul e sigur că acesta nu va scăpa cu viață, dar speră
că poate, cu puțin noroc, va reuși să o readucă înapoi pe stăpâna
florilor. Îi pregătește rândunicii ceva de mâncare, o hăinuță groasă și o păturică.
A venit ziua plecării! Aceasta își ia rămas bun de la toate ființele. Pe drum i se face foame,
așa că ia din săculețul ei câteva firimituri de pâine dar, din neatenție, scapă rucsacul într-un loc care
încă nu e înghețat. Nemâncată de multă vreme, reușește să descopere peștera unde sunt închise
celelalte anotimpuri. Le eliberează, dar ea cade la pământ aproape moartă. Norocul ei este că
primăvara era și un bun doctor; o face bine și se reîntoarce la ea în ținut cu mândrul alai.
Iarna pleacă mânioasă, plină de ciudă și de răutate.
Toată natura se trezește la viață și o sărută dulce pe primăvară, care readuce zâmbete pe
fețele pământenilor. Pentru acest anotimp avem sentimente de admirație și de iubire.
16
Popa Iulian-Alexandru, Școala Gimnazială Nr. 4, 80p
PRIMĂVARĂ, UNDE EȘTI?
Într-o zi de primăvară, am ieșit afară pentru a admira frumusețile anotimpului.
Când am ajuns afară, nu se prezenta nici un aspect al primăverii. Totul dispăruse ca prin
farmec. Nu se vedea nici comoara galbenă a cerului care trimitea fire de aur către pământ. Glasurile
de rândunici nu se auzeau în văzduhul îndepărtat. Afară era o liniște deplină, iar eu mă întrebam
unde este primăvara cea iubită.
Din bolta senină a cerului a căzut o lacrimă de azur. Era un
semn care prevestea ploaia cu picături de argint care străluceau pe
firele verzi de iarbă. Înainte de a intra în casă, am văzut
drumuri-nalte de cocori ce mergeau trainic să se ascundă de
căderile sclipitoare ce picau din cerul negru ca smoala.
Când am intrat în casă, a început tristețea în sufletul meu,
deoarece primăvara dispăruse cu tot cu florile înmiresmate ce dansau în bătaia vântului. Stând în
casă, privind pe geam, văd cum stropii se scurg pe geamul de sticlă care altădată sclipea în lumina
soarelui palid.
Ținutul diafan al câmpiilor de agint dispăruse odată cu primăvara. Eu m-am așezat în pat cu
tot cu tristețe și dezamăgire și-am adormit. La trezirea mea, primăvara își revenise la normal și în
sufletul meu era bucurie și fericire.
Am ieșit din nou afară și totul era magic. Soarele sclipea, bolta cerului era senină, florile
dansau în bătaia vântului, rândunicile ciripeau vesele.
„Primăvară, mă bucur că ai revenit! Mai devreme mă întrebam unde ești, că nu vedeam
niciun aspect de-al tău, dar bine că ai revenit!”
Primăvara este cel mai frumos anotimp, chiar și când ne întrebăm unde este.
17
CLASA A VI-A
Popescu Anda, Scoala Gimnazială „Anton Pann”, 98p
O ZI DE PRIMĂVARĂ LA MUNTE
Îmi aduc şi acum aminte de acea dimineaţă frumoasă de primăvară la munte. Tocmai mă
trezisem şi am desfăcut perdelele pentru a putea privi în depărtare. Aşteptam cu nerăbdare răsăritul
soarelui. Toate stelele se mistuiseră, retrăgându-se în abisul întunecat. Mă plictiseam... credem că
soarele nu va mai răsări, când, deodată, o rază firavă şi trandafirie s-a înălţat spre bolta care acum
avea o dâră de sclipire, lăsată de micuţa rază. După ea a urmat alta, alta şi alta până când au format
focuri de artificii, care au preschimbat cerul într-un spectacol de culori violacee, roz, galbene, roşii.
Capul mic şi strălucitor al soarelui se ridica deasupra munţilor ca de smarald care capătă nuanţe
stranii. Aproape că nici nu observasem norii din cauza atâtor lumini, dar de fapt ei ofereau acest
peisaj mirific, ei furau nuanţele arzânde ale razelor soarelui şi le închideau înăuntrul lor pufos,
căpătând culori strălucitoare.
Nemaisuportând să stau închisă în cabană în timp ce afară totul prinde lumină, am plecat în
pijamale spre muntele de unde răsărise soarele. Dar era prea târziu! Para de foc era deja deasupra
norilor. M-am întristat puţin la început, dar apoi m-am consolat cu ideea şi am început să admir şi
celelalte lucruri din jurul meu.
Un susur lin cânta o doină mirifică, cu ritm lent
şi calm, cu un murmur sur, chemându-mă la el
prin şoapte dulci. M-am ridicat de pe iarba
moale şi verde, încărcată cu roua dimineţii şi
am pornit spre susurul tainic. Acolo, un pârâu
cristalin cu arbori împrejuru-i pe care stăteau
păsări ce cântau triluri prelungi, arătând
nebănuita sete de a trăi. Am vrut să ating apa
ce parcă încă mă vrăjea cu şoapte misterioase.
Mâna mea se apropia din ce în ce mai mult de cristalul îngheţat, când deodată a venit mama.
Am mers înapoi la cabană, povestindu-i întreaga întâmplare.
18
Petreanu Mihaela, Școala Gimnazială „Anton Pann”,94p
O RAZĂ DE SPERANŢĂ
Primăvara părea că ne uitase. Deşi 1 Martie se apropie cu repeziciune, afară domnea doar
Crivăţul ucigător. Zăpada se topise, dar iarba firavă şi uscată rămânea lipită de pământul cald ce îi
asigura ultima şansă de a supravieţui.Nici un ghiocel nu scosese căpşorul afară din cauza frigului
aprig. Toţi ştiau că nu le sosise vremea.
Într-o dimineaţă, razele soarelui au pătruns parcă mai uşor prin fereastra camerei mele,
îmbrăcând totul într-un auriu solemn. Câteva s-au oprit, dansând jucăuş pe pleoapele mele şi
ridicându-mă din lumea viselor
Somnoroasă, m-am ridicat din patul cald şi îmbietor şi m-am îndreptat spre fereastră.
Mirarea m-a cuprins când am văzut că cerul, altădată acoperit de nori ameninţători, era acum de-un
azuriu luminos. Toată natura parcă renăscuse.
Privind spre nucul ce se ridica în faţa ferestrei, am văzut cu uimire că acesta nu mai părea
singur şi trist. Pe ramurile sale părăsite se aflau acum sute de frunzuliţe verzi, dansând în lumina
caldă şi blândă a dimineţii. Ici-colo se puteau zări flori albe şi-nmiresmate, răspândind în aer un
parfum îmbătător.
Pe cerul albastru zburau rândunele grăbite să se
întoarcă la cuiburile părăsite cu câteva luni în urmă de teama
iernii nemiloase.
De unde cu câteva zile în urmă nu se vedea nici cea mai
mică petală a vreunei flori, acum pământul era plin de ghiocei
albi şi puri, răsăriţi parcă di adâncul unui suflet de poet. Câteva
albine, războinici aprigi aflaţi mereu în căutare de miere, le dădeau târcol lor şi unor viorele firave
ce se lagănau în briza dimineţii.
Văzând acest peidaj feeric, o uimire mută m-a cuprins, dar a fost imediat de o bucurie de
nedescris. Acum ştiam că mai există o rază de speranţă. Orice-ar fi, primăvara nu ne va uita
vreodată!
19
Trache Patricia, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 86p
PERFECȚIUNE ÎN CULORI
Sunt în brațele primăvăratice ale caldurii, mă simt o floare în palma primăverii.
Observ cum crusta iernii începe să crape, iar primăvara năvălește zgomotos în torente. Un
vânt târziu al iernii răscolește zăgazurile pământului, dar cade răpus de puterea soarelui. Pe petalele
ghioceilor atârnă vise și dorințe pârjolite de razele trandafirii ale apusului. Seva cerului picură din
înalt o frumusețe angelică. Câțiva nori cenușii încearcă inutil să întunece safirul necuprins al
cerului. Mugurii par gata să plesnească de nerăbdarea
noului început. Codrul se preschimbă în smarald, și
se agață de mătasea văzduhului. Vântul își risipește
glasul enigmatic în undele străvezii ale lacului,
spălate de potirul izvoarelor. Lalelele scăldate în mii
de lumini selenare privesc galeșe spre violetul greu al
zambilelor. Natura îmi pare o catedrală sfințită de
lacrimile împovorate de sublim al primăverii. O
ușoară adiere înfoaie firav fardurile de crinolină ale
cireșilor. Absorb frumusețea florilor, mireasma pomilor, le absorb culorile și colorez pe interior.
Aveam impresia ca arborii pășeau timid, dar elegant, in sala somptuoasă a primăverii. O vibrare in
culoare tot mai vie se ivea in oglinzile spălate de ploile primăvăratice. Pale de parfum își aruncă
eșarfele până la nori. Primăvara împarte din pocalul ei tinerețe, voioșie și culoare. Razele roșiatice
ale apusului șlefuiesc ghiocelul ca pe bijuterie rară, plătindu-i tributul esențial, parfumul unic.
Primăvara e în mine și eu o sărut săgalnic, în vibrația unei raze de soare
20
Mărăcine Mihail Robert, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 73p
PEISAJ DIAFAN
Mă trezesc din visul dulce și opac, condus de un vrednic
cavaler al imaginației mele. Privesc monoton către geamul de sticlă,
știind că va fi o altă zi albă de iarnă, friguroasă. Deschid fereastra în
care bătea sâcâitor o creangă de piersic ninsă. Ninsă?! Nu, erau doar
flori albe parfumate cu mireasma îmbietoare a primăverii ce mă purta
pe un val de fericire. Ies încântat din casă și privesc altarul de flori
colorate, petrecute ritmat de un alai magnific de fluturi. O rază aurie a discului topit de lumină îmi
mângâie creștetul capului cu stropi de căldură. Sărbătoarea se simțea cum trecea emoționată printre
copacii înmuguriți de fericire. Părea edenic peisajul parcă pictat de pensula cerului siniliu în apus.
Simțeam reverberații de încântare în sufletul meu ce vibra entuziasmat. Simțeam cum printre
șuierăturile ascuțite ale vântului, primăvara inefabilă îmi șoptea în taină: „Sunt aici și peste tot în
jurul tău Sunt o stea desprinsă din inima ta de copil ce e adânc aruncată în abisul infinit al
întunericului, însă a cărei flacără a rămas etern în emoția ta. Sunt o fantasmă arămie ce te privește în
secret din interiorul alaiului de lumină primăvăratică”. Seara se așternea în pași de vals vienez pe
vârfurile munților gemeni din depărtarea încețoșată. Azuriul văzduhului se pierde printre negura
magică a timpului. Bonomia transmisă de natură se metamorfozează, într-un mod mirific, în
misterul nopții. Se vede cum floarea de foc se afundă în cea de-a doua lume, lăsând sora lună să se
oglindească în lacul în care odinioară îmi vedeam chipul tânăr. Divinitatea simplisimă a nopții
întunecate mă face să cred mândru că natura e a doua casă, ca și cum luceafărul oceanului m-ar fi
purtat în sclipirea lui către mal, învelindu-mă în spuma agitată a mării. Păsările singuratice își
continuau simfonia mirifică ce era transmisă de ecou sub forma unor vibrații. Fanfara corpului mei
mărșăluia nestingherită prin pulsațiile sângelui ce se armoniza cu suflul cântat al ecoului. Inima îmi
bătea parcă în niște tobe, plămânii suflau obosiți ca-ntr-o liră grecească, iar natura mă lumina cu
picături luminate de argint. Lacrimile lucii ale foștilor fulgi de nea de pe frunzele copacilor cădeau
pe obrazii mei trandafirii, formând un mărțișor timid al naturii. Dacă aș fi fost o păsăre, aș fi zburat
la infinit după primăvara sufletului meu. Rezemându-mă de scoarța bătrână a unui copac, văd cum
gândurile mele pleacă hoinare în miez de noapte, căutând capătul nesfârșitului. Florile violetii cad
în dans de balet pe luciul apei, lovindu-mă cu iubire amețitoare. Am zâmbit clam și am șoptit:
„Primăvara a venit, și speranța a însoțit-o...”
21
Despa Elena Andreea, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 73p
PETALA CATIFELATĂ A PRIMĂVERII
Primăvara nici nu sosise bine, că și-a făcut simțită prezența. Eram la bunicii mei și mă
plimbam prin împrejurimi, prin sat, admirând natura.
Iarba prinsese colț fraged, la fel cum bucuria și iubirea prinseseră rădăcini în sufeltul meu.
Pomii erau ca niște regi, purtând coroana pe cap: coroană plină de diamante, rubine și safire.
Florile mărului erau cele mai parfumate și mai gingașe.
Toate grădinile aveau flori parcă rupte din curcubeu. Printre
aceste flori, se aflau și proaspeții și gingașii ghiocei ce și-au scos
căpșorul din puțina zăpadă rămasă. Nici lalelele nu lipseau.
Stăteau falnice și drepte ca judecata unui împărat printre
numeroasele flori.
Tot mergând, am ajuns într-un luminiș. M-am oprit acolo, contemplând frumusețea
neștirbită a naturii. Fluturii zburau veseli din floare-n floare cu un nespus astâmpăr, copacii falnicii
se mândreau cu podoabele lor. Arborii înalți păreau că sfâșie azurul, cu vârfurile lor. Aceștia erau
foarte infumurați, pentru că erau prietenii vulturilor. Pe crendile lor, zânele au pus cu măiestrie
mugurași verzui ca ochii unei domnițe de pe vremea cavalerilor. Ba chiar au exagerat pentru că, din
cauza abundenței mugurașilor, crengile s-au aplecat, formând o boltă de verdeață. Soarele mai
cernea pe aici, pe colo, câte o rază de lumină ce mă mângâia. Aceste daruri trimise de zeul luminii
umpleau luminișul de taină, mister, magie. Un aer plăcut. Glasul vântului se îmbina armonios cu
rapsodiile cântăreților întorși dintr-o lungă vacanță de peste hotare.
Fără să-mi dau seama, am ajuns în pădure. Foșnetul
frunzelor anilor trecuți mă urmăreau la tot pasul, la fel ca gemetele
lor, atunci când pășeam pe ele. Urcând, am văzut lăcrămioare: niște
clopoței de argint inșirați pe un fir de ață de mătase. Toată ființa mi-
a fost cuprinsă de o contradicție. „Să-i iau sau să nu-i iau?” Dar un
glas de zână mi-a șoptiti că lor e acolo, deci am plecat mai departe.
Admirând natura și urmărind jocul zglobiu al fluturilor de toate culorile și toate modelele
pictate pe aripile lor, nu mi-am dat seama cât de sus ajunsesem. Se crease o prăpastie atât de mare,
încât putea înghiți lumea. Teama mă cuprinse, dar m-am uitat spre bolta cerescă ce era de un
22
albastru pe care erau creionate câteva lucruri în formă de V; erau păsările ce se jucau, încântate de
venirea primăverii.
Am coborât, ajungând la un râu cu ape limpezi, cristaline ca lacrimile ce curg șiroaie pe
obrajii ca bujorii ai unei impărătese ce-și plânge amarul și ape reci ca inima de gheață a iernii, topită
totuși de dragostea surorii sale celei mai mici.
Toate aceste lucruri, peisajje, acest sat! Acest uimitor sat aflat pe muchia lumii e un cuib de
zână, rătăcit printre negurile vremii si ale amintirilor. Aceasta este magia primăverii, fiica cea mai
tânără a bătrânului an.
Ștefănescu Georgiana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 73p
EMOȚII DE PRIMĂVARĂ
E primăvară. Emoțiile zboară și se împletesc într-un basm. Pentru că e primăvara.
De la fereastra larg deschisă poți să vezi și să simți primăvara. Peste noapte, un vis a acopta
din mintea mea și a pus stăpânire pe lumea reală. Acum totul e imbrăcat în alb.
Soarele nu strălucește, încă aruncă raze roz peste norii de vată de zahăr. O pală de vânt trece
pe lângă mine și mă străpunge un fior rece peste umerii mei goi. O rază dulce de soare, prima, îmi
aduce din nou căldura.
Văd cireșul, întind mâna și apuc o floare. E firavă, parcă ar fi un
copil mic și naiv. Restul florilor se scutură și cad ca într-o ploaie
de bucățele din inima frântă a cireșului. Una câte una desfac
petalele micii flori și le dau drumul, să vadă lumea.
Iarba iar a răsarit, deasă și verde ca un covor de lacrimi ale naturii.
Din el au crescut flori de catifea albastră și satin roșu. Parcă sunt
bucăți dintr-o rochie îmbălsămată într-un parfum al primăverii.
E primăvară. O liniște asurzitoare, o emoție cutremurătoare și un cântec dulce au luat locul
monotoniei. Fiecare sentiment, fiecare notă suavă și fiecare fior se simte de zece ori mai tare.
Împreună se impletesc într-un pastel de trăiri și creează o emoție de primăvară.
Totul e un vis, dar nu vreau să mă trezesc. Totul e un basm pe care vreau să-l citesc. Totul e
omoție ce o trăiesc și o trăiește fiecare în felul lui.
E primăvară. Emoțiie zboară și se împletesc într-un basm pentru că e primăvară.
23
Costache Robert, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 72p
VIS DE PRIMĂVARĂ
Primăvara e anotimpul tinereții... Anotimpul sufletului mei, în care trăiesc fiecare clipă
altfel.
Cireșul din spatele casei a înflorit, parcă peste noapte. Crenguțele lui puternice și groase sunt
împodobite cu floricele pure și gingașe și mugurași cruzi.
Pășesc încet, cu sfială în suflet. Parfumul divin al floricelelor albe mă
face să visez... A! Și liliacul! O minunăție și o splendoare de mov.
Oricine trecea pe lângă el intra parcă într-o transă eternp, apoi într-un
vis minunat. Tufele de lăcrămioare parcă erau ninse cu argint. Îți
luau privirea.
În văzduh, două păsărele
zburau lin. S-au așezat pe maiestuosul cireș, fiecare pe câte
o creangă. Erau două privighetori. Cântau atât de divin,
încât parcă își declarau dragostea față de tot ce e în jur.
Dintr-odată, toată natura se trezea la viață.
Deodată, zăresc un firicel verde cu capul în zăpadă. „Oare ce sa fie?” m-am întrebat eu.
M-am apropiat de el, Nu era altcineva decât vestitorul primăverii, gingașul ghiocel.
O rază aurie a apărut din senin și l-a încălzit. A topit toată zăpada din jurul lui, lăsând un
colț de natură dezvelit de plapuma de nea argintie.
Natura își revenea la viață din universul cromatic de alb și negru și, odată cu ea, îmi revenea
și mie pofta de viață.
Acest peisaj diafan mi-a rămas fixat în memorie ca unul din cele mai minunate și mai
magice peisaje.
24
Cărăbineanu Andreea Diana, Școala Gimnazială „Anton Pann”, 71p
VISUL UNEI NOPȚI DE PRIMĂVARĂ
Ce îți spune ție, cititorule, cuvântul „vis”? Cu ce crezi tu că este... sinonim? Cu abis,
poveste? Să știi că nu! Să Știi că orice vis frumos începe cu o seară frumoasă... cu un zâmbet...
Ei bine, eu am zâmbet, de multe ori am zâmbit fără să știu de ce, fără să-mi dau seama dacă
e un zâmbet din plăcere, din fericire, un zâmbet adevărat sau fals...
Dar știi, tu, când zâmbești cu adevărat? Când ești seara, într-o
poiană, la început de primăvară și te tolănești pe iarba umedă și
lucioasă, pe pământul moale și cald, privind la lună, regina cerului și
zâmbind, zâmbind cu adevărat...
Când auzi animalele, te sperii și apoi vezi că nu e niciun pericol, respiri ușurat și apoi
zâmbești, e un sentiment destul de plăcut, nu?
Dar după ce te trezești de pe iarbă, parcă ai ajuns în Rai, soarele declarând război cu
pământul, trrimițând sulițe de foc...
Și dintr-odată, tresari... „Ce se întâmplă?” te întrebi. Dar nu primești răspuns… De ce?!
Pentru că e noapte, greierașii cântă, luna e pe cer, spunând povești stelelor ce o înconjoară, iar tu…
Tu ești în visul unei nopți de primăvară, înconjurat de un peisaj… de basm!
25
CLASA A VII-a
Bărbulete Luiza Ioana, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 100p
FRUMUSEŢEA DIMINEŢII...
De departe aud un gong îndepărtat ce-mi răsună în inimă: un nou anotimp. E primăvară! E
prima zi a acestui minunat anotimp, prima dimineaţă a răsuflării naturii. Chiar în această primăvară
parcă îmi zicea ceva: un zvon neştiut, o promisiune nespusă, o şoaptă... A fost presimţirea ei. Mă
duc în grădină şi... ce văd? Ghioceii îndrăgostiţi privesc galeşi la albăstrelele rătăcite printre firele
de verdeaţă. Sus văd soarele ce-şi pictează pe faţă un surâs pueril, păsările ce fac un joc pe safirul
cerului. Pale de parfumuri îşi alungă eşarfele la nori. Eu sorb frumuseţea florilor şi mireasma
vântului; le absorb culorile şi mă colorez pe interior. Primăvara începe să-şi desfacă ondulat valurile
miresmelor.
Până şi animalele simt că această zi este cea
mai frumoasă. Sunt neliniştite şi se plimbă de colo-
colo. A trecut deja jumătate de dimineaţă şi eu tot mă
bucur de acesată zi magică. Zarzării cercelaţi şi merii
înfloriţi aşteaptă să dea roade. Şi căţelul meu se
bucură alături de mine, dar observ că ceva nu e bine.
Pe bolta cristalinului s-au adunat norii întunecaţi. O
ploaie nemiloasă şi-a făcut apariţia şi grădina plânge văitându-se.
Am alergat repede până în casă, dar ploaia m-a ajuns. În spate a rămas doar un monom de
umbre umilite şi încovoiate şi florile ce suspinau încet cu petalele udate. Am aşteptat până s-a
terminat, iar soarele ne-a umplut din nou inima de bucurie.
26
Tilioi Mălina-Valentina, Şcoala Gimnazială ,,Take Ionescu”, 100p
DESFĂTAREA NATURII
Prin sticla subţire a geamului, o rază de soare mă mângâie pe obraji. Aud un strigăt de
primăvară care, pătrunzând parcă pe fereastră, mă cheamă la el. O ramură de cireş înflorită îmi bate
în geam.
Deschid fereastra şi crenguţa îmi pătrunde în casă. O boare parcă ruptă dintr-un vis îmi
pătrunde şi în gând. Îmi cufund privirile pe fereastră. Florile din grădină s-au trezit înviorate de
gingăşia soarelui. Zambilele mângâiate de soare adie în bătaia vântului primăvăratic, deschizându-şi
mugurii. Dintr-o dată, privesc atentă bobocii crăpaţi şi un parfum izbitor îmi alintă simţurile.
Pornesc hotărâtă spre grădină. Aici, lângă izvor, în salcia bătrână se desfată sub lumina
soarelui câteva vrăbiuţe. Trilul lor măiastru îmi gâdilă urechile. Merg mai departe, parcă dorind din
ce în ce mai mult.
Pătrunzând în livadă, privesc uimită copacii ninşi de floare şi
studiez cu admiraţie fiecare crenguţă încărcată.Abia mă
dezlipesc de peisajul de basm şi mă întorc acasă. Cobor dealul
şi caut cu privirea acoperişul roşu, dar fără folos. Nu se putea
vedea nimic din cauza crenguţelor încărcate ce împrejmuiau
casa.
În cele din urmă ajung în faţa casei, încă ulită de cele văzute.
Intru şi îmi reiau locul la fereastră. Nu pot să îmi dau seama cum de totul s-a schimbat aşa de
repede. Nu-mi imaginez cum a putut cineva să acopere meleagurile astea cu asemenea bulgări de
floare, iar miresmele simţite sunt din cele mai rafinate.
Acum, vântul a început să adie, iar puful păpădiilor a ajuns până pe pervazul meu. Albinele
şi fluturii au început şi ei să îşi arate aripioarele vopsite, iar păsările se reîntorc purtând soare pe
aripi. Se simte un vag miros de iarbă, de frunze crude şi de pământ dezgheţat, amestecându-se cu
restul miresmelor răspândite de flori şi de copaci.
Cu această ultimă privire, cu acest ultim gând închid fereastra, mulţumindu-i celui
responsabil pentru toate aceste minunăţii de care noi toţi ne bucurăm.
27
Traşcă Daiana-Ilenuţa, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 99p
MISTERELE PRIMĂVERII
Este martie... zeiţa primăverii şi-a făcut apariţia pe bolta cerească alături de caleaşca sa
împodobită cu cristale şi diamante de toate culorile de către frumoasele nimfe ale pădurii. Aceasta
este trasă de şapte unicorni albi ca spuma laptelui, ce au ochi precum smaraldul.
Am adormit rezemată de un copac. Îmi îndrept privirea spre cerul senin şi îmi dau seama că
frumoasa zeiţă a primăverii a dispărut. Oare mi-am închipuit? A fost cumva un vis? Nu, nu a fost,
deoarece unul dintre felinarele magice a le zeiţei, Zeul Ra, încă mai trimite suliţe de foc asupra
întregului ţinut, stropindu-mi sufletul cu licoarea divinităţii şi a purităţii.
Mă ridic, îndreptându-mă spre pădure, cea pe care o acopăr imediat cu paşi repezi, pentr a-i
savura frumuseţea. O rafală de vânt trece pe lângă mine, îndrumându-mă spre o potecă ce duce
parcă în inma paradisului. Privirea-mi este furată de o grădină de flori, ce aruncă nuanţe de sidef şi
rubin asupra ochilor mei, cei care cuprind cu greu o asemenea frumuseţe rară.
Văzând iarba cea deasă care poartă cu ea numai nuanţe verzui, mă întind, îmi îndrept ochii
spre cer şi privesc în depărtare la corăbiile ce plutesc pe albastrul limpede al cerului.
Totul pare mirific, atmosfera feerică fiind ruptă parcă dintr-un basm şi, urcând dealul care
îmi învăluie ochii în magie şi-n mister, ajung cât mai aproape de zeiţa primăverii, adică la linia care
desparte lumea zânelor de lumea oamenilor.
Începe să se însereze, iar Selena îşi face întrarea pe podiumul întunericului. Soarele îşi
pierde strălucirea, fiind absorbit de întuneric, cel care învăluie întreg peisajul în mantia sa neagră.
Mă-ndrept spre casă cu sufletul plin de bucurie, încântare
şi admiraţie, simţind cum a trecut peste mine un val al bucuriei şi
al exuberanţei. Pe drum, trecând prin pădure, fiind atât de
obosită, văd un fluture cu aripile multicolore. Pare precum o
zână şi, urmându-l, alunec din cauza unei frunze pe care zeiţa
toamnă a pierdut-o atunci când a plecat din ţinutul nostru.
Deodată, mă trezesc pe un întreg ocean de verdeaţă. Mă uit la ceas, cel care îmi arată că este
ora două, adică exact ora când am plecat în pădure. Uimită, în primul rând pentru că m-am trezit
altundeva şi în al doilea rând pentru că nu mai era întuneric şi era chiar amiază, mă ridic şi spun
uimită:
- Oare a fost un vis?
28
Căldăraru Cătălin Andrei, Şcoala Gimnazială ,,Take Ionescu”, 97p
DIMINEAŢĂ ÎNMIRESMATĂ
Era o dimineaţă de primăvară, iar soarele se trezise devreme, ca de obicei. Acesta începuse
să mângâie rondurile cu flori. Lalelele îşi deschideau hăinuţele colorate de petale şi lăsau soarele să
le dezmierde. Din când în când câte o boare dădea năvală în grădină şi fura câte o bucăţică din
gingaşele păpădii, lăsându-le golaşe.
Eu priveam de deasupra, din balcon, cum rândunica de pe casa bunicului îşi căuta ceva de-
ale gurii pentru ea şi puişorii ei golaşi. Ce emoţionant este să vezi aşa ceva!
Vântul atingea uşor zambilele din grădină şi aducea în jurul
meu acel parfum divin ce îmi plăcea la nebunie. Viţa-de-vie
plină cu flori agăţătoare forma o imensă cupolă deasupra
drumuleţului pavat cu pietre strălucitoare ca nişte smaralde
autentice. În spatele acestui drumuleţ, în mijlocul grădinii, se
putea vedea puţul de piatră roasă. Acesta era plin cu apă şi
vara, aşa că eu şi prietenii mei ne stropeam cu apa acestuia
limpede ca şi cristalul. Pe lângă puţ se aflau multe scoici tari şi strălucitoare adunate cu bucurie de
mine şi părinţii mei când am fost la mare. Aceste scoici străluceau precum argintul.
Caisul de douăzeci de ani se înălţa falnic în mijlocul grădinii, lângă puţ.
De obicei, florile de spumă ale acestui cais formau o pătură înmiresmată şi albă
ca laptele.
În zilele călduroase, eu stăteam sub acest cais, pe pătura de flori şi
citeam plin de fericire. Ce bucurie să ai aşa minunăţii în propria grădină!
Dadu Andreea, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 95p
UN NOU ÎNCEPUT...
O lumină cristalină îmi bate în fereastră. Cu ochii ici dau viaţă speranţei, fiind prima
dimineaţă a primăverii. Am pentru prima dată o presimţire a acestui anotimp, apoi o chemare
necunoscută şi abia în cele din urmă un zvâcnit al sufletului.
De sus, munţii îmi zâmbesc, iar eu mă pierd în safirul necuprins al cerului care îmi pare o
cupolă a unei imense catedrale. Privesc cu emoţie ghioceii îndrăgostiţi şi îmi aduc aminte de
29
sufletul meu. Ei sunt cei care dau startul împlinirii sufleteşti. Într-un colţ întunecat, lalelele îşi
aşteaptă prinţii, iar zambilele stau la taifas.
Dintr-odată mi se pare că fereastra devine un topos între lumea împlinirii şi cea a gândurilor.
Îmbrăcată într-o rochiţă roşie, păşesc cu sfială pe câmpul înverzit. Afară este încă ceaţă, copacii îşi
clatină crengile, iar eu absorb mireasma şi frumuseţea petalelor şi mă colorez pe interior.
Mă aşez lângă un nuc, uimită de concertul privighetorilor. Observ pe jos o invitaţie la ,,Balul
florilor”. O deschid şi imediat îmi apare în faţă un trandafir al iubirii profunde. Pentru câteva clipe,
m-am pierdut în strălucirea lui. Împreună mergem să-mi cumpăr o rochiţă, iar după ceva timp, am
hotărât să-l ajut la pregătirea balului. La mare distanță stăteau doi ghiocei, care, am bănuit eu că
sunt regii. Sub o ciupercuţă, lalelele pregăteau nişte prăjituri al căror miros mi-a pătruns în inimă.
Trandafirul mi-a arătat cum se fac decoraţiunile, iar zambilele mi-au făcut un tort semnat ,,Zeiţa
frumuseţii”.
În curând, petrecerea a început şi florile, entuziasmate, erau deja
pe ringul de dans. La un moment dat, a fost o melodie mai lentă,
iar trandafirul iubirii m-a invitat la dans. Eram toţi fericiţi, mă
simţeam ca-ntr-un cufăr al viselor. Când soarele şi-a arătat cu
mândrie raza prospeţimii, trandafirul mi-a legat la gât un colier
din diamante. Îmi doream de mic copil ca un trandafir să mă
iubească. Petrecerea s-a terminat, iar eu am plecat acasă.
Aici mi-am dat seama că trandafirul iubirii era chiar cel din
ghiveciul de pe birou, pe care mi l-a arătat mama până să plece la îngerul bun. Primăvara mi-a oferit
alinarea părintească, iar cerul mi-a luat cea mai importantă persoană.
Privesc din nou pe fereastră şi observ petalele parfumate care îşi aruncă eşarfele spre
infinitul cerului. Fiecare se bucură în felul lui... eu prefer să cunosc primăvara. Încep, dar greu, să
trăiesc din nou.
30
Dumitraşcu Miruna-Mădălina, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 90p
DIMINEAŢA COPILĂRIEI
Dimineaţa poate fi considerată cea mai frumoasă
perioadă a zilei, reuşind să fie asemănată cu trezirea la
viaţă a tuturor vietăţilor jucăuşe şi graţioase fără de care
viaţa nu ar mai fi atât de luminată şi de magică cum este
acum. Astfel s-a întâmplat într-o zi frumoasă de mai să mă
plimb prin curtea casei mele, pe lângă cireşul cel bătrân şi
respectat unde îşi avea repausul o familie de rândunici de
vreo două luni încoace. Razele blânde şi ameţitoare ale soarelui îl puneau într-o armonie perfectă,
reuşind în fiecare an să-i transforme frunzele verzi în cristale şi să mă păcălească prin înlocuirea
cireşelor sale bogate cu nişte acadele ademenitoare.
După acest şir de amintiri mi-am continuat călătoria prin ,,adăpostul copilăriei mele” şi m-au
inviat în lumea lor florile mamei şi pritenii mei, fluturii. Aceştia m-au rugat să mă aşez pe pământul
cald şi verde precum „cristalele cireşului” pentru a-mi arăta spectacolul lor de dans. A fost cu
adevărat impresionant: roiul de fluturi zbura deasupra florilor cu o graţie specială, vântul mângâia
florile, iar razele soarelui erau ca nişte reflectoare. În ansamblu, întreg spectacolul avea o energie
pură, foarte rar întâlnită.
Se făcuse târziu după spectacol, iar în drum spre casă o
lumină uimitoare învelea cireşul. Am fugit repede să văd,
deoarece credeam că s-a întâmplat ceva cu rândunelele.
Ajunsă acolo, am început să le număr, căci păreau mai
multe. Pe lângă cele două, ouăle de ceva timp prezente,
dispăruseră. Mare mi-a fost mirarea când în cuib apăruseră
patru puişori golaşi. Luasem parte la miracolul vieţii.
31
Sandu Andra-Dumitriţa, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 90p
PE ARIPILE PRIMĂVERII
Primăvara... univers înflorit şi pictat cu nuanţe ce ne înveselesc privirile, dar şi sufletul
îngheţat după iarna lungă şi geroasă.
Era o zi minunată a lunii martie. Eram la bunicii mei la ţară, într-o zonă plină de bogăţii
naturale, unde puteai să te plimbi fără să auzi zgomotul maşinilor sau să miroşi fumul lor. Iubeam
acest loc!
Dis-de-dimineaţă mă trezisem ca să admir frumuseţea
răsăritului şi să vizionez filmul oferit de florile din grădina
bunicii mele. Ieşisem afară şi stăteam întinsă pe iarba fragedă
şi verde a catifelatului pământ. Priveam cum ghioceii
îndrăgostiţi se uitau galeş după timidele albăstrele ascunse în
firele de iarbă.
Iată şi soarele!... A scos un ochi de după geana zării, dar s-a
speriat, privindu-mă. Era obişnuit ca toţi să doarmă atunci. El le făcea o surpriză în fiecare zi
locuitorilor acelui sat. S-a ascuns din nou. Se pare că i-am stricat surpriza. Prinzând mai mult curaj,
soarele s-a agăţat uşor de safirul boltei necuprinse şi şi-a pictat pe faţă un surâs pueril. Am intrat în
grădina cu flori şi mă uitam cum micile lalele colorate îşi deschid firavele petale catifelate. Le
miroseam parfumurile şi le absorbeam culorile, simţind că mă colorez pe interior. Toate florile îmi
zâmbeau, mă salutau... Mă simţeam ca o regină în faţa lor.
Deodată, pe umărul meu stâng a apărut o vrăbiuţă cafenie foarte drăguţă ce mi-a şoptit la
ureche că ,,Primăvara a sosit!”. Era cea dintâi pasăre pe care am considerat-o ca un prieten foarte
bun ce îmi aducea oarecum mult noroc. Totul era uimitor... Mă simţeam ca în al nouălea cer!
Această zi minunată... prima zi a primăverii va rămâne adânc înfiptă în magicul meu suflet
care acum este încălzit de maiestuosul soare. Nu voi uita niciodată această minunată zi din viaţa
mea.
Sper să mai pot veni la bunica mea în vizită pentru a retrăi aceste sentimente. Pot spune că
acest nou început mi-a dat forţă pentru a continua tot până la capăt.
Oare voi mai avea această inedită şansă?
32
Şogor Maria Mălina, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 90p
VENIREA SFINTEI PRIMĂVERI
Dimineaţa se deschide curată şi însorită prin ferestrele caselor oamenilor. Sfântul Soare
dezmiardă cu razele lui strălucitoare pământul îngheţat de frigul nopţii trecute, care tânjeşte după
căldură. Şi iarba care a fost odată zdrobită sub recea zăpadă acum este scăldată în căldură şi lumină
de razele soarelui. O rândunică învelită într-o mantie de lumină îl însoţeşte pe mândrul soare şi
împreună vestesc venirea gingaşei primăveri. Un zbor de gâze ameţitor se înalţă şi el lin spre
văzduhul tămâiet de falnicele flori specifice primăverii care îşi fac şi ele apariţia în peisaj.
Oamenii, încetul cu încetul, ies din casele lor şi în
grupuri pleacă spre pământurile care aşteaptă să fie muncite.
Aceştia sunt călăuziţi de o barză, o pasăre a cerului cu penaj
ca de argint. Mugurii graşi ai copacilor ies şi ei la suprafaţă
din tainicul lor ascunziş. La poalele copacilor se găşeşte un
covor de frunze prin care îşi fac loc vestitorii primăverii.
Bătrânul urs este şi el scos afară de neastâmpăratul soare.
Şi albinele care produc cu aripile lor subţiri un zumzet melodios ies din stupurile lor,
alergând din floare în floare. Fluturi în văzduhul alb parcă împletesc şi ei o horă a bucuriei în
cinstea primăverii care îşi face încetişor apariţia.
Copiii veseli ies din case plecând în căutarea vestitorilor care sunt pe cale să înflorească.
Aceştia, cu mic cu mare, se joacă în poiana alinată de mândrul soare.
Natura este cuprinsă de o veselie nemărginită. Totul se află într-o armonie specifică
primăverii. Întreaga natură a revenit la viaţă, bucurându-se de venirea gingaşei primăveri.
Mărăcine Ştefania, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 83p
ZORI DE ZIUĂ
Dimineaţa se arăta însorită şi frumoasă. Părea un gând bun ce tresare brusc. Vântul încă
nu-şi făcuse apariţia. Copacii bătrâni erau plini de muguri ce abia aşteptau să nască frunze vesele şi
pline de prospeţime. Soarele, ca un rege, îşi face apariţia printre crengile reci şi ţepene ale copacilor.
O rază de soare mică şi vie încălzea pământul puţin amorţit. Frunzele toamnei trecute încă
ne foşneau sub paşii înceţi şi neliniştiţi.
33
Păsările colorau înaltul cerului pe care norii ca de cenuşă îşi făceau încet şi cu teamă
apariţia. Pentru un moment s-a lăsat o linişte sacră, ce nu părea a ţine mult.
Apoi un vânt rece şi des s-a năpustit asupra naturii ce nu se putea apăra împotrivă-i. Ne
întorceam spre casă, înaintând cu greu din cauza viscolului aspru. Frunzele moarte foşneau mai tare
sub paşii noştri. Şuierul de ape părea că zboară. Toate păsările se întorceau la cuiburi de spaima
posibilei furtuni ce avea să înceapă. Un sitar singuratic zbura, fără vreun drum, pe-ntinsul cerului.
Codrul furios gemea, stârnind furtuna ce se năpustea asupra
noastră. Grupuri de copii ieşeau afară, bucurându-se de toată
această atmosferă. Codrul, spre sfârşit, a oftat îndelung şi
alinat. Simţea că-şi făcuse datoria, aducând şi câţiva stropi
de ploaie.
Zeci de umbre fără soţ călcau pe cărările lungi şi curbate.
Tainele naturii rămân nedesluşite.
Furtuna se opreşte şi toţi ajungem la casele noastre, pe de o parte bucuroşi că am putut asista
la această frumoasă trăire a naturii, pe de altă parte cu părere de rău că n-am plecat urechea spre a
auzi ritmurile naturii ce dorea să ni le destăinuie.
Simţeam o împlinire în suflet, o alinare.
Ciucă Mihaela, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 82p
PRIMĂVARA, ANOTIMPUL RENAŞTERII
Săgeţile cu praf de aur ale mândrului soare îmi bat în geam, vestind venirea primăverii. Mă
trezesc şi le deschid fereastra cu multă bucurie. Ele intră jucăuşe în casa mea, luminând până şi cel
mai întunecat colţ.
Ies afară şi privesc uimită în depărtare. Munţii şi-au mai scuturat zăpada; acum mai au doar
în vârf puţin zahăr pudrat.
Pădurile de la poalele falnicilor şi semeţilor uriaşi au
devenit verzi ca smaraldul. Acum că zăpada s-a topit, mă voi
putea juca împreună cu prietenii mei printre copacii înfrunziţi ai
codrilor.
Îmi îndrept privirea spre câmpii. Acestea sunt acum mări de verdeaţă, iar pe ici, pe colo
apare câte o floricică.
34
Ghioceii din grădina mea mă atrag, spunându-mi parcă să-i culeg. Încă nu fac asta. Vreau
să-i las să mai crească puţin. Aud ciripitul unor păsărele care vor să-şi facă cuibul într-un măr din
grădina mea. Fericită, le ajut să-şi caute crenguţe pentru a-şi construi căsuţa. Primăvara ne ajută şi
ea. Lasă vântul să adune multe crenguţe pentru păsărele. Terminând cuibul acestora, mă întorc în
casă, bucuroasă că am ajutat. Primăvara, fericită şi ea, lasă razele soarelui să aducă mai multă
căldură oamenilor în suflete.
Bucuria împlinirii îi cuprinde pe toţi, iar aerul cald de primăvară ne intră în suflete...
Ancuţa Andreea-Maria, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 81p
FASCINAŢIA NATURII
Noaptea se scursese ca nisipul. Dimineaţa îţi deschisese ferestrele, aşa că soarele păşea
timid, ascunzându-se în spatele geamurilor. E împins de norii albi şi pufoşi, fără pete cenuşii, ce râd
şi se plimbă voioşi pe bolta cerească, asemenea unor copii. Păsările fac tumbe printre ei,
gâdilându-i.
Florile sunt trezite de râsul cristalin al norilor. Aceştia îşi deschid ochii aurii şi îşi întind
corpul firav în bătaia vantului. O briză caldă se aşază pe crengile copacilor, provocându-le un uşor
discomfort. Se trezesc şi ei, întinzându-se. Frunze trecute cădeau rapid pe pământ, făcând zgomot.
Animalele renunţă la patul lor pufos şi se alătură naturii aflate în sărbătoare.
Iată, soseşte primăvara! Deodată bolta pădurii este cutremurată de un
fior de vânt. Crengile copacilor tremurau, petalele florilor îşi
pierduseră culoarea, norii căpătaseră pete, iar păsările dispăruseră.
Cerul trist dă acum drumul şiroaielor de lacrimi ce lovesc pământul cu
putere, provocând un zgomot asurzitor. O furtună începe. Natura este
tristă!
Deodată, o lumină taie orizontul. Dupa ea, mii de păsări multicolore
trag după ele o zână: Primăvara. Întreaga natură înviase, întreaga natură era împlinită!
35
Ciucă Andreea-Georgiana, Şcoala Gimnazială Nr. 4, 81p
PRIMĂVARA, ANOTIMPUL RENAŞTERII
Bulgărele de foc a apărut pe ochiul uriaş al împărăţiei înăţimilor. El trimite raze jucăuşe
zâmbetelor din grădină pentru a le oferi o mână de ajutor. Este o dimineaţă frumoasă de primăvară.
Siluetele cu ramuri aşteaptă musafirii, mugurii care o să se transforme în suave flori.
Primăvara este un anotimp al împlinirii, al bucuriilor veşnice. Un foşnet prelung mă duce cu
gândul la aurul pădurii care de mult aştepta sosirea frumoasei fete, primăvara.
Numai brazii nu sunt fericiţi. Pentru ei, orice
anotimp este la fel. Ei rămân mereu veşnici. Din spatele
casei se aud frumoasele ciripituri ale păsărilor, dirijate
de un ghiocel plăpând. Acum dau un concert în cinstea
întoarcerii frumoasei domniţe. În depărtare, liniştea
pădurii este întreruptă de chiotul copiilor ce se joacă.
Pentru mine, primăvara este un anotimp al
renaşterii, al bucuriilor veşnice. Ea trezeşte bucurie în sufletele tuturor. Aştept cu nerăbdare
dimineaţa viitoare pentru a simţi din nou parfumul îmbietor al împlinirii.
Trucmel Bianca, Școala Gimnazială Nr. 4, 78p
UN NOU ÎNCEPUT
Este 1 martie. O zi... specială. Mă trezesc și mă îndrept încet spre fereastră. Totul este...
chiar mai frumos decât mă așteptam. Soarele îmi zâmbește cald, iar razele sale îmi șoptesc tandru
faptul că iarna a plecat, și un nou început mă aștepta chiar din această zi. Copacii din fața casei și-au
pus deja pe crengi muguri grași, ușor crăpați, din care, în curând, se vor naște niște flori ce vor
împrăștia un mirps de-a dreptul amețitor.
Privirea îmi zboară însă repede spre un... ghiocel. Un ghiocel firavv,
cu gluga sa albă trasă peste căpșorul micuț, care nici nu îndrăznește să
privească spre cerul marcă mai senin ca niciodată. În acest moment
mă încearcă un sentiment de fericire pe care nu l-am mai simțit până
acum. Fascinată de această frumusețe imposibil de redat în cuvinte,
36
am vrut să văd mai mult... și mai mult... și atunci m-am gândit la grădina din spatele casei. Sigur că
da! Cum de nu m-am gândit la asta. Mi-am pus haina pe mine și am alergat spre grădină, mai
entuziasmată decât un copul mic în dimineața de Crăciun,
care aleargă spre brad să își deschidă cadourile, Am deschis
ușa. O data ce am intrat pe această ușă, am intrat automat
într-o lume mai mult decât magică... Soarele strălucea mai
tare, flurturi colorați zburau peste tot, iar izvorul din
apropiere se auzea șoptind florilor și copacilor din jurul lui
povești despre anotimpul rece.
Mama a venit încă la mine și mi-a spus caă este târziu, așa că a trebuit să părăsesc această
lume de basm și să mă pregătesc de școală.
37
CLASA A VIII-A
Stamate Anca Maria, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 94p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Și am închis cu ardoare ochii. Am făcut-o pentru că toată lumina asta, luată parcă din
îndepărtata copilărie a soarelui, îmi mângâia pleoapele încoronate de gene lungi, delicat arcuite. Am
vrut doae să simt mai bine cum primăvaraeste absorbită în sufletul meu. Cât am așteptat-o! Acum îi
sorb puterea, energia pe nerăsuflate.
Tot acest zumzet, toată, toată agitația crengilor încă goale mă
încarcă, îmi umplu fața de zâmbet. Mirosind a flori de tei, îmi
zăresc copilăria în fiecare creangă înmugurită. O văd! Stă în
grădina sufletului meu pe banca noastră.
Am căutat-o în fiecare noapte cu cerul greu de stele. I-am și
scris. I-am spus cât de dor mi-a fost de ea și cât de mult m-am
schimbat. O așteptam în aerul primăvăratic al sufletului meu. M-am bucurat nespus să o văd acolo,
să alerg la ea, trecând câmpul nins cu ghiocei, ca un mustang tânăr cu suflet de vânt.
Dar de ce să vorbim la trecut, să vedem prezentul. Îmi deschid ochii larg. Parcă cerul e o
mare ce veșnic se agită într-o spumă albă, pură ca ziua asta de Martie. Sunt norii, cei pe care îi
mângâi cu privirea mea curioasă. Privesc mai bine în jur, sperând să fiu și mai încântată.
Deasupră-mi, teiul își deschidea brațele îmbătrânite intr-o dulce îmbrățișare cu cerul primăverii.
Aerul îmi apasă parcă tot corpul, mă simțeam o amintire a iernii. Parcă picioarele prinseseră
rădăcini, păreau sculptate din marmura albă a timpului. Simt ceva ciudat, un impuls căruia nu-i pot
rezista, mă îndeamnă să mă ridic, să alerg cât pot de repede, să-mi deschid aripile minții, să mă
întrec cu vântul, să respir, să urlu sub soare de bucuria revederii, să...
Atâtea dorințe, atâta putere, parcă lumina îmi curge
prin venele care ard de nerăbdare. Și mă ridic. De ce să mă
gândesc doar la această regăsire după luni întregi de căutare?
Parcă sunt un mustang sălbatic alergând, care ia pe copitele-i
puternice fața pământului. Fac câțiva pași, mă simt atât de
plină de putere și nu vreau să strivesc sub mine verdele
zâmbet al primăverii: iarba. Îmi deschid mâinile într-o dulce
38
îmbrățișare. Închid ochii, respir adânc. Mă umplu de forțe și simt cum vântul se joacă într-un galop
nebun cu buclele mele. Mi-am dat seama ce suntem, de fapt. O simplă poezie a naturii. Sunt citită,
recitită, îmi ascund tainele universului în suflet, mă plictisesc de prpria poezie, pentru ca, mai apoi,
s-o uit. Dar nu-i așa. Deși mă schimb, visul meu rămâne același. Sunt doar un crâmpei de timp, o
armonie de metafore, din care sper, cititorule, că ai înțeles ceva.
Am revenit în lumea terestrpă, lăsându-mi sufletul înflorit de sentimente să tresară într-un
fior dulce. M-am întors cu fața spre teiul cel bătrân, singurul străjer al timpului din grădina mea. Era
îmbrăcat în cămasă de flori, radiind de tinerețe. L-am îmbrîțișat, simțind în scoarța lui brăzdată de
forme chiar copilăria mea cea dragă. Mi-am lăsat obrazul fin mai aproape de trunchiul sculptat de
vreme. Am închis ochii, îmbrățișându-l cu ardoare. Atunci, i-am simțit tinerețea. Am mai ridicat
cortina ploapelor pentru o ultimă privire și am rămas așa, îmbrățișați ca două vise dragi. Parcă tot
universul fremăta a poveste, luând lumea de la început...
Piloiu Andreea Ioana, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 93p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Privesc... privesc intensele trăiri ce strălucesc ca niște luceferi pe cerul
amintirilor diafane ce își conturează ființa serafimică pe pereții sticloși ai
dulcilor amintiri melancolice. Mă decantez de propriul „eu” și privesc cu
un chip euforic cum un „alter ego” vibrează în absolutul nedefinit al
fiintei mele. Suspine în tacere... Aștept clipa ce tocmai a trecut și întind
mâna spre orizontul viselor ce îmi străpunge astăzi fiorii ironici ai existentei mele „Ce luptă
înlăuntrul meu”. Privesc iarăși dezorientată câmpul ciclonic al gândurilor ce îmi șoptesc poezii de
dragoste în lumina selenară a lunii... Simt că sunt pierdută în timp și în spațiu. Dar iată că o calauză
tainică în acest labirint nedefinit al existenței mele răsare, așa cum răsare și sufletu-mi în ființa mea,
ce tinde spre infinit.
Era copilăria ce învelise absolutul într-o primăvară divină cu raze diamantine de lumină ce
îmi defineau parcă existența. Umbre bizare ale salciilor înflorite visau la Edenul ce parcă începuse
să-și contureze ființa. Asfințitul era departe, îl puteam zări dacă priveam dincolo de cortina viselor
vremelnice. Lumina învăluia zarea și „ateriza” tandru pe chipurile semenilor mei. Îi vedeam pe toți
visând la copilăria efemeră ce a trecut ca un val neprihănit al gândurilor divine. Erau parcă mai
tineri și bucuria lor vibra într-un curcubeu al beatitudinii. Vedeam copilăria intrând straniu în
39
fiecare casă și rememorând parcă melancolică, clipele ce s-au scurs fără încetare... Sufletele vibrau
și simțeam cum nimicul și absurdul se contopeau cu armonia și deveneau doar un punct divin al
existenței ironice.
Și sufletul meu vibra edenic și aspira către orizontul nedefinit al cuvintelor nerostite, al
întrebărilor fără răspuns. Așteptam ceva, dar nici eu nu știam ce... Deodată, cerul s-a metamorfozat
într-un chip sumbru, iar lumina într-o veșnică umbra ce „strălucea” straniu pe cerul existenței mele
pustii. O tornadă lăuntrică venea dinspre nedefinit, care lua în calea sa ultimii fiori trandafirii ai
razei de speranță. Priveam pustiul cu suspine zgomotoase ce cutremurau „acest nedefinit” în care
traiam. Era un scurt-circuit al viselor! Deodată, de undeva de sus, primăvara mi-a întins o mână și,
sprijinită de ultimii fiori ai copilăriei, am reușit să trec acesta graniță juvenilă a existenței mele.
Primăvara strălucea acum divin în inima mea, iar lumina cerească se oglindea prin sufletul
meu nestins. Acum cântam stihul speranței la acordeonul euforiei, vedeam cum zădărnicia-mi
dispăruse într-un asfințit al monotoniei și, într-un răsărit al exuberanței, mă priveam pe mine,
transfigurată.
Cochirlea Anita, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 92p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Dimineață… Raze palide de soare se ivesc de după dealul ce capătă sclipiri stranii. O adiere
ușoară îmi mângâie obrazul atât de fin și încep a mă lăsa purtată până la nori și înapoi. Zăresc o
siluetă himerică ce acoperă iarba străvezie.. „să fie oare primăvara?”
Ies la soare precum un pui neștiutor și rătăcitor prin viață. Inima mea îngroapă în mormântul
rece al acesteia sentimente incolore ce zboară către zarea îndepărtată. Alerg către el, însă cu cat
înaintam mai mult, cu atât mi se părea că merg către infinit, zarea înainta și ea cu mine, iar puterile
începeau a mă lăsa cu fiecare pas pe care îl făceam… Mă simțeam precum o frunză pe care vântul o
poate duce oriunde dorește.
Deodată, mă opresc în fața unei păduri himerice, în care soarele
își reflectă razele precum într-o oglindă… Înaintez cu tupeu către
nesfârșit… soarele mi-a făcut un condei din razele sale, pe care îl
adapostește sub haina din petale argintii… Scriu pe fiecare frunză
inundată de rouă, gânduri și sentimente de nedescris…
Ascult în tăcere un cântec ce se aude parcă de la un greiere rătăcit în inefabil…
40
Înaintez precum un rătăcitor către necunoscut. Deodată intru într-un tunel în care întunericul
și-a lăsat amprenta, pictând pereții cu pașii grei ai acestuia.
Simt cum o lumină orbitoare îmi străpunge privirea, iar la capătul tunelului mi se pare că
zăresc silueta unei fete ce purta o rochie țesută din dantela multicoloră a florilor. Mi se părea la
început ca e o himeră, însă cu cât înaintam cu pași infantile zăream primăvara… Avea fața
străvezie, iar părul său era țesut din aripile frânte ale fluturilor… Purta o imensă diademă din stele
căzute, iar fața ei îți inspira încredere… A apărut parcă din neant.
Deodată, totul dispare, iar eu mă trezesc tot sub caisul înflorit ce-și picura florile în jurul
meu, creând o armonie ce se contempla cu razele de soare… cu suflet infantil. Simt că primăvara
s-a așternut în sertarul inimi mele…
Ene Cristina-Maria, Şcoala Gimnazială Nr. 4, 87p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Rai coborât pe pământ… care te naști de nicăieri și pornesti spre neunde, pulsează-mi viata
prin venele reci, aproape degerate de cumplitul viscol al vieții, alină-mi suspinul cu un fior plăcut de
renaștere, ce doresc să mă pătrundă…
Ninge-mi dalbele flori de măr în păr, tu, ninfă sfântă a vieții
mele, atinge-mi inima cu frumusețea ta și sărută-mi linia vietții
a mia oară…
Concepe-mi universul după placul tău, tu tainică zeiță! Suflă
peste mine cu viață și împletește-mi destinul după voința ta…
Sterge-mi ochii plângânzi și reci cu mâna ta caldă și albă și
strecoară prin sita ta, toate amărăciunile vieții mele.
Ia-mi viața și amestec-o în paleta ta plină de culori
armonioase… pictează-mi destinul cum poți tu mai bine…
Aș vrea să nu te risipești ca alte dăți precum un nor împins
tainic în oceanul cerului albastru. Vorbește-mi, vreau să te aud
glăsuind.... Treci prin mine ca licorea și răvărșește-mă… Schimbă-mă cum știi doar tu...
Lasă-mă să mă joc din nou cu tine, cum făceam odinioară.
Lasă-mă să mă pierd iar prin iarba rece, să-ți simt parfumul întipărit în mine și să mă prefac
în iarbă, dacă se poate…
41
Privesc cu anguoasă plecarea ta spre neunde… vreau să rămâi aici pentru totdeauna. Mă
tulbur când nu-mi ești aproape și simt că mă scurg atunci când vrei să pleci…
Rămâi aici, tainică iubire, primăvară sfântă a sufletului meu!...
Ghețea Nadine-Elena, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 87p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Pe aripi de îngeri, cu un aspect feeric și impecabil, pășește elegant primăvara, în mintea
mea, desigur. Privesc ca înspre un portal luxuriant de lumină edenică și îmi dau seama că este un
cadru încarcat cu flori multicolore, parfumate și pline de viață, muzicalitate aparte, observam valsul
pe care-l formaseră zambilele și lalele enigmatice. Mă simțeam într-o adevărată legendă nuavă și
mirifică.
Ochii mei mari, negri precum două cristale intunecate,
priveau spre paradisul albastru al infinitului finit, văzduhul. Era
atât de limpede încat te pierdeai cu privirea.
Desigur că acest miracol divin mă induce într-o fericire
absolută, provocată de acest anotimp al renașterii. E un peiasj de
vis, de la care nu m-aș putea desprinde nici măcar o secundă. E
fascinant și plin de vrajă sclipitoare.
Razele soarelui mă topesu și-mi furau câte un zâmbet, de care mă desprindeam ușor, simțind
într-adevăr că e din nou primăvară.
Într-o parte a tabloului înfățișat, pictat parcă de un mare pictor, se regăsește și un sat, plin
acum de caldură și veselie. Bucuria transmisă de acest venit al frumuseții nu ține cont de nici o
vârstă. Toată lumea parcă explodează de fericire, exaltare și clipe de extaz.
Totuși, trebuie să recunosc că nu totul e real. Doar amintirea a mai rămas în adâncul
sufletului meu. Mă desprind ușor de paradisul în care mă aflam cândva și privesc iar spre un loc
necunoscut. Tot primăvară e și azi, dar nimic nu se compară cu ce a fost în trecutul vieții mele. Îmi
doresc măcar să mai fie o zi asemeni acelei primăveri mirifice, doar imi doresc și sper.
Eu sunt aici, te aștept, dragă prietenă!
42
Țolea Diana, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 85p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Pentru mine primăvara nu reprezintă doar o schimbare a naturii, deoarece simt cum fiecare
retrăim darurile copilăriei, imprimate în cel mai vesel și zglobiu anotimp al anului.
De asemenea, primăvara este fiica cea mai tânără a anului, încat, la sosirea ei, dezmiardă
atât natura, cât și sufletele noastre încă copilărești. La fel ca și izvoarele, care prind glas sub bătaia
amorțită a razelor solare, și noi prindem sensul copilariei, zburdând ca niste mielușei prin livada
bunicilor, prin iarba care de abia încolțeste și ne încântă cu parfumul proaspăt.
Rândunelele, sticleții par ca niste vâslași pe marea
albastră, pătrunzând înaltul ceresc. Ghiocelul, cel mai
semnificativ mărțișor oferit de primăvară, scoate de sub
pământul reavăn căpșorul gingaș.
Propriul suflet ia parte la acest spectacol intreținut de
natură, care mă face captiv într-un nou abis de
primăvară. Supus acestui fenomen, îmi transpun
sentimentele și gândurile în livada bunicilor, din spatele casei, unde trăiesc renașterea provocată de
săgetarea unei raze solare peste sufletul meu.
Văd lumea cu alți ochi, ochii transparenți ai copilăriei, influențați chiar și de cea mai mică
vietuițoare a primăverii. Amețit, mă așez pe păpădia purtată de aripile vântului, care mă întoarce pe
toate părțile și îmi descoperă sufletul tânăr, de copil, ce învăluie întreaga natură cu strălucirea lui.
Astfel, copilăria s-a născut prin înflorirea unui mugur, trimis de însăși primăvara – copilăria
tuturor vârstelor.
Fron Alexandra Mihaela, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 82p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
La fiecare surâs blând de soare inima este învaăluită într-o aură divină... Metamorfozele
naturii în chip de primăvară sunt feerice și de aceea, astăzi aș vrea să pictez fericirea în acorduri
calde de toporași și să compun simfonia zborului ireal, să zbor printre constelații de doruri.
Fiecare primăvară trezește vechi amintiri, aproape șterse de timpul nemilos ce se scurge
zgomotos în clepsidra vieții.
43
Îmi amintesc când eram copil cum priveam ploaia de lumină și candoarea ce se revărsa peste
întreaga-mi ființă lăuntrică. Dimineața, soarele îmi șoptea dulce și mă alinta cu un sărut... Noaptea,
fulgeram frenetic prin întunericul dens, iar trupurile scheletice ale pomilor încărcați de flori păreau
a fi niște fantasme...
Și astăzi, după mulți ani, îmi amintesc aroma
de suflet ce plutea în aerul precar și exuberanța
culorilor ce mă orbea.
Asta a fost demult. Aș vrea să renasc mereu, în
timp și spațiu, să mai pot trăi odată acele momente.
Sunt doar vechi amintiri ce rodesc acum teluric lângă
copacul primăverii și al copilăriei.
Chiar dacă nu mă mai aflu în floarea vârstei, nimic nu mă impiedică să visez fantasticul,
deoarece primăvara e copilaria tuturor vârstelor....
Nistorescu Elena-Bianca, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 81p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Privesc spre orizont paleta cromatică ce se întinde de la verdele crud al ierbii până la
degradeuri de albastru ale celestului. Totul este prins în tenta primăverii, o culoare care îmi
străpunge sufletul cu amintirile copilariei, gânduri care nu mă lasă să respir.
Ceea ce îmi fascinează privirea este iarba de un verde amar care se lasă mângâiată de
mândrul soare ce revarsă râuri de lumină peste întreaga natură. Nu departe, lângă un copac se vede
o pata de culoare, de un alb imaculat.
După câteva minute, mă duc să vad cine se ascunde
printre firele de iarbă. Pășind pe iarbă moale,
catifelată, mă duc uimită către copacul din fața mea și
zăresc „vestitorul primăverii” care, deși firav, ne arată
încă o dată că anotimpul renașterii a sosit.
Stau câteva minute pe gânduri și cad. Iarba moale se
transformă acum într-o formă de corp, puțin bizară.
Deodată, aud foșnetul metalic redat de briza caldă ce
44
mângaie frunzele abia aparute ale coapacilor. Tot tabloul îmi aduce aminte de copilărie, de nopțile
în care mă uitam la stele, oglinda fiecărui suflet. Imi este dor ce acele vremuri în care stăteam ca alți
copii și mă jucam, sărind pe această mantie verde, parcă acum pustie… Mi-e dor!
Așadar, mi-am dat seama că primăvera este copilăria fiecărui suflet, oglinda amintirilor
inocente. Mi-e teamă ca nu o sa mă mai întalnesc cu acele vremuri, dar sufletul îmi tresare la fiecare
briză caldă a primăverii și mă bucur… Mă bucur cumplit!
Lazăr Irina-Maria, Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann”, 79p
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
Din punctul meu de vedere, primăvara este anotimpul renașterii, când întreg pământul este
cuprins de aura unui nou început.
Astfel, eu consider că primăvara este sezonul când și sufletul uman renaște, el devenind din
nou copil.
Asta gândesc eu când înaintez absentă printre clădirile gri ale orașului. Ce culoare
monotonă! Deși e deja primăvară, orașul e la fel de rece. Nu îmi place! Mă întristează. Aș vrea să
evadez cumva dintre blocurile de beton.
Astfel, continui să merg și în cele din urmă văd
răspunsul. Dincolo de orașul monoton pot zări în
depărtare un pâlc de copaci. Entuziasmată,
înaintez grabită spre parcul ce se întindea în jurul
orașului. Ce liberă mă simt înconjuratî de natură!
Acum, cuprinsă parcă de magia primăverii, mă
așez la umbra unui tei înflorit. Ce parfum, ce
frumusețe orbitoare. Cerul învăluit de lumina speranței veghează pământul înforit. Pomii, prinși în
dansul zglobiu al vântului, își scutură florile într-o ploaie de petale. Natura se bucură de copilăria ce
învăluie pământul. Euforică mă ridic și dansez sub rafalele de petale, până ajung în dreptul unui lac.
Înaintez peste podul ce se arcuiește deasupra lui, și brusc sunt înconjurată de oameni. Acum înțeleg!
La fel ca și mine, și ceilalți oameni și-au dorit să evadeze în mijlocul naturii și să simtă cu adevărat
că e primăvară, căci să nu uitam, primăvara este copilaria tuturor vârstelor. Și astfel, cuprinsă de un
sentiment mult prea puternic pentru a fi exprimat în cuvinte, mă las purtată de fericire,
bucurându-mă de fiecare rază de soare.
Am renăscut!
45
PREMIUL PENTRU ORIGINALITATE
Gorjanu Teodora – clasa a VIII-a
Şcoala Gimnazială Nr. 4
PRIMĂVARA – COPILĂRIA TUTUROR VÂRSTELOR
„Tornada unui suflet tânăr ce priveşte viitorul cu surâs pe buzele umede ale unei iubiri, îşi
ţine ochii larg închişi spre visarea a tot ce poate înaripa spre reuşită...
Omul matur priveşte reînvierea a tot ce a fost cărunt, cu uimire şi speranţa, simţind undele
brizelor de martie trecând prin toate fibrele fiinţei, înrobindu-l si pe el la visare...
Un bătrân zâmbeşte privind această forfotă de iluzii, cu linişte şi mulţumire, iar buzele-i
increţite, care au sărutat adierea atâtor generaţii, pot mima în pace sfârşitul răpus de timp şi ani, cu
credinţa omului desăvârşit de inţelepciunea vârstei...
Toţi închid apoi ochii, spre a trece pragul văzduhului... umbre pictate vânăt de petalele serii
duc sufletul călător spre lumină…
Inevitabil, primăvara e o întamplare fericită a fiinţei, dincolo de vârstă…”
46
IMPORTANŢA STUDIERII LIMBII ROMÂNE
Motto:
„A vorbi despre limba în care gândeşti – a gândi – gândire se poate face numai într-o
limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor
concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru
mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor! Ce patrie
minunată este această limbă (...) noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de
pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot
patrie, o patrie fără de nume nu este patrie. Limba română este patria mea”.
Nichita Stănescu
Limba română este patria „din laptele mamei, este patria poeţilor, este patria dorului şi a
doinei, este patria noastră a fiecăruia dintre noi. Limba este patria gândirii, pentru că gândirea nu
este posibilă fără învelişul material al vorbirii”. Ideile nu se pot naşte şi nu pot exista decât în
„patria de cuvinte”, propoziţii şi fraze.
Studiul limbii duce în mod firesc la crearea posibilităţilor dezvoltării plenare a copiilor, le
deschide acestora perspectiva unei vieţi spirituale bogate. Omul care nu are cuvinte, nu are idei.
Limbaj sărac înseamnă gândire săracă şi confuză, simţire săracă şi confuză, capacitate creatoare
săracă şi fără valoare. Numai prin limbă, prin cuvinte poţi învăţa dor şi dragoste „de ţară, de mumă
şi de frate”. „În limba sa numai i se lipesc poporului de suflet perceptele bătrâneţii, istoria
părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor” – spunea Eminescu.
Numai prin puterea demiurgică a cuvântului, mereu nouă, mereu neştinsă fiinţa neamului
românesc a dăinuit şi va dăinui.
Literatura, artă a cuvântului, oferă câmp larg de originală modelare, căci scriitorul este
chemat să dea cuvântului orientările sale, să le dozeze cu fantezie, „să le cioplească din nou
calapoadele, după planul cugetării lui”.
La Arghezi „seara e răzvrătită”, „cuvintele cu-ndemnuri pentru vite” devin „leagăne
urmaşilor stăpâni”, devin, „frământate mii de săptămâni”, „visuri şi icoane”, „muguri şi coroane”
pentru a realiza procesul de creaţie.
47
În viziunea marilor scriitori, cuvântul, scrierea lui corectă, respectarea normelor limbii, a
semnelor de punctuaţie, devin procedee stilistice care contribuie la a vorbi şi a scrie mai bine
româneşte.
Prin studiul limbii trebuie să se creeze priceperi şi deprinderi de exprimare a ideilor şi
sentimentelor cu respectarea cerinţelor generale de exprimare literară.
Funcţia socială a limbii impune prin calităţile pe care trebuie să le aibă: claritate, precizie,
conciziune, expresivitate, corectitudine etc. A vorbi înseamnă a fi înţeles, înseamnă nu numai a
comunica gânduri, ci şi a produce un efect: a convinge, a impresiona, a determina la acţiune.
Elevii trebuie să capete priceperi şi deprinderi de exprimare corectă nu numai în scris, ci şi
pentru activitatea creatoare, care presupune infinite relaţii orale, trebuie să capete deprinderea de a
folosi limba pentru a transmite corect cunoştinţele dobândite şi a-şi exprima propriile lor idei şi
sentimente. De aceea, în cadrul studierii limbii române trebuie să cunoască mijloacele prin care se
obţine expresivitatea: epitete, comparaţii, substituţii metaforice etc.
Şcolarii trebuie deprinşi să-şi rânduiască ideile în chip logic, să organizeze exprimarea lor în
funcţie de normele gramaticale, să folosească toate resursele de care dispune limba noastră.
Gândirea nu este posibilă fără „slovă”. În acest sens, cât de îndreptăţită este cugetarea
desprinsă din Imnul lui Dimitrie Anghel:
„Împerecheri ciudate de slove,... O, cuvinte!...
Ce farmec se deşteaptă când vă rosteşte gura…
De n-aţi fi fost voi, oare, atunci cu ce veşminte
S-ar fi-mbrăcat pe lume şi dragostea şi ura?”
Noi, profesorii de limba şi literatura română, suntem datori să cultivăm şi să transmitem nu
orice limbă, ci limba „ca un fagure de miere” a lui Costin, Neculce, Eminescu, Creangă, Arghezi.
Un fapt autentic de limbă este un adevăr de viaţă şi – aşa cum spunea, în spirit clasic, Sadoveanu –
o „frumuseţe preţuieşte cât un adevăr”. Să cultivăm în elevii noştri încrederea în cuvântul scris al
marilor noştri condeieri, încrederea în „cuvântul ce exprimă adevărul”, despre istoria, munca şi
faptele trecute şi prezente ale poporului român.
PROF. STOICA OLIMPIA CARMEN
Școala Gimnazială Nr 4
48
MĂRȚIȘOARE SUFLETEȘTI
„Petale se zgribulesc ațipind până la a doua venire a soarelui”
„Cetățile de fum și scamă ale norilor stau să-nchege gânduri”
„Zăpada scânteie stea cu stea în țara copilăriei, unde sună zurgălăi de sânii”
„Primăvara se plimbă prin gradini, cu zulufi de flori la urechi”
„Țesută din nimic, ușoară ca un fum, primăvara se statornicește’’
„O rază de soare tiveste pe cer dungi de lumină, ca cel dintâi fior al vieții”
„Legănări de crengi azvârle în dantele petale, în rochiile înflorite până jos pe care pomii le poartă”
,,Ropot de miresme se cațără pe umerii vântului și duc fericirea spre uitare în albastru”
„Păsările poartă pe umerii lor primăvara și se duc, ca mânate de valuri, ca simboluri ale veșnicei
iubiri”
„Copacii cern roiuri de fluturi albi , când trece vântul prin gradină, într-un sonor, amețitor balans”
„Ninse de poverile lor albe, crengile bat nerăbdătoare, scuturand o ploaie de miresme”
„Feerie de viață ce prinde necontenit expresie, primăvera cutreieră pământul, sperioasă, ca într-un
vis”
49
ECOU LA …………. „MĂRŢISOR”
Miercuri, 6 martie 2013, Şcoala Gimnazială Nr. 4 a găzduit festivitatea de premiere a
elevilor participanţi la ediţia a IX-a a Concursului Interjudeţean de Creaţie Literară şi Plastică
,,Mărţişor”. Oaspeţii noştri, părinţi, profesori şi elevi din 13 şcoli din judeţ, s-au bucurat de
prezenţa domnului inspector şcolar general, conferenţiar universitar doctor Remus Grigorescu.
Dincolo de calitatea oficială, domnia sa ne-a onorat şi din raţiuni care nu ţin de practica protocolară.
Fost elev al şcolii, domnul inspector ne-a trecut cu emoţie pragul, parcurgând afectiv drumul
elevului de altădată, prilej pentru un sfios gând inapoi…. Concurenţii de anul acesta, peste 300 de
elevi participanţi la cele două secţiuni – creaţie literară şi creatie plastică – au dovedit că exerciţiul
de compoziţie este modalitatea esenţială de concretizare a unui demers de învăţare.
Activitatea are ca fundament dorinţa organizatorilor de a veni în sprijinul acelor elevi
dornici să-şi exprime liber şi creativ capacitatea de a simţi şi de a gândi „altfel”. Subiectele au adus
noi provocări întru exersarea şi aprofundarea cunoştinţelor însuşite, care corespund unor sarcini de
învăţare aprofundată. Cerinţele formulate pentru proba de creaţie literară au respectat tradiţia, căci
iniţiatorii concursului (prof. Ioana Druţă – Şcoala Nr. 4 şi prof. Mihai Ciucă – Școala Nr. 5), încă
din 2003, au dorit să facă din „Mărţişor” un prilej de manifestare a competenţelor de exprimare
scrisă, având ca punct de plecare interpretarea sugestiilor şi a fenomenelor de expresivitate, pornind
de la un text „la prima vedere”.
Evaluatorii lucrărilor, profesori de limba română de la instituţiile partenere (Şcoala
Gimnazială Nr. 4, Şcoala Gimnazială Nr. 5 şi Şcoala Gimnazială „Anton Pann”) au avut bucuria de
a regăsi, printre participanţi, copii care cred în puterea cuvântului nerostit. Aşternute pe hârtie,
vorbele mesteşugite dau realităţii alt chip, iar cel care citeste începe să vadă lumea prin ochii
copiilor.
Deşi ierarhizarea concurenţilor s-a dovedit a fi un demers anevoios, clasamentul final i-a
reunit pe cei mai merituoşi participanţi, care au primit din partea organizatorilor 52 de diplome şi
medalii. Un moment special a fost decernarea Premiului pentru Originalitate (elevei Gorjanu
Teodora de la Şcoala Gimnaziala Nr. 4), cei prezenţi având posibilitatea de a vizualiza, într-o
proiecţie realizată de elevi, pasaje din compoziţie.
„Primavara este, inevitabil, o întamplare fericită a fiinţei, indiferent de vârstă” – a fost finalul
lucrării premiate şi, credem noi, mărţişorul de suflet pe care l-am dăruit invitaţilor noştri.
Organizatorilor nu le rămâne pentru anul următor decât să promită o ediţie inedită, în aşteptarea
metaforelor vii, dovezi că necuvintele grăiesc autentic în absenţa rostirii.
„Cu lungi picioare de păianjen, ramurile de cais se caţără spre cer – gingaşe comori
ţesute din raze şi parfum”; „Pomii sunt în zbucium de flori, tiviţi cu dantele de spumă, iar
graţia împrăştie în aer dansul lor ritmic..”; „Rai căzut pe pământ, pulsând ca o respiraţie
blândă, venind de neunde şi pornind spre nicăieri, primăvara se descalţă în livadă…” aşa arată
lumea copiilor participanti la „Mărţişor”. Vă place? Nu-i aşa că viitorul le aparţine?
PROF. CRISTINA DIACONESCU,
Școala Gimnazială Nr. 4
50
CUPRINS
Invitație la „MĂRȚISOR”................................................................................................ Subiecte lucrări .........................................................................................................................
2 3
Lucrări premiate ...................................................................................................................... 4 CLASA A V-A
Trășcan Denisa – Primăvară, unde ești? ....................................................................... 5 Gherghinete Maria Diana – Primăvară, unde ești? ...................................................... 6 Hainagiu Diana – Primăvară, unde ești? ....................................................................... 6 Covaciu Diana – Primăvară, unde ești? ........................................................................ 7 Calomfirescu Radu Adrian – Primăvară, unde ești? ..................................................... 8 Geană Andreea – Primăvară, unde ești? ....................................................................... 9 Idita Eliza – Primăvară, unde ești? ................................................................................ 10 Voicilă Alexandra – Primăvară, unde ești? ................................................................... 11 Brânzoi Ion Robert – Primăvară, unde ești? ................................................................. 12 Boghian Katia – Primăvară, unde ești? ......................................................................... 13 Buharu Florin – Primăvară, unde ești? .......................................................................... 14 Dobre Denisa Maria – Primăvară, unde ești? ................................................................ 15 Popa Iulian Alexandru – Primăvară, unde ești? ........................................................... 16
CLASA A VI-A Popescu Anda – O zi de primăvară la munte ................................................................. 17 Petreanu Mihaela – O rază de speranță ......................................................................... 18 Trache Patricia – Perfecțiunea în culori ........................................................................ 19 Mărăcine Mihail Robert – Peisaj diafan ........................................................................ 20 Despa Elena Andreea – Petala catifelată a primăverii .................................................. 21 Ștefănescu Georgiana – Emoție de primăvară ............................................................... 22 Costache Robert – Vis de primăvară .............................................................................. 23 Cărăbineanu Andreea Diana – Visul unei nopți de primăvară ....................................... 24
CLASA A VII-A Bărbulete Luiza Ioana – Frumusețea dimineții .............................................................. 25 Tilioi Mălina Valentina – Desfătarea naturii ................................................................ 26 Trașcă Daiana Ilenuța – Misterele primăverii ................................................................ 27 Căldăraru Cătălin Andrei – Dimineață înmiresmată ...................................................... 28 Dadu Andreea – Un nou început .................................................................................... 28 Dumitrașcu Miruna Mădălina – Dimineața copilăriei ................................................... 29 Sandu Andreea Dumitrița – Pe aripile primăverii ......................................................... 30 Șogor Maria Mălina – Venirea sfintei primăveri ........................................................... 31 Mărăcine Ștefania – Zori de ziuă ................................................................................... 32 Ciucă Mihaela – Primăvara, anotimpul renașterii ........................................................ 33 Ancuța Andreea Maria – Fascinația naturii .................................................................. 34 Ciucă Andreea Georgiana – Primăvara, anotimpul renașterii ...................................... Trucmel Bianca – Un nou început...................................................................................
35 35
CLASA A VIII-A Stamate Anca Maria – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor .................................... 37 Piloiu Andreea Ioana – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ................................... 38 Cochirlea Anita – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ........................................... 39 Ene Cristina Maria – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ...................................... 40 Ghețea Nadine Elena – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ................................... 41 Țolea Diana – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ................................................. 42 Fron Alexandra Mihaela – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ............................. 42 Nistorescu Elena Bianca – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor ............................. 43 Lazăr Irina Maria – Primăvara copilăria tuturor vârstelor ........................................... 44
PREMIU PENTRU ORIGINALITATE – Gorjanu Teodora – Primăvara - copilăria tuturor vârstelor – clasa a VIII-a ...........................................................................................................
45
Importanța studierii limbii române – profesor Stoica Olimpia Carmen ................................ 46 „Mărțișoare sufletești” ............................................................................................................. 48 Ecoul la ... „Mărțișor” – profesor Diaconescu Cristina …...………………………………… 49